Rezultate din textul definițiilor
ZMANGALI, zmangalesc, vb. IV. Tranz. ~ ◊ (Fig.) Numai varfurile cele mai inalte zgaraie cerul pe alocuri, zmangalind cu calcarul lor cateva stele albe.

CREIER, creieri, s. m. 1. Partea cea mai importanta a sistemului nervos central la animale, organ al gandirii si al constiintei la om, situat in cutia craniana si compus din trunchiul cerebral, creierul mic si emisferele cerebrale. ◊ Creierul mic = parte a creierului situata in regiunea posterioara si inferioara a craniului; cerebel. Creierul mare = parte a creierului situata in regiunea anterioara si superioara a craniului. 2. Fig. Minte, inteligenta, judecata. ♦ Element care organizeaza si conduce o actiune. 3. (In expr.) Creierii (sau creierul) muntilor = locurile cele mai inalte si mai greu accesibile ale muntilor. [Var.: (inv.) crier s. m.] – Lat. c(e)rebellum.

ASCEZA s.f. Stare de spirit a ascetilor ; aspiratie catre cele mai inalte virtuti ; viata austera impusa benevol. [< fr. ascese].

LEGIUNE s.f. 1. Unitate militara romana compusa din aproximativ 6000 de oameni (infanteristi si cavaleristi). 2. Nume al unor formatii militare neregulate din diferite epoci. ◊ Legiunea de onoare = unul dintre cele mai inalte ordine, in Franta, care se acorda pentru distinctii militare si civile; legiunea straina = (in Franta si in Spania) corp de trupa format din mercenari, cu garnizoana in colonii si care era destinat asigurarii autoritatii statului si administratiei colonialiste. 3. (Fig.) Multime mare, organizata; ceata. [Var. leghion s.n., leghiune s.f. / cf. fr. legion, it. legione, lat. legio].

AUTOCONSISTENTA s. f. principiu in filozofia materialista potrivit caruia materia nu are nevoie de nimic din afara ei pentru a se desfasura pana la formele cele mai inalte de constiinta; proprietate fundamentala a materiei de a se sustine prin ea insasi. (< auto1- + consistenta)

LEGIUNE s. f. 1. unitate de baza a armatei romane cu un efectiv intre 4200 si 6000 de oameni, in cohorte, manipule si centurii. 2. nume ale unor formatii militare neregulate din diferite epoci. ♦ ~ la de onoare = unul dintre cele mai inalte ordine, in Franta, care se acorda pentru merite militare si civile; L~ straina = (in Franta si Spania) corp de armata din mercenari, cu garnizoana in colonii, destinat asigurarii autoritatii statului si administratiei colonialiste. 3. (fig.) multime organizata; ceata. (< fr. legion, lat. legio)

MAI1 adv. 1) (serveste la formarea gradului comparativ) ~ incet. ~ inalt. ~ bun. 2) (in imbinare cu articolul cel, cea (cei, cele) serveste la formarea gradului superlativ relativ) Cel ~ bun. Cel ~ inalt. 3) (atenueaza ideea exprimata de cuvantul determinat) In parte; intrucatva; intr-o oarecare masura. Ploaia ~ incetase. 4) (exprima ideea de aproximatie) Aproape; aproximativ. Cam ~ imi vine a crede. 5) In oarecare masura; putin. Vantul s-a ~ potolit. Vrea sa ~ lucreze. 6) (arata ca o actiune dureaza inca) ~ lucreaza lacatus. 7) (arata repetarea unei actiuni) Din nou; iar. L-ai ~ vazut pe Gheorghe? 8) (cu sens intensiv) Ce ~ fulgera! 9) (exprima ideea de aproximatie) Aproape; cam; aproximativ. ~ cat dansul de mare. ~ nimic.~-~ gata-gata; cat pe ce. 10) In afara de aceasta; in plus. ◊ Ce ~ atata vorba sa terminam discutia. /<lat. magis

insus s.m. (inv.) cel prea inalt, cel mai de sus.

SUPREM, -A adj. cel mai de sus, cel mai inalt, cel mai bun etc.; mai presus de toate; (p. ext.) extrem, ultim. [Cf. fr. supreme, lat. supremus, superlativ al lui superus].

BAS1- (Inv.) Element de compunere intrat in limba prin cuvintele turcesti care denumesc functii sau ranguri ca: bas-aga, bas-caimacam etc. si folosit in romaneste cu sensul de „cel mai inalt”, „cel mai de frunte”, la formarea unor substantive ca: bas-boier, bas-razes etc. – Tc. bas.

2) bor n. (din borax). Chim. Un corp simplu solid tri- si pentavalent descoperit de G*y-Lussac si Thenard in Francia si de Davy in Anglia in 1808. E de doua feluri: amorf si cristalizat. cel amorf e o pulbere verzuie, inegreste degetele e rau conducator de electricitate si se topeste la temperaturi inalte. cel cristalizat e incolor si pare a fi o combinatiune de aluminiu.

Damastes, tilhar inzestrat cu o forta supraomeneasca si care ataca trecatorii pe drumul dintre Megara si Athenae. El avea doua paturi, unul mare si altul mic si inainte de a ucide oamenii, ii tortura intinzindu-i pe cei mici de statura ca sa-i aseze in patul mare, sau taindu-le picioarele celor inalti ca sa incapa in patul cel mic. Damastes a fost ucis de catre Theseus. Era pomenit adesea si sub numele de Procrustes (sau Polypemon).

SAREK, parc national in NNV Suediei, in muntii cu acelasi nume, declarat in anul 1909; 1.931 km2 (unul dintre cele mai mari din Europa de V). Include varfuri inalte (cel mai inalt este sarek, 2.089 m, al doilea varf din Suedia, dupa Kebne care are 2.123 m alt.), vai adanci, platouri intinse si ghetari. Vegetatie de tundra si padure de conifere; ursi, lupi, rasi.

ADORA, ador, vb. I. Tranz. 1. A iubi in cel mai inalt grad, fara limita, a avea un cult pentru cineva sau ceva. 2. A slavi (o divinitate); a venera, a diviniza, a cinsti. – Din fr. adorer, lat. adorare.

AMBASADOR, ambasadori, s. m. Reprezentant diplomatic cu rangul cel mai inalt. ♦ Persoana trimisa cu o misiune speciala pe langa un stat sau un for international. – Din fr. ambassadeur.

AMBITUS subst. Intindere a unei melodii, de la sunetul ei cel mai grav pana la cel mai inalt. – Din fr. ambitus.

BAN2, bani, s. m. 1. Guvernator al unei regiuni de granita in Ungaria feudala. 2. (Titlu si functie de) mare dregator in Tara Romaneasca dupa sec. XV; (si in forma mare ban) (titlu purtat de) boierul care guverna Banatul Severinului, apoi Oltenia. ♦ (In Muntenia) cel mai inalt rang boieresc; persoana care detinea acest rang. – Cf. magh. ban, scr. ban.

BAS1- (Inv.) Element de compunere avand sensul de „principal, cu gradul cel mai inalt”, izolat din cuvinte turcesti care denumeau functii sau ranguri (bas-aga, bas-caimacam etc.) si folosit uneori la formarea de substantive. – Din tc. bas.

CLASICISM s. n. 1. Ansamblu de trasaturi proprii culturii antice greco-latine din cel mai inalt stadiu de dezvoltare a ei, caracterizata prin armonie, puritate, sobrietate etc. 2. Curent in arta si literatura europeana, aparut in sec. XVII in Franta, caracterizat prin imitarea modelelor antice greco-latine, prin interesul pentru aspectul moral, prin urmarirea unui ideal, prin disciplinarea imaginatiei si a sensibilitatii, prin ordine, echilibru si claritate. 3. Perioada din istoria culturii universale sau nationale ale carei creatii reprezinta un maximum de realizare artistica pentru perioada respectiva. – Din fr. classicisme.

GENIU, genii, s. n. I. 1. Cea mai inalta treapta de inzestrare spirituala a omului, caracterizata printr-o activitate creatoare ale carei rezultate au o mare insemnatate; persoana care are o asemenea inzestrare. ◊ Loc. adj. De geniu = genial. 2. Fire, natura, caracter specific. II. (Mitol.; azi in stilul poetic) Spirit protector; duh (bun sau rau). III. Arma militara care cuprinde trupe specializate pentru executarea lucrarilor de fortificatii, de drumuri, de poduri etc. – Din lat. genius, fr. genie.

IDEAL, -A, ideali, -e, adj., IDEAL, idealuri, s. n. 1. Adj. Care atinge perfectiunea; perfect, desavarsit. 2. Adj. Care tine de domeniul ideilor, privitor la gandire; care exista numai in mintea, in inchipuirea omului; spiritual, imaterial. 3. S. n. Scopul suprem spre care se indreapta in mod constient si metodic nazuintele si activitatea creatoare umana in toate domeniile ei, gradul cel mai inalt si mai greu de ajuns al perfectiunii intr-o directie. [Pr.: -de-al] – Din fr. ideal, lat. idealis.

LACRIMA, lacrimi, s. f. 1. Secretie lichida, incolora, sarata, alcalina, produsa de glandele lacrimale, care umezeste suprafata globilor oculari si care se poate scurge in afara, in urma unor tulburari in starea psihofizica a omului. ◊ Expr. Cu lacrimi de sange = cu mare durere. ♦ Fig. Strop, picatura. 2. (La pl.) Plans. Expr. In lacrimi = plangand (de durere). Pana la lacrimi = pana la cel mai inalt grad de induiosare, de emotie etc. [Var.: (pop.) lacrama s. f.] – Lat. lacrima.

MARESAL, maresali, s. m. 1. Gradul cel mai inalt din ierarhia militara din unele tari; ofiter care are acest grad. ◊ Maresalul curtii (regale) sau maresalul palatului = persoana care are conducerea administrativa generala a bunurilor unui monarh si raspunde de protocolul de la curte; titlu purtat de aceasta persoana. 2. Nume care se dadea in Rusia si in Polonia presedintelui unui corp nobiliar. – Din fr. marechal.

VENERA, venerez, vb. I. Tranz. A respecta in mod deosebit, a cinsti in cel mai inalt grad, a manifesta o pretuire profund respectuoasa pentru cineva sau ceva. – Din fr. venerer, lat. venerari.

MAXIMUM s. n. 1. Limita superioara peste care nu se poate trece; maxim1. ◊ Loc. adv. La maximum = in cel mai inalt grad. 2. Cea mai mare cantitate, valoare, intensitate; maxim1. ♦ (Adverbial) In cantitatea, timpul, spatiul maxim2 posibil. – Din lat. maximum, fr. maximum.

COMANDAMENT, comandamente, s. n. 1. Organ de conducere a unei (mari) unitati sau a unei institutii militare. ◊ Comandament suprem = cel mai inalt organ de conducere a armatei sau unui stat sau unui grup de state in timp de razboi. ♦ Loc unde este instalat acest organ. 2. Fig. Precept, porunca, regula, norma. 3. (Jur.) Act prin care incepe executarea silita imobiliara a unui debitor. – Din fr. commandement.

CORDON, cordoane, s. n. I. 1. Cingatoare (de material plastic, de panglica, de panza, de piele etc.); centura, curea. ♦ Panglica lata de matase purtata diagonal pe piept, de care sunt prinse anumite decoratii inalte; gradul cel mai inalt al unei decoratii. 2. (Geogr.; in sintagma) Cordon litoral = fasie de uscat care desparte o laguna sau un liman de mare; sageata litorala, perisip. 3. Ansamblu de fire electrice foarte flexibile, folosite in telefonie. 4. (Anat.; in sintagma) Cordon ombilical =ombilic. 5. Margine a unei monede cu grosimea mai mare decat partea centrala. II. 1. Sir de posturi militare insarcinate cu un serviciu de paza; linie compacta, formata de obicei din soldati care au ca sarcina sa asigure ordinea in cazul unei afluente de oameni. ◊ Cordon sanitar = ansamblul masurilor de izolare la care este supusa o localitate sau o tara unde bantuie o boala molipsitoare; (concr.) patrula sau grup de patrule care asigura aceasta izolare. 2. (Inv.) Frontiera, granita. – Din fr. cordon.

EXceleNTA, excelente, s. f. 1. Titlu acordat ambasadorilor sau (in unele tari) marilor demnitari de stat. 2. (In loc.) Prin excelenta = in cel mai inalt grad; mai ales, cu deosebire; eminamente. – Din fr. excellence, lat. excellentia.

PAROXISM, paroxisme, s. n. Intensitate maxima, punct culminant la care ajunge o senzatie, un sentiment, o stare, un proces, o actiune in desfasurare etc. ◊ Loc. adv. Pana la paroxism = in cel mai inalt grad, foarte tare. ♦ (Rar) Surescitare, tulburare extrema. – Din fr. paroxysme, germ. Paroxysmus.

RECORD, recorduri, s. n. Rezultat realizat intr-o competitie sportiva oficiala, a carui valoare reprezinta cea mai buna performanta, omologata de o persoana juridica; p. gener. realizare maxima, performanta suprema obtinuta intr-un domeniu de activitate, intr-o actiune etc. ◊ Expr. A bate recordul (in ceva) = a atinge treapta cea mai inalta (in ceva). A tine (sau a detine) un record = a pastra un record obtinut; a fi neintrecut in... – Din fr. record.

SPIC, spice, s. n. 1. Inflorescenta caracteristica plantelor graminee, alcatuita din mai multe flori mici cu peduncul scurt, dispuse pe o axa centrala lunga. ◊ Expr. A da in spic sau a-i da spicul, a face spic = (despre plante) a se apropia de maturitate, a ajunge in faza de dezvoltare in care apare spicul (1); a inspica. 2. Stilizare decorativa in forma de spic (1), frecventa in arta populara pe cusaturi, tesaturi etc. 3. Varful firelor de par, mai lungi (si de alta culoare), din blana unor animale. 4. (In sintagma) Spic de zapada (sau, rar, de ploaie) = fulgi mari de zapada amestecati cu stropi de ploaie, care cad pe pamant. 5. (Pop.) Varf de munte; pisc. ♦ Partea cea mai inalta a acoperisului casei. [Pl. si: spicuri] – Lat. spicum.

PATRIARH, patriarhi, s. m. 1. cel mai inalt rang in ierarhia unora dintre Bisericile ortodoxe autocefale; persoana care detine acest rang. 2. (In Vechiul Testament) Fiecare dintre capii de familie conducatori (spirituali si politici) ai poporului evreu, predecesori ai lui Moise; p. ext. nume dat unor personaje venerabile din Biblie. 3. Barbat in varsta, cu rol de sef al familiei in comunitatea gentilica. ♦ Fig. Batran venerabil, cu numerosi descendenti. [Pr.: -tri-arh] – Din sl. patrijarhu, ngr. patriarhis.

PERSONIFICA, personific, vb. I. Tranz. 1. A atribui lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natura insusiri omenesti si a le reprezenta ca atare; a personaliza; p. ext. a simboliza. 2. A gasi expresia concreta in cineva sau in ceva; a exemplifica printr-o persoana (1) sau printr-un personaj (2) care poseda in cel mai inalt grad o calitate, un anumit caracter, un defect; a intruchipa, a intrupa, a incarna. – Dupa fr. personnifier. Cf. it. personificare.

PERSONIFICAT, -A, personificati, -te, adj. 1. (Despre lucruri, animale sau fenomene din natura) Care este reprezentat sub infatisarea sau cu insusirile unei persoane (1). 2. Care exemplifica (prin persoana sa) o calitate, un anumit caracter, un defect pe care il poseda in cel mai inalt grad. – V. personifica.

