Dex cale ferată

AUTOMOTÓR, automotoare, s. n. Vehicul de cale ferată, prevăzut cu motor propriu și folosit pentru transportul rapid de călători. ◊ (Adjectival) Tren automotor. [Pr.: a-u-] – Din fr. automoteur.

BALASTÓR, balastoare, s. n. Mașină folosită pentru balastarea liniilor de cale ferată. – Balasta + suf. -or.

BOGHÍU, boghiuri, s. n. Cuplu de patru roți pe care este articulat șasiul locomotivelor și al vagoanelor de cale ferată și care le permite luarea curbelor. – După fr. bogie, boggie.

BRETÉLĂ, bretele, s. f. Sistem de ramificație de cale ferată așezat între două linii paralele, constituit din două linii diagonale încrucișate, care permite trecerea trenului de pe o linie pe alta în ambele sensuri. – Din fr. bretelle.

BURÁ², burez, vb. I. Tranz. 1. A astupa cu un material de buraj (argilă, nisip etc.) spațiul gol, neocupat de explozive, dintr-o gaură de mină sau dintr-o sondă de minare. 2. A îndesa balastul sub traversele unei linii de cale ferată. – Din fr. bourrer.

BURÁRE, burări, s. f. Acțiunea de a bura²; buraj. ◊ Burarea căii = îndesare manuală sau cu mijloace mecanizate a balastului sub traversele unei linii de cale ferată. – V. bura².

BÚZĂ, buze, s. f. l. Fiecare dintre cele două părți cărnoase care mărginesc gura și acoperă dinții. ◊ Buză de iepure = anomalie congenitală care constă în faptul că buza este ușor despicată (ca la iepure). ◊ Expr. (Fam.) A rămâne cu buzele umflate = a rămâne înșelat, dezamăgit în așteptările sale. A-și mușca buzele (de necaz sau de părere de rău) = a regreta foarte tare, a se căi. A sufla (sau a bate) în (sau din) buze = a rămâne păgubaș; a fluiera a pagubă. A se șterge (sau a se linge) pe buze = a fi silit să renunțe la ceva. A-i crăpa (sau a-i plesni, a-i scăpăra, a-i arde cuiva) buza (de sau după ceva) = a avea mare nevoie (de ceva). A-și linge buzele (după ceva) = a pofti, a râvni (ceva). A lăsa (sau a pune) buza (în jos) = (mai ales despre copil) a fi gata să izbucnească în plâns. ♦ Margine a unei răni pricinuite de o tăietură adâncă. 2. Margine a unor obiecte, a unor vase. Buza străchinii. ◊ Expr. (Rar) Plin (până în) buză = foarte plin, plin ochi. 3. Culme a unui deal, a unui pisc; margine a unui șanț, a unei păduri etc. 4. Ascuțiș al unor instrumente de tăiat; tăiș. 5. (În sintagma) Buză de bandaj = partea proeminentă a bandajului montat pe roțile autovehiculelor de cale ferată, care servește la menținerea și la conducerea vehiculului respectiv pe șină. – Cf. alb. buzë.

CANTONIÉR, -Ă, cantonieri, -e, s. m. și f. Persoană care are sarcina de a supraveghea și întreține o anumită porțiune de șosea sau de cale ferată. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cantonnier.

CHEI, cheiuri, s. n. 1. Construcție amenajată într-un port pentru acostarea, încărcarea și descărcarea vapoarelor, servind, totodată, la consolidarea malului și la apărarea acestuia de acțiunea apelor; p. ext. stradă de-a lungul și la marginea unei asemenea construcții. 2. Platformă construită în lungul unei linii de cale ferată, la înălțimea pardoselii vagoanelor, pentru a ușura încărcarea și descărcarea lor. [Var.: cheu s. n.] – Din bg. kei, fr. quai.

CUPÉU, cupeuri, s.n. (Înv.) 1. Trăsură de lux, închisă. 2. Compartiment pentru călători într-un vagon de cale ferată.

JOÁNTĂ, joante, s. f. 1. Legătură făcută la capetele șinelor de cale ferată pentru a asigura continuitatea căii de circulație. 2. Legătură între două bare de oțel din armătura unui element de beton armat. – Din fr., engl. j***t.

ECARTAMÉNT, ecartamente, s. n. Distanța dintre urmele lăsate pe teren de roțile aceleiași osii ale unui vehicul; distanța dintre fețele interioare ale celor două șine de cale ferată. – Din fr. écartement.

TIRFÓN, tirfoane, s. n. Șurub mare de oțel folosit în fixarea șinelor de cale ferată pe traverse. – Din fr. tire-fond.

MÁRCĂ¹, mărci, s. f. 1. Semn distinct aplicat pe un obiect, pe un produs, pe un animal etc. pentru a-l deosebi de altele, pentru a-l recunoaște etc. ♦ Tip, model, inscripție (care indică sursa) de fabricație. Marcă de automobil. ◊ Loc. adj. De marcă = de calitate superioară. ♦ (Înv.) Stemă; blazon, emblemă. ◊ Loc. adj. (despre oameni) de seamă; marcant, distins. 2. Fisă de metal cu număr de ordine, cu care lucrătorii își dovedesc prezența la lucru sau pe care o lasă în schimbul uneltelor primite. 3. Piatră sau bucată de șină vopsită în alb, așezată transversal între două linii de cale ferată care se întretaie, pentru a indica ramificația liniei ferate și locul până unde pot înainta vehiculele fără pericol de ciocnire. 4. Fig. Semn distinctiv, trăsătură specifică, însușire caracteristică; particularitate. – Din ngr. márka, fr. marque. Cf. germ. Marke.

DIAGONÁL, -Ă, diagonali, -e, s. f., adj. I. S. f. 1. Segment de dreaptă care unește două unghiuri (sau vârfuri) nealăturate ale unui poligon sau două vârfuri ale unui poliedru aflate pe fețe diferite. ◊ Loc. adv. În diagonală = pe direcția unei drepte înclinate față de un punct de referință; de-a curmezișul. ♦ Curea purtată de-a curmezișul pieptului la unele uniforme (militare). 2. Porțiune de linie de cale ferată sau de tramvai care taie oblic mai multe linii paralele dintr-o stație, pentru a permite trecerea vagoanelor de pe o linie pe alta. 3. Bară înclinată care leagă două noduri ale tălpilor opuse ale unei grinzi cu zăbrele. II. Adj. Care unește vârfurile a două unghiuri nealăturate ale unui poligon sau două vârfuri ale unui poliedru aflate pe fețe diferite; care este în formă de diagonală; curmeziș; cruciș. [Pr.: -di-a-] – Din fr. diagonal.

FEROVIÁR, -Ă, feroviari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre întreprinderi, instalații, transporturi) De cale ferată, în legătura cu calea ferată, care se face pe calea ferată. 2. S. m. și f., adj. (Muncitor, funcționar, salariat) de la căile ferate. [Pr.: -vi-ar] – Din fr. ferroviaire, it. ferroviario.

LOCOMOTÍVĂ, locomotive, s. f. Vehicul motor de cale ferată, cu sursă de energie proprie sau străină, folosit pentru a remorca și a deplasa vagoanele. – Din fr. locomotive.

RAMBLEIÁ, rambleiez, vb. I. Tranz. 1. A umple cu rambleu golurile rămase într-o mină în urma exploatării. 2. A executa un rambleu la o șosea sau la o cale ferată. [Pr.: -ble-ia] – Din fr. remblayer.

TRASÉU, trasee, s. n. Drum pe care îl parcurge (în mod permanent) un vehicul sau o ființă; rută. ♦ Linie, direcție pe care o are un drum, o cale ferată etc. ♦ Drum special amenajat pe care trebuie să-l străbată concurenții la o probă sportivă. ♦ Drum parcurs în spațiul de un corp în mișcare; traiectorie. – Din fr. tracé.

TREN, trenuri, s. n. 1. Convoi de vagoane de cale ferată legate între ele și puse în mișcare de o locomotivă. ◊ Tren subteran = metrou. ◊ Expr. A scăpa (sau a pierde) trenul = a scăpa o ocazie favorabilă. 2. Convoi de vehicule formând o unitate de transport, antrenat de unul sau mai multe vehicule motoare sau prin cablu, prin tracțiune animală etc. ◊ (Înv.) Tren de luptă = convoi de vehicule care aprovizionează cu muniții trupele aflate în linia de luptă. 3. Ansamblu de dispozitive sau de mașini-unelte care îndeplinesc împreună un anumit rol funcțional, o anumită operație tehnică etc. ◊ Tren fix = ansamblu de piese din interiorul cutiei schimbătorului de viteze, format din axul intermediar și pinioanele fixe. Tren de laminare = dispozitiv al mașinilor din filatura de bumbac, care servește la descrețirea și paralelizarea fibrelor și la subțierea produselor intermediare de fabricație. Tren de roți = sistem de roți dințate montate pe același arbore. Tren de aterizare (sau de amerizare) = ansamblul organelor cu ajutorul cărora un avion (sau un hidroavion) alunecă pe pământ (sau pe apă) înainte de a-și lua zborul sau după ce a aterizat (sau a amerizat). 4. (În sintagma) Tren anterior (sau posterior) = partea de dinainte (sau de dinapoi) a corpului unui animal. – Din fr. train.

AMPRÍZĂ, amprize, s. f. Lățime a fâșiei de teren pe care urmează să se construiască o șosea, o cale ferată, un dig etc. – Din fr. emprise

PARAFÚM, parafumuri, s. n. (Înv.) Dispozitiv atașat la podurile metalice care traversează liniile de cale ferată pentru a le proteja de eroziunea gazelor degajate de locomotivele cu aburi. – Para²- + fum (după fr. pare-fumée).

PARAZĂPÁDĂ, parazăpezi, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Construcție (dig de pământ, panouri mobile, zid etc.) sau plantație așezate lângă o cale ferată sau lângă o șosea, pentru a împiedica înzăpezirea acestora. ♦ Construcție (din panouri de scânduri, din împletituri de nuiele etc.) sau plantație servind ca mijloc de reținere și de repartizare uniformă a zăpezii pe un teren (semănat). 2. Grilaj metalic montat la marginea streșinii unei clădiri pentru a împiedica căderea zăpezii de pe acoperiș. – Para²- + zăpadă.

PASÁJ, pasaje, s. n. 1. Spațiu amenajat între două rânduri de clădiri sau coridor al unei clădiri așezat la nivelul străzii, pe care trec pietoni sau, rar, vehicule dintr-o stradă în alta; p. gener. loc de trecere. ♦ Porțiune de stradă cu marcaje speciale, folosită ca loc de traversare pentru pietoni. ♦ Încrucișare la niveluri diferite între două sau mai multe căi de circulație rutieră sau între un drum rutier și o cale ferată. 2. Fragment dintr-un text scris. ♦ Succesiune melodică într-o compoziție muzicală, formată din note scurte și rapide, care face trecerea între diferitele teme ale piesei. 3. Migrațiune periodică a păsărilor. ◊ Loc. adj. De pasaj = care este în trecere printr-o anumită țară în perioada migrațiunilor. ♦ Cârd, stol (aflat în migrație). 4. Trecere a metalelor, a fibrelor textile etc. printre doi sau mai mulți cilindri metalici așezați în laminor la distanță reglabilă și care se rotesc în sens invers. [Var.: (rar) paságiu s. n.] – Din fr. passage, it. passagio, germ. Passage.

PASARÉLĂ, pasarele, s. f. 1. Podeț mobil care leagă de chei puntea unui vapor ancorat; platformă situată la oarecare înălțime de puntea unui vas, unde se află camera hărților și a instrumentelor de navigație. 2. Pod îngust așezat la înălțime peste o linie de cale ferată, peste un canal etc. pentru a permite trecerea pietonilor. 3. Galerie acoperită sau punte îngustă care face legătura dintre două clădiri sau două aripi ale aceleiași clădiri la nivelul acelorași etaje. – Din fr. passerelle.

PAT¹, paturi, s. n. 1. Mobilă de lemn sau de metal, prevăzută de obicei cu somieră sau cu saltea; p. ext. mobila împreună cu lenjeria, cu așternutul respectiv; așternut, culcuș: crivat. ◊ Expr. A face patul = a) a pune așternutul pe pat pentru dormit; b) a strânge așternutul de pe pat. A strânge patul = a strânge, a aduna așternutul în care s-a dormit. A cădea bolnav la pat = a se îmbolnăvi (grav). A fi pe patul de moarte (sau pe patul morții) = a fi pe punctul de a muri, a fi în agonie, în comă. A muri în patul său = a muri în casa sa, a nu muri între străini. A boli în pat = a zăcea greu bolnav. A părăsi patul = a se face sănătos după o boală grea; a se restabili. 2. (Pop.) Targă, năsălie. 3. (Pop.) Răsadniță. 4. Parte a unei instalații sau a unui sistem tehnic cu fața superioară plană și aproximativ orizontală, pe care se reazemă (și alunecă) materiale sau anumite părți ale instalației sau ale sistemului tehnic. 5. Partea de lemn a puștii (sau a pistolului), pe care sunt fixate mecanismul și țeava și care servește la imobilizarea armei în poziția dorită în timpul tragerii. ♦ (Sport) Planșetă de pe care se execută trageri la tir. 6. Strat de material, orizontal sau înclinat, cu fața superioară aproximativ plană, pe care se reazemă de obicei alte materiale. ◊ Pat de cale ferată = strat de balast pe care se așază traversele de cale ferată. ♦ Partea mai joasă a unui teren. a unei depresiuni. 7. Strat din ceva. 8. Albie, matcă. – Din ngr. pátos „drum bătut”.

PEÁJ s. n. Drept de a folosi o cale ferată străină pentru transportul de mărfuri cu vehicule proprii. – Din fr. péage.

PERNÍȚĂ, pernițe, s. f. I. 1. Diminutiv al lui pernă (1); pernuță (1), pernioară, pernișoară; spec. puișor. 2. (Urmat adesea de determinarea „de ace”) Săculeț de diferite forme, umplut cu câlți, vată, nisip etc., în care se înfig, pentru a fi păstrate, ace și bolduri; pernuță (2). ♦ Piesă confecționată din vată de croitorie, care se aplică la umerii unor obiecte de îmbrăcăminte (sacouri, paltoane, taioare) pentru a da îmbrăcămintei respective forma corespunzătoare umărului. ♦ Mică pernă (1) confecționată din țesătură de lână sau de bumbac, cusută cu sârmă subțire de cupru, montată în cutia de osie inferioară a vehiculelor de cale ferată și folosită la ungerea fusului osiilor. II. (În forma periniță) Dans popular în care un băiat iese în centrul horei, își alege din horă o fată cu care îngenunchează (pe o pernă sau o batistă) și o sărută, fata urmând să facă în continuare același lucru cu alt băiat; melodie după care se execută acest dans. [Var.: periníță s. f.] – Pernă + suf. -iță.

PERÓN, peroane, s. n. 1. Platformă (acoperită sau descoperită) amenajată într-o stație de cale ferată, de-a lungul liniilor, pentru a ușura urcarea și coborârea călătorilor. 2. Platformă situată în fața intrării principale a unei clădiri. – Din fr. perron.

PICHÉR¹, picheri, s. m. Persoană care răspunde de buna întreținere a unei porțiuni de cale ferată sau de șosea. – Din fr. piqueur.

DRUM, drumuri, s. n. 1. Cale de comunicație terestră, alcătuită dintr-o bandă îngustă și continuă de teren bătătorit, pietruit, pavat sau asfaltat. ◊ Drumul mare = șosea de mare circulație, care leagă localități principale. Hoț (sau tâlhar) de drumul mare = hoț care atacă oamenii în drum spre a-i jefui. Drum-de-fier = cale ferată. ◊ Loc. adv. Peste drum = în față, vizavi. În drum = în mijlocul drumului; în calea drumeților; în văzul tuturor. Pe toate drumurile = peste tot, pretutindeni. ◊ Expr. A pune pe cineva pe drumuri = a face pe cineva să meargă mai mult decât ar fi necesar pentru rezolvarea unei probleme. A bate (sau a ține, a păzi) drumul (sau drumurile) sau a umbla (sau a fi, a sta) pe drumuri = a umbla de colo-colo, fără rost, a umbla haimana. A fi de pe drumuri = a fi fără familie, fără locuință stabilă, fără rost în viață. A rămâne (sau a ajunge etc.) pe drumuri = a rămâne fără adăpost, fără slujbă, fără mijloace de trai; a sărăci, a scăpăta. A lăsa (sau a arunca, a azvârli etc.) (pe cineva) pe drum (sau pe drumuri) = a da (pe cineva) afară din casă sau din serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului; a sărăci (pe cineva). A aduna pe cineva de pe drumuri = a da cuiva adăpost, a pune pe cineva sub ocrotire. Pe drum = gata să vină, să sosească, să apară, să se nască. A sta (sau a se pune etc.) în drumul cuiva sau a-i sta cuiva în drum = a se afla (sau a ieși) înaintea cuiva, împiedicându-l (să înainteze, să facă o treabă etc.); a împiedica pe cineva într-o acțiune, a i se împotrivi. A se da din drumul cuiva = a se da la o parte, a face cuiva loc să treacă; a înceta să mai împiedice pe cineva în acțiunile sale. A-și face (sau a-și găsi, a-și croi) (un) drum (nou) în viață = a începe o (nouă) carieră, un nou fel de viață, a-și găsi un rost; a reuși. A-și face drum = a) a înainta (prin eforturi) într-o mulțime; b) a se abate din cale spre a se duce undeva sau la cineva. A apuca (sau a lua) alt drum = a se ocupa de altceva, a se iniția în alt domeniu. A ieși cuiva în drum = a întâmpina pe cineva. A da drumul (cuiva sau la ceva) = a) a lăsa din mână; b) a lăsa sau a reda libertatea cuiva; a permite cuiva să intre sau să iasă; c) a desface o cusătură, un tiv (pentru a lărgi sau a lungi o haină). A-și da drumul = a) a se lăsa în jos, a coborî; a se avânta; b) a începe să povestească, să facă destăinuiri; c) a izbucni (într-o avalanșă de vorbe, în țipete, plâns etc.). ♦ Parcurs; rută, itinerar; traseu, cursă (parcurse de cineva sau de ceva). Drumul Oltului. Drum maritim. 2. Călătorie. ◊ Ultimul drum = drumul pe care este condus un mort la groapă. ◊ Expr. A-și căuta (sau a-și vedea) de drum = a) a-și continua călătoria, a merge mai departe; b) a nu se amesteca în treburile altuia. Drum bun! urare adresată cuiva care pleacă într-o călătorie. 3. Traiectorie. – Din sl. drumŭ. Cf. bg., scr. drum.

POD, poduri, s. n. I. 1. Construcție de lemn, de piatră, de beton, de metal etc. care leagă între ele malurile unei ape sau marginile unei depresiuni de pământ, susținând o cale de comunicație terestră (șosea sau cale ferată) și asigurând continuitatea căii peste un obstacol natural sau artificial. ◊ Pod de gheață = strat continuu de gheață care acoperă în întregime suprafața unui râu sau a unui lac ca urmare a unei perioade îndelungate de temperatură scăzută a aerului. Pod carstic = porțiune a tavanului unei peșteri rămasă suspendată în urma prăbușirii acestuia. Pod plutitor (sau umblător) = bac. ◊ Expr. A face pod cu palma mâinii = a pune mâna streașină la ochi pentru a putea vedea mai bine. (Sport) A face podul = a face o figură caracteristică prin îndoirea corpului pe spate în semicerc, cu sprijin pe mâini și pe picioare. ♦ Pod (I 1) demontabil, format dintr-un șir de bărci sau de plute legate de ancore sau de piloți. Pod de vase. ♦ Punte suspendată (mobilă) la o cetate sau la un castel medieval. 2. Platformă având forma asemănătoare cu a unui pod (I 1) și care servește ca loc de lucru, ca element de protecție etc.; spec. macara cu scheletul în formă de pod (I 1), pe care se deplasează aparatul de ridicare și de transportare a greutăților. ◊ Pod-basculă = basculă prevăzută cu o platformă pe care se cântăresc în stațiile de cale ferată vagoanele încărcate cu marfă. Pod rulant = macara mobilă alcătuită dintr-un pod metalic care are o cale de rulare la oarecare înălțime deasupra solului și care se folosește în ateliere, în hale de montaj, în turnătorii etc. pentru ridicarea unor sarcini și deplasarea lor pe direcție orizontală. Pod basculant = pod metalic mobil, destinat circulației vagonetelor între rampele puțurilor de mină și colivia de extracție. Podul sondei = platformă folosită ca rampă pentru materialul tubular care se introduce sau se extrage din sondă. Pod de siguranță = platformă prevăzută cu deschideri pentru trecere, montată din loc în loc într-un puț de mină pentru a opri căderea unei persoane care ar aluneca pe scări sau pentru a reține o rocă desprinsă din pereți. 3. (Înv.) Puntea unei nave. 4. (Înv.) Pavaj din scânduri groase de stejar cu care se acopereau străzile; caldarâm: p. ext. stradă, uliță pavată cu scânduri. Podul Mogoșoaiei. 5. (În practicile religiei creștine ortodoxe) Bucată de pânză îngustă și lungă care se așterne din loc în loc pe parcursul unui cortegiu mortuar. II. Spațiul dintre acoperiș și planșeul superior al unei clădiri. ◊ Loc. adv. Din pod în pivniță = în întregime, complet. ◊ Expr. A călca (sau a se uita) (ca) din pod, se spune despre un om plin de sine, îngâmfat, încrezut. A cădea ca din pod = a rămâne surprins, uimit, dezorientat, buimac. A călca ca din pod = a merge cu pași nesiguri, greu. ♦ P. ext. Tavan, plafon. III. P. a**l. 1. (În sintagmele) Podul mâinii = dosul mâinii. Podul palmei = partea interioară a palmei, de la încheietura cu antebrațul până la degete. 2. Lucrare protetică dentară, metalică sau mixtă, folosită ca metodă terapeutică. – Din sl. podŭ.

