Rezultate din textul definițiilor
AST, ASTA, asti, aste, adj. dem. (Cand urmeaza dupa substantiv are forma asta, asta) 1. acest, aceasta. 2. acesta de aici, de dincoace. 3. Prezent, de acum (sau dintr-un viitor apropiat). Ziua asta.Loc. adv. (De) asta data = de data aceasta; acum. 4. (In expr.) Asta-noapte (sau iarna, primavara etc.) = in noaptea (sau iarna etc.) precedenta. [Gen.-dat. sg.: astui, astei si astei, gen.-dat. pl.: astor; (cand are forma asta, asta) gen.-dat. sg. astuia, asteia, gen.-dat. pl. astora.Var.: asta, asta adj. dem.]. – Lat. istum, ista.

Aiax 1. Fiul lui Oileus, regele locrienilor. A participat la razboiul troian, unde s-a distins prin vitejia sa. Era renumit printre greci si ocupa locul al doilea dupa Achilles in ceea ce priveste iuteala picioarelor lui. Aiax si-a atras minia zeilor urmarind-o pe Cassandra pina in incinta templului zeitei Athena, unde a necinstit-o. Drept urmare, la intoarcerea spre patrie, zeita (dupa altii Poseidon) a dezlantuit o furtuna care i-a sfarimat corabia. Aiax a reusit totusi sa se salveze, agatindu-se de o stinca. Continuind insa sa-i sfideze pe zei, Poseidon de data aceasta a lovit cu tridentul in stinca pe care se refugiase Aiax, scufundind-o in mare. 2. Fiul lui Telamon, regele din Salamis si nepotul lui Aeacus. A participat la razboiul troian, fiind cel mai viteaz dintre greci dupa Achilles. Dupa moartea acestuia Aiax si-a disputat cu Odysseus armele lui Achilles. Cistigatorul a fost Odysseus. Vazindu-se invins, Aiax a fost cuprins de o furie oarba si, pierzindu-si mintile, s-a napustit asupra unei cirezi de vite, pe care le-a ucis luindu-le drept dusmanii sai. Mai apoi, revenindu-si in simtiri si rusinat de isprava sa, Aiax si-a pus singur capat zilelor.

Aphrodite, una dintre cele mai mari divinitati ale lumii grecesti, imprumutata ulterior si de romani si asimilata cu Venus (v. si Venus). Aphrodite era zeita dragostei si a frumusetii. Cu privire la nasterea ei existau doua versiuni: dupa una, era fiica lui Zeus si a Dionei, dupa cea de-a doua s-ar fi nascut din spuma marii. Casatorita cu Hephaestus, a fost iubita de Ares, zeul razboiului (v. si Ares), de Dionysus, Hermes si Poseidon, dintre zei, iar dintre muritori de Anchises si Adonis (v. si Adonis). A avut mai multi copii: cu zeul Hermes pe Eros, cu Ares pe Anteros si pe Harmonia, cu muritorul Anchises (v. si Anchises) pe Aeneas etc. In legatura cu farmecul si cu puterea Aphroditei circulau numeroase legende: un episod cunoscut este acela al infidelitatii ei fata de Hephaestus care, descoperind legatura ei cu Ares, a chemat toti zeii Olympului drept martori, surprinzindu-i impreuna pe cei doi. Un alt episod, celebru de data aceasta, este judecata lui Paris: Zeus a poruncit ca marul de aur aruncat de Eris, zeita vrajbei, si revendicat in egala masura de Hera, Athena si Aphrodite, sa fie acordat de un muritor, Paris, aceleia pe care o va socoti el mai frumoasa. Cele trei zeite s-au infatisat inaintea lui Paris (v. si Paris) pe muntele Ida si au inceput sa-si laude farmecele, promitindu-i fiecare cite un dar. Cucerit de frumusetea Aphroditei si de darul fagaduit de ea – acela de a o lua de sotie pe cea mai frumoasa muritoare, pe Helena – Paris i-a dat ei marul. Alegerea Aphroditei si rapirea Helenei au constituit originea razboiului troian. In cursul acestui razboi, in care rivalele ei, Hera si Athena, au sprijinit tabara adversa, Aphrodite i-a ajutat in mod constant pe troieni, in special pe Paris si pe Aeneas. Ea a fost chiar ranita in lupta de catre Diomedes. Daca n-a putut impiedica moartea lui Paris si distrugerea Troiei, in schimb, salvarea lui Aeneas se datoreste Aphroditei, care l-a ajutat sa ajunga pe tarmurile Italiei. Tot datorita acestui fapt zeita era socotita, sub numele de Venus, drept divinitate protectoare a Romei (v. Venus). Aphrodite avea sanctuare celebre la Paphos, Cnidus, Delos, Sicyon etc. Cultul ei era celebrat in intreaga lume helenica, cu precadere in insulele Cyprus si Cythera.

Gaea (sau Ge), personificare a Pamintului, considerata in vechime drept element primordial din care se trageau toti ceilalti zei. Gaea s-a nascut dupa Chaos (Haosul), zamislindu-i, la rindul ei, pe Uranus (Cerul) si pe Pontus (Marea). Din unirea ei cu Uranus s-au nascut titanii, titanidele si ciclopii (v. Titanes, Titanides, Cyclopes). Toti acesti copii ai Gaeei il urau insa pe tatal lor, Uranus, fiindca ii silea sa traiasca in adincurile pamintului si nu le ingaduia sa vada lumina zilei. Pentru a-si scapa copiii de tirania lui Uranus, Gaea l-a ajutat pe unul dintre ei, pe Cronus, sa-si mutileze tatal. Din picaturile de singe scurse de la Uranus, care au cazut pe pamint si l-au fecundat, s-a nascut o noua generatie de copii: eriniile, gigantii si nimfele (v. Erinyes, Gigantes, Nymphae). Dupa mutilarea lui Uranus, Gaea s-a unit cu celalalte fiu al ei, Pontus, si a zamislit o serie de divinitati marine, printre care se numarau Ceto, Nereus si Thaumas. Domnind asupra universului, Cronus se dovedeste insa la fel de tiran ca si tatal sau. Atunci Gaea hotaraste sa-l nimiceasca si pe el. Cronus se unise de mai multe ori cu sora sa, Rhea, si avusese cu ea mai multi copii, pe care insa ii inghitise pe rind. Cind a fost sa-l nasca pe Zeus, ca sa-si scape copilul de furia tatalui, Rhea a cerut sprijinul Gaeei. Aceasta i-a dezvaluit voia destinului: Zeus avea sa supravietuiasca si sa-si doboare tatal, cu sprijinul titanilor. Cu ajutorul lui Gaea, Rhea reuseste sa-l insele pe Cronus si sa-l ascunda pe Zeus (v. Zeus). Mai tirziu, cind Zeus ajunge sa conduca destinele lumii, Gaea, nemultumita si de cirmuirea lui, da nastere – unindu-se de data aceasta cu Tartarus – unor fiinte monstruoase: Typhon si Echidna. Typhon le declara razboi zeilor, care mult timp sint inspaimintati de forta lor uriasa. Tot lui Gaea ii sint atribuiti – dupa diferite versiuni – numerosi alti copii monstruosi, printre care: Antaeus, Charibdis, harpiile etc. Intr-o perioada mai tirzie Gaea trece drept mama tuturor zeilor si ulterior cultul ei se identifica fie cu cel al zeitei Demeter, fie cu cel al Cybelei. In mitologia romana Gaea poarta numele de Tellus.

