Rezultate din textul definițiilor
CEFALORAHIDIÁN, -Ă, cefalorahidieni, -e, adj. Care se referă la cap și la coloana vertebrală, care aparține acestora. Regiunea cefalorahidiană.Lichid cefalorahidian = lichid incolor care se găsește în ventriculii cerebrali și în canalul rahidian, având rol mecanic și de protecție. [Pr.: -di-an] – Din fr. céphalo-rachidien.

NOTOCÓRDĂ, notocorde, s. f. Organ elastic în formă de nuia, situat în axa corpului unor animale, sub sistemul nervos și deasupra tubului digestiv, din care derivă coloana vertebrală. [Var.: notocórd s. n.] – Din fr. notochorde.

PELVIÁN, -Ă, pelvieni, -e, adj. Care aparține pelvisului, privitor la pelvis, din regiunea pelvisului. ◊ Oase pelviene = oasele care formează bazinul animalelor vertebrate superioare. Centură pelviană = centură osoasă formată din cele două oase coxale, care leagă membrele inferioare de coloana vertebrală. Prezentare (sau poziție) pelviană = poziție anormală a fătului la naștere, cu bazinul înainte. [Pr.: -vi-an] – Din fr. pelvien.

RAHIDIÁN, -Ă, rahidieni, -e, adj. Care aparține coloanei vertebrale sau măduvei spinării, privitor la coloana vertebrală sau la măduva spinării. ♦ Canal rahidian = canalul format din vertebre, care conține măduva spinării. Anestezie rahidiană = rahianestezie. [Pr.: -di-an] – Din fr. rachidien.

ȘÍRĂ, șire, s. f. 1. Grămadă mare de paie, de snopi etc. clădită în formă de prismă și terminată la partea superioară cu o coamă (ascuțită); claie, stog. 2. (În sintagma) Șira spinării = coloana vertebrală. [Var.: șúră s. f.] – Din lat. *sira.

VERTEBRÁT, -Ă, vertebrați, -te, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are vertebre și schelet osos (sau cartilaginos) intern. 2. S. n. (La pl.) Încrengătură de animale cu corpul diferențiat în cap, trunchi și coadă, cu schelet osos sau cartilaginos intern, al cărui ax principal este coloana vertebrală; (și la sg.) animal din această încrengătură. – Din fr. vertébré, lat. vertebratus, it. vertebrato.

VERTÉBRĂ, vertebre, s. f. Fiecare dintre oasele scurte, în formă de inel, care formează împreună coloana vertebrală la om și la animalele vertebrate și în care se află măduva spinării. – din fr. vertèbre, lat. vertebra.

TELEOSTEÁN, teleosteeni, s. m. (La pl.) Grup de pești caracterizați prin coloana vertebrală și craniul complet osoase, corpul acoperit cu solzi osoși și coada împărțită în două părți egale; (și la sg.) pește care face parte din acest grup. ◊ (Adjectival) Pește teleostean. [Pr.: -le-os-te-an] – Din fr. téléostéen.

COÁSTĂ, coaste, s. f. 1. Fiecare dintre oasele-perechi lungi, înguste și arcuite, articulate în spate de coloana vertebrală, iar în față de stern, care alcătuiesc toracele animalelor vertebrate. ◊ Expr. (E) slab de-i poți număra coastele sau îi numeri coastele de slab ce e = (e) foarte slab. A i se lipi (cuiva) coastele de foame sau a i se lipi coastele de pântece, a avea coastele lipite = a fi foarte flămând, a fi mort de foame. 2. Partea laterală a corpului omenesc, de la umeri până la coapse; partea analoagă a corpului animalelor. ◊ Expr. A avea pe cineva în coaste = a se simți stingherit în acțiuni de prezența permanentă (și indiscretă) a cuiva. A pune (cuiva) sula în coastă = a obliga (pe cineva) să facă (fără întârziere) un lucru neplăcut (și greu). ♦ Latură. ◊ Loc. adv. Pe o coastă = pe o parte, într-o dungă. ♦ Fiecare dintre grinzile care formează osatura transversală, de rezistență, a bordajului unei nave. 3. Pantă. 4. Mal, țărm (al unei mări). 5. (Ieșit din uz) Flanc al unei armate. – Lat. costa.

CORDÁT2, cordate, s. n. (La pl.) Încrengătură de animale cu corpul susținut de o coardă dorsală sau de coloana vertebrală; (și la sg.) animal din această încrengătură. – De la coardă (după fr. cordés).

SEGMÉNT, (1, 2, 3) segmente, s. n., (4) segmenți, s. m. 1. S. n. Porțiune dintr-o figură, limitată cel puțin într-o parte de marginile ei. ◊ Segment de dreaptă = porțiune dintr-o dreaptă mărginită de două puncte. Segment de cerc = parte dintr-un cerc cuprinsă între o coardă și arcul subîntins. 2. S. n. Porțiune definită dintr-un întreg, nedetașată de acesta. Segment din coloana vertebrală. 3. S. n. Fiecare dintre inelele (sau părțile) care alcătuiesc corpul unor viețuitoare. 4. S. m. Garnitură metalică a unui piston, care servește la etanșarea spațiului liber dintre acesta și cilindrul în interiorul căruia se deplasează, sau la răzuirea uleiului de pe pereții interiori ai cilindrului. – Din fr. segment, lat. segmentum.