NIVÉL, (1, 3) niveluri, (2) nivele, s. n. 1. Înălțimea la care se găsește un punct, o linie sau o suprafață a unui loc, a unui obiect etc. în raport cu un plan orizontal dat. ◊ Nivelul mării = punct situat la înălțimea mijlocie a mărilor și a oceanelor care comunică între ele, în raport cu care se măsoară toate altitudinile. Curbă (sau linie) de nivel = linie care unește punctele suprafeței terestre cu aceeași altitudine față de o suprafață de referință; punct, suprafață care corespunde acestei linii. Pasaj de nivel = loc unde se încrucișează (la aceeași altitudine) o cale ferată cu o șosea. ◊ Loc. prep. La nivelul... = în regiunea..., în dreptul... ♦ Etaj, cat. ♦ Zonă geologică, subdiviziune stratigrafică a etajelor și a subetajelor, care se distinge după fosilele caracteristice pe care le conține. ♦ (Fiz., Chim.) Valoarea intensivă a unei mărimi în raport cu o valoare de referință. 2. Nume dat mai multor unelte, instrumente, dispozitive care servesc la determinarea liniei (sau a poziției, a suprafețelor) orizontale sau cu care se măsoară pe teren diferențele de înălțime dintre două sau mai multe puncte de pe suprafața terestră. ◊ Nivel cu (sau de) apă = instrument construit pe principiul vaselor comunicante, care servește la determinarea planului orizontal după înălțimea la care se ridică apa în două tuburi gradate. 3. Fig. Stadiu, grad (de pregătire, de dezvoltare), treaptă (a calității), indice (al cantității). ◊ Nivel de trai = gradul de satisfacere a nevoilor materiale și spirituale ale populației unei țări, ale unor clase sau ale unei persoane în condiții istorice date. [Var.: (2) nivélă s. f.] – Din nivela (derivat regresiv).

PORTÁL, portaluri, s. n. 1. Intrare principală monumentală într-un edificiu, de obicei încadrată cu un chenar de piatră, de zid sau de lemn și bogat împodobită. 2. Deschidere din piatră sau din metal la intrarea unor poduri mari de cale ferată. 3. Lucrare de zidărie în formă de inel, ridicată la capetele unui tunel pentru a sprijini terenul din jurul acestuia și pentru a opri căderea pământului, a pietrelor etc. – Din germ. Portal, it. portale.

CROCODÍL, crocodili, s. m. 1. Reptilă uriașă din ordinul crocodilienilor, care trăiește în fluviile din țările tropicale, cu corpul acoperit de plăci osoase, cu coadă lungă și cap alungit, cu fălci lungi și dinți puternici (Crocodilus niloticus). ◊ Expr. (Fam.) Lacrimi de crocodil = plâns prefăcut, ipocrit. 2. Dispozitiv metalic fixat pe șinele de cale ferată și folosit pentru a transmite comenzile de semnalizare, acționând fluierul locomotivei în mers. 3. Clește cu care, în laborator, se dă dopurilor de plută elasticitatea necesară folosirii lor. 4. Clemă de forma unui cleștișor cu fălci dințate, folosit pentru realizarea unor legături electrice temporare și demontabile. – Din fr. crocodile, lat. crocodilus.

LOCÁȚIE, locații, s. f. 1. Închiriere. ♦ Chirie plătită pentru anumite lucruri luate în folosință temporară. ◊ Taxă de locație = taxă care se plătește drept sancțiune în caz de depășire a termenului de încărcare sau de descărcare a vagoanelor de cale ferată sau a autovehiculelor. 2. (Jur.) Contract prin care una dintre părți se obligă să procure și să asigure celeilalte părți folosința unui lucru pentru un timp determinat în schimbul unei sume de bani. [Var.: locațiúne s. f.] – Din fr. location, lat. locatio, -onis.

LUMÍNĂ, lumini, s. f. I. 1. Radiație sau complex de radiații electromagnetice emise de corpuri incandescente (cu sau fără flacără) sau luminescente și care impresionează ochiul omenesc; efectul acestei radiații. ◊ Lumină albă = lumină mijlocie a zilei, care conține toate radiațiile spectrului vizibil. Lumină rece = lumină care conține un număr foarte mic de radiații infraroșii și care are un efect termic redus. Lumină monocromatică = lumină formată din radiații de o singură culoare spectrală. Lumină compusă = lumină care conține radiații de mai multe lungimi de undă. Lumină naturală = lumină complet nepolarizată, caracterizată prin diversitatea direcțiilor de oscilație ale radiațiilor electromagnetice care o compun, distribuite uniform în jurul direcției de propagare. Lumină polarizată = lumină alcătuită din radiații electromagnetice ale căror direcții de oscilație nu sunt uniform distribuite în jurul direcției de propagare. (Astron.) Lumină antisolară = pată foarte slab luminoasă care se vede noaptea pe cer în locul opus soarelui. Lumină zodiacală = pată luminoasă care, la latitudinea noastră, se vede toamna spre est, înainte de răsăritul soarelui, și primăvara spre vest, după apusul soarelui. (Fiziol.) Lumină animală = lumină produsă de unele organisme animale pe baza energiei chimice a unor substanțe. ◊ Loc. adv. La lumina mare = fățiș, în văzul tuturor. Pe lumină = în timpul zilei, de la răsăritul până la apusul soarelui, până nu se înserează. ◊ Loc. prep. În lumina... = prin prisma (unei anumite concepții), din punctul de vedere al..., potrivit cu... (Rar) La lumina... = cu puterea..., cu ajutorul... ◊ Loc. vb. A da lumină = a lumina. ◊ Expr. A vedea lumina zilei = a) a fi înzestrat cu simțul văzului; a se naște. A răsări (sau a se arăta) la lumină (sau la lumina zilei) = a apărea (dintr-o ascunzătoare), a ieși la vedere, a se arăta. A ieși la lumină = a) a scăpa de primejdie, a ieși dintr-o situație grea; b) a ieși la iveală, a deveni evident, a se dezvălui. A scoate (pe cineva) la lumină = a) a scoate (pe cineva) dintr-o încurcătură; b) a ajuta (pe cineva) să dobândească o situație, a emancipa (pe cineva). A pune (ceva) în lumină = a scoate (ceva) în evidență; a sublinia. A pune într-o lumină bună (sau rea, urâtă etc.) = a scoate în evidență aspectele pozitive (sau negative) din viața sau din activitatea cuiva. A prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva într-o lumină oarecare = a prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva într-un anumit fel sau dintr-un anumit punct de vedere ori prin prisma unei anumite concepții. A vedea lumina tiparului sau (înv.) a ieși la lumină = a fi publicat, tipărit. (Limpede) ca lumina zilei = de netăgăduit, clar, evident. ♦ Fig. Strălucire; înseninare. 2. Izvor, sursă de lumină (I 1). ◊ Lumină electrică = iluminare pe bază de energie electrică. Lumină de control = indicație luminoasă care servește la controlul stării și al modului de funcționare a unei instalații de telecomandă, a macazurilor, a semnalelor de cale ferată etc. ♦ Spec. Sursă luminoasă (de obicei colorată) situată pe o navă, aeronavă etc., folosită la indicarea poziției sau la semnalizare. ♦ Flacără, flăcăruie. ♦ (Pop.) Lumânare. ♦ Unitate de măsură pentru fluxul luminos. 3. (Și în sintagma lumina ochiului) Pupilă; p. ext. ochi, privire. ♦ (Ca termen de comparație) Ființă, lucru, obiect etc. mai drag, mai de preț, mai scump. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) drag ca lumina ochilor = a-i fi (cuiva) foarte drag. A îngriji (sau a păzi) ca (pe) lumina ochilor = a îngriji, a feri cu cea mai mare atenție. II. Fig. Ceea ce aduce claritate în mintea omenească; învățătură, cultură, educație. ◊ Expr. A arunca (o) lumină (asupra unei chestiuni) sau a aduce (o) lumină (într-o chestiune) = a lămuri, a clarifica (o problemă). A se face lumină în capul (sau în mintea) cuiva = a pricepe, a înțelege. III. 1. Distanța liberă dintre fețele interioare a două piese vecine ale unui sistem tehnic sau dintre fețele interioare opuse ale unui gol. 2. (Înv.; urmat de determinări) Suprafață. 3. Stăvilarul morii. [Pl. și: (înv.) lumine] – Probabil din lume (înv.) „lumină”.

PÚNTE, punți, s. f. 1. Pod îngust (format adesea dintr-o scândură sau dintr-o bârnă) așezat peste un șanț, peste o râpă sau peste o apă, care poate fi trecut numai cu piciorul. ◊ Expr. Punte de scăpare = mijloc de a trece peste o dificultate, de a ieși dintr-un impas. A se face (sau a se pune) luntre și punte v. luntre. ♦ Scândură groasă sau panou îngust așezat pe o schelă, pe care circulă muncitorii când lucrează la înălțime. ◊ Punte de comunicație = placă metalică rabatabilă folosită ca legătură între două vagoane de cale ferată. ♦ Pod suspendat sau mobil care leagă vasele de chei. ♦ Pod suspendat sau mobil la o cetate sau la un castel medieval. 2. Planșeu metalic sau de lemn, orizontal, care închide corpul unei nave la partea superioară sau care compartimentează nava pe nivele. 3. Dispozitiv de măsură a unor mărimi electrice format din patru elemente, o sursă de energie și un instrument de măsură. 4. Pluta în care se introduce fitilul candelei. 5. (Chim.; sintagma) Punte de hidrogen = legătură de hidrogen. – Lat. pons, -ntis.

SABÓT, saboți, s. m. 1. (Mai ales la pl.) Încălțăminte făcută dintr-o bucată de lemn scobit sau dintr-o talpă de lemn cu fețe de piele groasă. 2. Îmbrăcăminte metalică de protecție fixată la capătul unui pilon care trebuie înfipt în pământ; papuc. 3. Organ al frânei care servește la micșorarea vitezei sau la oprirea unei mașini. ♦ Dispozitiv care se montează pe o șină de cale ferată pentru a frâna sau a opri vagoanele. – Din fr. sabot.

NOD, noduri, s. n. 1. Loc în care se leagă două fire, două sfori, două fâșii de pânză etc. ca să se țină strâns împreună; loc în lungul sau la capătul unui fir, al unei sfori, al unei fâșii de pânză etc. unde s-a făcut un ochi prin care s-a petrecut unul dintre capete și s-a strâns tare; legătură obținută astfel. ◊ Loc. adj. (Rar) În noduri = încâlcit, încurcat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi foarte zgârcit. ♦ Loc de intersecție a două sau a mai multor căi de comunicație având direcții diferite. ◊ Nod de cale ferată = punct de intersecție a cel puțin trei linii principale de cale ferată, prevăzut cu instalații speciale pentru a asigura tranzitul trenurilor, desfacerea sau cuplarea unor vagoane, încărcarea și descărcarea mărfurilor, deservirea călătorilor etc. ♦ Loc de legătură, de întretăiere, de întâlnire a două sau a mai multor elemente ale unui mecanism, ale unei construcții etc. 2. Proeminență pe trunchiul unui arbore, pe tulpina unei plante sau la încheietura unui cotor; punct de unde încep să crească crengile pe tulpină sau frunzele pe lujer. ◊ Expr. A căuta (sau a găsi) (cuiva) nod în papură = a căuta sau a găsi cu orice preț greșeli, cusururi acolo unde ele nu sunt; a învinovăți pe nedrept. ♦ Porțiune mică, rotundă, compactă, foarte tare dintr-o bucată de lemn, într-o scândură reprezentând locul de ramificație a crengilor pe trunchi. ♦ Aglomerare locală de material în masa unui corp, cu o structură mai compactă sau de culoare diferită față de rest. 3. (Înv. și pop.) Articulație, încheietură (a degetelor). 4. (În sintagmele) Nodul gâtului (sau gâtlejului, beregatei etc.) = mărul lui Adam. Nod vital = punct situat în bulbul rahidian corespunzând centrului respirator și a cărui lezare are ca urmare moartea imediată prin oprirea respirației. 5. Umflătură, tumoare, nodozitate, gâlcă rezultată dintr-o stare patologică. 6. Punct dublu al unei curbe în care aceeași ramură a curbei se intersectează pe ea însăși. 7. Fiecare dintre punctele în care sunt dispuși atomii, moleculele unei rețele cristaline. ♦ Punct dintr-un sistem de unde staționare în care amplitudinea oscilației are mereu o valoare nulă. 8. Fiecare dintre cele două puncte în care orbita unui astru intersectează planul eclipticei. 9. Loc sau centru geografic sau geologic cu anumite caracteristici, deosebite față de împrejurimi. ◊ Nod hidroenergetic = centru geografic pe a cărui suprafață sunt așezate o centrală hidroelectrică și construcțiile hidrotehnice aferente. 10. Fig. Senzație de sufocare pe care de obicei o are cineva cuprins de o emoție sau de o enervare puternică. ◊ Expr. A înghiți (cu sau la) noduri = a) a suporta cu necaz, cu amărăciune o durere, o umilință (fără a putea spune nimic); b) a mânca în silă, cu mare greutate. 11. Fig. Punct esențial de care depinde soluționarea unei probleme; dificultate, greutate care trebuie învinsă pentru soluționarea unei probleme. Nod gordian = problemă foarte grea sau cu neputință de rezolvat. ◊ Expr. A tăia nodul gordian = a recurge la un mijloc extrem în rezolvarea unei situații căreia nu i se poate găsi o soluție. ♦ Moment culminant în desfășurarea acțiunii unei opere literare. 12. Unitate de măsură pentru viteza navelor, egală cu viteza unei nave care se deplasează cu o milă marină (1852 m) pe oră. – Lat. nodus.

FEROVIÁR, -Ă, feroviari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre întreprinderi, instalații, transporturi) De cale ferată, în legătură cu calea ferată, care se face pe calea ferată. 2. S. m. și f., adj. (Muncitor, funcționar, salariat) de la căile ferate. [Pr.: -vi-ar] – Din fr. ferroviaire, it. ferroviario.

CORIDÓR, coridoare, s. n. Loc de trecere îngust (și lung), care leagă încăperile unei clădiri și din care se intră în camerele aceluiași apartament sau ale aceluiași etaj; culoar. ♦ Porțiune îngustă de spațiu de-a lungul compartimentelor unui vagon de cale ferată. ♦ Porțiune îngustă de teren care leagă două puncte. – Din fr. corridor, germ. Korridor.

SEMNÁL, semnale, s. n. 1. Semn convențional (sonor sau vizual) sau grup de astfel de semne, folosite pentru a transmite la distanță o înștiințare, o informație, un avertisment, o comandă etc. ◊ Semnal topografic = construcție de lemn, de metal sau de piatră, vizibilă la distanță, care fixează poziția unui punct pe teren. Semnal luminos (sau electric) = nume dat tuturor dispozitivelor folosite pentru a dirija circulația în orașe, pe căile ferate etc. Semnal de cale ferată = semnal acustic, optic etc. prin care se transmite un ordin sau o comandă pentru circulația pe căile ferate. Semnal rutier = indicator de circulație. Semnal de alarmă = dispozitiv, montat în fiecare vagon la trenurile de călători care, în caz de primejdie, poate fi pus în funcție de orice călător. ♦ Sunet convențional de recunoaștere a diferitelor posturi de radio sau a diferitelor emisiuni ale unui post de radio. ◊ Semnal orar = emisiune radio care dă ora exactă cu mare precizie, după anumite scheme de emisiune. ♦ Sunet de corn sau împușcătură prin care se anunță începerea sau încetarea bătăii la vânătoare. 2. (Rar) Fluier mic de metal cu care se dau semnale (1); semnal dat cu acest fluier. 3. Fig. Tot ceea ce anunță sau determină începerea unei acțiuni ori îi servește ca impuls. ◊ Expr. A da semnalul = a lua inițiativa, a face începutul într-o acțiune, a da tonul. 4. (Psih.) Indiciu al unui fenomen sau al unui obiect din mediul înconjurător care, prin intermediul scoarței cerebrale, determină organismul să reacționeze într-un anumit fel. [Var.: signál, țignal s. n.] – Din fr. signal (după semn).

LUBRIFICATÓR, lubrificatoare, s. n. Dispozitiv de ungere a coroanei șinelor de cale ferată, pentru a reduce uzura. – Din fr. lubrificateur.

CIUPÉRCĂ, ciuperci, s. f. 1. (La pl.) Încrengătură de plante inferioare, lipsite de clorofilă, care trăiesc ca parazite sau ca saprofite și se răspândesc prin spori; (și la sg.) plantă din această încrengătură, de obicei în formă de pălărie cărnoasă cu picior. ◊ Expr. Doar n-am mâncat ciuperci! = doar n-am înnebunit! Pagubă-n ciuperci! = nu e nimic, puțin îmi pasă! 2. Obiect de lemn în formă de ciupercă (1), pe care se întinde ciorapul când se cârpește. ♦ (Ir.) Pălărie veche, adesea mototolită și turtită. 3. (În sintagma) Ciuperca șinei = partea superioară și îngroșată a unei șine de cale ferată, pe care se sprijină roțile vehiculelor, când rulează. – Din bg. čepurka, scr. pečurka.

LOM, lomuri, s. n. Rangă specială de oțel, folosită la lucrările de așezare a șinelor de cale ferată. – Din rus. lom.

METRÓU, metrouri, s. n. Mijloc de transport în comun pe cale ferată urbană subterană, mai rar aeriană sau la nivelul solului; tren subteran, metropolitan (2). [Var.: metró s. n.] – Din fr. métro.

MORT, MOÁRTĂ, morți, moarte, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care nu mai trăiește, care a murit. ◊ Expr. A se face mort în păpușoi sau (substantivat) a face pe mortul în păpușoi = a se face că nu știe nimic, a simula nevinovăția, a face pe prostul. A o lasa moartă (în păpușoi) = a lasa o chestiune încurcată, a renunța la ceva. A fi mort fără (sau după) cineva sau ceva = a nu putea trăi fără cineva sau ceva, a fi îndrăgostit de cineva sau de ceva; a ține mult la cineva sau la ceva. A fi mai mult mort (decât viu) = a fi istovit, epuizat (de boală, de frică etc.).Nici mort sau mort-tăiat = (în construcții negative) cu nici un preț, sub nici un motiv, în nici un caz. Mort-copt = cu orice preț, necondiționat, neapărat; vrând-nevrând, cu chiu cu vai. A umbla (sau a se ține) mort după... = a) a lupta, a se zbate pentru a obține ceva; b) a-și manifesta dragostea față de cineva străduindu-se să fie mereu în preajma lui. A fi beat mort (sau mort de beat) = a fi foarte beat. ♦ Limbă moartă = limbă care a încetat să fie învățată ca limbă maternă. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport care aparțin unei gospodării sau unei întreprinderi. Timp mort = lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor; întrerupere neprevăzută a muncii. Unghi mort = loc de pe traiectoria unei arme de foc pe care nu-i poate atinge proiectilul. Punct mort = poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului când biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse. (Expr.) A ajunge la un (sau într-un) punct mort = a ajunge la un impas, în imposibilitate de a găsi o soluție. Linie moartă = linie de cale ferată care servește numai pentru garare. (Expr.) A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moartă = a nu mai juca un rol de seamă, a fi înlăturat dintr-un post de răspundere. Fier mort = fier de calitate inferioară. ♦ (Fam.; despre aparate, motoare etc.) Care nu mai funcționează. 2. (Despre părți ale corpului) Cu funcțiile vitale pierdute; paralizat, înțepenit. ◊ (Pop.) Carne (sau piele) moartă = carne sau piele care se formează deasupra rănilor și prin care nu trec ramificațiile nervoase. 3. (Despre plante) Uscat, veșted. 4. Fig. (Despre lucruri) Fără viață, neînsuflețit; nemișcat, încremenit. ♦ Lipsit de zgomot, de activitate, de viață; liniștit. ♦ (Despre culori, nuanțe) Fără strălucire; șters. II. S. m. și f. Persoană care a murit, defunct, decedat; trupul neînsuflețit al unei persoane așezat în coșciug sau înmormântat. ◊ Expr. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, se spune despre un lucru pierdut definitiv, despre ceva care nu mai poate fi îndreptat. Apa morților = fata morgana, v. morgana. A scula (sau a trezi, a deștepta) și morți (sau din morți), se spune despre zgomote sau surse de zgomote foarte intense și stridente. A umbla (sau a merge) ca după mort = a merge foarte încet. Ca la mort = (în legătură cu verbe ca „a se aduna”, „a veni”) în număr (foarte) mare. – Lat. mortuus.

CONTRAȘÍNĂ, contrașine, s. f. Șină de cale ferată așezată paralel cu șinele de cale ferată obișnuită pentru a reduce uzura roților, a evita deraierile la curbele prea pronunțate sau pentru a ridica șoșeaua (în dreptul trecerilor de nivel) la înălțimea șinelor. – Contra¹ + șină (după fr. contre-rail)

CONTRACÚRBĂ, contracurbe, s. f. Curbă a unei șosele sau a unei linii de cale ferată, care urmează imediat după o altă curbă situată în același plan, dar cu concavitatea în sens contrar. – Din fr. contre-courbe.

TAMPÓN, tampoane, s. n. 1. Piesă la vehiculele de cale ferată, constând dintr-un disc masiv de oțel și un resort puternic, care primește șocurile dintre vehicule în timpul mersului și care menține o anumită distanță între vagoanele cuplate. 2. Bucată de vată sau de tifon sterilizat, care se aplică pe o rană pentru a opri o hemoragie sau care se introduce într-o cavitate naturală a organismului în scopuri terapeutice. 3. Substanță întrebuințată pentru a împiedica un anumit proces chimic. 4. Accesoriu de birou, alcătuit dintr-o placă curbată acoperită cu hârtie sugativă, care servește la uscarea cernelii după scriere. – Din fr. tampon.

TÉNDER, tendere, s. n. Vehicul de cale ferată, cuplat direct cu o locomotivă cu abur sau făcând corp comun cu aceasta, care servește la depozitarea și la transportul combustibilului și apei necesare funcționării locomotivei. – Din fr. tender.

TONĂ, tone, s. f. Unitate de măsură a masei, egală cu 1000 de kg. ◊ Tonă-kilometru = unitate de măsură pentru exprimarea volumului transporturilor pe o linie de cale ferată, egală cu deplasarea unei greutăți de o tonă pe distanța de 1 km. Tonă-registru = unitate de măsură pentru volumul interior al unei nave comerciale, egală cu 2,832 m³. – Din fr. tonne.

TRAVÉRSĂ, traverse, s. f. Grindă de fier, de lemn, de beton armat etc., așezată transversal pe axa longitudinală a unei construcții sau a unui sistem tehnic și folosită ca piesă de rezistență la construirea scheletului unei clădiri, al unui pod, al unei mașini etc. ♦ Bară de lemn, de metal sau de beton armat care se așază transversal sub șinele de cale ferată și de care acestea se fixează prin crampoane sau șuruburi. ♦ Parâmă sau grindă transversală față de direcția unei nave, pe care se sprijină puntea. ♦ Fâșie de pânză care se pune deasupra covorului pentru a-l proteja. – Din fr. traverse.

TRIÁJ, triaje, s. n. 1. Faptul de a tria. 2. Stație tehnică de cale ferată în care se garează materialul rulant, se descompun și se recompun trenurile de marfă sau de călători etc. [Pr.: tri-aj] – Din fr. triage.