Heraclidae se numeau toti descendentii lui Heracles: atit fiii eroului si ai Deianirei, cit si urmasii acestora. Dupa apoteozarea lui Heracles, copiii sai, urmariti de ura lui Eurystheus, au gasit o vreme adapost la curtea regelui Ceyx, din Trachis. Apoi, cum Eurystheus ameninta cu razboiul, ei au fost siliti sa se refugieze din nou, de data aceasta la atenieni. Eurystheus le-a declarat razboi si acestora, dar a fost infrint si ucis in lupta. Dupa victoria repurtata impotriva lui Eurystheus, heraclizii, sub conducerea lui Hyllus, fiul cel mai mare al lui Heracles, s-au indreptat spre Peloponnesus, patria tatalui lor, cu gindul sa se stabileasca acolo (v. si Hyllus). Prima incercare se soldeaza cu un esec: pe drum ei se intilnesc cu armata regelui Echemus, care-i invinge. Insusi Hyllus cade in lupta. Heraclizii mai fac, de-a lungul timpului, cateva tentative de a ajunge in Peloponnesus. Condusi mai tirziu de Aristomachus, sint din nou infrinti si alungati. In schimb, sub conducerea lui Temenus si a fratilor sai – Aristodemus si Cresphontes – izbindesc, reusind in cele din urma sa ia in stapinire si sa-si imparta Peloponnesul.

TRANSCALCULARE s. f. Complex de operatii necesare pentru calculul coordonatelor unui punct geodezic sau topografic intr-un sistem de proiectie cartografica sau de axe de coordonate dat, luand ca baza aceste date dintr-un alt sistem si folosind relatiile matematice de legatura. – Trans- + calculare.

ARMINDEN ~i m. folc. 1) Denumire populara a zilei de 1 mai, considerata ca inceput al primaverii. 2) Sarbatoare tinuta, de obicei, la aceasta data. 3) Pom sau crengi verzi care se pun la poarta sau la ferestrele caselor cu ocazia acestei sarbatori. [Var. armindeni] /<sl. Iereminu-deni

BAIONETA s.f. 1. Arma alba cu lama scurta, taioasa, ascutita la varf si prevazuta la maner cu un dispozitiv care o poate fixa la teava pustii, pentru a putea fi folosita in lupta corp la corp. ◊ Asalt (sau atac) cu baioneta sau la baioneta = lupta corp la corp cu baioneta, pusa la pusca. ♦ (Fig.; la pl.) Purtatori ai acestor arme; (p. ext.) armata, trupa, efectiv de soldati. 2. Taietura in segmentii pistoanelor, care permite trecerea de abur sau de gaze. 3. (Tehn.) Sistem de prindere special, rapid, pentru piese metalice mici, pentru tuburi etc. [Pron. ba-io-, pl. -te. / < fr. baionette < Bayonne – oras in Franta, unde s-ar fi fabricat prima data aceasta arma].

HALOFITA adj., s.f. (Planta) care creste pe solurile bogate in saruri; (la pl.) nume generic dat acestor plante. [Pl. -te. / < fr. halophyte, cf. gr. hals – sare, phyton – planta].

antimoniu n. (mlat. antimonium, care se afla la Constantin Africanu, d. vgr. anti, contra, si fr. moine, monah, calugar, fiind-ca alchimistu Vasile Valentin, staret de minastire in sec. 15, vazind ca porcii se ingrasa cu niste aliaj de antimoniu si arsenic, a dat acest aliaj si celor-lalti calugari, care slabira ori murira. Deci acest metal e „contra calugarilor”). Chim. Stibiu.

REDDE CAESARI QUAE SUNT CAESARIS, ET QUAE SUNT DEI DEO (lat.) da-i Cezarului cele ce sunt ale Cezarului si lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu – Matei, 22, 21. La intrebarea fariseilor daca trebuie sa plateasca tibut romanilor, Iisus a aratat o moneda pe care era gravata efigia imparatului si a dat acest raspuns. Sensul cuvintelor este: a da fiecaruia ce i se cuvine.

castravete (vest, sud) si crastavete (nord) m. (bg. krastavica, d. krastav, riios, krasta, riie. Intii s´a dat acest nume castravetilor celor mici si brobonati). V. crastaval). O planta cucurbitacee. Fructu ei, lungaret, din care se face salata sau care se mureaza (cucumis sativus). V. pepene.

acest, aceasta, acesti, aceste, adj. dem. (antepus) 1. (Arata ca fiinta, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care il determina se afla aproape, in spatiu sau timp, de vorbitor) acest deal. aceasta casa. 2. (In legatura cu substantive care arata momentul, rastimpul, epoca in care se petrece o actiune) Care este in curs; curent, prezent (sau dintr-un viitor apropiat). Anul acesta. [Gen.-dat. sg.: acestui, acestei, gen.-dat. pl.: acestor] – Lat. *ecce-istu, ecce-ista.

acestA, aceasta, acestia, acestea, pron. dem., adj. dem. (postpus) 1. Pron. dem. (Indica pe cineva sau ceva relativ apropiat de subiectul vorbitor) Ce e aceasta?Loc. adv. Pentru aceasta = din aceasta cauza, de aceea. (In) afara de (sau pe langa) aceasta = in plus. Cu toate acestea = totusi. 2. Adj. dem. (postpus) (Arata ca fiinta, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care il determina se afla aproape, in spatiu sau timp, de vorbitor) Dealul acesta. Casa aceasta. [Gen.-dat. sg.: acestuia, acesteia, gen.-dat. pl.: acestora] – Lat. *ecce-istu, ecce-ista.

AIEST, AIASTA, aiesti, aieste, adj. dem. (Reg.: cand urmeaza dupa substantiv are forma aiesta, aiasta) acest. [Gen.-dat. sg.: aiestui, aiestei, gen.-dat. pl. aiestor; (cand are forma aiesta, aiasta) gen.-dat. sg.: aiestuia, aiesteia, gen.-dat. pl.: aiestora.Pr.: a-iest.Var.: aiesta adj. dem.] – Lat. ad + istum.

AIESTA1, AIASTA, aiestia, aiestea, pron. dem. (Reg.) acesta. [Gen.-dat. sg.: aiestuia, aiesteia, gen.-dat. pl.: aiestora.Pr.: a-ies-] – V. aiest.

