Rezultate din textul definițiilor
DATA, datez, vb. I. 1. Tranz. A stabili data exacta a unui eveniment sau a unui fapt din trecut. ♦ A pune data pe o scrisoare, pe un act etc. 2. Intranz. (Cu determinari introduse prin prep. „de la ”, „de” sau „din”) A se fi produs, a se fi facut, a fi inceput sa existe. – Din fr. dater.

A DATA ~ez 1. tranz. 1) (evenimente, fapte din trecut) A localiza in timp, stabilind data exacta. 2) (scrisori, acte) A prevedea cu data de realizare. 2. intranz. A avea inceputul; a-si trage existenta. /<fr. datez

FIXARE s. 1. fixat, imobilizare, intepenire, pironire, prindere, tintuire, (rar) pecetluire. (~ in cuie a unui obiect.) 2. v. asamblare. 3. agatare, prindere. (~ vitei de vie de araci.) 4. v. amplasare. 5. v. stabilire. 6. (fig.) gravare, imprimare, intiparire, pecetluire, sapare. (~ acestor cuvinte in memorie.) 7. v. stabilizare. 8. hotarare, precizare, punere, stabilire. (~ unui nou termen.) 9. determinare, precizare, stabilire, statornicire. (~ datei exacte a evenimentului.) 10. precizare, punere, stabilire. (~ unui diagnostic.) 11. v. calculare. 12. v. consfintire.

STABILIRE s. 1. asezare, fixare, instalare, oprire, statornicire. (~ lor in regiunile de deal.) 2. v. amplasare. 3. statornicire. (~ unor relatii de prietenie.) 4. v. calculare. 5. v. determinare. 6. fixare. 7. fundamentare. 8. v. constatare. 9. v. instituire. 10. v. consfintire. 11. v. constituire. 12. fixare, hotarare, precizare. (~ unui nou termen.) 13. determinare, fixare, precizare, statornicire. (~ datei exacte a evenimentului.) 14. aranjare, oranduire, reglementare, (rar) regulare, (inv.) regularisire. (~ tuturor problemelor de rezolvat.) 15. instaurare, (fig.) intronare. (~ ordinii.) 16. obtinere, realizare. (~ unui nou record.)

STATORNICIRE s. 1. v. stabilire. 2. stabilire. (~ unor relatii de prietenie.) 3. determinare, fixare, precizare, stabilire. (~ datei exacte a evenimen-tului.) 4. v. consfintire. 5. incuibare, inradacinare. (~ unui obicei.) 6. (fig.) impamantenire, ince-tatenire. (~ unei practici.) 7. v. permanentizare.

PRECIS ~sa (~si, ~se) si adverbial 1) (despre ganduri, idei, enunturi) Care este lipsit de confuzii; cu claritate. A se exprima ~. 2) Care corespunde intru totul adevarului; in totala conformitate cu realitatea; exact; anume. date ~se. A aborda ~ o problema. 3) (despre instrumente de masurat) Care indica cu exactitate; exact. /<fr. precis, lat. praecisus

FACTOR, factori, s. m. I. 1. Element, conditie, imprejurare care determina aparitia unui proces, a unei actiuni, a unui fenomen. 2. (Mat.) Fiecare dintre termenii unei inmultiri. ◊ Factor prim = fiecare dintre numerele prime prin care se imparte exact un numar dat. Factor comun = numar care imparte exact oricare dintre termenii unei sume neefectuate. 3. Marime a carei valoare intra prin multiplicare intr-o relatie care caracterizeaza un sistem fizico-chimic. 4. Marime caracteristica pentru un sistem tehnic, un material etc., stabilita prin raportul altor doua marimi diferite. II. Functionar al postei care duce corespondenta la destinatie; postas. [Acc. si: (II) factor] – Din fr. facteur, lat. factor.

PRECIS adj., adv. 1. adj. v. clar. 2. adj. v. exact. 3. adv. v. exact. 4. adv. bine, corect, exact. (I-a dat ~ calculul.) 5. adv. v. drept. 6. adj. v. concret. 7. adj. v. riguros. 8. adv. exact, (inv.) sadea. (Mai ~ spus ...) 9. adv. exact, riguros, (inv. si reg.) nesmintit. (Judeca ~ lucrurile.) 10. adj. v. sigur. 11. adj. clar, deslusit, explicit, expres, inteligibil, lamurit, limpede, net, raspicat, (livr.) comprehensibil, (inv.) apriat, (fig.) neted, transparent. (Un sens ~; o afirmatie ~.) 12. adv. v. desigur. 13. adv. v. sigur.

