Rezultate din textul definițiilor
AUGMENTATIV, -A, augmentativi, -e, adj., s. n. 1. (Afix) care serveste la formarea unui cuvant nou denumind un obiect de dimensiuni mai mari decat ale obiectului desemnat prin cuvantul de baza. 2. (Cuvant) care este format cu un augmentativ (1). – Din fr. augmentatif.
REDUPLICA, reduplic, vb. I. Tranz. A dubla. ♦ (Fon.) A repeta unul sau mai multe foneme din radacina unui cuvant, pentru a da cuvantului alta valoare morfologica sau stilistica sau pentru a forma un cuvant nou. – Din lat. reduplicare.
REGRESIV, -A, regresivi, -e, adj. Care se opune progresului, care tinde spre o stare sau o forma (economica, sociala, politica etc.) inapoiata; care da inapoi, care este in regres. ♦ Miscare regresiva = miscare care se face in directia inversa celei normale. (Lingv.) Derivare regresiva = mod de formare a unui cuvant nou prin suprimarea unui afix de la un cuvant (mai) vechi. Formatie regresiva sau derivat regresiv = cuvant format prin derivare regresiva. Asimilare regresiva = fenomen fonetic in care sunetul modificat se afla inaintea sunetului care exercita influenta modificatoare. – Din fr. regresif.
COMPUNERE, compuneri, s. f. 1. Actiunea de a (se) compune si rezultatul ei; alcatuire, imbinare. 2. (Concr.) Bucata literara sau muzicala; compozitie. 3. (Concr.) Lucrare scolara asupra unei teme. 4. (Lingv.) Sistem de formare a cuvintelor prin alipirea mai multor cuvinte avand drept rezultat un cuvant nou. – V. compune.
COMPUNERE ~i f. 1) v. A COMPUNE. 2) lingv. Procedeu sintactico-morfologic de formare a unui cuvant nou prin reunirea a doua sau a mai multor cuvinte. 3) mat. Operatie de determinare a rezultantei a doi sau mai multi vectori. 4) Lucrare pe o tema literara sau libera scrisa de un elev cu scopul verificarii cunostintelor lui. 5) inv. Rezultat al unui proces de creatie artistica; compozitie. [G.-D. compunerii] /v. a compune
DERIVARE s.f. 1. Provenire, coborare din... 2. Procedeu de formare a cuvintelor cu afixe. ◊ Derivare progresiva = procedeu de formare a cuvintelor prin adaugarea afixelor; derivare regresiva = procedeu de formare a unui cuvant nou prin suprimarea unui sufix de la un cuvant deja existent in limba. 3. (Mat.) Operatie de calcul diferential prin care se obtine o derivata. [< deriva].
MONOVERB s.n. Joc distractiv care consta in a reprezenta un cuvant prin litere combinate intre ele sau cu figuri, sensul acestuia reiesind din pozitia elementelor componente. ◊ Monoverb cu incastru = monoverb in care, prin introducerea unui cuvant sau a unei litere intr-o imagine, se obtine un cuvant nou; monoverb epentetic = monoverb ilustrat prin doua imagini, una numita „baza”, iar cealalta „plus”, cuvantul „plus” introducandu-se neschimbat intre literele care formeaza cuvantul „baza”. [Cf. gr. monos – unic, lat. verbum – cuvant].
COMPUNERE s. f. 1. actiunea de a compune. 2. bucata literara sau muzicala; compozitie. 3. procedeu de formare a cuvintelor prin crearea unui cuvant nou din mai multe cuvinte intregi existente independent, cu ajutorul unor elemente de compunere sau din abrevieri. 4. lucrare scolara scrisa asupra unei teme; compozitie (6). (<compune)
COMPUNERE s.f. 1. Actiunea de a compune si rezultatul ei; alcatuire. 2. (Concr.) Bucata literara sau muzicala; compozitie. 3. (Lingv.) Sistem de formare a cuvintelor prin alipirea a doua cuvinte care formeaza un cuvant nou. 4. Lucrare scolara asupra unei teme. [< compune].
REDUPLICA vb. I. tr. 1. (Rar) A dubla. 2. A repeta intr-un cuvant o silaba sau o litera pentru a da cuvantului alta valoare morfologica sau stilistica sau pentru a forma un cuvant nou. [P.i. reduplic. / < it. reduplicare].
REGRESIV, -A adj. (op. progresiv) Care merge, care da inapoi; opus, contra progresului. ♦ Miscare regresiva = miscare in directia inversa celei normale; derivare regresiva = mod de formare a unui cuvant nou prin suprimarea unui afix de la un cuvant vechi; asimilare regresiva = fenomen in care elementul asimilator se gaseste dupa elementul asimilat. [Cf. fr. regressif].
SARADA s.f. Enigma in versuri formata din mai multe fragmente reprezentand cuvinte de sine statatoare, care, unite intre ele, dau un cuvant nou. ♦ Enigma. [< fr. charade, cf. prov. charrado – conversatie].