MORB, morburi, s. n. (Livr.) Boală. ♦ Morbul lui Pott = tuberculoză osoasă localizată la coloana vertebrală. – Din lat. morbus.

SPINÁL, -Ă, spinali, -e, adj. (Livr.) Care aparține coloanei vertebrale sau spinării, privitor la coloana vertebrală sau la spinare. – Din fr. spinal.

SPINALGÍE, spinalgii, s. f. (Med.) Durere localizată în coloana vertebrală. – Din fr. spinalgie.

SPINOCEREBELÓS, -OÁSĂ, spinocerebeloși, -oase, adj. (Anat.) Care aparține coloanei vertebrale și creierului, care se extinde în coloana vertebrală și în creier. ◊ Cale spinocerebeloasă = traiect al nervilor care străbat măduva spinării și a trunchiului cerebral. – Din engl. spinocerebellous.

SPONDILÓZĂ, spondiloze, s. f. Boală localizată la coloana vertebrală (în totalitate sau la unele segmente ale ei), care se manifestă prin dureri și limitarea mobilității acesteia. – Din fr. spondylose.

STEGOCEFÁL, stegocefali, s. m. (La pl.) Ordin de amfibieni fosili cu craniul acoperit de plăci osoase, cu coloana vertebrală constituită din vertebre biconcave; (și la sg.) animal care aparține acestui ordin. – Din fr. stégocéphales.

CEFALORAHIDIÁN ~ánă (~éni, ~éne) Care se referă la cap și la coloana vertebrală. Lichid ~. [Sil. -di-an] /<fr. céphalo-rachidien

COÁSTĂ ~e f. 1) Fiecare dintre oasele arcuite care unesc coloana vertebrală cu sternul, formând toracele. 2) Fiecare dintre cele două laturi ale corpului omenesc, de la umăr până la șold; rână. ◊ Slab de-i poți număra ~ele extrem de slab; numai pielea și oasele. A-i rupe (sau a-i frânge) cuiva ~ele a bate zdravăn pe cineva. A-i pune cuiva sula (sau sulița) în ~e a) a cere îndeplinirea neîntârziată a unui angajament; a zori; b) a constrânge pe cineva. 3) Porțiune de teren cu suprafața înclinată; versant; costișă; povârniș; pantă. 4) Linia de contact între uscat și apa mării sau a oceanului; țărm; litoral. ~a Mării Negre. Vas de ~. Navigație de ~. [G.-D. coastei; Sil. coas-tă] /<lat. costa

RAHIDIÁN ~ánă (~éni, ~éne) Care ține de coloana vertebrală sau de măduva spinării; propriu coloanei vertebrale sau măduvei spi-nării. ◊ Canal ~ canal în interiorul vertebrelor în care se află măduva spinării. Bulb ~ segment inferior al creierului. [Sil. -di-an] /<fr. rachidien, ngr. rahitiks

SPINÁL ~ă (~i, ~e) Care este caracteristic pentru spinare sau pentru coloana vertebrală. ◊ Nerv ~ nerv motor cranian al gâtului, al faringelui și al laringelui. /<fr. spinal, lat. spinalis

ȘÍRĂ ~e f. 1) pop. Grămadă înaltă (de paie, de coceni, de fân etc.) clădită în formă de prismă; scârtă; gireadă. 2): ~a spinării coloana vertebrală. /cf sir

VERTEBRÁT2 ~e n. 1) la pl. Încrengătură de animale cu schelet intern (de os sau de cartilaj) a cărui parte principală o constituie coloana vertebrală. ~e inferioare. 2) Animal din această încrengătură. [Sil. -te-brat] /<lat. vertebratus, fr. vertébré

RAHI- Element prim de compunere savantă cu semnificatia „(referitor la) coloana vertebrală” sau „măduva spinării”. [< fr., it. rachi-, cf. gr. rachis].

RAHICENTÉZĂ s.f. (Med.) Puncție rahidiană. [< fr. rachicentèse, cf. gr. rachiscoloana vertebrală, kentesis – înțepătură].

SPONDIL- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) coloana vertebrală”, „vertebră”, „vertebral”. [Var. spondilo-. / < fr. spondylo-, it. spondilo-, cf. gr. spondylos].

TELEOSTEÉNI s.m.pl. Subclasă de pești care au coloana vertebrală și craniul complet osoase, corpul acoperit cu solzi osoși și coada împărțită în două părți egale, al căror tip este crapul; (la sg.) pește din această subclasă. [Pron. -le-os-te-eni, sg. teleostean. / < fr. téléostéens, cf. gr. teleios – complet, osteon – os].

VERTÉBRĂ s.f. Fiecare dintre oasele în formă de inel care alcătuiesc coloana vertebrală, în canalul căreia se află măduva spinării. // În forma vertebr-, vertebro-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „care are vertebre”; „(referitor la) șira spinării”, „coloana vertebrală”, „vertebrat”. [< fr. vertèbre, cf. it., lat. vertebra < vertere – a întoarce].

