Dex de capul lui

CAP¹, (I, III) capete, s. n., (II) capi, s. m. I. S. n. 1. Extremitatea superioara a corpului omenesc sau cea anterioara a animalelor, unde se afla creierul, principalele organe de simt si orificiul bucal. ◊ Loc. adv. Din cap pana-n picioare = de sus pana jos, in intregime, cu desavarsire. Cu noaptea-n cap = dis-de-dimineata. (Pana) peste cap = extrem de..., exagerat de... Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus, mai destept, mai reusit, mai bine. Cu capul plecat = rusinat, umilit, invins. Pe dupa cap = pe dupa gat, la ceafa. ◊ Loc. adj. (Fam.) Batut (sau cazut) in cap = tampit, prost. ◊ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; a depune eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a tranti (pe cineva) la pamant; a da jos dintr-o situatie, a dobori, a invinge. A da peste cap (paharul, bautura etc.) = a inghiti dintr-o data continutul unui pahar, al unei cani etc. A da (ceva) peste cap = a) a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc.; b) a lucra repede, superficial, de mantuiala. A scoate capul in lume = a iesi intre oameni, in societate. A nu-si (mai) vedea capul de... sau a nu sti unde-i sta sau unde-i este capul = a nu sti ce sa mai faca, a fi coplesit de... A-si pierde capul = a se zapaci. A nu mai avea unde sa-si puna capul = a ajunge fara adapost, pe drumuri, sarac. A da din cap = a clatina capul (in semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omori; a ataca cu violenta pe cineva; a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul in traista = a fi distrat, neatent. A se da cu capul de toti peretii (sau de pereti) = a fi cuprins de desperare sau de necaz, a regreta o greseala facuta. A-si lua (sau a apuca) lumea in cap = a pleca departe, parasindu-si casa, locul de origine si ratacind prin lume. A-si pleca capul = a se simti rusinat, umilit; a se da invins, a se supune. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A cadea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, in) capul cuiva (o situatie neplacuta, un necaz etc.) = a veni asupra cuiva tot felul de neplaceri si necazuri, a-l lovi o nenorocire. A cadea pe capul cuiva = a sosi pe neasteptate la cineva (creandu-i neplaceri, deranj). A sta (sau a sedea, a se tine) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a starui fara incetare pe langa cineva. A sedea (sau a sta) pe capul cuiva = a sta pe langa sau la cineva (creandu-i neplaceri, plictisindu-l etc.). A se duce de pe capul cuiva = a lasa pe cineva in pace. (Reg.) A nu sti (sau a nu avea) ce-si face capului = a nu mai sti ce sa faca pentru a iesi dintr-o situatie grea. ◊ Cap de familie = barbatul care reprezinta puterea familiala si parinteasca; p. gener. orice persoana care procura mijloacele necesare traiului unei familii si o reprezinta juridic. ◊ Cap de expresie = portret in care artistul face un studiu amanuntit al expresiei unui sentiment pe trasaturile chipului omenesc. ♦ (La fotbal) Lovire a mingii cu capul ♦ Cap de bour = nume sub care sunt cunoscute primele serii de marci postale romanesti, avand pe ele capul unui bour. ♦ Parte a monedei care are imprimat un chip. ♦ Parul capului. 2. Capatai; capataiul patului. 3. Individ, ins, cap. Cate 5 lei de cap. ◊ Expr. Pe capete = care mai de care, in numar foarte mare, pe intrecute. Cate capete, atatea pareri, exprima o mare divergenta de opinii. 4. Minte, gandire, judecata; memorie. ◊ Loc. adj. si adv. Cu cap = (in mod) inteligent, destept. Fara cap = (in mod) necugetat. ◊ Loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecata dreapta; cuminte. ◊ Expr. A fi bun (sau usor) la (sau de) cap sau a avea cap usor = a fi destept. A fi greu (sau tare) de cap sau a avea cap greu = a pricepe cu greutate; a fi prost. A nu(-i) intra (cuiva) in cap = a nu putea pricepe (ceva). A-i iesi (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gandul la...; a uita. A nu-i mai iesi (cuiva ceva) din cap = a-l stapani mereu (acelasi gand), a nu putea uita. A-i sta capul la... = a se gandi la... A-si bate (sau a-si framanta, a-si sparge, a-si sfarama etc.) capul = a se gandi, a se stradui spre a solutiona o problema. A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) sa inteleaga ceva, a lamuri (pe cineva). A fi (sau a ramane, a umbla etc.) de capul sau = a fi (sau a ramane etc.) liber, independent, nesupravegheat, A face (ceva) din (sau de) capul sau = a face (ceva) fara a se consulta cu altcineva. A intoarce (sau a suci, a invarti) capul cuiva = a face pe cineva sa-si piarda dreapta judecata; a zapaci; a face pe cineva sa se indragosteasca. A nu avea cap sa... = a nu avea posibilitatea sa..., a nu putea sa... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se intemeiaza acuzarea. 5. (Inv.) Viata. A plati cu capul. ♦ (Astazi in expr.) Odata cu capul sau in ruptul capului = cu nici un pret, niciodata. A-si face de cap = a face ceva ce poate sa-i primejduiasca viata; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = striga; b) (Bot.) cap-de-cocos = dulcisor; capul-sarpelui = planta erbacee acoperita cu peri aspri si cu flori rosii ca sangele, dispuse in spice simple (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelatiei balaurului. II. S. m. Capetenie, sef, conducator. ♦ Initiator. III. S. n. 1. Varf (al unui obiect). ♦ Extremitate proeminenta a unui dispozitiv, instrument etc. sau a unui element dintr-un sistem. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemanator cu un cap¹ (I 1), folosit in diverse scopuri tehnice. 2. Partea extrema cu care incepe sau sfarseste ceva. ◊ Cap de pod = loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apa, de un defileu etc.; p. ext. fortele armate care ocupa acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor si a mijloacelor de lupta. ◊ Loc. adv. Cap la (sau in) cap = cu partile extreme alaturate. ◊ Expr. Cap de tara = margine de tara; hotar. Nu-i (un) cap de tara = nu-i nimic grav, nici o nenorocire. A sta (sau a sedea, a se ridica) in capul oaselor = a se ridica stand in pat, a sta in sezut. 3. Partea de dinainte; inceput, frunte. In capul coloanei. ◊ Cap de an (sau de saptamana, de iarna etc.) = inceputul unui an (sau al unei saptamani etc.) Cap de coloana = cel sau cei care stau in fruntea coloanei. Cap de afis (sau cap de lista) = primul nume dintr-o lista de persoane afisate in ordinea valorii lor. ◊ Loc. adv. In cap de noapte sau in capul noptii = dupa ce s-a intunecat bine. Din (sau de la) cap = de la inceput; de la inceputul randului. Din capul locului = inainte de a incepe ceva; de la inceput. ♦ Partea principala, mai aleasa (a unui lucru). ◊ Expr. Capul mesei = locul de onoare la masa. 4. Partea de jos sau dindarat a unui lucru; capat; (cu sens temporal) sfarsit. ◊ Expr. A o scoate la cap = a sfarsi (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a invinge, a razbi. In cap = (dupa numerale) exact, intocmai. 5. Bucatica rupta dintr-un obiect; p. ext. lucru de mica importanta. ◊ Expr. Nici un cap de ata = absolut nimic. Pana la un cap de ata = tot. 6. (In sintagma) Cap magnetic = transductor electromagnetic care transforma variatiile unui semnal electric in variatii de flux magnetic sau invers, folosit pentru operatii de inregistrare, redare si stergere la magnetofoane. – Lat. caput, (II) dupa fr. chef < lat. caput).

CEVA pron. nehot., adj. nehot., adv. I. Pron. nehot. 1. Un lucru oarecare; oarece. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge etc.) ceva de speriat, se spune despre cineva sau despre ceva care iese din comun (in bine sau in rau), care provoaca uimire, spaima etc. Asa ceva = un lucru ca acesta. E ceva de el (sau de capul lui) = are (unele) calitati. 2. Un lucru (cat de) mic, o cantitate, o parte (cat de) neinsemnata, (cat de) putin. Sa fac si eu ceva cat stau aici. 3. Lucru important, valoros, mult. II. Adj. nehot. 1. Oarecare, oarecat, catva. 2. (Fam.) Foarte bun, foarte frumos. ◊ Expr. Mai ceva = mai de seama, mai frumos, mai bun sau mai rau, mai urat etc. III. Adv. Intrucatva, putin, cat mai (sau cat de) putin. ♦ (Repetat) Cat de cat, macar, (foarte) putin. – Ce + va.

PIelE, piei, s. f. 1. Tesut conjunctiv-epitelial care acopera intreaga suprafata a corpului animalelor vertebrate si a celor mai multe dintre nevertebrate; spec. epiderma omului. ◊ Loc. adj. si adv. In (sau cu) pielea goala = complet dezbracat; gol, nud. ◊ Loc. adv. (Pana) la piele = in intregime, de tot, complet. ◊ Expr. A sti (sau a vedea etc.) cat ii (sau ce-i) poate pielea cuiva = a sti (sau a vedea) de ce e in stare, cat valoreaza cineva. A nu-i face pielea (nici) doi bani (sau nici doua parale, nici o ceapa degerata) sau a nu-i plati pielea (nici) un ban = a nu fi bun de nimic, a nu avea nici o valoare. A nu(-si) mai incapea in piele = a) a fi bucuros, fericit etc.; b) a fi foarte ingamfat. A(-i) intra (sau a i se baga) (pe) sub piele sau (pe) sub pielea cuiva = a reusi sa castige increderea sau simpatia cuiva (prin lingusiri, insistente, servicii etc.). A i se face (cuiva) pielea de gaina (sau de gasca) ori pielea gainii (sau a gastii) = a i se increti (cuiva) pielea (de frica, de frig etc.). A-i lua (cuiva) (si) pielea (de pe el) sau sapte (ori noua) piei = a exploata pe cineva crancen, a-l jecmani. (A fi) numai piele(a) si os(ul) = (a fi) foarte slab. A-i frige cuiva pielea = a se razbuna pe cineva, a chinui sau a pedepsi aspru pe cineva. A plati cu pielea = a suporta o pedeapsa corporala. A-si lasa pielea (pe undeva) sau a da pielea popii = a muri (pe undeva). A-si pune pielea in saramura = a) a risca, a se expune; b) a-si impune anumite restrictii pentru a realiza ceva. A-si pune pielea pentru cineva = a se expune la neplaceri pentru cineva; a-si pune viata in primejdie pentru cineva. A-si iesi din piele = a fi cuprins de un sentiment foarte puternic (de bucurie, de ciuda etc.). A-i da (sau a-i iesi cuiva ceva) prin piele = a suporta consecintele unui fapt, a o pati, a-i iesi pe nas. A-si vinde (si) pielea de pe el = a-si vinde tot, a face orice sacrificiu material (pentru a scapa de o datorie, de o primejdie etc.). A-si vinde scump pielea = a lupta cu inversunare, provocand mari neajunsuri adversarului (chiar daca nu mai sunt sorti de izbanda). A ramane numai cu pielea = a ramane foarte sarac. (A fi) vai (si amar) de pielea cuiva = (a fi) rau de cineva, (a fi) vai de capul lui. A simti (ceva) pe propria (sa) piele = a suporta din plin si personal consecintele unei situatii. A fi in pielea cuiva = a se afla exact in aceeasi situatie (dificila) cu altcineva. A face ceva pe pielea altuia = a-si satisface gusturi, a-si crea avantaje in dauna altora, aruncand riscul asupra altora. Numai pielea lui stie, se spune despre cel care a rabdat si a suferit multe. A avea pielea groasa sau a fi gros la piele (sau cu pielea groasa) = a fi lipsit de bun-simt, a fi obraznic. A-i face (cuiva) pielea toba (sau burduf) = a bate pe cineva foarte tare. ◊ Compus: pieile-rosii = nume dat populatiei indiene aborigene din America de Nord; amerindieni. ♦ Fig. Fiinta, faptura; p. ext. viata. Tine la pielea lui. 2. Piele (1) jupuita de pe un animal (si prelucrata); spec. blana. ♦ Piele de d**c = tesatura deasa de bumbac, foarte rezistenta, cu o parte pufoasa (imitand antilopa). [Gen.-dat.: pielii, pieii] – Lat. pellis, -em.

CAP¹, (I, III) capete, s. n., (II) capi, s. m. I. 1. Partea superioara a corpului omenesc (la animale partea anterioara), alcatuita din cutia craniana si fata (la animale bot) si legata de trunchi prin gat. ◊ Loc. adv. Din cap pana-n picioare = in intregime, cu desavarsire. (Pana) peste cap = prea mult. Cu noaptea-n cap = foarte de dimineata. Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus. ◊ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; fig. a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a tranti (pe cineva) la pamant; fig. a da jos dintr-o situatie, a dobori, a invinge. A da paharul peste cap = a goli paharul dintr-o inghititura. A scoate capul in lume = a iesi intre oameni, in societate. A i se urca (cuiva) la cap = a) a deveni ingamfat, indraznet, obraznic; b) a fi ametit de bautura. A nu-si (mai) vedea capul de... sau a nu sti unde-i sta capul = a nu sti ce sa mai faca, a fi coplesit de... A-si pierde capul = a se zapaci. A nu mai avea unde sa-si puna capul = a ajunge fara adapost, pe drumuri. A nu-l durea (nici) capul = a nu se sinchisi de ceea ce se intampla. A da din cap = a clatina capul (in semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omori; fig. a ataca, a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul in traista = a umbla distrat, neatent. A se da cu capul de toti peretii (sau de pereti) = a fi cuprins de desperare sau de necaz. A-si lua lumea in cap = a pleca, ratacind in lume. A-si pleca capul = a se simti rusinat, umilit; a se da invins. Cu capul plecat = rusinat, umilit; invins. Pe dupa cap = pe dupa gat, la ceafa. Batut (sau cazut) in cap = tampit, prost. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A nu fi nimic de capul cuiva = a fi lipsit de calitati. A cadea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, in) capul cuiva = a fi lovit de o nenorocire, a trebui sa suporte o serie de dificultati. A cadea pe capul cuiva = a sosi pe neasteptate la cineva (creandu-i neplaceri). A sta (sau a se tine) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a starui fara incetare pe langa cineva. A se duce de pe capul cuiva = a lasa pe cineva in pace. (Reg.) A nu sti (sau a nu avea) ce-si face capului = a se afla intr-o imprejurare grea si a nu mai sti ce sa faca. ♦ Parte a monedei care are imprimat un chip. ♦ Parul capului. ◊ Expr. A-si pune mainile in cap sau a se lua cu mainile de cap = a se lua cu mainile de par (de necaz, de ciuda sau de deznadejde); p. ext. a-i fi necaz, ciuda, a fi deznadajduit. 2. Capatai; capataiul patului. 3. Individ, ins, om. Cate 5 lei de cap. ◊ Expr. Pe capete = care mai de care, pe intrecute. ♦ (La pl.) Capital. Am vandut cirezile Si mi-am scos capetele (TEODORESCU). 4. Minte, gandire, judecata; memorie. ◊ Loc. adj. si adv. Cu cap = (in mod) inteligent, destept. Fara cap = (in mod) necugetat. ◊ Loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecata dreapta; cuminte. ◊ Expr. A fi bun (sau usor) la (sau de) cap = a fi destept. A fi greu (sau tare) de cap = a fi prost. A fi (sau a umbla) cu capul prin (sau in) nori = a fi zapacit, distrat. A-i baga (sau vari cuiva ceva) in cap = a face pe cineva sa creada ceva. A nu(-i) intra (cuiva) in cap = a nu putea pricepe (ceva). A lua in (sau a baga la) cap = a pricepe; a tine minte. A-i iesi (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gandul la...; a uita. A nu-i mai iesi (cuiva ceva) din cap = a-l stapani mereu (acelasi gand). A-l duce (sau a-l taia pe cineva) capul = a se pricepe. A-l duce (sau a-i sta) capul la... = a-i trece prin minte, a se gandi la... A-si bate (sau a-si framanta, a-si sparge) capul = a se gandi intens (spre a solutiona o problema). A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) sa inteleaga ceva. A fi (sau a ramane, a umbla etc.) de capul sau = a fi (sau a ramane etc.) liber, independent, nesupravegheat. A face (ceva) din (sau de) capul sau = a face (ceva) fara a se consulta cu altcineva. A intoarce (sau a suci) capul cuiva = a face pe cineva sa-si piarda dreapta judecata; a zapaci; a face pe cineva sa se indragosteasca. A avea cap sa... = a avea posibilitatea sa..., a putea sa... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se intemeiaza acuzarea. 5. (Inv.) Viata. (Astazi in expr.) A-si pune capul (la mijloc) = a-si pune viata in joc; a garanta cu viata pentru cineva. O data cu capul = cu nici un pret. In ruptul capului = cu primejdia vietii; cu nici un pret. A-si face de cap = a face ceva ce poate sa-i primejduiasca viata; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = striga; b) (Bot.) cap-de-cocos = dulcisor¹; capul-ariciului = sovar; capul-sarpelui = planta erbacee acoperita cu peri aspri si cu flori rosii ca sangele (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelatiei balaurului. II. Capetenie, sef, conducator. ♦ Initiator. III. 1. Varf (al unui obiect). ♦ Extremitate sau piesa de extremitate a unui dispozitiv, instrument etc. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemanator cu un cap (I 1), folosit in diverse scopuri tehnice. 2. Partea extrema cu care incepe sau sfarseste ceva. ◊ Cap de pod = loc aflat pe teritoriu inamic, dincolo de un curs de apa, de un defileu etc.; p. ext. fortele armate care ocupa acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor si a mijloacelor de lupta. ◊ Loc. adv. Cap la (sau in) cap = cu partile extreme alaturate. ◊ Expr. Cap de tara = margine de tara; hotar. (Reg.) Nu-i (un) cap de tara = nu-i nimic, n-are importanta. A sta (sau a se ridica) in capul oaselor = a se ridica stand in pat, stand asezat, sezand. 3. Partea de dinainte; inceput, frunte. In capul coloanei. ◊ Cap de an (sau de saptamana, de iarna etc.) = inceputul unui an (al unei saptamani etc.). Cap de coloana = cel sau cei care stau in fruntea unei coloane. Cap de afis = primul nume dintr-o lista de persoane afisate in ordinea valorii lor. ◊ Loc. adv. In cap de noapte sau in capul noptii = dupa ce s-a intunecat bine. Din (sau de la) cap = de la inceput; de la inceputul randului. Din capul locului = inainte de a incepe ceva; de la inceput. ♦ Partea principala, mai aleasa (a unui lucru). ◊ Expr. Capul mesei = locul de onoare la masa. 4. Partea de jos sau dindarat a unui lucru; capat; (cu sens temporal) sfarsit. ◊ Expr. A o scoate la cap = a sfarsi (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a invinge, a razbi. In cap = (dupa numerale) exact, intocmai. 5. Bucatica rupta sau ramasa dintr-un obiect; p. ext. lucru de mica importanta. ◊ Expr. Nici un cap de ata = absolut nimic. Pana la un cap de ata = tot. – Lat. caput.

