Rezultate din textul definițiilor
glagore s. f. – Inteligenta, istetime, capacitate intelectuala. – Var. glagole, glagorie. Sl. glagolu „cuvint”. Denumeste de asemenea litera g, a patra a alfabetului sl. Semantismul din rom. nu este clar. DAR incearca sa-l explice pe baza sensului de „cuvint”; trebuie plecat mai curind de la sensul de „litera”, generalizat ca in „litere” cu acceptia de „instructiune”.
BECISNIC ~ca (~ci, ~ce) si substantival (despre persoane) 1) Care este lipsit de putere fizica; fara vigoare; neputincios; slabanog. 2) Care este lipsit de individualitate si de inteligenta; cu capacitati intelectuale reduse. /<sl. betistiniku
DESTEPT ~eapta (~epti, ~epte) 1) si substantival Care vadeste desteptaciune; cu capacitati intelectuale deosebite; inteligent. 2) iron. Care se orienteaza cu pricepere in orice situatie, tragand foloase; hatru; viclean; siret; smecher. 3) rar Care nu doarme; treaz. /<lat. deexcitus
FACULTATE1 ~ati f. 1) Posibilitate de actiune; capacitate; aptitudine. 2) Dispozitie naturala pentru o anumita activitate intelectuala; capacitate; aptitudine. 3) Forta morala sau intelectuala. [G.-D. facultatii] /<fr. faculte, lat. facultas, ~atis
INTELIGENT ~ta (~ti, ~te) Care vadeste inteligenta; plin de inteligenta; cu capacitati intelectuale deosebite. /<fr. intelligent, lat. intelligens, ~ntis
MARGINIRE ~i f. 1) v. A MARGINI si A SE MARGINI. 2) fig. capacitate intelectuala redusa; ingustare a mintii. /v. a margini
MEDIOCRU, -A adj. 1. comun, obisnuit; mijlociu. 2. cu capacitati intelectuale reduse, fara valoare. (< fr. mediocre, lat. mediocris)
PSEUDODEMENTA s. f. afectiune rara constand intr-o diminuare pana la disparitie a capacitatii intelectuale. (< fr. pseudo-demence)
PSIHOMETRIE s. f. cuantificare a fenomenelor psihice, a capacitatilor intelectuale, prin utilizarea metodelor experimentale standardizate si etalonate (teste). (< fr. psychometrie)
OBIECTIVARE s. f. faptul de a (se) obiectiva. ◊ actiunea de transformare a capacitatilor fizice, intelectuale, volitive ale omului in produse cu existenta obiectiva. (< obiectiva)
SPIRIT s. n. I. 1. totalitatea facultatilor intelectuale; ratiune, intelect; constiinta. ◊ persoana considerata sub raportul capacitatii sale intelectuale, al insusirilor morale de caracter etc. 2. inteligenta; imaginatie. 3. (in conceptiile religioase) fiinta imateriala, supranaturala. 4. mod, fel de manifestare, de gandire. ♦ in ul = potrivit cu... 5. gluma, anecdota; vorba de duh. ♦ a face e = a glumi. 6. caracter specific a ceva. II. semn grafic in scrierea greaca, care arata cum se pronunta, din punctul de vedere al aspiratiei, sunetul caruia i se adauga. (< lat. spiritus, it. spirito)
AJUTA, ajut, vb. I. 1. Tranz. si refl. A(-si) da ajutor, sprijin. ◊ Expr. (Tranz.) A-l ajuta (pe cineva) puterea (sau capul, mintea, etc.) = a avea capacitatea fizica sau intelectuala de a face un anumit lucru. ◊ Expr. (Absol.) Doamne-ajuta = a) formula de invocare a divinitatii, folosita la inceputul unei actiuni; b) (substantivat) situatie favorabila in evolutia unei actiuni, in starea cuiva; spor, mers bun al treburilor; c) (substantivat, ir.) lovitura. (Mai) de Doamne-ajuta = (mai) de seama, (mai) bun, de oarecare valoare. ♦ Refl. A se servi de cineva sau de ceva ca ajutor. 2. Intranz. A fi de folos, a servi, a sluji. – Lat. adjutare.
ASTENIE, astenii, s. f. (Med.) Stare de oboseala intensa si prelungita, insotita de slabiciune fizica, de scaderea capacitatii de lucru intelectual etc. – Din fr. asthenie.
