Rezultate din textul definițiilor
ENDOGENÍE s. f. etiologie a psihozelor fără o cauză aparentă externă. (< fr. endogénie)
MOTÍV ~e f. 1) Fenomen care provoacă sau care determină apariția efectului; pricină; cauză; temei. 2) cauză aparentă invocată de o persoană pentru a ascunde adevăratul scop al unei acțiuni; pretext; prilej. 3) Frază sau pasaj care formează desenul melodic sau ritmic al unei compoziții muzicale; temă. 4) Element decorativ sau arhitectural într-o pictură sau sculptură. 5) Idee de bază într-o operă literară. /<fr. motif, it. motivo, germ. Motiv
PRETÉXT ~e n. cauză aparentă invocată de o persoană pentru a ascunde adevăratul motiv al acțiunilor sale; prilej; motiv. /<fr. prétexte
PRILÉJ ~uri n. 1) Situație favorabilă; circumstanță avantajoasă; moment oportun; ocazie. 2) cauză aparentă invocată de o persoană pentru a ascunde adevăratul motiv al acțiunilor sale; pretext; motiv. /<bulg. prilež
SPONTÁN, -Ă, spontani, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se face sau se produce de la sine, fără vreo cauză exterioară aparentă; care se face de bunăvoie, fără a fi silit de nimeni; care apare brusc, pe neașteptate. ♦ Care acționează cu promptitudine. ♦ Care nu este conștient. [Var.: spontanéu, -ée adj.] – Din fr. spontané, lat. spontaneus.
SPONTÁN, -Ă adj. Care acționează pe moment, cu promptitudine. ♦ (Fiziol.; despre mișcări) Care se execută de la sine, fără vreo cauză exterioară aparentă. ♦ (Despre plante) Care cresc liber în natură, în stare sălbatică. [Var. spontaneu, -ee adj. / cf. fr. spontané, lat. spontaneus].
SPONTÁN, -Ă I. adj. 1. care acționează pe moment, cu promptitudine. 2. (fiziol.; despre mișcări) care se execută de la sine, fără vreo cauză exterioară aparentă. 3. (despre plante) care crește liber în natură. II. s. n. (fil.) categorie a materialismului istoric care exprimă activitatea determinată direct de necesitatea istorică, obiectivă. (< fr. spontané, lat. spontaneus)
LÚSTRU n. 1) Strălucire a suprafeței unui obiect, obținută prin șlefuire, poleire sau frecare. 2) Luciu pe care îl capătă unele obiecte de îmbrăcăminte, din cauza uzării. 3) fig. Strălucire aparentă care produce o impresie înșelătoare; spoială; poleială; pospăială. [Sil. lus-tru] /<fr. lustre, it. lustro
PALIATÍV, -Ă, paliativi, -e, adj., s. n. 1. (Medicament sau tratament) care ameliorează sau care înlătură simptomele unei boli pentru un timp scurt, fără să suprime cauza bolii. 2. Fig. (Soluție, măsură) care rezolvă temporar sau aparent o situație dificilă. [Pr.: -li-a-] – Din fr. palliatif.
LÚSTRU1 s. n. Strălucire naturală sau obținută prin procedee artificiale a suprafeței unui obiect; luciu. ◊ Expr. Sărăcie cu lustru = sărăcie mare, sărăcie lucie. ♦ Aspect lucios pe care îl capătă unele obiecte, stofe etc. din cauza uzării. ♦ Luciu imprimat fețelor obiectelor de încălțăminte printr-o prelucrare corespunzătoare. ♦ Fig. (Peior.) Spoială, strălucire aparentă; superficialitate. – Din fr. lustre, it. lustro.
ANTINOMÍE (‹ fr., lat.) s. f. 1. Contradicție aparent insolubilă între două teze care se exclud reciproc și care totuși pot fi demonstrate, fiecare în parte, la fel de concludent. În antichitate era adesea denumită aporie: I. Kant a formulat patru a. ale rațiunii pure: 1) lumea este finită și infinită; 2) fiecare substanță complexă constă din lucruri simple și nu există nimic simplu; 3) în lume există libertate și domină determinismul; 4) există o cauză a lumii (Dumnezeu) și nu există o cauză primă. V. paradox. 2. (REL.) Metodă teologică aplicată doctrinei despre Dumnezeu și, în general, dogmelor credinței, indicînd neconcordanța dintre definițiile formale și conținutul transcendent al credinței (misterul adevărului divin) care nu poate fi redus la noțiuni raționale.