Rezultate din textul definițiilor
DATORÁ, datorez, vb. I. 1. Tranz. A avea de plătit cuiva o sumă de bani sau, p. ext., altceva; a fi dator cuiva ceva. 2. Tranz. A avea o datorie morală sau legală față de cineva, a-i fi îndatorat pentru ceva; a fi obligat la ceva față de cineva. 3. Refl. A avea drept cauză. [Var.: datorí vb. IV] – Din dator.

PLĂTÍ, plătesc, vb. IV. 1. Tranz. A achita contravaloarea (în bani sau în natură) a unui bun obținut sau cumpărat, a unei consumații etc. ◊ Expr. A plăti cu capul (sau cu viața etc.) = a fi omorât pentru o greșeală, o îndrăzneală, o faptă necugetată etc. A plăti (cuiva) cu dobândă = a se răzbuna (pe cineva) cu vârf și îndesat pentru o pagubă sau o suferință. ♦ A achita un impozit, o obligație etc. ♦ Refl. A lichida o datorie (morală), a scăpa de o obligație. 2. Tranz. A răsplăti cu bani o muncă efectuată, un serviciu prestat etc.; a retribui, a remunera. ♦ Intranz. A recompensa pe cineva pentru faptele sale. 3. Intranz. (Pop.) A valora, a prețui, a face. ◊ Expr. A nu plăti (nici) o ceapă (degerată) sau (nici) două parale (ori doi bani etc.) = a nu avea nici o valoare. – Din sl. platiti.

OBLIGÁȚIE s.f. 1. Datorie; angajament, îndatorire. ♦ Obligațiune (2) [în DN]. ♦ Act prin care cineva se obligă sau este obligat să plătească o sumă sau să (nu) facă un anumit lucru. 2. datorie morală; motiv de recunoștință. [Gen. -iei, var. obligațiune s.f. / cf. lat. obligatio, fr. obligation, rus. obligațiia].

RECTITÚDINE s.f. 1. Starea, calitatea unei linii drepte. 2. (Fig.) Spirit de dreptate; sinceritate. ♦ Conformitate cu rațiunea, morala, datoria. [Cf. fr. rectitude, lat. rectitudo, it. rectitudine].

RECTITÚDINE s. f. 1. însușirea unei linii drepte. 2. (fig.) conformitate cu rațiunea, morala, datoria. (< fr. rectitude, lat. rectitudo)

datorínță f. pl. e (cuv. fabr.) Trans. datorie morală, obligațiune.

SCRÚPUL ~e n. Sentiment foarte dezvoltat al onoarei, al corectitudinii, al moralei, al datoriei manifestat în viața zilnică. ◊ Fără ~ (sau lipsit de ~, sau ~e) (care acționează) fără a ține cont de nici un fel de norme morale. /<fr. scrupule

ÎNDATORÍRE, îndatoriri, s. f. 1. (Înv.) Obligație bănească. 2. Obligație morală; sarcină obligatorie, datorie. ♦ (Rar) Faptă sau gest cu care îndatorăm pe cineva; atenție, politețe. – V. îndatori.

A SE ACHITÁ mă achít intranz. A se elibera (de o obligație materială sau morală). ~ de o datorie. /<fr. aquitter

DATORÍE ~i f. 1) Bun datorat cuiva. ◊ A se îngloda în ~i a avea datorii mari. 2) Sarcină morală sau materială obligatorie; îndatorire; angajament; obligație. ◊ A-și face ~a a se achita (față de cineva). La ~ acolo unde este obligat să fie. A fi de ~a cuiva a ține de obligația cuiva. Din ~ din obligație. [Art. datoria; G.-D. datoriei; Sil. -ri-e ] /dator + suf. ~ie

DEONTOLOGÍE s. f. 1. parte a eticii care studiază normele și obligațiile specifice unei anumite profesiuni. ♦ ~ medicală = totalitatea regulilor și uzanțelor care reglementează relațiile dintre medici sau dintre aceștia și bolnavi. 2. teorie despre datorie, despre obligațiile morale. (< fr. déontologie)

VINOVÁT, -Ă, vinovați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are o vină, care a săvârșit o greșeală, o faptă pedepsită de lege, o abatere de la datorie sau de la morală; culpabil; pasibil de o pedeapsă. 2. (Despre faptele, comportările etc. oamenilor) Care este în afară de lege sau de bunele moravuri, care nu poate fi îngăduit, permis; nepermis. – Din sl. vinovatŭ.