FACTOR ~i m. 1) Conditie esentiala care determina aparitia unui proces sau fenomen; element care contribuie la producerea unui fenomen sau proces. 2) mat. Element constitutiv al unui produs; termen al unei inmultiri. ◊ ~ prim fiecare dintre numerele prime la care se imparte exact un numar dat. ~ comun numar cu care se inmultesc toti termenii unei sume. 3) fiz. Raport dintre doua valori ale aceleiasi marimi. ~ de presiune. /<fr. fracteur, lat. factor, ~oris

FACTOR s. m. 1. conditie, element, imprejurare care poate determina, influenta sau explica un proces, un fenomen, o actiune etc. ♦ ~ de productie = componenta a ansamblului de elemente care iau parte la producerea bunurilor materiale. 2. (mat.) fiecare dintre termenii unui produs. ♦ ~ prim = fiecare dintre numerele prime prin care se imparte exact un numar dat; ~ comun = numar sau polinom prin care se divide oricare dintre termenii unei sume. 3. marime pentru un sistem tehnic, un material etc., reprezentand raportul a doua marimi de natura diferita. 4. coeficient; postas. 5. functionar, agent postal care distribuie corespondenta. (< fr. facteur, lat. factor)

COMUN, -A I. adj. 1. care apartine mai multora sau tuturor; care intereseaza pe mai multi sau pe toti; obstesc. ◊ (jur.) drept ~ = parte a dreptului cu aplicare generala; substantiv ~ = substantiv care serveste la indicarea obiectelor de acelasi fel; factor ~ = numar cu care se inmultesc toti termenii unei sume; divizor ~ = numar intreg cu care se impart exact mai multe numere intregi date; multiplu ~ = numar divizibil prin mai multe numere intregi date; numitor ~ = numitor care apartine mai multor fractii. ◊ a face cauza ~a cu cineva = a fi de partea cuiva. 2. obisnuit, normal, frecvent. ◊ loc ~ = idee, lucru stiut de toata lumea; banalitate. 3. mediocru, banal, de rand. II. s. n. ceea ce apartine tuturor sau mai multora; ceea ce este alcatuit pe baze obstesti. ◊ in ~ = laolalta, impreuna. ◊ a iesi din ~ = a se prezenta ca ceva aparte, neobisnuit. (<fr. commun, lat. communis)

COMUN, -A adj. 1. Care apartine mai multora sau tuturor; folosit de toti sau de mai multi; obstesc. ◊ Drept comun = totalitatea legilor cu aplicare generala; substantiv comun = substantiv care serveste la indicarea obiectelor de acelasi fel; factor comun = numar cu care se inmultesc toti termenii unei sume; divizor comun = numar intreg cu care se impart exact mai multe numere intregi date; multiplu comun = numar divizibil prin mai multe numere intregi date; numitor comun = numitor care apartine mai multor fractii. ◊ A face cauza comuna cu cineva = a fi de partea cuiva (intr-o chestiune, intr-o discutie etc.). 2. Obisnuit, normal. ◊ Loc comun = idee care apare la mai multi sau la toti in acelasi fel, banalizandu-se prin deasa ei intrebuintare. 3. Banal, de rand. // s.n. Ceea ce apartine tuturor sau mai multora; ceea ce este alcatuit pe baze obstesti. ◊ In comun = laolalta, impreuna. ◊ A iesi din comun = A se prezenta ca ceva aparte, neobisnuit. [< lat. communis, cf. fr. commun].

DIVIZOR, -OARE adj. Care divide, care imparte. // s.m. (Mat.) Impartitor. ◊ Divizor comun = intreg care imparte exact doua sau mai multe numere date. // s.n. Divizor de frecventa = circuit sau montaj folosit la divizarea frecventei unei oscilatii electrice; divizor de tensiune = aparat electric utilizat pentru divizarea tensiunii. [Cf. fr. diviseur, lat. divisor].

ALICOTA, alicote, adj.f. (Mat. in sintagma) Parte alicota = parte care se cuprinde exact, de un anumit numar de ori, intr-o cantitate data. – Din fr. aliquote.

ALICOTA, alicote, s. f. (Mat.; in expr.) Parte alicota = parte care se cuprinde exact, de un anumit numar de ori, intr-o cantitate data. – Fr. aliquote.

ALICUANTA, alicuante, adj.f. (Mat.; in sintagma) Parte alicuanta = parte care nu se cuprinde exact, de un anumit numar de ori, intr-o anumita cantitate data. – Din fr. aliquante.

