Rezultate din textul definițiilor
BACALAUREAT, -A, bacalaureati, -te, subst. 1. S. n. Examen general pentru absolventii liceului, a carui promovare da dreptul la inscrierea intr-o institutie de invatamant superior. ◊ Titlu obtinut in urma acestui examen. 2. S. m. si f. Persoana care a promovat examenul de bacalaureat (1). [Pr.: -la-u-re-at] – Din fr. baccalaureat.

BILET, bilete, s. n. 1. Scrisoare de cateva randuri. 2. Bucata mica de hartie sau de carton imprimat care da dreptul la intrarea (si ocuparea unui loc) intr-o sala de spectacol, intr-o arena sportiva etc. ◊ Bilet de banca = hartie de valoare emisa de o banca, prin care acesta se obliga sa plateasca detinatorului, la prezentare, suma inscrisa pe hartie. Bilet de ordin = hartie prin care o persoana se obliga sa plateasca altei persoane o anumita suma de bani la cererea acesteia din urma; cambie. – Din fr. billet. Cf. it. biglietto.

CASTIGATOR, -OARE, castigatori, -oare, adj., s. m. si f. 1. Adj., s. m. si f. (Persoana) care a obtinut un castig material, o superioritate asupra alteia intr-o intrecere (in munca, in sport etc.). ♦ (Animal, indeosebi cal) victorios intr-o intrecere sportiva. 2. Adj. Care asigura castigul, care da dreptul la castig sau dovedeste acest drept. – Castiga + suf. -ator.

PARIU, pariuri, s. n. 1. Conventie prin care fiecare dintre persoanele care sustin lucruri contrare intr-o disputa se obliga sa ofere o compensatie materiala celui care se va dovedi ca are dreptate; ramasag, prinsoare. 2. Joc de noroc, in special la cursele de cai, constand dintr-o miza care da dreptul participantului castigator la o cota din totalul sumelor mizate de cei care au pierdut. – Din fr. pari.

OBLIGATIE, obligatii, s. f. 1. Datorie, sarcina, indatorire. 2. Raport juridic civil prin care una sau mai multe persoane au dreptul de a pretinde altor persoane, care le sunt indatorate, sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva. 3. Hartie de valoare care confera posesorului ei calitatea de creditor si-i da dreptul de a primi, pentru suma imprumutata, un anumit venit fix sub forma de dobanda. [Var.: obligatiune s. f.] – Din fr. obligation, lat. obligatio, -onis.

CASTIGATOR ~oare (~ori, ~oare) 1) si substantival Care castiga. 2) Care da dreptul la castig. Bilet ~. /a castiga + suf. ~ator

DIPLOMA ~e f. 1) Document prin care se certifica faptul ca o persoana are o calificare profesionala ce ii da dreptul sa poarte un anumit grad sau titlu. 2) Document de distinctie pentru merite deosebite obtinute de un participant la un concurs sau la o expozitie. 3) ist. Act prin care se acorda sau se recunostea un drept sau un privilegiu. /<fr. diplome, lat. diploma

CENS s.n. 1. Recensamant facut din cinci in cinci ani in vechea Roma asupra cetatenilor si a averii lor. ♦ Cens electoral = cuantum minim de impozit care, in anumite sisteme electorale, da dreptul unui cetatean sa aleaga sau sa fie ales. 2. (In oranduirea feudala) Prestatie anuala in bani sau in natura, datorata de posesorul pamantului seniorului sau feudal. [Pl. -suri. / < lat. census, cf. fr. cens, it. censo].

drept (-eapta), adj.1. Direct, care merge de la un punct la altul fara ocol. – 2. Care are o pozitie verticala. – 3. Intemeiat, justificat. – 4. Legitim, autentic. – 5. Situat in partea dreapta. – 6. (Adv.) Direct, fara ocolisuri. – 7. (Adv.) Deschis, sincer. – 8. (Adv.) Tocmai, intocmai, exact. – 9. (Prep., inv.) Pentru. – 10. (Prep.) In loc de. – Var. (inv.) derept. Mr. (a)direptu, dreptu, megl. dirept. Lat. *derectus, in loc de dῑrectus (Puscariu 550; Candrea-Dens., 513; REW 2648); cf. alb. d(e)retje (Philippide, II, 640), it. d(i)ritto, prov. dre(i)t, fr. droit, sp. derecho. Este dublet de la drit, s. n. (inv., Mold., drept, jurisprudenta), din it. dritto. Der. drept, s. n. (totalitatea regulilor si normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale intr-un stat, in toate acceptiile sale); dreptul, s. m. art. (piciorul drept); dreapta, s. f. art. (mina dreapta; directia spre dreapta; aripa dreapta a unei adunari); dirip, prep. (Trans., pentru; in dreptul, in fata); dreptar, s. n. (echer, rigla; piulita care regleaza viteza rotii la moara de griu), dupa Cihac, I, 82 si Candrea-Dens., 514, ar proveni din lat. *directārium, dar mai probabil este un der. intern, cu suf. -ar; dreptate (var. inv. direptate, mr. (a)ndriptate), s. f. (justitie; ratiune; legalitate, legitimitate; inv., drept; inv., tribunal; Arg., minister fiscal), der. de la drept ca bunatate de la bun (*dreptaatedreptate; dupa Puscariu, Conv. Lit., XXXIX, 63 si Puscariu 551, de la un lat. *direc(ti)tatem, ceea ce nu pare posibil); dreptati, vb. (rar, a da dreptate, a face dreptate); dreptatie, s. f. (inv., justitie, echitate); indreptati, vb. (a da dreptate, a face dreptate; a autoriza, a da dreptul; refl., a se justifica, a se apara); indritui, vb. (Mold., a autoriza, a permite, a ingadui), format pe baza lui drit; nedrept, adj. (injust); nedreptate, s. f. (injustitie); nedreptati, vb. (a face o nedreptate). Cf. drege, indrepta. Comp. dreptunghiu, s. n. (patrulater cu toate unghiurile drepte si laturile opuse egale), traducere a fr. rectangle; dreptunghiular, adj. Din rom. provine mag. dreptal (Edelspacher 13), si bg. (rar) draptano (Capidan, Raporturile, 229).

CENS s. n. 1. (in Roma antica) recensamant al verii si al cetatenilor din cinci in cinci ani in vederea stabilirii impozitelor, a recrutarii tinerilor etc. 2. (in feudalism) prestatie anuala in natura sau in bani datorata seniorului, de catre posesorul pamantului. 3. grupare a unor cetateni sau a tuturor locuitorilor unei tari dupa diverse criterii. ◊ (in capitalism) cuantum minim de impozit care, in anumite sisteme electorale, da dreptul unui cetatean sa aleaga sau sa fie ales. (< lat. census, fr. cens)

BILET, bilete, s. n. 1. Scrisoare care contine numai cateva randuri. 2. Bucata de hartie sau de carton de format mic care da dreptul la ocuparea unui loc intr-un tren, la o reprezentatie etc. ◊ Bilet de banca = bancnota. Bilet de ordin = cambie (1).It. biglietto (fr. billet).

CONVERTIBILITATE (‹ fr., lat.) s. f. Caracteristica a unei monede de a putea fi schimbata de persoane particulare, companii, institutii financiare cu alte monede, devize-aur, devize-argint, fara restrictii sau control guvernamental. C. da dreptul detinatorului unei bancnote de a pretinde si obliga banca de emisiune de a accepta, la cerere si la paritatea oficiala, schimbarea bancnotei respective. C. presupune existenta unei economii dezvoltate sau a depozitelor de valori internationale (aur, dolari S.U.A. etc.).

LICENTA s. f. 1. titlu la terminarea studiilor superioare, prin care se acorda dreptul de a exercita o profesiune; examen dat pentru obtinerea acestui titlu; diploma obtinuta. 2. contract prin care posesorul unui brevet de inventie acorda unei persoane sau statului dreptul de a folosi sau valorifica inventia sa. 3. autorizatie data de stat unui particular pentru exercitarea unui anumit comert, a unei anumite industrii sau pentru a importa si exporta marfuri. 4. atitudine, purtare care intrece limitele bunei-cuviinte; lipsa de respect pentru formele obisnuite. 5. figura retorica prin care oratorul indrazneste sa arate preopinentilor ca e just ceea ce ei resping eronat. ♦ ~ poetica = abatere usoara de la regulile de pronuntare si scriere corecta a cuvintelor, din necesitati prozodice. (< fr. licence, lat. licentia)

ERIJA, erijez, vb. I. Refl. (Urmat de determinari introduse prin prep. „in”) A-si atribui fara nici un drept o situatie, un rol care confera autoritate, a se da drept..., a voi sa treaca drept... – Din fr. eriger.

SUCCESIBIL, succesibile, adj. (In sintagma) Grad succesibil = grad de rudenie care da drept la mostenire. – Din fr. successible.

LOTERIE, loterii, s. f. Joc de noroc care consta in emiterea unor bilete prevazute cu numere sau combinatii de numere, dintre care, prin tragere la sorti, unele sunt declarate castigatoare, dand dreptul posesorilor lor la premii in bani, in obiecte de valoare etc.; loto (2). ♦ Fig. Hazard, noroc, bafta. – Din fr. loterie.

ERIJAT, -A, erijati, -te, adj. (Despre oameni; urmat de determinari introduse prin prep. „in”) Care isi atribuie fara nici un drept o situatie, un rol care confera autoritate, care se da drept..., care vrea sa treaca drept... – V. erija.

RECOMANda, recomand, vb. I. 1.Tranz. A indemna, a sfatui (pe cineva) sa faca ceva; a prescrie, a indica, a propune. 2. Tranz. A semnala in mod special (pe cineva sau ceva) atentiei cuiva; a prezenta in mod elogios, favorabil (pe cineva sau ceva). ♦ A propune pe cineva pentru un post sau pentru o sarcina. 3. Refl. A se prezenta (cuiva), a-si spune numele, a face cunostinta (cu cineva). ♦ Tranz. A face prezentarile. ♦ Refl. A se da drept..., a trece drept... – Din fr. recommander.

C***L, -A, c****i, -e, adj. (In sintagmele) Scaun c***l = scaun de onoare, incrustat cu fildes, pe care stateau consulul si inaltii magistrati romani. Magistratura c***la = magistratura care dadea dreptul la un scaun c***l. Edil c***l = magistrat din vechea Roma, care se ocupa cu constructiile. – Din lat. c***lus, fr. c***le.

PROVERBIAL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de proverb; propriu proverbelor. Sistem ~. 2) Care este de natura proverbelor; asemanator cu proverbele. Fraza ~a. 3) fig. Care este cunoscut (ca un proverb); care este dat drept tip; de pomina. Bunatate ~a. Lacomie ~a. [Sil. -bi-al] /<fr. proverbial

SUCCESIBIL ~a (~i, ~e) : Grad ~ grad de rudenie ce da drept unei persoane la mostenire. /<fr. successible

C***L, -A adj. Scaun c***l = scaun de onoare, incrustat cu fildes, pe care stateau consulul si inaltii magistrati romani; magistratura c***la = magistratura care dadea dreptul la un scaun c***l; edil c***l = magistrat din vechea Roma, care se ocupa cu constructiile. [< lat. c***lis, cf. fr. c***le].

ERIJA vb. I. refl. A-si aroga ilegal o autoritate, un rol etc., a se da drept... [P.i. 3,6 -jeaza, ger. -jind. / < fr. eriger, cf. it., lat. erigere – a inalta].

promesa, promese, s.f. (inv.) chitanta, bilet care da drept de participare la tragerea unei loterii.

bunceag (bunceaguri), s. n.1. Bradisor (Lycopodium clavatum). – 2. Muschi, covor de muschi. Mag. boncs „pachet”, boncsok „licopodiu” (Cihac, II, 486), etimon pe care daR il da drept incert; cf. rus., rut. buncuk „planta equisetacee”, pol. bunczuk „planta equisetacee”.

RECOMANda vb. I. 1. tr. A sfatui, a indemna (la ceva); a prescrie, a indica (ceva). 2. tr. A-si da o parere favorabila (despre cineva sau ceva). ♦ A propune, a indica (pe cineva) pentru un post. 3. refl. A se prezenta (cuiva), a-si spune numele in vederea cunoasterii; a face cunostinta. ♦ A se da drept. ♦ tr. A face prezentarile. [P.i. recomand, 3,6 -da. / < fr. recommander].

SUCCESIBIL adj.n. Grad succesibil = grad de rudenie care da drept la mostenire. [Cf. fr. successible, lat. succedere – a mosteni].

C***L, -A adj. scaun ~ = scaun de onoare, incrustat cu fildes, pe care stateau consulul si inaltii magistrati romani; magistratura ~a = magistratura care dadea dreptul la un scaun c***l; edil ~ = magistrat din Roma care se ocupa cu constructiile. (< lat. c***lis, fr. c***le)

ERIJA vb. refl. a-si aroga ilegal o autoritate, un rol, a se da drept... (< fr. eriger)

RECOMANda vb. I. tr. 1. a sfatui, a indemna (la ceva); a prescrie, a indica (ceva). 2. a-si da o parere favorabila (despre cineva sau ceva). ◊ a propune, a indica pentru un post. ◊ a face prezentarile. II. refl. a se prezenta (cuiva); a face cunostinta. ◊ a se da drept (cineva). (< fr. recommander)

SUCCESIBIL, -A adj. (despre un grad de rudenie) care da drept la mostenire. (< fr. successible)

tartor (-ri), s. m.1. Seful demonilor si al duhurilor rele in general. – 2. Demon. – 3. Instigator, autor, protagonist al unor fapte rele. – Var. inv. si Mold. tartar. Gr. τάρταρος (Murnu 55), partial prin intermediul sl. tartaru. Modificarea vocabulismului pare a se datora unei analogii cu martor (ar trebui sa se porneasca de la *tartar, caci tartar reprezinta pronuntia mold.). – Der. tartorita, s. f. (diavolita; autoarea unei fapte rele). Tartacot, s. m. (spiridus pitic si rau in basme) poate fi si el o deformare a lui tartar, ca cea din tatar, cf. tatarca „tataroaica”. Bg. tartor, pe care Conev 107 il da drept etimon al rom., ar putea proveni din rom.

autorizez v. tr. (fr. autoriser). dau putere, imputernicesc, dau voie, dau drept: a autoriza pe cineva sa lucreze in numele tau. Indreptatesc.

caset n., pl. e (fr. cachet, sigil, stampila [!]). Mici cartoane stampilate care dau drept la un abonament si pe care le restitui zi cu zi cu cit abonamentu se apropie de sfirsit. (Si jeton, si fisa, si marca). Capsula de hirtie care contine un medicament in praf.

consultativ, -a adj. (d. consultat; fr. -atif). Relativ la consultatiuni, la sfaturi, la opiniuni: comitet cinsultativ. Vot consultativ, care-ti da drept sa-ti spui parerea, da [!] sa nu votezi.

ACTIUNE, actiuni, s. f. I. 1. Desfasurare a unei activitati; fapta intreprinsa (pentru atingerea unui scop). ◊ Om de actiune = om intreprinzator, energic, care actioneaza repede. ◊ Expr. A pune in actiune = a pune in miscare. A trece la actiune = a intreprinde ceva. ♦ (Uneori determinat de „armata”) Operatie militara. ♦ (Gram.) Ceea ce exprima verbul (o stare, o miscare, un proces etc.). 2. Desfasurare a intamplarilor intr-o opera literara; fabulatie, subiect, intriga. 3. Efect, exercitare a unei influente asupra unui obiect, a unui fenomen. Actiunea substantelor otravitoare asupra organismului. 4. (Jur.) Proces; (concr.) act prin care se cere deschiderea unui proces. II. Hartie de valoare, care reprezinta o parte anumita, fixa si dinainte stabilita, a capitalului unei societati si care da detinatorului dreptul sa primeasca dividende. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. action, lat. actio, -onis.

AUTORIZA, autorizez, vb. I. Tranz. A imputernici pe cineva sau ceva cu o autoritate (publica). ♦ A da cuiva dreptul de a face, de a spune etc. ceva. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoriser.

INDREPTATI, indreptatesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a indritui, a indreptui. – In + dreptate.

