Rezultate din textul definițiilor
APARTAMENT, apartamente, s. n. Locuinta (intr-o casa mai mare) compusa din mai multe camere (si dependinte). – Din fr. appartement.

CASTEL, castele, s. n. 1. Cladire mare, medievala, prevazuta cu turnuri si cu creneluri, inconjurata de ziduri si de santuri, care servea ca locuinta seniorilor feudali; (astazi) casa mare care imita arhitectura medievala. ◊ Expr. Castele in Spania = visuri irealizabile, planuri fantastice, iluzii desarte. 2. (In sintagma) Castel de apa = constructie speciala (in forma de turn) care serveste ca rezervor de apa. 3. Fiecare dintre constructiile situate deasupra puntii superioare a unei nave. – Din lat. castellum. Cf. pol. kasztel, it. castello.

HUDUBAIE, hudubai, s. f. (Reg.) 1. casa mare; incapere foarte spatioasa. 2. Fiinta monstruoasa, fantastica; monstru. [Pr.: -ba-ie] – Et. nec.

CASTEL ~e n. 1) (in evul mediu) Constructie fortificata, prevazuta cu turnuri si creneluri, in care locuiau seniorii feudali. 2) casa mare si luxoasa, construita in stil medieval. ◊ ~ de apa rezervor pentru acumularea si distribuirea apei. /<lat. castellum

MITOC ~uri n. 1) Manastire mica subordonata unei manastiri mai mari. 2) casa sau grup de case care apartineau unei manastiri si serveau ca loc de gazduire (pe langa aceasta). /<sl. metohu

VALETUDINARIU s.n. Infirmerie intr-o mare casa romana. ♦ Spital al unei tabere romane. [pron. -riu. / < lat. valetudinarium].

CONTOAR s.n. 1. Birou de comert, mai ales birou al unui bancher. ♦ Agentie comerciala intr-un stat strain (mai ales intr-o tara comerciala). 2. Masa, mobila, loc unde se fac platile in casele mari de comert sau de banca. [Var. (1) contuar, comptuar s.n. / < fr. comptoir].

CASTEL s.n. 1. Constructie fortificata, medievala, prevazuta de obicei cu turnuri, inconjurata cu ziduri mari si cu santuri, care servea ca locuinta seniorilor feudali; (astazi) casa mare, luxoasa, cladita dupa arhitectura medievala. ◊ Castele in Spania = visuri irealizabile, planuri fantastice; himere; castel de apa = constructie de beton armat in care se pastreaza apa pentru alimentarea unor fabrici, locuinte etc. 2. Fiecare dintre constructiile metalice sau de lemn care sunt situate pe suprastructura unei nave. [Pl. -le, -luri. / < lat. castellum, cf. pol. kastel, germ. Kastell, it. castello].

castaura, castaure, s.f. (reg.) casa mare lucrata urat si prost; hardughie, maghernita.

ham2, s.n. (reg., inv.) casa mare, goala, nelocuita.

haula, haule, s.f. (reg.) casa mare si goala; casoaie.

hrai, hraiuri, s.n. (reg., inv.) casa mare si goala.

potlec, potlecuri, s.n. (reg.) 1. bucata de lemn, in forma de triunghi, care se asaza intre acoperis si capriori, pentru a ridica streasina casei. 2. bucata de lemn care se adauga la o barna mai scurta sau care umple scobitura unei barne cand se construieste o casa mare.

povarna2 s.f. (reg.) 1. acoperis inclinat al colibei de la stana. 2. (in forma: poharnie) casa darapanata; casa mare urat cladita.

MAJORDOM s.m. Intendentul unui palat regal sau princiar; (p. ext.) sef al personalului de serviciu in casele marilor nobili si bogatasi. [< fr. majordome, germ. Majordom, cf. lat. maior – sef, domuscasa].

speie, spei, s.f. (reg.) casa mare.

CONTOAR s. n. 1. birou de comert (in special al unui bancher); masa unde se fac platile in casele mari de comert. 2. agentie comerciala intr-un stat strain. (< fr. comptoir)

haraba (harabale), s. f. – Car, caruta mare. Tc. araba (Seineanu, II, 205; Lokotsch 790), cf. bg., sb. araba, rus. arba.Der. harabagiu, s. m. (carutas), din tc. arabaci; harabagiesc, adj. (tipic pentru carutasi); harabagilic, s. n. (inv., consum, impozit municipal pe carutel care intra), din tc. arabacilik; harabagerie, s. f. (carausie); harabaie, s. f. (casa mare, cladire mare), cf. Iordan, BL, IX, 56.

hau interj. – Reda strigatele de chemare sau de bucurie, ca si latratul. – Var. hau, hu. Creatie expresiva, cf. aui.Der. haui (var. hauli, hauni, aoli), vb. (a tipa; a chema in gura mare; a cinta; a urla); haucai, vb. (a latra), cf. rut. kaukati; haula, s. f. (casa mare pustie), numita astfel datorita ecoului peretilor sai; haot, s. n. (Munt., zgomot, larma); hau, s. n. (abis, prapastie), din pricina ecoului (Cihac, II, 663 si Philippide, Principii, 154 se gindesc la o posibila der. din ngr. χάος; DAR considera etimonul necunoscut; Scriban porneste de la mag. ho „zapada”).

CASTEL, castele, s. n. 1. Cladire mare, medievala, prevazuta cu turnuri si creneluri, inconjurata de ziduri si de santuri, care servea ca locuinta seniorilor feudali; (astazi) casa mare, imitand arhitectura medievala. ◊ Expr. Castele in Spania = visuri irealizabile, planuri fantastice. 2. (In expr.) Castel de apa = constructie speciala (in forma de turn) care serveste ca rezervor de apa. – Lat. lit. castellum.

cazarma f., pl. e sau cazarmi si cazarmi (rus. kazarma, germ. kaserne, fr. caserne, it. caserma, d. pv. cazerna, casuta de paza p. patru oameni, care vine d. lat. quaternus, quadernus, de patru, d. quadrum, patrat. V. caiet). casa mare pentru soldati. Soldatii citi locuiesc intr´insa: a plecat toata cazarma. – Mold. pop. si o cazarme, pl. cazarmi.

1) bloc n., pl. uri (fr. bloc, d. germ. block, mgerm. bloch, grinda, bustean). Masa, greutate mare, bolovan mare: un bloc de marmura, de fer. Gramada, pachet: un bloc de carti. Caiet compus din foi mari de carton mat p. desen. In bloc, cu toptanu, cu gramada. casa mare, blockhaus.

dam n., pl. uri (turc. dam, acoperemint, casa mare). Dobr. Grajd nepodit. Munt. Hardughie, casa enorma. Munt. Vest. Bordei in care ierneaza bivolii. Suc. Sura mica in dosu casei, chiler (rev. I. Crg. 2, 60). V. nam.

IMOBIL1, imobile, s. n. Cladire, casa (mai mare). – Din fr. immeuble (modificat dupa lat. immobilis).

DOAMNA ~e f. 1)(folosit ca termen de politete si de adresare, izolat sau inaintea numelui) Femeie casatorita. 2) Sotie a domnului. 3) inv. Stapana a unei case boieresti. ◊ ~ mare planta erbacee otravitoare, cu flori brune-violete si cu fructe negre, intrebuintata in medicina; matraguna. /<lat. dom[i]na

VALETUDINARIU s. n. infirmerie intr-o casa romana mare. ◊ spital al unei tabere romane. (< lat. valetudinarium)

ale (vest) 1) art. fem. pl. ild. cele: casele ale de colo, casele alea marile (cele mari), te apuca alte alea de frica (alte celea, altceva, adica „paralizia”); 2) art. care arata gen. pl. fem. (in est a): ale mele, ale lor, ale uneia, ale femeii, de ale lumii (lucruri din ale lumii).

colos n., pl. uri si oase (vgr. kolossos, lat. colossus). Statua mai mare de cit marimea naturala, cum a fost mai ales cea de bronz a lui Apoline, inalta de 30 de metri, ridicata la intrarea portului din Rodos in sec. III in ainte [!] de Hristos si daramata [!] de un cutremur si care se numea colosu de la Rodos. casa foarte mare, hardughie. Om sau animal voluminos, matahala (si masc. doi colosi). Fig. Niste colosuri de corabii, un colos de imperiu. V. urias.