LOGOGRIF s. n. 1. problema enigmistica in care prin suprimarea pe rand a cate unei litere sau silabe dintr-un cuvant se obtine un cuvant nou. 2. (fig.) lucru confuz, greu de descifrat; enigma. (< fr. logogriphe)
METAGRAMA s. f. 1. schimbare a unei litere intr-un cuvant. 2. problema enigmistica, in versuri sau in imagini, constand in obtinerea unui cuvant nou prin anagramare si inlocuirea unei vocale cu alta. (fr. metagramme)
MONOVERB s. n. joc distractiv constand in a reprezenta un cuvant prin litere combinate intre ele sau cu figuri, sensul acestuia reiesind din pozitia elementelor componente. o~ cu incastru = monoverb in care, prin introducerea unui cuvant sau a unei litere intr-o imagine, rezulta un cuvant nou. (< it. monoverbo)
NEOLOGISM s. n. cuvant nou, imprumutat dintr-o limba straina sau creat prin mijloace proprii in limba respectiva; (p. restr.) imprumut lexical recent. *acceptie noua a unui cuvant. (< fr. neologisme)
PREFIX s. n. 1. afix care se ataseaza inaintea radacinii sau temei unui cuvant, pentru a forma un cuvant nou. 2. (telec.) indicativ de apel; numar care indica o anumita localitate sau tara si trebuie format inaintea numarului de telefon al abonatului. (< fr. prefixe, lat. praefixus)
REDUPLICA vb. tr. 1. a dubla. 2. a repeta intr-un cuvant o silaba, o litera pentru a da cuvantului alta valoare morfologica sau stilistica ori pentru a forma un cuvant nou. (< lat. reduplicare)
REGRESIV, -A adj. 1. care merge, care da inapoi; contrar progresului.o derivare ~a = procedeu de formare a unui cuvant nou de la un cuvant existent in limba prin suprimarea unui afix; o miscare ~a = miscare in directia inversa celei normale. 2. (biol.) referitor la o regresiune, care constituie o regresiune. (< fr. regressif)
SINAGRAMA s. f. problema enigmistica constand in prezentarea unui cuvant din care trebuie sa se extraga o litera, ce urmeaza sa fie adaugata la inceputul sau sfarstiul unui sinonim al cuvantului nou format, obtinandu-se un cuvant nou. (< sin/onim/ + /ana/grama)
SINOVERB s. n. problema enigmistica ce consta din combinarea a doua sinonime din care se obtine un cuvant nou, cu un alt inteles decat cele de la care s-a pornit. (< sin/onim/ + verb /2/)
SARADA s. f. 1. enigma in versuri din mai multe fragmente reprezentand cuvinte de sine statatoare, care, unite intre ele, dau un cuvant nou. 2. lucru greu de inteles; enigma. (< fr. charade)
TRANSPOZITIE s. f. 1. transpunere. 2. (mat.) permutare in care toate elementele, in afara de doua (care se schimba unul cu celalalt), raman neschimbate. 3. (chim.) schimbare a pozitiei unor atomi sau radicali dintr-o molecula organica pentru a forma un izomer. 4. (muz.) transcriere sau executare a unei compozitii in alta tonalitate decat cea initiala. 5. (biol.) miscare a unei gene dintr-un set cromozomial sau dintr-un cromozom in altul. 6. problema enigmistica, in schimbarea pozitiei partilor componente ale unei sarade din a caror insumare inversa trebuie sa rezulte un cuvant nou. (< fr. transposition)
PSEUDOPREFIXA, pseudoprefixez, vb. I. Tranz. A forma un nou cuvant cu ajutorul unui pseudoprefix. [Pr.: pse-u-] – Din pseudoprefix.
METAGRAMA, metagrame, s. f. Joc distractiv prin care se formeaza cuvinte noi inlocuind mereu cate o litera din cuvantul dat initial. – Din fr. metagramme.
SUFIX, sufixe, s. n. Imbinare de sunete sau un singur sunet care se adauga dupa radacina sau dupa tema unui cuvant pentru a crea cuvinte sau forme gramaticale noi. ◊ Sufix lexical = sufix care ajuta la formarea cuvintelor noi, schimband sensul sau categoria gramaticala a cuvantului de baza. Sufix gramatical (sau flexionar) = sufix cu ajutorul caruia se creeaza forme gramaticale. – Din fr. suffixe.
METAGRAMA ~e f. Joc distractiv care consta in formarea de cuvinte noi prin inlocuirea mereu a cate o litera din cuvantul dat initial. /<fr. metagramme
CONVERSIUNE s.f. 1. Schimbare a conditiilor unui imprumut (prin prelungirea termenelor, micsorarea dobanzilor etc.). ♦ (Ec.) Preschimbare a unei valori (mai ales monetare) intr-o valoare de alta natura. 2. (Rar) Schimbare a naturii, a formei unui lucru. ♦ Transformare in urma unui proces chimic, a unei specii de molecule in alte specii de molecule. ♦ (Biol.; in forma conversie) schimbare in ordinea liniara a genelor; transmutatie genetica. 3. Reluare in ordine inversa a termenilor unei sintagme sau fraze, fara ca intelesul sa sufere; reversiune. ♦ Formare de noi cuvinte prin schimbarea categoriei gramaticale; hipotaxa. 4. (Log.) Rasturnare a unei judecati prin inlocuirea reciproca a subiectului cu predicatul. ♦ (Cib.) Traducere a unui cuvant, a unui numar sau a unui mesaj alfanumeric dintr-un cod sau limbaj intr-altul. [Var. conversie s.f. / cf. fr. , engl. conversion, lat. conversio].
