Dex cuvinte cu acelasi sens

TAUTOLOGIE, tautologii, s. f. 1. Greseala de limba care consta in repetarea inutila a aceleiasi idei, formulata cu alte cuvinte; cerc vicios, pleonasm. 2. Fenomen sintactic care consta in repetarea unor cuvinte cu acelasi sens, dar cu functiuni diferite, marcate de obicei prin deosebire de intonatie sau de forma si care, exprimand identitatea celor doi termeni, are rolul de a sublinia o calitate sau o actiune. 3. (Log.) Judecata in care subiectul si predicatul sunt exact aceeasi notiune. 4. Expresie din logica simbolica, care, in limitele unui sistem formal, este adevarata in orice interpretare. [Pr.: ta-u-] – Din fr. tautologie, lat. tautologia.

TAUTOLOGIE s. f. I. 1. (log.) judecata in care subiectul si predicatul sunt exact aceeasi notiune, exprimata sau nu prin acelasi cuvant. 2. (in logica simbolica) expresie care in cadrul unui sistem formal este adevarata in orice interpretare. II. 1. pleonasm. 2. fenomen sintactic constand din repetarea unor cuvinte cu acelasi sens, dar cu functii diferite, marcate de obicei de o intonatie deosebita, repetare folosita pentru a sublinia o calitate sau o actiune. (< fr. tautologie, lat. tautologia)

PERIFRAZA ~e f. lingv. 1) Procedeu de inlocuire a unui cuvant prin mai multe cuvinte care redau acelasi sens. 2) Imbinare de cuvinte ce substituie un termen unic. /<ngr. periphraser

UNIVOC, -A adj. 1. (Fil.) Care poate fi definit intr-un singur fel; care poate fi denumit intr-un singur fel sau cu un singur nume. ♦ (Despre cuvinte) Care pastreaza acelasi sens sau aceeasi valoare in intrebuintari diferite. ♦ Omonim. ◊ Rima univoca = rima care consta din repetarea aceluiasi cuvant. 2. (Mat.; despre elementele unei multimi; op. biunivoc) Care corespunde unui singur element din alta multime. [Cf. fr. univoque, lat. univocus < unus – un, vox – voce].

UNIVOC ~ca (~ci, ~ce) 1) (despre cuvinte, expresii etc.) Care pastreaza acelasi sens in contexte diferite; cu o singura interpretare semantica. 2) mat. (despre elementele unei multimi) Care corespunde unui singur element din alta multime. /<fr. univoque, lat. univocus

TAUTOLOGIE ~i f. 1) Repetare inutila a aceluiasi gand, formulat prin aceleasi cuvinte sau prin cuvinte apropiate ca sens. 2) lingv. Greseala constand in repetarea unor cuvinte identice sau apropiate ca sens si ca expresie, dar diferite sub raport sintactic. 3) log. Judecata in care subiectul si predicatul exprima exact aceeasi notiune. [G.-D. tautologiei; Sil. ta-u-] /<fr. tautologie, lat. tautologia

ANTIMETABOLA s. f. repetare a acelorasi cuvinte in ordine inversa, care schimba sensul comunicarii; antimetalepsa, antimetateza. (< fr. antimetabole)

SINONIMIC, -A I. adj. referitor la sinonimie. ♦ derivatie ~a = procedeu stilistic potrivit caruia doua sau mai multe cuvinte cu sensuri apropiate ajung sa desemneze acelasi lucru. II. s. f. 1. ramura a lingvisticii care studiaza sinonimele. 2. totalitatea sinonimelor unei limbi. (< fr. synonymique, /II/ germ. Synonymik)

PERIFRAZA, perifraze, s. f. Procedeu gramatical si stilistic de exprimare prin mai multe cuvinte a ceea ce, in mod obisnuit, se poate reda printr-un singur cuvant; grup de cuvinte care inlocuieste un termen unic cu acelasi sens. – Din ngr. perifrasis, germ. Periphrase, fr. periphrase.

