Dex cuvant imprumutat

ELEMENT I. s. n. 1. (ant.) fiecare dintre cele patru componente primordiale (focul, aerul, apa, pamantul) ale corpurilor si fenomenelor naturii. 2. (pl.) fenomene, forte ale naturii. 3. parte componenta a unui intreg, a unui ansamblu. ♦ (lingv.) ~ de compunere = tema, cuvant imprumutat, fara existenta independenta, numai in compunerea de tip savant; ~ de relatie = cuvant sau locutiune care exprima raporturi sintactice. ◊ membru al unei colectivitati etc. 4. (chim.) corp simplu, care in combinatie cu alte asemenea corpuri, da nastere corpurilor compuse. 5. (fig.) mediu in care traieste o fiinta. ♦ a fi in ul sau = a fi intr-o situatie favorabila. 6. (mat.) obiect fizic sau al gandirii cu care se formeaza o multime. 7. celula a unei pile electrice. 8. (pl.) principiu, notiune de baza a unei discipline, a unei teorii etc. II. s. m. fiecare dintre piesele componente ale unui radiator de calorifer. (< fr. element, lat. elementum)

BARBARISM, barbarisme, s. n. cuvant imprumutat dintr-o limba straina fara a fi necesar (si fara a se asimila in aceasta); cuvant de jargon. – Din fr. barbarisme, lat. barbarismus.

IMPRUMUT, imprumuturi, s. n. 1. Faptul de a (se) imprumuta; (concr.) obiect sau suma de bani imprumutata. ◊ Loc. adj. De imprumut = care este imprumutat. ◊ Expr. A fi ca de imprumut sau aparea de imprumut = a nu i se potrivi cuiva. ◊ Loc. vb. A da (sau a lua) cu imprumut = a imprumuta (1). 2. cuvant, constructie lexicala etc. luata din alta limba. Imprumut lingvistic. – Lat. in promutuum.

NEOLOGISM, neologisme, s. n. cuvant imprumutat de curand din alta limba sau creat recent intr-o limba prin mijloace proprii. [Pr.: ne-o-] – Din fr. neologisme.

RUSISM ~e n. Expresie sau cuvant impru-mutat din limba rusa. /rus + suf. ~ism

CONCATENATIE s.f. (Lit.) Figura de stil constand in inlaturarea membrelor unei perioade prin unele cuvinte imprumutate de la un membru precedent; inlantuire de anadiploze succesive; conexiune; epiploca. [< fr. concatenation, lat. concatenatio].

CONCATENATIE s. f. 1. figura de stil constand in inlaturarea membrelor unei perioade prin cuvinte imprumutate de la un membru precedent; inlantuire retorica de anadiploze succesive; conexiune; epiploca. 2. (lingv.) inlantuire de elemente vecine, in plan sintagmatic; (p. ext.) inlantuire de elemente constitutive (cauze si efecte, termeni ai unui silogism etc.); juxtapunere. (<fr. concatenation, lat. concatenatio)

TURCO-PERSAN, -A adj. (despre cuvinte) imprumutat de limba turca din persana. (< fr. turco-persan)

pro- – Pref. care arata repetitia. Sl. pro-. Apare in mai multe cuvinte imprumutate din sl., dar a fost productiv numai in Banat, unde se ataseaza la cuvinte de provenienta variata: procoase „a coase din nou”; profierbe „a refierbe”; prostringe „a reculege”; proface „a reface”.

re-. – Pref. care indica repetarea unei actiuni verbale. Fr. re-. Se ataseaza atit la cuvintele imprumutate deja cu pref. (reconstitui, din fr. reconstituer), ca si cuvintele mostenite (realege „a alege din nou” ‹ alege). In general, in acest ultim caz, este de asemeni un calc din fr.: reculege „a se concentra” ‹ culege „a aduna”, ca fr. recueillir ‹ cueillir. Cum acest pref. se poate atasa la un numar indefinit de vb., se citeaza numai cuvintele care merita o mentiune speciala.

imprumutat, -A, imprumutati, -te, adj. Care este luat sau dat cu imprumut. ♦ (Despre cuvinte, obiceiuri etc.) Care este din alta limba sau de la alt popor. ♦ Imitat. – V. imprumuta.