REZOLUTIE, rezolutii, s. f. 1. Hotarare luata de un colectiv in urma unor dezbateri. 2. Rezolvare pe care cel in drept o da unei cereri, unui act etc. 3. (Med.)Disparitie a semnelor de boala sau a unui proces patologic. 4. (Jur.) Desfiintare, cu efect retroactiv, a unui contract, in cazul in care una din obligatiile reciproce, carora acesta le da nastere, nu a fost executata. [Var.: rezolutiune s. f.] – Din fr. resolution, lat. resolutio, -onis.

INTOARCE vb. 1. a se inapoia, a reveni, a veni, (pop.) a se inturna, (prin Ban.) a proveni, (inv.) a se toarce, a se turna. (Cand te-ai ~ acasa?) 2. v. recidiva. 3. v. reflecta. 4. v. replica. 5. v. rasuci. 6. (pop.) a carni. (~ carma spre dreapta.) 7. a da. (A ~ filele la o carte.) 8. v. rasturna. 9. v. indrepta.

BON ~uri n. 1) Document care da detinatorului dreptul sa primeasca suma indicata pe el sau sa procure anumite lucruri. 2) Nota (de plata) cu care se achita sau se ridica marfa intr-un magazin. 3) fin. Hartie de valoare, emisa de stat sau de o institutie bancara. ◊ ~ de tezaur obligatie emisa de stat pentru a obtine imprumuturi (cu dobanda) de la cetateni sau de la banci. /<fr. bon

JURISCONSULT ~ti m. 1) Specialist in drept care da consultatii juridice. 2) Jurist angajat de o institutie pentru a o sustine in fata justitiei. /<lat. jurisconsultus, fr. jurisconsulte

VEHICUL s.n. 1. Mijloc de transport (caruta, vagon de tren, automobil, bicicleta etc.) 2. (Fig.) Mijloc de transmitere a unei boli etc. ♦ Mediu de dispersie a substantelor active care intra in componenta medicamentelor. 3. Sistem optic care da imaginea dreapta in lunetele terestre. [Cf. fr. vehicule, lat. vehiculum].

PARIU s.n. Ramasag, prinsoare. ♦ Joc de noroc la cursele de cai, constand dintr-o miza care da participantului dreptul la o cota din totalul castigurilor. [Pron. -riu, pl. -uri. / < fr. pari].

domoli (domolesc, domolit), vb. – A calma, a impaca, a linisti. Sl. maliti „a micsora”, de la malu „mic”, cu pref. exhaustiv do-, ca in dobori, dogori, domiri, etc. (Miklosich, Lexicon, 361; Cihac, II, 99; Scriban). Vocalismul nu prezinta dificultati (ao ca in sl. mamitirom. momi). – Der. domol, adv. (incet, usor), postverbal. Tiktin combate provenienta sl., din motive pe care nu le explica, iar Candrea da etimonul drept necunoscut. Este posibil sa fie asa deoarece astazi cuvintul se simte oarecum creatie expresiva, datorita consonantei sale, care il asimileaza creatiilor in -li.

faula (-le), s. f. – (Trans. de Vest) Mod de a fi, aspect, aparenta. – Var. faula. Lat. fābula „istorie”, cf. subulasula, stabulumstaul; schimbarea de accent ca in audioaud. Cuvintul nu a fost studiat, si circula putin; insa pare a insemna, mai curind decit „aspect fizic”, ceva in sensul de „dispozitie, tinuta”. Cf. citatul lui Frincu-Candrea, in daR; ian spune-mi faula lui. Tiktin si daR dau cuvintul drept necunoscut. Este dublet de la fabula. Cf. it. fola „priveste” (Battisti, III, 1676).

AUTORIZA vb. tr. a da cuiva dreptul, puterea de a face ceva; a imputernici; a permite. (< fr. autoriser)

PARIU s. n. 1. ramasag, prinsoare. 2. joc de noroc la cursele de cai, constand dintr-o miza care da participantului dreptul la o cota din totalul castigurilor. (< fr. pari)

VEHICUL s. n. 1. mijloc de transport, cu sau fara autopropulsie, terestru, subteran, in aer sau pe (sub) apa. 2. orice serveste a transporta, a transmite un lucru; mijloc de transmitere a unei boli etc.; vector (I, 2). ◊ mediu de dispersie a substantelor active care intra in componenta medicamentelor. 3. dispozitiv optic care da imaginea dreapta in lunetele terestre. (< fr. vehicule, lat. vehiculum)

ABSCISA, abscise, s. f. Simbolul care indica lungimea si sensul segmentului cuprins intre un punct fix al unei drepte si un punct dat de pe dreapta. ♦ Una dintre coordonatele carteziene, care serveste la stabilirea pozitiei unui punct in plan sau in spatiu. – Din fr. abscisse, lat. abscissa [linea].

BRAZda, brazde, s. f. 1. Fasie ingusta de pamant, taiata si rasturnata cu plugul; urma ramasa in pamant dupa plug; brazdatura. ◊ Loc. adj. Din (sau de) brazda = (despre vite de jug) din dreapta. ◊ Expr. A da sau a aduce (pe cineva) pe (sau la) brazda = a indrepta pe cineva; a-l face sa se acomodeze. A se da pe brazda = a se indrepta; a se deprinde cu o noua situatie, a se acomoda. 2. Bucata de pamant inierbata, de forma paralelipipedica, desprinsa de pe terenurile acoperite cu iarba, care serveste la ornarea parcurilor, la protejarea taluzurilor etc. ◊ Brazda de udare = element provizoriu al sistemului de irigatie, prin care apa este adusa la radacina plantelor. 3. Rand de iarba, de grau etc. cosit; polog1. 4. Strat de legume sau de flori; razor1. 5. Urma, dara, partie. ♦ Crestatura. 6. Fig. Zbarcitura, cuta a fetei; rid. – Din sl. brazda.

CUPON ~oane n. 1) Bon al unei hartii de valoare care se decupeaza si care serveste pentru a incasa dividende la scadenta. 2) Parte detasabila a unei chitante, a unui bilet, care da detinatorului anumite drepturi. 3) Bucata, ramasa dintr-un val de stofa sau din oricare alt material. /<fr. coupon

DIdaCTIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de didactica; propriu didacticii. Literatura ~ca. Principiu ~. 2) Care participa la procesul de invatamant; incadrat in procesul de instruire si educatie. Corp ~. Cadre ~ce. 3) Care isi asuma in mod pretentios dreptul de a da invataminte; cu pretentii de mentor. 4) fig. (despre scrieri) Care este lipsit de originalitate; fara caracter original; arid. /<fr. didactique

A SMECHERI ~esc tranz. pop. A da un neadevar drept adevar (recurgand la o smecherie); a induce in eroare; a trage pe sfoara; a pacali; a amagi; a insela; a minti. /Din smecher

EMANCIPA vb. I. 1. tr. (Jur.) A da unui minor dreptul de a-si administra si de a dispune de averea sa. ♦ (Ant.) A elibera un fiu din puterea parintelui sau un sclav de stapanul sau. 2. (Fig.) A da libertatea, a elibera de sub o dominatie, de sub puterea cuiva. 3. refl. A-si castiga, a-si dobandi libertatea, independenta. ♦ A-si lua libertatea de a face anumite lucruri nepotrivite cu varsta sa, a avea purtari libertine. [P.i. 3,6 -peaza. / < fr. emanciper, it., lat. emancipare].

SPARTIAT, -A adj., s.m. si f. Spartan. ♦ Nume dat cetatenilor cu drepturi depline din vechea Sparta, spre deosebire de iloti. [Pron. -ti-at. / < fr. spartiate].

CALITATE s.f. 1. Categorie filozofica prin care se desemneaza sistemul insusirilor esentiale ale unui obiect, ale unui fenomen etc., in virtutea carora el este obiectul, fenomenul dat si nu altul. 2. Insusire (buna sau rea); (p. restr.) caracteristica pozitiva. ♦ (Log.) Insusire a unei judecati predicative de a fi afirmativa sau negativa. 3. Situatie, pozitie, titlu, conditie care constituie sau da un anumit drept. ♦ Diferenta de valoare intre un turn si un nebun sau un cal la jocul de sah. [< lat. qualitas, cf. fr. qualite, it. qualita].

CIVIL, -A adj. 1. Privitor la cetatenii unui stat; referitor la raporturile juridice dintre cetateni. ◊ Drept civil = ramura a dreptului care se ocupa cu conditiile persoanelor, raporturile lor de familie si diferite legaturi juridice care dau nastere la drepturi, obligatii etc.; cod civil = totalitatea normelor juridice care reglementeaza raporturile de drept civil; stare civila = situatia unei persoane asa cum rezulta din actele sale privitoare la nastere, casatorie etc.; ofiter al starii civile = delegat al puterii de stat insarcinat cu incheierea actelor de stare civila; parte civila = partea care pretinde despagubiri pentru daunele suferite cu ocazia unei infractiuni. 2. Care nu este militar, lipsit de caracter militaresc. ◊ Razboi civil = conflict armat pentru putere intre doua grupuri adverse din acelasi stat. // s.m. si f. Persoana care nu face parte din armata. [Var. tivil, -a adj., s.m.f. / < lat. civilis, cf. it. civile, fr. civil].

jirovina s.f. (reg.) invoiala, drept de a da porcii la jir; chirie pentru pasunatul jirului (al fructului de fag).

RETROCEda vb. I. tr. A ceda, a da inapoi (un drept, un teritoriu etc.) aceluia de la care a fost luat. [Cf. fr. retroceder, cf. lat., it. retrocedere].

CALITATE s. f. 1. sinteza laturilor si insusirilor esentiale ale obiectelor, fenomenelor sau proceselor. 2. insusire (buna sau rea); caracteristica pozitiva. ◊ (log.) insusire a unei judecati predicative de a fi afirmativa sau negativa. 3. situatie, pozitie, titlu, conditie care constituie sau da un anumit drept. ◊ (sah) diferenta de valoare dintre un turn si un nebun sau un cal. (< fr. qualite, lat. qualitas)

RETROCEda vb. tr. a ceda, a da inapoi (un drept, un teritoriu) aceluia de la care a fost luat. (< fr. retroceder, lat., it. retrocedere)

SPARTIAT, -A s. m. f. nume dat cetatenilor cu drepturi depline din vechea Sparta, spre deosebire de iloti. (< fr. spartiate, gr. spartiates)

ABSCISA, abscise, s. f. Simbol care indica lungimea si sensul segmentului cuprins intre un punct fix al unei drepte si un punct dat de pe dreapta. – Fr. abscisse (lat. lit. abscissa [linea]).

BRAZda, brazde, s. f. 1. Fasie de pamant rasturnata cu plugul; urma ramasa in pamant dupa plug. ◊ Loc. adj. (Despre vite de jug) Din (sau de) brazda = din dreapta. ◊ Expr. A da sau a aduce (pe cineva) pe (sau la) brazda = a aduce (pe cineva) pe calea cea dreapta, a-l face sa se acomodeze. A se da pe brazda = a se indrepta; a se deprinde cu o noua situatie, a se acomoda. 2. Bucata de pamant desprinsa cu iarba cu tot; glie. 3. Rand de iarba (sau de grau etc.) cosita; polog. 4. Strat (de legume sau de flori); razor. 5. Urma, dara, partie; crestatura. ♦ Fig. Zbarcitura, cuta a fetei. – Slav (v. sl. brazda).

DO UT DES (lat.) isi dau ca sa-mi dai – Formula din dreptul roman referitoare la echivalenta prestatiilor in cazul schimbului; in sens larg, serviciu contra serviciu.

comunicabil, -a adj. (fr. communicable). Care poate fi comunicat (spus ori dat cuiva): drept comunicabil.

BACIT s. n. 1. Ocupatia baciului. 2. Partea din produsele stanii care se dadea in trecut baciului drept remuneratie. – Baci + suf. -it.

RETROCEda, retrocedez, vb. I. Tranz. A da cuiva inapoi un drept, un bun, un teritoriu etc. pe care acesta il cedase mai inainte; a face o retrocesiune. – Din fr. retroceder.

PASAPORT, pasapoarte, s. n. Document oficial care da cetatenilor unui stat dreptul de a se deplasa in alta tara, servindu-le acolo ca act de identitate; pas2, pasus. ◊ Expr. (Fam.) A da (cuiva) pasaportul = a alunga, a expedia (pe cineva); p. ext. a da (pe cineva) afara din serviciu. ♦ Dosar care cuprinde toate actele necesare editarii unei carti; dosar de carte. [Var.: (inv.) pasport, pasport s. n.] – Din it. paseporto, fr. passeport, rus. pasport.

ORIENTA, orientez, vb. I. 1. Refl. A sti incotro sa se indrepte pentru a ajunge la destinatie, a recunoaste, a stabili directia, a gasi drumul; p. ext. a gasi calea cea mai buna de urmat intr-o anumita imprejurare, atitudinea, solutia cea mai potrivita, a actiona adecvat. ♦ Tranz. A indrepta pe cineva intr-o anumita directie. 2. Tranz. A aseza pe cineva sau ceva intr-o anumita pozitie sau directie fata de punctele c*******e. ♦ Fig. A indruma, a indrepta, a dirija. ♦ Refl. A se calauzi dupa..., a se conduce. ♦ (Mat.) A da un sens unei drepte; a alege un sens de rotatie in plan in jurul unui punct. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orienter.

RETROCEdaT, -A, retrocedati, -te, adj. (Despre bunuri, teritorii, drepturi) Care a fost dat inapoi, care a fost restituit. – V. retroceda.

PRECIS adj., adv. 1. adj. v. clar. 2. adj. v. exact. 3. adv. v. exact. 4. adv. bine, corect, exact. (I-a dat ~ calculul.) 5. adv. v. drept. 6. adj. v. concret. 7. adj. v. riguros. 8. adv. exact, (inv.) sadea. (Mai ~ spus ...) 9. adv. exact, riguros, (inv. si reg.) nesmintit. (Judeca ~ lucrurile.) 10. adj. v. sigur. 11. adj. clar, deslusit, explicit, expres, inteligibil, lamurit, limpede, net, raspicat, (livr.) comprehensibil, (inv.) apriat, (fig.) neted, transparent. (Un sens ~; o afirmatie ~.) 12. adv. v. desigur. 13. adv. v. sigur.

AUTORITATE1 f. 1) drept, putere de a da dispozitii, de a impune cuiva ascultare. 2) Influenta, prestigiu unanim recunoscut. A avea ~. A se bucura de ~. [G.-D. autoritatii] /<fr. autorite, lat. autoritas, ~atis

EXEMPLU ~e n. 1) Obiect care serveste drept orientare pentru reproducere sau pentru imitatie; fason; mostra; model. ◊ A da (sau a fi) ~ a da sau a servi drept model de urmat. 2) Fapt concret care ilustreaza o teza; pilda. 3) Model ideal care intruneste caracterele esentiale ale unui grup de obiecte sau fenomene similare; tip. /<fr. exemple, lat. exemplum

OCOL2 ~uri n. 1) Miscare in jurul unui punct sau loc; inconjur. ◊ ~ul pamantului (sau lumii) calatorie indelungata, prin multe regiuni si tari. 2) Deplasare in spatiu care se abate de la drumul drept. ◊ De ~ care inconjoara; care ocoleste. Cu ~uri pe departe; indirect. Fara ~uri a) fara a inconjura; b) drept in fata. A da ~ a se invarti pe langa cineva sau ceva. /<bulg. okolu

A RETROCEda ~ez tranz. (drepturi, bunuri etc.) A da inapoi; a reintoarce. /<fr. retroceder

NATURALIZA vb. I. tr. 1. A acorda unui strain drepturile de cetatean al statului in care locuieste; a incetateni. ♦ tr., refl. A da sau a obtine dreptul de cetatean al unui stat prin naturalizare. 2. (Despre plante si animale) A aclimatiza. 3. (Despre idei, obiceiuri, expresii) A adopta, a introduce. [Cf. fr. naturaliser].