AIST, aisti, adj. dem. m. (Reg.; cand urmeaza dupa substantiv are forma aista) acest. [Gen.-dat. sg.: aistui, gen.-dat. pl.: aistor; (cand are forma aista) gen.-dat. sg.: aistuia, gen.-dat. pl.: aistoraVar.: aista adj. dem. m.] – V. aiest.

BACKHAND s. n. Partea din afara a rachetei de tenis tinute corect in mana; p. ext. lovitura data cu aceasta parte a rachetei; rever. [Pr.: bechend] – Cuv. engl.

BASTON, bastoane, s. n. Bucata de lemn lunga (cam de un metru) si subtire, de obicei curbata la un capat, care se poate tine in mana si are diverse utilizari. ◊ Baston de maresal = un fel de baston scurt, purtat de un maresal. ♦ Lovitura data cu aceasta bucata de lemn. – Din it. bastone.

BOLD, bolduri, s. n. (Reg.) 1. Ac cu maciulie, ac cu gamalie. ♦ Varf ascutit. ♦ Cui de metal cu maciulie ornamentala. 2. Bat ascutit cu care se indeamna vitele. ♦ Impunsatura, intepatura (data cu acest bat). 3. (Inv.) Imbold. 4. (Reg.) Element de constructie in arhitectura populara, in forma de stalp sculptat, cu varf ascutit. – Din sl. bodlı „ghimpe”.

CATAMNEZA s. f. Urmarire a evolutiei unei afectiuni la un bolnav pe baza informatiilor date de acesta dupa iesirea din spital. – Din fr. catamnese.

CEST2, CEASTA, cesti, ceste, adj. dem. (Inv. si reg.) acest. [Gen.-dat. sg. cestui, cestei, gen.-dat. pl. cestor] – Din acest (prin afereza).

CESTA, CEASTA, cestia, cestea, pron. dem. (Inv. si reg.) acesta. [Gen.-dat. sg. cestuia, cesteia, gen.-dat.pl. cestora] – Din acesta (prin afereza).

GARBACI, garbace, s. n. Bici facut din mai multe curele impletite (uneori cu varfurile plumbuite) sau din vana de bou. ♦ Lovitura data cu acest bici. – Din tc. kirbac, bg. garbac.

INSTRUCTAJ, instructaje, s. n. Indrumare, instruire, pregatire data unei persoane sau unui colectiv in vederea desfasurarii unei activitati; totalitatea indrumarilor date prin aceasta instruire. – Din rus. instruktaj.

INTEROGATORIU, interogatorii, s. n. Totalitatea intrebarilor puse de judecator unei parti implicate intr-un proces si a raspunsurilor date de aceasta, care contribuie la rezolvarea cazului; (concr.) act in care sunt consemnate aceste intrebari si raspunsuri. – Din fr. interrogatoire.

ISTA1, IASTA, istia, iastea, pron. dem. (Reg.) acesta1. [Gen.-dat. sg. istuia, isteia, pl. istora] – Lat. *istus, -a, -um.

VOT, voturi, s. n. 1. Exprimare a opiniei cetatenilor unui stat in legatura cu alegerea reprezentantilor lor in organele de conducere; opinie exprimata de membrii unei adunari constituite in legatura cu o candidatura, cu o propunere sau cu o hotarare; adeziune data in acest scop. ◊ Vot de incredere (sau de neincredere) = vot prin care un parlament aproba (sau respinge) politica guvernului ori un act al acestuia. Drept de vot = drept al alegatorilor de a-si exprima vointa pentru alegerea reprezentantilor in organele reprezentative ale statului; sufragiu. 2. Mod de adoptare a hotararilor de catre organele de stat, obstesti etc. 3. (In sintagma) Vot de blam = sanctiune prin care o colectivitate organizata isi manifesta prin vot dezaprobarea fata de o actiune, de o atitudine etc. a unui membru al ei. – Din fr. vote.

LOPATA, lopeti, s. f. 1. Unealta formata dintr-o placa de lemn sau de fier, usor concava, montata pe o coada de lemn, cu care se ridica sau se arunca pamant, pietris, nisip etc. ◊ Loc. adv. Cu lopata = in cantitate mare, din belsug, din abundenta. ◊ Expr. (Fam.) Sapa si lopata = moartea. A da la lopata = (despre cereale) a vantura. ♦ Cantitate de material cat se poate lua o data cu aceasta unealta. ♦ Unealta de lemn cu care se baga painea in cuptor. 2. Vasla1. – Din sl. lopata.

SUBSOL, subsoluri, s. n. 1. Partea de pamant aflata sub suprafata solului; totalitatea formatiilor geologice mai vechi decat patura actuala de sol. 2. Totalitatea incaperilor dintr-o cladire situate, total sau partial, sub nivelul solului. 3. Loc in partea de jos a paginilor unei carti, a unui periodic, rezervat notelor explicative; p. ext. nota explicativa data in acest spatiu. ♦ Partea de jos a unei pagini de ziar, de periodic, de obicei despartita de restul paginii printr-o linie orizontala, unde se publica, adesea pe toata lungimea foii, recenzii, articole cu subiect literar, stiintific etc. – Sub1- + sol (dupa fr. sous-sol).

CONFEDERATIE, confederatii, s. f. 1. Uniune de state independente sau de unitati teritoriale autonome, infiintata pe baza unui acord international, prin care se determina conditiile de asociere a statelor si de functionare a acestora. 2. Denumire data unor asociatii de organizatii care au teluri social-politice fundamentale comune sau apropiate. [Var.: confederatiune s. f.] – Din fr. confederation, lat. confederatio, -onis.

SILURIAN, -A, silurieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. A treia perioada a erei paleozoice care se caracterizeaza prin sedimentari de calcar, de gresie, de sisturi argiloase, prin aparitia primelor plante terestre si prin dezvoltarea nevertebratelor marine. ◊ (Adjectival) Perioada (sau era) siluriana. 2. S. n. Sistem de straturi geologice din silurian (1). 3. Adj. Care apartine silurianului (l), care dateaza din aceasta perioada; care este caracteristic, propriu silurianului (1, 2); siluric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. silurien.