HRAITA, hraite, s. f. (Reg.) casa, odaie, cladire mare.

casa1 ~e f. 1) Constructie servind ca locuinta pentru oameni. ◊ De ~ produs in conditii casnice. A avea ~ si masa a fi indestulat. 2) Totalitate a bunurilor ce constituie averea unei persoane; gospodarie. 3) Incapere cu destinatie speciala intr-o cladire. ~a ascensorului. ◊ ~a mare odaie in casele taranesti destinata oaspetilor. 4) Totalitate a persoanelor inrudite care locuiesc impreuna; familie. ◊ A face ~ cu cineva a trai in intelegere; a trai cu cineva in casnicie. 5) Nume dat unor institutii, asezaminte, firme comerciale etc. ~ de cultura. ~ de odihna. ~a scriitorilor. 6) Unitate economica (de productie, de comert sau de servicii sociale), care are o conducere unica; intreprindere. [G.-D. casei] /<lat. casa

SOBOLAN ~i m. Mamifer rozator asemanator cu soarecele, dar de talie mai mare, care traieste in preajma caselor aducand daune mari omului; guzgan. ◊ ~-de-apa specie de sobolan cu blana rosiatica, care traieste pe malul apelor. /sobol + suf. ~an

DAICA, daici, s. f. (Olt., Munt.) 1. Gospodina, stapana casei. 2. Sora mai mare. (din sb. dajka, diminutiv al lui dada; cf. doda)

dada (dade), s. f. – Nume care se da de obicei la tara unei surori mai mari, unei matusi, si, in general, unei femei mai in virsta. – Mr. dada. Tc. dada „stapina casei, gospodina”, probabil in parte prin intermediul bg., sb., mag. dada (Tiktin; Candrea; cf. Berneker 176). – Der. dadaca, s. f. (doica); dadaci, vb. (a creste; a educa, a forma, a calauzi); dadaceala, s. f. (crestere; educatie, grija); daica, s. f. (Olt., Munt., stapina casei; sora mai mare), din sb. dajka, dim. de la dada; cf. doda.

MAJORDOM, majordomi, s. m. (In Franta, in evul mediu) Intendent al domeniilor regale si al palatului; p. gener. persoana insarcinata cu administrarea unui palat (regal sau princiar); p. ext. seful personalului de serviciu din casele nobililor sau ale marilor bogatasi. – Din fr. majordome.

APANAJ, apanaje, s. n. 1. Parte dintr-un domeniu feudal acordata fiilor din casele domnitoare si din marile familii nobile; proprietate sau venit acordat din averea tarii membrilor unei familii domnitoare. 2. Bun material sau spiritual care se atribuie cuiva sau este acaparat in mod exclusiv de cineva; fig. ceea ce este propriu unei persoane sau unui lucru. – Din fr. apanage.

DEZORDINE s. 1. v. debandada. 2. deranj, neoranduiala, zapaceala, (rar) neordine, (Mold.) calamandros, (fam.) brambureala, harababura. (E mare ~ la ei in casa.) 3. neoranduiala, neregula, ravaseala, valmasag, vraiste, zapaceala, (fam.) brambureala, harababura, talmes-balmes, (fam. fig.) balamuc. (Ce mare ~ e in hartiile tale.) 4. v. babilonie. 5. v. neglijenta. 6. v. tulburare.

MAJORDOM ~i m. 1) Persoana responsabila de administrarea palatului regal sau princiar. 2) Sef al personalului de serviciu din casele nobililor sau ale marilor bogatasi. /<fr. majordome, germ. Majordom

purici, puricesc, vb. IV (reg.) 1. (despre sipci, cuisoare sau pene de lemn) a bate in peretii sau in barnele unei case, pentru a fixa tencuiala sau lutul; a fixa cu purici (pietre). 2. (despre bucati mici de caramida sau de piatra) a lipi pe peretii noi ai unei case, pentru a le mari rezistenta.

APANAJ, apanaje, s. n. 1. Portiune dintr-un domeniu feudal acordata fiilor din casele domnitoare si din marile familii nobile; proprietate sau venit acordat in chip arbitrar, din averea tarii, membrilor unei familii domnitoare. 2. Bun material sau, fig., spiritual care se atribuie cuiva sau este acaparat in mod exclusiv de cineva. – Fr. apanage.

URDAREANU, Ernest (1897-1962), ofiter si om politic roman. Colaborator apropiat al regelui Carol II, membru marcant al camarilei regale. maresal al Curtii regale (mart. 1937), mare sambelan (oct. 1938), ministru al casei regale (1938-1940), sef de stat major al Partidului Natiunii (iun.-iul. 1940), ministru de stat (iun.-sept. 1940). L-a insotit pe regele Carol II in exil.

BALAMUC, balamucuri, s. n. Clinica pentru alienati mintali; casa de nebuni. ♦ Fig. Galagie, dezordine mare. – Din n. pr. Malamuc.

HARABAIE, harabai, s. f. casa, incapere, curte etc. de dimensiuni mari. ♦ Vehicul mare. [Pr.: -ba-ie.Var.: (reg.) harabaie s. f.] – Din tc. harabe.

MANECHIN, manechine, s. n. 1. Figura de lemn, de ceara, de material plastic etc., care infatiseaza corpul omenesc sau o parte a lui si este folosita ca model in pictura si sculptura, ca suport pentru a proba ori a expune o haina etc. ♦ Fig. Epitet dat unui om care executa servil si mecanic ceea ce i se cere; om lipsit de personalitate, usor de condus si influentabil. 2. Persoana angajata de un (mare) atelier de croitorie, de o casa de mode etc. pentru a imbraca diverse obiecte vestimentare, cu scopul de a le prezenta public; model. – Din fr. mannequin.

REGISTRU s. 1. v. condica. 2. (CONT.) registru de casa = jurnal de casa; registru de partizi v. cartea mare. 3. (TEHN.) sertar, suber, ventil. (~ la o conducta.) 4. v. ambitus. 5. (MUZ.) (inv.) octoih. (~ul unui instrument de suflat.)

INALT1 ~ta (~ti, ~te) (in opozitie cu scund si jos) 1) Care se intinde mult in sus. casa ~ta.Frunte ~ta frunte lata, mare. 2) Care se afla la mare inaltime. Loc ~. 3) Care este mare de statura; lung. Un om ~. 4) Care este ridicat (ca valoare, intensitate, marime etc.). Curent electric de ~ta tensiune. Recolta ~ta. 5) (despre sunete, voci) Care are un ton subtire. Nota ~ta. /<lat. in altum

SandramA ~le f. 1) Constructie rudi-mentara din scanduri, facuta in spatele unei case taranesti. 2) Acoperis de sindrila. 3) Cla-dire mare, veche si darapanata. 4) fig. depr. Persoana ramolita si neputincioasa. /<turc. sondurma

BALAMUC, balamucuri, s. n. casa de nebuni; ospiciu. ♦ Fig. Galagie mare, dezordine. – Din Malamuc (nume propriu).

casoaie f., pl. oi sau tot oaie (augm. d. casa). Crama sau alta constructiune mai mare de lemn de adapostit butoaie, saci, masinaria unui ferastrau s. a. – Si casoi n., pl. oaie. V. blockhaus.

LANDI, Stefano (pe numele adevarat Stefano Pirandello) (1895-1972), scriitor italian. Fiul lui L. Pirandello. Versuri („Formele”) si romane („Zidul casei”), dar mai ales piese de teatru care prezinta, intr-o atmosfera de mare tensiune dramatica, viata de familie („casa cu doua etaje”, „O treapta mai jos”, „Scoala tatilor”) precum si aspecte vizand nedreptatea si suferinta („Cel mai mare sacrilegiu”).

LIVREA, livrele, s. f. Uniforma (impodobita cu galoane si fireturi) purtata de personalul de serviciu din marile hoteluri, din restaurante sau din unele case particulare. – Din fr. livree.

BALAMUC ~uri n. 1) pop. Spital pentru alienati mintali; casa de nebuni; ospiciu. 2) fig. fam. Galagie mare, insotita de dezordine. /Din Malamuc n. pr.

LIVREA s. f. uniforma cu galoane si fireturi, purtata de personalul de serviciu din marile hoteluri si restaurante si din unele case particulare. (< fr. livree)

castel n., pl. e (lat. castellum, dim. d. castrum, reduta, fort. V. costei). casa feudala fortificata. Locuinta de suveran. Vila mare.

cofer (Munt. vest), sofer (Olt.) si sofei (Ban.) n., pl. e (sas. schufel, germ. schaufel, lopata adincata, infl. de cofei. V. sufla). Caus facut din doage legate cu cercuri de lemn si prevazut c´o coada lunga de vre-o doi metri de scos borhotu ferbinte [!] din cazan. Munt. est. Canta, canata, ghium, vas metalic (cu sau fara capac) care contine 6-8 litri si serveste la adus si la tinut apa in casa. Fam. Iron. Stacan (ceasca sau pahar mare): bem cu coferu, c´asa ne e felu (Loc.). Trans. sofei. Cofita. V. si bracaci, donita, galeata, meredeu, mertic, sistar.

