Dex dar chiar

adulmeca (-c, -at), vb. – A simti prin miros prezenta unui animal, a omului etc. – Var. adulma. Origine obscura. Posibil din lat. *adŏsmāre, de la *ŏsmāre (din gr. ὀσμάω „a adulmeca”, ὀσμή „miros”). Din *ŏsmāre provin sp. husmear, it. ormare (ven. usmar), rom. urma; din *adŏsmāre › *adŏrmāre provin it. aormare (REW 6112; Prati) si rom. adulma. Adulmeca presupune un der. lat. *adŏsmicāre; dar chiar asa, der. este dificila din punct de vedere fonetic. Puscariu 29 (urmindu-l pe Hasdeu 386) presupune un lat. *adolmicare, de la olere (cf. DAR). Philippide, Principii, 295, se gindea la o der. directa de la urma; iar Pascu, I, 181, propune lat. *adŏrmicāre. – Der. adulmecator, adj. (care are miros bun).

pescar (pescari), s. m. – 1. Cel care pescuieste. – 2. Negustor de peste. – 3. Pescarus (Larus). – Var. pascar. – Mr. piscar. Din peste, prin intermediul unei var. teoretice *pescu, ca pescos, pescui, cu suf. de agent -ar. In general se admite ca e reprezentantul direct al lat. piscārius (Puscariu 1299; Candrea-Dens., 1368; REW 6527), cf. port. peixeiro; dar chiar si asa, fonetismul arata o apropiere de peste. Influenta sl. rybari „pescar” (Tiktin) nu constituie o ipoteza utila. – Der. pescarel (var. pescaras), s. m. (pescarus); pescarus, s. m. (alcion, martin, Alcedo ispida; pasari acvatice, Cinclus aquaticus; Sterna, Hydrochelidon nigra); pescareasca, s. f. (vinzatoare de peste, femeie care pescuieste); pescaresc, adj. (de pescar, al pescarului); pescareste, adv. (ca pescarii); pescarie, s. f. (pescuit; loc de pescuit; magazin de peste; Arg., curtare; Arg., codoslic, tainuire); pescari, vb. (a face oficiul de pescar sau de vinzator de peste; Arg., a curta); pescarime, s. f. (banc de peste; multime de pescari), rar; pescarit, s. n. (pescuire; vinzare de pesti). – Cf. peste.

CHIAR¹ adv. 1. Tocmai, intocmai, exact. Acum hora era chiar in sosea (REBREANU). ♦ Insusi, singur, nu altcineva sau altceva. Copilul cu bobocii era chiar copilul lui (EMINESCU). 2. Pana si, inca si. Chiar prin somn... isi urmarea gandul hotarat (C. PETRESCU). ♦ (Precedat de „ba”) Ba inca, ce e mai mult. ♦ (Precedat de „nici”) Nici macar. ♦ (Urmat de propozitie concesiva introdusa prin „daca” sau „de”) Si daca. In casa unui prietin eu am sa ma asez chiar daca nu ma pofteste nimeni (SADOVEANU). 3. Inca (de pe vremea aceea). Chiar de-acum un an. 4. In realitate, de fapt, intr-adevar. Nu ca zic eu, dar chiar vine (CREANGA). – Lat. clarus.

TIMEO DANAOS ET DONA FERENTES (lat.) ma tem de danai chiar si cand aduc daruri – Vergiliu, „Eneida”, II, 49. Cuvintele prin care marele poet troian, Laocoon, a incercat sa-i convinga pe concetatenii sai sa nu introduca in cetate calul de lemn lasat de ahei pe tarm si in care se aflau Odiseu si luptatorii lui.

INCA adv. I. (Cu sens modal) 1. in plus, pe deasupra. Au venit inca doua persoane. ◊ Expr. Ba inca (sau si inca) = chiar mai mult decat atat. dar inca = a) cu atat mai mult; b) (dupa o propozitie negativa) cu atat mai putin. (Si) inca cum = foarte mult, in mare masura. Inca pe atat(a) = dublu. 2. (Reg.) De asemenea. 3. (Reg.) chiar. II. (Cu sens temporal) 1. (Arata repetarea actiunii) Din nou, iarasi. 2. Si acum, in continuare, mai. Inca dureaza. 3. (In propozitii negative) Pana acum; pana atunci. Inca nu mi-a raspuns. ♦ Deja. – Lat. unquam.

