Rezultate din textul definițiilor
CAP1, (I, III) capete, s. n., (II) capi, s. m. I. S. n. 1. Extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor, unde se află creierul, principalele organe de simț și orificiul bucal. ◊ Loc. adv. Din cap până-n picioare = de sus până jos, în întregime, cu desăvârșire. Cu noaptea-n cap = dis-de-dimineață. (Până) peste cap = extrem de..., exagerat de... Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus, mai deștept, mai reușit, mai bine. Cu capul plecat = rușinat, umilit, învins. Pe după cap = pe după gât, la ceafă. ◊ Loc. adj. (Fam.) Bătut (sau căzut) în cap = tâmpit, prost. ◊ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; a depune eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trânti (pe cineva) la pământ; a da jos dintr-o situație, a doborî, a învinge. A da peste cap (paharul, băutura etc.) = a înghiți dintr-o dată conținutul unui pahar, al unei căni etc. A da (ceva) peste cap = a) a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc.; b) a lucra repede, superficial, de mântuială. A scoate capul în lume = a ieși între oameni, în societate. A nu-și (mai) vedea capul de... sau a nu ști unde-i stă sau unde-i este capul = a nu ști ce să mai facă, a fi copleșit de... A-și pierde capul = a se zăpăci. A nu mai avea unde să-și pună capul = a ajunge fără adăpost, pe drumuri, sărac. A da din cap = a clătina capul (în semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; a ataca cu violență pe cineva; a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul în traistă = a fi distrat, neatent. A se da cu capul de toți pereții (sau de pereți) = a fi cuprins de desperare sau de necaz, a regreta o greșeală făcută. A-și lua (sau a apuca) lumea în cap = a pleca departe, părăsindu-și casa, locul de origine și rătăcind prin lume. A-și pleca capul = a se simți rușinat, umilit; a se da învins, a se supune. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A cădea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva (o situație neplăcută, un necaz etc.) = a veni asupra cuiva tot felul de neplăceri și necazuri, a-l lovi o nenorocire. A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neașteptate la cineva (creându-i neplăceri, deranj). A sta (sau a ședea, a se ține) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a stărui fără încetare pe lângă cineva. A ședea (sau a sta) pe capul cuiva = a sta pe lângă sau la cineva (creându-i neplăceri, plictisindu-l etc.). A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace. (Reg.) A nu ști (sau a nu avea) ce-și face capului = a nu mai ști ce să facă pentru a ieși dintr-o situație grea. ◊ Cap de familie = bărbatul care reprezintă puterea familială și părintească; p. gener. orice persoană care procură mijloacele necesare traiului unei familii și o reprezintă juridic. ◊ Cap de expresie = portret în care artistul face un studiu amănunțit al expresiei unui sentiment pe trăsăturile chipului omenesc. ♦ (La fotbal) Lovire a mingii cu capul ♦ Cap de bour = nume sub care sunt cunoscute primele serii de mărci poștale românești, având pe ele capul unui bour. ♦ Parte a monedei care are imprimat un chip. ♦ Părul capului. 2. Căpătâi; căpătâiul patului. 3. Individ, ins, cap. Câte 5 lei de cap.Expr. Pe capete = care mai de care, în număr foarte mare, pe întrecute. Câte capete, atâtea păreri, exprimă o mare divergență de opinii. 