FIRE, firi, s. f. 1. Mediul natural (impreuna cu fiintele care traiesc in el). ◊ Loc. adv. Peste fire = extraordinar; in cel mai inalt grad. 2. Structura psihica si morala a unei fiinte; caracter, temperament. 3. Minte, cuget; cumpat. ◊ Loc. adj. In toata firea = ajuns la dezvoltare deplina, matur; in deplinatatea facultatilor mintale, serios. ◊ Expr. A-si veni in fire = a-si reveni (dupa un soc, o emotie puternica, un lesin). A scoate (pe cineva) din fire = a enerva (pe cineva), a infuria, a scoate din sarite, din rabdari. A-si tine (sau a-si pastra) firea = a se stapani, a-si pastra cumpatul. A-si pierde firea sau a se pierde cu firea = a nu se mai putea stapani, a-si pierde cumpatul. A se prapadi cu firea = a face tot posibilul; a se stradui; a se consuma foarte mult sufleteste. – V. fi.

PRIMAT3, primati, s. m. cel mai inalt grad in vechea ierarhie a bisericii ortodoxe si catolice. ◊ (Adjectival; in sintagma) Mitropolit primat = (in trecut) titlu dat primului mitropolit al unei tari; patriarh. – Din fr. primat, lat. primatis.

PROESTOS, proestosi, s. m. (Inv.) Calugar sau preot cu cel mai inalt rang in ierarhia clericilor unei manastiri sau a unei biserici. [Pr.: pro-es-.Var.: proistos s. m.] – Din ngr. proestos.

PUTINTA, putinte, s. f. 1. Posibilitate, capacitate de a face ceva. ◊ Loc. adv. Peste putinta = imposibil (de realizat); mai presus de puterile cuiva. Cu putinta = posibil. Dupa putinta = potrivit cu mijloacele sau cu posibilitatile cuiva. ◊ Expr. A fi (sau a-i fi cuiva) cu putinta (sa...) = a(-i) fi posibil, a (se) putea (sa...) Cel mai... cu putinta = cel mai... posibil, extrem de..., in cel mai inalt grad. A face tot ce-i sta in putinta = a face tot ce poate, a depune toate eforturile. A fi in putinta cuiva sa... sau a-i sta (cuiva) in putinta = a corespunde cu posibilitatile de realizare ale cuiva. Fara putinta de... = fara a putea sa... 2. (Fiz.; inv.) Putere. – Lat. potentia.

SUPERLATIV, -A, superlativi, -e, adj. (Despre calificative) Care exprima o calitate in gradul cel mai inalt. ◊ Gradul superlativ (si substantivat, n.) = grad de comparatie al adjectivelor si al adverbelor, care arata ca insusirea exprimata este la un grad foarte inalt sau la gradul cel mai inalt ori cel mai scazut in comparatie cu altele de aceeasi natura. – Din fr. superlatif, lat. superlativus.

ESTETIC, -A, estetici, -ce, subst., adj. 1. S. f. Stiinta care studiaza legile si categoriile artei, considerata ca forma cea mai inalta de creare si de receptare a frumosului; ansamblu de probleme privitoare la esenta artei, la raporturile ei cu realitatea, la metoda creatiei artistice, la criteriile si genurile artei. 2. S. n. art. Ansamblul insusirilor si al fenomenelor studiate de estetica (1). 3. Adj. Care apartine esteticii (1), privitor la estetica (1); care priveste frumosul, care corespunde cerintelor esteticii (1); frumos. – Din fr. esthetique.

LIMITA, limite, s. f. 1. Punct extrem, margine (a unei suprafete, a unui obiect etc.). ♦ Tonul cel mai inalt sau cel mai profund pe care il poate emite o voce sau un instrument. ♦ (Mat.) Valoare fixa catre care tind valorile unei marimi variabile. 2. (In sintagma) Limita teritoriala = linie care delimiteaza teritoriul unui stat, al unei provincii, al unei regiuni etc.; granita, hotar. Limita silabica = locul unde se termina o silaba si incepe alta in fluxul vorbirii. 3. Fig. Punct pana la care pot ajunge posibilitatile, facultatile, mijloacele etc. cuiva. ◊ Limita de varsta = varsta pana la care cineva poate ocupa in mod legal o functie publica. – Din fr. limite, lat. limes, -itis.

EROU, eroi, s. m. 1. Persoana care se distinge prin vitejie si prin curaj exceptional in razboaie, prin abnegatie deosebita in alte imprejurari grele ori in munca. ◊ Erou al Muncii (Socialiste) = cea mai inalta distinctie in Republica Socialista Romania; persoana care a primit aceasta distinctie. ♦ Ostas cazut pe campul de lupta. 2. Personaj principal al unei opere literare. ♦ Personaj principal al unei intamplari; persoana care, intr-o anumita imprejurare, atrage atentia asupra sa. 3. (In mitologia greco-romana) Semizeu, persoana nascuta dintr-o zeitate si o fiinta pamanteana, inzestrata cu puteri supraomenesti sau care a devenit celebra prin faptele sale deosebite. – Din fr. heros, lat. heros.

FELDMARESAL, feldmaresali, s. m. cel mai inalt grad militar in armatele (de uscat ale) unor tari (Germania, Rusia, Anglia etc.); persoana care detine acest grad. [Acc. si: feldmaresal] – Din germ. Feldmarschall, fr. feld-marechal, rus. fel'dmarsal.

MUCHIE, muchii, s. f. 1. Linie de intersectie a doua fete ale unui corp geometric. ◊ Loc. adv. Pe muchie = la limita, la extrema. 2. Margine, dunga a unui lucru, a unei suprafete. ◊ Expr. Batuti pe muchie = (despre o suma de bani) din care nu lipseste nimic, care este intreaga, exacta. 3. Marginea din afara, portiune laterala a unor obiecte. ♦ Marginea palmei dinspre degetul cel mic. ♦ Partea opusa taisului unor unelte de taiat. ♦ Expr. (Ca sau cat) (de) o muchie de cutit = foarte ingust, foarte subtire; foarte putin. Pe muchie de cutit = intr-o situatie critica, in primejdie. 4. Partea cea mai inalta, ascutita si prelungita, a unui munte, a unui deal, a unei stanci; creasta, coama, culme; p. ext. coasta a unui munte sau a unui deal; panta, povarnis. [Pr.: -chi-e.Var.: muche s. f.] – Probabil lat. *mutila (= mutulus).

EMINAMENTE adv. In gradul cel mai inalt, prin excelenta, cu deosebire. – Din fr. eminemment.

DIVAN, divane, s. n. I. Canapea fara spatar, pe care se poate sedea sau dormi. II. 1. (In Imperiul Otoman) Consiliu cu atributii politice, administrative si juridice, alcatuit din cei mai inalti demnitari; (in tarile romanesti) sfat domnesc. ◊ Divan ad-hoc v. ad-hoc. ♦ Adunare, sedinta a divanului (II 1). ♦ Sala, cladire in care se adunau membrii divanului (II 1); sediul divanului; p. gener. loc de adunare si de consfatuire. 2. (Inv.) Judecata, proces. ◊ Expr. (Glumet) A face (cuiva) divan pe spinare = a bate (pe cineva). III. Culegere postuma de versuri apartinand unui poet oriental. [Pl. si: divanuri] – Din tc. divan.

SOPRAN, -A, soprani, -e, subst. 1. S. n. Cea mai inalta dintre cele cinci categorii ale vocii omenesti (de femeie sau de copil). 2. S. m. si f. Femeie sau copil cu voce de sopran (1); p. ext. instrument de suflat cu sunet asemanator vocii de sopran. [Var.: soprano s. n.] – Din fr., it. soprano.

SPINARE, spinari, s. f. 1. (Anat.) Spate (1). ◊ Loc. adv. In (sau pe) spinare sau de-a spinare (sau spinarea), cu spinarea = tinand o povara peste umar, pe spate, in spate. ◊ Expr. A cadea in spinarea cuiva = a cadea in grija sau in sarcina cuiva. A trai pe spinarea cuiva = a trai ca un parazit, din munca altuia. A arunca (ceva) in spinarea cuiva = a face pe cineva raspunzator de o vina (de obicei fara temei). 2. Parte a unui obiect de imbracaminte care acopera spatele omului. 3. Partea cea mai inalta a unui munte, a unui deal, a unei stanci; culme prelungita; creasta, coama. ♦ Creasta unui val de apa. – Lat. spinalis.

TENOR, tenori, s. m. 1. Cea mai inalta voce barbateasca; cantaret care are o astfel de voce. ◊ Tenor dramatic = voce de tenor cu un timbru asemanator baritonului; cantaret cu o astfel de voce. 2. Categorie de instrumente de suflat cu registrul cel mai inalt. – Din fr. tenor, it. tenore.

TRIUMF, triumfuri, s. n. 1. (In Roma antica) celebrare a unei victorii prin intrarea solemna in oras a comandantului biruitor, pe un car tras de patru cai albi si insotit de un cortegiu din care faceau parte senatori, capeteniile armatei si prizonierii facuti in razboi, reprezentand cea mai inalta onoare acordata invingatorului. ◊ Expr. A duce (sau a purta pe cineva) in triumf = a ridica (pe cineva) pe sus (purtandu-l pe brate sau pe un tron) in cadrul unui cortegiu solemn sau vesel. 2. Victorie, biruinta de mare prestigiu; fig. succes moral, reusita, izbanda deosebita. [Pr.: tri-umf] – Din lat. triumphus, fr. triomphe.

DIAPAZON, diapazoane, s. n. 1. Mic instrument acustic format dintr-o bara de otel in forma de U, care vibreaza la lovire, emitand de obicei nota muzicala „la” si servind la acordarea instrumentelor muzicale sau la indicarea tonului pentru un ansamblu coral. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) la acelasi diapazon cu cineva = a se afla in aceeasi dispozitie, in aceeasi stare sufleteasca cu cineva; a fi (sau a se pune) de acord cu cineva. 2. (Adesea fig.) Totalitatea sunetelor pe care le poate produce vocea omeneasca sau un instrument muzical, de la sunetul cel mai jos pana la cel mai inalt; intindere, registru. [Pr.: di-a-] – Din fr. diapason.

SINCIPUT, sincipute, s. n. Parte din osul capului care reprezinta punctul cel mai inalt al cutiei craniene; crestetul capului. – Din fr., lat. sinciput.

SUBLIM, -A, sublimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se ridica sau se afla la o mare inaltime in ierarhia valorilor (morale, estetice, intelectuale), la cel mai inalt grad de desavarsire, de frumusete; maret, superb, inaltator, minunat. Sublima Poarta = guvernul sultanului in vechiul Imperiu Otoman; Poarta Otomana. 2. S. n. Forma cea mai inalta a perfectiunii (in estetica, arta); desavarsire. – Din fr. sublime.

SUMMUM s. n. Gradul cel mai inalt, punct maxim, extremitate. – Cuv. lat.

SUPRAINCALZITOR, supraincalzitoare, s. n. Dispozitiv al unui cazan de abur, in care vaporii produsi sunt incalziti la o temperatura mai inalta decat cea de saturatie. [Pr.: -pra-in-] – Supraincalzi + suf. -tor.

SUPREM, -A, supremi, -e, adj. Care exista in cel mai inalt grad, care este cel mai bun, cel mai mare; mai presus de toate; p. ext. extrem, ultim. ◊ Moment suprem = moment decisiv pentru reusita unei actiuni. Onoruri supreme = funeralii. ♦ Care are gradul, rangul cel mai inalt. – Dupa fr. supreme, lat. supremus.

CUCURIGU interj., s. n. 1. Interj. Cuvant care imita cantecul cocosului. ♦ (Substantivat, n.) Cantecul cocosului; p. ext. (m.) cocos. 2. S. n. (Glumet; precedat de prepozitia „la”) Etajul cel mai inalt al unei case, mansarda; galerie (la teatru). – Onomatopee.

CULME, culmi, s. f. 1. Partea cea mai de sus, prelungita orizontal, a unui munte sau a unui deal; varf, culmis. ♦ Punctul cel mai inalt in drumul parcurs de un corp ceresc. 2. Fig. Gradul cel mai inalt la care se poate ajunge; apogeu. ♦ Expr. Culmea culmilor! sau asta-i culmea! = asta intrece orice margini, e nemaipomenit. 3. (Pop.) Prajina lunga in casele taranesti, fixata orizontal de grinzi, de care se atarna haine, obiecte casnice etc. – Lat. culmen.

CULMINA, pers. 3 culmineaza, vb. I. Intranz. 1. (Despre astri) A atinge punctul de culminatie. 2. Fig. A atinge stadiul cel mai inalt al unei situatii, a ajunge la apogeu. – Din fr. culminer, lat. culminare.

CULMINATIE, culminatii, s. f. Trecere a unui astru la meridianul unui loc. ◊ Punct de culminatie = punctul cel mai inalt deasupra orizontului atins de un astru pe bolta cereasca. – Din fr. culmination.

RANG s. 1. v. titlu. 2. v. demnitate. 3. grad, pozitie, situatie, treapta, (inv.) stepena. (~ul cel mai inalt in ierarhia sociala.) 4. v. ierarhie. 5. v. conditie. 6. v. functie. 7. v. categorie. 8. categorie, ordin. (De prim ~.)

ABSORBANT ~ta (~ti, ~te) 1) si substantival Care are proprietatea de a absorbi lichide sau vapori. 2) fig. Care atrage in cel mai inalt grad. Ocupatie ~ta. /<fr. absorbant

AMBASADOR ~i m. 1) Reprezentant diplomatic cu rangul cel mai inalt. 2) Persoana cu o misiune speciala pe langa un stat sau un for international. ~ al pacii. /<fr. ambassadeur

AMIRAL1 ~i m. Militar cu cel mai inalt grad in fortele militare maritime. /<fr. amiral

COAMA ~e f. 1) (la unele animale) Par lung si aspru pe partea superioara a gatului sau de-a lungul sirei spinarii. 2) Parul lung si aspru al unui om. 3) Partea cea mai inalta a unui deal sau munte; creasta; varf; culme; spinare; crestet; pisc. 4) Linie de intersectie a versantelor unui acoperis. 5) fig. Coroana deasa a unui copac. [Sil. coa-ma] /<lat. coma

COMANDAMENT ~e n. 1) Organ de conducere militara. ◊ ~ suprem cel mai inalt organ de conducere militara in timp de razboi. 2) Sediu al acestui organ de conducere. ~ul diviziei. 3) fig. Ordin scurt. /<fr. comman-dement

COMANDOR ~i m. 1) Gradul cel mai inalt in ordinul cavalerilor. 2) Cavaler care avea acest grad. 3) (in aviatie si marina) Grad de ofiter corespunzator gradului de colonel din armata terestra. 4) Ofiter care avea acest grad. /<fr. commandeur

CRESTET ~e n. 1) Varful capului. ◊ Din ~ pana-n talpi din cap pana-n picioare. 2) Partea cea mai inalta a unui munte sau deal; creasta; culme; pisc; varf; coama; spinare. /a creste + suf. ~et

CULME ~i f. 1) Partea cea mai inalta a unui munte sau a unui deal; coama; creasta; spinare; crestet; varf; pisc. 2) Punctul cel mai inalt fata de orizont din drumul parcurs de un astru pe bolta cereasca. 3) fig. Punct culminant in evolutia unui fenomen, a unei situatii sau a unei actiuni; apogeu. In ~ea fericirii.(Asta-i) ~ea! ~ea culmilor! asta intrece orice masura; e nemaipomenit. 4) Bat lung sprijinit de grinzi intr-o casa taraneasca, pe care se atarna haine. [G.-D. culmii] /<lat. culmen

CULMINATIE ~i f. Moment cand un astru trece deasupra meridianului unui loc. ◊ Punct de ~ a) punctul cel mai inalt pe care il atinge un astru in miscarea sa pe bolta cereasca; b) moment de maxima incordare a conflictului dintr-o opera literara. [Art. culminatia; G.-D. culminatiei; Sil. -ti-e] /<fr. culmination

EMINAMENTE adv. La cel mai inalt grad; in masura cea mai mare; prin excelenta. /<fr. eminemment