REGRES s.n. 1. Intoarcere de la o stare sau o forma superioara de dezvoltare la una inferioara; dare inapoi, decadere. 2. (Jur.) drept in virtutea caruia cineva care a platit o suma de bani din culpa altuia se intoarce impotriva acestuia din urma pentru recuperarea sumei platite. [Pl. -se, -suri. / < lat. regressus < regredior – a da inapoi, cf. fr. regres, it. regresso].

beci (beciuri), s. n. – Subsol, pivnita. Probabil din cuman. bec „fortificat” (daR, Puscariu, Lr., 315), cuvint oriental care s-a pastrat si in numele vechi al Vienei, tc. becrom. Beci (cf. Seineanu, II, 42). Der. becer, s. m. (sef peste bucatariile domnesti, dregator al curtii care, incepind cu sec. XVIII, exercita efectiv functia stolnicului); becerie, s. f. (bucatarie domneasca). Numele de becer (cf. pivnicer) se explica prin intrebuintarea data in mod traditional pivnitelor drept camara. Totusi, daR da originea sa ca necunoscuta, si se gindeste numai la o posibila legatura cu germ. Zucker-backer. Nu este sigur, pe de alta parte, ca becer inseamna, „placintar”, cum gresit afirma daR si Candrea; cf. Odobescu: becerul, adica bucatarul domnesc. Scriban propune ca etimon sb. pecar „brutar”.

OBLIC, -A adj. Inclinat fata de o dreapta sau fata de un plan; care nu este drept, care nu este perpendicular; piezis. ◊ Caz oblic = denumire a cazurilor care nu exprima un raport direct (ca genitivul, dativul, ablativul etc.). // s.f. (Mat.) Dreapta care nu este perpendiculara pe dreapta sau pe planul dat. [Cf. fr. oblique, lat. obliquus].

TRAFIC s.n. 1. Transport de marfuri sau de persoane raportat la o anumita cale de comunicatie si la un interval de timp dat. 2. Activitate economica avand drept scop schimbul de marfuri si de alte valori. ♦ Comert ilicit. ♦ Trafic de influenta = negociere a trecerii de care se bucura cineva pe langa o persoana influenta, facuta in scopul unui castig personal ilicit. [< fr. trafic, cf. it. traffico].

OBLIC, -A I. adj. inclinat fata de o dreapta sau de un plan; piezis. ♦ (lingv.) caz ~ = denumire a cazurilor care nu exprima un raport direct (genitivul, dativul, ablativul etc.). II. adj., s. n. (muschi) a carui actiune se exercita in directii neparalele cu planul de simetrie a corpului. II. s. f. (mat.) dreapta care nu este perpendiculara pe dreapta, sau pe planul dat. (< fr. oblique, lat. obliquus)

BACIT s. n. 1. Ocupatia baciului. 2. Partea din produsele stanii care i se dadea in trecut baciului drept remuneratie. – Din baci + suf. -it.

OBLI, oblesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A indrepta, a nivela. ♦ Refl. A da corpului o pozitie dreapta, a se tine drept. – Din oblu2.

CAUTIUNE, cautiuni, s. f. Suma de bani sau lucru pe care cineva il da in pastrare altuia, drept garantie pentru indeplinirea unei obligatii luate fata de acela;p. ext. garantie. [Pr.: ca-u-ti-u-] – Fr. caution (lat. lit. cautio, -onis).

acana adv. (turc.?). Sud. Fam. Mai acana, mai la dreapta ori la stinga: da-te mai acana (Iov. 89).

Androgeos (sau Androgeus), fiul lui Minos si al Pasiphaei. Era un atlet celebru, despre care se spunea ca si-ar fi invins toti concurentii cu ocazia jocurilor date de Aegeus la Athenae. Din invidie, Aegeus l-a trimis sa lupte impotriva taurului de la Marathon, imprejurare in care Androgeos si-a gasit moartea. Pentru a-l razbuna, Minos a pornit razboi impotriva atenienilor. In cele din urma, prin pacea incheiata, s-a stabilit ca Aegeus sa-i dea anual lui Minos drept tribut cite sapte tineri si sapte tinere, care aveau sa serveasca drept hrana celebrului Minotaur, fiul monstruos al Pasiphaei.

HARTIE, hartii, s. f. 1. Produs industrial special pentru scris, tiparit, desenat, impachetat etc., fabricat din substante organice vegetale si materiale de incleiere si de colorare, in forma de foi subtiri si intinse. ◊ Expr. A pune (sau a asterne) ceva pe hartie = a scrie, a redacta ceva. 2. Foaie de hartie (1) (scrisa sau tiparita). 3. Act, document, scrisoare etc. cu caracter oficial. 4. Ban de hartie (1), bancnota. Cinci hartii de cate o suta.Hartie de valoare = inscris care atesta participarea la formarea unui capital sau la acordarea unui imprumut si care da proprietarului sau posesorului sau dreptul de a primi dividende sau de a incasa dobanda. Hartie-moneda = bani de hartie. 5. (Sport) Categorie de greutate in box, la juniori, intre 45 si 48 kg. – Din sl. chartija.

EXEMPLU, exemple, s. n. 1. Ceea ce serveste drept model, ceea ce serveste pentru a ilustra ceva; persoana care, prin calitatile sale, poate servi drept model; pilda. ◊ Expr. A da (sau a fi) exemplu = a se purta astfel incat sa trezeasca si in altii dorinta de a-l imita, a constitui un model demn de urmat. A da de (sau ca) exemplu = a atrage atentia asupra unor persoane, a unor lucruri etc., pentru a indemna pe altii sa le imite. A urma exemplul (cuiva) sau a lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept) exemplu = a imita (pe cineva sau ceva) 2. Caz sau fapt tipic care intruneste caracteristicile unei categorii intregi, citat pentru a lamuri, a sprijini o idee, o demonstratie. ◊ Loc. adv. De exemplu = de pilda, bunaoara. [Pr.: eg-zem-] – Din fr. exemple, lat. exemplum.

REZULTA, pers. 3 rezulta, vb. I. Intranz. A urma, a aparea ca o consecinta logica; a decurge din..., a reiesi, a izvori. ♦ (Mat.; mai ales la calculele aritmetice) A avea drept rezultat; a iesi, a da. – Din fr. resulter.

INTAIETATE f. Insusirea de a fi intaiul (in timp, in rang, in drepturi); prioritate. A avea ~. A da ~. A tine ~ea. [Sil. -ta-ie-] /intai + suf. ~etate

SATISFACTIE ~i f. 1) Sentiment de multumire provocat de implinirea unei dorinte. 2) Fapt care produce multumire; motiv care satisface. 3) Act prin care se face dreptate sau se obtine un drept. ◊ A cere (sau a da) ~ a) a cere (sau a face) dreptate; b) a provoca sau a accepta o provocare la duel. [G.-D. satisfactiei; Sil. -ti- e] /<lat. satisfactio, ~onis, fr. satisfaction

CEda vb. I. 1. tr. A lasa, a abandona cuiva un bun, renuntand la dreptul de posesiune. 2. intr. A da cuiva dreptate; a se supune. ♦ (Sport) A se recunoaste invins, a inceta intrecerea, lupta. 3. intr. (Despre boli, dureri etc.) A se ameliora, a descreste, a scadea. 4. intr. (Despre lucruri) A se incovoia, a nu rezista la apasare, a se rupe. [< fr. ceder].

DECADEA vb. II. intr. A cadea, a ajunge intr-o stare inferioara, mai rea (decat inainte), a ajunge rau; a slabi, a-si pierde puterile, a fi in declin, a da indarat. ◊ A decadea din drepturi = a pierde un drept prin neindeplinirea in termenul prevazut de lege a unor conditii sau formalitati. [P.i. decad. / < de- + cadea, dupa it. decadere].

JURISCONSULT s.m. 1. (In Roma antica) Persoana care acorda partilor asistenta in fata justitiei. 2. Specialist care da consultatii in probleme de drept. 3. Specialist in stiintele juridice care se ocupa cu rezolvarea problemelor de drept intr-o institutie, pe care o reprezinta in justitie. [< fr. jurisconsulte, cf. lat. iurisconsultus].

JURISCONSULT, -A I. s. m. (in Roma antica) persoana care acorda partilor asistenta in fata justitiei. II. s. m. f. 1. specialist care da consultatii in probleme de drept. 2. specialist in stiinte juridice care se ocupa cu rezolvarea problemelor de drept intr-o institutie, pe care o reprezinta in justitie. (< fr. jurisconsulte, lat. iurisconsultus)

CEda, cedez, vb. I. 1. Tranz. A lasa cuiva un bun (gratuit sau prin vanzare), renuntand la dreptul de posesiune. 2. Intranz. A da cuiva dreptate intr-o discutie, a nu se mai impotrivi; a se supune. ♦ (Sport) A se recunoaste invins (renuntand la lupta). 3. Intranz. (Med.; despre manifestarile unei boli) A scadea, a se ameliora. 4. Intranz. (Despre lucruri) A nu rezista unei presiuni; a se incovoia; a se rupe. – Fr. ceder.

AUTORITAR, -A, auroritari, -e, adj. Caruia ii place sa uzeze (si uneori sa abuzeze) de dreptul de a comanda, de a da dispozitii; care gaseste satisfactie in faptul de a fi ascultat. Om autoritar. ♦ Care impune ascultare, care nu admite replica. Atitudine autoritara. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoritaire.

CONOID, -A, conoizi, -de, adj., s. n. (Mat.) 1. Adj. Conoidal. 2. Suprafata generata de o dreapta care se mentine paralela cu un plan dat si se sprijina pe o dreapta fixa si pe o curba fixa. – Din fr. conoide.

A INDEPARTA ~ez tranz. 1) A face sa se indeparteze. 2) (obiecte) A muta mai departe (unul de altul). 3) pop. (persoane) A scoate drept pedeapsa (dintr-o functie); a da afara; a destitui; a elibera; a concedia. L-au ~at de la conducere. 4) fig. A tine la distanta; a distanta. /in + a departa

CONOID adj. De forma conica; conoidal. // s.n. Suprafata generata de o dreapta care se mentine paralela cu un plan dat si se sprijina pe o dreapta fixa si pe o curba fixa. [Pron. -no-id. / < fr. conoide, cf. gr. konos – con, eidos – forma].

ORIENTA vb. I. 1. refl. A afla pozitia punctelor c*******e in raport cu locul unde se afla; a sti incotro sa se indrepte. ♦ (Fig.) A descoperi felul de a proceda intr-o situatie, a gasi solutia unei probleme. 2. tr. A aseza (ceva) in raport cu punctele c*******e. ♦ A indrepta, a indruma; (mar.) a indrepta velatura astfel incat sa prinda vantul. ♦ (Mat.) A da o orientare, un sens unei drepte; a alege un sens in plan in jurul unui punct. [Pron. -ri-en-. / < fr. orienter, it. orientare].

AUTORITATE s. f. 1. putere, drept de a comanda, de a da dispozitii, de a impune ascultare. 2. organ al puterii de stat competent sa ia masuri si sa emita dispozitii. ◊ reprezentant al acestei puteri. 3. influenta, ascendent, prestigiu. ◊ cel care se bucura de aceasta influenta, de acest prestigiu; somitate. (< fr. autorite, lat. auctoritas)

CONOID, -A I. adj. de forma conica. II. s. n. suprafata generata de o dreapta care se mentine paralela cu un plan dat si se sprijina pe o dreapta fixa si pe o curba fixa. (< fr. conoide)

ORIENTA vb. I. refl. a afla pozitia punctelor c*******e in raport cu locul unde se afla; a sti incotro sa se indrepte. ◊ (fig.) a descoperi felul de a proceda intr-o situatie, a gasi solutia unei probleme. II. tr. a aseza in raport cu punctele c*******e. ◊ a indrepta; (mar.) a indrepta velatura astfel incat sa prinda vantul. ◊ (mat.) a da o orientare, un sens unei drepte; a alege un sens de rotatie in plan, in jurul unui punct. (< fr. orienter)

GARANTA (< fr.) vb. I tranz. 1. A da cuiva siguranta ca va avea ceva, ca se va bucura de ceva; a asigura respectarea unui principiu (ex. a libertatii), a unui drept (ex. a dreptului la munca, a dreptului de aparare etc.). 2. (Dr.) A da asigurare unui creditor pentru executarea unei obligatii, prin constituirea unei garantii reale (gaj, ipoteca) sau per¬sonale (fidejusiune / cautiune). 3. A raspunde de valoarea, de calitatea unui lucru sau a unei fiinte, de autenticitatea unei afirmatii.

Baucis, taranca din Phrygia de conditie umila, casatorita cu Philemon, alaturi de care a trait toata viata in cea mai armonioasa intelegere. Odata, pe cind Zeus si Hermes cutreierau tinutul sub chipul si infatisarea a doi calatori, ei le-au dat gazduire in modestul lor bordei. drept multumire zeii le-au transformat locuinta intr-un templu maret si le-au fagaduit sa le indeplineasca orice dorinta. Cum Philemon si Baucis au cerut sa nu se desparta niciodata, voia le-a fost indeplinita. Dupa ce au trait pina la adinci batrineti, au murit in aceeasi zi si au fost transformati, dupa moarte, in doi copaci, asezati unul linga altul, la intrarea templului.

TRIBUN, tribuni, s. m. Magistrat roman insarcinat cu functii militare si civile. ◊ Tribun militar = magistrat din Roma antica ce indeplinea prerogativele de consul sau care avea comanda unor mari unitati militare. ♦ Epitet dat unei persoane care lupta pentru cauza, drepturile poporului; spec. comandant de legiune in revolutia romanilor ardeleni de la 1848. – Din lat. tribunus.

RESCRIPT, rescripte, s. n. Raspuns dat de imparatii romani la chestiunile de drept asupra carora erau consultati de catre magistratii sau de catre guvernatorii provinciilor; p. ext. ordin care emana de la un suveran intr-o afacere particulara. – Din lat. rescriptum, germ. Reskript.

AMANET ~e n. Obiect de valoare lasat sau luat drept garantie; gaj; zalog. A pune ~. A da ~. /<turc. emanet, ngr. amanati

BRAZda brazde f. 1) Fasie de pamant taiata si rasturnata cu plugul. 2) Urma lunga care ramane in linie dreapta dupa rasturnarea pamantului cu brazdarul. ◊ A da (sau a se da) la brazda a se indrepta; a se schimba in bine; b) a se acomoda; a se deprinde cu ceva. Din (sau de) brazda vite injugate la plug dinspre brazda; din dreapta. 3) Bucata de pamant, de obicei de forma paralelipipedica, desprinsa cu iarba cu tot de pe un teren pentru a fi rasadita in alt loc (ca ornament, drept protectie etc.). 4) Fasie de iarba sau de cereale cosite, avand latimea unei apucaturi de coasa sau de cositoare; polog. 5) fig. Incretitura a pielii (mai ales la fata); rid; cret; zbarcitura; cuta. 6) fig. Urma longitudinala lasata pe o suprafata. [G.-D. brazdei] /<sl. brazda

SLOBOD ~da (~zi, ~de) pop. 1) (despre persoane) Care se bucura de libertate; care poate face ce vrea; liber. ◊ A avea mana ~da a fi darnic. Cu inima ~da linistit, impacat. 2) (despre oameni) Care are drepturi politice si cetatenesti depline; liber. 3) (despre state, popoare) Care nu se afla sub stapanire straina; nestapanit de alt stat; neatarnat; liber; suveran; autonom; independent. 4) si adverbial (despre actiuni) Care se efectueaza fara restrictii; care se face cu usurinta; fara efort; nestanjenit; nestingherit; liber. Respiratie ~da. A pasi ~. 5) Care nu este ocupat; liber. Odaie ~da. Drum ~. 6) (despre timp) Care poate fi folosit dupa bunul plac al cuiva; disponibil. Zi ~da. 7): Cu ~da cu desertul; fara incarcatura. /<sl. slobodi, svobodu

BANALITATE s.f. 1. Lipsa de originalitate. 2. Lucru obisnuit, comun. 3. (La pl.) Nume dat in evul mediu, in Europa apuseana, dreptului exclusiv al seniorului de a tine moara, cuptor, teasc si animale de reproductie, pentru folosirea carora taranii plateau o taxa. [Cf. fr. banalite].

COMPLEMENTAR, -A adj. Care intregeste un lucru, un fapt etc.; care complineste, completeaza; intregitor. ◊ Unghi complementar = unghi care formeaza impreuna cu altul un unghi drept; culori complementare = culori care prin suprapunere dau culoarea alba. // s.f. (Mat.) Una dintre cele doua submultimi ale unei multimi mai mari. [Cf. fr. complementaire].