FOND s.n. I. 1. Ceea ce este esential intr-un lucru, continut. ◊ Articol de fond = articol care trateaza o problema importanta actuala; editorial; fond lexical principal = partea esentiala si cea mai stabila a vocabularului unei limbi, cuprinzand cuvintele care exprima notiunile fundamentale din viata si activitatea oamenilor si constituind baza pentru formarea de cuvinte noi. ♦ In fond = in realitate, de fapt. 2. Trasaturile de baza ale caracterului, ale individualitatii unei persoane. 3. Culoare care formeaza campul, baza unui tablou, din care se detaseaza, figurile, detaliile. ♦ (Poligr.) Strat de culoare sau ornament peste care se tipareste un text. 4. (Sport) Alergare de fond = alergare pe distanta lunga. II. 1. Totalitatea mijloacelor materiale si banesti de care dispune o intreprindere, o institutie etc. ◊ Fond de acumulare = parte a venitului national pe seama careia se realizeaza cresterea si perfectionarea productiei, se creeaza rezerve si se asigura sporirea fondurilor si rezervelor materiale din sfera neproductiva. 2. Totalitatea bunurilor, a valorilor dintr-un anumit domeniu (mai ales cultural). ◊ Fond de carti = totalitatea cartilor pe care le poseda o biblioteca. [< fr. fond].
INCORPORATIE s.f. 1. Incorporare. 2. Constructie gramaticala specifica unor limbi, constand in aceea ca se include complementul in verb, sudandu-se cu el si dand nastere unui nou cuvant compus. [Gen. -iei, var. incorporatie, incorporatiune. / < fr. incorporation].
JARGONAFAZIE s.f. (Med.) Afazie constand din folosirea de catre bolnavi a unor cuvinte noi, inexistente si fara semnificatie. [Gen. -iei. / < fr. jargonaphasie].
METAGRAMA s.f. Schimbare a unei litere intr-un cuvant. ♦ Joc care consta in a forma cuvinte noi inlocuind mereu cate o litera din cuvantul initial definit. [< fr. metagramme, cf. gr. meta – dupa, gramma – litera].
NEOLOGISM s.n. (Lingv.) cuvant nou imprumutat dintr-o limba straina sau creat prin mijloace proprii in limba respectiva; (p. restr.) imprumut lexical recent. [< fr. neologisme, cf. gr. neos – nou, logos – cuvant].
SUFIX s.n. Sunet sau imbinare de sunete care se adauga la radacina unui cuvant, creandu-se astfel noi cuvinte, sensuri sau valori gramaticale. [Pl. -xe. / cf. fr. suffixe, lat. suffixus].
ANTOVERB s. n. problema enigmistica, ce consta in prezentarea unui cuvant sub forma unui text literar, unei ilustratii, cerand sa se afle antonimul acestuia, apoi antonimul cuvantului nou aflat. (< anto/nim/ + verb/2/)
INFIXATIE s. f. formare de noi cuvinte cu ajutorul infixelor. (< engl. infixation)
INCORPORATIE s. f. 1. incorporare. 2. constructie gramaticala specifica unor limbi, constand in aceea ca in verb se include complementul, sudandu-se cu el si dand nastere unui nou cuvant compus. (< fr. incorporation, lat. incorporatio)
JARGONAFAZIE s. f. tulburare de limbaj constand din folosirea de catre bolnavi a unor cuvinte noi, inexistente. (< fr. jargonaphasie)
CALCHIA vb. I. tr. 1. A copia (o schita, un desen etc.) pe hartie de calc. 2. (Lingv.) A forma un cuvant sau o expresie printr-un calc lingvistic; a adauga un sens nou unui cuvant sub influenta unui cuvant strain. [Pron. -chi-a, p.i. 3,6 -iaza, ger. -iind, var. calca vb. I. / < fr. calquer, cf. it. calcare].
CALCHIA vb. tr. 1. a copia pe hartie de calc. 2. a forma cuvinte, expresii noi prin calc (2); a adauga un sens nou unui cuvant sub influenta unui cuvant strain; decalca (2). (dupa fr. calquer)
ARGOU, argouri, s. n. Limbaj conventional al unui grup social care, spre a nu fi inteles de restul societatii, foloseste cuvinte speciale (regionale si straine), da sensuri noi unor cuvinte cunoscute etc. – Fr. argot.
