Rezultate din textul definițiilor
TÉHNIC, -Ă, tehnici, -e, adj., s. f. I. Adj. Care aparține tehnicii (II), privitor la tehnică. ◊ Desen tehnic = desen care reprezintă la scară un obiect, cu înscrierea dimensiunilor lui, și care este folosit la construirea obiectului în spațiu. Termen tehnic = termen de specialitate, caracteristic unui domeniu de activitate. ♦ Care se ocupă de latura de strictă specialitate într-o meserie, într-o știință etc. II. S. f. 1. Totalitatea uneltelor și a practicilor producției dezvoltate în cursul istoriei, care permit omenirii să cerceteze și să transforme natura înconjurătoare cu scopul de a obține bunuri materiale. 2. Totalitatea procedeelor întrebuințate în practicarea unei meserii, a unei științe etc. 3. (Mil.; în sintagma) Tehnică de luptă = totalitatea mijloacelor de luptă și auxiliare cu care sunt înzestrate forțele armate. – Din fr. technique.
DESÉN ~e n. 1) reprezentare grafică pe o suprafață a unor obiecte sau a unor ființe. ◊ ~ liber desen făcut cu mâna liberă, fără instrumente. ~ tehnic desen care reprezintă la scară planul unei construcții, al unei piese sau al unui organ de mașină. 2) Arta sau tehnica unei astfel de reprezentări. 3) Ornamentație a unei cusături. /<fr. dessin
RELEVÉU ~e n. 1) Procedeu de măsurare, desenare și reprezentare la scară a elementelor unei construcții. 2) Schiță în care sunt reprezentate la scară asemenea elemente. [Pl. și releveuri] /<fr. relevé
DESÉN s.n. 1. Prezentare grafică a unui obiect printr-o îmbinare de linii drepte sau curbe, prin puncte, pete etc. ◊ Desen liber = desen făcut cu mâna liberă, fără instrumente; desen tehnic = desen care reprezintă la scară planul unui obiect, al unei construcții etc.; desene animate = înșiruire de desene care reprezintă fazele unei mișcări și care, redate succesiv pe ecran, dau impresia unor ființe vii cinematografice. V. animație. 2. Arta și tehnica de a desena. 3. Planul unei construcții. 4. Ornamentația unei țesături. [Pl. -ne, var. desemn s.n. / < fr. dessin].
EPÚRĂ s.f. reprezentare la scară, prin linii geometrice, a unui obiect oarecare. ♦ Desen realizat după o schiță. {< fr. épure].
DESÉN s. n. 1. reprezentare grafică a unui obiect, a unei figuri, a unui peisaj prin linii, puncte, pete etc. 2. arta sau tehnica de a desena. ◊ desen tehnic = desen care reprezintă la scară planul unui obiect, al unei construcții etc. 3. planul unei construcții. ◊ (fig.) schiță, plan (al unei lucrări). 4. (fig.) contur, linie, profil. 5. ornamentația unei țesături. (< fr. dessin)
EPÚRĂ s. f. desen liniar care reprezintă la scară, pe unul sau mai multe planuri, proiecțiile diferitelor părți ale unei figuri cu trei dimensiuni. (< fr. épure)
RELEVÉU s. n. 1. măsurare și reprezentare la scară a elementelor care compun o construcție sau un ansamblu de construcții. 2. copie a unei opere de artă. 3. (stat.) metodă de observare a unei populații, în scopul de a cunoaște numărul sau cantitatea. (< fr. relevé)
ELEVÁȚIE s.f. 1. Înălțime morală, spirituală, grandoare, măreție morală. 2. reprezentare grafică la scară a fețelor verticale exterioare ale unei construcții, ale unei mașini etc. [Gen. -iei, var. elevațiune s.f. / cf. fr. élévation, lat. elevatio].