ESTETICA f. 1) Stiinta care se ocupa cu studiul categoriilor si legilor artei, considerata ca cea mai inalta forma de creare si de receptare a frumosului. 2) Ansamblu de probleme ce tin de esenta artei si de raporturile ei cu realitatea. [G.-D. esteticii] /<fr. esthetique, lat. aesthetica

A EXACERBA ~ez tranz. rar (dureri, sentimente, pasiuni etc.) A aduce la paroxism; a intensifica in cel mai inalt grad. /<fr. exacerber, lat. exacerbare

EXceleNTA ~e f. 1) Caracter excelent; calitate foarte buna. 2) (in tarile apusene) Titlu onorific, folosit si ca termen de reverenta, acordat ambasadorilor, ministrilor si demnitarilor bisericesti. ◊ Prin ~ in mod foarte reprezentativ; in cel mai inalt grad; eminamente. [G.-D. excelentei] /<fr. excellence, lat. excellentia

EXTREM ~a (~i, ~e) 1) Care este la cel mai inalt grad; foarte intens. Frumusete ~a. Rautate ~a. 2) Care termina un spatiu, o durata etc.; aflat la cel mai indepartat punct; ultim. Limita ~a. /<fr. extreme, lat. extremus

FELDMARESAL ~i m. (in armatele unor state) Ofiter cu cel mai inalt grad in trupele de uscat. /<germ. Feldmarschall, fr. feld-marechal

FETID ~da (~zi, ~de) 1) (despre mirosuri, emanatii, aer) Care este extrem de dezgustator; respingator in cel mai inalt grad. 2) (despre substante sau corpuri) Care are miros respingator. /<fr. fetide, lat. foetidus

GALERIE ~i f. 1) Drum subteran in forma de coridor lung, care permite accesul minerilor la zacamant. 2) Loc de plimbare sau de trecere dintr-o cladire in alta, avand o forma boltita, mai mult lunga decat larga, si fiind acoperit cu sticla sau cu un material transparent. 3) Muzeu sau sectie a unui muzeu unde sunt expuse opere de pictura si de sculptura; colectie de opere de arta. 4) Bara (de lemn sau de metal) de care se atarna perdelele. 5) Canal subteran sapat de unele animale. 6) Balcon situat la cel mai inalt nivel intr-o sala de teatru. 7) Spectatorii asezati pe locurile unui astfel de balcon. 8) fam. Public (asezat, de obicei, in urma unei sali de spectacole) care se manifesta zgomotos in timpul reprezentatiei. ◊ A face ~ a se purta agitat la o manifestare (in semn de aprobare, incurajare etc.). 9) Succesiune de elemente omogene; sir; serie. ~a personajelor. [G.-D. galeriei] /<fr. galerie, it. galleria

IMENS1 adv. (urmat de un determinativ precedat de prepozitia de exprima ideea de superlativ) La cel mai inalt grad; extraordinar (de); extrem (de). /<fr. immense, lat. immensus

INSPIRATIE ~i f. 1) (in opozitie cu expiratie) Faza a respiratiei constand in introducerea aerului in plamani; inhalare a aerului in plamani. 2) Stare psihica ce contribuie in cel mai inalt grad la crearea unor bunuri spirituale; forta launtrica creatoare; avant. 3) Idee aparuta spontan in constiinta. [G.-D. inspiratiei] /<fr. inspiration, lat. inspiratio, ~onis

LICITATIE ~i f. Vanzare in public a unor bunuri materiale, ce revin persoanei, care ofera cel mai inalt pret; mezat. [G.-D. licitatiei; Sil. -ti-e] /<fr. licitation, lat. licitatio, ~onis

MAXIM ~a (~i, ~e) (despre dimensiuni, intensitate, durata, valoare etc.) Care constituie un maximum; in gradul cel mai inalt; maximal. /<lat. maximus, fr. maxime, maxima

MAXIMAL1 ~a (~i, ~e) (despre dimensiuni, intensitate, durata, valoare etc.) Care constituie un maximum; in gradul cel mai inalt; maxim. /<fr. maximal

MEFITIC ~ca (~ci, ~ce) livr. (despre mirosuri, emanatii, aer) Care este foarte dezgustator; respingator in cel mai inalt grad; fetid; pestilential. /<germ. mefitisch, lat. mephiticus, fr. mephitique

MEZAT ~uri n. Vanzare publica a unor bunuri materiale, ce revin persoanei care ofera cel mai inalt pret; licitatie. ◊ A scoate la ~ a pune la licitatie. /<turc. mezat

MULT2 adv. 1) In numar mare; in cantitate mare; un timp indelungat. A produce ~. A canta ~. ◊ Cu ~ in mare masura; considerabil. Mai ~ mai cu seama; indeosebi. cel ~ a) maximum; b) in cel mai bun caz. A fi mai ~ mort (decat viu) a) a fi cuprins de un sentiment puternic de frica; b) a fi peste masura de istovit. Din ~ in mai ~ intr-o masura tot mai mare; din ce in ce mai tare, mai intens. Mai ~ sau mai putin intr-o masura oarecare; intrucatva. Nici mai ~, nici mai putin a) atat, cat se cuvine; tocmai cat trebuie; b) se spune pentru a exprima o nedumerire, stupoare. Asta-i prea ~ asta intrece orice masura; asta-i prea-prea. ~ si bine a) mult timp; timp indelungat; b) degeaba; in zadar. A nu mai avea ~ a) a fi pe cale de a termina un lucru; b) a fi aproape de a muri. 2) La departare mare; departe. A lasa ~ in urma. 3) (deseori urmat de prea) In cel mai inalt grad; foarte tare; extrem de. ~ stimat. ~ dorit. ~ preafrumos. /<lat. multus

PATRIARH ~i m. 1) (folosit si ca titlu pe langa numele respectiv) Slujitor al cultului avand cel mai inalt grad in ierarhia bisericii ortodoxe autocefale. 2) Cap al bisericii ortodoxe intr-o tara. 3) Barbatul cel mai in varsta al unei familii din societatea gentilica. 4) Capetenie a unei ginti. 5) fig. Persoana in etate cu multe merite si cu multi discipoli intr-un domeniu de activitate. [Sil. -tri-arh] /<sl. patrijarhu, ngr. patriarhis

PESTILENTIAL ~a (~i, ~e) 1) (despre boli) Care are proprietatea de a se transmite de la om la om (ca pesta); molipsitor; contagios; infectios. 2) (despre mirosuri, emanatii, aer) Care este foarte neplacut; respingator in cel mai inalt grad; fetid. [Sil. -ti-al] /<fr. pestilentiel, germ. pestilenzialisch

PISC2 ~uri n. 1) Partea cea mai inalta a unui munte sau a unui deal; varf; culme; creasta; coama; spinare; crestet. 2) Capatul de dinainte, ascutit si incovoiat in sus al unei luntre; bot. 3) pop. Parte a carului sau a saniei in care se fixeaza protapul. /Orig. nec.

PROFESOR ~oara (~ori, ~oare) m. si f. 1) Persoana care preda o materie de studiu (intr-o scoala, intr-o universitate, etc.), avand o pregatire speciala. 2) Persoana avand cel mai inalt titlu conferit cadrelor didactice universitare. [Acc. si profesor] /<fr. professeur, germ. Professor

RECORD ~uri n. 1) Rezultat obtinut in-tr-o competitie sportiva, care depaseste nivelul atins pana atunci. 2) Realizare remarcabila intr-un domeniu de activitate; performanta. ◊ A bate ~ul a atinge treapta cea mai inalta (in ceva) /<fr. record

SOPRAN ~e n. 1) Voce de femeie sau de copil cu cel mai inalt registru. 2) Instrument muzical cu registrul corespunzator acestei voci. [Sil. so-pran] /<it., fr. soprano

SOPRANA ~e f. Femeie care are o voce cu cel mai inalt registru. [G.-D. sopranei] /<it., fr. soprano

SPIC ~ce n. 1) Inflorescenta caracteristica gramineelor, alcatuita din mai multe flori mici dispuse pe o axa centrala. ◊ A da in ~ a incepe sa formeze spicul, sa se apropie de maturizare. ~ de zapada fulg de zapada ratacit printre picaturile de ploaie. 2) Varf al firelor de par mai lungi din blana unor animale (avand si o culoare mai deschisa sau mai inchisa decat a blanii). 3) Partea cea mai inalta a unui deal, a unui munte sau a unui acoperis. /<lat. spicum

SPINARE ~ari f. 1) (la om si la animale) Parte a corpului situata de-a lungul coloanei vertebrale (de la baza gatului pana la sale); spate. Maduva ~arii. Sira ~arii. ◊ In (sau pe) ~(sau de-a ~area, cu ~area) in spate. A cadea in ~area cuiva a reveni in sarcina cuiva. A arunca ceva in ~area cuiva a da vina pe o persoana (nevinovata). A trai pe ~area cuiva a trai pe cheltuiala altuia. 2) Partea cea mai inalta a unui deal sau a unui munte; creasta; coama; pisc; varf; culme; crestet. [G.-D. spinarii] /<lat. spinalis

SUBLIM2 ~a (~i, ~e) Care se caracterizeaza prin cel mai inalt grad de desavarsire intr-o ierarhie de valori; divin; inaltator. Muzica ~a. /<fr. sublime

SUMMIT [pr.: samit] n. Intalnire (politica la cel mai inalt nivel). /Cuv. engl.

SUPERIOR1 ~oara (~ori, ~oare) 1) Care se gaseste in partea de sus; situat deasupra. Strat ~.Membre ~oare mainile la om. Curs ~ al unei ape curgatoare sector care se afla mai aproape de izvor decat de varsare. 2) Care ocupa treapta cea mai inalta intr-o ierarhie; suprem; prim. Calitate ~oara.Ofiter ~ ofiter cu grad mai inalt decat al capitanului. Animal ~ (sau planta ~oara) animal (sau planta) care se afla pe treapta cea mai avansata a unei evolutii. 3) Care a atins un nivel inalt de evolutie; cu o evolutie avansata. Vegetatie ~oara. 4) (despre persoane si despre manifestarile lor) Care denota cunostinte, merite, forta mai mare (in raport cu altii). Spirit ~. [Sil. -ri-or] /<lat. superior, fr. superieur

SUPERLATIV2 ~a (~i, ~e) (despre aprecieri sau calificative) Care este deosebit de favorabil. ◊ (Grad) ~ categorie gramaticala care exprima gradul cel mai inalt al unei calitati. /<fr. superlatif, lat. superlativus

SUPRAPRESIUNE ~i f. Presiune mai inalta decat cea considerata drept normala. [Sil. su-pra-pre-si-u-] /supra- + presiune

SUPRATENSIUNE ~i f. Tensiune electrica mai inalta decat cea considerata drept normala. /supra- + tensiune

SUPREM ~a (~i, ~e) Care ocupa treapta cea mai inalta intr-o ierarhie; superior; prim. Comandant ~. Judecatorie ~a.Scop ~ principalul scop al vietii. Moment ~ moment hotarator pentru izbanda unei activitati. Efort ~ incordare maxima a fortelor fizice sau intelectuale. /<lat. supremus, fr. supreme

SUVERAN2 ~a (~i, ~e) 1) Care ocupa cea mai inalta treapta a unei ierarhii; cu autoritate extrem de mare; suprem; prim. Putere ~a. 2) (despre state, popoare) Care poseda independenta nationala, politica si economica; aflat in stare de independenta nationala, politica si economica; independent; liber; slobod; autonom; neatarnat. /<fr. souverain

TENOR1 ~oare n. 1) Voce barbateasca cu cel mai inalt registru. 2) Instrument muzical de suflat al carui registru corespunde acestei voci. /<fr. tenor, it. tenore

TENOR2 ~i m. Cantaret care are vocea cu cel mai inalt registru. /<fr. tenor, it. tenore

TOT1 toata (toti, toate) 1) (preceda cuvantul determinat) Care este cuprins in intregime; intreg. ~ satul.In toata libertatea in libertate deplina. 2) (despre unitati de timp) Care dureaza de la inceput pana la sfarsit; intreg. ~ anul. 3) Care indica o cantitate in totalitatea ei; cat exista de fapt. Toti banii.A vari(sau a baga) pe cineva in toti sperietii a speria foarte tare pe cineva. 4) (precedat de prepozitia de) Care este la cel mai inalt grad. Tanar de ~. 5) la sing. Fiecare; oricare. ~ omul stie.In ~ anul in fiecare an. Peste ~ (locul) oriunde; pretutindeni. /<lat. totus

VARF ~uri n. 1) Partea de deasupra (ascutita) a obiectelor inalte; creasta. ~ul acoperisului. ~ul copacului.Cu ~ incarcat pana sus; foarte plin. Cu ~ si indesat mai mult decat trebuie; cu prisosinta. Asta pune (sau face) ~ (la toate) asta e peste orice masura; asta este din cale-afara. 2) Partea cea mai inalta a unui munte sau a unui deal; culme; creasta; coama; spinare; crestet; pisc. 3) Capatul (de obicei mai ascutit) al unui obiect sau organ. ~ul cutitului. ~ul degetului. ◊ Din ~ul buzelor a) de man-tuiala; b) cu dispret; sfidator. 4) Punct de intretaiere a doua laturi ale unei figuri geometrice. 5) fig. Moment central in desfasurarea unei activitati. ~ul adunarii. ◊ Ore de ~ ore cu o mare aglomeratie sau cu o solicitare intensa. 6) la pl. Totalitate a persoanelor de frunte ale unei societati, clase, organizatii. /<sl. vruhu

ZENIT n. 1) astr. (in opozitie cu nadir) cel mai inalt punct de pe bolta cereasca situat deasupra capului observatorului. 2) fig. Moment ce marcheaza cea mai inalta faza de dezvoltare; apogeu; punct culminant; culme. /<fr. zenith

CULMINATIE s.f. 1. Moment in care un astru trece deasupra meridianului unui loc. ◊ Punct de culminatie = punctul cel mai inalt atins de un astru. 2. Moment de maxima incordare a relatiilor dintre personajele unei opere literare; punct culminant. [Gen. -iei, var. culminatiune s.f. / < fr. culmination, it. culminazione].

IZOHELIE s.f. Procedeu fotografic de separatie a tonurilor, constand in a face, pornind de la negativul original, doua noi negative, dintre care unul contine detaliile luminilor celor mai inalte, iar al doilea detaliile umbrelor celor mai profunde. [Gen. -iei. / < germ. Isohelie].

MAXIMIZA vb. I. tr. A da unui fapt, unei idei cea mai inalta valoare posibila. [< fr. maximiser].

MONTANIARD adj. (Frantuzism) Muntenesc. // s.m. si f. 1. Membru al partidului cu vederi radicale, care ocupa partea cea mai inalta (La Montagne) a salii in care se tineau sedintele Conventiunii in timpul revolutiei burgheze din Franta de la 1789. 2. (Rar) Muntean. [Pron. -ni-ard, scris si montagnard. / < fr. montagnard].

PATRICIU s.n. Demnitate instituita de imparatul Constantin cel Mare, reprezentand cel mai inalt rang din Imperiul roman dupa imparat. [Pron. -ciu. / < lat. patricius].

PRIM, -A adj., num. ord. 1. cel dintai (in spatiu sau in timp); care se afla in fruntea unei serii. ◊ Materie prima = material prin a carui prelucrare se obtin produse finite. 2. cel mai bun; cel mai insemnat etc. ◊ De prim rang = de calitate superioara. 3. Pe treapta cea mai inalta, intaiul in categoria respectiva. // Element prim de compunere savanta cu sensul „intai”, „primul”. [Var. primi-, primo-. / < lat. primus, cf. fr. primi-, it. primo-].