DOAMNA, doamne, s. f. 1. Termen de politete pentru o femeie casatorita. ◊ Doamna de onoare = femeie (din aristocratie) aflata in serviciul unei printese, al unei regine etc. ♦ Sotie. ♦ Spec. Sotie a unui domnitor sau a unui boier. ♦ Stapana a unei case, a unei gospodarii. 2. Compus: (Bot.; pop.) doamna-mare sau doamna-codrului = matraguna. – Lat. dom(i)na.

DRANITA, dranite, s. f. Fiecare dintre scandurelele subtiri de lemn de brad, mai mari decat sindrila, cu care se acopera unele case taranesti. – Din rus. dranita, ucr. dranyca.

podmol (pomnol), podmoluri si podmoale, s.n. 1. (pop.) mal inalt, abrupt; teren ros de ape. 2. (pop.) aluviune, mal, namol adus de ape; teren malos, noroios. 3. (pop.; in loc. adv. ) cu podmolul = de-a rostogolul. 4. (pop.) cantitate mare, gramada; multime. 5. (pop.; adv.) in numar mare, cu gramada; in forma de gramada. 6. (reg.) prispa de pamant. 7. (reg.) prag de pamant imprejurul casei taranesti. 8. (reg.) brau de zid. 9. (reg.) vatra de lut sau de caramida pe care este cladit cuptorul la unele case taranesti. 10. (reg.) firida. 11. (reg.; adv.) in numar mare, cu gramada; in forma de gramada.

CEZANNE, [sezan], Paul (1938-1906), pictor francez. Temperament reflexiv si framintat, adept, la inceput, al impresionistilor, de care ulterior s-a desprins. A creat o arta si o estetica originala, intemeiata pe esentializari si sinteze ale formei, pe o severa si solida constructie a volumelor realizate prin culoare („casa spinzuratului”, „Muntele Sainte-Victoire”, „Jucatorii de carti”, „marea la Estaque”). Considerat deschizator de drumuri in arta sec. 20.

COTNARI 1. Com. in jud. Iasi; 8.068 loc. (1991). Expl. de gresii. Podgorie renumita si centru pomicol. Vinificatie. Statie de c. f. Cetate geto-dacica puternic fortificata (sec. 4-3 i. Hr.). Podul de piatra si beciurile caselor domnesti, atribuite prin traditie lui Stefan cel mare. Intemeiat probabil in sec. 13, este mentionat documentar ca tirg din 1448. Domnul Moldovei, Despot-Voda (1561-1563), a infiintat aici un colegiu latin (1562), sub conducerea lui Ioan Sommer. 2. Denumirea vinului produs in podgoria Cotnari.

SOBOLAN, sobolani, s. m. Mamifer rozator omnivor din familia muridelor, mai mare decat soarecele, cu coada lunga acoperita cu solzi in forma de inele, care traieste in jurul locuintelor, hambarelor, depozitelor etc., provocand mari stricaciuni; guzgan (Rattus norvegicus). ◊ Sobolan negru (sau de casa) = sobolan care traieste in camari, in poduri etc., produce mari pagube si transmite diferite boli infectioase (Rattus rattus). Sobolan de apa = sobolan de culoare roscata, care traieste pe malul apelor (Arvicola terrestris). Sobolan moscat = desman. – Sobol + suf. -an.

REFACUT, -A, refacuti, -te, adj. (Despre industrie, agricultura, economie etc.; p. ext. despre regiuni, tari etc.) Readus in starea buna de mai inainte; restabilit. ♦ (Despre o lucrare, o casa etc.) Executat din nou (sau in cea mai mare parte); reconstruit. ♦ Fig. (Despre oameni) insanatosit, intremat, intarit. – V. reface.

Svab1 ~i m. 1) Gandac nocturn de culoare bruna-roscata, care se hraneste cu produse alimentare; gandac-de-bucatarie; libarca. 2) Gandac nocturn de talie mare, de culoare neagra-cafenie; gandac-negru; gandac-de-casa. /<ucr. svab, germ. Schwabe

polata, polate si polati, s.f. (inv. si reg.) 1. palat domnesc sau imparatesc; curte domneasca, princiara sau imparateasca; sala, camera mare intr-un palat. 2. incapere mica pe langa o casa taraneasca; camara, chelar; magazie, sopron. 3. camera mica de locuit in casele taranesti. 4. prisaca, stupina. 5. perete de legatura intre casa si o alta cladire alaturata. 6. streasina de casa; bucata de scandura asezata la streasina casei. 7. portiune dintr-un gard de scanduri. 8. schela care serveste ca suport muncitorilor care lucreaza la inaltime. 9. (in forma: polatie) avut, zestre, calabalac. 10. (cu sens colectiv) membrii unei familii; (in forma: poladie) populatie a unui tinut sau a unei tari.

chiolhan si chiulhan n., pl. e si uri (turc. pers. kul-han, cuptor de baie, d. kul, cenusa, si han, casa. La baile turcesti se reprezentau si farse). Fam. mare chef, betie strasnica: a trage un chiolhan, a te pune pe chiolhan.

ecpaia, ecpaiele, s.f. (inv.) 1. casa civila a domnitorului; suita domneasca. 2. personalul din serviciul unui mare demnitar. 3. clasa sociala.

BUNGALOU s. n. locuinta din lemn si impletituri de trestie, cu un singur etaj si inconjurata de vegetatie. ◊ casa mica din materiale usoare, la tara sau pe malul marii, in timpul vacantelor. (< engl. bungalow)

PISICA ~ci f. 1) Mamifer carnivor de talie mica, foarte sprinten, cu blana neteda, de diferite culori, cu ochi ageri (care vad si in intuneric) si cu ghearele ascutite, retractile. ◊ ~ domestica specie de pisica care traieste pe langa case si se hraneste cu soareci. ~ salbatica specie de pisica, mai mare decat cea domestica, cu blana de culoare cenusie intunecata si cu dungi negre transversale, care traieste prin paduri. ~ca cu clopotei nu prinde soareci cel care-si da in vileag intentiile poate rata scopul urmarit. 2) Blana a acestui mamifer. 3): ~-de-mare peste marin veninos, de talie mica, avand corp in forma de romb. [G.-D. pisicii] /pis + suf. ~ica

CARAVANSERAI s.n. (In Orient) Han mare pentru popasul caravanelor. [Pl. -iuri. / < fr. caravanserail, cf. pers. karwanseraicasa pentru caravane].

joi s. f. – Ziua a patra a saptaminii. – Mr. gioi(a), megl. joi. Lat. (dies) Iōvis (Diez, I, 213; Puscariu 911; Candrea-Dens., 906; REW 4594; DAR); cf. it. giove(di), prov. jous, fr. jeu(di), sp. jueves. Der. joian (var. jo(i)can), s. m. (nume dat de obicei boilor care se nasc intr-o joi); joica, s. f. (nume de vaca); joimarita, s. f. (fiinta imaginara cu puteri malefice care le ameninta pe femeile lenese; obicei popular, conform caruia un flacau merge din casa in casa, prefacindu-se ca este un duh rau), de la joia mare sau joimari.