VERTEBRÁT, -Ă adj. Care are coloană vertebrală și schelet osos intern. // s.n.pl. (Zool.) Încrengătură cuprinzând animale cu schelet osos, a cărui parte principală o constituie coloana vertebrală; (la sg.) animal din această încrengătură. [Cf. fr. vertébré(s)].

MORB s.n. (Liv.) Boală. ◊ Morbul lui Pott = tuberculoză localizată în coloana vertebrală. [Pl. -buri, (s.m.) -bi. / < lat. morbus].

PARAVERTEBRÁL, -Ă adj. Ganglion paravertebral = fiecare dintre ganglionii simpatici care se află alături de coloana vertebrală în lungul ei, de o parte și de alta. [< fr. paravertébral].

PELVIÁN, -Ă adj. (Anat.) Care aparține pelvisului, al pelvisului; centură pelviană = totalitatea oaselor care leagă membrele inferioare de coloana vertebrală. [Pron. -vi-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. pelvien].

SPINÁL, -Ă adj. Referitor la spinele vertebrelor, la coloana vertebrală. ♦ Nerv spinal = nerv motor cranian al gâtului, laringelui și faringelui. [< fr. spinal].

MEDIASTÍN s. n. 1. partea mediană a cavității toracice, între stern, diafragmă, coloana vertebrală și plămâni. 2. membrană mediană transversală, a fructelor cruciferelor. (< fr. médiastin)

MORB s. n. boală. ◊ morbul lui Pott = tuberculoză la coloana vertebrală. (< lat. morbus)

PELVIÁN, -Ă adj. al pelvisului. ♦ centură ~ă = totalitatea oaselor care leagă membrele inferioare de coloana vertebrală; membre ~ ene = membrele posterioare la nevertebrate; prezentație ~ă = poziție a fătului, la naștere, cu bazinul înainte. (< fr. pelvien)

RÁHIS s. n. 1. coloana vertebrală. 2. ax principal la inflorescențele gramineelor, pe care sunt dispuse florile și spiculețele. 3. partea externă, plină în interior, a unei pene. (< fr. rachis)

SPINÁL, -Ă adj. referitor la spinele vertebrelor, la coloana vertebrală. ♦ nerv ~ = nerv cranian care inervează mușchii gâtului, ai laringelui și ai faringelui. (< fr. spinal)

SPINALGÍE s. f. durere în coloana vertebrală. (< fr. spinalgie)

SPONDIL2(O)-, -SPONDÍL, -SPONDILÍE elem.coloana vertebrală”, „vertebră”. (< fr. spondyl/o/-, -spondyle, -spondylie, cf. lat. spondylus, gr. spondylos)

TELEOSTEÉNI s. m. pl. subclasă de pești cu coloana vertebrală și craniul complet osoase, corpul acoperit cu solzi osoși și coada heterocercă: crapul. (< fr. téléostéens)

VERTEBRÁT, -Ă I. adj. cu coloană vertebrală și schelet osos intern. II. s. n. pl. încrengătură de animale care au corpul cu simetrie bilaterală, prevăzut cu schelet osos sau cartilaginos intern, al cărui ax principal îl constituie coloana vertebrală. (< fr. vertébré/s/)

VERTÉBRĂ s. f. fiecare dintre oasele în formă de inel care alcătuiesc coloana vertebrală. (< fr. vertèbre, lat. vertebra)

cefalo-rachidián, -ă adj. (vgr. kephalé, cap, și rachidian). Anat. Relativ la cap și la coloana vertebrală.

OSÓS, -OÁSĂ (‹ os) adj. 1. Care ține de oase, privitor la oase. ◊ Sistem o. = totalitatea oaselor din organismul vertebratelor. La om este format din 250-260 segmente osoase; oasele craniului (8), oasele feței (14), osul hioid (1), coloana vertebrală (33-34), coaste și stern (25), membre superioare (64), membre inferioare (60). Împreună cu ligamentele articulare, cu tendoanele și mușchii formează aparatul locomotor. V. schelet. 2. Cu osoase mari; ciolănos; p. ext. slab, uscățiv.

CIFOSCOLIÓZĂ, cifoscolioze, s. f. (Med.) Curbare în sens anteropsterior și lateral a coloanei vertebrale. [Pr.: -li-o-] – din fr. cyphoscoliose.

CIFÓZĂ, cifoze, s. f. (Med.) Deformație a coloanei vertebrale care duce la o proeminență dorsală. V. cocoașă. – Din fr. cyphose.

GIBOZITÁTE s. f. Deformare a coloanei vertebrale, care se manifestă printr-o curbură cu proeminența dorsală; cifoză, cocoașă. – Din fr. gibbosité.

INTRARAHIDIÁN, -Ă, intrarahidieni, -e, adj. Din interiorul coloanei vertebrale. Lichid intrarahidian. [Pr.: -di-an] – Din fr. intrarachidien.