SERIF2 s.m. 1. (In Anglia si S.U.A.) Functionar administrativ investit cu mentinerea ordinii, perceperea impozitelor etc. 2. (In Scotia) Judecatorul cel mai inalt in grad intr-un district sau intr-un comitat. [Acc. si serif. / < engl. sheriff, cf. fr. sherif].

ZENIT s.n. Punctul cel mai inalt de pe bolta cereasca, situat pe verticala deasupra locului de observatie. [Pl. -turi, -te. / < fr. zenith, cf. ar. samt ar-runs – calea de deasupra capului].

CONCEPT s. n. 1. idee, notiune care constituie treapta cea mai inalta de abstractizare in reflectarea realitatii. 2. ciorna, bruion, schita. (<fr. concept, lat. conceptus)

ADJUTANT s.m. Ofiter de pe langa comandantul unei unitati militare insarcinat cu transmiterea ordinelor si conducerea lucrarilor de birou; ofiter dintr-un stat-major cu diferite sarcini. ♦ Gradul cel mai inalt de subofiter; militar avand acest grad. ♦ Aghiotant. [< fr. adjutant, cf. lat. adiutans].

AMIRAL s.m. I. cel mai inalt grad in marina militara (care corespunde gradului de general-colonel din armata terestra); militar care are acest grad. ◊ Vas-amiral = nava care poarta pavilionul amiralului. II. Fluture de zi, mare, frumos colorat, ale carui larve traiesc pe urzici. [< fr. amiral, cf. it. ammiraglio < ar. amir – sef].

APOGEU s.n. 1. (op. perigeu) Punctul de pe orbita unui astru care se gaseste la cea mai mare distanta de Pamant. 2. (Fig.) cel mai inalt punct al evolutiei unui fenomen, a unei situatii etc.; punct culminant, culme. [Pl. -ee (pron. -ge-e), -euri. / < fr. apogee, cf. it. apogeo, gr. apogeios < apo – departe de, ge – pamant].

ASASINA vb. I. tr. A comite un asasinat; a ucide. ♦ (Fig.; fam.) A plictisi in cel mai inalt grad (cu insistentele). [< fr. assassiner, it. assassinare].

COMANDA s.f. 1. Ordin, porunca. ◊ Metoda de comanda = metoda folosita de un conducator care ia decizii personale fara sa-si consulte colaboratorii. 2. Conducere a unei unitati militare. ◊ Post de comanda = loc unde sta comandantul trupelor si de unde transmite comanda operatiilor. 3. Actiune de comandare a unui sistem tehnic. ♦ Echipamentul necesar efectuarii ei. 4. Cerere de marfa, de efectuare a unei lucrari etc., facuta unui meserias, unui negustor etc. ◊ De comanda = executat dupa indicatiile clientului. 5. (Mar.) Constructia cea mai inalta pe puntea superioara a unei nave, de unde se efectueaza conducerea navei. ♦ Parama de dimensiuni mici, cu diametrul de 4-5 mm. [Pl. -enzi, -de. / < fr. commande, germ. Kommando].

CONSTIINTA s.f. 1. Forma cea mai inalta, proprie omului, de reflectare a realitatii obiective, produs al materiei superior organizate -creierul uman- si al vietii sociale. ♦ Ansamblu de procese psihice variate, complexe, cuprinzand senzatii, perceptii, reprezentari, notiuni, judecati, rationamente, inclusiv procese afective si volitionale. 2. Faptul de a-si da seama; intelegere. ◊ Constiinta sociala = viata spirituala a societatii ca reflectare a vietii ei materiale; constiinta de clasa = faptul de a fi constient de apartenenta la o anumita clasa, de a intelege interesele acestei clase, rolul ei istoric. 3. Sentiment pe care omul il are asupra moralitatii actiunilor sale. ◊ Proces de constiinta = lupta sufleteasca generata de momente si de situatii de viata deosebite, cruciale.; mustrare de constiinta = remuscare. 4. Libertate de constiinta = dreptul recunoscut cetatenilor de a avea orice conceptie religioasa, filozofica etc. [Pron. -sti-in-. / < fr. conscience, cf. lat. conscientia, dupa stiinta].

CULMINA vb. I. intr. (Despre un astru) A trece la meridian, a atinge cea mai mare inaltime in drumul sau pe bolta cereasca. ♦ (Fig.) A atinge cea mai mare inaltime, cel mai inalt stadiu; a ajunge, a fi la apogeu. [< fr. culminer, cf. it., lat.bis. culminare].

CULMINANT, -A adj. Care culmineaza, ajuns la apogeu; culminativ. ◊ Punct culminant = a) punctul cel mai inalt al unui loc; b) momentul de cea mai mare incordare al unei actiuni. [< fr. culminant].

DIAPAZON s.n. 1. Instrument alcatuit dintr-o vergea metalica in forma de U, care, vibrand, produce un sunet pur (de obicei „la”). ◊ A fi la acelasi diapazon cu cineva = a fi in aceeasi dispozitie, in aceeasi stare sufleteasca cu cineva. 2. Intindere a sunetelor pe care le produce o voce sau un instrument de la sunetul cel mai grav pana la cel mai inalt; registru. 3. Model-tip de hasuri folosit la standardizarea trasarii grosimii hasurilor. 4. (Tehn.) Diapazon de dimensiuni = interval dintre valorile maxime si minime ale dimensiunilor unor piese standardizate. [< fr. diapason, cf. lat., gr. diapason – gama].

EMINAMENTE adv. Prin excelenta, cu deosebire, in special, in cel mai inalt grad. [Cf. fr. eminemment].

FELDMARESAL s.m. cel mai inalt grad in armatele unor tari (Germania, Austria, Anglia etc.); ofiter care are acest grad. [Cf. germ. Feldmareschall, fr. feldmarechal].

FUZIBIL, -A adj. (Despre metale) Care se poate topi sau care se topeste la o temperatura mai inalta decat cea normala. [Cf. fr. fusible, it. fusibile].

LICTOR s.m. (In Roma antica) Insotitor al celor mai inalti magistrati, care mergea inaintea lor purtand fascii ca semne ale puterii. [< lat. lictor].

LIMITA s.f. 1. Ceea ce margineste ceva; hotar; margine. ♦ cel mai inalt sau cel mai profund ton pe care-l poate emite o voce sau un instrument. 2. (Mat.) Valoare fixa catre care tind valorile unei marimi variabile. 3. (Fig.) Punct pana la care pot ajunge posibilitatile cuiva. [< fr., it. limite, cf. lat. limes – margine].

MARESAL s.m. cel mai inalt grad in armata; ofiter care detine acest grad. ◊ Maresal al palatului = seful administratiei unei case regale sau imperiale. [< fr. marechal].

MAXIMUM s.n. Cea mai mare valoare pe care o poate lua o marime variabila; maxim. ♦ Punct, limita superioara. ◊ La maximum = in cel mai inalt grad. // adv. cel mult. [< lat., fr. maximum].

primas, primasi, s.m. (inv.) cel mai inalt grad in vechea ierarhie, a bisericii ortodoxe si catolice; primat.

primatie s.f. (inv.) functie, demnitate, calitate de primat (cel mai inalt grad in vechea ierarhie a bisericii ortodoxe si catolice).

proestos, proestosi, s.m. (inv. si reg.) 1. calugar sau preot cu cel mai inalt rang in ierarhia clericilor unei manastiri sau a unei biserici; cleric mai mare peste o plasa. 2. sef al unei bresle, al unei corporatii; staroste. 3. sef al unui serviciu public, al unei institutii (administrative, politice).

protoasicrit s.m. (inv.) persoana care ocupa cel mai inalt grad intr-o ierarhie.

RECORD s.n. Performanta constatata oficial care intrece toate rezultatele obtinute pana la o anumita data in competitiile de acelasi gen. ♦ A bate recordul (in ceva) = a atinge treapta cea mai inalta (in ceva). [< fr., engl. record].

SENZATIONAL, -A adj. Care produce, starneste o impresie foarte puternica, care intereseaza in cel mai inalt grad. [Pron. -ti-o-. / cf. fr. sensationnel].

SOPRAN, -A s.n. Vocea cea mai inalta dintre cele cinci categorii de voci omenesti, care se intalneste la femei si la baietii mici. // s.m. si f. Cantaret sau cantareata care are o astfel de voce; (p. ext.) instrument de suflat care corespunde acestei voci. [Var. soprano s.n. / < fr., it. soprano].

SUBLIM, -A adj. Aflat la un inalt grad de perfectiune, de desavarsire morala sau intelectuala; superb, inaltator. ♦ De o perfectiune, de o frumusete neintrecuta. // s.n. Forma cea mai inalta a perfectiunii. [Cf. fr., it. sublime, lat. sublimis – ridicat].

SUMMUM s.n. Punctul cel mai inalt, culme care nu poate fi depasita. [< lat. summum].

SUPERLATIV, -A adj. Care arata, exprima o calitate aflata in cel mai inalt grad. ♦ Grad superlativ (si s.n.) = grad de comparatie al adjectivelor si al adverbelor, care arata ca o insusire este in gradul cel mai inalt sau la un grad foarte inalt in comparatie cu altele. [Cf. lat. superlativus, fr. superlatif].

SUPRAINCALZI vb. I. tr. (Tehn.) A incalzi un material la o temperatura mai inalta decat cea necesara producerii unui anumit fenomen sau proces. [< supra- + incalzi, dupa fr. surchauffer].

SUVERAN, -A adj. Suprem, absolut, care este in cel mai inalt grad. ♦ Care se afla deasupra tuturor, cu o mare autoritate; care detine autoritatea suprema. // s.m. si f. Monarh, rege, imparat. ♦ (Fig.) cel care poate dispune liber de soarta si de actiunile sale. [Cf. fr. souverain, lat.t. suveranus].

TENOR s.m. 1. Vocea barbateasca cea mai inalta; cantaret care are o astfel de voce. 2. Categorie de instrumente cu registrul intre alto si bariton. [Cf. fr. tenor, it. tenore].

AMBASADOR, -OARE s. m. f. 1. diplomat de cel mai inalt rang, care reprezinta un stat pe langa un alt stat sau o organizatie internationala. 2. persoana insarcinata cu o misiune, cu un mesaj. (< fr. ambassadeur)

AMIRAL s. m. I. cel mai inalt grad in marina militara. ♦ (adj.) nava ~ = nava care poarta pavilionul amiralului. II. fluture ~ = fluture de zi, mare, frumos colorat. (< fr. amiral)

AMIRALITATE s. f. cea mai inalta autoritate a marinei militare. (< it. ammiralita)

ASASINA vb. tr. 1. a comite un asasinat. 2. (fam.) a plictisi in cel mai inalt grad (cu insistentele). (< fr. assassiner)

C******L1 s. m. I. prelat care ocupa cea mai inalta functie in ierarhia bisericii catolice, dupa papa. ◊ (adj.) rosu-~ = rosu-purpuriu. II. mica pasare cantatoare din America, cu penajul de un rosu-aprins, cu negru in jurul ciocului galben. (< fr. c******l)

CHINTESENTIA vb. tr. a ridica pe cea mai inalta treapta a puritatii, a subtilitatii; a rafina; a sintetiza. (< fr. quintessencier)

CULMINA vb. intr. (despre astri) a atinge punctul de culminatie. ◊ (fig.) a atinge cel mai inalt stadiu; a ajunge la apogeu. (< fr. culminer, lat. culminare)

CULMINATIE s. f. 1. trecere a unui astru la meridianul unui loc. ♦ punct de ~ = punctul cel mai inalt deasupra orizontului atins de un astru pe bolta cereasca. 2. punct culminant. (< fr. culmination)

DISCANT s. n. 1. vocea cea mai inalta a unei texturi muzicale. 2. registru inalt al o***i sau armoniului. 3. regiunea superioara (acuta) a ambitusului unui instrument muzical. (< germ. Diskant)

EMINAMENTE adv. in cel mai inalt grad, prin excelenta, cu deosebire. (< fr. eminemment)

EXceleNTISSIM, -A adj. excelent in cel mai inalt grad. (< fr. excellentissime)

FELDMARESAL s. m. cel mai inalt grad in armatele unor tari (Germania, Rusia, Anglia). (< germ. Feldmarschall)

FUROR s. n. stare paroxistica reprezentand gradul cel mai inalt de iritabilitate. (< lat. furor)

-ISIM suf. „cu gradul cel mai inalt”, „foarte”. (< fr. -issime, it. -issimo)

IZOHELIE s. f. procedeu fotografic de separatie a tonurilor, constand in a face, pornind de la negativul original, doua noi negative, dintre care unul contine detaliile luminilor celor mai inalte, iar al doilea pe ale celor mai profunde. (< germ. Isohelie)

LICTOR s. m. (la romani) insotitor al celor mai inalti magistrati, care mergea inaintea lor purtand fascii, ca semne ale puterii. (< lat. lictor)

LIMITA s. f. 1. valoare extrema (maxima sau minima) a unei marimi. ◊ ceea ce margineste ceva; hotar; margine. ♦ la ~ = in caz extrem. ◊ cel mai inalt sau cel mai profund ton pe care-l poate emite o voce, un instrument. 2. (mat.) valoare fixa catre care tind valorile unei marimi variabile. 3. (fig.) punct pana la care pot ajunge posibilitatile cuiva. (< fr. limite, lat. limes, -itis)

MARESAL s. m. cel mai inalt grad in ierarhia militara. ♦ ~ al palatului = seful administratiei unei case regale sau imperiale. (< fr. marechal)

MAXIMIZA vb. tr. 1. a da unui fapt, unei idei cea mai inalta valoare posibila; a maximaliza. 2. (mat.) a da unei cantitati valoarea maxima. (< fr. maximiser)

MAXIMUM I. s. n. 1. punct, limita superioara. 2. cea mai mare cantitate, valoare, intensitate etc. ♦ la ~ = in cel mai inalt grad. II. adv. cel mult. (< fr., lat. maximum)

MONTAGNARD, -A NIARD/ I. adj. de muntean. II. s.m.f. membru al partidului cu vederi radicale, care ocupa partea cea mai inalta a salii in care se tineau sedintele Conventiunii in timpul Revolutiei burgheze din Franta (1789). (< fr. montagnard)

PATRICIU s. n. titlu instituit de imparatul Constantin cel Mare, cel mai inalt rang din Imperiul Roman, dupa imparat; cel care poseda acest titlu. (< lat. patricius)

PINACLU s. n. 1. partea cea mai inalta a unui edificiu. 2. coronamentul unui contrafort. 3. element de constructie, piramidala sau conica alungita, care echilibreaza unele piese in consola. 4. forma inaltata dintr-o roca dura, cu marginile abrupte. (< fr. pinacle, lat. pinnaculum)

PRIM2-, -A num. ord., adj. 1. cel dintai (in spatiu sau in timp); care se afla in fruntea unei serii. ♦ (mat.) numar ~ = numar natural care nu admite alti divizori decat pe 1 si pe el insusi; materie ~a = materie bruta prin a carei prelucrare se obtin produse finite. 2. cel mai bun; cel mai insemnat etc. ♦ de ~ rang = de calitate superioara. 2. pe treapta cea mai inalta, intaiul in categoria respectiva. ♦ ~ ministru = premier (< lat. primus)

PRIMIPIL s. m. cel mai inalt grad intre centurioni, in armata romana. (< lat. primipilus, fr. primipile)

PROFESOR/PROFESOR, -OARA s. m. f. persoana cu o pregatire speciala care preda un obiect de invatamant intr-un domeniu al stiintei, al artei etc. ♦ ~ universitar = cel mai inalt grad didactic in invatamantul superior, titularul unei catedre. (< fr. professeur, germ. Professor)

SOPRAN, -A I. s. n. cea mai inalta dintre cele cinci categorii de voci omenesti (la femei si la copii). II. s. m. f. cantaret, cantareata cu vocea in registrul cel mai acut; (p. ext.; s. n.) instrument muzical de suflat, al carui registru corespunde acestei voci. (< fr., it. soprano)