FRANTUZISM, frantuzisme, s. n. cuvant, expresie imprumutate din limba franceza de o alta limba si neasimilate de aceasta. – Frantuz + suf. -ism.

XENISM, xenisme, s.n. cuvant strain imprumutat intr-o limba, fara a-l fi adaptat la propriul sistem. (din fr. xenisme) [si NODEX]

SARBISM, sarbisme, s. n. cuvant, expresie imprumutate de o limba din limba sarba (si neasimilate). – Sarb + suf. -ism.

XENISM ~e n. cuvant strain imprumutat de o limba, fara a-l fi adaptat la propriul sistem. /<fr. xenisme

DADA s.n. Nume adoptat de curentul cunoscut mai ales sub denumirea de dadaism (cuvantul pare imprumutat din limbajul copiilor). [< fr. (l'ecole) dada, cf. dada – calut de lemn].

CALC s.n. 1. Copie a unei schite, a unui desen facut pe hartie speciala. ◊ Hartie de calc = hartie transparenta de copiat. 2. (Lingv.) Traducere dintr-o limba intr-alta limba a elementelor de formare a unui cuvant compus sau a unei expresii; preluarea de catre un cuvant a sensului sau a sensurilor unui cuvant strain; imprumut semantic. [< fr. calque, cf. it. calco].

GRECISM s.n. cuvant, expresie imprumutata din limba greaca si neasimilata. [< fr. grecisme].

LATINISM s.n. 1. cuvant, constructie imprumutate din latina; neologism de origine latina. 2. Tendinta a unor lingvisti romani din sec. XVIII-XIX de a da limbii romane un aspect cat mai apropiat de cel al limbii latine, excluzand cuvintele de alta origine; curentul latinist. [Cf. fr. latinisme].

NEOLOGISM s.n. (Lingv.) cuvant nou imprumutat dintr-o limba straina sau creat prin mijloace proprii in limba respectiva; (p. restr.) imprumut lexical recent. [< fr. neologisme, cf. gr. neos – nou, logos – cuvant].

GRECISM s. n. 1. cuvant, expresie imprumutata din limba greaca, inca neadaptate. 2. influenta limbii si culturii grecesti asupra altei limbi si culturi. (< fr. grecisme)

LATINISM s. n. 1. cuvant, constructie imprumutate din latina si neintegrate inca. 2. curent in lingvistica si filologia romana din sec. XIX, care, continuand ideile fruntasilor ccolii Ardelene, din dorinta de a demonstra multilateral, impotriva teoriilor false si tendentioase, latinitatea poporului roman si a limbii sale, a ajuns la unele exagerari pe linia latinizarii fortate a limbii; curentul latinist. (< fr. latinisme)

NEOLOGISM s. n. cuvant nou, imprumutat dintr-o limba straina sau creat prin mijloace proprii in limba respectiva; (p. restr.) imprumut lexical recent. *acceptie noua a unui cuvant. (< fr. neologisme)

SAVANT, -A I. adj., s. m. f. (om de stiinta) cu cunostinte vaste si profunde; erudit. II. adj. 1. care denota multa eruditie. 2. (lingv.; despre cuvinte, constructii) imprumutat (recent) din greaca sau latina; format din elemente grecesti sau latinesti; (p. ext.) folosit de oamneii instruiti, livresc. ◊ care are la baza limbile si cultura greco-latina; cult. ◊ (despre limbi) folosit ca limba de cultura. (< fr. savant)

TURCISM s. n. cuvant, expresie imprumutate din limba turca. (< turc + -ism)

trans- – Pref. care adauga unor cuvinte sensul de „pe cealalta parte”. Lat. trans; numai in cuvinte neol. imprumutate din fr.

CALC, calcuri, s. n. 1. (In expr.) Hartie de calc = hartie transparenta pentru copiat. ♦ Copia unei schite sau a unui desen, luata pe hartie de calc. 2. Traducerea din alta limba a elementelor de formare a unui cuvant sau a unei expresii; adaugarea la un cuvant a unui sens nou, dupa modelul unui cuvant strain; imprumut semantic. – Fr. calque (< it.).

RUSISM, rusisme, s. n. cuvant sau expresie imprumutata din limba rusa (si neasimilata) – Rus + suf. -ism.

RUTENISM, rutenisme, s. n. cuvant sau expresie imprumutata din limba ucraineana (si neasimilata). – Rutean + suf. -ism.