SCRÚPUL, scrupule, s. n. Sentiment foarte dezvoltat al cinstei, al moralei, al corectitudinii, al datoriei, manifestat în acțiunile, în munca, în realizările cuiva. ◊ Loc. adj., adv. Fără (sau lipsit de) scrupul (sau scrupule) = (care se comportă, acționează) fără a ține seamă de nici un considerent moral în atingerea unui scop. ◊ Expr. A-și face scrupule = a se frământa, a-și pune probleme de conștiință în fața unei dificultăți, a unei alternative. – Din fr. scrupule, lat. scrupulum.

DATÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care datorează ceva; care are obligația de a restitui o datorie (bănească). ◊ A socoti (pe cineva) ~ a pretinde cuiva o datorie în mod neîntemeiat. ~ vândut care este încurcat în datorii bănești. 2) Care are obligația morală sau materială de a acționa într-un anumit fel; obligat. 3) Care este obligat moral la recunoștință (pentru un anumit serviciu); îndatorat. /<lat. debitorius

RECUNOȘTÍNȚĂ ~e f. 1) Sentiment de recunoaștere a datoriei față de un binefăcător; obligație morală pentru o binefacere; gratitudine. 2) înv. Recompensă pentru o binefacere. /a recunoaște + suf. ~ința

DATORÍE, datorii, s. f. 1. Sumă de bani sau orice alt bun datorat cuiva. ◊ Loc. adv. Pe datorie = pe credit. ◊ Expr. A se băga în datorii = a face datorii, a se îndatora. A se îngloda (sau a se îneca) în datorii = a se împrumuta cu sume mari, care nu mai pot fi restituite. 2. Obligație legală sau morală; îndatorire. ◊ Loc. adv. De (sau din) datorie = din obligație, pentru că trebuie. La datorie = în locul unde te cheamă obligațiile (de serviciu). ◊ Expr. A fi de datoria cuiva să... = a fi obligația cuiva să... A crede de datoria sa să... = a se crede obligat să... – Dator + suf. -ie.

DEONTOLOGÍE s.f. 1. Parte a eticii care studiază normele și obligațiile specifice unei activități profesionale. ◊ Deontologie medicală = totalitatea regulilor și uzanțelor care reglementează relațiile dintre medici sau dintre aceștia și bolnavii lor; etică medicală. 2. Teorie despre datorie, despre originea, caracterul și normele obligației morale în general. [Gen. -iei. / < fr. déontologie, cf. gr. deon – ceea ce trebuie făcut, logos – studiu].

SCRÚPUL s.n. Sentiment dezvoltat al cinstei, al onoarei, al datoriei. ♦ Fără (sau lipsit de) scrupule = fără nici un considerent moral, imoral; incorect. ♦ Exactitate, precizie în acțiuni, în lucrări. [< fr. scrupule, it. scrupolo, cf. lat. scrupulus – piatră mică].

CHEZÁȘ, -Ă, chezași, -e, subst. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană care garantează cu averea sa pentru o datorie făcută de altul; garant; p. ext. persoană care își ia răspunderea morală pentru cineva sau ceva. 2. S. m. (Rar) Fiecare dintre căpătâiele de lemn pe care se așază butoaiele cu vin în pivniță. – Din magh. kezes.

BRAHMANÍSM (‹ fr.) s. n. Sistem religios apărut în primele secole ale milen. 1 î. Hr. în India, inspirat direct din religia vedică. B. afirmă caracterul iluzoriu al lumii și ideea renașterilor și distrugerilor periodice ale lumii. Doctrina morală a b., care prevede răsplata postumă după felul cum fiecare și-a îndeplinit în viață datoria, stă la baza regimului castelor.

ach’it, a -‚a, v. Tr. (fr. acquiter, d. quitte, achitat). Platesc [!], răfuĭesc: a achita o datorie. Constat plata: a achita un bilet, o factură. Fig. Liberez de supt acuzațiune: a achita un acuzat. V. Refl. Mă liberez de datoriĭ materiale saŭ morale. Împlinesc o însărcinare: s’ a achitat bine.

SFÂNT1 ~ă (sfinți, sfínte) 1) Care inspiră sentimente luminoase și înălțătoare; demn de venerație absolută; sacru. ~a libertate. 2) Care este excepțional de important. datorie 3) (despre unele elemente, fenomene din natură) Care se crede că ar avea proprietăți dătătoare de viață. ~ul soare. ~ul pământ. 4) (despre persoane) Care duce o viață extrem de curată din punct de vedere moral. 5) (în concepțiile religioase) Care posedă har divin. Apă ~ă. /<sl. sventu

GAJ, gajuri, s. n. Garanție depusă în contul unei datorii sau al executării unei lucrări; bun care se depune drept garanție; amanet, zălog. ♦ Obiect depus, la unele jocuri de societate, de către cel care a făcut o greșeală și care se răscumpără prin executarea unei pedepse hazlii. ♦ Asigurare, garanție morală dată cuiva. – Din fr. gage.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)