ASISTENTA s.f. 1. Prezenta (intr-un anumit loc). ♦ Public, oameni care iau parte la ceva. 2. Sprijin, ajutor. ◊ Asistenta juridica = ajutor competent, de specialitate dat unei persoane pentru a-si sustine drepturile in fata justitiei; asistenta sociala = sprijinire materiala a unei persoane inapte de munca, facuta de stat sau de o alta organizatie sociala. [Cf. fr. assistance, germ. Assistenz].

ADMITE vb. tr. 1. a accepta, a lua drept bun. 2. a ingadui, a permite. 3. a da curs favorabil (unei cereri). 4. a primi (la un examen). (< lat. admittere, dupa fr. admettre)

ASISTENTA s. f. 1. asistare. ◊ public care ia parte la o conferinta, la un spectacol etc. 2. sprijin, ajutor (medical, material etc.). ♦ ~ juridica = ajutor competent, de specialitate, dat unei persoane pentru a-si sustine drepturile in fata justitiei. ~ sociala = sprijinire materiala a unei persoane inapte de munca. ◊ cooperare materiala sau morala in viata internationala. (< fr. assistance)

PATENTA s. f. 1. drept exclusiv acordat unui inventator, unei autoritati de a folosi si de a comercializa o inventie, o inovatie etc.; act, diploma care confera acest drept; brevet. ♦ ~ de sanatate = document care se da unui vas la plecarea dintr-un port si prin care se confirma starea sanitara a portului. ◊ (fig.) sistem, procedeu (propriu cuiva). 2. (in trecut) impozit care se platea pentru un anumit comert sau o anumita industrie. ◊ licenta (pentru exercitarea unui anumit comert). (< fr. patente, germ. Patent)

AUTORITATE, (2, 4) autoritati, s. f. 1. drept, putere de a comanda, de a da dispozitii sau de a impune cuiva ascultare. 2. Putere politica sau administrativa intr-un stat; carmuire; institutie, organ al puterii de stat. ♦ (Concr.) Reprezentant al puterii de stat. 3. Prestigiu; trecere, vaza, consideratie. 4. Persoana care se impune prin prestigiul sau cunostintele sale. [Pr.: a-u-] – Fr. autorite (lat. lit. au[c]toritas, -atis).

BROMURA, bromuri, s. f. 1. Sare a acidului bromhidric cu un metal; nume dat bromurii de potasiu, intrebuintata in medicina drept calmant al sistemului nervos. 2. Compus organic rezultat prin inlocuirea unui atom de carbon din molecula unei hidrocarburi printr-un atom de brom. – Dupa fr. bromure.

AUTORITATE, autoritati, s. f. 1. drept, putere, imputernicire de a comanda, de a da dispozitii sau de a impune cuiva ascultare. 2. Organ al puterii de stat competent sa ia masuri si sa emita dispozitii cu caracter obligatoriu. ♦ Reprezentant al unui asemenea organ al puterii de stat. 3. Prestigiu de care se bucura cineva sau ceva. ♦ Persoana care se impune prin cunostintele sale, prin prestigiul sau. [Pr.: a-u-] – Din fr. autorite, lat. au[c]toritas, -atis.

CEda, cedez, vb. I. 1. Tranz. A renunta (gratuit sau prin vanzare) la posesiunea asupra unui bun. ♦ (Despre persoane) A transmite un drept de creanta unei alte persoane. 2. Intranz. A da cuiva dreptate intr-o discutie, a nu se mai impotrivi; a se supune; a renunta. ♦ (Sport) A se recunoaste invins (renuntand la lupta); a fi invins. 3. Intranz. (Despre boli) A scadea din intensitate, a se ameliora. 4. Intranz. (Despre lucruri) A nu rezista unei presiuni; a se incovoia; a se deforma; a se rupe. – Din fr. ceder.

IMPUTERNICIRE s. 1. v. delegatie. 2. autorizatie, (inv.) isprava. (I-a dat ~ sa-l reprezinte.) 3. in-vestire, investitura. (A primit ~.) 4. drept, putere, (inv.) tarie. (Are ~ deplina pentru ...)

A INGADUI ingadui 1. tranz. 1) (actiuni) A da voie (sa se efectueze ori sa aiba loc); a incuviinta; a permite. 2) (construit cu dativul subiectului si urmat, de regula, de un conjunctiv sau de un infinitiv) A-si da voie in mod constient; a-si asuma dreptul; a-si permite. Isi ingaduie sa vorbeasca neintrebat. 3) A lasa pe alta data. 4) A admite in mod constient si tacit; a rabda; a suferi; a suporta; a tolera. 2. intranz. A-si retine dorinta (de a face ceva); a rabda. /<ung. engedni

A PERMITE permit tranz. 1) (actiuni) A da voie (sa se efectueze ori sa aiba loc); a ingadui; a incuviinta. ~ organizarea mitingului. 2) (construit cu dativul subiectului si urmat, de regula, de un conjunctiv sau de un infinitiv) A-si da voie in mod constient; a-si asuma dreptul; a-si ingadui. Imi permit sa plec.A-si ~ prea multe a fi obraznic cu cineva; a trece de limita bunei-cuviinte. /< lat. permittere, fr. permettre

DECADEA vb. intr. a cadea, a ajunge intr-o stare inferioara, a ajunge rau; a-si pierde puterile, a fi in declin, a da indarat. ◊ a se deprava. ♦ (jur.) a ~ din drepturi = a pierde un drept prin neindeplinirea in termenul prevazut de lege a unor conditii sau formalitati. (dupa it. decadere)

CAPATAI, capataie, s. n. 1. Parte a patului sau a oricarui alt obiect, pe care se pune capul; p. ext. perna sau alt obiect pe care se pune capul. ◊ Loc. adj. si adv. Fara capatai = fara ocupatie (bine definita), fara rost. ◊ Expr. A sta la capataiul cuiva = a veghea langa o persoana bolnava. A nu avea capatai = a nu avea nici un rost in viata. (Inv.) A face (cuiva) de capatai = a capatui; a casatori (pe cineva). ♦ Carte de capatai = a) carte fundamentala intr-o disciplina sau in literatura; b) carte preferata. 2. Nume dat mai multor obiecte de uz casnic, care servesc drept suport la ceva. 3. Capat (1), sfarsit. ◊ Expr. A scoate ceva la capatai sau a o scoate la capatai (cu ceva) = a termina ceva cu succes, a o scoate la capat. A da de capatai = a da de capat, a descurca. – Lat. capitaneum.

NUMI, numesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune, a da cuiva un nume sau un calificativ, o porecla drept nume; a denumi, a intitula, a chema, a boteza. ♦ Refl. A purta numele de, a se chema; a capata o anumita denumire, porecla sau un anumit calificativ. 2. Tranz. A pomeni de cineva sau de ceva, a aduce in discutie; a aminti, a invoca. 3. Refl. A se socoti (sau a fi socotit) drept, a se considera (sau a fi considerat) ca fiind 4. Tranz. A pune pe cineva intr-o functie; a angaja; a da cuiva o insarcinare, a conferi cuiva un titlu, un grad. – Din nume.

VALAH, -A, valahi, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Nume dat in evul mediu romanilor din stanga si din dreapta Dunarii de catre alte popoare. 2. Adj. Care apartine Valahiei sau valahilor (1), privitor la Valahia sau la valahi. [Var.: vlah, -a s. m. si f., adj.] – Cf. sl. vlahu.

CREANTA, creante, s. f. dreptul creditorului de a pretinde de la debitor sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva; (concr.) act care stabileste acest drept. [Pr.: cre-an-] – Din fr. creance.

LICENTA, licente, s. f. 1. Titlu obtinut la terminarea studiilor superioare, pe baza unui examen prin care se dobandeste dreptul de a exercita profesiunea corespunzatoare studiilor facute; examen dat pentru obtinerea acestui titlu; p. ext. diploma care confera acest titlu. 2. Autorizatie data de stat unei persoane pentru exercitarea unui negot special, pentru operatii de import si de export etc. 3. Contract prin care posesorul unui brevet de inventie cedeaza cuiva dreptul de exploatare a inventiei sale. 4. Atitudine, tinuta care depaseste limitele bunei-cuviinte; lipsa de respect pentru formele obisnuite. 5. (In sintagma) Licenta poetica = abatere usoara de la regulile gramaticale ale limbii, ceruta de necesitatea rimei, ritmului sau din dorinta de a realiza o nota stilistica particulara. – Din fr. licence, lat. licentia.

TITULAR, -A, titulari, -e, adj., s. m. si f. 1. (Persoana) care ocupa un post, indeplineste o functie etc. cu caracter de permanenta, pe baza unei numiri facute dupa formele legale. ♦ (Persoana) care se bucura de un drept juridic. 2. (Persoana) care apare ca erou principal, care da titlul unei opere artistice, care interpreteaza rolul principal. – Din fr. titulaire.

EXACT adj., adv. 1. adj. adevarat, corect, drept, just. (Concluzii ~.) 2. adv. bine, corect, precis. (I-a dat ~ calculul.) 3. adj. fidel. (Reproducere ~.) 4. adv. intocmai, literal, textual, ad litteram. (A reprodus ~ cele citite.) 5. adj. fix, precis. (A batut ora ~.) 6. adv. fix, precis, punct, (fig.) matematic. (~ la ora 9.) 7. adv. normal, regulat. (Trenul soseste ~.) 8. adj. v. punctual. 9. adj. v. riguros. 10. adv. v. precis. 11. adv. v. riguros. 12. adv. v. intocmai. 13. adv. v. drept. 14. adv. asa, intocmai. (Este ~ cum spui; ai sa faci ~ cum ti-am spus?) 15. adv. v. chiar.

dreptATE ~ati f. 1) Principiu moral si juridic care cere respectarea drepturilor fiecaruia; echitate. Act de ~. ◊ A face (sau a da) ~ a indreptati. Pe buna ~ in mod intemeiat; pe drept cuvant. A avea ~ a fi intemeiat in ceea ce (se) spune sau in ceea ce (se) face. 2) la pl. drepturi recunoscute prin lege. [Art. dreptatea; G.-D. dreptatii] /drept + suf. ~ate

DELEGA vb. I. tr. A imputernici pe cineva cu dreptul de a actiona (in numele celui care-i da imputernicirea); a da o delegatie cuiva. ♦ A transmite prin delegatie (o autoritate, o putere, o creanta etc.). [P.i. deleg, se conjuga ca lega. / < fr. deleguer, cf. lat. delegare].

MUNICIPIU s.n. 1. (Ant.) Titlu dat oraselor supuse autoritatii Romei, care isi pastrau insa dreptul de a se administra singure si ai caror locuitori erau cetateni romani. 2. Oras mare cu administratie proprie, avand o oarecare autonomie in cadrul administratiei de stat. [Pron. -piu. / < lat. municipium, cf. fr. municipe].

INVESTI vb. tr. 1. a da cuiva investitura (1). 2. a acorda in mod oficial un drept, un titlu, o demnitate. (< fr. investir, lat. investire)

MUNICIPIU s. n. 1. (ant.) titlu dat oraselor supuse autoritatii Romei, dar care isi pastrau dreptul de autonomie in treburile interne. 2. oras mare cu administratie proprie. (< lat. municipium)

PASAPORT s. n. document (carnet) care serveste drept legitimatie cetateanului unui stat in strainatate. ♦ (fam.) a da ~ ul (cuiva) = a se debarasa de cineva. (< it. passaporto, fr. passeport, rus. pasport)

CARTA, carte, s. f. 1. Nume dat (in evul mediu) actelor destinate a consemna unele drepturi sau libertati fundamentale si a servi drept constitutie unui stat. 2. Pact politic fundamental. – Fr. charte (lat. lit. charta).

POVATUITOR, -OARE, povatuitori, -oare, s. m. si f. (Adesea adjectival) Persoana care da cuiva sfaturi, care indrumeaza, calauzeste. ♦ Ceea ce serveste cuiva drept calauza, indrumator. [Pr.: -tu-i-] – Povatui + suf. -tor.

MUNICIPIU, municipii, s. n. 1. Oras mare, avand un rol economic, social, politic si cultural insemnat; p. ext. administratia unui astfel de oras; municipalitate. 2. Nume dat oraselor romane (din Italia sau din imperiu) care aveau dreptul la autonomie in treburile interne. – Din lat. municipium.

INVESTI vb. IV. tr. (In evul mediu) A da cuiva investitura; a acorda cuiva in mod oficial un drept, o demnitate. [P.i. -tesc, var. investi vb. IV. / cf. it., lat. investire, fr. investir].

ABILITA vb. I. tr. A da cuiva un anumit titlu, un grad etc., a conferi dreptul de a practica o anumita profesiune. [P.i. -tez. / < germ. habilitieren, cf. lat. habilitare].

ADMITE vb. III. tr. A primi, a lua drept bun, a socoti adevarat. ♦ A ingadui, a permite. ♦ A da curs favorabil (unei cereri etc.). ♦ A inscrie, a primi (la un examen). [< lat. admittere, cf. fr. admettre].

TITULAR, -A adj., s.m. si f. 1. (Cel) care indeplineste permanent si exclusiv o functie (pe baza unei numiri legale, a unei diplome academice). ♦ (Cel) care se bucura de un drept juridic. 2. (Fig.) (Cel) care apare ca erou principal, care da titlul unei opere artistice, care interpreteaza rolul principal. [Cf. fr. titulaire].

CEda vb. I. tr. a abandona cuiva un bun, renuntand la dreptul de posesiune. ◊ a face o cesiune. II. intr. 1. a da cuiva dreptate; a-i recunoaste superioritatea. ◊ (sport) a se recunoaste invins, a inceta intrecerea. 2. (despre boli, dureri) a se ameliora, a scadea in intensitate. 3. (despre lucruri, elemente de constructie) a nu rezista la apasare, a se rupe. 4. (despre corpuri, medii) a transfera caldura unui alt corp sau mediu. (< fr. ceder, lat. cedere)

TITULAR, -A adj., s. m. f. 1. (cel) care indeplineste permanent si excesiv o functie etc. 2. (cel) care se bucura de un drept juridic. 3. (fig.) (cel) care apare ca erou principal, care da titlul unei opere artistice. (< fr. titulaire)

CONSTITUTIE (‹ fr., lat.) s. f. I. 1. Totalitatea particularitatilor morfologice, functionale si psihologice ale unui individ; este conditionata ereditar de si ontogenetic si determina caracterul reactiilor fata de actiunea agentilor externi; structura, alcatuire. 2. Conformatie. II. Legea fundamentala a unui stat, care reflecta stadiul de dezvoltare sociala, economica si politica a acestuia la un moment dat, stabilind forma de guvernamint si organizare statala, precum si drepturile si obligatiile fundamentale ale cetatenilor. Prima c. a fost Constitutia americana de la 1787, urmata de Constitutia franceza de la 1791. In sec. 19 si la inceputul sec. 20, constitutia scrisa s-a generalizat in Europa si Asia, iar mai apoi si in Africa. In Romania, prima c. a fost adoptata la 1866. Au urmat c. de la 1923 si 1938. Alte c. au fost adoptate in anii 1948, 1952, 1965, 1991.

INVESTI, investesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva in mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atributie: (in evul mediu) a da cuiva investitura. – Din fr. investir, lat. investire.

PALMIER, palmieri, s. m. (La pl.) Nume dat mai multor specii de arbori tropicali si subtropicali cu trunchiul drept, neramificat, avand in varf o coroana bogata de frunze penate sau palmate (1); (si la sg.) arbore care face parte dintr-una din aceste specii; palm. [Pr.: -mi-er] – Din fr. palmier.

STAT2 s.n. 1. Tablou in care sunt specificate drepturile banesti pe care le au de primit la un moment dat colaboratorii unei intreprinderi sau ai unei institutii. ♦ Tablou, lista. 2. Stat de organizare (sau de functii) = tablou care cuprinde posturile necesare unei intreprinderi sau institutii, cu specificarea categoriilor de retribuire corespunzatoare. 3. Stat personal = dosar care cuprinde specificarea mutatiilor de serviciu ale unui salariat si actele acestuia. [Pl. -te. / < lat. status, cf. it. state, fr. etat].

