Rezultate din textul definițiilor
GRAD, grade, s. n. 1. Nume dat mai multor unitati de masura pentru diverse marimi (variabile), in cadrul unor sisteme sau scari de reper. Grad centezimal. Grad de latitudine.Grad de libertate = indice care arata posibilitatile de miscare ale (elementelor) unui sistem mecanic. 2. (Mat.) Exponentul sau suma exponentilor marimii literale a unui monom; cel mai mare dintre exponentii monoamelor care alcatuiesc un polinom. ◊ Ecuatie de gradul intai (sau al doilea etc.) = ecuatie a carei necunoscuta e la puterea intai (sau a doua etc.). 3. Fiecare dintre diviziunile in care se imparte un sistem sau o scara de reper, de masura. 4. Valoare a unei marimi, considerata in raport cu o valoare de referinta. ◊ Grad alcoolic = fiecare dintre procentele de alcool pur din volumul unui lichid alcoolic. 5. Etalon sau criteriu de apreciere a felului cum se realizeaza un proces tehnic, o insusire a unui material etc. 6. (In sintagma) Grad de comparatie V. comparatie. 7. (Urmat de determinari) Treapta, nivel, stadiu (intr-un proces, intr-o situatie etc. data). ◊ Grad de rudenie = raportul de apropiere intre rude. ◊ Loc. adv. In ultimul grad = in stadiul cel mai avansat, cel mai grav. 8. Fiecare dintre treptele sistemului de organizare a unor institutii; fiecare dintre treptele ierarhiei unor functii; p. ext. loc pe care il ocupa cineva in ierarhia unor functii; persoana care ocupa o anumita functie in aceasta ierarhie. – Din fr. grade, lat. gradus, germ. Grad.

ETNOCENTRISM s. n. Tendinta de a judeca valorile altor culturi in raport cu propria cultura, considerata unic criteriu de apreciere a adevaratelor valori. – Din fr. ethnocentrisme, engl. ethnocentrism.

GRAD1 s. n. 1. unitate de masura pentru diverse marimi variabile (temperatura, presiune etc.). 2. unitate de masura a unghiurilor, a 360-a parte dintr-un cerc. 3. (mat.) exponentul cel mai mare al necunoscutei unei ecuatii sau maximul sumei exponentilor necunoscutelor. 4. etalon, criteriu de apreciere. 5. treapta, nivel, stadiu; fiecare dintre treptele unei ierarhii. ◊ loc ocupat de cineva in ierarhia institutiei careia ii apartine. 6. (chim.) valoare a mai multor marimi considerate in raport cu o valoare de referinta. ♦ ~ de comparatie = forma pe care o ia adjectivul sau adverbul pentru a arata masura in care un obiect prezinta o insusire in raport cu un alt obiect sau cu el insusi intr-o alta imprejurare. (< fr. grade, lat. gradus, germ. Grad)

NORMA s. f. 1. regula, dispozitie obligatorie prin lege sau prin uz. 2. totalitatea conditiilor minimale pe care trebuie sa le indeplineasca un sportiv pentru a se califica. 3. criteriu de apreciere. 4. lucru de efectuat, cantitate de produse care trebuie realizata de un muncitor intr-o unitate de timp. ♦ ~ de consum = cantitatea maxima de materii prime, combustibil, energie etc. care poate fi consumata pentru obtinerea unei unitati de produs. 5. numele autorului si titlul prescurtat al lucrarii, imprimate cu litere mici in coltul stang de jos al primei pagini din fiecare coala de tipar. 6. (mat.) numar pozitiv care se asociaza anumitor marimi si care generalizeaza proprietatile, valorile absolute ale numerelor si ale modului numerelor complexe. (< fr. norme, lat., rus. norma)

NORMA, norme, s. f. 1. Regula, dispozitie etc. obligatorie, fixata prin lege sau prin uz; ordine recunoscuta ca obligatorie sau recomandabila. ◊ Norma morala (sau etica) = regula privitoare la modul de comportare a omului in societate, la obligatiile sale fata de ceilalti oameni si fata de societate. Norma juridica = regula de conduita cu caracter general si impersonal, emisa de organele de stat competente, a carei respectare poate fi asigurata prin constrangere. ♦ Totalitatea conditiilor minimale pe care trebuie sa le indeplineasca un sportiv pentru a putea obtine un titlu, o calificare etc. 2. criteriu de apreciere, de reglementare. 3. Cantitate de munca pe care cineva trebuie sa o presteze intr-o unitate de timp; (concr.) produs realizat in acest timp. ◊ Norma de timp = timpul necesar pentru efectuarea unei lucrari in conditii specifice date. Norma tehnica = norma stabilita prin mijloace stiintifice, pe baza unor conditii tehnice date, pentru efectuarea unui proces tehnologic. – Din fr. norme, lat. norma, rus. norma.

