Rezultate din textul definițiilor
ACIANOPSIE s. f. Defect de vedere care consta in incapacitatea de a distinge culoarea albastra. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. acyanopsie.

INALBASTRI, inalbastresc, vb. IV. Intranz. si refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se invineti (de manie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastra; a colora, a vopsi in albastru. [Var.: (reg.) inalbastri vb. IV] – In + albastri.

A SE ALBASTRI ma ~esc intranz. 1) (despre obiecte) A deveni albastru; a capata culoarea albastra. 2) rar (despre persoane) A deveni vanat de manie; a se invineti. /Din albastru

A SE INALBASTRI ma ~esc intranz. 1) (despre obiecte) A deveni albastru; a capata culoarea albastra. 2) rar (despre persoane) A deveni vanat (de manie); a se invineti. /in + a albastri

ACIANOPSIE s.f. (Med.) Defect al vederii constand in imposibilitatea de a distinge culoarea albastra. [Gen. -iei. / < fr. acyanopsie, cf. gr. a – fara, kyanosalbastru, opsis – vedere].

ACIANOPSIE s. f. defect al vederii in imposibilitatea de a distinge culoarea albastra. (< fr. acyanopsie)

RECESIV, -A (‹ fr.) adj. 1. (GENET.) (Despre o insusire determinata genetic a unuia dintre parinti) Care este mascata la urmasi de insusirea dominanta sau alternativa corespondenta de la celalalt parinte, deci nu se manifesta la heterozigoti in F1 (prima generatie de urmasi) dar poate sa apara in generatiile urmatoare daca ambii parinti sunt purtatori ai genei respective (de ex. la om gena care determina culoarea albastra a ochilor este recesiva). 2. Care da indarat, care este pe cale de a disparea; care exista in stare latenta.

ACVAMARIN s. n. Varietate limpede de beril de culoare albastru-deschis sau verzuie, folosita ca piatra pretioasa. – Din it. acquamarina.

ALBASTREALA s. f. 1. albastru, albastrime. 2. Substanta de culoare albastra-indigo, care are proprietatea de a descompune culoarea galbena si care se foloseste in gospodarie si in industrie pentru accentuarea albului unor obiecte. – Albastri + suf. -eala.

ALBASTRIME, (2) albastrimi, s. f. 1. Calitatea de a fi albastru; culoare albastra. 2. Intindere de culoare albastra; spatiu albastru. 3. (Inv., peior.) Termen cu care taranii numeau uneori pe cei imbracati oraseneste; p. ext. ciocoime. – albastru + suf. -ime.

AZUR s. n. (Livr.) culoare albastra deschisa; p. ext. albastrul cerului. – Din fr. azur, lat. azzurum.

AZURIT, azuriti, s. m. Carbonat natural de cupru, cristalizat, de culoare albastra, intrebuintat ca piatra de ornament, ca materie coloranta si ca minereu de cupru. – Din fr. azurite.

CIANOTIC, -A, cianotici, -ce, adj. (Despre mucoase, piele) De culoare albastra-vinetie; p. ext. (Despre oameni) predispus la cianoza; care prezinta cianoza. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanotique.

CIANOZAT, -A, cianozati, -te, adj. Care a devenit de culoare albastra-vinetie; p. ext. cianotic. [Pr.: ci-a-] – V. cianoza.

HEMOCIANINA, hemocianine, s. f. Proteina de culoare albastra, continand cupru, prezenta in hemolimfa unor protozoare si a crustaceelor. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. hemocyanine.

TIGARAR, tigarari, s. m. Insecta din ordinul coleopterelor, de culoare albastra-verzuie cu reflexe aurii, care isi depune ouale pe frunzele anumitor plante pe care le rasuceste in forma de tigara de foi (Byctiscus betulae). – Tigara + suf. -ar.

ULTRAMARIN s. n. Colorant mineral sau sintetic obtinut prin topirea unui amestec de caolin, carbonat de sodiu, carbune de lemn si sulf, care are diverse culori dupa conditiile de preparare, cel mai cunoscut fiind de culoare albastra. – Din germ. Ultramarin, fr. ultramarine.

VANAT, -A, vineti, -te, adj., s. n., s. f. I. Adj. 1. De culoare albastru-inchis (cu reflexe violete). ♦ Intunecat, plumburiu (din cauza cetii, a departarii etc.) 2. (Despre fiinte sau parti ale corpului lor) Invinetit; palid, livid. 3. (Despre penele unor pasari sau despre parul unor animale) Cenusiu batand in albastru; sur. II. S. n. culoare vanata (I 1). III. S. f. (Bot.) Patlagea vanata, v. patlagea.Lat. venetus.

SAFIR, safire, s. n. 1. Varietate de corindon de culoare albastra, transparenta, folosita ca piatra pretioasa. 2. Varietate de blana de nurca de culoare albastrie. – Din fr. saphir, lat. sapphirus.

SINEALA s. f. (Pop.) 1. Vopsea albastra; spec. albastreala pentru rufe si var; p. ext. apa cu albastreala in care se clatesc rufele albe pentru a capata o tenta albastrie. 2. culoare albastra. – Din bg. sinilo.

PERUZEA, peruzele, s. f. Piatra semipretioasa, opaca, de culoare albastra sau verzuie; turcoaza. [Var.: (rar) pirozea s. f.] – Din tc. peruze.

TURCOAZ adj. invar. (Livr.) De culoare albastra-verzuie (ca peruzeaua). – Din fr. turquoise.

LAZURIT s. n. Silicat natural de aluminiu si de sodiu, asociat cu sulfura de sodiu, de culoare albastra intensa, cristalizat, folosit la confectionarea unor obiecte de arta, la prepararea unor vopsele; lapis, lapislazuli. – Din fr. lazurite.

