Rezultate din textul definițiilor
BRACINAR, bracinare, s. n. 1. Siret, sfoara sau curea cu care se strang in jurul mijlocului izmenele, itarii etc.; branet. 2. Vergea de otel care leaga coarnele plugului, pentru a le intari. – Bracina (reg. „cingatoare” < lat.) + suf. -ar.

PLUG, pluguri, s. n. 1. Unealta agricola cu tractiune animala sau mecanica, folosita la arat, la dezmiristit etc. ◊ Expr. De la coarnele plugului = de la tara. ♦ Arat, plugarit. ♦ Indeletnicirea, ocupatia plugarului; plugarie1. ◊ Expr. Acesta (sau acela) mi-i plugul = aceasta (sau aceea) imi este meseria, ocupatia. ♦ Fig. Ogor, pamant; tara. 2. (In sintagmele) Plug de carbune = masina de lucru prevazuta cu lame sau cutite pentru dislocarea materialului, folosita la executarea mecanizata a operatiilor de abataj si de incarcare a carbunilor. Plug nivelator = masina folosita la nivelarea terenurilor si la imprastierea unui material pe o sosea sau pe un teren. Plug pentru santuri = masina de lucru cu cutite speciale care serveste la saparea santurilor. Plug de zapada = vehicul echipat cu un dispozitiv pentru curatirea zapezii de pe o cale de comunicatie. 3. Piesa metalica montata transversal pe o banda de transport, pentru a face ca materialul transportat sa cada alaturi de banda. 4. Figura de schi care consta in apropierea din mers a varfurilor schiurilor in forma de unghi, pentru a frana sau pentru a reduce viteza. 5. (Reg.) Plugusor (2). – Din sl. plugu.

COARNE s. pl. (TEHN.) (reg.) cracana, iapa. (Tine de coarnele plugului.)

SPETEAZA s. 1. v. spatar. 2. v. bata. 3. (TEHN.) chinga, scandura, stinghie, (pop.) blana. (~ la razboiul de tesut.) 4. (la pl.) v. aripi. 5. (TEHN.) (reg.) chinga, curmezis, falce. 6. stinghie. (~ la fundul carului, al carutei.) 7. (TEHN.) (reg.) bat, blana, bratara, carfa, fus, fustel, gratie, lopatica, spita, stic, sul, sustor. (~la loitrele carutei.) 8. (TEHN.) lopatica, pop, stinghie. (La carceiele carului se afla o ~.) 9. (TEHN.) bulfeu, cruce, stinghie, (pop.) scalus, (Transilv., Ban., si Olt.) fiulare, (Olt.) jigla, (prin Mold.) lopatica, (Ban.) remeneaca, (Transilv.) scandurica. (~ la jug.) 10. (TEHN.) (reg.) bracinar, chinga, mana. (~ la coarnele plugului.) 11. (TEHN.) brat, crac, margine, mana, maner, pervaz, (reg.) condac, cotoi. (~ la ferastrau.) 12. (TEHN.) brat, chinga, coarda, stinghie, (pop.) curmezis. (~ la podul ori la scara cosului morii de vant.) 13. (TEHN.) aripa, sageata. (~ la roata morii de vant.) 14. (TEHN.) (reg.) resteu. (~ la roata morii de apa.) 15. (TEHN.) aripa, cruce, (reg.) crucisa, cumpana, fofelnita, rascruce. (~ la vartelnita.)

corn1 coarne n. 1) Excrescenta dura de diferite forme, para sau impara, care creste pe capul unor mamifere. ◊ Cu coarne care iese din cadrele firescului; de necrezut. A-si arata coarnele a) a se posta in pozitie de aparare; a se pune in garda; b) a-si da pe fata firea rea. A fi mai cu coarne a se crede mai destept, mai rasarit. A se lua in coarne cu cineva a intra in conflict, a se incaiera cu cineva. A pune cuiva funia in coarne a-l face pe cineva sa actioneze contrar vointei sale; a-l supune. A pune coarne a insela (in casnicie). 2) Substanta osoasa din care sunt constituite excrescentele de pe capul unor mamifere. Pieptene de ~. 3) Fiecare dintre cele doua antene de pe capul unor vietati mici. Coarnele melcului. Coarnele carabusului. 4) mai ales la pl. Obiecte sau parti ale acestora care au forma de semicerc. ◊ De la coarnele plugului de la tara; din patura taraneasca. /<lat. cornu

cornar, cornari, s.m. (inv.) 1. slujbas care strangea cornaritul (v.). 2. cel care la arat tinea coarnele plugului; cornaci, cornici. 3. plug cu un singur corn. 4. stalpul din coltul (cornul) casei; coltar.

