Dex culcata la pamant

TAVALITURA ~i f. Loc cu iarba culcata la pamant, unde s-a tavalit cineva. /a (se) tavali + suf. ~tura

PROSTRAT, -A adj. 1. Lipsit de energie morala; abatut, istovit. 2. (Bot.; despre tulpina) Care sta culcata la pamant, fara a-si ridica in sus nici macar varful. V. procumbent. [< lat. prostratus, cf. fr. prostre].

JEP, jepi, s. m. Arbust din familia pinului, cu tulpini ramificate flexibile, adesea culcate la pamant, cu frunze in forma de ace, raspandit in regiunea alpina sub forma de tufisuri; jneapan (1) (Pinus mugo) – Et. nec.

PATULIT, -A, patuliti, -te, adj. (Pop.; despre iarba, flori etc.) Calcat in picioare; culcat la pamant. – V. patuli.

PROSTRAT, -A, prostrati, -te, adj. (Rar) 1. (Despre tulpinile plantelor) Care creste culcat la pamant. 2. Fig. Lipsit de energie morala. – Din lat. prostratus, fr. prostre.

TAVALITURA, tavalituri, s. f. Loc cu iarba, florile sau cerealele culcate la pamant (unde s-a tavalit un om sau un animal). – Tavali + suf. -tura.

REPENT, -A, repenti, -te, adj. (Despre tulpinile plantelor) Care sta culcat pe pamant (si din loc in loc da nastere la radacini); tarator. – Din lat. repens, -tis.

PROCUMBENT, -A adj. (Despre tulpina) Care sta culcata pe pamant, avand numai varful indreptat in sus. [< lat. procumbens].

patulit, patulita, patuliti, patulite, adj. (pop.) 1. (despre iarba, flori, semanaturi) calcat in picioare, culcat la pamant. 2. (despre porumb) strans in patul. 3. (reg.; fig.; despre umeri) lasat in jos, cazut.

pologit, pologita, adj. (reg.) 1. (despre iarba, holde, tulpini de plante etc.) doborat, culcat la pamant (de ploaie, vant); (despre plante, maluri; in forma: pologat) cu inclinatie mica. 2. (in forma: pologat) plin, incarcat, imbelsugat.

REPENT, -A adj. (Despre plante si despre tulpinile lor) Care sta culcat la pamant si din loc in loc da nastere la radacini; tarator. [Pl. -nti, -nte. / < engl. repent, cf. lat. repens < repere – a se tari].

PROCUMBENT, -A adj. (despre tulpini) care sta culcat pe pamant fara sa formeze radacini adventive. (< lat. procumbens)

PROSTRAT, -A adj. 1. (despre tulpini) culcat la pamant. 2. in stare de prostratie; (fig.) lipsit de energie. (< lat. prostratus, fr. prostre)

TULIT, -A, tuliti, -te, adj. (Despre cereale) culcat la pamant (de ploaie, de vant); cazut. – V. tuli.

POLIGNIT, -A, poligniti, -te, adj. 1. Doborat, ucis. 2. (Despre plante) culcat la pamant. – V. poligni.

ZACATOR, -OARE, zacatori, -oare, adj., s. f. I. Adj. (Inv.) Care zace, care sta culcat, intins (la pamant). II. s. f. 1. Vas mare in care se pastreaza vinul sau rachiul si care se umple mereu din alte butoaie; cada. ♦ Vas mare cu gura larga ingropat in pamant, in care se aduna si se strivesc strugurii pentru a fi lasati sa fermenteze. 2. Vas mare de lemn captusit cu tabla subtire, in care se pun la dospit pieile pentru tabacit. ♦ Vas in care se depoziteaza provizoriu pestele la cherhana. 3. Piatra de jos a morii care sta pe loc si deasupra careia se roteste alergatoarea. 4. Loc unde stau vitele ziua la odihna; staniste, zacatura (1). – Zacea + suf. -ator.