CEVA pron. nehot. I. 1. Un lucru oarecare; oarece. Am pomenit ceva despre „lelita” Anica (SADOVEANU). ◊ Expr. A fi (sau a ajunge etc.) ceva de speriat = a) a capata o infatisare atat de neobisnuita (in rau) incat provoaca spaima; b) se spune despre cineva sau ceva care iese din comun (in bine sau in rau). Asa ceva = un lucru ca acesta. Incotro s-apuce? caci nici nu mai auzise pana atunci de asa ceva (ISPIRESCU). E ceva de el (sau de capul lui) = are (unele) calitati. 2. Un lucru (cat de) mic, o cantitate, o parte (cat de) neinsemnata, (cat de) putin. Toderica ii pofti intai sa guste ceva (NEGRUZZI). 3. Lucru important, valoros, mult. Vreau sa cunosc ceva, cand voi iesi de la dumneata (CREANGA). II. (Cu valoare de adj. nehot.) 1. Oarecare, oarecat, catva. De-acum inainte mai aveti si ceva treaba de facut (CREANGA). 2. (Fam.) Foarte bun, foarte frumos. ◊ Expr. Mai ceva = mai de seama, mai frumos, mai bun sau mai rau, mai urat etc. III. (Cu valoare de adv.) Intrucatva, putin, cat mai (sau cat de) putin. Incepura, de la o vreme, parca a cunoaste ceva locul (SBIERA). ♦ (Repetat) Cat de cat, macar, (foarte) putin. Ceva-ceva sa-l fi contrariat, apoi striga (GHICA). – Din ce + va.

capSOR, capsoare, s. n. Diminutiv al lui cap¹ (I 1). – cap¹ + suf. -(u)sor.

HERME s. f. pl. Stalpi de piatra amplasati de-a lungul drumurilor, la raspantii si la intrarea in casele grecesti, avand sapat in partea superioara capul lui Hermes, zeul comertului. – Din n. pr. Hermes.

NEAGA s. f. sg. (Pop.) Persoana incapatanata, rea, care contrazice mereu si care face totul numai dupa capul ei. ◊ Expr. A sta neaga-rea pe capul cuiva (sau in spinarea cuiva) = a nu lasa in pace pe cineva, a nu-l slabi din ochi. – Et. nec.

CAP s. 1. (ANAT.) (pop., fam. si depr.) capatana, devla, scafarlie, (reg.) boaca, (fig. si depr.) bostan, dovleac, glava, tartacuta, tigva, (arg.) moaca, tabachera. (~ al omului.) 2. v. avers. 3. v. persoana. 4. cap incoronat v. rege. 5. (ENTOM.) cap-de-mort (Acherontia atropos) = striga, fluture-cap-de-mort, (reg.) strigoias, buha-ciumei, capul-lui-Adam, fluturul-mortii, suflet-de-strigoi, sufletul-mortilor. 6. v. comandant. 7. v. corifeu. 8. v. frunte. 9. frunte, inceput. (~ul coloanei.) 10. v. capat. 11. capat, capatai, extremitate. (La ~ul patului.) 12. v. capatai. 13. v. extremitate. 14. v. capat. 15. v. varf. 16. v. cioc. 17. (reg.) frunte. (~ la scaunul dulgherului.) 18. v. capatana. 19. (TEHN.) cap pierdut v. maselota.

capul-lui-ADAM s. v. cap-de-mort, fluture-cap-de-mort, striga.

capul-lui-Adam (zool.) s. n.

OHM (pr.: om) ~i m. fiz. Unitate de masura a rezistentei electrice egala cu rezistenta unui conductor, prin care trece un curent electric de un amper, cand diferenta de potential la capetele lui este de un volt. /<fr. ohm

HERME s.f.pl. (Ant.) Stalpi de piatra care se gaseau de-a lungul drumurilor, la raspantii si la intrarea in casele grecesti, avand sapat in partea de sus capul lui Hermes. [< fr. hermes, cf. Hermes – nume grecesc al zeului comertului, protector al calatorilor].

neaga s.f. sg. (reg.) 1. persoana incapatanata, rea, care contrazice mereu si face dupa capul ei. 2. (in expr.) a fi gol neaga = a fi gol pusca.

capintortura (capintorturi), s. f. – Pasare, sucitoare. Formatie interna pe baza lui cap si un al doilea element der. din lat. torquere. Trebuie pornit, probabil, de la *capintort (pentru intort, azi intors, cf. tort), schimbat prin analogie cu *tortura (‹ lat. turtur), forma primitiva de la turturea, cf. it. tortola. Pentru compunere, ct. it. torcicollo, fr. torcol, sp. torcecuella; in rom., aceeasi pasare se numeste vartecap sau sucitoare, care se refera la aceeasi caracteristica.

HERME s. f. pl. (ant.) stalpi de piatra de-a lungul drumurilor, la raspantii si la intrarea in casele grecesti, avand sapat in partea de sus capul lui Hermes. (< fr. hermes)

ATENA (ATHENA) (in mitologia greaca), zeita a intelepciunii, protectoare a artelor, stiintei si mestesugurilor, patroana orasului Atena. S-a nascut din capul lui Zeus, gata inarmata. Emblema ei era bufnita, simbolul intelepciunii. Identificata de romani cu Minerva. Numita si Pallas Athena.

CHIHUAHUA [ciuaua] subst. Rasa de ciini cu origine controversata (mexicano-chineza, mediteraneana, chineza), avand cele mai mici exemplare ale genului (sub 1 kg), cu silueta robusta, zvelta; dimensiuni de c. 16-20 cm si 1,3-1,8 kg; au culori (sau amestecuri) foarte variate, mers specific, grabit si crestetul capului le ramine moale toata viata.

capETENIE, capetenii, s. f. Persoana care se afla in fruntea unui grup; conducator, sef, comandant. ◊ Loc. adj. De capetenie = de frunte, principal. [Var.: (reg.) capitenie s. f.] – Din capete (pl. lui cap) + suf. -enie.

capSOR, capsoare, s. n. Diminutiv al lui cap (I 1).

ZEUS (in mitologia greaca), divinitate suprema, „tatal zeilor si al oamenilor”, Zeu al cerului, al ploii si al tunetului, apoi al dreptatii si al ordinii sociale stabilite. Fiu al Geei si al lui Cronos, l-a detronat pe tatal sau, instaurand stapanirea zeilor olimpieni. Tatal lui Apolo, al Atenei si al lui Artemis, al lui Ares si Hefaistos si a numerosi eroi (semizei), dintre care cel mai cunoscut este Heracles. Reprezentat cu o coroana din frunze de maslin sau stejar, tinand in mana un sceptru cu capul lui Nike (Victoria) si la picioare avand un vultur. I-au fost inchinate temple in Dikte (Creta), Olimpus (Tesalia), Dodona (Epir), Olimpia (elida), unde se tineau Jocurile Olimpice si unde Fidias ii inaltase, in templul sau, o statuie-colos, una dintre cele sapte minuni ale lumii antice. Identificat la romani cu Jupiter.

COBRA (‹ fr.) s. f. Nume dat celor sase specii de serpi veninosi din genul Naja, care ating c. 4 m; in pozitie de atac isi ridica vertical aproape o treime din corp, iar capul il apleaca in unghi drept cu acesta, partea dintre cap si corp latindu-se si dilatindu-se simultan. C. indiana sau sarpele-cu-ochelari (Naja naja), realizeaza, din solzi, in aceasta zona un desen caracteristic de ochelari. Unele dintre specii arunca veninul la o distanta de c. 2 m.

DEALU, Manastirea ~, manastire de maici, situata la 4 km de Targoviste, in satul Viforata, com. Aninoasa. Intemeiata (probabil) in timpul domniei lui Mircea cel Batran, este mentionata documentar, la 17 nov. 1431, intr-un act emis de domnul Alexandru Aldea. Biserica Manastirii D., cu hramul Sf. Nicolae, a fost construita in 1499-1501, din initiativa domnului Radu cel Mare si terminata de fratele sau Vlad cel Tanar, in 1510-1512. Picturile murale interioare executate in 1514-1515 de o echipa de zugravi condusa de mesterul Dobromir din Targoviste si refacute in 1713. Importanta necropola domneasca (aici se afla mormintele voievodale ale lui Radu cel Mare 1508, Vlad Inecatul 1532, Patrascu cel Bun 1557, racla cu capul lui Mihai Viteazul). In sec. 16, aici a fost instalata o tiparnita, de sub teascurile careia au iesit Liturghierul (1508), Octoihul (1510) si Evangheliarul (1512). La Manastirea D. a functionat Liceul militar „Nicolae Filipescu” (1912-1940).

Gorgones, (Euryale, Stheno si Medusa) cele trei fiice monstruoase ale lui Phoreys si Ceto. Dintre ele, primele doua erau nemuritoare. Medusa – considerata prin excelenta „gorgona” – era muritoare. Salasul gorgonelor se afla la capatul lumii, in apropierea Gradinii Hesperidelor. ele aveau o infatisare inspaimintatoare: in jurul capetelor li se incolaceau zeci de serpi, privirile lor de foc impietreau pe oricine le-ar fi intilnit; aveau brate de bronz si aripi de aur, cu ajutorul carora se inaltau in vazduh. Perseus a reusit sa ucida Medusa in timp ce dormea (v. Perseus). Cind i-a taiat capul, din gitul ei retezat au iesit cei doi fii pe care i-i daruise Poseidon, singurul dintre zei care avusese curajul sa se impreune cu ea: Chrysaor si calul inaripat Pegasus. Mai tirziu, zeita Athena si-a impodobit egida cu chipul Medusei, a carei simpla vedere transforma pe orice muritor in stana de piatra. Singele ei, adunat de Perseus, putea fi folosit cind ca o otrava ucigatoare, cind ca un leac tamaduitor.

SURUB, suruburi, s. n. 1. Tija cilindrica de lemn sau de otel, filetata, care serveste la asamblarea a doua ori a mai multor piese sau care transmite, transforma sau utilizeaza in diverse feluri miscarea de rotatie intr-un mecanism. ◊ Loc. adv. In surub = in forma de cerc sau de spirala. ◊ Expr. A-i face (cuiva) un surub prin cap = a-i apuca (cuiva) suvite de par din cap, rasucindu-le si tragand de ele. A strange surubul = a intrebuinta mijloace de constrangere fata de cineva. 2. Nume dat unor unelte, dispozitive etc. care au ca parte componenta un surub sau care se manevreaza prin rasucire. ♦ Fig. Vartej de apa. [Var.: surup s. n.] – Din germ. dial. Schrube.

REGE, regi, s. m. 1. Suveranul unui regat, persoana care detine puterea suprema intr-un regat; monarh. 2. Fig. Cel care are pozitia cea mai insemnata intr-un domeniu oarecare, prin puterea, prin importanta, prin competenta sa. 3. Numele piesei principale de la jocul de sah, a carei pierdere aduce infrangerea jucatorului. ♦ Numele uneia dintre cartile de joc, care are desenat pe ea un cap de rege (1); popa, riga. – Din lat. rex, -gis.

RADASCA s. (ENTOM.; Lucanus cervus) ragace, (reg.) bourel, buhai, caraban, cerb, cerbar, cornac, taur, boul-babei, boul-Domnului, boul-lui-Dumnezeu, capul-cerbului, vaca-Domnului.

CASCA s.f. 1. Acoperamant de cap din otel, mai rar din piele etc., captusit pe dinauntru, pe care il poarta militarii in lupta pentru a le apara capul. ♦ Acoperamant de cap folosit de sportivi (automobilisti, motociclisti etc.) sau de muncitori (mineri, sondori etc.) pentru protejarea capului in timpul competitiilor sau al lucrului. 2. Dispozitiv metalic in forma de caciula, servind la uscatul parului. 3. Dispozitiv compus din unul sau doua receptoare mici care se pot aseza la urechi cu ajutorul unui suport, folosit la ascultarea unor transmisiuni radiofonice etc. [Pl. casti. / < fr. casque, cf. sp. casco].

DERMOPTERE s. n. pl. ordin de mamifere exotice arboricole, erbivore si cataratoare, adaptate la zborul planat cu ajutorul unor membrane care le unesc capul, membrele si coada. (< germ. Dermoptera)

CREASTA, creste, s. f. 1. Excrescenta carnoasa, de obicei rosie si dintata, sau mot de pene pe care le au la cap unele pasari. ◊ Compus: creasta-cocosului = a) planta erbacee cu frunze ovale, cu flori rosii sau galbene, reunite la varful tulpinii in forma de creasta ondulata (Celosia cristala); b) numele a doua specii de ferigi cu sporii dispusi pe fata interioara a frunzelor (Polystichum braunii si lobatum); c) numele unei ciuperci mari, comestibile, cu tulpina carnoasa, groasa, foarte ramificata (Clavaria flava). ♦ (Anat.) Proeminenta osoasa. 2. Partea cea mai de sus a unui munte, a unei case, a unui copac, a unui val de apa etc. 3. Coama de acoperis. 4. (In sintagma) Creasta de taluz = linia de intersectie dintre fata unui taluz si suprafata terenului natural sau a platformei unui rambleu. – Lat. crista.

potilat, potilate, s.n. (reg.) panza subtire sau voal, pe care il poarta pe cap femeile tinere de la tara si miresele.