STAT2 s. n. 1. tabel in care sunt specificate drepturile banesti pe care le au de primit la un moment dat colaboratorii unei intreprinderi sau institutii. ◊ tablou, lista. 2. ~ de organizare (sau de functii) = tabel cuprinzand posturile necesare unei intreprinderi sau institutii, cu specificarea categoriilor de retribuire corespunzatoare. 3. ~ personal = dosar cu specificarea mutatiilor de serviciu ale unui angajat si actele acestuia. (< lat. status, it. stato, dupa fr. etat)

ANTIHREZA, antihreze, s. f. (In dreptul burghez) Contract de garantare a unei datorii, prin care se da in folosinta creditorului un bun imobil care apartine debitorului. – Fr. antichrese (< gr.).

SUUM CUIQUE (lat.) fiecaruia ce este al sau – Unul dintre cele trei precepte fundamentale de drept roman, formulate de Ulpian astfel: „Iurus praecepta sunt: haec: honeste vivere, neminem laedere, suum cuique tribuere” („Preceptele dreptului sunt: a trai cinstit, a nu vatama pe nimeni, a da fiecaruia ce-i al sau”).

GRESI, gresesc, vb. IV. 1. Intranz. A comite o greseala; p. ext. a se insela. ♦ Intranz. si tranz. A nu nimeri tinta, obiectivul ochit; a da gres. 2. Tranz. A executa ceva gresit, rau. ♦ A lua un lucru drept altul; a incurca, a confunda. ◊ Expr. A gresi drumul (sau calea) = a (se) rataci; p. ext. a se abate de la regulile morale, de conduita. 3. Intranz. A se face vinovat de ceva fata de cineva, a face cuiva un rau, un neajuns; p. ext. a pacatui. – Din sl. gresiti.

PREda, predau, vb. I. 1. Tranz. A da cuiva in primire un obiect, un bun care ii revine de drept sau de care trebuie sa raspunda; a inmana, a incredinta, a remite, a transmite. 2. Refl. A se recunoaste invins si a se pune la dispozitia dusmanului, urmaritorului etc. ♦ Tranz. A da pe cineva in mana cuiva care sa dispuna de el. 3. Tranz. A transmite cuiva in mod sistematic cunostintele unei discipline (in cadrul unei institutii de invatamant, al unor cursuri speciale); a expune o lectie. – Din sl. predati.

DOVAda, dovezi, s. f. 1. Fapt sau lucru care arata, demonstreaza ceva; proba convingatoare, marturie. ◊ Loc. adv. Ca (sau drept) dovada = ca semn ca..., pentru a dovedi ca... ◊ Loc. vb. A da dovada de... = a dovedi, a vadi, a arata, a manifesta. ♦ Spec. Proba juridica. 2. Act, document prin care se adevereste ceva; adeverinta. – Din dovedi (derivat regresiv).

DREPTATE, (rar) dreptati, s. f. Principiu moral si juridic care cere sa se dea fiecaruia ceea ce i se cuvine si sa i se respecte drepturile; echitate; faptul de a recunoaste drepturile fiecaruia si de a acorda fiecaruia ceea ce i se cuvine. ◊ Loc. adv. Cu (sau dupa) dreptate = dupa lege, cum se cuvine, in mod just, pe drept, echitabil. Pe buna dreptate = pe drept cuvant, in mod intemeiat. ◊ Expr. A face cuiva dreptate = a repara o nedreptate savarsita cuiva; a recunoaste dreptul cuiva intr-o chestiune oarecare. A avea dreptate = a fi intemeiat in ceea ce spune sau in ceea ce face. A da (cuiva) dreptate = a recunoaste ca ceea ce spune sau face (cineva) este intemeiat, indreptatit, just. ♦ (Pop.) Judecata. – Din dreptatate (inv. „dreptate” < drept + suf. -atate).

DIAVOL, diavoli, s. m. 1. Fiinta imaginara considerata drept intruchipare a spiritului rau; d**c, satana, demon, necuratul, aghiuta. 2. Fig. Nume dat unui copil sau, p. ext. unui om vioi, zglobiu, istet sau obraznic, rau. – Din sl. dijavolu.

AZIMUT s.n. Unghi cuprins intre meridianul unui loc si planul vertical al directiei respective. ♦ (Astr.) Unghi diedru format de un plan vertical fix cu un plan vertical, trecand printr-un punct dat al unui astru. [Pl. -turi. / < fr., it. azimut < ar. as-samt – drum drept].

bogdaproste interj. – Multumesc, sa fie primit. – Var. bodaproste, bo(g)daprosti. Sl. Bogu da p******i „Domnul sa-i ierte (pe mortii tai)”. Este formula pastrata traditional de cersetori, care se foloseste numai pentru a multumi cind se primeste ceva de pomana. Se pare ca daR greseste considerind ca pui de bogdaproste „om nenorocit, prapadit” trebuie sa se inteleaga drept „copil de cersetor”; este mai curind o aluzie la puii care se dadeau in dar sau ca bir manastirilor, si care nu se alegeau desigur dintre cei mai grasi si mari, cf. si expresia echivalenta de capatat.

ZERO, zerouri, s. n. 1. Numar care, in numaratoare, reprezinta o cantitate vida si care se indica prin cifra 0; nula. ◊ Expr. A reduce ceva la zero = a reduce cu totul importanta unui lucru, a face sa fie neglijabil. ♦ Cifra reprezentand numarul de mai sus pusa la dreapta altei cifre pentru a mari de zece ori valoarea unui numar; nula. 2. Epitet dat unui om de nimic; nulitate. 3. (Fiz.) Punct care serveste ca origine a unei scari cu ajutorul careia se indica valorile unei marimi. ♦ Spec. Grad de temperatura fixat in unele sisteme de masura a temperaturii (Reaumur, Celsius) la punctul de inghetare a apei distilate la presiunea normala. ◊ Zero absolut = temperatura de minus 273 de grade Celsius, socotita ca cea mai joasa temperatura posibila. 4. (Lingv.) Desinenta (sau sufix) zero = absenta unui afix gramatical la o forma flexionara, care este marcata, fata de alte forme cu afixe exprimate, prin lipsa unei marci formale propriu-zise. – Din fr. zero.

OTCUP ~uri n. ist. 1) drept acordat de stat unor persoane particulare de a incasa impozite. 2) Bun al statului dat in arenda unei persoane particulare. /<rus. otkup

IPOTECA s.f. drept real care greveaza un imobil, un teren etc. al carui proprietar l-a dat ca garantie creditorului sau; faptul de a ipoteca. [Cf. fr. hypotheque, lat. hypoteca, gr. hypoteke].

harag (harac), s.n. (reg.) 1. bat rotund cu ajutorul caruia ciobanii masoara cantitatea de lapte pe care o da o oaie la mulsoare; tanc. 2. (inv.) unealta de tras linii spre a scrie drept, lineal.

bindisi (-sesc, -it), vb. – A se preocupa, a tine seama, a lua in consideratie, a fi la curent. – Mr. bindisire. Tc. beyendi, aorist de la beyenmek „a binevoi” (Iogu, GS, VI, 338); cf. ngr. μπεγεντίζω, pe care Graur, BL, IV, 73, il considera drept sursa imediata a cuvintului rom. Mai putin probabila pare explicatia pe care o dadea mai inainte aceluiasi cuvint Seineanu, II, pe baza tc. bende „sclav”.

ORDONATOR, -OARE I. adj. care pune in ordine, organizeaza; care da o imagine sistematica, sintetica. II. s. m. f. ~ de credite = cel care are dreptul de a dispune de creditele bugetare acordate prin bugetul de venituri si cheltuieli al unui stat, al unei institutii. (< fr. ordonnateur)

PIVNICERIT s. n. 1. dare care se platea in tarile romane, in epoca feudala, de catre producatorii de vinuri. 2. dreptul de a incasa pivniceritul (1). – Pivnicer + suf. -it.

PROFET, profeti, s. m. Predicator religios considerat drept trimis al lui Dumnezeu pe Pamant si capabil sa prezica viitorul; proroc. ♦ (Art.) Epitet dat de musulmani lui Mahomed. ♦ Persoana care intuieste aparitia sau desfasurarea unor evenimente in viitor. – Din fr. prophete.

METEC s.m. (Ant.) Nume dat la Atena strainilor stabiliti in acest oras, care nu aveau nici un fel de drepturi politice. [< fr. meteque, cf. gr. metoikos – strain].

ACELA2, ACEEA, aceia, acelea, pron. dem. (Indica pe cineva sau ceva (mai) departat de subiectul vorbitor) Cine e acela?Loc. adj. (Reg.) Ca acela sau ca aceea = puternic; insemnat; extraordinar. ♢ (Cu forma feminina si sens neutru) Loc. adv. De aceea = pentru acest (sau acel) motiv, din aceasta cauza. Dupa aceea = apoi. drept aceea = prin urmare; deci. (In) afara de (sau pe langa) aceea = in plus. [Gen.-dat. sg. aceluia, aceleia, gen.-dat. pl. acelora.Var.: (inv.) acel, acea pron. dem.] – Lat. ecce-illu, ecce-illa.

A DESCINDE descind intranz. 1) A avea descendenta; a se trage. 2) A se da jos. 3) (despre drumeti, calatori etc.) A se opri pentru odihna; a poposi. 4) (despre organele in drept) A se deplasa la fata locului pentru a cerceta sau pentru a perchezitiona. /<lat. descendere, fr. descendre

PULCHRE, BENE, RECTE! (lat.) frumos, bine, drept! – Horatiu, „Ars poetica”, 428. Poetul ironizeaza glaota criticastrilor, care elogiaza in termeni excesivi pe versuitorii cu dare de mana.

DESCOPERI, descopar, vb. IV. Tranz. 1. A lua, a ridica de pe un obiect sau de pe o persoana ceea ce le acopera. ♦ Refl. A-si scoate palaria, caciula etc. ♦ Fig. A lasa neocrotit, neaparat, expus unui atac. A descoperi aripa dreapta a unei armate. ♦ A face sa nu aiba acoperire legala. ♦ Tranz. si refl. Fig. A (se) da pe fata, a (se) dezvalui, a (se) da de gol, a (se) trada. 2. A gasi un lucru cautat, necunoscut sau ascuns; a afla. ◊ Expr. A descoperi America, se spune in bataie de joc cuiva care face caz de un lucru stiut, cunoscut de toata lumea. ♦ A patrunde o taina, un mister. – Lat. disco(o)perire.

A SE da ma dau intranz. 1) (urmat de un complement circumstantial de loc) A se apropia de un anumit loc. ~ langa masa. 2) (despre fiinte) A se arunca cu lacomie sau cu violenta; a napadi; a se napusti; a se repezi. 3) (urmat de participii) A nu mai opune rezistenta; a ceda. ~ invins. ~ batut. 4) (urmat de o complinire cu prepozitia la) A avea inclinare spre ceva; a se trage. ~ la carte. ~ la pictura. 5) A deveni adeptul unei miscari, al unui curent ideologic etc., impartasindu-i ide-ile; a adera. ~ cu democratii.~ drept... a se prezenta drept... ~ in vant dupa ceva (sau dupa cineva) a-i placea foarte mult ceva sau cineva. /<lat. dare

PATENTA s.f. 1. drept exclusiv acordat unui inventator sau unei autoritati de a folosi si de a comercializa o inventie, o inovatie etc.; act, diploma care confera acest drept; brevet. ♦ (Inv.) Brevet, autorizatie de a exercita un anumit comert. ♦ Patenta de sanatate = document care se da unui vas la plecarea dintr-un port si prin care se confirma starea sanitara a portului. ♦ (Fig.; ironic) Sistem, procedeu (propriu cuiva). 2. Impozit care se platea in trecut pentru un anumit comert sau o anumita industrie. [< fr., it. patente].

BINORMALA s. f. (mat.) dreapta care trece printr-un punct al unei curbe, perpendiculara pe planul oscilator al acesteia in punctul dat. (< fr. binormale)

TANTAL (TANTALUS) (in mitologia greaca), fiul al lui Zeus si al nimfei Pluto, tatal lui Pelops si al Niobei; rege al Frigiei (sau al Lidiei). Dupa unii autori, osandit la foame si sete vesnica in Infern pentru vina de a fi dezvaluit muritorilor secrete ale Olimpului sau de a fi furat nectarul si ambrozia zeilor, dupa altii de a-si fi servit propriul fiu drept bucate la un ospat al zeilor. Expresia „chinuri tantalice” se refera la suferintele unei stradanii care da mereu gres, chiar atunci cand este pe punctul de a reusi.

CRUCE ~i f. 1) (in antichitate) Instrument de tortura, pe care erau pironiti osanditii la moarte. Hristos a murit pe ~. 2) Obiect de cult, facut din doua bucati de lemn, din piatra sau din metal asezate perpendicular una peste alta, constituind simbolul crestinismului. 3) Simbol al crestinismului, constand dintr-un gest facut cu degetele mainii drepte, care este dusa de la frunte la piept si de la un umar la altul. ◊ Fa-ti ~! da-ti seama ce spui! 4) v. RASCRUCE. 5) Obiect in forma de cruce folosit in unele mecanisme. ~ea carutei. 6) (la cartile de joc) Semn distinctiv avand forma unei frunze de trifoi; trefla. dama de ~. [G.-D. crucii] /<lat. crux, ~cis

anticrist s. m. – Nume dat de crestini principiului raului, Satanei si ereticilor. – Var. antihrist.Antihirt, s. m. (fam., pungas, golan; se foloseste drept calificativ pe jumatate ironic, pe jumatate depreciativ, dar totdeauna cu o nuanta de afectiune sau familiaritate). Sl. anutichristu, din ngr. ἀντίχριστος. Forma cu c este neol. Var. fam. este o modificare expresiva, ca hirta-pirta.

NORMAL, -A I. adj. 1. firesc, comun, obisnuit. ◊ (despre oameni) sanatos (fizic si psihic). 2. conform unor norme. ◊ (despre marimi) cu valoare apropiata de cea intalnita frecvent. 3. (chim.) concentratie ~a = cantitatea de substanta continuta intr-o solutie, exprimata in echivalenti-gram la litru de solutie. 4. (mat.) sectiune ~a = sectiune realizata cu un plan care contine normala (II, 1) intr-un punct dat la suprafata sectionata. 5. scoala ~a (si s. f.) = scoala in care se pregatesc invatatorii. II. s. f. 1. dreapta perpendiculara dusa pe tangenta la o curba in punctul de contact. 2. media elementelor meteorologice, calculata dintr-un sir de ani de referinta. (< fr. normal. lat. normalis, it. normale)

DOMINION, dominioane, s. n. Nume mai vechi dat statelor din afara insulelor britanice care fac parte din Imperiul Britanic, avand statut de suveranitate si egalitate in drepturi cu metropola. [Pr.: -ni-on] – Din fr. dominion.

LENTILA, lentile, s. f. 1. Piesa optica transparenta, de obicei marginita de doua suprafete curbate (sau de una sferica si de una plana), care da imaginea reala sau virtuala a unui obiect. ◊ Lentila de contact = lentila fina aplicata direct pe globul ocular in dreptul irisului, pentru corectarea vederii. 2. Inel metalic care asigura legatura intre doua tevi de metal sau intre o teava si un perete de metal. 3. (In siderurgie) Lupa. 4. (In sintagma) Lentila electronica = dispozitiv care produce un camp electric sau magnetic de o anumita configuratie si simetric, astfel incat sa poata modifica traiectoriile electronilor. – Din fr. lentille.

NEHOTARAT, -A, nehotarati, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care nu este hotarat, care este lipsit de hotarare; sovaitor, nesigur; lipsit de claritate, de precizie; neclar, confuz, vag. 2. (Gram.; in sintagmele) Adjectiv nehotarat = adjectiv pronominal care insoteste substantivul fara sa individualizeze obiectul denumit de acesta. Pronume nehotarat = pronume care da indicatii imprecise asupra obiectului al carui nume il inlocuieste. Articol nehotarat = articol care indica obiectul desemnat de substantiv drept reprezentant al speciei. Numeral nehotarat = numeral care exprima un numar nedeterminat de obiecte sau de fiinte. – Ne- + hotarat.