TRÉCERE, treceri, s. f. 1. Faptul de a (se) trece. ◊ Loc. adv. În trecere = în treacăt, în fugă; fugitiv. ♦ (Concr.) Loc pe unde se poate trece. ♦ (Concr.) Construcție amenajată într-un anumit loc pentru a permite trecerea (1) unui vehicul peste un obstacol. ◊ Trecere de nivel = loc de intersecție la același nivel între o cale ferată și o șosea. 2. Fig. Considerație sau autoritate de care se bucură (și de care se folosește) cineva; influență. ◊ Expr. A avea trecere = a) a fi luat în seamă, a fi prețuit; b) (despre mărfuri) a avea căutare, a fi cerut, a se vinde ușor. – V. trece.

RESABOTÁ, resabotez, vb. I. Tranz. A rectifica înclinarea șinelor de cale ferată (după un anumit timp de exploatare). – Re¹- + sabota.

RAMBLEIÉRE, rambleieri, s. f. Acțiunea de a rambleia și rezultatul ei; rambleiaj. 1. Ansamblul operațiilor de umplere cu steril, cu deșeuri rezultate de la prepararea substanțelor minerale utile, cu nisip, cu prundiș etc. a golurilor rămase în urma unor excavări subterane. 2. Ansamblul operațiilor de executare a unei umpluturi de pământ sau a unui rambleu de drum sau de cale ferată. [Pr.: -ble-ie-] – V. rambleia.

RULÁJ, rulaje, s. n. 1. Timpul dintre două încărcături succesive ale unui vagon de marfă de cale ferată, totalizând timpul necesar aducerii, încărcării, transportului, descărcării și manevrelor. 2. Circulație a fondurilor bănești, a mărfurilor etc. – Din fr. roulage.

RULÁNT, -Ă, rulanți, -te, adj. Care se deplasează prin intermediul unor organe de rostogolire. * Material rulant = totalitatea locomotivelor, vagoanelor etc. care circulă pe liniile de cale ferată. – Din fr. roulant.

RIPÁ, ripez, vb. 1. Tranz. (Constr.) A deplasa transversal pe distanțe foarte scurte o porțiune dintr-o linie de cale ferată, tablierul unui pod etc. – Din fr. riper.

COMENDUÍRE, comenduiri, s. f. Organ militar care supraveghează îndeplinirea corectă a serviciului de gardă, păstrarea ordinii și a disciplinei într-o localitate, într-o unitate militară, într-o stație de cale ferată etc. ♦ Local în care își are sediul un asemenea organ militar. – Din comendui (ieșit din uz „a comanda” < comendie < pol. komenda).

ROTĂRÍE¹, rotării, s. f. 1. Meseria rotarului; rotărit. 2. Atelier în care se confecționează și se repară roți și alte obiecte de rotărie¹. 3. Atelier în care se revizuiesc, se repară și se confecționează osiile montate ale vehiculelor de cale ferată. – Rotar + suf. -ie.

SCHIMBĂTÓR, -OÁRE, schimbători, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care se schimbă (ușor, repede); nestatornic, variabil, schimbăcios. II. S. n. 1. Sistem tehnic sau fizico-chimic care permite să se modifice valoarea mărimilor caracteristice altui sistem tehnic sau fizico-chimic, direcția mersului unui vehicul etc. ♦ Schimbător de viteză = dispozitiv montat între un motor de antrenare și organele care transmit mișcarea unui alt sistem tehnic, permițând să se modifice viteza de lucru sau de deplasare a sistemului antrenat. 2. Aparat sau agent (chimic, fizic etc.) care permite schimbul de substanțe, de energie, de căldură între două medii. 3. (În sintagma) Schimbător de cale = instalație care leagă între ele două sau mai multe linii de cale ferată, servind la trecerea unui vehicul de pe o linie pe alta. – Schimba + suf. -ător.

SEMNALIZÁRE, semnalizări, s. f. 1. Acțiunea de a semnaliza și rezultatul ei; înștiințare, comunicare prin semnale. 2. (Psih.) Punere a organismului în legătură cu mediul, prin anumite semnale. ◊ Sistem de semnalizare = totalitatea semnalelor prin care organismul se pune în legătură cu mediul înconjurător, prin intermediul scoarței cerebrale. Primul sistem de semnalizare = activitatea de semnalizare legată de „semnalele directe”, adică de însușirile optice, acustice, olfactive etc. ale obiectelor din realitate. Al doilea sistem de semnalizare = activitatea de semnalizare specifică oamenilor, legată de cuvinte, denumite de Pavlov semnale ale semnalelor directe; limbajul. 3. (Concr.) Instalație pe un aerodrom, la o cale ferată, într-un port, la intersecțiile străzilor cu ajutorul căreia se fac comunicări prin semnale la distanță. – V. semnaliza.

COMPARTIMÉNT, compartimente, s. n. 1. Despărțitură într-un vagon de cale ferată, într-o încăpere mai mare, într-un dulap, într-o cutie etc. ♦ Diviziune obținută prin împărțirea unei suprafețe plane. 2. Sferă, sector, domeniu (de activitate) într-o întreprindere, într-o instituție etc. – Din fr. compartiment.

SUFLÁJ, suflaje, s. n. 1. Dispozitiv montat la bordul unei nave, în scopul îmbunătățirii stablității. 2. Metodă de lucru folosită pentru corectarea deformațiilor unei linii de cale ferată. – Din fr. soufflage.

CRAMPÓN, crampoane, s. n. 1. Piron de oțel cu secțiune pătrată, cu care se fixează pe traverse șinele de cale ferată. 2. Bucată mică de talpă groasă, de cauciuc sau de material plastic care se aplică pe talpa unor bocanci de sport, pentru a asigura stabilitatea jucătorilor pe teren. 3. Rădăcină adventivă a unei plante agățătoare, prin care aceasta se prinde de copaci, de ziduri etc. – Din fr. crampon.

CULOÁR, culoare, s. n. 1. Încăpere îngustă și lungă în interiorul unei clădiri, care servește ca loc de trecere între încăperile situate pe același plan. 2. Spațiu îngust și liber de-a lungul unui vagon de cale ferată, prin care se circulă și din care se intră în compartimente. 3. Fiecare dintre spațiile înguste și delimitate de-a lungul unei piste de atletism sau al unui bazin de natație, pe care aleargă sau înoată un singur concurent sau o singură echipă. 4. Spațiu delimitat pe o șosea pentru un anumit tip de circulație. 5. (Geogr.; în sintagma) Culoar depresionar = depresiune alungită și îngustă, semiînchisă, care separă masive sau culmi de dealuri și munți. – Din fr. couloir.

CUPÉU, cupeuri, s. n. 1. Trăsură (sau, în trecut, automobil) de lux, închisă, în general cu două locuri, în care vizitiul stă în exteriorul caroseriei. 2. Compartiment de călători într-un vagon de cale ferată. [Var.: (rar) cupeá s. f.] – Din fr. coupé.

CÚPLĂ, cuple, s. f. Dispozitiv demontabil de legare a două elemente ale unui sistem tehnic sau a două vehicule. ♦ Piesă de legare între două vehicule de cale ferată. – Din fr. couple.

CÁLE s. 1. drum, (înv. și reg.) potecă. (Îi stă în ~.) 2. cale ferată = drum-de-fier, linie-ferată, (pop.) șină, (Transilv., Bucov. și Ban.) ștrec. (Se deplasează pe ~.) 3. (ANAT.) cale aferentă v. cale motoare; cale motoare = cale aferentă. 4. direcție, linie, sens. (Ce ~ va urma această dezvoltare?) 5. v. mod. 6. filieră, intermediu, mijlocire. 7. (ASTRON.) calea lactee = calea-laptelui, (pop.) calea-robilor, drumul-robilor, (reg.) brâul-Cosânzenii, brâul-lui-Dumnezeu, brâul-popii, calea-lui-Troian, calea-orbilor, calea-șchiopilor, calea-țiganului, drumul-laptelui, paiele-țiganului; Calea-Laptelui v. Calea Lactee.

CANTONIÉR s. (Maram., Transilv. și Bucov.) paler. (~ul întreține un sector de șosea sau de cale ferată.)

COMPARTIMÉNT s. 1. căsuță, despărțire, despărțitură, (înv.) despărțământ, (franțuzism înv.) cază. (Un ~ într-un sertar.) 2. (înv.) cupeu. (~ într-un vagon de cale ferată.) 3. v. domeniu.

DRUM s. 1. v. cale. 2. drum-de-fier v. cale ferată. 3. v. călătorie. 4. v. cursă. 5. alergătură, cursă. (A făcut două ~uri în piață.) 6. v. rută.

LÍNIE s. 1. (rar) liniament. (A tras câteva ~ para-lele.) 2. linie frântă = zigzag. 3. v. riglă. 4. v. dungă. 5. dungă, (Transilv. și Ban.) ștraif. (A tras o ~ la prispa casei.) 6. v. liniuță. 7. linie-ferată v. cale ferată. 8. trăsătură, (înv.) trăsură. (Din câteva ~ii i-a făcut portretul.) 9. v. trăsătură. 10. v. siluetă. 11. itinerar, traseu. (~ aeriană București-Belgrad.) 12. v. cale. 13. v. direcție. 14. v. descendență. 15. v. margine.

PICHÉR s. (Transilv.) raimăr. (~ de cale ferată.)

ȘÍNĂ s. v. bară, cale ferată, drum-de-fier, lingou, linie ferată.

ȘTREC s. v. cale ferată, drum-de-fier, galerie, linie ferată.

TRAVÉRSĂ s. 1. (Transilv. și Ban.) șlip, șliper. (~ de cale ferată.) 2. preș. (~ pusă peste un covor.)

AC áce n. 1) Obiect mic de metal, ascuțit la un capăt și prevăzut la celălalt cu o gaură, prin care trece ața, care servește la cusut. ◊ ~ țigănesc ac mare, pentru cusut pânză groasă. A sta (sau a ședea) ca pe ace a fi foarte nerăbdător. A călca ca pe ace a umbla încet pentru a nu face zgomot. A scăpa ca prin urechile ~ului a scăpa cu mare greutate. A găsi (a avea) ~ de cojocul cuiva a-i veni cuiva de hac. 2) Obiect asemănător cu această piesă alungită, având diferite întrebuințări. ~ de siguranță. ~ de păr. ~ul ceasornicului. 3) Organ de apărare la unele insecte și animale. ~ul albinei. 4) Frunză subțire și ascuțită a coniferelor. 5) Șină mobilă pentru dirijarea vehiculelor de cale ferată de pe o linie pe alta; macaz. 6): ~-de-mare pește marin în formă de andrea. /<lat. acus

AMBRANȘAMÉNT ~e n. Ramificație secundară a unei linii de cale ferată, a unei conducte de canalizare etc. /<fr. embranchement

BALÁST ~uri n. 1) Încărcătură specială din material greu (saci de nisip sau pietriș) care asigură echilibrul unei nave; lest. 2) Amestec de pietriș și nisip, utilizat ca material de construcție. 3) Strat de pietriș pe care se așază traversele de cale ferată. 4) fig. Povară sau umplutură nedorită și inutilă. /<fr. ballast

BARIÉRĂ ~ f. 1) Bară mobilă cu care se închide temporar un drum, o trecere peste calea ferată etc. 2) Loc de întretăiere a unei șosele cu o linie de cale ferată. 3) Loc de unde începe o alergare de cai. 4) Loc de intrare într-un oraș, servind odinioară și drept punct de încasare a taxelor pentru mărfurile aduse spre vânzare. 5) fig. Factor care împiedică realizarea unei acțiuni; obstacol; piedică; stavilă; impediment; baraj. [G.-D. barierei; Sil. -ri-e-] /<fr. barriere

BRETÉLĂ ~e f. Sistem de ramificație de cale ferată, care unește două linii și permite trecerea vehiculelor feroviare de pe o linie pe alta în ambele sensuri. /<fr. bretelle

A BURÁ² ~éz tranz. 1) (găuri de mine după introducerea unui exploziv) A astupa cu un material inert (nisip, lut etc.). 2) (balastul de sub traversele unei linii de cale ferată) A apăsa cu forță (pentru a întări). /<fr. bourrer

BURDÚF ~uri n. 1) Sac făcut din piele netăbăcită sau din stomacul unor animale (oi, capre), folosit pentru păstratul sau transportul diferitelor produse (brânză, făină, apă, vin etc.). ◊ A fi ~ de carte a fi foarte învățat; a avea multă carte; a fi tobă de carte. A lega (pe cineva) ~ a lega strâns încât să nu poată face nici o mișcare; a imobiliza complet; a lega fedeleș; a lega cobză. A se face ~ (de mâncare) a mânca foarte mult; a se ghiftui; a se face bute de mâncare. 2) Sac special, făcut din piele de miel sau de ied, folosit drept depozit pentru aer la unele instrumente aerofone (cimpoi, armonică etc.). 3) Învelitoare din piele, pentru picioare, special amenajată în trăsurile deschise. 4) Perete elastic pliant, din piele sau din pânză cauciucată, care se montează pe laturile pasajului de comunicație între vagoanele de cale ferată. 5) pop. Stomac al animalelor erbivore; burduhan. /Orig. nec.

CHEI ~uri n. 1) Construcție amenajată pe malul unei ape navigabile, servind la acostarea, încărcarea și descărcarea navelor și, totodată, la consolidarea malului. 2) Stradă de-a lungul unei asemenea construcții; splai. 3) Platformă construită special de-a lungul unei linii de cale ferată pentru a ușura încărcarea-descărcarea vagoanelor. [Monosilabic] /<fr. quai

CIUPÉRCĂ ~ci f. 1) la pl. Încrengătură de plante inferioare, fără clorofilă, care se înmulțesc prin spori. 2) Plantă din această încrengătură, cu corpul cărnos, în formă de pălărie și cu picior. ~ci otrăvitoare. ~ci comestibile. ◊ ~ de fermentare microorganism în formă de ciupercă folosit ca ferment. Doar n-am mâncat ~ci doar nu mi-am ieșit din minți. A răsări ca ~cile (după ploaie) a apărea în număr mare și în timp scurt. 3) Obiect din lemn de formă specială pe care se îmbracă ciorapul când se țese sau se cârpește. 4) fig. iron. Pălărie sau căciulă veche și mototolită. 5): ~ca șinei partea de sus mai largă a unei șine de cale ferată, pe care rulează roțile trenului. [G.-D. ciupercii] /<bulg. țepurca, sb. pețurka

COMPARTIMÉNT ~e n. 1) Cabină într-un vagon de cale ferată având banchete pentru mai multe persoane; cupeu. 2) Diviziune dintr-o încăpere sau dintr-o mobilă. 3) Domeniu de activitate; sector. 4) Porțiune a unei lucrări scrise; parte. /<fr. compartiment

CRAMPÓN ~oáne n. 1) Cui de oțel cu care se fixează pe traverse șinele de cale ferată. 2) Bucată mică de piele, cauciuc, lemn sau cuie de metal fixate pe talpa unor bocanci de sport pentru a împiedica alunecarea. 3) Rădăcină adventivă a plantelor agățătoare, cu ajutorul căreia se agață de corpurile din apropiere. /<fr. crampon

CUPÉU ~ri n. 1) Cabină într-un vagon de cale ferată, având banchete pentru mai multe persoane; compartiment. 2) înv. Trăsură de lux, închisă, capra vizitiului fiind în exteriorul caroseriei; caretă. [Sil. cu-peu] /<fr. coupé

DIAGONÁLĂ ~e f. 1) Dreaptă care unește două vârfuri nealăturate ale unui poligon sau ale unui poliedru. ◊ În ~ de-a curmezișul. 2) Curea purtată de-a curmezișul pieptului la unele uniforme militare. 3) Ramificație de cale ferată care permite trecerea trenurilor de pe o linie pe alta. [Sil. di-a-] /<fr. diagonal

DRUM ~uri m. 1) Fâșie de pământ lungă și îngustă special rezervată și amenajată pentru circulație; cale. ◊ ~ de țară drum nepietruit, neasfaltat. ~ de fier cale ferată. Peste ~ în față, vizavi. A pune pe cineva pe ~uri a face pe cineva să umble prin multe instanțe pentru a-și rezolva o problemă. Pe toate ~urile în toate părțile, oriunde. A rămâne (sau a ajunge) pe ~uri a) a-și pierde sursele de existență; a ajunge în mare sărăcie, neavând nici măcar adăpost; a) a rămine orfan. A arunca (a azvârli) pe cineva în ~ a) a da afară din casă, lipsind de locuință; b) a da afară din serviciu, lipsind de mijloace de existență. A-i sta cuiva în ~ a îm-piedica pe cineva în acțiunile sale. A ține (sau a păzi) ~ul (sau ~urile) a) a umbla fără rost; b) a jefui oamenii de pe drum. A apuca alt ~ a) a porni în altă direcție; b) a alege altă cale în viață. A-și face (sau a-și croi, a-și găsi) un ~ în viață a-și face o situație; a se aranja. A ieși cuiva în ~ a apărea în calea cuiva. A da ~ul a) a lăsa din mână; b) a da libertate, a elibera; c) a lărgi o haină, desfăcând un tiv sau o cusătură; d) a lăsa pe cineva să intre sau să iasă din casă; e) a s*****i (un animal) de la legătură; f) a pune în funcțiune (o mașină, un motor, un aparat); h) a nu mai stăpâni (nervii, lacrimile etc.). A-și da ~ul la gură (sau gurii) a vorbi mult și fară rost; a vorbi ce nu se cuvine. 2) Plecare într-un loc (mai) îndepărtat. A se pregăti de ~. ◊ A-și căuta (sau a-și vedea) de ~ a) a merge mai departe; b) a-și vedea de treabă; a nu se amesteca în treburile altora. ~ bun! urare celui ce pornește la drum. 3) mai ales la pl. Deplasări dese, repetate, pentru diferite treburi; umblătură. 4) Cale prestabilită care urmează să fie parcursă (de o persoană sau un vehicul); traseu; itinerar; rută. 5) Cale parcursă în spațiu de un corp în mișcare; traiectorie; traseu. 6): ~ul robilor Calea Lactee. /<sl. drumu

FERIBÓT ~uri n. Navă sau pod plutitor cu linii de cale ferată, servind la trecerea de pe un mal pe altul a unor vagoane, locomotive etc. /<fr., engl. ferry-boat

FIER rar fiáre n. 1) Metal greu, cenușiu, lucios, maleabil și ductil, bun conducător de căldură și de electricitate, întrebuințat pe larg în industrie numai în aliaje. 2) (în limbajul curent) Oțel cu un conținut redus de carbon. ◊ Drum-de- ~ cale ferată. Epoca de ~ (sau epoca ~ului) ultima perioadă a comunei primitive caracterizată prin prelucrarea și întrebuințarea fierului. Braț de ~ braț vânjos. Voință de ~ voință fermă, nestrămutată. Disciplină de ~ disciplină riguroasă, severă. Tare ca ~ul foarte tare; foarte rezistent. ~ de călcat unealtă cu care se calcă îmbrăcămintea. ~ vechi totalitate a obiectelor de metal, uzate și scoase din folosință. 3) la pl. Lanțuri pentru deținuți. ◊ Iarba-fiarelor (sau iarba- ~ului) plantă care, potrivit legendei, ar avea proprietatea de a descuia orice lacăt, de a sfărâma orice cătușe. [Monosilabic] /<lat. ferrum

GABARÍT ~e n. Contur constând din liniile care mărginesc dimensiunile maxime ale unui obiect (de obicei de proporții). ◊ ~ de cale ferată contur alcătuit din doi stâlpi în poziție verticală uniți printr-o grindă, folosit pentru a marca limitele transversale admise pentru construcția locomotivelor și a vagoanelor. /<fr. gabarit

GARÁJ ~e n. 1) Loc acoperit destinat adăpostirii (și întreținerii) autovehiculelor. 2): Linie de ~ linie de cale ferată detașată de liniile principale printr-un macaz, pe care sunt manevrate vagoanele. /<fr. garage

HÁLTĂ ~e f. 1) Stație mică de cale ferată; gară mică. 2) Oprire de scurtă durată în timpul unui drum; popas. /<germ. Halte[stelle]

JOÁNTĂ ~e f. 1) Legătură făcută între capetele șinelor de cale ferată. 2) Legătură rigidă de armătură dintre două piese metalice sau de lemn alăturate. /<fr. j***t

LÍNIE ~i f. 1) Trăsătură continuă (făcută cu creionul, cu penița etc.) pe o suprafață plană, având o singură dimensiune. 2) Figură geometrică obținută prin deplasarea unui punct pe un plan sau prin intersecția a două planuri. ~ dreaptă. ~ frântă. 3) Instrument format dintr-o bară gradată folosită la trasarea liniilor drepte și pentru măsurări; riglă. 4) Fiecare dintre trăsăturile paralele de pe un caiet. 5) Trăsătură (reală sau imaginară) care indică o limită, o direcție dată etc. ◊ ~a orizontului dunga de la intersecția aparentă a suprafeței pământului cu bolta cerească. În ~ unul lângă altul. 6) Consecvență privind legăturile de rudenie între generații; descendență; filiație. ◊ În ~ dreaptă (sau directă) din tată în fiu. 7) Sistem de fortificații și trupe. ◊ ~a întâi (sau ~a de foc) parte a trupelor care stau pe primul plan într-o bătălie. 8) Traseu al unei căi de comunicație. ~ de cale ferată. ~ aeriană. 9) Rețea de fire care asigură transmiterea la distanță a energiei electrice. ~ electrică. ~ telefonică (sau de telefon). 10) la pl. Trăsături caracteristice care dau forma sau conturul unui obiect. ~ile feței. 11) Orientare, direcție de acțiune într-o activitate. [G.-D. liniei; Sil. -ni-e] /<lat. linea, germ. Linie, fr. ligne

LOCOMOTÍVĂ ~e f. Vehicul de cale ferată (cu sursă de energie proprie sau străină) care servește la remorcarea sau la deplasarea vagoanelor; mașină. /<fr. locomotive

MACÁZ ~uri n. Șină mobilă pentru dirijarea vehiculelor de cale ferată de pe o linie pe alta; ac. ◊ A schimba macazul a) a orienta în altă direcție cursul evenimentelor; b) a-și schimba părerile, concepțiile, ideile. /<turc. makas

MARȘRÚT ~e f. 1) Linie a unei căi de comunicare (șosea, cale ferată, canal etc.) cu indicarea localităților. 2) Metodă de deservire a mai multor mașini într-o ordine stabilită dinainte. /<rus. marșrut, fr. marcheroute, germ. Marschroute