HIPOCEFAL s. n. disc plat pe care egiptenii il asezau pe capul mumiilor. (< fr. hypocephale)

BRIDA, bride, s. f. 1. Gaica prin care se petrece cordonul sau cu care se incheie o copca. 2. Piesa metalica in forma de „U”, care face legatura intre arcuri si osii. ♦ Piesa metalica in forma unei coroane circulare, care se aplica pe tuburi, la imbinarea lor; marginea rasfranta a capetelor tuburilor, servind la imbinarea acestora. 3. (Med.) Aderenta (1). – Din fr. bride.

DECAPITA, decapitez, vb. I. Tranz. A ucide sau a executa pe cineva prin taierea capului; a taia capul cuiva. ◊ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. – Din fr. decapiter, lat. decapitare.

LASTUN ~i m. Pasare migratoare de talie mica, asemanatoare cu randunica, dar cu coada mai putin bifurcata si cu o pata alba pe ea. ◊ A sta ~ pe capul cuiva a deranja pe cineva (cu rugaminti insistente); a nu da pace cuiva. /<sl. lastunu

A OPARI ~esc tranz. 1) A trata cu un lichid fierbinte (pentru a steriliza, a curata etc.). ~ rufele. 2) (fiinte, parti ale corpului lor) A face sa capete arsuri de pe urma actiunii apei clocotite sau a altui lichid fierbinte. /<bulg. oparja, sb. opariti

PARURA ~i f. Obiect de podoaba, de obicei in forma de coronita, pe care il pun miresele pe cap. /<fr. parure

A RASUCI ~esc tranz. 1) (ate, franghii sarme etc.) A invarti in jurul lui insusi sau in jurul unui obiect; a suci de mai multe ori. ◊ ~ mustatile a suci capetele mustatilor pentru a le da o forma anumita. 2) (corpul sau parti ale corpului) A suci brusc intr-o parte; a intoarce. 3) A face sa se rasuceasca. /ras- + a suci

DECAPITA vb. I. tr. A taia capul cuiva, a executa (pe cineva) prin taierea capului. ♦ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. [< fr. decapiter, it., lat. decapitare].

pomeselnic, pomeselnice, s.n. (inv.) 1. fasie de panza; stergar (lung si ingust). 2. (reg.) val sau bucata de panza (alba, brodata), pe care le poarta femeile pe cap. 3. (inv. si reg.) scufie impodobita cu margele, panglicute colorate, fluturasi etc., purtata de femei cu portul popular, la sarbatori.

DECAPITA vb. tr. 1. a taia capul cuiva; a ucide; a executa un condamnat prin taierea capului. ◊ a separa capul bovinelor de corpul lor la abator. 2. (fig.) a suprima, a reduce la neputinta principalii sefi ai unui partid, ai unei bande etc. (< fr. decapiter)

timpla (-le), s. f. – Moalele capului, moiste. – Megl. timba. Lat. templa, prin confuzia tempus „timpla” cu templum (Puscariu 1730; REW 8635; Tiktin), cf. it. tempia, sicil. tempula, prov. templa, v. fr. temple. Pentru tempus „timpla”, cf. Benvenisti, Melanges Vendryes, Paris 1950, p. 56. Uz general. mai putin in V tarii (ALR, I, 13). In Trans. se foloseste uneori timpuri „pentru timpla”, der. normal de la tempus, tempǒra (Lacea, Dacor., II, 625).

virtiloi (-oaie), s. n. – (Banat) Scrinciob. De la *virti, forma simpla, nefolosita, a lui invirti, cf. virte-cap, virtecus, cu l expresiv. – Cf. virtelnic, adj. (giratoriu, care se invirteste); virtelnita, s. f. (depanatoare), mr. virtealnita, din sl. vreteno „fus” sau din bg. vratenica „depanatoare”, cu acelasi l.

BRIDA, bride, s. f. 1. Gaica prin care se petrece cordonul sau cu care se incheie o copca. 2. Piesa metalica in forma de „U”, care face legatura intre arcuri si osii. ♦ Piesa metalica in forma unei coroane circulare, care se aplica pe tuburi, la imbinarea lor; marginea rasfranta a capetelor tuburilor, servind la imbinarea acestora. 3. Fascicul de fibre conjunctive care se formeaza in organism ca urmare a unui proces de inflamatie. – Fr. bride.

ISIS (in mitologia egipteana), zeita a casatoriei, fiica lui Geb si a zeului Nut, sora si sotie a lui Osiris. Simbol al armoniei matrimoniale si al fidelitatii casnice a femeii fata de sotul ei, chiar si dupa moartea acestuia. Mai tarziu, I. devine zeita sapientala, posedand arta magiei si a tamaduirii si chiar a invierii din morti. Este reprezentata ca o femeie cu coarne de vaca si cu globul lunar pe cap, uneori cu fiul ei, Horus, in brate. Cultul ei a fost foarte raspandit in lumea greco-romana.

cobilita f., pl. e (bg. kobilica, dim. d. kobila, iapa; vsl. kobylica. V. cobila. Cp. cu iapa). Sud. Coromisla, paringa de dus greutati pe umar atirnindu-le de amindoua capetele ei. Constelatiunea Casiopeii. Cosas, lacusta mica (numita cobelita in Bucov.).

PLESUVIE, plesuvii, s. f. 1. Lipsa a parului de pe cap, ca urmare a caderii lui; boala care pricinuieste aceasta cadere; chelie. 2. Portiune a capului ramasa fara par; chelie. 3. Portiune a unui munte lipsita de vegetatie. – Plesuv + suf. -ie.

LAVALIERA ~e f. Cravata care se innoada in forma de funda, ale carei capete atarna in jos. [Sil. -li-e-] /<fr. lavalliere

MENDRE f. pl.: A-si face ~le a-si face de cap; a-si satisface capriciile. /Orig. nec.

RAMAS² ~sa (~si, ~se) v. A RAMANE ◊ ~ de capul meu (al tau, al lui etc.) ramas fara supraveghere; lasat sa actioneze dupa plac. Fata ~sa fata inaintata in ani si nemaritata. /v. a ramane

TRIFOLIOZA s.f. Boala toxica la oi cauzata de consumarea in prea mare cantitate a unor specii de trifoi si care se manifesta prin stomatita, salivatie si inflamarea capului si a membrelor. [Pron. -li-o-. / < fr. trifoliose].

gata, gate, s.f. 1. (reg.) panglica sau baiera impletita la capatul cositelor pentru a le putea innoda in jurul capului. 2. pofta.

LAVALIERA s.f. Cravata innodata ca o funda si cu capetele lasate in jos. [Pron. -li-e-. / < fr. lavalliere].

BLANC (RAS el-BIAD), cel mai nordic cap al Africii, la N de Bizerta (Tunisia), situat la 37º20’ lat. N si 9º51’ long. E.

HERAKLES (HERCULE), in mitologia greaca, cel mai de seama erou, inzestrat cu o forta fizica neobisnuita. Fiu al lui Zeus si al muritoarei Alcmene. La porunca regelui Euristeu al Argosului, si pentru a ispasi pacatul de a-si fi omorat sotia si copiii, H. indeplineste cele 12 munci (incercari) din care iese victorios. De pe rugul pe care si-l ridicase, pentru a scapa de chinurile pricinuite de camasa otravitoare cu filtrul magic trimisa de sotia sa Deianeira, H. a fost inaltat de zei in Olimp, dobandind nemurirea. Aici se va casatori cu Hebe. Muncile lui H.: uciderea prin sugrumare a Leului din Nemeea; uciderea Hidrei din Lerna; prinderea si aducerea, de viu, pe umeri, a mistretului de pe muntele Erymanthos; prinderea caprioarei cu copite de arama si coarne de aur; curatarea grajdurilor regelui Augias; omorarea pasarilor daunatoare de pe lacul Stymphalos; prinderea taurului din Creta; imblanzirea iepelor antropofage ale regelui Diomede; rapirea cingatorii reginei Amazoanelor; aducerea cirezilor de boi ale lui Geryoneus si omorarea acestuia; furtul merelor de aur din gradina Hesperidelor; aducerea din Infern a cainelui cu trei capete Cerber, si inapoierea acestuia lui Hades.

CONCI, conciuri, s. n. Coc². ♦ (Reg.) Cerc de lemn, de lana impletita etc., invelit in panza sau intr-o impletitura de par, pe care, in unele regiuni de la tara, il poarta femeile maritate pe crestetul capului, sub basma. – Din magh. konty.

AC s. 1. ac cu gamalie = (pop.) bold, spelca, (reg.) bumbusca; ac de cap = ac de par, (pop.) spelca; ac de par v. ac de cap. 2. (la albine) (pop.) bold. 3. minutar. (~ele ceasornicului.) 4. macaz, (reg.) schimbator. (~ feroviar.) 5. (TEHN.) ac obturator v. poantou.

PRASTAVALA s. f. (Reg., in expr.) De-a prastavala = rostogolindu-se peste cap; de-a berbeleacul. – Postverbal al lui prastavali.

BOGOTA (SANTA FE DE BOGOTA), cap. Columbiei situata in partea centrala a tarii, la 2.660 m alt.; 5,71 mil. loc. (1990, cu suburbiile). Nod de comunicatii pe autostrada pan-americana. Aeroport international (el Dorado). Pr. centru comercial, financiar, politic si cultural al tarii. Fabrici textile, alim., de incalt., producatoare de ciment. Anvelope, ingrasaminte chimice, montaj automobile. Universitate (1536). Colegiul national San Bartolome (1604). Academie de stiinte. Monumente: bisericile La Conception (sec. 16) si San Francisco (sec. 16-17). Muzee. Intemeiat in 1538 de conchistadorii spanioli sub conducerea lui G. Jimenez de Quesada. Din 1819, cap. Rep. Federative Marea Columbie, iar din 1830 cap. a Noii Granada (care a luat, in 1886, numele de Columbia).

Hecate, divinitate misterioasa, identificata adeseori cu Artemis. Era fiica lui Perses si a Asteriei. La inceput, Hecate era considerata drept o divinitate binevoitoare, care impartea oamenilor felurite binefaceri: prosperitate, victorie, succese etc. Mai tirziu ea trece drept o divinitate care cirmuieste lumea subpaminteana si, in aceasta calitate, este protectoarea vrajilor, a descintecelor si a tuturor manifestarilor legate de magie. Statuia ei, infatisind o femeie cu trei capete, se afla la toate raspintiile drumurilor – locuri socotite prin excelenta potrivite pentru magie – fapt pentru care era denumita si Trivia.

HIPOCAMP, hipocampi, s. m. 1. Animal fabulos, din mitologie, cu cap de cal, cu doua picioare si cu coada de peste, care tragea carul lui Neptun. 2. (Iht.) Mic peste marin cu capul asemanator cu cel al calului; cal-de-mare, calut de mare (Hippocampus hippocampus). – Din fr. hippocampe.

SMOC, smocuri, s. n. 1. Manunchi de par sau de pene pe care il au unele animale pe urechi, pe cap, la coada etc. 2. Cantitate de fire (de par, de lana, de iarba etc.) care se poate prinde sau smulge deodata cu mana sau (de catre animale) cu gura. – Cf. scr. smotak.

PRESUPUNERE s. 1. (inv. si pop.) prepus. (Tot felul de ~ ii trec prin cap.) 2. banuiala, ipoteza, prezumtie, supozitie, (rar) presupus. (~ lui s-a adeverit.) 3. v. ipoteza.

COROANA ~e f. 1) Cerc impletit din flori sau frunze, care serveste drept podoaba pentru cap. 2) Cununa de flori care se pune la mormantul cuiva. 3) Podoaba in forma de cerc, facuta din metal pretios, impodobita cu pietre scumpe si purtata pe cap de monarhi, ca semn al demnitatii lor. 4) fig. Forma monarhica de guvernamant; monarhie. 5) Totalitate a ramurilor unui copac. 6) Partea vizibila a dintelui la om. 7) Invelis de metal sau din alt material, in care se imbraca un dinte cariat dupa ce a fost tratat. 8) Marginea superioara a copitei la cal. 9) mat. Suprafata cuprinsa intre doua cercuri concentrice. 10) (in unele tari) Unitate monetara. 11) : ~ solara partea exterioara incandescenta a Soarelui, care se vede ca o aureola in timpul eclipselor totale. 12) : ~ boreala constelatie din emisfera nordica. /<lat. corona

CEFALEE s.f. Cefalalgie. [Pron. -le-e. / < fr. cephalee, cf. gr. kephale – cap].

ETAJ s.n. 1. Fiecare dintre partile unei cladiri care se gasesc intre planseurile de deasupra parterului; cat. 2. Nume dat unor lucruri, unor obiecte dispuse unul peste altul. ♦ (Spec.) a) Fiecare dintre etapele rezultate din impartirea variatiei de viteza sau de presiune a fluidului intr-o masina termica; b) partea unei masini termice in care se produce aceasta variatie; c) partea unui amplificator electric unde are loc una dintre amplificarile pe care acesta le realizeaza; d) (poligr.) subdiviziunea orizontala a capului unei tabele. 3. Succesiune de terenuri care corespunde in timp unei varste geologice. 4. Etaj de vegetatie = element structural al unui arboret constand din totalitatea arborilor ale caror coroane se situeaza la o anumita inaltime, formand un strat distinct. [< fr. etage].

ETAJ s. n. 1. fiecare dintre partile unei cladiri care se gasesc intre planseurile de deasupra parterului; cat. 2. nume dat unor lucruri, unor obiecte dispuse unul peste altul. ◊ (spec.) a) fiecare dintre etapele rezultate din impartirea variatiei de viteza sau de presiune a fluidului intr-o masina termica; b) partea unei masini termice in care se produce aceasta variatie; c) partea unui amplificator electric unde are loc una dintre amplificarile pe care acesta le realizeaza; d) (poligr.) subdiviziunea orizontala a capului unei tabele. 3. succesiune de terenuri corespunzand in timp unei varste geologice. 4. ~ de vegetatie = strat de vegetatie intr-o biocenoza, determinat de modificarea regimului termic si hidric in functie de altitudine. (< fr. etage)

CONSTANTIN Cel MARE (Flavius Valerius Constantinus), imparat roman (306-337). Infringind pe Maxentiu (312) si pe Liciniu (324) a devenit suveran al intregului Imp. Roman. A desavirsit reformele politice, militare si sociale initiate de Diocletian, perfectionind sistemul dominatului; a facilitat consolidarea crestinismului ca religie de stat (edictul de toleranta de la Milano, si convocarea primului conciliu ecumenic de la Niceea, 325). A intarit Limesul dunarean si a mutat cap. imp. la Constantinopol (330), oras fundat de el.

Harpyae, genii inaripate din generatia preolimpienilor, fiicele lui Thaumas si ale oceanidei electra (intr-o alta varianta, ale lui Gaea). Erau considerate, in general, trei la numar: Aello, Celaeno si Ocypete si aveau infatisarea unor pasari de prada cu capete de femei. Din unirea uneia dintre ele cu Zephyrus, s-au nascut Xanthus si Balius – caii lui Achilles – precum si caii dioscurilor. Harpiile erau supranumite „rapitoarele”, deoarece se credea ca rapeau copiii si sufletele mortilor. Din porunca Herei ele au spurcat bucatele ce se aflau in fata nefericitului rege Phineus. Acesta a cerut ajutorul boreazilor (Zetes si Calais), care le-au biruit si le-au pus pe fuga. Harpiile intervin si in legenda regelui Pandareos, rapindu-i fetele (v. si Pandareos).

ALIFATIC, -A, alifatici, -ce, adj. (Despre substante chimice organice) care este format din atomi de carbon legati intre ei in forma de lant liber la ambele capete. – Din germ. aliphatisch.