4. Minte, gândire, judecată; memorie. ◊ Loc. adj. și adv. Cu cap = (în mod) inteligent, deștept. Fără cap = (în mod) necugetat. ◊ Loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă; cuminte. ◊ Expr. A fi bun (sau ușor) la (sau de) cap sau a avea cap ușor = a fi deștept. A fi greu (sau tare) de cap sau a avea cap greu = a pricepe cu greutate; a fi prost. A nu(-i) intra (cuiva) în cap = a nu putea pricepe (ceva). A-i ieși (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gândul la...; a uita. A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din cap = a-l stăpâni mereu (același gând), a nu putea uita. A-i sta capul la... = a se gândi la... A-și bate (sau a-și frământa, a-și sparge, a-și sfărâma etc.) capul = a se gândi, a se strădui spre a soluționa o problemă. A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) să înțeleagă ceva, a lămuri (pe cineva). A fi (sau a rămâne, a umbla etc.) de capul său = a fi (sau a rămâne etc.) liber, independent, nesupravegheat, A face (ceva) din (sau de) capul său = a face (ceva) fără a se consulta cu altcineva. A întoarce (sau a suci, a învârti) capul cuiva = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată; a zăpăci; a face pe cineva să se îndrăgostească. A nu avea cap să... = a nu avea posibilitatea să..., a nu putea să... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea. 5. (Înv.) Viață. A plăti cu capul. ♦ (Astăzi în expr.) Odată cu capul sau în ruptul capului = cu nici un preț, niciodată. A-și face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viața; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = strigă; b) (Bot.) cap-de-cocoș = dulcișor; capul-șarpelui = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sângele, dispuse în spice simple (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelației balaurului. II. S. m. Căpetenie, șef, conducător. ♦ Inițiator. III. S. n. 1. Vârf (al unui obiect). ♦ Extremitate proeminentă a unui dispozitiv, instrument etc. sau a unui element dintr-un sistem. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemănător cu un cap1 (I 1), folosit în diverse scopuri tehnice. 2. Partea extremă cu care începe sau sfârșește ceva. ◊ Cap de pod = loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc.; p. ext. forțele armate care ocupă acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor și a mijloacelor de luptă. ◊ Loc. adv. Cap la (sau în) cap = cu părțile extreme alăturate. ◊ Expr. Cap de țară = margine de țară; hotar. Nu-i (un) cap de țară = nu-i nimic grav, nici o nenorocire. A sta (sau a ședea, a se ridica) în capul oaselor = a se ridica stând în pat, a sta în șezut. 3. Partea de dinainte; început, frunte. În capul coloanei.Cap de an (sau de săptămână, de iarnă etc.) = începutul unui an (sau al unei săptămâni etc.) Cap de coloană = cel sau cei care stau în fruntea coloanei. Cap de afiș (sau cap de listă) = primul nume dintr-o listă de persoane afișate în ordinea valorii lor. ◊ Loc. adv. În cap de noapte sau în capul nopții = după ce s-a întunecat bine. Din (sau de la) cap = de la început; de la începutul rândului. Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început. ♦ Partea principală, mai aleasă (a unui lucru). ◊ Expr. Capul mesei = locul de onoare la masă. 4. Partea de jos sau dindărăt a unui lucru; capăt; (cu sens temporal) sfârșit. ◊ Expr. A o scoate la cap = a sfârși (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a răzbi. În cap = (după numerale) exact, întocmai. 5. Bucățică ruptă dintr-un obiect; p. ext. lucru de mică importanță. ◊ Expr. Nici un cap de ață = absolut nimic. Până la un cap de ață = tot. 6. (În sintagma) Cap magnetic = transductor electromagnetic care transformă variațiile unui semnal electric în variații de flux magnetic sau invers, folosit pentru operații de înregistrare, redare și ștergere la magnetofoane. – Lat. caput, (II) după fr. chef < lat. caput).

