Rezultate din textul definițiilor
DIVERTISMENT, divertismente, s. n. 1. Petrecere usoara, agreabila si de scurta durata; distractie, amuzament. 2. Compozitie muzicala instrumentala cu caracter distractiv. ♦ Suita pentru un instrument sau pentru orchestra, alcatuita dintr-o serie de piese cu caracter diferit. ♦ Interludiu de dans, de muzica, de cantece vocale. – Din fr. divertissement.

RADIOMAGAZIN s.n. Emisiune cu caracter diferit (informativ, cultural) transmisa prin radio. [< radio- + magazin].

DIVERTISMENT s. n. 1. recreare placuta si amuzanta; distractie. 2. episod distractiv, compus din dansuri si arii, in teatrul din sec. XVII-XVIII; mica piesa scrisa pentru teatrul de societate. 3. (muz.) suita de piese instrumentale cu caracter diferit, asemanatoare cu partita, serenada etc. ◊ piesa cu caracter zglobiu, fantezist, capricios, amuzant. ◊ sectiune a fugii constand dintr-o alternare libera a expozitiilor si interludiilor. 4. concert de estrada cu continut variat. 5. suita de diferite dansuri. (< fr. divertissement)

RADIOMAGAZIN s. n. emisiune radiofonica cu caracter diferit. (< radio2 + magazin)

CARTARE, cartari, s. f. 1. Actiunea de a carta si rezultatul ei. 2. Urmarire pe teren si transpunere, prin semne si prin culori conventionale, pe harti topografice, a raspandirii si a caracterelor diferitelor elemente din natura (roci, formatiuni geologice, ape, soluri, animale etc.) – V. carta.

FONOLOGIE s. f. Ramura a lingvisticii care se ocupa cu studiul sunetelor limbii din punctul de vedere al valorii lor functionale, stabilind sistemele de foneme ale unui idiom si caracterul diferitelor variante; fonetica functionala. ♦ (Inv.) Fonetica. – Din fr. phonologie.

VARIABILITATE s.f. Insusirea a ceea ce este variabil. ♦ (Biol.) Procesul schimbarii diferitelor caractere morfologice si fiziologice ale organismelor vii, constituind devieri de la tipul speciei. ♦ (Mat.) Proprietate a unei cantitati sau functii algebrice de a lua succesiv o infinitate de valori diferite. ♦ (Gram.) Insusire a unui cuvant de a prezenta forme diferite. [Pron. -ri-a-. / cf. fr. variabilite].

DIHIBRIDARE s. f. hibridare experimentala intre genitori din doua soiuri sau specii cu caractere diferite; dihibridism. (< di1- + hibridare)

DIPLOGRAF s. n. masina de scris cu doua mecanisme, la care se efectueaza simultan doua scrieri cu caractere diferite. (< fr. diplographe)

CARTARE (‹ carta) s. f.1. Totalitatea operatiunilor de urmarire si delimitare in teren si de transpunere, prin semne si culori conventionale, pe harti topografice sau fotograme a raspandirii si a caracterelor diferitelor elemente din natura (roci si formatiuni geologice, forme de relief, ape subterane, soluri, plante, animale etc.). 2. Operatie de repartizare, grupare (la posta) a scrisorilor dupa adresele destinatarilor. ♦ Cartarea vagoanelor = distribuirea vagoanelor in depou sau intr-un atelier de cale ferata, gruparea lor pe liniile de descarcare si trecerea lor intr-o schema pentru a fi identificate rapid.

MAJUSCULA ~e f. (Litera sau caracter) care difera de celelalte prin forma si marime si care se foloseste pentru a scrie initiala numelor proprii sau ale cuvintelor cu care incepe o fraza; litera mare. [G.-D. majusculei] /<fr. majuscule

LETRASET, letraseturi, s. n. Set de litere, cifre si semne de punctuatie de diferite culori si caractere, aflate pe un suport transparent si care pot fi transferate, prin apasare, pe diferite suprafete. [Pl. si: letrasete] – Denumire comerciala.