FURCA ~ci f. 1) Unealta agricola formata din cativa dinti curbati, fixati intr-o coada de lemn, folosita la diferite lucrari. ~ de fier. 2) Cantitate de material care poate fi luata dintr-o singura data cu aceasta unealta. 3) Unealta constand dintr-o vergea de lemn la capatul careia se pune caierul, pentru a-l toarce. 4) Obiect cu o parte bifurcata. ◊ ~ca telefonului parte componenta a aparatului de telefon pe care se pune receptorul. 5) Fiecare dintre stalpii de care se fixeaza grinzile si care sustin acoperisul si peretii unei case taranesti. /<lat. furca

MEZOLITIC1 ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de perioada cuprinsa intre paleolitic si neolitic. 2) Care dateaza din aceasta perioada. /<fr. mesolithique

MEZOZOIC1 ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de era geologica cuprinsa intre paleozoic si neozoic. 2) Care dateaza din aceasta era. [Sil. -zo-ic] /<fr. mezozoique

NEOGEN2 ~a (~i, ~e) 1) Care apartine celei de a doua perioade a erei neozoice; propriu acestei perioade. 2) Care dateaza din aceasta perioada. [Sil. ne-o-] /<fr. neogene

NEOLITIC ~ca (~ci, ~ce) si substantival 1) Care tine de perioada uneltelor de piatra slefuita. 2) Care dateaza din aceasta perioada. [Sil. ne-o-] /<fr. neolithique

NUMULITIC2 ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de prima perioada a erei tertiare; propriu acestei perioade. 2) Care dateaza din aceasta perioada; paleogen. 3) Care este constituit din numuliti. Calcar ~. /<fr. nummulitique

PLIOCEN1 n. geol. 1) Perioada a doua a neogenului, situata intre miocen si pleistocen si caracterizata prin depozite marine sau lacustre. 2) Ansamblu de straturi ale scoartei terestre datand din aceasta perioada. [Sil. pli-o-] /<fr. pliocene

NEOLITIC s.n. Ultima epoca a preistoriei, caracterizata prin folosirea uneltelor de piatra lustruita si de bronz, prin aparitia agriculturii primitive, a cresterii vitelor si a olariei. // adj. Care dateaza din aceasta epoca. [< fr. neolithique, cf. gr. neos – nou, lithos – piatra].

VOT s.n. Exprimare a opiniei cetatenilor unei tari in legatura cu alegerea reprezentantilor in organele de conducere; opinie exprimata de membrii unei adunari constituite in legatura cu o candidatura, cu o propunere sau cu o hotarare; adeziune data in acest scop. [< fr. vote, cf. engl. vote < lat. votum – promisiune].

acest, aceasta, acesti, aceste, adj. dem. (Arata ca fiinta sau lucrul al carui nume il determina este (mai) apropiat de subiectul vorbitor; cand urmeaza dupa substantiv are forma acesta, aceasta) acest deal. Casa aceasta. [Gen.-dat. sg. acestui, acestei, gen.-dat. pl. acestor; (cand are forma acesta, aceasta) gen.-dat. sg. acestuia, acesteia, gen.-dat. pl. acestora.Var.: acesta, aceasta adj. dem.] – Lat. ecce-*istu, ecce-*ista.

acestA2, aceasta, acestia, acestea, pron. dem. (Indica pe cineva sau ceva (mai) apropiat de subiectul vorbitor) Ce e aceasta? ◊ (Cu forma feminina si sens neutru) Loc. adv. Dupa aceasta = apoi. (In) afara de (sau pe langa) aceasta = in plus. Cu toate acestea = totusi. [Gen.-dat. sg. acestuia, acesteia, gen.-dat. pl. acestora] – Lat. ecce-*istu, ecce-*ista.

CONSIDERENT s.n. 1. Punct de vedere. ♦ Argument logic, motiv. 2. (Jur.; la pl.) Partea dintr-o hotarare a unui organ de jurisdictie, cuprinzand motivarea solutiei date de acest organ. [Cf. fr. considerant].

DOTATIE s.f. Dotare. ♦ Inzestrare, echipare a unei intreprinderi, a unei persoane cu cele necesare; mijloacele materiale date in acest scop. [Gen. -iei, var. dotatiune s.f. / cf. fr. dotation, lat. dotatio].

EOLITIC s.n. Epoca pietrei cioplite. // adj. Care dateaza din aceasta epoca. [< fr. eolithique, cf. gr. eos – aurora, lithos – piatra].

INSTRUCTAJ s.n. Instruire a unei persoane sau a unui colectiv in vederea indeplinirii unei munci; totalitatea indrumarilor date prin aceasta instruire. [< rus. instruktaj].

INTEROGATORIU s.n. Totalitatea intrebarilor puse de catre judecator unei parti implicate in proces si a raspunsurilor date de acesta; actul care consemneaza aceste intrebari si raspunsuri. [Pron. -riu. / cf. fr. interrogatoire, it. interrogatorio].

bici (bice), s. n.1. Obiect din impletitura de curele cu care se lovesc sau indeamna animalele sa mearga. – 2. Lovitura data cu acest obiect. Sl. bici de la biti „a lovi” (Miklosich, Lexicon, 22; Slaw. Elem., 14; Cihac; Berneker 56); cf. bg. bicu, sb., cr., ceh., rus. bic, pol. bicz. Cf. si bat. Der. biciui, vb. (a bate cu biciul); biciuiala, s. f. (bataie cu biciul, flagelare); biciuitor, adj. (care biciuieste); biciusca, s. f. (bici). Din rom. provine sas. bitsch. Ngr. βίτσα si alb. bisk se trag direct din sl. (cf. G. Meyer, 34).

pil1, piluri, s.n. (reg.) 1. cravasa facuta din nuiele subtiri de salcie impletite. 2. bici cu coada scurta, facut din curele impletite sau din vana de bou; garbaci, biciusca, cravasa, harapnic; lovitura data cu acest bici. 3. pisalog.

MEZOLITIC s.n. (Geol.) Perioada cuprinsa intre paleolitic si neolitic. // adj. Care dateaza din aceasta perioada. [< fr. mesolithique, cf. gr. mesos – mijlociu, lithos – piatra].

PALEOLITIC s.n. Prima epoca a istoriei, caracterizata prin folosirea pietrei cioplite. // adj. Care dateaza din aceasta epoca. [< fr. paleolithique, cf. gr. palaios – vechi, lithos – piatra].

comarnic (comarnice), s. n.1. Parte a stinii unde se mulg oile. – 2. Sopron linga stina unde se pastreaza brinza. – 3. Polita, scindura sau tipar unde se lasa brinza la uscat. – Var. (Trans.) comornic. Bg. komarnik „cabana” (Weigand, Jb. XVI, 223; DAR); cuvint care provine din lat. camera, si despre care Giuglea, Dacor., III, 332, presupune ca a fost imprumutat din rom. si dat inapoi acestuia, cu modificarile fonetice proprii bg. Rut. komarnyk provine din rom. (Candrea, Elemente, 402). Var. provine din sb. komornik (Candrea).