SUBLIM, -A I. adj. aflat la un inalt grad de perfectiune, de desavarsire morala sau intelectuala; superb, inaltator. ◊ de o perfectiune, de o frumusete neintrecuta. II. s.n. categorie a esteticii, care exprima insusirea unor obiecte sau procese de o amploare neobisnuita, a unor acte umane de exceptionala noblete morala, capabile sa provoace un sentiment de elevatie, uimire si admiratie; forma cea mai inalta a perfectiunii. (< fr. sublime, lat. sublimis)

SUMMIT [SAMIT] s. n. intalnire (politica) la cel mai inalt nivel. (< engl. summit)

SUMMUM s. n. punctul, gradul cel mai inalt la care se poate ajunge; culme. (< fr., lat. summum)

SUPERLATIV, -A adj. care exprima o calitate in cel mai inalt grad. ♦ (gram.) grad ~ (si s. n.) = grad de comparatie al adjectivului si al adverbului prin care se arata ca o insusire exista in cea mai inalta masura. (< fr. superlatif, lat. superlativus)

SUPRAESTET, -A s. m. f. adept in cel mai inalt grad al estetismului. (< supra1- + estet)

SUPREM, -A adj. care exista in cel mai inalt grad; mai presus de toate; (p. ext.) extrem, ultim. ◊ care are gradul, rangul cel mai inalt. (< fr. supreme, lat. supremus)

SUVERAN, -A I. adj. suprem, absolut, care este in cel mai inalt grad. ◊ care se afla deasupra tuturor, cu o mare autoritate; care detine autoritatea suprema. II. s. m.f. 1. monarh, rege, imparat. 2. (fig.) cel care poate dispune liber de soarta si de actiunile sale. (< fr. souverain, lat. superanus)

SERIF s. m. 1. functionar administrativ in Anglia si SUA investit cu mentinerea ordinii, perceperea impozitelor etc. 2. (in Scotia) judecatorul cel mai inalt in grad intr-un district sau comitat. (< engl. sheriff, fr. sheriff)

TENOR s. m. 1. vocea barbateasca cu registrul cel mai inalt; cantaret cu o astfel de voce. ◊ (p. ext.) instrument de suflat cu registru corespunzator vocii unui tenor. 2. (in muzica polifonica) voce intre alto si bas. 3. (acc. tenor) melodia de baza, vocea principala in repertoriul gregorian (sec. XII-XVI). (< fr. tenor, it. tenore)

TRIPLICITATE s. f. insusirea de a fi triplu. ◊ ipocrizie in cel mai inalt grad. (< fr. triplicite)

VENERA vb. tr. a arata veneratie fata de cineva sau de ceva; a stima in cel mai inalt grad. (< fr. venerer, lat. venerari)

ZENIT s. n. 1. punctul cel mai inalt de pe bolta cereasca, diametral opus nadirului, pe verticala, deasupra locului de observatie. 2. (fig.) culme, apogeu. (< fr. zenith)

geniu (genii), s. n.1. Cea mai inalta treapta de inzestrare a omului. – 2. Spirit protector, duh. Lat. genium (sec. XIX). – Der. genial, adj., din fr.; ingeniu, s. n., din lat. ingenium; ingenios, adj., din fr. ingenieux.

maresal (maresali), s. m.cel mai inalt grad in armata, in unele tari. Fr. marechal.Der. maresalat.

vel adj. – Mare. Sl. velii (Cihac, II, 452). Termen administrativ, fara circulatie reala, s-a folosit numai pentru a desemna gradul cel mai inalt al unei functii sau demnitati, ca sp. mayor, vel logofar, mare cancelar; vel paharnic, mare paharnic etc. – Der. velit, s. m. (boier de rangul intii).

ACONCAGUA, Cerro ~, vulcan stins in Anzii Argentinieni (la granita dintre Chile si Argentina), cel mai inalt vf. de pe continentul american si din emisfera vestica (6.959 m). Escaladat pentru prima oara in 1897 de elvetianul M. Zurbriggen.

ALPII AUSTRALIENI (GREAT DIVIDING RANGE), lant muntos in SE Australiei. Cei mai inalti munti ai continentului, constituiti din roci sedimentare cu intruziuni granitice. Alt. max.: 2.228 m (vf. Kosciusko). Lungime c. 450 km.

AMHARA, reg. naturala in Ethiopia, in jurul L. Tana, partea cea mai inalta a Pod. Abisiniei. Oras pr.: Gondar. Culturi de orz, porumb, tutun, cresterea animalelor.

ANETO, Pico de ~ cel mai inalt virf din M-tii Pirinei (Spania), in masivul granitic Maladetta. Alt.: 3.404 m.

ANGEL [anhel] (SALTO DE ANGEL), cascada cu cea mai inalta cadere de apa din lume (979 m). Situata pe platoul Auyan-tepui (Pod. Guyanelor), in SV Venezuelei. Formata de Rῑo Carrao, afl. al lui Rῑo Caronῑ (bazinul Orinoco).

ANTOFALLA, vulcan in Anzii sudici (Puna de Atacama), in NV Argentinei, in apropierea frontierei cu Chile. Alt.: 6.370 m. cel mai inalt vulcan activ de pe glob.

APO, vulcan activ in SE ins. Mindanao (Filipine), cel mai inalt vf. al tarii. Alt.: 2.965 m. Ultima eruptie: 1955 (azi in stadiul de solfatare). Parc national (769 km2, fundat in 1936).

BABIA GORA (ceh. BABIA HORA), cel mai inalt virf din masivul Beskizii de Vest (Carpati), la frontiera Poloniei cu Ceho-Slovacia. Alt.: 1.725 m. Paduri de conifere. Relief glaciar. Fauna montana. Parc national, rezervatie a biosferei.

BANDEIRA [bəndeirə], Pico da ~, cel mai inalt vf. din Pod. Braziliei, in masivul Serra do Caparao, alcatuit din gnaise si cu pantele acoperite de paduri tropicale. Alt.: 2.884 m.

BATURA MUZTAGH I (HUNZA KUNJI I), vf. in M-tii Karakorum (NE Pakistanului). Alt.: 7.785 m (al 30-lea vf. de pe glob). cel mai inalt pisc montan neescaladat.

ACADEMIE, academii, s. f. 1. Institutie superioara de cultura, a carei misiune este sa ajute la dezvoltarea stiintelor si a artelor; (in tara noastra) cea mai inalta institutie culturala de stat, care reuneste si promoveaza oameni de valoare stiintifica si culturala, dirijeaza si dezvolta, printr-un complex de institute, munca de cercetare stiintifica si de creatie literar-artistica a tarii. 2. Scoala de invatamant superior. [Acc. si: (dupa lat.) academie] – Fr. academie, (lat. lit. academia).

BEERENBERG, vulcan stins in ins. Jan Mayen (M. Groelandei). Alt.: 2.277 m (cel mai inalt vf. din ins.). cel mai nordic vulcan de pe glob (71º lat. N). Ghetari. Descoperit in 1614 de navigatorul Jan Mayen. Numit si Muntele Ursilor.

AMBASADOR, -OARE, ambasadori, -oare, s. m. si f. Reprezentant diplomatic cu rangul cel mai inalt. ♦ Persoana trimisa cu o misiune speciala pe langa un stat sau un for international. – Din fr. ambassadeur.

AMBITUS s. n. Intindere a unei melodii, de la sunetul ei cel mai grav pana la cel mai inalt. – Din fr. ambitus.

ADORA, ador, vb. I. Tranz. 1. A iubi in cel mai inalt grad, a avea un cult pentru cineva sau ceva. 2. A slavi o divinitate. – Fr. adorer (lat. lit. adorare).

BELUHA, cel mai inalt vf. al M-tilor Altai (C.S.I.). Alt.: 4.506 m. Mici ghetari.

BEN NEVIS [ben nevis], cel mai inalt vf. din Marea Britanie (Scotia), in M-tii Grampiani. Alt.: 1.343 m.

BOLIVAR, Pico~, vf. in V Venezuelei, in C********a Merida (Sierra Nevada de Merida), cel mai inalt vf. al tarii si al Anzilor Nord-Estici. Alt. max.: 5.007 m.

BOTEV, cel mai inalt vf. din masivul Stara Platina (Balcanii Centrali). Alt.: 2.376 m. Pante repezi, acoperite cu pasuni alpine.

BRAHMAN, -A (‹ fr.) s. n., s. m. si f. 1. Cuvint sanscrit desemnind, in gindirea indiana, absolutul, sufletul universal sau divinitatea impersonala abstracta din care provine tot ce exista si din care orice fiinta, animal sau planta, detine o particula, sufletul individual (ātman). 2. S. m. si f. Membru al clasei sacerdotale considerata cea mai inalta din cele patru caste principale: avind ca indatoriri indeplinirea sacrificiilor, studiul Vedelor si explicarea lor, binefacerile.

ANTROPOZOFIE s. f. Conceptie filozofica mistica influentata de teozofie si care pretinde ca este cea mai inalta idee si forma a religiei. – Fr. anthroposophie.

BUICA, Nicolae (1855-1932, n. Slatina), violonist roman. A concertat impreuna cu George Enescu (sonata Kreutzer). A ridicat stilul de interpetare lautareasca la cea mai inalta treapta prin tehnica flageoletelor si a coardelor duble. Repertoriu clasic si romantic, melodii populare si improvizatii personale in stil romanesc, romante si parafraze.

CASCADA (‹ fr.) s. f. 1. Cadere naturala de apa pe cursul unui riu, fluviu sau torent provocata de o ruptura de panta in profilul longitudinal al vaii. Frecvente in regiunile calde si umede peste fostele praguri glaciare, in unitatile inalte de relief unde bancurile de roci dure alterneaza cu altele mai moi. C. cu cea mai inalta cadere de apa din lume este Angel (Venezuela, 979 m). In Romania cea mai inalta c. este Izvorul Cailor (M-tii Rodnei, 150 m). ♦ C. de hidrocentrale = grup de centrale hidroelectrice, in componenta unui sistem hidroenergetic amenajate in serie pe un curs de apa, ce pot avea sau nu lacuri proprii de acumulare. ♦ Expr. Cascada de ris = ris zgomotos, sacadat si prelungit. 2. (TEHN.) Montaj in c. = mod de legare a unor aparate, masini sau circuite electrice pentru a imbunatati factorul de putere sau pentru a modifica fara pierderi turatia acestora.

CHALICOTHERIUM subst. Mamifer ierbivor de talie mare, din grupul perisodactilelor, cu picioarele anterioare mai inalte decit cele posterioare si cu gheare bifide la degete. A aparut in Eocenul Americii de Nord, ultimii reprezentanti fiind intilniti in Pleistocenul Chinei, al Indiei si al Africii.

CHOMOLUNGMA [tʃomolungma], virf si masiv muntos in Himalaya, situat la granita dintre Nepal si China. Alcatuit din gnaise si granite si acoperit de ghetari si zapezi persistente. Alt. max.: 8.848 m, cel mai inalt virf al planetei, cucerit la 29 mai 1953 de neozeelandezul Edmund Hillary si nepalezul Tenzing Norgay din expeditia britanica a lui J. Hunt. Mai este cunoscut si sub denumirea Everest, data in cinstea lui sir George Everest. Parc national nepalez.

SUMMA CUM LAUDE loc. adj. si adv. Cea mai inalta distinctie academica conferita la absolvirea unor cursuri, a unor examene etc. – Loc. lat.

bacara f. (fr. baccara). Un joc de carti (numit si maca) in care 9 e cel mai inalt punct, iar 10 (numit bacara) nu valoreaza nimic. V. bac 2.

acropola si -ola f., pl. e (vgr. akropolis, d. akros, cel mai inalt, si polis, oras). Partea cea mai inalta a oraselor grecesti, care servea ca cetatuie.

apogeu n., pl. eie (lat. apogeum, d. vgr. apogeion, departat de pamint [subint. diastema, distanta], d. apo, de la, si ge, pamint). Astr. Punct in care soarele ori luna e mai departe de pamint, in opoz. cu perigeu. Fig. Culme, cel mai inalt grad: a fi la apogeu frumusetii, glorii, averii.

KARISIMBI, masiv vulcanic in partea central-estica a Africii, la granita dintre Rwanda si R.D. Congo, la N de L. Kivu; 4.507 m (vf. Karisimbi, cel mai inalt din lantul M-tilor Virunga).

NEL MEZZO DEL CAMMIN DI NOSTRA VITA (lat.) la mijlocul drumului vietii noastre – Dante, „Infernul”, I, 1. In simbolistica dantesca, varsta de 35 de ani, punctul cel mai inalt al arcului vietii.

HAKUSAN, vulcan stins in Japonia, in partea central-vestica a ins. Honshū, la c. 50 km SE de orasul Kanazawa. Are cinci varfuri, intre care cel mai inalt atinge 2,702 m. Inclus in Parcul National Hakusan (474 km2) impreuna cu Fuji Yama (Fuji San) si Tateyama reprezinta cei mai cunoscuti munti vulcanici din Japonia. Ceremonii religioase. Obiectiv turistic.

CRISTOBAL COLON, Pico ~, cel mai inalt vf. din Columbia, situat in N tarii (Sierra Nevada de Santa Marta). Alt.: 5.775 m.

CURCUBATA MARE, virf in M-tii Bihor, cel mai inalt din M-tii Apuseni si din toti Carpatii Occidentali, alcatuit din sisturi cristaline. Alt.: 1.849 m.

cont n., pl. uri (fr. compte, it. conto, d. lat. computus, cont, computare, a socoti la un loc. V. acont, scont, deputat, imput). Socoteala, sama: a face contu cheltuielilor. Raport, sama: dau cont de insarcinarea mea. Pe cont, pe credit, pe datorie. Tin cont, iau in sama, iau act. Cont curent, contabilitate intre doi insi dintre care unu primeste si da bani p. cel-lalt. inalta Curte de Conturi, asezamint care verifica conturile administratiunilor statului. – Fals compt. In est pop. pe conta mea (ta, lui), pe contu meu (tau, lui), cu banii mei (tai, lui).

ROBSON [robsn], cel mai inalt varf din M-tii Stancosi canadieni, acoperit cu zapezi vesnice si ghetari. Alt.: 3.954 m. Cucerit in 1913 de o expeditie formata din exploratorii A. Mac Carthy, W. Foster si Conrad Kain.

SAWATCH RANGE [sæuətʃ reindʒ], lant muntos in SSE M-tilor Stancosi, in partea centrala a statului Colorado (S.U.A.), extins pe 160 km lungime. Alt. max.: 4.399 m (vf. Elbert, cel mai inalt din M-tii Stancosi). Alte varfuri: La Plata (4.370 m), Holy Cross (4.263 m) s.a. Zacaminte de aur, argint si min. de plumb.

coturn m. (lat. cothurnus, d. vgr. kothornos). Incaltaminte cu talpa groasa, ca sa-l arate [!] mai inalt pe cel ce o poarta, uzitata de actorii tragici ai Grecilor si Romanilor. Fig. Tragedia (arta).

TRIBUNA, tribune, s. f. 1. Constructie din lemn, din beton, din piatra etc., de obicei cu mai multe randuri de banci asezate in amfiteatru, de unde spectatorii pot privi desfasurarea unei festivitati, a unei parade, a unei competitii etc.; p. restr. fiecare dintre cele doua laturi lungi ale acestei constructii (avand cea mai buna vizibilitate). 2. Loc inaltat, platforma, estrada pe care sta cel ce vorbeste in fata publicului. – Din fr. tribune.

ARHONTE s.m. (In Atena antica) Titlu dat inaltilor magistrati care conduceau republica; cel care purta acest titlu. [< fr. archonte. / cf. lat., gr. archon].

