Dex complete de judecata

ASESOR, -OARE, asesori, -oare, s. m. si f. (In trecut) Reprezentant al poporului in unele complete de judecata. – Din lat. assesor, fr. assesseur.

COMPLET², -A, (1) completi, -te, adj., (2, 3) completuri, s. n., (4) adv. 1. Adj. Care contine tot ceea ce trebuie; caruia nu-i lipseste nici una dintre partile constitutive; intreg, desavarsit, deplin, implinit. ◊ Opere complete = editie cuprinzand toate operele unui scriitor. ♦ (Despre un vehicul de transport in comun) care are toate locurile ocupate; plin. 2. S. n. (In sintagma) Complet de judecata = colectiv alcatuit din numarul legal de judecatori si asesori care iau parte la solutionarea unui litigiu. 3. S. n. Costum de haine; obiect de imbracaminte compus din doua (sau mai multe) piese asortate. 4. Adv. In intregime, cu desavarsire. [Var.: complect, -a adj.] – Din fr. complet, lat. completus.

SUPLEANT, -A, supleanti, -te, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Suplinitor. ♦ (In vechea organizare judecatoreasca) Judecator care ocupa prima treapta in magistratura si care avea anumite atributii secundare sau intra in compunerea completelor de judecata in cauze de importanta mai mica. 2. Adj. (Iesit din uz; in sintagma) Membru supleant = membru ales sau numit intr-un comitet, intr-o comisie, intr-un organ (de partid sau de stat) etc., care putea inlocui pe titular si care avea drept de vot consultativ. [Pr.: -ple-ant] – Din fr. suppleant.

DIVERGENTA, divergente, s. f. 1. Deosebire, dezacord de pareri, de conceptii, de atitudini; p. ext. neintelegere. ◊ Expr. A face (sau a fi in) divergenta = (despre o parte a unui complet de judecata) a-si exprima sau a avea pareri deosebite de ale majoritatii asupra unei pricini judecate. 2. Proprietatea unor linii geometrice, unor raze si fascicule luminoase, unor sisteme optice etc. de a fi divergente. ♦ (Mat.) Marime a unui camp vectorial egala cu suma derivatelor partiale ale componentelor vectorului intr-un punct dat. – Din fr. divergence, lat. divergentia.

RECUZA vb. (JUR.) a refuza, a respinge. (A ~ un jurat, un complet de judecata.)

A RECUZA recuz tranz. jur. 1) (membri ai completului de judecata) A respinge ca incompatibil cu functia pe care o exercita; a refuza. 2) A nu recunoaste ca adevarat; a respinge ca inexact; a contesta; a nega; a tagadui. ~ un argument. / < recuser

TRIBUNAL ~e n. 1) Organ judiciar care rezolva litigiile si recursurile. 2) Local unde functioneaza acest organ. ◊ ~ militar judecatorie care examineaza infractiunile comise de militari. 3) complet de judecata care judeca asemenea infractiuni. 4) Cladire unde se afla o asemenea judecatorie. /<lat., fr. tribunal

ASESOR, -OARE s.m. si f. 1. Ajutor al unui judecator (in diferite sisteme de judecata); persoana care ia parte la judecata alaturi de magistrat. 2. Reprezentant intr-un complet de judecata, care asigura aplicarea legilor in spiritul justitiei. [< fr. assesseur, cf. lat. assessor – ajutor, adjunct].

COMPLET, -A I. adj. Intreg, desavarsit, deplin. ◊ Opere complete = editie care cuprinde toate operele unui scriitor. ♦ (Despre un vehicul) Care are toate locurile ocupate; plin. II. s.n. 1. Complet de judecata = colectiv format din judecatori si asesori care pot judeca si pronunta legal o sentinta. 2. Costum de haine; obiect de imbracaminte compus din doua (sau mai multe) piese care se imbraca si se poarta impreuna. III. adv. In intregime, cu desavarsire. [(I) var. complect, -a adj., (II) pl. -turi. / < fr. complet, cf. lat. completus].

ASESOR, -OARE, asesori, -oare, s. m. si f. Reprezentat al oamenilor muncii in completele de judecata ale instantelor judecatoresti, care asigura aplicarea legilor in spiritul justitiei de clasa si al intereselor oamenilor muncii. Asesor popular. – Lat. lit. assesor (fr. assesseur).

CONTRADICTIE, contradictii, s. f. 1. (Fil.) Categorie care exprima starea launtrica a tuturor obiectelor si proceselor (corelatia de unitate, legatura, coexistenta si lupta a laturilor, proprietatilor si tendintelor contrare, proprii fiecarui obiect sau proces), constituind continutul, motorul dezvoltarii, cauza tuturor schimbarilor din univers, a evolutiei de la inferior la superior. ◊ Loc. adv. In contradictie cu... = in opozitie sau in dezacord cu... 2. Raport logic intre doua notiuni, judecati, concluzii care epuizeaza complet domeniul lor de referinta si care se exclud reciproc. 3. Nepotrivire intre idei sau fapte; contrazicere. ◊ Spirit de contradictie = tendinta a unor oameni de a contrazice totdeauna pe ceilalti. – Din fr. contradiction, lat. contradictio.

complet (bal, colectiv de judecata, costum) s. n., pl. completuri

PROPOZITIE s. f. 1. cea mai simpla unitate sintactica prin care se comunica o judecata, o idee. 2. (log.) imbinare de cuvinte care exprima o ideee completa. 3. (mat.) teorema ajutatoare care serveste demonstratiei unei teoreme mai importante sau stabilirii unui rezultat fundamental. 4. expresie care are un inteles intr-un anumit domeniu. ◊ (inform.) forma propozitionala din simboluri terminale. 5. cea mai mica constructie muzicala, care se incheie printr-o cadenta oarecare. (< fr. proposition, lat. propositio)

PROPOZITIE s.f. 1. Unitatea sintactica cea mai simpla prin care se exprima de obicei o judecata sau o idee. ♦ (Log.) Imbinare de cuvinte care exprima o idee completa. 2. (Mat.) Teorema care serveste demonstratiei unei teoreme mai importante sau stabilirii unui rezultat fundamental dintr-un capitol al matematicii. 3. Cea mai mica constructie muzicala, care se incheie printr-o cadenta oarecare. [Gen. -iei, var. propozitiune s.f. / cf. fr. proposition, lat. propositio].

complet, -A I. adj. intreg, desavarsit, deplin. ♦ opere ~ e = editie care cuprinde toate operele unui scriitor. ♦ (despre un vehicul) care are toate locurile ocupate; plin. II. adv. in intregime, cu desavarsire. III. s. n. 1. ~ de judecata = colectiv din judecatori si asesori care pot judeca si pronunta legal o sentinta. 2. lot de unelte, aparate, piese de schimb si accesorii, intr-un ambalaj anume, pentru a asigura functionarea unui sistem. 3. compleu. (< fr. complet, lat. completus)