SLAVISM, slavisme, s. n. cuvant, expresie, constructie imprumutate dintr-o limba slava de alta limba (si neasimilate). – Din fr. slavisme, germ. Slawismus.

HETERONIMIE s. f. (lingv.) folosire a unor perechi de cuvinte formate din radicale diferite, cuvinte mostenite sau imprumutate. (< fr. heteronymie)

RUSISM s. n. cuvant, expresie etc. imprumutate din limba rusa si neasimilate. (< rus. rusizm)

ANGLICISM, anglicisme, s. n. Expresie specifica limbii engleze; cuvant de origine engleza imprumutat, fara necesitate, de o alta limba si neintegrat in aceasta. – Din fr. anglicisme.

LATINISM¹ ~e n. Imprumut din limba latina; cuvant de origine latina. /<fr. latinisme

ANGLICISM s.n. (Lingv.) Expresie proprie limbii engleze; cuvant de origine engleza, imprumutat de o alta limba, inca neintegrat in aceasta. [Pl. -me. / < fr. anglicisme].

SLAVISM s.n. cuvant, expresie sau constructie imprumutata dintr-o limba slava. [< fr. slavisme].

SLAVISM s. n. 1. cuvant, expresie sau constructie imprumutate dintr-o limba slava si neasimilate. 2. panslavism. (< germ. Slawismus, fr. slavisme)

LATINISM, (1) latinisme, s. n. 1. cuvant, forma sau constructie sintactica imprumutate (fara necesitate) din limba latina (si neasimilate inca in limba care a facut imprumutul). 2. Curent aparut in lingvistica si in filologia romaneasca din sec. XIX, care, pentru a demonstra caracterul latin al limbii romane, a incercat sa elimine din ea cuvintele de alte origini si sa modifice astfel forma celor latine, incat sa le apropie cat mai mult de forma originara; a contribuit la generalizarea scrierii cu caractere latine si a adus noi argumente in sprijinul originii latine a limbii romane. – Din fr. latinisme. Cf. latin.

NEOLOGIC, -A, neologici, -ce, adj. (Despre cuvinte, expresii) Care a fost imprumutat recent dintr-o limba straina; care constituie o formatie lingvistica noua; propriu neologismelor; neologistic. Formatie neologica. [Pr.: ne-o-] – Din fr. neologique.

GERMANISM, germanisme, s. n. cuvant, constructie etc. specifice limbii germane, imprumutate de o alta limba fara sa fie asimilate de aceasta. – Din fr. germanisme.

JARGON, jargoane, s. n. 1. Limbaj specific anumitor categorii sociale, care reflecta dorinta celor ce-l vorbesc de a se distinge de masa mare a vorbitorilor si care se caracterizeaza prin abundenta cuvintelor si expresiilor pretentioase, de obicei imprumutate din alte limbi. 2. (Inv., azi impr.) Dialect, grai. – Din fr. jargon.

JARGON, jargoane, s. n. 1. Limbaj specific anumitor categorii sociale, profesionale etc., care reflecta fie dorinta celor ce-l vorbesc de a se distinge de masa mare a vorbitorilor, fie tendinta de a folosi termeni specifici profesiunilor respective si care se caracterizeaza prin abundenta cuvintelor si expresiilor pretentioase, de obicei imprumutate din alte limbi, sau a celor de ingusta specialitate. 2. (Inv., azi impr.) Dialect, grai. – Din fr. jargon.

ANGLICISM ~e n. cuvant sau expresie specifica limbii engleze. 2) Imprumut din limba engleza. /<fr. anglicisme

ETERONIMIE s.f. (Lingv.) Folosire a unor perechi de cuvinte din radicale diferite, cuvinte in general mostenite, mai rar imprumutate. [Var. heteronimie s.f. / < fr. heteronimie, cf. gr. heteros – diferit, onoma – nume].

GRECISM, grecisme, s. n. cuvant, expresie sau constructie care au fost imprumutate din limba greaca, fara a fi fost asimilate. ♦ Influenta limbii (si culturii) grecesti asupra altei limbi (si culturi). – Din fr. grecisme.