JUNGHIETÚRĂ, junghieturi, s. f. (Pop.) 1. Junghi (1). 2. Articulația coloanei vertebrale cu baza craniului; p. ext. gât, grumaz. [Pr.: -ghi-e-] – Junghia + suf. -ătură.

SÁCRUM s. n. Os triunghiular (format din cinci vertebre sudate) așezat în partea de jos a coloanei vertebrale și care, împreună cu oasele pelviene, formează bazinul. [Var.: sácru s. n.] – Din fr., lat. sacrum.

MEDULÁR, -Ă, medulari, -e, adj. Care aparține măduvei spinării sau măduvei osoase, care se referă la măduva spinării sau la măduva osoasă ori are caracterele ei; care alcătuiesc măduva. ◊ Canal medular = canal în interiorul coloane vertebrale, în care se află măduva spinării; canal rahidian. – Din fr. médullaire.

MẮDUVĂ s. f. 1. Substanță moale, de culoare gălbuie sau roșie, aflată în canalul oaselor, care ajută la formarea sângelui și a țesutului osos. ◊ Măduva spinării = parte a sistemului nervos central aflată în interiorul coloanei vertebrale, care coordonează reflexele necondiționate somatice și vegetative medulare; rahis. ◊ Loc. adv. Până în măduvă sau până în (sau la) măduva oaselor = până în adâncul ființei, al sufletului; profund, adânc. 2. Zona interioară, centrală, moale a tulpinii plantelor; inima (tulpinii); p. restr. sevă, mâzgă. 3. Fig. (Rar) Partea esențială a unui lucru, fondul unei probleme, al unei opere etc.; esență, miez. – Lat. medulla.

PARAVERTEBRÁL, -Ă, paravertebrali, adj. (În sintagma) Ganglion paravertebral = fiecare dintre ganglionii simpatici care se află de-a lungul ambelor părți ale coloanei vertebrale. – Din fr. paravertébral.

ȘÁLE s. f. pl. 1. Partea spinării din jurul regiunii lombare a coloanei vertebrale, la om. 2. Partea din mijlocul spinării, la unele animale; locul unde stă șaua pe cal. – Lat. sella

CORSÉT, corsete, s. n. Centură elastică lată (și întărită cu balene), care servește la strângerea taliei. ◊ Corset gipsat = (sau medical) = aparat special făcut din ghips sau din alt material, care servește la imobilizarea coloanei vertebrale sau pentru a corecta unele deformații ale sistemului osos. – Din fr. corset.

LORDÓZĂ, lordoze, s. f. Curbură cu convexitatea anterioară a coloanei vertebrale în regiunea lombară, care apare în rahitism, malformații etc. – Din fr. lordose.

LOMBALGÍE, lombalgii, s. f. Durere localizată în regiunea lombară, datorită unei afecțiuni a coloanei vertebrale lombare, a rinichilor, a organelor genitale feminine etc.; durere de șale. – V. lumbago. [Var.: lumbalgíe s. f.] – Din fr. lombalgie.

LOMBALIZÁRE, lombalizări, s. f. (Med.) Anomalie a coloanei vertebrale, în care unele vertebre iau forma unei vertebre lombare. – După fr. lombalisation.

MENINGOCÉL, meningocele, s. n. (Med.) Hernie a meningelor datorită unui defect al craniului sau al coloanei vertebrale. – Din fr. méningocèle.

NEVERTEBRÁT, -Ă, nevertebrați, -te, adj., s. m. și f. (Animal) caracterizat prin lipsa coloanei vertebrale și a unui schelet osos intern. – Ne- + vertebrat (după fr. invertébré).

COCOÁȘĂ, cocoașe, s. f., 1. Deformație patologică a trunchiului unui om, care constă într-o curbură (posterioară, anterioară sau laterală) a coloanei vertebrale, a coastelor sau a sternului; gheb1. 2. Protuberanță naturală pe spinarea unor animale, formată din rezerve de grăsime. – Cf. gogoașă.

TẤRTIȚĂ, târtițe, s. f. Partea posterioară a coloanei vertebrale la păsări (de unde cresc penele cozii). – Din bg. tărtica, scr. trtica.

RAHIALGÍE, rahialgii, s. f. Durere (nevralgică) de-a lungul coloanei vertebrale. [Pr.: -hi-al-] – Din fr. rachialgie.

RINÍCHI, rinichi, s. m. Fiecare dintre cele două organe interne ale omului și ale animalelor superioare, care secretează și excretează u***a și care sunt situate în regiunea lombară, în afara cavității peritoneale, de fiecare parte a coloanei vertebrale; rărunchi. ♦ (Med.) Rinichi artificial = aparat care servește la înlocuirea temporară a funcțiilor rinichiului, eliminând totodată produșii toxici din sânge, fără să modifice compoziția lui. – Lat. reniculus.

SCOLIÓZĂ, scolioze, s. f. Boală care constă în deviația laterală a coloanei vertebrale, mai ales în regiunea dorsală, din cauza slăbirii ligamentelor vertebrelor sau a îmbolnăvirii vertebrelor. [Pr.: -li-o-] – Din fr. scoliose.

