Rezultate din textul definițiilor
ARTA (‹ fr., lat.) s. f. 1. Forma a activitatii umane si a constiintei, constind in realizarea de structuri expresive capabile sa genereze si sa comunice emotii specifice complexe, la care participa, atit in actul creatiei cit si in acela al receptarii, senzorialitatea, intuitia, afectivitatea si inteligenta. De-a lungul istoriei sale, creatia artistica, pastrindu-si specificitatea de geneza, contine si transmite in limbaj propriu datele despre realitatea obiectiva sau subiectiva pe care artistul o traverseaza. Aceasta apartenenta la o dubla realitate confera artei statutul de dimensiune constitutiva a umanului. Parte integranta a culturii, a. indeplineste un rol important in societate prin functiile cognitiva si educativa care-i sint implicite. ♦ Opera de a. = opera realizata prin activitatea artistica creatoare. ♦ Om de a. = persoana care desfasoara o activitate artistica sau care studiaza probleme de arta. Arte frumoase = denumire data grupului de arte alcatuit din: pictura, sculptura, grafica (in trecut si arhitectura, poezie, muzica si dans). Arte plastice v. plastic. A. decorativa v. decorativ. A. populara = ansamblu de creatii artistice, de obicei anonime, realizate de popor (literatura, muzica, dansuri, obiecte de arta plastica sau de arta decorativa). A. poetica v. poetic (3). A. pentru a. = formula exprimind teza autonomiei absolute a a. fata de societate. In sec. 19, ca reflex al dezacordului dintre adeptii tezei si mediul existent, a.p.a. era indreptata impotriva didacticismului, academismului si influentelor mentalitatii filistine in arta. A. 1900 (a. noua) = miscare artistica generata de ideile estetice europene de la sfirsitul sec. 19 si inceputul sec. 20. Corespunde urmatoarelor curente artistice: art nouveau in Franta, Jugendstil sau Secession in Germania si Austria; modern-style in Anglia, stil „Floreale” in Italia, stil „Coup de fouet” in Belgia, scoala din Glasgow in Scotia, stil „Joventud” in Spania, „Tiffany style” in S.U.A. etc. Se defineste ca o tentativa de integrare a artei in viata sociala, astfel situindu-se in curentul general al avangardei democratice. Trasatura generala a miscarii este cautarea unei noi si moderne sinteze a artelor. La inceputul sec. 20, a. 1900 marcheaza arhitectura, decoratia, pictura, sculptura si artele grafice pe teritoriul Romaniei. Ecouri ale acestei miscari se simt in opere lui St. Luchian, N. Vermont, Hollosy Simon, Th. Pallady, Kimon Loghi, D. Paciurea, Cecilia Cutescu-Stork, Al. Ziffer, A. Popp, I. Theodorescu-Sion, N. Tonitza. In cadrul a. 1900 din Romania apar formele originale ale stilului neoromanesc din arhitectura, promovat de I. Mincu, P. Antonescu, Gh. Sterian, N. Ghika-Budesti. Importanta este si scoala Secession de arhitectura si decoratie din Transilvania. A. cinetica = curent artistic international, raspindit in al cincelea deceniu al sec. 20 prin opere semnate de V. Vasarely, B. Munari, J.R. Soto, J. Tinguely, N. Schoffer, P. Bury. Se caracterizeaza prin experimentarea unor miscari in opera de arta, de la cele mecanice si luminoase la cele electromagnetice, supuse unor calcule si programe de tip stiintific. A. concreta = curent artistic european din cadrul miscarii abstracte moderne, caracterizat printr-o mare libertate compozitionala. Principiile curentului sint teotetizate de seful grupului, Theo van Doesburg, in „Manifestul artei concrete” (1930). 2. Indeminare intr-o activitate; pricepere, maiestrie. ♦ Indeletnicire care cere indeminare si pricepere. ♦ Arte grafice = tehnica reproducerii si multiplicarii, sub forma de imprimate sau de carti, a originalelor scrise sau desenate de obicei in creion, carbune, creta sau penita. Arte liberale = (in ev. med.) cele sapte discipline care constituiau invatamintul scolastic, grupate in ciclurile trivium si quadrivium. A. militara = parte a stiintei militare care studiaza teoria si practica pregatirii si ducerii actiunilor de lupta si a razboiului.
JUGENDSTIL s. n. curent artistic ilustrat in grafica, arta decorativa, arhitectura, pictura, aparut la sfarsitul sec. XIX si inceputul sec. XX in Germania si apoi in restul Europei, caracterizat prin importanta acordata esentializarii formei si prin bogatia decoratiei cu motive vegetale. [Pr.: iugandstil] – Cuv. germ.
PRERAFAELITISM s. n. curent artistic aparut in Anglia la mijlocul sec. XIX care, pornind de la ideea ca apogeul picturii este reprezentat de inaintasii lui Rafael, a militat pentru o arta de rafinament, antiacademica, paseista, literaturizanta, ezoterica, moralizatoare. [Pr.: -fa-e-. – Var.: prerafaelism s. n.] – Din fr. preraphaelitisme.
LEGISLATOR, legislatori, s. m. Legiuitor. ♦ Fig. Persoana care stabileste regulile unei arte sau ale unui curent artistic. – Din fr. legislateur, lat. legislator.
CONSTRUCTIVISM s. n. curent artistic aparut dupa primul razboi mondial, care concepe realitatea intr-o viziune de forme geometrice (uneori abstractioniste) si care lupta pentru puritatea si simplitatea liniilor. – Din fr. constructivisme.
