Rezultate din textul definițiilor
CRONICA, cronici, s. f. 1. Lucrare cu caracter istoric, obisnuita mai ales in evul mediu, care cuprinde o inregistrare cronologica a evenimentelor sociale, politice si familiale; letopiset, hronic. 2. Articol de ziar sau de revista care comenteaza evenimente politice, sociale si culturale de actualitate. ♦ Scurta comunicare oficiala privind schimbari in componenta guvernului, miscari in corpul diplomatic etc. – Din lat. chronica, fr. chronique.
DIPLOMAT, -A s.m. si f. Persoana care lucreaza in diplomatie. // adj. 1. Care face parte din corpul diplomatic. 2. (Fam.) Care stie sa profite de anumite situatii pentru a-si realiza scopul. ♦ (Fam.; peior.) Dibaci, siret, viclean. [< fr. diplomate].
DIPLOMATIE f. 1) Totalitate a mijloacelor, metodelor si formelor de activitate a reprezentantilor unui stat in alt stat. 2) Totalitate a diplomatilor unei tari; corp diplomatic. 3) Functie de diplomat. 4) depr. Ansamblu de manevre la care recurge cineva pentru a-si atinge scopul. [Art. diplomatia; G.-D. diplomatiei; Sil. -ti-e] /<fr. diplomatie
diplomatic, -A adj. 1. Referitor la diplomatie, de diplomat. ◊ corp diplomatic = totalitatea ambasadorilor, ministrilor si reprezentantilor straini care se afla in capitala unui stat. 2. Abil, calculat. [Cf. fr. diplomatique, it. diplomatico].
DIPLOMATIE, diplomatii, s. f. 1. Activitate desfasurata de un stat prin reprezentantii sai diplomatici, in scopul realizarii politicii externe preconizate. ♦ Comportare abila, subtila, sireata. 2. Cariera, profesiune de diplomat2. 3. Totalitatea reprezentantilor diplomatici constituiti in corp. – Din fr. diplomatie.
diplomatic, -A I. adj. 1. referitor la diplomatie, de diplomat. ♦ corp ~ = totalitatea ambasadorilor, ministrilor si reprezentantilor straini care se afla in capitala unui stat. 2. abil, calculat. II. s. f. 1. disciplina a istoriei care se ocupa cu cercetarea vechilor diplome, a cartilor si a altor documente oficiale. 2. diplomatie (1). (< fr. diplomatique, lat. diplomaticus, /II, 2/ germ. Diplomatik)
RUPT2, -A, rupti, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. Facut bucati, ciopartit; (despre obiecte de imbracaminte) ros, uzat, gaurit. ♦ Fig. Zdrobit, coplesit, sleit. 2. Lipsit de continuitate, despartit in doua (sau in mai multe) parti. ♦ Fig. (Despre relatii prietenesti, diplomatice etc.) Desfacut, curmat, intrerupt; anulat, stricat. ♦ (Despre parti ale corpului) Sfaramat; fracturat. 3. Desprins (cu forta) din loc; smuls. 4. Instrainat de..., izolat, indepartat. II. S. f. Intelegere intre contribuabili si visterie, in evul mediu, in tarile romane, prin care, in locul darilor existente, se stabilea o suma fixa, globala, platibila anual; p. ext. dare platita pe baza acestei intelegeri; ruptoare. – V. rupe.
diplomatic ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de diplomatie; propriu diplomatiei. corp ~. 2) fig. Care vadeste mult tact si iscusinta in relatiile cu oamenii; cu tact si iscusinta fata de oameni. Raspuns ~. /<fr. diplomatique
corp1 ~uri n. 1) Organism considerat ca un tot anatomic si functional; trup. ◊ ~ neinsufletit cadavru. Lupta ~ la ~ lupta in care adversarii se afla fata in fata. A face ~ comun cu cineva (sau cu ceva) a se asocia, a se solidariza cu cineva. 2) Parte a organismului omenesc fara cap si membre; trunchi; trup. 3) Partea principala a unui obiect, a unei constructii sau masini. ~ul navei. ◊ ~ de case ansamblu de cladiri, reunite prin ceva comun. 4) : ~ ceresc element al universului; astru. 5): ~ geometric corp, marginit de fete definite geometric. 6) : ~ delict dovada materiala a incalcarii legii. 7) Unitate cu care se masoara, in tipografie, marimea literelor. ~ de litera. 8) Grup de persoane care formeaza o unitate profesionala. ~ didactic. ~ diplomatic. 9) Mare unitate militara formata din mai multe divizii. ~ de infanterie. 10) Totalitate a volumelor unei colectii de materiale referitoare la un anumit domeniu; corpus. ~ de legi. /<fr. corps, lat. corpus