Dex capacitatea fizică

AJUTÁ, ajút, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) da ajutor, sprijin. ◊ Expr. (Tranz.) A-l ajuta (pe cineva) puterea (sau capul, mintea, etc.) = a avea capacitatea fizică sau intelectuală de a face un anumit lucru. ◊ Expr. (Absol.) Doamne-ajută = a) formulă de invocare a divinității, folosită la începutul unei acțiuni; b) (substantivat) situație favorabilă în evoluția unei acțiuni, în starea cuiva; spor, mers bun al treburilor; c) (substantivat, ir.) lovitură. (Mai) de Doamne-ajută = (mai) de seamă, (mai) bun, de oarecare valoare. ♦ Refl. A se servi de cineva sau de ceva ca ajutor. 2. Intranz. A fi de folos, a servi, a sluji. – Lat. adjutare.

AJUTÁ, ajút, vb. I. 1. Tranz. A da cuiva ajutor. ◊ Expr. A-l ajuta (pe cineva) puterea (sau capul, mintea, etc.) = a avea capacitatea fizică sau intelectuală de a face un anumit lucru. ♦ Refl. A se servi de cineva sau de ceva ca ajutor. 2. Intranz. A fi de folos; a sluji. ◊ Expr. Doamne-ajută = a) formulă de invocare a divinității, folosită de către cei credincioși la începutul unei acțiuni; b) (substantivat) spor, mers bun al treburilor; c) (substantivat, ir.) lovitură. (Loc. adj.) (Mai) de doamne-ajută = (mai) de seamă, de oarecare valoare. – Lat. adjutare.

FÓRȚĂ ~e f. 1) capacitate a ființelor vii de a depune un efort fizic sau intelectual. 2) Ansamblu de capacități fizice sau morale. 3) Persoană înzestrată cu multă energie și putere; autoritate. 4) Grup politic sau social care are o influență deosebită asupra maselor. ◊ ~e armate (sau militare) armată. 5) capacitate de rezistență. 6) Intensitate de acțiune. ~a vântului. 7) Putere de constrângere. A recurge la ~. 8) Caracter irezistibil. ~a obișnuinței. 9) fiz. tehn. Cauză care poate modifica starea de repaus sau de mișcare a unui corp. [G.-D. forței] /<fr. force, lat. fortia

UZÚRĂ ~i f. 1) Deteriorare progresivă prin uz îndelungat (sau nerațional). ~a unei piese. 2) fig. Stare de epuizare temporară a capacităților fizice și spirituale în urma unui supraefort. /<fr. usure

OBIECTIVÁRE s. f. faptul de a (se) obiectiva. ◊ acțiunea de transformare a capacităților fizice, intelectuale, volitive ale omului în produse cu existență obiectivă. (< obiectiva)

MALPRAXÍS s. n. (Med.) Tratament incorect sau neglijent aplicat de un medic unui pacient, care îi produce acestuia prejudicii de orice natură, în relație cu gradul de afectare a capacității fizice și psihice. – Din fr. malpraxis

FACULTÁTE s.f. 1. capacitate, aptitudine fizică, psihică sau intelectuală care permite unei ființe de a se comporta și de a acționa într-un anumit fel. 2. Unitate didactică științifică și administrativă în cadrul unei universități sau al unui institut de învățământ superior, condusă de un decan. [Cf. fr. faculté, lat. facultas].

FACULTÁTE s. f. I. capacitate, aptitudine fizică, psihică sau intelectuală a cuiva care îi permite a se comporta și a acționa într-un anumit fel. ◊ însușire a unui fenomen, obiect, sistem etc. de a acționa, de a se dezvolta, de a rezolva ceva. II. unitate didactică, științifică și administrativă în cadrul unei instituții de învățământ superior. (< fr. faculté, lat. facultas)

ASTENÍE, astenii, s. f. (Med.) Stare de oboseală intensă și prelungită, însoțită de slăbiciune fizică, de scăderea capacității de lucru intelectual etc. – Din fr. asthénie.

TĂRÍE, (rar) tării, s. f. 1. Forță fizică; putere, vigoare. 2. capacitate de luptă, putere de afirmare, forță morală; fermitate. 3. Autoritate; stăpânire. 4. Soliditate, trăinicie; duritate. ♦ Fig. Valoare, valabilitate. 5. (Înv.; concr.) Fortificație. 6. Moment culminant. 7. Fig. Boltă cerească, firmament; văzduh. ♦ Altitudine, înălțime; (concr.) vârf, pisc. 8. Grad (mare) de concentrație de alcool, de aromă etc. 9. Intensitate auditivă a unui sunet. – Tare + suf. -ie.