CALIFAT s. n. 1. demnitatea de calif. ◊ durata guvernarii acestuia. 2. nume dat unor state arabe, dupa moartea lui Mahomed. ◊ teritoriul acestora. (< fr. califat)

CONSIDERENT s. n. 1. punct de vedere; parere. ◊ argument (logic), motiv. 2. (jur.; pl.) partea dintr-o hotarare a unui organ de jurisdictie cu motivarea solutiei date de acest organ. (< fr. considerant)

INSTRUCTAJ s. n. instruire a unei persoane, a unui colectiv in vederea implinirii unei munci; totalitatea indrumarilor date cu acest prilej. (< rus. instruktaj)

STATUT s. n. 1. document, lege de baza cuprinzand dispozitii cu caracter oficial prin care se hotaraste constituirea unei organizatii si se stabilesc scopul, structura si modul de functionare ale acesteia. 2. denumire data unor constitutii. 3. ~ politic = totalitatea drepturilor si indatoririlor prevazute si garantate de constitutie, in virtutea carora cetatenii participa la viata politica. 4. ~ social = status (1). 5. starea, situatia, calitatea de a fi (a cuiva sau a ceva). (< fr. statut, lat. statutum)

VOT s. n. 1. exprimare a opiniei cetatenilor unei tari in legatura cu alegerea reprezentantilor in organele de conducere. ♦ opinie exprimata de membrii unei adunari constituite in legatura cu o candidatura, cu o propunere sau cu o hotarare; adeziune data in acest scop. 2. mod de adoptare a hotararilor de catre organele de stat, obstesti etc. ♦ ~ de incredere = vot prin care parlamentul se declara de acord cu politica sau cu un act al guvernului. (< fr. vote)

AIESTA, AIASTA, aiestia, aiestea, pron. dem., adj. dem. (Reg.) acesta. [Gen.-dat. sg.: aiestuia, aiesteia, gen.-dat. pl.: aiestora.Var.: aista pron. dem., adj. dem.] – V. aiest.

AIEST, AIASTA, aiesti, aieste, adj. dem. (Reg.; cand urmeaza dupa substantiv are forma aiesta, aiasta) acest. [Gen.-dat. sg.: aiestui, aiestei; gen.-dat. pl. aiestor; (cand are forma aiesta, aiasta) gen.-dat. sg. aiestuia, aiesteia, gen.-dat. pl. aiestora.Var.: aiesta, aiasta adj. dem.] – Lat. ad + istum.

AIESTA2, AIASTA, aiestia, aiestea, pron. dem. (Reg.) acesta. [Gen.-dat. sg. aiestuia, aiesteia, gen.-dat. pl. aiestora.] – V. aiest.

AIST, aisti, adj. dem. m. (Reg.; cand urmeaza dupa substantiv are forma aista) acest. [Gen.-dat. sg. aistui, gen.-dat. pl. aistor; (cand are forma aista) gen.-dat. sg. aistuia, gen.-dat. pl. aistora.Var.: aista adj. dem. m.] – V. aiest.

AISTA2, aistia, pron. dem. m. (Reg.) acesta [Gen.-dat. sg. aistuia, gen.-dat. pl. aistora] – V. aiest.

AUT adv. (Sport) In afara limitelor terenului de joc. ♦ (Substantivat,n.) Iesirea, scoaterea mingii in afara limitelor terenului de joc, urmata de penalizare; penalizarea data in aceasta imprejurare. – Engl. out.

CEST, CEASTA, cesti, ceste, adj. dem. (Inv. si reg.) acest. [Gen.-dat. sg. cestui, cestei, gen.-dat. pl. cestor] – V. acest.

CESTA, CEASTA, cestia, cestea, pron. dem. (Inv. si reg.) acesta. [Gen.-dat. sg. cestuia, cesteia, gen.-dat.pl. cestora] – V. acesta.

cazma f. (turc. kazma). Mold. Tirnacop. Munt. Mold. nord. Hirlet. Lovitura data cu aceasta unealta.

abscisa s. f. 1. (mat.) numar real care indica pe o axa lungimea si sensul segmentului cuprins intre originea axei si un punct dat, determinand pozitia acestuia. 2. prima coordonata carteziana (orizontala) a unui punct. (< fr. abscisse, lat. /linea/ abscissa)

IMORALISM s. n. Teorie care contesta valoarea normelor si judecatilor morale dintr-o epoca data, negand prin aceasta morala insasi. – Din fr. immoralisme.

SOL1 s. invar. m. (Muz.) 1. Unul dintre cele sapte sunete ale gamei; nota corespunzatoare acestui sunet. 2. Nume dat uneia dintre chei. – Din it., fr. sol.

SOLSTITIU, solstitii, s. n. Fiecare dintre cele doua momente ale anului cand Soarele se afla la cea mai mare inaltime fata de ecuator; datele calendaristice corespunzatoare acestor momente (21 iunie si 22 decembrie), marcand ziua cea mai lunga sau cea mai scurta din an. – Din lat. solstitium, fr. solstice.

PARODONTOMETRIE, parodontometrii, s. f. (Med.) Masurare a pungilor gingivale, a retractiei si a mobilitatii dintilor; diagrama a datelor obtinute prin aceasta masurare. – Din fr. parodontometrie.

OFITER, ofiteri, s. m. I. 1. Nume generic pentru gradele militare de la sublocotenent pana la general; persoana care poarta unul dintre aceste grade. 2. Titlu dat unor functionari cu atributii sau cu insarcinari speciale; persoana avand acest titlu. ◊ Ofiter al starii civile = persoana insarcinata cu incheierea actelor de stare civila si cu oficierea casatoriei civile. 3. (Iesit din uz) Grad (mai mare decat cel de cavaler) conferit prin anumite decoratii; persoana care a primit acest grad. II. (Pop.) Varietate de crap lung si subtire, cu capul mare si osos, cu carnea tare si putin gustoasa, care traieste in baltile din Delta Dunarii (Cyprinus carpio oblongus). – Din pol. oficer, rus. ofiter, fr. officier.

ORACOL, oracole, s. n. (In antichitate) Raspuns profetic pe care, potrivit unor credinte, anumite divinitati il dadeau celor veniti sa le consulte pentru a cunoaste viitorul; prevestire, prezicere, profetie; lacasul unde se faceau aceste profetii. ♦ Hotarare data de o persoana cu autoritate; sentinta cu caracter infailibil; p. ext. persoana care da aceasta hotarare. ◊ Expr. A vorbi ca un oracol = a se exprima sententios si enigmatic. [Var.: oracul s. n.] – Din lat. oraculum, it. oracolo, fr. oracle.

DOCTORAT, doctorate, s. n. Stagiu de calificare stiintifica superioara, efectuat dupa terminarea studiilor universitare, in vederea obtinerii titlului de doctor (2); examen final, de sustinere a unei lucrari, dat pentru obtinerea acestui titlu; titlu de doctor (2) obtinut in urma acestui examen. – Din fr. doctorat.

LICENTA, licente, s. f. 1. Titlu obtinut la terminarea studiilor superioare, pe baza unui examen prin care se dobandeste dreptul de a exercita profesiunea corespunzatoare studiilor facute; examen dat pentru obtinerea acestui titlu; p. ext. diploma care confera acest titlu. 2. Autorizatie data de stat unei persoane pentru exercitarea unui negot special, pentru operatii de import si de export etc. 3. Contract prin care posesorul unui brevet de inventie cedeaza cuiva dreptul de exploatare a inventiei sale. 4. Atitudine, tinuta care depaseste limitele bunei-cuviinte; lipsa de respect pentru formele obisnuite. 5. (In sintagma) Licenta poetica = abatere usoara de la regulile gramaticale ale limbii, ceruta de necesitatea rimei, ritmului sau din dorinta de a realiza o nota stilistica particulara. – Din fr. licence, lat. licentia.