BASMA, basmale, s. f. Bucata de panza sau de matase (colorata), folosita de femei pentru a-si inveli capul, spre a lega si a duce in ea ceva, ca batista etc. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) basma curata= a scoate (pe cineva) nevinovat. A iesi (sau a scapa) basma curata= a scapa cu bine dintr-o incurcatura. [Var.: (inv.) basma s. f.] – Din tc. basma.

GLAMNICA, glamnice, s. f. (Pop.) Servet rasucit in forma de colac, pe care il pun femeile pe crestet cand cara pe cap greutati. – Din bg. glavnik.

HOLENDRU, holendre, s. n. 1. Filtru pentru vin, constand dintr-un vas cu fundul alcatuit din saci de filtrare. 2. Denumire generica data unor instalatii de rafinare, de inalbire, de spalare etc., mai ales in industria hartiei. 3. (In forma holender) Piulita care strange doua capete de teava, insurubandu-se intr-unul din ele. 4. Masina folosita la operatiile de cojire, slefuire si polizare a cerealelor in procesul de fabricatie a crupelor. [Var.: holender s. n.] – Din germ. Hollander.

OBLANIC, oblanice, s. n. (Reg.) Suport facut dintr-o bucata de panza incolacita, pe care femeile il pun pe crestet cand poarta greutati pe cap. – Din scr. oglavnik.

STOARCE, storc, vb. III. Tranz. 1. A presa, a strange un lucru pentru a scoate (o parte din) lichidul pe care il contine; spec. a rasuci in sens contrar capetele unui material textil pentru a face sa iasa o parte din lichidul cu care este imbibat. ◊ Expr. A stoarce (pe cineva) de puteri (sau de vlaga) = a face (pe cineva) sa-si epuizeze puterile; a slei, a secatui, a istovi de puteri. (Fam.) A-si stoarce creierii = a se gandi profund, a se framanta pentru a gasi o solutie. 2. A scoate, a extrage lichidul, sucul care imbiba un lucru. ◊ Expr. A stoarce lacrimi = a face pe cineva sa planga. 3. Fig. A obtine un profit, a lua un bun prin constrangere sau viclenie; a smulge. 4. Fig. A obtine ceva cu mare efort. [Perf. s. storsei, part. stors] – Lat. extorquere.

CEALMA ~le f. (in unele tari orientale) Acoperamant pentru cap format dintr-o fasie de stofa care se infasoara in jurul capului. /<turc. calma

A PAZI ~esc tranz. 1) (persoane, lucruri, bunuri materiale etc.) A avea in paza; a lua sub ocrotire; a supraveghea; a veghea; a proteja; a ocroti; a apara. 2) rar (reguli, norme, legi etc.) A traduce cu strictete in viata; a indeplini intocmai; a respecta. 3) inv. (persoane) A urmari pe ascuns. 4) (persoane, lucruri) A apara pe toate caile (punand la adapost); a feri. ◊ Pazea! fereste! da-te la o parte. De-ar sti omul ce-ar pati, dinainte s-ar pazi de-ar sti omul ce primejdie il asteapta, s-ar feri la timp de ea. ~ ca lumina ochilor (sau ca ochii din cap) a pastra cu multa grija, cu sfintenie (ca pe un lucru sfant). A lua la trei pazeste a dojeni aspru; a lua la trei parale. /<sl. paziti

ZGRIPTOR ~i m. 1) Pasare sedentara rapitoare asemanatoare cu vulturul, dar de talie mai mare. 2) inv. Simbol reprezentand o astfel de pasare, care era imprimat pe o stema. 3) inv. Moneda austriaca de argint, avand imprimata pe o parte a ei imaginea unei astfel de pasari cu doua capete. 4) (in basme) Fiinta inchipuita ca o pasare uriasa cu doua capete. /cf. ngr. ghrips

CEFALOTRIPSIE s.f. (Med.) Operatie care are ca scop zdrobirea capului fatului in pantecele mamei, pentru a facilita scoaterea lui. [Gen. -iei. / < fr. cephalotripsie, cf. gr. kephale – cap, tripsis – zdrobire].

ENCEFAL s.n. Totalitatea centrilor nervosi centrali care se gasesc in cutia craniana; creier. [Pl. -luri, -le. / < fr. encephale, cf. gr. en – in, kephale – cap].

CASCA s. f. 1. acoperamant de cap din metal usor, dar rezistent, pe care il poarta militarii in lupta, unii sportivi sau muncitorii, scafandrii si cosmonautii pentru protejarea capului. ♦ ~asti albastre = trupe ONU aflate in zone de conflict. ◊ acoperamant de cap din cauciuc, la inotari pentru a nu-si uda parul. 2. dispozitiv metalic in forma de caciula, servind la uscatul parului. 3. dispozitiv din unu sau doua receptoare fixate pe urechi pentru ascultarea transmisiunilor radiofonice sau telefonice. (< fr. casque)

AMESTEC, amestecuri, s. n. 1. Reunire de lucruri diverse; complex format din elemente diferite. ♦ (Chim.) Produs obtinut prin punerea laolalta a mai multor substante. 2. Interventie intr-o afacere; participare (neceruta sau fortata) la treburile sau relatiile altora. Toti intorsesera capetele, mirati de amestecul unui strain in conversatia lor (REBREANU). ◊ Expr. A avea (vreun) amestec = a juca un rol intr-o afacere, a avea legatura cu cineva sau ceva. ♦ (Inv. si arh.) Intriga. – Postverbal al lui amesteca.

CACUS (in mitologia romana), hot faimos, fiul lui Vulcan. Creatura monstruoasa, este reprezentat cu trei capete scotind flacari pe gura. Dupa o traditie, a fost sugrumat de Herakles, caruia ii furase vitele in timp ce acesta dormea. Simbolizeaza hotia si pe cei mai indeminatici hoti.

QUIDQUID DelIRANT REGES, PLECTUNTUR ACHIVI (lat.) orice le trazneste prin minte regilor se abate pe capul grecilor – Horatiu, „Epistulae”, I, 2, 14. Oamenii simpli au de suferit de pe urma nechibzuintei monarhilor.

ACARIAN, acarieni, s. m. (La pl.) Arahnide mici, cu capul, toracele si abdomenul de obicei nediferentiate, unele dintre ele fiind purtatoare de germeni ai unor maladii grave; (si la sg.) animal din acest ordin. [Pr.: -ri-an] – Din fr. acariens.

CAUC¹, cauce, s. n. 1. Potcap purtat de calugari. 2. Acoperamant de cap, inalt si rotund, facut din pasla, pe care il purtau in trecut boierii si, uneori, femeile. – Din tc. kavuk.

CUCUIAT ~ta (~ti, ~te) 1) (despre pasari) Care are un mot in varful capului; motat. 2) (despre animale cornute tinere) Carora incep sa le rasara coarnele. [Sil. -cu-iat] /cucui + suf. ~at

IERUNCA ~ci f. Pasare de talia unei ciori, cu mot pe cap si cu penaj rosiatic punctat, vanata pentru carnea ei gustoasa. / Cuv. sl.

PARANTEZA ~e f. 1) lingv. Semn de punctuatie constand din doua arcuri de cerc puse unul la inceputul cuvantului sau textului ce se izoleaza din anumite motive (explicatie, completare etc.), iar altul la sfarsitul lui. ◊ ~ patrata paranteza constand din doua linii indoite la capete una spre alta. 2) fig. Digresiune in cadrul unei comunicari. ◊ In ~ printre altele. 3) mat. Semn care se pune inaintea si la sfarsitul unei expresii algebrice, aratand ca o operatie se refera la intreaga expresie. /<fr. paranthese

BERETA s.f. 1. Acoperamant de cap, moale, rotund si plat, fara cozoroc, pe care il poarta mai ales marinarii. 2. Basca. [Var. beret s.n. / < fr. beret, it. berretta].

CEFALOTRIPSIE s. f. operatie de zdrobire a capului fatului in pantecele mamei pentru a facilita scoaterea lui. (< fr. cephalotripsie)

BASMA, basmale, s. f. 1. Bucata de panza sau de matase (colorata), care se intrebuinteaza de femei pentru a-si inveli capul sau spre a lega si a duce in ea ceva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) basma curata = a scapa (pe cineva) de o invinuire. A iesi (sau a scapa) basma curata = a scapa cu bine dintr-o incurcatura. 2. (Reg.) Batista. [Var.: (inv.) basma s. f.] – Tc. basma.

BOCCEA, boccele, s. f. 1. Legatura care contine diverse obiecte asezate intr-o panza ale carei capete se innoada crucis. 2. (Inv.) Sal mare pe care il purtau femeile pe spate. – Tc. bohca.

CHAMBERLAIN [tʃæmbəlein] 1. Joseph C. (1836-1914), om politic si diplomat britanic, Membru al Partidului Liberal Unionist. Ministru al coloniilor (1895-1903), promotor al expansiunii britanice in Africa sub lozica: „Africa engleza de la Suez la cap”. 2. Sir Joseph Austen C. (1863-1937), om politic conservator. Fiul lui C. (1). Ministru de Externe (1924-1929); a avut un rol important in negocierea Pactului de la Lucarno (1925). Premiul Nobel pentru pace (1925). 3. Arthur Neville (1869-1940), om politic conservator britanic. Fiul lui C. (1). Prim-ministru al guvernului de uniune nationala (1937-1940); a dus o politica de conciliere fata de Germania nazista, fiind unul dintre principalii promotori ai Acordului de la Munchen (sept. 1938).

CAUC¹, cauce, s. n. 1. Potcap purtat de calugari. 2. (Inv.) Acoperamant de cap, inalt si rotund, facut din pasla, pe care il purtau unii boieri si femeile. – Tc. kauk.

Gyges (sau Gyes), monstru cu cincizeci de capete si o suta de brate, unul dintre fiii lui Uranus si ai lui Gaea (v. si Gaea). A luptat alaturi de fratii lui impotriva olimpienilor si a fost pravalit in Tartarus.

BLANC¹ s. n. 1. Piele tabacita, supla si elastica, folosita in marochinarie. 2. Fasie de material insensibil adaugata la capetele bobinelor de film sau de banda magnetica pentru a le proteja. – Din germ. Blank.

CACIULA, caciuli, s. f. 1. Obiect confectionat din blana de oaie sau de alt animal si care serveste la acoperirea capului. Buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula (de pe cap) = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu; a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (Bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. Om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ Partea superioara a ciupercii. – Cf. alb. kesul'e.

MORUN, moruni, s. m. Specie de peste din familia sturionilor, cu corpul masiv, gros, ajungand pana la lungimea de 4 m, cu capul mic, cu botul triunghiular, apreciat pentru carnea si icrele lui negre (Huso huso). [Var.: moron s. m.] – Din bg. moruna.

COARDA¹ ~e f. 1) Fir elastic, flexibil, care, fiind fixat la instrumente muzicale (vioara, pian etc.), produce oscilatii acustice; struna. ~ de chitara. ◊ Orchestra de ~e orchestra alcatuita din instrumente muzicale cu coarde. A intinde ~a pana se rupe a intrece masura in ceva. 2) Segment de dreapta care uneste doua puncte ale unei curbe plane, fara a o intersecta. 3) Sfoara care leaga bratele unui ferastrau cu rama, pentru a tine intinsa panza. 4) Sfoara avand la capete doua manere, cu care se joaca copiii sarind peste ea sau se foloseste in unele exercitii sportive. 5) pop. Tesut conjunctiv, membranos, alb-sidefiu, rezistent, care leaga muschii de oase; tendon. ◊ ~ele vocale cele doua membrane simetrice ale laringelui, a caror v******e produce vocea. 6) Curbura gatului la cal (acoperita de coama). 7) Ramura din tulpina vitei de vie. 8) Suvita de sirop de zahar sau de dulceata prea tare legat. [G.-D. coardei; Sil. coar-da] /<lat. chorda

TURCA¹ ~ci f. 1) Betisor ascutit la ambele capete pentru a putea sari cat mai departe la lovirea lui cu un alt bat. 2) Joc pentru copii cu acest betisor. A se juca de-a ~ca. [G.-D. turcii] /< ucr., rus. turka

CACIULA, caciuli, s. f. 1. Acoperamant pentru cap facut din blana de oaie sau de alt animal. Buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu, a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (Bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. Om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ Partea superioara a ciupercii. – Comp. alb. kesul'e.

VAL, valuri, s. n. 1. (Adesea fig.) Bucata de tesatura fina, de obicei transparenta, pe care si-o pun femeile pe cap sau cu care isi invaluie corpul ori o parte a lui. *Expr. A i se pune (sau a i se lua cuiva) un val (de) pe ochi = a inceta (sau a incepe) sa vada, sa judece limpede, sa inteleaga ceva. 2. (Anat.; in sintagma) Valul palatului = portiunea musculara care continua, in partea posterioara a cavitatii bucale, palatul tare (dur) si care se termina cu omusorul. 3. (Bot.; in compusul) Valul-miresei = planta erbacee anuala, mica, cu flori lineare (Gypsophila muralis). – Din lat. velum. Cf. fr. voile.

A INSUFLETI ~esc tranz. 1) A face sa se insufleteasca; a inflacara; a entuziasma; a antrena; a electriza; a exalta; a anima. 2) (personaje din basme) A inzestra cu suflet; a face sa capete viata. 3) fig. A transforma din mohorat in vesel, stralucitor. Soarele ~ea livada. [Sil. -su-fle-] /in + suflet

PISTIL s.n. 1. Organ de reproducere femel la plantele fanerogame, format din frunze modificate; gineceu (2). 2. Piesa cilindrica de metal, de portelan etc., avand o umflatura la unul din capete, cu care se zdrobesc substantele in motor; pisalog. [Pl. -luri, -le. / < fr. pistil].

bour m. (lat. bubalus, bivol, de unde s’a facut bualu, buaru, apoi buar, buor, boor si bor, iar azi bour, ca nour si nor din nubilum. V. bivol 1). 1) Un fel de bou salbatic (bos urus) care traia in mare numar pin codrii din centru Europei si pin Moldova. Ultimu a fost omorit la 1627 in Polonia. Romanii, dupa Germani, il numeau urus, iar Cezar (B. G. VI, 28) zice ca pe timpu lui erau multi bouri in codru care se intindea din Bavaria pina in Dacia (Hercynia silva). Adeseori a fost confundat cu zimbru (care traia si el pe la noi). Marca Moldovei si a Mecklemburgului era un cap de bour. 2.) Danga (pe care era gravat un cap de bour) cu care se insemnau vitele, criminalii stilpii si copacii de hotar. 3.) Copac lasat ca semn de hotar intr’o padure. 4) Bir pe vin (pin insemnarea butoaielor cu dangaua cu capu de bour). 5) Trans. (bor). Melc (pin aluz. la coarne). Adj. Vechi. (Dos. Nec.). Coarne boure, coarne curbe si mari (de ex., ca cele de cerb).

Geryon (sau Geryones), fiul lui Chrysaor si al Callirrhoei, era un monstru cu trei capete si trei trupuri unite. Locuia in insula Erythia, unde avea nenumarate cirezi de boi. La porunca lui Eurystheus, Heracles l-a ucis pe Geryon si i-a luat cirezile, ducindu-le cu el in Grecia (v. Heracles).

BOCCEA, boccele, s. f. 1. Pachet cu diverse obiecte casnice marunte puse intr-o panza, ale carei capete se leaga crucis; boccealac. 2. (Inv. si reg.) Sal mare pe care il purtau femeile pe spate. – Din tc. bohca.

INTINS², -A, intinsi, -se, adj. 1. Incordat, lungit (prin tragere de unul sau de ambele capete). 2. Desfasurat in lungime sau pe toata suprafata. ◊ Loc. adv. Cu brate(le) intinse = cu mare dragoste. Cu panzele intinse = (despre ambarcatii) cu panzele desfasurate. ♦ (Despre corturi; p. ext. despre tabere) Asezat, fixat. 3. (Despre piei, tesaturi etc.) Fara creturi sau indoituri; netezit, neted. 4. (Despre mers, zbor etc.; adesea adverbial) Care duce direct la tinta; p. ext. incordat, grabit, zorit². 5. (Despre elemente care formeaza un sir) Care prezinta o succesiune neintrerupta. 6. Cu suprafata mare, vast. ◊ Loc. adv. Pe scara intinsa = in proportii foarte mari. – V. intinde.