GALICISM ~e n. 1) cuvant sau expresie specifica pentru limba franceza. 2) Imprumut francez intr-o alta limba. /<fr. gallicisme

CULTISM s.n. 1. Bogatie, afectare particulara a stilului; culteranism; gongorism. ♦ Greseala de limba a carei origine o constituie dorinta de a se exprima mai literar, mai putin banal. 2. cuvant introdus in limba pe cale culta; imprumut cult, opus celui popular. [< fr. cultisme].

SEMICALC s.n. cuvant sau expresie in care o parte se imprumuta, iar alta se ia din resursele interne ale limbii; semiimprumut. [Pl. -uri. / et. incerta].

SEMICALC ~uri n. lingv. cuvant sau expresie in care o parte constituie un imprumut din alta limba, iar cealalta parte este formata pe baza resurselor interne ale limbii date; semiimprumut. /semi- + calc

SEMIIMPRUMUT ~uri n. cuvant sau expresie in care o parte constituie un imprumut din alta limba, iar cealalta parte este formata pe baza resurselor interne ale limbii date; semicalc. /semi- + imprumut

RUTA², rute, s. f. (Bot.) Ruta graveolens. (din lat. ruta, imprumut cultural din sec. al XVII-lea; nu este un cuvant traditional si, prob., nici sl. sau magh.)

imprumuta, imprumut, vb. I. Tranz. si refl.1. A da cuiva sau a lua de la cineva un bun care urmeaza sa fie restituit. 2. A adopta cuvinte, obiceiuri etc.; p. ext. a imita. – Lat. *impromutare sau din imprumut.

avant- Prefix imprumutat din fr., si care se aplica unui mic numar de cuvinte neol., pentru a indica o pozitie care o preceda (in timp sau in spatiu) pe cea indicata de cuvintul simplu: avantgarda, s. f.; avantpost, s. n.; avantpremiera, s. f.; avantscena, s. f.

DADAISM (< fr.) Miscare literar-artistica dezvoltata in perioada Primului Razboi Mondial si in anii imediat urmatori. Primele manifestari apar la Zurich in 1916, cand poetul francez, originar din Romania, Tristan Tzara, scriitorii germani Hugo Ball si Richard Huelsenbeck, sculptorul francez Hans Arp s.a. fondeaza cabaretul Voltaire-club literar, galerie de expozitie si sala de teatru. Din 1919, gruparea s-a mutat la Paris, initiind manifestari nihiliste impotriva culturii, puternic discreditata dupa Primul Razboi Mondial; s-au facut experimente de poezie si colaje in pictura si sculptura. Hazardul este ridicat la rang de principiu de creatie, iar negatia este cuvantul de baza in vocabularul dadaist. Mijloacele principale folosite au fost imprumutate din miscare f*******a: manifeste, poezii fonetice, poemul simultan, muzica zgomotoasa, spectacole publice provocatoare. Printre reprezentantii miscarii: M. Duchamp, Man Ray, F. Picabia, Marcel Iancu, Max Ernst.

inter- Pref. care adauga unor cuvinte sensul sp. entre. Lat. inter-, cf. intre. Apare intr-o serie de neol. imprumutate limbii fr., din care unele circula si in rom. in forma lor simpla (intercontinental, cf. continental; interlocutor, cf. locutor; international); in alte cazuri, s-a adaugat unui cuvint rom., prin analogie cu cuvintul fr. corespunzator (interpune, ca fr. interposer; interveni, ca fr. intervenir; interzice, ca fr. interdire). In sfirsit, adesea apare si in cuvinte care nu se folosesc cu forma lor simpla (interferenta, interjectie, interlop, intermitent, interpela, interpola, interpreta, interval etc.).

A imprumuta imprumut tranz. 1) (bani sau lucruri) A da pentru un timp (cu conditia restituirii). Cat vrei sa-ti imprumut? 2) (bani sau lucruri) A lua pentru un timp (cu conditia restituirii). ~ o suma mica. 3) fig. (obiceiuri, cuvinte) A lua si a adopta de alte popoare; a importa. ~ o tema folclorica. /Din imprumut