CAP1, (I, III) capete, s. n., (II) capi, s. m. I. 1. Partea superioară a corpului omenesc (la animale partea anterioară), alcătuită din cutia craniană și față (la animale bot) și legată de trunchi prin gât. ◊ Loc. adv. Din cap până-n picioare = în întregime, cu desăvârșire. (Până) peste cap = prea mult. Cu noaptea-n cap = foarte de dimineață. Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus. ◊ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; fig. a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trânti (pe cineva) la pământ; fig. a da jos dintr-o situație, a doborî, a învinge. A da paharul peste cap = a goli paharul dintr-o înghițitură. A scoate capul în lume = a ieși între oameni, în societate. A i se urca (cuiva) la cap = a) a deveni îngâmfat, îndrăzneț, obraznic; b) a fi amețit de băutură. A nu-și (mai) vedea capul de... sau a nu ști unde-i stă capul = a nu ști ce să mai facă, a fi copleșit de... A-și pierde capul = a se zăpăci. A nu mai avea unde să-și pună capul = a ajunge fără adăpost, pe drumuri. A nu-l durea (nici) capul = a nu se sinchisi de ceea ce se întâmplă. A da din cap = a clătina capul (în semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; fig. a ataca, a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul în traistă = a umbla distrat, neatent. A se da cu capul de toți pereții (sau de pereți) = a fi cuprins de desperare sau de necaz. A-și lua lumea în cap = a pleca, rătăcind în lume. A-și pleca capul = a se simți rușinat, umilit; a se da învins. Cu capul plecat = rușinat, umilit; învins. Pe după cap = pe după gât, la ceafă. Bătut (sau căzut) în cap = tâmpit, prost. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A nu fi nimic de capul cuiva = a fi lipsit de calități. A cădea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva = a fi lovit de o nenorocire, a trebui să suporte o serie de dificultăți. A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neașteptate la cineva (creându-i neplăceri). A sta (sau a se ține) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a stărui fără încetare pe lângă cineva. A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace. (Reg.) A nu ști (sau a nu avea) ce-și face capului = a se afla într-o împrejurare grea și a nu mai ști ce să facă. ♦ Parte a monedei care are imprimat un chip. ♦ Părul capului. ◊ Expr. A-și pune mâinile în cap sau a se lua cu mâinile de cap = a se lua cu mâinile de păr (de necaz, de ciudă sau de deznădejde); p. ext. a-i fi necaz, ciudă, a fi deznădăjduit. 2. Căpătâi; căpătâiul patului. 3. Individ, ins, om. Câte 5 lei de cap.Expr. Pe capete = care mai de care, pe întrecute. ♦ (La pl.) Capital. Am vândut cirezile Și mi-am scos capetele (TEODORESCU). 4. Minte, gândire, judecată; memorie. ◊ Loc. adj. și adv. Cu cap = (în mod) inteligent, deștept. Fără cap = (în mod) necugetat. ◊ Loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă; cuminte. ◊ Expr. A fi bun (sau ușor) la (sau de) cap = a fi deștept. A fi greu (sau tare) de cap = a fi prost. A fi (sau a umbla) cu capul prin (sau în) nori = a fi zăpăcit, distrat. A-i băga (sau vârî cuiva ceva) în cap = a face pe cineva să creadă ceva. A nu(-i) intra (cuiva) în cap = a nu putea pricepe (ceva). A lua în (sau a băga la) cap = a pricepe; a ține minte. A-i ieși (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gândul la...; a uita. A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din cap = a-l stăpâni mereu (același gând). A-l duce (sau a-l tăia pe cineva) capul = a se pricepe. A-l duce (sau a-i sta) capul la... = a-i trece prin minte, a se gândi la... A-și bate (sau a-și frământa, a-și sparge) capul = a se gândi intens (spre a soluționa o problemă). A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) să înțeleagă ceva. A fi (sau a rămâne, a umbla etc.) de capul său = a fi (sau a rămâne etc.) liber, independent, nesupravegheat. A face (ceva) din (sau de) capul său = a face (ceva) fără a se consulta cu altcineva. A întoarce (sau a suci) capul cuiva = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată; a zăpăci; a face pe cineva să se îndrăgostească. A avea cap să... = a avea posibilitatea să..., a putea să... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea. 5. (Înv.) Viață. (Astăzi în expr.) A-și pune capul (la mijloc) = a-și pune viața în joc; a garanta cu viața pentru cineva. O dată cu capul = cu nici un preț. În ruptul capului = cu primejdia vieții; cu nici un preț. A-și face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viața; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = strigă; b) (Bot.) cap-de-cocoș = dulcișor1; capul-ariciului = șovar; capul-șarpelui = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sângele (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelației balaurului. II. Căpetenie, șef, conducător. ♦ Inițiator. III. 1. Vârf (al unui obiect). ♦ Extremitate sau piesă de extremitate a unui dispozitiv, instrument etc. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemănător cu un cap (I 1), folosit în diverse scopuri tehnice. 2. Partea extremă cu care începe sau sfârșește ceva. ◊ Cap de pod = loc aflat pe teritoriu inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc.; p. ext. forțele armate care ocupă acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor și a mijloacelor de luptă. ◊ Loc. adv. Cap la (sau în) cap = cu părțile extreme alăturate. ◊ Expr. Cap de țară = margine de țară; hotar. (Reg.) Nu-i (un) cap de țară = nu-i nimic, n-are importanță. A sta (sau a se ridica) în capul oaselor = a se ridica stând în pat, stând așezat, șezând. 3. Partea de dinainte; început, frunte. În capul coloanei.Cap de an (sau de săptămână, de iarnă etc.) = începutul unui an (al unei săptămâni etc.). Cap de coloană = cel sau cei care stau în fruntea unei coloane. Cap de afiș = primul nume dintr-o listă de persoane afișate în ordinea valorii lor. ◊ Loc. adv. În cap de noapte sau în capul nopții = după ce s-a întunecat bine. Din (sau de la) cap = de la început; de la începutul rândului. Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început. ♦ Partea principală, mai aleasă (a unui lucru). ◊ Expr. Capul mesei = locul de onoare la masă. 4. Partea de jos sau dindărăt a unui lucru; capăt; (cu sens temporal) sfârșit. ◊ Expr. A o scoate la cap = a sfârși (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a răzbi. În cap = (după numerale) exact, întocmai. 5. Bucățică ruptă sau rămasă dintr-un obiect; p. ext. lucru de mică importanță. ◊ Expr. Nici un cap de ață = absolut nimic. Până la un cap de ață = tot. – Lat. caput.