PASAREA, -ICA, pasarele, s. f. Diminutiv al lui pasare; pasaruica. ◊ Expr. (Fam.) A avea (o) pasarica (sau pasarele) la cap (sau, rar, sub palarie) = a fi nebun, a fi trasnit; a avea idei ciudate, bizare, excentrice. – Pasare + suf. -ea, -ica.

PATRIARH, patriarhi, s. m. 1. Cel mai inalt rang in ierarhia unora dintre Bisericile ortodoxe autocefale; persoana care detine acest rang. 2. (In Vechiul Testament) Fiecare dintre capii de familie conducatori (spirituali si politici) ai poporului evreu, predecesori ai lui Moise; p. ext. nume dat unor personaje venerabile din Biblie. 3. Barbat in varsta, cu rol de sef al familiei in comunitatea gentilica. ♦ Fig. Batran venerabil, cu numerosi descendenti. [Pr.: -tri-arh] – Din sl. patrijarhu, ngr. patriarhis.

capSA ~e f. 1) Dispozitiv alcatuit din piese care se imbuca una in alta, utilizat la incheierea unor obiecte de imbracaminte. 2) Inel de metal cu care se intaresc marginile unei gauri pentru sireturi. 3) Dispozitiv pentru aprinderea unei incarcaturi explozive. ~ detonanta. 4) Piesa din sarma rasucita care serveste la fixarea mai multor hartii impreuna. 5) el. Rondela izolata de soclul becului, care face legatura cu unul dintre capetele filamentului. /<lat. capsa, germ. Kapsel

GONDOLARE s.f. Actiunea de a gondola si rezultatul ei. ♦ Curbare a unor elemente de mobila (spatar, brate etc.) in forma capetelor gondolelor venetiene. [< gondola].

PRIBOI¹, priboaie, s. n. 1. Unealta de otel in forma de bara, cu un capat conic, care serveste, de obicei, la perforarea sau la largirea gaurilor materialelor metalice; dorn. 2. Bat lung, terminat la unul dintre capete cu un fel de maciulie, cu care se bat icrele pentru a le curata de pielite. 3. Planta erbacee cu frunze placut mirositoare si cu flori rosii sau albe (Geranium macrorrhizum). 4. (Reg.) Numele unui dans popular; melodie dupa care se executa acest dans. – Din scr. priboj.

GARDINA ~i f. 1) (la butoaie) Santulet transversal la capetele doagelor in care se fixeaza fundul. 2) Portiunea de doaga cuprinsa intre capatul ei de sus si santuletul transversal. 3) rar Bor la palarie. /<germ. Gargel

BERBECAT, -A, berbecati, -te, adj. (Despre capul unui animal) Cu fruntea bombata ca a berbecului; (despre botul sau fruntea lui) cu profil convex. – Din berbec + suf. -at.

Argus 1. Monstru fabulos, nascut din Agenor (sau Arestor). Avea o suta de ochi, din care, atunci cind dormea, se inchideau doar o parte, ceilalti raminind deschisi. A fost pus de Hera s-o pazeasca pe Io (v. si Io), care fusese metamorfozata in vaca. Ca sa-si scape iubita, Zeus l-a trimis pe Hermes sa-l ucida pe temutul ei paznic. Dupa o legenda, Argus ar fi fost omorit de o piatra aruncata de la distanta de Hermes; dupa alta, i s-ar fi taiat capul, dupa ce zeul l-a adormit mai inainte cintindu-i cu fluierul lui Pan. Dupa moarte, se spunea ca Hera a semanat cei o suta de ochi ai lui Argus pe coada paunului, pasare care ii era dedicata. 2. Fiul lui Phrixus. A construit, cu ajutorul Athenei, corabia Argo (v. si Argo).

GARGAUN, gargauni, s. m. 1. Viespe mare, de padure, cu ac foarte veninos, care produce un puternic zgomot specific atunci cand zboara; barzaun (Vespa crabro). 2. Fig. (La pl.) Pretentii nejustificate, fumuri. ◊ Expr. A fi cu (sau a avea) gargauni in (sau la) cap = a avea idei ciudate, anormale, extravagante; a fi extrem de increzut. A scoate (cuiva) gargaunii (din cap) = a face (pe cineva) sa renunte la ideile ciudate, anormale, extravagante pe care le are. [Var.: gargaune s. m.] – Et. nec.

NISETRU, nisetri, s. m. Peste mare, rapitor, cu corpul alungit si indesat, avand pe laturi si pe spate placi cornoase, cu capul mic si botul scurt, lat si rotunjit, pretuit pentru carnea si pentru icrele lui (negre). (Acipenser guldenstaedti). – Din bg. nesetar, esetar.

SIRENA s. f. I. 1. (mit.) fiinta fabuloasa cu cap de femeie si trup de peste sau de pasare, care ademenea, prin cantecele ei, pe corabieri in locuri primejdioase, unde acestia isi gaseau moartea. 2. (fig.) femeie seducatoare. II. 1. aparat emitator de sunete de mare intensitate, cu care se dau semnalele in fabrici, in navigatie etc. sau in cazuri de alarma. 2. aparat in laborator pentru masurarea inaltimii sunetelor. (< fr. sirene, it. sirena, lat. siren)

RIO DE ORO, protectorat spaniol in N Africii situat intre Atlantic si terit. de azi al Mauritaniei. cap.: Villa Cisneros, azi Dackhla. Cucerit de spanioli (1885) a format (1958) impreuna cu terit. Saguia el Hamra prov. Sahara, care din 1976 apartine Marocului. V. si Sahara Occidentala.

IMPUIA, impuiez, vb. I. Tranz. (in expr.) A impuia capul (sau urechile) cuiva = a face sa intre in mintea cuiva o idee, insistand asupra ei; a ameti pe cineva cu vorbaria. [Pr.: -pu-ia. – Prez. ind. si: (reg.) impui] – In + pui.

LAVALIERA, lavaliere, s. f. 1. Cravata lata innodata in forma de funda, ale carei capete, scurte, atarna in jos. 2. Microfon care se ataseaza la rever sau la buzunar. [Pr.: -li-e-] – Din fr. lavalliere.

CHelIE ~i f. 1) Cadere totala sau partiala a parului de pe cap, provocata de diferite boli; plesuvie; calvitie. 2) Portiune a capului de pe care a cazut definitiv parul; plesuvie. [Art. chelia; G.-D. cheliei; Sil. -li-e] /chel + suf. ~ie

MANDRINA ~e f. 1) Dispozitiv pentru fixarea pieselor de prelucrat sau a uneltelor cu ajutorul carora se executa operatii de prelucrare. 2) Unealta de perforat prin lovire constand dintr-o bara de otel, ascutita la unul din capete; dorn; priboi. 3) Sarma care se introduce in interiorul instrumentelor inelare sau tubulare pentru a le destupa. /<fr. mandrin

SABIE sabii f. 1) Arma alba constand dintr-o lama lunga de otel, ascutita la varf si pe una dintre laturi, si dintr-o garda si un maner. ◊ ~a lui Damocle pericol ce ameninta in permanenta pe cineva. A pune sub ~ (sau a trece sub ascutisul ~ei) a omori; a ucide. A pune mana pe ~ a incepe lupta. A-si pune capul (sanatos, teafar) sub ~ a-si cauza singur o nenorocire, un necaz. 2) Arma sportiva cu lama lunga si flexibila, folosita la scrima. 3) v. SABITA II. [G.-D. sabiei; sil. -bi-e] /<sl. sablja

cocioc (cociocuri), s. n. – 1. Mlastina. – 2. cap, capat. Origine necunoscuta. Pare a fi un cuvint expresiv, bazat pe o reduplicare a lui cioc; insa aceasta explicatie nu se potriveste cu primul sens. DAR propune o legatura cu rus. kocka „grind intr-o regiune mlastinoasa”.

mununa (-ni), s. f. – (Trans., Maram.) Coroana de flori purtata pe cap de fete. Origine necunoscuta. Daca-i o deformare din cununa, nu se intelege mecanismul ei.

jidan s. m. [At: NEGRUZZI, S. I, 324 / V: (reg.) jadan, judan / Pl: jidani / E: jid + -an] 1. (Pop.; prt) Evreu. 2. (Prt) Termen injurios la adresa evreilor. 3. (Pop.; is) jidan botezat Crestin cu apucaturi rele. 4. (Pop.; ie) A avea cap de jidan A umbla cu inselaciuni. 5. (Pop.; ie) Parca se bat jidanii la gura lui Se spune despre cineva care vorbeste repede si nedeslusit. 6. (Pop.; ie) Cand vor iesi jidanii la secera Niciodata. 7. (Ent.; reg.) Jidov (8). 8. (Orn.) Corb-de-noapte

PORT LOUIS [po:t luis], capitala statului Mauritius, situata in NV ins. Mauritius, la poalele vulcanului Peter Both (826 m); 144,3 mii loc. (2000). Pr. centru politic, economic si cultural al tarii. Port la Oc. Indian (a fost pr. punct de escala intre Europa si Asia pana la deschiderea Canalului Suez). Aeroporturile Plaisance si Plaines des Roches. Rafinarie de petrol. Santier naval. Fabrici de ingrasaminte chimice, de zahar, tigarete, rom. de prelucr. a cafelei si a aloei. Universitate (1965). Muzeu de istorie naturala (1880); Muzeu de arta. Citadela (1838); catedrala romano-catolica Saint Louis (sec. 19) si catedrala anglicana Saint James (sec. 19). Fundat in 1735 (ca loc de escala pentru vasele care ocoleau capul Bunei Sperante) de guvernatorul francez Mahe de la Bourdonnais, care i-a atribuit numele lui Ludovic al XV-lea (Louis), a devenit (1810) centru ad-tiv al coloniei britanice Mauritius, iar din 1968 capitala statului independent Mauritius.

CAPETEA, capetele, s. f. Parte a fraului alcatuita din curelele care trec peste capul si botul calului si ale carei capete inferioare sunt prinse de inelele zabalei. [Var.: (reg.) capitea s. f.] – Refacut din capetele (pl. lui capetel) + suf. -ea.

PERNA, perne, s. f. 1. Obiect confectionat din doua bucati dreptunghiulare sau patrate de tesatura de bumbac, lana etc., cusute intre ele, avand in interior fulgi, lana, puf etc., si pe care, de obicei, cineva isi pune capul cand se culca. ◊ Perna electrica = obiect in forma de perna (1) plata, in care se gasesc rezistente electrice izolate si releuri de protectie, intrebuintat ca termofor. Perna de calcat = ustensila auxiliara asemanatoare cu perna (1), care se foloseste la calcatul obiectelor de imbracaminte, in special al manecilor, pieptilor, umerilor. 2. Obiect de tapiterie format dintr-un fel de sac umplut cu par, cu iarba-de-mare etc., adesea prevazut cu arcuri, care se asaza pe scaune, pe bancile unui automobil etc. 3. (In sintagma) Perna de aer = curent de aer antrenat intre doua suprafete aflate in miscare relativa si care serveste ca lubrifiant. [Var.: (pop.) perina s. f.] – Din scr. perina.

MEMORIE s. 1. (pop.) tinere de minte, (fig.) cap. (Are o ~ fantastica.) 2. (TEHN.) memorator. (~ la computer.) 3. v. amintire. 4. amintire, (inv.) pamente. (Au ciocnit in ~ lui.)

LANT ~uri n. 1) Obiect constituit dintr-un sir de verigi, asamblate consecutiv intre ele si folosit pentru legare, suspendare, tractiune etc. 2) Unealta constituita din mai multe vergele metalice puse cap la cap si folosita la masurarea pamantului. 3) fig. Succesiune de elemente omogene; sir; rand; serie. ◊ ~ de munti sistem muntos; sir de munti. Reactie in ~ succesiune de reactii elementare, care continua de la sine, una din alta. A se tine ~ a urma unul dupa altul fara intrerupere. In ~ in sir continuu. /<bulg. lanec

A PLIA ~ez tranz. 1) (haine, tesaturi etc.) A face sa capete forma de pliuri; a inzestra cu pliuri; a cuta. 2) (obiecte) A indoi in parti, suprapunandu-le intr-un anumit fel; a impaturi. /<fr. plier

SFINX¹ ~csi m. 1) (in mitologia greaca si egipteana) Monstru fabulos cu corp de leu, cap de om si aripi de vultur, care ucidea calatorii, cand nu rezolvau enigma pe care le-o propunea. 2) Monument de piatra reprezentand acest monstru. 3) fig. Persoana enigmatica, greu de inteles. /<lat., fr. sphinx

coroana (coroane), s. f. – Podoaba pentru cap in forma de cerc, cununa. – Var. (inv.) corona. Lat. corona (sec. XVII). Este dublet al lui cununa. Este posibil sa fi intrat in rom. indirect, cf. ngr. ϰορώνη, mag. korona, bg., pol., rus. korona. – Der. (in)corona, vb. (a pune coroana), sec. XVII; coronatie, s. f. (inv., incoronare); coronament, s. n. (cornisa), din fr. couronnement; coroniste, s. f. (planta, Coronilla varia).

POLIGON s. n. 1. suprafata plana marginita de mai multe segmente de linii drepte (laturi). ♦ (fiz.) regula ului = regula potrivit careia suma mai multor vectori este vectorul care inchide conturul poligonal din asezarea cap la cap a acestora. 2. portiune de instructie cu arme de foc. ◊ teren de tir. 3. teren special pentru invatarea conducerii autovehiculelor. 4. suprafata plana pe care se realizeaza, in conditii de santier, elemente de beton armat prefabricat. (< fr. polygone, germ. Polygon)

AFIS, afise, s. n. Instiintare (tiparita) cuprinzand informatii de interes general, care se afiseaza in institutii, pe strazi etc. sau se distribuie trecatorilor. ◊ Expr. cap de afis = primul nume dintr-o lista de persoane care sunt afisate in ordinea valorii lor. – Fr. affiche.

BRANCUSI, Constantin (1876-1957, n. sat Hobita, jud. Gorj), sculptor roman. Personalitate marcanta a artei sec. 20. Dupa studii in tara, pleaca in 1902 in strainatate, stabilindu-se in 1904 la Paris. Intr-o prima perioada sculpteaza portrete („Pictorul N. Darascu”, capete de copii) de o mare finete a expresiei si plasticitate a formei, in spiritul artei lui Rodin. Catre sfirsitul primului deceniu al sec. 20 se desprinde de sculptura traditionala, urmarind esentializarea formelor si concentrarea maxima a expresiei. Ecouri stravechi se imbina cu un simt foarte modern al formelor in spatiu, in lucrari ca: „Pasarea maiastra”, „Pasarea in spatiu”, „Inceputul lumii”, „Cocosul”. Dupa „Rugaciunea”, complexul statuar de la Tirgu Jiu („Poarta sarutului”, „Masa tacerii”, „Coloana fara sfirsit”) constituie o creatie de seama in materie de sculptura monumentala. Reprezentat in muzeele din Romania si in marile muzee din Europa si S.U.A. M. post-mortem al Acad. (1990).

Chimaera, animal fabulos, fiica lui Typhon si a Echidnei. Himera salasluia in Lycia si avea infatisarea unui monstru cu trei capete care varsau flacari. Semana cu un leu si cu un sarpe in acelasi timp. Himera a fost ucisa de Bellerophon la porunca regelui Iobates (v. si Bellerophon(tes)).

PARKINSON s. n. (Med.; si in sintagma boala lui Parkinson) Boala degenerativa a sistemului nervos central caracterizata prin tremuraturi cu caracter static ale membrelor si capului si prin rigiditate musculara. – Din fr. parkinson.