CARTE carti f. 1) Scriere tiparita, legata sau brosata in volum. ◊ ~ de capatai lucrare preferata de cineva, absolut indispensabila intr-un domeniu de activitate. 2) fig. Bagaj de cunostinte pe care le poseda cineva; invatatura; studii. ◊ A face ~ a insusi cunostinte. A sti ~ a fi om invatat. A vorbi ca din ~ a vorbi ca un om invatat. A lega ~ea de gard a renunta la invatatura. 3) Document oficial, cu date personale care confirma drepturile unei persoane; carnet. ~ de munca. 4) Bucata de carton de dimensiuni mici, care contine diferite insemnari si serveste la anumite scopuri. ~ de vizita. ~ postala. ~ de joc. 5) inv. Comunicare in scris trimisa cuiva; scrisoare; ravas. A trimite ~. 6) inv. Caiet unde se fac diferite insemnari cu caracter administrativ; registru. ~ de imobil. [G.-D. cartii] /<lat. charta

ALELA s.f. (Genet.) Forma diferita a unei gene, care determina o trasatura diferita a unui caracter. [< fr. allele, it. allele, cf. gr. allelon – alternativ].

CROMATISM s.n. 1. Calitate a razelor albe de a se putea descompune in raze de culori diferite. ♦ Aberatie cromatica. 2. caracterul cromatic al unei melodii. [< fr. chromatisme].

FIS s. n. (poligr.) amestecatura de litere, de caractere si corpuri diferite, dintr-o forma stricata. (< germ. Fisch)

LETRASET s. n. set de litere si cifre de diferite culori si caractere, pe un suport transparent, care se imprima prin apasare, in lucrarile de grafica, in activitatea de proiectare si design, in inscriptionarea scalei aparatelor de masura etc. (dupa germ. Letterset/druck/)

TRIHIBRID s. m. hibrid din incrucisarea a doi genitori h********i care difera prin trei caractere. (< fr. trihybride)

CARNET, carnete, s. n. Caiet mic de buzunar, uneori cu date si rubrici tiparite, pentru diferite insemnari cu caracter personal sau oficial. ♦ Act, document in forma unui caiet mic, care atesta apartenenta posesorului la o organizatie politica sau de mase. – Fr. carnet.

MONOHIBRIDA, monohibridez, vb. I. Tranz. (Biol.) A incrucisa indivizi care difera printr-un singur caracter. – Din fr. monohybrider.

MONOHIBRIDAT, -A, monohibridati, -te, adj. (Despre specii, indivizi) Care a fost incrucisat cu indivizi care difera printr-un singur caracter. – V. monohibrida.

MONOHIBRIDISM s. n. (Biol.) Incrucisare intre indivizi care difera printr-un singur caracter; monohibridare. – Din fr. monohybridisme.

FIS s.n. (Poligr.) Amestecatura de litere, de caractere si de corpuri diferite, provenite dintr-o forma stricata. [< germ. Fisch].

TRANZIENTA s.f. (Liv.) caracterul a ceea ce este trecator, tranzient; efemeritate. ♦ Termen folosit in diferite discipline sociale semnificand caracterul instabil, continua devenire a relatiilor omului cu realitatea inconjuratoare, viteza de modificare a acestor relatii si de adaptare a omului la noile relatii. [Pron. -zi-en-, var. transienta s.f. / cf. it. transienza].

MONOHIBRIDA vb. tr. a incrucisa doi genitori din aceeasi specie care difera printr-un singur caracter ereditar. (< fr. monohybrider)

CAID1 ~uri n. inv. Caiet gros de format mare in care se includeau diferite date sau insemnari cu caracter administrativ; registru; catastif; condica. [Sil. ca-id] /<turc. kayd

CATASTIF ~e f. inv. Caiet gros de format mare in care se notau diferite date sau insemnari cu caracter administrativ; registru; condica. ◊ A trece pe cineva la ~ a tine evidenta faptelor cuiva avand intentii rele. /<ngr. katastihon

CONDICA ~ci f. 1) Caiet gros de format mare in care sunt inscrise diferite date sau insemnari cu caracter administrativ; catastif; registru. ◊ A trece (sau a pune) pe cineva la ~ a tine minte pe cineva (pentru o rafuiala ulterioara). 2) inv. Cod de legi. /<ngr. kontikas