MAȘÍNĂ ~i f. 1) Sistem tehnic constând din piese ce funcționează coordonat, transformând o formă de energie în alta sau efectuând un lucru mecanic util. ◊ ~-agricolă mașină folosită în agricultură. ~-unealtă mașină echipată cu scule pentru așchiere, forfecare, tăiere sau pentru deformare plastică. ~ electrică mașină care transformă energia electrică în energie mecanică și invers. ~ de calcul (sau de calculat) mijloc tehnic de mecanizare sau de automatizare a operațiilor de calcul și de prelucrare a informației, care poate fi acționat manual, electric sau electronic. 2) Orice mecanism (cu motor) sau dispozitiv, instrument (mecanic) ce efectuează un lucru util. ~ de spălat. ~ de cusut. ~ de scris. ~ de gătit. 3) Autovehicul pentru transportul de persoane și materiale; automobil. 4) Vehicul de cale ferată pentru remorcarea vagoanelor; locomotivă. 5) fig. Ansamblu complex de mijloace folosite într-un anumit scop (reprobabil). ~ de stat. [G.-D. mașinii] /<fr. machine, germ. Maschine

METRÓU ~ri n. 1) cale ferată subterană cu tracțiune electrică, care servește la transportul în comun. 2) Tren electric care circulă pe o astfel de cale ferată. /<fr. métro

MORT¹ moártă (morți, moárte) 1) Care a murit; care nu mai este viu; decedat; defunct; răposat. ◊ Limbă moartă limbă care a încetat să fie folosită ca limbă maternă. Linie moartă linie de cale ferată care servește numai pentru garare. Inventar ~ inventar neutilizat. Nici ~ a) pentru nimic în lume; cu nici un preț; b) niciodată. Mai mult ~ decât viu a) sleit de puteri; istovit; extenuat; b) speriat peste măsură; îngrozit. ~-copt (sau ~ ori copt) cu orice preț; neapărat. Beat ~ foarte beat. ~ de oboseală (de foame, de sete etc.) foarte obosit (flămând, însetat etc.). A cădea ~ a) a muri; b) a nu mai putea de oboseală; a fi istovit. A umbla după potcoave de cai morți (sau a umbla după cai morți să le ia potcoavele) a umbla fără rost pe drumuri; a hoinări. A se face ~ în păpușoi a se face că nu știe nimic; a o face pe prostul. A umbla (sau a se ține) ~ după cineva a căuta să obțină ceva cu orice preț; a nu mai da răgaz cuiva. A dormi ~ a dormi adânc. A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moartă a se afla în declin; a nu mai juca rolul de altădată. 2) (despre vegetație) Care este fără frunze; desfrunzit. 3) (despre flori) Care și-a pierdut vlaga și frăgezimea; ofilit. 4) (despre localități, străzi) Care este lipsit de viață, de mișcare, de zgomot. 5) rar (despre culori) Care nu are strălucire; șters; spălăcit; decolorat. /<lat. mortuus

NOD ~uri n. 1) Loc în care se leagă strâns capetele a două sau a mai multor fire (ațe, sfori, funii, cabluri etc.). 2) Loc pe un singur fir unde a fost legat strâns un laț. ~ul cravatei. ◊ A face (un) ~ a lega un nod; a înnoda. A face ~ peste ~ a lega mai multe noduri în același loc. A desface un ~ a dezlega un nod; a deznoda. ~ marinăresc nod special, folosit în marină, pentru a lega două parâme. A lega paraua cu zece ~uri a fi foarte zgârcit. A lega ~uri (pe socoteala cuiva) a bârfi. 3) Loc de intersecție a unor căi de comunicație. ~ de cale ferată. 4) Punct de pe tulpina unei plante, din care pornesc ramurile și frunzele. ◊ A căuta (sau a-i găsi) cuiva ~ în papură a căuta cuiva (sau a-i găsi) defecte pe care nu le are. 5) Porțiune rotundă dintr-o bucată de lemn; ciot. Scândură cu ~uri. 6) Tumoare dură. 7) Parte (mai proeminentă) de pe suprafața corpului, unde are loc legătura dintre oase. ◊ ~ul gâtului (sau gâtlejului) mărul lui Adam. 8) fig. Senzație de sufocare pe care o are cineva, când este enervat sau emoționat. ◊ A se urca un ~ în gât a) a se sufoca; b) a fi cuprins de neliniște; a fi emoționat. A înghiți ~uri a îndura ceva în tăcere. 9) Parte esențială a unei probleme, de care depinde soluționarea acesteia; esență; fond; miez. ~ul chestiunii. ◊ ~ gordian chestiune foarte complicată; problemă aproape insolubilă. A tăia ~ul gordian a soluționa o chestiune complicată printr-o acțiune energică (deseori violentă). 10) Unitate de măsură pentru viteza navelor (egală cu o milă marină pe oră). 11) Punct de importanță deosebită; centru. ◊ ~ strategic centru de rezistență. ~ vital centru al bulbului rahidian, a cărui lezare antrenează moartea imediată. 12) Parte a unui mecanism în care se unesc două sau mai multe elemente simple. /<lat. nodus

PAT¹ ~uri n. 1) Mobilă formată dintr-o suprafață orizontală fixată pe patru picioare, având, de obicei, două rezemătoare laterale, care servește omului pentru dormit sau pentru a sta culcat. ~ cu somieră. ~ cu saltea. ◊ ~ pliant pat ușor și pliabil din pânză (de cort), montată pe un schelet metalic. Fotoliu ~ fotoliu care se poate întinde pentru a fi folosit ca pat. A sta la ~ a fi (grav) bolnav. A fi pe ~ul de moarte (sau morții) v. MOARTE. ~ul lui Procust măsură în care cineva încearcă să potrivească ceva cu forța. 2) Așternut sau tot ce se așterne pentru culcat; culcuș. ~ din paie. ~ moale. ◊ A face (sau a așterne) ~ul a pregăti așternutul pentru culcare. A strânge ~ul a aduna așternutul. 3) rar Targă pe care sunt purtate sicriile; năsălie. 4) Strat de material pe care se așază alte materiale. ~ de beton. ◊ ~ de cale ferată strat de balast pe care se așază traversele unei căi ferate. 5) Element al unui dispozitiv, al unei mașini sau al unui sistem tehnic pe care se reazemă, alunecă sau se rostogolesc alte elemente ale acestora. ~ de strung. 6) Partea de lemn a armei pe care sunt fixate țeava și mecanismul; stratul puștii. /<ngr. pátos

PEÁJ n. Drept de a folosi o cale ferată străină pentru transportul de mărfuri. /<fr. péage

POD ~uri n. 1) Construcție (de lemn, de metal etc.) care asigură continuitatea unei căi de comunicație peste un obstacol natural (râu, râpă) sau artificial (canal, cale ferată etc.). ◊ ~ umblător (sau plutitor) platformă plutitoare pentru trecerea peste un curs de apă; bac; brudină. ~ de vase (sau de pontoane) pod improvizat care are platforma montată pe ambarcații ancorate. ~ul palmei v. PALMĂ. A face ~ cu palma mâinii a pune streașină la ochi pentru a vedea mai bine. 2) pop. Suprafață orizontală care formează partea superioară a unei încăperi; bagdadie; tavan; plafon. ◊ A sări până în ~ de bucurie a simți o mare bucurie. 3) Spațiu închis cuprins între tavan și acoperișul unei case. ◊ Gura ~ului ușa podului. A cădea din ~ a fi buimăcit, dezorientat. 4) Parte a unei macarale pe care se deplasează aparatul de ridicare și de transportare a greutăților. 5) înv. Pavaj din scânduri groase (de stejar) cu care se acoperă străzile. 6) înv. Stradă acoperită cu un astfel de pavaj. 7) înv. Punte a unei nave. 8) reg. bis. Bucată de pânză (broboadă, șervet etc.) cu un colac și o lumânare pe ea, care se așterne în anumite locuri (de fiecare dată alta) în drumul cortegiului mortuar, fiind dată apoi cuiva pomană. /<sl. podu

RAMBLÉU ~ri n. 1) Material solid care servește la umplerea golurilor într-o mină în urma explorării. 2) Lucrare de terasament executată în vederea construirii unei căi de comunicație (cale ferată, șosea etc.) deasupra nivelului terenului. /<fr. remblai

ROHÁTCĂ ~ătci f. 1) reg. Loc de intrare în oraș, unde se încasau taxele pentru mărfurile care se aduceau spre vânzare; barieră. 2) rar Bară cu care se închide trecerea peste un drum sau peste o cale ferată; barieră. [Pl. și rohatce] /<ucr., rus. rogatka

RULÁNT ~tă (~ți, ~te) Care se poate deplasa prin rulare. ◊ Pod ~ macara în formă de pod, care se poate deplasa. Material ~ totalitatea locomotivelor și a vagoanelor care circulă pe o cale ferată. /<fr. roulante

SABÓT ~ți m. 1) mai ales la pl. Obiect de încălțăminte confecționat dintr-o bucată de lemn scobit sau dintr-o talpă de lemn cu față de piele groasă. 2) Înveliș metalic fixat pe vârful ascuțit al unui pilon (de lemn sau de beton) pentru a-l proteja și pentru a pătrunde mai ușor în pământ. 3) Piesă care servește ca organ principal la o frână cu fricțiune. ~ de frână. 4) Dispozitiv montat pe o șină de cale ferată pentru frânarea vagoanelor. /<fr. sabot

SCHIMBĂTÓR² ~oáre n. Sistem tehnic sau fizico-chimic cu ajutorul căruia se pot face modificări într-un alt sistem. ◊ ~ de viteze mecanism pentru schimbarea vitezei de funcționare sau de deplasare a unei mașini. ~ de cale dispozitiv pentru trecerea vehiculelor de cale ferată de pe o linie pe alta. /a schimba + suf. ~ător

TAMBÚR¹ ~e n. 1) Piesă în formă de cilindru gol, cu diverse întrebuințări în tehnică; tobă. 2) Bază cilindrică sau prismatică a unei cupole. 3) Spațiu format din două uși duble la intrarea într-o clădire, servind drept mediu izolant pentru interior. 4) Platformă la intrarea într-un vagon de cale ferată. /<fr. tambour, germ. Tambour

TAMPÓN ~oáne n. 1) med. Bucată de vată sau de tifon sterilizat, care se aplică pentru oprirea hemoragiei sau absorbirea puroiului. 2) tehn. Piesă constând dintr-un disc mare de oțel și un resort puternic, plasată la extremitățile vehiculelor de cale ferată, pentru amortizarea șocurilor și menținerea unei anumite distanțe între acestea. 3) fig. Obiect de birou format dintr-un suport arcuit de metal sau de lemn, pe care se aplică hârtie sugativă, folosit pentru a usca cerneala după scriere. /<fr. tampon

TERASAMÉNT ~e n. 1) Ansamblu de lucrări constând în modificarea formei naturale a pământului în vederea realizării unei construcții. 2) Masă de pământ și pietriș deplasată și dispusă în formă de ridicătură, servind ca bază pentru o construcție (mai ales cale ferată, șosea, dig etc.). /<fr. terrassement

TIRFÓN ~oáne n. Șurub mare care se folosește la fixarea șinelor de cale ferată pe traverse. /<fr. tire-fond

TRASÉU ~e n. 1) Direcție urmată de o cale de comunicație (șosea, canal, cale ferată etc.). 2) Cale prestabilită, urmată cu o anumită regularitate de un vehicul sau de o ființă; rută; itinerar; drum. 3) Drum în spațiu parcurs de un corp în mișcare; traiectorie. ~ stelar. ~ul unui proiectil. /<fr. tracé

TRAVÉRSĂ ~e f. 1) Bară de rezistență așezată transversal pe axa longitudinală a unei construcții sau a unui sistem tehnic. 2) Fiecare dintre barele transversale instalate sub șinele de cale ferată de care se fixează prin șuruburi. /<fr. traverse

TRÉCERE ~i f. 1) v. A TRECE. ◊ În ~ a) trecând spre altă țintă; b) în treacăt; în grabă. ~ din viață moarte; deces. 2) Loc care servește pentru a trece. ◊ ~ de nivel loc unde se întretaie o cale ferată și o șosea, aflate la același nivel. 3) Considerație de care se bucură cineva; influență. ◊ A avea ~ a se bucura de autoritate. Cu ~ influent. /v. a trece

TREN ~uri n. 1) Vehicul constând dintr-un șir de vagoane de cale ferată trase de o locomotivă. ~ de pasageri. ◊ ~ de marfă mărfar. ~ sanitar tren pentru transportul bolnavilor și răniților. ~ subteran metrou. A scăpa (sau a pierde) ~ul a pierde o ocazie favorabilă; a rata. 2) Șir de vehicule formând o unitate de transport. ~ de automobile. ◊ ~ de luptă convoi de vehicule care aprovizionează cu muniții liniile de luptă. 3) tehn. Totalitate a organelor unui sistem care realizează împreună o anumită operație. ◊ ~ de laminare dispozitiv al mașinii de filat cu ajutorul căruia sunt descrețite și așezate paralel fibrele. ~ de roți sistem de roți dințate care se află pe același arbore. ~ de aterizare (sau de amerizare) ansamblu de dispozitive cu ajutorul cărora un avion (sau un hidroavion) alunecă pe pământ (sau pe apă). ~ anterior (sau ~ posterior) partea de dinainte (sau de dinapoi) a unui animal. /<fr. train

TRIÁJ ~e n. 1) Operație de triere. 2) Serviciu unde se înscriu și se repartizează pe secții bolnavii internați. 3) Stație tehnică de cale ferată pentru compunerea, recompunerea și aranjarea pe direcții a trenurilor. /<fr. triage

BRETÉLĂ s.f. 1. Ramificație de cale ferată între două linii paralele, care permite trecerea trenului de pe o linie pe cealaltă. 2. Conductă sau drum foarte scurt de legătură între artere apropiate și paralele. ♦ Porțiune de șanț care face legătura între tranșeele paralele cu linia frontului. [< fr. bretelle].

CANTÓN s.n. 1. Clădire construită lângă o șosea sau lângă o cale ferată, înzestrată cu aparate de semnalizare, de protecție și de supraveghere a drumurilor respective, servind și ca locuință cantonierului. ♦ Sector al unui drum. 2. Unitate în administrația pădurilor, în care activează pădurarul; locuință de pădurar. 3. Unitate teritorial-administrativă care se întâlnește în unele țări (Elveția, Franța etc.). 4. (Arhit.) Una dintre cele patru ogive care compun o boltă în cruce. [< fr. canton].

CISTÉRNĂ s.f. 1. Recipient montat pe un cadru cu roți, destinat transportului unor lichide. ♦ Vagon de cale ferată înzestrat cu un asemenea recipient. 2. Rezervor (subteran) pentru înmagazinarea apei provenite din ploi sau din zăpezi. 3. (Anat.) Spațiu mare sub arahnoidian, plin cu lichid cefalorahidian. [Var. citernă s.f. / < lat. cisterna, cf. it. cisterna].

CONTÁINER s.n. Ambalaj de dimensiuni standardizate, folosit la transportul diferitelor mărfuri în vagoanele de cale ferată; cutie specială în care sunt puse aparate, instrumente etc. în rachetele cosmice. [Pron. -tai-, scris și conteiner. / < engl., fr. container].

DEPENDÉNȚĂ s.f. 1. Situația de a fi dependent; stare de subordonare; atârnare, supunere. 2. (Mat.) Faptul că diferitelor valori ale unei variabile le corespund anumite valori ale altei variabile. 3. (La pl.) Ansamblu de dispozitive mecanice, electrice sau electromagnetice prin care se realizează efectuarea unor operații de înzăvorâre pe liniile de cale ferată. ◊ Dependența drumului = ansamblul lucrărilor și al instalațiilor accesorii ale unui drum. [Cf. fr. dépendance].

HÁLTĂ s.f. 1. Stație mică de cale ferată, unde nu opresc decât trenuri locale și care nu are de obicei linii de încrucișare. 2. (Fam.) Oprire, popas. [Cf. germ. Haltestelle, fr. halte].

LOCOMOTÍVĂ s.f. Vehicul de cale ferată cu mijloc de tracțiune propriu, folosit pentru a tracta vagoanele. ◊ Locomotivă Pacific = locomotivă de mare viteză, cu trei roți motoare, folosită mai ales pentru trenurile rapide; locomotivă Atlantic = locomotivă de tracțiune grea cu cinci roți motoare. [Cf. fr. locomotive, germ. Lokomotive].

PEÁJ s.n. (Liv.) Vamă la trecerea peste un pod, pe un drum de acces într-un oraș sau la acostarea unei nave la un chei. ♦ Dreptul de a folosi o cale ferată străină. [Pron. pe-aj. / < fr. péage].

RÁMPĂ s.f. 1. Teren înclinat, privit în sensul în care urcă. ♦ Porțiune din traseul unei șosele pe care vehiculele circulă urcând. 2. Platformă amenajată în stații pentru încărcarea și descărcarea vagoanelor de cale ferată. ◊ Rampă de lansare = suport orientabil echipat cu diferite dispozitive de ghidare, de pe care se lansează avioanele catapultate sau unele rachete de luptă. 3. Balustradă la o scară. ♦ Barieră. 4. (Teatru) Partea din față a unei scene, unde sunt instalate luminile. ◊ A vedea lumina rampei = a intra în repertoriul unui teatru, a fi jucat în fața publicului; a chema la rampă = a cere prin aplauze revenirea artiștilor pe scenă. 5. (Anat.) Compartiment din melcul urechii interne. [< fr. rampe].

RULÁJ s.n. 1. Circulație a unui vehicul terestru; (p. ext.) timpul și uzura cât acesta este în circulație. ♦ Deplasare a unui avion pe teren. ♦ Alergarea relaxată și uniformă a cicliștilor și atleților. 2. Timpul scurs între două încărcări succesive ale unui vagon de marfă, de cale ferată. 3. Circulație a fondurilor bănești. [< fr. roulage].

SABOTÁ vb. I. tr. 1. A împiedica, a submina, a frâna în ascuns realizarea unui lucru, a unei acțiuni; a împiedica intenționat buna desfășurare a unei activități, a procesului de producție. 2. A ciopli, a cresta oblic traversele de cale ferată pentru fixarea șinelor. [< fr. saboter].

SUFLÁJ s.n. 1. Construcție menită să consolideze carena unei nave. 2. Corectarea deformațiilor unei linii de cale ferată prin introducerea de balast sub traverse. [< fr. soufflage].

TRAVERSÁRE s.f. Acțiunea de a traversa și rezultatul ei; trecere peste... ♦ (Concr.) Instalație la întretăierea a două linii de cale ferată. ♦ Așezare a unei nave cu axa paralelă cu crestele valurilor. [< traversa].

TRAVÉRSĂ s.f. 1. Grindă transversală folosită ca piesă de rezistență în construirea scheletului unui pod, a unei clădiri etc. ♦ Piesă, de obicei de lemn, care se așază transversal sub șinele de cale ferată. ♦ Bară de metal, drug, pârghie. 2. (Mar.) Parâmă transversală față de direcția unei nave. 3. (Mil.) Mică ridicătură de pământ amplasată pe șanțurile de tragere. [Pl. -se. / < fr. traverse].

LOCÁȚIE, locáții, s.f. 1. Închiriere. ♦ Chirie plătită pentru un lucru luat în folosință. ◊ Taxă de ~ = sancțiune bănească în caz de depășire a termenului de încărcare sau descărcare a vagoanelor de cale ferată sau a autovehiculelor. 2. Determinare a poziției unei nave în larg. 3. (Inform.) ~ de memorie = zonă a memoriei unui calculator electronic al cărei conținut poate fi folosit în timpul rulării unui program. 4. (Jur.) Contract prin care una dintre părți se obligă să procure celeilalte, în schimbul unei anumite sume, folosința unui lucru pentru un timp determinat. (cf. fr. location, lat. locatio)

AUTOMOTÓR s.n. Vagon, vehicul de cale ferată cu motor propriu, folosit la transportul călătorilor. [Pron. a-u-, pl. -oare. / cf. fr. automoteur].

AUTOSTÓP s.n. 1. Instalație de semnalizare luminoasă care servește la reglementarea circulației pe străzi. 2. Instalație servind la oprirea automată a unui vehicul de cale ferată atunci când mecanicul uită să ia măsuri de frânare. 3. Practică constând în a opri un automobilist pentru a-i cere să te ia gratuit în mașină. [< fr. autostop].

VAGÓN s.n. Vehicul de cale ferată, servind la transportul călătorilor, al mărfurilor, al animalelor etc. ♦ Cantitate de mărfuri (cereale, lemne etc.) care încape într-un asemenea vehicul. ◊ Vagon de dormit = vagon prevăzut cu cabine în care sunt instalate paturi pentru dormit; wagon-lit; vagon restaurant = vagon amenajat pentru a servi ca restaurant; casă (sistem) vagon = casă care are camerele așezate una după alta, așa cum sunt compartimentele unui vagon. [< fr. , engl. wagon].

VIADÚCT s.n. Construcție din piatră sau din beton armat care susține o cale ferată, o șosea etc. și care traversează o vale la mare înălțime. [Pron. vi-a-, pl. -te, -turi. / < fr. viaduc, germ. Viadukt < lat. via – cale, ducere – a duce].

BANCHÉTĂ s.f. 1. Bancă mică fără spetează; (spec.) canapea în compartimentele vagoanelor de cale ferată. 2. Fâșie orizontală de-a lungul șanțurilor unei șosele. 3. Banchetă litorală = treaptă îngustă de abraziune formată la piciorul unei faleze. [< fr. banquette].

BARIÉRĂ s.f. 1. Închidere a unui drum cu o bară mobilă de lemn; bară cu care se face închiderea unui drum etc.; (p. ext.) întretăierea dintre o șosea și o linie de cale ferată. 2. Linie de plecare (la cursele de cai): start. 3. Loc de intrare într-un oraș, unde odinioară se încasau taxele pe mărfurile aduse spre vânzare. [Pron. -ri-e-. / < fr. barrière].

BOGHÍU s.n. Dispozitiv la osiile vehiculelor de cale ferată, care ajută la înscrierea în curbă a locomotivelor, a vagoanelor etc. [Pl. -uri. / < fr. bogie, boggie].

BURÁ vb. I. tr. 1. A astupa cu un material inert o gaură de mină după introducerea explozivului. 2. A îndesa balastul sub traversele unei linii de cale ferată. [P.i. -rez, 3,6 -rează. / < fr. bourrer].

CANTONIÉR, -Ă s.m. și f. Cel care se ocupă cu întreținerea și paza unei porțiuni dintr-o șosea, dintr-o cale ferată. [Pron. -ni-er. / cf. fr. cantonnier].