ENERGÍE, energii, s. f. 1. capacitate a unui sistem (fizic) de a efectua lucru mecanic în trecerea dintr-o stare în altă stare dată. 2. Forță, putere, tărie, vigoare, capacitate de a acționa. ♦ Fermitate, hotărâre în atitudini, în acțiuni. – Din fr. énergie, lat. energia.

SUSCEPTIBILITÁTE s.f. 1. Calitatea, caracterul a ceea ce este susceptibil (1). ♦ Tendința de a se supăra repede; accentuare bolnăvicioasă a sensibilității. 2. Predispoziție a corpului de a suferi mai mult sau mai puțin influența agenților externi sau interni. 3. capacitatea de a primi oarecare modificări sub acțiunea influențelor exterioare. ♦ Mărime fizică ce exprimă această capacitate. [Cf. fr. susceptibilité].

POTENȚIÁL, -Ă I. adj. 1. care există ca posibilitate, în mod virtual. ♦ energie ~ă = energie pe care o posedă un corp capabil de a produce o manifestare energetică. ◊ (adv.) în mod virtual, presupus posibil. 2. (despre moduri, propoziții etc.) care prezintă o acțiune posibilă, fără a preciza dacă aceasta se realizează sau nu. II. s. n. 1. capacitate a unui sistem fizic de a produce o manifestare energetică, un lucru mecanic. 2. capacitate de dezvoltare, de desfășurare a unei activități; nivel; forță, putere. ♦ ~ de război = capacitatea militară a unui stat. 3. ~ de înmulțire = capacitatea unor organisme vegetale sau animale de a fi prolifice. (< fr. potentiel)

SUSCEPTIBILITÁTE s. f. 1. calitatea, caracterul omului susceptibil; accentuare bolnăvicioasă a sensibilității. 2. predispoziție a corpului de a suferi mai mult sau mai puțin influența agenților externi sau interni. 3. capacitatea de a suferi modificări sub acțiunea influențelor exterioare. ◊ mărime fizică ce exprimă această capacitate; susceptivitate. (< fr. susceptibilité)

SÚFLU, sufluri, s. n. 1. Respirație. ♦ Nume generic dat sunetelor care se produc la nivelul pleurei, inimii sau vaselor în diferite boli, asemănătoare cu zgomotul făcut de o coloană de aer sau de lichid împinsă cu forța într-un canal îngust. ♦ capacitate respiratorie mare; p. ext. rezistență fizică (mare). 2. Adiere, boare. 3. Masă de aer deplasată cu violență (de explozia unei bombe), care poate provoca avarii și distrugeri. 4. Fig. Avânt, elan, însuflețire. – Din fr. souffle.

TĂRÍE ~i f. 1) capacitate (a ființelor vii) de a săvârși acțiuni fizice; forță fizică; putere. ~a brațului. 2) (despre persoane) capacitate de a lua decizii fără a șovăi. ~ de caracter. 3) (despre corpuri solide) Proprietatea de a fi tare; rezistență la deformare și zgâriere. 4) (despre alcool și alte substanțe) Grad de concentrație. 5) (despre sunete) Intensitate auditivă. 6) fig. Calitate care pre-zintă valoare sau importanță. ◊ ~a (sau ~ile) cerului boltă cerească; firmament. [G.-D. tăriei] /tare + suf. ~ie

TÓNUS ~uri n. 1) Stare normală a mușchilor sau a centrilor nervoși ai unui organism sănătos. 2) Stare permanentă de e*******e a centrilor nervoși în condiții de repaus. 3) fig. capacitate de a face ceva; putere fizică. /<fr. tonus

URIÁȘ¹ ~i m. 1) (în basme) (în opoziție cu pitic) Personaj imaginat ca fiind neobișnuit de înalt și înzestrat cu o forță fizică fantastică. 2) fig. Persoană dotată cu capacități excepționale într-un domeniu de activitate; titan. [Sil. -ri-aș] /<ung. óriás

ANDURÁNȚĂ s.f. 1. capacitatea de a rezista la eforturi fizice; răbdare. 2. Rezistență mecanică (a unui motor). (< fr. endurance)

SELECTIVITÁTE s. f. 1. Însușirea de a fi selectiv. ♦ capacitatea de selecție a unui sistem tehnic sau fizico-chimic. Selectivitatea unui aparat de radio. 2. Însușire a plantelor și a animalelor de a face selecție naturală în procesul de fecundare și în comportarea față de condițiile de viață. – Din fr. sélectivité.

