Rezultate din textul definițiilor
A ÎNTINERÍ ~ésc 1. intranz. A recăpăta tinerețea de altă dată; a deveni din nou tânăr. 2. tranz. A face să aibă înfățișare (mai) tânără. Rochia aceasta o întinerește. /în + tânăr

A RECOMPÚNE recompún tranz. A compune din nou; a aduce la starea sau la forma de altă dată; a reface; a reconstitui. /re- + a compune

A RECONSTITUÍ reconstítui tranz. și fig. (obiecte, acte etc.) A constitui din nou; a aduce la starea sau la forma de altă dată; a reface. ~ un text. ~ în memorie. /<fr. reconstituer

SUBSTRÁT ~uri n. 1) Strat peste care se află alt strat. 2) filoz. Bază materială a unor fenomene sau stări, care există independent de calitățile lor și constituie esența lor. 3) lingv. Ansamblu de elemente păstrate într-o limbă din limba populației autohtone de altă dată. 4) fig. Suport adevărat, dar ascuns, al unei acțiuni; cauză. [Sil. sub-strat] /<fr. substrat, lat. substratum

TRECÚT1 n. 1) Timp scurs până în momentul de față. ◊ A-și aminti ~ul a-și aminti de timpul de altă dată, de întâmplările din alte timpuri. Din ~ de altă dată; de odinioară. În ~ pe vremuri; altă dată. 2) fig. Stare de lucruri de până acum. ◊ A o rupe cu ~ul a pune capăt unei situații trecute. 3) gram. Timp verbal care exprimă o acțiune săvârșită înainte de momentul vorbirii. /v. a trece

CHIRIAC, Mircea (1919-1994, n. București), compozitor român. Muzică simfonică („Bucureștii de altă dată”), balete („Iancu Jianu”, „Văpaia”), muzică de cameră, de film. Stil direct de inspirație folclorică, cu accente uneori arhaizante.

KARAVELOV 1. Liuben K. (1834-1879), scriitor și om politic bulgar. Nuvele și povestiri realiste („Bulgarii de altă dată”, „Este vina destinului?”). A editat la București ziarele „Svoboda” (Libertatea) (1869-1872) și „Nezavisimosti” (Independența) (1873-1874). Membru al Comitetului Central Revoluționar Bulgar, constituit la București. 2. Petko K. (c. 1843-1903), om politic bulgar. Frate cu K. (1). Fondator și lider al Partidului Liberal. Prim-min. al Bulgariei (1880-1881, 1884-1886, febr.-dec. 1901).

boĭér m. (d. boĭar, cum maĭ zic azĭ Țiganiĭ, și vechĭu boĭárin și boĭérin, vsl. bolĭárŭ și bolĭárinŭ, d. turc. [Kokand] baĭar, id., infl. de bolič, maĭ mare; rus. boĭárin, ung. bojar, bojér și boér). Nobil, mare moșier, mare dregător. Pop. saŭ fam. Om din clasa de sus: biserica era plină de boĭerĭ și de cucoane, boĭeriĭ (stăpîniĭ caseĭ) nu-s acasă. Fig. Om generos, om de omenie: boĭeru tot boĭer! S’a schimbat boĭeru (un vers al luĭ Gr. Al.), s’a boĭerit țopîrlanu, a ridicat nasu, nu te maĭ poți apropia de el ca altă dată! – Boĭeriĭ eraŭ marĭ moșierĭ și constituiaŭ nobilimea. La origine, boĭerĭa era legată de moșie (maĭ ales în Moldova unde, n’a fost numai o descălicare politică, ci și una etnică). Moșia era, în general, un dar domnesc care impunea proprietaruluĭ anumite îndatorirĭ militare față de domn, din care cauză vînzarea saŭ lăsarea eĭ pin moștenire era supusă confirmăriĭ domnuluĭ. În schimbu îndatoririlor militare, boĭeriĭ eraŭ scutițĭ de bir. Dar din seculu 16, cu căderea tot maĭ adîncă supt Turci, domniĭ aŭ fost nevoițĭ să-ĭ puĭe și pe boĭerĭ la unele birurĭ (numai către Poartă: la haracĭ, la oĭerit din treĭ în treĭ anĭ cu prileju mucareruluĭ și al uneĭ domnii noĭ ș.a.). Curînd după întemeĭerea principatelor românești, organizarea țăriĭ și înființarea uneĭ întinse ierarhiĭ administrative și militare a avut ca urmare o împărțire a boĭerilor în dregătorĭ și nedregători. Dregătoriĭ aŭ ajuns ceĭ maĭ însemnațĭ și și-aŭ păstrat și mărit averea, pe cînd ceĭlalțĭ, pin împărțirea moșiiĭ între urmașĭ, aŭ tot decăzut pîn’aŭ ajuns simpli răzeșĭ (moșnenĭ. V. megiaș). Pînă în sec. 17, toțĭ proprietariĭ de pămînt se intitulaŭ boĭerĭ (Gĭur. 61). Cu timpu boĭeriĭ s’aŭ împărțit în maĭ multe categoriĭ: 1) Boĭeriĭ de divan, care, împreună cu mitropolitu și episcopiĭ, compuneaŭ divanu domnesc. Ei formaŭ treĭ clase: A) Boĭeriĭ mari, velițĭ orĭ cu barbă, care eraŭ în Țara Românească: banu, logofătu, spătaru, postelnicu, paharnicu și vistieru, ĭar în Moldova: logofătu, vorniciĭ (unu’n țara de jos și altu’n țara de sus), hatmanu (după 1550), postelnicu, spătaru, paharnicu și vistieru (care aveaŭ rol de miniștri și se numeaŭ boĭerĭ de sfat. V. protipendadă); apoĭ în amîndoŭă țările: stolnicu, comisu, medelniceru (numai în sec. 17), cluceru, serdaru, slugeru, jitniceru, pitaru, șătraru, armașu și aga, la care se adaugă logofătu al doilea, ușeru (în Țara Românească, portaru), postelnicu al doilea, logofătu al treilea și căpitanu de darabanĭ. Tot aci se consideraŭ vameșu și căminaru, deși n’aveaŭ loc anumit în divan și nu puteaŭ trece de serdar (Cant.), B) Boĭeriĭ de clasa a doŭa (ftori), ocupaŭ aceleașĭ dregătoriĭ, dar de al doilea rang: al doilea spătar, paharnic, vistier, stolnic, comis, medelnicer, clucer, sluger, jitnicar, pitar, șătrar, armaș și ușer. C) Boĭeriĭ de clasa a treĭa (treti) eraŭ: al treilea postelnic, spătar, paharnic, vistier, comis, sluger și jitnicer, la care se maĭ adăugaŭ cămărașu de slugerie, cămărașu de jitniță, vorniciĭ de poartă ș.a. (Aceștia eraŭ un fel de asesorĭ domneștĭ orĭ deputațĭ). Această organizare era în doŭa jumătate a sec. 17, dar un e chear identică în amîndoŭă țările. Afară de deosebirile de maĭ sus, maĭ eraŭ și altele. În Moldova, de exemplu, în fruntea boĭerimiĭ se aflaŭ pîrcălabiĭ cetăților. Dar, cu căderea supt Turcĭ, cetățile ne maĭ avînd însemnătatea de altă dată, pîrcălabiĭ își pierd importanța și ajung în frunte cărmuitoriĭ județelor (ispravniciĭ). La Putna și Cernăuțĭ nu eraŭ pîrcălabĭ ci staroștĭ. Schimbările de domnĭ dintr’o țară într’alta au atras uniformizarea boĭeriilor, ceĭa ce s’a desăvîrșit în sec. 18. 2) A doŭa categorie o formaŭ boĭerinașiĭ, care ocupaŭ diferite slujbe maĭ micĭ la curte și pe lîngă domn: cămărașĭ, vătavĭ, cuparĭ, cĭohodarĭ, pivnicerĭ, diecĭ, uricarĭ ș.a. 3) Curieniĭ în Mold. și roșiĭ în Țara Rom. erau boĭeriĭ nedregătorĭ care-șĭ păstrase o parte din îndatoririle militare de la’nceput. 4) Călărașiĭ și dărăbaniĭ, care și-aŭ păstrat îndatoririle militare, dar fără privilegiile boĭerimiĭ, și care, împreună cu 5) Răzeșiĭ (Mold.) saŭ moșneniĭ (Țara Rom.) formaŭ legătura dintre poporu de rînd și boĭerime (Acad.). După reforma luĭ Constantin Mavrocordatu (1739), boĭer e cel care avea saŭ avusese o dregătorie, indiferent dacă avea moșie orĭ nu (Gĭur 13). Dar exista și o boĭerie ereditară independentă de dregătoriĭ și maĭ veche decît ele (Gĭur. 30). Regulamentu organic (1828-34) a întărit și sporit privilegiile boĭerimiĭ. Boĭeria, independentă de moșie și de funcțiune de azi înainte, constituĭa un privilegiŭ de naștere. Ia se stabilea prin condicile de neamurĭ, în care eraŭ trecute toate familiile boĭereștĭ. Pin Convențiunea de la Paris (1858), suprimîndu-se privilegiile, boĭerimea a încetat de a maĭ forma o clasă socială privilegiată deosebită de restu poporului (Gĭur. Acad.). Supt Ștefan cel Mare, boĭerimea moldovenească forma strălucita călărime nimicită la Valea Albă și refăcută apoĭ (Iorga, Ist. Arm. Rom. 1, 70). Dacă avem astăzĭ o patrie, o avem numaĭ și numaĭ fiindcă boĭeriĭ ceĭ vechĭ aŭ știut, prin patriotizmu lor, să ne-o păstreze (P. Carp 1868). Dacă avem o țară astăzĭ, o datorim, fără îndoĭală, în mare parte, vitejiiĭ, înțelepcĭuniĭ, tactuluĭ politic și mîndriiĭ boĭerilor de odinioară (Iorga, Univ. 8/21 febr. 1916). Tot boĭeriĭ sînt aceĭa care aŭ zidit bisericĭ, mînăstirĭ, spitale și școale și aŭ scris cronicĭ. Astăzĭ poporu numește boĭer (și fem. cucoană) pe orĭce om îmbrăcat maĭ bine. La vocativ, poporu zice boĭerule (saŭ domnule, cocoane și cocnașule). Boĭeriĭ între eĭ își zic domnule și numaĭ în glumă boĭerule saŭ cocoane. Boĭerĭ dumneavoastră era un vocativ ca azĭ domnilor. Băĭețiĭ care umblă cu colinda în ajunu Crăcĭunului se adresează celor din casă cu vorba: ia sculațĭ, sculațĭ, boĭerĭ marĭ! V. arhon, cĭocoĭ și cĭofligar.

ALTĂDÁTĂ adv. Într-un moment nedeterminat din trecut sau din viitor; odată, cândva, altcândva. – altă + dată.

INTEGRÁ, integrez, vb. I 1. Tranz. și refl. A (se) include, a (se) îngloba, a (se) încorpora, a (se) armoniza într-un tot. 2. Tranz. (Mat.) A calcula dintr-o funcție dată altă funcție a cărei derivată este funcția dată. ♦ A calcula soluția unei ecuații diferențiale sau a unei ecuații cu derivate parțiale. – Din fr. intégrer, lat. integrare.

OCÁZIE, ocazii, s. f. 1. Situație, împrejurare care provoacă, permite sau ușurează săvârșirea unei acțiuni; prilej, moment favorabil. ◊ De ocazie = a) loc. adj. potrivit numai pentru o anumită împrejurare; deosebit, de circumstanță; b) loc. adj. și adv. (ivit) întâmplător; cumpărat sau vândut din întâmplare (și de obicei avantajos). ◊ Loc. vb. A da ocazie la (sau, înv., de)... = a da loc, a ocaziona, a prilejui. ◊ Expr. Cu altă ocazie = cu alt prilej, altă dată. ♦ Eveniment deosebit, festivitate. 2. (Concr.) Mijloc de locomoție, de obicei găsit din întâmplare. [Var.: (înv.) ocaziúne s. f.] – Din fr. occasion, germ. Okasion, lat. occasio, -onis.

LIVRÉT, livrete, s. n. 1. (În sintagma) Livret militar = document eliberat persoanelor care au satisfăcut serviciul militar, cuprinzând situația militară și alte date privitoare la titular. 2. (Tehn.; în sintagma) Livret al utilajului = document de evidență care cuprinde date referitoare la un utilaj (denumire, anul fabricației, producătorul, caracteristici tehnice, reparații etc.). – Din fr. livret.

RECONVOCÁ, reconvóc, vb. I. Tranz. A convoca pentru altă dată. – Re1- + convoca (după fr. reconvoquer).

TÁPĂ, tape, s. f. Scobitură, tăietură care se face la capătul lemnelor de construcție pentru a le putea îmbina unele cu altele. ♦ Tăietură care rămâne în trunchiul unui copac când tăietorul lovește cu toporul o dată pieziș și altă dată orizontal. – Et. nec.

RECALCULÁ, recalculez, vb. I. Tranz. A calcula din nou, a stabili ceva pe baza unor noi calcule (adesea pornind de la alte date). – Din fr. récalculer.

AMÂNÁ vb. 1. (Transilv.) a tămânda. (~ plecarea.) 2. (rar) a remite. (~ o tranzacție.) 3. a încetini, a întârzia. (~ producerea unui fenomen.) 4. a lungi, a tărăgăna, a tergiversa, (livr.) a temporiza. (~ rezolvarea unei probleme.) 5. v. păsui. 6. v. prelungi. 7. a lăsa. (Să ~ pe altă dată.)

áltă dátă (în altă împrejurare) loc. adv., pl. álte dăți

ÁLTĂdatĂ adv. 1) Înainte vreme; pe vremuri; cândva; odinioară. ◊ De ~ din alte timpuri. 2) În viitor; a doua oară. /altă + dată

A AMÂNÁ amân tranz. 1) A lăsa pentru altă dată. ~ adunarea. ~ plecarea. 2) (persoane) A purta cu vorba. /a + mâine

A ÎNGĂDUÍ îngădui 1. tranz. 1) (acțiuni) A da voie (să se efectueze ori să aibă loc); a încuviința; a permite. 2) (construit cu dativul subiectului și urmat, de regulă, de un conjunctiv sau de un infinitiv) A-și da voie în mod conștient; a-și asuma dreptul; a-și permite. Își îngăduie să vorbească neîntrebat. 3) A lăsa pe altă dată. 4) A admite în mod conștient și tacit; a răbda; a suferi; a suporta; a tolera. 2. intranz. A-și reține dorința (de a face ceva); a răbda. /<ung. engedni

CARTÚȘ s.n. 1. Tub metalic sau de carton care conține încărcătura de exploziv și proiectilul unei arme de foc. ♦ Piesă de hârtie care conține un exploziv. ♦ Filtru de hârtie împăturită într-un anumit mod (folosit mai ales la carburatoare). ◊ Cartuș filtrant = dispozitiv pentru filtrarea aerului, care se atașează la o mască de gaze. 2. Loc rezervat comentariului, titlului sau altor date dintr-un desen, o hartă, un tablou etc.; ornament care încadrează un text, un titlu, un cuvânt; textul încadrat. 3. Ambalaj care grupează mai multe pachete de țigări. [< fr. cartouche].

costréi (costréi), s. m.1. Sorg (Sorghum halepense). – 2. Nume, mai puțin comun, dat altor plante relativ asemănătoare: Panicum Crus Galli; Setaria glauca; Avena fatua; Lithospermum officinale; Nardus stricta; Alopecurus pratensis. Sl., dar lipsește etimonul exact. Este desigur vorba de un cuvînt identic bg., slov. kostrĕva „Alopecurus pratensis” (Cihac, II, 74; Conev 44; DAR), sb. kostrava „Festuca” etc.

áltă dátă (în altă împrejurare) loc. adv.

álte dăți (în alte împrejurări) loc. adv.

CARTÚȘ s. n. 1. tub metalic sau de carton care conține încărcătura de exploziv și proiectilul unei arme de foc. ◊ piesă de hârtie care conține un exploziv. ◊ filtru de hârtie împăturită într-un anumit mod (mai ales la carburatoare). ♦ ~ filtrant = dispozitiv pentru filtrarea aerului, care se atașează la o mască de gaze. 2. loc rezervat comentariului, titlului sau altor date dintr-un desen, o hartă, un tablou; motiv ornamental, chenar care încadrează un text, un titlu, un cuvânt; textul însuși. 3. ambalaj-tip cu mai multe pachete de țigări sau sticle de băutură. (< fr. cartouche)

RECONVOCÁ vb. tr. a convoca pentru altă dată. (< fr. reconvoquer)

REPÓRT s. n. 1. trecere a unei sume din josul unei coloane în fruntea coloanei următoare a unui registru; suma reportată. ◊ transfer al unui desen de pe un material pe altul, în vederea imprimării litografice. 2. amânare pe o altă dată decât cea inițial stabilită. ◊ prelungire a unei operații de bursă ajunse la termen până la lichidarea următoare. 3. trecere a unei lucrări editoriale dintr-un plan de apariție în următorul. (< fr. report)

iár adv.1. altă dată, din nou. – 2. La fel, de asemenea. – 3. (Conj.) Și, pe de altă parte. – 4. (Conj., înv.) Totuși, în ciuda. – 5. (Conj.) Dar, însă. – Var. iară, ar(ă). Mr. iar(ă), megl. ară. Pare să provină dintr-un lat. *era (Schuchardt, ZRPh., XV, 240; G. Paris, Rom., XX, 333; Meyer-Lübke, Rom. Gramm., III, 495; Pușcariu 756; REW 2886; DAR; Pascu, I, 102), cf. engad. eir, prov. er(a), v. gal. ar, cu același sens; cf. și ngr. ἄρα, ἔρα. – Der. iarăși, adv. (altă dată), cu -și, ca cineși, totuși.

iznoávă (iznoáve), s. f.1. Noutate. – 2. (Mold.) Glumă, banc. Sl. izŭ nova „din nou”. Cuvînt rar, se folosește mai ales în expresia iznoavă (var. de la iznov) „altă dată” (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Tiktin; DAR). Probabil de aici snoavă, s. f. (glumă, banc), var. znoavă, și poate și snoabă (var. znoabă), s. f. (Banat, poznă).

părăsí (părăsésc, părăsít), vb. – A abandona, a lăsa. Ngr. παρεάω, aorist παρεάασα (Tiktin; Candrea; Pușcariu, Lr., 261), cf. sb. parasiti „a lăsa” (după Candrea, Elemente, 408, sb. ar proveni din rom.). Uneori au fost date alte etimoane ngr.: παραιτῶ, aorist ἀπάρνησα, de unde și mr. părnăsire (Pascu; Scriban); sau πάρεμι, aorist πάρησα (Philippide, Principii, 17). – Der. părăsitură, s. f. (ou a*****t); nepărăsit, adv. (fără odihnă, continuu), înv.