HARLAU, oras in jud. Iasi, pe raul Bahlui; 12.223 loc. (1998). Statie finala de c. f. Expl. de gresii si calcare oolitice. Fabrici de mobila si cherestea, de tricotaje si conf., de mase plastice; tesatorie de matase; produse alim. (conserve de legume si fructe, preparate din lapte, bauturi alcoolice, otet). Centru pomicol si viticol. Muzeu de arheologie si etnografie. Biserica Sf. Gheorghe (ctitorie din 1492 a lui Stefan cel mare), cu valoroase picturi murale interioare (1530); biserica Sf. Dumitru (ctitorie din 1535 a lui Petru Rares, cu unele transformari din 1779, initiate de marele spatar Iordache Cantacuzino-Deleanu); biserica Sf. Nicolae-Munteni (ante 1848). Ruinele caselor domnesti. Prima mentiune documentara dateaza din 1384. Resedinta domneasca. Stefan cel mare a incheiat aici, cu polonii, Tratatul de pace din 12 iul. 1499. Declarat oras in 1968.

cucuvaie (vest) f., pl. ai, si cucuvea (est), pl. ele (ngr. kukuvaia, kokovaia, vgr. kikkabe, kikymis si kikymos, id.; alb. kukuvaia, -aika si -mace; vsl. sirb. kukuvika, bg. kukuveika si kukumeavka; it. coccoveggia, dial. cucuvaja. V. cucuva si ciovica). Un fel de bufnita mica care locuieste pin [!] ziduri pustii si stinci (strix noctua sau athene noctua), c´o varietate mai mica, care locuieste pin padurile de brad (glaucidium passerinum) si alta mai mare, numita „incaltata” (nyctale Tengmalmi). Poporu crede ca prevesteste moartea in casa pe care cinta, dar. in realitate, ia [!] prevesteste timp frumos. – Si cucuveica, -veauca si cocoveuca (nord), pl. veici, veuci, si cucumea (vest), pl. ele. V. puhace.

VULPE, vulpi, s. f. I. 1. Mamifer carnivor salbatic, de marimea unui caine, cu blana roscata, cu coada lunga si stufoasa, cu urechile ascutite si cu botul ingust; vulpoaica (Vulpes vulpes).Vulpe argintie = specie de vulpe cu blana neagra cu luciu argintiu. ◊ Expr. A avea ochi de vulpe = a avea cautatura vicleana. A tocmi vulpea din padure = a negocia un lucru pe care nu-l ai (la indemana). ♦ Blana acestui animal. 2. Fig. Persoana vicleana, sireata. II. 1. (Reg.) Dar in bani sau in vin pe care, dupa datina de la nunti, mirele, daca este din alt sat, este obligat sa-l dea flacailor din satul miresei. 2. Soi de strugure cu ciorchinele lung, cu boabele rare, dulci, de culoare rosiatica. 3. Ferestruica in acoperisul caselor taranesti, prin care iese fumul din pod. 4. Compuse: (Iht.) vulpe-de-mare = vatos; (Zool.) vulpea-desertului = fenec. [Var.: hulpe s. f.] – Din lat. vulpes.

PAPUC ~ci m. 1) mai ales la pl. pop. Obiect de incaltaminte cu inaltimea pana deasupra gleznei; gheata. ◊ A roade ~cii degeaba pe drumuri a umbla fara rost. A tine (sau a pune) (pe cineva) sub ~ (sau calcai) a tine sau a pune pe cineva sub ascultare; a limita pe cineva in actiuni. A fi sub ~cul (sau calcaiul) cuiva a fi sub ascultarea cuiva; a fi limitat in actiuni de cineva. ~cul-doamnei planta erbacee perena, cu frunze eliptice, cu flori mari divers colorate. 2) mai ales la pl. Obiect de incaltaminte usoara, de casa (fara calcai); pantof de casa. 3) tehn. Piesa de lemn pusa sub capatul de jos al unui stalp pentru a-i mari suprafata de sprijin. 4) Invelis metalic fixat de capatul ascutit al unui pilon pentru a-l proteja si pentru a-i inlesni patrunderea in pamant; sabot. 5) Piesa de metal care uneste un conductor cu o instalatie electrica, asigurand realizarea unui contact demontabil. /<turc. papuc, ung. papucs

caraghioz m., pl. ji (turc. karagoz, bufon, mascarici, d. kara, negru, si goz, ochi; bg. karagios). Bufon in vechile farse. Glumet poznas: acest om e un mare caraghioz. Adj. Ridicul: esti caraghioz cu asemenea idei, o casa caraghioaza. Adv. In mod caraghioz. – Si -ghios, pl. si.

ponor, ponoare, s.n. (pop.) 1. povarnis abrupt sau adancitura formata prin prabusirea unor straturi de teren; rapa. 2. loc necultivat; parloaga. 3. munte inalt cu creasta golasa, lipsita de vegetatie. 4. deal cu coama inalta si rotunda. 5. mica apa curgatoare; garla; apa statatoare mai mare decat o balta. 6. poiana (intr-o padurice). 7. vizuina, barlog (intr-o regiune accidentata). 8. casa mica si scunda. 9. (fig.) necaz, suparare, nenorocire; amar. 10. greseala, vina. 11. multime, numar mare.

scalus, scalusi, s.m. si scaluse, scalusari, s.n. (reg.) 1. specie de lacusta; cosas, calut. 2. gandacel de culoarea aramie, verde-deschis pe spate, cu puncte albe pe elitre. 3. (s.n.; inv.) calus (pentru oameni sau animale). 4. (s.n.) speteaza a jugului; cui care tine polita jugului de sulul grindeiului. 5. (s.n.) lemn in forma de triunghi asezat intre acoperis si capriori, pentru a ridica streasina casei. 6. (s.n.) parte a morii care se poate regla, pentru a macina mai mare sau mai marunt. 7. (s.n.) calus de vioara. 8. (s.n.) bucata de lemn pusa la capatul unei funii, pentru a putea fi apucata mai bine. 9. (s.n.) carlig (la coasa). 10. (s.n.) lat pentru prins pasari. 11. s.n. semn la urechile oilor (facut cu preduceaua, potricala). 12. (s.n.) trecatoare prin gard sau peste gard de la un vecin la altul; parleaz. 13. (s.m.) jocul „calusul”.

COPIL ~i m. 1) Baiat (sau fata) in perioada de la nastere pana la adolescenta. ~ mic. ~ de scoala.De mic ~ din copilarie. A ajunge (sau a cadea) in mintea ~ilor a avea manifestari copilaresti. ~ de casa fecior de boier care slujea ca paj la curtea domneasca sau la un boier mare. ~ de trupa copil (orfan) crescut si educat de o unitate militara. 2) Persoana de orice varsta luata in raport cu parintii sai. 3) fig. Persoana matura care da dovada de naivitate si lipsa de experienta. /Cuv. autoht.

ONOR I. s. n. semn exterior de cinstire, de stima, de pretuire deosebita pentru cineva; (p. ext.) rang, demnitate. ♦ (mil.) a da ~ ul = a prezenta arma in semn de salut la primirea unui sef, la parazi etc.; a face urile (casei) = a-si indeplini indatoririle de gazda. II. s. m. nume dat cartilor celor mai mari, la unele jocuri. (< fr. honneur)

TERASA s. f. 1. constructie deschisa, anexa la o cladire (la parter sau la etaj), pentru odihna etc. ◊ platforma (acoperis plan) deasupra unei case. 2. sistem de suprafete plane, in trepte, situate in lungul cursului unui rau, la malul marii etc. ◊ suprafata plana amenajata pe o ridicatura de teren (in parcuri sau gradini), ca loc de plimbare. ◊ portiune de trotuar in fata unei cafenele sau a unui restaurant unde sunt asezate mese pentru consumatori. (< fr. terrasse, germ. Terrasse)

CORNET, schit in com. Racovita, jud. Vilcea, ctitorit in 1666 de marele ban mares Bajescu. Biserica este un exemplu de arhitectura caracteristica epocii lui Matei Basarab. casa staretiei are un pridvor cu coloane din caramida. Incinta si turnurile sint refacute in sec. 19.

CUTREMUR (‹ cutremura) s. m. 1. Zguduire brusca si puternica, de scurta durata, a scoartei Pamintului, cauzata fie de factori interni (miscari tectonice, eruptii vulcanice), fie de factori externi (fortele mareice, caderi mari de presiune atmosferica, ciocnirea unor meteoriti cu Pamintul). Ii sunt caracteristice: hipocentrul (locul din interiorul litosferei unde se declanseaza energia care provoaca c.) si epicentrul (proiectia hipocentrului la suprafata scoartei Pamintului). Intensitatea c. se masoara pe scara Mercalli, iar magnitudinea pe scara Richter. Cele mai dustrugatoare au fost c. din: 24 ian. 1556 – in provincia Shanxi-China, 830 mii victime; 1 sept. 1923 – in provincia Kanto-Japonia, peste 576 mii case; 31 mai 1970 – Peru, 70 mii morti. In Romania s-au inregistrat pierderi de vieti omenesti si mari pagube materiale materiale in c. din 10 nov. 1940 si 4 mart. 1977. 2. Fig. Infiorare; p. ext. teama, frica, groaza; panica.