DIFERENTA ~e f. 1) Lipsa de asema-nare; deosebire; distinctie. ◊ ~ specifica caracter prin care o specie difera de toate celelalte specii ale aceluiasi gen. 2) Rezultat al unei scaderi matematice; rest. /<fr. differance, lat. differentia

IZVOD ~oade n. inv. 1) Manuscris vechi. 2) Carte groasa in care erau inscrise diferite date sau insemnari cu caracter administrativ; catastif; registru; condica. 3) Obiect destinat sa fie reprodus sau imitat; model; fason. /<sl. izvodu

REGISTRU1 ~e n. Caiet gros de format mare in care se inscriu diferite date sau insemnari cu caracter administrativ; condica; catastif. /<fr. registre, germ. Register, lat. register

DIPLOGRAF s.n. Masina de scris cu doua mecanisme, care, functionand simultan, da scrieri diferite (cu doua feluri de caractere). [< fr. diplographe].

VARIETATE s.f. 1. Calitatea a ceea ce este divers, variat; diversitate, felurime. ♦ (La pl.) Specii de manifestari scenice antrenante, recreative si variate, destinate teatrului de revista sau circului. 2. Grup de indivizi din aceeasi specie biologica, diferiti de altii prin anumite caractere constante, dar de mica importanta. [Pron. -ri-e-. / < fr. variete, cf. lat. varietas].

MONOHIBRIDISM s.n. (Biol.) Stare a doi indivizi din aceeasi specie care nu difera decat printr-un singur caracter. [< fr. monohybridisme].

VARIETATE s. f. 1. calitatea a ceea ce este divers, variat; diversitate, felurime. ◊ (pl.) specii de manifestari scenice antrenante, recreative si variate, destinate teatrului de revista sau circului. 2. (biol.) grup de indivizi din aceeasi specie, diferiti de altii prin anumite caractere secundare constante. (< fr. variete, lat. varietas)

POLIHIBRIDARE s. f. hibridare a doi genitori care difera intre ei prin mai multe caractere. (dupa fr. polyhybridisme)

GARNITURA s.f. 1. Accesoriu care serveste la impodobirea sau la completarea unui lucru; podoaba, ornament. 2. Adaos de legume, salata etc. care se serveste la friptura. 3. Piesa sau ansamblu de piese demontabile care se fixeaza pe piese supuse uzurii prin frecare pentru a le proteja; piesa cu care se etanseaza doua elemente prin care circula un fluid. 4. Grup de obiecte, de unelte etc. asemanatoare care formeaza un asortiment complet. 5. Ansamblu de piese de acelasi gen, folosite intr-un atelier, intr-o exploatare etc. ♦ Totalitatea pieselor de acelasi fel ale unei masini. ◊ Garnitura de litere = serie de caractere de acelasi fel, dar de corpuri diferite. ♦ Ansamblu format din locomotiva si vagoanele unui tren. [< fr. garniture].

GARNITURA s. f. 1. accesoriu pentru impodobirea sau completarea unui lucru; podoaba, ornament. 2. adaos de legume, salata etc. care se serveste la friptura. 3. element plastic de etansare intre piesele rigide; ansamblu de piese demontabile care se fixeaza pe piese supuse uzurii prin frecare, pentru a le proteja. 4. ansamblu de obiecte, piese, scule etc. care formeaza un asortiment complet. ◊ totalitatea pieselor de acelasi fel ale unei masini. ◊ echipa (completa). ♦ ~ de tren = ansamblu format din locomotiva si vagoanele unui tren. 5. greementul unui catarg, unei vergi, unei vele. 6. ~ de cromozomi = totalitatea cromozomilor din celulele somatice ale unui individ. 7. (poligr.) ~ de litere = serie de caractere de acelasi fel, dar de corpuri diferite. (< fr. garniture)

DIMORFISM s. n. 1. insusire a unor substante sau minerale de a cristaliza in doua forme diferite. 2. (biol.) prezenta in aceeasi specie a unor caractere distincte, proprii celor doua sexe. (< fr. dimorphisme)

RONDO s. n. forma muzicala instrumentala cu caracter vioi, a carei tema principala alterneaza cu diferite cuplete. (< fr., it. rondo)