BLOC-DIAGRÁMĂ s. f. reprezentare grafică la scară mică a unei regiuni terestre în perspectivă și în secțiune. (< fr. bloc-diagramme)
ELEVÁȚIE s. f. 1. înălțime morală, rafinament, distincție. 2. reprezentare grafică, la scară, a fețelor verticale exterioare ale unei construcții, ale unei mașini etc. 3. parte a unui element masiv de pod aflat deasupra terenului. (< fr. élévation, lat. elevatio)
ELEVÁȚIE, elevații, s. f. 1. reprezentare grafică, la o scară dată, a fețelor exterioare ale unei construcții, mașini etc. 2. Parte a unui zid, a unei pile sau a unei culee de pod situată deasupra terenului. 3. Fig. Însușirea de a fi elevat. – Din fr. élévation, lat. elevatio.
A RAPORTÁ1 ~éz tranz. 1) (noțiuni, fenomene, fapte etc.) A face să se raporteze 2) (elemente de relief) A reprezenta grafic la o anumită scară (pe un plan sau pe o hartă). /<fr. rapporter
PERSPECTÍVĂ ~e f. 1) Aspect agreabil al unui colț de natură văzut de la o anumită distanță. 2) Aspect al unui obiect văzut din depărtare. ~a porților orașului. 3) Modalitate de interpretare; punct de vedere. Fenomen social cercetat în ~ istorică. 4) mat. reprezentare tridimensională a unui obiect, reprodusă la scară diferită pe o suprafață plană, păstrând proporția dintre dimensiunile obiectului. 5) fig. Posibilitate de dezvoltare sau de realizare în viitorul apropiat. ◊ În (sau cu) ~ în (sau cu) viitor. [G.-D. perspectivei] /<fr. perspective
RAPORTÁ vb. I. tr. I. (Rar) A aduce venituri, beneficii; a produce. II. A relata (scris sau oral) unui șef ierarhic sau unei adunări o situație, rezultatul unei activități etc. III. 1. A stabili un raport între două sau mai multe noțiuni. ♦ refl. A face legătura cu ceva; a se referi. 2. (Mat.) A găsi valoarea pe care o are o mărime când a doua mărime are o valoare egală cu unitatea. 3. A reprezenta pe un plan la o anumită scară, elementele unei ridicări topografice. [P.i. -tez, 3,6 -tează și rapórtă. / < fr. rapporter].
RAPORTÁ vb. I. tr. 1. a relata unui șef ierarhic sau unei adunări o situație, rezultatul unei activități etc. 2. a stabili un raport între două sau mai multe noțiuni. 3. (mat.) a găsi valoarea pe care o are o mărime, când a doua mărime are o valoare egală cu unitatea. 4. a reprezenta pe un plan, la o anumită scară, elementele unei ridicări topografice. II. refl. a se referi, a face aluzie la ceva. (< fr. rapporter)
RAPORTÁ, (I, II 1) raportez, (II 2, pers. 3) rapórtă, vb. I. Tranz. I. 1. A stabili un raport între două (sau mai multe) noțiuni, a le pune în legătură unele cu altele, a considera ceva în relație cu... ♦ Refl. A se referi, a face aluzie la ceva. 2. A găsi valoarea pe care o are o mărime când a doua mărime are o valoare egală cu unitatea. 3. A reprezenta grafic pe un plan, la o anumită scară, elementele unei ridicări de teren. II. 1. A prezenta (în scris sau oral) un raport (cu caracter oficial); a aduce un lucru la cunoștința cuiva. ♦ A relata, a povesti ceva (în mod indiscret și cu răutate); a pârî. 2. A produce venituri, a aduce beneficii. – Din fr. rapporter.