LAUREAT s.m. si f. 1. (La romani) Invingator in competitii caruia i se decerna in semn de cinstire o cununa de lauri. 2. cel care a obtinut un inalt premiu pentru meritele sale intr-un domeniu de activitate. [Pron. la-u-re-at. / < fr. laureat, cf. lat. laureatus].

catacreza f., pl. e (vgr. kata-hresis, abuz. V. catahris). Ret. Intrebuintarea unui cuvint ca sa numesti alt-ceva: capra trasurii, broasca usii (fiind-ca seamana cu capra, animalu care se suie pe locuri inalte, si cu broasca, batracianu cel lat). V. retorica.

comitii n. pl. (lat. comitium, d. com-, la un loc, si d. ire, itum, a merge. V. ies, sui, subit). Adunarea populara care alegea magistrati ori trata afacerile publice in vechea Roma. – Romanii le numeau curiata, (adica ale celor 30 de curii) pe cele ce-i alegeau pe regi si care au disparut mai tirziu supt [!] imparati; centuriata, adica ale celor 193 de centurii in care Serviu Tuliu i-a impartit pe toti nobilii si plebeii cetateni; tributa, adica ale celor trei triburi convocate de inaltii magistrati nobili, si calata, adica cele convocate de preuti [!] si care erau probabil egale cu cele numite curiata.

ACADEMIE, academii, s. f. 1. Societate de invatati, de literati, de artisti etc. creata pentru dezvoltarea stiintelor si a artelor; inalta institutie culturala care reuneste pe cei mai de seama savanti si artisti. 2. Scoala de invatamant superior. [Acc. si: (dupa lat.) academie] – Din fr. academie, lat. academia.

SUBALPIN, -A, subalpini, -e, adj. Care este situat in regiunea imediat inferioara celei alpine, la poalele unor munti inalti; caracteristic unei asemenea regiuni. ◊ Etaj subalpin = vegetatie aflata deasupra limitei superioare a padurilor, care consta in tufisuri de jneapan, ienupar, smirdar, pajisti etc. – Din fr. subalpin.

SUBALPIN, -A adj. din regiunea imediat inferioara celei alpine; la poalele unor munti inalti (< fr. subalpin)

baba f. pl. e (vsl. sirb. bg. rus. rut. baba, baba. V. baba, babita, batca). Femeie batrina. Iron. Babalic, mare grinda verticala in juru careia se’nvirteste moara de vint (steajar, pivot). La moara de apa, patru mari grinzi care sustin podu. Mold. Cozonac inalt si gros (neimpletit). Zilele babei, cele noua zile (in Mold. si doua-spre-zece) de la inceputu lui Martie, cind, de ordinar, e frig. Baba-gaia, puia-gaia (V. gaie). Baba-mija, jocu copilaresc numit mai des de-a mijitele ori de-a ascunsele. Baba oarba, un joc copilaresc in care unu se leaga la ochi si cauta sa-i prinda pe ceilalti. Baba-turca sau numai turca (pl. e si i), un fel de teatru popular la Craciun si Anu-Nou (in Mold. sud) care consista dintr’o procesiune de tipuri populare, ca taranu, Jidanu, Harapu, din irozi si mai ales dintr’un fel de monstru cu cap de capra ori barza inalt de vreo trei metri si dus de un om ascuns supt el. (In Mold. nord. turca si capra, in Ban. cerbutu. V. brezaie, paparuda).

colos n., pl. uri si oase (vgr. kolossos, lat. colossus). Statua mai mare de cit marimea naturala, cum a fost mai ales cea de bronz a lui Apoline, inalta de 30 de metri, ridicata la intrarea portului din Rodos in sec. III in ainte [!] de Hristos si daramata [!] de un cutremur si care se numea colosu de la Rodos. Casa foarte mare, hardughie. Om sau animal voluminos, matahala (si masc. doi colosi). Fig. Niste colosuri de corabii, un colos de imperiu. V. urias.

bute f. (lat. pop. buttis, it. botte, pv. bouto [de unde] fr. boute; alb. bote; germ. butte, bute. v. bota 1, bosca, butoi, butelie, poloboc, putina). Butoi mai inalt si mai lungaret de cit cele obisnuite. – In vest butie.

CORNET1, cornete, s. n. 1. Bucata de hartie rasucita in forma de con, in care se impacheteaza diferite marfuri. ♦ Continutul unui astfel de ambalaj. 2. (In sintagma) Cornet acustic = instrument acustic in forma de palnie, care intensifica v********e sonore si de care se servesc persoanele cu auzul slab; pavilion (4). 3. Instrument muzical de suflat, din alama, asemanator cu trompeta, dar de dimensiuni mai mici decat aceasta si cu un registru mai inalt. 4. (In sintagma) Cornet nazal = fiecare dintre cele sase lame osoase in forma de cornet1 (1), situate pe peretii laterali ai celor doua nari. 5. Produs de patiserie asemanator cu vafela de napolitana sau de tort, in forma de con (retezat), in care se pune inghetata, frisca, crema etc. – Din fr. cornet.

AUTOTRANSFORMATOR, autotransformatori, s. m. Transformator electric cu o singura infasurare, cu o pereche de borne extreme pentru tensiunea inalta si cu o borna intermediara pentru cea joasa. [Pr.: a-u-] – Dupa fr. autotransformateur.

SCANDINAVIA, Peninsula Scandinava, peninsula in NV Europei, intre Marea Baltica, Marea Nordului, Marea Norvegiei si Oc. Arctic. Delimitata de uscat printr-o linie care uneste G. Botnic cu M. Barents; 749,8 mii km2 (cea mai mare peninsula a Europei). Tarmurile de V si de N sunt inalte, abrupte, crestate de numeroase fiorduri, iar cele de S si de E sunt joase. Partea de V este ocupata de Alpii Scandinavici (alt. max. vf. Glittertind, 2.481 m), care se intind paralel cu tarmul. In S se afla o campie si pod. Smaland. Urme bine pastrare ale glaciatiei cuaternare. Clima subpolara in N, umeda si moderata in V, si temperata in rest, cu caractere continentale in E. Retea hidrografica bogata cu rauri scurte, dar cu debit bogat si cadere mare. Numeroase lacuri tectonice si glaciare. Ghetari in zona inalta. Paduri de conifere, in SV in amestec cu foioase; in N (Laponia) vegetatie de tundra. In S. se afla Suedia, Norvegia si o parte din Finlanda.

SILICE s. f. Corp solid, compus al siliciului cu oxigenul, dur, alb sau incolor, insolubil in apa, cu temperatura de topire foarte inalta, care se gaseste in natura in compozitia celor mai multe roci si care se foloseste la fabricarea sticlei, a betonului etc.; bioxid de siliciu. – Din fr. silice, lat. silex, -icis.

FORTRAN s. n. (inform.) cel mai popular limbaj de programare de nivel inalt, pentru calcule tehnico-stiintifice. (< engl., fr. fortran)

ZEUS (in mitologia greaca), divinitate suprema, „tatal zeilor si al oamenilor”, Zeu al cerului, al ploii si al tunetului, apoi al dreptatii si al ordinii sociale stabilite. Fiu al Geei si al lui Cronos, l-a detronat pe tatal sau, instaurand stapanirea zeilor olimpieni. Tatal lui Apolo, al Atenei si al lui Artemis, al lui Ares si Hefaistos si a numerosi eroi (semizei), dintre care cel mai cunoscut este Heracles. Reprezentat cu o coroana din frunze de maslin sau stejar, tinand in mana un sceptru cu capul lui Nike (Victoria) si la picioare avand un vultur. I-au fost inchinate temple in Dikte (Creta), Olimpus (Tesalia), Dodona (Epir), Olimpia (Elida), unde se tineau Jocurile Olimpice si unde Fidias ii inaltase, in templul sau, o statuie-colos, una dintre cele sapte minuni ale lumii antice. Identificat la romani cu Jupiter.

AUTOTRANSFORMATOR s.n. Transformator electric cu o singura infasurare si cu trei borne, dintre care doua extreme pentru tensiunea inalta si una intermediara, care, impreuna cu cate una dintre cele extreme, constituie bornele pentru tensiunea joasa. [Pron. a-u-, pl. -oare, (s.m.) -ori. / cf. fr. autotransformateur].

MANDARIN1 s.m. 1. inalt functionar din vechea China, din Indochina si Coreea. 2. (Ironic) cel care manifesta dispret fata de oamenii simpli. [< fr. mandarin, cf. port. mandarin < sanscr. mantrin – consilier].

VELOGRAFIE s.f. (Poligr.) Procedeu de tipar inalt prin care se obtin tipare de arta asemanatoare cu cele obtinute prin fotogravura; autogravura. [Gen. -iei. / cf. fr. velographie].

AUTOTRANSFORMATOR s. n. transformator de curent electric alternativ monofazat, cu o singura infasurare si cu trei borne, doua externe pentru tensiunea inalta si una intermediara, care, impreuna cu cate una din cele externe, constituie bornele pentru tensiunea joasa. (< fr. autotransformateur)

VELOGRAFIE s. f. procedeu de tipar inalt prin care se obtin tipare de arta asemanatoare cu cele obtinute prin fotogravura; autogravura. (< fr. velographie)

ALUN (‹ aluna) s. m. Arbust din familia betulaceelor, inalt de 2-5 m, cu frunze rotunde cordate, flori dispuse monoic, cele mascule asezate in amenti, si cu fructe comestibile (Corylus avellana). ♦ A. turcesc = arbore din familia betulaceelor, inalt de 8-20 m, cu frunze rotunjite, lat-ovale, raspindit in padurile de fag, pe soluri calcaroase (Corylus colurna). Este ocrotit prin lege.

VORNIC, vornici, s. m. 1. (In evul mediu, in tarile romanesti) Mare dregator la curtea domneasca, insarcinat cu supravegherea curtii, cu conducerea treburilor interne ale tarii, avand si atributii judecatoresti. ◊ Mare vornic (sau vornic mare) = cel dintai boier din divan, avand sarcina de carmuitor si de inalt judecator al curtii domnesti si al intregii tari. Vornic de Tara de Jos (sau de Sus) = dregator cu rang de vornic (1) a carui autoritate se intindea asupra unei jumatati din tara Moldovei. ♦ Reprezentant al domniei in orase, cu atributii judecatoresti. 2. (Inv.) Primar al unui sat sau al unui targ. ♦ Functionar in administrarea comunelor rurale, insarcinat cu distribuirea corespondentei, convocarea satenilor la adunari, anuntarea stirilor etc.; crainic, pristav, vornicel (2). 3. Vornicel (3) – Din sl. dvorĩniku.

SPETEAZA, speteze, s. f. 1. Parte mai inalta a unui scaun, fotoliu etc., de care isi reazama spatele cel care sade; spatar1, rezematoare. 2. Bucata de scandura ingusta care serveste ca element de sprijin sau de legatura intre diverse parti ale unei constructii sau ale unui obiect: a) fiecare dintre aripile morii de vant; b) fiecare dintre stinghiile care unesc obezile de la roata morii de apa; c) fiecare dintre piesele de lemn care leaga carambii loitrelor de la car; d) bucata de lemn care uneste cele doua coarne ale plugului; e) scandura cu care se ridica firele de urzeala cand se tese cu alesaturi; f) fiecare dintre cele doua brate ale vatalelor la razboiul de tesut; g) fiecare dintre scandurelele care alcatuiesc scheletul zmeului cu care se joaca copiii si care se fixeaza pe o coala de hartie; h) fiecare dintre stinghiile care alcatuiesc scheletul stelei cu care colinda copiii si pe care se fixeaza hartia si ornamentele. – Spata + suf. -eaza.

LANSETA s.f. 1. Undita semimecanica pentru pescuitul pestilor de apa dulce sau al celor marini rapitori. 2. (Arhit.) Arc frant foarte ascutit, care determina deschideri inalte si inguste. 3. (Rar) V. lanteta. [< fr. lancette].

CINCILA (CHINCHILA) (‹ fr.) s. f. 1. Mamifer rozator, asemanator cu veverita, care traieste pe platourile inalte din Chile si Bolivia; animal rar, ocrotit pentru blana sa (cea mai scumpa din lume) gri perlat, stralucitoare, matasoasa (Chinchilla laniger). 2. Denumirea unor rase de iepuri crescuti pentru carne si blana; c. mare, cu greutate corporala de 5-6,5 kg si c. mica cu greutate de 2,5-3,5 kg.

RICIN (‹ fr., lat.) s. n. Planta (anuala in climatul temperat si perena in cel subtropical) din familia euforbiaceelor; are radacina puternica, pivotanta si tulpina inalta de 1-2 m, cu frunze mari palmat-lobate, petioli lungi si cu flori unisexuate de culoare, verde, roz, rosu sau violet (Ricinus communis). Fructul este o capsula cu trei compartimente, cu seminte mari (de 5-22 cm) ce contin 47-53% ulei nesicativ, neinflamabil, ce isi pastreaza consistenta la variatii mari de temperatura. Se foloseste ca lubrifiant pentru angrenaje de mare viteza, la motoarele de avion si in industria farmaceutica, a pielariei, a sapunului etc. Sin. capusa (2). ◊ Ulei sau unt de r. = ulei extras din semintele de ricin, cu actiune laxativa.

PICIORONG ~oange m. 1) Pasare semiacvatica de talie medie, cu cioc si cu aripi lungi, cu picioarele rosii, lungi, si cu penaj brun-cenusiu. 2) (nume generic) Pasare care are cioc, gat si picioare lungi. 3) Fiecare din cele doua prajini perechi prevazute cu un suport care serveste pentru a inalta piciorul la umblat; catalig. 4) la pl. iron. Picioare lungi si subtiri; catalige. /Din picior

SABIE s.f. (Iht.) In general, peste marin din fam. xiphiidae (pesti-sabie), caracterizat prin maxilarul superior mai mult sau mai putin alungit. Pestii-sabie propriu-zisi (istiophoridae) populeaza Oceanul Pacific si pe cel Indian, precum si pe cel Atlantic, pe tarmurile de est ale SUA, caracteristic fiind maxilarul superior alungit, curbat, mai scurt ca la pestele-spada, prevazut cu dinti, cel inferior ceva mai lung, corpul fusiform, cu o inotatoare dorsala lunga, inalta (subspeciile Tetrapturus, Makaira; engl. spear-fish, spike-fish, marlin), in variate culori, de la argintiu (white marlin), la albastrui (blue marlin) la negru (black marlin) sau cu dungi (striped marlin); unele istiophoridae au inotatoarea dorsala foarte inalta, ca o panza de corabie sau evantai, numiti de aceea si pesti-evantai (engl. sail-fish; Istiophorus gladius si americanus).

MUSCEL, muscele, s. n. Culme deluroasa prelungita, putin inalta si cu povarnisuri domoale, care face tranzitia intre regiunea de munte si cea de deal, fiind de obicei acoperita cu pasuni, fanete si livezi cu pomi fructiferi. [Var.: muscel s. n.] – Et. nec.

CATALIG ~ge n. 1) Fiecare din cele doua prajini perechi, prevazute cu cate un suport, care serveste pentru a inalta piciorul la umblat; piciorong. A umbla pe ~ge. 2) la pl. fig. Picioare lungi si subtiri; piciorong. /<bulg. katarjaga

PRIOR1 s.m. (Ist.) Titlul unui inalt magistrat in vechile orase-republici italiene (Florenta, Roma etc.). // adj.invar. (Rar) cel dintai (in timp sau la rand). [Pron. pri-or. / < it. priore, lat. prior].