EXPRESIONISM s. n. curent artistic si literar aparut in Germania la inceputul sec. XX, care pune accent pe intensitatea expresiei. [Pr.: -si-o-] – Din fr. expressionnisme.
curent (artistic, de idei) s. n., pl. curente
ABSTRACTIONISM n. curent artistic contemporan, caracterizat prin reductia abstracta si incifrarea imaginii. [Sil. abs-trac-ti-o-] /<fr. abstractionnisme
ACADEMISM n. curent artistic constand in imitarea servila a modelelor artei clasice sau antice. /<fr. academisme, germ. Akademismus
CONSTRUCTIVISM n. curent artistic care concepe creatia artistica ca o constructie arbitrara din forme lipsite de continut emotiv. /<fr. constructivisme
LEGISLATOR ~i m. 1) Organ public care are misiunea de a elabora legi; putere legislativa. 2) Persoana in drept sa legifereze; legiuitor. 3) fig. Persoana care stabileste regulile unei arte sau ale unui curent artistic. /<fr. legislateur, lat. legislator
COSTUMBRISM s.n. curent artistic spaniol care a inceput sa se manifeste cam pe la mijlocul sec. XIX cu precadere in literatura, dar si in pictura, redand in operele lui caracteristice scene de viata si moravuri. [< sp. costumbrismo, cf. costumbre – morav, obicei].
EXPRESIONISM s.n. 1. curent artistic si literar modern, aparut in Germania la inceputul sec. XX, caracterizat printr-o puternica tendinta de exprimare spontana a trairilor interioare (stari de spaima, durere, uimire, exacerbare a sentimentelor), prin tensiune extatica, punand accent pe subiectivitate, pe irational. 2. Orice forma de arta care vizeaza intensitatea expresiei. ♦ Stil de arhitectura care acorda prioritate expresiei prin stilizari (exagerate). (din fr. expressionnisme)
MANIERISM s.n. 1. Afectare; superficialitate. 2. (Med.) Comportament gestual afectat la unii schizofrenici. 3. (Arte) Procedeu formalist de realizare a unei opere literare sau artistice prin folosirea afectata si insistenta a unor mijloace de expresie create de un altul sau de artist insusi. 4. curent artistic aparut in Italia in sec. XVI, care reprezinta in pictura o arta ce se adreseaza unei minoritati cultivate. [Pron. -ni-e-. / cf. fr. manierisme, it. manierismo].
VERISM s.n. curent artistic si literar aparut in Italia in sec. XIX, tributar influentei naturalismului francez, care isi propune sa prezinte realitatea asa cum este, fara a exclude aspectele vulgare si hidoase. [Cf. it. verismo, fr. verisme].
LEGISLATOR s.m. (Rar) Legiuitor; (fig.) persoana care stabileste regulile unei arte sau ale unui curent artistic. [Cf. fr. legislateur].
REALISM s.n. 1. curent in arta si in literatura care promoveaza intelegerea adanca si redarea realitatii obiective in trasaturile ei tipice. ♦ (In ideologia marxista) Realism socialist = concept estetic desemnand tipul de arta care isi propune reflectarea veridica, istorica concreta a realitatii in dezvoltarea ei. ♦ Noul realism = curent artistic marturisind predilectie pentru folosirea nemijlocita a obiectelor aflate in preajma artistului (afise decupate, fragmente de fotografii sau texte, tuburi de culoare etc.), care se aplica prin lipire pe tabloul-obiect. ♦ (curent) Atitudine care tine seama de realitate; simt al realitatii. 2. Conceptie opusa idealismului subiectiv prin teza conform careia lumea externa are o realitate independenta de subiectul cunoscator. [Cf. fr. realisme].
SUPRAREALISM s.n. curent artistic si literar de avangarda din sec. XX, care neaga gandirea logica si isi indreapta toata atentia asupra irationalului, inconstientului, viselor si fenomenelor de automatism, considerandu-le ca fiind unica modalitate revelatoare a veritabilei noastre esente si potentialitati. [Pron. -re-a-. / < supra- + realism, dupa fr. surrealisme].