ZACEA, zac, vb. II. Intranz. 1. A sta intins, culcat sau tolanit pe pat, pe pamant etc. din lipsa de ocupatie, din cauza oboselii etc. ♦ A fi doborat. Copacii zac la pamant. 2. A sta culcat in pat din cauza unei boli grele; a boli. 3. A fi mort, culcat, ingropat (in mormant). 4. (despre sentimente, calitati, defecte etc.) A sta ascuns, a fi in stare latenta. 5. A sta, a fi, a se afla (intr-o stare oarecare) de multa vreme, a fi lasat in parasire. Plicurile nedesfacute zaceau teanc. ◊ Expr. A zacea la inchisoare (sau in temnita etc.)= a fi intemnitat. ♦ A fi asezat, situat undeva, a se afla. – Lat. jacere.

REPENT ~ta (~ti, ~te) (despre plante) Care are tulpina intinsa pe pamant; cu tulpina culcata. /<lat. repens, ~ntis

palit, palita, adj. (pop.) 1. (despre fata) parlit, bronzat. 2. (despre plante) vestejit, ofilit, ingalbenit, uscat; pahavit. 3. (reg.) atins de rugina sau de taciune. 4. (reg.; despre holde) crescut prea repede si fara rod; hulpit. 5. (reg.; despre seminte) insuficient dezvoltat; copt inainte de maturitate; sec, zbarcit, chircit. 6. (reg. si fig.; despre oameni) slab, sfrijit. 7. lovit, izbit. 8. indreptat, pornit (intr-o directie). 9. culcat, doborat la pamant. 10. (fig.; despre oameni) nebun, aiurit, ticnit.

ZACEA, zac, vb. II. Intranz. 1. A sta intins, culcat sau tolanit din lipsa de ocupatie, din cauza oboselii etc. ♦ A fi doborat. Copacii zac la pamant. 2. A sta culcat in pat din cauza unei boli grele; a boli. 3. A fi mort, culcat, intins (in mormant). 4. (Despre sentimente, calitati, defecte etc.) A sta ascuns, a fi in stare latenta. 5. A sta, a fi, a se afla (intr-o stare oarecare). Plicurile nedesfacute zaceau teanc (C. PETRESCU). ◊ Expr. A zacea la inchisoare (sau in temnita etc.) = a sta inchis, a fi intemnitat. ♦ A fi asezat, situat undeva. Satele zaceau in vagauni (SADOVEANU). – Lat. jacere.

ZACATOR, -OARE, zacatori, -oare, adj. (Inv.) Care zace, care sta culcat, intins la pamant. – Din zac (prez. ind. al lui zacea) + suf. -(a)tor.

PRABUSIT, -A, prabusiti, -te, adj. 1. Cazut sau culcat (brusc si cu zgomot) la pamant; naruit; surpat, daramat. ♦ Fig. (La pl.; despre ochi) Intrat in orbite. ♦ Fig. Descurajat, deznadajduit. – V. prabusi.

ABATIZA, abatize, s. f. (Mil.) Dispozitiv de aparare facut din copaci taiati si culcati cu varful spre inamic sau din craci infipte in pamant. – Din fr. abattis.

UNGHIE ~i f. 1) (la om) Placa cornoasa subtire, care acopera partea de deasupra a capatului degetelor. ◊ A reteza (sau a taia) cuiva ~ile a reduce posibilitatile de actiune (agresive) ale cuiva. A-si manca ~ile a regreta amarnic o imprudenta comisa. A-si manca si de sub ~ a fi foarte zgarcit. Nici cat ii negru sub ~ deloc. A pune cuiva ~a in gat a sili pe cineva sa-si indeplineasca obligatia. 2) (la pasari si la animale) Parte cornoasa si incovoiata a degetelor; gheara. 3): ~a-gaii planta erbacee cu tulpina intinsa pe pamant, avand frunze compuse, flori galbene-verzui si fructe pastai. ~a pasarii planta erbacee de padure cu tulpina culcata, avand frunze rotund-cordate si flori albastre, solitare, in forma de pinten. 4) Parghie cu care se manevreaza leasa de pescuit. [G.-D. unghiei; Sil. -ghi-e] /<lat. ungla

CULCARE, culcari, s. f. Actiunea de a (se) culca; culcat. 1. Asezare in pozitie orizontala. ♦ Momentul cand cineva se duce (sau este dus) sa se culce. 2. (Adesea art., cu valoare de interjectie) Intindere la pamant a soldatilor, la un ordin dat. – V. culca.