EGAL, -A I. adj. 1. la fel, asemenea. ◊ uniform. 2. (despre expresii matematice) care are aceeasi valoare cu o alta expresie sau cu un numar dat. ◊ (despre multimi) format din aceleasi elemente. ◊ (despre figuri geometrice) care se suprapun exact. 4. (despre oameni; si s. m.) de acelasi rang, de aceeasi valoare. II. s. n. semn (=) care exprima o egalitate. (< fr. egal)

bob m. ca planta si n., pl. uri (ca si orzuri) ca marfa, mincare sau feluri de bob (vsl. bg. rus. bobu, bob. Ung. bab. V. boaba, bobita, bobornic). O planta leguminoasa papilionacee cu cotoru drept in sus, cu flori albe, ca pastari ca si fasolea, dar mult mai groase (vicia faba sau faba vulgaris). Frunctu ei: azi am mincat bob. S.m. Graunte de leguma sau orice bobita intrebuintata la ghicit viitoru, cum fac oamenii din popor. A da in bobi sau cu bobii, a ghici dupa cum cad bobii, cum fac babele. Par’c’am dat in bobi, am nemerit parc’a’as fi stiut dinainte. Bob numarat, exact, tocmai. A nu zice bob (adv.), a nu zice nimic. S.n., pl. boabe. Graunte, boaba globul: bob de mazare, de margaritar. Orzu a legat bob mult, a produs spicu viguros.

exact adj., adv. 1. adj. adevarat, corect, drept, just. (Concluzii ~.) 2. adv. bine, corect, precis. (I-a dat ~ calculul.) 3. adj. fidel. (Reproducere ~.) 4. adv. intocmai, literal, textual, ad litteram. (A reprodus ~ cele citite.) 5. adj. fix, precis. (A batut ora ~.) 6. adv. fix, precis, punct, (fig.) matematic. (~ la ora 9.) 7. adv. normal, regulat. (Trenul soseste ~.) 8. adj. v. punctual. 9. adj. v. riguros. 10. adv. v. precis. 11. adv. v. riguros. 12. adv. v. intocmai. 13. adv. v. drept. 14. adv. asa, intocmai. (Este ~ cum spui; ai sa faci ~ cum ti-am spus?) 15. adv. v. chiar.

MULTIPLU, -A adj. 1. (Despre numere) Care cuprinde de mai multe ori un alt numar; in care se cuprinde de un numar exact de ori un alt numar. 2. Numeros, felurit. // s.m. 1. Numar intreg divizibil cu un alt numar intreg dat. 2. Fiecare unitate de masura care este mai mare decat unitatea de masura fundamentala a unui sistem metric, considerata in raport cu aceasta. [< fr. multiple, it. multiplo, cf. lat. multiplex].

MULTIPLU, -A I. adj. 1. (despre numere) care cuprinde de mai multe ori un alt numar; in care se cuprinde de un numar exact de ori un alt numar. 2. numeros, felurit. II. s. m. 1. numar intreg divizibil cu un alt numar intreg dat. 2. fiecare dintre unitatile de masura mai mari decat unitatea fundamentala a unui sistem de masuri de greutati. (< fr. multiple)

costrei (costrei), s. m.1. Sorg (Sorghum halepense). – 2. Nume, mai putin comun, dat altor plante relativ asemanatoare: Panicum Crus Galli; Setaria glauca; Avena fatua; Lithospermum officinale; Nardus stricta; Alopecurus pratensis. Sl., dar lipseste etimonul exact. Este desigur vorba de un cuvint identic bg., slov. kostreva „Alopecurus pratensis” (Cihac, II, 74; Conev 44; DAR), sb. kostrava „Festuca” etc.

CADASTRU s. n. 1. Totalitatea lucrarilor tehnice de determinare exacta a unor proprietati funciare, cu toate caracteristicile lor; p. ext. serviciile care efectueaza aceste lucrari. ◊ Registru de cadastru = registru in care sunt trecute datele de identificare a proprietatilor funciare pe un anumit teritoriu. 2. Stiinta aplicata care se ocupa cu lucrarile de cadastru (1). – Din fr. cadastre.

PERTINENT, -A, pertinenti, -te, adj. 1. (Livr.) Care se potriveste exact obiectului despre care este vorba, care este adecvat pentru ceea ce vrea sa argumenteze; potrivit, nimerit, convenabil; p. ext. care denota profunzime, competenta. ♦ (Jur.) Care se raporteaza exact la chestiune, la fondul cauzei; potrivit. 2. (Despre elemente lingvistice) Dotat cu o anumita functiune intr-un sistem determinat. ♦ (Despre elemente fonice) Care serveste intr-o limba data la diferentierea semnificatiilor. – Din fr. pertinent.