COSTUMBRISM s. n. curent artistic spaniol care a inceput sa se manifeste, pe la mijlocul sec. XIX, in literatura si pictura, redand in operele lui caracteristice scene de viata si moravuri. (< sp. costumbrismo)
LEGISLATOR s. m. legiuitor; (fig.) cel care stabileste regulile unei arte, ale unui curent artistic. (< fr. legislateur)
MINIMAL, -A adj. minim (I). ♦ program (sau plan) ~ = program (sau plan) care cuprinde un ansamblu de sarcini minime, ce trebuie indeplinite in prima urgenta; pret ~ = pretul cel mai mic cu care se poate vinde o marfa; arta ~a = curent artistic care imbina pictura cu sculptura, reducand totul la elementele esentiale (formele geometrice). (< fr. minimal)
MURALISM s. n. curent artistic din sec. XX caracterizat prin mari picturi murale pe teme populare sau pentru propaganda nationala. (< fr. muralisme)
POSTIMPRESIONISM s. n. ansamblul curentelor artistice care, dupa sfarsitul sec. XIX, s-au separat de impresionism. (< fr. postimpressionnisme)
POSTMODERNISM s. n. curent artistic, tendinta care urmeaza dupa modernism. (< engl. postmodernism)
REALISM s. n. 1. curent in filozofia scolastica care sustinea ca notiunile generale ar avea o existenta reala, obiectiva, precedand existenta lucrurilor individuale. ◊ conceptie care recunoaste ca lumea este o realitate independenta de subiectul cunoscator. ♦ ~ critic = denumire a mai multor curente din filozofia contemporana care recunosc realitatea lumii externe, dar interpun intre subiect si obiect „datul” sau „esentele”, ajungand la concluzii agnostice sau idealist-obiective; ~ naiv = materialismul spontan al vietii cotidiene, convingerea izvorata din practica vietii, potrivit careia lucrurile exista independent de constiinta omeneasca si se reflecta in ea. 2. curent in arta si literatura care promoveaza intelegerea adanca si redarea realitatii obiective in trasaturile ei tipice; orientare, tendinta generala a artei din toate timpurile de a reflecta veridic realitatea. ◊ noul ~ = curent artistic marturisind predilectie pentru folosirea nemijlocita a obiectelor aflate in preajma artistului (afise decupate, fragmente de fotografii sau texte, tuburi de culoare etc.), care se aplica prin lipire pe tabloul-obiect. 3. atitudine care tine seama de realitate, simt al realitatii. (< fr. realisme)
VERISM s. n. curent artistic si literar aparut in Italia la sfarsitul sec. XIX, care, sub influenta naturalismului francez, isi propunea sa prezinte realitatea vietii cotidiene, intemeiata pe observatie si analiza, pe veridicitate. (< it. verismo, fr. verisme)
AFRICAN, A (‹ Africa) s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia bastinasa de rasa negrid-australoida a Africii. 2. Adj. Care apartine Africii sau populatiei ei, privitor la Africa sau la populatia ei. ♦ Arta a. (sau arta neagra) = arta care s-a dezvoltat in strinsa legatura cu cultul si obiceiurile tribale, prezentind o mare diversitate de la un grup de populatie la altul. Ea se manifesta mai ales in sculptura antropomorfa si animaliera (figuri de sefi si stramosi, totemuri, masti etc.), in tesaturi, in orfevrarie si in obiecte de uz zilnic. Se caracterizeaza prin acuitatea observatiei, stilizarea expresiva si prin sensul simbolic al imaginilor. A influentat curentele artistice din sec. 20 (fovism, cubism, expresionism).
AVANGARDISM s. n. 1. Atitudine a unor elemente care, adoptand o masca revolutionara, se abat in fapt de la strategia si tactica partidului, neaga rolul conducator al acestuia si, netinand seama de etapa revolutionara respectiva, recurg la masuri premature. 2. curent artistic care lupta impotriva formelor si traditiilor consacrate. – Din avangarda +suf. -ism.
PRERAFAELITISM (PRERAFAELISM) (< engl., fr.) s. n. 1. curent artistic aparut in Marea Britanie in jurul anului 1849, sub influenta teoriilor estetice ale lui J. Ruskin (in literatura) si ale lui D. G. Rossetti (in arta) si ca o reactie impotriva caracterului conventional al artei victoriene si a lipsei de ideal din epoca industrializarii. Considerand ca apogeul picturii l-a constituit perioada inaintasilor lui Rafael, p. milita pentru o intoarcere la puritatea artei acestora. Influenta manierista a desenului spiritualizat si a coloritului delicat se asociaza unui misticism estetizant. Reprezentanti: W. H. Hunt, J. E. Millais, T. Woolner, F. G. Stephens, J. Collinson, Christina Rossetti, E. Burne-Jones, G. Frederic Watts. Organul oficial al p. a fost revista „The Germ”. 2. curent estetizant in literatura sec. 19, care condamna poezia decadenta si admitea literatura inaintasilor.
READ [ri:d], Sir Herbert Edward (1893-1968), scriitor, eseist, critic literar si de arta englez. Prov. univ. la Edinburgh. Promotor al curentelor artistice moderne („Forma in poezia moderna”, „Semnificatia artei”, „Filozofia artei moderne”, „Imagine si idee”, „Originile formei in arta”). Sinteze critice („Fazele poeziei engleze”, „Eseuri de critica literara”). Lirica imagistica cu implicatii metafizice („Metamorfozele lui Phoenix”, „O lume in razboi”, „Poeme”, „Ferma lunii”). Memorialistica.
JUGENDSTIL [jugəndstil] (cuv. germ.; Jugend, titlul unei reviste) s. n. curent artistic manifestat in Germnaia in grafica, arta decorativa, pictura, arhitectura, la sfarsitul sec. 19 si inceputul sec. 20. Este echivalent cu modern-style-ul si art nouveau. Reprezentanti: F. Stuck, W. Trubner, M. Klinger, H. Obrist, A. Endell. V. si arta 1900.
AVANGARDISM s. n. 1. Atitudine fals revolutionara prin care se recurge la masuri premature, care nu tin seama de etapa de dezvoltare respectiva. 2. curent literar-artistic care lupta impotriva formelor si traditiilor consacrate, recurgand adesea la formule indraznete sau excentrice (care ar reprezenta arta viitorului). – Avangarda +suf. -ism.
F******M s. n. curent literar-artistic aparut in Italia, la inceputul sec. XX, care exalta promovarea noului, a prezentului care prefigureaza viitorul. – Din fr. f*******e, it. f*******o.
NATURISM s. n. curent literar-artistic sau atitudine caracterizate prin atentia acordata reflectarii naturii (1), prin cultul pentru natura. ♦ Cult al naturii (1) sau al unor forte personificate ale ei. – Din fr. naturisme.
DECADENTISM s. n. Denumire generica data tendintelor unor curente literar-artistice de la sfarsitul sec. XIX si inceputul sec. XX de catre propriii protagonisti, care opun realitatii o lume a starilor de spirit subiective, considerata ca singura autentica. V. simbolism. – Din fr. decadentisme.