teasta (-este), s. f. – 1. Hirca, craniu. – 2. Carapace. Lat. testa (REW 8682), cf. it., prov., cat., sp. testa, fr. tete. Tiktin se indoieste ca ar fi mostenit; dar apare in vorbirea populara, chiar daca circulatia lui este in prezent redusa (ALR, I, 7). S-a pastrat mai bine sub forma test, s. n. (inv., craniu; inv., carapace; inv., capitel; castron sau vas de pamint folosit drept cuptor, se tine cald peste aluatul care se pune la copt), din lat. testum (Puscariu, 1728; REW 8686), cf. mr. test, megl. tost. – Der. testos, adj. (care are carapace, incapatinat, indaratnic).

alinta (alintat, alintat), vb. – A mingiia, a rasfata. Lat. *allēntāre, de la *allenitāre, care provine de la lēnis „usor, blind” (Candrea-Dens., 990); dupa altii, din lat. *allentāre, de la lentus, cu evolutia semantica de la domeniul material la cel moral, ca in blandus › blind, tenerus › tierno etc. (Puscariu 64; REW 257; dar); cf. it. (sard.) allentare, sicil. allentari, abruz. allenda, v. fr. alenter, prov. alentar, toate cu sensul primitiv. Mai probabil, *allēntāre a fost simtit ca un frecventativ de la *allēnāre, chiar daca la origine nu apartineau aceleiasi familii (dar citeaza un ex. din Dosoftei, in care este evidenta aceasta confuzie). – Der. alintator, adj. (care alinta); alintatura, s. f. (alintare).

RODOFITE s. f. pl. Filum care cuprinde alge unicelulare sau pluricelulare (filamentoase, lamelare sau amplu remificate) cu un colorit specific, rosu, roz sau violaceu, datorita pigmentilor ficocianina si ficobilina (Rhodophyta). Abundente in apropierea tarmului in marile tropicale, pana la adancimi de c. 200 m, dar prezente si in mari temperate (inclusiv in M. Neagra) si chiar si in apele continentale. Sin. alge rosii.

avram (avrama), adj. – Varietate de pruna. – Var. avramiu. Ngr. ἀβράμηλο „pruna” (Iordan, BF, VI, 155); cuvint pe care Danguitsis 148 il deriva din gr. βράβυλος, dar care a putut fi influentat si de sl. (j)ablanu „mar”; cf. gr. μήλος si chiar de aspectul fructului, care are o anume asemanare cu marul. Dupa dar, de la numele propriu Avram, ceea ce pare mai curind etimologie populara.

Harpalyce, fiica regelui trac Harpalycus. Crescuta de mica prin tabere, ducind o viata de razboinic, Harpalyce lupta cot la cot cu tatal ei, pe care o data, intr-o incaierare, l-a salvat chiar de la moarte. Obisnuia sa organizeze si sa conduca dese incursiuni de jaf, dar a fost prinsa si ucisa in cele din urma de niste pastori.

c***i (-desc, -it), vb. – 1. A bate, a lovi. – 2. A fura, a sterpeli. Cuvint argotic, cu siguranta de origine tig. Graur 133 il explica prin tig. kar- „a pronunta”, contaminat cu a mardi; ceea ce presupune un sens „a vorbi” atestat de Graur si Juilland 160, dar contestat de Vasiliu, GS, VII, 108, si pe care, la rindul nostru, nu il cunoastem. chiar si asa, semantismul prezinta dificultati. Mai probabil provine din tig. ker- „a da”, prin intermediul formei kardem. – Der. cardeala, s. f. (bataie); c***itor, s. m. (informator). Cf. de asemenea, in sustinerea etimonului kar-, Graur, BL, VI, 198 si V, 223.

URBANISM (‹ fr., it.; lat. urbanus „orasenesc”). s. n. Ramura a arhitecturii care proiecteaza si planifica lucrarile de construire, de sistematizare, de reconstruire sau de restructurare a unei asezari omenesti (oras, sat etc.), impreuna cu complexul de masuri social-economice, tehnice, igienice care se iau in vederea satisfacerii necesitatilor materiale si social-culturale ale noilor asezari; urbanistica. Elemente de sistematizare urbana au existat chiar si in orasele antice (inclusiv sisteme de aductiune a apei si canalizare) si in cele medievale, dar u. si-a definit obiectul indeosebi de la sfarsitul sec. 19 si in sec. 20 ca urmare a cresterii explozive a populatiei urbane si a noilor cerinte de aprovizionare, transport, activitati recreative etc. legate de viata moderna.

arsene interj. – Atentie, pazea!. Pare a fi numele propriu Arsene, dar nu vedem legatura (cf. Vasiliu, GS, VII, 95). Dupa Iordan, BF, I, 114, si Graur, BL, V, 222, este un der. de la a arde; chiar daca este adevarat, forma cuvintului indica o contaminare sau legatura cu numele propriu.