BAIKAL 1. Culme muntoasă din Federația Rusă (C.S.I.), care mărginește spre NV lacul omonim. Lungime: 300 km. alt. max.: 2.572 m (vf. Cerski). Alcătuită din șișturi cristaline. Vegetație de taiga și stepă montană. 2. Lac tectonic, navigabil, în SE Siberiei, la 456 m alt.; 31,5 mii km2; volum: 23 mii km3 (lacul cu cel mai mare volum de apă dulce de pe glob). Lungime: 636 km. Lățime medie: 48 km; max.: 79,4 km. Ad. max.: 1.620 m (după alte date 1.940 m), cel mai adînc lac de pe glob. Are 336 afl. (Angara Superioară, Selenga ș.a.) și 27 ins. Din el izv. rîul Angara. Faună endemică de foci, pești și păsări.

ALTĂDÁTĂ adv. 1. În trecut; odinioară. Primăverile de altădată nu au lăsat urme în voi (BENIUC). 2. În viitor, de aici înainte; a doua oară. Cine-a face altădată ca mine, ca mine să pățească (CREANGĂ). – Din altă + dată.

IZVORU MUNTELUI, lac de retenție pe valea Bistriței, între M-ții Ceahlău (în V) și Stănișoarei (în E), la 505 m alt., dat în folosință în 1960; amenajat în vederea furnizării apei necesare hidrocentralei de pe valea Bistriței; 32,6 km2. Lungime: 35 km; lățime max.: 2 km; ad. max.: 96 m. Vol.: 1,23 miliarde m3. Zonă turistică.

acúm (vest) și acúma (est) adv. (lat. eccú-modo, ca cum d. quo-modo. Eccu saŭ eccum e îld. ecce eum, ĭacătă-l). În acest timp, în acest moment: acuma e fericit, dar altă dată a suferit multe. Îndată, imediat: acuma plec, plec acuma. Loc. adj. De acuma, actual: cel de acuma. De acum, de acum înainte saŭ de acum în colo, de azĭ înainte, pe timpu rămas, începînd din acest moment: de acuma m' am liniștit. – Fam. și acú: acú-ĭ acú, acu e momentu hotărîtor saŭ critic; acuș și acușa, în nord amú și amuș, ĭar în vechime acmú și ĭacmú. În sud acușica (după vsl. -ka, ca' n bg. túka, aci; rus. zdĭeka, aci; ș. a.

alt, -ă adj. indef. (lat. alter, ac. alterum, pop. altrum; it. altro, pv. fr. autre, sp. otro, pg. outro). Nu acelașĭ, diferit, deosebit: cu alțĭ ochĭ vezĭ greșelile altuĭa de cît pe ale tale. Care seamănă cu cineva orĭ cu ceva: aceasta e alt Napoleon. altă dată saŭ altădată, nu acum, în alt timp (în trecut orĭ în viitor). altă oară (vechĭ), odinioară. De altă (vechĭ), în colo, de alt-fel. În altă parte, aĭurea, nu aci. Pe de altă parte saŭ de altă parte, afară de asta. Vest. Fam. Te apucă altă aĭa saŭ alte alea, te apucă groaza orĭ paralizia. Te bagă în alte alea, te îngrozește. Se uĭtă la ĭa [!] ca la altă aĭa, se uĭtă la ĭa ca la ceva straniŭ. Pron. indef.: unu pleacă, altu vine; ce ție nu-ți place, altuĭa nu-ĭ face; una e să asculțĭ, alta să comanzĭ; atît și nimic alta saŭ alta nimic (alt-ceva nimic). Nu alta, nu alt-ceva. Nu de alta, nu din alte motive. Între altele, pe lîngă altele. Nu mi-e de alta, nu mĭ-e grijă de alta (de alt-ceva). – Barb. un altu, o alta (după fr. un autre, une autre).

álte-orĭ saŭ álteorĭ adv. altă dată (corelativ cu une-orĭ): une-orĭ vrea, alte-orĭ nu.

amîn, a v. tr. (a 4 și mîne). Las pe altă dată (împlinirea unuĭ lucru): a amîna o judecată, o plată, un examin [!].

amînáre f. Lăsare pe altă dată: amînarea unuĭ proces.

amînat, -ă adj. Lăsat să se facă altă dată. Eŭf. Candidat amînat la un examin [!], candidat respins (căzut). Adv. Olt. Tîrziŭ: venise cam amînat (N. Pl. Ceaur, 51).

amonít m. (numele luĭ Ammon [Joĭe] în Egipt; fr. ammonite). Geol. Un fel de melcĭ fosilĭ, numițĭ altă-dată și coarnele luĭ Ammon.

canonicát n., pl. e (lat. canonicatus). altă dată, beneficiu unuĭ canonic. Azĭ, demnitatea saŭ oficiu de canonic.

dátă f., pl. dățĭ (d. daŭ). Oară, moment: o dată (pl. de doŭă orĭ). Întîĭa dată saŭ întîĭa oară, prima dată saŭ prima oară (pl. a doŭa, a treĭa oară). Rînd, serie de timp: astă dată, de astă dată, data asta (acuma, în acest timp). altă dată, odată, odinioară (lat. olim), nu acuma: altă dată eram maĭ fericit, să viĭ altă dată. De o cam dată. V. deocamdată. Pe dată, îndată, imediat (V. odată). Dintr’o dată, pe dată, îndată, dintr’o singură lovitură: dintr’o dată l-a învins. dată, pl. date (fr. date, it. data, d. lat. datum, pl. data). Ziŭa, timpu cînd s’a făcut, cînd s’a emis un lucru: pe peatră era data anuluĭ 1504 (moartea luĭ Ștefan cel Mare). Pl. Noțiunĭ, înformațiunĭ ale științeĭ (fr. donée): în această carte îs date importante.

alt, ÁLTĂ, alți, alte, adj. (Arată că ființa sau lucrul al cărui nume îl determină nu este aceeași sau același cu ființa sau lucrul despre care a fost vorba, care este de față sau este cel obișnuit) alt om. alt obiect.Expr. (Pop.) Câte alte = multe. [Gen.-dat. sg.: altui, altei, gen.-dat. pl.: altor] – Lat. alt[(e)rum].

ZOB s. n. 1. Așchii rezultate în urma tăierii arborilor cu toporul, cioburi mărunte rezultate în urma spargerii unui vas de sticlă, de ceramică etc. ◊ Expr. A (se) face zob = a (se) sparge în bucăți mici, în fărâme; a (se) face praf. 2. (Pop.) Grăunțe de ovăz (amestecate și cu alte grăunțe) date ca hrană cailor. – Din bg., scr. zob.

OSTINÁTO s. n. (Muz.) Procedeu care constă în revenirea stăruitoare a unui motiv melodic sau ritmic, însoțit de fiecare dată de alte motive. – Cuv. it.

CONCLÚZIE, concluzii, s. f. 1. Încheiere a unui șir de judecăți; gândire dedusă dintr-o serie de argumente sau constatări. ♦ Judecată nouă care rezultă din alte judecăți date și al cărei adevăr depinde de adevărul judecăților date. 2. Ultima parte a unei expuneri sau a unei opere, care cuprinde rezultatele finale. ◊ Expr. A trage concluziile = a rezuma ideile emise de participanți în cadrul unei dezbateri și a arăta consecințele care se impun în legătură cu problemele dezbătute. 3. (Mat.) Judecată care confirmă datele unei teoreme pe baza demonstrației. 4. (Jur.; la pl.) Expunerile părților și ale procurorului într-un proces. ◊ Expr. A pune concluzii = a formula pe scurt acuzarea (sau apărarea) într-un proces. [Var.: concluziúne s. f.] – Din fr. conclusion, lat. conclusio, -onis.

ENERGÍE, energii, s. f. 1. Capacitate a unui sistem (fizic) de a efectua lucru mecanic în trecerea dintr-o stare în altă stare dată. 2. Forță, putere, tărie, vigoare, capacitate de a acționa. ♦ Fermitate, hotărâre în atitudini, în acțiuni. – Din fr. énergie, lat. energia.

ECOTÍP ~uri n. 1) Grup de plante din aceeași specie cu anumite însușiri ereditare proprii, formate datorită condițiilor de mediu, prin care se deosebesc de alte grupuri ale speciei date din alt mediu. 2) zool. Rasă ecologică. /<fr. écotype

FRÁTE ~ți m. 1) Persoană de s*x masculin luată în raport cu altă persoană născută din părinți comuni. ◊ ~ bun (drept, adevărat) fiecare dintre copiii de s*x masculin luat în raport cu altă persoană născută din părinți comuni. ~ vitreg frate numai după tată sau numai după mamă. ~ geamăn frate născut o dată cu alt frate sau cu o soră. ~ți de lapte copii născuți de mame diferite, dar alăptați de aceeași femeie. ~ de cruce prieten nedespărțit al cuiva (legat prin jurământ și prin amestecul simbolic al sângelui). 2) fig. Fiecare dintre persoanele (sau colectivitățile) legate prin activitate și viață dusă în comun, luate în raport una cu alta. 3) înv. Călugăr însărcinat cu treburi gospodărești. 4) (la unele plante) Lăstar crescut la subsuoara unei frunze. /<lat. frater

LOGOGRÍF s.n. Joc distractiv care constă în a găsi un cuvânt căruia, dacă i se adaugă sau i se îndepărtează pe rând câte o literă, capătă de fiecare dată un alt înțeles. ♦ (Fig.) Lucru spus în termeni obscuri, greu de descifrat; enigmă. [< fr. logogriphe, cf. gr. logos – cuvânt, griphos – enigmă].

șoácăț (-ți), s. m.1. Șoarece. – 2. German, neamț (nume injurios, dat și altor străini din Europa de V.). – Var. șoacăță, (1) socîț. Origine incertă, poate expresivă cf. sb. šokac „sîrb catolic”, pe care Candrea îl propune ca etimon al rom., dar care nu poate explica primul sens din rom. Legătura cu slov. štakor „șoarece” (Cihac, II, 391) este îndoielnică. Pentru var., cf. Byck-Graur 26. – Der. șocățesc, adj. (nemțesc; occidental; ciudat); șocăție, s. f. (limbă pocită). Cf. șogan, șonț.

alt, ÁLTĂ, alți, alte, adj. (Arată că ființa sau lucrul al cărui nume îl determină nu este aceeași sau același cu ființa sau lucrul despre care a fost vorba, care este de față sau este cel obișnuit) alt om. alt obiect.Expr. (Pop.) Câte alte = multe. ♦ Un nou..., altfel de... [Gen.-dat. sg.: altui, altei, gen.-dat. pl.: altor] – Lat. alt[(e)rum].

ZOB, zoburi, s. n. 1. (În expr.) A (se) face zob = a (se) sparge în bucăți, a (se) face praf. 2. Grăunțe de ovăz (amestecate și cu alte grăunțe) date ca hrană cailor. – Bg., sb. zob.

acácie f. (lat. acácia, d. vgr. akakia). Bot. O plantă din familia mimozei ale căreĭ rude conțin gumă arabică. alt nume (dat pe nedrept) salcîmuluĭ, care e papilionaceu.

BOÁLĂ, boli, s. f. 1. (La om și la animale) Modificare organică sau funcțională a echilibrului normal al organismului; proces patologic care afectează organismul; maladie, afecțiune, beteșug. ◊ Boala somnului = boală infecțioasă gravă transmisibilă prin înțepătura muștei țețe. Boala papagalilor = psitacoză. ◊ (Pop.) Boala copiilor = epilepsie. Boală lungă (sau mare) = febră tifoidă. Boală seacă = tuberculoză pulmonară. Boală de zahăr = diabet. ◊ Expr. A băga pe cineva în (toate) boale(le) = a supăra, a irita, a enerva pe cineva, a face pe cineva să sufere din punct de vedere moral, a-l face să se simtă prost. ♦ (La plante, la vin etc.) Modificare organică, patologică sau biochimică. 2. Epitet dat vitelor (sau altor animale) slabe, leneșe, nărăvașe. 3, (Fam.) Capriciu, pasiune pentru ceva (sau cineva). ◊ Expr. A avea boală pe cineva = a avea ciudă, necaz, pică, invidie pe cineva. [Pl. și: boale] – Din sl. bolĩ.

INCLUZIÚNE, incluziuni, s. f. 1. Particulă de metal străin conținută în masa unui corp solid. ♦ Defect de fabricație al unei piese, datorat prezenței unor incluziuni (1) sau unor particule metalice izolate în masa ei. 2. (Mat.) Proprietate care constă în faptul că orice element al unei mulțimi date aparține și altei mulțimi. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. inclusion, lat. inclusio, -onis.

VĂTĂMĂTÓR, -OÁRE, vătămători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care vatămă sau poate vătăma; dăunător, păgubitor, stricător. ♦ (Substantivat, m.) Nume dat insectelor (sau altor animale) care produc stricăciuni plantelor de cultură. 2. S. f. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori galbene-aurii, cu fructul o păstaie, întrebuințată ca plantă medicinală și de nutreț (Anthyllis vulneraria). 3. S. f. Plantă graminacee cu frunze păroase, cu floarea grupată în spiculețe (Bromus commutatus). – Vătăma + suf. -ător.

VÓLTĂ, volte, s. f. 1. Mișcare în formă de cerc sau de arc de cerc. ♦ Fig. Schimbare (bruscă) în atitudine, trecere subită de la o concepție la alta. ♦ (Scrimă) Mișcare (de rotație) făcută pentru a evita loviturile adversarului. 2. Manevră de rotație făcută de o ambarcație sau de o navă cu pânze pentru schimbarea bordului din care primește vântul. ◊ Voltă în vânt = manevră pentru schimbarea direcției împotriva vântului. Voltă sub vânt = manevră pentru schimbarea direcției în sensul vântului. 3. Semn care indică repetarea unui fragment muzical, de fiecare dată cu un alt sfârșit. – Din fr. volte.

CUVIOȘÍE, cuvioșii, s. f. Bună-cuviință; omenie; cucernicie, evlavie. ♦ (Însoțit de un pronume posesiv) Titlu dat călugărilor și altor slujitori ai bisericii. [Pr.: -vi-o-] – Cuvios + suf. -ie.

CONTRAVALOÁRE, contravalori, s. f. Echivalent (mai ales în bani) al unui lucru oarecare; valoare dată în schimbul altei valori. – Din fr. contre-valeur.

EXTRACONTÁBIL, -Ă, extracontabili, -e, adj. (Despre calcule, situații, lucrări etc.) Care se efectuează pe baza unor date procurate pe alte căi decât cea contabilă. – Extra- + contabil.

DÓILEA, DÓUA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; de obicei cu valoare adjectivală) Care se află între întâiul și al treilea. ◊ Loc. adj. De-al doilea = (despre veri) care sunt copiii verilor primari. ◊ Loc. adv. A doua zi = în ziua următoare. A doua oară = data următoare; cu altă ocazie. Al doilea = după primul, pe urmă. (Pop.) De-al doilea = a doua oară. ◊ Expr. A pune (sau a lăsa, a trece etc.) ceva pe planul al doilea = a considera ceva ca fiind de importanță secundară. [Pr.: do-i-] – Doi + le + a.

TRANSCALCULÁRE s. f. Complex de operații necesare pentru calculul coordonatelor unui punct geodezic sau topografic într-un sistem de proiecție cartografică sau de axe de coordonate dat, luând ca bază aceste date dintr-un alt sistem și folosind relațiile matematice de legătură. – Trans- + calculare.

REBOTEZÁ, rebotéz, vb. I. Tranz. și refl. A (se) boteza încă o dată (într-o altă religie sau cu alt nume). – Re1- + boteza (după fr. rebaptiser).

REBOTEZÁT, -Ă, rebotezați, -te, adj. Care a fost botezat încă o dată (într-o altă religie sau cu alt nume). – V. reboteza.

MÍTĂ ~e f. Dar în bani sau în alte valori materiale, dat cuiva sau primit de cineva, în schimbul unui serviciu ilegal. /<sl. mito

ȘPERȚ ~uri n. pop. Sumă în bani sau alte valori materiale date cuiva sau primite de cineva în schimbul unui serviciu. (ilegal); mită. /<germ. Sperrzeug

CONTRAIMÁGINE s.f. (Mat.) Element al unei mulțimi care corespunde unui element dat dintr-o altă mulțime; imagine reciprocă. [Cf. fr. contre-image].