CĂDEÁ, cad, vb. II. I. Intranz. 1. A se deplasa de sus în jos prin propria greutate; a se lăsa în jos; a pica. ♦ Fig. (Despre iarnă, ger, seară etc.) A se lăsa, a se apropia. ♦ (Despre ape de munte) A curge repede. 2. (Despre dinți, păr, fulgi, frunze etc.) A se desprinde din locul său. 3. A se lăsa în jos continuând să fie prins; a atârna; a se pleca. Pleoapele-mi căzură peste ochi (HOGAȘ). 4. A înceta de a mai sta vertical sau în picioare; a se răsturna, a se prăvăli; a se dărâma, a se surpa. ◊ Expr. A cădea (bolnav) la pat = a se îmbolnăvi. A cădea în picioare = a ieși cu abilitate dintr-o situație grea. A cădea din (sau, reg., de pe) picioare = a nu mai putea sta de oboseală. ♦ (Determinat prin „în genunchi”, „cu rugăminte” etc.) A se așeza în genunchi înaintea cuiva spre a-i cere iertare ori ajutor sau pentru a-i arăta supunere; a ruga pe cineva cu umilință sau cu stăruință. II. Intranz. Fig. 1. A pieri, a muri (în luptă). 2. (Despre orașe, poziții strategice etc.) A ajunge în mâna adversarului, a fi cucerit. 3. A avea un insucces, a nu reuși. A cădea la un examen. ♦ (Despre guverne, legi etc.) A-și înceta existența, a nu mai fi în vigoare. 4. A nimeri din întâmplare, pe neașteptate într-un loc sau într-o situație. ◊ Expr. A cădea pe (sau la) mâna cuiva = a ajunge în puterea, la discreția cuiva. A cădea pe capul cuiva sau a-i cădea (cuiva) belea (pe cap) = a veni nedorit, pe neașteptate la cineva. A-i cădea cuiva drag (sau la inimă) = a-i fi cuiva pe plac, a-i deveni drag. ♦ A se arunca, a se năpusti asupra cuiva. 5. A intra în... (sau sub...), a fi cuprins de.... Poporul iar căzuse în amorțire (SADOVEANU). ◊ Expr. A cădea pe gânduri = a deveni îngândurat. A-i cădea bine = a-i plăcea, a-i prii. A-i cădea rău = a nu-i conveni, a nu-i plăcea. 6. A se situa, a se afla. Satul cade pe malul Dunării.Expr. A cădea în sarcina (sau în competența, în atribuțiile) cuiva = a reveni cuiva. ♦ (La ghicitul în cărți) A se arăta, a se vedea, a reieși. 7. (În expr.) A cădea la învoială (sau de acord) = a ajunge la o înțelegere. (Înv.) A cădea la pace = a se împăca. III. Refl. unipers. A reveni cuiva, a se cuveni. Partea aceasta mi se cade mie. ♦ A ședea bine; a se potrivi. – Lat. cadere.