SULFAT, sulfati, s. m. Sare a acidului sulfuric cu un metal sau cu un radical. ◊ Sulfat de cupru = sare de cupru a acidului sulfuric, de culoare albastra, cristalizata, solubila in apa, intrebuintata in industrie si in agricultura pentru combaterea parazitilor; piatra-vanata. Sulfat de magneziu = sare de magneziu a acidului sulfuric, sub forma de praf alb, cristalizat, solubil in apa, care se intrebuinteaza in industrie si in medicina (ca purgativ); sare-amara. Sulfat feros = sare de fier a acidului sulfuric, de culoare verde deschisa, cristalizata, solubila in apa, care se intrebuinteaza in industrie la fabricarea cernelii de scris etc.; calaican. Sulfat de sodiu = sare de sodiu a acidului sulfuric, intrebuintata in medicina ca purgativ. Sulfat de aluminiu si de potasiu = sare dubla de aluminiu si de potasiu a acidului sulfuric, de culoare alba, cristalizata, solubila in apa, cu gust astringent, care se foloseste in industrie, in medicina etc.; alaun, piatra-acra. – Din fr. sulfate.

DROBUSOR2, drobusori, s. m. Planta erbacee cu frunze albastrui si cu flori galbene, ale carei frunze fermentate dau o culoare albastra, folosita la vopsit (Isatis tinctoria).Drob2 + suf. -usor.

TURCHIN, -A, turchini, -e, adj., s. f. (Rar). Adj. De culoare albastru inchis. 2. S. f. Varietate de turcoaza. – Din fr. turquin.

SILUR, siluri, s. m. Numele a doua plante erbacee cu tulpina verticala, dintre care una cu florile de culoare albastru-deschis cu linii violete si cu o pata galbena la mijloc (Euphrasia stricta), iar cealalta cu flori albe, cu linii violete si cu o pata galbena la mijloc (Euphrasia rostkoviana). – Din germ. Silur.

SPINUTA, spinute, s. f. Planta erbacee cu flori de culoare albastru-inchis, rar albe, dispuse in capitule globuloase; banica (Phyteuma orbiculare).Spin1 + suf. -uta.

COVELINA s. f. Sulfura naturala de cupru, metalica, moale, de culoare albastra-violet, frecventa in zonele de alterare a zacamintelor cuprifere. – Din fr. covelline, it. covellina.

ACVAMARIN n. Piatra pretioasa de culoare albastra-verzuie. /<it. acquamarina

ALBASTREALA ~eli f. Substanta de culoare albastra, folosita pentru a da o nuanta sinilie unor obiecte (lenjerie, var etc.); sineala. [G.-D. albastrelii] /a albastri + suf. ~eala

ALBASTRIME f. 1) culoare a spectrului solar care se afla intre violet si verde; albastru. 2) Intindere de culoare albastra; spatiu albastru. ~ea marii. 3) fig. inv. Oameni imbracati oraseneste. /albastru + suf. ~ime

AZUR ~uri n. 1) culoare albastru-deschisa. 2) albastrul cerului. /<fr. azur, it. azzurro

AZURIT n. Carbonat natural de cupru, de culoare albastra, folosit ca piatra de ornament. /<fr. azurite

BLEUMARIN [pr.: blomarin] adj. invar. Care este de culoare albastru-inchisa. [Art. bleumarinul] /<fr. bleumarine

CAINE ~i m. 1) Mamifer carnivor de talie mijlocie, din familia canidelor, domesticit si folosit la paza, vanatoare etc. ◊ Nici ~ nici ogar se spune despre omul care nu are o pozitie bine determinata. A taia frunze la ~i a se ocupa cu nimicuri. A trai ca ~ele cu pisica (a se manca ca ~ii) a fi in relatii rele; a se dusmani. (Undeva) umbla ~ii cu colaci in coada se spune cand cineva crede, ca undeva se traieste foarte bine. Nu-i numai un ~ scurt de coada mai sunt oameni sau situatii de felul acesta. 2) fig. Om rau, cainos. ◊ Porc de ~ om ticalos. Coada de ~ om de nimic. 3): ~ele-Mare constelatie boreala in care intra si Sirius. ~le-Mic constelatie boreala intre Hydra si Orion. ~-de-mare rechin din Marea Neagra de talie mica si culoare albastra-cenusie. /<lat. canis

GUPA ~e f. Peste mic de mare, de culoare albastra-argintie, cu dungi aurii pe laturi. /<ngr. ghupa

MIOZOTIS m. Planta erbacee (decorativa) cu flori marunte de culoare albastra, care creste prin locuri umede si umbroase; nu-ma-uita. [Sil. mi-o-] /<fr. myosotis

OZON n. Gaz odorant de culoare albastra, care se formeaza in aer, cand oxigenul este supus descarcarilor electrice, fiind folosit ca antiseptic si la sinteze organice. /<fr. ozone

PAUN ~i m. 1) Pasare sedentara de talie mare, cu coada foarte lunga (in evantai) si frumoasa, cu penaj de culoare albastra-verzuie. ◊ A se umfla in pene ca ~ul a fi fudul, ingamfat. A se imbraca in pene de ~ a-si atribui meritele altuia. 2) Pana din coada unei astfel de pasari. /<lat. pavo, ~onis

PERJ ~i m. reg. Pom fructifer cu fructe carnoase si zemoase, de culoare albastra-rosiatica sau galbuie, avand sambure cu invelis dur, mare si aproape plat; prun. /Din perja

PERUZEA ~ele f. 1) Mineral opac, de culoare albastra-deschisa sau verzuie, intrebuintat ca piatra semipretioasa; turcoaza. 2) Piatra semipretioasa din acest mineral; turcoaza. /<turc. peruze

PINTENAS ~i m. (diminutiv de la pinten) Planta erbacee cu tulpina e****a, avand frunze cu crestaturi adanci si flori de culoare albastra-mov cu sepale posterioare asemanatoare cu un pinten; nemtisor. /pinten + suf. ~as