FORTA ~e f. 1) capacitate a fiintelor vii de a depune un efort fizic sau intelectual. 2) Ansamblu de capacitati fizice sau morale. 3) Persoana inzestrata cu multa energie si putere; autoritate. 4) Grup politic sau social care are o influenta deosebita asupra maselor. ◊ ~e armate (sau militare) armata. 5) capacitate de rezistenta. 6) Intensitate de actiune. ~a vantului. 7) Putere de constrangere. A recurge la ~. 8) Caracter irezistibil. ~a obisnuintei. 9) fiz. tehn. Cauza care poate modifica starea de repaus sau de miscare a unui corp. [G.-D. fortei] /<fr. force, lat. fortia
AJUTA, ajut, vb. I. 1. Tranz. A da cuiva ajutor. ◊ Expr. A-l ajuta (pe cineva) puterea (sau capul, mintea, etc.) = a avea capacitatea fizica sau intelectuala de a face un anumit lucru. ♦ Refl. A se servi de cineva sau de ceva ca ajutor. 2. Intranz. A fi de folos; a sluji. ◊ Expr. Doamne-ajuta = a) formula de invocare a divinitatii, folosita de catre cei credinciosi la inceputul unei actiuni; b) (substantivat) spor, mers bun al treburilor; c) (substantivat, ir.) lovitura. (Loc. adj.) (Mai) de doamne-ajuta = (mai) de seama, de oarecare valoare. – Lat. adjutare.
FACULTATE s. 1. aptitudine, capacitate, insusire, posibilitate. (~ati intelectuale.) 2. v. insusire.
FACULTATE, facultati, s. f. 1. capacitate, posibilitate, insusire morala sau intelectuala a cuiva; aptitudine. ♦ Insusire, capacitate pe care o are un fenomen, un obiect, un sistem etc. de a actiona, a se dezvolta, a realiza ceva. 2. Unitate didactica si administrativa in cadrul unei institutii de invatamant superior, condusa de un decan si cuprinzand un ansamblu de discipline inrudite intre ele, pentru pregatirea studentilor si a doctoranzilor intr-un anumit domeniu de specialitate. – Din fr. faculte, lat. facultas, -atis.
MEDIOCRU ~a (~i, ~e) 1) Care se afla intre doua parti extreme sau intre doua lucruri de aceeasi natura. Pasiune ~a. 2) Care este insuficient (in cantitate sau calitate); lipsit de valoare cantitativa sau calitativa. Salariu ~. Hrana ~a. 3) (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care manifesta insuficienta intelectuala; marginit; limitat; redus. Elev ~. capacitate ~a. [Sil. -di-o-] /<fr. mediocre
FACULTATE s.f. 1. capacitate, aptitudine fizica, psihica sau intelectuala care permite unei fiinte de a se comporta si de a actiona intr-un anumit fel. 2. Unitate didactica stiintifica si administrativa in cadrul unei universitati sau al unui institut de invatamant superior, condusa de un decan. [Cf. fr. faculte, lat. facultas].
FACULTATE s. f. I. capacitate, aptitudine fizica, psihica sau intelectuala a cuiva care ii permite a se comporta si a actiona intr-un anumit fel. ◊ insusire a unui fenomen, obiect, sistem etc. de a actiona, de a se dezvolta, de a rezolva ceva. II. unitate didactica, stiintifica si administrativa in cadrul unei institutii de invatamant superior. (< fr. faculte, lat. facultas)
VIGOARE f. 1) Forta fizica a unei fiinte in plina dezvoltare; putere de viata; vitalitate. 2) capacitate de a desfasura o activitate intelectuala eficienta. ~ea spiritului. 3): In ~ care este valabil intr-o anumita perioada de timp; aplicat in prezent. [G.-D. vigorii] /<fr. vigueur, lat. vigor, ~oris
FORTA s.f. I. 1. Putere, tarie, vigoare. ◊ Tur de forta = actiune care cere multa putere, indemanare si energie; forta de munca = capacitatea de munca a omului, totalitatea aptitudinilor lui fizice si intelectuale datorita carora el este in stare sa produca bunuri materiale; forta de productie = categorie economica, desemnand una din laturile modului de productie, cuprinzand totalitatea mijloacelor de productie si a fortelor de productie, privite in unitatea si in interactiunea lor dialectica. ♦ Energie morala. ♦ Aptitudine, capacitate. 2. Forte armate = armata, unitati militare. II. Energie, putere naturala, element al naturii. ♦ Cauza care scoate un corp din starea de repaus sau de miscare sau care schimba directia si viteza miscarii. III. Constrangere, violenta. ◊ (Caz de) forta majora = situatie in care cineva nu poate actiona dupa vointa din cauza unor imprejurari care il domina. [Pl. -te. / < fr. force].