CONTRAVALOÁRE s.f. Echivalent (în special bănesc) al unui obiect; valoare dată în schimbul altei valori. [După fr. contre-valeur].

EXTRACONTÁBIL, -Ă adj. (Despre calcuule contabile) Efectuat pe baza unor date procurate pe alte căi decât evidența contabilă. [< extra1 + contabil].

MULTÍPLU, -Ă adj. 1. (Despre numere) Care cuprinde de mai multe ori un alt număr; în care se cuprinde de un număr exact de ori un alt număr. 2. Numeros, felurit. // s.m. 1. Număr întreg divizibil cu un alt număr întreg dat. 2. Fiecare unitate de măsură care este mai mare decât unitatea de măsură fundamentală a unui sistem metric, considerată în raport cu aceasta. [< fr. multiple, it. multiplo, cf. lat. multiplex].

CONTRAIMÁGINE s. f. (mat.) element al unei mulțimi care corespunde unui element dat dintr-o altă mulțime. (< fr. contre-image)

CONTRAVALOÁRE s. f. echivalent (bănesc) al unui obiect; valoare dată în schimbul altei valori. (< fr. contre-valeur)

EXTRACONTÁBIL, -Ă adj. (despre situații contabile) pe baza unor date procurate pe alte căi decât evidența contabilă. (< fr. extracomptable)

MULTÍPLU, -Ă I. adj. 1. (despre numere) care cuprinde de mai multe ori un alt număr; în care se cuprinde de un număr exact de ori un alt număr. 2. numeros, felurit. II. s. m. 1. număr întreg divizibil cu un alt număr întreg dat. 2. fiecare dintre unitățile de măsură mai mari decât unitatea fundamentală a unui sistem de măsuri de greutăți. (< fr. multiple)

BARÉM2, bareme, s. n. Tabele de calcule gata făcute, care dau valorile unor elemente sau date, în funcție de alte elementele sau date variabile. – Fr. barème.

BOÁLĂ, boli, s. f. 1. Tulburare a sănătății, datorită unor agenți din mediul interior sau exterior al organismului. ◊ (Pop.) Boala copiilor = epilepsie. Boală lungă (sau mare) = tifos. Boală seacă = tuberculoză. Boală de zahăr = diabet. ◊ Expr. A băga rufele în boală = a spăla rufele prost, de mântuială. A scoate rufele din boală = a spăla rufele bine după ce mai întâi au fost prost spălate. 2. Epitet dat vitelor (sau altor animale) slabe, leneșe, nărăvașe. 3, (Fam.) Poftă, dorință; capriciu; pasiune. ◊ Expr. A avea boală să... = a avea o dorință, o poftă chinuitoare de a face ceva. ♦ (Fam.) Ciudă, necaz; pornire, pică, invidie. [Pl. și: boale] – Slav (v. sl. bolĩ).

FOTOLUMINESCÉNȚĂ, fotoluminescențe, s. f. (Fiz.) Denumire comună dată fluorescenței, fosforescenței și altor fenomene asemănătoare, în care se produce o emisiune de lumină prin iluminarea prealabilă a substanței emițătoare sau prin iradierea ei cu radiații ultraviolete ori cu raze X. – Din fr. photoluminescence.

PASCALÍE, pascalii, s. f. 1. Calendar bisericesc special, cu ajutorul căruia se poate stabili cu mult înainte data Paștilor și a altor sărbători religioase care nu au loc la date fixe. 2. Carte astrologică populară cu ajutorul căreia se crede că se poate ghici viitorul cuiva. – Din ngr. pashálion.

ASPIRÁ, aspír, vb. I. 1. Tranz. A trage aerul în plămâni, a inspira; p. ext. a inspira o dată cu aerul și alte corpuri sub formă de pulbere. ♦ (Despre o pompă) A trage în sus un lichid, un gaz, praful etc. 2. Intranz. Fig. A năzui, a tinde către ceva. – Din fr. aspirer, lat. aspirare.

SÁRCINĂ, sarcini, s. f. 1. Greutate, încărcătură pe care o duce un om sau un animal; povară. ♦ Apăsare, greutate. ♦ Fig. Povară, balast. 2. Legătură (de lemne, de fân, de paie) care poate fi dusă în spinare sau cu brațele. 3. Obligație, îndatorire, răspundere (materială sau morală). ◊ Expr. A da pe cineva în sarcina cuiva = a da pe cineva în grija cuiva. A pune (ceva) în sarcina cuiva = a face (pe cineva) vinovat sau răspunzător (de ceva). 4. Misiune. ♦ (Articulat, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Calitate, slujbă, rol. 5. Starea femeii gravide; perioadă cât o femeie este gravidă; graviditate. 6. Mărime fizică care produce o stare de solicitare mecanică într-un corp solid deformabil sau într-un sistem fizic. ♦ Sarcină electrică = mărime scalară ce caracterizează proprietatea unui corp de a crea în jurul sau un câmp electric sau de a fi acționat atunci când se află în câmpul electric al altui corp. ♦ Putere activă dată sau luată de un sistem tehnic generator, transmițător sau transformator de energie. – Lat. sarcina.

PASCALÍE ~i f. 1) Calendar în care sunt indicate data Paștilor și a altor sărbători religioase. 2) Carte astrologică populară după care se crede că se poate prezice viitorul. /<ngr. pashálion

COMPÚT s. n. calcul al timpului făcut pentru a fixa data Paștilor și a altor sărbători mobile, în vederea alcătuirii calendarului bisericesc. (<fr. comput)

plecățél, -éa, plecățícă, adj. 1. (înv. și reg.) puțin aplecat, puțin înclinat într-o parte, lăsat puțin în jos. 2. (reg.; despre miei) care este dat să sugă la altă oaie decât cea care l-a fătat.

BIOGENÉZĂ s. f. Teorie care susține că orice ființă provine numai din altă ființă (care i-a dat naștere). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biogenèse.

MĂCIÚCĂ, măciuci, s. f. 1. Bâtă mare, mult îngroșată (și adesea ferecată) la un capăt; chilom; măciulie. ◊ Expr. A i se face (sau a i se pune, a i se zbârli cuiva) părul (sau chica) măciucă = a fi cuprins de o spaimă puternică, a se îngrozi, a se înspăimânta. 2. Parte îngroșată și rotunjită a capătului unui ciomag sau, p. ext., a altor obiecte. ♦ P. ext. Lovitură dată cu măciuca (1). 3. (Bot.; pop.) Capsulă. 4. (Sport) Aparat de gimnastică, de forma unei măciuci (1), cu care se execută exerciții de mobilitate, de îndemânare etc. – Lat. *matteuca.

VIZÍR ~i m. înv. Demnitar în Imperiul Otoman și în alte țări musulmane. ◊ Mare ~ nume dat primului ministru în Imperiul Otoman. /<turc. vezir

ENCICLOPEDÍST, -Ă s.m. și f. 1. Nume dat filozofilor materialiști burghezi și altor gânditori progresiști precursori ai revoluției franceze de la sfârșitul sec. XVIII, care s-au unit în vederea elaborării Enciclopediei. 2. (Rar) Persoană care are cunoștințe enciclopedice; encicloped. [< fr. encyclopédiste].

SINESTEZÍE s.f. 1. (Psih.) Asociație spontană între senzații de naturi diferite; corespondență (II). 2. Tehnică literară constând în transpunerea metaforică a datelor unui simț în limbajul altui simț. ♦ (În pictura expresionistă) Încercare de transpunere grafică sau coloristică a unei senzații auditive. [Gen. -iei. / < fr. synesthésie, cf. gr. syn – cu, aisthesis – senzație].

sărcinér, sărcinére, s.n. și sărcinéri, s.m. (reg.) 1. (s.n.) par lung și gros înfipt în pământ, făcut din trunchiul unui copac tânăr, cu crengile retezate aproape de tulpină, pe care țăranii și ciobanii atârnă, la țară, diferite obiecte gospodărești; prepeleac, olar, sărcior; cuier. 2. (s.n.) lemn fixat vertical pe plută, de care plutașii își agață hainele sau alte obiecte. 3. (s.n.) nume dat unor obiecte asemănătoare ca formă cu sărcinerul și care au diverse întrebuințări: a) trunchi de copac tânăr, cu crengile retezate aproape de tulpină, înfipt în pămînt, pe care se clădește claia de fân; b) fiecare dintre prăjinile legate căte două cruciș și așezate în părțile clăii de fân; c) arac pentru susținut fasolea; d) par la gard. 4. (s.m.) persoană care transportă o greutate, o sarcină.

SINESTEZÍE s. f. 1. percepere simultană pe cale senzorială diferită a unui stimul receptat la nivelul unui analizator; corespondență (II). 2. principiu potrivit căruia senzațiile diverse (coloristice, muzicale, olfactive etc.) își corespund în plan afectiv. ◊ tehnică literară în transpunerea metaforică a datelor unui simț în limbajul altui simț. (< fr. synesthésie)

BIOGENÉZĂ (‹ fr. {i}) s. f. Teorie (formulată de Fr. Redi, sec. 17) după care orice ființă provine din altă ființă ce i-a dat naștere; se opune teoriei generației spontanee.

VÍZITĂ s.f. 1. Faptul de a merge în casa cuiva din politețe, din obligație etc. pentru a-l vedea. ◊ Carte de vizită = a) bucată de carton pe care este scris numele unei persoane si informații privind adresa, telefonul etc ale acesteia; b) joc a cărui dezlegare se obține prin anagramarea literelor din numele dat spre a se obține un alt nume, un proverb, un titlu de carte etc.; a fi în vizită cu cineva = a-și face vizite reciproc; a avea relații particulare cu cineva. 2. Fiecare deplasare a medicului în casa unui bolnav pentru a-l consulta sau în saloanele unui spital pentru a examina bolnavii și a cerceta starea sănătății lor. 3. Deplasare a unui colectiv la un muzeu, la o întreprindere etc. [< fr. visite, it. visita].

CONVERTÓR s. n. organ al sistemelor de reglare automată sau al aparatelor ori instrumentelor de măsură electrice, care transformă datele dintr-o formă într-o altă formă de reprezentare, fără a modifica valoarea informației. (< engl. converter)

EGÁL, -Ă I. adj. 1. la fel, asemenea. ◊ uniform. 2. (despre expresii matematice) care are aceeași valoare cu o altă expresie sau cu un număr dat. ◊ (despre mulțimi) format din aceleași elemente. ◊ (despre figuri geometrice) care se suprapun exact. 4. (despre oameni; și s. m.) de același rang, de aceeași valoare. II. s. n. semn (=) care exprimă o egalitate. (< fr. égal)

VÍZITĂ s. f. 1. faptul de a merge în casa cuiva din politețe, din obligație etc. pentru a-l vedea. ♦ carte de ~ = a) bucată de carton pe care este scris numele cuiva; b) problemă enigmistică a cărei dezlegare se obține prin anagramarea literelor din numele dat spre a se obține un alt nume, un proverb, un titlu de carte etc. 2. deplasare a medicului la domiciliul unui bolnav pentru a-l consulta sau în saloanele unui spital pentru a examina bolnavii. ♦ ~ medicală = control medical periodic care se face elevilor, soldaților, muncitorilor etc. 3. deplasare a unui colectiv la o expoziție, la un muzeu, într-o regiune etc., spre a le cunoaște. (< fr. visite)

HABENT SUA FATA LIBELLI (lat.) cărțile își au soarta lor – Terentianus Maurus, „De littersi, syllabis, pedibus et metris”, 258: „Procaptu lectoris, habent sua fata libelli” („Încăpute pe mâna cititorului, cărțile își au soarta lor”). Autorul acestui vers a avut el însuși o soartă tristă, întrucât cartea sa de prozodie a fost dată uitării, iar aforismul acesta atribuit altor scriitori latini.

GÂNDÁC, gândaci, s. m. 1. Nume generic dat insectelor din ordinul coleopterelor sau al altor insecte asemănătoare cu coleopterele. ◊ Compuse: gândac-de-casă (sau -de-bucătărie, -negru) = șvab1; gândac-de-frasin (sau gândacul-frasinului) = cantaridă; gândac-de-mai = cărăbuș; gândac-de-făină = morar; gândac-de-Colorado = insectă coleopteră de culoare galbenă-portocalie, cu dungi longitudinale, negre pe elitre, dăunătoare cartofilor (Leptinotarsa decemlincata). 2. (De obicei determinat prin „de mătase”) Vierme-de-mătase. – Cf. scr. gundelj.

GHIAÚR, ghiauri, s. m. Denumire disprețuitoare dată în trecut de turci persoanelor de altă religie decât cea mahomedană. – Din tc. gâvur.

PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie decât cea creștină sau care nu are nici o religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. Adj. Care aparține unei religii politeiste sau cultului civilizației antice greco-romane sau care se referă la antichitatea greco-romană; p. restr. turcesc. 3. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 4. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. 5. Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

SULTÁN, sultani, s. m. Titlu dat monarhului din Imperiul Otoman și din alte țări musulmane; persoană care poartă (sau purta) acest titlu. ♦ (Înv.) Sultan-mezat = licitație specială care avea loc în divanul țării. – Din tc. sultan.

PERPÉTUUM MÓBILE subst. 1. Sistem mecanic, termic, electric etc. imaginar, care ar fi capabil să funcționeze neîncetat, efectuând lucru mecanic sau producând energie, fără să primească energie din exterior sau consumând numai din energia termică a unui singur corp, fără a se afla în contact și cu un alt corp mai rece decât primul. 2. Denumire dată unor piese muzicale instrumentale de virtuozitate cu ritm rapid, alcătuite din note scurte și de valoare egală, a căror succesiune repetată lasă impresia unei mișcări continue. – Loc. lat.

LÍFTĂ, lifte, s. f. 1. Termen injurios dat în trecut de românii ortodocși popoarelor de altă religie; p. ext. termen de ocară dat cotropitorilor. 2. Termen depreciativ pentru un om rău, câinos sau, p. ext. pentru un animal rău. – Din sl. Litva „Lituania”.

COMPOSTÓR, compostoare, s. n. 1. Aparat mecanic, cu litere și cifre mobile, folosit pentru a imprima data și uneori numărul trenului (sau al altui vehicul) pe un bilet de călătorie. 2. Aparat pentru perforat biletele în vehiculele de transport în comun cu autotaxare. – Din fr. composteur.

calafát (-turi), s. n. – Cîlți îmbibați cu catran cu care se astupă crăpăturile navelor. Tc. kalafat „călăfătuire”, sau ngr. ϰαλαφίτης, ambele din it. calafatare (Roesler 594; Lokotsch 720; Ronzevalle 129); cf. fr. calfeutrer, sp. calafatear, și, pe de altă parte, bg. kalafat. Sec. XVII; a dat numele orașului Calafat.Der. cal(a)fătui, vb. (a astupa cu calafat găurile).

ALIBÍ, alibiuri, s. n. 1. Dovadă de nevinovăție rezultată din constatarea că, la data săvârșirii infracțiunii, cel învinuit se afla în altă parte decât la locul săvârșirii ei. 2. Mijloc de apărare care aduce în sprijin un alibi (1). 3. Fig. Pretext, scuză, justificare. ◊ Expr. A (nu) avea (nici) un alibi = a (nu) deține (nici) o probă, a (nu) avea (nici) o motivare. – Din fr. alibi.

EPIZOÁR, epizoare, s. n. (La pl.) Nume generic dat animalelor care trăiesc, ca parazite, pe pielea altor animale; (și la sg.) animal care face parte din această categorie. [Pr. -zo-ar] – Din fr. épizoaire.

STRAT, straturi, s. n. 1. Material, substanță repartizată relativ uniform pe o suprafață de altă natură (pentru a o acoperi) sau între alte două suprafețe de altă natură (pentru a le despărți). 2. Fâșie compactă dintr-o materie, aflată în interiorul unei mase de natură diferită. ♦ Depozit de roci sedimentare sau metamorfice cu o compoziție relativ omogenă, care se găsește, sub forma unei pânze, între alte depozite. 3. Influență externă exercitată asupra unei limbi date. 4. Fig. Parte dintr-o clasă socială; categorie, pătură socială. 5. Fâșie de pământ, cu cărări pe margini, pe care se seamănă legume sau flori; fâșie de pământ împreună cu vegetația respectivă. 6. (Pop.) Culcuș, așternut pentru animale. 7. (Pop.) Pat, așternut pentru oameni. 8. Nume dat părții de jos pe care se reazemă unele obiecte sau unelte; postament. 9. Patul puștii. [Pl. și: strate] – Lat. stratum.

GHIAÚR ~i m. Nume batjocoritor, dat în trecut de către turci popoarelor de altă credință decât cea mahomedană (mai ales creștinilor). /<turc. gâvur

UTOPÍE s. f. 1. nume dat teoriilor fanteziste, irealizabile, care preconizează crearea unei alte ordini sociale, fără a ține seama de condițiile concret-istorice date și de legile obiective ale dezvoltării societății. 2. concepție, proiect irealizabil, fantezie, himeră, vis. (< fr. utopie)

ALIBÍ, alibiuri, s. n. Dovadă prin care un inculpat își susține în fața justiției nevinovăția, stabilind că, la data săvârșirii faptului imputat, el se afla în alt loc decât acela unde a fost comis faptul. ♦ Fig. Scuză, justificare. – Fr. alibi (lat. lit. alibi „în altă parte”).