F******M s.n. curent literar-artistic de la inceputul sec. XX, care proclama un spirit de fronda, o negatie totala a formelor traditionale si o orientare spre cultul masinismului, al ritmului halucinant al civilizatiei si al tehnicii moderne. [Cf. fr. f*******e, it. f*******o].
DECADENTISM s. n. 1. denumire data unor curente literar-artistice de la sfarsitul sec. XIX, caracterizate prin disolutie a valorii, prin ruperea din contextul celorlalte valori. 2. miscare literar-artistica europeana, caracterizata prin revolta impotriva rigiditatilor scolii parnasiene, cultivarea brutala a inovatiilor formale si a senzatiilor tari, prin rafinament stilistic ajuns la apogeu care se va dizolva in simbolism. (< fr. decadentisme)
F******M s. n. curent literar-artistic de la inceputul sec. XX, care proclama un spirit de fronda, o negatie totala a valorilor traditionale si o orientare spre irational, spre cultul masinismului, al ritmului trepidant al vietii moderne. (< fr. f*******e, it. f*******o)
NATURISM s. n. 1. curent literar-artistic caracterizat prin tendinta de a reflecta natura, prin cultul pentru natura. ◊ teorie care afirma ca ideal moral intoarcerea la natura. 2. cultul religios al naturii. 3. teorie care afirma ca numai fortele naturale pot vindeca. ◊ sistem terapeutic bazat exclusiv pe factori naturali. (< fr. naturisme)
DADA (cuv. fr., in limbajul copiilor „calut“) s. f. Denumire data de catre Tristan Tzara curentului literar artistic initiat de el. Cuvantul a fost scos la intamplare din „Larousse“, T. Tzara atragand atentia ca el este numai un simbol de revolta si negatie.
DADAISM s. n. curent literar si artistic aparut in 1916 in Europa, caracterizat prin negarea oricarui raport intre gandire si expresia artistica, prin ridicarea hazardului la rangul de principiu de creatie; dada. – Din fr. dadaisme.
TEORIE, teorii, s. f. 1. Forma superioara a cunoasterii stiintifice care mijloceste reflectarea realitatii. 2. Ansamblu sistematic de idei, de ipoteze, de legi si concepte care descriu si explica fapte sau evenimente privind anumite domenii sau categorii de fenomene. ◊ Loc. adv. In teorie = in mod abstract, speculativ. 3. (In sintagme) Teoria informatiei = teorie matematica a proprietatilor generale ale surselor de informatie, ale posibilitatilor de pastrare si de transmitere a informatiilor etc. Teoria literaturii = ramura a stiintei literaturii care studiaza trasaturile generale ale creatiei literare, curentele si metodele artistice etc. Teoria relativitatii = teorie a relatiilor dintre spatiu, timp si miscare a materiei, in care legile fundamentale ale fenomenelor fizice sunt enuntate intr-o forma valabila atat pentru viteze relative mici ale corpurilor, cat si pentru viteze relative foarte mari, apropiate de viteza luminii. 4. Partea teoretica a instructiei militare. [Pr.:te-o-] – Din fr. theorie, lat. theoria.
NEOBAROC s. n. curent si stil artistic (manifestate indeosebi la inceputul sec. XIX) care incearca sa reinvie barocul. [Pr.: ne-o-] – Din engl. neobaroque.
SUPRAREALISM s. n. curent literar si artistic aparut in prima jumatate a sec. XX, care pune accentul pe activitatea spontana a imaginatiei si pe exploatarea zonelor irationalului in creatia artistica. [Pr.: -re-a-] – Supra- + realism (dupa fr. surrealisme).
ANTIARTA s.f. 1. curent in creatia artistica a ultimelor decenii ale sec. XX, avand un caracter contestatar fata de arta academista. 2. Creatie artistica lipsita de autenticitate. [Cf. fr. antiarte].
CLASICISM s.n. 1. Principiile estetice ale literaturii si artei greco-latine; atitudine estetica fundamentala, caracterizata prin tendinta de a observa fenomenele in lumina universalului si de a inchega intr-un sistem stabil, armonios si proportional elementele frumosului in conformitate cu anumite norme, tinzand spre un tip ideal, senin si echilibrat al perfectiunii formelor. ♦ Arta si literatura greceasca din sec. V-IV i.e.n., cand acestea au atins apogeul, bazandu-se pe un ideal de frumusete armonioasa, echilibrata si senina. 2. curent literar si artistic aparut in Franta si raspandit apoi in Europa apuseana in sec. XVII-XVIII, care avea ca model de creatie operele antichitatii greco-latine. 3. Ansamblul caracterelor unei opere clasice; perfectiune, armonie, echilibru, puritate, sobrietate in creatie. [Cf. fr. classicisme, it. classicismo].
FOLK s.n. curent in muzica, sculptura, arta grafica etc., care propaga preluarea unor traditii populare. ♦ Preluare a motivelor folclorice cu mijloace moderne, originale. ♦ Productie artistica care are la baza principiile acestui curent; folclor prelucrat artistic. [< engl. folk].
TEORIE s.f. 1. Reflectare sistematizata, generalizata a unui ansamblu de cunostinte si de idei, privind unele domenii ale realitatii obiective sau ale constiintei sociale. 2. Ansamblu de principii care servesc ca indrumator in practica; ansamblu de cunostinte, de idei, de ipoteze care dau explicatia unor fenomene etc. ♦ Teorie a literaturii = ramura a stiintei literaturii care studiaza trasaturile generale ale creatiei literare, defineste genurile si speciile, curentele si metodele artistice, elementele si particularitatile stilului, notiunile de versificatie etc. [Pron. te-o-, gen. -iei. / cf. fr. theorie, lat., gr. theoria].
