Rezultate din textul definițiilor
pénsie (pénsii), s. f. – Ajutor bănesc, rentă. Fr. pension, cf. rus. pensija (după ipoteza care nu e necesară a lui Sanzewitsch 207, rom. provine din rus.). – Der. pension (var. pensionat), s. n. (colegiu), din fr. pension, dublet al lui pensiune, s. f. (casă de oaspeți); pensiona, vb., din fr. pensionner; pensionar, s. m., din fr. pensionnaire.

OSPĂTÁ, ospătez, vb. I. Tranz. A primi (pe cineva) în casă ca oaspete, oferindu-i mâncare și băutură; a da de mâncare; a trata, a cinsti. ♦ Tranz., intranz. și refl. (Înv. și pop.) A mânca; p. ext. a petrece, a benchetui. – Din lat. hospitare.

OSPITALIÉR, -Ă, ospitalieri, -e, adj. Care primește bucuros oaspeți; care este amabil, primitor cu oaspeții. ♦ (Despre o casă, un oraș, o țară) În care ești bine primit, în care te simți bine; care oferă ospitalitate. [Pr.: -li-er] – Din fr. hospitalier.

CÁSĂ1 ~e f. 1) Construcție servind ca locuință pentru oameni. ◊ De ~ produs în condiții casnice. A avea ~ și masă a fi îndestulat. 2) Totalitate a bunurilor ce constituie averea unei persoane; gospodărie. 3) Încăpere cu destinație specială într-o clădire. ~a ascensorului. ◊ ~a mare odaie în casele țărănești destinată oaspeților. 4) Totalitate a persoanelor înrudite care locuiesc împreună; familie. ◊ A face ~ cu cineva a trăi în înțelegere; a trăi cu cineva în căsnicie. 5) Nume dat unor instituții, așezăminte, firme comerciale etc. ~ de cultură. ~ de odihnă. ~a scriitorilor. 6) Unitate economică (de producție, de comerț sau de servicii sociale), care are o conducere unică; întreprindere. [G.-D. casei] /<lat. casa

OSPITALIÉR ~ă (~i, ~e) 1) Care primește cu plăcere oaspeții; bucuros de oaspeți; primitor. 2) (despre case, țări etc.) Care oferă primire bună. [Sil. -li-er] /<fr. hospitalier

AMFITRIÓN, -OÁNĂ, amfitrioni, -oane, s. m. și f. (Livr.) Stăpânul unei case în raport cu oaspeții săi; gazdă. [Pr.: -tri-on] – Din fr. amphitryon.

GÁZDĂ, gazde, s. f. 1. Persoană care primește pe cineva la sine (dându-i adăpost); cel care ține pe cineva la sine în schimbul unei chirii (și cu întreținere plătită); stăpânul unei case în raport cu oaspeții săi, amfitrion. ♦ Organism pe care (sau în care) trăiește un animal parazit aflat în stare larvară sau adultă. 2. Locuință ocupată de cineva în calitate de oaspete sau de chiriaș. 3. (Reg.) Țăran bogat; chiabur, bogătan. ◊ Loc. adj. De gazdă (mare) = din oameni bogați. – Din magh. gazda.

GĂZDOÁIE, găzdoaie, s. f. (înv. și reg.) 1. Stăpâna casei (în raport cu oaspeții sau cu chiriașii săi); gospodină. 2. Chiaburoaică. [Pr.: -doa-ie] – Gazdă + suf. -oaie.

OSPITALIÉR, -Ă adj. Binevoitor cu oaspeții; primitor. ♦ (Despre o casă, o țară etc.) Unde cineva este totdeauna bine primit, unde cineva se simte bine. // s.m. și f. Membru al unor ordine instituite pentru îngrijirea bolnavilor. [Pron. -li-er. / < fr. hospitalier].

OSPITALIÉR, -Ă I. adj. binevoitor cu oaspeții; primitor. ◊ (despre o casă, o țară etc.) unde cineva este totdeauna bine primit, unde se simte bine. II. s. m. f. membru al unor ordine militare religioase instituite pentru îngrijirea bolnavilor. (< fr. hospitalier)

AMFITRIÓN, -OÁNĂ, amfitrioni, -oane, s. m. și f. Stăpânul unei case în raport cu oaspeții săi; gazdă. [Pr.: -tri-on] – Fr. amphitryon (< gr.).