A NOVO (lat.) din nou; încă o dată – Afacere judiciară trimisă a novo în fața altei instanțe.

OTTONIAN, Stilul ~, nume dat stilului definitoriu al artei (pictură, sculptură și alte arte vizuale) din Sfântul Imperiu German în sec. 10 și 11 (în timpul împăraților Ottoni și a primilor lor succesori din Casa Saliană, 950-1050), caracterizat prin importanța acordată reprezentării figurii umane și prin gesturile emfatice ale personajelor. Denumirea provine de la numele lui Otto I cel Mare.

DA CÁPO loc. adv. (Indică repetarea unei lucrări muzicale sau, p. ext., a unei acțiuni, operații din alte domenii) De la început, din nou, încă o dată. ◊ Da capo al fine, indică repetarea unei lucrări muzicale, p. ext. și a altor acțiuni, de la început la sfârșit. – Din it. da capo.

GÁIȚĂ1, gaițe, s. f. 1. Pasăre înrudită cu corbul, de mărimea unei ciori, cu penajul brun-roșcat, cu dungi albastre și negre pe aripi, cu coada neagră, care poate imita sunetele scoase de alte păsări (Garrulus glandarius).Gaiță de munte = alunar. 2. Epitet dat unei persoane care vorbește mult și fără rost. [Pr.: ga-i-] – Cf. bg., scr. galica.

CURS1, cursuri, s. n. I. 1. Mișcare a unei ape curgătoare în direcția pantei; p. ext. albia, întinderea sau direcția unei ape curgătoare. 2. (Înv.) Mers (repede). II. Fig. 1. Trecere, durată, interval (de timp). ◊ Loc. prep. În cursul... = în timpul cât durează ceva. În curs de... = în timp de... 2. Desfășurare, mers, direcție a unor evenimente. ◊ Expr. A da curs unei cereri = a lua în considerare, a rezolva o cerere. III. Preț sau cost, la un moment dat, al unei hârtii de valoare în raport cu altă hârtie de valoare. ◊ Cursul acțiunilor = prețul la care se vând și se cumpără acțiunile la un moment dat. Cursul bursei = prețul la care este cotată la un moment dat, la bursă, o hârtie de valoare, o valută străină etc. ♦ Putere de circulație a unei monede. – Lat. cursus (cu unele sensuri după fr. cours).

AGREMÉNT ~e n. 1) Petrecere plăcută a timpului; divertisment; amuzament; distracție. Călătorie de ~. 2) Consimțământ dat de un stat la numirea reprezentanților diplomatici ai altui stat. /<fr. agrément

STOC ~uri n. Cantitate de mărfuri sau de alte bunuri materiale care se află la un moment dat într-un depozit sau într-un magazin. /<fr., engl. stock

AGREMÉNT s.n. 1. Plăcere, distracție. 2. (Jur.) Consimțământ, încuviințare, aprobare; (în diplomație) acord internațional între părți în scopul reglementării raporturilor juridice; încuviințare dată de un stat la numirea reprezentanților diplomatici ai altui stat. [Pl. -te. / < fr. agrément, cf. engl. agreement].

APOLÓNIC, -Ă adj. referitor la opera matematică a lui Apollonius, în care apar pentru prima dată denumirile celor trei conice: elipsa, hiperbola, parabola și alte noțiuni, ca: diametri, axe, focare etc. (< germ. apollonisch)

míe pron. pers. în dativ. Lat. mĭhi (Candrea-Dens., 1099). Se folosește în patru feluri diferite: mie în poziție tare, ca în sp. a mí, și totdeauna împreună cu una dintre celelalte trei forme: mie nu mi-au spus; mi (cu i vocalic), înaintea altor pronume: mi s-a spus, mi l-a dat; mi (cu i consonantic) în poziție enclitică sau proclitică: mi-a adus, dîndu-mi; îmi în următoarele cazuri: îmi pare, îmi aduc aminte, valoare emfatică, față de mi-a duc aminte, pronunțare familiară.

cotineață f., pl. ețe (d. coteț cu sufixu din chichineață). Coteț de păsărĭ de curte, poĭată, curnic. – În nord și coștereață și -ireață (supt [!] infl. altor cuvinte, ca bg. kyšta, casă), îngrăditură de dat mîncare puilor și unde nu pot pătrunde găinile adulte.

ẮLA, ÁIA, ăia, alea, pron. dem., adj. dem. (Pop. și fam.) Acela, aceea. A venit ăla. Lucrul ăla.Expr. altă aia = ciudățenie, monstru. Toate alea = tot ce trebuie. [Gen.-dat. sg.: ăluia, ăleia; gen.-dat. pl.: ălora] – Lat. illum, illa.

ÎMBUCÁ, îmbúc, vb. I. 1. Tranz. A vârî în gură ceva de mâncare; a mânca (în pripă, ce se nimerește); a înghiți ceva dintr-o dată. 2. Refl. (Despre piese) A intra cu un capăt în altă piesă; a se împreuna, a se uni. – Lat. *imbuccare (< bucca „gură”).

ÎMPRUMUTÁT, -Ă, împrumutați, -te, adj. Care este luat sau dat cu împrumut. ♦ (Despre cuvinte, obiceiuri etc.) Care este din altă limbă sau de la alt popor. ♦ Imitat. – V. împrumuta.

MINÚNE, minuni, s. f. 1. Fenomen ieșit din comun, surprinzător, atribuit forței divine sau altor forțe supranaturale. ◊ Loc. adv. Ca prin minune = dintr-o dată, pe neașteptate. 2. P. gener. Lucru, fapt, fenomen uimitor, neobișnuit, extraordinar; minunăție. ◊ Cele șapte minuni ale lumii = nume sub care sunt cunoscute șapte monumente din antichitate, impresionante prin dimensiuni și realizare tehnică. ◊ Expr. Mare minune sau minune mare, exclamație care exprimă uimire, admirație, neîncredere etc. față de cele văzute sau auzite. Mare minune să... = m-aș mira să... Minunea minunilor, formulă care exprimă o apreciere superlativă. (Fam.) A se face de minune = a se face de râs; a produce uimire. 3. Lucru cu însușiri excepțional de frumoase, care uimește, produce admirație; minunăție. ◊ Loc. adj. si adv. De minune = admirabil, minunat, extraordinar. ♦ Persoană cu calități (fizice sau morale) excepționale. – Lat. *mirio, -onis.

ECHIVALÉNȚĂ, echivalențe, s. f. 1. Egalitate de valoare, de semnificație, de sens; calitatea a ceea ce este echivalent. ◊ Examen de echivalență = examen pe care trebuie să-l treacă acela care cere recunoașterea, cu drepturi egale, a unei diplome (nerecunoscute de stat) sau care vrea să treacă de la un tip de școală la altul. ♦ (Log.) Raport existent între două enunțuri care sunt adevărate sau false împreună. 2. (Med.) Denumire dată unei crize de natură epileptică, care se manifestă sub altă formă decât cea convulsivă. 3. (Mat.) Relație simetrică, reflexivă și tranzitivă între elementele unei mulțimi. – Din fr. équivalence.

COMPLEMÉNT s. n. 1. complinire; ceea ce se adaugă la ceva pentru a-l întregi. complementul unui număr = număr care se obține prin scăderea unui alt număr inițial. ◊ (mat.) unghi care, împreună cu un unghi dat, însumează 90°. 2. parte secundară a propoziției care determină un verb, un adjectiv sau adverb. ◊ obiect (6). 3. alexină. (< fr. complément, lat. complementum)

CARABINIER (‹ fr.) s. m. 1. Soldat înarmat cu o carabină. ♦ (În Franța) Denumire dată soldaților din cavaleria grea (sec. 17-19) înarmați cu carabine, precum și soldaților de elită din infanterie (1788-1792). 2. Denumire dată astăzi vameșilor în Spania (carabineros), iar în Italia și alte state jandarmeriei (carabinieri).

SANTIAGO DE CUBA, oraș în extrenitatea SE a Cubei, situat pe țărmul golfului omonim al M. Caraibilor, la poalele Sierrei Maestra, la 80 km v de Guantanamo și 765 km SE de Havana; centrul ad-tiv al provinciei omonime; 441,5 mii loc. (2002), al doilea oraș ca mărime al țării. Port comercial prin care se exportă min. de cupru, de fier și de mangan, zahăr, rom, tutun, fructe ș.a. Centru minier (cupru, fier, mangan) și agricol. Rafinărie de petrol. Șantier naval. Ind. metalurgică, chimică, textilă, a mat. de constr. (ciment), de prelucr. a tutunului și alim. (zahăr, rom). Stațiune balneară. Universitatea Oriente (1947). Catedrală în stil colonial (1522). Biserica San Francisco (sec. 16) și fortăreața Castillo del Morro, declarată (în 1997) în Patrimoniul cultural universal. Fundat în 1514 de Diego Velásquez de Cuéllar (primul guvernator al Cubei) pe un alt loc, situat la câțiva km de vatra actuală, care datează din 1522. Capitala Cubei până în 1589.

PRÓPRIU ~e (~i) 1) Care este proprietatea cuiva; care aparține unei persoane; individual. ◊ Nume (sau substantiv) ~ nume dat unei ființe sau unui lucru pentru a le deosebi de alte ființe sau lucruri. 2) Care întrunește trăsături ce individualizează; tipic; specific; distinctiv; caracteristic. Pronunțare ~e. 3) Care este în concordanță deplină; adecvat; potrivit. 4) (despre cuvinte) Care redă exact ideea ce trebuie exprimată. ◊ Sens ~ sens inițial, de bază. ~-zis la drept vorbind; de fapt. /<lat. proprius, fr. propre

TRAFÍC s.n. 1. Transport de mărfuri sau de persoane raportat la o anumită cale de comunicație și la un interval de timp dat. 2. Activitate economică având drept scop schimbul de mărfuri și de alte valori. ♦ Comerț ilicit. ♦ Trafic de influență = negociere a trecerii de care se bucură cineva pe lângă o persoană influentă, făcută în scopul unui câștig personal ilicit. [< fr. trafic, cf. it. traffico].

PĂDUREA CRAIULUI, Munții ~, culme muntoase în NV M-ților Apuseni, orientată NV-SE, mărginită de depr. Vad-Borod (în N) și depr. Beiuș (în S), alcătuită din calcare mezozoice și roci vulcanice neogene. alt. max.: 1.015 m (vf. Hordincușa). Nod hidrografic. Depozitele calcaroase mezozoice au dat naștere unui relief carstic (peșterile Vadu Crișului, Meziad, Vântului). Expl. de bauxită (Zece Hotare, Roșia). Turism.

ÓBLIC, -Ă, oblici, -ce, adj. 1. Înclinat față de o dreaptă sau față de un plan; pieziș, plecat, aplecat. ♦ (Substantivat, f.) Dreaptă care face un unghi diferit de 0° sau de 90° cu o altă dreaptă sau cu un plan. ♦ (Despre cilindri și prisme) Care are generatoarele (respectiv muchiile) înclinate față de bază; (despre conuri și piramide) cu dreapta care unește vârful cu centrul bazei înclinată față de bază. ♦ (Despre ochi) Cu colțurile exterioare ridicate spre tâmple; codat. ♦ Fig. (Despre priviri) Bănuitor, iscoditor. 2. (Lingv.; în sintagma) Caz oblic = nume dat uneori în gramatica română cazurilor genitiv și dativ, iar în gramatica altor limbi, în mod curent, tuturor cazurilor, cu excepția nominativului și a vocativului. – Din lat. obliquus, fr. oblique.

EMISÁR1 ~i m. 1) Persoană care are o misiune secretă (neoficială) în altă țară. 2) Per-soană trimisă special pentru a aduce la îndeplinire o însărcinare dată de o instituție sau de o organizație. /<fr. émissaire, lat. emissarius

A ÎNTREVEDEÁ întrevăd tranz. 1) (obiecte, ființe) A vedea foarte vag (din cauza depărtării, a întunericului); a întrezări; a ghici. 2) A vedea printre alte elemente; a întrezări. 3) fig. A vedea în perspectivă (pe baza unor date cunoscute sau intuite); a prevedea; a întrezări. /între- + a vedea

A ÎNTREZĂRÍ ~ésc tranz. 1) (obiecte, ființe) A vedea foarte vag (din cauza depărtării, a întunericului); a întrevedea; a ghici. 2) A zări printre alte elemente; a întrevedea. 3) fig. A vedea în perspectivă (pe baza unor date cunoscute sau intuite); a prevedea; a întrevedea. /între- + a zări

VALÁH, -Ă, valahi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Nume dat în evul mediu românilor din stânga și din dreapta Dunării de către alte popoare. 2. Adj. Care aparține Valahiei sau valahilor (1), privitor la Valahia sau la valahi. [Var.: vlah, -ă s. m. și f., adj.] – Cf. sl. vlahŭ.

ZÉRO, zeróuri, s. n. 1. Număr care, în numărătoare, reprezintă o cantitate vidă și care se indică prin cifra 0; nulă. ◊ Expr. A reduce ceva la zero = a reduce cu totul importanța unui lucru, a face să fie neglijabil. ♦ Cifră reprezentând numărul de mai sus pusă la dreapta altei cifre pentru a mări de zece ori valoarea unui număr; nulă. 2. Epitet dat unui om de nimic; nulitate. 3. (Fiz.) Punct care servește ca origine a unei scări cu ajutorul căreia se indică valorile unei mărimi. ♦ Spec. Grad de temperatură fixat în unele sisteme de măsură a temperaturii (Réaumur, Celsius) la punctul de înghețare a apei distilate la presiunea normală. ◊ Zero absolut = temperatură de minus 273 de grade Celsius, socotită ca cea mai joasă temperatură posibilă. 4. (Lingv.) Desinență (sau sufix) zero = absența unui afix gramatical la o formă flexionară, care este marcată, față de alte forme cu afixe exprimate, prin lipsa unei mărci formale propriu-zise. – Din fr. zéro.

SEMICÁLC ~uri n. lingv. Cuvânt sau expresie în care o parte constituie un împrumut din altă limbă, iar cealaltă parte este formată pe baza resurselor interne ale limbii date; semiîmprumut. /semi- + calc

SEMIÎMPRUMÚT ~uri n. Cuvânt sau expresie în care o parte constituie un împrumut din altă limbă, iar cealaltă parte este formată pe baza resurselor interne ale limbii date; semicalc. /semi- + împrumut

CONVERSIÚNE s. f. 1. modificare a condițiilor inițiale ale unui împrumut. ◊ preschimbare a unei valori monetare într-o valoare de altă natură. 2. (rar) schimbare a naturii, a formei unui lucru. ◊ modificare a unui sistem fizic sau tehnic prin transformarea unor mărimi date. ◊ transformare, în urma unui proces chimic, a unei specii de molecule în alte specii de molecule. ◊ (biol.) schimbare în ordine liniară a genelor; transmutație genetică. 3. reluare în ordine inversă a termenilor unei sintagme, cu sau fără schimbarea înțelesului ori funcțiilor sintactice; reversiune. ◊ schimbare a clasei lexico-gramaticale, a valorii unui cuvânt; hipotaxă. 4. (log.) răsturnare a unei judecăți prin înlocuirea reciprocă a subiectului cu predicatul. 5. traducere a unui cuvânt, număr sau mesaj alfanumeric dintr-un cod sau limbaj într-altul. 6. mecanism psihic care face să apară un simptom corporal la locul unui efect refulat ce nu poate accede în conștiință fără a provoca o reacție de angoasă. (< fr. conversion, lat. conversio)

șoanghér (-ri), s. m. – Ungur (nume depreciativ). Creație expresivă, care pare să se combine cu boanghen și cu șogor „cumnat”, sau cu oricare alt element. – Der. șoangheră (var. șoangheriță), s. f. (unguroaică); șogan, s. m. (poreclă dată de țăranii din Mold. de N. celor din Bucovina), cu pierderea infixului nazal. Cf. șoacăț.

BLID, blide, s. n. (Pop.) 1. Vas (adânc) de pământ, de lemn sau de metal, din care se mănâncă; strachină. ◊ Expr. (Ir.) A mânca dintr-un blid cu cineva = a fi intim, în raporturi strânse cu cineva. ♦ Cantitate de mâncare cuprinsă într-un astfel de vas. ◊ Expr. Blid de linte = sumă de bani sau altă răsplată (neînsemnată) pentru care cineva comite o josnicie. 2. (La pl.) Nume generic dat vaselor în care se pune mâncarea. – Slav (v. sl. bliudu).

Agamedes, fratele lui Trophonius și fiul lui Erginus, regele din Orchomenus. Agamedes și Trophonius au fost doi arhitecți celebri, care au construit, printre altele, și edificiul care adăpostea comoara lui Hyrieus, regele Boeotiei. Legenda spune că cei doi frați ar fi lăsat o intrare tainică, prin care puteau intra oricînd ca să prade. Faptul fiind descoperit de către rege, Agamedes a fost ucis de Trophonius ca să nu-l divulge și pe el. Fratricidul a fost însă pedepsit pe dată. Pămîntul s-a deschis și l-a înghițit pe Trophonius. După o altă versiune, cei doi frați ar fi construit templul lui Apollo de la Delphi. Cerîndu-i zeului răsplata cuvenită, Apollo le-a făgăduit-o în opt zile, răgaz în care i-a sfătuit să petreacă în voie. La împlinirea timpului, cei doi frați au fost găsiți fără viață în patul lor. Moartea ușoară care le-a curmat zilele a fost, se pare, cea mai bună răsplată pe care zeul a crezut de cuviință să le-o ofere.

