Rezultate din textul definițiilor
COSITURA, cosituri, s. f. 1. Camp de pe care s-a cosit iarba. 2. Cantitate de iarba cosita; nutret. ♦ Recolta de nutret. 3. Rana pe care si-o fac la picioare animalele sau oamenii in timpul mersului, ca urmare a pozitiei sau a conformatiei defectuoase a membrelor. – Cosi + suf. -tura.
COSITURA s. 1. (Mold. si Bucov.) cosiriste. (Locul de pe care s-a cosit iarba se cheama ~.) 2. v. fi-neata.
COSITURA ~i f. 1) Suprafata de teren de pe care s-a cosit iarba. 2) Cantitate de iarba cosita, uscata si gata spre a fi depozitata ca nutret. 3) Julitura facuta prin izbirea, in timpul mersului, a unui picior de altul. /a cosi + suf. ~tura
DARAMA, daram, vb. I. Tranz. 1. A dobori, a culca la pamant, fig. a distruge, a nimici, a risipi. ♦ Refl. A se prabusi, a se surpa; a se ruina, a se darapana (1). ♦ A demola o cladire (veche). 2. (Rar) A rupe, a da jos ramuri, frunze dintr-un copac. ♦ (Reg.) A cosi iarba, cereale etc. [Var.: (reg.) darma vb. I] – Lat. *deramare.
MALDAR, maldare, s. n. 1. Multime de obiecte de acelasi fel, ingramadite unele peste altele; p. ext. cantitate mare dintr-o anumita materie. 2. Gramada de tulpini, de plante secerate, de nuiele, de crengi etc. (legate la un loc). ♦ Gramada (nu prea mare) de fan, de paie, de iarba cosita etc. [Var.: maldur s. n.] – Et. nec.
FAN s. n. iarba cosita si uscata, servind ca nutret pentru vite; fanat. – Lat. fenum.
COASA ~e f. 1) Unealta agricola manuala, formata dintr-o lama ascutita de otel, fixata de o coada lunga de lemn, folosita la cositul plantelor furajere, cerealelor etc. 2) Perioada cositului. Timpul ~ei. 3) Cantitate de iarba cosita. Trei ~e pe an. [G.-D. coasei; Sil. coa-sa] /<sl. kosa
FAN ~uri n. Nutret din iarba cosita si uscata. ◊ Ori ~, ori paie una din doua; sau una, sau alta. /<lat. fenum
pocos, pocosi, s.m. (reg.) cotoarele ce raman dupa cositul ierbii.
preasba s.f. (reg.) iarba cosita si neadunata de prin tufisuri.
rascabaia, rascabaiez, vb. I (reg.) 1. a se tolani. 2. a rade larg; a tipa. 3. a imprastia iarba cosita, fanul.
rascaia, rascai, vb. I (reg.) a (se) raschira. 2. a se lati. 3. a imprastia iarba cosita, fanul.
sleuit, sleuita, adj. (reg.) 1. (despre drumuri) cu urme adanci lasate de rotile vehiculelor. 2. (despre iarba) cosita cu neregularitati.
suroaie s.f. pl. (reg.) gramezi mari de paie, de fan, de iarba cosita; clai, stoguri mari.
SLEUIT, -A, sleuiti, -te, adj. (Despre drumuri) Santuit, brazdat; (despre iarba) cosit inegal. – Din sleau1.
LIVADA, livezi, s. f. 1. Suprafata de teren plantata cu pomi fructiferi. 2. Intindere de pamant pe care se lasa sa creasca iarba pentru cosit sau pentru pasunat. [Var.: (reg.) livede s. f.] – Din bg. livada, ucr. levada.
RAT2, raturi, s. n. (Reg.) Ses de-a lungul unei ape curgatoare, pe care creste iarba pentru cosit sau pentru pasunat. – Din magh. ret.
LIVADA ~ezi f. 1) Suprafata de teren plantata cu pomi fructiferi. 2) rar Loc pe care creste iarba pentru cosit sau pentru pasunat. /<bulg. livada, ucr. levada
otava (-avi), s. f. – 1. Fin cosit toamna, a doua iarba. – 2. Al doilea cosit al ierbii. Bg., sb., cr., slov., ceh., rus. otava, pol. otawa (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 233; Conev 68; Vasmer, II, 289). – Der. otavi, vb. (a cosi pasunea pentru a doua oara; a reveni); otaviste, s. f. (pasune de toamna).