BURETE s. 1. (ZOOL.; Spongia officinalis) spongie. 2. (ZOOL.) burete-de-mare (Spongiaria) = spongier. 3. (prin Ban.) spuma, (Transilv. si Ban.) sponghie. (~ de sters tabla.) 4. (BOT.) burete-de-casa v. ciuperca de pivnita; burete-de-conopida = a) (Clavaria coralloides) = (reg.) cretisoara, curalice, melosel, opintici (pl.), togmagel, barba-caprei, burete-cret, laba-matei; b) (Ramaria botrytis) ramurele (pl.); burete-de-mesteacan (Cortinarius cinnamomeus) = (reg.) painisoare (pl.); burete-de-nuc (Polyporus squamosus) = (reg.) pastrav; burete-f****s (Lactarius torminosus) = (reg.) f****sel; burete-galben (Cantharellus cibarius) = (reg.) galbinele (pl.), galbiori (pl.), urechiusa, unghia-caprei; buretele cerbilor (Scleroderma vulgare) = (reg.) basina-porcului; burete-negru (Pleurotus ostreatus) = pastrav; burete-pestrit (Amanita muscaria) = (reg.) burete-serpesc, (Mold.) palaria-sarpelui; burete-serpesc (Lepiota procera) = (Mold.) palaria-sarpelui.

FATA fete f. 1) Persoana de s*x feminin de la nastere pana la casatorie; duduie; domnisoara. ◊ ~ mare a) fecioara; b) fata buna de maritat. ~ batrana (sau trecuta, statuta) fata ramasa nemaritata. ~ in casa fata tanara angajata in trecut pentru treburi gospodaresti. Parul-fetei planta de padure, ce creste prin crapaturile stancilor. Rusinea-fetei planta cu tulpina paroasa, cu flori albe sau trandafirii, dispune in umbela, in centrul careia se afla cate o floricica de culoare rosie-inchisa. Fata-cu-cobilita denumire populara a constelatiei Orion. 2) pop. Tanara casta. 3) Persoana de s*x feminin privita in raport cu parintii sai; fiica. ◊ Fata mamei se spune despre o fata alintata. [G.-D. fetei] /<lat. feta

DEVORA, devorez, vb. I. Tranz. (Despre animale si, ir., despre oameni) A manca cu lacomie, a inghiti pe nemestecate. ♦ Fig. A consuma, a mistui, a inghiti. Focul a devorat casa.Expr. A devora o carte = a citi o carte de la un capat la altul cu mare interes si fara a-si intrerupe o clipa lectura. – Din fr. devorer, lat. devorare.

PAJ2 ~i m. 1) (in evul mediu) Fiu de nobil aflat in serviciul unui rege sau al unui mare demnitar pentru a deprinde manuirea armelor si pentru a invata manierele de la curte. 2) Copil de casa. /<fr. page, germ. Page

LAVRA, lavre, s. f. Manastire mare in unele tari ortodoxe, unde calugarii locuiesc in chilii construite la distanta unele de altele, in felul caselor unui sat. – Din sl. lavra.

CUCUVEA ~ele f. Pasare rapitoare de noapte, cu pene brune-cenusii, cu ochi mari rotunzi si galbeni, inconjurati de rozete de pene, care-si face cuibul in locuri ferite (prin podurile caselor parasite, prin scorburi etc.). [Art. cucuveaua; G.-D. cucuvelei; Sil. -cu-vea] /<ngr. kukkuvaghia

TERASA s.f. 1. Constructie deschisa, anexa la o cladire (la parter sau la etaj), folosita pentru odihna etc. ♦ Platforma (care tine loc de acoperis plan) deasupra unei case. 2. (Geol.) Sistem de suprafete plane, in forma de trepte, situate in lungul cursului unui rau, al malurilor marii etc. ♦ Suprafata plana amenajata pe o ridicatura de teren (de obicei in parcuri si in gradini), care foloseste ca loc de plimbare. [< fr. terrasse].

LACARIE, lacarii, s. f. Cantitate mare de apa care acopera o campie in urma ploilor, a inundatiilor; apa multa varsata pe jos, in casa; aparaie. ◊ Expr. A (se) face lacarie = a (se) varsa apa multa pe jos. [Var.: lacaraie s. f.] – Din lac1 + suf. -arie.

PODMOL, podmoluri, s. n. (Pop.) 1. Aluviune; p. ext. mal, namol sau teren malos. ♦ Cantitate mare, gramada. 2. Mal inalt, abrupt, ros de ape. 3. Prispa. ♦ Vatra de lut pe care este cladit cuptorul in unele case taranesti. [Pl. si: podmoale] – Din bg. podmol, magh. padmaly.

CAPRIOR, capriori, s. m. I. Masculul caprioarei, animal mai mare decat aceasta si cu coarnele ramificate. II. 1. Fiecare dintre barnele incrucisate care fac parte din scheletul acoperisului unei case. 2. Suport de lemne pe care se asaza scandurile patului, platforma zidarului etc. – Lat. capriolus.

BLASCO IBANEZ [ivaneθ], Vicente (1867-1928), prozator si publicist spaniol. Romane regionaliste de orientare naturalista („Trestii si noroi”, „casa blestemata”), de inspiratie psihologica („Arena insingerata”), social-politica si de evocare a primului razboi mondial („Cei patru cavaleri ai Apocalipsului”, „mare nostrum”). Violente pamflete politice; memorialistica („Un romancier in jurul lumii”).

SPIC, spice, s. n. 1. Inflorescenta caracteristica plantelor graminee, alcatuita din mai multe flori mici cu peduncul scurt, dispuse pe o axa centrala lunga. ◊ Expr. A da in spic sau a-i da spicul, a face spic = (despre plante) a se apropia de maturitate, a ajunge in faza de dezvoltare in care apare spicul (1); a inspica. 2. Stilizare decorativa in forma de spic (1), frecventa in arta populara pe cusaturi, tesaturi etc. 3. Varful firelor de par, mai lungi (si de alta culoare), din blana unor animale. 4. (In sintagma) Spic de zapada (sau, rar, de ploaie) = fulgi mari de zapada amestecati cu stropi de ploaie, care cad pe pamant. 5. (Pop.) Varf de munte; pisc. ♦ Partea cea mai inalta a acoperisului casei. [Pl. si: spicuri] – Lat. spicum.

CREASTA, creste, s. f. 1. Excrescenta carnoasa, de obicei rosie si dintata, sau mot de pene pe care le au la cap unele pasari. ◊ Compus: creasta-cocosului = a) planta erbacee cu frunze ovale, cu flori rosii sau galbene, reunite la varful tulpinii in forma de creasta ondulata (Celosia cristala); b) numele a doua specii de ferigi cu sporii dispusi pe fata interioara a frunzelor (Polystichum braunii si lobatum); c) numele unei ciuperci mari, comestibile, cu tulpina carnoasa, groasa, foarte ramificata (Clavaria flava). ♦ (Anat.) Proeminenta osoasa. 2. Partea cea mai de sus a unui munte, a unei case, a unui copac, a unui val de apa etc. 3. Coama de acoperis. 4. (In sintagma) Creasta de taluz = linia de intersectie dintre fata unui taluz si suprafata terenului natural sau a platformei unui rambleu. – Lat. crista.

PORTAR, portari, s. m. 1. Persoana insarcinata cu paza (intrarii) unei intreprinderi, a unei institutii, a unei case de locuit etc. 2. Boier insarcinat cu paza curtii domnesti (si cu alte treburi de protocol, administrative etc.). ◊ Portar de Suceava (sau al Sucevei) = mare dregator insarcinat cu apararea capitalei si a curtii domenesti moldovene; comandant suprem al ostirii moldovene din trecut; hatman. 3. Sportiv dintr-o echipa care apara spatiul portii proprii spre a evita primirea de goluri. – Poarta + suf. -ar.

OTTONIAN, Stilul ~, nume dat stilului definitoriu al artei (pictura, sculptura si alte arte vizuale) din Sfantul Imperiu German in sec. 10 si 11 (in timpul imparatilor Ottoni si a primilor lor succesori din casa Saliana, 950-1050), caracterizat prin importanta acordata reprezentarii figurii umane si prin gesturile emfatice ale personajelor. Denumirea provine de la numele lui Otto I cel mare.

caravana (caravane), s. f. – Convoi. – Mr. carvane. Fr. caravane, din per. karwan. Din acelasi cuvint oriental, caravana, s. f. (car mare de transport), prin intermediul rut. karavan, si prin intermediul tc. kervan (Roesler 595; Seineanu, II, 107; Meyer 177; Lokotsch 1075), chervan, s. n. (convoi; car mare de transport), cf. ngr. ϰαρβάνι (› mr.), alb. karvan, bg. kervan.Der. caravanserai, s. n. (han pentru caravane), din tc. kervan, per, karwan, si tc. seraycasa”.