SCÁLĂ s. f. 1. totalitatea reperelor pe un instrument de măsură, reprezentând valori ale unei mărimi care se măsoară; scară gradată. 2. rampă (5). (< it. scala)
PLAN2 ~uri n. Desen tehnic care reprezintă grafic un teren sau o construcție la o anumită scară. ~ul școlii. /<fr. plan, lat. planus
HÁRTĂ, hărți, s. f. reprezentare grafică în plan orizontal a suprafeței pământului (totală sau parțială), generalizată și micșorată conform unei anumite scări de proporție și întocmită pe baza unei proiecții cartografice. ◊ (În sintagmele) Harta fusurilor orare = hartă care indică limitele reale ale fusurilor orare. Hartă geologică = hartă pe care este reprezentată răspândirea diferitelor formații geologice. Hartă hidrologică = hartă pe care sunt reprezentate repartiția proprietăților fizice și chimice și condițiile de zăcământ ale apelor subterane. Hartă lingvistică = hartă rezultată din cartografierea faptelor de limbă. Hartă sinoptică = hartă făcută din 6 în 6 ore în care se înscriu principalele elemente meteorologice. Hartă de anomalii = hartă care indică abaterile (actuale) ale unor elemente meteorologice, față de valorile medii multianuale. – Din ngr. hártis.
HÁRTĂ hărți f. reprezentare grafică, în plan orizontal, a suprafeței globului pământesc (totală sau parțială), generalizată și micșorată la o anumită scară. ◊ ~ geologică hartă pe care este reprezentată răspândirea diferitelor formații geologice. [G.-D. hărții] /<ngr. hártis
ZÉRO, zeróuri, s. n. 1. Număr care, în numărătoare, reprezintă o cantitate vidă și care se indică prin cifra 0; nulă. ◊ Expr. A reduce ceva la zero = a reduce cu totul importanța unui lucru, a face să fie neglijabil. ♦ Cifră reprezentând numărul de mai sus pusă la dreapta altei cifre pentru a mări de zece ori valoarea unui număr; nulă. 2. Epitet dat unui om de nimic; nulitate. 3. (Fiz.) Punct care servește ca origine a unei scări cu ajutorul căreia se indică valorile unei mărimi. ♦ Spec. Grad de temperatură fixat în unele sisteme de măsură a temperaturii (Réaumur, Celsius) la punctul de înghețare a apei distilate la presiunea normală. ◊ Zero absolut = temperatură de minus 273 de grade Celsius, socotită ca cea mai joasă temperatură posibilă. 4. (Lingv.) Desinență (sau sufix) zero = absența unui afix gramatical la o formă flexionară, care este marcată, față de alte forme cu afixe exprimate, prin lipsa unei mărci formale propriu-zise. – Din fr. zéro.
ÍNDICE I. s. m. 1. (mat.) semn distinctiv afectat unei litere, reprezentând în același calcul mai multe mărimi analoage. 2. număr, cifră. ◊ cifră dintr-un plan economic ce trebuie atinsă pentru a se realiza un anumit nivel de producție. 3. mărime care caracterizează o proprietate a unei substanțe, a unui sistem tehnic etc. 4. fapt, indiciu care arată aspectul unui fenomen, al unei situații etc. II. s. n. 1. index. ♦ ~ de clasificare = combinație de cifre și litere cu care se notează, într-un sistem de clasificare după conținut, publicațiile. 2. indicator al scării unui instrument de măsură. (< fr., it. indice, lat. index)
ÍNDICE I. s.m. 1. (Mat.) Semn distinctiv afectat unei litere reprezentând în același calcul mai multe mărimi analoage. 2. Număr, cifră. ♦ Cifră dintr-un plan economic care trebuie atinsă pentru a se realiza un anumit nivel de producție cantitativ și calitativ. 3. Mărime care caracterizează o proprietate a unei substanțe, a unui sistem tehnic etc. 4. Fapt, indiciu care arată aspectul unui fenomen, al unei situații etc. II. s.n. 1. Index. ◊ Indice de clasificare = combinație de cifre și litere cu care se notează, într-un sistem de clasificare după conținut, publicațiile. 2. (Fiz.) Indicator al scării unui instrument de măsură. [< lat. index, cf. it., fr. indice].