RĂBDÁRE, răbdări, s. f. 1. Faptul de a răbda; capacitate firească de a suporta greutăți și neplăceri fizice sau morale; putere de a aștepta în liniște desfășurarea anumitor evenimente. ◊ Expr. A(-și) pierde răbdarea sau a-și ieși din răbdare (ori din răbdări) = a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. A scoate (pe cineva) din răbdare (sau din răbdări) = a supăra, a enerva, a indispune (pe cineva) peste măsură. (Glumeț). A mânca (sau a se hrăni cu) răbdări prăjite = a răbda de foame. Răbdare și tutun, se spune cuiva care are de așteptat mult. ♦ (Cu valoare de imperativ) Așteaptă! 2. (Rar; la pl.) Suferințe, lipsuri. 3. Perseverență, tenacitate, stăruință. – V. răbda.

SELECTIVITÁTE f. 1) capacitate de selecție a unui sistem tehnic sau fizico-chimic. 2) biol. Însușire a plantelor și a animalelor de a face selecție naturală în procesul de fecundare și în comportarea față de condițiile de viață. /<fr. sélectivité

VâRTOȘÍE ~i f. capacitate a ființelor vii de a săvârși acțiuni fizice, încordând mușchii; forță fizică; tărie; putere; vigoare. /vârtos + suf. ~ie

FÓRȚĂ s.f. I. 1. Putere, tărie, vigoare. ◊ Tur de forță = acțiune care cere multă putere, îndemânare și energie; forță de muncă = capacitatea de muncă a omului, totalitatea aptitudinilor lui fizice și intelectuale datorită cărora el este în stare să producă bunuri materiale; forță de producție = categorie economică, desemnând una din laturile modului de producție, cuprinzând totalitatea mijloacelor de producție și a forțelor de producție, privite în unitatea și în interacțiunea lor dialectică. ♦ Energie morală. ♦ Aptitudine, capacitate. 2. Forțe armate = armată, unități militare. II. Energie, putere naturală, element al naturii. ♦ Cauză care scoate un corp din starea de repaus sau de mișcare sau care schimbă direcția și viteza mișcării. III. Constrângere, violență. ◊ (Caz de) forță majoră = situație în care cineva nu poate acționa după voință din cauza unor împrejurări care îl domină. [Pl. -țe. / < fr. force].

FÓRȚĂ s. f. 1. putere fizică, tărie, vigoare. ♦ tur de ~ = acțiune care cere multă putere, îndemânare și energie; ~ de muncă = capacitatea de muncă a omului, totalitatea aptitudinilor lui fizice și intelectuale datorită cărora el este în stare să producă bunuri materiale; ~ de producție = categorie economică desemnând una din laturile modului de producție, care include mijloacele de producție și forța de muncă atrase în procesul de producție. ◊ energie morală. ◊ aptitudine, capacitate. 2. ~ e armate = armată, unități militare. 3. energie, putere naturală, element al naturii. 4. (fiz.) cauză care scoate, un corp din starea de repaus sau de mișcare sau care schimbă direcția și viteza mișcării. ♦ ~ de tracțiune = forță exercitată de un vehicul motor asupra unei mașini sau a unui vehicul pe care îl remorchează. 5. putere de constrângere, violență. ♦ caz de ~ majoră = situație în care cineva nu poate acționa după voință din cauza unor împrejurări care îl domină; prin ~ a împrejurărilor = constrâns de împrejurări. (< fr. force, it. forza)

SELECTIVITÁTE s. f. 1. capacitatea de selecție a unui sistem tehnic sau fizico-chimic. ◊ proprietate a unui radioreceptor de a fi selectiv. 2. capacitate a omului de a efectua o anumită alegere între elementele unei clase de fenomene, obiecte etc. 3. însușire a plantelor și animalelor de a face selecție naturală în procesele biologice și în comportarea lor față de condițiile de mediu. (< fr. sélectivité)