PRUN ~i m. Pom fructifer cu fructe carnoase si zemoase, de culoare albastra-rosiatica sau galbuie, avand sambure cu invelis dur, mare si aproape plat. /<lat. prunus

PUFULET ~i m. (diminutiv de la puf) la pl. 1) Planta erbacee cu tulpina inalta, cu frunze ovale si cu flori de culoare albastra sau albe, cultivata in scop decorativ. 2) Produs alimentar in forma de tubusoare, preparat din malai cu adaos de cascaval. /puf + suf. ~ulet

SAFIR ~e n. 1) Mineral cristalizat si foarte dur de culoare albastra. 2) Piatra pretioasa obtinuta din acest mineral. /<ngr. safeiri, lat. sapphirus, sl. safiru, fr. saphir

SINEALA ~eli f. 1) Substanta de culoare albastra, folosita pentru a accentua albul unor obiecte; albastreala. ~ pentru rufe. 2) Apa cu aceasta substanta, in care se clatesc albiturile. [G.-D. sinelii] /<bulg. sinilo

TURCOAZA ~e f. 1) Mineral opac, de culoare albastra-deschisa sau verzuie, intrebuintat ca piatra semipretioasa; peruzea. 2) Piatra semipretioasa din acest mineral; peruzea. [Sil. -coa-; Var. turcoaz] /<fr. turquoise

TAR2 ~i m. 1) Peste marin, de talie mica, cu corp lunguiet, de culoare albastra, care se consuma sarat si uscat. 2) fig. Persoana slaba, costeliva. /<ngr. tsiros

VANAT vanata (vineti, vinete) Care este de culoare albastra-inchisa, batand in violet. 2) (despre persoane) Care a capatat o culoare albastra-inchisa, batand in violet; invinetit. 3) (despre pene sau par de animale) Care are o culoare cenusie cu nuanta de albastru. /<lat. venetus

CRISOCOL s.n. (Min.) Silicat de cupru hidratat, care se prezinta ca o piatra fina de culoare albastra. [< fr. chrysocolle, cf. gr. chrysos – aur, kolla – clei].

GLAUC, -A adj. (Liv.) De culoare albastra cu nuanta de verde; albastru-verzui. [Pron. glauc. / cf. fr. glauque, lat. glaucus, gr. glaukos].

LAPISLAZULI s.n. Silicat de sodiu, de calciu si de aluminiu natural de culoare albastra, folosit in bijuterie si la confectionarea obiectelor de arta; lapis, lazurit. [< fr. lapis-lazuli].

MANDRIL s.m. Maimuta mare originara din Guineea, cu coada mica, cu fata de culoare albastra, nasul rosu si blana galbena. [< fr. mandrill].

SAFIR s.n. 1. Varietate transparenta de corindon de culoare albastra folosita ca piatra pretioasa. 2. Varietate de blana de nurca de culoare albastra. [Pl. -re, -ruri. / < fr. saphir, lat. sapphirus, gr. sappheiros < ebr. sappir – cel mai frumos lucru].

AZURIT s.n. Minereu de cupru de culoare albastra, intrebuintat ca piatra de ornament. [< fr. azurite].

corabatica, corabatice, s.f. (reg.) 1. floare de camp de culoare albastra; albastrea. 2. pasare cu pene albastre; dumbravea.

albastru (albastra), adj. – De culoarea cerului senin. – Mr. albastru „cenusiu, fumuriu”. Lat. *albaster, de la albus (Puscariu 56; Candrea-Dens., 37; REW 319; DAR). S-a spus probabil la inceput despre cerul usor innorat, prin urmare albicios (cf. mr.); astazi indica numai „albastru ca cerul”. Cf. Densusianu, GS, II, 324. Der. albastrea, s. f.; albastreala, s. f.; albastri, vb. ( a da culoare albastra; a clati rufele cu albastreala); albastrime, s. f. (culoare albastra; boierime); albastrita, s. f.; albastriu, adj. Sensul lui albastrealaalbastru de rufe” (cf. fr. bleu anglais) nu apare in nici un lexic, cu toate ca este cuv. foarte uzual si singurul care explica sensul lui albastrime de „boierime”, adica „oameni cu camasa scrobita”.

civit s. m.1. Indigo, colorant albastru-inchis. – 2. culoare albastru-inchis. – 3. Sulfat de cupru. – 4. Pinza bleumarin. Tc. civit (Roesler 607; Seineanu, II, 139; Loewe 63; Ronzevalle 78), cf. sb. civit.

TECTITA s.f. (Geol.) Material cu aspect sticlos, sub forma de granule rotunjite, transparente, de obicei de culoare albastra-inchisa sau verde. [< fr. tectite].

TURCHIN, -A adj. De culoare albastra-inchisa si mata. // s.n. Varietate de turcoaza. [< fr. turquin, it. turchino].

TURCOAZ adj. invar. De culoare albastra deschis sau verzuie (ca peruzeaua). [< fr. turquoise].