SPÍNĂ, spine, s. f. (Med.) Proeminență ascuțită a unui os. * Spina bifida = malformație congenitală a coloanei vertebrale caracterizată prin lipsa de sudură a arcurilor vertebrale, situată de obicei în regiunea lombară și sacrală. – Din lat., fr. spina bifida.

SPONDILÍTĂ, spondilite, s. f. Inflamație (de natură tuberculoasă, infecțioasă, traumatică etc.) a coloanei vertebrale. – Din fr. spondylite.

COLOÁNĂ s. 1. (ARHIT.) (înv.) columnă. (Templu cu ~e.) 2. (ANAT.) coloană vertebrală = șira spinării, (reg.) șira spatelor, (înv.) greabănul spinării, osul spinării. 3. (MIL.) (pop.) șirag, (înv.) stol. (O ~ de ostași în mers.) 4. v. convoi. 5. v. vârtej. 6. (CINEMA) coloană sonoră = pistă sonoră. 7. coloană de extracție v. țeavă de extracție. 8. coloană de sinteză = reactor catalitic.

GREABĂNUL SPINĂRII s. v. coloană vertebrală, șira spinării.

OSUL SPINĂRII s. v. coloană vertebrală, șira spinării.

ȘIRA SPÁTELOR s. v. coloană vertebrală, șira spinării.

ȘÍRĂ s. 1. (Mold. și Transilv.) gireadă, (Transilv.) săcastru. (~ de paie, de fân.) 2. (ANAT.) șira spinării = coloană vertebrală, (reg.) șira spatelor, (înv.) greabănul spinării, osul spinării.

CÓCCIS ~uri n. Os de formă triunghiulară situat în partea terminală a coloanei vertebrale. /<fr. coccyx

COCOÁȘĂ ~e f. 1) Protuberanță pe spinarea unor animale formată din grăsime; gheb. Cămilă cu două ~e. 2) Proeminență patologică a coloanei vertebrale care deformează trupul; gheb; cifoză; gibozitate. [G.-D. cocoașei] /cf. gogoașă

CORSÉT ~e n. Centură (elastică) lată, care servește la strângerea taliei. ◊ ~ medical centură făcută din ghips, care servește la imobilizarea coloanei vertebrale.

JUNGHIETÚRĂ ~i f. 1) v. JUNGHI. 2) pop. Articulația coloanei vertebrale cu baza craniului. /a junghia + suf. ~ătură

MORB ~uri n. Proces patologic care afectează organismele vii; boală; maladie; afecțiune. ◊ Morbul lui Pott tuberculoză osoasă a coloanei vertebrale. /<lat. morbus

NEVERTEBRÁT ~e n. 1) la pl. Încrengă-tură a regnului animal, care cuprinde viețu-itoarele fără coloană vertebrală și schelet intern. 2) Animal din această încrengătură. /ne- + vertebrat

NOÁDĂ ~e f. Os de formă triunghiulară, situat în partea terminală a coloanei ver-tebrale; coccis. /<lat. noda

RAHIALGÍ/E ~i f. Stare patologică carac-terizată prin durere în regiunea coloanei ver-tebrale. [G.-D. rahialgiei; Sil. -hi-al-] /<fr. rachialgie

SÁCRUM n. anat. Os triunghiular, situat în regiunea inferioară a coloanei vertebrale, care, împreună cu oasele iliace, formează bazinul. [Sil. sa-crum] /<lat., fr. sacrum

SCOLIÓZĂ ~e f. Deviație laterală a coloanei vertebrale. [Sil. sco-li-o-] /<fr. scoliose

SPÁTE ~ n. 1) (la om și la animale) Parte a corpului situată de-a lungul coloanei vertebrale (de la baza gâtului până la șale); spinare. ◊ În ~ pe partea dindărăt a corpului. Pe ~ culcat cu fața în sus. Din (sau la, pe la, de la, în) ~ din (sau în) urmă; din dos. Adus de ~ încovoiat, îndoit. A-i întoarce cuiva ~le a se supăra pe cineva. Pe la ~ (sau pe la ~le cuiva) fără știrea cuiva. A nu ști nici cu ~le a nu avea nici o idee despre ceva; a nu bănui nimic. A fi (sau a sta) cu grija (sau cu frica) în ~ a fi tot timpul neliniștit. A arunca ceva pe (sau în) ~le cuiva a) a da vina pe cineva; b) a lăsa în seama altuia anumite obligații. A avea ~ (tare) a fi protejat, susținut (de cineva). 2) Probă sportivă de înot (cu fața în sus). 3) Partea dindărăt a unui obiect; dos. În ~le casei. 4) Teritoriu aflat în urma frontului. În ~le dușmanului. /<lat. spatha

SPINÁRE ~ări f. 1) (la om și la animale) Parte a corpului situată de-a lungul coloanei vertebrale (de la baza gâtului până la șale); spate. Măduva ~ării. Șira ~ării. ◊ În (sau pe) ~(sau de-a ~area, cu ~area) în spate. A cădea în ~area cuiva a reveni în sarcina cuiva. A arunca ceva în ~area cuiva a da vina pe o persoană (nevinovată). A trăi pe ~area cuiva a trăi pe cheltuiala altuia. 2) Partea cea mai înaltă a unui deal sau a unui munte; creastă; coamă; pisc; vârf; culme; creștet. [G.-D. spinării] /<lat. spinalis