APRES MOI (APRES nouS) LE DELUGE (fr.) dupa mine (dupa noi) potopul – Cuvinte atribuite marchizei de Pompadour si lui Ludovic al XV-lea. Imbinare de egoism profund si nepasare pentru soarta generatiilor viitoare.
CALC, calcuri, s. n. 1. (In sintagma) Hartie de calc = Hartie translucida obtinuta prin macinarea fina a pastei de hartie, folosita la executarea desenelor in tus, pentru a fi apoi copiate pe hartie heliografica (ozalid). 2. Copia pe hartie de calc a unui desen; decalc (1). 3. Fenomen lingvistic care consta in atribuirea de sensuri noi, dupa model strain, cuvintelor existente in limba ori in formarea unor cuvinte ori expresii noi prin traducerea elementelor componente ale unor cuvinte straine; decalc (2). – Din fr. calque.
CALCHIA, calchiez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce un desen sau o schita cu ajutorul hartiei de calc. 2. A forma cuvinte sau expresii noi ori a imbogati un cuvant sau o expresie cu un sens nou cu ajutorul unui calc (3). [Pr.: -chi-a] – Din fr. calquer.
NEOLOGIC adj. (LINGV.) nou, (rar) neologistic. (Cuvinte ~.)
CALC ~uri n. 1): Hartie de ~ hartie transparenta folosita pentru reproducerea desenelor. 2) Copie a unui desen tehnic executata pe aceasta hartie. 3) lingv. Fenomen de limba constand in formarea unor cuvinte sau expresii noi cu mijloace lingvistice proprii dupa modelul altei limbi sau in atribuirea de sensuri noi, dupa un model strain, unor cuvinte si expresii existente in limba. /<fr. calque
EPENTEZA ~e f. Introducere a unui sunet nou intr-un cuvant. /<fr. epenthese, lat. epenthesis
METAFORA ~e f. Figura de stil care consta in a da unui cuvant o semnificatie noua, printr-o comparatie subinteleasa. /<lat. metaphora, it. metafora, fr. metaphore
METAFORA s.f. Figura de stil care consta in a atribui unui cuvant un inteles nou pe baza unei comparatii subintelese. [Cf. lat., gr. metaphora, it. metafora, fr. metaphore].
METAFORA s. f. figura de stil constand in a atribui unui cuvant un inteles nou pe baza unei comparatii subintelese. (< fr. metaphore, lat., gr. metaphora, it. metafora)
SIC TRANSIT GLORIA MUNDI (lat.) asa trece gloria lumii – Thomas a Kempis, „Imitatio Christi”, I, 3,6. Cuvinte adresate unui nou papa, la alegerea sa. Textul original: „O quam cito transit gloria mundi” („O, ce repede trece gloria lumii”).
EPENTEZA, epenteze, s. f. Fenomen fonetic constand din aparitia in interiorul unui cuvant a unui sunet nou. – Din fr. epenthese, lat. epenthesis.
cuvant s. 1. termen, vorba, (livr.) verb, vocabula, (pop.) zicere, (reg.) boace, (inv.) glas, grai, limba, parola, vorbire, voroava. (Un ~ nou intrat in limba.) 2. cuvant imitativ v. onomatopee. 3. (la pl.) v. text. 4. v. conferinta. 5. v. discurs. 6. v. cazanie. 7. v. interventie. 8. cuvant introductiv v. introducere; cuvant inainte v. prefata. 9. v. afirmatie. 10. v. angajament. 11. v. glas. 12. v. pretext.
A SE AGLUTINA pers. 3 se ~eaza 1) (despre particulele unor materiale) A se uni prin adeziune formand un tot. 2) lingv. (despre afixe, cuvinte) A se alipi la alt cuvant formand o unitate noua. [Sil. a-glu-] /<fr. agglutiner, lat. agglutinare
SCART s. n. problema enigmistica in care prin extragerea uneia sau a mai multor litere, a unei silabe ori a unui grup de litere dintr-un cuvant se obtine un cuvant cu un inteles nou. (< it. scarto)
SUFIX s. n. afix care se adauga la radacina sau tema unui cuvant, pentru a crea cuvinte sau forme gramaticale noi. (< fr. suffixe)
CALC, calcuri, s. n. 1. (In expr.) Hartie de calc = hartie transparenta pentru copiat. ♦ Copia unei schite sau a unui desen, luata pe hartie de calc. 2. Traducerea din alta limba a elementelor de formare a unui cuvant sau a unei expresii; adaugarea la un cuvant a unui sens nou, dupa modelul unui cuvant strain; imprumut semantic. – Fr. calque (< it.).
CALCHIA, calchiez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce un desen sau o schita cu ajutorul hartiei de calc. 2. A forma cuvinte sau expresii transpunand din alta limba elementele de formare; a imbogati un cuvant cu un sens nou, dupa modelul unui cuvant strain. [Pr.: -chi-a] – Dupa fr. calquer.