RADICAL⁴ ~i m. 1) mat. Numar care, ridicat la o anumita putere, da numarul dat; radacina. 2) mat. Simbol care indica operatia de extragere a radacinii. 3) chim. Grup de atomi care se comporta in reactiile chimice ca un element unic, fara a se modifica. 4) lingv. Parte a unui cuvant, dotata cu sens lexical, care este comuna tuturor cuvintelor din aceeasi familie; radacina. /<fr. radical, germ. Radikal

RADACINA ~i f. 1) Organ al plantelor superioare, care indeplineste functia de fixare in sol si de absorbire a apei si a substantelor nutritive. ◊ A prinde ~ (sau ~i) a) a da radacina; b) a se stabili intr-un loc pe un timp indelungat; a se statornici. 2) anat. Parte a unui organ animal, prin care acesta este fixat intr-un tesut organic. 3) fig. Temelie a unui lucru. ◊ A curma (sau a starpi, a taia) raul din (sau de la) ~ a inlatura un rau in mod radical. 4) mat. Numar care, ridicat la o anumita putere, da numarul dat; radical. ~ patrata. 5) lingv. Element al unui cuvant dotat cu sens lexical si comun pentru toate cuvintele din aceeasi familie; radical. 6) fig. Locul unde s-a nascut cineva; neamul din care se trage; origine; izvor; obarsie; provenienta. [G.-D. radacinii] /<lat. radicina

TONALITATE ~ati f. 1) Ansamblu de legi care stau la baza gamelor. 2) Gama care sta la baza unei compozitii muzicale. 3) (in unele limbi) Intonatie diferita a unor cuvinte, formate din aceleasi sunete, dar deosebite prin sens. 4) Particularitate dominanta a unei scrieri (literare). 5) Culoare dominanta a unei picturi. /<fr. tonalite

SINONIMIC, -A, sinonimici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care tine de sinonime (2) sau de sinonimie, privitor la sinonime sau la sinonimie. ◊ Derivatie sinonimica = procedeu stilistic potrivit caruia doua sau mai multe cuvinte din aceeasi sfera semantica ajung sa desemneze, in sens figurat, acelasi lucru. „Dovleac” si „tartacuta” desemneaza, prin derivatie sinonimica, „cap”. 2. S. f. Ramura a lingvisticii care se ocupa cu studiul sinonimelor (2) si al sinonimiei. ♦ Totalitatea sinonimelor (2) unei limbi; sistemul de sinonimie al unei limbi. – Din fr. synonymique, (2) si germ. Synonymik.

SINONIM ~a (~i, ~e) si substantival (despre cuvinte, afixe sau expresii) Care are sens identic; cu acelasi sens. /<fr. synonyme, germ. Synonym

ANTIMETABOLA s.f. Repetare a acelorasi cuvinte in ordine inversa, care schimba de obicei sensul comunicarii: antimetalepsa, antimetateza. ♦ (Rar) Anagrama. [< fr. antimetabole, cf. gr. antimetabole].

UNIVOC, adj. 1. (despre cuvinte, expresii) care are un singur sens sau pastreaza acelasi sens in orice context. ♦ rima ~a = rima care consta din repetarea aceluiasi cuvant. 2. (mat.; despre elementele unei multimi) care corespunde unui singur element din alta multime. (< fr. univoque, lat. univocus)

SINONIMIC, -A adj. Referitor la sinonimie. ♦ Derivatie sinonimica = procedeu stilistic potrivit caruia doua sau mai multe cuvinte cu sensuri apropiate ajung sa desemneze in sens figurat acelasi lucru. [Cf. fr. synonymique].

DUBLET, dublete, s. n. 1. Al doilea exemplar al unui obiect (carte, medalie, marca etc.), pastrat intr-o colectie. 2. Fiecare dintre cuvintele cu acelasi etimon, dar cu aspect fonetic si uneori cu sens diferit, care au intrat intr-o limba data in momente sau pe cai diferite. 3. (Fiz.) Dipol. 4. (Fiz.) Pereche de linii spectrale cu lungimi de unda apropiate. – Din fr. doublet.

PALINDROM n. 1) cuvant care poate fi citit atat de la stanga la dreapta, cat si de la dreapta la stanga, sensul ramanand acelasi. 2) Joc distractiv constand in gasirea unui astfel de cuvant. <fr. palindrome

DUBLET s.n. 1. Exemplarul al doilea al unei carti, al unei medalii dintr-o colectie, al unei marci postale etc. ♦ Al doilea exemplar al unui obiect. 2. cuvant de aceeasi origine cu altul, diferit ca forma, dar cu sens identic, intrate in limba pe cai sau in momente diferite. 3. (Fiz.) Pereche de linii spectrale cu lungimi de unda foarte apropiate. ◊ Dublet electric = dipol electric. [< fr. doublet].