AURORA s. f. 1. lumina care preceda rasaritul soarelui; zori de zi. ♦ ~ polara = fenomen atmosferic specific regiunilor polare, iluminarea cerului in timpul noptii, prin arcuri de culoare albastra, verde-galbuie sau rosie. 2. (fig.) inceput al unei alte epoci. (< fr. aurore, lat. aurora)

AZUR I. s. n. 1.. albastrul cerului. 2. culoarea albastru-deschis. II. adj. ca azurul. (< fr. azur)

BLEU [pron. BLO] adj. inv., s. n. (de) culoare albastru-deschis; azuriu. (< fr. bleu)

BLEUMARIN adj. inv., s. n. (de) culoare albastru-inchis. (< fr. bleu / a la / marine)

CIANHIDROZA s. f. transpiratie de culoare albastra. (< fr. cyanhidrose)

CIANOMETRU s. n. instrument pentru masurarea intensitatii culorii albastre. (< fr. cyanometre)

CIANURIE s. f. eliminare de u***a de culoare albastra. (< fr. cyanurie)

CRISOCOL s. n. silicat de cupru hidratat, piatra fina de culoare albastra. (< fr. chrysocolle)

INDIGO I. s. m. 1. culoare a spectrului solar, intre albastru si violet. 2. colorant albastru-violet, care se extrage din indigofere sau din anilina. 3. hartie-carbon. II. adj. inv., s. n. (de) culoare albastru-violet. (< fr., port. indigo)

LAPISLAZULI s. n. silicat natural de sodiu, calciu si aluminiu, de culoare albastra, folosit la bijuterii, ca piatra de ornament si in vopsitorie; lapis, lazurit. (< fr. lapis-lazuli)

LAVAND, -A I. adj., s. n. (de) culoare albastru-deschis. II. s. f. 1. planta perena din familia labiatelor, cu frunze si flori odorante; levantica. 2. parfum, esenta de lavanda (1). 3. (cinem.) pozitiv intermediar alb-negru, in contratipare. (< fr. lavande, it. lavanda)

LAZULIT s. n. fosfat natural hidratat de aluminiu, magneziu, fier si calciu, de culoare albastra, folosit ca abraziv. (< fr. lazulite)

MANDRIL s. m. maimuta cinocefala din Africa, cu coada mica, cu fata de culoare albastra, nasul rosu si blana galbena. (< fr. mandrill)

NAHUR s. m. oaie salbatica, de culoare albastra, in Himalaia, Tibet, vestul Mongoliei si Chinei. (< germ. Nahur)

SAFIR s. n. 1. varietate albastra, transparenta, de corindon, piatra pretioasa. 2. blana de nurca de culoare albastra. (< fr. saphir, lat. sapphirus)

TRICROMATISM s. n. capacitatea normala a ochiului de a percepe cele trei culori: albastru, verde si rosu, din combinarea carora rezulta toate celelalte. (< fr. trichromatisme)

TRITANOPIE s. f. defect al ochiului prin lipsa de percepere a culorii albastre. (< fr. tritanopie)

TURCHIN, -A I. adj. de culoare albastra-inchisa si mata. II. s. n. varietate de turcoaza. (< fr. turquin)

TURCOAZ / TURCOAZA I. adj. inv., s. n. (de) culoare albastra-verzuie. II. s. f. fosfat natural hidratat de aluminiu si cupru, mineral colorat in albastru sau in verde, piatra semipretioasa; peruzea. (< fr. turquoise)

ULTRAMARIN I. adj. inv., s. n. (de) culoare albastra. II. s. n. colorant albastru obtinut prin topirea unui amestec de caolin, carbonat de sodiu, mangal si sulf. (< germ. ultramarin, fr. ultramarine, /II/ Ultramarin)

vinat (vinata), adj.1. De culoare albastru-inchis, violet. – 2. Cenusiu gri, se zice despre parul cailor. – Mr. vinit, megl. vinat, istr. viret. Lat. venetus (Puscariu 1891; REW 9198; Rosetti, I, 172). – Der. vinataie (var. vinatare), s. f. (pata vinata pe corp; contuzie), cu suf. -aie, ca aparaie, vilvataie; vinecior, adj. (de culoare vinetie; nume de cal); vinetea, s. f. (albastrea, Cenataurea cyanus; ciuperca, Russula aurata, R. delica, Lactarius volemus, R. integra; planta medicala, Ajuga reptans), uneori si vinetica, cf. vinerita; vinetiu, adj. (livid, care bate in vinat); vinetie, s. f. (culoarea vinata, vinat); (in)vineti, vb. (a se face vinat; a deveni violet).

AZURIT (‹ fr. {i}) s. n. Carbonat natural bazic de cupru, de culoare albastra, cu luciu sticlos, format prin alterarea si oxidarea minereurilor cuprifere. Apare asociat cu malachitul. Este utilizat ca piatra de ornament, iar sub forma de praf (albastru de munte) la fabricarea unor vopsele albastre si a unor fungicide.

ACVAMARIN s. n. Varietate de beril de culoare albastra-deschisa sau verzuie, folosita ca piatra pretioasa. – It. acquamarina.

albastru1 s. n. culoare albastra. – Lat. *albastrum.

ALBASTREALA s. f. 1. albastru, albastrime. 2. Substanta de culoare albastra-indigo, care are proprietatea de a descompune culoarea galbena; se foloseste in gospodarie si in industrie pentru accentuarea albului unor obiecte. – Din albastri + suf. -eala.

ALBASTRIME, (2) albastrimi, s. f. 1. Calitatea de a fi albastru; culoare albastra. 2. Intindere de culoare albastra; spatiu albastru. 3. (Inv., peior.) Termen cu care taranii numeau uneori pe cei imbracati oraseneste; (prin restrictie) ciocoime. ♦ Partidul conservator (al boierilor). – Din albastru2 + suf. -ime.

AZUR s. n. culoare albastra-deschisa; p. ext. albastrul cerului. – Fr. azur (lat. lit. azzurum).

CALCANTIT (‹ fr. {s} gr. khalkos „cupru” + anthos „floare”) s. n. Sulfat de cupru hidratat, natural, format ca mineral secundar in zonele de oxidatie ale zacamintelor de sulfuri cuprifere si sub forma de stalactite pe peretii galeriilor nearisite din regiunile cu clima uscata. Are culoare albastra-verde si luciu sticlos. Este folosit in agricultura ca fungicid (zeama b*******a), in vopsitorie, imprimerie. Sin.: piatra vinata.