NIMERI vb. 1. v. lovi. 2. a ochi, (pop.) a pali, (reg.) a talni, (Transilv.) a talali. (A ~ drept in tinta.) 3. v. potrivi. 4. a o potrivi, (pop.) a o brodi. (A o ~ ca nuca-n perete.) 5. a da. (Am ~ un om de treaba.) 6. (pop. si fam.) a o bobi, a o brodi, a o dibaci. (Cum de ai ~t-o atat de bine?) 7. a se intampla, a se potrivi, (pop.) a se brodi, (inv. si reg.) a se prileji, a se prilejui, (Transilv.) a talali, (prin Maram.) a se talni, (Ban.) a se zgodi. (S-a ~ sa fiu si cu acolo.) 8. a apuca, a se intampla, (Munt.) a ragadui. (Il lovea cu ce a ~.) 9. v. cadea.

BINORMALA s.f. (Mat.) Dreapta care trece printr-un punct al unei curbe si este perpendiculara pe planul oscilator al acesteia in punctul dat. [< fr. binormale].

EDICT, edicte, s. n. 1. (In Roma antica) Act prin care un magistrat facea cunoscute normele de drept si formele juridice aplicate in timpul magistraturii lui. 2. (In antichitate si in evul mediu) Decret important cu caracter normativ dat de un monarh sau de o autoritate bisericeasca superioara cu privire la o anumita problema. – Din lat. edictum, germ. Edikt.

RAC1 raci m. 1) Crustaceu dulcicol cu carapacea bruna-verzuie (rosie dupa fierbere), avand prima pereche de picioare in forma de cleste. ◊ Rosu ca ~ul cu fata foarte rosie. A da inapoi (sau indarat) ca ~ul a) a se retrage; b) a regresa. 2) la sing. art. pop. Constelatie situata in dreptul Soarelui, cand acesta ajunge la solstitiul de vara. ◊ Tropicul ~ului paralela de 23°27' latitudine nordica. Zodia (sau semnul) ~ului unul dintre cele douasprezece sectoare ale zodiacului; zodia Cancerului. 3) med. pop. Tumoare maligna constand din inmultirea excesiva a celulelor cu distrugerea tesuturilor vecine normale; cancer. /<sl. raku

BREVET s.n. Document, certificat, titlu dat de o autoritate (de stat) prin care i se recunoaste cuiva paternitatea unei inventii sau i se asigura anumite drepturi; patenta, licenta. [< fr. brevet].

SANCTIUNE, sanctiuni, s. f. 1. Aprobare data unei legi de catre seful statului, pentru a o face executorie; p. ext. confirmare a unui act de catre o autoritate sau o instanta superioara celei care l-a emis, pentru a-i da valabilitate. ♦ P. gener. Aprobare, confirmare; consfintire. 2. Pedeapsa prevazuta de lege pentru cei care incalca dispozitiile ei; p. gener. pedeapsa. ♦ (In dreptul international) Sistem de masuri (economice, financiare, militare) cu caracter de pedeapsa, aplicat unui stat; represalii contra partii care nu respecta obligatiile luate printr-o conventie. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. sanction, lat. sanctio, -onis.

CARTA, carte, s. f. 1. Nume dat (in evul mediu) actelor destinate a consemna unele privilegii si libertati fundamentale ale unor clase sau paturi sociale si a servi drept constitutie unui stat. 2. Manifest cuprinzand revendicarile unei organizatii politice, sociale, profesionale etc. 3. Act care sta la baza organizarii si functionarii unei organizatii internationale. Carta Organizatiei Natiunilor Unite. – Din fr. charte, lat. charta.

RAZA ~e f. 1) Fascicul ingust de lumina care porneste de la o sursa de lumina sau de la un obiect stralucitor. ~e solare. ◊ O ~ de speranta fapt pozitiv care, desi, neinsemnat, da curaj. 2) la pl. fiz. Flux de particule sau de energie a oscilatiilor electromagnetice; radia-tie electromagnetica. ~e Rontgen. 3) mat. Segment de dreapta care uneste un punct al circumferintei cercului sau al suprafetei sferei cu centrul acestora. 4) Limita pana la care se extinde ceva. ~ de influenta. 5) Fiecare dintre fofezele unei vartelnite. [G.-D. razei] /<lat. radia

TON2 ~uri n. 1) Sunet simplu produs de un corp care vibreaza. 2) muz. Interval intre doua sunete consecutive ale gamei diatonice, egal cu doua semitonuri. ◊ A da ~ul a) a indica tonalitatea unei compozitii muzicale, mai ales vocale; b) a fi initiator al unei activitati; c) a servi drept model. 3) Grad de modulare a vocii in timpul vorbirii (in functie de starea sufleteasca a vorbitorului sau de fondul celor exprimate); intonatie. ~ familiar.A ridica ~ul a vorbi tare si cu asprime. A schimba ~ul a vorbi in alt mod. 4) Grad de intensitate a unei culori. ~ deschis. ~ inchis. 5) Culoare dominanta a unui tablou. /<fr. ton, lat. tonus

BRAD, brazi, s. m. 1. Arbore din familia pinaceelor care creste in zona muntoasa, inalt pana la 50 m, cu tulpina dreapta, cu frunzele in forma de ace de culoare verde-inchis, persistente, cu florile si semintele in conuri (Abies alba); p. gener. nume dat coniferelor. ◊ Compuse: bradul-ciumei = varietate de ienupar cu fructe mici (Juniperus intermedia); brad-negru sau brad-rosu = molid. ◊ (In sintagma) Apa de brad = a) amestec de apa si ulei extras din frunze de pin, folosit pentru parfumarea incaperilor sau a apei de baie; b) bautura alcoolica aromata cu esenta din seminte de ienupar. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus. ♦ Brad (1) taiat si impodobit cu globuri, jucarii, bomboane etc. cu prilejul Craciunului sau al Anului Nou; pom de Craciun. ♦ Varf sau crengi de brad (1) cu care se impodobesc carul si portile mirilor la nunti. 2. (Art.) Numele unei hore care se joaca, in ajunul nuntii, la casa miresei; melodie dupa care se executa aceasta hora. – Cf. alb. *bradh, bredh.

INTALNI, intalnesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. recipr. A da de cineva sau de ceva; a se afla in prezenta cuiva sau a ceva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta intr-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva in urma unei intelegeri prealabile; a avea intrevedere cu cineva. 3. Tranz. A gasi; a descoperi. ♦ (De obicei in constructii negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. si refl. A (se) gasi, a (se) afla. 5. Tranz. si refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar intr-o competitie sportiva; a se lupta, a se confrunta cu cineva intr-o competitie sportiva. – In + talni (Inv. „a intalni”, probabil < magh.).

ACELA, ACEEA, aceia, acelea, pron. dem., adj. dem. (postpus) 1. Pron. dem. (Indica pe cineva sau ceva relativ departat de subiectul vorbitor) Cine e acela?Loc. adj. (Reg.) Ca acela sau ca aceea = puternic, insemnat; extraordinar. ◊ Loc. adv. De aceea = pentru acest (sau acel) motiv, din aceasta cauza. drept aceea = prin urmare; deci. (In) afara de (sau pe langa) aceea = in plus. 2. Adj. dem. (postpus) Acel, acea. Omul acela. Casa aceea. [Gen.-dat. sg.: aceluia, aceleia, gen.-dat. pl.: acelora.Var.: (Inv.) acel, acea pron. dem.] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.

GUNOI1, gunoaie, s. n. 1. (La sg. cu sens colectiv) Resturi murdare sau netrebuincioase care se arunca. 2. Baliga amestecata cu paiele care au servit vitelor drept asternut, intrebuintata ca ingrasamant agricol organic. 3. Fir de pai, scama, murdarie etc. care se depune pe haine, care cade in lichide etc. 4. Epitet dat unui om de nimic; lepadatura. – Din sl. gnoĩ.

GARANTIE, garantii, s. f. Obligatie in virtutea careia o persoana sau o institutie raspunde de ceva; mijloc legal prin care se asigura executarea unei obligatii (materiale); (concr.) ceea ce serveste drept asigurare ca o obligatie luata va fi tinuta. ◊ Loc. vb. A lua pe garantie = a garanta. ◊ Expr. Pe garantia cuiva = pe raspunderea cuiva. A da garantie = a da asigurari ca un lucru va fi indeplinit. A prezenta garantie de... = a se prezenta astfel incat sa trezeasca increderea, sa ofere siguranta. – Din fr. garantie, it. garanzia.

VERTICAL, -A, verticali, -e, adj. Care este orientat perpendicular pe un plan orizontal; care are directia caderii corpurilor; (sens curent) care este orientat drept (in sus). ◊ Dreapta verticala = dreapta care uneste un punct de pe pamant cu zenitul respectiv. Plan vertical = a) (Geom.) plan care trece printr-o dreapta verticala; b) (Astron.) plan care trece prin verticala locului. ♦ (Substantivat, f.) Linie dreapta care cade perpendicular pe un plan orizontal; directia urmata de aceasta linie. ◊ Verticala locului = directie determinata de pozitia firului cu plumb aflat in stare de echilibru intr-un punct dat. ♦ (Substantivat, n.) Semicerc al sferei ceresti care intersecteaza un plan determinat de verticala locului si de un astru. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau cade drept in jos (de la inaltime). – Din fr. vertical.

PLATA, plati, s. f. 1. Faptul de a plati o suma de bani datorata; achitare. ♦ Sistem, mod dupa care se plateste. 2. Suma de bani data cuiva pentru munca depusa, drept contravaloare a unui obiect cumparat, a folosintei unui lucru etc. 3. Rasplata (morala) cu care cineva este recompensat pentru faptele sale bune; pedeapsa care se da cuiva pentru fapte rele. ◊ Expr. A-si lua plata = a-si primi pedeapsa cuvenita. A se duce (sau a pleca, a merge etc.) in plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a se duce (sau a pleca, a merge etc.) unde vrea, unde stie, unde-i place. A lasa (pe cineva) in plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a nu se mai ocupa de cineva, a lasa in voia sortii, a lasa in pace. – Din sl. plata.

PALNIE, palnii, s. f. 1. Obiect de metal, de sticla, de portelan etc., de obicei in forma de con gol in interior, prelungit in jos printr-un tub ingust, servind la turnarea lichidelor in vase cu gura stramta. ◊ Expr. A-si face (sau a-si duce) palmele palnie (la gura sau la ureche) = a-si aseza mainile ca o palnie in dreptul gurii sau al urechii pentru a fi auzit sau a auzi mai bine. A face (burta bute si) gura palnie = a bea mult. 2. Nume dat unor obiecte in forma de palnie (1), care amplifica sunetele. ◊ Palnia telefonului = receptor telefonic. 3. Rezervor, incapere sau locas, mai largi in partea de sus decat in cea de jos, amenajate pe un sistem tehnic pentru a inlesni introducerea sau evacuarea unui material. 4. Depresiune de teren de forma conica, formata in terenuri solubile. ♦ Plan inclinat care leaga galeria superioara cu cea inferioara a unui tunel in curs de excavare. ♦ Groapa facuta in pamant de un obuz sau de o bomba. 5. Locul unde se aduna bustenii inainte de a fi coborati pe jilip. 6. Tub care serveste unor animale cefalopode la miscare. – Et. nec.

CONSTITUTIE, constitutii, s. f. 1. Totalitatea particularitatilor morfologice, functionale si psihologice ale unui individ; structura fizica generala a corpului omenesc. 2. Lege fundamentala a unui stat, investita cu o forta juridica superioara celorlalte legi, care cuprinde principiile esentiale ale organizarii lui, stabileste drepturile si datoriile principale ale cetatenilor, sistemul electoral, organizarea organelor supreme si locale etc., reflectand astfel stadiul de dezvoltare sociala, economica si politica la un moment dat a statului respectiv. [Var.: constitutiune s. f.] – Din fr. constitution, lat. constitutio, -onis.

SENAT s. n. 1. (ant.) organ suprem de conducere al statului roman in timpul republicii; (p. ext.) nume dat unor adunari care aveau importante puteri in sistemul de guvernare; sfatul batranilor. 2. corp legislativ al unor tari cu sistem bicameral, din membri alesi sau de drept. ◊ loc unde se aduna senatorii. 3. consiliul profesoral al unei institutii de invatamant superior. (< fr. senat, lat. senatus)

STIR s. m. Nume dat la trei plante erbacee, dintre care una cu tulpina ramificata, cu flori verzi dispuse in ghemulete rotunde si cu frunze comestibile (Amaranthus angustifolius), alta cu tulpina dreapta, solida si paroasa, cu flori verzi, marunte, reunite intr-un spic ca un fel de pamatuf la varful ramurilor, si care serveste ca nutret pentru porci (Amaranthus retroflexus), iar a treia cu frunzele rosii si florile purpurii, dispuse in ghemulete rotunde la subsuoara frunzelor superioare sau in spice lungi si subtiri, folosita ca planta ornamentala (Amaranthus paniculatus). – Din bg., scr. stir.

COLT1 ~uri n. 1) Loc unde se intalnesc doua laturi sau doua muchii ale unui obiect. ~ul mesei. ~ul batistei.~ul gurii fiecare din cele doua extremitati ale gurii unde se intalnesc buzele. ~ de paine bucata de la margine a unei paini; calcai. ~ de strada unghi format de doua strazi care se intretaie. 2) Parte a unei incaperi, unde se unesc doi pereti alaturati; ungher. ◊ A da din ~ in ~a face eforturi disperate pentru a scapa de ceva. 3) (in publicistica) Rubrica rezervata unei anumite specialitati. ~ satiric. 4) Loc, departe de ochii lumii, care serveste drept refugiu pentru cineva. ◊ ~ de tara loc retras. In (sau din) toate ~urile (lumii) in (sau din) toate partile; (de) pretutindeni. La ~ de tara si la mijloc de masa intr-un loc ferit, dar avantajos. 5) Broboada subtire in forma de triunghi. /<bulg. kolec, sb. kolac

SENAT s.n. 1. (Ant.) Organul suprem de conducere al statului roman in timpul republicii; (p. ext.) nume dat unor adunari care aveau importante puteri in sistemul de guvernare; sfatul batranilor. 2. Corp legislativ al unor tari cu sistem bicameral, format din membri alesi sau de drept. ♦ Loc unde se aduna senatorii. 3. Consiliu de conducere al unei institutii de invatamant superior. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. senat, it. senato, lat. senatus < senex – batran].

germen (germeni), s. m.1. Saminta care da nastere unei fiinte vii. – 2. Principiu, element. Lat. germen (sec. XIX). – Der. (din fr.) germina, vb.; germinatie, s. f.; germinativ, adj.; Germanar, s. m. (martie), indicat uneori drept cuvint pop., pare o creatie a lui Alecsandri, pe baza fr. Germinal.

JUDECA, judec, vb. I. 1. Tranz. A-si forma o opinie despre cineva sau ceva, examinand argumentele, luand in considerare imprejurarile, urmarile etc.; a discerne, a chibzui. 2. Tranz. A aprecia, a pretui, a califica. ♦ A considera, a socoti drept... 3. Tranz. si refl. (recipr.) A (se) critica, a (se) condamna, a (se) mustra. 4. Tranz. A examina o cauza sau o persoana in calitate de judecator si a da o hotarare judiciara; p. ext. a hotari, a decide ca arbitru, a solutiona un litigiu. ◊ Lucru judecat = caz asupra caruia s-a dat o hotarare judiciara definitiva. ♦ Refl. recipr. A fi in proces, in litigiu cu cineva. – Lat. judicare.

camana (camene), s. f.1. Greutate veche, de aprox. 10 kg. – 2. Impozit vechi, anterior sec. XV. Se platea dupa greutate, pe miere. Intrucit acest produs se vindea la inceput in circiumi, numele s-a extins apoi la impozitul platit pentru vinul vindut in localurile publice. – Var. camena. Sl. kamenu „piatra, greutate”. Dupa Cihac, II, 39, din sb. komina „tescovina”, ceea ce pare mai putin probabil. – Der. camanar, caminar, s. m. (perceptor de impozite); mare caminar, s. m. (capetenie a caminarilor, boier de rangul doi, fara drept de a lua loc la sfat; in 1834 rangul sau a fost asimilat gradului de capitan); caminarie, s. f. (indeletnicirea de caminar); caminarit, s. n. (nume care se dadea in Muntenia darii care in Moldova se numea camana, renta a marelui sfetnic, si incepind cu sec. XVIII a marelui paharnic).