PRIZA s.f. 1. Dispozitiv prin care se face legatura intre un aparat electric si reteaua electrica respectiva. ♦ Dispozitiv de luare a unui fluid dintr-o conducta, dintr-un recipient etc. 2. Trecerea in stare solida a pastei unui liant hidraulic. 3. Priza de aterizare = ansamblul manevrelor care preceda aterizarea unui avion executate de pilot pentru a veni exact pe aerodrom. 4. A avea priza = a avea trecere, a trezi interesul. 5. Mica portie de praf de tutun care se trage pe nas. ♦ (Med.) Administrare perorala a unui medicament facuta la un moment dat; luare a unui medicament. 6. Asperitate, proeminenta pe care un alpinist o foloseste pentru a escalada o stanca. 7. Luare, apucare, prindere. 8. (Sport) Pozitia mainilor in momentul in care se prinde sau se arunca mingea de handbal sau de baschet etc.; mod in care atletii tin sulita sau prajina, tenismenii racheta sau paleta. ♦ (Despre o piesa de sah) In priza = amenintata sa fie capturata. 9. Priza directa = a) cuplu de transmisie a unui autovehicul in care arborele primar transmite direct miscarea arborelui secundar; b) pozitie a schimbatorului de viteze care da acest cuplu. [< fr. prise].

PROPRIU ~e (~i) 1) Care este proprietatea cuiva; care apartine unei persoane; individual. ◊ Nume (sau substantiv) ~ nume dat unei fiinte sau unui lucru pentru a le deosebi de alte fiinte sau lucruri. 2) Care intruneste trasaturi ce individualizeaza; tipic; specific; distinctiv; caracteristic. Pronuntare ~e. 3) Care este in concordanta deplina; adecvat; potrivit. 4) (despre cuvinte) Care reda exact ideea ce trebuie exprimata. ◊ Sens ~ sens initial, de baza. ~-zis la drept vorbind; de fapt. /<lat. proprius, fr. propre

REGISTRU s.n. 1. Condica in care se consemneaza diferite date si acte oficiale. 2. Dispozitiv cu ajutorul caruia se regleaza tirajul sau inchiderea unui canal, a unui cilindru. 3. Suprafata dintre doua profiluri orizontale care se intind pe lungimea unei fatade. 4. Intinderea scarii muzicale pe care o poate emite un instrument sau o voce. ♦ (Concr.) Garnitura de tuburi de orga (sau de coarde de clavecin) cu acordaj diferit, dar cu acelasi timbru. 5. Dispozitiv folosit in centralele telefonice automate la dirijarea selectiei legaturilor. ♦ Registru de memorie = dispozitiv care face parte din organele de comanda si calcul ale unui calculator electronic. 6. (Poligr.) Ansamblul semnelor de reper care indica suprapunerea exacta a tiparului pe ambele fete ale hartiei. [< fr. registre, it. registro, germ. Register].

REGISTRU s. n. 1. condica in care se consemneaza diferite date si acte oficiale. ♦ ~ de stare civila = condica in care sunt inregistrate nasterile, casatoriile, decesele etc. 2. dispozitiv cu ajutorul caruia se regleaza tirajul sau inchiderea unui canal, a unei conducte. 3. (arhit.) suprafata orizontala de decoratie intre doua chenare sau delimitata compozitional. 4. intindere a scarii muzicale pe care o poate emite un instrument sau o voce. ◊ garnitura de tuburi (la orga), de butoane (la acordeon) sau de coarde (la clavecin) cu acordaj diferit, dar cu acelasi timbru. ◊ (fig.) trasaturile particulare, tonalitatea proprie unei opere literare, a unui discurs etc. ◊ ansamblu de idei, de teme etc. 5. dispozitiv folosit in centralele telefonice automate la dirijarea selectiei legaturilor. 6. (si s. m.) circuit, dispozitiv din organele de comanda si de calcul ale unui calculator electronic destinat memorarii. 7. (poligr.) ansamblul semnelor de reper care indica suprapunerea exacta a tiparului pe ambele fete ale hartiei. 8. (mar.) institutie de stat, societate care stabileste normele de constructie a navelor, ce trebuie respectate de proprietar sau armator. (< fr. registre, it. registro, germ. Register)



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)