AMFITRIÓN ~i m. Stăpân al casei considerat în raport cu oaspeții sau chiriașii săi; gazdă. [Sil. -fi-tri-on] /<fr. amphitryon

GÁZDĂ ~e f. 1) Stăpân al unei case, considerat în raport cu oaspeții sau chiriașii săi. 2) Locuință pe care o ia cineva în chirie. A trăi la ~. 3) Organism care servește drept mediu de viață pentru anumite animale parazite. [G.-D. gazdei] /<ung. gazda

GOSPODÍNĂ ~e f. 1) Femeie care se ocupă (numai) de gospodărie; casnică. 2) Femeie pricepută în treburile gospodăriei. 3) Stăpâna casei considerată în raport cu oaspeții. /<sl. gospodini

ARHONDARÍC, arhondarice, s. n. Aripă sau casă a unei mănăstiri rezervată găzduirii oaspeților; arhondărie. [Pl. și: arhondarícuri] – Din ngr. arhondariki.

ARHONDARÍC, arhondarice, s. n. Aripă sau casă specială a unei mănăstiri rezervată găzduirii oaspeților; arhondărie. [Pl. și: arhondaricuri] – Din ngr. arhondaríki.

ARHONDARÍC, arhondarice, s. n. (Reg.) Aripă sau casă specială a unei mănăstiri rezervată găzduirii oaspeților. – Ngr. arhondariki.

OÁSPETE, oaspeți, s. m. 1. Persoană care vizitează pe cineva în casa acestuia; cel căruia i se oferă ospitalitate; musafir, invitat. ♦ Persoană (oficială) care vizitează o țară, o instituție sau asistă (ca invitat, ca reprezentant) la o solemnitate, la un spectacol etc. 2. (Reg.) Nuntaș. [Var.: oáspe, oáspăt s. m.] – Lat. hospes, -itis.

GOSPODÁR2 ~i m. 1) Persoană (de la țară) care administrează o gospodărie (privată sau publică). ◊ ~ul casei a) capul familiei; b) gazda considerată în raport cu oaspeții. 2) ist. Conducător absolut al țării; domn; domnitor. /<bulg., sb. gospodar

STĂPÂN ~ă (~i, ~e) m. și f. 1) Persoană căreia îi aparține un bun material. ~ul mașinii.A se face ~ pe ceva a pune stăpânire pe ceva. 2) (în antichitate) Proprietar de sclavi. 3) Persoană în serviciul căreia se află angajat cineva. ◊ A intra (sau a se băga) la ~ a se angaja slugă. (A fi) fără ~ a) (a fi) independent în acțiunile sale; b) (a fi) fără supraveghere. 4) fig. Persoană cu puteri depline. ◊ A fi ~ pe situație a se orienta bine într-o situație, ocupând o poziție dominantă. A fi ~ pe materie a poseda un obiect. A fi ~ pe sine a fi în stare să-și stăpânească sentimentele, pornirile; a-și ține firea. A fi ~ pe soarta (sau pe viața) sa a dispune de propria persoană. 5) pop. Persoană care administrează o gospodărie (privată sau publică); gospodar. ◊ ~ul casei a) capul familiei; b) gazdă (luată în raport cu oaspeții). /<sl. stopanu

ospắț (-péțe), s. n. – Masă, banchet. – Mr. uspeț. Lat. hospitium (Pușcariu 1230; Candrea-Dens., 1276; REW 4200), cf. ngr. σπίτι, alb. štëpicasă” (Rosetti, I, 170 crede că numai în rom. s-a păstrat cuvîntul lat.). Pentru semantism, cf. Todoran, Dacor., XI, 128. Cf. oaspete.Der. ospeție, s. f. (ospitalitate); ospețime, s. f. (adunare de musafiri). Der. neol. ospiciu, s. n., din fr. hospice; ospitalier, adj., din fr. hospitalier; ospitalitate, s. f., din fr. hospitalité.

arípă (est) f., pl. ĭ, și áripă (vest) f., pl. áripĭ, ắripĭ și áripe (lat. álipes, -ipedis, cu aripĭ la picĭoare, d. ala, aripă, și pes, picĭor; mrom. áripă, parte din turmă, areapă, areápită și árpită, aripă. Prefacerea luĭ d în t s' a făcut după práepes, práepetis, care zboară ĭute, orĭ hóspes, hóspitis, oaspete, ĭar genu f. după ala, aripă. V. areapă). La păsărĭ și insecte, organele care le ajută să zboare, ĭar la peștĭ, acelea care-ĭ ajută să înoate. Aripile moriĭ, fofezele, razele care primesc vîntu. Aripile trăsuriĭ, apărătorile puse la roate ca să nu sară noroĭu' n sus. Aripile uneĭ oștĭ, laturile (flancurile) eĭ în front. (V. crilă). Aripile uneĭ case, coastele, partea dreaptă și stîngă. Aripile roateĭ (la vapor), zbaturile, lopețile care împing apa (la élice, ramurile eĭ). Mar. Velă trapezoidă suplementară [!]. Fig. Protecțiune, scut: a fugi supt aripa cuĭva, supt aripa legiĭ. A zbura cu aripile tăle, a lucra fără ajutoru nimănuĭ. – Vechĭ árepă.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)