pogonici, pogonici, s.m. (reg.) 1. baiat care mana vitele la plug; biris, pognitor. 2. persoana care tine coarnele plugului. 3. lucrator agricol platit cu pogonul (dupa pogoanele lucrate). 4. (cu forma: poganici) car cu care merge mireasa la cununie. 5. (s.n.) bucata de fier prinsa de grindeiul plugului, de care se agata cele doua lanturi de la cotiga; crucea plugului.

potinteu, potinteie, s.n. si adv. (reg.) 1. lemn scurt, fix, care departeaza cormana de coarnele plugului. 2. lemn care sprijina alt lemn; proptea. 3. obstacol, piedica. 4. (adv.) drept, nemiscat, neclintit; darz.

corn (-oarne), s. n.1. Fiecare din cele doua excrescente de pe osul frontal al rumegatoarelor. – 2. Instrument muzical de suflat. – 3. Obiect, vas din corn. – 4. Materie cornoasa. – 5. Simbol al calcarii credintei conjugale. – 6. Parte a plugului. – 7. Dinte al furcii. – 8. Brat al crucii. – 9. Produs de panificatie in forma de semiluna. – 10. Semiluna. – 11. Virful unei stele. – 12. Colt, ungher, margine. – 13. Punct c******l. – 14. Aripa de oaste. – 15. Capat, extremitate. – 16. Bucata, codru de piine. – 17. Virf de palarie. – 18. Filacteriu. – 19. (Inv.) Putere, stapinire, imperiu. – 20. (Banat) Prost, nating. – Mr., istr. cornu, megl. corn. Lat. cǒrnu (Puscariu 400; Candrea-Dens., 394; REW 2240; DAR); cf. it. corno, prov., cat. corn, fr. cor(ne), sp. cuerno, port. corno. Sensul 4 este sing. tantum, 5 pl. tantum. Pl. coarne serveste numai pentru sensurile 1, 5, 6 si 7; in celelalte cazuri, se foloseste pl. cornuri, si in ultimul, corni, m. Der. cornulet, s. m. (planta, Ceratocephalus orthoceras); cornuta, s. f. (planta, Xanthium spinosum); cornita s. f. (cornulet; minciuna, exagerare; coc; corn de cerb; varietate de struguri); cornit, s. n. (Banat, sac folosit ca tipar pentru brinza); cornaci, adj. (cu coarne); cornaci, s. m. (plugar care tine coarnele plugului; planta acvatica, Trapa natans; diavolul); cornac, s. m. (bondar); corneci, s. m. (bondar; corn pentru praf de pusca); coarnes, adj. (incornorat, cu coarne); goarnes, adj. (cu coarne; varietate de struguri); cornea, s. m. (diavolul); cornici, s. m. (persoana care tine coarnele plugului); cornisor, s. m. (Arg., bou); cornos, adj. (cu coarne; dur, tare); cornovina, s. f. (Banat, om prost); cornuros, adj. (ascutit, cu virf); cornorat (var. incornorat), adj. (cu coarne; ascutit, crestat; exagerat, imposibil, evident fals); (in)cornorat, s. m. (diavolul); cornut, s. m. (care are coarne; prost); corni, vb. (a pune birnele care alcatuiesc coltul unei cladiri); incorna, vb. (a alcatui coltul unei constructii; a pune coarne); cornar, s. m. (vinzator de cornuri, chifle; plugar care tine coarnele plugului; inv., perceptor care stringea darea pe vite); cornar, s. m. (plug cu un singur corn; stilp care alcatuieste coltul unei constructii); cornarie, s. f. (placintarie); cornari, vb. (a rani cu coarnele; a pune coarne; a tine coarnele plugului; a alcatui coltul unei constructii; inv., a stringe, darea pe vite; refl., a-si rupe un corn); cornarit, s. n. (veche dare de un leu pentru fiecare bou vindut la tirg, impusa in Moldova de Antioh Cantemir, in 1706); cornat, adj. (cu coarne); cornatel, s. m. (nume al mai multor plante, Galium Aparine; Lycopodium selago; Xanthium strumarium), la care este evidenta incrucisarea cu corn „planta”; cornatar, s. m. (insecta, Naucornis cinicoides); cornisor, s. n. (colt; planta); incornora, vb. (a pune coarne). Der. neol. cornalina, s. f., din fr.; cornee, s. f., din fr.; cornet, s. n. (coarne de animal; instrument muzical; hirtie rasucita in forma de corn; lame osoase in forma de cornet situate pe peretii celor doua nari), din fr.; cornet, s. m. (goarna), din fr. cornette, in parte prin intermediul rus. sau pol. kornet, cf. germ. Kornett; cornist, s. m. (trompetist), din fr. corniste; cornise, s. f., din fr. corniche, cu dubletele corniz, s. n. (rindea), din bg. korniz, si acesta din germ. Karnies (DAR); si corniza, s. f. (vergea de draperie), din acelasi cuvint german, prin intermediul ngr. ϰορνύζα. Adj. cornut, considerat in general ca reprezentant direct al lat. cornūtus (Puscariu 405; Candrea-Dens., 397; REW 2242; DAR), cf. it. cornuto, prov., cat. cornut, sp., port. cornudo), pare a explica alb. kerrute (Philippide, II, 639), ca si ngr. ϰορούτα, rut. hornuta, slov., ceh. kornuta, ceh. kurnota, pol. kurnuty (Candrea, Elemente, 400; Berneker 573).