EPENTEZA s. f. aparitie a unui sunet nou (consoana) in interiorul unui cuvant intre doua sunete greu de pronuntat. (< fr. epenthese, lat., gr. epenthesis)
SARRAUTE [saro:t], Nathalie (pe numele adevarat Natalia Ilianova Cerniak) (1900-1999), scriitoare si eseista franceza de origine rusa. Reprezentanta a „noului roman”, a respins experimentale formaliste, incercand sa surprinda sub aparenta banalitatii limbajului si a obiectelor, faptele personajelor, forfota vie a existentei. Scrieri teoretice („Era suspiciunii”, „noul roman: ieri, azi”, „Folosirea cuvantului”), romane („Tropisme”, „Fructele de aur”, „Intre viata si moarte”), teatru („Pentru sau contra”).
SUFIX ~e n. Afix care, adaugat dupa radacina sau dupa tema unui cuvant, formeaza un derivat cu sens nou. ~ lexical. ~ gramatical. /<lat. suffixus, fr. suffixe
re-. – Pref. care indica repetarea unei actiuni verbale. Fr. re-. Se ataseaza atit la cuvintele imprumutate deja cu pref. (reconstitui, din fr. reconstituer), ca si cuvintele mostenite (realege „a alege din nou” ‹ alege). In general, in acest ultim caz, este de asemeni un calc din fr.: reculege „a se concentra” ‹ culege „a aduna”, ca fr. recueillir ‹ cueillir. Cum acest pref. se poate atasa la un numar indefinit de vb., se citeaza numai cuvintele care merita o mentiune speciala.
PRODUCTIVITATE s. f. 1. insusirea de a fi productiv; randament, eficienta. ♦ a muncii = cantitatea de produse obtinute in procesul muncii de un lucrator intr-o perioada de timp determinata; eficienta cu care este cheltuita o anumita cantitate de munca in procesul de productie. 2. capacitate a unor cuvinte de a forma sensuri sau derivate noi. (< fr. productivite)
PRODUCTIVITATE s. f. Capacitatea sau insusirea de a fi productiv; capacitatea de a produce (mult); randament. ◊ Productivitatea muncii = eficienta a muncii exprimata prin raportul dintre cantitatea de produse realizata si volumul de munca consumat. ♦ Capacitatea unor sufixe, prefixe, elemente de compunere etc. de a forma (numeroase) derivate, compuse etc. ♦ Capacitatea unor cuvinte de a forma (multe) sensuri sau derivate noi. ♦ Capacitatea unor conjugari de a se imbogati mereu. – Din fr. productivite.
INTRU prep. 1) (exprima un raport spatial, concretizand interiorul unui spatiu sau al unui obiect, directia) In. Lucreaza intr-un cabinet spatios. 2) (exprima un raport temporal, concretizand perioada de timp) Au plecat intr-o duminica. 3) (exprima un raport modal) Au strigat intr-un glas. ◊ Intr-un suflet in mare graba. Intr-adins in mod intentionat; in mod voit. Intr-o doara la intamplare; la nimereala. 4) inv. (exprima un raport final si formeaza cu cuvintele pe care le introduce complemente circumstantiale de scop) In. I-au venit intr-ajutor. 5) (exprima un raport instrumental) S-a imbracat intr-o rochie noua. 6) (exprima un raport transgresiv si formeaza cu cuvintele pe care le introduce complemente indirecte sau atribute) Cenusareasa s-a transformat intr-o printesa. /<lat. intro
pro- – Pref. care arata repetitia. Sl. pro-. Apare in mai multe cuvinte imprumutate din sl., dar a fost productiv numai in Banat, unde se ataseaza la cuvinte de provenienta variata: procoase „a coase din nou”; profierbe „a refierbe”; prostringe „a reculege”; proface „a reface”.
INTORSATURA, intorsaturi, s. f. 1. Cotitura, curba (a unui drum, a unei ape); Intorsura (1), cot (I 2). ♦ Fig. Schimbare esentiala in mersul, in dezvoltarea unei intamplari; curs nou, infatisare noua. 2. Fig. (Rar) Intorsura (2). 3. Fig. Fel de a aseza cuvintele, propozitiile intr-o fraza. – Intors2 + suf. -atura.
A CONSTRUI ~iesc tranz. 1) (case, ziduri etc.) A realiza prin lucrari de constructie; a zidi; a cladi; a ridica; a inalta; a dura; a edifica. 2) (masini) A face dupa un anumit proiect. 3) (figuri geometrice) A desena pe baza dimensiunilor date. 4) fig. A infaptui printr-un efort creator. ~ o viata noua. 5) (enunturi, fraze, propozitii) A forma selectand si asezand cuvintele in conformitate cu regulile gramaticale sau cu efectul stilistic scontat. [Sil. -stru-i] /<fr. construire, lat. construere
PALINGRAFIE s.f. Tendinta patologica de a repeta in scris aceleasi propozitii sau cuvinte. [Gen. -iei. / < germ. Palingrafie, cf. gr. palin – din nou, graphein – a scrie].
PALILALIE s.f. (Med.) Tulburare a vorbirii care consta in repetarea involuntara a unor propozitii sau cuvinte. [Gen. -iei. / < fr. palilalie, cf. gr. palin – din nou, lalein – a vorbi].