frusita (frusite), s. f. – Margareta (Bellis perennis). Origine necunoscuta. Dupa Cihac, II, 500, Puscariu, Diminutivsuffixe, 71 si dar, de la numele Frosa, Frusina „Eufrosine”; insa este dificil de explicat aceasta der. Dupa Tiktin, si Pascu, Beitrage, 40 de la frumusita, solutie nu chiar imposibila.

cris interj. – Exprima o admiratie amestecata cu invidie. Cuvint obscur, pe care dictionarele il clasifica de obicei ca adj., cu sensul de „bogat, fericit, de invidiat”. Aceasta acceptie nu pare sigura, si banuim ca se datoreaza influentei inconstiente a etimonului care s-a propus. Toate exemplele care se aduc par a indica o interj. S-a incercat sa se explice printr-o aluzie, de altfel imposibila, la bogatiile lui Cressus (Seineanu, Semasiol., 172; Cihac; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 207), sau la nisipurile aurifere ale riului Cris, din Transilvania (Tiktin; cf. Iorga, Revista istorica, XXVI, 88). dar il pune in legatura cu sl. krizi „cruce”, adaugind ca legatura intre ideea de „cruce” si cea de „fericire” este fireasca in conceptia crestina. Credem ca legatura cu sl. krizi este sigura, dar trebuie inteleasa ca o blasfemie aproape pe fata; se stie, de altfel, ca multe expresii injurioase din rom. au o nuanta de admiratie, de invidie si chiar de afectiune.

chefe (-e), s. f. – Periuta, maturica. Mag. kefe. – Der. chefelui, vb. (a peria; a se crapa), din mag. kefelni (dar). Putin folosit, in Trans. De la o var. chefelni, care se foloseste tot in Trans., ar proveni, dupa Scriban, chelfani, vb. (a bate tare pe cineva), explicatie care este ispititoare, chiar daca nu se lamureste bine circulatia extinsa a ultimului cuvint, in comparatie cu aria modesta a celorlalte. – Der. chelfaneala, s. f. (bataie).

Diomedes 1. Fiul zeului Ares si rege al Thraciei, vestit pentru faptul ca-si hranea caii cu carne omeneasca. A fost ucis de Heracles, la porunca lui Eurystheus (v. si Heracles). 2. Erou etolian, care a participat la razboiul impotriva Troiei. Era fiul lui Tydeus si al lui Deiphyle, una dintre fiicele lui Adrastus. A participat la expeditia epigonilor impotriva cetatii Thebae (v. si Adrastus). In ciclul troian el este prietenul si tovarasul nedespartit al lui Odysseus, pe care-l insoteste in toate misiunile mai grele (interventia facuta de Odysseus pe linga Agamemnon ca s-o sacrifice pe Iphigenia, plecarea lui Odysseus la Lemnos ca sa-l caute pe Philoctetes ranit etc.). Diomedes este un luptator curajos, care seamana moartea in rindul troienilor. O raneste in lupta si pe Aphrodite, fapta care-i atrage minia zeitei. Dupa terminarea razboiului, Diomedes se intoarce acasa dar, fiindca acolo afla de infidelitatea sotiei lui, Aegiale, paraseste meleagurile natale si o porneste din nou prin lume. Poposeste pe tarmurile Italiei si se stabileste la curtea regelui Daunus. Dupa o versiune s-ar fi casatorit chiar cu fiica regelui si ar fi trait acolo pina la adinci batrineti.

Cassandra, fiica lui Priamus si a Hecubei si sora geamana cu Helenus. Apollo, care o indragise, i-a fagaduit sa-i implineasca orice dorinta daca va consimti sa se uneasca cu el. Cassandra i-a cerut s-o inzestreze cu darul profetiei dar, de indata ce zeul i-a implinit vrerea, ea i-a refuzat dragostea. Minios, Apollo i-a lasat atunci darul facut, luindu-i insa inapoi puterea de a-si convinge semenii. Intr-adevar, toate profetiile ei in legatura cu destinele Troiei, cu rapirea Helenei sau cu Calul Troian n-au fost luate in seama de troieni, desi pina la urma s-au adeverit. In noaptea incendierii cetatii, Cassandra s-a refugiat in templul Athenei. A fost smulsa insa chiar de la picioarele statuii zeitei de catre Aiax, fiul lui Oileus, ca s-o necinsteasca. Mai tirziu, revenind ca prada de razboi lui Agamemnon, Cassandra i-a daruit doi fii: pe Teledamus si pe Pelops. Prezicindu-i lui Agamemnon nenorocirile care-l asteptau cind avea sa se intoarca acasa, Cassandra isi vede, o data mai mult, prorocirile nesocotite. Agamemnon tine cu orice pret sa se inapoieze la Mycenae si o ia si pe Cassandra cu el. Acolo insa sint ucisi amindoi de mina Clytaemnestrei (v. si Agamemnon).