CENTÚRĂ s.f. 1. Curea lată de piele, de pânză etc., folosită mai ales de militari; centiron. ◊ Centură de salvare = dispozitiv format din corpuri plutitoare care se fixează în jurul taliei, servind la menținerea unei persoane la suprafața apei fără să înoate; colac de salvare. 2. Cingătoare. ◊ Centură pelviană = oasele bazinului. ♦ (Sport) a) Linie imaginară la nivelul ombilicului sub care nu sunt permise loviturile la box; b) procedeu tehnic de prindere a mijlocului adversarului cu mâinile la lupte. 3. (Mil.) Centură de fortificații = zonă fortificată aflată la o distanță potrivită pentru a le feri de focul armelor grele ale unui eventual dușman; cale ferată de centură = cale ferată care înconjură un oraș. 4. Fâșie continuă de table de oțel care formează bordajul unei nave. 5. Grindă orizontală din beton armat, rezemată pe toată lungimea ei pe zidurile exterioare ale unei clădiri, având rolul de a le lega între ele. 6. Cadru de formă circulară. 7. Centuri de radiație = zone de grosime variabilă, care înconjură Pământul, caracterizate printr-un nivel ridicat de radiație corpusculară ionizată. [< fr. ceinture].

CRAMPÓN s.n. 1. Piron cu care se fixează de traversă șina de cale ferată. 2. Mică bucată de talpă sau de cauciuc care se aplică pe talpa bocancilor de sport pentru a împiedica alunecarea. 3. Rădăcină adventivă a unei plante agățătoare, prin care aceasta se prinde de copaci, de ziduri etc. ♦ Pedicel de fixare situat pe fața interioară a talului lichenilor. [< fr. crampon].

CÚPLĂ s.f. Dispozitiv demontabil, cuplaj (2) [în DN, NODEX] pentru un sistem tehnic sau pentru două vehicule. ♦ Piesă cu care se face cuplarea vehiculelor de cale ferată. [< fr. couple].

DIAGONÁLĂ s.f. Dreaptă care unește vârfurile opuse ale unui poligon, ale unui poliedru; (curent) bară, grindă etc. pusă în curmeziș. ♦ (Mil.) Curea purtată de-a curmezișul pieptului. ♦ Linie de cale ferată care întretaie oblic mai multe linii paralele ale unei stații. [< fr. diagonale].

ECLÍSĂ s.f. 1. Placă de lemn sau de metal care servește la înnădirea a două piese (mai ales a șinelor de cale ferată). 2. (La pl.) Pereții laterali ai unui instrument cu coarde. [< fr. éclisse].

izănbán s.m. (reg.) 1. cale ferată. 2. tren.

înfierát, înfierátă, adj. (pop., în sintagma) cale înfierată = cale ferată.

FERIBÓT s.n. Navă pe care sunt instalate șine de cale ferată, folosită la transbordarea vagoanelor sau a trenurilor de la un mal la altul al unei ape. [< fr., engl. ferry-boat].

GÁRĂ s.f. Stație de cale ferată; clădirea și instalațiile dintr-o astfel de stație. [< fr. gare].

JOÁNTĂ s.f. Legătură rigidă dintre două piese metalice sau de lemn alăturate. ♦ Legătură între capetele șinelor de cale ferată. [Pron. joan-. / < fr. j***t].

LOCÁȚIE s.f. 1. (Jur.) Luare în folosință pentru un timp determinat și în anumite condiții; formă de contract de închiriere. 2. Taxă plătită pentru un lucru luat în folosință; chirie. ◊ Taxă de locație = sancțiune bănească în caz de depășire a termenului de încărcare sau de descărcare a vagoanelor de cale ferată sau a autovehiculelor. 3. (Mar.) Determinare a poziției unei nave în larg. [Var. locațiune s.f. / cf. fr. location, lat. locatio].

ponvón s.n. (reg.) vagon de cale ferată.

scárpă, scárpe, s.f. (reg.) 1. (mai ales la pl.) pantof femeiesc ușor, cu broderii, care se purta în trecut; condur; papuc de damă. 2. încălțăminte veche, scâlciată; papuc uzat târșâit. 3. (în forma: șcarp) bocanc de munte. 4. (înv.) suprafață înclinată; taluz de pământ, de pietriș, de zidărie care mărginește terasamentele, exploatările miniere, șanțurile, cursurile de apă. 5. plantație de protecție pe marginea unei căi ferate. 6. (în formele: șcarp, șcarpăn) terasament (în rambleu) de cale ferată. 7. (în formele: șcarp, șcarpă) vale de râu; făgaș. 8. (în forma: șcarpă) prăpastie.

PARAZĂPÁDĂ s.f. Construcție, dispozitiv sau plantație făcută pentru a feri o cale ferată sau o șosea de înzăpezire sau pentru a reține și a repartiza uniform zăpada pe semănături. [< para- + zăpadă, după fr. paraneige].

PARAFÚM s.n. Dispozitiv așezat la podurile metalice care traversează liniile de cale ferată pentru a le feri de eroziunea gazelor degajate de locomotivele cu abur. [< para- + fum, după fr. para-fumée].

PASÁJ s.n. 1. (Rar) Trecere. ♦ Spațiu (acoperit care traversează o clădire sau un grup de clădiri) rezervat numai pietonilor pentru a trece dintr-o stradă în alta. ♦ Încrucișarea unui drum cu o cale ferată, a două drumuri sau a două căi ferate. ♦ Trecerea fără oprire a unui tren printr-o stație de cale ferată. ♦ (Geogr.) Trecătoare, pas. 2. Fragment (mai lung) citat, indicat undeva dintr-o scriere. ♦ Frază melodică a unei compoziții. 3. Migrațiunea periodică a păsărilor. [Pl. -je, var. pasagiu s.n. / < fr. passage, it. passaggio].

șfel, șféluri, s.n. (reg.) 1. fiecare dintre bârnele folosite la podirea drumurilor forestiere. 2. (în forma: sfală) traversă (de cale ferată).

PORTIÉRĂ s.f. 1. Ușă cu geam (la un automobil, la o trăsură închisă, la un vagon de cale ferată). 2. Draperie atârnată deasupra unei uși pentru a o masca. [Pron. -ti-e-. / < fr. portière].

RAMBLEIÁ vb. I. tr. A face un rambleu pentru o șosea, o cale ferată etc. ♦ A umple cu rambleu golurile rămase într-o mină în urma exploatării. [Pron. -ble-ia., p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. remblayer].

REFÁCȚIE s.f. 1. Reducere a prețului unei mărfi în caz că aceasta, la livrare, nu corespunde condițiilor convenite. 2. Reconstruirea unei linii de cale ferată când șinele acesteia au suferit o uzură peste limita admisibilă. [Gen. -iei. / < fr. réfaction].

RIPÁ vb. I. tr. (Constr.) A deplasa transversal pe distanțe foarte scurte o porțiune dintr-o linie de cale ferată, tablierul unui pod etc. [< fr. riper].

SEMAFÓR s.n. 1. Semnalizator optic folosit pentru a transmite navelor din larg anumite comunicări privind navigația. 2. Dispozitiv optic de semnalizare mecanică, care indică mecanicului locomotivei dacă este liberă sau nu porțiunea de cale ferată pe care o are în față. 3. Semnalizator cu lumini colorate pentru reglementarea circulației pe străzi; stop. [Pl. -oare, -oruri. / < fr. sémaphore, cf. gr. sema – semn, phoros – purtător].

SEMNALIZÁRE s.f. 1. Acțiunea de a semnaliza și rezultatul ei; comunicare făcută prin semnale. ♦ Sistem de semnale folosit într-un anumit loc, într-o oarecare împrejurare. 2. Instalație pentru a da semnale (pe un aerodrom, pe o cale ferată etc.), cu ajutorul căreia se fac comunicări la distanță. 3. Legătura organismului cu mediul înconjurător făcută prin anumite semnale. [< semnaliza].

TAMPÓN s.n. 1. Bucată mare de vată sau de tifon sterilizat care se aplică pe o rană pentru a opri o hemoragie. 2. (Tehn.) Disc metalic masiv, prevăzut cu un resort puternic, care primește șocurile dintre vagoanele de cale ferată, de tramvai etc. 3. Accesoriu de birou, format dintr-o placă recurbată pe care se așterne hârtie sugativă. 4. Substanță întrebuințată pentru împiedicarea unui anumit proces chimic. [< fr. tampon].

TIMONERÍE s.f. 1. Loc pe bordul unei nave unde se găsește cârma, unde își face serviciul timonierul și unde se păstrează obiectele care îi sunt necesare acestuia (pavilioane, busolă, semnale etc.). 2. Timonerie de frână = ansamblul pieselor care servesc la frânarea unei mașini automobile, a unui vehicul de cale ferată. [Gen. -iei. / < fr. timonerie, it. timoneria].

TIRFÓN s.n. Șurub de oțel cu pasul mare, tăiat în spirală, având capul jumătate rotund, continuat cu o prismă pătrată, care se folosește la fixarea șinelor de cale ferată pe traverse. [< fr. tirefond].

TRIÁJ s.n. 1. Faptul de a tria; selecționare, triere. 2. Serviciu într-un spital unde se înscriu și se repartizează pe secții bolnavii nou internați. 3. Stație de cale ferată în care se efectuează descompunerea, trierea și compunerea trenurilor de marfă. [Pron. triaj. / < fr. triage].

cupéu (cupéuri), s. n. – 1. Trăsură, berlină. – 2. Compartiment într-un vagon de cale ferată. – Var. (înv.) cupea. Fr. coupé.

AUTOSTÓP s. n. 1. instalație de semnalizare luminoasă pentru reglementarea circulației pe străzi. 2. instalație servind la oprirea automată a unui vehicul de cale ferată când mecanicul uită să ia măsuri de frânare. 3. oprire a unui automobilist de către un pieton care solicită să fie luat în mașină. (< fr. auto-stop)

BANCHÉTĂ s. f. 1. bancă mică fără spetează; canapea în compartimentele vagoanelor de cale ferată. 2. suprafață orizontală, platformă pe un taluz ori la baza lui, spre a-i spori stabilitatea. ◊ rambleu format din excedentul de material excavat. ◊ fâșie orizontală de-a lungul unui terasament. 3. (echit.) obstacol natural format dintr-o moviliță acoperită cu iarbă. 4. ~ litorală = platformă de abraziune îngustă la piciorul unei faleze. (< fr. banquette)

BARIÉRĂ s. f. 1. loc de intrare într-un oraș unde, în trecut, se încasau taxele pe mărfurile aduse spre vânzare. 2. bară mobilă pentru a închide temporar trecerea peste o cale ferată sau șosea; (p. ext.) loc de întretăiere a unei căi ferate cu o șosea. 3. element constructiv sau dispozitiv pentru evitarea ori reglementarea schimbului de umiditate, căldură etc. 4. linie de plecare (la cursele de cai); start. 5. stare marcând limitele posibilităților fizice sau psihologice (ale unui sportiv). (< fr. barrière)

BLOC¹ s. n. 1. bucată, masă mare dintr-o materie solidă și grea; corp, obiect dintr-o bucată. ◊ masiv de beton pentru ancorarea armăturii la elemente grele de beton precomprimat; material de construcție din piatră naturală, beton, ceramică. ♦ ~ continental = sector al scoarței terestre de mari dimensiuni, înconjurat de depresiuni oceanice sau marine de mare adâncime. 2. (poligr.) caracter de literă înrudit cu caracterul grotesc. 3. grămadă de obiecte, lucruri etc. care formează o masă unică. ♦ în ~ = împreună, laolaltă; ~ alimentar = serviciu într-un spital care asigură pregătirea și servirea hranei bolnavilor; ~ operator = parte a unui serviciu de chirurgie rezervat operațiilor. 4. mapă de foi de hârtie egale prinse împreună, servind pentru a face însemnări, desene etc. ◊ ansamblu de mărci poștale detașate dintr-o coală. 5. piesă metalică turnată a unei mașini, care cuprinde cilindrii unui motor, camerele de răcire și conductele de distribuire. 6. mecanism care permite manevrarea macazului de cale ferată din cabina acarului sau din stație. 7. grup de voleibaliști care sar la fileu pentru a împiedica pe adversari să înscrie un punct dintr-o lovitură de atac. 8. (în S.U.A.) porțiune de stradă delimitată de două intersecții. 9. unitatea dintre (supra)structura unei societăți istoric determinate și relațiile dialectice dintre ele. 1⁰. alianță, înțelegere (între state, partide etc.). 1¹. (med.) obturare a unei căi vasculare sau întrerupere a circulației printr-un vas. ◊ întrerupere a unei conductibilități neuromusculare. 1². (inform.) ansamblu de circuite ale unui ordinator îndeplinind aceeași funcție. (< fr. bloc, blocus)

BLOCÁJ s. n. 1. blocare. 2. fundație de piatră, de bolovani la un zid, la o șosea, stradă, cale ferată etc. 3. procedeu tehnic în baschet, volei, box etc. cu scopul de a împiedica o acțiune a adversarului sau pentru a proteja o acțiune proprie. ◊ întrerupere a desfășurării unui proces sau a unei funcții fiziologice. (< fr. blocage)

BOGHÍU s. n. dispozitiv la osiile vehiculelor de cale ferată, la înscrierea în curbă a locomotivelor și a vagoanelor. (< fr., engl. bogie)

BURÁ vb. tr. 1. a astupa cu un material inert o încărcătură de exploziv pentru a mări efectul de distrugere. 2. a îndesa balastul sub traversele unei linii de cale ferată. 3. (inform.) a bloca alimentarea unei mașini electronice cu cartele perforate. (< fr. bourrer)

CANTÓN s. n. 1. clădire construită lângă o șosea sau cale ferată, pentru semnalizare, protecție și supraveghere a drumurilor respective; locuința cantonierului. 2. unitate de supraveghere, întreținere și urmărire a lucrărilor din cadrul unui sistem de desecare, irigații, baraje etc. ♦ sector al unui drum. 3. unitate în administrația pădurilor, în care activează pădurarul; locuința acestuia. 4. unitate teritorial-administrativă în unele țări (Elveția, Franța). 5. (arhit.) una dintre cele patru ogive care compun o boltă în cruce. 6. (herald.) piesă de formă pătrată, a noua parte dintr-un scut, într-un colț al acestuia. (< fr. canton)

CANTONIÉR, -Ă s. m. f. cel care are în grijă supravegherea și întreținerea unui sector dintr-o șosea sau cale ferată. (< fr. cantonnier)

CATENÁR, -Ă adj. dispus în lanț, în serii. ♦ suspensie ~ă (și s. f.) = sistem de suspensie a unei rețele electrice aeriene de cale ferată din fire verticale sau înclinate, suspendate de unul sau mai multe cabluri de oțel. (< fr. caténaire, lat. catenarius)

CENTÚRĂ s. f. 1. curea lată purtată peste îmbrăcăminte. ♦ ~ de salvare = dispozitiv din corpuri plutitoare care se fixează în jurul taliei, servind la menținerea unui naufragiat la suprafața apei. 2. parte a scheletului care leagă membrele de trunchi (omoplatul și clavicula, bazinul). ◊ (sport) a) linie imaginară la nivelul ombilicului sub care nu sunt permise loviturile la box; b) procedeu tehnic de prindere a mijlocului adversarului cu mâinile, la lupte. 3. cingătoare. ♦ ~ de castitate = bandaj închis cu lacăt, în trecut, pentru protejarea castității femeilor; ~ de siguranță = dispozitiv care împiedică pe pasagerii unui avion sau automobil de a fi proiectați înainte, în caz de accident. 4. fiecare din gradele de calificare a celor care practică arte marțiale. 5. ceea ce înconjură un lucru, un loc etc. ♦ ~ de fortificații = zonă fortificată aflată la o distanță potrivită pentru a fi ferită de focul armelor grele ale unui eventual dușman; linie de ~ = cale ferată, șosea care înconjură un oraș. ◊ ansamblu de plantații în jurul unui oraș sau de separare a unor zone ale acestuia. 6. fâșie continuă de table de oțel care formează bordajul unei nave. 7. grindă orizontală din beton armat, rezemată pe zidurile exterioare ale unei construcții, pentru a le lega între ele. 8. cadru de formă circulară. 9. ĩ de radiații = fiecare dintre cele două zone de radiație corpusculară ionizată, de grosime variabilă, care înconjură Pământul. (< fr. ceinture)

CHEI s. n. 1. construcție pe malul unei ape navigabile pentru încărcarea și descărcarea navelor, servind totodată la consolidarea malului și pentru a preveni inundațiile; (p. ext.) stradă de-a lungul unui astfel de mal. 2. rampă de încărcare-descărcare a vagoanelor de cale ferată. (< fr. quai)

CISTÉRNĂ s. f. 1. recipient metalic (pe un vehicul), servind la transportul unor lichide. ◊ vagon de cale ferată cu un asemenea recipient. 2. rezervor (subteran) pentru înmagazinarea apei sau a altor lichide. 3. (anat.) spațiu mare subarahnoidian, plin de lichid cefalorahidian. (< lat., it. cisterna)

CONTRACÚRBĂ s. f. 1. curbă de șosea sau de cale ferată care urmează după o altă curbă, cu concavitatea în sens contrar. 2. (arhit.) curbă concavă care urmează uneia convexe la un arc în acoladă. (< fr. contre-courbe)

CRAMPÓN s. n. 1. piron cu care se fixează de traversă șina de cale ferată. 2. mică bucată de talpă sau de cauciuc care se aplică pe talpa bocancilor de sport pentru a împiedica alunecarea. 3. rădăcina adventivă a unei plante agățătoare, prin care aceasta se prinde de copaci, de ziduri etc. ◊ pedicel de fixare situat pe fața interioară a talului lichenilor. 4. (fig.) persoană insistentă și inoportună. (< fr. crampon)

CULOÁR s. n. 1. coridor. ◊ spațiu îngust, pentru trecere în lungul unui vagon de cale ferată. 2. spațiu delimitat de trecere printr-o anumită zonă (pe uscat, în aer sau apă). ◊ spațiu delimitat pe o șosea pentru un anumit tip de circulație. 3. depresiune (I, 1) îngustă și foarte alungită. (< fr. couloir)

CÚPLĂ s. f. 1. dispozitiv care face cuplarea vehiculelor de cale ferată. 2. legătură între două elemente (piese etc.) care permite o mișcare relativă între ele. (< fr. couple)

DECOVÍL s. n. cărucior care se deplasează pe roți de cale ferată îngustă, la exploatări locale și temporare. (< fr. décauville)

DEPENDÉNȚĂ s. f. 1. situația de a fi dependent; stare, raport de subordonare. 2. (mat.) faptul că diferitelor valori ale unei variabile le corespund anumite valori ale altei variabile. 3. (pl.) ansamblu de dispozitive mecanice, electrice sau electromagnetice prin care se realizează efectuarea unor operații de înzăvorâre pe liniile de cale ferată. ♦ ~ a drumului = ansamblul lucrărilor și al instalațiilor accesorii ale unui drum. 4. (med.) stare de intoxicație cronică rezultând din absorbția repetată a unui d**g sau medicament și care se manifestă prin nevoia de a continua această absorbție. (< fr. dépendance)

DIAGONÁL, -Ă I. adj. ca o diagonală; oblic. II. s. n. (text) împletitură de fire care prezintă în țesătură linii paralele oblice. II. s. f. 1. segment de dreaptă care unește două vârfuri opuse ale unui poligon sau ale unui poliedru. ♦ în ~ = de-a curmezișul. ◊ (mil.) curea purtată de-a curmezișul pieptului. 2. bară, grindă etc. pusă în curmeziș. 3. linie de cale ferată care întretaie oblic mai multe linii paralele ale unei stații. (< fr. diagonal, lat. diagonalis)

FERIBÓT s. n. navă cu șine de cale ferată, destinată a transborda vagoane, locomotive etc. peste un fluviu, un canal sau o strâmtoare, fără ca pasagerii să-și părăsească locurile. (< fr., engl. ferry-boat)

GÁRĂ s. f. stație de cale ferată. ◊ ~ maritimă (sau fluvială) = ansamblu clădirilor și instalațiilor portuare amenajate pentru îmbarcarea-debarcarea mărfurilor și călătorilor. (< fr. gare)

HÁLTĂ s. f. 1. stație mică de cale ferată, unde nu se opresc decât trenuri locale. 2. (fam.) oprire, popas. 3. scurtă oprire a unei trupe în marș, pentru odihnă, ajustarea echipamentului sau verificarea tehnicii de luptă. ◊ punct rutier de oprire obligatorie pentru îndeplinirea unor formalități administrative sau plata unei taxe. (< germ. Halte/stelle/, fr. halte)

JOÁNTĂ s. f. 1. legătură rigidă dintre două piese metalice sau de lemn, alăturate. 2. legătură între capetele șinelor de cale ferată. (< fr., engl. j***t)

LOCOMOTÍVĂ s. f. vehicul de cale ferată cu mijloc de tracțiune propriu, pentru a tracta vagoanele. (< fr. locomotive, germ. Lokomotive)

LUBRIFICATÓR s. n. dispozitiv de ungere a coroanei șinelor de cale ferată. (< fr. lubrificateur)

PARAFÚM s. n. dispozitiv atașat la podurile metalice care traversează liniile de cale ferată pentru a le feri de eroziunea gazelor degajate de locomotivele cu abur. (după fr. pare-fumée)

PARAZĂPÁDĂ s. f. construcție, dispozitiv sau plantație pentru a feri o cale ferată, o șosea de înzăpezire. (după fr. pare-neige)

PASÁJ s. n. 1. spațiu (acoperit) rezervat numai pietonilor pentru a trece dintr-o stradă în alta. 2. încrucișare a unui drum cu o cale ferată, a două drumuri sau a două căi ferate. ◊ trecere fără oprire a unui tren printr-o stație de cale ferată. 3. (geogr.) trecătoare, pas³ (1). 4. fragment (mai lung) citat dintr-o altă lucrare. ◊ frază melodică a unei compoziții. 5. migrațiune periodică a păsărilor. 6. (echit.) alură a calului constând într-un trap scurt, mai cadențat și mai elevat. ◊ spațiu al manejului în care se execută acest mers. (< fr. passage, it. passaggio, germ. Passage)

PEÁJ s. n. 1. vamă la trecere peste un pod, pe un drum de acces într-un oraș sau la acostarea unei nave la un chei. 2. drept de a folosi o cale ferată străină. (< fr. péage)

PICHÉR¹ s. m. conducător al lucrărilor de întreținere a unui sector de cale ferată sau de șosea. (< fr. piquer)

PLÁCĂ s. f. 1. foaie de metal, lemn, sticlă, ebonită etc. ♦ ~ aglomerată = placă din așchii de lemn presate cu diferiți lianți; ~ fotografică = placă de sticlă acoperită pe una din fețe cu o emulsie fotosensibilă; ~ de acumulator = fiecare dintre electrozii unui acumulator, pe care se află o pastă de materie activă. 2. disc muzical. ♦ a schimba (sau a întoarce) ă = a schimba subiectul unei discuții sau comportarea față de cineva. 3. ~ turnantă = disc de oțel sau de fontă, prevăzut cu șine, care, rotindu-se pe un pivot, servește la întoarcerea vehiculelor ușoare de cale ferată; (fig.) răspântie, încrucișare de drumuri. 4. ~ de fundație = fundament de beton al unei clădiri; placă de bază. 5. tablă pe care este scris, săpat ceva. 6. proteză dentară. 7. ~ continentală = bucată relativ independentă a scoarței terestre, de forma unei calote sferice, care se mișcă în raport cu altele. (< fr. plaque)