DROBUSOR, drobusoare, s. n. 1. Diminutiv al lui drob (I 1). 2. Planta erbacee cu flori galbene, ale carei frunze fermentate dau o culoare albastra, folosita la vopsit (Isatis tinctoria).

ADONIS, adonisi, s. m. 1. Nume care se da (dupa un personaj legendar din Antichitate) unui tanar foarte frumos. 2. Fluture cu aripile de culoare albastra-deschis. – Din fr. adonis.

DISTEN (‹ fr. {i}; {s} gr. sthenos „forta”) s. n. Silicat natural de aluminiu, de culoare albastra, verde sau galbena, transparent pana la translucid, cu luciu sticlos sau sidefos. Se formeaza in sisturi cristaline rezultate din metamorfozarea rocilor bogate in alumina, la mari adancimi in scoarta Pamantului. Utilizat ca piatra semipretioasa, in ind. ceramicii, la fabricarea unor produse refractare de calitate superioara. Sin. cianit.

ALBASTRI, albastresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastra; a clati rufele in apa amestecata cu albastreala. 2. Intranz. si refl. Fig. A capata, a avea sau a raspandi o lucire albastra. – Din albastru.

ANTOCIAN, antocieni, s. m. Pigment din sucul plantelor, care da florilor, fructelor si frunzelor culoarea rosie, albastra sau violeta. [Pr.: -ci-an] – Din fr. antocian.

albastru1 n. 1) culoare a spectrului solar care se afla intre violet si verde, avand nuanta cerului senin. 2) Colorant cu aceasta culoare. Verdele se obtine combinand ~ cu galben. [Sil. -bas-tru] /<lat. albaster

AZURIU ~ie (~ii) Care este de culoarea cerului; albastru-deschis; ca azurul; bleu. /azur + suf. ~iu

BLEU [pr.: blo] adj. invar. Care este de culoarea azurului; albastru-deschis. [Art. bleul] /<fr. bleu

SINILIU ~e (~i) Care este de culoarea sinelii; albastru-palid. Cer ~. /sineala + suf. ~iu

SARDEA, sardele, s.f. (Iht.) Peste marin, numit si sardina (pl. sardine), din subordinul clupeizi, din care fac parte si heringul, sprotul, hamsia si scrumbia, foarte asemanatoare unele cu altele in anumite stadii de dezvoltare. Sardeaua este de culoare alba-albastra-verde, atinge o lungime de 18-25 cm, iar la maturitate are corpul gros si carnea foarte grasa (Sardina pilchardus). Pestele matur se comercializeaza ca pilchard. Pestii de max. 16 cm apar in comert sub forma de conserve de sardine, dar acestea contin adesea si heringi de mici dimensiuni sau sprot. Prin sardela (pl. sardele) sau sardeluta se intelege, de obicei, hamsia, si nu niste sardine de mici dimensiuni.

CERULEU s.n. culoare minerala albastra, obtinuta dintr-un amestec de oxizi de cobalt si staniu. [< fr. ceruleum, cf. lat. caeruleus].

INDIGO s.n. 1. Culoare a spectrului solar situata intre albastru si violet. 2. (Chim.) Materie colorata de un albastru-violet, care se extrage dintr-o planta tropicala sau din anilina. ♦ (Impr.) Hartie-carbon. // adj. Care are culoarea intre albastru si violet, ca aceea corespunzatoare din spectrul solar. [< fr., sp. indigo].

ALBASTRI, albastresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastra; a clati rufele in apa amestecata cu albastreala. 2. Intranz. Fig. A capata, a avea sau a raspandi o lucire albastra. – Din albastru2.

HELIOTROP, (1, 2) heliotrope, s. n., (3) heliotropi, s. m. 1. S. n. Materie coloranta folosita la vopsitul bumbacului. 2. S. n. Varietate de calcedonie, de culoare verde-inchis sau rosie cu pete galbene stralucitoare, folosita ca piatra semipretioasa din care se fac obiecte ornamentale. 3. S. m. Numele unei plante aromatice, cu frunze ovale, cu flori de culoare alba sau albastru-deschis, intrebuintate in industria parfumului (Heliotropium europaeum). ♦ Ulei eteric extras din planta de mai sus. [Pr.: -li-o-] – Din fr. heliotrope.

mieriu (albastru-deschis, de culoarea mierii) adj. m., f. mierie; pl. m. si f. mierii

INDIGO ~uri n. 1) Una dintre culorile de baza ale spectrului de lumina, situata intre albastru si violet; culoare intermediara intre albastru si violet. 2) Colorant albastru-inchis, extras dintr-un arbust exotic sau obtinut pe cale sintetica. 3) Hartie subtire colorata, tratata cu grafit, cu ajutorul careia se pot multiplica in procesul scrierii materiale; hartie-carbon. [Art. indigoul] /<fr., sp. indigo

NEMTISOR ~i m. Planta erbacee cu tulpina e****a, bogat ramificata, cu frunze divizate in segmente lungi si foarte inguste, cu flori pintenate de culoare mai ales albastra. /neamt + suf. ~isor

ANAGLIF s.n. 1. Sculptura in relief sau in basorelief. 2. (Mat.) Desen al unui corp geometric executat in doua culori (rosu si albastru), privit cu ajutorul unor ochelari, care, la randul lor, avand si ei un vizor colorat in rosu si altul in albastru, dau imaginea unui corp in relief. ◊ (Fiz.) Procedeul anaglifelor = procedeu stereoscopic prin care se obtine imaginea in relief a unui obiect, folosindu-se ochelari cu sticle de culori diferite, complementare. [Var. anaglifa s.f. / < fr. anaglyphe, cf. gr. anaglyphos].

SPINEL s.m. Aluminat natural de magneziu, mineral cristalizat de culoare rosie, galbena, albastra sau verde, folosit ca piatra pretioasa. [< fr. spinelle].

