Rezultate din textul definițiilor
cuca3, cuci, s.f. (inv.) 1. caciula inalta, uneori impodobita cu pene de strut, pe care o purtau capeteniile turcesti si domnitorii romani in timpul ceremoniilor. 2. autoritate suprema, stapanire domneasca.
CUCA1, cuci, s. f. caciula inalta, uneori impodobita cu pene (de strut), pe care o purtau capeteniile turcesti si domnitorii romani in timpul ceremoniilor. – Din tc. kuka.
calpac (calpace), s. n. – caciula inalta cilindrica, din blana de oaie cu parul pe din afara. O purtau la inceput domnitorul si boierii, incepind din sec. XVIII au folosit-o si negustorii mai bogati. Tc. kalpak (Roesler 594; Seineanu, II, 83; Lokotsch 1039; Ronzevalle 135); cf. ngr. ϰαλπάϰι, bg., sb. kalpak, mag. kalpag, rus. kolpag, fr. colback, it. colbac, colbacche.
turtoi (turtudau), turtoaie (turtudaie), s.n. (reg.) deal nu prea inalt, ca o caciula; movila, stanca, pisc.
pliscau, pliscaie, s.n. (reg.) deal nu prea inalt, de forma unei caciuli.
turtan, turtane, s.n. (reg.) coasta inalta, deal ca o caciula.