VARIANTA s. f. 1. aspect particular, diferit fata de o forma socotita ca baza sau tipica a unui lucru, a unei lucrari, actiuni. 2. forma a unui element lingvistic diferita din punct de vedere fonetic sau ortografic fata de forma lui obisnuita sau etimologica. 3. drum (canal) care ocoleste traseul principal, ajungand in acelasi punct final. 4. (biol.) individ, populatie care difera de tip prin unul sau mai multe caractere. 5. (stat.) una din formele sub care s-a inregistrat variabila (II, 3) in cadrul activitatii cercetate. (< fr. variante)

HIDRAZIDA s. f. Substanta cristalina, derivat al hidrazinei, incolora, cu caracter bazic, solubila in apa, care se foloseste in diferite sinteze organice si ca medicament. – Din fr. hydrazide.

POLIHIBRIDARE s.f. Hibridare intre doi genitori care difera intre ei prin doua sau mai multe perechi de caractere. [< poli- + hibridare].

ALOFEN s. n. (biol.) caracter conditionat de mai multe gene ale unor sisteme celulare diferite. (< alo1- + -fen1)

TURISM, (2) turisme, s. n. 1. Activitatea cu caracter recreativ sau sportiv, constand din parcurgerea pe jos sau cu diferite mijloace de transport a unei regiuni pitoresti sau interesante dintr-un anumit punct de vedere. 2. Autoturism. – Din fr. tourisme, it. turismo.

MOZAIC1 s. n. 1. lucrare ornamentala din bucati mici de marmura, sticla etc. colorate diferit, care formeaza figuri geometrice, flori etc. 2. combinatie de diferite elemente, culori etc. ◊ opera literara care contine multe elemente armonios ordonate. ◊ compozitie de caractere tipografice deosebite. 3. (biol.) organ(ism) care cuprinde doua tipuri de tesuturi diferite genetic. 4. boala a unor plante cauzata de un virus, un amestec de pete galbui pe frunze. 5. (fig.) amestec eterogen. (< fr. mosaique, it. mosaico)

RONDO, rondouri, s. n. Piesa muzicala instrumentala cu caracter vioi, a carei tema principala revine periodic in cursul piesei, alternand cu diferite alte teme (episoade sau cuplete). – Din it. rondo.

SPECTRAL, -A adj. 1. Referitor la spectrul unei radiatii. ♦ Analiza spectrala = metoda de identificare a diferitelor elemente dintr-un amestec cu ajutorul analizei spectrelor acelor elemente. 2. Care are caracterul unui spectru, al unei fantome. [< fr. spectral].

SPECTRAL, -A adj. 1. referitor la spectrul unei radiatii. ♦ analiza ~a = metoda de identificare a diferitelor elemente dintr-un amestec cu ajutorul analizei spectrelor acelor elemente. 2. care are caracterul unui spectru, al unei fantome. (< fr. spectral)

ALELA (< fr. {i}; {s} gr. allelon „reciproc”) s. f. (GENET.) Nume dat oricarei gene dintr-o pereche sau dintr-o serie de gene alternative care pot ocupa acelasi locus si care controleaza diferitele expresii (de ex. nuantele de rosu, alb, galben etc. ale trandafirului) ale aceluiasi caracter (in cazul exemplificat, culoarea). Se mai numeste alelomorf.

HISTEREZIS s. n. Fenomen cu caracter ireversibil care consta in faptul ca succesiunea starilor unei substante, determinate de variatia unui parametru, difera de succesiunea starilor determinate de variatia in sens contrar a aceluiasi parametru. – Din fr. hysteresis.

MOZAIC s.n. 1. Lucrare ornamentala, compusa din bucati mici de marmura, de sticla etc. colorate diferit si care alcatuiesc o figura, un tablou etc. 2. Combinatie, amestecatura (frumos imbinata) de diferite elemente, culori etc. ♦ Opera literara care contine multe elemente eterogene, insa armonios ordonate. ♦ Compozitie de caractere tipografice deosebite. 3. Boala a unor plante cauzata de un virus si care se prezinta ca un amestec de pete pe frunze. [Pron. -za-ic. / cf. fr. mosaique, it. mosaico].