FIXARE s. 1. fixat, imobilizare, intepenire, pironire, prindere, tintuire, (rar) pecetluire. (~ in cuie a unui obiect.) 2. v. asamblare. 3. agatare, prindere. (~ vitei de vie de araci.) 4. v. amplasare. 5. v. stabilire. 6. (fig.) gravare, imprimare, intiparire, pecetluire, sapare. (~ acestor cuvinte in memorie.) 7. v. stabilizare. 8. hotarare, precizare, punere, stabilire. (~ unui nou termen.) 9. determinare, precizare, stabilire, statornicire. (~ datei exacte a evenimentului.) 10. precizare, punere, stabilire. (~ unui diagnostic.) 11. v. calculare. 12. v. consfintire.
RECONSTITUI vb. IV. tr. 1. A constitui din nou, a recompune. ♦ (Lingv.) A stabili forma aproximativa a unui cuvant neatestat dintr-o limba pe baza legilor de corespondenta fonetica. 2. A restabili un fapt asa cum a fost. ♦ A stabili la fata locului imprejurarile in care s-a petrecut o infractiune. 3. A reface un edificiu, o opera de arta pe baza de fragmente sau de documente. [Pron. -tu-i, p.i. reconstitui, 3,6 -ie. / cf. fr. reconstituer].
RECONSTITUIRE s. f. 1. actiunea de a reconstitui; restabilire. 2. (lingv.) reconstructie. 3. (biol.) reasamblare a celulelor diferentiate si izolate pentru a forma un nou individ. 4. problema de perspicacitate constand in a reface un careu de cuvinte, un proverb, o figura geometrica prin alaturarea de diverse fragmente; puzzle. (< reconstitui)
RECONSTRUI vb. tr. 1. a construi din nou, a recladi. ◊ a reconstitui. 2. (lingv.) a stabili forma aproximativa a unui cuvant neatestat dintr-o limba pe baza legilor de corespondenta fonetica; a reconstitui (2) o limba. (< fr. reconstruire)
MACTE, NOVA VIRTUTE, PUER SIC ITUR AD ASTRA (lat.) slava tie, copile, pentru noua ta fapta de vitejie, asa se ajunge la stele – Vergiliu, „Eneida”, IX, 641. Cuvinte de imbarbatare pe care Apolo le adreseaza lui Ascanius, in razboiul troienilor cu latinii. P. ext. Indemn la o actiune hotarate, iesita din comun.
A REDA redau tranz. 1) (un obiect oarecare) A da din nou; a restitui; a inapoia; a intoarce. 2) fig. (ganduri, sentimente etc.) A prezenta prin cuvinte sau prin alt mijloc (artistic); a zugravi; a exprima; a reflecta. Cartea reda zbuciumul autorului. /re- + a da
VECHI veche (vechi) 1) (in opozitie cu nou) Care este facut demult; care este in intrebuintare de mult timp. Oras ~. Haina veche. cuvant ~. ◊ Vorba veche vorba din batrani; proverb. 2) (despre produse agricole) Care este din recolta anilor trecuti. Grau ~. Cartofi ~. ◊ Vin ~ vin avand calitati deose-bite, datorita pastrarii indelungate. 3) (despre alimente, medicamente etc.) Care si-a pierdut proprietatile pozitive; alterat; stricat. Carne veche. 4) (despre persoane) Care este cunoscut de multa vreme. Prieten ~. Colaborator ~. ◊ Lumea veche a) lume care a existat in antichitate; b) oranduire sociala perimata. 5) ( mai ales despre specialisti) Care are experienta bogata intr-un domeniu de activitate; care activeaza de multa vreme. Medic ~. 6) Care vine din vechime; ramas din batrani; batranesc. Idee veche. Metode ~. /<lat. veclus
NEOLOGIC, -A, neologici, -ce, adj. (Despre cuvinte, expresii) Care a fost imprumutat recent dintr-o limba straina; care constituie o formatie lingvistica noua; propriu neologismelor; neologistic. Formatie neologica. [Pr.: ne-o-] – Din fr. neologique.
RESTABILI, restabilesc, vb. IV. 1. Tranz. A stabili din nou, a readuce in starea de la inceput (sau in alta mai buna). 2. Tranz. A reconstitui cuvinte, texte, manuscrise etc. in forma (presupusa) originara. 3. Refl. A-si reface sanatatea zdruncinata, a se intrema; a se insanatosi; a se inzdraveni. – Re1 + stabili (dupa fr. retablir).
X s. m. invar. A douazeci si noua litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera, care reda pe cs (la inceputul cuvintelor sau in cuvinte ca „explozie”, „expozitie” etc.) sau pe gz (in cuvinte ca „exemplu”, „examen” etc.). ♦ Simbol matematic pentru numarul 10 in sistemul roman de scriere a numerelor. ♦ (Fiz.; in sintagma) Radiatie (sau raze) X = radiatie de natura electromagnetica de mica lungime de unda, care impresioneaza (2) placa fotografica. [Pr.: ics].