EMIR, emiri, s. m. 1. Titlu dat descendentilor lui Mahomed; persoana avand acest titlu. 2. Titlu dat unui guvernator sau unui principe domnitor in unele tari musulmane; persoana avand acest titlu. – Din fr. emir.

SOROC, soroace, s. n. (Pop.) 1. Termen fixat pentru savarsirea unei actiuni sau pentru indeplinirea unei obligatii; interval de timp in cuprinsul sau la sfarsitul caruia se efectueaza un lucru. ◊ Loc. adv. (Pe) la soroace = din cand in cand; la zile mari. ◊ Expr. A sfinti sorocul = a respecta cu strictete un termen de plata. A i se implini (cuiva sau la ceva) sorocul = a ajunge la sfarsitul existentei, a inceta sa mai existe; p. ext. a muri. ♦ data la care se intampla ceva. ♦ Epoca a anului cand se coace si se strange recolta; (concr.) recolta culeasa in aceasta epoca. ♦ M*********e. 2. data, fixata in practica crestina, cand se pomenesc mortii; slujba religioasa care se face cu acest prilej. 3. (Rar) Margine, limita. ♦ Loc determinat. 4. Rost, socoteala, oranduiala. ♦ (Reg.) Ursita, soarta; prevestire. – Din sl. suroku.

RUBLA, ruble, s. f. 1. Unitatea principala a sistemului monetar din Rusia; moneda care reprezinta aceasta unitate. 2. Nume dat in trecut monedelor straine de argint. – Din rus. rubl'.

MARCA vb. 1. v. insemna. 2. v. timbra. 3. v. delimita. 4. v. inregistra. 5. a arata, a indica, a insemna, a preciza. (Ceasul ~ timpul.) 6. v. accentua. 7. a ilustra, a insemna, a reprezenta, a semnifica. (acest roman ~ o data importanta in literatura.) 8. (SPORT) a inscrie, (rar) a puncta. (A ~ un gol.)

SEMNIFICA vb. 1. a inchipui, a infatisa, a reprezenta, a simboliza. (aceste romburi ~ ...) 2. a insemna, a simboliza, a spune, (inv.) a semna. (aceasta porecla nu ~ nimic.) 3. a fi, a insemna. (Ce ~ cand visezi un porumbel?) 4. a ilustra, a insemna, a marca, a reprezenta. (acest roman ~ o data importanta in literatura.)

BRAD ~zi m. 1) Arbore conifer inalt, cu tulpina dreapta, cu frunze persistente aciculare, cu seminte in forma de con si cu lemn moale, elastic, folosit in scopuri ornamentale si industriale. ◊ ~-argintiu varietate de brad cu frunze moi, de culoare verde-albicioasa. ~-rosu (sau ~-negru) varietate de brad cu frunzele in patru muchii; molid. 2) Lemnul acestui arbore. 3) Nume dat oricarui arbore cu frunze aciculare persistente si cu fruct in forma de con. 4) Arbore de acest fel, de obicei mic, taiat si impodobit cu prilejul Craciunului sau al Anului Nou. /Cuv. autoht.

BINORMALA s.f. (Mat.) Dreapta care trece printr-un punct al unei curbe si este perpendiculara pe planul oscilator al acesteia in punctul dat. [< fr. binormale].

ALEXANDRIN, -A adj. 1. Referitor la civilizatia elenistica din Alexandria; (p. ext.) care tine de epoca elenistica. ◊ Scoala alexandrina = numele mai multor scoli filozofice de orientare mistica si eclectica din perioada elenismului tarziu. 2. Vers alexandrin (si s.m.) = vers iambic de douasprezece silabe, cu cezura dupa silaba a sasea; poezie alexandrina = poezie de tip rafinat, erudit si uneori ezoteric, proprie epocii alexandrine. [Pl. -ni, -ne. / cf. fr. alexandrin, cf. Alexandre le Grand – numele unui roman francez din sec. XII, unde a fost folosit acest vers prima data].

data s.f. Timp in care s-a petrecut, s-a facut sau trebuie sa se faca ceva; indicatia acestui timp. [< fr. date, it. data].

dizghin, dizghinuri, s.n. (pop.) lovitura de pinteni sau de frau data calului; saritura acestuia.

LORD s.m. Inalt titlu nobilar in Anglia; persoana care poarta acest titlu. ♦ Denumirea data unor demnitari englezi. [Pl. -zi. / < engl., fr. lord].

cirpi (cirpesc, cirpit), vb. – A palmui, a bate, a lovi. Lat. *colapῑre, din gr. ϰολαπίζω. Familia lui colaphus, bine reprezentata in limbile romanice, a disparut din rom. (cf. REW 2034); aceasta pierdere „importanta” dupa Puscariu, Lr., 259, ajunge totala, data fiind confuzia acestui unic rezultat rom., cu a cirpi „a petici”; cf. calabr. curpire „a bate, a lovi”, it. colpire. DAR explica acest cuvint rom. prin asemanarea cu actiunea de a astupa gaurile dintr-un perete prin mortarul care se lipeste, cind este aruncat cu putere. Asemanarea cu tig. kuripen „a lupta” ‹ sp. curar „a lipi” (Claveria 241) pare intimplatoare.

BINORMALA s. f. (mat.) dreapta care trece printr-un punct al unei curbe, perpendiculara pe planul oscilator al acesteia in punctul dat. (< fr. binormale)

LICENTA s. f. 1. titlu la terminarea studiilor superioare, prin care se acorda dreptul de a exercita o profesiune; examen dat pentru obtinerea acestui titlu; diploma obtinuta. 2. contract prin care posesorul unui brevet de inventie acorda unei persoane sau statului dreptul de a folosi sau valorifica inventia sa. 3. autorizatie data de stat unui particular pentru exercitarea unui anumit comert, a unei anumite industrii sau pentru a importa si exporta marfuri. 4. atitudine, purtare care intrece limitele bunei-cuviinte; lipsa de respect pentru formele obisnuite. 5. figura retorica prin care oratorul indrazneste sa arate preopinentilor ca e just ceea ce ei resping eronat. ♦ ~ poetica = abatere usoara de la regulile de pronuntare si scriere corecta a cuvintelor, din necesitati prozodice. (< fr. licence, lat. licentia)

ORFIC, -A I. adj. referitor la Orfeu, la doctrine, mistere, mituri etc. atribuite acestuia. ♦ poeme e = denumire data textelor lirice si filozofice grecesti atribuite poetului mitic Orfeu. II. s. f. pl. (ant.) sarbatori in cinstea lui Dionysos. (< fr. orphique)

RATIONAMENT s. n. 1. forma logica fundamentala constand dintr-o inlantuire ordonata de judecati din care decurg adevaruri noi, act prin care gandirea, pornind de la cunostinte date, deriva din aceste cunostinte noi. 2. argumentele folosite de cineva pentru a-si sustine punctul de vedere; fel de a rationa. (dupa fr. raisonnement)

data f., pl. dati (d. dau). Oara, moment: o data (pl. de doua ori). Intiia data sau intiia oara, prima data sau prima oara (pl. a doua, a treia oara). Rind, serie de timp: asta data, de asta data, data asta (acuma, in acest timp). Alta data, odata, odinioara (lat. olim), nu acuma: alta data eram mai fericit, sa vii alta data. De o cam data. V. deocamdata. Pe data, indata, imediat (V. odata). Dintr’o data, pe data, indata, dintr’o singura lovitura: dintr’o data l-a invins. data, pl. date (fr. date, it. data, d. lat. datum, pl. data). Ziua, timpu cind s’a facut, cind s’a emis un lucru: pe peatra era data anului 1504 (moartea lui Stefan cel Mare). Pl. Notiuni, informatiuni ale stiintei (fr. donee): in aceasta carte is date importante.