CAPITAL2, -A, capitali, -e, adj. 1. De prima importanta, de frunte; fundamental, esential. ◊ Reparatie capitala = refacere a partilor esentiale ale unei cladiri, ale unei masini etc. ◊ Expr. A (o) lua de capital = a acorda o importanta exagerata unui fapt, unei afirmatii etc. 2. (Despre caractere tipografice; adesea substantivat, f.) De dimensiuni mai mari decat litera obisnuita si cu o forma, de obicei, diferita; (despre litere) majuscul, verzal. 3. (In expr.) Pedeapsa capitala = pedeapsa cu moartea. – Din fr. capital.

DIVERTISMENT s.n. 1. Recreare placuta si amuzanta; distractie. ♦ Episod distractiv, alcatuit din dansuri si arii, introdus in teatrul din sec. XVII-XVIII; mica piesa scrisa pentru teatrul de societate. 2. (Muz.) Piesa instrumentala alcatuita din mai multe parti succesive, cu caracter zglobiu, fantezist, capricios, amuzant. ♦ Suita usoara de bucati muzicale. ♦ Sectiunea a doua a unei fugi. ♦ Suita de diferite dansuri. [< fr. divertissement, it. divertismento].

CAPITAL2, -A, capitali, -e, adj. 1. De prima importanta, de frunte; fundamental, esential. ◊ Reparatie capitala = refacere a partilor importante ale unei cladiri, ale unei masini etc. 2. (Despre caractere tipografice; adesea substantivat, f.) De dimensiuni mai mari decat litera obisnuita si cu o forma de obicei diferita; (despre litere) majuscul. 3. (In expr.) Pedeapsa capitala = pedeapsa cu moartea. – Fr. capital.

DUALITATE, dualitati, s. f. Calitatea, caracterul a ceea ce este dublu sau prezinta o natura dubla; coexistenta a doua principii sau a doua elemente diferite, opuse. ♦ Ansamblu format din doua elemente diferite, opuse. [Pr.: du-a-] – Din fr. dualite, lat. dualitas.

DIGENIC, -A adj. (biol.) 1. (despre un caracter) determinat de doua perechi de gene independente. 2. (despre organisme) care poseda pe orice locus doua gene cu actiune diferita. (< fr. digenique)

MATEMATIZA vb. I. tr. A da caracter matematic (unei stiinte, unei probleme etc.). ♦ A utiliza conceptele matematice in formularea ipotezelor si a procedurilor de deductie in diferite teorii stiintifice. ♦ A abstractiza. [Cf. fr. mathematiser].

CANON s. n. 1. norma, regula fundamentala. ◊ (arte) regula fixa care stabileste proportia diferitelor parti ale corpului. 2. compozitie polifonica in care doua sau mai multe voci, intrand succesiv, executa fiecare aceeasi melodie; imitatie (2). 3. caracter de litera de 36 puncte tipografice. 4. ansamblul cartilor considerate sfinte; parte a ceremonialului de liturghie. (< fr. canon, germ. Kanon)

MATEMATIZA vb. tr. a da caracter matematic (unei stiinte, unei probleme etc.). ◊ a utiliza conceptele matematice in formularea ipotezelor si a procedeelor de deductie in diferite teorii stiintifice. ◊ a abstractiza. (< fr. mathematiser)

CANON s.n. 1. (Arte) Regula care facea parte dintr-un ansamblu de norme artistice obligatorii intr-o anumita epoca; regula rigida, obligatorie. ♦ Proportie care exista intre diferitele parti ale corpului omenesc. 2. Compozitie muzicala polifonica in care doua sau mai multe voci, intrand succesiv, executa fiecare aceeasi melodie. 3. caracter de litera de 36 de puncte tipografice. [< fr. canon, germ. Kanon < gr. kanon – regula].

MELODIE ~i f. 1) Succesiune de sunete cu inaltime si durata diferita, ordonate dupa regulile ritmului, pentru a constitui o forma, perceptibila si agreabila; melos. 2) Compozitie muzicala formata dintr-o serie de fraze cu acest caracter. Motivul ~ei. 3) Piesa vocala compusa pe baza unui text scris; cantec. 4) Ansamblu de caractere (sunete, accente, ritm) combinate agreabil; sonoritate placuta. ~a versului. /<ngr. melodia, it. melodia, fr. melodie