ANADIPLOZA s.f. (Lit.) Procedeu stilistic care consta in a incepe o fraza cu cuvantul sau cu cuvintele de la sfarsitul frazei precedente; geminatie, reduplicatie. [< fr. anadiplose, cf. lat., gr. anadiplosis < gr. ana – din nou, diplosis – dublare].
PALINDROM s.n. cuvant, fraza sau vers care se poate citi in cele doua sensuri. ♦ Joc distractiv constand in gasirea unui cuvant sau a unei fraze care, citite direct si invers, sa aiba acelasi inteles. [< fr. palindrome, cf. gr. palin – din nou, dromos – alergare].
RESTABILI vb. I. tr. 1. a stabili din nou, a aduce in starea in care a fost la inceput sau in alta mai buna. 2. a stabili, a reconstitui (un cuvant, un text). II. refl. a se intrema, a se inzdraveni. (dupa fr. retablir)
CONTAMINARE (‹ fr., lat.) s. f. 1. Aciunea de a (se) contamina si rezultatul ei; infectare, molipsire, contagiune. ◊ C. radioactiva = patrundere a unei substante radioactive intr-un mediu sau intr-un organ viu (animal sau vegetal), consecutiva unei explozii nucleare sau accidentelor produse in instalatiile de utilizeaza asemenea substante. 2. Modificare a formei unui cuvint sau a unei constructii gramaticale sub influenta altor cuvinte sau constructii asemanatoare. 3. Imbinare a doua sau a mai multe texte sau fragmente de texte, din care rezulta o opera noua. Utilizata ca procedeu stilistic, in vederea obtinerii unor efecte comice. Apare si in unele specii folclorice (descintecele sint frecvent contaminate cu blesteme).
RECONSTITUI, reconstitui, vb. IV. Tranz. 1. A constitui din nou, a reface un lucru intreg; a recompune. ♦ Fig. A reface din memorie; a evoca, a reconstitui. ♦ (Lingv.) A reface forma aproximativa a unui cuvant neatestat dintr-o limba, pe baza comparatiei dintre formele existente in limbile inrudite; a reconstrui. 2. (Jur.) A restabili la fata locului conditiile in care s-a petrecut o infractiune. 3. A reface fara modificari un edificiu sau o opera de arta, in desen sau in spatiu, pe baza de fragmente sau de documente. – Din fr. reconstituer.
NEGATIE s. f. 1. negare. ◊ judecata, propozitie care neaga ceva. ◊ semn grafic care arata o negatie (in logica sau matematica). ◊ cuvant care da un sens negativ unei propozitii. 2. categorie a dialecticii care reflecta trecerea de la o calitate la alta, inlaturarea vechiului si afirmarea noului, unitatea dintre continuu si discontinuu in procesul dezvoltarii. ♦ negarea ĩ = principiu fundamental al dialecticii potrivit caruia dezvoltarea este inteleasa ca un proces continuu de innoire, de negare si preluare selectiva a vechiului. 3. anulare a repartizarii unui absolvent al invatamantului superior in vederea angajarii pe alt post. (< fr. negation, lat. negatio)
A DERIVA deriv 1. intranz. 1) A fi de origine; a se trage dintr-un neam oarecare; a proveni. 2) (despre cuvinte) A fi format prin afixare. 3) (despre vase plutitoare sau avioane) A se abate de la directia data sub influenta vanturilor sau a curentilor; a devia. 2. tranz. 1) (cuvinte) A forma cu ajutorul afixelor. 2) mat. (functii) A determina prin calcul pentru a obtine derivata. 3) (ape curgatoare) A abate din albie, dand o directie noua. 4) (vehicule) A orienta de pe o cale de comunicatie pe alta. /<fr. deriver, lat. derivare
LATINISM, (1) latinisme, s. n. 1. cuvant, forma sau constructie sintactica imprumutate (fara necesitate) din limba latina (si neasimilate inca in limba care a facut imprumutul). 2. Curent aparut in lingvistica si in filologia romaneasca din sec. XIX, care, pentru a demonstra caracterul latin al limbii romane, a incercat sa elimine din ea cuvintele de alte origini si sa modifice astfel forma celor latine, incat sa le apropie cat mai mult de forma originara; a contribuit la generalizarea scrierii cu caractere latine si a adus noi argumente in sprijinul originii latine a limbii romane. – Din fr. latinisme. Cf. latin.