BOTEZA, botez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) supune ritualului botezului. 2. Tranz. A stropi cu agheasma pe credinciosi si casele lor. ♦ Fig. (Fam.) A uda. ◊ Expr. (Fam.) A boteza laptele (sau vinul, rachiul) = a adauga apa in lapte (sau in vin etc.) pentru a mari cantitatea; a falsifica. 3. Tranz. A avea calitatea de nas sau de nasa la botezul cuiva. 4. Tranz. A pune cuiva sau la ceva un nume (de batjocura); a porecli. – Lat. baptizare.

HALLOWEEN [hæloui:n] subst. Sarbatoare preluata de crestinism dintr-un cult pagan. In traditia celtica, H., ca sarbatoare a focului, anunta sfarsitul anului. In marea Britanie, Irlanda si mai ales S.U.A., unde se celebreaza in seara zilei de 31 oct., se crede ca de H. duhurile mortilor bantuie prin fostele lor case, iar vrajitoarele si diavolii impanzesc vazduhul.

BURLAN ~e n. 1) Tub de tinichea, prin care se scurge apa de ploaie de pe acoperisurile caselor. 2) Tub (de tinichea sau de olane) prin care trece fumul din soba spre cos. 3) rar Teava prin care se scurge apa dintr-un izvor; sipot; turloi. 4) Tub din materiale de mare rezistenta (otel, fonta, beton) care se introduce in gaurile sondelor pentru sustinerea peretilor acestora. /cf. turc. buru

UNIVERSAL, casa americana de productie fondata, in 1912, de catre Carl Laemmle. Prima companie independenta care, in 1915, detine un studio important (Universal City). In existenta sa aproape centenara si-a cucerit popularitatea prin mari vedete, mari regizori si cultivarea unor genuri de succes: westernul, comedia si stiintifico-fantasticul.

MUNTE, munti, s. m. 1. Ridicatura a scoartei pamantului mai mare decat dealul, de obicei stancoasa si depasind inaltimea de 800 de metri. ◊ Expr. Prin munti si vai = peste tot, pretutindeni, pe tot intinsul. ♦ Regiune, zona muntoasa. 2. Fig. Gramada, cantitate mare (si inalta) din ceva; morman. ♦ Om foarte inalt (si solid). 3. (In sintagma) Munte de pietate = intreprindere capitalista de credit specializata in acordarea de credite pe baza amanetarii obiectelor de uz personal; casa de lombard. – Din lat. mons, -tem.

FORTA, fortez, vb. I. Tranz. 1. A determina cu forta pe cineva la ceva; a sili, a constrange, a obliga. ♦ Refl. A-si da osteneala, a se stradui, a face un efort. 2. A manui cu violenta un mecanism, o inchizatoare etc., deteriorandu-le din nepricepere, nerabdare, intentii frauduloase etc.; a sfarama, a sparge. ◊ Expr. A forta usa cuiva = a intra cu sila in casa cuiva. A forta (cuiva) mana = a constrange (pe cineva) sa faca ceva. A forta nota = a intrece masura in comportarea fata de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o masina, un animal etc. ♦ (Mil.) A trece peste un obstacol in ciuda rezistentei opuse de inamic. – Din fr. forcer, it. forzare.

IPSWICW [ipsuitʃ], oras in SE Marii Britanii (Anglia), port la estuarul Orwell al Marii Nordului; 115,5 mii loc. (1991). Constr. de tractoare. Santier naval. Ind. de prelucr. a lemnului (mobila), chimica, a tricotajelor, poligrafica si alim. Bisericile St. Mary-ar- Quay (sec. 16), St. Margaret (sec. 16) s.a. casa Sparrow (1567). Muzeu de arta. Mentionat ca oras in 1200.

VAGON, vagoane, s. n. 1. Vehicul de mari dimensiuni (propulsat sau autopropulsat), care circula pe sine si care serveste la transportul persoanelor, al marfurilor etc. ◊ Vagon de dormit = vagon cu cabine in care sunt instalate paturi pentru dormit; wagon-lit. casa (sistem) vagon = casa ale carei incaperi se insira una dupa alta, ca vagoanele unei garnituri de tren. ◊ Compuse: vagon-restaurant = vagon amenajat pentru a servi ca restaurant; vagon-cisterna = recipient de forma cilindrica montat pe sasiu, folosit pentru transportul lichidelor pe calea ferata. 2. Cantitate de marfuri, de materiale care intra intr-un vagon (1) si care serveste ca unitate de masura. – Din fr. wagon.

URS, ursi, s. m. 1. Mamifer omnivor cu trupul masiv, acoperit de o blana bruna-negricioasa sau roscata, cu botul ascutit si cu coada scurta (Ursus arctos). * Urs alb (sau polar) = specie de urs cu blana alba, care traieste in regiunile arctice (Ursus maritimus). * Expr. A vinde pielea ursului din padure = a conta pe un lucru inainte de a fi sigur ca-l poti obtine. A trage nadejde ca ursul de coada = a nadajdui lucruri imposibil de realizat. A se aduna ca la urs = a se aduna in numar foarte mare. ♦ Epitet dat unui om greoi, ursuz, nesociabil. 2. (Reg.) Bot de mamaliga cu branza la mijloc. 3. (Reg.) Fiecare dintre grinzile longitudinale ale unui pod de lemn. ♦ Fiecare dintre stalpii care sustin talpa prispei la casele taranesti. – Lat. ursus.

BAIA SPRIE, oras in jud. maramures, la poalele M-tilor Gutii, la 10 km E de Baia mare; 16.993 loc. (1991). Expl. de min. neferoase si statie de flotatie pentru prelucr. partiala a acestora; utilaj minier. Morarit si panificatie; mat. de constr., conf., piel., prelucr. lemnului (cherestea, placaje, aglomerate din lemn). Centru pomicol. casa iezuitilor (sec. 16-17), biserica ortodoxa (sec. 18). Atestat documentar in 1329; important centru minier. Zona turistica (pirtie de schi lunga de 2.100 m). Teleferic.

A SE RUPE ma rup intranz. 1) (despre obiecte tari sau materiale) A se desface in bucati (prin intindere, indoire, frangere etc.). ◊ A i ~ cuiva inima (sau sufletul) a fi cuprins de mare durere. 2) (despre imbracaminte, incaltaminte sau obiecte confectionate din tesaturi) A-si pierde integritatea, nemaiputand fi folosit. Sacii s-au rupt. 3) A se departa (de langa cineva sau ceva), fara a mai avea contact. ~ de casa. /<lat. rumpere

2) cinie f. (turc. cini, portelan, faianta, ceasca mare, geam colorat, d. cin, China; ngr. tsini, portelan, alb. ceni, cini, farfurie, sirb. cinija, castron. V. sinie. Vechi. Portelan: talgere de cinie (Sain.). Caramida de portelan de pardosit ori de ornat o fatada: casele cele cu cinii (Let. 1, 310. V. Bogrea, AIIN 1, 310). Serbia. Farfurie.