FORTA s. f. 1. putere fizica, tarie, vigoare. ♦ tur de ~ = actiune care cere multa putere, indemanare si energie; ~ de munca = capacitatea de munca a omului, totalitatea aptitudinilor lui fizice si intelectuale datorita carora el este in stare sa produca bunuri materiale; ~ de productie = categorie economica desemnand una din laturile modului de productie, care include mijloacele de productie si forta de munca atrase in procesul de productie. ◊ energie morala. ◊ aptitudine, capacitate. 2. ~ e armate = armata, unitati militare. 3. energie, putere naturala, element al naturii. 4. (fiz.) cauza care scoate, un corp din starea de repaus sau de miscare sau care schimba directia si viteza miscarii. ♦ ~ de tractiune = forta exercitata de un vehicul motor asupra unei masini sau a unui vehicul pe care il remorcheaza. 5. putere de constrangere, violenta. ♦ caz de ~ majora = situatie in care cineva nu poate actiona dupa vointa din cauza unor imprejurari care il domina; prin ~ a imprejurarilor = constrans de imprejurari. (< fr. force, it. forza)
CECITATE s. f. 1. slabire a capacitatii vizuale; orbire. ♦ ~ psihica = pierdere a capacitatii de a recunoaste obiectele cu ajutorul vazului; ~ verbala = alexie. 2. (fig.) orbire intelectuala. (< fr. cecite, lat. caecitas)
INTELIGENTA, inteligente, s. f. 1. capacitatea de a intelege usor si bine, de a sesiza ceea ce este esential, de a rezolva situatii sau probleme noi pe baza experientei acumulate anterior; desteptaciune. ◊ Inteligenta artificiala = capacitate a sistemelor tehnice evoluate de a obtine performante cvasiumane. ♦ Persoana inteligenta. 2. (Inv.; art.) Totalitatea intelectualilor; intelectualitate (2). [Var.: inteliginta s. f.] – Din fr. intelligence, lat. intelligentia, germ. Intelligenz, rus. inteligenciia.
intelectualISM s. n. 1. conceptie care afirma capacitatea intelectului, a ratiunii de a cunoaste lumea. 2. conceptie care reduce procesele afective si volitionale la cele intelectuale. 3. doctrina care reduce actul moral la intelegerea, la cunoasterea binelui, care sustine preeminenta elementului intelectual in cadrul actului moral. (< fr. intellectualisme)
ACTIVITATE s. f. 1. indeplinire a unor acte fizice, intelectuale etc.; munca, actiune, ocupatie. ◊ situatie a unui ofiter care face parte din cadrele active ale armatei. 2. marime ce caracterizeaza intensitatea dezintegrarii unei substante radioactive. 3. capacitate a unei particule materiale (atom, molecula, radical) de a lua parte la o reactie. 4. ~ solara = totalitatea fenomenelor (pete, protuberante, eruptii etc.) in paturile exterioare ale Soarelui. (< fr. activite, lat. activitas)
RABELAIS [rable], Francois (1494-1553), scriitor si umanist francez. Calugar benedictin si medic. Reprezentant al Renasterii franceze. Biografia sa este putin cunoscuta. Opera sa capitala, romanele fantastice si burlesti cu personaje inconfundabile, „Gargantua” si „Pantagruel”, reprezinta o satira indrazneata la adresa scolasticii, a bigotismului si ignorantei monahale, a absurditatii razboaielor, a abuzurilor feudale. Ea exprima in acelasi timp increderea autorului in esenta umana, in stiinta, in viata libera si naturala, intr-o educatie care dezvolta in mod egal facultatile intelectuale si cele fizice. Spirit erudit, excelent povestitor si cunoscator al limbii, R. se distinge prin bogatia expresiei, gustul pentru concret si pitoresc, umorul suculent, de sursa populara, precum si prin fantezia debordanta si capacitatea de a cultiva toate formele comicului, de la ironie la grotesc. Opera sa il situeaza printre marii creatori ai literaturii universale, ea avand o covarsitoare influenta asupra marilor scriitori satirici si umoristi ai lumii.
capacitate, capacitati, s. f. 1. Volum al unui recipient. 2. Insusirea de a fi incapator; marime care reprezinta cantitatea maxima de materii sau de energie pe care o poate acumula un corp, un sistem etc. ◊ Masuri de capacitate = masuri cu care se determina volumul lichidelor, al cerealelor etc. 3. Posibilitatea pe care o are un corp, un sistem etc. de a acumula o cantitate de materii sau de energie. 4. Posibilitatea de a lucra intr-un domeniu, de a realiza ceva. ♦ Posibilitatea, insusirea morala sau intelectuala a cuiva; aptitudine. ♦ Persoana capabila. 5. Insusirea de a face acte juridice valabile. – Din fr. capacite, lat. capacitas, -atis.