ANAGLIFA s. f. 1. sculptura in (baso)relief. 2. procedeu stereoscopic prin care se obtin imagini in relief. 3. desen al unui corp geometric in doua culori (rosu si albastru) care, cu ochelari speciali, da imaginea unui corp in relief. (< fr. anaglyphe)

culoare s. f. 1. senzatie, impresie produsa asupra ochiului omenesc de radiatiile luminoase de diferite frecvente; aspectul colorat al corpurilor. ♦ ~ calda = culoare aflata in prima jumatate a domeniului radiatiilor luminoase (spre infrarosu). ~ rece – culoare din cea de-a doua jumatate a domeniului radiatiilor luminoase (spre ultraviolet); ~ fundamentala = fiecare dintre culorile (rosu, galben, albastru) care nu pot fi obtinute prin amestecul altor culori; de ~ = (despre oameni) cu pigmentatie neagra, galbena etc. ◊ (fig.) opinia unei persoane, a unui ziar, a unui partid politic etc. 2. nuanta, ton. ◊ fel de a evoca, de a descrie plastic pe cineva sau ceva. ♦ ~ locala = reproducere exacta, intr-o opera literara, a fizionomiei sau a obiceiurilor unui popor, ale unei tari, epoci etc. 3. materie, substanta coloranta; vopsea. 4. fiecare dintre cele patru categorii de semne ale cartilor de joc (pica, trefla, caro si cupa). (< fr. couleur, lat. color)

CVADRICROMIE s. f. imprimare in patru culori (galben, rosu, albastru si negru). (< fr. quadrichromie)

SPINEL s. m. minereu de magneziu, cristalizat, de culoare rosie, galbena, albastra sau verde, piatra pretioasa. (< fr. spinelle)

TRICROMATIC, -A adj. referitor la cele trei culori fundamentale (galben, albastru, rosu), una sa nu poata fi reprodusa prin amestecul celorlalte doua. (< fr. trichromatique)

ALBASTRIU, -IE, albastrii, adj. Care bate in albastru. ♦ (Substantivat, n.) culoare care bate in albastru. – Din albastru2 + suf. -iu.

CONSTRINGENTA (‹ fr., engl.) s. f. Marime ce caracterizeaza un mediu optic transparent, din punctul de vedere al indicilor sai de refractie pentru radiatiile de culoare rosie si albastra ale hidrogenului si de culoare galbena ale sodiului.

ALBASTRIU, -IE, albastrii, adj. Care bate in albastru; albastrui. ♦ (Substantivat, n.) culoare care bate in albastru. – albastru + suf. -iu.

PLAGIOCLAZ ~i m. mai ales la pl. Mineral cristalin, lucios, de culoare alba-cenusie sau albastra, avand diferite intrebuintari (in industria ceramicii, ca piatra semipretioasa etc.). [Sil. -gi-o-] /<fr. plagioclases

MACROU s.n. (Iht.) Peste din fam. scombridae, numit si scrumbie-albastra, cu corp alungit, de 40-50 cm lungime, cu dungi transversale de culoare inchisa pe fond albastru-viu, cu luciu auriu, iar partea inferioara alba-argintie; este un peste de consum cu carne foarte gustoasa, intalnit in Marea Neagra, in Mediterana, in Oceanul Atlantic si in marile nordice (Scomber scomber).

AZUR s.n. 1. albastrul cerului; cer senin. 2. culoare asemanatoare seninului cerului; albastru-deschis. [Pl. -uri. / < fr. azur, cf. it. azzurro, pers. azur].

ANTRACEN, antraceni, s. m. Substanta cristalizata de culoare alba-galbuie, cu fluorescenta albastra, care se prepara prin distilarea gudronului carbunilor de pamant si serveste indeosebi in fabricarea unor coloranti. – Din fr. anthracene.

DICROMATOPSIE s.f. Defect al ochiului care nu poate distinge decat doua din cele trei culori fundamentale: rosu, galben si albastru. [Gen. -iei. / < fr. dichromatopsie].

DICROMATOPSIE s. f. defect al ochiului care nu poate distinge decat doua din cele trei culori fundamentale: rosu, galben si albastru. (< fr. dichromatopsie)

albastru2, -A, albastri, -stre, adj. 1. Care are culoarea cerului senin. 2. Fig. Melancolic, sumbru. ◊ Expr. Inima-albastra = a) inima trista; p. ext. tristete; b) necaz, manie, furie. (Fam.) E (cam) albastru = e (cam) rau, (cam) neplacut. – Lat. *albaster (< albus).

albastru, -A, albastri, -stre, adj., s. n. 1. Adj. Care are culoarea cerului senin. ♦ Fig. Melancolic, trist, sumbru. ◊ Expr. Inima-albastra = a) suflet trist, p. ext. tristete, jale; b) necaz, manie, furie. Cu (sau de) sange albastru = de neam mare, ales; nobil. (Fam.) E (cam) albastru = e (cam) rau, (cam) neplacut, situatia e (cam) dificila. 2. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situata intre verde si indigo; culoarea descrisa mai sus; albastreala, albastrime. ◊ albastru de metilen = colorant albastru (1) intrebuintat in vopsitorie, in lucrari de biologie si in medicina. albastru de Prusia (sau de Berlin) = ferocianura de fier folosita ca pigment albastru. – Lat. albaster (< albus).

INDIGO, indigouri, s. n., adj. invar. 1. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, cuprinsa intre albastru si violet. 2. Adj. Care are culoarea descrisa mai sus. 3. S. n. Materie coloranta albastru-inchis, extrasa din frunzele mai multor plante tropicale sau obtinuta sintetic din anilina sau din acid antranilic si folosita pentru vopsirea lanii si a bumbacului. 4. S. n. Hartie-carbon; plombagina. [Var.: indigou s. n.] – Din fr. indigo.