CENTENAR, centenare, s. n. Implinire a o suta de ani de la un eveniment insemnat; celebrarea acestui eveniment. ♦ (Adjectival) Care dateaza de o suta (sau de mai multe sute) de ani. – Din lat. centenarius, fr. centenaire.

GHINT, ghinturi, s. n. 1. Sant in forma de spirala, facut pe suprafata interioara a tevii unor arme de foc, pentru a imprima proiectilului o miscare de rotatie necesara mentinerii stabilitatii acestuia pe o traiectorie data. 2. Cui sau piron cu capatul lat si proeminent. – Din pol. gwint, ucr. gvint.

CORT, corturi, s. n. Adapost portativ demontabil, facut dintr-una sau din mai multe foi de panza tare si impermeabila, din material plastic etc.; tabernacol. ◊ Foaie de cort = bucata de panza impermeabila sau din material plastic, croita astfel incat sa se poata face din ea un cort. ◊ Expr. A umbla cu cortul = a nu avea locuinta stabila; a hoinari. ♦ Ca la usa cortului = a) numele unui dans popular, mai ales de pe valea Dunarii, cu miscare vioaie; melodia dupa care se executa acest dans; b) calificativ dat unui mod grosolan si necuviincios de exprimare si de comportare al cuiva. – Din ngr. korti.

ORFIC, -A, orfici, -ce, adj., s. f. pl. 1. Adj. Privitor la Orfeu, care se refera la doctrine, mistere, conceptii filozofice atribuite acestuia. ♦ Poeme orfice – denumire data textelor lirice si filozofice grecesti atribuite poetului mitic Orfeu. 2. S. f. pl. Sarbatori in cinstea lui Dionysos. – Din fr. orphique.

DOCUMENTARIST, -A, documentaristi, -ste, s. m. si f. 1. Persoana care are functia de a face documentarea stiintifica intr-o problema data; functie ocupata de aceasta persoana. 2. Autor de filme documentare. – Din fr. documentariste.

data vb. a exista. (acest obicei ~ de un secol.)

SUPLIMENT s.n. Ceea ce se adauga pentru a completa, a intregi; adaos. ◊ Suplimentul unui unghi = unghi care, adaugat unui unghi dat, formeaza impreuna cu acesta 180 de grade. ♦ Tichet special pentru unele trenuri accelerate, rapide etc. [Pl. -te, -turi, var. suplement s.n. / cf. fr. supplement, lat. supplementum].

REFORMA s. f. 1. transformare, reorganizare in domeniul politic, economic, social, cu caracter limitat sau de structura. 2. miscare social-politica si religioasa indreptata impotriva feudalismului si a papalitatii, aparuta in Europa apuseana in sec. XVI, care a dus la crearea bisericii reformate (protestante). 3. scoatere din evidenta a unor materiale, efecte, arme etc. socotite la un moment dat ca inutilizabile; totalitatea acestor bunuri. 4. declarare a cuiva ca inapt pentru serviciul militar. (< fr. reforme, germ. Reform)

SFERA s. f. 1. (geom.) suprafata ale carei puncte sunt egal departate de un punct dat (centru). ◊ obiect avand aceasta forma; glob. 2. regiunea cereasca unde se misca astrii; bolta cereasca. 3. (fig.) domeniu (limitat) in care exista, actioneaza sau se dezvolta cineva sau ceva; mediu (social). ♦ ~ de influenta = a) intindere, teritoriu, mediu etc. in cuprinsul caruia se exercita o anumita influenta; b) zona geografica sau grup de state asupra carora o anumita putere exercita o influenta economica, politica sau militara. 4. (log.) capacitatea de referinta a notiunii la ansamblul de indivizi care poseda insusirile reflectate in continutul ei; denotatie (1). 5. (ec.) a productiei materiale = totalitatea activitatilor, a ramurilor din cadrul economiei nationale in care se creeaza bunuri materiale; ~ neproductiva = totalitatea activitatilor, a sectoarelor din cadrul economiei nationale care consuma munca sociala, fara a crea bunuri materiale. (< fr. sphere, lat. sphaera, gr. sphaira)

SUPLIMENT s. n. 1. ceea ce se adauga pentru a completa, a intregi; adaos. 2. Suplimentul unui unghi = unghi care, adaugat unui unghi dat, formeaza impreuna cu acesta 1800. 3. tichet special pentru unele trenuri accelerate, rapide etc. (< fr. supplement, lat. supplementum)

TIMBRU s. n. I. 1. imprimat de dimensiuni mici care se lipeste pe anumite acte oficiale, dovada pentru plata unor impozite, taxe sau cotizatii; imprimat aplicat pe scrisori reprezentand taxa de transport. ◊ stampila care se aplica pe scrisori purtand locul si data plecarii sau sosirii acestora. ♦ ~ sec = imagine imprimata in relief pe hartie, cu ajutorul unei stampile de metal. 2. (med.) bucatica de hartie, plastic etc. care se lipeste pe piele, suport pentru o substanta cu rol terapeutic. 3. taxa reprezentand valoarea unui timbru (I, 1) platita in numerar unei administratii publice. II. calitate a unui sunet prin care acesta se deosebeste de un alt sunet produs in conditii de durata, inaltime si intensitate identice. III. coiful heraldic cu cimierul si lambrechinii sai. (< fr. timbre, it. timbro)

UNDECIMA s.f. (muz.) 1. interval care cuprinde 11 trepte (o cvarta peste octava); treapta a 11-a de la o treapta data. 2. acord realizat pe aceasta treapta. (< lat. undecima)

CAMBIE (‹ it.) s. f. (FIN.) Efect de comert, reprezentand un titlu de credit pe termen scurt, prin care emitentul, in calitate de debitor (tras), se obliga sa plateasca neconditionat sau sa dispuna plata unei sume de bani creditorului (tragatorului), ca titular sau la ordinul acestuia, la o anumita data sau la prezentarea inscrisului. Obligativitatea platii ii confera calitatea de bilet la ordin, iar obligatia de a face sa se plateasca, pe aceea de trata sau polita.