ȘÁLE f. pl. 1) (la om) Parte a spinării din regiunea lombară a coloanei vertebrale. Dureri de ~. A se îndrepta de ~. 2) (la animale) Partea de mijloc a spinării. /<lat. sella

TÂRTIȚĂ ~e f. pop. (la păsări) Partea terminală a coloanei vertebrale, de unde cresc penele cozii. /<bulg. tărtică, sb. trtică

VERTEBRÁT1 ~tă (~ți, ~te) (despre ființe) Care are vertebre; cu coloană vertebrală. Animale ~te. [Sil. -te-brat] /<lat. vertebratus, fr. vertébré

VERTÉBRĂ ~e f. Fiecare dintre oasele scurte ale coloanei vertebrale. [Sil. -te-bră] /<fr. vertébre, lat. vertebra

CIFOSCOLIÓZĂ s.f. (Med.) Deformație a coloanei vertebrale cu simptome de cifoză și scolioză. [Pron. -li-o-. / < fr. cyphoscoliose].

CÓCCIS s.n. Os triunghiular la extremitatea de jos a coloanei vertebrale; noadă. [Pron. coc-cis, pl. -suri, var. coccige s.n. / < fr. coccyx, cf. gr. kokkyx].

LORDÓZĂ s.f. Deformație a părții inferioare a coloanei vertebrale, care se încovoaie înainte. [< fr. lordose].

SPONDILOPATÍE s.f. (Med.) Nume generic pentru afecțiunile coloanei vertebrale. [Gen. -iei. / < fr. spondylopathie].

SPONDILOTOMÍE s.f. (Med.) Osteotomie a coloanei vertebrale. [Gen. -iei. / cf. gr. spondylos – vertebră, tome – tăiere].

SPONDILÓZĂ s.f. Leziune degenerativă a coloanei vertebrale, de natură reumatică. [< fr. spondylose, cf. gr. spondylos – vertebră].

COLOÁNĂ s. f. 1. stâlp cilindric de piatră, marmură etc. destinat să susțină un antablament. ♦ formație cu aspect de stâlp apărută în peșteri prin unirea unei stalactite cu o stalagmită. ◊ coloană vertebrală = șira spinării. ♦ parte dintr-un catarg care iese deasupra punții. 2. masă a unui fluid care ia formă cilindrică atunci când este închisă într-un tub sau când țâșnește cu putere dintr-o conductă. 3. secțiune verticală a unei pagini tipărite sau manuscrise. ♦ rubrică (într-un formular, într-un registru etc.). 4. șir vertical de cifre. 5. denumire a mai multor aparate în chimie și în industria chimică, dintr-o manta verticală, cilindrică, de metal etc., conținând materiale absorbante, filtrante etc. 6. convoi de oameni, animale, vehicule, nave, care merge rânduit în șiruri paralele în adâncime. ◊ coloana a cincea = grup de trădători în slujba dușmanului, care organizează diversiuni, acte de sabotaj etc. pentru a dezorganiza spatele frontului. 7. (cinem.) coloană sonoră = ansamblu de sunete care însoțește imaginile unui film. (<fr. colonne)

CIFÓZĂ s.f. Încovoiere înapoi a coloanei vertebrale; gheb, cocoașă. [< fr. cyphose, cf. gr. kyphosis – curbură].

COLOÁNĂ s.f. 1. Stâlp de piatră, de marmură etc. de formă cilindrică, destinat să susțină o parte dintr-un edificiu. ◊ coloană vertebrală = șira spinării. ♦ Parte dintr-un catarg care iese deasupra punții. 2. Masă a unui fluid, care ia formă cilindrică atunci când este închisă într-un tub sau când țâșnește cu putere dintr-o conductă. 3. Secțiune verticală a unei pagini tipărite sau manuscrise; conținutul acesteia. ♦ Rubrică (într-un formular, într-un registru etc.). 4. Șir vertical de cifre. 5. Denumire a mai multor aparate folosite în chimie și în industria chimică, alcătuite dintr-o manta verticală, cilindrică, de metal etc., conținând materiale absorbante, materiale filtrante etc. 6. Convoi de oameni, de animale, de vehicule care merge orânduit în șiruri paralele în adâncime. 7. (Cinem.) coloană sonoră = ansamblul de sunete care însoțește imaginile unui film. [Cf. lat. columna, fr. colonne, it. colonna, ngr. kolona].

INTRARAHIDIÁN, -Ă adj. Din interiorul coloanei vertebrale. [Pron. -di-an. / < fr. intrarachidien].

pescúț, pescúți, s.m. (reg.) 1. peștișor. 2. fiecare dintre mușchii coloanei vertebrale situați deasupra rinichilor, la porc. 3. pasăre numită și pescărel. 4. stânjenel, iris.