FÓRMĂ s.f. 1. Înfățișare, aspect exterior; contur. ♦ (Fil.) Categorie filozofică ce desemnează modul de existență, de organizare internă, interacțiunea și legăturile reciproce dintre elementele constitutive ale obiectului. ♦ Stabilirea de maximă capacitate de efort a organismului, obținută prin antrenament; condiție fizică bună. ◊ A fi în formă = a fi, a se afla în cele mai bune condiții. 2. Totalitatea mijloacelor prin care se exprimă conținutul unei opere de artă (mai ales de literatură). 3. Fel, chip, mod. ♦ Mod de organizare, de conducere politică, socială etc. 4. Dispoziție legală de procedură. ◊ Viciu de formă = nerespectare a unei dispoziții de procedură care atrage anularea unui act sau a unei hotărâri judecătorești. 5. Aspect pe care îl ia un cuvânt pentru a îndeplini o funcție gramaticală. 6. Stare de agregare a corpurilor. 7. (Metal.) Negativul în care se toarnă o piesă. ♦ (Poligr.) Cutie de oțel în care se toarnă litere; zaț al unei pagini. 8. (Mat.) Fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusă aceeași relație. ♦ Polinom omogen. [< fr. forme, it., lat. forma].

ENERGÍE ~i f. 1) Mărime egală cu capacitatea unui sistem material de a efectua un lucru mecanic în procesul de transformare dintr-o stare în alta. ~ mecanică. ~ termică. ~ atomică. 2) Capacitate de a acționa efectiv, cu multă forță și fermitate; vitalitate fizică. 3) Hotărâre și perseverență în atitudini și în acțiuni. A acționa cu ~. [G.-D. energiei] /<fr. énergie, lat. energia

VIGOÁRE f. 1) Forță fizică a unei ființe în plină dezvoltare; putere de viață; vitalitate. 2) capacitate de a desfășura o activitate intelectuală eficientă. ~ea spiritului. 3): În ~ care este valabil într-o anumită perioadă de timp; aplicat în prezent. [G.-D. vigorii] /<fr. vigueur, lat. vigor, ~oris

CURATÉLĂ, curatele, s. f. Instituție legală pentru ocrotirea unei persoane care are capacitatea civilă, dar care, din cauza bătrâneții, a unei boli ori infirmități fizice sau a lipsei îndelungate de la domiciliu, nu-și poate administra singură bunurile și apăra interesele. – Din fr. curatelle, lat. curatela.

EXPERTÍZĂ, expertize, s. f. 1. Cercetare cu caracter tehnic făcută de un expert, la cererea unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală ori a părților, asupra unei situații, probleme etc. a cărei lămurire interesează soluționarea cauzei. ♦ (Concr.) Raport întocmit de un expert asupra cercetărilor făcute. 2. (Med.; în sintagma) Expertiză medicală = a) stabilire, în urma unui examen medical, a capacității de muncă a unui bolnav sau a unui om sănătos în condițiile solicitărilor fizice și psihice din diferite profesiuni; b) consultație sau autopsie efectuată de medicul legist în cazuri de rănire, accident, viol, otrăvire, omor etc. – Din fr. expertise.

BECÍSNIC ~că (~ci, ~ce) și substantival (despre persoane) 1) Care este lipsit de putere fizică; fără vigoare; neputincios; slăbănog. 2) Care este lipsit de individualitate și de inteligență; cu capacități intelectuale reduse. /<sl. bețistiniku

A AMORȚ/Í ~ésc 1. intranz. (despre ființe, despre corpul sau părți ale corpului lor) A-și pierde (temporar) capacitatea de a reacționa la e*******i exteriori; a deveni insensibil; a înțepeni. 2) fig. (despre procese, suferințe fizice etc.) A deveni mai puțin intens; a slăbi; a se atenua. 3) rar (despre unele animale) A intra în perioada de hibernare; a hiberna. 4) (despre sol, apă etc.) A îngheța la suprafață. 2. tranz. A face să devină insensibil. /<lat. ammortire

ANERGÍE s. f. 1. pierdere a capacității de reacție a organismului față de antigenii unei anumite boli. 2. energie termică corespunzătoare unui sistem fizic în echilibru termodinamic cu mediul înconjurător. (< fr. anergie)

ACTIVITÁTE s. f. 1. îndeplinire a unor acte fizice, intelectuale etc.; muncă, acțiune, ocupație. ◊ situație a unui ofițer care face parte din cadrele active ale armatei. 2. mărime ce caracterizează intensitatea dezintegrării unei substanțe radioactive. 3. capacitate a unei particule materiale (atom, moleculă, radical) de a lua parte la o reacție. 4. ~ solară = totalitatea fenomenelor (pete, protuberanțe, erupții etc.) în păturile exterioare ale Soarelui. (< fr. activité, lat. activitas)