A SAGETA ~ez 1. tranz. 1) A strapunge cu sageata (ranind sau omorand). ◊ ~ cu privirea a arunca priviri scurte, dar patrunzatoare. 2) A intepa ca o sageata, producand durere ascutita de scurta durata; a injunghia. 3) fig. (despre ganduri, idei etc.) A cuprinde venind brusc si cu intensitate. L-a ~at dorul de casa. 4) fig. (persoane) A trata cu vorbe ironice sau cu aluzii rautacioase; a impunge cu vorba. 2. intranz. 1) A arunca sageti cu arcul. 2) A zbura ca o sageata. 3) (despre trasnete sau fulgere) A se produce cu intensitate mare. /<lat. sagittare

SALAS (‹ magh.) s. n. (Inv. si pop.) 1. Gazduire temporara acordata cuiva. 2. Constructie rudimentara, de obicei din barne, folosita ca locuinta temporara. Au un rol important in cazul satelor de la poalele muntilor, unde fanetele se afla adesea la departare mare de sat, iar accesul este destul de dificil. In acest caz sunt locuite vara, in timpul cositului, dar adesea si iarna, pentru adapostirea si hranirea vitelor. In trecut numarul lor era mult mai mare, membrii familiei deplasandu-se adesea de la s. la sat si invers; frecvent pe langa ele se afla cativa pomi fructiferi si o mica gradina. In functie de tinut, mai sunt numite odaie, conac, casoaie sau casa in camp. 3. Locuinta, casa, camin; p. ext. culcus. ♦ Grajd, staul. 4. Asezare omeneasca; catun, sat; locuitorii acestei asezari. ♦ Grup de familii de tigani (nomazi), condusi de un vataf.

corp n., pl. uri (lat. corpus). Ori-ce substanta, organica sau anorganica: toate corpurile-s solide, lichide sau gazoase. Partea materiala a unei fiinte, trup: corp de om, de vita. Parte de armata mai mare de cit diviziunea: armata romaneasca are sapte corpuri. Regiment: banii corpului. Corporatiune: corpu ferarilor. Colectivitate, toti la un loc: corpu didactic (corepunde terminatiunii -ime cind e vorba de profesiuni: corpu studentesc = studentimea). Parte principala din ceva: casa asta are doua corpuri, corp de pompa. Corp ceresc, stea sau bolid. Corp de garda, post militar, soldati de paza. Corp al delictului, obiect care probeaza existenta delictului, cum ar fi un cutit ramas de la asasin. Corpuri legiuitoare, Camera si Senatu. Spirit de corp, spirit de solidaritate cu corpu ori cu societatea din care faci parte. A te constitui in corp, a te aduna, a te stringe formind un corp. In Let. corpus (rus. pol. korpus) si (grecizat) corpos, pl. uri, corp de armata (ca 3, 266-267).

TAPOI, tapoaie, s. n. (Reg.) 1. Furca (mare) cu coada lunga si cu dinti drepti de fier, cu care se ridica snopii de grau, maldarele de fan sau de coceni etc. ♦ Furca in varful careia este fixat sacul de pescuit. 2. Capriorul de la mijloc la casele taranesti. – Teapa + suf. -oi.

cine (est) si ciine (vest) m. (lat. canis, it. cane, pv. ca, fr. chien, pg. cao). Un animal domestic foarte credincios care pazeste casa, latra si merge cu omu la vinat. (Exista zeci de specii. In Australia is si salbatici). Fig. Om crud (ca cinele cu dusmanii stapinului lui). Epitet de ura la adresa Jidanului: mai cine! Cine turbat, om foarte furios. Cine de mare, rechin. Astr. Cinele mare, o constelatiune boreala. Cinele mic, o constelatiune australa. V. box, catel, copou, dulau, ogar, prepelicar, javra; lup, urs, vulpe, sacal, hiena.

GAZDA, gazde, s. f. 1. Persoana care primeste pe cineva la sine (dandu-i adapost); cel care tine pe cineva la sine in schimbul unei chirii (si cu intretinere platita); stapanul unei case in raport cu oaspetii sai, amfitrion. ♦ Organism pe care (sau in care) traieste un animal parazit aflat in stare larvara sau adulta. 2. Locuinta ocupata de cineva in calitate de oaspete sau de chirias. 3. (Reg.) Taran bogat; chiabur, bogatan. ◊ Loc. adj. De gazda (mare) = din oameni bogati. – Din magh. gazda.

bursa f., pl. e (fr. bourse, it. borsa, d. lat. byrsa, pop. bursa, d. vgr. byrsa, pele, punga de pele. V. Birja). Stipendiu, pensiune platita de stat ori de un particular p. intretinerea unui elev ori unui student. Suma de 500 lei vechi in Turcia (V. punga). Loc unde se fac operatiuni financiare asupra valorilor publice, obligatiunilor, actiunilor s.a. (numit pop. pin porturi si borsa, dupa it. borsa, si turc. borsa, ca si soma ild. suma). – In vechime zarafii isi asezau mesele pe pietele publice ale marilor orase. La Ierusalim, Hristos, vazandu-i facind schimb chear in tinda biserii, i-a alungat batindu-i cu funia uda. Burse cu intelesu de astazi nu exista de cit din seculu 16. Primu oras care a avut bursa a fost Bruges (Belgia), unde un negustor invita la casa lui ca sa incheie afaceri. Ca semn de recunoastere a casei, pusese la intrare o punga (lat. bursa) sculptata pe o peatra. Apoi s’au infiintat burse la Anvers, Lyon, Tuluza, Roma s.a. Cea dintii cladire de bursa publica a fost inaugurata de regina Elisabeta la Londra in 1571.

A VENI vin intranz. 1) (despre oameni, animale, vehicule etc.) A se misca, apropiindu-se de tinta miscarii. ~ spre casa. 2) (despre persoane, vehicule, fenomene ale naturii) A fi intr-un anumit loc dupa parcurgerea unei distante; a sosi; a ajunge. Trenul a venit in gara.~ la spartul targului a sosi prea tarziu. ~ cu sufletul la gura (sau intr-un suflet) a veni in fuga mare. A-i ~ ceasul a muri. 3) A se intoarce, a reveni la locul de mai inainte. Pasarile vin la cuiburile lor. 4) A-si avea originea; a proveni. 5) (despre imbracaminte, incaltaminte) A se potrivi bine; a fi pe masura cuiva. Pantofii ii vin bine. 6) (despre ape) A ajunge pana la o inaltime oarecare. 7) (despre sunete, zgomote etc.) A ajunge la urechea cuiva. /<lat. venire

CORP1 ~uri n. 1) Organism considerat ca un tot anatomic si functional; trup. ◊ ~ neinsufletit cadavru. Lupta ~ la ~ lupta in care adversarii se afla fata in fata. A face ~ comun cu cineva (sau cu ceva) a se asocia, a se solidariza cu cineva. 2) Parte a organismului omenesc fara cap si membre; trunchi; trup. 3) Partea principala a unui obiect, a unei constructii sau masini. ~ul navei.~ de case ansamblu de cladiri, reunite prin ceva comun. 4) : ~ ceresc element al universului; astru. 5): ~ geometric corp, marginit de fete definite geometric. 6) : ~ delict dovada materiala a incalcarii legii. 7) Unitate cu care se masoara, in tipografie, marimea literelor. ~ de litera. 8) Grup de persoane care formeaza o unitate profesionala. ~ didactic. ~ diplomatic. 9) mare unitate militara formata din mai multe divizii. ~ de infanterie. 10) Totalitate a volumelor unei colectii de materiale referitoare la un anumit domeniu; corpus. ~ de legi. /<fr. corps, lat. corpus

MARIME ~i f. 1) Valoarea dimensionala a unui obiect; ceea ce se poate masura sau calcula. ~ea casei. ~ naturala. 2) Interval de timp in care se petrece sau dureaza ceva; durata. 3) Dimensiunile dupa care se confectioneaza obiectele de imbracaminte sau de incaltaminte. 4) Ceea ce impresioneaza, trezind respect si admiratie. 5) Loc de frunte intr-o ierarhie. 6) inv. Larghete sufleteasca; generozitate; marinimie. 7): ~ stelara intensitatea stralucirii unui astru. [G.-D. marimii] /mare + suf. ~ime

stavrida (-de), s. f. – Peste de mare (Trachurus trachurus). Ngr. σταυρίδι, de la σταυρός „cruce” (Candrea). La aceeasi familie apartin stavrofor, s. m. (titlu onorific al clericilor ortodocsi), din gr. σταυροφόρος; stavrofilax, s. m. (titlu onorific), din gr. σταυροφύλάξ; stavropighie, s. f. (slujba cu ocazia instalarii unei cruci trimise de patriarh intr-un loc in care urmeaza sa se ridice o casa de rugaciuni insasi; actul patriarhal care aproba construirea sfintului lacas), din gr. σταυροπήγιον.

SAMAR, samare, s. n. 1. Sa mare de povara, fara scari, care se pune pe magari si pe catari; p. ext. incarcatura care se aseaza pe spatele unui animal de povara. 2. Bucata de scandura avand pe una din fete o mica platforma, care serveste la transportarea caramizilor pe schele. 3. Lat de sprijin pe care se aseaza capriorii acoperisului unei case. – Din bg., scr. samar.