SPETEAZA, speteze, s. f. 1. Parte mai inalta a unui scaun, fotoliu etc., de care isi reazama spatele cel care sade; spatar1, rezematoare. 2. Bucata de scandura ingusta care serveste ca element de sprijin sau de legatura intre diverse parti ale unei constructii sau ale unui obiect: a) fiecare dintre aripile morii de vant; b) fiecare dintre stinghiile care unesc obezile de la roata morii de apa; c) fiecare dintre piesele de lemn care leaga carambii loitrelor de la car; d) bucata de lemn care uneste cele doua coarne ale plugului; e) scandura cu care se ridica firele de urzeala cand se tese cu alesaturi; f) fiecare dintre cele doua brate ale vatalelor la razboiul de tesut; g) fiecare dintre scandurelele care alcatuiesc scheletul zmeului cu care se joaca copiii si care se fixeaza pe o coala de hartie; h) fiecare dintre stinghiile care alcatuiesc scheletul stelei cu care colinda copiii si pe care se fixeaza hartia si ornamentele. – Spata + suf. -eaza.

cornARI1, cornaresc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A conduce plugul tinandu-l de coarne. – corn1 + suf. -ari.

JUG, juguri, s. n. 1. Dispozitiv de lemn care se pune pe grumazul animalelor cornute care trag la car, la plug etc. sau, in unele tari, se fixeaza de coarnele lor. ◊ Expr. A trage la jug = a) a trage carul, caruta, plugul etc.; b) fig. (despre oameni) a munci din greu, peste puteri. ♦ Munca grea, neplacuta; robie, tiranie. 2. Jujeu. ♦ Colac de lemn imbracat in piele care se pune uneori la gatul cailor si prin care se trec hamurile. 3. Piesa in forma de cadru sau de inel, care serveste la sustinerea altor piese ale unei masini sau ale unei unelte. ♦ Grinda sau rigla de lemn folosita la constructia acoperisurilor. 4. Parte componenta a circuitului magnetic al unui aparat sau al unei masini electrice, care nu are infasurari electrice. – Lat. jugum.

plug ~uri n. 1) Unealta agricola pentru arat. ~ cu cai. ~ cu cormana.~ de zapada vehicul special amenajat pentru curatarea zapezii de pe o cale de circulatie. ~ de carbune agregat folosit la taierea si incarcarea carbunilor in mine. ~ nivelator masina folosita pentru nivelare in lucrarile rutiere. (A fi) de la coarnele ~ului (a fi) din tarani. A trage in ~ a munci din greu (obosind peste masura). 2) Munca aratului. Taranii vin de la ~. 3) Procedeu de a frana schiurile, apropiindu-le varfurile. /<sl. plugu



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)