CĂZÚT, căzuți, adj. (Despre ochi) Înfundat în cap. – V. cădea.

îmbonghiná vb. I (reg.) a azvârli un obiect astfel încât să cadă cu capul în pământ.

CĂZÚT, căzuți, adj. m. (Despre ochi) Dus, înfundat în cap. – V. cădea.

ALIVÁNTA interj. (Astăzi rar) 1. Exclamație (glumeață) rostită când cade cineva. ◊ (Adverbial, în expr.) A da (sau a cădea, a veni etc.) alivanta = a da (sau a cădea etc.) peste cap. 2. Pleacă! șterge-o! [Var.: alivánti interj.] – Probabil ngr. alla vanda („într-o parte, la o parte”).

ALIVÁNTA interj. 1. Exclamație (glumeață) rostită când cade cineva. ◊ (Adverbial, în expr.) A da (sau a cădea, a veni etc.) alivanta = a da (sau a cădea etc.) peste cap. 2. Pleacă! șterge-o! [Var.: (reg.) alivánti interj.] – It. alla banda (ngr. alla vanda) „la o parte”.

CHELÍE, chelii, s. f. 1. Cădere a părului de pe cap; boală care pricinuiește această cădere. 2. Porțiune a capului lipsită de păr. – Din chel + suf. -ie.

PLEȘUVÍE, pleșuvii, s. f. 1. Lipsă a părului de pe cap, ca urmare a căderii lui; boală care pricinuiește această cădere; chelie. 2. Porțiune a capului rămasă fără păr; chelie. 3. Porțiune a unui munte lipsită de vegetație. – Pleșuv + suf. -ie.

BROÁSCĂ1 ~ște f. 1) Animal amfibiu, fără coadă, cu gura largă și ochii bulbucați, cu picioarele din urmă mai lungi, adaptate pentru sărit. ◊ ~ râioasă broască nocturnă cu pielea acoperită cu negi, din care, la primejdie, se elimină un lichid iritant. ~ verde brotac. ~-țestoasă reptilă (terestră și acvatică), având corpul acoperit cu o carapace osoasă, sub care își poate trage capul și picioarele în caz de primejdie. Ochi de ~ ochi bulbucați. (A fi) plin de noroc ca ~sca de păr se spune despre cineva, căruia nu-i merge în viață. Când a face ~ păr nicicând; niciodată. 2) pop. Umflătură sub pielea gâtului; scrofulă. [G.-D. broaștei; Sil. broas-că] /<lat. brosca

A NĂPÂRLÍ ~ésc intranz. 1) (despre ani-male, păsări) A-și schimba periodic părul, penajul sau pielea. 2) (despre păr, penaj, piele) A cădea de pe corp (la anumite perioade). 3) glumeț A începe să-i cadă părul de pe cap. /<bulg. napărlja

PLEȘUVÍE ~i f. 1) v. A PLEȘUVI și A SE PLEȘUVI. 2) Porțiune a capului rămasă pleșuvă; chelie. 3) Cădere definitivă a părului de pe cap, provocată de diferite boli; chelie; calviție. 4) Suprafață de teren (munte, deal) pleșuvă. /pleșuv + suf. ~ie

híci adv. – În nici un caz, nici în ruptul capului. – Var. hîci, hăci. Tc. (per.) hiç (Șeineanu, II, 216; Lokotsch 860), cf. alb., bg., sb. hic.

CHEL, CHEÁLĂ, chei, chele, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care are chelie, căruia i-a căzut (tot) părul de pe cap; (despre cap) care nu are păr; pleșuv. – Din tc. kel.

CHELÍE ~i f. 1) Cădere totală sau parțială a părului de pe cap, provocată de diferite boli; pleșuvie; calviție. 2) Porțiune a capului de pe care a căzut definitiv părul; pleșuvie. [Art. chelia; G.-D. cheliei; Sil. -li-e] /chel + suf. ~ie

PLEȘ1 ~uri n. 1) Parte a capului de pe care a căzut părul; chelie. 2) Suprafață de teren lipsită de vegetație. /<sl. plĕši

CHEL, CHEÁLĂ, chei, chele, adj. (Despre oameni, adesea substantivat) Care are chelie, căruia i-a căzut (tot) părul de pe cap; (despre cap) care nu are păr; pleșuv. – Tc. kel.

CHELÍE, chelii, s. f. 1. Cădere definitivă a părului de pe cap, provocată de diverse boli; calviție, pleșuvie. 2. Porțiune a capului lipsită definitiv de păr. – Chel + suf. -ie.

CALVÍȚIE f. Cădere definitivă a părului de pe cap, provocată de diferite boli; pleșuvie; chelie. [Art. calviția; G.-D. calviției; Sil. -ți-e] /<fr. calvitie, lat. calvities

ALOPECÍE s. f. cădere prematură a părului (de pe cap); chelie. (< fr. alopécie, lat. alopecia, gr. alopekeia)

chélbe f. (d. chelbaș). Eczemă, bube care fac să cadă păru. Ce porțĭ, leleo, chelbea´n cap? Dacă-ĭ moda, ce să fac? (ironic la adresa celor ce poartă pălărie îld. broboadă). V. călina.