SIMBOLÍSM s. n. 1. sistem de simboluri destinate a interpreta fapte sau a exprima credințe. 2. curent în literatură și artă, de proveniență franceză, de la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX, care a încercat, cu ajutorul simbolurilor, să stabilească corespondențe între fenomenele universului fizic și cele ale lumii spirituale, eliberând totodată versul de rigorile tradiționalismului clasic și căutând prin melodie și armonie verbală să-l apropie de muzică. 2. ~ fonetic = capacitatea structurii fonetice a unui cuvânt de a sugera sau întări noțiunea pe care o desemnează sau o anumită atitudine față de ea. (< fr. symbolisme)

NEPUTÍNȚĂ, neputințe, s. f. 1. Faptul de a nu avea forța, posibilitatea, capacitatea, libertatea de a realiza ceva, de a acționa; incapacitate; imposibilitate. ◊ Loc. adj. și adv. Cu neputință = a) imposibil; irealizabil; b) (în mod) imaginar, ireal. 2. Lipsă de putere fizică, de forță, de energie; slăbiciune, nevolnicie; spec. stare proastă, suferință provocată de boală sau de bătrânețe; p. ext. (mai ales la pl.) bătrânețe; boală; infirmitate. ◊ Expr. (Fam.) A-l trece (pe cineva) neputința = a se scăpa pe el. – Ne- + putință.

NEPUTINCIÓS, -OÁSĂ, neputincioși, -oase, adj. 1. Care este lipsit de puterea de a face ceva, care nu are posibilitatea, capacitatea sau libertatea de a realiza ceva sau de a acționa; incapabil. ♦ (Despre sentimente) Care se consumă inutil, care nu duce la nimic; steril. 2. (Adesea substantivat) Lipsit de putere fizică, de forță; slab, nevolnic; p. ext. bolnav, infirm, schilod. – Ne- + putincios.

RABELAIS [rablé], François (1494-1553), scriitor și umanist francez. Călugăr benedictin și medic. Reprezentant al Renașterii franceze. Biografia sa este puțin cunoscută. Opera sa capitală, romanele fantastice și burlești cu personaje inconfundabile, „Gargantua” și „Pantagruel”, reprezintă o satiră îndrăzneață la adresa scolasticii, a bigotismului și ignoranței monahale, a absurdității războaielor, a abuzurilor feudale. Ea exprimă în același timp încrederea autorului în esența umană, în știință, în viața liberă și naturală, într-o educație care dezvoltă în mod egal facultățile intelectuale și cele fizice. Spirit erudit, excelent povestitor și cunoscător al limbii, R. se distinge prin bogăția expresiei, gustul pentru concret și pitoresc, umorul suculent, de sursă populară, precum și prin fantezia debordantă și capacitatea de a cultiva toate formele comicului, de la ironie la grotesc. Opera sa îl situează printre marii creatori ai literaturii universale, ea având o covârșitoare influență asupra marilor scriitori satirici și umoriști ai lumii.

SIMBOLÍSM s.n. 1. Curent în arta și literatura universală, de la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX, care a încercat, cu ajutorul simbolurilor, să stabilească corespondențe între fenomenele universului fizic și cele ale lumii morale, eliberând totodată versul de rigorile tradiționalismului clasic și căutând prin melodie și armonie verbală să-l apropie de muzică. ♦ (În artele plastice) Practicarea unei arte ideiste și sintetiste în spiritul simbolismului literar. 2. Simbolism fonetic = capacitatea structurii fonetice a unui cuvânt de a sugera sau a întări noțiunea pe care o desemnează. 3. Curent filozofic idealist potrivit căruia legătura dintre idei nu presupune raporturi de la cauză la efect, ci de la simbol la obiectul reprezentat de acesta, gândirea reducându-se doar la cunoașterea simbolurilor realității. [< fr. symbolisme].

CAPACITÁTE s. f. 1. calitatea de a fi încăpător. ◊ întindere, mărime a unui lucru în raport cu ceea ce conține; volum al unui recipient. 2. pricepere, abilitate, aptitudine de a face ceva. 3. calitate a celui care este capabil să înțeleagă sau să facă ceva. ◊ om destoinic, priceput; învățat, savant. 4. (în trecut) examen pentru obținerea titlului de profesor secundar. 5. proprietate a unui sistem tehnic de a executa o operație, de a produce un efect, de a suferi o transformare. 6. cantitatea de energie pe care o poate acumula un sistem fizic. 7. (jur.) drept, putere legală de a face un act. 8. obiectiv industrial sau economic cu un anumit profil; 9. examen la sfârșitul a opt clase elementare. (< fr. capacité, lat. capacitas)