ANTIARTA s. f. 1. arta lipsita de continut. 2. curent in avangarda artistica a ultimelor decenii cu caracter contestatar fata de arta academista. (< fr., engl. antiart)
DADAISM s. n. curent literar si artistic aparut in 1916 in Europa, caracterizat prin negarea si rasturnarea valorilor artistice, existente, cultivand ilogicul, arbitrarul irational, suprimarea oricarei legaturi dintre gandire si expresie in literatura, colajele, alaturarea incoerenta de linii si de culori in artele plastice; dada. (< fr. dadaisme)
FOLK I. s. n. 1. curent in muzica, sculptura, arta grafica etc., care propaga prelucrarea unor traditii populare. 2. productie artistica avand la baza principiile acestui curent; folclor prelucrat artistic. II. adj. inv. care apartine folkului (I). (< engl. folk)
NEOBAROC, -A I. adj. care apartine unui stil succesor barocului. II. s. n. curent si stil artistic de la inceputul sec. XIX, care incearca sa reinvie barocul. (< fr. neobaroque)
SUPRAREALISM s. n. curent literar si artistic de avangarda din sec. XX, care, negand gandirea logica si activitatea premeditata a ratiunii in procesul creatiei artistice, preconiza o totala libertate de expresie, punand accentul pe irational, inconstient, pe vise si pe automatismul psihic si verbal. (dupa fr. surrealisme)
TEORIE s. f. 1. ansamblu de ipoteze, legi si concepte organizate intr-un sistem logic care descriu si explica un domeniu al realitatii obiective sau al constiintei sociale. 2. ansamblu de principii care servesc ca indrumator in practica. ♦ a literaturii = ramura a stiintei literaturii care studiaza trasaturile generale ale creatiei literare, defineste genurile si speciile, curentele si metodele artistice, elementele si particularitatile stilului, notiunile de versificatie etc. ◊ lectie de instruire militara. 3. cunoastere speculativa, ideala, independenta de aplicatii. (< fr. theorie, lat., gr. theoria, germ. Theorie)
SCOALA, scoli, s. f. 1. Institutie de invatamant public, unde se predau elementele de baza ale principalelor discipline; p. ext. activitate legata de aceasta institutie; invatatura, invatamant. ♦ Localul, cladirea in care este instalata si functioneaza institutia de mai sus. ♦ Totalitatea elevilor si a cadrelor didactice dintr-o asemenea institutie de invatamant. 2. Fig. Izvor, sursa de cunostinte, de invataturi; mijloc, sistem de instruire intr-un anumit domeniu; p. ext. invatatura, experienta dobandita pe aceasta cale. 3. Fig. curent, miscare stiintifica, literara, artistica etc. care grupeaza in jurul ei numerosi adepti; baza teoretica a acestei miscari. ◊ Expr. A face scoala = a avea un numar de adepti. – Din bg., scr., rus. skola, pol. skola.
TEMATICA, tematici, s. f. Totalitatea temelor sau tema esentiala a unei lucrari literare, artistice, stiintifice, a unui curent literar, a unei epoci etc. – Fr. thematique. (< gr.).
TEMATIC, -A, tematici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care tine de o tema, privitor la o tema, facut pe anumite teme. 2. Adj. (In sintagma) Vocala tematica = vocala care nu poate fi considerata nici sufix, nici desinenta, si care, adaugata la radacina unui cuvant, formeaza impreuna cu aceasta o tema. 3. S. f. Totalitatea temelor sau tema esentiala a unei lucrari literare, artistice, stiintifice, a unui curent literar, a unei epoci etc. – Din (1, 2) fr. thematique, (3) germ. Thematik.
STIL s.n. I. 1. Instrument de metal sau de os ascutit la varf, cu care se scria in antichitate pe tablite cerate. 2. Partea pistilului care se afla deasupra ovarului si poarta stigmatul. II. 1. Totalitatea procedeelor proprii de exprimare prin mijloacele limbii literare a unui continut concret; mijloacele lingvistice de exprimare proprii unui scriitor, unei opere, unui gen etc. 2. Mod de exprimare a gandirii specific unei arte sau unui artist, curentelor, epocilor sau scolilor artistice nationale. ◊ Figura de stil = v. figura (4) [in DEX ´98, DN]. 3. Mod, fel, maniera de a fi, de a purta etc. ◊ Stil de munca = fel de a concepe munca si de a munci. [Pl. -luri, -le. / < fr. style, it. stile, cf. lat. stylus, gr. stylos – stilet].
AVANGARDISM (‹ avangarda) s. f. 1. Miscare intelectuala din primele decenii ale sec. 20, caracterizata prin cautarea unor solutii radicale, revolutionare, printr-o ruptura hotarita cu trecutul si traditiile. 2. Denumire generica data unor curente si grupari literar-artistice (f******m, cubism, dadaism, suprarealism etc.) aparute la inceputul sec. 20, care incercau sa sparga canoanele artei traditionale, academice, recurgind la formule indraznete, uneori excentrice. In literatura si arta romana a. devine o prezenta activa indeosebi in perioada interbelica, grupindu-se in jurul publicatiilor „Contemporanul”, „75 H.P.”, „Integral”, „Unu”, „Punct” s.a.