DUBLET s. n. 1. exemplarul al doilea al unei carti, al unei medalii dintr-o colectie, marci postale etc. 2. cuvant de aceeasi origine cu altul, diferit ca forma, dar cu sens identic, intrat in limba pe cai sau in momente diferite. 3. (fiz.) pereche de linii spectrale cu lungimi de unda foarte apropiate. ♦ ~ electric = dipol electric. (< fr. doublet)

OMONIM, (1) omonime, s. n., (2) omonimi, s. m. 1. S. n. cuvant care are aceeasi forma si aceeasi pronuntare cu alt cuvant sau cu alte cuvinte, de care difera ca sens si ca origine. 2. S. m. Persoana care poarta acelasi nume cu altcineva; tiz. – Din fr. h******e.

PALINDROM s. n. cuvant, fraza, vers care se poate citi in cele doua sensuri. ◊ joc distractiv constand in gasirea unui cuvant care, citit direct si invers, sa aiba acelasi inteles sau, in alt caz, sa aiba un alt sens. (< fr. palindrome, it. palindromo)

VALOARE s. f. 1. insusire a unor obiecte, fenomene, fapte, idei de a corespunde trebuintelor sociale si idealurilor generate de acestea; suma calitatilor care dau pret unui obiect, unei fiinte, unui fenomen etc.; insemnatate, pret, merit. ♦ judecata de ~ = judecata care enunta o apreciere; a pune in ~ = a demonstra calitatile esentiale ale unei fiinte, ale unui lucru etc.; a valorifica. ◊ (concr.) ceea ce este important, valoros; om care intruneste calitati deosebite. 2. eficiacitate, putere. 3. atribut al produselor-marfa, respectiv al bunurilor care sunt produs al muncii, satisfac o anumita trebuinta sau sunt destinate schimbului, reprezentand munca sociala necesara pentru producerea lor. ◊ (ec.) a marfii = munca materializata in marfa, exprimand raporturi sociale intre oameni. 4. marime in bani reprezentand echivalentul pretului unei marfi, al unui cec, al unei actiuni etc. ◊ inscris (cec, cambie, obligatiune) reprezentand un drept in bani. ◊ rentabilitate, productivitate. 5. marime matematica asociata unei marimi fizice, dupa un anumit procedeu, care permite compararea marimii cu altele de aceeasi natura. 6. durata unei note muzicale sau a unei pauze. 7. sens sau nuanta de sens a unui cuvant. 8. (pict.) intensitate a unei culori. (< fr. valeur, lat. valor)

tundra (-re), s. f. – 1. Haina groasa. – 2. Cirpa. – 3. Femeie stricata, p*********a. Origine incerta. Se considera drept der. din mag. condra, rut. cundra „cirpa” (Tiktin; Candrea, Galdi, Dict., 166), dar aceste cuvinte ar putea proveni din rom. Cf. toandra; ar putea fi vorba de un cuvint expresiv, cu acelasi sens si fonetism ca buleandra, fleand(u)ra, handra. Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 218, se gindea la un dacic *tunndra. Cf. tandara.

PALINDROM, palindromuri, s. n. Grup de cuvinte sau cuvant care poate fi citit de la stanga la dreapta si de la dreapta la stanga fara sa-si piarda sensul; p. ext. joc distractiv constand in gasirea unui cuvant care citit si normal si invers, sa aiba fie acelasi inteles, fie, in al doilea caz, sa dea un alt cuvant. – Din fr. palindrome.

PALINDROM s.n. cuvant, fraza sau vers care se poate citi in cele doua sensuri. ♦ Joc distractiv constand in gasirea unui cuvant sau a unei fraze care, citite direct si invers, sa aiba acelasi inteles. [< fr. palindrome, cf. gr. palin – din nou, dromos – alergare].