LOMBALIZÁRE s.f. (Med.) Anomalie a coloanei vertebrale, în care unele vertebre iau caracterul unei vertebre lombare. [După fr. lombalisation].

MEDULÁR, -Ă adj. Referitor la măduva spinării, care formează măduva. ◊ Canal medular = canal în interiorul coloanei vertebrale, unde se găsește măduva spinării. [Cf. fr. médullaire < lat. medulla – măduvă].

NEVERTEBRÁT, -Ă adj. Lipsit de coloană vertebrală și de schelet osos intern. // s.n.pl. Diviziune mare a regnului animal, cuprinzând animalele care nu au coloană vertebrală; (la sg.) animal din această diviziune. [< ne- + vertebrat].

NOTOCÓRD s.n. (Biol.) Formație primitivă a coloanei vertebrale. [Var. notocordă s.f. / < fr. notochorde, cf. gr. noton – spate, chorde – coardă].

spinós, spinoásă, adj. (înv.) care aparține coloanei vertebrale; spinal.

RAHIDIÁN, -Ă adj. Care aparține șirei spinării, al coloanei vertebrale. ♦ Canal rahidian = canal format din vertebre, în care se află măduva spinării; anestezie rahidiană = rahianestezie. [Pron. -di-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. rachidien].

RAHISINTÉZĂ s.f. Intervenție chirurgicală care urmărește solidarizarea mai multor vertebre. [Cf. gr. rachiscoloană vertebrală, synthesis – unire].

RAHIALGÍE s.f. Durere de-a lungul coloanei vertebrale. [Pron. -hi-al-, gen. -iei. / < fr. rachialgie, cf. gr. rachis – șira spinării, algos – durere].

SPINALGÍE s.f. Durere a coloanei vertebrale. [Gen. -iei. / < fr. spinalgie, cf. lat. spinacoloană vertebrală, gr. algos – durere].

SPÍNĂ s.f. Proeminență ascuțită (a unui os). ♦ Spină bifidă = malformație congenitală a coloanei vertebrale, constând din îndepărtarea a două vertebre între ele, de obicei în regiunea lombară. [< fr., lat. spina-bifida].

ACEFALORAHÍE s. f. lipsa congenitală a capului și a coloanei vertebrale. (< engl. acephalorrhachia)

BRAHIRAHÍE s. f. diformitate prin coloană vertebrală anormal de scurtă. (< fr. brachyrachie)

CIFOSCOLIÓZĂ s. f. dublă curbare a coloanei vertebrale, posterioară și laterală. (< fr. cyphoscoliose)

CIFÓZĂ1 s. f. încovoiere înapoi a coloanei vertebrale; cocoașă. (< fr. cyphose)

CÓCCIS s. n. os mic triunghiular la extremitatea de jos a coloanei vertebrale; noadă. (< fr. coccyx)

CORSÉT s. n. centură lată și elastică, întărită uneori cu balene, pentru strângerea taliei. ♦ ~ ghipsat (sau medical) = aparat din ghips sau alt material, servind la imobilizarea coloanei vertebrale. (< fr. corset)

GLIPTODÓN s. m. mamifer edentat fosil, de talie mare, cu o carapace dorsală, sudată coloanei vertebrale. (< fr. glyptodon)

HEMISPONDILÍE s. f. malformație congenitală a coloanei vertebrale, caracterizată prin absența a jumătate din vertebre. (< fr. hémispondylie)

INTRARAHIDIÁN, -Ă adj. în, din interiorul coloane vertebrale. (< fr. intrarachidien)

LOMBALIZÁRE s. f. anomalie a coloanei vertebrale în care unele vertebre iau caracterul unei vertebre lombare. (după fr. lombalisation)

LORDÓZĂ s. f. deformație a regiunii lombare a coloanei vertebrale, care se încovoaie înainte, în rahitism, în malformații, paralizii etc. (< fr. lordose)

MEDULÁR, -Ă adj. 1. referitor la măduva spinării sau a oaselor. ♦ canal ~ = canal axial al oaselor lungi sau din interiorul coloanei vertebrale, plin cu măduvă; partea centrală a tijei dicotiledonatelor. 2. cu aspect, de natura măduvei; referitor la măduva lemnului. (< fr. médullaire, lat. medullaris)

NEVERTEBRÁT, -Ă adj., s. n. (animal) lipsit de coloană vertebrală și de schelet osos intern. (< ne- + vertebrat)

PARAVERTEBRÁL, -Ă adj. de-a lungul ambelor părți ale coloanei vertebrale. (< fr. paravertébral)

RAHI(O)-, -RAHÍE elem.coloană vertebrală, rahis”. (< fr. rachi/o/-, -rachie, cf. gr. rhachis)

RAHIALGÍE s. f. durere a coloanei vertebrale. (< fr. rachialgie)

RAHIDIÁN, -Ă adj. care aparține coloanei vertebrale sau măduvei spinării. (< fr. rachidien)

RAHIOPATÍE s. f. denumire generică pentru afecțiunile coloanei vertebrale. (< engl. rachipathy)