ORDONANTA s. f. I. 1. dispozitie scrisa care emana de la o autoritate (administrativa). ♦ ~ de plata = dispozitie de plata a unei sume. 2. act legislativ al unui guvern. 3. (jur.) hotarare judecatoreasca data in proceduri cu caracter urgent. II. (in vechea armata) soldat in serviciul personal al unui ofiter. III. mod de dispunere a elementelor unei compozitii arhitecturale, de grupare a diferitelor elemente ale unui tablou etc. (< fr. ordonnance)

ALMANAH, almanahuri, s. n. 1. Calendar care cuprinde date de popularizare din diferite domenii. ♦ Publicatie anuala, in forma de volum, care cuprinde un calendar si un bogat material beletristic sau de alta natura, precum si diverse note informative cu caracter enciclopedic. 2. Publicatie periodica de literatura, pentru un anumit domeniu de activitate. – Din fr. almanach, lat. almanachus.

VARIABILITATE s. f. 1. insusirea a ceea ce este variabil (1). 2. capacitate a organismelor vii de a-si modifica caracterele morfofiziologice in cursul evolutiei ca rezultat al adaptarii la mediu. 3. (mat.) proprietate a unei cantitati sau functii algebrice de a lua succesiv o infinitate de valori diferite. 4. insusire a unui cuvant de a prezenta forme diferite. (< fr. variabilite)

PERIODICITATE s.f. caracterul a ceea ce este periodic; revenire, repetare periodica a unui fenomen, a unei actiuni. ♦ Periodicitatea elementelor = repetarea proprietatilor chimice ale elementelor cu structura analoaga si cu numar atomic diferit, aranjate in ordinea crescanda a greutatii lor atomice. [Cf. fr. periodicite].

MAJUSCUL, -A, majusculi, -e, s. f., adj. (Litera sau caracter de litera) care se foloseste pentru a scrie initiala numelor proprii si ale cuvintelor cu care incepe o fraza, pentru a individualiza un cuvant intr-un text etc. si care difera de celelalte prin forma si marime; (litera) mare. – Din fr. majuscule.

AUTOMATISM (‹ fr. {i}) s. n. 1. caracterul a ceea ce este automatic; miscare (ca) de automat. 2. (FIZIOL.; PSIH.) Inlantuire de reactii reflexe care se desfasoara fara controlul centrilor nervosi superiori (ex. a. medular). A. pot fi componente ale diferitelor deprinderi (ex. ale mersului, ale scrisului). 3. (ARTA) Modalitate de creatie a suprarealistilor, in care opera este realizata prin miscarea automata a miinii.

bir interj.1. Strigat cu care ciobanii isi aduna si conduc turmele. – 2. Indica o senzatie de frig intens. Creatie expresiva; pentru diferitele sale sensuri, cf. Puscariu, Dacor., I, 84-6. Cu prima acceptie, rr bilabial se foloseste in mai multe limbi, cf. sp. arre; la al doilea, insasi v******a imita tremuratul. Cf. si Philippide, II, 700. Dat fiind caracterul evident expresiv, pare curioasa incercarea lui Densusianu, GS, I, 58, de a explica acest cuvint prin iraniana (cf. Rosetti, II, 111). Der. biriiac, s. m. (miel); birii, vb. (a striga oile; a vorbi impiedicat, a mormai; a trosni). Ultimul uz (cf. Sadoveanu, au biriit ca un tunet alte potirnichi) pare o greseala datorita confuziei cu pirii. Var. a barai, care apare in unele dictionare, ar putea fi o ortografie gresita.

CONVERGENTA ~e f. 1) caracter convergent. ~a liniilor ~a eforturilor. 2) fig. Orientare spre acelasi scop; tendinta de contopire. 3) mat. Proprietate a unei serii, suma termenilor careia este un numar finit. 4) Distanta focala inversa a unei lentile, exprimata in dioptrii. 5) Asemanare la unele organisme care fac parte din diferite clase, ca rezultat al adaptarii lor la conditii de viata relativ identice. /<fr. convergence