FAMILIE s. f. 1. forma istorica de comunitate umana, grup de oameni legati prin consangvinitate si inrudire; (spec.) grup social avand la baza casatoria, alcatuit din soti si copii. ◊ totalitatea persoanelor care descind dintr-un stramos comun; neam, descendenta. ◊ dinastie. ◊ (la romani) totalitatea celor care se aflau in aceeasi casa sub autoritatea unui „pater familias”, sef juridic al casei (copii, rude, sclavi, animale, lucruri). 2. (fig.) grup de oameni strans unit, legat prin interese si idealuri comune. 3. ~ lexicala = serie de cuvinte inrudite, prin derivare, compunere sau prin schimbarea valorii gramaticale de la acelasi cuvant de baza. ◊ grup de limbi cu trasaturi comune care provin din aceeasi limba initiala. 4. diviziune a ordinului, mai mare decat genul. ◊ grup de plante, animale, elemente sau combinatii chimice cu trasaturi comune. ♦ ~ de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup. 5. ~ radioactiva = ansamblul format dintr-un element radioactiv initial si din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrari succesive. 6. (mat.) multime de drepte, curbe sau suprafete care au o caracteristica intrinseca comuna, ecuatiile lor continand un parametru real. (< lat. familial, it. famiglia, fr. familie)

A SE TINE ma tin intranz. I. 1) A sta prins (de ceva sau de cineva). ~ de copac. 2) A avea stabilitate; a nu cadea. casa se mai ~. 3) A merge mereu in imediata apropiere (a cuiva sau a ceva). ~ de tata-sau. 4) A nu se indeparta (de ceva) conformandu-se. ~ de lege. II. (in imbinari) 1) (sugereaza ideea de indeletnicire) ~ de munca. ◊ ~ de ale sale a continua sa procedeze in felul sau. ~ de casa a duce o viata casnica; a nu fi usernic. ~ la distanta a) a merge la o oarecare departare dupa cineva sau dupa ceva; b) a fi putin sociabil. 2) (sugereaza ideea de dainuire a insusirii sau a imprejurarii exprimate de cuvantul din imbinare) ~ mandru. ◊ A nu se mai putea ~ pe picioare a) a fi cuprins de o mare slabiciune fizica; b) a fi beat. /<lat. tenere

burghez, -a s. (fr. bourgeois, d. bourg, sat mare cu tirg. V. tirg). Odinioara, orasean, tigovet care avea niste drepturi analoage cu cele cetatenesti (in opoz. cu nobil si militar). Azi, orasean care traieste bine si fara preocupatiuni intelectuale (V. pastramagiu). Epitet ironic adresat de socialisti adversarilor lor (ca goi la Jidani, gheaur la musulmani si pagin la crestini). Adj. Relativ la burghezie, de burghez: casa burgheza. Mitocanesc, taranesc: maniere burgheze. Neliberal, neartistic, neintelectual: prejudicii burgheze. V. burjui.

A SE FACE ma fac refl. I. 1) A avea loc accidental; a se intampla. Ce se face pe lume!Ce s-a facut (cu cineva)? Ce s-a intamplat (cu cineva)? S-a facut! ne-am inteles! 2) A se crea aparenta; a se parea; a parea. Se facea ca zburam. 3) A incepe sa fie; a deveni; a ajunge. ~ actor. ~ mare.~ nevazut a disparea. ~ de ocara (sau de rusine) a se compromite, atragandu-si oprobriul public. 4) v. A SE PREFACE.~ mort in papusoi a se preface. II. (in imbinari) 1) (despre perioade ale zilei, fenomene sau stari ale naturii) ~ ziua. ~ frig. 2) (despre cai de comunicatie) ~ drum. ~ partie. 3) (despre senzatii sau sentimente) A i ~ dor. 4) (despre persoane sugerand ideea de procurare sau de obtinere) ~ cu casa. ~ cu diploma. 2. tranz. A trece dintr-o stare in alta; a deveni. ~ medic. /<lat. facere

CABINET s.n. 1. Incapere (intr-o casa, intr-un apartament etc.) mai retrasa si mai linistita decat celelalte, destinata anumitor folosinte (pentru lucru, in vederea exercitarii unei profesiuni etc.). 2. Incapere sau serie de incaperi (in localul unei institutii) unde lucreaza cineva, fiindu-i rezervate exclusiv; birou. 3. Sectie, serviciu de studii. ◊ Cabinet metodic = a) centru didactic al activitatii metodice dintr-o scoala, dintr-un oras etc.; b) sectie de indrumare si de informare in bibliotecile mari si in intreprinderi; (iesit din uz) cabinet de partid = centru in care se dadeau indrumari teoretice si metodice cadrelor de lectori, conferentiari si propagandisti si celor care studiau marxism-leninismul; cabinet tehnic = centru de indrumare tehnica in cadrul unei intreprinderi. 4. Guvern; guvernamant; consiliu de ministri. 5. Mobila mica, alcatuita dintr-un corp bogat ornat si cu sertare, asezat pe un suport in forma de masa sau pe coloane. [Pl. -te, -turi. / < fr. cabinet].

catel m., pl. ei (lat. catellus, it. catello, fr. cheau, sp. cadillo. D. rom. vine ung. kecel). Cine [!] mic, fie pui, fie cotei. (Se zice si despre puii de lup ori de vulpe). Fig. Om lingusitor, om de casa cuiva. Larva de albina. Est. Miner de cosie, de coporiie. Fam. Iron. Cu catel, cu purcel, cu toata pojijia, cu toti ai tai si cu bagaju. A nu avea nici catel, nici purcel, a nu avea familie, a fi liber. Un catel de usturoi (ca ngr. selida), un fir din bulbu usturoiului (V. baib). Catelu (ori tincu) pamintului, un fel de cirtita nahutie mai mare (spalax), care prezenta [!] 11 specii, dintre care 5 in Romania (BSG. 1933, 412). Catei de turba, un fel de besicute care se fac supt limba.

STALP, stalpi, s. m. 1. Lemn lung si gros, de obicei cioplit si fixat in pamant, care serveste pentru a sustine ceva; element masiv de constructie, cu lungimea mare in raport cu dimensiunile sectiunii, confectionat din lemn, din metal, din beton armat etc., care serveste la sustinerea unei cladiri, a unei instalatii, a unui pod, a liniilor electrice aeriene, a antenelor etc. ◊ Expr. Stalp de cafenea = persoana care isi petrece timpul prin cafenele. ♦ Picior, coloana ornamentala la o mobila (in special la pat). 2. Portiune neexploatata dintr-un zacamant, destinata sustinerii tavanului unui abataj. 3. Fig. Persoana care constituie un sprijin, un reazem, un ajutor de baza pentru cineva. ◊ Stalpul casei = capul familiei. – Din sl. stlupu.

LUCRU ~ri n. 1) Obiect material (concret sau abstract, real sau imaginar). ~rile din casa. ◊ ~ prost (sau rau) se zice despre ceva care nu e bun de nimic. 2) la sing. Activitate, munca pentru a realiza ceva. ◊ Zi de ~ zi in care se lucreaza. ~ manual a) lucru de mana; b) obiecte lucrate de mana. Metoda de ~ metoda folosita in procesul muncii. A avea de ~ a) a fi ocupat cu ceva; b) a avea de furca cu cineva. Nu e ~ curat e ceva la mijloc. ~ mecanic a) lucru efectuat cu ajutorul unei masini care functioneaza cu transmisii mecanice; b) lucru facut in mod automat. 3) Rezultat al muncii. 4) Afacere care cere o rezolvare, o solutie; chestiune; problema. 5) Intamplare care a avut loc in realitate; fapt; eveniment. ◊ ~ de nimic lucru fara insemnatate. mare ~ a) ceva vrednic de mirare; b) lucru neinsemnat. [Sil. lu-cru] /v. a lucra

CIOLAN, ciolane, s. n. 1. Os (mare) de animal (taiat, cu sau fara carne pe el) sau (fam.) os de om. ♦ Expr. A da (cuiva) un ciolan de ros = a da (cuiva) posibilitatea de a obtine avantaje sau profituri materiale. A umbla dupa ciolan = a umbla dupa profituri materiale. A scapa ciolanul din mana = a pierde o situatie avantajoasa. 2. (Fam.) Membru al corpului; (la pl.) schelet al corpului. ◊ Expr. A i se m**a (cuiva) ciolanele = a-i slabi puterile, a se molesi. A-i trece (cuiva) ciolan prin ciolan = a fi foarte obosit. A-i rupe (sau a-i frange, a-i m**a cuiva) ciolanele = a bate tare (pe cineva). A-i putrezi (cuiva) ciolanele = a fi mort (de mai multa vreme). A-i ramane ciolanele (pe) undeva = a muri departe de casa, prin locuri straine. 3. (Reg.) Obada (a rotii de car). – Din sl. clanu.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)