PORTÁL¹ s. n. 1. intrare monumentală, cu ancadrament bogat ornamentat, la un edificiu. 2. construcție la intrarea într-un tunel cu întărituri de zidărie sau beton pentru sprijinirea terenului și a taluzului de deasupra. ◊ deschidere a unui mare pod de cale ferată. 3. panou suspendat destinat a indica automobiliștilor pe drumurile publice, înaintea benzilor de degajare, direcția de mers către principalele localități. 4. deschidere a unei scene de teatru. 5. (geol.) arcadă (3). (< germ. Portal, it. portale)

RAMBLEIÁ vb. tr. 1. a face un rambleu (1) pentru o șosea, o cale ferată etc. 2. a umple cu rambleu (2) golurile rămase într-o mină în urma exploatării. (< fr. remblayer)

RÁMPĂ s. f. 1. teren înclinat, privit în sensul în care urcă. ◊ porțiune din traseul unei căi ferate sau a unui drum în pantă urcătoare. 2. platformă amenajată în stații pentru încărcarea și descărcarea vagoanelor de cale ferată. ♦ ~ de lansare = suport echipat cu diferite dispozitive de orientare și ghidare de pe care se lansează avioanele catapultate sau rachetele. 3. balustradă la o scară sau la un pod. ◊ barieră. 4. partea din față a unei scene de teatru, unde sunt instalate luminile. ♦ a vedea lumina ĕi = a intra în repertoriul unui teatru, a fi jucat în fața publicului; a chema la ~ = a cere prin aplauze revenirea artiștilor pe scenă. 5. compartiment din melcul urechii interne; scală (2). (< fr. rampe, germ. Rampe)

RESABOTÁ vb. tr. a rectifica înclinarea șinelor de cale ferată, după un anumit timp de exploatare. (după fr. résabotage)

RIPÁ vb. tr. a deplasa transversal pe distanțe foarte scurte o porțiune dintr-o linie de cale ferată, tablierul unui pod etc. (< fr. riper)

RULÁJ s. n. 1. circulație a unui vehicul terestru; (p. ext.) timpul și uzura cât acesta este în circulație. ◊ deplasare a unui avion pe teren. ◊ alergare relaxată și uniformă a cicliștilor și atleților. 2. timpul scurs între două încărcări succesive ale unui vagon de marfă de cale ferată. 3. circulație a fondurilor bănești. (< fr. roulage)

SABOTÁ vb. tr. 1. a împiedica, a submina, a frâna intenționat buna desfășurare a unei activități, a procesului de producție. 2. a ciopli, a cresta traversele de cale ferată pentru fixarea șinelor. (< fr. saboter)

SEMAFÓR s. n. 1. semnalizator optic care transmite navelor din larg anumite comunicări privind navigația. 2. dispozitiv de semnalizare care indică mecanicului locomotivei dacă este liberă sau nu porțiunea de cale ferată pe care o are în față. 3. semnalizator cu lumini colorate pentru reglementarea circulației pe străzi; stop. (< fr. sémaphore)

SUFLÁJ s. n. 1. construcție menită să consolideze carena unei nave. 2. corectarea deformațiilor unei linii de cale ferată prin introducerea de balast sub traverse. (< fr. soufflage)

TAMPÓN s. n. 1. bucată mare de vată sau de tifon sterilizat care se aplică pe o rană pentru a opri o hemoragie. 2. disc metalic masiv, prevăzut cu un resort puternic, care primește șocurile dintre vagoanele de cale ferată, de tramvai etc. 3. accesoriu de birou, dintr-o placă recurbată pe care se așază hârtie sugativă. 4. substanță pentru împiedicarea unui anumit proces chimic. 5. (inform.) dispozitiv destinat a izola un lanț de tehnici situat în aval de particularitățile unui lanț în amonte. 6. (fig.) ceea ce amortizează șocuri, împiedică ciocniri. ♦ zonă ~ = zonă de protecție dintre două state menită a împiedica conflictele directe. (< fr. tampon)

TRANSSAHARIÁN, -Ă I. adj. situat dincolo de, care străbate Sahara. II. s. n. cale ferată, tren care unește Nigerul cu Marea Mediterană, traversând Sahara. (< fr. transsaharien)

TRANSSIBERIÁN, -Ă I. adj. situat dincolo de, care străbate Siberia. II. s. n. cale ferată, tren care traversează Siberia meridională de la Moscova până la Vladivostok. (< fr. transsibérien)

TRAVERSÁRE s. f. 1. acțiunea de a traversa. 2. instalație la întretăierea a două linii de cale ferată. 3. străpungerea unui element de construcție pentru montarea instalațiilor. 4. așezare periculoasă a unei nave cu axa paralelă cu crestele valurilor. (< traversa)

TRAVÉRSĂ s. f. 1. grindă transversală ca piesă de rezistență în construirea scheletului unui pod, a unei clădiri etc. ◊ piesă transversală sub șinele de cale ferată. ◊ bază de metal, drug, pârghie. 2. (mar.) parâmă fixată transversal față de direcția navei. 3. (mil.) mică ridicătură de pământ amplasată pe șanturile de tragere. 4. fâșie de pânză care se pune deasupra covorului pentru a-l proteja. (< fr. traverse)

TRIÁJ s. n. 1. faptul de a tria; triere. 2. serviciu într-un spital unde se înscriu și se repartizează pe secții bolnavii nou născuți. 3. stație de cale ferată în care se efectuează descompunerea, trierea și compunerea trenurilor. (< fr. triage)

VAGÓN s. n. 1. vehicul de cale ferată pentru transportul călătorilor, al mărfurilor, animalelor etc. ♦ ~ de dormit = vagon prevăzut cu cabine și paturi pentru dormit; vagon-lit; ~-restaurant = vagon amenajat pentru a servi ca restaurant; ~-cisternă = recipient cilindric montat pe șasiu, pentru transportul lichidelor; casă (sistem) ~ = casă care are camerele dispuse una după alta. 2. cantitate de mărfuri care încape într-un vagon (1). (< fr. wagon)

VAGONÉT s. n. vagon mic care circulă pe o cale ferată îngustă (la lucrări forestiere sau în fabrici, pe șantiere etc.). (< fr. wagonnet)

VIADÚCT s. n. construcție ca un pod care susține o cale ferată, o șosea etc., traversând o vale la mare înălțime. (< fr. viaduc, germ. Viadukt)

ténder (-re), s. n. – 1. Vehicul de cale ferată. – 2. (Arg.) C*r, bucă. Germ. Tender.

tren (-nuri), s. n. – Convoi de vagoane de cale ferată legate între ele. – Mr. tren. Fr. train, cf. ngr. τραινος (› mr.), tc., bg. tren. – Der. trenă, s. f. (coadă de rochie), cf. Graur, BL, IV, 117.

ABAKAN 1. Rîu în Federația Rusă (C.S.I.), afl. stg. al fl. Enisei; 512 km. Izv. de pe pantele nordice ale M-ților Saian de Vest și Altai. Plutărit. Irigații. 2. Oraș în Federația Rusă (C.S.I.), pe rîul cu același nume, la confl. cu Enisei, centru ad-tiv al Reg. Autonome Hakassia; 154 mii loc. (1989). Nod de cale ferată. Constr. de mașini, mobilă, produse alim. și textile.

ANTOFAGASTA, oraș în Chile, port la Oc. Pacific; 204,6 mii loc. (1986). Port de tranzit pentru Bolivia, de care este legat printr-o cale ferată. Expl. de argint și salpetru. Tricotaje, prelucr. metalelor, acid sulfuric, produse alim. (făină de pește). Universitate.

ARAD 1. Cîmpia Aradului, zonă înaltă a Cîmpiei de Vest, situată la N de Arad, între Mureș și Crișu Alb. Alt. max.: 124 m Importantă zonă agricolă (cereale, viticultură, legumicultură, creșterea animalelor). 2. Municipiu în extremitatea de V a țării, în Cîmpia de Vest, pe Mureș, reșed. jud. Arad: 198.971 (1991). Nod feroviar și rutier. Aeroport internațional. Important centru al ind. constr. de mașini (strunguri, vagoane de metrou, vagoane de cale ferată pentru mărfuri și călători, utilaj agricol, mori pentru prepararea furajelor etc.), al ind. textile (conf. și tricotaje, filatură și țesături de bumbac), chimice (coloranți, lacuri și vopsele, îngrășăminte chimice), mat. de constr. (prefabricate din betob, cărămiși și țiglă), prelucr. lemnului (mobilă, cherestea), piel. și încălț., alim. (zahăr, preparate din carne, produse lactate, uleiuri vegetale, conserve de legume și fructe, produse de panificație etc.). Fabrică de jucării și de ceasuri deșteptătoare. Centru viticol, legumicol (mari sere) și pomicol (piersici). Centru cultural cu vechi tradiții: institut de învățămînt superior (Universitatea „Aurel Vlaicu”), teatru de sta (cu secțiile română și maghiară), teatru de marionete, filarmonică, muzee, bibliotecă cu colecții rare. Cetate (sec. 18), primăria (sec. 19) în stil neo-renascentist, teatrul vechi (1816-1817) în stil neoclasic, clădirea Tribunalului (1892) în stil neobaroc, Palatul Culturii (1910-1913) în stil eclectic în care este adăpostit și Muzeul județean. Menționat documentar în 1156, iar ca oraș în 1329; ocupat de turci în 1552; eliberat de oștile lui Mihai Viteazul (1599) a reintrat în stăpînirea Porții Otomane (1616) pînă la sfîrșitul sec. 17; în 1685 a trecut sub dominația habsburgică. Important centru al luptei românilor pentru emanciparea națională, politică și culturală. În 1812, aici a fost înființată „Schoala preparandă sau pedagoghicească a nației românești”, prima școală normală românească din Transilvania. A. a fost un important centru al revoluției din 1848-1849 și sediul Consiliului Național Român Central în 1918. Declarat municipiu în 1968. 3. Jud. în extremitatea vestică a României, la graniță cu Ungaria, în bazinele rîurilor Mureș și Crișu Alb; 7.652 km² (3,22 la sută din supra. țării); 503.768 loc. (1991), din care 52,9 în mediul urban; densitate: 66,7 loc./km². Reșed.: municipiul Arad. Orașe: Chișineu-Criș, Curtici, Ineu, Lipova, Nădlac, Pîncota, Sebiș. Comune: 67. Relief variat: în NE și E ramificațiile vestice ale M-ților Codru-Moma (1.112 m, vf. Pleșu) și Zarand (836 m, vf. Drocea), care închid înre ei golful depr. Zarand-Gurahonț-Hălmagiu, în S DealurileLipovei (200-400 m alt.), iar în V Cîmpia de Vest, cu subunitățile ei (Cîmpia Vingăi, Cîmpia Aradului, Cîmpia Crișurilor, Cîmpia Cermei). Climă temperat-continentală, moderată, cu ierni blînde și veri relativ călduroase. Temp. medie anuală de 8 ºC în zona de munte și 11 ºC în cîmpie. Precipitațiile medie anuale însumează c. 1.000 mm în reg. montane și 600 mm în cîmpie (mai abundente în lunile mai-iun.). Vînturi dominante dinspre SV și V. Hidrografia este reprezentată în principal prin cursul inf. al Mureșului, care străbate jud. pe 220 km, și prin cel mijlociu al Crișului Alb sînt legate de cele ale Mureșului printr-o rețea densă de canale (Matca, Ier-Turnu-Dorobanți, Morilor etc.) folosite pentru drenarea și irigarea terenurilor agricole. Resurse naturale: petrol și gaze naturale (Pecica, Turnu), min. complexe (sulfuri polimetalice în zonele Hălmagiu, Brusturi, Luncșoara, Pănișeni), pirite cuprifere (Petriș, Roșia Nouă), molibden (Săvîrșin), marmură (Moneasa, Căprioara, Vîrfurile), dolomite (Minișu de Sus), andezite (Vîrfurile, Aciuța, Mocrea), calcare, argile, gresii, păduri etc. Izv. cu ape minerale la Lipova (feruginoase, carbogazoase, calcice, magneziene, sodice) și Moneasa (carbogazoase, alcaline, mezotermale). Economia. Industria reprezintă principala ramură a economiei jud. A. În 1989, ponderea covîrșitoare în realizarea valorică a prod. globale înd. o deținea subramura constr. de mașini (38,6 la sută), concentrată cu precădere în municipiul Arad și profilată pe producerea unei game variate de vagoane de cale ferată pentru mărfuri și călători (inclusiv vagoane de metrou), pe realizarea celei mai mari părți a prod. de strunguri a țării (cu secții la Lipova și Chișineu-Criș) și a întregii prod. de ceasuri, precum și pe prod. de utilaje feroviare și agricole, mori pentru preaprarea furajelor etc. Ponderi mari dețin și ind. textilă și a conf., 16 la sută (Arad, Lipova, Chișineu-Criș, Ineu), ind. chimică, 6.5 la sută (Combinatul de Îngrășăminte Chimice Arad), de prelucr. a lemnului (Arad, Pîncota, Sebiș, Lipova, Ineu, Nădlac), mat. de constr. (Arad.), alim. (preparate din carne și lapte, zahăr, conserve de legume, morărit și panificație etc.). Agricultura, cu vechi tradiții și un caracter diversificat, dispune de însemnate supr. cultivate cu porumb (105.352 ha, 1989), grîu și secară (102.781 ha), plante de nutreț, orz și orzoaică, plante uleioase, sfeclă de zahăr, cartofi, leguminoase pentru boabe, tutun etc. Supr. apreciabile sînt acoperite cu sere legumicole (Arad), specializate în prod. de tomate, castraveți, ardei gras etc. Viticultură (podgoriile Miniș, Pîncota, Șiria, Ghioroc, Păuliș ș.a.), pomicultură (Lipova, Zăbrani, Buteni ș.a.). În 1990, sectorul zootehnic dispunea de numeroase ferme moderne specializate în creșterea porcinelor (408,9 mii capete), ovinelor (442,1 mii capete), bovinelor (175,7 mii capete), păsărilor (2950,5 mii capete) etc. Căi de comunicație (1990): 485 km c. f. (196 km electrificate) și 2.087 km de drumuri publice (478 km modernizate). Pe terit. jud. A. se remarcă un intens trafic de mărfuri și călători pe c. f. și șosele, datorat punctelor de frontieră Curtici și Nădlac. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): Universitatea „Aurel Vlaicu”, 285 școli generale, 26 licee, 456 biblioteci, 165 cinematografe, cu filarmonică și un teatru (la Arad), muzee etc. Turism. Existența unui relief variat (inclusiv cel carstic de la limita cu jud. Bihor unde se află izbucul de la Călugăreni), prezența unor izv. cu ape minerale care au generat dezvoltarea stațiunilor balneoclimaterice Lipova și Moneasa, numeroasele obiective istorice și social-culturale (cetățile de la Arad, Șoimuș, Șiria, Dezna), castele medievale de la Macea, Sebiș, Curtici, Șiria, Dezna, Pîncota, bisericile de lemn de la Bodești, Hălmagiu, Ionești, mănăstirile Secusigiu și Pecica, muzeele de istorie și etnografie de la Arad, Lipova, Sebiș, Curtici, parcurile dendrologice de la Gurahonț, Lipova și Macea, rezervațiile botanice Petriș și Zimbru, varietatea și originalitatea etnografiei și folclorului (bogăția cromatică a portului popular din zonele Șicula, Birchiș, Secusigiu), centrele de ceramică (Bîrsa, Hălmăgel, Tîrnovița, picturile naive din Brusturi etc.) au favorizat dezvoltarea unui intens turism de tranzit și de sejur. Indicativ auto: AR.

AMPRÍZĂ, amprize, s. f. Lățimea totală a fâșiei de teren pe care urmează să se construiască o șosea, o cale ferată, un dig etc. – Fr. emprise.

AUTOMOTÓR, automotoare, s. n. Vehicul de cale ferată prevăzut cu motor propriu și folosit pentru transportul de călători. ◊ (Adjectival) Tren automotor. [Pr.: a-u-] – După fr. automoteur.

BAGÁJ, bagaje, s. n. 1. Totalitatea lucrurilor care se iau într-o călătorie. ◊ Expr. A da la bagaje = a preda la stațiile de cale ferată cufere, lăzi etc., pentru a fi transportate sau păstrate. A-și face bagajele = a se pregăti de plecare; p. ext. a pleca. 2. Fig. (Urmat de determinări) Totalitatea cunoștințelor, concepțiilor cuiva într-un domeniu oarecare. Un formidabil bagaj de argumente științifice (CARAGIALE). – Fr. bagage.

BLOC, blocuri, s. n. 1. Bucată mare dintr-o materie solidă și grea; masă solidă dintr-o singură bucată. Bloc de piatră. 2. Grămadă de lucruri considerate ca alcătuind o masă unică. ◊ Loc. adv. În bloc = împreună, laolaltă. ♦ Bloc de desen = teanc de foi de hârtie tăiate egal și prinse între ele, întrebuințate la desenat. 3. Clădire de dimensiuni mari, cu numeroase etaje. 4. Alianță, înțelegere (între state, partide, grupări etc.) pentru realizarea unor scopuri comune. ♦ (Înv.) Blocadă. 5. Piesă metalică turnată care cuprinde unul sau doi cilindri și cutia sertarului unei mașini cu aburi (sau cilindrii motorului cu ardere internă, camerele de răcire și conductele de distribuție). 6. (În expr.) Instalație de bloc = instalație de cale ferată care servește la siguranța circulației prin automatizarea comenzilor și manevrelor. – Fr. bloc, (3) germ. Block[haus].

BOGHÍU, boghiuri, s. n. Dispozitiv care înlesnește intrarea în curbă a unui vehicul de cale ferată. – După fr. bogie.

BRETÉLĂ, bretele, s. f. Sistem de ramificație de cale ferată, alcătuit din două diagonale încrucișate și așezat între două linii, care permite trecerea trenului de pe o linie pe alta, în ambele sensuri. – Fr. bretelle.

CARACAL, oraș în jud. Olt, în C. Romanaților; 40.691 loc. (1991). Nod feroviar. Fabrici de mobilă, de tricotaje, de anvelope, de conserve din legume și fructe, produse zaharoase și de brînzeturi; uzină de vagoane de cale ferată. Morărit și panificație; reparații de mașini și de utilaje agricole. Menționat documentar în 1538, declarat oraș în 1598. Casa lui Iancu Jianu (sec. 18, refăcută în 1958). Biserică domnească (sec. 16), ctitorie a lui Mihai Viteazul. Clădirea teatrului (1896) în stil gotic tîrziu. Muzeu de istorie și artă.

CARTARE (‹ carta) s. f.1. Totalitatea operațiunilor de urmărire și delimitare în teren și de transpunere, prin semne și culori convenționale, pe hărți topografice sau fotograme a răspândirii și a caracterelor diferitelor elemente din natură (roci și formațiuni geologice, forme de relief, ape subterane, soluri, plante, animale etc.). 2. Operație de repartizare, grupare (la poștă) a scrisorilor după adresele destinatarilor. ♦ Cartarea vagoanelor = distribuirea vagoanelor în depou sau într-un atelier de cale ferată, gruparea lor pe liniile de descărcare și trecerea lor într-o schemă pentru a fi identificate rapid.

CĂILE FERATE ROMÂNE (C.F.R.), denumire a rețelei de cale ferată și a instituției însărcinate cu exploatarea și administrarea ei. Înființată în 23 apr. 1880, sub denumirea Direcțiunea principiară a Căilor Ferate Române.

LOCÁȚIE, locații, s. f. 1. Închiriere. ♦ Chirie plătită pentru anumite lucruri luate în folosință temporară. ◊ Taxă de locație = taxă care se plătește drept sancțiune în caz de depășire a termenului de încărcare sau de descărcare a vagoanelor de cale ferată sau a autovehiculelor. 2. (Jur.; în sintagma) Contract de locațiune = Contract prin care una dintre părți se obligă să procure și să asigure celeilalte părți folosința unui lucru pentru un timp determinat în schimbul unei sume de bani. 3. Un loc anume, precis determinat. [Var.: locațiúne s. f.] – Din fr. location, lat. locatio, -onis, engl. location.

BURÁ², burez, vb. I. Tranz. 1. A astupa cu un material o gaură în care a fost introdus un exploziv. 2. A îndesa balastul sub traversele unei linii de cale ferată. – Fr. bourrer.

CENTÚRĂ, centuri, s. f. 1. Curea lată de piele, mai rar de pânză, cu care se încing militarii peste mijloc și de care agață sabia, baioneta etc.; centiron. ◊ Expr. Până la centură = de la umeri până la talie. ♦ Centură de gimnastică = cingătoare lată, folosită pentru a susține corpul la unele exerciții de gimnastică. Centură ortopedică = dispozitiv folosit în unele afecțiuni ale sistemului osos, pentru menținerea corpului în poziție corectă. Centură de salvare = dispozitiv fixat în jurul taliei, care servește la menținerea unui naufragiat deasupra apei; colac de salvare. Centură de siguranță = dispozitiv de protecție a muncitorilor care lucrează pe stâlpi la înălțime, constituită dintr-o cingătoare lată și o frânghie de susținere. 2. (În expr.) cale ferată de centură = cale ferată care înconjură un oraș. Centură de forturi = zonă fortificată în jurul unei așezări care prezintă interes strategic. 3. (În expr.) Centură pelviană = oasele bazinului. – Fr. ceinture.

CHEI, cheiuri, s. n. 1. Loc amenajat într-un port pentru acostarea vapoarelor. ♦ Platformă construită în lungul unei linii de cale ferată, la înălțimea pardoselii vagoanelor, pentru a ușura încărcarea și descărcarea acestora. 2. Țărm al unei ape, amenajat pentru a preveni inundațiile și surpările; stradă de-a lungul unui astfel de țărm. – Fr. quai.

CIUPÉRCĂ (‹ bg.) s. f. 1. (La pl.) Încrengătură de talofite lipsite de clorofilă, heterotrofe (saprofite sau parazitare) uni- sau pluricelulare, care se reproduc prin spori și au ca aparat vegetativ un tal. Se cunosc c. 10.000 de specii. Au importanță în circuitul elementelor minerale în natură, în fermentații (drojdia de bere); unele sînt comestibile (zbîrciogul, hribul) altele sînt otrăvitoare (pălăria-șarpelui); din ele se extrag antibiotice (penicilina din Penicillium), iar altele (parazite) produc pagube importante în agricultură (mălura, tăciunele). Multe dintre ele produc micoze la om. Sin. fungi. 2. Obiect de lemn, de forma unei ciuperci (1), pe care se întinde ciorapul cînd se cîrpește. 3. Ciuperca șinei = partea superioară, îngroșată, a unei șine de cale ferată pe care rulează roțile. 4. C. eoliană = formă de relief eolian rezultată în urma procesului de coraziune. (ex.: Babele din masivul Bucegi, Tigăile din masivul Ciucaș ș.a.).