SECANTA s.f. 1. Dreapta care intersecteaza o curba in cel putin doua puncte. 2. Functia trigonometrica a unghiului intr-un triunghi dreptunghic, egala cu raportul ipotenuzei fata de cateta care apartine unghiului dat. [< fr. secante, cf. lat. secans < secare – a taia].

MOTOCROS, motocrosuri, s. n. Cursa de motociclism care se desfasoara pe teren accidentat si in care plecarile se dau de obicei in grup, pe clase, dupa capacitatea cilindrica a motocicletei. ◊ Motocros nautic = cursa care se desfasoara pe apa, cu ambarcatii speciale, pe trasee in circuit sau in linie dreapta; motonautica. – Din fr. moto-cross.

OBLIC, -A, oblici, -ce, adj. 1. Inclinat fata de o dreapta sau fata de un plan; piezis, plecat, aplecat. ♦ (Substantivat, f.) Dreapta care face un unghi diferit de 0° sau de 90° cu o alta dreapta sau cu un plan. ♦ (Despre cilindri si prisme) Care are generatoarele (respectiv muchiile) inclinate fata de baza; (despre conuri si piramide) cu dreapta care uneste varful cu centrul bazei inclinata fata de baza. ♦ (Despre ochi) Cu colturile exterioare ridicate spre tample; codat. ♦ Fig. (Despre priviri) Banuitor, iscoditor. 2. (Lingv.; in sintagma) Caz oblic = nume dat uneori in gramatica romana cazurilor genitiv si dativ, iar in gramatica altor limbi, in mod curent, tuturor cazurilor, cu exceptia nominativului si a vocativului. – Din lat. obliquus, fr. oblique.

A SPUNE spun 1. tranz. 1) A reda prin cuvinte; a exprima prin grai; a zice. ~ adevarul. ~ pe de rost.~ drept a spune adevarul. Cine ar fi putut ~ cine ar fi putut sa creada. A nu ~ nici carc a nu scoate nici o vorba. ~ verde in fata (sau in ochi) a da adevarul pe fata, fara ocolisuri. A-i ~ cuiva inima a presimti. Dupa cum se ~ cu alte cuvinte. ~ povesti a comunica lucruri ireale. 2) (piese muzicale) A produce cu vocea sau cu un instrument; a zice; a canta; a interpreta. 3) (pe cineva cuiva) A prezenta ca vinovat de infaptuirea unor actiuni reprobabile tinute in taina, dand in vileag cu intentii rele; a pari; a denunta. 2. intranz. A purta numele; a se numi; a se chema. Cum iti ~? /<lat. exponere

RADICAL, -A I. adj. 1. din temelie, complet; fundamental, de baza; (adv.) radicalmente. ◊ (despre tratament, medicamente etc.) care vindeca complet. 2. care preconizeaza reforme mari, actiuni hotaratoare. ◊ (despre oameni sau grupari politice; (si s. m.) care preconizeaza o serie de reforme in activitatea sociala. 3. care cuprinde radacina cuvantului. II. s. m. 1. (mat.) numar care, ridicat la o putere, da numarul dat; radacina. ◊ simbol matematic care arata operatia de extragere de radacina. ◊ axa ~a = locul geometric al punctelor din plan care au aceeasi putere fata de doua cercuri date, reprezentat printr-o dreapta perpendiculara pe linia care uneste centrele cercurilor; plan ~ = locul geometric al punctelor din spatiu avand aceeasi putere fata de doua sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. grup atomic care ramane neschimbat intr-o reactie chimica si care, in mod obisnuit, nu exista in stare libera. 3. (lingv.) element primitiv, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun mai multor cuvinte care constituie o familie si contine sensul lexical al cuvantului; radacina. (< fr. radical, lat. radicalis, germ. Radikal)

BAT, bete, s. n. 1. Bucata de lemn lunga si subtire avand diverse intrebuintari. ◊ Bat de chibrit = chibrit. ◊ Expr. A pune (cuiva) bete in roate = a face (cuiva) dificultati, pentru a zadarnici o actiune, un plan. A da (ca cainele) prin bat = a fi extrem de indraznet, de obraznic. A ramane cu traista-n bat = a saraci. A-si lua traista-n bat = a porni la drum. ♦ (Adverbial) drept, teapan. Sta bat in fata lui. 2. Fig. Lovitura sau bataie cu batul (1). 3. Piesa in forma de vergea, care intra in alcatuirea diferitelor unelte, masini etc. Batul itelor.

SECANTA, secante, s. f. 1. Dreapta care intretaie o curba sau un cerc in cel putin doua puncte. 2. Functie trigonometrica a unui unghi dintr-un triunghi dreptunghic, egala cu raportul ipotenuzei fata de cateta care apartine unghiului dat2. – Fr. secante (lat. lit. secans, -ntis).

sulinar, sulinari, s.m. si sulinare, s.n. 1. (s.m.; reg.) variatate de crap de forma lunguiata; sulac. 2. (s.n.; inv. si reg.) tub de canal, pentru scurgerea apei. 3. (s.n.; inv. si reg.) copac tanar sau trunchi de copac inalt, subtire si drept. 4. (s.n.; inv. si reg.) lemn gros, drept si rotund; carambul loitrei carului sau carutei. 5. (reg.) fiecare dintre cele doua tepuse de pe coama caselor taranesti; bold, sageata, sulita, teapa. 6. (s.n.; reg.) mana curenta. 7. (s.n.; reg.) lastar dat din taietura trunchiul unei salcii.

COBRA (‹ fr.) s. f. Nume dat celor sase specii de serpi veninosi din genul Naja, care ating c. 4 m; in pozitie de atac isi ridica vertical aproape o treime din corp, iar capul il apleaca in unghi drept cu acesta, partea dintre cap si corp latindu-se si dilatindu-se simultan. C. indiana sau sarpele-cu-ochelari (Naja naja), realizeaza, din solzi, in aceasta zona un desen caracteristic de ochelari. Unele dintre specii arunca veninul la o distanta de c. 2 m.

BAT, bete, s. n. 1. Bucata de lemn lunga si subtire. ◊ Expr. A pune (cuiva) bete in roate = a face (cuiva) dificultati pentru a zadarnici o actiune, un plan. (Reg.) A da (ca cainele) prin bat = a fi extrem de insistent, de obraznic. A ramane cu traista-n bat = a saraci. A-si lua traista-n bat = a porni la drum, a pleca. ♦ (Adverbial) drept teapan, rigid. Sta bat. 2. Fig. Lovitura cu batul (1). 3. Piesa in forma de vergea, care intra in alcatuirea diferitelor unelte, masini etc. Batul itelor. - Et. nec.

MERTIC ~e n. 1) Vas care servea drept masura pentru cereale. 2) Unitate veche de masura a cerealelor egala cu 2,5 kg. 3) Cantitate de cereale care incape intr-un vas cu aceasta masura. 4) inv. Plata in bani sau in natura care se dadea la moara pentru macinat. 5) Portie de hrana care se da cailor sau altor animale pentru un anumit timp; tain. /<ung. mertek

VANADIU (‹ fr. {i}; {s} Vana-dis, divinitate scandinava) s. n. Element chimic (V; nr. at. 23, m. at. 50,94, p. t. 1.750ºC, p. f. 3.400ºC, gr. sp. 6); metal dur, casant, de culoare alba-cenusie, care se gaseste in natura sub forma de compusi, intrebuintat ca adaos in oteluri speciale si, sub forma de V2O5, drept catalizator in diferite procese chimice. A fost descoperit in 1801 de mineralogul spaniol Andres Manuel del Rio, care-l va numi eritroniu, si redescoperit de Nils Gabriel Sefstrom (1787-1854) in 1830, care i-a dat si numele actual.

PALINDROM, palindromuri, s. n. Grup de cuvinte sau cuvant care poate fi citit de la stanga la dreapta si de la dreapta la stanga fara sa-si piarda sensul; p. ext. joc distractiv constand in gasirea unui cuvant care citit si normal si invers, sa aiba fie acelasi inteles, fie, in al doilea caz, sa dea un alt cuvant. – Din fr. palindrome.

REZON, rezoane, s. n. (Inv.) 1. Indreptatire, justificare, cauza, motiv, temei. 2. Ratiune, judecata dreapta. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la rezon = a invata minte (pe cineva), a pune la respect; a constrange sa judece mai bine, sa se poarte cum trebuie. ♦ (Cu valoare de interjectie) Ai dreptate! just! da! desigur! – Din fr. raison.

BANUI, banuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A presupune; a presimti. Banuiam ca n-am s-o mai gasesc (SADOVEANU). 2. Tranz. A intrezari ceva. Se uita mereu pe ferestre, acolo unde banuia prin intunerec arbori (DUMITRIU). 3. Tranz. A considera pe cineva drept autor al unei fapte rele; a suspecta. 4. Intranz. (Reg.) A se supara pe cineva; a-i face mustrari. Asa a trebuit sa se intample si n-ai cui banui (CREANGA). 5. Intranz. (Reg.) A regreta. da ia seama ce iubesti, Nu cumva sa banuiesti (JARNIK-BIRSEANU). – Magh. banni.

RIDICAT2, -A, ridicati, -te, adj. 1. (Despre invelitori, capace) dat la o parte, inlaturat. ♦ (Despre perdele, storuri etc.) Dus mai sus (sau intr-o parte); tras. ♦ (Despre obiecte de imbracaminte, mai ales despre maneci) Sumes, suflecat. ♦ (Despre oameni) Sculat in picioare; Fig. insanatosit, inzdravenit. 2. Care sta drept, in pozitie verticala, indreptat in sus. ♦ Inalt. 3. Fig. (Despre preturi) Care depaseste plafonul normal, obisnuit; marit, sporit, urcat. ♦ (Despre voce) Tare, intens. ◊ Ton ridicat = ton rastit, aspru, poruncitor. ♦ (Despre oameni si felul lor de viata) Cu un nivel inalt, superior; inaintat. [Var.: (inv.) aridicat, -a adj.] – V. ridica.

ORALITATE s. f. 1. Calitate a stilului unei scrieri beletristice de a parea vorbit, dand expunerii un caracter spontan si viu atat in dialogurile care noteaza particularitatile vorbirii personajelor, cat si in naratiunea propriu-zisa; ansamblu de particularitati ale limbii vorbite, ale graiului viu. 2. (Jur. in sintagma) Principiul oralitatii = principiu fundamental al dreptului procesual, potrivit caruia dezbaterea litigiului se face verbal. – Oral + suf. -itate. Cf. it. oralita.

CUI, cuie, s. n. 1. Piesa mica, cilindrica sau in patru muchii, de metal sau de lemn, turtita la un capat si ascutita la celalalt, cu care se fixeaza intre ele diferite piese, care se bate in zid sau in lemn pentru a servi ca suport etc. ◊ (Tehn.) Cui spintecat = piesa de siguranta formata dintr-o bucata de sarma indoita, cu un ochi la un capat, care impiedica desfacerea piulitelor. ◊ Expr. Cui pe (sau cu) cui se scoate = un rau face sa uiti raul anterior. (Fam.) A face (sau a taia) cuie = a simti frigul, a dardai de frig. A-i intra cuiva un cui in inima = a se strecura in sufletul cuiva o teama, o banuiala, o indoiala, o grija etc. Cuiul lui Pepelea = drept abuziv pe care si-l ia cineva, legandu-se de un pretext, pentru a stingheri pe altul. ♦ Cuier simplu de perete. ◊ Expr. A-si pune pofta in cui = a renunta la o dorinta, la un lucru ravnit. 2. Nume dat mai multor piese de metal sau de lemn asemanatoare ca forma cu un cui (1). – Lat. cuneus.

VINA, vini, s. f. Fapta care constituie o abatere de la ceea ce este (considerat) drept sau bun; greseala, vinovatie; pacat; culpa. ◊ Loc. adj. De vina = vinovat, responsabil. Fara vina = nevinovat; (rar, despre lucruri, manifestari) ireprosabil, perfect. ◊ Loc. conj. Din vina... = in urma greselii infaptuite de...; din cauza, din pricina... ◊ Expr. (Pop.) Bata-l vina! exprima o mustrare cu o nuanta de simpatie. A da (sau a arunca, a pune) vina pe cineva (sau pe ceva) sau asupra cuiva ori (reg.) a baga (cuiva) vina = a invinovati, a invinui (pe cineva sau ceva). A face cuiva o vina din (sau pentru) ceva = a considera drept greseala o fapta a cuiva. A cadea in vina = a se face vinovat de ceva. ♦ Spec. Fapta pedepsita de lege; infractiune; delict; crima. – Din sl. vina.

BARA s.f. Drug de metal (destinat prelucrarii). ♦ Piesa de metal sau de lemn, de dimensiuni variabile, folosita in constructii sau in dispozitive tehnice pentru transmiterea eforturilor. 2. Fiecare dintre cei trei stalpi care delimiteaza poarta la unele jocuri sportive. ♦ Sut in stalpul portii de fotbal. ◊ A da in bara = (argotic) a gresi, a rata. 3. Bariera care desparte pe judecatori de avocati si impricinati; (p. ext.) locul de unde se pledeaza in fata justitiei. 4. (Herald.) Figura diagonala care reuneste unghiul stang de sus al unui scut cu unghiul drept de jos. 5. Linie verticala sau oblica, folosita ca element de separare intr-un text. ♦ Linie verticala care separa masurile unui portativ. ♦ Ridicatura de metal liniara dispusa transversal pe tastiera unor instrumente cu coarde ciupite, indicand locurile in care se pot produce sunetele de o anumita inaltime. 6. Ingramadire de nisip, de mal etc. la gura unui rau sau a unui fluviu care se varsa intr-o mare fara flux si reflux. 7. (Fig.; med.) Senzatie apasatoare, de compresiune asupra unui organ. [< fr. barre].

CALITATE, calitati, s. f. 1. Totalitatea insusirilor esentiale care determina un fenomen si care, schimbandu-se prin salturi in urma acumularilor cantitative, dau nastere altui fenomen cu trasaturi esentiale superioare primului. 2. Insusire (buna sau rea), fel de a fi (bun sau rau); (prin restrictie) caracteristica pozitiva, insusire buna. ◊ Loc. adj. De calitate = de calitate buna, de valoare. 3. Pozitie, situatie, titlu care confera un drept. ◊ Loc. conj. In calitate de... = cu dreptul de..., ca..., fiind... – Fr. qualite (lat. lit. qualitas, -atis).

PENTRU prep., conj. I. prep. 1. (arata scopul) de. (Planta ~ samanta.) 2. (arata scopul) ca, de, drept, spre. (~ incercare; ~ exemplu.) 3. (arata scopul) contra, impotriva. (Medicament ~ hepatita.) 4. (final) spre, (inv.) catre. (O spun ~ binele tau.) 5. (cauzal) datorita. (~ el, n-am mai plecat.) 6. (cauzal) dupa. (Varsa lacrimi ~ copilul pierdut.) 7. (cauzal) la. (Il pedepsea ~ cea mai mica abatere.) 8. (instrumental) contra. (Iti dau o mie de lei ~ un timbru.) 9. (termen comercial; modal-instrumental) pe, per. (900 de lei ~ un kg de grau.) 10. (si adverbial) pro. (~ si contra.) II. conj. (arata scopul) (pop.) precum. (~ ca sa se stie.)

daCA2 conj. 1) (exprima un raport conditional) In caz ca. daca va ploua, vom avea roada. 2) (exprima un raport cauzal) Fiindca; precum ca; deoarece; pentru ca; dat fiind ca; intrucat; de vreme ce; o data ce. daca nu stia singur, umbla de la unul la altul. 3) (exprima un raport temporal) Cand; dupa ce. daca se face ziua, plec mai departe. 4) (exprima un raport completiv) El intreaba daca pleci. 5) (serveste drept mijloc de introducere a propozitiilor optative independente) De. daca s-ar face ziua! 6) (exprima un raport concesiv) Desi; cu toate ca. Chiar daca e timp rau, avionul va decola. / de + ca

INVESTITURA s. f. 1. (in evul mediu) act solemn prin care cineva era investit cu o demnitate, cu un drept etc. ◊ act prin care seniorul acorda vasalului sau un beneficiu, o feuda. 2. act de numire si de confirmare in functie a unui prelat. 2. act prin care un partid politic desemneaza un candidat pentru o functie electiva. 4. vot de ~ = act prin care o adunare (parlament) da unui om de stat misiunea de a constitui guvernul. (< fr. investiture)

bob m. ca planta si n., pl. uri (ca si orzuri) ca marfa, mincare sau feluri de bob (vsl. bg. rus. bobu, bob. Ung. bab. V. boaba, bobita, bobornic). O planta leguminoasa papilionacee cu cotoru drept in sus, cu flori albe, ca pastari ca si fasolea, dar mult mai groase (vicia faba sau faba vulgaris). Frunctu ei: azi am mincat bob. S.m. Graunte de leguma sau orice bobita intrebuintata la ghicit viitoru, cum fac oamenii din popor. A da in bobi sau cu bobii, a ghici dupa cum cad bobii, cum fac babele. Par’c’am dat in bobi, am nemerit parc’a’as fi stiut dinainte. Bob numarat, exact, tocmai. A nu zice bob (adv.), a nu zice nimic. S.n., pl. boabe. Graunte, boaba globul: bob de mazare, de margaritar. Orzu a legat bob mult, a produs spicu viguros.