VINETIU, -IE, vinetii, adj. Care bate in vanat, cu reflexe vinete. ♦ (Substantivat, n.) culoarea vanata; vanat. ♦ (Substantivat, f.; reg.) albastrul cerului; p. ext. vazduh. – Vanat + suf. -iu.

albastru adj., s. 1. adj. (Olt.) turchez. (culoarea ~.) 2. adj. v. senin. 3. s. v. seninatate.

albastru2 ~stra (~stri, ~stre) Care are culoarea cerului senin. ◊ Inima ~stra tristete, melancolie. /<lat. albaster

VERDE3 n. culoare a spectrului luminii, situata intre albastru si galben. ◊ De ~ a) carte marcata cu un semn in forma de frunza de culoare neagra; b) cu ochii verzi si cu parul negru. /<lat. vir[i]dis

SMALT s.n. Sticla colorata in albastru de oxidul de cobalt. ♦ Nume dat culorilor folosite in heraldica. [< fr. smalt].

azur (-ruri), s. n.1. culoarea albastrie a boltei ceresti, cer. – 2. (Adj.) albastru. Fr. azur.Der. azurat, adj. (albastru); azurita, s. f. (azurit); azuriu, adj. (albastriu).

MAGENTA s. f. culoare rosu aprins. ◊ (in fotografia in culori) culoare prin amestecul spectral al rosului cu albastrul. (< it., fr. magenta)

SMALT s. n. 1. sticla colorata in albastru de oxidul de cobalt. 2. nume dat culorilor folosite in heraldica. (< fr. smalt, it. smalto)

PETROL s. n. 1. Roca sedimentara lichida, uleioasa, de culoare bruna-negricioasa, mai rar galbuie, cu reflexe albastre-verzui, cu miros specific, formata dintr-un amestec natural de hidrocarburi si de alti compusi organici, care se extrage din pamant si care serveste drept materie prima in industria chimica; titei. ◊ Petrol sintetic = combustibil cu proprietati asemanatoare cu cele ale titeiului, obtinut pe cale sintetica din carbune sau din oxid de carbon, prin hidrogenare catalitica. 2. Derivat lichid al petrolului (1), folosit la arderea in lampi cu fitil pentru iluminat sau incalzit; gaz. – Din fr. petrole.

MAGENTA s.f. Culoare rosu aprins. ♦ Termen folosit in fotografia in culori pentru a desemna culoarea obtinuta prin amestecul spectral al rosului cu albastrul. [Cf. it., fr. magenta < Magenta – prin aluzie la batalia sangeroasa care a avut loc in aceasta localitate din Italia].

SULFAT ~ti m. Sare a acidului sulfuric. ◊ ~ de calciu sare cristalina, de culoare alba, care conditioneaza duritatea apei. ~ de cupru sare albastra, cristalizata, folosita la combaterea daunatorilor agricoli; piatra-vanata. ~ de magneziu sare cristalizata, incolora, intrebuintata in industrie si medicina; sare amara. ~ de sodiu sare cristalizata, incolora, avand diferite intrebuintari (in industria sticlei, in vopsitorie, in medicina etc.). ~ de potasiu sare incolora, cristalizata, intrebuintata ca ingrasamant. ~ feros sare de culoare verde-deschisa, cristalizata, intrebuintata ca materie coloranta; calaican. ~ de zinc sare incolora cristalizata, avand diferite intrebuintari (ca mordant, la conservarea pielii, a lemnului etc.). /<fr. sulfate

TURNESOL n. Substanta vegetala extrasa din unele specii de licheni, care, fiind impregnata in bucati speciale de hartie, are proprietatea de a schimba culoarea acesteia in rosu sub actiunea acizilor si in albastru sub actiunea bazelor. /<fr. tournesol

STRALUC, straluci, s. m. Insecta din ordinul coleopterelor, de culoare verde sau roscata, cu luciu metalic specific, cu aripile albastre-verzui, fin punctate (Aromia moschata). – Din straluci (derivat regresiv).

CYAN s.n. Termen folosit in fotografia in culori pentru a desemna nuanta obtinuta prin amestecul spectral al albastrului cu verdele. [Pron. ci-an. / < engl., fr. cyan, cf. gr. kyanosalbastru].

PALISANDRU s.m. Arbore exotic cu flori mari, albastre sau rosii, al carui lemn mirositor, foarte tare, de culoare neagra-violeta, se intrebuinteaza in tamplaria fina. [< fr. palissandre, cf. it. palissandro].

VOPSEA s. culoare, (pop.) boiala, (reg.) boia, (Transilv., Ban. si Bucov.) farba, (inv.) fata, sar. (~ albastra pentru tesaturi.)

BORNIT (‹ fr. {i}; {s} von Born) s. n. Sulfura dubla de cupru si fier, care contine calcopirita, calcozina si argint formata in faza hidrotermala sau pe cale metasomatica. Are culoare aramie inchisa, rosie si cu timpul se acopera cu o pelicula irizata albastra. Este utilizat ca min. de cupru.

NEOPLASTICISM s. n. varianta a abstractionismului, ca-racterizata printr-un geometrism in care liniile si planurile de culoare se intretaie in unghi drept si prin folosirea unei game cromatice limitate la albastru, galben si rosu. (< fr. neo-plasticisme)

NEOPLASTICISM s.n. Varianta a abstractionismului, care se caracterizeaza printr-un geometrism in care liniile si planurile de culoare se intretaie in unghi drept, ca si prin folosirea unei game cromatice limitate la albastru, galben si rosu. [< fr. neo-plasticisme].

CEACAR, -A, ceacari, -e, adj. (Despre ochii unei persoane) 1. Care prezinta anomalia de a nu fi de aceeasi culoare, care au culori diferite; (despre fiinte) cu ochi de culori diferite; cu lumina ochiului inconjurata de un cearcan albicios. 2. Sasiu, zbanghiu. – Tc. cakıralbastru, cu ape cenusii”.

