Dex cum adica

UNDE¹ adv. 1) (adesea in constructii interogative) In ce loc (?); in care parte (?); incotro (?). ~ plecati? ~ locuiti? ◊ ~ si ~ a) pe alocuri; b) cand si cand; uneori. De ~? din ce parte? de la cine? Pe ~? prin ce loc? prin ce parte? Pana ~? pana in ce loc? A (nu) avea de ~ a (nu) dispune de mijloace materiale. 2) (folosit pentru a exprima o indoiala) ~ sa cedeze el! ◊ De ~ si pana ~ ?! cum adica? (Da) de ~! nici vorba! vorba sa fie! 3) (folosit pentru a exprima spontaneitatea) Pe neasteptate; ca din senin. ~ nu incepe o furtuna puternica. /<lat. unde

adica conj. (lat. ad id quod. V. ca. Cp. si cu dica). Vrea sa zica, cu alte cuvinte: regele animalelor, adica „leu”. Si anume: a platit si restu, adica un franc. Oare: Adica crezi ca ma tem? Adica ce te crezi tu? – Mai rar si lit. adica (vechi adeca), mai ales in locutiunea la adica, la urma urmei, judecind bine, in momentu deciziv [!] (la dica), la adica, nu-s nici eu asa de slab; sa n' o patim tocmai la adica! – De acest cuv. (ca si de anume) abuzeaza Romanii germanizati traducind pe germ. namlich: era adica bolnav (corect rom. caci era bolnav). Altii, ca sa evite o pretinsa cacofonie, zic ca adica, care adica ild. adica ca, adica care, cum zice poporu, care nu stie de asemenea fleacuri. Tot asa, nu e mai corect sa zici cum adica ild. adica cum.

apoi adv. (lat. ad, la, si post, pe urma, dupa. V. poi). Pe urma, dupa aceia: a venit, si apoi s' a dus. Din apoi, de dinapoi, posterior: partea din apoi, partea din apoia casei. V. ainte). De apoi, ultim: ziua, vremea, judecata de apoi. In cea de apoi (Let.), in cele din urma, in sfirsit. S' apoi (din si apoi), si daca, chear asa sa fie, nu-mi pasa, si ce e cu asta? De ex.: Te va prinde! S' apoi! Apoi de! Apoi da! loc. care arata incurcatura sau ironia: Te-am prins, hotule! Apoi da! Iarta-ma si dumneata! D' apoi cum (din da, dar apoi cum), dar cum, poi dar, poi cum alt-fel? De ex.: Te duci si tu? D' apoi cum?! (adica: „se' ntelege ca ma duc!”). D' apoi cum nu?! dar cum nu, poi cum alt-fel (ironic ori serios): L-ai prins? D' apoi cum nu?! (adica: se' ntelege!„). Mai apoi, mai pe urma. Adj. Cel din urma: multi vor fi intiii si apoii intiii (Cor.).

al, a pron. si art., pl. ai, ale; ala, aia, pl. aia, alea. Vest. Cel, cea: al-lalt (cel-lalt). Vorba aluia, vorba celuia, adica „dupa cum zice o vorba, un proverb”.

antifraza f., pl. e (vgr. antiphrasis d. anti, contra, si phrasis, locutiune). Ret. Cuvint eufemistic sau ironic care inseamna tocmai contraru realitatii: Eumenide (adica „binevoitoare”) ild. Furii; Filopator adica „iubitor de tata”) cum i se zicea lui Ptolemeu care-l ucisese pe tatal sau. V. retorica.

chimie f. (fr. chimie, mlat. chimia, d. mgr. himia [scris hemeia, din care cauza Germanii zic chemie], d. vgr. hymeia, dupa hymos, suc, adica „stiinta sucurilor”, dupa cum se dibuia pe atunci, si Hemmis, un oras in Egipt, de unde si ar. kimia, adica „stiinta egipteneasca”. V. alchimie). Stiinta care se ocupa de natura si proprietatile corpurilor simple, de actiunea moleculara a lor asupra altora si de combinatiunile datorite [!] acestei actiuni. Propriu vorbind, chimia incepe cu Francezu Lavoisier in sec. 18 inlocuind alchimia. – Rar si himie, si himie.

camarila f., pl. e (fr. camarilla, cuv. sp. care inseamna „camera mica”, adica „ceata de curtizani [!] influenti”, cum era in Spania). Gasca influenta pe linga un suveran, un ministru s. a. V. cardasie.

1) complect n., pl. uri si e (din cuplet, cum s´a zis intii, adica „pareche” [!] [supt infl. lui complect 2], ca, in ainte [!] de introducerea dansurilor in pareche, Romanii nu dansau de cit hora, care e mai cuviincioasa. V. cuplet). Munt. Pop. Bal de mahala.

buimac, -a adj. (turc. buiumak, osm. buiumak, a creste mare, d. bui, buyuk, mare, adica „crescut buiac”, dupa cum se zice „mere nebune” adica „foarte mari”. V. buiac). Fam. Ametit, zapacit, nauc: buimac de somn, de groaza.

beci (beciuri), s. n. – Subsol, pivnita. Probabil din cuman. bec „fortificat” (DAR, Puscariu, Lr., 315), cuvint oriental care s-a pastrat si in numele vechi al Vienei, tc. bec › rom. Beci (cf. Seineanu, II, 42). Der. becer, s. m. (sef peste bucatariile domnesti, dregator al curtii care, incepind cu sec. XVIII, exercita efectiv functia stolnicului); becerie, s. f. (bucatarie domneasca). Numele de becer (cf. pivnicer) se explica prin intrebuintarea data in mod traditional pivnitelor drept camara. Totusi, DAR da originea sa ca necunoscuta, si se gindeste numai la o posibila legatura cu germ. Zucker-backer. Nu este sigur, pe de alta parte, ca becer inseamna, „placintar”, cum gresit afirma DAR si Candrea; cf. Odobescu: becerul, adica bucatarul domnesc. Scriban propune ca etimon sb. pecar „brutar”.