METRÓU (METRÓ) (‹ fr.) s. n. Mijloc de transport în comun pe cale ferată urbană, cu precădere subterană, cu trenuri rapide, alcătuite obișnuit din 3-8 vagoane. În m. subterane, calea ferată se montează în tuneluri care au adâncimi până la 60 m. Primul m. din lume a fost construit la Londra (1860-1863). Cele mai extinse rețele de m. sunt: la New York (1868, pente 500 km), Londra (408 km), Paris (1900, peste 300 km), Berlin (1902, 235 km), Moscova (1935, 230 km), Tökyö (1927, 155 km), Ciudad de Mexico (1902, peste 140 km), Seul (1972, 120 km). M. din Moscova transportă cei mai mulți călători (mai mult de 2 miliarde pe an). În România, construcția primei linii de m. a început în 1975, în București, fiind dată în folosință la 16 nov. 1979; ulterior, s-au construit încă două magistrale, în prezent rețeaua având o lungime de peste 60 km. Sin. metropolitan (2).

bariéră f., pl. e (fr. barriére, d. barre, bară). Prăjină orizontală pusă ca să oprească trecerea (de ex., peste o cale ferată). Poarta unuĭ oraș, unde odinioară eraŭ bĭurourile accizelor (unde mărfurile plăteaŭ o taxă de intrare) și unde căruțele eraŭ oprite printr’o prăjină orizontală. Fig. Pedică, obstacul. V. rohatcă.

cantón n., pl. oáne (fr. canton, d. it. cantone. V. cătun). Porțiune dintr´un teritoriŭ. Subdiviziune a unuĭ arondisment în Francia. Provincie în Elveția. Căsuța celuĭ care păzește o șosea, o cale ferată ș. a.

cantoniér, -ă s. (fr. cantonnier, it. cantoniere). Păzitor și îngrijitor de cale ferată saŭ de șosea și care locuĭește într' un canton. – Și cantonist, -ă (germ. kantonist).

POARTA ORIENTALĂ, pas de joasă altitudine (540 m), situat pe cumpăna de ape dintre bazinul râului Timiș și cel al Cernei, în culoarul Timiș-Cerna, în arealul com. Domașnea, jud. Caraș-Severin. Străbătut de o cale ferată, care fac legătura între Orșova și Caransebeș. Cunoscut și sub numele de pasul Domașnea.

GARÁ (< fr.) vb. I tranz. 1. A adăposti un autovehicul într-un garaj. 2. A dirija un tren într-o stație de cale ferată pe o anumită linie, astfel încât să nu împiedice circulația sau manevrarea materialului rulant pe liniile vecine.

RADU, Ilie (1853-1931, n. Botoșani), inginer constructor român. M. de onoare al Acad. (1926), prof. univ. la București. Director al Consiliului Tehnic Superior (1919-1930). Colaborator apropiat al lui A. Saligny, a fost unul dintre întemeietorii ingineriei în construcții din România. A proiectat și construit linii de cale ferată (Pitești-Curtea de Argeș, Galați-Bârlad), poduri metalice și de beton armat cu deschideri mari (opt poduri peste Siret, peste Olt, la Slatina, peste Jiu, la Craiova ș.a.), sisteme de alimentare cu apă (sistemul Bragadiru, pentru București). A introdus folosirea planșeelor de beton armat în construcția clădirilor. Lucrări: „Alimentarea cu apă a orașelor”, „Alimentarea cu apă a orașelor de munte”.

RECTIFICÁRE (‹ rectifica) s. f. 1. Acțiunea de a rectifica și rezultatul ei; îndreptare, corectare. 2. (CHIM.) Operație de separare a componenților volatili cu puncte de fierbere diferite dintr-un amestec lichid, printr-o succesiune de evaporări și de condensări, în care o parte din lichidul rezultat prin condensarea vaporilor este recirculat în coloană sub formă de reflux. Se execută în coloana de r. (sau de fracționare). V. și distilare. 3. (TEHN.) Operație de supernetezire prin așchiere, executată la mașinile de rectificat cu ajutorul sculelor abrazive, pentru obținerea fie a unor suprafețe foarte netede, fie a unor dimensiuni realizate cu mare precizie, fie a ambelor calități. ♦ Operație sau asamblare de operații de readucere a unui corp (ex. unealtă), a unui sistem tehnic (ex. cale ferată), a unei construcții sau a unui sistem natural (ex. un curs de apă) la forma sau la starea inițială, anterioară unei deformări, sau la o formă și stare nouă, stabilită printr-un proiect. R. cursurilor de apă (r. de albie) prin tăierea meandrelor are ca scop facilitarea navigației, o mai bună utilizare a terenurilor de luncă etc. Poate însă să afecteze biodiversitatea prin restrângerea zonelor umede. 4. (Dr.) Înlăturarea, printr-o încheiere (2), de către un organ de jurisdicție, a erorilor materiale strecurate în dispozitivul hotărârii asupra numelui, calității sau susținerilor părților ori asupra unui calcul.

RIPÁRE (după fr. riper) s. f. Riparea căii = deplasare în plan orizontal a unei linii de cale ferată, deformată sub efectul circulației, pentru readucerea ei în poziție corectă. ◊ Riparea podului = operație de deplasare transversală a tablierului unui pod metalic pe o schelă provizorie, care se face atunci când fundațiile și suprastructura podului se execută concomitent sau atunci când se înlocuiesc tablierele vechi fără a se întrerupe circulația etc.

PORTÁL (‹ germ., it.) s. n. 1. Intrare principală monumentală într-un edificiu, cu decorație specifică diferitelor stiluri. ♦ Deschidere din piatră sau metal la intrarea unor mari poduri de cale ferată. ♦ Construcție de zidărie sau de beton, care consolidează pământul din jurul gurii unui tunel și taluzul de deasupra. 2. (GEOGR.) Arcadă naturală formată prin abraziune marină sau ca urmare a prăbușirii tavanului unei peșteri. 3. (INFORM.) Sumă de site-uri strânse sub un singur acoperiș, adrese web; cuprinde știri, programe TV, diverse servicii și eventual un motor de căutare. Printre cele mai cunoscute sunt: yahoo.com, altavista.com, msn.com.

BLOCÁJ, blocaje, s. n. 1. (Rar) Blocare, blocadă. 2. Tactică de oprire a unei acțiuni adverse sau de apărare strânsă în unele întreceri sportive. 3. (Tehn.) Fundație din piatră, bolovani de râu etc., la unele șosele și la căi ferate. ♦ Dig rudimentar format prin îngrămădirea de pietre, bolovani, cărămizi etc. – Din fr. blocage.

CEFERÍST, -Ă, ceferiști, -ste, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană care se află în serviciul Căilor Ferate Române. [Var.: cheferíst, -ă s. m. și f.] – Din inițialele C.F.R. (= Căile Ferate Române) + suf. -ist.

ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor.

MACAGÍU, macagii, s. m. Muncitor (în special de la căile ferate) care se ocupă cu manevrarea și întreținerea macazurilor; acar. – Macaz + suf. -giu.

VAGÓN, vagoane, s. n. 1. Vehicul de mari dimensiuni (propulsat sau autopropulsat), care circulă pe șine și care servește la transportul persoanelor, al mărfurilor etc. ◊ Vagon de dormit = vagon cu cabine în care sunt instalate paturi pentru dormit; wagon-lit. Casă (sistem) vagon = casă ale cărei încăperi se inșiră una după alta, ca vagoanele unei garnituri de tren. ◊ Compuse: vagon-restaurant = vagon amenajat pentru a servi ca restaurant; vagon-cisternă = recipient de formă cilindrică montat pe șasiu, folosit pentru transportul lichidelor pe calea ferată. 2. Cantitate de mărfuri, de materiale care intră într-un vagon (1) și care servește ca unitate de măsură. – Din fr. wagon.

MARȘRUTIZÁ, marșrutizez, vb. I. Tranz. A folosi metoda marșrutului în căile ferate sau în tehnică. – Din marșrutizare (derivat regresiv).

PALIÉR, paliere, s. n. 1. (Tehn.) Lagăr. 2. Porțiune orizontală în cuprinsul scării interioare a unei clădiri, la nivelul fiecărui etaj; odihnă. ♦ Ansamblul planșeelor unei construcții, aflate la același nivel al ei. 3. Porțiune orizontală din traseul unei căi ferate sau a unui drum rutier. 4. Parcurs executat de avion, la decolare, imediat după dezlipirea de la sol. [Pr.: -li-er] – Din fr. palier.

RACORDÁRE, racordări, s. f. Acțiunea de a racorda și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Porțiune din suprafața unei țevi, a unui tub etc. prin care se face trecerea între două zone cu secțiuni diferite. ♦ Locul de legătură a două elemente ale unui sistem tehnic. ♦ Realizarea unei legături între două porțiuni ale unui drum sau ale unei căi ferate prin introducerea între ele ale unui tronson de traseu cu axa curbă. – V. racorda.

RAMBLÉU, rambleuri, s. n. 1. Material solid care servește la umplerea golurilor rămase într-o mină, în urma exploatării. 2. Lucrare de terasament executată în scopul ridicării unui teren la nivelul necesar construcției unei căi ferate, unei șosele, unui dig etc. – Din fr. remblai.

RÁMPĂ, rampe, s. f. 1. Platformă (la nivelul pardoselii unor vehicule) care înlesnește încărcarea și descărcarea mărfurilor; loc înălțat (lângă linia ferată) destinat încărcării și descărcării mărfurilor. 2. Balustradă de lemn, de fier sau de piatră de-a lungul unei scări sau (rar) unui pod. ♦ Barieră. 3. Partea din față a unei scene de teatru unde sunt instalate luminile; rivaltă; p. gener. scenă. ◊ Expr. A chema la rampă = a cere, prin aplauze, ca artiștii să reapară pe scenă. A vedea lumina rampei = (despre piese de teatru) a intra în repertoriul unui teatru, a fi jucat în fața publicului. 4. Porțiune înclinată față de orizontală a unui drum sau a unei căi ferate, parcursă în sensul urcării. 5. Lucrare minieră prin care se face legătura între galeria de transport a unui orizont și un puț de mină sau un plan înclinat. 6. (În sintagma) Rampă de lansare = platformă prevăzută cu dispozitive de orientare și ghidare, folosite pentru lansarea avioanelor catapultate sau a rachetelor. – Din fr. rampe, germ. Rampe.

FRAHT, frahturi, s. n. 1. Document comercial care însoțește o încărcătură sau o marfă transportată pe calea ferată și în care se menționează mărfurile, expeditorul și destinatarul, stația de destinație și taxele respective; scrisoare de trăsură. 2. Sumă, taxă etc. plătite pentru transport de mărfuri (pe calea ferată). – Din germ. Fracht.

FRÂNÁR, frânari, s. m. Muncitor la căile ferate însărcinat cu manevrarea frânei de mână. – Frână + suf. -ar.

CONDUCTÓR, -OÁRE, conductori, -oare, adj., subst. 1. Adj., s. n. (Corp sau material) care prezintă conductibilitate electrică sau conductibilitate termică. ◊ Conductor electric = piesă cu conductanță mare, folosită pentru realizarea circuitelor electrice prin legături conductive. 2. S. m. și f. Funcționar la calea ferată care controlează biletele călătorilor și supraveghează vagoanele. ♦ (Rar) Vatman; șofer. ♦ Supraveghetor și diriguitor al unei echipe de lucrători; șef de echipă. 3. S. m. și f. (Înv.) Călăuză. – Din fr. conducteur, lat. conductor.

VICINÁL, -Ă, vicinali, -e, adj. (Despre drumuri și căi ferate) Care leagă localități (rurale) vecine. – Din fr. vicinal.

PLOT, ploturi, s. n. 1. Piesă de contact electric constituită dintr-un cilindru sau dintr-o prismă metalică, fixată într-o placă de material electroizolant sau pe suprafața acesteia, legată la un circuit electric. 2. Placă turnantă la încrucișarea unei căi ferate de mină. – Din fr. plot.

ȘÍNĂ, șine, s. f. 1. Fiecare dintre barele de oțel laminate după un anumit profil și folosite drept cale de rulare pentru un vehicul cu roți (tren, tramvai) sau de ghidare pentru anumite piese mobile dintr-o instalație tehnică. ♦ P. ext. cale ferată. 2. Cerc de oțel care se montează pe roțile de lemn ale unui vehicul pentru a le feri de uzură. ♦ Bandă de metal care se fixează pe unele obiecte de lemn (uși, lăzi, butoaie etc.) pentru a le mări rezistența la uzură. – Din pol. szyna, germ. Schiene.

OLÁC, (1) olaci, s. m., (2) olace, s. n. (Înv.) 1. S. m. Curier special (călare) care ducea vești sau corespondență în țară și peste hotare; sol, ștafetă, mesager. ◊ Lipcan de olac = curier poștal călare. 2. S. n. Serviciu de transport pentru călători și pentru corespondență, folosit înainte de introducerea căilor ferate; poștă. ♦ Căruță de poștă; poștalion, diligență. ◊ Cal de olac = a) cal de poștalion; b) fig. om sau cal pus să muncească peste măsură; c) cal datorat de săteni trimișilor domnești în țară (ca prestație temporară, în sec. XV-XVIII). ◊ De olac = a) loc. adj. care aparține poștei sau poștalionului, folosit pentru transportul călătorilor și al corespondenței; b) loc. adj. și adv. iute, repede, grabnic. – Din tc. ulak.

FANIÓN, fanioane, s. n. Steguleț care servește de obicei pentru semnalizări (în armată, la căile ferate etc.). [Pr.: -ni-on] – Din fr. fanion.

LONGRÍNĂ, longrine, s. f. Grindă de lemn, de oțel sau de beton armat, folosită drept cofraj lateral pentru o îmbrăcăminte rutieră de beton, în cursul executării acesteia. ◊ Longrină de deraiere = șină de oțel fixată paralel cu șinele căii ferate, pe poduri și la curbe, pentru a reduce pericolul de deraiere. – Din fr. longrine.

MENZÍL, menziluri, s. n., s. m. (Înv.) 1. S. n. Nume dat în țările românești, înainte de introducerea căilor ferate, serviciului de transport (pentru călători și pentru corespondență); olac. 2. S. m. Curier, ștafetă. – Din tc. menzil.

DEBLÉU, debleuri, s. n. Săpătură făcută sub nivelul terenului natural în vederea executării platformei unui drum ori a unei căi ferate sau a construirii unui canal deschis. – Din fr. déblai.

TERASAMÉNT, terasamente, s. n. 1. Lucrare constând din săpături în pământ, umpluturi etc., care se execută în vederea realizării unei căi ferate, a unui dig, a unui canal etc. ♦ Lucrare executată în scopul realizării unei construcții sau al extragerii unor materiale necesare șantierelor de construcții. 2. Totalitatea construcțiilor, în general din pământ și roci (platforme, săpături, umpluturi etc.), constituind infrastructura drumurilor, căilor ferate, canalelor etc. – Din fr. terrassament.

TRANSBORDÓR, transbordoare, s. n. 1. Platformă mobilă la nivelul unei căi ferate, cu ajutorul căreia se pot trece vagoanele sau locomotivele de pe o linie pe alta (când cele două linii nu au legătură directă). 2. Navă care servește la transbordarea călătorilor sau a mărfurilor. – Din fr. transbordeur.

TRANSSAHARIÁN, -Ă, transsaharieni, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care traversează Sahara. 2. cale ferată și tren care unește Nigerul cu Marea Mediterană (străbătând Sahara). [Pr.: -ri-an] – Din fr. transsaharian.

TRANSSIBERIÁN, transsiberiene, s. n. cale ferată și tren care străbate Siberia de la un capăt la altul. [Pr.: -ri-an] – Din fr. transsibérien.

REFÁCȚIE, refacții, s. f. 1. Reducere a taxelor vamale pentru mărfurile care au suferit de pe urma transportului pe mare, micsorându-și astfel valoarea. 2. (În sintagma) Refacția căii = înlocuirea elementelor componente ale unei căi ferate ca urmare a uzurii sau scăderii siguranței de funcționare. – Din fr. réfaction.

DECOVÍL, decovile, s. n. cale ferată îngustă, provizorie, alcătuită din panouri de șine care se așază direct pe teren și care pot fi ușor montate sau demontate, folosită pentru exploatări locale și temporare. ♦ (Impr.) Tren care circulă pe o asemenea linie. ♦ (Impr.) cale ferată îngustă stabilă. [Pl. și: decoviluri] – Din fr. décauville.

DECLIVITÁTE, declivități, s. f. 1. Unghi format de o dreaptă înclinată cu planul orizontal. 2. Înclinare a unui teren, a unei șosele sau a unei căi ferate pe o porțiune uniformă. – Din fr. déclivité, lat. declivitas, -atis.

SEMAFÓR, semafoare, s. n. 1. Dispozitiv de semnalizare optică, alcătuit dintr-un stâlp fix, cu unul sau mai multe brațe mobile a căror poziție, în timpul zilei, sau a căror schimbare de lumină, în timpul nopții, indică diferite semnale referitoare la circulația pe căile ferate. 2. Dispozitiv de semnalizare optică folosit pentru a transmite vaselor din larg comunicări referitoare la navigație. 3. Indicator cu lumini colorate, pentru reglementarea circulației în orașe; stop. – Din fr. sémaphore.

SEMIBARIÉRĂ, semibariere, s. f. Barieră care închide numai jumătate din lățimea unei căi de acces peste calea ferată. [Pr.: -ri-e-] – Semi- + barieră.

SUPRAÎNĂLȚÁRE, supraînălțări, s. f. Amenajare a unei șosele sau a unei căi ferate astfel încât să se asigure în curbe stabilitatea vehiculelor prin compensarea forței centrifuge care se exercită asupra acestora. [Pr.: -pra-î-] – Supra- + înălțare.

ACÁR s. macagiu. (~ la căile ferate.)

MACAGÍU s. acar. (~ la căile ferate.)

RAMIFICÁȚIE s. 1. ramificare. (~ a unui copac.) 2. v. braț. 3. v. schimbător de cale. (~ la calea ferată.)

SCHIMBĂTÓR adj., s. 1. adj. v. mișcător. 2. adj. v. neregulat. 3. adj. capricios, inconstant, instabil, neconstant, nestabil, nestatornic, schimbăcios, variabil, (reg.) tonatic, tonos, (fig.) năzuros, (pop. fig.) bălțat. (O vreme ~oare.) 4. adj. v. inconsecvent. 5. adj. v. fluctuant. 6. adj. nestator-nic, (înv.) necredincios. (~ în dragoste.) 7. adj. v. trecător. 8. s. schimbător de cale = ramificație. (~ la calea ferată.) 9. s. v. tălpig. 10. s. (CHIM.) schimbător de ioni = ionit.

ACÁR² ~i m. Muncitor la calea ferată care manipulează acele; macagiu. /ac + suf. ~ar

A BALASTÁ ~éz tranz. (șosele, terenuri, terasamentul căilor ferate etc.) A acoperi cu balast. /<fr. ballaster

CĂRUCIÓR ~oáre n. 1) Trăsură mică în care sunt purtați copiii. 2) Vehicul de dimensiuni reduse, care se deplasează pe calea ferată sau suspendat pe cablu. 3) Dispozitiv al unei mașini-unelte care transportă piesa de prelucrat sau unealta prelucrătoare. /căruț + suf. ~ior

CEFERÍST ~stă (~sti, ~ste) m. și f. Lucrător din serviciul căilor ferate române. /Din C F.. R. + suf. ~ist

CONTRAȘÍNĂ ~e f. Șină montată paralel cu linia principală a căii ferate, în special la curbe, pentru a evita deraierile, și la treceri de nivel, pentru a ridica terasamentul șoselei. /contra- + șină

CUPLĂTÓR ~i m. Muncitor la calea ferată, care cuplează vagoanele. /a cupla + suf. ~ător

DECLÍV ~ă (~i, ~e) (despre terenuri, căi ferate, șosele etc.) Care coboară în pantă. /<fr. déclive

DECOVÍL ~e n. cale ferată cu ecartament îngust, folosită la exploatări locale și temporare. /<fr. décauville

DISC¹ ~uri n. 1) Obiect rotund și plat. ◊ ~de plug piesă care înlocuiește brăzdarul la plug. ~ul lui Newton placă circulară împărțită în șapte sectoare ce reproduc culorile spectrului solar și care, prin rotație rapidă, pare albă, demonstrând sinteza luminii albe. ~ de apel dispozitiv al aparatului telefonic automat, având rolul de a forma numărul de apel spre centrala automată. 2) Placă circulară și plată, de o anumită greutate, folosită de atleți pentru aruncări la distanță. 3) Probă sportivă care se practică cu acest obiect. 4) Piesă de masă plastică sau de ebonită pe care sunt imprimate v******i ale vocii sau ale instrumentelor muzicale, pentru a fi reproduse; placă. 5) Semnal mobil, de formă circulară, care indică reducerea vitezei pe căile ferate. 6): ~ intervertebral cartilaj fibros situat între două vertebre. /<fr. disque, lat. discus

DREZÍNĂ ~e f. Vehicul pe roți de tren acționat manual sau cu motor, destinată curselor scurte de servicii pe calea ferată. /<fr. draisine

ECARTAMÉNT ~e n. 1) Distanță dintre roțile situate pe aceeași osie ale unui vehicul. 2) Distanță dintre șinele unei căi ferate. /<fr. écartement

A ELECTRIFICÁ electrífic tranz. 1) (regiuni, localități, ramuri ale economiei etc.) A asigura cu energie electrică. 2) A face să funcționeze cu energie electrică. ~ calea ferată. /<fr. électrifier

FEROVIÁR¹ ~i m. Funcționar sau muncitor la calea ferată. [Sil. -vi-ar] /<fr. ferroviaire, it. ferroviario

FEROVIÁR² ~ă ( ~i, ~e) Care ține de calea ferată; referitor la calea ferată. Transport ~. Rețea ~ă. [Sil. -vi-ar] /<fr. ferroviaire, it. ferroviario

FRAHT ~uri n. 1) Document comercial care însoțește o marfă transportată pe calea ferată; scrisoare de trăsură. 2) Taxă plătită pentru un transport de mărfuri (pe calea ferată). /<germ. Fracht

FUNICULÁR ~e n. 1) Mijloc de transport aerian, constând dintr-un cablu suspendat, pe care se deplasează vagonete cu materiale sau cabine de pasageri, folosit în zonele montane greu accesibile. 2) Cale de deplasare prin aer cu ajutorul acestui mijloc de transport. 3) cale ferată unde vagoanele sunt trase cu ajutorul unor cabluri pe o pantă abruptă. /<fr. funiculaire

IMPIEGÁT ~ți m. 1) Funcționar la calea ferată, cu pregătire specială, având grijă de mișcarea și manevrarea trenurilor într-o gară. 2) înv. Slujbaș cu funcții neînsemnate în cadrul unei instituții. [Sil. -pie-gat] /<it. impiegato

INFRASTRUCTÚRĂ ~i f. 1) Partea inferioară a unei construcții care o susține și o fixează de teren. 2) Ansamblu de instalații de la sol (hangare, piste, faruri etc.), necesare aviației. 3) Organizare economică a societății, care constituie fundamentul ideologiei ei. 4) Elemente ale bazei tehnico-materiale (sistemul de comunicații și telecomunicații, căi ferate, șosele). [ G.-D. infrastructurii; Sil. in-fra-struc-] /<fr. infrastructure

LOM ~uri n. 1) reg. Bară de oțel, teșită la unul din capete, utilizată ca pârghie pentru ridicarea sau deplasarea corpurilor grele; rangă. 2) Pârghie de oțel folosită la montarea căii ferate. /<rus. lom

MACAGÍU ~i m. Muncitor la calea ferată care manipulează acele de macaz; acar. /macaz + suf. ~giu

PALIÉR ~e n. 1) tehn. Organ al unei mașini pe care se fixează un ax sau un arbore și care permite acestora o mișcare de rotație sau de oscilație; lagăr. 2) Platformă la fiecare cotitură a unei scări din interiorul unui bloc; odihnă. 3) Ansamblu al planșeelor unei construcții situate la același nivel. 4) Porțiune orizontală a unei căi ferate sau a unui drum. [Sil. -li-er] /<fr. palier

PARAFÚM ~uri n. Sistem de protecție a podurilor și a pasarelelor peste căile ferate împotriva gazelor degajate de locomotive. /para- + fum

PERÓN ~oáne n. 1) Platformă într-o gară, situată de-a lungul căii ferate și servind la înlesnirea urcării și coborârii pasagerilor din vagoane. 2) Platformă, de obicei acoperită, situată în fața intrării principale a unei clădiri. /<fr. perron

POȘTALIÓN¹ ~oáne n. înv. Trăsură de dimensiuni mari, închisă, cu mai multe locuri, trasă de patru, de șase sau de opt cai, folosită în trecut (înainte de apariția căii ferate) pentru transportul călătorilor și a poștei pe distanțe mari; diligență. [Sil. -li-on] /<rus. poțtalón

SEMAFÓR ~oáre n. Dispozitiv de semnalizare pentru reglementarea circulației pe calea ferată, pe străzi etc.; semnalizator; stop. /<fr. sémaphore

SEMNALIZATÓR² ~oáre n. 1) Dispozitiv de semnalizare pentru reglementarea circulației pe calea ferată, pe străzi etc.; semafor; stop. 2) Indicator luminos la autovehicule, care arată schimbarea direcției de mers. /a semnaliza + suf. ~iza

REDÍȚIE¹ s.f. 1. (Liv.) Restituție; randament. 2. Calculare a taxelor de transport pe calea ferată în funcție de distanță. [Cf. fr. reddition, it. reddizione].