PRIOR1 I. s. m. titlul unui inalt magistrat in vechile orase-republici italiene (Florenta, Roma etc.). II. adj. inv. cel dintai. (< it. priore, lat. prior)

MAXIM2, -A I. adj. 1. cel mai mare (ca dimensiuni, durata, intensitate, valoare); maximal. 2. ilustrata ~a = piesa filatelica ce trebuie sa realizeze o concordanta deplina intre imaginea de pe ilustrata, marca postala aplicata pe fata vederii si stampila obliteranta a postei. II. s. f. (mat.) valoarea cea mai mare, intr-un interval, a unei variabile sau functii. ◊ (met.) centru de inalta presiune atmosferica. (< lat. maximus, fr. maxime)

ROTOTELE (‹ roata) s. f. pl. R. albe = planta erbacee perena din familia asteracee, inalta de 30-150 cm, cu frunze sesile, liniar-lanceolate, fin serate si cu flori in capitule, cele marginale ligulate, albe („Achillea ptarmica”). Creste prin fanete umede si tufarisuri.

MAXIM s.n. Maximum. // s.f. (Mat.) Valoarea cea mai mare intr-un interval a unei variabile sau a unei functii. ♦ (Met.) Centru de inalta presiune atmosferica. [< lat., fr. maximum].

POST3, posturi, s. n. 1. Interdictie de a manca unele alimente (de origine animala) prescrisa credinciosilor de catre biserica in anumite zile sau in anumite perioade ale anului. ◊ Loc. adj. De post = a) (despre mancare) pregatit numai din alimente ingaduite de biserica; p. ext. gatit fara carne (si fara grasimi animale); b) (despre zile sau perioade de timp) in care se posteste; fig. in care se rabda de foame. ◊ Loc. vb. A tine post = a posti. ◊ Expr. (E) mare cat o zi de post = (e) foarte mare, foarte inalt. 2. Perioada de timp care preceda o sarbatoare si in care biserica prescrie sa se posteasca. ◊ Postul (cel) mare = postul care preceda sarbatoarea Pastilor. ◊ Expr. Martie din post nu lipseste sau ca in martie postul, se spune despre cineva care e nelipsit dintr-un loc (de unde poate obtine un profit, un avantaj). ♦ (Fam.) Abstinenta. – Din sl. postu.

SUPERIOR, -OARA adj. 1. Asezat in partea de sus; deasupra, de sus. ♦ (Despre cursuri de apa) Care se afla spre izvor. 2. Care are un loc inalt (intr-o ordine, intr-o ierarhie). 3. Care se distinge, se deosebeste prin calitati, prin merite deosebite; care este la un nivel mai inalt. ♦ Matematici superioare = parte a matematicii care foloseste metode de cercetare foarte complexe. // s.m. si f. cel care ocupa un loc mai important intr-o ierarhie fata de cei pe care ii are in subordine; cel care are un grad mai mare decat altul. [Pron. -ri-or. / cf. lat. superior, fr. superieur].

ROCA, Cabo da ~, cap pe coasta atlantica a Portugaliei, cel mai vestic punct al Europei continentale, situat la 38º47' lat. N si 9º30' long. V. Stanca de granit, inalta de 144 m, formeaza extremitatea vestica a m-tilor Sintra. Romanii au numit-o Promontorium Magnum.

OGAR, ogari, s. m. Caine de vanatoare cu botul lung, cu corpul inalt, subtire si zvelt, cu picioare lungi, foarte iute la fuga. ◊ Expr. Nici caine, nici ogar, se spune despre cel care nu apartine in mod clar unei specii sau unei grupari, unei tagme, care se gaseste intr-o pozitie (sociala, profesionala etc.) confuza. (Slab) ca un ogar = foarte slab (si lipsit de vlaga). – Din magh. agar.

SPETEAZA ~eze f. 1) Parte mai inalta a unui scaun, a unui fotoliu sau a unei mobile pentru sezut, de care se reazema cu spatele cel care sade; spatar; razematoare. 2) Fiecare dintre aripile unei mori de vant. 3) Stinghie de lemn avand diferite intrebuintari. ~eaza carului. /spata + suf. ~eaza

SUPERIOR, -OARA I. adj. 1. asezat in partea de sus; deasupra. ◊ (despre cursuri de apa) spre izvor. 2. care are un loc inalt (intr-o ierarhie). 3. care se distinge prin calitati, prin merite deosebite. ◊ la un nivel mai inalt. ♦ matematici ~ oare = parte a matematicii care foloseste metode de cercetare foarte complexe; invatamant ~ = treapta a invatamantului care urmeaza dupa cel liceal; studii ~ oare = studii universitare. II. s. m. f. cel care ocupa un loc mai important intr-o ierarhie, cel care are un grad mai mare decat altul. (< lat. superior, fr. superieur)

MAXIM2, -A, maximi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are cea mai mare dimensiune, durata, intensitate etc.; foarte mare; maximal. 2. S. f. Cea mai mare valoare pe care o poate avea, intr-un anumit interval, o functie sau o cantitate variabila. ♦ Centru de inalta presiune atmosferica. – Din lat. maximus, fr. maxime, maxima.

sulinar, sulinari, s.m. si sulinare, s.n. 1. (s.m.; reg.) variatate de crap de forma lunguiata; sulac. 2. (s.n.; inv. si reg.) tub de canal, pentru scurgerea apei. 3. (s.n.; inv. si reg.) copac tanar sau trunchi de copac inalt, subtire si drept. 4. (s.n.; inv. si reg.) lemn gros, drept si rotund; carambul loitrei carului sau carutei. 5. (reg.) fiecare dintre cele doua tepuse de pe coama caselor taranesti; bold, sageata, sulita, teapa. 6. (s.n.; reg.) mana curenta. 7. (s.n.; reg.) lastar dat din taietura trunchiul unei salcii.

COMPILATOR, -OARE I. s. m. f. cel care compileaza. II. s. n. (inform.) program special care asigura traducerea in calculatorul electronic a unui program scris intr-un nivel inalt in limbaj de asamblare sau in limbaj de masina. (< fr. compilateur, lat. compilator)

LUMANARICA, lumanarele, s. f. 1. Diminutiv ai lui lumanare (1). 2. Planta erbacee medicinala, cu frunze mari alterne, cele bazale in forma de rozeta, si cu flori galbene dispuse intr-un spic (Verbascum thapsus). ♦ Compus: lumanarica-pamantului = planta erbacee cu tulpina inalta si cu frunze mari si flori albastre sau albe-galbui (Gentiana asclepiadea).Lumanare + suf. -ica.

CALDARE, caldari, s. f. I. 1. Vas mare, rotund, de obicei de arama, in care se pastreaza sau se fierbe apa. ◊ Caldare de aburi = instalatie (la locomotive, locomobile, vapoare etc.) cu ajutorul careia se trece apa, sub actiunea caldurii, din faza lichida in vapori cu o presiune mai mare decat cea atmosferica; cazan de aburi. Caldare de rachiu = cazan de distilat rachiul. 2. Galeata. II. (Geogr.) Depresiune circulara cu versante prapastioase in zona muntilor inalti; scobitura in albiile apelor curgatoare, pricinuita de eroziunea in vartejuri la baza unei cascade; cazan. – Lat. caldaria.

SPATAR2, spatari, s. m. inalt demnitar la curtea domneasca in timpul feudalitatii, care avea la inceput functia de a purta la festivitati spata domneasca, iar mai tarziu pe cea de sef al armatei si al politiei. ◊ Mare spatar = comandant suprem al ostilor tarii. – Ngr. spatharis.

SAVAI’I sau SAVAII, ins. vulcanica in arh. Samoa (Oc. Pacific), cea mai mare din acest arh., situata la 13º36' lat. S si 172º27' long. V; 1.821 km2. Oras ar.: Tuasivi. Este dominata de conul vulcanic Mauga Silisili, inalt de 1.858 m.

PADUREA DE PIATRA (SHI LIN), formatiuni stancoase izolate sau grupate, sub forma unor piloni inalti de c. 30 m, situate intr-o regiune carstica din S Chinei (prov. Yunnan), la c. 120 km SE de orasul Kumming. Este una dintre cele mai spectaculoase „paduri de piatra”, extinsa pe c. 260 km2, care a luat nastere in urma actiunii erozive a apelor din precipitatii asupra rocilor carstice, stancile rezultate capatand forme ciudate, cum sunt leul urias, bivolul, rinocerul, pasarea Phoenix s.a. Este cea mai mare si cea mai spectaculoasa padure de piatra de pe Glob. Turism.

CALDARE, caldari, s. f. I. Vas mare tronconic sau cilindric, prevazut cu o toarta la partea superioara, folosit pentru pastrarea si transportul materialelor lichide, pulverulente sau granuloase; galeata. ◊ Caldare de abur = instalatie (la locomotive, locomobile, vapoare etc.) cu ajutorul careia se trece apa, sub actiunea caldurii, din faza lichida in vapori cu o presiune mai mare decat cea atmosferica; cazan cu abur. Caldare de rachiu = alambic pentru distilarea rachiului. ♦ Continutul unei caldari (1). II. (Geogr.) Depresiune circulara cu versante prapastioase in zona muntilor inalti; scobitura in albiile apelor curgatoare, la baza unei cascade; cazan. ◊ Caldare glaciara = circ glaciar. – Lat. caldaria.

REGRESIUNE s. f. 1. retragere a apelor oceanului planetar in anumite zone, cauzata de ridicarea suprafetelor uscatului, de miscari tectonice lente etc. 2. micsorare a extensiunii geografice a unui fenomen (lingvistic, morfologic etc.). 3. miscare a unui corp ceresc in sens opus celui in care se misca Soarele. 4. distrugere progresiva a memoriei. ◊ proces prin care se revine la un nivel anterior de dezvoltare a unui comportament, a unui proces psihic. 5. (biol.) revenire a unei specii sau a unui organ la un stadiu mai putin evoluat. 6. repetare detaliata a fiecaruia dintre cei doi termeni ai unei enumerari; epanoda. 7. (stat.) determinare a marimii aproximative a unui fenomen prin marimea unui alt fenomen. 8. (ec.) trecere de la stadii mai inalte de dezvoltare la stadii mai inapoiate. (< fr. regression, lat. regressio)

Gorgones, (Euryale, Stheno si Medusa) cele trei fiice monstruoase ale lui Phoreys si Ceto. Dintre ele, primele doua erau nemuritoare. Medusa – considerata prin excelenta „gorgona” – era muritoare. Salasul gorgonelor se afla la capatul lumii, in apropierea Gradinii Hesperidelor. Ele aveau o infatisare inspaimintatoare: in jurul capetelor li se incolaceau zeci de serpi, privirile lor de foc impietreau pe oricine le-ar fi intilnit; aveau brate de bronz si aripi de aur, cu ajutorul carora se inaltau in vazduh. Perseus a reusit sa ucida Medusa in timp ce dormea (v. Perseus). Cind i-a taiat capul, din gitul ei retezat au iesit cei doi fii pe care i-i daruise Poseidon, singurul dintre zei care avusese curajul sa se impreune cu ea: Chrysaor si calul inaripat Pegasus. Mai tirziu, zeita Athena si-a impodobit egida cu chipul Medusei, a carei simpla vedere transforma pe orice muritor in stana de piatra. Singele ei, adunat de Perseus, putea fi folosit cind ca o otrava ucigatoare, cind ca un leac tamaduitor.

CALCINARE (‹ fr.) s. f. 1. Operatie de transformare a unei substante chimice in alta prin incalzire in aer sau curent de oxigen, la temperaturi inalte, in scopul eliminarii apei (de cristalizare, de constitutie etc.), inlaturarii unor compusi volatili, oxidarii etc. 2. Incalzire a unui minereu, in absenta aerului, pina la o temperatura inferioara celei de topire, in scopul eliminarii apei sau al disocierii carbonatilor.

BOIER, boieri, s. m. 1. Mare stapan de pamant (care detinea, uneori, si o functie inalta in stat); persoana din aristocratia feudala; nobil; p. ext. stapan. ♦ (Fam.) Persoana cu atitudini, obiceiuri sau pretentii de aristocrat. 2. (Inv.) Titlu de politete (echivaland cu „domnule”), adresat persoanelor instarite, celor cu functii administrative etc. – Din sl. boljarinu (pl. boljare).

GUSA ~i f. 1) (la pasari) Portiune dilatata (in forma de punga) a esofagului, in care sta hrana inainte de a trece in stomac. ◊ ~a-porumbelului (sau porumbului) a) planta erbacee cu tulpina ramificata, cu flori albe-verzui si cu frunze negre, stralucitoare; b) planta erbacee cu tulpina inalta, cu flori albe, dispuse in panicul, si cu fructe capsule. 2) (la animale amfibii) Portiune de pe pielea maxilarului inferior, care ajuta la respiratie. 3) (la reptile) Barbie, de obicei de alta culoare decat cea a corpului. 4) (la oameni) Umflatura (in partea de dinainte a gatului) formata ca urmare a cresterii excesive si patologice a glandei tiroide. 5) (la unii oameni) Cuta de grasime sub barbie. 6) fam. Parte inferioara a gatului; gatlej. /<lat. geusial

CALOTA s. f. 1. fiecare dintre cele doua parti ale unei sfere, obtinute prin sectionarea acesteia cu un plan. ♦ ~ craniana = partea superioara a cutiei craniene; ~ glaciara = masa de gheata care acopera regiunile polare sau partile superioare ale muntilor foarte inalti; inlandsis. 2. parte a unei palarii care acopera capul. ◊ tichie (pe crestetul capului). 3. partea superioara a unei cupole semisferice, a unei excavatii; bolta de tunel. ◊ partea superioara a unei turele. ◊ piesa metalica de forma emisferica. (< fr. calotte)

SAUSSURE [sosu:r], Ferdinand de (1857-1913), lingvist elvetian. Prof. la Scoala de inalte Studii din Paris si la Univ. din Geneva. Specialist in gramatica comparata indo-europeana („Memoriu asupra sistemului primitiv al vocalelor in limbile indo-europene”). Creatorul scolii franceze de indo-europenistica (dintre discipoli, cel mai cunoscut, A. Meillet). Ideile sale valoroase despre distinctia limba-vorbire, sincronie-diacronie, cercetarea limbii ca sistem (fiind in acest sens „parintele structuralismului”), teoria sa asupra arbitrariului semnului lingvistic s.a., cuprinse in „Cursul de lingvistica generala” fac din S. creatorul lingvisticii moderne.

IARBA ierburi f. 1) Orice planta erbacee (salbatica) cu frunze verzi si flexibile (care serveste, de regula, drept hrana pentru animale). ◊ ~-creata menta. ~a d******i tutun. ~ rea a) iarba otravitoare; b) iarba care invadeaza culturile, impiedicandu-le sa creasca. ~a-fiarelor planta erbacee otravitoare cu tulpina e****a, avand frunze opuse alungite si flori albe, galbui sau verzui. ~-grasa planta erbacee cu tulpina intinsa pe pamant, avand frunze carnoase lucioase si flori albe sau galbene, folosita in scopuri medicinale. ~-de-Sudan planta erbacee exotica, cu tulpina e****a inalta, cu frunze inguste si lungi, cultivata pentru furaj. 2) la pl. Plante erbacee de tot felul; ierbarie. ◊ Cata frunza si ~ in numar extrem de mare. A cauta (ceva sau pe cineva) ca ~a cea de leac a cauta insistent ceva sau pe cineva. 3) la sing. Vegetatie naturala sau cultivata de plante erbacee (de obicei de aceeasi specie) marunte si dese. 4) Nutret din astfel de plante erbacee proaspat cosite. [G.-D. ierbii] /<lat. herba

HERAKLES (HERCULE), in mitologia greaca, cel mai de seama erou, inzestrat cu o forta fizica neobisnuita. Fiu al lui Zeus si al muritoarei Alcmene. La porunca regelui Euristeu al Argosului, si pentru a ispasi pacatul de a-si fi omorat sotia si copiii, H. indeplineste cele 12 munci (incercari) din care iese victorios. De pe rugul pe care si-l ridicase, pentru a scapa de chinurile pricinuite de camasa otravitoare cu filtrul magic trimisa de sotia sa Deianeira, H. a fost inaltat de zei in Olimp, dobandind nemurirea. Aici se va casatori cu Hebe. Muncile lui H.: uciderea prin sugrumare a Leului din Nemeea; uciderea Hidrei din Lerna; prinderea si aducerea, de viu, pe umeri, a mistretului de pe muntele Erymanthos; prinderea caprioarei cu copite de arama si coarne de aur; curatarea grajdurilor regelui Augias; omorarea pasarilor daunatoare de pe lacul Stymphalos; prinderea taurului din Creta; imblanzirea iepelor antropofage ale regelui Diomede; rapirea cingatorii reginei Amazoanelor; aducerea cirezilor de boi ale lui Geryoneus si omorarea acestuia; furtul merelor de aur din gradina Hesperidelor; aducerea din Infern a cainelui cu trei capete Cerber, si inapoierea acestuia lui Hades.