STIL1 s. n. I. 1. totalitatea particularitatilor caracteristice unei structuri, civilizatii, epoci, activitati etc. 2. conceptie si mod de exprimare specifice unei arte sau unui artist, unui curent, unei epoci, unei scoli artistice nationale etc. 3. totalitatea particularitatilor lingvistice, componistice etc. de exprimare a unui continut concret proprii unui scriitor, unui compozitor, unei opere, unui gen etc. ♦ ~ functional = varietate a limbii literare, intr-un anumit domeniu de activitate. ◊ maniera, mod personal in care un scriitor, un compozitor utilizeaza mijloacele de expresie. 4. mod, fel de a fi, de a se comporta, de a actiona. ♦ in ~ mare = care este realizat cu mijloace deosebit de mari. II. ~ calendaristic = denumire pentru cele doua sisteme de calendar; iulian si gregorian. III. instrument de metal sau de os ascutit la varf, cu care se scria in antichitate pe tablite cerate. IV. (bot.) parte a pistilului aflata deasupra ovarului, care poarta stigmatul. (< fr. style, lat. stilus)
SUPREMATISM s. n. Grupare artistica rusa care se incadreaza in curentul abstractionismului geometrizant. – Din rus. suprematizm.
CLASICISM n. 1) Ansamblu de trasaturi proprii marilor opere literare si artistice ale antichitatii greco-romane, bazate pe un ideal de frumusete armonioasa, echilibrata si senina. 2) curent in arta si cultura europeana, aparut in sec. XVIII in Franta, caracterizat prin cultul pentru cultura greco-romana, prin cautarea perfectiunii in forma, prin respectul pentru masura, prin gustul pentru analiza psihologica, prin ordine, echilibru si claritate. 3) Ansamblu de productii literare si artistice al autorilor care tin de acest curent. /<fr. classicisme
CROCE, Benedetto (1866-1952), filozof neohegelian, istoric, estetician, critic literar si om politic liberal italian. Prof. univ. la Napoli. Participant la miscarea antifascista si de eliberare nationala. Creator al unui sistem de „Filozofia spiritului”, C. este cunoscut mai cu seama datorita „Esteticii” sale, conceputa ca „stiinta a expresiei si lingvistica generala”. A acordat intuitiei un rol esential in procesul creatiei artistice. Critic al intuitionismului irationalist, al pozitivismului si al curentelor moderniste in arta. M. de onoare al Acad. Romane (1921).
curent3 ~e n. Ansamblu de teorii, idei, opinii (politice, stiintifice, artistice etc.) care isi gasesc un numar mare de adepti. ◊ A pune (sau a tine pe cineva) la ~ a informa pe cineva asupra unei chestiuni. A fi (sau a se pune sau a se tine) la ~ a se informa despre mersul unui lucru. /<fr. courant
curent s.n. Ansamblu de idei, de opinii (politice, stiintifice, artistice etc.) adoptate la un moment dat de un numar mare de oameni. ◊ curent literar = miscare literara de o anumita amploare, care constituie o rezultanta generala a tendintelor unei anumite epoci. [< fr. courant].
CONSTRUCTIVISM s.n. 1. Orientare estetica, aparuta dupa primul razboi mondial in artele plastice, literatura si muzica, care tinde sa coboare creatia artistica la nivelul unui tehnicism pur, golind arta de continutul ei emotional. 2. curent in arhitectura care sustine ca forma arhitecturala trebuie sa fie expresia exclusiva a structurii constructive a cladirii. 3. Conceptie care recunoaste rolul activ, creator al gandirii in procesul cunoasterii. ♦ Conceptie a scolii intuitioniste din filozofia matematicii, potrivit careia activitatea constructiva, rational-intuitiva este baza exigentei matematice. [Cf. fr. constructivisme, germ. Konstruktivismus, rus. konstruktivizm].
INTUITIONISM s. n. curent filosofic care opune ratiunii intuitia, conceputa ca o facultate analoga cu instinctul, cu simtul artistic sau cu revelatia divina, considerand ca aceasta ar patrunde nemijlocit in esenta obiectelor. [Pr.: -tu-i-ti-o-] – Din fr. intuitionnisme.
FOTOGRAFISM s.n. curent in pictura si plastica care urmareste sa redea natura exagerat de fidel, fara forta artistica creatoare. [< germ. Photographismus].
FOTOGRAFISM s. n. curent in pictura si plastica care urmareste sa redea natura exagerat de fidel, fara forta artistica creatoare. (< germ. Photographismus)
ORFISM s. n. 1. curent religios din Grecia antica care preconiza dualismul suflet-corp si credinta in metempsihoza. 2. miscare artistica, partial influentata de f********l italian, care, prin folosirea culorilor pure, crea impresia de miscare si luminozitate, anuntand astfel arta abstracta. (< fr. orphisme)
INTUITIONISM s.n. 1. curent filozofic irationalist care opune ratiunii intuitia, conceputa ca o facultate analoga cu instinctul, cu simtul artistic sau cu relatia divina, considerand ca aceasta ar patrunde nemijlocit in esenta obiectelor. 2. Orientare metodologica care respinge logica ca stiinta ce preceda matematica, considerand ca scopul acestora se reduce la construirea si intuirea formatiilor matematice si logice. 3. curent idealist-subiectiv care sustine ca notiunile morale nu pot fi fundamentate decat in mod intuitiv. [Pron. -ti-o-. / < fr. intuitionnisme].