DESEN s.n. 1. Prezentare grafica a unui obiect printr-o imbinare de linii drepte sau curbe, prin puncte, pete etc. ◊ Desen liber = desen facut cu mana libera, fara instrumente; desen tehnic = desen care reprezinta la scara planul unui obiect, al unei constructii etc.; desene animate = insiruire de desene care reprezinta fazele unei miscari si care, redate succesiv pe ecran, dau impresia unor fiinte vii cinematografice. V. animatie. 2. Arta si tehnica de a desena. 3. Planul unei constructii. 4. Ornamentatia unei tesaturi. [Pl. -ne, var. desemn s.n. / < fr. dessin].

BULETIN, buletine, s. n. 1. (Urmat de determinari) Scurt comunicat, raport, anunt sau nota oficiala care contine informatii de actualitate si de interes public. ♦ Adeverinta eliberata de o autoritate pentru a atesta ceva. Buletin de analize medicale. ♦ Nume dat unei publicatii periodice cu scurte dari de seama, studii si informatii de specialitate etc. 2. (Adesea cu determinarea „de identitate”) Act oficial care atesta identitatea unei persoane. 3. (In sintagma) Buletin de vot = imprimat cuprinzand numele si prenumele candidatilor la o alegere, cu ajutorul caruia alegatorii isi exercita dreptul de vot. – Din fr. bulletin.

BRAD ~zi m. 1) Arbore conifer inalt, cu tulpina dreapta, cu frunze persistente aciculare, cu seminte in forma de con si cu lemn moale, elastic, folosit in scopuri ornamentale si industriale. ◊ ~-argintiu varietate de brad cu frunze moi, de culoare verde-albicioasa. ~-rosu (sau ~-negru) varietate de brad cu frunzele in patru muchii; molid. 2) Lemnul acestui arbore. 3) Nume dat oricarui arbore cu frunze aciculare persistente si cu fruct in forma de con. 4) Arbore de acest fel, de obicei mic, taiat si impodobit cu prilejul Craciunului sau al Anului Nou. /Cuv. autoht.

PROPRIU ~e (~i) 1) Care este proprietatea cuiva; care apartine unei persoane; individual. ◊ Nume (sau substantiv) ~ nume dat unei fiinte sau unui lucru pentru a le deosebi de alte fiinte sau lucruri. 2) Care intruneste trasaturi ce individualizeaza; tipic; specific; distinctiv; caracteristic. Pronuntare ~e. 3) Care este in concordanta deplina; adecvat; potrivit. 4) (despre cuvinte) Care reda exact ideea ce trebuie exprimata. ◊ Sens ~ sens initial, de baza. ~-zis la drept vorbind; de fapt. /<lat. proprius, fr. propre

PROPRIU, -IE, proprii, adj. 1. Care apartine in mod exclusiv cuiva; personal. ◊ Nume (sau substantiv) propriu = nume care se da unui lucru sau unei fiinte spre a le deosebi de alte lucruri sau fiinte din aceeasi categorie si care se scrie cu initiala mare. 2. Caracteristic, specific. 3. Care este bun pentru...; indicat, potrivit, adecvat. 4. (Despre cuvinte, despre termeni) Care reda exact ideea ce trebuie exprimata. ◊ Expr. Propriu-zis = de fapt, la drept vorbind. ♦ (Despre sensuri) De baza, prim. – Din lat. proprius, fr. propre.

REGINA, regine, s. f. 1. Femeie care detine prerogativele unui rege, fiind suverana unui regat. 2. Sotie de rege. 3. Fig. Ceea ce detine o pozitie privilegiata, importanta, dominanta, intr-un anumit domeniu. 4. Compus: regina-noptii = nume dat unor plante de gradina cu flori albe, rosietice sau violete care se deschid la caderea noptii si raspandesc un miros placut (Nicotiana). 5. (Entom.) Albina femela fecunda, care depune oua: matca. 6. Piesa cea mai importanta la jocul de sah, dupa rege, care poate fi mutata in orice directie, atat in linie dreapta cat si in diagonala; dama. – Din lat. regina.

DROB2, drobi, s. m. 1. Arbust din familia leguminoaselor, cu frunze trifoliate, cu flori galbene si cu fructele pastai turtite (Sarothamnus scoparius). 2. Nume dat mai multor arbusti din familia leguminoaselor, cu frunze trifoliate, flori albe, galbene sau rosietice si fructe pastai (Cytisus). ◊ Drob-de-munte = mic arbust cu ramuri lungi si subtiri acoperite cu peri aspri, cu frunze paroase pe partea inferioara si cu flori galbene (Cytisus hirsutus). 3. Planta erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina dreapta, cu frunze acoperite de peri si cu flori mici, galbene-aurii (Neslia paniculata). – Din rus., ucr. drok (confundat cu drob1).

DOMENIU, domenii, s. n. 1. Proprietate funciara feudala intinsa, care a stat la baza societatii medievale in Europa Apuseana. 2. Sector al unei stiinte, al unei arte; sfera de activitate. 3. (Mat.) Multime de puncte situate pe o dreapta, pe o suprafata, in spatiu, caracterizata prin aceea ca pentru fiecare punct exista o vecinatate a lui cuprinsa in multime si prin faptul ca oricare pereche de puncte din multime se pot uni printr-o linie poligonala cuprinsa in acea multime. 4. (Fiz.) Interval de valori pentru care poate fi folosit un instrument dat de masura. – Din fr. domaine. Cf. lat. dominium.

desface (desfac, desfacut), vb.1. A dezlega. – 2. A descompune. – 3. A suprima, a elimina. – 4. A da drumul, a s*****i. – 5. A dezghioca, a desfaca. – 6. A vinde, a lichida. – 7. (Refl.) A se deschide, a se crapa, a se farima. – Mr. disfac, disfeatire. Lat. disfacere (Candrea-Dens., 538; Candrea); sau, mai probabil, de la facere, cu pref. des-; cf. it. disfare (calabr. disfaciri), prov. defar, fr. defaire, sp. deshacer, port. desfazer.Der. desfacut, s. n. (farmec sau descintec care are drept scop anihilarea influentei nefaste a altui descintec potrivnic); desfacatura, s. f. (veriga, farmec).

CONSTIINTA s. f. 1. forma cea mai evoluata, proprie omului, de reflectare psihica a realitatii obiective prin intermediul senzatiilor, perceptiilor si gandirii, sub forma de reprezentari, notiuni, judecati, rationamente, inclusiv procese afective si volitionale. ◊ gandire, spirit. 2. faptul de a-si da seama; intelegere. ♦ ~ sociala = ansamblul conceptiilor etc. unei societati ca reflectare a vietii ei materiale; ~ de clasa = faptul de a fi constient de apartenenta la o anumita clasa, de a intelege interesele acestei clase, rolul ei istoric. 3. sentiment pe care omul il are asupra moralitatii actiunilor sale. ♦ proces de ~ = lupta sufleteasca generata de momente si de situatii de viata deosebite, cruciale; mustrare de ~ = remuscare. 4. libertate de ~ = dreptul recunoscut cetatenilor de a avea orice conceptie religioasa, filozofica etc. (< fr. conscience, lat. conscientia)

sleau2, sleauri, s.m. 1. (inv. si reg.) drum batatorit, neamenajat (de mare circulatie); itinerar, traseu; (in expr.) a da pe sleau = a aduce pe calea cea buna. 2. (reg.; in forma: sleah) sosea. 3. (pop.) fagas lasat (pe drum) de rotile unui vehicul; (in expr.) a merge pe sleau = a reusi; a avea spor; a merge sleau = a se desfasura in mod curgator. 4. (reg.) jgheab prin care se scurge mustul din teasc. 5. (reg.) curs al unei ape. 6. (pop. si fam.; in loc. adv.) pe sleau = de-a dreptul fara inconjur. 7. (reg.) loc de trecere prin gard sau peste gard. 8. (reg.) loc deschis, expus vantului; spulberis. 9. (reg.; in forma: sleu) loc plan pe varful unui munte; coama de munte sau de deal.

CONSTIINTA s.f. 1. Forma cea mai inalta, proprie omului, de reflectare a realitatii obiective, produs al materiei superior organizate -creierul uman- si al vietii sociale. ♦ Ansamblu de procese psihice variate, complexe, cuprinzand senzatii, perceptii, reprezentari, notiuni, judecati, rationamente, inclusiv procese afective si volitionale. 2. Faptul de a-si da seama; intelegere. ◊ Constiinta sociala = viata spirituala a societatii ca reflectare a vietii ei materiale; constiinta de clasa = faptul de a fi constient de apartenenta la o anumita clasa, de a intelege interesele acestei clase, rolul ei istoric. 3. Sentiment pe care omul il are asupra moralitatii actiunilor sale. ◊ Proces de constiinta = lupta sufleteasca generata de momente si de situatii de viata deosebite, cruciale.; mustrare de constiinta = remuscare. 4. Libertate de constiinta = dreptul recunoscut cetatenilor de a avea orice conceptie religioasa, filozofica etc. [Pron. -sti-in-. / < fr. conscience, cf. lat. conscientia, dupa stiinta].

coarda f., pl. e si corzi (lat. chŏrda, d. vgr. horde; it. pg. corda, fr. corde, sp. cuerda: ngr. [d. it.] korda; vsl. koruda, bg. sirb. rus. korda; alb. korda; ung. kard). Struna, fir sonor la instrumentele muzicale. Pinza (lama dintata) la feresteu [!]. Resort, c****a de otel la ceasornic. Arc elastic la incuietori si lacate. Ramura de vita: se rupeau coardele de greutatea rodului (Sov. 215). Cheris, traversa, grinda transversala pe care se sprijina dusameaua [!]. Indoitura gitului calului. Taria peltelei si a serbetului cind il faci si, amestecindu-l, se tine de facalet ca o ata. Geom. Secanta considerata ca dreapta care uneste extremitatile unui arc. Anat. Coardele vocale, niste tendoane in git care vibreaza si produc vocea. Fig. A atinge pe cineva la coarda simtitoare, a-l atinge unde-l doare, unde simte. A o lua pe alta coarda, a schimba tonu sau procedura. A o lasa pe o coarda mai joasa, a o lasa mai moale, a te modera. Adv. A o tinea [!] coarda, a nu te intrerupe, a nu te opri. A tinea drumu coarda, a-l urma mereu.

FLANC, flancuri, s. n. 1. Extremitatea din stanga sau din dreapta a unei formatii sau a unui dispozitiv de lupta. ◊ Loc. adj. (Mil.) De flanc = dintr-o parte. ◊ Loc. adv. In flanc (cate unul) = unul in spatele altuia. 2. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale peretelui abdominal, cuprinse intre ultima coasta si sold. ♦ Fiecare dintre cele doua portiuni laterale ale peretelui abdominal la animale. 3. Fiecare dintre cele doua portiuni laterale ale unui filet, ale unui dinte de angrenaj etc. 4. Foaie de carton special, folosita in poligrafie pentru prepararea, prin presare, a matritelor de stereotipie. 5. Nume dat panourilor care servesc la alcatuirea decorurilor. – Din fr. flanc.

COARda1 ~e f. 1) Fir elastic, flexibil, care, fiind fixat la instrumente muzicale (vioara, pian etc.), produce oscilatii acustice; struna. ~ de chitara.Orchestra de ~e orchestra alcatuita din instrumente muzicale cu coarde. A intinde ~a pana se rupe a intrece masura in ceva. 2) Segment de dreapta care uneste doua puncte ale unei curbe plane, fara a o intersecta. 3) Sfoara care leaga bratele unui ferastrau cu rama, pentru a tine intinsa panza. 4) Sfoara avand la capete doua manere, cu care se joaca copiii sarind peste ea sau se foloseste in unele exercitii sportive. 5) pop. Tesut conjunctiv, membranos, alb-sidefiu, rezistent, care leaga muschii de oase; tendon. ◊ ~ele vocale cele doua membrane simetrice ale laringelui, a caror v******e produce vocea. 6) Curbura gatului la cal (acoperita de coama). 7) Ramura din tulpina vitei de vie. 8) Suvita de sirop de zahar sau de dulceata prea tare legat. [G.-D. coardei; Sil. coar-da] /<lat. chorda

VALOARE s. f. 1. insusire a unor obiecte, fenomene, fapte, idei de a corespunde trebuintelor sociale si idealurilor generate de acestea; suma calitatilor care dau pret unui obiect, unei fiinte, unui fenomen etc.; insemnatate, pret, merit. ♦ judecata de ~ = judecata care enunta o apreciere; a pune in ~ = a demonstra calitatile esentiale ale unei fiinte, ale unui lucru etc.; a valorifica. ◊ (concr.) ceea ce este important, valoros; om care intruneste calitati deosebite. 2. eficiacitate, putere. 3. atribut al produselor-marfa, respectiv al bunurilor care sunt produs al muncii, satisfac o anumita trebuinta sau sunt destinate schimbului, reprezentand munca sociala necesara pentru producerea lor. ◊ (ec.) a marfii = munca materializata in marfa, exprimand raporturi sociale intre oameni. 4. marime in bani reprezentand echivalentul pretului unei marfi, al unui cec, al unei actiuni etc. ◊ inscris (cec, cambie, obligatiune) reprezentand un drept in bani. ◊ rentabilitate, productivitate. 5. marime matematica asociata unei marimi fizice, dupa un anumit procedeu, care permite compararea marimii cu altele de aceeasi natura. 6. durata unei note muzicale sau a unei pauze. 7. sens sau nuanta de sens a unui cuvant. 8. (pict.) intensitate a unei culori. (< fr. valeur, lat. valor)

RAZBOAIELE RELIGIOASE DIN FRANTA (1562-1598), nume dat razboaielor dintre catolici si protestantii calvini (numiti in Franta hughenoti). Edictul de toleranta din 17 ian. 1562 acorda protestantilor libertatea cultului religios, ceea ce a provocat reactia partidei catolice. Uciderea protestantilor calvini de la Wassy (1 mart. 1568) a declansat seria celor opt razboaie, intrerupte de scurte armistitii. Un moment dramatic al acestor confruntari l-a constituit masacrarea hughenotilor din Paria in Noaptea Sf. Bartolomeu (23/24 aug. 1572). In timpul luptelor au murit atat ducele de Guise (1550-1588), conducatorul catolicilor cat si al Ligii Sfinte (dec. 1588), precum si regele Henric al III-lea asasinat la 1 aug. 1589. Henric III de Navarra, conducatorul hughenotilor si urmasul legitim (din 1572) al lui Henric III al Frantei, ii succede la tron la 2 aug. 1589, ca Henric IV (incoronat la 27 febr. 1594), intemeind dinastia regala a Bourbonilor. El imbratiseaza confesiunea catolica (iul. 1593), aducand pacea in Regatul Frantei. La 13 apr. 1598 Edictul din Nantes acorda libertatea cultului protestant si garantarea drepturilor civile, juridice, politice si militare pentru hughenoti, in regat.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)