FRAHT s.n. 1. Document în care se înscriu mărfurile transportate pe calea ferată și taxele de transport; scrisoare de trăsură. 2. Taxă plătită pentru un transport. [Var. fract s.n. / < germ. Fracht].

ȘTENÁP, ștenapi, s. m. (Reg.) Par, stâlp de lemn întrebuințat la facerea gardurilor și a pereților de nuiele, ca traversă la calea ferată etc.

PALIÉR s.n. 1. Porțiune de traseu orizontal al unei șosele sau a unei căi ferate. ♦ Platformă pentru odihnă la o scară, plasată de obicei la nivelul etajelor; odihna scării. 2. Lagăr (II), de obicei orizontal. 3. Ansamblul planșeelor unei construcții situate la același nivel. 4. Parcurs executat de avion, imediat după dezlipirea de la pământ la decolare, în zbor orizontal pentru a intra în viteză. [Pron. -li-er. / < fr. palier].

PICHÉR s.m. 1. Conducător al lucrărilor de întreținere a unei căi ferate, a unei șosele. 2. Valet călare care conducea câinii la vânătoare. [Cf. fr. piqueur < pique – suliță].

RAMBLÉU s.n. (op. debleu). 1. Umplutură de pământ folosită pentru a acoperi un gol sau pentru a ridica un teren la nivelul necesar unei construcții. 2. Lucrare executată în scopul ridicării unui teren la nivelul necesar sau al susținerii terasamentului unei căi ferate, al unei șosele etc. deasupra nivelului terenului. [Pl. -uri, -ee. / < fr. remblaj].

REBRUSMÉNT s.n. 1. (Constr.) Schimbare a direcției traseului unei căi ferate, astfel încât cele două ramuri ale traseului să aibă o tangentă comună în punctul de schimbare a direcției. 2. (Geogr., geol.) Întoarcere bruscă a direcției catenelor muntoase. [< fr. rebroussement].

SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever].

SUPRAÎNĂLȚÁRE s.f. 1. Acțiunea de a supraînălța și rezultatul ei. ♦ Diferență de nivel între cele două margini ale unei șosele sau căi ferate în curbă pentru diminuarea sau anularea forței centrifuge. 2. (Constr.) Mărire a săgeții unui arc de boltă prin așezarea capetelor arcului deasupra nivelului zidurilor de sprijin. [< supraînălța].

AMBRANȘAMÉNT s.n. Ramificație secundară a unei căi ferate a unei conducte etc. [< fr. embranchement].

CONTRAȘÍNĂ s.f. Șină așezată paralel cu șina unei căi ferate pentru a ușura trecerea roților la curbe și pentru a ridica șoseaua la înălțimea șinelor în dreptul trecerilor de nivel. [Pl. -ne. / < contra- + șină, după fr. contre-rail].

DECLIVITÁTE s.f. 1. Unghi format de o dreaptă înclinată cu planul orizontal. 2. Înclinare pe o porțiune limitată a unui teren, a unei șosele sau a unei căi ferate. [Cf. fr. déclivité, lat. declivitas].

ECARTAMÉNT s.n. Distanța dintre axele urmelor celor două roți de pe aceeași osie a unui vehicul rutier. ♦ Distanța dintre muchiile interioare ale șinelor unei căi ferate. [< fr. écartement].

FERÁTĂ adj.f. cale ferată = drum special amenajat cu șine de oțel, pe care circulă trenurile; drum de fier. [După fr. (voie) ferée].

FEROVIÁR, -Ă adj. În legătură cu calea ferată. // s.m. și f. Funcționar, muncitor la căile ferate. [Pron. -vi-ar. / cf. fr. ferroviaire, it. ferroviario].

păzáș, păzáși, s.m. (reg.) cantonier la calea ferată.

LÍNIE s.f. 1. Figură continuă cu o singură dimensiune, descrisă de un punct prin deplasare sau obținută prin intersecția a două suprafețe. 2. Trăsătură imaginară care arată o direcție dată, o limită etc. 3. Descendență, filiație. 4. Sistem de fortificații. ◊ Navă de linie v. navă. ♦ Șirul luptătorilor într-o bătălie; șir de tranșee; direcția generală a pozițiilor trupelor. 5. Cele două șine paralele pe care merge trenul; totalitatea instalațiilor unei căi ferate. 6. Legătură aeriană sau maritimă între două puncte. ♦ Legătură de telecomunicații între două puncte. 7. (La pl.) Trăsăturile caracteristice ale unui obiect, ale feței cuiva; contur, profil. ♦ Ținută. 8. (Fig.) Orientare; direcție. 9. (Poligr.) Rând într-o pagină. ♦ Placă subțire de metal cu care se imprimă liniile sau se distanțează rândurile. 10. Riglă. 11. (Mar.) Ecuator. [Pron. -ni-e, gen. -iei. / < lat., it. linea, cf. germ. Linie].

LONGRÍNĂ s.f. (Constr.) Grindă care susține un cofraj, o șină fixă pe traverse paralel cu șinele căii ferate, pentru a reduce pericolul de deraiere. [< fr. longrine].

MONORÁI s.n. cale ferată terestră sau, mai ales, suspendată, alcătuită dintr-o singură șină; monoșină. [< fr. monorail].

sclip¹, sclipi, s.m. (reg.) traversă de lemn pentru calea ferată.

ceferíst (ceferíști), s. m. – Funcționar al căilor ferate românești. Formație arficială, de la CFR, abreviere de la Căilor ferate române, numele oficial al organizației de stat a căilor ferate.

PLOT s.n. 1. Mică piesă metalică montată pe un corp format din material izolant și legată la un circuit electric pentru a se putea face legătura între acest circuit și o manetă legată de un alt circuit. 2. Placă turnantă la încrucișarea unei căi ferate de mină. [< fr. plot].

TERASAMÉNT s.n. Lucrare care constă în săparea și transportarea pământului, în umplerea anumitor denivelări de teren pentru a face terase, șosele, căi ferate. ♦ Totalitatea construcțiilor care constituie infrastructura unei șosele, a unei căi ferate etc. [Pl. -te, -turi. / < fr. terrassement].

TÓNĂ s.f. Unitate de măsură egală cu 1000 kg. ♦ Tonă-kilometru = unitate de măsură pentru volumul transporturilor pe calea ferată, egală cu greutatea de o tonă deplasată pe distanța de 1 km; tonă-registru = unitate de volum care măsoară capacitatea de încărcare a unei nave și este egală cu 2,832 m³. [< fr. tonne].

TRANSSAHARIÁN, -Ă adj. Care străbate Sahara. // s.n. cale ferată și tren care unește Nigerul cu Marea Mediterană, traversând Sahara. [Pron. -ri-an. / cf. fr. transsaharien].

TRANSSIBERIÁN, -Ă adj. Situat dincolo de Siberia. // s.n. cale ferată și tren care străbate Siberia de la un capăt la celălalt. [Pron. -ri-an. / cf. fr. transsibérien].

TRASÉU s.n. Drum parcurs de un vehicul; linia, axa unui drum, a unui canal, a unei căi ferate etc. [Pl. -ee, -euri. / < fr. tracé].

BRETÉLĂ s. f. 1. sistem de ramificație din două diagonale care asigură legătura între două drumuri, căi ferate, conducte magistrale. ◊ șosea, alee ocolitoare; centură. 2. (mit.) porțiune de șant care leagă două poziții de apărare succesive. (< fr. bretelle)

CONTRAȘÍNĂ s. f. porțiune de șină care dublează șina curentă a unei căi ferate în curbe, pe poduri, în dreptul trecerilor de nivel. (după fr. contre-rail)

DECLIVITÁTE s. f. 1. unghi format de o dreaptă înclinată cu planul orizontal. 2. înclinare pe o porțiune limitată a unui teren, a unei șosele sau a unei căi ferate. (< fr. déclivité, lat. declivitas)

DIVÍZIE s. f. 1. mare unitate militară din mai multe regimente de arme diferite sau mai multe nave de același tip. ◊ comandamentul unei asemenea unități militare. 2. categorie de calificare a echipelor sportive. 3. ansamblu de mai multe birouri sub direcția unui șef; secție, serviciu (la căile ferate). (< rus. diviziia)

ECARTAMÉNT s. n. distanță care separă cele două roți de pe aceeași osie a unui vehicul rutier, a șinelor unei căi ferate. (< fr. écartement)

FEROVIÁR, -Ă I. adj. în legătură cu căile ferate. II. s. m. f., adj. (lucrător) la căile ferate. (< fr. ferroviaire, it. ferroviario)

FRAHT s. n. 1. document în care se înscriu mărfurile transportate pe calea ferată și taxele de transport; scrisoare de trăsură. 2. taxă pentru un transport. (< germ. Fracht)

LÍNIE s. f. 1. figură continuă cu o singură dimensiune, descrisă de un punct prin deplasare sau obținută prin intersecția a două suprafețe. 2. trăsătură imaginară care arată o direcție dată, o limită etc. 3. descendență, filiație. 4. sistem de fortificații. ◊ șirul luptătorilor într-o bătălie; direcția generală a pozițiilor trupelor. 5. cele două șine paralele pe care merge trenul; totalitatea instalațiilor unei căi ferate. 6. legătură aeriană sau maritimă între două puncte. ◊ legătură de telecomunicații între două puncte. 7. (pl.) trăsăturile caracteristice ale unui obiect, ale feței cuiva; contur, profil. ◊ ținută. 8. (fig.) orientare; direcție. 9. (poligr.) rând într-o pagină. ◊ placă subțire de metal cu care se imprimă liniile sau se distanțează rândurile. 1⁰. riglă. 1¹. (mar.) ecuator. 1². gamă de produse (cosmetice). (< lat. linea, germ. Linie, fr. ligne)

LONGRÍNĂ s. f. 1. grindă care susține un cofraj, o galerie de mină etc. 2. șină fixă pe traverse, montată paralel cu șinele căii ferate, pentru a reduce pericolul de deraiere. (< fr. longrine)

NOD s. n. 1. (mar.) unitate de măsură a vitezei navelor, de o milă marină (1852 m) pe oră. 2. element al unui graf. 3. element al unei rețele de comunicație care poate constitui sursa sau destinația semnalelor transmise prin rețea; intersecție a mai multor căi ferate sau rutiere. (< fr. noeud, engl. node)

PALIÉR s. n. 1. porțiune de traseu orizontal al unei șosele sau căi ferate. 2. platformă pentru odihnă la o scară, plasată de obicei la nivelul etajelor. 3. lagăr (II) (orizontal). 4. zbor orizontal executat de avion imediat după dezlipirea de sol, la decolare, sau la aterizare. 5. porțiune orizontală într-o diagramă. 6. (fig.) fază de stabilitate în cursul unei evoluții; stare stabilă, etapă după o creștere, o urcare (a prețurilor, a valutei etc.). (< fr. palier)

PLOT s. n. 1. mică piesă metalică montată pe un corp din material izolant și legată la un circuit electric. 2. placă turnantă la încrucișarea unei căi ferate de mină. 3. suprafață de separație între două formațiuni geologice. (< fr. plot)

RACORDÁ vb. tr. 1. a stabili un racord (1). ◊ (tehn.) a realiza legătura dintre două elemente ale unui sistem tehnic. 2. a lega două porțiuni ale unui drum, ale unei căi ferate prin introducerea între ele a unui tronson curb. 3. (mat.) a uni două trepte sau două curbe printr-un arc de curbă tangent la fiecare dintre ele. (< fr. raccorder)

RAMBLÉU s. n. 1. lucrare executată în scopul ridicării unui teren la nivelul necesar sau al susținerii terasamentului unei căi ferate, șosele etc. deasupra nivelului terenului. 2. material solid folosit la umplerea unor goluri sau pentru a ridica un teren la nivelul necesar unei construcții. (< fr. remblai)

REBRUSMÉNT s. n. 1. schimbare a direcției traseului unei căi ferate, metrou sau tramvai, astfel încât cele două ramuri ale traseului să aibă o tangentă comună în punctul de schimbare a direcției. 2. întoarcere bruscă a direcției catenelor muntoase. (< fr. rebroussement)

REFÁCȚIE s. f. 1. reducere a prețului unei mărfi în caz că aceasta, la livrare, nu corespunde condițiilor contractuale. 2. diferență pe care căile ferate o încasează inițial în plus și pe care o restituie în urma postcalculației de transport. 3. înlocuire a elementelor unei căi ferate când acestea au suferit o uzură peste limita admisibilă. (< fr. réfaction)

SEMIBARIÉRĂ s. f. barieră care închide numai jumătate din lățimea unui drum de acces peste calea ferată. (după fr. demi-barrière)

TERASAMÉNT s. n. ansamblu de lucrări în săparea și transportarea pământului, în umplerea anumitor denivelări de teren pentru a face terase, șosele, căi ferate; totalitatea construcțiilor care constituie infrastructura unei șosele, căi ferate etc. (< fr. terrassement)

TÓNĂ s. f. unitate de măsură a masei, de 1000 kg. ♦ ~-kilometru = unitate de măsură pentru exprimarea volumului transporturilor efectuate pe calea ferată sau de către un autovehicul, cu greutatea de o tonă deplasată pe distanța de 1 km; ~-registru = unitate de volum care măsoară capacitatea de încărcare a unei nave, de 2,8316 m³. (< fr. tonne)

TRASÉU s. n. 1. drum (de) parcurs de un vehicul; axa unui drum, a unui canal, a unei căi ferate etc. ◊ distanță marcată care trebuie străbătută de concurenți într-o probă sportivă. ◊ traiectorie. 2. proiecție pe un plan a axei principale a unei lucrări tehnice. (< fr. tracé)

gáră (gắri), s. f. – Ansamblu de construcții pe calea ferată unde opresc trenurile. Fr. gare. Din aceeași familie fac parte gara, vb. (a parca), din fr. garer; garaj, s. n., din fr. garage; aerogară, s. f. (aeroport); autogară, s. f. (gară de autobuze).

mesáj (mesáje), s. n. – 1. Adresă, trimitere. – 2. Comunicare. – 3. Comunicat oficial al Suveranului către puterea legislativă. – Var. mesagiu. Fr. message și var. din it. messagio. – Der. mesajer (var. mesager), s. m. (trimis, sol), din fr. messager, it. messaggiero, al cărui var. pare preferată formei de bază; mesajerie (var. mesagerie), s. f. (transport de mărfuri pe calea ferată), din fr. messagerie.

rulá (ruléz, rulát), vb. – A proiecta o peliculă. Fr. rouler. – Der. ruladă, s. f. (tril; prăjitură în formă de sul), din fr. roulade; rulant, adj. (care rulează; propriu căilor ferate); ruletă, s. f., din fr. roulette; rulou, s. n., din fr. rouleau.

AHO, Juhani (1861-1921), scriitor finlandez. Proză realistă despre viața țăranilor („calea ferată”). Romane istorice („Panu”).

ARICA (SAN MARCOS DE ARICA), oraș în N Rep. Chile, la Oc. Pacific; 169,8 mii loc. (1986). Montaj de autovehicule. Port de export pentru Bolivia și Perú (cositor, wolfram, plumb, sulf etc.). Punct terminus al căilor ferate ce vin de la Tacna (Perú) și La Paz (Bolivia).

ACÁR, acari, s. m. Muncitor care manevrează acele la calea ferată. – Din ac + suf. -ar.

CEFERÍST, -Ă, ceferiști, -ste, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană aflată în serviciul căilor ferate române. [Var.: cheferíst, -ă s. m. și f.] – Din inițialele C.F.R. + suf. -ist.

KANDÓ, [kóndo:], Kálmán (1869-1931), inginer ungur. Cercetări în domeniul tracțiunii electrice, al electrificării căilor ferate; a proiectat un tip de locomotivă electrică cu motoare asincrone (1915-1920), folosit și în prezent.

balást n., pl. urĭ (fr. ballast, d. engl. ballast, care e din aceĭași răd. cu germ. last. V. lest). Lest, savură. Petrișu pe care se pun șinele căiĭ ferate.

arătătór, -oáre adj. Care arată: degetu arătător. S. n. Indicator: arătătoru căilor ferate.

DEBLOCÁRE (‹ debloca) s. f. 1. Operație de înlăturare a unei blocări (ex. în căile ferate, prin d. se anulează interdicția care împiedică acționarea organelor de comandă sau de execuție). 2. Ridicarea interdicției de transportare sau de vânzare a unei mărfi (de regulă alimentare). ◊ Deblocarea conturilor = dispunerea folosirii libere a conturilor bancare. ◊ Deblocarea prețurilor = permiterea variației libere a prețurilor, mărfurilor, serviciilor, forței de muncă sub influența cererii și a ofertei; liberalizare. 3. (MED.) Suprimare a inhibițiilor afective (care se opun exteriorizării delirului sau conflictelor inconștiente) cu ajutorul anestezicelor sau psihotonicelor (ex. eter, barbiturice, amfetamină ș.a.).

cartéz v. tr. (d. cartă). Aleg, separ, triez corespondența la poștă și la căile ferate.

RÂMNICEANU, Mihail (1854-1955, n. București), inginer român. M. coresp. al Acad. (1904). A proiectat și realizat numeroase construcții de căi ferate și tunele, fiind unul dintre colaboratorii lui A. Saligny.

SASKATOON [sæskətu:n], oraș în partea central-sudică a Canadei (Saskatchewan), situat în prerie, pe râul Saskatchewan de Sud, la 241 km NV de Regina; 196,8 mii loc. (2001). Aeroport. Piață agricolă pentru cereale. Expl. de potasiu și uraniu. Rafinărie de petrol. Constr. de mașini agricole. Ind. chimică (îngrășăminte), electronică, a mat. de constr. (ciment), de prelucr. a lemnului, textilă, a ceramicii și alim. (preparate din carne și lapte, făină, bere ș.a.). Morărit. Galerie de artă. Muzeul culturii ucrainene. Conservator; orchestră simfonică. Universitate (1907); catedrala romano-catolică St. Paul; catedrala anglicană St. John. Fundat în 1833 de un grup de coloniști conduși de John Lake, pe locul unei așezări indiene (Nutana), pe calea ferată transcanadiană. Oraș din 1903.

FERÁTĂ adj. cale ~ = drum amenajat cu șine, pe care circulă trenurile. (după fr. /voie/ ferée)

FERÁTĂ, ferate, adj. (În sintagma) cale (sau linie) ferată = drum special amenajat prevăzut cu șine, pe care circulă trenurile; drum-de-fier. – Din fr. [voie] ferrée.

TÉrminus adj. invar. și substantival (despre punctul de staționare a vehiculelor) Care constituie capătul unei căi de comunicație (linii ferate, de tramvai, de troleibuz, de autobuz). Stație ~. /<fr., lat. terminus

BARIÉRĂ, bariere, s. f. 1. Bară mobilă care arată că trecerea peste o șosea, peste o linie ferată etc. este oprită temporar; p. ext. loc unde se întretaie o șosea cu o linie ferată. ♦ Fig. Obstacol, piedică în calea realizării unui lucru. ◊ Barieră socială = situație prin care este denumit în sociologic elementul care face dificil sau chiar imposibil accesul dintr-o grupare socială ierarhic inferioară într-o grupare socială superioară. Barieră luminoasă = fascicul luminos folosit pentru comanda unui fotoreleu, în scopul semnalizării prezenței corpurilor străine într-o anumită zonă. 2. Punct de intrare în oraș, unde se încasau altădată taxele pentru mărfurile aduse spre vânzare; p. ext. periferie. [Pr.: -ri-e-]. – Din fr. barrière.