BARBARISM s. n. cuvant, constructie introduse intr-o limba straina fara a fi necesare si neintegrate in limba care le-a imprumutat. (< fr. barbarisme, lat. barbarismus)

spin (-ni), adj. m. – Glabru, fara par. – Mr. spin. Gr. σπάνος, de la στάνυς „lipsa de densitate” (Densusianu, Hlr., 345; Philippide, II, 14 si 733; Bezdechi, Dacor., IV, 1282; REW 8118b; Rohlfs, EWUG, 2012; Rosetti, II, 68; Sandfeld 29), cf. alb. spenk, sl. spanu. Prezenta unui intermediar lat. *spanus nu pare o ipoteza posibila si nici necesara (calabr., sicil. spanu este imprumut direct din gr.). Der. din sl. este posibila, dar se loveste de dificultatea trecerii lui an › in, care este aceeasi din cuvintele mult discutate, jupin, smintina, stina si stapin. – Der. spinatic (var. spinatec), adj. (glabru).

fara s. f. – Casta, rasa. – Mr. fara. Ngr. φαρα, cf. alb. fare (Meyer 100; Philippide, II, 641), bg. fara (Berneker 279). Pare sa provina din longob. fara (Puscariu, Dacor., VII, 293; Giuglea, Dacor., II, 396; DAR), si a fost citat ca element v. germ. in rom., nejustificat, se pare, intrucit este vorba de un cuvint imprumutat dintr-un idiom balcanic, in epoca recenta. In acelasi timp, este cuvint incert, intrebuintat de patru ori de Petru Maior, care foloseste adesea cuvinte mr. (si acesta pare a fi cazul lui fara) si o data intr-un text popular din Hateg, in care este posibil sa fie o patrundere a mr. Dupa Mladenov 660, cuvintul ar fi de origine tc.

CONVERSIUNE ~i f. 1) Modificare a conditiilor unui imprumut prin micsorarea dobanzii si prelungirea termenului de plata. 2) Schimbare a unei sume de bani in alta (apartinand altui stat). 3) Trecere la alta credinta. ~ea unui eretic la crestinism. 4) Modificare a esentei unui lucru. ~ea metalelor. 5) lingv. Procedeu de formare a cuvintelor prin trecerea lor dintr-o categorie gramaticala in alta fara schimbarea formei. [Art. conversiunea; G.-D. conversiunii; Sil. -si-u-] /<fr. conversion, lat. conversio, ~onis

CONVERSIUNE s.f. 1. Schimbare a conditiilor unui imprumut (prin prelungirea termenelor, micsorarea dobanzilor etc.). ♦ (Ec.) Preschimbare a unei valori (mai ales monetare) intr-o valoare de alta natura. 2. (Rar) Schimbare a naturii, a formei unui lucru. ♦ Transformare in urma unui proces chimic, a unei specii de molecule in alte specii de molecule. ♦ (Biol.; in forma conversie) schimbare in ordinea liniara a genelor; transmutatie genetica. 3. Reluare in ordine inversa a termenilor unei sintagme sau fraze, fara ca intelesul sa sufere; reversiune. ♦ Formare de noi cuvinte prin schimbarea categoriei gramaticale; hipotaxa. 4. (Log.) Rasturnare a unei judecati prin inlocuirea reciproca a subiectului cu predicatul. ♦ (Cib.) Traducere a unui cuvant, a unui numar sau a unui mesaj alfanumeric dintr-un cod sau limbaj intr-altul. [Var. conversie s.f. / cf. fr. , engl. conversion, lat. conversio].

CONVERSIUNE s. f. 1. modificare a conditiilor initiale ale unui imprumut. ◊ preschimbare a unei valori monetare intr-o valoare de alta natura. 2. (rar) schimbare a naturii, a formei unui lucru. ◊ modificare a unui sistem fizic sau tehnic prin transformarea unor marimi date. ◊ transformare, in urma unui proces chimic, a unei specii de molecule in alte specii de molecule. ◊ (biol.) schimbare in ordine liniara a genelor; transmutatie genetica. 3. reluare in ordine inversa a termenilor unei sintagme, cu sau fara schimbarea intelesului ori functiilor sintactice; reversiune. ◊ schimbare a clasei lexico-gramaticale, a valorii unui cuvant; hipotaxa. 4. (log.) rasturnare a unei judecati prin inlocuirea reciproca a subiectului cu predicatul. 5. traducere a unui cuvant, numar sau mesaj alfanumeric dintr-un cod sau limbaj intr-altul. 6. mecanism psihic care face sa apara un simptom corporal la locul unui efect refulat ce nu poate accede in constiinta fara a provoca o reactie de angoasa. (< fr. conversion, lat. conversio)