TRIMÍTERE ~i f. 1) v. A TRIMITE. 2) Indicație scrisă dată de o instituție medicală unui pacient pentru tratament sau pentru consultație (la o altă instituție sau la un medic specialist). 3) Notă bibliografică sau explicativă din josul unei pagini sau de la sfârșit. /v. a trimite

CRÉDIT s. n. 1. relație ce se stabilește între o persoană (creditor) care acordă, sub formă de împrumut, o sumă de bani sau alte valori și o altă persoană (debitor), care primește împrumutul, urmând ca restituirea să se efectueze la o dată ulterioară, determinată; împrumut acordat; creanța creditorului; obligația (bănească) a celui creditat. 2. sferă a circulației bănești cuprinzând relațiile de credit. 3. coloana (din dreapta) a unui cont, care reprezintă sumele avansate. 4. (fig.) încredere, considerație, stimă, autoritate de care se bucură cineva. (< fr. crédit, lat. creditum)

foféngher s. m. – Luceafăr. Cuvînt incert, menționat o singură dată de Odobescu, care îi dă etimologia; din gr. φῶς „lumină”, φέγγει „strălucește”. Nu apare în alt text, nici nu pare posibilă der. propusă.

MIJLOCÁȘ, -Ă, mijlocași, -e, adj., subst. 1. Adj., s. m. și f. (Ieșit din uz) (Țăran sau țărănime) care poseda pământ și alte mijloace de producție cu ajutorul cărora își asigura existența. II. S. m., adj. 1. (Nume dat unor obiecte, ființe sau unor părți ale lor) care, într-un anumit ansamblu, ocupă locul din centru sau care sunt situate între obiecte, ființe de același fel. 2. (La unele jocuri cu mingea) (Fiecare dintre jucătorii) care acționează între înaintarea și apărarea unei echipe. – Mijloc + suf. -aș.

CUPTÓR, cuptoare, s. n. 1. Construcție de cărămidă, de piatră, de metal sau de lut, pentru copt pâinea și alte produse de panificație. ♦ Cantitate de pâine, de plăcinte etc. care se poate coace o dată. ♦ Platformă zidită în prelungirea vetrei și pe care se doarme la țară. ◊ Expr. A sta (sau a zăcea) pe cuptor sau a se muta de pe vatră pe cuptor = a trândăvi. A aduce (părinților) noră pe cuptor = a se însura. ♦ Despărțitură la mașina de gătit, în care se coc prăjituri, pâine sau se rumenesc mâncărurile. 2. Construcție specială de încălzire, constituită dintr-o cameră cu pereți metalici căptușiți cu material refractar în vederea supunerii unui material la tratamente termice, de topire sau la alte operații tehnologice. ◊ Cuptor de cărămizi = cantitate de cărămizi brute (din argilă) așezate în așa fel încât să poată fi încălzite până la incandescență de un foc central înăbușit. Cuptor de var = varniță. 3. Fig. Căldură mare; arșiță. ◊ (Pop.; în sintagma) Luna lui cuptor = (luna) iulie. – Lat. *coctorium.

EFEMERÍDĂ ~e f. 1) la pl. Ordin de insecte cu corp subțire și moale, care trăiesc în stare adultă câteva zile sau câteva ore; rusalie. 2) Insectă din acest ordin. 3) la pl. Note (de ziar, reviste, calendare, cărți) care indică evenimentele petrecute la aceeași dată în ani diferiți. 4) Tabele în care se indică pozițiile zilnice ale Soarelui și ale altor corpuri cerești pentru o perioadă de un an. /<fr. éphéméride, lat. ephemeris, ~idis

SPRING s.n. (Mar.) Parâmă de legare sau de manevrare dată din bordul unei nave, oblic față de axa sa longitudinală la o baba, sau alt mijloc de amarare de pe chei. [Var. șpring. / < engl. spring].

DEVIÁȚIE s. f. 1. abatere față de o direcție normală dată. ♦ ~ de sept = deformare a septului nazal. ◊ (biol.) transformare a unui organ într-altul, cu altă structură și altă funcție. ♦ ~ s*****ă = practicarea relațiilor e*****e între parteneri aparținând aceluiași s*x; homos*xualitate. 2. (fiz.) unghi format de raza emergentă dintr-un sistem cu cea incidentă; deflexiune. (2). 3. unghi format de acul busolei cu meridianul magnetic sub influența maselor de metal situate la bord. (< fr. déviation, lat. deviatio)

SPRING s. n. parâmă de legare sau de manevrare, dată din bordul unei nave, oblic față de axul său longitudinal, la o baba sau alt mijloc de amarare de pe chei. (< engl. spring)

BANDAI San, vulcan activ în partea centrală a ins. Honshu (Japonia), la SV de Fukushima. alt. max.: 1.819 m. La 5 iul. 1888 a erupt catastrofal (1,17 km3 de material, 71 km2 supr. acoperită cu lavă), aruncînd cenușa la peste 6.000 de m alt. (vulcanul cu cea mai mare înălțime a norului de erupție de pe glob). A dat numele unui tip de activitate vulcanică explozivă, care antrenează în timpul erupției dopul de lavă acidă, consolidată pe coș, și uneori partea superioară a conului vulcanic.

DISPONÍBIL, -Ă, disponibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. De care se poate dispune, care nu are (momentan) o destinație precisă, care stă la dispoziție pentru a fi utilizat. ♦ (Despre oameni) Care nu este ocupat; liber; care a fost scos (temporar) dintr-o slujbă (putând fi rechemat la nevoie). 2. S. n. Bani sau alte bunuri de care o instituție, o întreprindere, o persoană etc. poate dispune, la un moment dat, fără a afecta restul cheltuielilor sau nevoilor. – Din fr. disponible, lat. disponibilis.

MINESÉNGER s.m. Nume dat trubadurilor germani din sec. XII-XIV. [Pron. -zen-gher, scris și minnesänger. Var. (după alte surse) minnesinger. / < germ. Minnesänger].

CONCHISTADÓR s. m. nume dat aventurierilor spanioli din sec. XV-XVI care plecau să cucerească teritorii în America sau în altă parte a lumii. (<sp., fr. conquistador)

INDO-EUROPEÁN, -Ă s.m. și f. Nume dat unui grup mare de popoare și de limbi vorbite în prezent în Europa și în alte continente, reprezentând continuarea unei limbi comune neatestate, dar reconstituită prin metoda comparativ-istorică. // adj. Care aparține acestui grup etnolingvistic; referitor la acest grup. [Pron. -pean. / cf. fr. indo-européen].

TRANSFORMÁ vb. I. tr., refl. A(-și) schimba forma, înfățișarea, a da sau a lua o altă formă; a (se) preface, a (se) schimba. ♦ (Mat.) A construi un corespondent al unei figuri date sau al unei valori, schimbând anumite elemente și păstrând altele. [P.i. transfórm. / < fr. transformer, cf. lat. transformare].

TRANSFORMÁ vb. tr., refl. a(-și) schimba forma, înfățișarea; a da, a lua o altă formă; a (se) preface, a (se) schimba. ◊ (mat.) a construi un corespondent al unei figuri date sau al unei valori schimbând anumite elemente și păstrând altele. (< fr. transformer, lat. transformare)

DETERMINÁ, determin, vb. I. Tranz. 1. A condiționa în mod necesar, a servi drept cauză pentru apariția sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen; a cauza, a pricinui. 2. A fixa (cu precizie); a stabili, a hotărî (o dată, un termen etc.). ♦ Spec. A preciza însușirile unui corp, ale unei plante, ale unui fenomen (în vederea repartizării acestora în categorii). ♦ Spec. A calcula, a deduce pe baza unor date. 3. A face ca cineva să ia o anumită hotărâre. 4. (Despre cuvinte sau propoziții) A preciza sensul altui cuvânt sau altei propoziții. Adverbele determină verbele pe care le însoțesc. – Din fr. déterminer, lat. determinare.

COMPOZÍȚIE, compoziții, s. f. 1. Totalitatea elementelor care alcătuiesc o unitate; structură, compunere, alcătuire. 2. Operă, bucată, compunere artistică, în special muzicală. ♦ Studiul regulilor de compunere a unei bucăți muzicale; totalitatea cunoștințelor muzicale care permite compozitorului să se exprime într-o formă artistică. 3. Felul în care sunt dispuse elementele imaginii într-un tablou, astfel încât se se echilibreze între ele. ♦ Gen de pictură, de sculptură, de desen reprezentând personaje în acțiune. 4. Joc al unui actor care interpretează un rol bazându-se în primul rând pe trăsăturile distinctive ale personajului respectiv. 5. Exercițiu școlar constând în dezvoltarea în scris a unei teme cu caracter literar date de profesor; compunere. 6. Aliaj de cositor cu care se căptușește suprafața unei piese metalice care freacă altă suprafață metalică, cu scopul de a micșora frecarea. – Din fr. composition, lat. compositio.

MANDÁT s.n. 1. Împuternicire dată cuiva de către o persoană sau de către o autoritate de a vorbi sau de a lucra în numele său. ◊ Teritoriu sub mandat = formă de administrare a fostelor colonii încredințate după primul război mondial spre administrare altor state. 2. Ordonanță judecătorească prin care o persoană este chemată în fața justiției sau este încarcerată. ◊ Mandat de arestare = ordin dat de o autoritate judiciară prin care se dispune arestarea cuiva; mandat de aducere = ordin prin care se dispune aducerea (cu forța) în fața unei instanțe a unui martor (într-o pricină penală). 3. Ordin de plată dat de un deponent de fonduri depozitarului său. ◊ Mandat poștal = formular-tip pentru expedierea banilor prin poștă. [Cf. fr. mandat, it. mandato, lat. mandatum, germ. Mandat].

ARANJAMÉNT s. n. 1. acord, înțelegere. 2. mod de alcătuire, de dispunere. ♦ ~ muzical = transcriere a unei piese muzicale pentru alte instrumente sau formații decât acelea pentru care a fost compusă. 3. (mat.; pl.) totalitatea posibilităților de așezare a unui număr dat de obiecte, astfel încât două grupe oarecare să difere între ele fie prin natura obiectelor, fie prin ordinea lor. (< fr. arrangement)

RECIPRÓC, -Ă adj. (despre fapte, fenomene, sentimente) care acționează unul asupra celuilalt. ♦ (mat.) ecuație ~ă = ecuație care, pe lângă orice soluție dată, admite ca soluție și valoarea inversă a acesteia; teoremă ~ă (și s. f.) = teoremă ale cărei premise sunt concluziile altei teoreme și invers; judecăți če = judecăți în care subiectul uneia poate deveni predicatul celeilalte și invers; reflexiv ~ = reflexiv care arată că acțiunea este făcută simultan de două subiecte, fiecare dintre acestea suferind efectele acțiunii celuluilt. ◊ (despre convenții, obligații) care angajează în egală măsură părțile contractante; mutual. (< fr. réciproque, lat. reciprocus)

corlátă f., pl. e și ățĭ (orig. gep. Cp. cu germ. quer-latte, leț transversal. D. rom. vin ung. korlát, șir de gratiĭ. V. corlă 2 și leț). Vest. Gard de gratii, gard rar. Balustradă de scară (care seamănă a gard rar). Gratiĭ care țîn [!] fînu sus în grajd ca să poată trage calu cîte puțin fîn de o dată. Codirlă, gratiile care susțin fînu în apoĭa [!] căruțeĭ. Crivitar, boltă de gratiĭ pe care se întinde vița saŭ alte plante. Scîndură, maĭ ales de fag (Bz.). V. glaf, prichicĭ, chelnă, răzlog.

DÁTĂ2 dăți f. Fiecare dintre cazurile când se produce o întâmplare sau un fapt care se repetă; oară. O singură ~. Ultima ~.De altă ~ din trecut; de cândva. O ~ pentru totdeauna definitiv; categoric. De fiecare ~ de câte ori are loc. De ~a aceasta în cazul de față. /<fr. date

PÍNTEN2 ~i m. 1) Obiect de metal în formă de potcoavă, prevăzut cu o rotiță, fixată de călcâiul încălțămintei unui călăreț, cu ajutorul căruia se îndeamnă calul la mers. 2) Lovitură dată cu un astfel de obiect. 3) Proeminență pe o piesă, care servește ca locaș de articulație sau pentru a limita cursa altei piese. 4) Element de construcție din beton executat la un baraj pentru a-i mări rezistența. 5) Culme care iese în afara unui ansamblu deluros sau muntos. /<sl. pentinu

JURISPRUDÉNȚĂ s.f. 1. Soluție dată cu prilejul dezlegării unei cauze de către un organ de jurisdicție prin interpretarea unei norme prevăzute de lege sau de alt act normativ ori prin determinarea normei juridice aplicabile cazului cu ajutorul principiilor legislației. 2. Totalitatea hotărârilor pronunțate asupra unor anumitor cazuri de unul sau de mai multe organe de jurisdicție. 3. (Liv.) Științe juridice; drept. [Cf. fr. jurisprudence, lat. iurisprudentia].

PARTÍD, partide, s. n. (Adesea urmat de determinarea „politic” sau de alte determinări care arată caracterul, structura etc.) Grupare de oameni uniți prin comunitatea concepțiilor politice, ideologice, a intereselor sociale. Partide istorice = nume dat partidelor politice care s-au succedat la conducerea țării noastre până la instaurarea regimului democrat-popular. – După fr. parti.

PRIMITÍV, -Ă I. adj. 1. de la începutul omenirii, străvechi. ◊ aflat pe cea dintâi treaptă a dezvoltării societății umane. 2. necultivat, necivilizat, sălbatic. 3. nume dat pictorilor și sculptorilor care precedă epoca Renașterii. 4. primar, de bază. ♦ cuvânt ~ = cuvânt-bază de la care, cu ajutorul afixelor, sunt derivate alte cuvinte; culori ĕ = cele șapte culori ale spectrului solar. II. s. f. 1. (mat.) ~ă (a unei funcții) = funcție a cărei derivată este egală cu funcția inițială. 2. (inform.) operație elementară indivizibilă, neinterferabilă cu altă operație de aceleași gen. (< fr. primitif, lat. primitivus)

ALMANÁH, almanahuri, s. n. 1. Calendar care cuprinde date de popularizare din diferite domenii. ♦ Publicație anuală, în formă de volum, care cuprinde un calendar și un bogat material beletristic sau de altă natură, precum și diverse note informative cu caracter enciclopedic. 2. Publicație periodică de literatură, pentru un anumit domeniu de activitate. – Din fr. almanach, lat. almanachus.

OÍDIUM s. n. 1. Nume dat unui stadiu al ciupercilor parazite, care formează pete cenușii-fumurii pe suprafața organelor plantelor atacate. 2. Boală a viței de vie și a altor plante de cultură provocată de aceste ciuperci; făinare. [Pr.: -di-um] – Din fr. oïdium.

TRÁFIC ~uri n. 1) Frecvență a operațiilor de transport efectuate pe o anumită cale de comunicație (feroviară, maritimă, terestră, aeriană) într-un anumit interval de timp. 2) Totalitate a legăturilor de telecomunicație stabilite într-un anumit interval de timp și în condiții date. 3) Comerț ilegal. ~ de narcotice.~ de influență infracțiune penală comisă de o persoană care trage foloase din influența pe care o are asupra altor persoane. /<fr. trafic

CORÉCȚIE, corecții, s. f. 1. (În trecut) Pedeapsă corporală aplicată unui vinovat; bătaie. ◊ Drept de corecție = (în unele state) dreptul părintelui de a cere emiterea unui mandat de arestare, fără îndeplinirea unei alte formalități, împotriva copilului său minor. Casă de corecție = loc unde își execută pedeapsa infractorii minori. 2. Cantitate care trebuie adăugată sau scăzută la indicațiile date de un instrument de măsurare pentru a compensa erorile sistematice care afectează măsuratoarea. Corecție barometrică. – Din fr. correction, lat. correctio.

TRANSFORMÁ, transfórm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba înfățișarea, a da sau a căpăta alt aspect, altă formă; a (se) schimba, a (se) preface. ♦ Spec. (A-și) schimba caracterul, comportarea, felul de a fi. 2. Tranz. (Mat.) A construi un corespondent, un echivalent al unei figuri date sau al unei valori, schimbând anumite elemente și păstrând altele, potrivit anumitor formule. ♦ A schimba în cantități echivalente o formă de energie în altă formă de energie. 3. Intranz. (La unele jocuri sportive) A obține, prin executarea reușită a unei lovituri (de pedeapsă), unul sau mai multe puncte în avantajul echipei sale. – Din fr. transformer, lat. transformare.

PRIMITÍV, -Ă adj. 1. De la începutul omenirii, străvechi. ♦ Aflat pe cea dintâi treaptă a dezvoltării societății umane. 2. Necultivat, necivilizat, sălbatic. 3. Nume dat pictorilor și sculptorilor care precedă epoca Renașterii. 4. Originar, primar; de bază. ◊ Cuvânt primitiv = Cuvânt-bază de la care, cu ajutorul afixelor, se derivă alte cuvinte; culori primitive = cele șapte culori ale spectrului solar. // s.f. (Mat.) Primitivă a unei funcții = funcție a cărei derivată este egală cu funcția inițială. [< fr. primitif, it. primitivo < lat. primitivus < primus – cel dintâi].