PUISOR¹, (1) puisori, s. m., (2, 3) puisoare, s. n. 1. S. m. Diminutiv al lui pui¹; puiulet, puiut. 2. S. n. (Reg.) Donita mica. 3. S. n. Perna mica, care se asaza sub cap (peste o perna mare); puiut. [Pr.: pu-i-] – Pui¹ + suf. -isor.

MORUN ~i m. Peste marin de talie mare, cu cap mic si cu bot ascutit, avand corp lung, lipsit de solzi, apreciat pentru carnea si icrele lui. /<bulg. moruna

SOMN² ~i m. Peste dulcicol rapitor, de talie medie sau mare, cu corpul fara solzi, cu capul turtit si gura larga, inzestrata cu dinti, si doua perechi de mustati lungi, apreciat pentru carnea lui gustoasa (de culoare alba). /<bulg., sb., rus., ucr. som

baba f. pl. e (vsl. sirb. bg. rus. rut. baba, baba. V. baba, babita, batca). Femeie batrina. Iron. Babalic, mare grinda verticala in juru careia se’nvirteste moara de vint (steajar, pivot). La moara de apa, patru mari grinzi care sustin podu. Mold. Cozonac inalt si gros (neimpletit). Zilele babei, cele noua zile (in Mold. si doua-spre-zece) de la inceputu lui Martie, cind, de ordinar, e frig. Baba-gaia, puia-gaia (V. gaie). Baba-mija, jocu copilaresc numit mai des de-a mijitele ori de-a ascunsele. Baba oarba, un joc copilaresc in care unu se leaga la ochi si cauta sa-i prinda pe ceilalti. Baba-turca sau numai turca (pl. e si i), un fel de teatru popular la Craciun si Anu-Nou (in Mold. sud) care consista dintr’o procesiune de tipuri populare, ca taranu, Jidanu, Harapu, din irozi si mai ales dintr’un fel de monstru cu cap de capra ori barza inalt de vreo trei metri si dus de un om ascuns supt el. (In Mold. nord. turca si capra, in Ban. cerbutu. V. brezaie, paparuda).

ACOLISI, acolisesc, vb. IV. Refl. (Inv.) 1. A se lega, a se agata de cineva, a se tine de capul cuiva cu dusmanie. 2. A nu lasa din stapanire ceea ce a cucerit odata. – Din ngr. ekollissa (aor. lui kollo „a (se) lipi”).

TEMEI s. 1. v. baza. 2. baza, esenta, fundament, temelie, (inv.) cap. (~ul teoriei sale.) 3. v. justificare. 4. justificare, logica, motivare, noima, ratiune, rost, sens. (Nu vad ~ul comportarii lui.) 5. v. cauza. 6. v. motiv.

POL¹ ~i m. 1) geogr. Fiecare dintre cele doua puncte situate la capetele (de nord si de sud) ale axei de rotatie a Pamantului. 2) Regiune situata in jurul acestor puncte. ~ul nord. ~ul sud. ◊ ~ ceresc fiecare dintre punctele de intersectie a axei Pamantului cu sfera cereasca. 3) Fiecare dintre capetele opuse ale unui magnet. 4) mat. Fiecare dintre cele doua puncte de intersectie a unei sfere cu diametrul ei. 5) fiz. Fiecare dintre extremitatile unui circuit electric, una cu sarcina pozitiva, iar cealalta cu sarcina negativa. 6) fig. Parte extrema, opusa a ceva. ~ii unei discutii. /<fr. pole, lat. polus

TAMPLA¹, tample, s. f. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale capului, cuprinse intre ochi, urechi, frunte si obraz. ♦ Parul care acopera aceste parti. Tample carunte. – Lat. *templa (= tempora, pl. lui tempus).

SCOABA, scoabe, s. f. 1. Piesa metalica formata dintr-o bara cu capetele indoite in unghi drept si ascutite la varf, folosita mai ales in constructii provizorii, pentru a fixa intre ele piese de lemn. ♦ (Pop. si fam.) Epitet depreciativ pentru o persoana foarte slaba sau pentru o femeie slaba si rea. 2. Numele unor piese metalice sau de lemn, asemanatoare ca forma sau ca functie cu scoaba (1), folosite in lucrari de dulgherie, de dogarie etc. 3. (Rar) Scobitura in zid; firida. 4. Fiecare dintre discurile osoase de pe pielea unor pesti ca morunul, cega, nisetrul etc. – Din bg., scr. skoba.

TRAINA vb. tr. (mar.) a tari pe fundul apei un cablu metalic, cu capetele fixate pe doua corpuri plutitoare, pentru a agata corpuri scufundate sau pentru a cauta obstacole submarine si a le determina pozitia. (< fr. trainer)

CODREANU, Irina (1896-1985, n. Bucuresti), sculptorita romana. Stabilita in Franta (1919). eleva a lui Bourdelle si Brancusi. Tinde spre forme epurate, sintetice, preocupata in acelasi timp de finisarea pretioasa a materialelor („Peste”, „cap de chinezoaica”).

CALUT, caluti, s. m. 1. Diminutiv al lui cal; calusel (1). 2. Compus: calut-de-mare = peste teleostean marin cu corpul de 8-10 cm, lipsit de inotatoare codala si cu capul asemanator cu cel al calului; cal-de-mare (Hippocampus hippocampus). 3. Nume dat mai multor insecte din familia lacustelor; calusel (3). – Cal + suf. -ut.

TRAISTA ~e f. 1) Sac de dimensiuni mici, din tesatura groasa (de obicei, ornamentata), prevazut cu baiere si folosit pentru transportarea sau pastrarea diferitelor lucruri, in special, merinde. 2) Sac de panza din care li se da cailor ovaz. ◊ A umbla cu ~a-n bat a ramane sarac si fara adapost. A umbla cu capul in ~ a fi distrat. A-i manca (cuiva) cainii din ~ a fi prostanac. A-i bate (cuiva) vantul in ~ a fi extrem de sarac. A prinde (pe cineva) cu rata in ~ a prinde vinovatul asupra faptului. Fala goala, ~ usoara sarac, dar fudul. 3) Continutul unui astfel de sac. O ~ de nuci. 4):~a-ciobanului planta erbacee cu frunze adanc crestate, dispuse in rozeta, cu flori mici albe si cu fructe triunghiulare, folosita in medicina. [G.-D. traistei; Sil. trais-] /cf. alb. traste, trajste

CIPRIAN G. (pseud. lui G. Constantinescu) (1883-1968, n. Buzau), dramaturg si actor roman. Comedii cu substrat liric umanitarist („Omul cu mirtoaga”) si anticonformiste („capul de ratoi”, „Cutia cu maimute”), un roman umoristic („Sot sau far’de”). Interpret al repertoriului teatral clasic (Shakespeare, Ibsen, Gorki).

COCTEAU [cotco], Jean (1889-1963), scriitor, eseist, cineast, pictor francez. Participant la toate miscarile artistice si literare de avangarda. Versuri („capul Bunei Sperante”, „Recviemul”), proza (romanul „Copiii teribili”), drame („Vocea umana”, „Masina infernala”, „Parintii teribili”), filme („Singele unui poet”, „Testamentul lui Orfeu”), eseuri.

EVANGHelIE, evanghelii, s. f. Parte a Bibliei, recunoscuta numai de crestini, care cuprinde viata si invatatura lui Cristos. ♦ Evangheliar. ◊ Expr. Litera (sau cuvant) de evanghelie = lucru absolut sigur, mai presus de indoiala. A-si baga (sau vari) capul (sanatos sau teafar, zdravan etc.) sub evanghelie = a-si cauza singur neplaceri, incurcaturi. ♦ Fiecare dintre capitolele din acesta carte, care se citesc in timpul serviciului religios crestin. [Var.: (pop.) vanghelie s. f.] – Din sl. evangelije.

VOAL, voaluri, s. n. 1. Tesatura fina (transparenta) de matase, bumbac sau fibre sintetice, folosita pentru perdele sau pentru confectionarea unor obiecte vestimentare femeiesti; bucata de tesatura fina, rara, cu care femeile isi acopera capul sau fata; val. 2. Innegrire a unui material fotografic fotosensibil, datorita unui defect de fabricatie sau developarii prelungite, luminii difuze care il impresioneaza accidental etc. – Din fr. voile.

PAROS, -OASA, parosi, -oase, adj. 1. (Despre fiinte sau parti ale corpului lor) Acoperit cu mult par² (1). 2. (Despre tesaturi sau obiecte confectionate din astfel de tesaturi) Acoperit cu un strat pufos, format din capetele firelor care ies in afara. 3. (Despre plante, frunze, flori, tulpini) Acoperit cu par² (3). – Par² + suf. -os.

SIRENA¹ ~e f. 1) (in mitologia greaca) Fiinta fabuloasa cu cap si corp de femeie, cu picioare si aripi de pasare, iar mai tarziu cu coada de peste, care, prin cantecele ei, ademenea navigatorii in locuri periculoase, unde acestia isi gaseau moartea. 2) fig. Femeie care ademeneste prin gratiile si farmecul sau. /<fr. sirene, lat. siren, ~enis

Vasile s. m. – Nume propriu. – Var. inv. Vasilie, Sin-Vasii. Gr. Bασίλειος, partial prin intermediul sl. Vasilije. Der. Vasilca, s. f. (obicei folcloric in noaptea de ajun al Anului Nou, care preceda sarbatoarea Sf. Vasile, care consta in a plimba un cap de porc ornat cu panglici si flori; Arg., capatina); vasilache, s. m. (paiata, teatru de papusi si personajul principal al lui); vasilicale, s. f. pl. (zicale) din mgr. βασιλιϰά; vasilisc, s. m. (animal din basme), din mgr. βασιλίσϰος (Murnu 60).

AMVARATI, oras in centrul Indiei (Mahārāshtra); 264,4 mii loc. (1981). Piata pentru bumbac. In antic. cap. a Imp. Andhra (Amaravatt). Numeroase vestigii, printre care se remarca o stupa (tumul piramidal) cu basorelief, reprezentind scene din viata lui Buddha (sec. 2 i. Hr.). Vechiul nume: Amraoti.

pacanel, -ea, pacanei, -ele, s.m. si f. pl. (reg.) 1. (s.m.) brotacel. 2. (s.f. pl.) cele doua bete de la razboiul de tesut, cu capetele legate de cate o ita si cu mijlocul de prajina.

ARBORE, com. in jud. Suceava, pe riul Solca; 6.903 loc. (1991). Aici se afla biserica „Taierea capului Sf. Ioan Botezatorul”, construita in 1503, ca paraclis al curtii boieresti a portarului de Suceava, Luca Arbore. Biserica, reprezentativa pentru arhitectura epocii lui Stefan cel Mare, are o structura planimetrica ce face trecerea de la planul longitudinal la cel triconc. Ca element special al constructiei: nisa exterioara de pe peretele vestic, menita sa adaposteasca masa pomenilor. La interior si la exterior se pastreaza parti dintr-un ansamblul pictural executat in 1541 de o echipa de zugravi condusa de Dragos Coman din Iasi. Mormintul ctitorului, aflat in pronaos, este cel mai important monument funerar in stil gotic din Modova. Monument UNESCO. Muzeu satesc.

CIOCNI, ciocnesc, vb. IV. 1. Refl. (recipr.) intranz. si tranz. A (se) lovi, a (se) izbi (unul) de altul (facand zgomot). ♦ Tranz. A lovi ouale rosii unul de altul cu unul dintre capete, conform traditiei legate de sarbatoarea Pastilor. ♦ Tranz. (Despre pui) A sparge coaja oului in care s-a format, pentru a iesi din el. ♦ Tranz. A lovi usor unul de altul paharele de bautura, in semn de urare. 2. Tranz. A lovi un obiect fragil, producandu-i o crapatura, o plesnitura; a face sa crape, sa plesneasca. 3. Refl. recipr. Fig. (Despre interese, idei etc.) A fi sau a veni in contradictie. 4. Refl. recipr. Fig.(Despre armate adverse; rar, despre oameni) A se incaiera, a se bate. – Cf. bg. cukna, ucr. koknuti.

MOSOR, mosoare, s. n. Piesa cilindrica de lemn, de metal sau de material plastic, cu capetele in forma de discuri, pe care se infasoara ata, fire de matase, sarma etc.; p. ext. piesa impreuna cu firele infasurate pe ea. – Din tc. masura, scr. mosur.

BASMA ~le f. 1) Bucata de tesatura (uni sau pestritata) avand forma patrata sau triunghiulara si folosita, mai ales de femei, pentru a-si acoperi capul; batic. ◊ A scoate (pe cineva) ~ curata a scoate (pe cineva) nevinovat dintr-o afacere (murdara). A iesi (sau a scapa) ~ curata a iesi (a scapa) cu bine dintr-o incurcatura. 2) pop. Bucata mica de panza, folosita pentru a sterge nasul sau fata; batista. [Art. basmaua; G.-D. basmalei] /<turc. basma

FUM¹ ~uri n. 1) Produs al arderii care se ridica in atmosfera sub forma de rotocoale. ◊ Perdea de ~ strat des de fum artificial, servind pentru a camufla un obiectiv militar. 2) Cantitate de asemenea produs, provenit din arderea tutunului, pe care o inspira dintr-o data un fumator. A trage un ~ de tigara. 3) ist. Casa cu tot ce este pe langa ea, impreuna cu persoanele ce locuiesc intr-insa; gospodarie. 4) fig. Stare a omului buimac (de bautura). 5) la pl. Ambitie desarta. ◊ Cu ~uri (in cap) zapacit. A avea ~uri a fi infumurat si cu pretentii nejustificate. /<lat. fumus

URUBU (‹ engl.; cuv. tupi) s. m. Denumire data in America Latina unor pasari negrofage din familia Cathartidae asemanatoare ca aspect exterior cu vulturii. capu, gatul si partea anterioara a pieptului sunt lipsite de pene, adesea viu colorate, ciocul puternic, curbat la varf. Printre cele mai raspandite specii se numara u. cu cap rosu (Cathartes aura), care in S.U.A. este cunoscut sub numele de vultur-curcan, cu anvergura a aripilor de 1,5 m, u. negru (Coragyps atratus) si u. cu cap negru (Cathartes burrovianus). Se considera ca fac parte din ord. Falconiformes, ca si vulturii, dar studii genetice recente au dus la incadrarea lor in ord. Ciconiiformes.

TROMPA, trompe, s. f. 1. Excrescenta carnoasa in forma de tub, care prelungeste nasul la elefant, la tapir etc. si care serveste la pipait si la apucat. ♦ Prelungire a capului sau a gurii la unele animale nevertebrate (care serveste la supt). 2. Canal prin care se elimina ovulele formate in ovar. 3. (In sintagma) Trompa lui Eustache = canal interior al urechii, care face legatura intre timpan si faringe. 4. Aparat folosit pentru ventilarea sau evacuarea gazelor dintr-un recipient, dintr-o incapere etc., pentru a realiza un vid. 5. element de constructie in forma de bolta trunchiata, inlesnind de obicei trecerea de la un plan patrat la un plan poligonal sau circular. – Din fr. trompe.

CALUS subst. 1. Tesut osos nou care sudeaza capetele rezultate din fractura unui os. ◊ Calus vicios = sudare defectuoasa a unei fracturi. 2. Tesut vegetal care se formeaza pe ranile diferitelor organe ale plantei, cicatrizandu-le. – Din fr. calus.

VIATA s. 1. fiinta. (Pe cand nu era ~.) 2. (inv. fig.) cap. (Ii era ~ in primejdie.) 3. sange. (Si-a dat ~ pentru patrie.) 4. trai, (inv.) cust, custare. (Au dus o ~ agitata.) 5. trai, vietuire, (pop.) salasluire, (inv.) salasluinta. (~ lui indelungata pe aceste locuri.) 6. v. existenta. 7. v. biografie.