RAHIPLEGÍE s. f. paralizie a coloanei vertebrale. (< engl. rachiplegia)

RAHITOMÍE s. f. secționare chirurgicală a coloanei vertebrale. (< fr. rachitomie)

SÁCRUM s. n. os triunghiular la partea inferioară a coloanei vertebrale, care împreună cu oasele pelviene formează bazinul. (< fr., lat. sacrum)

SCOLIÓZĂ1 s. f. încovoiere laterală a coloanei vertebrale (în regiunea dorsală). (< fr. scoliose)

SPÍNĂ s. f. 1. (ant.) mic zid care împărțea circul sau hipodromul în sens longitudinal. 2. proeminență ascuțită (a unui os). ♦ ă bifida = malformație congenitală a coloanei vertebrale, constând din îndepărtarea a două vertebre între ele, în regiunea lombară. (< fr., lat. spina /bifida/)

SPINOCEREBELÓS, -OÁSĂ adj. care aparține coloanei vertebrale și creierului. ♦ fascicul ~ = traiect al nervilor care străbat măduva spinării și trunchiul cerebral. (< engl. spinocerebellos)

SPONDILOPATÍE s. f. denumire generică pentru afecțiunile coloanei vertebrale. (< fr. spondylopathie)

SPONDILOPTÓZĂ s. f. cădere patologică a coloanei vertebrale în cavitatea pelviană. (< fr. spondyloptose)

SPONDILOTOMÍE s. f. osteotomie a coloanei vertebrale. (< engl. spondylotomy)

SPONDILÓZĂ s. f. leziune degenerativă a coloanei vertebrale, de natură reumatismală, care se manifestă prin dureri și limitarea mobilității acesteia. (< fr. spondylose)

UROSTÍL s. n. os lung reprezentând regiunea codală a coloanei vertebrale, la amfibieni.

coloánă (oa dift.) f., pl. e (fr. colonne, d. lat. columna). Stîlp cilindric cu bază și capitel. O parte dintr´o pagină împărțită din sus în jos: ziar pe șapte coloane. Fiz. Masă de fluid în formă cilindrică: colcană de aer, de apă. Anat. coloană vertebrală, totalitatea vertebrelor (șira spinăriĭ) de care se leagă cele-lalte oase ale vertebratelor. Fig. Sprijin, suport: Traĭan a fost una din coloanele latinitățiĭ. Șir de trupe în mers (lat. agmen) saŭ dispuse în lungime, fiind oameniĭ așezațĭ unu după altu (în opoz. cu „linie, front”): trecerea escadronului din linie în coloană. Coloanele lui Ercule [!], ceĭ doĭ munțĭ aĭ strimtoriĭ Gibraltar. A pune pe cineva pe doŭă coloane, a tipări pe o coloană ceĭa ce a scris el, și pe alta, ceĭa ce a scris autoru după care a plagiat. – Rar columnă.

OSTEODISPLAZÍE (‹ osteo- + displazie) s. f. Tulburare în dezvoltarea osoasă caracterizată prin modificări ale structurii și densității oaselor (rarefiere, condensare cu zone îngroșate), care duc la neregularități ale craniului și coloanei vertebrale. Sin. displazie osoasă.

VERTEBROTERAPÍE s.f. Metodă de tratament al unor afecțiuni vertebrale prin elongații de coloană. [Gen. -iei. / < fr. vertébrothérapie, cf. lat. vertebra – vertebră, gr. therapeia – tratament].

VERTEBROTERAPÍE s. f. medotă de tratament al unor acțiuni vertebrale prin elongații de coloană. (< fr. vertébrothérapie)

VERTEBRÁL ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de vertebre; propriu vertebrelor. Leziune ~ă. Torsiune ~ă. 2) Care constă din vertebre. coloană. [Sil. -te-bral] /<fr. vertébral

TORTÍCOLIS s. n. (Med.) Simptom caracterizat prin înclinarea laterală a capului și a coloanei cervicale în urma unei afecțiuni musculare, vertebrale sau nervoase; p. ext. durere provocată de un astfel de simptom. – Din fr. torticolis.

COLOÁNĂ ~e f. 1) Stâlp înalt, cilindric, servind pentru susținere sau ca ornament al frontonului sau al părților interioare ale unui edificiu. 2) fig. Masă a unui fluid, care este închisă într-un tub cilindric sau care țâșnește dintr-o conductă. ~ de mercur. 3) tehn. Aparat alcătuit dintr-o manta verticală cilindrică, conținând materiale absorbante, filtrante etc. 4) poligr. Fragment vertical al unei pagini tipărite, despărțit printr-o linie verticală sau printr-un spațiu alb. 5) Rubrică într-un registru etc. 6) Șir de oameni sau de mașini care merg succedându-se. ~ de manifestanți. ~ de tractoare. 7) Formație a trupelor dispuse în adâncime. ~ de marș. 8): ~ sonoră ansamblul de cuvinte și muzică ce însoțește imaginile unui film. 9): ~ vertebrală totalitate a vertebrelor care formează axul scheletului; șira spinării. [G.-D. coloanei; Sil. co-loa-] /<fr. colonne



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)