HALIMA, carte populară alcătuită din fragmente ale colecției de povestiri și basme arabe cunoscute sub titlul de „O mie și una de nopți”, îmbogățită și cu alte povestiri și fabule orientale, traduse sau apocrife, din culegerea „O mie și una de zile” de Pétis de la Croix. Realizată pentru prima dată în lb. neogreacă (Aravicon Mithologhicon), la mijlocul sec. 18, această selecție primește numele de H. (înlocuindu-se cu aceasta numele povestitoarei Șeherezada) și va fi tradusă, localizată și răspândită în numeroase manuscrise român ești din a doua jumătate a sec. 18 și începutul sec. 19. Prima versiune integrală în limba română, datată 1783 și atribuită monahului Rafail de la mănăstirea Hurez, a fost tipărită de I. Gherasim Gorjanu, în patru vol., între 1835 și 1838 („Halima sau povestiri mitologhicești arăbești”).

BALÁNȚĂ s. f. 1. instrument pentru măsurarea greutății corpurilor prin echilibrarea lor cu greutăți-etalon; cântar. ♦ a pune în ~ = a judeca bine faptele înainte de a lua o hotărâre. 2. (fin.) raport între două sume, două conturi etc.; tabel, situație cu un asemenea raport. ♦ ~ comercială = raportul dintre valoarea importului și exportului unei țări pe o perioadă de timp dată; ~ contabilă = situație recapitulativă și periodică ce regrupează la un moment dat sumele și soldurile conturilor debitoare și creditoare; ~ de plăți = raportul dintre sumele încasate și plățile efectuate de către o țară în relațiile sale cu alte țări într-o perioadă de regulă un an. 3. al șaptelea semn al zodiacului (23 septembrie – 22 octombrie). (< fr. balance)

PARTICIPÁ, partícip, vb. I. Intranz. A lua parte la o activitate, la o acțiune, la o discuție. ♦ Spec. A lua parte la o întreprindere economică, contribuind cu bani sau cu alte valori materiale (cu scopul de a obține un câștig). ♦ A împărtăși starea de spirit sau sentimentele cuiva, a fi solidar cu cineva într-o împrejurare dată. – Din fr. participer, lat. participare.

MAȘÍNĂ s.f. 1. Sistem tehnic format din piese cu anumite mișcări, care transformă o formă de energie în altă formă de energie; dispozitiv, aparat, instrument format din mai multe piese, care este pus în mișcare de o forță în scopul obținerii anumitor efecte. 2. Nume dat unor sisteme tehnice puse în mișcare prin diferite feluri de motoare: a) locomotivă; b) batoză; c) automobil. 3. (Pop.) Mașinărie; mecanism. [Var. machină s.f. / < fr. machine, cf. lat. machina].

PARAFRÁZĂ s.f. 1. Explicație mai largă și într-o formulare personală a unui text dat. ♦ Imitație (în versuri) a unui text, amplificată față de original. 2. Compoziție muzicală care constituie o prelucrare cu caracter liber a unei teme muzicale luate din altă operă. [Cf. fr. paraphrase, it. parafrasi, lat., gr. paraphrasis < para – alături, phrasis – fel de a vorbi].

atót- dat. (înv.) al adj. pron. tot. Intră ca element de compunere într-o serie de termeni care indică atribute ale lui Dumnezeu, ale naturii sau ale altor entelehii; numai în mod umoristic se poate aplica persoanelor. Corespunde lat. omni-, sp. todo-. Cel de al doilea element poate fi puternic, răbdător, știutor, văzător etc.

SALÁRIU (‹ fr.; lat. salarium „soldă dată soldaților pentru sare”) s. n. Contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, care cuprinde s. de bază, îndemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri. ◊ S. de bază minim brut pe economie garantat în plată = nivelul minim al s. brut, de obicei lunar, stabilit prin hotărâre a Guvernului, sub care angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul colectiv de muncă. ◊ S. brut = suma totală a s. cuvenit pentru orele de muncă prestate. Cuprinde atât s. net, cât și impozitul pe s. individual, și a contribuțiilor conform legii (pentru fondul de șomaj). ◊ S. net = suma efectivă de bani încasată după scăderea din s. brut a impozitului pe s. individual și a contribuțiilor salariațiilor conform legii. ◊ S. real = cantitatea de mărfuri și servicii de consum care poate fi achiziționată, la un moment dat, cu salariul net.

ASISTÉNȚĂ s.f. 1. Prezența (într-un anumit loc). ♦ Public, oameni care iau parte la ceva. 2. Sprijin, ajutor. ◊ Asistență juridică = ajutor competent, de specialitate dat unei persoane pentru a-și susține drepturile în fața justiției; asistență socială = sprijinire materială a unei persoane inapte de muncă, făcută de stat sau de o altă organizație socială. [Cf. fr. assistance, germ. Assistenz].

PRÍNCIPE s. m. 1. titlu dat împăratului în Imperiul Roman. 2. (pl.) nume dat soldaților veterani care formau a doua linie în formația de luptă a unei legiuni romane. 3. titlu purtat de conducătorul unui principat ori de către fiul sau alt descendent al unui monarh; prinț. (< it. principe, lat. princeps)

BREÁSLĂ (‹ sl.) s. f. 1. (În evul mediu) Asociație de meșteșugari de aceeași branșă, care se supun unei discipline colective în scopul apărării și promovării intereselor lor economice și de altă natură. B. au apărut în Europa apuseană în sec. 9-10, iar pe teritoriul României mai tîrziu (în Transilvania în sec. 14, în Țara Românească și Moldova în sec. 16). 2. Nume dat organizațiilor profesionale, formate din muncitori și patroni, în timpul dictaturii regale (1938-1940). 3. Meserie.

BLOCÁ, blochez, vb. I. Tranz. 1. A izola un oraș, un port sau un stat prin blocadă. 2. A închide o arteră de circulație; a opri circulația, mișcarea; a împiedica o persoană sau un vehicul în mers. 3. A fixa într-o poziție dată; a imobiliza. ◊ Refl. Motorul s-a blocat.Refl. (Med.; despre un organ) A nu mai funcționa. 4. A opri folosirea unor produse, a unor fonduri etc. necesare pentru alte scopuri. ♦ A opri completarea unui post vacant. – Fr. bloquer.

CENIS (MONT CENIS) [mõ səni], masiv muntos cristalin în Alpii Savoiei, la granița franco-italiană. alt. max.: 3.378 m. Străbătut la 2.083 m alt. prin pasul omonim, de o șosea, iar la V de un tunel de c. f. (Tunelul Fréjus) de 13.660 m lungime, care unește Modane (Franța) de Bardonécchia (Italia), dat în funcțiune în 1871.

capitulațiune f. (mlat. capitulátio, -ónis). Predare, încetare a rezistențeĭ. Convențiune care regulează drepturile supușilor uneĭ țărĭ pe teritoriu alteĭa. Fig. Sacrificiŭ impus de necesitate. – Și -áție, dar ob. -áre. – Celebrele capitulațiunĭ din Turcia, adică dreptu consulilor de a judeca delictele supușilor lor comise în Turcia, datează de la 1507, acordate de Soliman I luĭ Francisc I al Franciiĭ. Adevăratele capitulațiunĭ aŭ început de la 1740 și aŭ degenerat într´o sarcină p. Turcia. Ele aŭ fost suprimate cu mare entuziasm în 1914 în timpu războĭuluĭ mondial.

LIGAMÉNT s.n. 1. Fascicul rezistent de fibre care leagă oasele între ele sau ajută la susținerea sau la legarea altor organe. 2. (La pl.) Joc care cere dezlegătorului să afle anumite nume proprii sau cuvinte dintr-o categorie anume indicată, unind într-o serie de propoziții sfârșitul unor cuvinte date cu începutul celor următoare. [Pl. -te, -turi. / < fr. ligament, cf. lat. ligamentum].

MANDÁT s. n. 1. împuternicire dată cuiva de către o persoană sau o autoritate de a vorbi ori de a lucra în numele său. ♦ teritoriu sub ~ = formă de administrare a fostelor colonii, încredințate după primul război mondial spre administrare altor state. 2. funcție, putere pe care o deține un membru ales de o adunare. 3. act procedural prin care cineva este chemat în fața justiției sau încarcerat. 4. ordin de plată dat de un deponent de fonduri depozitarului său. ♦ ~ poștal = formular-tip pentru expedierea banilor prin poștă. (< fr. mandat, germ. Mandat)

CEANGĂU (‹ magh.) s. m. (La pl.) Denumire dată populației (de grai românesc și maghiar) din Moldova (mai ales din jud. Bacău), de religie catolică, emigrată aici, de-a lungul timpului, din SE Transilvaniei. Trăiesc și în alte regiuni ale țării.

Cercopes, fiii Theiei, erau niște tîlhari vestiți – de statură uriașă și înzestrați cu o forță extraordinară – care-i jefuiau pe călători. Încercînd să-l prade și pe Heracles, au fost prinși și legați cobză de către erou, care însă mai apoi le-a dat drumul teferi și nevătămați. Continuîndu-și viața de jafuri și prădăciuni, cercopii au sfîrșit prin a-i mînia pe zei, care i-au transformat în maimuțe. După o altă legendă, cercopii erau niște spiriduși.

CÉLA, CÉEA, ceia, celea. pron. dem., adj. dem. (postpus). 1. Pron. dem. (Pop.) (Indică o ființă sau un lucru mai depărtat, în spațiu sau în timp, de subiectul vorbitor) Acela. ◊ Expr. Toate cele(a) = totul, toate. Multe cele(a) = multe și diverse. alte cele(a) = alteeva; alte lucruri. Ba ceea..., ba ceea... = ba una..., ba alta... ♦ (Intră în formarea unui pronume relativ compus) Ceea ce = ce. 2. Adj. dem. (postpus) (Pop.) Acela. Omul cela. Femeia ceea. [Gen.-dat. sg. celuia, celeia, gen.-dat. pl. celora) Din acela, aceea (cu afereza lui a).

LIGAMÉNT s. n. 1. fascicul rezistent de fibre care leagă oasele între ele ori ajută la susținerea sau la legarea altor organe. 2. (pl.) joc de inteligență care cere dezlegătorului să afle anumite nume proprii sau cuvinte dintr-o categorie anume indicată, unind într-o serie de propoziții sfârșitul unor cuvinte date cu începutul celor următoare. (< fr. ligament, lat. ligamentum)

PARAFRÁZĂ s. f. 1. explicație mai largă și într-o formulare personală a unui text dat. 2. imitație (în versuri) a unui text, amplificată față de original. ◊ (peior.) comentariu verbios și difuz. 3. compoziție muzicală, prelucrare cu caracter liber, de pură virtuozitate, a unei teme luate din altă operă. (< fr. paraphrase, lat., gr. paraphrasis)

ẮLA, ÁIA, ăia, alea, pron. dem. (În vorbirea puțin îngrijită) Acela, aceea. ◊ Expr. De ce..., de aia... = cu cât..., cu atât... altă aia = ciudățenie, monstru. Toate alea = tot ce trebuie. Câte alea toate = fel de fel de lucruri. ◊ (Substantivat, peior.) Un ăla = un om oarecare, fără importanță. ◊ (Adjectival) Lucrul ăla. [Gen.-dat. sg.: ăluia, ăleia, gen.-dat. pl.: ălora] – Lat. illum, illa.

ANGÓRA s.f. Nume dat unor specii de animale (pisică, iepure sau capră) cu păr lung și mătăsos, aparținând unor rase din Turcia asiatică; părul acestor animale, folosit în industria textilă. [< fr. angora, cf. Angora, alt nume al capitalei Turciei, Ankara].

TEZÁUR, tezaure, s. n. 1. Cantitate mare de bani, bijuterii, pietre scumpe sau alte obiecte de preț, strânse și păstrate în loc sigur; p. ext. avere, bogăție. ♦ Loc unde se păstrează obiectele de preț. ♦ Bani sau obiecte prețioase ascunse de multă vreme în pământ și care au fost descoperite întâmplător; comoară. 2. Totalitatea aurului și a altor metale prețioase, efecte etc. care se găsesc în depozitul unei bănci de emisie, constituind acoperirea biletelor de bancă sau a bancnotelor emise. ♦ Totalitatea bunurilor de care dispune statul la un moment dat. ♦ Locul unde se păstrează depozitele de metale prețioase, bani sau efecte ale statului sau ale unei bănci; visterie. 3. Fig. Ceea ce este foarte iubit și prețuit; odor. ♦ Patrimoniu spiritual al unei societăți, al unei epoci. [Pr.: -za-ur] – Din lat. thesaurus.

béci (béciuri), s. n. – Subsol, pivniță. Probabil din cuman. beč „fortificat” (DAR, Pușcariu, Lr., 315), cuvînt oriental care s-a păstrat și în numele vechi al Vienei, tc. beçrom. Beci (cf. Șeineanu, II, 42). Der. becer, s. m. (șef peste bucătăriile domnești, dregător al curții care, începînd cu sec. XVIII, exercita efectiv funcția stolnicului); becerie, s. f. (bucătărie domnească). Numele de becer (cf. pivnicer) se explică prin întrebuințarea dată în mod tradițional pivnițelor drept cămară. Totuși, DAR dă originea sa ca necunoscută, și se gîndește numai la o posibilă legătură cu germ. Zucker-bäcker. Nu este sigur, pe de altă parte, că becer înseamnă, „plăcintar”, cum greșit afirmă DAR și Candrea; cf. Odobescu: becerul, adică bucătarul domnesc. Scriban propune ca etimon sb. pečar „brutar”.

ALẮTURI adv. 1. (Local) Lângă cineva sau ceva, la dreapta sau la stânga cuiva sau a ceva. ◊ Loc. adj. De alături = vecin, învecinat. ◊ Expr. (Fam.) Alături cu drumul = fără judecată, fără rațiune. ♦ În alt punct decât cel vizat (dar foarte aproape de acesta). A nimerit alături. 2. (Modal) Unul lângă altul, unul împreună cu altul (sau cu alții). ◊ Loc. prep. Alături de... (sau, rar, cu...) = o dată cu..., pe lângă... ◊ Expr. A fi alături de cineva = a fi solidar cu cineva. [Var.: alắturea adv.] – Din a3 + lature.

ISLÁM (‹ fr.; din arabă „supunere față de Dumnezeu”) s. n. 1. Religie monoteistă fondată în V Arabiei, la începutul sec. 7 (anul 622 fiind considerat începutul erei musulmane). I. se bazează pe Coran, ale cărui capitole (sure) au fost revelate Profetului Mahomed, prin mijlocirea arhanghelului. Coranul și tradiția alcătuită din spusele și faptele Profetului (hadit) prescriu credincioșilor cinci obligații rituale fundamentale (așa-zișii „stâlpi ai islamului”): „mărturia de credință” („Nu există al Dumnezeu decât Allah, Mahomed este trimisul lui Dumnezeu”); rugăciunea (făcută de cinci ori pe zi); dania; postul (cel mai de seamă este al Ramadanului); și pelerinajul la Mecca (cel puțin o dată în viață). Cele două curente principale ale i. sunt: sunnismul și șiismul. Cei peste 1 miliard de musulmani, înregistrați în toată lumea la mijlocul anilor ’90, se împart în sunniți (85%), șiiți, kharigiți și alte secte minoritare. Sin. islamism, mahomedanism. 2. Totalitatea popoarelor care practică religia islamică.

an m. (lat. annus, it. pg. anno, pv. fr. cat. an, sp. año). Timpu cît se învîrtește pămîntu în prejuru soareluĭ. A fi de atîțĭa anĭ, a avea cutare etate. A fi mare saŭ mic de anĭ, a fi mare saŭ mic în etate. An adv. Anu trecut, acú un an: așa a fost și an. La anu, la anu viitor, (și iron.) nicĭ-odată: aĭ să capeți la anu! An țarț, acú doĭ anĭ în urmă. An cu an sau (maĭ rar) an de an, în fie-care an pe rînd: datoria a crescut an cu an. – Anu creștinesc începe la 1 Ĭanuariŭ și are 12 lunĭ de cîte 30 și 31 de zile, afară de Februariŭ, care are 28, iar din 4 în 4 anĭ 29. Anu turcesc are 12 lunĭ lunare de cîte 29 și 30 de zile. Epoca începutuluĭ anuluĭ a variat la toate popoarele; Egipteniĭ, Haldeiĭ, Perșiĭ ș. a. începeaŭ anu la echinocțiu de toamnă (21 Septembre), alte popoare la solstițiu de ĭarnă, altele la cel de vară. La Francejĭ, la suirea luĭ Carol IX, începea la Paște. Un edict al acestuĭa, la 1564, ordonă să înceapă la 1 Ĭanuariŭ, dată pur civilă. Anu financiar saŭ bugetar începe la 1 April, cel școlar, de de ordinar [!], la 1 Septembre.

ADRÉSĂ, adrese, s. f. 1. Indicație (pe scrisori, pe colet etc.) cuprinzând numele și domiciliul destinatarului. ♦ date care indică domiciliul unei persoane. ◊ Expr. (A spune, a vorbi etc. ceva) la adresa cuiva = (a spune, a vorbi etc. ceva) cu privire la cineva. A greși adresa = a) a nimeri în alt loc sau la altă persoană decât cea indicată; b) (fam.) a avea o părere greșită despre cineva sau ceva, a se înșela asupra cuiva. 2. Comunicare oficială făcută în scris de o organizație, o instituție etc. 3. (Inform.) Expresie (numerică) pentru localizarea informației în memorie (3). – Din fr. adresse.