A TIUI tiui intranz. 1) (despre obiecte care strabat aerul sau despre fenomenele naturii) A produce un zgomot prelung si ascutit; a suiera. Gloantele i-au tiuit pe langa ureche. ◊ A-i ~ (cuiva) in urechi (sau in cap) ori a-i ~ (cuiva) urechile (sau urechea) a avea (din cauza oboselii, bolii) senzatia unui sunet ascutit si continuu. 2) (despre pasari sau despre puii lor) A scoate sunete prelungi si stridente caracteristice speciei; a scoate tiuituri; a face „tiu-tiu”. [Sil. ti-u-] /tiu + suf. ~ui

1) adevar n., pl. uri (d. adevar 2). Calitatea lucrului adevarat, realitate. Principiu, axioma, maxima: adevaruri matematice. Sinceritate: a vorbi cu accentu adevarului. Pict. si sculpt. Expresiune fidela a naturii: e adevar in acest cap. – in adevar, intr' adevar, in realitate, adevarat, chear [!] cum este. – Vechi -ara, f. pl. ere (ca vara, vere, fem. d. var). si de-adevar (ea dift.) pl. uri. In vest adavar.

capitul n., pl. e (lat. capitulum, dim. d. caput, cap). Diviziune a unei carti: cartea asta are zece capitule. Materia cuprinsa intr´un capitul si (fig.) subiectu despre care vorbesti: vorbim despre capitulu calatoriilor. Corp de canonici (la catolici): episcopu si capitulu lui. Bot. Un fel de inflorire a mai multor flori (de ex. a compuselor). – Si capitol (dupa it.).

custura, custuri, s.f. (pop.) 1. lama, tais de cutit. 2. placa de metal. 3. ferastrau, firez. 4. fierul coasei. 5. cutit rudimentar, cu maner de lemn sau fara el; ciorsa, bleau. 6. dalta. 7. parte a plugului ( fierul, undreaua). 8. unealta cu care se curata, se reteaza si se scot fagurii din stup. 9. cutit cu care se taie capetele cercurilor la butoaie. 10. cutitul cizmarului. 11. creasta stancoasa de munte, ascutita, zimtata, specifica epocii glaciare. 12. om cu apucaturi rele, hot, custurar.

CARACAS, cap. Venezuelei, situata in N tarii, la 950 m alt., formind un district federal (1,93 mii km²); 3,2 mil. loc. (1990, cu suburbiile). Pr. centru politic, comercial, financiar si ind. al tarii. Mare nod de comunicatii. Aeroport international Maiquetia. Ind. prelucr. metalelor, cimentului, chimica (petrochimie, cauciuc, produse farmaceutice, hirtie), piel. si incalt., textila si conf., sticlarie, alim. Doua universitati. Catedrala (1614). Panteon in memoria lui S. Bolivar. Intemeiat in 1567 de conchistadorii spanioli. In timpul Razboiului pentru Independenta Coloniilor Spaniole din America Latina (1810-1826), C. a devenit unul dintre centrele luptei pentru eliberare. cap. Venezuelei din 1830.

CIRPA (‹ bg., scr.) s. f. 1. Bucata de pinza sau de stofa veche, folosita de obicei in gospodarie in diverse scopuri (stergerea prafului etc.). ♦ Fig. Om fara personalitate, pe care il poate folosi, umili etc., oricine. ♦ (Pop.) Scutec. 2. Deseuri textile folosite ca materie prima in industria hirtiei. 3. Pinza subtire, lunga de peste doi metri, purtata pe cap de femeile din sudul Transilvaniei. ♦ Basma triunghiulara din pinza industriala sau tesuta acasa, impodobita pe margine cu dantela, specifica portului popular din zonele de cimpie din E si S Romaniei.

CIZelA, cizelez, vb. I. 1. Tranz. A prelucra. a finisa sau a ornamenta cu dalta, cu ciocanul etc. diferite obiecte (de metal) pentru a le da forma sau aspectul dorit. 2. Tranz. Fig. A aduce imbunatatiri (de stil, de exprimare) unei lucrari (literare, stiintifice); a ciopli. 3. Tranz. si refl. Fig. A face sa capete sau a capata deprinderi civilizate, cultura etc. – Din fr. ciseler.

RUPT¹ s. n. 1. Faptul de a (se) rupe. 2. (In loc.) In ruptul capului = cu nici un pret; niciodata. Cu ruptul (sau cu rupta) = cu ridicata; in total. Pe rupte sau pe ruptele(a) = cu mare intensitate. [Forme gramaticale: rupta, rupte(le)] – V. rupe.

MATANIE ~anii f. rel. 1) mai ales la pl. Ingenunchere si inclinare a corpului inainte pana la atingerea pamantului cu capul (in semn de veneratie sau de pocainta). A bate (sau a face) ~anii. 2) la pl. Sirag de margele pe care credinciosii (mai ales calugarii) numara rugaciunile ce le rostesc. [G.-D. mataniei; Sil. -ni-e] /<sl. metanija

Aegaeon, unul dintre giganti, monstru cu o suta de brate si cincizeci de capete. Tatal sau era Uranus, iar mama sa Gaea. Dupa o veche traditie, Aegaeon, numit si Briareus, impreuna cu fratii sai, Gyges si Cottus, ar fi venit in ajutorul lui Zeus in lupta acestuia cu titanii.

Cerberus, temutul ciine care strajuia la portile Hadesului. Nascut din gigantul Typhon, el era frate cu hidra din Lerna si cu leul din Nemea. Cerberus era infatisat ca un monstru infricosator, dupa unii cu trei, dupa altii cu o suta de capete. Avea coada de sarpe, iar in jurul gitului i se incolaceau de asemenea serpi. Cerberus avea insarcinarea sa nu-i lase sa intre in Hades decit pe morti si sa nu mai lase pe nimeni sa iasa de acolo. Singurul care a reusit sa-l invinga si sa-l supuna a fost Heracles (v. si Heracles). Se spunea ca mai tirziu Cerberus a fost vrajit, si el, de cintecul lui Orpheus.

incapea (incap, incaput), vb. – 1. A fi cuprins intr-un spatiu. – 2. A ocupa locul adecvat, a se afla la locul lui. – 3. A se cuveni, a se cadea, a fi posibil (mai ales in propozitii negative). – 4. A ajunge la un rezultat, a obtine, a dobindi. – Mr. ncap, megl. (a) ncap. Lat. capēre (Puscariu 809; Candrea-Dens., 839; REW 1625; DAR), cf. it. capere, prov., sp., port. caber. Pentru semantism, cf. Seineanu, Semasiol., 182 si Corominas, I, 555-6. – Der. incapere, s. f. (volum, cuprins al unui lucru; capacitate; conceptie; camera, odaie); incapator, adj. (spatios); neincapator, adj. (strimt); incapatoare, s. f. (inv., capacitate).

OTel, (2) oteluri, (3) otele, s. n. 1. Aliaj de fier cu carbon (si cu alte elemente), intrebuintat pentru rezistenta, duritatea, tenacitatea si elasticitatea lui. ◊ Loc. adj. De otel = asemenea otelului (ca tarie, rezistenta sau culoare). 2. (La pl.) Diverse sorturi de otel (1); p. ext. obiecte fabricate din acest aliaj. ♦ (Rar; la pl.) Tinte, cuisoare cu capul lat si stralucitor. 3. (Inv.; la pl.) Mecanism de declansare la pustile si pistoalele de tip vechi, alcatuit din cocos, cremene si amnar. ◊ Expr. A fi iute (sau slab) de otele = a fi iute (sau slab) din fire. ♦ P. ext. Arma. – Din sl. ocelu.

SUPRAINALTARE s.f. 1. Actiunea de a suprainalta si rezultatul ei. ♦ Diferenta de nivel intre cele doua margini ale unei sosele sau cai ferate in curba pentru diminuarea sau anularea fortei centrifuge. 2. (Constr.) Marire a sagetii unui arc de bolta prin asezarea capetelor arcului deasupra nivelului zidurilor de sprijin. [< suprainalta].

MIORITIC, -A I. adj. 1. din balada populara „Miorita”. ◊ care aminteste de „Miorita”. 2. spatiu ~ = (in conceptia lui Lucian Blaga) spatiu geografic romanesc constituit dintr-un plai ondulat, cu alternante intre deal si vale; univers spiritual specific romanesc, solidar cu acest orizont. II. s. m. caine ciobanesc romanesc, cu capul masiv, botul puternic, trunchiul alungit, cu parul alb, lung si abundent. (< „Miorita” + -/t/ic)

SAN JOSE [san hose], cap. Costa Ricai, situata pe un platou (Meseta Central) de la poalele C*********i Central, la 1.179 m alt., pe soseaua panamericana; 309,6 mii loc. (2000). Nod de comunicatii. Aeroporturile Juan Santamaria (pentru curse externe) si el Coco (pentru curse interne). Pr. centrul politic, economic, cultural-stiintific, financiar, de invatamant si turistic al tarii. Asamblare de autovehicule. Ind. chimica, de prelucr. a cauciucului (anvelope), a lemnului (mobila), a cafelei si tutunului, mat. de constr. (ciment), textila, pielariei si incaltamintei si alim. (conserve din carne, zahar, bere, ciocolata, vin s.a.). Patru universitati (cea mai veche din 1843). Muzeu national de istorie (1887). Teatru national. Parcul „John F. Kennedy”. Catedrala (sec. 19). Fundat de spanioli, in 1736, cu numele Villa Nueva, devine in 1823 cap. Federatiei Provinciilor Unite ale Americii Centrale, iar in 1838 cap. Costa Ricai.

gamalie (gamalii), s. f. – 1. Cocolos, bulgare, bulb. – 2. Parte ingrosata in forma de sfera mica la capatul unui ac sau cui. – 3. (Arg.) cap, minte, dovleac. Sb., slov., cr. gomolj „bulb” (Cihac, II, 144; Berneker 326; DAR), cf. mag. gomoly(a); „cocolos”, poate aflat si in legatura cu mag. gomboly „ac cu gamalie”. Este dublet al lui magalie, s. f. (Trans. si Mold., capsula de mac), cu metateza, poate sub influenta lui maciulie.

AUSel, ausei, s. m. 1. Mica pasare insectivora cu penele maslinii pe spate, albicioase pe abdomen, cu o pata galbena-roscata pe cap (Regulus regulus). 2. Pasare din familia pitigoiului, cu coada si aripile negre, spatele rosu-aprins, crestetul si gusa albe. (Aegithalus pendulinus). [Pr.: a-u-] – Aus („mos”, disparut din limba, cuvant mostenit din lat.) + suf. el.

CHICHEN ITZA, oras precolumbian in S Mexicului, in Pen. Yucatan. Intemeiat in sec. 6, a devenit cap. Statului Maya si apoi a noului Imp. Maya-Toltec (sec. 10), fiind abandonat in sec. 15. Sapaturile arheologice au scos la lumina grandioase vestigii constind din edificii de caracter civil, piete publice, o piramida monumentala („el Castillo”) dedicata cultului solar, un templu al „razboinicilor” cu bogate picturi murale s.a.

PISA, pisez, vb. I. Tranz. 1. A zdrobi, a sfarama o substanta, un corp solid prin loviri repetate (cu pisalogul, cu ciocanul etc.), pentru a le face mai marunte sau a le preface in praf. 2. A batatori, a batuci, a framanta cu picioarele zapada, pamantul etc.; p. ext. a dansa, a juca. 3. Fig. A bate tare, a snopi in bataie. 4. Fig. A plictisi, a bate la cap, a sacai pe cineva, repetandu-i acelasi lucru; a pisalogi. – Lat. pi(n)sare.

MARGEA ~ele f. 1) mai ales la pl. Fiecare dintre boabele de piatra, sticla, margean sau lemn, de diferite forme si culori, folosite ca podoaba (in siraguri, cusute pe imbracaminte etc.). 2) la pl. Proeminente ale pielii pe capul si pe gatul curcanului. [Art. margeaua; G.-D. margelei; Var. margica] /<lat. margella

joimarita¹ s.f. (pop.) 1. fiinta mitologica avand infatisarea unei femei urate si spurcate, cu cap mare si cu parul despletit, cu dintii mari si ranjiti; muma-padurii, sperietoare, ciuha. 2. obicei taranesc legat de ziua de joi (flacaii controleaza fetele daca au tors lana si inul pana joi; daca nu, ei percep o taxa in oua, pentru a nu da foc lanii si inului netors). 3. buha, bufnita. 4. (fig.) fata batrana.

POL s.m. 1. (Mat.) Fiecare dintre cele doua puncte in care o axa strapunge sfera. ♦ Originea unui sistem de coordonate polare. 2. (Astr.) Fiecare dintre cele doua extremitati ale axei Pamantului. ♦ Pol ceresc = fiecare dintre cele doua puncte in care bolta cereasca pare sa fie atinsa de axa in jurul careia se efectueaza miscarea diurna a astrilor. 3. (Fiz.) Fiecare dintre capetele opuse ale unui magnet; fiecare dintre centrele de sarcina electrica ale unei pile electrice sau ale unui curent electric. 4. (Fig.) Extremitati, puncte opuse unul fata de celalalt. [Pl. poli, (s.n.) poluri. / < fr. pole, cf. germ. Pol < lat. polus , gr. polos < polein – a se intoarce, a se invarti].

BUCEA ~ele f. 1) Manson metalic montat intre doua piese asamblate; bucsa. 2) Piesa metalica cilindrica, montata in interiorul unui butuc de roata (de caruta. de camion etc.). 3) Scobitura facuta intr-o piesa (de lemn sau de metal), in care intra capul altei piese cu care se imbina; bucsa. [G.-D. bucelei; Sil. bu-cea] /<lat. buccella

MASA¹ mese f. 1) Mobila formata dintr-o placa orizontala, pusa pe un suport sau pe picioare, avand diverse intrebuintari (in special pentru a se servi pe ea mancarea). ~ de scris. ~ de lucru. ◊ ~ verde a) masa pentru jocuri de noroc; b) masa la care se duc tratative diplomatice. ~ rotunda dezbatere libera intre specialisti pe o tema data. ~ intinsa masa plina de bucate, pregatita pentru oaspeti. capul mesei loc de cinste rezervat unei persoane in semn de stima deosebita. A strange ~a a face curat pe masa dupa mancare. 2) Mancarea servita; bucate. 3) Mancarea de la amiaza (constand, de obicei, din mai multe feluri); pranz. ◊ Inainte de ~ in partea zilei care preceda pranzul. Dupa ~ in partea zilei care urmeaza dupa pranz. 4) Proces de alimentare. ◊ A se aseza la ~ a incepe mancarea. A sta la ~, a lua ~a a manca. 5) Obiecte sau parti de obiecte care seamana cu aceasta mobila, avand diverse intrebuintari. [G.-D. mesei] /<lat. mensa

IMBROBODI, imbrobodesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A(-si) acoperi capul cu o broboada, cu o basma etc. ♦ Fig. A (se) acoperi ca intr-un val; a (se) invalui. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A convinge pe cineva sa accepte realitatile asa cum ii sunt infatisate, impiedicandu-l sa vada adevaratul lor aspect. – In + broboada.

COLMATARE, colmatari, s. f. 1. (Tehn.) Astupare a porilor unui material poros prin introducerea unei materii coloidale in masa lui. 2. Fenomen de depunere a materialului transportat de apele curgatoare, avand ca rezultat ridicarea treptata a fundului unui bazin, a unei portiuni dintr-o albie etc. 3. Depunere a particulelor de oxid de pe banda magnetica pe suprafata frontala a capetelor magnetice. – Cf. fr. colmatage.

cehai (-aiesc, -it), vb. – 1. A latra. – 2. A plictisi, a sicii, a bate la cap. – Var. cihai, cehni. Pare a se baza pe creatia imitativa mag. csah, care reproduce latratul, cf. mag. csaholni „a latra” si „ceahlau”. Mai putin probabila der. propusa de Cihac, II, 52, din pol. syczec, sykac „a fluiera”, sau cea a lui Scriban, din rut. cihati „a stranuta”. – Der. ceahna, s. f. (ciine; zgircit, calic); cehnit, s. n. (latrat); cehnitura, s. f. (latrat); ciohota, s. m. (la nuntile tipice din Banat si Trans., organizatorul petrecerii).