RELATIE s. f. 1. legatura, conexiune, raport. ◊ complement circumstantial de relatie = complement care arata obiectul la care se refera o actiune, o calitate; propozitie de relatie = propozitie circumstantiala care corespunde complementului circumstantial de relatie; functii de relatie = totalitatea functiilor organice care asigura legatura cu mediul exterior. 2. (log.) conexiune intre doi, trei sau mai multi termeni. ◊ judecata de relatie = judecata care reflecta raporturi intre obiecte diferite. 3. (mat.) conditie care leaga valorile a doua sau mai multe marimi. 4. (pl.) legatura intre oameni, popoare, state etc. ◊ relatii de productie = raporturi care se stabilesc intre oameni in procesul productiei bunurilor materiale, a repartitiei, schimbului si consumului; relatii diplomatice = raporturi politice cu caracter de continuitate intre state, stabilite prin misiuni diplomatice; (fam.) a avea relatii = a cunoaste, a frecventa persoane influente; a da relatii = a informa. 5. legatura feroviara, rutiera sau aeriana regulata intre doua puncte; traseu. 6. informatie; expunere, relatare. ◊ a da relatii = a informa. (< fr. relation, lat. relatio, germ. Relation)

TELUR (‹ fr., germ.; {s} lat. tellus „pamant”) s. n. Element chimic (Te; nr. at. 52, m. at. 127,60, p. t. 452ºC, p. f. 1.390ºC, gr. sp. 6,00), din grupa a VI-a a sistemului periodic, cu caracter nemetalic, alb-albastrui, cu proprietati asemanatoare sulfului. A fost descoperit de catre mineralogul austriac Franz Joseph Muller von Reichenstein in 1782 in minele de aur din Transilvania. In natura se intalneste sub forma de telurizi si t. nativ, deseori insotind sulful si seleniul. Are diferite intrebuintari, intre care: colorant pentru sticla si ceramica, compusii sai sunt materiale cu proprietati semiconductoare, receptori de radiatie infrarosie.

GREUTATE ~ati f. 1) Forta exercitata asupra unui corp sau cu care un corp este atras de pamant. ◊ ~ specifica a) greutatea unitatii de volum dintr-un corp; b) valoare. 2) Valoarea numerica a unui corp aflat la cantarire. ~atea unei banderole. 3) Piesa de metal etalonata, care serveste drept unitate de masura la cantarit. 4) sport Obiect metalic, de forma sferica, folosit in probele atletice de aruncari. 5) sport Dispozitiv de atletica grea, constand dintr-o bara de metal prevazuta la capete cu discuri de diferite dimensiuni; haltera. 6) Ceea ce se incarca intr-un vehicul (pentru a fi transportat); incarcatura. 7) Factor care incurca la realizarea unui lucru; dificultate. ◊ Cu (mare) ~ foarte greu. 8) fig. Senzatie neplacuta apasatoare. A simti o ~ pe suflet. 9) fam. Importanta recunoscuta intr-un anumit domeniu; pondere. 10) Putere de convingere in ceva; grad de incredintare de ceva. ~atea documentului. 11) caracter grav; gravitate. ~atea crimei. [G.-D. greutatii] /<lat. grevitas, ~atis

DANS, dansuri, s. n. 1. Ansamblu de miscari ritmice, variate ale corpului omenesc, executate in ritmul unei melodii si avand caracter religios, de arta sau de divertisment. Dans ritual. Dans popular. Dans de caracter. Dans de salon. Dans modern. Dans clasic (sau academic) = ansamblu de miscari artistice conventionale care constituie baza tenhica a coregrafiei, a spectacolelor de balet etc. 2. Actiunea de a dansa. Ii place muzica si dansul. 3. (In sintagma) Dans macabru = tema alegorica simbolizand egalitatea in fata mortii prin reprezentarea unui schelet cu coasa in mana care atrage in hora oameni de diferite varste si conditii sociale si-i omoara. 4. (In sintagma) Dansul albinelor = mijloc de semnalizare prin care albinele, facand anumite miscari, isi comunica gasirea unei surse de hrana, directia si distanta acestei surse. [Var.: (pop.) dant s. n.] – Din fr. danse. Cf. it. danza, germ. Tanz.