INTUITIONISM s. n. 1. curent filozofic irationalist care opune ratiunii intuitia, conceputa ca o facultate analoaga cu instinctul, cu simtul artistic sau cu revelatia divina, considerand ca aceasta ar patrunde nemijlocit in esenta obiectelor. 2. orientare metodologica care nu accepta logica drept stiinta ce preceda matematica, considerand ca scopul acestora se reduce la construirea si intuirea formatiunilor matematice si logice. 3. curent idealist-subiectiv care sustine ca notiunile morale nu pot fi fundamentale decat in mod intuitiv. (< fr. intuitionnisme)
NEOROMANTISM n. (in sec. XIX) 1) curent in literatura si arta, aparut ca reactie impotriva naturalismului, care se bazeaza pe estetica romantismului. 2) Tendinta artistica contemporana care porneste de la romantism. [Sil. ne-o-] /<fr. neo-romantisme
NEOROMANTISM s.n. 1. curent in literatura moderna universala de la sfarsitul sec. XIX, aparut ca o reactie impotriva naturalismului. 2. Tendinta artistica moderna, care se inspira din romantism. [Cf. fr. neo-romantisme].
NEOROMANTISM s. n. 1. curent in literatura moderna universala de la inceputul sec. XX, aparut ca o reactie impotriva naturalismului. 2. tendinta artistica moderna care se inspira din romantism. 3. directie in filosofie care, pastrand cadrul teoretic al romantismului, anunta existentialismul si neospiritualismul. (< fr. neo-romantisme)
NEOREALISM s. n. 1. curent in filozofia contemporana care identifica constiinta cu existenta, redusa la un complex de senzatii independente. 2. doctrina literara sau artistica inspirata din realism. ◊ miscare artistica in cinematografia italiana contemporana, care se manifesta printr-o tendinta de apropiere de problemele sociale, de viata cotidiana a oamenilor obisnuiti. (< fr. neorealisme, it. neorealismo)
FOTOGRAFISM n. curent extrem in arta plastica si in pictura care prezinta lucrurile zugravite cu o fidelitate exagerata, fara elemente de creatie artistica; naturalism extrem. /<germ. Photographismus
DECADENTISM s.n. 1. Denumire generala pentru curentele antirealiste aparute in literatura si arta claselor pe cale de disparitie, caracterizate prin involutie, regres sau disolutie a valorii, prin ruperea din contextul celorlalte valori. 2. Curent, nascut in Franta la sfarsitul sec. XIX, care se supune rigiditatilor scolii parnasiene si in buna masura naturalismului, apropiat ca formula artistica de simbolism, in care, pana la urma, se va dizolva. [Cf. fr. decadentisme, it. decadentismo].
NATURALISM n. 1) Conceptie filozofica conform careia nu exista nimic in afara naturii. 2) curent in literatura si arta care tinde sa reproduca in mod riguros realitatea, fara a ocoli aspectele vulgare ale naturii omenesti, negand generalizarile artistice si inlocuind legitatile sociale cu cele biologice. 3) Stil ornamental care contine motive din natura (plante, animale etc.). /<fr. naturalisme
ACADEMISM s.n. Spirit, maniera, fel de a se comporta academic. ♦ Maniera in arta care cultiva un ideal de frumusete rece si conventionala. ♦ curent in arta sec. XIX, constand in imitarea servila si fara originalitate a modelelor antice sau clasice; (peior.) lipsa de originalitate a unor opere artistice, viziuni estetice sau modalitati de expresie artistica. [Cf. fr. academisme, germ. Akademismus].
POEZIE, poezii, s. f. 1. Modalitate a literaturii care exprima mesajul artistic cu ajutorul imaginilor expresive, al unui limbaj concentrat, al afectivitatii, al rimei, al ritmului etc.; (concr.) creatie literara in versuri. ♦ Totalitatea compozitiilor in versuri ale unui poet, ale unui curent literar, ale unui popor etc. 2. Fig. Caracter poetic al unei opere literare, al unui peisaj, al unei situatii; farmec, frumusete, incantare. [Pr.: po-e-] – Din fr. poesie.
REALISM n. 1) filoz. Conceptie filozofica care sustine ca lumea externa este o realitate independenta de subiectul cunoscator. 2) (in arta si in literatura) Metoda artistica de creatie care are drept principiu esential reflectarea realitatii. 3) Intelegere clara a conditiilor de desfasurare a unei activitati; atitudinea celui care are simtul realitatii; spirit practic. 4) (in filozofia medievala in opozitie cu nomina-lism) curent care considera ca notiunile generale (universale) sunt realitati de sine statatoare, anterioare atat intelectului, cat si obiectelor individuale. [Sil. re-a-] /<fr. realisme, germ. Realismus
ARTS AND CRAFTS [a:ts ənd kra:fts], societate artistica de arte si meserii organizata sub conducerea lui W. Crane, in 1888 la Londra, cu scopul de a promova originalitatea si valoarea in artele aplicate, opunindu-se productiei industriale de serie. Preocuparea pentru obiectul de uz curent s-a extins si asupra arhitecturii, avind la baza conceptia despre confortul fizic si spiritual al spatiului de locuit sub semnul valorii si al esteticului. Ea a influentat „stilul 1900” si sta la baza conceptiei artei ambientale a sec. 20.
ROMANTISM s. n. Miscare artistica si literara aparuta la inceputul sec. XIX ca o reactie impotriva clasicismului si regulilor lui formale, care a preluat traditiile nationale si populare, promovand cultul naturii, lirismul, fantezia si libertatea de expresie. ◊ Ansamblu de aspecte care caracterizeaza curentul romantic; inclinare spre lirism, spre individualism, spre visare, spre melancolie. ♦ Romantism economic = curent utopic aparut in economia politica, in secolul trecut. – Din fr. romantisme.