LAMBA, lambe, s. f. 1. Lant care leaga crucea protapului unui car cu capetele osiei; vatrai. 2. Parte proeminenta a unei piese de lemn sau de metal care se imbuca in scobitura corespunzatoare a altei piese pentru a asigura o imbinare perfecta; feder. 3. Vergea lata de lemn care se introduce (cu fiecare jumatate din latimea ei) in ulucele a doua scanduri pentru a le imbina. – Din tc. lamba.

chel, cheala adj., pl. cheli si chei, chele (turc. kel; bg. kel. V. cheles). Plesuv, al carui cap n´are par. Chelului tichie de margaritar ii trebuie, tie-ti lipseste un lucru necesar, si tu faci lux (se zice despre un sarac care face lux ridicul ori despre un prost care-si cumpara carti pe care nu le pricepe s. a.).

SEC seaca (seci) 1) Care este lipsit de apa sau de umezeala; uscat. Teren ~. ◊ Tuse seaca tuse fara expectoratie. Ger ~ ger uscat, fara zapada. Vin ~ vin nealcoolizat. A manca de ~ a posti. 2) si fig. Care nu are nimic in interior; gol; desert. Nuca seaca. ◊ cap ~ om prost. In ~ a) in gol; b) in zadar. A inghiti in ~ a) a inghiti fara a avea ce inghiti; b) a-si infrana o dorinta. 3) (despre membre) Care nu functioneaza; atrofiat. Mana seaca. 4) si adverbial (despre persoane si despre manifestarile lor) Care vadeste lipsa de caldura sufleteasca; rece. /<lat. siccus

UNIRE s. 1. v. asamblare. 2. v. imbinare. 3. imbi-nare, prindere. (~ celor doua capete ale barnei.) 4. (LINGV., BIOL., TEHN.) aglutinare, alipire, lipire, reunire, sudare. (Proces de ~ a doua cuvinte; ~ a unor microorganisme.) 5. v. unificare. 6. v. fuzionare. 7. v. jonctiune. 8. v. casatorie. 9. imbinare, impletire, (fig.) conjugare. (~ armonioasa a unor preocupari.) 10. v. armonie. 11. (inv.) uniciune. (O stransa ~ exista intre ei.)

DUBLA, dublez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A face sa devina sau a deveni de doua ori mai mare; a (se) indoi. 2. Tranz. A reuni doua materiale, punandu-le unul peste altul. ♦ A captusi, a acoperi cu un alt material. 3. Tranz. A face o lucrare similara cu alta existenta sau care serveste aceluiasi scop ca si prima. 4. Tranz. (In teatru, la opera etc.) A inlocui pe titularul unui rol; a juca, a interpreta un rol, alternativ cu titularul lui. ♦ (In film) A inlocui pe titularul rolului in scenele primejdioase, care cer calitati fizice deosebite; a realiza dublajul unui actor. ♦ (Sport) A se plasa inapoia coechipierilor din aparare, pentru a putea preveni contraatacurile jucatorilor din echipa adversa. 5. Tranz. (Despre nave) A inconjura, a ocoli un cap. – Din fr. doubler.

BURIC ~ce n. 1) Cicatrice ramasa la mijlocul abdomenului (la om si la mamifere) dupa taierea cordonului ombilical; ombilic. 2) fig. Loc sau parte a unui lucru, a unui spatiu sau a unei suprafete situata la o distanta egala de marginile sau capetele periferice; centru; mijloc. ◊ ~cul pamantului centrul pamantului. 3) fig. Organ, persoana, institutie etc. cu rol decisiv in ceva; centru. ◊ A se crede ~cul pamantului a se considera cel mai important dintre toti. 4) Cordon ombilical prin care fetusul este integrat in organismul mamei si primeste de la ea hrana. ◊ Copilul cu multe moase ramane cu ~cul netaiat cand se apuca prea multi de o treaba, nu se realizeaza nimic. 5): ~cul degetului partea bombata de la varful degetului. /<lat. umbulicus

PASARE pasari f. Animal vertebrat ovipar, avand corpul acoperit cu pene, aripi adaptate, de obicei, pentru zbor, si un cioc in partea anterioara a capului. ~ domestica. ~ de padure. ~ migratoare. ◊ ~ calatoare pasare care pleaca iarna in tarile calde. ~-musca pasare tropicala de talie foarte mica, cu cioc lung, subtire, cu penaj viu colorat, stralucitor, care poate zbura foarte iute; colibri. ~-lira pasare australiana cu coada in forma de lira (la barbatusi). ~ea-paradisului v. PARADIS. ~ maiastra pasare inzestrata in credintele populare cu puteri supranaturale; pasare nazdravana. [G.-D. pasarii] /<lat. passer

POL¹ s. n. 1. (mat.) fiecare dintre cele doua puncte in care o axa strapunge sfera. ♦ origine a unui sistem de coordonate polare. 2. fiecare dintre cele doua extremitati ale axei Pamantului. ♦ ~ ceresc = fiecare dintre cele doua puncte de intersectie a axei Pamantului cu bolta cereasca. 3. (fiz.) fiecare dintre capetele opuse ale unui magnet; fiecare dintre centrele de sarcina electrica ale unei pile electrice sau ale unui curent electric. 4. (mat.) punct singular al unei transformari geometrice. 5. extremitate a fusului celular, catre care migreaza cromozomii. 6. (fig.) fiecare dintre punctele, situatiile etc. aflate la extremitati. (< fr. pole, lat. polus, gr. polos)

MIE, mii, num. card., s. f. I. Numarul care in numaratoare are locul intre 999 si 1001. 1. (Cu valoare adjectivala) O mie de ani. ◊ (La pl.; adesea prin exagerare, indica un numar foarte mare, nedeterminat) Mii de glasuri. 2. (Cu valoare substantivala) Unde merge mia, mearga si suta. ◊ Loc. adv. Cu miile (sau cu mia) = in numar foarte mare, cu duiumul. ◊ Expr. Mii si sute sau mii si mii = extrem de multi. A avea o mie si o suta pe cap = a avea foarte multa treaba sau griji, nevoi etc. 3. (Intra in componenta numeralelor adverbiale) De o mie de ori pe zi. II. S. f. Numarul abstract egal cu o mie (I). ♦ Bancnota a carei valoare este de o mie (I 1) de lei; miar. – Lat. milia (pl. lui mille).

CROCODIL, crocodili, s. m. 1. Reptila uriasa din ordinul crocodilienilor, care traieste in fluviile din tarile tropicale, cu corpul acoperit de placi osoase, cu coada lunga si cap alungit, cu falci lungi si dinti puternici (Crocodilus niloticus). ◊ Expr. (Fam.) Lacrimi de crocodil = plans prefacut, ipocrit. 2. Dispozitiv metalic fixat pe sinele de cale ferata si folosit pentru a transmite comenzile de semnalizare, actionand fluierul locomotivei in mers. 3. Cleste cu care, in laborator, se da dopurilor de pluta elasticitatea necesara folosirii lor. 4. Clema de forma unui clestisor cu falci dintate, folosit pentru realizarea unor legaturi electrice temporare si demontabile. – Din fr. crocodile, lat. crocodilus.

SABIE, sabii, s. f. 1. Arma taioasa formata dintr-o lama lunga de otel ascutita la varf si pe una dintre laturi si fixata intr-un maner. ◊ Expr. Sabia lui Damocles = pericol mare care ameninta in orice moment situatia cuiva. A trece (sau a lua, a trage) in (sau sub, prin) sabie (pe cineva) = a ucide, a nimici. A pune mana pe sabie = a porni la lupta. A scoate (sau a trage) sabia (impotriva cuiva) = a provoca pe cineva la lupta, a porni razboi. A-si pune capul (teafar sau sanatos) sub sabie = a-si cauza singur un necaz, o nenorocire. Sabie cu doua taisuri, se spune despre o situatie care prezinta, in acelasi timp, avantaje si dezavantaje, prespective si pericole. ♦ (Sport) Una din probele de scrima in care se foloseste sabia. 2. Arma formata dintr-o lama elastica de otel, din garda si maner, folosita la scrima. 3. Peste de apa dulce, cu corpul turtit lateral si cu abdomenul arcuit; sabioara, sabita (Pelecus cultratus). – Din bg. sabja.

TAP, tapi, s. m. 1. Masculul caprei domestice, al caprei negre si al caprioarei. ◊ Tap ispasitor = a) (in Biblie) tap (1) pe care marele preot il incarca la sarbatorirea ispasirii cu toate pacatele neamului lui Israel si care era apoi alungat in desert; b) fig. persoana asupra careia se arunca vina pentru greselile altora. ◊ Expr. A sta ca un tap logodit = a sta teapan, p*****t, aiurit. 2. Pahar special de bere, cu toarta, avand capacitatea de 300 ml; continutul unui astfel de pahar. 3. (Art.) Numele unei constelatii in care intra Soarele la solstitiul de iarna. – Cf. alb. cap, cjap, scr. cap.

ROTTWEILER [rotvailər] (cuv. germ., de la numele orasului german Rottweil). s. m. Rasa de caine de origine germana, cu corpul masiv si musculos, cu blana scurta si cu pete roscate pe cap, piept si picioare. Talia de 55-68 cm si in greutate de 41-50 kg. Din Ev. med. si pana la sfarsitul sec. 19, r. ii insotea pe negustorii de carne plecati sa cumpere vite, ducand banii intr-o punga atarnata de gat. De-a lungul timpului r. au fost folositi pentru paza turmelor si locuintelor, pentru tractiune si drept caini-politisti. Se considera ca ei descind dintr-o rasa de caini de paza a vitelor lasati aici de legiunile romane.

ALEXANDRIA (el ISKANDARIYAH), oras in Egipt, port la Marea Mediterana, prin care trece 3/4 din exportul tarii (34 mil. t/an); 3,35 mil. loc. (1986, cu suburbiile). Aeroport international. Termocentrala. Santiere navale. Ind. de rafinare a petrolului, de egrenare a bumbacului, ind. cimentului, hirtiei, metalurgica. Montaj de automobile. Produse alim. Ingrasaminte chimice. Renumita statiune balneara maritima. Universitate (1942). Muzee. Intemeiat de Alexandru Macedon in 332-331 i. Hr., orasul a devenit cap. regatului Ptolemeilor (305-30 i. Hr.); important centru economic si cultural al lumii elenistice si romane. Aici a fost construit in sec. 3 i. Hr. Farul, una din cele sapte minuni ale lumii antice. Celebra biblioteca, continind c. 700.000 de volume (arsa in mai multe rinduri).

pistru s. m. – Berbec alb cu pete negre pe cap. Sl. pistru „pestrit”, cf. pastrav, pestrit. – Der. pistrui (var. pestrui), s. m. (pata mica pe fata); pistrui, adj. (pestrit, patat); pistruiat, adj. (cu pistrui), cuvinte folosite in Munt. si Mold. (ALR, I, 26); pistra, s. f. (Mold., pinza groasa); pistruet, adj. (patat, cu pistrui); pistruiala, s. f. (varietate); impistrui, vb. (a picta, a orna; a broda; a impodobi; a picta ouale cu ceara si vopsele), probabil prin confuzia lui pistrui „pestrit” a sl. pistriti „a varia” cu sl. pristroiti „a impodobi”; impistritura, s. f. (pictura; podoaba).

CLATI, clatesc, vb. IV. I. Tranz. A curata rufe, vase etc., spalandu-le usor cu apa, a limpezi intr-o ultima apa curata; a clatari. ♦ Refl. A se spala usor pe maini, in gura etc. II. (Inv. si pop.) 1. Tranz. A clatina(1). ♦ (Refl.) (Despre apa, valuri) A se pune in miscare; a se izbi (de un obstacol). 2. Tranz. si refl. A (se) zgudui, a (se) cutremura; a (se) zdruncina. 3. Tranz. si refl. A (se) clatina. (3). ◊ Expr. A nu (se) clati un fir de par din capul cuiva = a nu (se) primejdui cu nimic viata cuiva. – Din sl. klatiti.

FRICA, (rar) frici, s. f. Stare de adanca neliniste si tulburare, provocata de un pericol real sau imaginar; lipsa de curaj, teama, infricosare. ◊ Loc. adj. Fara frica = neinfricat; curajos. ◊ Loc. adv. Cu frica = cu teama, temandu-se. Fara (nici o) frica = cu curaj. Nici de frica = nicidecum, deloc, o data cu capul. ◊ Expr. A baga (cuiva) frica in oase = a infricosa (pe cineva). A duce frica cuiva (sau a ceva) = a) a-i fi teama de cineva sau de ceva; b) a-i fi teama sa nu i se intample cuiva ceva rau. A fi cu frica in spate (sau in san) = a fi intr-o continua stare de neliniste, de teama. A sti de frica cuiva = a asculta pe cineva, fiindu-i frica de el. – Cf. gr. phrikē.

PORC ~ci m. 1) Animal domestic de talie medie, cu corp masiv, acoperit cu par aspru, cu cap conic si picioare scurte, crescut, in special, pentru carne si grasime. ◊ ~ salbatic mistret. ~ spinos (sau ghimpos) mamifer rozator de talie medie, acoperit pe spinare si pe parti cu spini lungi si tari. ~-de-mare peste marin de talie medie, de culoare neagra, avand tepi ascutiti si veninosi. A se purta ca un ~ a se purta urat, grosolan. A mana ~cii la jir a sforai tare in timpul somnului. Cine se baga (sau se amesteca) in tarate, il mananca ~cii cine se baga (sau se amesteca) unde nu trebuie, se alege cu neplaceri. 2) fig. depr. Om marsav, neobrazat. /<lat. porcus

BOU ~i m. 1) Taur castrat, folosit ca animal de tractiune si, mai ales, pentru carne. ◊ A lucra ca un ~ a lucra mult si din greu. A scoate (pe cineva) din ~ii lui a scoate (pe cineva) din fire; a enerva. ~ii ara, caii mananca se spune in cazul cand unii muncesc, iar altii trag foloase. A-si baga (sau a-si pune) ~ii in jug (sau in plug) cu cineva a colabora cu cineva. 2) fig. depr. Barbat prost. 3): ~-de-balta (sau -de-apa) a) specie de broaste cu pete rosii sau galbene pe pantece; b) specie de batlan cu gatul alb si cu penajul galben-verzui pe spate si negru pe cap. ~-de-mare peste marin, de talie mica, de culoare cafenie sau cenusie-inchisa. ~-de-noapte bufnita. ~ul-domnului a) radasca; b) buburuza. [Monosilabic] /<lat. bovus

PERNA ~e f. 1) Obiect de forma unui sac scurt si patrat, umplut cu pene (lana sau vata), care se pune sub cap in timpul somnului; capatai. ◊ ~ de calcat ustensila asemanatoare cu un astfel de obiect, folosita la calcatul obiectelor de imbracaminte, in special al manecilor. 2) pop. Fiecare dintre cele doua bare pe care se pune butoiul in beci pentru a-l ridica de la pamant si a-l imobiliza. 3) Obiect de tapiserie constand dintr-un sac umplut cu par sau cu iarba de mare, care se asaza, de obicei, pe scaune sau pe bancile automobilelor. 4): ~ de aer strat de aer de inalta presiune dintre baza unui vehicul si suprafata lui de sprijin sau dintre elementele mobile si fixe ale unor mecanisme. [G.-D. pernei] /<sb. perina

ACOLISI vb. (Mold.) A se tine, a se lega de capul cuiva (mai ales cu gind rau). A: Cind se va acolisi un om de altul nefiindu-i cela cu nici o deala, asa numai intr-o pizma va vrea sa-l uciga, cela insa nu se va da. PRAV. Ce sa acoliseaste Radul-Voda de cel sarac? CLM, 21v. Ce mai bine ar fi, o, sora, sa nu te mai acolisasti de lucrul mieu. B 1779, 36v; cf. DOSOFTEI, VS; CRON. 1689, 37v; CRON. 1707, 34v; PSEUDO-AMIRAS (gl.); CRON. 1732, 28v; NECULCE; CRON. SEC. XVIII, 27v. // B: cf. INDREPTAREA LEGII. Etimologie: ngr. ekollissa (aor. al lui kollo „a (se) lipi”). Vezi si acolisitura.