CRANIOTOMÍE s.f. (Med.) Deschidere sau perforare a craniului fetal în cursul nașterii în caz de hidrocefalie sau făt mort; cefalotomie. ♦ Deschidere chirurgicală a capului pentru explorarea conținutului cranian. [Gen. -iei. / < fr. crâniotomie].

NÍNGE, pers. 3 ninge, vb. III. Intranz., impers. 1. A cădea zăpadă. ◊ Expr. (Parcă) îi tot ninge și-i plouă (întruna), se spune despre o persoană veșnic nemulțumită, posomorâtă. A-i ninge în barbă (sau pe cap, în păr) = a încărunți. ♦ Tranz. A acoperi ceva cu zăpadă. 2. A cădea ca fulgii de zăpadă; a cerne. ♦ Tranz. A lăsa să cadă (ca fulgii de zăpadă). – Lat. ningere.

1) brî́ncă f., pl. ĭ (lat. pop. branca, labă; it. branca, labă, ramură; fr. branche). Vechĭ. 1) Palmă: îșĭ răzimă capul în brîncă (Del.). Azĭ. 2) Împingere violentă cu mînile: ĭ-a dat o brîncă încît a căzut. Fig. A da brîncĭ, a îmbrîncĭ, a împinge, a îndemna: inima-ĭ dădea brîncĭ să plece. În brîncĭ saŭ pe brîncĭ, în patru labe, spijinindu-te în mîni și’n picioare: a cădea în brîncĭ, a te tîrî în brîncĭ. (Pop. și un brîncĭ, pl. inuzitat urĭ: ĭ-a făcut un brîncĭ să plece). 3) Vechĭ (Dos. ș.a.). Gheară de fer de torturat oameniĭ.

NOR ~i m. 1) Formație atmosferică prezentând o masă densă de vapori de apă sau de cristale de gheață, care, în anumite condiții, poate genera precipitații. ~i de ploaie.~ arzător masă foarte fierbinte de gaze și de cenușă, expulzată în timpul erupției unui vulcan. Până la (sau în) ~i la înălțime foarte mare; foarte sus. A fi (sau a umbla) cu capul în (sau prin) ~i a fi rupt de realitate. Parc-ar fi (sau parcă a) căzut din ~ se spune despre o persoană care pare total dezorientată într-o împrejurare dată. 2) Cantitate mare de ceva (ce plutește în atmosferă). ~ de praf. ◊ ~ de tristețe amestec de sentimente ce tulbură echilibrul sufletesc. /<lat. nubilum

VĂL ~uri n. 1) Bucată de țesătură transparentă folosită de femei pentru a-și acoperi fața sau capul; voal. ◊ A i se pune (cuiva) un ~ pe ochi (sau pe frunte) sau a i se lua (a-i cădea (cuiva) un ~ de pe ochi (sau de pe frunte) a înceta (sau a începe) să înțeleagă și să vadă lucrurile clar, limpede. 2) anat: ~ul palatului (sau ~ul palatin) porțiune musculară care continuă, în partea posteri-oară a cavității bucale, palatul tare și se termină cu o prelungire numită uvulă. /<lat. velum

TRĂSNÍ1, trăsnesc, vb. IV. 1. Intranz. impers. și unipers. A se produce trăsnete, a cădea trăsnete. ◊ Expr. A trăsni (pe cineva) (ca) din senin = a lovi (pe cineva) în mod neașteptat. (Intranz.) A-i trăsni cuiva ceva (prin cap) sau (rar, tranz.) a-l trăsni (pe cineva) prin minte = a-i veni (cuiva) o idee neașteptată, ciudată, nesăbuită. 2. Tranz. și intranz. A izbi, a lovi cu putere. ♦ Intranz. Fig. A-și manifesta mânia zgomotos și cu furie, strigând, vociferând; a tuna și a fulgera. 3. Refl. Fig. A înnebuni, a se țicni. ♦ Tranz. și refl. A (se) ameți de băutură, a (se) îmbăta. 4. Intranz. (Despre arme de foc) A se declanșa cu zgomot puternic; a pocni, a detuna, a bubui. – Din sl. trĕsnonti.