POLOG1, poloage, s. n. 1. (Pop.) Cantitate de iarba (sau de alte plante) cosita dintr-o singura miscare de coasa; manunchi de fan sau de grau secerat (care urmeaza sa fie adunat sau legat in snopi). ◊ Expr. (Adverbial) A sta (sau a zacea, a cadea) polog = a sta (sau a zacea, a cadea) gramada. 2. (Reg.) Intoarcere sau imprastiere a fanului cosit (pentru a se usca). 3. (Reg.) iarba buna de cosit. – Din bg., scr. polog.
iarba ierburi f. 1) Orice planta erbacee (salbatica) cu frunze verzi si flexibile (care serveste, de regula, drept hrana pentru animale). ◊ ~-creata menta. ~a d******i tutun. ~ rea a) iarba otravitoare; b) iarba care invadeaza culturile, impiedicandu-le sa creasca. ~a-fiarelor planta erbacee otravitoare cu tulpina e****a, avand frunze opuse alungite si flori albe, galbui sau verzui. ~-grasa planta erbacee cu tulpina intinsa pe pamant, avand frunze carnoase lucioase si flori albe sau galbene, folosita in scopuri medicinale. ~-de-Sudan planta erbacee exotica, cu tulpina e****a inalta, cu frunze inguste si lungi, cultivata pentru furaj. 2) la pl. Plante erbacee de tot felul; ierbarie. ◊ Cata frunza si ~ in numar extrem de mare. A cauta (ceva sau pe cineva) ca ~a cea de leac a cauta insistent ceva sau pe cineva. 3) la sing. Vegetatie naturala sau cultivata de plante erbacee (de obicei de aceeasi specie) marunte si dese. 4) Nutret din astfel de plante erbacee proaspat cosite. [G.-D. ierbii] /<lat. herba
GAZON s.n. iarba care se coseste si se stropeste des pentru a se mentine scurta, deasa si mereu verde; teren semanat cu astfel de iarba. [< fr. gazon].
otavitura s.f. (reg.) iarba crescuta dupa cosit sau pascut. 2. grau rasarit din seminte scuturate la seceris.
GAZON s. n. iarba care se coseste si se stropeste des pentru a se mentine scurta, deasa si mereu verde; teren semanat cu astfel de iarba. (< fr. gazon)
BRAZDA, brazde, s. f. 1. Fasie ingusta de pamant, taiata si rasturnata cu plugul; urma ramasa in pamant dupa plug; brazdatura. ◊ Loc. adj. Din (sau de) brazda = (despre vite de jug) din dreapta. ◊ Expr. A da sau a aduce (pe cineva) pe (sau la) brazda = a indrepta pe cineva; a-l face sa se acomodeze. A se da pe brazda = a se indrepta; a se deprinde cu o noua situatie, a se acomoda. 2. Bucata de pamant inierbata, de forma paralelipipedica, desprinsa de pe terenurile acoperite cu iarba, care serveste la ornarea parcurilor, la protejarea taluzurilor etc. ◊ Brazda de udare = element provizoriu al sistemului de irigatie, prin care apa este adusa la radacina plantelor. 3. Rand de iarba, de grau etc. cosit; polog1. 4. Strat de legume sau de flori; razor1. 5. Urma, dara, partie. ♦ Crestatura. 6. Fig. Zbarcitura, cuta a fetei; rid. – Din sl. brazda.
cosi vb. a taia. (~ iarba.)
BRAZDA brazde f. 1) Fasie de pamant taiata si rasturnata cu plugul. 2) Urma lunga care ramane in linie dreapta dupa rasturnarea pamantului cu brazdarul. ◊ A da (sau a se da) la brazda a se indrepta; a se schimba in bine; b) a se acomoda; a se deprinde cu ceva. Din (sau de) brazda vite injugate la plug dinspre brazda; din dreapta. 3) Bucata de pamant, de obicei de forma paralelipipedica, desprinsa cu iarba cu tot de pe un teren pentru a fi rasadita in alt loc (ca ornament, drept protectie etc.). 4) Fasie de iarba sau de cereale cosite, avand latimea unei apucaturi de coasa sau de cositoare; polog. 5) fig. Incretitura a pielii (mai ales la fata); rid; cret; zbarcitura; cuta. 6) fig. Urma longitudinala lasata pe o suprafata. [G.-D. brazdei] /<sl. brazda
POLOG1 ~oage n. Fasie de iarba sau de cereale cosite, avand latimea unei apucaturi de coasa sau de cositoare; brazda. ◊ A sta (sau a zace) ~ a sta (sau a zace) la pamant. /<bulg., sb. polog
PRAT, praturi, s. n. (Reg.) Campie pe care se lasa iarba sa creasca pentru cosit; faneata. – Lat. lit. pratum.