CHOMOLUNGMA [tʃomolúngma], vîrf și masiv muntos în Himalaya, situat la granița dintre Nepal și China. Alcătuit din gnaise și granite și acoperit de ghețari și zăpezi persistente. alt. max.: 8.848 m, cel mai înalt vîrf al planetei, cucerit la 29 mai 1953 de neozeelandezul Edmund Hillary și nepalezul Tenzing Norgay din expediția britanică a lui J. Hunt. Mai este cunoscut și sub denumirea Everest, dată în cinstea lui sir George Everest. Parc național nepalez.

COZIA 1. Masiv muntos în SV M-ților Făgăraș, între Olt și Topolog, alcătuit din gnaise, șisturi cristaline și calcare. alt. max.: 1.668 m (vf. Cozia). Parc național (1990). 2. Pas și defileu situate pe cursul mijlociu al Oltului, între confl. acestuia cu Lotru și orașul Călimănești; lungime: 14 km. 3. Mănăstire ctitorită de Mircea cel Bătrîn. Biserica mare datează din 1387-1388, păstrînd în pronaos pictura originară din 1391 și adăpostind mormîntul domnitorului (1418). În 1706-1707, C. Brîncoveanu îi adaugă un pridvor, iar în 1708 comandă pictura din naos și pridvor. În 1542, Radu Paisie ctitorește biserica bolniței, cu fresce din 1543, realizate de David și Radoslav. Tot din sec. 16 datează paraclisul sudic, ctitorit de egumenul Amfilohie, iar din sec. 17 paraclisul nordic, ctitorit de arhimandritul Ioan de la Hurezi.

Amalthea, capra care l-a hrănit în copilărie pe Zeus cu laptele ei. Mai tîrziu Zeus a dăruit nimfelor care l-au crescut unul dintre coarnele Amaltheei. După o altă legendă, Amalthea ar fi fost o nimfă care, ascunzîndu-l pe Zeus de furia tatălui său Cronus, l-a crescut în taină pe muntele Ida, hrănindu-l cu laptele unei capre. Zeus i-a dat Amaltheei în dar unul din coarnele caprei. Acest Corn al Amaltheei, denumit și Cornul Abundenței, avea darul să ofere posesorului lui orice și-ar fi dorit acesta. Originea Cornului Abundenței e legată – într-o altă versiune – și de legenda lui Achelous (v. și Achelous).

COMISIÓN, comisioane, s. n. 1. Însărcinare dată unei persoane de a procura sau de a transmite ceva; serviciu făcut cuiva în urma unei astfel de însărcinări. 2. (Jur.) Contract în baza căruia o persoană tratează afaceri comerciale în nume propriu, dar pe socoteala altei persoane, în schimbul unei remunerații (procentuale). ♦ Remunerație (procentuală) primită de o persoană, de o bancă etc. care a mijlocit o afacere comercială sau care a efectuat un serviciu. [Pr.: -si-on] – Din fr. commission.

KARNAK, localitate din Egiptul antic, situată pe malul drept al Nilului, la NE de Luxor, în apropierea complexului de ruine al Tebei, care formează unul dintre cele mai importante și mai vechi situri arheologice din lume. Din construcția originară, ridicată în timpul dinastiei XII, nu s-a păstrat nimic. Ansamblul actual, care datează din timpul dinastiilor XVIII-XX, cuprinde și templul lui Amon (celebru pentru sala sa hipostilă), construit în timpul faraonilor Amenhotep III și Tuthmosis I și extins ulterior de regina Hatshepsut și, mai ales, de Tuthmosis III. alte monumente: Templul lui Amenhotep, Templul lui Ramses III și Sanctuarul lui Osiris.

căpúșă (est) și -úșe (vest) f., pl. ĭ (d. cap cu sufixu -ușă, adică „cu capu mare, unflat [!]”; mrom. cîpușă, căpușă, căpșună. D. rom. vine alb. kápuša, sîrb. krpuša, bg. kapuš. V. căpșună). Un arahid (ixódes ricinus) care se prinde de vite și de alte animale (maĭ ales pe la urechĭ) și se desprinde greŭ. (Cînd e flămînd, e turtit ca o foaĭe; cînd e sătul, e unflat ca un bob de fasole. V. chichiriță. 2). Mugur (maĭ ales la vită): ĭ-a dat căpușa. Fig. Ce are´n gușă, și´n căpușă, ce are´n inimă, are și pe buze, e sincer. 3). Ricin. V. căpușesc.

METÁL, metale, s. n. 1. Nume generic dat oricărui element chimic cu luciu caracteristic, bun conducător de căldură și de electricitate, maleabil și ductil, de obicei solid la temperatura obișnuită; p. ext. aliaj format din două sau mai multe asemenea elemente chimice, din aceste elemente și alte materiale etc. ◊ Metal nobil = metal care se găsește în natură în cantități mici și care se oxidează sau se alterează cu greutate. Metal prețios = aurul, platina și argintul. Metal rar = metal care se găsește în cantități mici sau în stare dispersă în scoarța Pământului. ♦ Fig. Bani. 2. (Pop.; la pl.) Substanță chimică. [Pl. și: (rar) metaluri] – Din fr. métal, germ. Metall.

BABELE, vf. în N masivului Bucegi, între Ialomița și Valea Jepilor. alt.: 2.292 m. Denumit astfel după formele specifice („ciuperci uriașe”) pe care le-au luat „conglomeratele de Bucegi” și gresiile, în urma acțiunii de modelare complexă (eoliană, șiroire, eroziune diferențială). Important obiectiv turisti; cabană; punct final de telecabină legat de Bușteni, dat în folosință în 1978 (lungime 4.350 m) și punct de plecare a telecabinei spre hotelul „Peștera” din apropierea Peșterii Ialomiței (dată în exploatare în 1982, cu o lungime de 2.600 m).

RUPÉSTRU, -Ă (‹ fr.; {s} lat. rupes „stâncă”) adj. 1. (Despre plante) Care crește pe stânci. 2. (Despre construcții) Făcut, realizat în stâncă. 3. Artă r. = denumire dată manifestărilor artistice (desen, pictură, sculptură etc.) realizate în stânci sau pe pereții peșterilor. Cele mai vechi manifestări de a.r. datează din Paleoliticul Superior și constau în picturi și gravuri executate pe pereții cavernelor de la altamira (Spania), Lascaux (Franța), în care sunt reprezentate animale, scene de vânătoare sau de luptă, și în sculpturi de idoli feminini, exprimând cultul maternității. alte reprezentări r. celebre sunt cele de Tassili (Sahara) și din Australia.

FÁCTOR, factori, s. m. I. 1. Element, condiție, împrejurare care determină apariția unui proces, a unei acțiuni, a unui fenomen. 2. (Mat.) Fiecare dintre termenii unei înmulțiri. ◊ Factor prim = fiecare dintre numerele prime prin care se împarte exact un număr dat. Factor comun = număr care împarte exact oricare dintre termenii unei sume neefectuate. 3. Mărime a cărei valoare intră prin multiplicare într-o relație care caracterizează un sistem fizico-chimic. 4. Mărime caracteristică pentru un sistem tehnic, un material etc., stabilită prin raportul altor două mărimi diferite. II. Funcționar al poștei care duce corespondență la destinație; poștaș. [Acc. și: (II) factór] – Din fr. facteur, lat. factor.

TÍMBRU, (1) timbre, (2, 3) timbruri, s. n. 1. Imprimat de dimensiuni mici, emis de stat sau de o instituție special autorizată, care se lipește pe acte oficiale sau pe scrisori și care reprezintă un impozit sau o taxă; taxă reprezentând valoarea unui timbru (1) și care este plătită direct unei administrații publice. ◊ Timbru sec = imagine imprimată în relief pe hârtie, cu ajutorul unui dispozitiv special de metal, care întărește valoarea unui act. Timbru comemorativ = timbru tipărit ocazional și folosit în locul timbrelor obișnuite, pentru comemorarea unui eveniment. Timbru fiscal = timbru folosit pentru încasarea unor taxe fiscale. ♦ Ștampilă aplicată de oficiile poștale, care indică locul și data plecării sau a sosirii unei scrisori. 2. Însușire a sunetului muzical datorită căreia se deosebesc între ele sunetele de aceeași înălțime și intensitate provenite de la surse diferite. ♦ Calitate specifică a unui sunet care permite ca el să fie distins de alt sunet, independent de înălțimea, intensitatea și durata lui. 3. (Înv.) Clopot, clopoțel. – Din fr. timbre.

CRUCIÁDĂ s. f. 1. nume dat expedițiilor cu caracter militar întreprinse în evul mediu de țările din Europa apuseană în Orientul Apropiat, care, sub pretextul eliberării locurilor sfinte de sub musulmani, urmăreau cucerirea de noi teritorii; (p. ext.) orice expediție militară împotriva unor eretici sau a adepților altei religii. 2. (fig.) campanie, luptă. (după fr. croisade, it. cruciata)

BREAZA 1. Oraș în jud. Prahova, situat în zona subcarpatică, pe valea Prahovei, la 43 km de Ploiești, la 380-450 m alt.; 19.142 loc. (1991). Expl. de marno-calcare (Gura Beliei), marne, argile și balast. Fabrici de var, cărămidă și gips. Constr. de elemente de precizie (injectoare, distribuitoare, elemente de supape). Panificație. Produse de artizanat. Stațiune climaterică. Biserică (1777), case din sec. 18-19. Muzeu etnografic. Prima atestare documentară datează din 1510. Declarat oraș în 1952. 2. Com. în jud. Buzău; 3.705 loc. (1991). 3. Com. în jud. Mureș; 2.530 loc. (1991). 4. Com. în jud. Suceava, pe rîul Moldova; 1.848 loc. (1991). Prelucr. lemnului.

ÎNSPICÁT, -Ă, înspicați, -te, adj. 1. Care a dat în spic; care are spice. 2. (Despre păr) Cu fire albe; cărunt; p. ext. (despre părul sau blana unor animale) cu vârful de culoare mai deschisă; cu vârful în formă de spic. ♦ (Despre țesături, p. ext. despre obiecte confecționate din țesături) Cu fire de altă culoare, împestrițat. – V. înspica.

MÉȘTER, -Ă, meșteri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care are și practică o meserie; (în special) meseriaș cu calificare superioară, care are, de obicei, sarcina de a îndruma și alți lucrători și de a conduce o secție productivă într-o întreprindere sau într-un atelier; maistru. ◊ Expr. Meșter-strică (și drege de frică), se spune despre un meseriaș prost sau despre un om neîndemânatic. ♦ Proprietar al unui atelier (în raport cu angajații săi). ♦ (Rar) Nume dat profesorilor care predau, în trecut, discipline (auxiliare) ca muzica, desenul etc. 2. S. m. și f., adj. (Om) talentat, priceput, îndemânatic, abil; (persoană) care posedă multe cunoștințe. 3. S. m. și f. (Astăzi rar) Persoană care a adus contribuții (foarte) valoroase într-un anumit domeniu de activitate; maestru. – Din magh. mester.

bîr interj.1. Strigăt cu care ciobanii își adună și conduc turmele. – 2. Indică o senzație de frig intens. Creație expresivă; pentru diferitele sale sensuri, cf. Pușcariu, Dacor., I, 84-6. Cu prima accepție, rr bilabial se folosește în mai multe limbi, cf. sp. arre; la al doilea, însăși v******a imită tremuratul. Cf. și Philippide, II, 700. dat fiind caracterul evident expresiv, pare curioasă încercarea lui Densusianu, GS, I, 58, de a explica acest cuvînt prin iraniană (cf. Rosetti, II, 111). Der. bîrîiac, s. m. (miel); bîrîi, vb. (a striga oile; a vorbi împiedicat, a mormăi; a trosni). Ultimul uz (cf. Sadoveanu, au bîrîit ca un tunet alte potîrnichi) pare o greșeală datorită confuziei cu pîrîi. Var. a bărăi, care apare în unele dicționare, ar putea fi o ortografie greșită.

MISIÚNE, misiuni, s. f. 1. Însărcinare, împuternicire dată cuiva, sarcină de a face un anumit lucru. 2. Grup de persoane (oficiale) trimis într-o țară străină cu un anumit scop (de obicei diplomatic); delegație. ◊ Misiune diplomatică = reprezentanță diplomatică a unui stat, condusă de un ambasador sau de un ministru plenipotențiar. 3. Acțiune de propagare a creștinismului în țări cu altă religie dominantă; instituție religioasă dintr-o asemenea țară, prin care se propagă creștinismul. 4. Rol, rost, datorie, menire. [Pr.: -si-u-.Var.: (1, înv.) mísie s. f.] – Din fr. mission, lat. missio, -onis.

POM, pomi, s. m. Nume generic pentru orice arbore sălbatic sau cultivat care produce fructe comestibile; p. gener. copac, arbore. ◊ Pom de iarnă (sau de Crăciun) = brad (sau alt conifer) împodobit cu daruri și ornamente, cu prilejul Crăciunului și al Anului nou. Pomul mortului = copăcel (mai ales brad) sau ramură împodobită cu fructe, cu covrigi, cu zaharicale etc., care se poartă înaintea cortegiului mortuar (la morții necăsătoriți) până la cimitir și se înfige pe mormânt după ce s-au dat de pomană fructele, zaharicalele etc. de pe el. ◊ Expr. (Fam.) A fi în pom = a se afla într-o situație dificilă, precară (din punct de vedere material). – Lat. pomus.

TESTAMÉNT, testamente, s. n. 1. Act juridic unilateral, revocabil cât timp testatorul este în viață, prin care cineva își exprimă dorințele ce urmează a-i fi împlinite după moarte, mai cu seamă în legătură cu transmiterea averii sale. ◊ Testament olograf = testament scris în întregime, datat și semnat de testator. Testament autentic = testament întocmit de către un funcționar de stat, cu formalitățile cerute de lege. 2. (În sintagmele) Vechiul Testament = parte a Bibliei cuprinzând textele referitoare la credințele religioase și la viața poporului evreu (până la nașterea lui Cristos). Noul Testament = parte a Bibliei cuprinzând Evangheliile și alte scrieri religioase (de după nașterea lui Cristos). – Din lat. testamentum, fr. testament.

CHÉIE chei f. 1) Obiect de diferite forme care servește la încuierea-descuierea unui lacăt sau a unei broaște. ◊ A da ~ile pe mâna cuiva a încredința cuiva averea. La ~ bun pentru a fi dat în exploatare; complet finisat. 2) Instrument cu care se strânge ori se desface un șurub sau o piuliță. ~ universală. 3) muz. Semn convențional pus la începutul portativului pentru a indica poziția unei note. ~ fa-major. 4) Unealtă pentru acordarea instrumentelor muzicale; acordor. 5) Mic instrument cu care se răsucește resortul unui ceas sau al altor mecanisme. 6) fig. Procedeu prin care se poate soluționa ceva; explicație; dezlegare. ~ ia unui cifru. ◊ Poziție-~ poziție de primă importanță (din punct de vedere strategic, economic etc.). 7) pl. Vale îngustă între doi munți abrupți. 8): ~ de boltă a) piatră din mijlocul unei bolți care asigură sprijinirea celorlalte pietre; b) element de bază care explică sau rezolvă o problemă. [Art. cheia; G.-D. cheii; Sil. che-ie] /<lat. clavis

cólo (sud) și coló (nord) adv. (d. acolo, ca it. colá față de pg. acolá, sp. acullá, acolo). Acolo, nu aicĭ. De colo pînă colo, din acel loc pînă´n acel loc. De colo colo, arată mișcarea repetată: ce tot umblațĭ de colo colo, măĭ băĭețĭ? Cînd colo, arată surprinderea: Credeam că-ĭ aur. Cînd colo, era argint! Credeam că s´a supărat. Cînd colo, mĭ-a și mulțămit [!], cît colo, arată aruncarea cu supărare: Mĭ-a dat un franc pe curcán, dar eŭ i l-am aruncat cît colo! A îndrăznit să vie să-mĭ ceară, dar eŭ l-am răpezit [!] cît colo! În colo, într´acolo, în acea direcțiune: du-te´ncolo! (Du-te´ncolo! maĭ înseamnă și „dă-mĭ pace, lasă-mă în pace”). În altă privință, alt-fel: om leneș, dar în colo bun. Vasile a îmbătrînit, dar în colo tot vesel cum îl știĭ, A da în colo, a arunca, a da d******ĭ: ĭa dă-l în colo pe individu cela! Maĭ în colo, maĭ pe urmă, maĭ tîrziŭ: maĭ în colo s´a făcut hoț. Din colo, dintr´acolo, din acea direcțiune: mă întorceam din colo. În coace și´n colo, V. coace și colea.

MANȘÉTĂ, manșete, s. f. 1. Partea de jos a mânecii unei cămăși (bărbătești) sau a unei bluze; bandă (detașabilă) aplicată ca garnitură la partea de jos a unei mâneci. ♦ Partea de jos (răsfrântă) a pantalonilor. ♦ Porțiune de la începutul unui ciorap tricotat, lucrată de obicei ca un elastic. 2. Garnitură de piele sau de cauciuc, în formă de inel sau de cilindru, care servește la etanșarea unor deschideri. 3. Text scurt tipărit cu alt caracter de literă pe prima pagină a unui ziar sau într-o publicație periodică., la începutul unui articol, care conține în rezumat o știre importantă din cuprinsul ziarului sau ideea principală, nota originală din cuprinsul articolului. ◊ Manșetă bibliografică = indicație bibliografică în partea de jos a copertei interioare a publicațiilor periodice, cuprinzând datele necesare identificării sau citării periodicului respectiv. ♦ Text scurt folosit ca titlu general pentru mai multe articole care tratează aceeași temă; p. ext. spațiu rezervat acestor texte. – Din fr. manchette, germ. Manschette.