încăpeá (încáp, încăpút), vb.1. A fi cuprins într-un spațiu. – 2. A ocupa locul adecvat, a se afla la locul lui. – 3. A se cuveni, a se cădea, a fi posibil (mai ales în propoziții negative). – 4. A ajunge la un rezultat, a obține, a dobîndi. – Mr. ncap, megl. (a) ncap. Lat. capēre (Pușcariu 809; Candrea-Dens., 839; REW 1625; DAR), cf. it. capere, prov., sp., port. caber. Pentru semantism, cf. Șeineanu, Semasiol., 182 și Corominas, I, 555-6. – Der. încăpere, s. f. (volum, cuprins al unui lucru; capacitate; concepție; cameră, odaie); încăpător, adj. (spațios); neîncăpător, adj. (strîmt); încăpătoare, s. f. (înv., capacitate).

struneá, strunéle, s.f. (reg.) 1. parte a cutiei mobile (teicii) în care cad grăunțele din coșul morii, înainte de a trece între pietrele morii. 2. parte a frâului unui cal, care înconjură bărbia calului și se prinde de cele două capete ale zăbalei.

slai, sláiuri, s.n. (reg.) 1. fiecare dintre cele două scânduri care leagă tălpile unei sănii; oplean. 2. fiecare dintre scândurile care formează părțile laterale ale unei ambarcații; scândura care formează marginea de sus a unei luntri; usnă. 3. poliță în perete pe care se țin lucruri de gospodărie 4. fiecare dintre stâlpii care susțin podul morii. 5. bancă transversală făcută dintr-o scândură lată și fixată în partea dinapoi a unei bărci. 6. fiecare dintre tăbliile sau dintre cele două scânduri care leagă tăbliile patului. 7. ghizdurile din bârne ale unei fântâni. 8. marginea de sus sau balustrada unei prispe. 9. scoc prin care se scurge vinul din vasul în care se pun strugurii pentru stors. 10. canal format din trei scânduri, care transportă apa ce cade pe roata ferăstrăului mecanic. 11. scobitură în forma unui șănțuleț prin care se îmbucă și se fixează două piese componente ale unui obiect din lemn. 12. fiecare dintre cele două șipci care se bat în stâlpii unei case, pentru a fixa capetele bârnelor. 13. bârnă de lemn.

GRĂTÁR ~e n. 1) Obiect constând din vergele de fier dispuse paralel și prinse la capete, folosit pentru a frige carnea deasupra jarului. 2) Friptură preparată pe un asemenea obiect. 3) Dispozitiv din bare metalice paralele sau încrucișate ori dintr-o tablă găurită, care se pune în sobe, instalații de ardere, pentru a lăsa să pătrundă aerul și să cadă cenușa, înlesnind arderea. 4) Dispozitiv constând dintr-un ansamblu de bare metalice, care se fixează la instalațiile hidrotehnice pentru a nu permite trecerea corpurilor străine. /<lat. gratarium

A PIÉRDE pierd tranz. 1) (bunuri materiale, ființe, situații, stări fizice sau morale, sentimente etc.) A nu mai avea în posesie; a înceta de a mai poseda; a prăpădi. ~ băsmăluța. ~ vaca. ~ postul. ~ drepturile. ~ încrederea.~ cunoștința a cădea în nesimțire; a leșina. ~ firul (gândurilor) a se încurca. ~ urma (sau urmele) cuiva a nu mai ști unde se află cineva sau ceva. ~ ocazia a nu folosi la timp ocazia. 2) (părți ale corpului) A înceta de a mai avea (în urma unui accident, a unei operații etc.). ◊ A-și ~ capul a se zăpăci. 3) (rude, prieteni) A nu mai avea alături din cauza morții. 4) (mijloace de transport) A nu mai reuși să prindă; a scăpa. ◊ ~ drumul (sau calea) a se rătăci. 5) (partide, întreceri sportive, procese, lupte etc.) A face să fie ratat; a nu câștiga; a nu obține. 6) (bani, produse alimentare sau industriale etc.) A consuma în mod nerentabil și nechibzuit; a irosi; a prăpădi. ~ timpul. /<lat. perdere



Copyright (C) 2004-2025 DEX.RO
Sursa: www.dexonline.ro - Informații despre licență - Dex Online - Dicționar explicativ al limbii române