BRAZDA, brazde, s. f. 1. Fasie de pamant rasturnata cu plugul; urma ramasa in pamant dupa plug. ◊ Loc. adj. (Despre vite de jug) Din (sau de) brazda = din dreapta. ◊ Expr. A da sau a aduce (pe cineva) pe (sau la) brazda = a aduce (pe cineva) pe calea cea dreapta, a-l face sa se acomodeze. A se da pe brazda = a se indrepta; a se deprinde cu o noua situatie, a se acomoda. 2. Bucata de pamant desprinsa cu iarba cu tot; glie. 3. Rand de iarba (sau de grau etc.) cosita; polog. 4. Strat (de legume sau de flori); razor. 5. Urma, dara, partie; crestatura. ♦ Fig. Zbarcitura, cuta a fetei. – Slav (v. sl. brazda).
GAZON s. n. iarba care se uda si se coseste des pentru a fi mentinuta scurta, deasa si mereu verde; suprafata de teren pe care se afla asemenea iarba (mai ales pentru unele competitii sportive). – Din fr. gazon.
stim s.n. (pop.) 1. fire de lana (scurte si de proasta calitate) care raman, dupa daracit, in coltii daracului; resturi de lana sau de canepa ce ies din tesaturi, cand se dau la piua. 2. (fig.) par (de pe capul omului). 3. (reg.) iarba deasa, scurta si greu de cosit. 4. (reg.) planta cu tulpina rigida, cu frunze subtiri si cu spicuri lungi; taposica.
OTAVA s. f. iarba care creste in acelasi an, dupa ce campul a fost cosit sau pasunat; p. ext. loc unde creste aceasta iarba. – Din bg., scr. otava.
OTAVA f. 1) iarba care creste in acelasi an pe un teren cosit sau pasunat. 2) Camp pe care creste astfel de iarba. /<bulg., sb. otava
A OTAVI pers.3 ~este intranz. 1) (despre ierburi) A creste din nou dupa ce a fost cosit. 2) (despre terenuri) A inverzi din nou in acelasi an; a se acoperi cu otava. /Din otava
PARLOAGA, parloage, s. f. Teren arabil lasat nelucrat unul sau mai multi ani, pentru refacerea fertilitatii lui. ♦ (Colectiv) Ierburi crescute pe un teren arabil nelucrat; p. ext. brazda cosita de pe un asemenea loc. – Din bg. prelog, scr. parlog.
OTAVI, pers. 3 otaveste, vb. IV. Intranz. (Despre ierburi) A creste din nou in acelasi an, dupa ce a fost cosit o data; (despre terenuri) a se acoperi de otava, a inverzi. – Din otava.
A SECERA secer tranz. 1) (cereale paioase, iarba etc.) A reteza de la radacina (cu secera, cu cositoarea sau cu combina). ~ grau. 2) fig. (despre moarte, epidemii, razboaie etc.) A ucide in numar mare; a omori in masa; a cosi; a decima. /<lat. sicilare
polog (poloage), s. n. – 1. Pala de iarba; postata. – 2. Manunchi de fin sau de griu uscat cazut la pamint inainte de a fi cules. – 3. (Pinza de) cort. – 4. Baldachin, draperie de pat. – Megl. palog. Sl. pologu „depozit” (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 275; Conev 61 si 72), de la poloziti „a aseza”, cf. bg., sb. polog „cuib”, rus. polog „draperie de pat” si dirlog, potlog, razlog, zalog. – Der. (im)pologi, vb. (a cosi finul; a semana; refl., a se rasuci, a se indoi); pologar, s. m. (cosas); polojenie, s. f. (gluma, anecdota), din sl. polozenije „asezare”.