MAȘÍNĂ, mașini, s. f. 1. Sistem tehnic alcătuit din piese cu mișcări determinate, care transformă o formă de energie în altă formă de energie sau în lucru mecanic util; p. restr. dispozitiv, instrument, aparat; mecanism, mașinărie. ◊ Mașină-unealtă = mașină de lucru care prelucrează materiale prin operații mecanice. 2. Locomotivă. 3. Autovehicul, automobil. 4. Sobă de bucătărie, care servește la pregătirea mâncării. 5. Fig. (De obicei urmat de determinări) Ansamblu de mijloace folosite într-un anumit scop (reprobabil). 6. Epitet dat unui om care lucrează mult și cu mișcări automate, mecanice. – Din fr. machine, germ. Maschine.

ABRUD 1. Depr. de eroziune, intramontană, în M-ții Apuseni, la 600 m alt. Supr.: 36 km2. Relief colinar, format din culmi prelungi, împădurite, ce coboară spre partea centrală a depr. 2. Oraș în jud. Alba, în depr. omonimă din SE M-ților Apuseni; 6.854 loc. (1991). Zăcăminte de min. aurifere. Produse alim. și textile; filatură de bumbac; mat. de constr., expl. și prelucr. lemnului (cherestea). Turism. Din timpul stăpînirii romane datează o așezare rurală și o mică fortificație cu rol strategic. În ev. mediu atestat documentar din 1271. În 1491 i s-a acordat statutul de oraș liber. Populația de aici a participat la mișcarea lui Sofronie (1759-1761), la răscoala condusă de Horea, Cloșca și Crișan (1784-1785) și la Revoluția din 1848-1849.

CARBON (‹ fr., lat.) s. n. Element chimic (C; nr. at. 6, m. at. 12,01), nemetal. Se găsește în natură, în stare elementară, cristalină (diamant, grafit), în zăcăminte fosile (cărbune de pămînt și bitumuri), în unele roci sedimentare (carbonați), în dioxidul de carbon și în toate substanțele organice, combinate cu alte cîteva elemente (hidrogen, oxigen, azot etc.). Funcționează în combinații în starea de valență 4. Intră în compoziția unor aliaje de mare importanță în tehnică. Cunoscut din antichitate. ♦ C 14 (614C*) = izotop radioactiv al c., care ia naștere în atmosferă; este folosit ca atom marcat (v. și geocronologie); metoda cu radiocarbon este una dintre metodele moderne de datare în arheologie. Hîrtie-c. = hîrtie subțire, acoperită pe una dintre fețe cu o substanță chimică de culoare închisă și folosită la scoaterea de copii după texte; indigo (IV).

RÉPLICĂ s.f. 1. Răspuns (la un alt răspuns); răspuns la ceea ce s-a spus sau s-a scris. ♦ Ceea ce are de spus un actor după ce interlocutorul său a terminat de vorbit. ♦ Fără replică = definitiv; a vorbi în replici = a răspunde în cursul unor dezbateri, combătând afirmațiile și atacurile părții adverse. ♦ (Jur.) Concluzii opuse de reclamant celor formulate de pârât. ♦ Răspuns dat de o voce sau de un instrument într-un duet, într-un terțet etc. 2. Copie a unui original executată de autor. 3. Mulaj al unui corp obținut prin depunerea pe suprafața acestuia a unei pelicule maleabile, care apoi se desprinde. [Pl. -ci, -ce. / < fr. réplique, it. replica].

EFÉCT s. n. 1. fenomen care succedă unui alt fenomen (cauză), fiind cu necesitate generat de acesta; urmare, consecință. ◊ traiectorie neobișnuită pe care o capătă mingea (la tenis, volei, fotbal), lovită după anumite procedee. 2. impresie făcută de ceva sau de cineva asupra cuiva; ceea ce izbește, atrage privirile, auzul etc. ♦ de ~ = impresionant; uluitor, spectaculos. 3. (pl.) obiecte, bunuri (veșminte) care aparțin cuiva. ◊ (mil.) echipament. 4. denumire generală dată cambiilor, biletelor de ordin, cecurilor etc. folosite în operațiile comerciale, în relațiile de credit etc. (< lat. effectus, germ. Effekt, după fr. effet)

TÍMBRU s. n. I. 1. imprimat de dimensiuni mici care se lipește pe anumite acte oficiale, dovadă pentru plata unor impozite, taxe sau cotizații; imprimat aplicat pe scrisori reprezentând taxa de transport. ◊ ștampilă care se aplică pe scrisori purtând locul și data plecării sau sosirii acestora. ♦ ~ sec = imagine imprimată în relief pe hârtie, cu ajutorul unei ștampile de metal. 2. (med.) bucățică de hârtie, plastic etc. care se lipește pe piele, suport pentru o substanță cu rol terapeutic. 3. taxă reprezentând valoarea unui timbru (I, 1) plătită în numerar unei administrații publice. II. calitate a unui sunet prin care acesta se deosebește de un alt sunet produs în condiții de durată, înălțime și intensitate identice. III. coiful heraldic cu cimierul și lambrechinii săi. (< fr. timbre, it. timbro)

MEMBRÁNĂ, membrane, s. f. 1. Nume dat țesuturilor animale sau vegetale, subțiri și suple, foarte diferite ca structură, care căptușesc, îmbracă, leagă, susțin sau delimitează anumite organe sau părți de organe; piele subțire; pieliță. ♦ Diferențiere protoplasmatică sau celulozică, care învelește și limitează celula animală și cea vegetală. 2. (Fiz.) Corp subțire flexibil, care prin v******e, poate produce sau transmite sunete, fiind întrebuințat la telefon, la microfon și la alte aparate acustice sau de percuție. 3. Corp subțire folosit pentru a separa două medii; diafragmă. 4. (Înv.) Pergament (pentru scris). – Din lat., it. membrana, fr. membrane.

Charybdis, fiică monstruoasă a lui Poseidon și a lui Gaea, care sălășluia odinioară pe coasta Siciliei, în apropiere de Messina. Lacomă și nesățioasă din fire, Charybdis se spunea că ar fi devorat cirezile lui Heracles, fapt pentru care, drept pedeapsă, a fost lovită de trăsnetul lui Zeus și transformată într-un monstru marin. Charybdis înghițea de trei ori pe zi apa mării și o dată cu ea, navele corăbierilor nesăbuiți care s-ar fi aventurat prin partea locului. Însuși Odysseus era să fie înghițit de ea, dar a scăpat ca prin minune de moarte, agățîndu-se de ramurile unui smochin care se afla la intrarea peșterii unde stătea ascuns monstrul. În fața Charybdei, de cealaltă parte a strîmtorii care despărțea Italia de Sicilia, se afla un alt monstru, Scylla (v. și Scylla).

SOFÍST, -Ă (‹ fr., gr.) subst. 1. S. m. Denumire dată în Grecia antică, în perioada clasică (sec. 5 î. Hr.) filozofilor presocratici care îi învățau pe tinerii atenieni cum să folosească logica și retorica pentru a-și învinge oponenții în orice controversă. Folosirea mai mult a retoricii și unei logici precare și pline de tertipuri argumentative împreună cu perceperea de bani le-au adus dezaprobarea din partea lui Socrate și Planton. Pe de altă parte, este evident aportul lor în ce privește încurajarea gândirii independente în lumea greacă. Cei mai cunoscuți s. sunt Protagoras, Gorgias, Prodicos, Hippias și Antifon. 2. S. m. și f. Persoană care, într-o discuție, într-o demonstrație, uzează de sofisme.

TITAN3, al șaselea satelit al planetei Saturn; 5.150 km diametru; perioada de rotație egală cu cea de revoluție: 15,9 zile. Temperatura solului: -178ºC. date despre el au fost furnizate de sondele americane „Voyager 1” (1980) și „Voyager 2” (1981) și de sonda „Cassini”, realizată de N.A.S.A. în colaborare cu Agenția Spațială Europeană. „Cassini” a intrat în orbita lui T. în 2004 și a lansat sonda „Huygens”, care a aterizat în zona ecuatorială a lui T. (pe 14 ian. 2005). Atmosfera lui T., densă și opacă, conține 98,4% azot și doar 1,6% metan și alte gaze. Suprafața satelitului prezintă zone netede, care alternează cu un relief mai accidentat și lacuri de metan lichid. Sonda „Cassini” a pus în evidență și existența unei activități vulcanice. Descoperit de Chr. Huygens în 1655.

CONSTITÚȚIE (‹ fr., lat.) s. f. I. 1. Totalitatea particularităților morfologice, funcționale și psihologice ale unui individ; este condiționată ereditar de și ontogenetic și determină caracterul reacțiilor față de acțiunea agenților externi; structură, alcătuire. 2. Conformație. II. Legea fundamentală a unui stat, care reflectă stadiul de dezvoltare socială, economică și politică a acestuia la un moment dat, stabilind forma de guvernămînt și organizare statală, precum și drepturile și obligațiile fundamentale ale cetățenilor. Prima c. a fost Constituția americană de la 1787, urmată de Constituția franceză de la 1791. În sec. 19 și la începutul sec. 20, constituția scrisă s-a generalizat în Europa și Asia, iar mai apoi și în Africa. În România, prima c. a fost adoptată la 1866. Au urmat c. de la 1923 și 1938. alte c. au fost adoptate în anii 1948, 1952, 1965, 1991.

CIOCÎRLÍE (‹ cioc) s. f. Nume dat la mai multe specii de păsări mici, zburătoare și cîntătoare foarte bune, din ordinul paseriforme, cu penaj pestriț și care zboară, aproape vertical, pînă la înălțimi foarte mari. În România se cunosc 8 specii, mai reprezentative fiind: c. cu degete scurte (Calandrella cinerea), pasăre migratoare, cu penaj cafeniu-roșcat-striat; c. de Bărăgan (Melanocorypha calandra), cea mai mare specie de c. din România, bună imitatoare a glasului altor specii; c. de cîmp (Alauda arvensis), la care masculul cîntă în zbor, la mare înălțime, deasupra cuibului.

LUCEÁFĂR, luceferi, s. m. 1. Nume popular al planetei Venus și ai altor stele strălucitoare. ◊ Luceafărul-de-Dimineață sau Luceafărul-de-Ziuă, Luceafărul-Porcilor, Luceafărul-Boului = planeta Venus (văzută dimineața, înainte de răsăritul soarelui). Luceafărul-de-Seară sau Luceafărul-de-Noapte, Luceafărul-Ciobanilor = planeta Venus (văzută seara). Luceafărul-cel-Mare-de-Miezul-Nopții sau Luceafărul-cel-Frumos = steaua Vega din constelația Lirei. Luceafărul-Porcesc sau Luceafărul-Porcar = steaua Aldebaran din constelația Taurului. Luceafărul-cel-Mare-de-Noapte = steaua Hiperion. 2. Fig. Epitet dat unui bărbat cu calități deosebite. – Lat. Lucifer.

CĂPĂTẤI, căpătâie, s. n. 1. Parte a patului sau a oricărui alt obiect, pe care se pune capul; p. ext. pernă sau alt obiect pe care se pune capul. ◊ Loc. adj. și adv. Fără căpătâi = fără ocupație (bine definită), fără rost. ◊ Expr. A sta la căpătâiul cuiva = a veghea lângă o persoană bolnavă. A nu avea căpătâi = a nu avea nici un rost în viață. (Înv.) A face (cuiva) de căpătâi = a căpătui; a căsători (pe cineva). ♦ Carte de căpătâi = a) carte fundamentală într-o disciplină sau în literatură; b) carte preferată. 2. Nume dat mai multor obiecte de uz casnic, care servesc drept suport la ceva. 3. Capăt (1), sfârșit. ◊ Expr. A scoate ceva la căpătâi sau a o scoate la căpătâi (cu ceva) = a termina ceva cu succes, a o scoate la capăt. A da de căpătâi = a da de capăt, a descurca. – Lat. capitaneum.

SPECIÁL, -Ă, speciali, -e, adj. Care se deosebește de alte lucruri asemănătoare prin trăsături care îi sunt proprii; care se află numai la un lucru sau la o anumită categorie de lucruri; (adesea adverbial) care este făcut, destinat, rezervat pentru a corespunde unui anumit scop; p. ext. ieșit din comun, deosebit de bun, de valoros; excepțional. ◊ Loc. adv. În special = mai ales, îndeosebi; în mod particular, în speță. ♦ (Despre ediții de presă, publicații) Publicat cu o ocazie deosebită sau la o dată festivă. ♦ Care aparține unei anumite specialități (1), de strictă specialitate. [Pr.: -ci-al] – Din fr. spécial, lat. specialis.

SEABORG [si:bɔrg], Glenn Theodore (1912-1999), chimist american. Prof. univ. la Berkeley (California). Lucrări în domeniul chimiei și fizicii nucleare („Chimia elementelor actinide”). Între 1940 și 1957, împreună cu alți specialiști, S. a participat la descoperirea a peste 100 de izotopi, la izolarea și identificarea elementelor transuranice: americiu, curiu, berkeliu, californiu, einsteiniu, fermiu, mendeleeviu și nobeliu. A obținut în mod artificial plutoniul. Cu toate că s-a alăturat, din 1942, „Proiectului Manhattan”, care a realizat bomba atomică americană, a fost ulterior un militant pentru dezarmarea nucleară și pentru limitarea armelor de distrugere în masă. În 1997, în semn de prețuire, numele său a fost dat unui nou element chimic. Președintele Comisiei pentru Energie Atomică (1961-1971). Premiul Nobel pentru chimie (1951), împreună cu E. M. McMillan.

Aglauros (sau Agraulos) 1. Fiica lui Actaeus, primul rege al Atticei, și soția lui Cecrops. 2. Fiica lui Cecrops și a lui Aglauros (1.), în legătură cu care circulau mai multe legende. Se spunea, de pildă, că zeița Athena i-a dat în păstrare lui Aglauros și surorilor ei, Herse și Pandrosos, un cufăr pe care le-a interzis să-l deschidă. Curioase, cele trei surori au încălcat porunca zeiței: deschizînd cufărul, l-au găsit înăuntru pe Erichthonius, copilul Athenei, în jurul căruia era încolăcit un șarpe înfricoșător. Înspăimîntate de această priveliște, cele trei surori și-au pierdut mințile și s-au aruncat de pe stîncile Acropolei, primindu-și astfel pedeapsa cuvenită. O altă legendă relatează că Aglauros a fost transformată într-o statuie de piatră de către Hermes, pentru faptul că s-a împotrivit unirii acestuia cu Herse.

RULÉTĂ s. f. 1. panglică de pânză sau de oțel gradată, folosită pentru măsurarea distanțelor, care se poate înfășura pe un ax metalic înăuntrul unei cutii plate. 2. obiect în unele jocuri de noroc, dintr-un disc împărțit în compartimente colorate și numerotate și dintr-o bilă care se învârtește o dată cu discul, indicând la oprire numărul câștigător; (p. ext.) jocul însuși. ♦ ~ rusească = joc de noroc cu puternică implicație psihopatologică, în care partenerii mizează pe însăși viața lor, îndreptând spre tâmplă un pistol automat încărcat cu un singur glonte, care are o poziție necunoscută. 3. mic instrument dintr-o rotiță dințată, în croitorie pentru desenarea tiparelor pe stofă, în bucătărie la tăierea aluatului etc. 4. curbă descrisă de un punct al unei curbe plane care se rostogolește fără alunecare pe o altă curbă fixă, cu care este coplanară. (< fr. roulette)

NA interj. 1) fam. (se folosește pentru a arăta că o persoană dă ceva altei persoane) Poftim; ia; ține. ◊ Na-ți-o bună! se spune pentru a exprima mirare și nemulțumire când se produce ceva neașteptat și, de obicei, neplăcut. Na-ți-o bună, că ți-am dres-o! se spune când cineva face fără să vrea ceva rău sau nu este de acord cu cele spuse de altcineva. 2) (se folosește pentru a exprima nemulțumire, surprindere, nerăbdare) Poftim; uite; iată. 3) (se folosește, de obicei repetat, pentru a chema unele animale să se apropie sau să stea pe loc). 4) (se folosește pentru a însoți gestul unei lovituri date unei persoane sau unui animal). 5) (se folosește, de obicei repetat, ca strigăt de voie bună în unele cântece și jocuri populare). /cf. alb., bulg., ung., ngr. na

Acontius, tînăr din insula Ceos care, sosind la Delos la sărbătorile date în cinstea zeiței Artemis, s-a îndrăgostit de Cydippe, fiica unui nobil atenian. Pentru a cîștiga dragostea tinerei, pe care a urmărit-o pînă în templul lui Artemis, Acontius a recurs la un șiretlic: el i-a aruncat fetei un măr pe care stătea scris: „Jur pe templul lui Artemis să mă căsătoresc cu Acontius”. Citind cu glas tare ceea ce era scris pe măr, Cydippe a rostit în fața altarului zeiței cuvintele care constituiau de fapt un jurămînt. Reîntorcîndu-se la Athenae, unde tatăl ei dorea s-o mărite cu alt bărbat, Cydippe a căzut bolnavă: era la mijloc mîna zeiței, care o pedepsea în felul acesta pentru sperjur. În cele din urmă, consultînd oracolul, tatăl fetei a aflat de jurămîntul făcut de fiica lui și a consimțit să-i dea lui Acontius mîna Cydippei.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)