FIXA vb. 1. a imobiliza, a intepeni, a pironi, a prinde, (reg.) a protapi. (A ~ ceva in cuie.) 2. a prinde, a pune. (~ olanele pe casa.) 3. a intepeni, a pecetlui. (~ piatra pe mormant.) 4. v. asambla. 5. a se agata, a se prinde. (Vita de vie se ~ de araci.) 6. v. amplasa. 7. v. stabili. 8. v. posta. 9. v. atinti. 10. a-i ramane, (fig.) a se grava, a se imprima, a se intipari, a se pecetlui, a se sapa, (inv. fig.) a se tipari. (Cuvintele lui i s-au ~ in constiinta.) 11. v. ordona. 12. v. alege. 13. v. institui. 14. v. stabiliza. 15. a determina, a hotari, a preciza, a stabili, a statornici, (inv.) a defige, a insemna, a statori. (A ~ un nou termen.) 16. a preciza, a pune, a stabili. (A ~ un diagnostic.) 17. v. calcula. 18. a determina, a preciza, a stabili, a statornici. (Cum ati ~ concentratia vinului?) 19. v. consfinti.
SENS s. I. 1. (LINGV.) acceptie, continut, insemnare, inteles, semnificatie, valoare, (rar) semantica, semantism, (inv.) noima, simt, talc. (~ul unui cuvant.) 2. v. semnificatie. 3. coerenta, logica, noima, sir. (Vorbeste fara ~.) 4. justificare, logica, motivare, noima, ratiune, rost, temei. (Nu vad ~ul acestei decizii.) 5. inteles, mesaj, semnificatie, talc, (inv.) socoteala. (~ul adanc al unei poezii.) 6. semnificatie, talc, (fig.) pret. (Iscat-am frumuseti si ~uri noi.) 7. v. scop. 8. importanta, insemnatate, semnificatie, valoare, (fig.) pret. (~ul actului Unirii.) II. 1. directie, parte. (In ce ~ o iei?) 2. directie, latura, parte. (Din toate ~urile veneau spre noi.) 3. cale, directie, linie. (Ce ~ va urma aceasta dezvoltare?) 4. directie, linie, orientare. (~ul luat de un fenomen.) 5. chip, fel, gen, maniera, mod, (rar) spirit. (Se pot face si alte observatii in acelasi ~.)
SEMNIFICATIE s. 1. (LINGV.) acceptie, continut, insemnare, inteles, sens, valoare, (rar) semantica, semantism, (inv.) noima, simt, talc. (~ unui cuvant.) 2. (SEMIOTICA) denotatie. (~ si conotatie.) 3. inteles, ratiune, rost, sens, talc, (inv. si pop.) mestesug, (pop.) noima, (Mold. si Munt.) merchez, (inv.) tocmeala. (Ce ~ are aceasta afirmatie?) 4. inteles, mesaj, sens, talc, (inv.) socoteala. (~ adanca a unei poezii.) 5. sens, talc, (fig.) pret. (Iscat-am frumuseti si ~ii noi.) 6. importanta, insemnatate, sens, valoare, (fig.) pret. (a actului Unirii.)
MAI1 adv. 1) (serveste la formarea gradului comparativ) ~ incet. ~ inalt. ~ bun. 2) (in imbinare cu articolul cel, cea (cei, cele) serveste la formarea gradului superlativ relativ) Cel ~ bun. Cel ~ inalt. 3) (atenueaza ideea exprimata de cuvantul determinat) In parte; intrucatva; intr-o oarecare masura. Ploaia ~ incetase. 4) (exprima ideea de aproximatie) Aproape; aproximativ. Cam ~ imi vine a crede. 5) In oarecare masura; putin. Vantul s-a ~ potolit. Vrea sa ~ lucreze. 6) (arata ca o actiune dureaza inca) ~ lucreaza lacatus. 7) (arata repetarea unei actiuni) Din nou; iar. L-ai ~ vazut pe Gheorghe? 8) (cu sens intensiv) Ce ~ fulgera! 9) (exprima ideea de aproximatie) Aproape; cam; aproximativ. ~ cat dansul de mare. ~ nimic. ◊ ~-~ gata-gata; cat pe ce. 10) In afara de aceasta; in plus. ◊ Ce ~ atata vorba sa terminam discutia. /<lat. magis
A INTOARCE intorc 1. tranz. 1) A face sa se intoarca. ♦ ~ ceasul a rasuci arcul ceasului (pentru a-l face sa mearga). 2) fam. (despre o boala) A lovi din nou; a inturna. Gripa l-a intors. 3) A schimba cu locul astfel incat o parte sa ocupe pozitia alteia. ~ fanul. ♦ ~ pe o parte si pe alta a cerceta amanuntit. ~ casa pe dos a face dezordine in casa. ~ foaia (sau cojocul) pe dos a-si schimba atitudinea fata de cineva devenind mai aspru. 4) (corpul sau parti ale corpului) A misca intr-o parte. ~ capul. ~ privirea. ♦ ~ (cuiva) spatele a manifesta o atitudine de indiferenta sau suparare fata de cineva. 5) (bani, lucruri) A da inapoi; a inapoia; a restitui. ♦ ~ cuvantul a raspunde urat. ~ binele (sau raul) facut a rasplati pe cineva pentru o fapta buna (sau rea). ~ vizita a face o vizita de raspuns. 6) (mai ales tauri) A lipsi de glandele s*****e; a jugani. 2. intranz. A se schimba revenind la o stare contrara. A intors-o in frig. /<lat. intorquere