ROMANTISM s. n. 1. miscare literara si artistica, aparuta in Europa la sfarsitul sec. XVIII si inceputul sec. XIX, ca o reactie impotriva clasicismului, prin suprimarea regulilor formale, prin introducerea notelor de lirism, de sensibilitate si imaginatie si prin zugravirea de eroi exceptionali. 2. ansamblu de aspecte proprii curentului romantic; inclinare spre lirism, spre visare, spre melancolie. 3. perioada in istoria muzicii prin ruperea echilibrului formelor clasice in favoarea libertatii si fanteziei, prin intensitatea si spontaneitatea expresiei. 4. (fil.) denumire data teoriilor care pun accent pe intuitie ca metoda de cunoastere, pe libertatea si spontaneitatea de gandire si de fapta, precum si pe pasiuni si interese in morala, ca o reactie contra filozofiei clasice, rationale. (< fr. romantisme)
ROMANTISM s.n. 1. Miscare literara si artistica, aparuta in Europa la sfarsitul sec. XVIII si inceputul sec. XIX ca o reactie impotriva clasicismului, caracterizata prin suprimarea regulilor formale, prin introducerea notelor de lirism, de sensibilitate si de imaginatie si prin zugravirea figurilor exceptionale. ♦ Ansamblu de aspecte proprii curentului romantic; inclinare spre visare, spre melancolie; romantiozitate. 2. Romantism filozofic = denumire data teoriilor care pun accent pe intuitie ca metoda de cunoastere, pe libertatea si spontaneitatea de gandire si de fapta, precum si pe pasiuni si interese in morala, ca o reactie contra filozofiei clasice, rationale. [< fr. romantisme].
FECUND, -A, fecunzi, -de, adj. 1. (Biol.) Care este apt sa se reproduca; (sens curent) care se inmulteste usor si repede; prolific. ♦ (Despre pamant, terenuri) Care da multe roade, care produce mult; roditor, productiv, fertil, manos. 2. Fig. (Despre idei, imaginatie etc.) Bogat. 3. Fig. (Despre oameni) Care scrie, compune, produce, publica mult, care are capacitatea de a da, usor si repede, opere de creatie, productii artistice sau stiintifice. – Din fr. fecond, lat. fecundus.
CLASICISM s. n. 1. Ansamblu de trasaturi proprii culturii antice greco-latine din cel mai inalt stadiu de dezvoltare a ei, caracterizata prin armonie, puritate, sobrietate etc. 2. curent in arta si literatura europeana, aparut in sec. XVII in Franta, caracterizat prin imitarea modelelor antice greco-latine, prin interesul pentru aspectul moral, prin urmarirea unui ideal, prin disciplinarea imaginatiei si a sensibilitatii, prin ordine, echilibru si claritate. 3. Perioada din istoria culturii universale sau nationale ale carei creatii reprezinta un maximum de realizare artistica pentru perioada respectiva. – Din fr. classicisme.
CLASICISM s. n. 1. atitudine estetica fundamentala, caracterizata prin tendinta de a observa fenomenele in lumina universalului si de a inchega intr-un sistem stabil, armonios si proportional, elementele frumosului in conformitate cu anumite norme, tinzand spre un tip ideal, senin si echilibrat al perfectiunii formelor, care caracterizeaza cultura antichitatii greco-latine si alte momente ale diverselor culturi dominate. 2. curent in arta si literatura europeana din sec. XVII-XVIII caracterizat prin imitarea modelelor antichitatii greco-latine, prin suprematia principiilor morale, prin triumful ratiunii asupra sentimentelor si fanteziei, prin cultul pentru adevar si natural, prin respectarea stricta a anumitor reguli, prin ordine, echilibru si claritate. 3. perioada in istoria culturii universale si nationale ale carei creatii reprezinta maximum de realizare artistica si modele demne de urmat. (< fr. classicisme)
CLASIC, -A, clasici, -ce, adj. 1. (Despre opere literare, stiintifice, artistice) Care serveste ca model de perfectiune, care poate fi luat drept model; p. ext. care este scris dupa canoanele obisnuite, traditionale. ♦ (Despre scriitori, artisti, oameni de stiinta etc.; adesea substantivat) De mare valoare, a carui opera isi pastreaza importanta de-a lungul veacurilor, ramane in patrimoniul cultural-stiintific al unui popor sau al lumii. 2. Care concentreaza caracteristicile (bune sau rele ale) unui lucru, ale unei actiuni, ale unei situatii etc.; tipic, caracteristic; care este folosit in mod curent. Procedeu tehnic clasic 3. Care apartine clasicismului, privitor la clasicism. – Din fr. classique, lat. classicus.
curent, -A I. adj. 1. (despre vorbire) curgator, fluent. 2. (despre an, luna) in curs; prezent. ◊ (fig.) care circula; obisnuit, uzual. 3. apa ~a = apa care curge de la robinet. 4. (mat.) punct ~ = punct mobil care parcurge o curba. II. s. m. 1. deplasare a unei mase de apa sau de aer intr-o anumita directie. 2. miscare orientata a particulelor incarcate cu sarcini electrice. 3. parama ce trece printr-un sistem de scripeti cu care se ridica barcile. III. s. n. ansamblu de idei, de teorii politice, stiintifice, artistice etc., rezultanta generala a tendintelor unei anumite epoci. ♦ a se pune (sau a se tine) la ~ = a se informa. (< fr. courant)