BONITARE ~ari f. 1) Determinare a calitatii pe baza unor criterii stabilite. 2) apreciere a calitatii unui animal in vederea selectiei. /<germ. Bonitierung

NORMA ~e f. 1) Suma de reguli recunoscute de majoritatea unei colectivitati ca obligatorii. ~ele limbii literare. 2) criteriu de apreciere. 3) Marime medie admisa pentru ceva; masura stabilita. ~ de productie. ◊ ~ de consum cantitate de materiale care urmeaza a fi cheltuite pentru obtinerea unui produs finit. /<fr. norme, lat. norma, rus. norma

NORMA s.f. 1. Regula obligatorie, lege dupa care trebuie sa se conduca cineva sau ceva. ♦ (Estet.) Regula, canon al creatiei artistice. 2. Totalitatea conditiilor minimale pe care trebuie sa le indeplineasca un sportiv pentzru a se califica, a obtine un titlu. 3. criteriu, mijloc de apreciere. 4. Cantitate de produse care trebuie realizata de un muncitor intr-o unitate de timp. 5. Numele autorului si titlul prescurtat al lucrarii, imprimate cu litere mici in coltul stang de jos al primei pagini din fiecare coala de tipar. 6. (Mat.) Numar pozitiv care se asociaza anumitor marimi matematice si care generalizeaza proprietatile, valorile absolute ale numerelor si ale modului numerelor complexe. [Cf. lat. norma, fr. norme, rus. norma].

BONITARE, bonitari, s. f. Determinare a calitatii; apreciere pe baza unor criterii stabilite; clasificare dupa calitate. ♦ apreciere complexa a unui animal in vederea selectiei. – Cf. bonitate.

SELECTA, selectez, vb. I. 1. Tranz. A selectiona dupa un criteriu stabilit. ♦ A-si arata preferinta, a aprecia, a distinge (dintre mai multi). 2. Tranz. A separa, in vederea izolarii dintr-o multime de obiecte, o serie de obiecte cu anumite caracteristici. 3. Intranz. (Despre aparatele de radioreceptie si de telegrafie) A receptiona clar diferitele unde sonore, diferitele posturi de emisiune; a fi selectiv. ♦ A regla in asa fel un aparat de radioreceptie, incat undele apropiate ca lungime sa nu deranjeze auditia. – Cf. selectiv, selector.

criteriu s. norma, principiu, (rar) semn. (~ de apreciere.)

criteriu ~i n. Principiu pe baza caruia se face o apreciere, o clasificare, o definire. /<fr. criterium, lat. criterium

criteriu s.n. Punct de vedere, principiu de clasificare, de apreciere, de definire etc.; norma. [Pron. -riu, pl. -ii. / < fr. criterium, cf. gr. kriterion – ceea ce serveste la judecare].

SENTIMENTALISM, (2) sentimentalisme, s. n. 1. Tendinta de a exagera rolul si valoarea sentimentelor, de a aprecia lucrurile (numai) din punct de vedere afectiv sau de a da in mod obisnuit precadere acestui criteriu. 2. Gest, atitudine, comportare de om sentimental. 3. Curent preromantic in literatura aparut la sfarsitul sec. XVIII ca o reactie impotriva clasicismului. – Din fr. sentimentalisme.

criteriu, criterii, s. n. 1. Punct de vedere, principiu, norma pe baza carora se face o clasificare, o definire, o apreciere. 2. Proba sportiva, concurs servind de obicei la selectarea celor mai buni sportivi, dintr-o anumita ramura. – Din fr. criterium.

criteriu s. n. punct de vedere, principiu, norma pe baza careia se face o clasificare, o definire, o apreciere etc. (< fr. criterium, lat. criterium)



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)