CEACAR, -A, ceacari, -e, adj. (Despre ochii unei fiinte) 1. Care prezinta anomalia de a nu fi de aceeasi culoare, care au culori diferite; (despre fiinte) cu ochi de culori diferite; cu lumina ochiului inconjurata de un cearcan albicios. 2. Care sufera de strabism; sasiu, zbanghiu. – Din tc. cakıralbastru cu ape cenusii”.

PALAMIDA1 ~e f. Peste marin rapitor de talie medie, albastru-negru pe spinare, cu inotatoare spinoase si cu multi dinti. ◊ ~-de- balta peste dulcicol de talie mica, cu cap fusiform, de culoare verde-galbuie, cu pete negre, avand spini dorsali si placi osoase laterale. /<ngr. palamidha

CRIN, crini, s. m. 1. Planta erbacee ornamentala din familia liliaceelor, cu flori albe stralucitoare, in forma de palnie si cu miros foarte puternic (Lilium candidum). ◊ Compuse: crin-de-padure = planta din familia liliaceelor, cu florile aplecate in jos, de culoare rosie-violeta cu pete purpurii (Lilium martagon); crin-de-toamna = gen de plante decorative originare din Japonia, cu flori albe, liliachii sau albastre, care atarna in manunchi la varful tulpinii (Hosta); crin-galben = a) planta erbacee decorativa cu flori galbene deschis (Hemerocallis flava); b) planta erbacee cu flori mari de culoare rosie-galbuie, cultivata ca planta ornamentala (Hemerocallis fulva). 2. Compus: crin-de-mare = (la pl.) clasa de echinoderme cu aspect de floare, care traiesc fixate in zone abisale; crinoide; (si la sg.) animal din aceasta clasa. – Din sl. krinu.

corovatic (corovatici), s. m.1. Luminarica (Verbascum phlomoides). – 2. Gentiana (Gentiana asclepiadaea). – 3. Centaura (Centaurea axillaris). – 4. Cioara albastra (Coracias garrula). – Var. corovaica, (s)corobatica, corobatica. Sl. (rus.) korovatiku „de vaca”, de la korova „vaca”. Semantismul se explica prin forma plantelor (gentiana se mai numeste coada vacii) si in ultimul caz, prin culoare (DAR). – Der. corobatica, s. f. (centaura), probabil confuzie cu coroaba, sau corobeata.

BULBUC, bulbuci, s. m. I. 1. Basica de apa, de sapun, de spuma, de aluat (cand dospeste) etc. 2. Corp sferic (ca o basica). II. 1. Planta erbacee toxica din familia ranunculaceelor, cu flori mari globuloase de culoare galbena, cu vinisoare verzi pe dinafara, raspandita in regiunile de munte si ocrotita de lege (Trollius europeaeus). 2. (La pl.) Planta erbacee din familia campanulaceelor, viguroasa si inalta pana la un metru, cu flori mari, albastre, care creste prin paduri (Campanula trachelium). – Formatie onomatopeica.

CORB, corbi, s. m. 1. Pasare semirapitoare, omnivora, mai mare decat cioara, cu penele negre, cu ciocul si picioarele puternice si cu penajul negru cu luciu metalic; croncan (Corvus corax). ◊ Expr. Negru ca corbul (sau ca pana corbului) = foarte negru. 2. Compuse: (Ornit.) corb-albastru = dumbraveanca; corb-de-mare = cormoran; corb-de-noapte = pasare cu capul si ceafa negre, cu spinarea cenusie si cu pantecele alb-cenusiu.(Nycticorax nycticorax). 3. Peste de mare cu capul mare si botul gros, rotunjit, de culoare bruna (Corvina nigra). 4. (Art.) Numele unei constelatii din emisfera australa. – Din lat. corvus.

ALBI, albesc, vb. IV. 1. Refl., intranz. si tranz. A deveni sau a face sa devina (mai) alb. ♦ A trata produsele textile cu agenti oxidanti sau reducatori pentru a le face mai hidrofile (mai albe), distrugand pigmentii naturali. ♦ A colora usor in albastru un produs textil pentru a obtine un efect de alb intens. ♦ A decolora, partial sau total, un anumit produs. ♦ Intranz. A incarunti; p. ext. a imbatrani. 2. Intranz. A iesi in evidenta, a se contura (din cauza culorii albe). ♦ Fig. A straluci. – Din alb.

APA ape f. 1) Lichid transparent, incolor, fara gust si fara miros, fiind o combinatie de oxigen si hidrogen. ~ potabila. ~ dura. ◊ ~ chioara se spune despre supe, vinuri etc. care contin prea multa apa si nu au nici un gust. ~ de ploaie vorbe goale, fara continut. 2) Masa de lichid (mare, rau, lac etc.). ◊ ~ curgatoare apa care curge pe o albie si se varsa in alta apa. ~ statatoare apa care se aduna in depresiuni (lacuri, balti). 3) fig. Joc de culori; sclipiri ale unor obiecte lucioase (pietre pretioase, matasuri, metale). 4) Denumire a unor solutii, a unor preparate. ~ de colonie. ~ de trandafir. ~ de var. ◊ ~ tare numele popular al acidului azotic. ~ regala amestec de acid clorhidric si acid azotic, care dizolva toate metalele. ~ oxigenata amestec de perhidrol cu apa, incolor sau albastru, cu proprietati dezinfectante si decolorante. 5) Secretie a organismului (lacrimi, saliva, sudoare etc.). ~ la plamani.~ la cap hidrocefalie. A fi numai ~ a fi transpirat. A-i lasa cuiva gura ~ a avea pofta de ceva. [G.-D. apei] /



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)