Anticrist si (vechi) Antihrist m. (vgr. si ngr. Antihristos, adica „contra lui Hristos”; vsl. Antihristu). Un diavol care, dupa cum zice Apocalipsu, se va arata la sfirsitu lumii ca sa faca rau, dar va fi invins de Hristos. Fig. Nelegiuit. – Pop. Fam. Iron. Antihirt.

corvada f., pl. e si ezi (fr. corvee, din latina merovingiana corrogata [subint. opera], adica „munca pe care ti-o fac mai multi pe care i-ai rugat”, cum faceau vasalii fata de senior. Din corogata s´a facut coroata, corvada, corvee). Munca soldatilor la cazarma. Fig. Munca grea in folosu altuia. V. beilic, claca, podvada, culuc.

aniversar, -a adj. (lat. anniversarius, d. annus, an, si vertere, a intoarce). Care aduce aminte un eveniment care a fost in aceiasi zi, dar cu un an sau mai multi in ainte [!]. S. f., pl. e. Ceremonie comemorativa: a sarba [!] aniversara [!] (adica ziua aniversara) a unei nasteri, a unei victorii. – Fals aniversare, pl. ari, ca cum ar fi un infinitiv.

ciocirlan m. (d. cioc cu int. de „mot”, de ex., barba´n cioc, pin [!] aluz. la motu acestei pasari, cum se vede si din ngr. tsutsulianos, ciocirlan, care vine d. rom. tutuian. Cp. cu it. sud cucugghiata, ciocirlan, adica „cucuiata, motata”, si cu rom. topirlan si ciocoi). O pasare necajatoare [!] din neamu vrabiii, dar mai mare si motata (galerita cristata). Umbla pin semanaturi si pe marginea drumurilor si nu se pune pe ramuri. V. ciocirlie.

ca conj. (lat. quŏd, ca [neutru pronumelui qui, care], de unde vine si it. che, pv. fr. cat. sp. pg. que. V. adica). 1) Leaga prop. secundara de cea principala dupa verbele care arata o declaratiune, o simtire sau o stare a sufletului: cred ca este Dumnezeu, vad ca vine, ma bucur ca vine. (La inversiune, se pune virgula: ca e asa, stiu. Se zice si cum ca, ceia ce e greoi). 2) Arata efectu ca si in cit: a plouat asa de mult, ca (mai elegant si mai limpede: in cit) s´a revarsat riu. 3) Arata cauza ca si caci: iarta-ma, ca nu mai fac. (Locutiunea pop. daca dor nu ma tem se exprima mai obisnuit si mai lamurit pin [!] ca dor nu ma tem). – Feriti-va de a zice (dupa fr.) e prima oara ca si acuma ca ild. e prima oara cind si acuma cind.

birzoi (-oaie), adj. – Ridicat, imbirligat; se spune exclusiv despre coada unor animale, cum sint ciinele, capra, calul etc. Sl. burzu „rapid” (› sb. brz, bg. braz; cf. Berneker 108), in parte contaminat de mag. borzolni (› rom. burzului). In afara de influenta acestui ultim cuvint, schimbarea semantica a lui birzoi se explica printr-o confuzie intre cauza si efect, caci animalele care alearga o fac de obicei cu coada ridicata. Der. birzeica, s. f. (sanie); birzoi, vb. (a-si pierde cumpatul, a-si iesi din fire; a se zbirli, a se speria); birzoiat, adj. (zbirlit; prost dispus); imborzoia, vb. (Trans., a se increti). Presupunem ca trebuie sa se adauge aceleiasi familii cuvintul birzoc, s. m. (cinepa ce ramine fara a creste), care trebuie probabil inteles „planta ce creste rapid”, adica „(planta) prematura, care nu ajunge la maturitate”.

atit, f. -a (ild. -a) adj. indef., gen. inuz. atitui, atitei, pl. atiti, atitea (ild. atite), gen. m. f. atitor (lat. eccum tantum, „iaca atit”, de unde s´a facut ecutint, acutint, ahtiniu, cum zic Macedonenii, apoi atint, cum se mai zice´n Serbia, la Tirnareca, si de aci atit pin [!] infl. lui tot din tot atit). Asa de mare ori de mult, in cutare cantitate: atita (ild. atit) om, atit vin, atita pine [!]. atiti(a) oameni, asa de multi oameni, foarte multi. Vechi: atita om s´a strins (Nec.), asa de multi oameni s´au strins. Atita rau (subint. sa am eu), nu-mi pasa: atita rau cit se sperie lupu de pelea [!] oii! Atita paguba (subint. sa am eu), nu-mi pasa: S´a suparat? Atita paguba! Prov. Cite bordeie, atitea (ild. atite) obiceie. Adv. atit (vest) si atita (est), asa de mare, de mult: atit de milos, atit de bine, atit va dau, atit stiu, atit (adica: timp, vreme) ai lipsit. Atit (ori cu atit) mai bine, mai rau, arata o satisfactiune ori un regret. Corelativ: atit (vest), atita (est) cit vrei.