NEGHINA ~e f. 1) Planta erbacee cu tulpina inalta, paroasa, cu frunze lungi, cu flori rosii si cu seminte marunte negre, toxice, ce creste prin semanaturi. 2) Samanta acestei plante. ◊ A alege ~a de grau (sau graul din ~) a separa binele de rau sau pe cei buni de cei rai. A nu sti sa deosebeasca graul de ~ a nu putea face distinctie dintre bine si rau sau dintre cei buni si cei rai. [G.-D. neghinei] /Orig. nec.

BUHUI, pestera situata pe riul omonim care formeaza cel mai lung curs de apa subterana din tara (bazinul Carasului), in M-tii Aninei (jud. Caras-Severin), la 580 m alt. Lungime: 3.217 m. Are o galerie pr. cu doua sectoare distincte (Galeria cu aluviuni si Galeria inalta); urme fosile de Ursus spaeleus.

SECRETAR1, -A I. s. m. f. 1. persoana care rezolva lucrarile curente de birou intr-o intreprindere, intr-o institutie administrativa sau stiintifica. ◊ cel care redacteaza procesul-verbal asupra lucrarilor si discutiilor in cadrul unei sedinte. ♦ ~ de redactie = colaborator din redactia unei publicatii sau edituri care centralizeaza si coordoneaza materialul pregatit pentru tipar. ◊ cel care tine lucrarile cuiva, care scrie (dupa dictare) corespondenta cuiva. 2. persoana care face parte din conducerea unei organizatii politice sau de masa si care conduce munca operativ, pe baza hotararilor luate de organele colective respective. ♦ ~ general = inalt functionar insarcinat cu organizarea si conducerea unor adunari, organisme, societati etc. 3. ~ de stat = inalt functionar care conduce un departament ministerial; (in unele tari) ministru al afacerilor externe; c******l insarcinat cu relatiile externe ale Vaticanului. II. s. n. mobila in care se tin scrisori, hartii etc. (< lat. secretarius, fr. secretaire)

BAZA s. f. 1. parte inferioara a unui corp, edificiu etc.; temelie, fundament. ◊ distanta intre difuzoarele (externe) ale unui sistem de redare radiofonica. 2. electrod corespunzator zonei dintre doua jonctiuni ale unui tranzistor. 3. (mat.) numar real, pozitiv si diferit de 1, la care se face logaritmarea. ♦ ~ a puterii (unui numar) = numar care se ridica la puterea indicata de exponent. ◊ latura a unui poligon sau fata a unui poliedru, in pozitia cea mai de jos. 4. element fundamental, esential a ceva (cuvant, combinatie chimica etc.). ♦ de ~ = principal, fundamental; a pune ~ ele = a intemeia, a infiinta. 5. totalitatea relatiilor de productie dintr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale, economice, pe care se inalta suprastructura corespunzatoare. 6. loc de concentrare a unor oameni, trupe, mijloace materiale etc. pentru o activitate determinata. ♦ ~ militara = zona special amenajata si dotata cu instalatii, in care sunt concentrate unitati, mijloace si materiale de lupta. 7. ~ sportiva = teren special amenajat si dotat pentru practicarea diferitelor sporturi. 8. substanta chimica cu gust lesietic, care albastreste hartia de turnesol si care, in combinatie cu un acid, formeaza o sare; substanta care poate fixa protonii eliberati de un acid. (< fr. base, /5/ rus. baza)

Capaneus, conducator argian si unul dintre cei sapte eroi care au pornit expeditia impotriva cetatii Thebae. Capaneus era fiul lui Hipponous si sotul Evadnei. Sfidind cu vitejia lui puterea lui Zeus, a fost fulgerat de catre acesta. Evadne s-a aruncat in flacarile rugului inaltat pentru arderea trupului lui Capaneus, murind in felul acesta si ea alaturi de el.

SUBTIA, subtiez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A face sa devina sau a deveni mai subtire (I 1). ◊ Expr. (Tranz.) A-si subtia buzele (sau gura) = a-si strange buzele, facandu-le sa para mai subtiri, mai mici; a vorbi din varful buzelor. ♦ Tranz. (Despre imbracaminte) A face ca cel care o poarta sa para mai zvelt, mai slab. 2. Tranz. A face ca un corp lichid sau gazos sa fie mai putin concentrat, mai putin dens; a dilua. 3. Tranz. A face ca glasul sa aiba un timbru mai subtire, mai inalt. 4. Refl. Fig. (Despre oameni si despre insusirile sau manifestarile lor; (adesea ir.) A deveni mai rafinat, mai civilizat, mai fin; a se rafina, a se cultiva, a se stila. [Pr.: -ti-a] – Lat. subtiliare.

C******L, -A, c*******i, -e, adj., s. m. I. Adj. Principal, esential, fundamental. ◊ Punct c******l = fiecare dintre cele patru directii principale ale orizontului, care ajuta la determinarea pozitiei unui punct de pe glob. Numeral c******l = numeral care exprima un numar intreg abstract sau un numar determinat de obiecte, fiinte etc. II. S. m. Titlu din ierarhia bisericii catolice, purtat de inaltii demnitari care alcatuiesc consiliul papei si dintre care se alege noul papa; persoana care poarta acest titlu. ♦ (Adjectival; in sintagma) Rosu c******l = rosu purpuriu. – Din fr. c******l, lat. c*******is.

CANEPA, canepe, s. f. 1. Planta textila cu tulpina inalta si dreapta si cu frunze alterne dintate pe margini, cu flori mici, verzui, cultivata pentru fibrele care se scot din tulpina si pentru uleiul care se extrage din seminte (Cannabis sativa). ◊ Canepa indiana = varietate de canepa cultivata indeosebi in anumite regiuni din India, Iran, Africa de nord si cele doua Americi, din care se extrag stupefiante (Cannabis indica). ◊ Compus: canepa-codrului = canepioara (2). 2. Fibre textile extrase din tulpina de canepa (1). – Lat. *canapa (= cannabis).

LALEA (‹ tc.) s. f. Planta decorativa erbacee, vivace, din familia liliaceelor, originara din Europa, Africa de Nord, Asia Centrala si de Est (avand c. 100 de specii si cateva mii de hibrizi), cu tulpina inalta de 30-40 cm, frunze lanceolate, groase si flori mari, simple sau invoalte, campanulate etc., avand o gama foarte mare de culori (Tulipa). Se inmulteste de obicei prin bulbi, dar si prin seminte (mai ales in scopul obtinerii de noi soiuri). Infloreste primavara devreme. In Europa este cultivata de c. 500 ani, cea mai importanta cultivatoare fiind Olanda, unde s-au obtinut si un insemnat numar de noi soiuri.

PERNA ~e f. 1) Obiect de forma unui sac scurt si patrat, umplut cu pene (lana sau vata), care se pune sub cap in timpul somnului; capatai. ◊ ~ de calcat ustensila asemanatoare cu un astfel de obiect, folosita la calcatul obiectelor de imbracaminte, in special al manecilor. 2) pop. Fiecare dintre cele doua bare pe care se pune butoiul in beci pentru a-l ridica de la pamant si a-l imobiliza. 3) Obiect de tapiserie constand dintr-un sac umplut cu par sau cu iarba de mare, care se asaza, de obicei, pe scaune sau pe bancile automobilelor. 4): ~ de aer strat de aer de inalta presiune dintre baza unui vehicul si suprafata lui de sprijin sau dintre elementele mobile si fixe ale unor mecanisme. [G.-D. pernei] /<sb. perina

SCAUN ~e n. 1) Mobila cu patru picioare, cu sau fara speteaza, pe care poate sedea o singura persoana. ◊ ~ electric dispozitiv folosit pentru electrocutarea unor condamnati la moarte. ~ de tortura dispozitiv care servea, in trecut, la imobilizarea celui supus torturilor. ~ de judecata (sau al judecatii) se spunea in trecut unei instante judecatoresti. Cu ~ la cap intelept. A sta intre doua ~e a ocupa o pozitie nesigura. 2) pop. Banca (cu speteaza sau fara) pe care se pot aseza mai multe persoane. 3) inv. Simbol al puterii unui suveran; tron. ◊ A ridica, a inalta, a pune (sau a se urca, a veni) in ~ a (se) face domn. A se cobori din ~ a abdica. 4) inv. Resedinta a unui monarh. ◊ Cetate de ~ capitala. Sfantul ~, ~ul pontifical (sau apostolic) resedinta papei; papalitate. 5) Materiile f****e eliminate de cineva. 6) Schelet de lemn destinat pentru a sustine un acoperis. 7) Parte componenta, menita sa sustina ceva. ~ul spicului. 8) Placa mica de lemn care serveste ca suport pentru coarde la instrumentele muzicale cu arcus; calus. /<lat. scamnum

cobila f., pl. e (bg. kobila, sirb. kobila, vsl. rus. kobyla, iapa, d. lat. caballa, iapa. V. cal). Vest. Pl. cele doua lemne unite (numite si iepe) pe care se tiraste plugu cind e transportat. Est. Cobila (rus. kobyla), scaunoaie, tejghea, banca oe care lucrezi cu cutitoaia. Trunchi pus pe picioare pe care se cioplesc diferite unelte ale casei (rev. I. Crg. 8, 220). Suportu nicovalei. Epitet ironic unei vite sau unei femei inalte si slabe.

PLOP ~i m. Arbore cu tulpina inalta si dreapta, cu ramuri subtiri verticale, cu frunze late, lungi, petiolate si cu flori dispuse in amenti plecati, folosit in scopuri industriale. ◊ ~ alb varietate de plop avand scoarta albicioasa si frunze argintii pe dos. ~ negru varietate de plop avand coroana larga si scoarta negricioasa, adanc brazdata. ~ piramidal v. PLUTA II. ~ tremurator varietate de plop a carei frunza tremura la cea mai usoara adiere de vant. Cand va face ~ul pere si rachita micsunele niciodata. Var (sau matusa, unchi) de ~ ruda indepartata. /<lat. ploppus

Acrisius, rege al Argosului si fiu al lui Abas. De teama unui oracol care-i prezisese ca va fi ucis de catre unul dintre urmasii sai, Acrisius si-a zavorit unica fiica, pe Danae, intr-un turn inalt. Indragostindu-se de frumusetea tinerei fete, Zeus reuseste totusi sa patrunda pina la ea transformindu-se in ploaie de aur. Din unirea lor se naste un baiat, Perseus. Pentru a zadarnici prezicerea oracolului, Acrisius o inchide pe Danae impreuna cu Perseus intr-un cufar si le da drumul pe mare. Salvati de la inec, dupa ani de zile in care timp Perseus crescuse, cei doi se reintorc in Argos sa-l vada pe Acrisius. In cadrul unor intreceri care au loc in Thessalia si la care participa si Perseus, discul lansat de el il loveste din greseala pe Acrisius, ucigindu-l pe loc. In felul acesta oracolul se implineste (v. si Perseus).

IEPURE ~i m. Mamifer rozator de talie medie, foarte sprinten, cu urechi lungi, coada scurta si cu picioarele de dinapoi mai lungi decat cele de dinainte (vanat pentru carne si blana). ◊ ~-de-casa iepure domestic, crescut pentru carne si blana. (A fi) fricos ca ~ele (a fi) foarte fricos. A alerga (sau a fugi) ca un ~ a alerga (sau a fugi) foarte repede; a fi iute de picior. Cine alearga dupa doi ~i nu prinde nici unul cel care incearca sa faca concomitent doua lucruri nu reuseste sa faca nici unul. A nu sti de unde sare ~ele a nu sti de unde poate aparea o sansa (in realizarea unui lucru, in rezolvarea unei probleme etc.). A impusca (sau a prinde) doi ~i deodata a infaptui (cu succes) doua actiuni deodata. Cati ~i la biserica nimeni. Umbra-~elui planta erbacee cu tulpina inalta avand frunze inguste, lungi si flori galbene-verzui. /<lat. lepus, ~oris

CALOTA, calote, s. f. 1. Partea de deasupra a unei palarii, care acopera capul si este marginita de boruri. ♦ Tichie care acopera crestetul capului. 2. (In expr.) Calota craniana = denumire data oaselor care alcatuiesc partea de sus a cutiei craniene. 3. Fiecare dintre cele doua parti ale unei sfere, obtinute prin taierea sferei cu un plan. 4. Bolta de tunel; partea superioara a unei excavatii de teren, p. ext. a unei turele, a unei constructii (in forma de calota (3)). 5. Partea de sus a pistonului de la motoarele cu ardere interna; p. ext. piesa tehnica asemanatoare cu o calota (3). 6. (In expr.) Calota glaciara = masa de gheata care acopera regiunile polare sau partile superioare ale muntilor inalti. – Fr. calotte.

BALANTA ~e f. 1) Instrument pentru masurarea greutatii (masei) corpurilor, format dintr-un mecanism cu parghie si doua talere, care se echilibreaza cu greutati etalonate; cantar; cumpana. ◊ ~ de precizie (sau analitica) balanta care asigura un inalt grad de precizie a cantaririi. ~ romana balanta cu brate inegale, avand la un capat al parghiei o greutate etalonata, iar la celalalt capat un taler in care se pun obiectele de cantarit. 2) fin. Raport dintre diferiti indicatori economici care trebuie corelati sau echilibrati. ◊ ~ de verificare operatie contabila prin care se controleaza exactitatea inregistrarilor in conturi la o anumita data. ~ comerciala raportul dintre valoarea generala a importului si a exportului unei tari intr-o anumita perioada. 3) la sing. Constelatie din emisfera australa. ◊ Zodia ~ei unul din cele douasprezece sectoare ale zodiacului. [G.-D. balantei] /<fr. balance

CALOTA, calote, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua parti obtinute prin taierea unei sfere cu un plan. 2. Bolta a carei suprafata interioara are, in sectiune, forma unui semicerc. 3. Partea de sus a pistonului de la motoarele cu ardere interna; p. ext. piesa tehnica asemanatoare cu o calota sferica. 4. Partea de deasupra a unei palarii, care acopera capul si este marginita de boruri. ♦ Tichie care acopera crestetul capului. 5. (In sintagma) Calota craniana = partea superioara a cutiei craniene. 6. (In sintagma) Calota glaciara = masa de gheata care acopera portiuni mari in regiunile polare sau partile superioare ale muntilor inalti. – Din fr. calotte.

PLOP, plopi, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori inalti, cu ramuri subtiri (indreptate in sus) (Populus). Cind va face plopul mere si rachita micsunele (= niciodata). ◊ Expr. Matusa (sau unchi, var etc.) de plop = ruda indepartata. ◊ Compuse: plop-alb = specie de plop cu scoarta neteda, alba-cenusie si cu frunzele argintii pe partea inferioara (Populus alba); plop-negru = specie de plop cu scoarta crapata, de culoare inchisa, al carui lemn moale se intrebuinteaza in industrie si a carui scoarta se foloseste la tabacitul pieilor (Populus nigra); plop-tremurator (sau -de-munte) = specie de plop ale carui frunze tremura la cea mai mica adiere a vintului (Populus tremula).Lat. *ploppus (= pop(u)lus).



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)