EXPERTIZA, expertize, s. f. 1. Cercetare cu caracter tehnic facuta de un expert, la cererea unui organ de jurisdictie sau de urmarire penala ori a partilor, asupra unei situatii, probleme etc. a carei lamurire intereseaza solutionarea cauzei. ♦ (Concr.) Raport intocmit de un expert asupra cercetarilor facute. 2. (Med.; in sintagma) Expertiza medicala = a) stabilire, in urma unui examen medical, a capacitatii de munca a unui bolnav sau a unui om sanatos in conditiile solicitarilor fizice si psihice din diferite profesiuni; b) consultatie sau autopsie efectuata de medicul legist in cazuri de ranire, accident, viol, otravire, omor etc. – Din fr. expertise.

JAZ (JAZZ) [dʒæz] (‹ fr., engl.) s. n. 1. Muzica, adesea cu caracter de improvizatie, cu ritm viu, sincopat, reprezentand un mod specific de exprimare a gandirii muzicale, creata catre sfarsitul sec. 19 de negrii din S S.U.A., pe baza unor elemente folclorice traditionale – blues, spirituals (din care s-au pastrat sistemul ritmic, maniera de frazare si modul de tratare a materiei sonore) si a muzicii europene (retinandu-se sistemul melodic, armonic si, in special, instrumentatia); adaptat astazi conditiilor muzicale proprii diferitelor popoare. caracteristicile fundamentale ale j. sunt: prezenta elementului swing, care rezultat al unei tratari speciale a timpului muzical; vigoarea si spontaneitatea creatiei muzicale, in care improvizatia capata o importanta deosebita; modul propriu fiecarui executant de frazare si tratare a materiei sonore, cele doua conditionandu-se reciproc. Incepand cu 1945, j. are mai multe stiluri, cele mai importante fiind swing, cool, free. 2. Orchestra care executa aceasta muzica; este formata de obicei din instrumente de suflat si percutie. Sin. jazzband.

CALENDAR ~e n. 1) Sistem de impartire a timpului in ani, luni si zile, avand la baza diferite fenomene periodice legate de miscarea corpurilor ceresti. ~ iulian. ~ gregorian. ◊ ~ solar calendar bazat pe durata anului tropic. 2) Indicator (carte, agenda etc.) al succesiunii lunilor, saptamanilor si zilelor unui an. ~ de birou. ~ de perete. ◊ A se uita ca mata (sau ca pisica)-n ~ a se uita la ceva fara sa priceapa nimic. A face cuiva capul ~ a supraincarca pe cineva cu informatii inutile. 3) Publicatie anuala cuprinzand cronologia zilelor anului si informatii cu caracter enciclopedic. /<lat. calendarium

CIVIL, -A adj. 1. Privitor la cetatenii unui stat; referitor la raporturile juridice dintre cetateni. ◊ Drept civil = ramura a dreptului care se ocupa cu conditiile persoanelor, raporturile lor de familie si diferite legaturi juridice care dau nastere la drepturi, obligatii etc.; cod civil = totalitatea normelor juridice care reglementeaza raporturile de drept civil; stare civila = situatia unei persoane asa cum rezulta din actele sale privitoare la nastere, casatorie etc.; ofiter al starii civile = delegat al puterii de stat insarcinat cu incheierea actelor de stare civila; parte civila = partea care pretinde despagubiri pentru daunele suferite cu ocazia unei infractiuni. 2. Care nu este militar, lipsit de caracter militaresc. ◊ Razboi civil = conflict armat pentru putere intre doua grupuri adverse din acelasi stat. // s.m. si f. Persoana care nu face parte din armata. [Var. tivil, -a adj., s.m.f. / < lat. civilis, cf. it. civile, fr. civil].

SIMBOLIC, -A, simbolici, -ce, adj., (2, 3, 4) s. f. 1. Adj. Care constituie un simbol (1); care are caracter de simbol, exprimat printr-un simbol, care serveste de simbol; care nu are eficacitate sau valoare in sine, ci prin ceea ce simbolizeaza. 2. S. f. Ansamblu de simboluri; exprimare (a unor idei sau a unor sentimente) prin simboluri; semnificatie simbolica (1); simbolistica. 3. S. f. Teorie generala asupra simbolurilor (in care notiunile logice si raporturile dintre ele sunt inlocuite prin semne conventionale). 4. S. f. Ramura a teologiei consacrata studiului comparativ al simbolurilor de credinta ale diferitelor confesiuni. – Din fr. symbolique, lat. symbolicus, germ. symbolisch, Symbolik.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)