OMONIM, -A I. adj. 1. care are acelasi nume. 2. (muz.; despre relatia dintre doua tonalitati) care au aceeasi tonica, dar mod diferit. II. s. n. 1. cuvant identic ca forma si pronuntare cu un altul, dar deosebit ca sens. 2. joc care cere dezlegatorului sa gaseasca un cuvant cu mai multe intelesuri, fara a i se schimba nici forma grafica, nici accentul. II. s. m. f. cel care poarta acelasi nume cu altcineva. (< fr. h******e)

FAMILIE, familii, s. f. 1. Forma sociala de baza, intemeiata prin casatorie, si care consta din sot, sotie si din descendentii acestora. ◊ Aer de familie = fizionomie caracteristica, trasaturi comune unui grup de persoane inrudite prin sange. Nume de familie v. nume. 2. Totalitatea persoanelor care se trag dintr-un stramos comun; neam, descendenta. ♦ Familie de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup, alcatuita din matca, albine lucratoare si trantori. 3. Fig. Grup larg de oameni, de popoare etc. cu interese si idealuri comune. 4. Categorie sistematica in botanica si in zoologie, inferioara ordinului, care cuprinde mai multe genuri de organisme cu caractere comune. 5. Grup de cuvinte, derivate si compuse, formate de la acelasi cuvant de baza. ♦ Grup de limbi care provin dintr-o limba comuna initiala. – Din lat. familia, it. famiglia (cu unele sensuri ale fr. famille).

NUANTA, nuante, s. f. 1. Fiecare dintre varietatile unei culori, determinata de compozitia sa cromatica. ♦ P. gener. Culoare. 2. Fig. Diferenta foarte mica intre aspecte sau lucruri de acelasi gen; varietate de manifestare a unei actiuni, a unui sunet, a unei senzatii etc. ♦ Aspect usor deosebit al sensului de baza al unui cuvant. ♦ Ceea ce se adauga esentialului, modificandu-l usor; caracter, nota particulara. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuance.

PROPRIU, -IE, proprii, adj. 1. Care apartine in mod exclusiv cuiva; personal. ◊ Nume (sau substantiv) propriu = nume care se da unui lucru sau unei fiinte spre a le deosebi de alte lucruri sau fiinte din aceeasi categorie si care se scrie cu initiala mare. 2. Caracteristic, specific. 3. Care este bun pentru...; indicat, potrivit, adecvat. 4. (Despre cuvinte, despre termeni) Care reda exact ideea ce trebuie exprimata. ◊ Expr. Propriu-zis = de fapt, la drept vorbind. ♦ (Despre sensuri) De baza, prim. – Din lat. proprius, fr. propre.

RADICAL, -A I. adj. 1. din temelie, complet; fundamental, de baza; (adv.) radicalmente. ◊ (despre tratament, medicamente etc.) care vindeca complet. 2. care preconizeaza reforme mari, actiuni hotaratoare. ◊ (despre oameni sau grupari politice; (si s. m.) care preconizeaza o serie de reforme in activitatea sociala. 3. care cuprinde radacina cuvantului. II. s. m. 1. (mat.) numar care, ridicat la o putere, da numarul dat; radacina. ◊ simbol matematic care arata operatia de extragere de radacina. ◊ axa ~a = locul geometric al punctelor din plan care au aceeasi putere fata de doua cercuri date, reprezentat printr-o dreapta perpendiculara pe linia care uneste centrele cercurilor; plan ~ = locul geometric al punctelor din spatiu avand aceeasi putere fata de doua sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. grup atomic care ramane neschimbat intr-o reactie chimica si care, in mod obisnuit, nu exista in stare libera. 3. (lingv.) element primitiv, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun mai multor cuvinte care constituie o familie si contine sensul lexical al cuvantului; radacina. (< fr. radical, lat. radicalis, germ. Radikal)

sens s. I. 1. (LINGV.) acceptie, continut, insemnare, inteles, semnificatie, valoare, (rar) semantica, semantism, (inv.) noima, simt, talc. (~ul unui cuvant.) 2. v. semnificatie. 3. coerenta, logica, noima, sir. (Vorbeste fara ~.) 4. justificare, logica, motivare, noima, ratiune, rost, temei. (Nu vad ~ul acestei decizii.) 5. inteles, mesaj, semnificatie, talc, (inv.) socoteala. (~ul adanc al unei poezii.) 6. semnificatie, talc, (fig.) pret. (Iscat-am frumuseti si ~uri noi.) 7. v. scop. 8. importanta, insemnatate, semnificatie, valoare, (fig.) pret. (~ul actului Unirii.) II. 1. directie, parte. (In ce ~ o iei?) 2. directie, latura, parte. (Din toate ~urile veneau spre noi.) 3. cale, directie, linie. (Ce ~ va urma aceasta dezvoltare?) 4. directie, linie, orientare. (~ul luat de un fenomen.) 5. chip, fel, gen, maniera, mod, (rar) spirit. (Se pot face si alte observatii in acelasi ~.)