CENTENAR, centenare, s. n. Implinire a o suta de ani de la producerea unui eveniment insemnat; celebrarea acestui eveniment. ♦ (Adjectival) Care dateaza de o suta (sau de mai multe sute) de ani. – Lat. lit. centenarius.

HABENT SUA FATA LIBELLI (lat.) cartile isi au soarta lor – Terentianus Maurus, „De littersi, syllabis, pedibus et metris”, 258: „Procaptu lectoris, habent sua fata libelli” („Incapute pe mana cititorului, cartile isi au soarta lor”). Autorul acestui vers a avut el insusi o soarta trista, intrucat cartea sa de prozodie a fost data uitarii, iar aforismul acesta atribuit altor scriitori latini.

avion n., pl. oane (fr. avion, d. lat. avis, pasare). Aeroplan. – acest nume s´a dat intiia oara aeroplanului inventat de Francezu Ader († 1925).

CONSTITUTIE (‹ fr., lat.) s. f. I. 1. Totalitatea particularitatilor morfologice, functionale si psihologice ale unui individ; este conditionata ereditar de si ontogenetic si determina caracterul reactiilor fata de actiunea agentilor externi; structura, alcatuire. 2. Conformatie. II. Legea fundamentala a unui stat, care reflecta stadiul de dezvoltare sociala, economica si politica a acestuia la un moment dat, stabilind forma de guvernamint si organizare statala, precum si drepturile si obligatiile fundamentale ale cetatenilor. Prima c. a fost Constitutia americana de la 1787, urmata de Constitutia franceza de la 1791. In sec. 19 si la inceputul sec. 20, constitutia scrisa s-a generalizat in Europa si Asia, iar mai apoi si in Africa. In Romania, prima c. a fost adoptata la 1866. Au urmat c. de la 1923 si 1938. Alte c. au fost adoptate in anii 1948, 1952, 1965, 1991.

NERO (Tiberius Claudius Drusus Germanicus) (pe numele adevarat Lucius Domituis Claudius N.), imparat roman (54-68 d. Hr.), ultimul din dinastia iulio-claudica. A instituit o guvernare autoritara si cruda, soldata cu asasinate, printre care cel al mamei sale Agrippina, al fratelui sau Britannicus, al sotiei sale Octavia si al lui Seneca, profesorul si mentorul sau. In ultimii ani ai domniei a avut numeroase aparitii grotesti in public in calitate de conducator de care de curse, cantaret si actor, impunand adulatia, prin teroare, din partea apropiatilor sai si neglijand problemele statului. In timpul sau, un urias incendiu a mistuit Roma (64 d. Hr.); banuit de acest fapt, N. a dat vina pe primii crestini, incepand persecutiile impotriva lor. S-a sinucis dupa izbucnirea rascoalei legiunilor din Spania si Africa.

AST, ASTA, asti, aste, adj. dem. (antepus) (Pop. si fam.) acest, aceasta. ◊ Loc. adv. (De) asta data = acum. Asta-noapte (sau iarna, primavara etc.) = in noaptea (sau iarna, primavara etc.) imediat precedenta. [Gen.-dat. sg.: astui, astei si astei; gen.-dat. pl.: astor]. – Lat. istum, ista.

CAUS, cause, s. n. 1. Vas de lemn in forma de cupa sau de lingura mare, folosit pentru a lua apa, faina, graunte etc.; cauc; p. ext. nume dat unor unelte care au aceasta forma. ◊ Expr. A face mana caus = a da mainii forma unui recipient, apropiind degetele si adancind palma. ♦ Cantitatea de apa, faina, graunte etc. care intra intr-un caus (1). 2. Lingura mare de lemn cu care se toarna vinul din pritoaca in cada. 3. Lingura de forma speciala folosita la prepararea branzeturilor, cu care se scoate, se asaza si se amesteca coagulul. 4. Lingura de tabla sau de lemn cu ajutorul careia se scoate apa din barca. 5. Piesa din tabla folosita pentru legarea cablului de foraj de un ax sau a doua cabluri intre ele. 6. Cancioc. 7. (Mar.) Bazin mic intr-un port, pentru ambarcatiuni. – Lat. *cau (< cavus) + suf. -us.

EXPOZITIE, expozitii, s. f. 1. Prezentare organizata, publica a unor obiecte selectionate, pentru a pune in lumina specificul unei activitati, realizarile unui artist etc. sau in scop instructiv. 2. Loc sau cladire special amenajate unde sunt expuse aceste obiecte. 3. Parte a unei opere literare, in special dramatice, situata la inceputul acesteia, in care se schiteaza datele fundamentale ale actiunii, personajele etc. [Var.: expozitiune s. f.] – Din fr. exposition, lat. expositio, -onis.

SAPTAMANAL, -A, saptamanali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Si adverbial) Care are loc cu regularitate o data pe saptamana; care cuprinde acest interval. 2. Adj., s. n. (Publicatie periodica) care apare o data pe saptamana; hebdomadar. – Saptamana + suf. -al.

LEGIONAR2, -A s.m. si f. Membru al unei organizatii romanesti teroriste fasciste dintre razboaie numita Garda de fier. // adj. Referitor la legionarism. [< Legiune – denumire purtata de aceasta organizatie la un moment dat].

MANSETA s.f. 1. Capatul de jos (rasfrant) al manecii unei camasi barbatesti sau al pantalonilor. 2. Garnitura de etansare de forma unui inel rasfrant, confectionata din piese sau din cauciuc. 3. Titlu scris cu caractere grase pe prima pagina a unui ziar (anuntand o stire importanta etc.). ♦ Indicatie bibliografica in partea de jos a copertei interioare a publicatiilor periodice, cuprinzand datele necesare identificarii periodicului respectiv. 4. Text scurt folosit ca titlu general pentru mai multe articole care trateaza aceeasi tema; (p. ext.) spatiu rezervat acestor texte. 5. (La scrima) Lovitura data cu antebratul. [< fr. manchette, germ. Manschette].

acum, adv.1. In prezent, in momentul acesta. – 2. Inainte cu... Var. acu(ma), acmu, amu. Mr. amu, amo, megl. (a)cmo, mo(ti), istr. acmo(te). Acu este reprezentant al lat. *eccum hῡc; acum deriva de la un compus de tipul *eccum hῡc modo; in sfirsit, *eccum modo a dat rezultatul normal acmu (Philippide, Principii, 92; Puscariu 18; REW 5630; DAR). Candrea-Dens., 14, deduce toate formele rom. din *eccum modoacmu; acesta din urma ar fi dat acum, prin analogie cu quomodocum; si de la acum s-ar fi ajuns, prin fonetica sintactica, la acu. Roesler 564 se gindea la gr. ἀϰόμ(α). – Der. cu -si) (cf. acelasi): acumusi, acusi, cu var. (fam.) acusa, acusica.

PERIGLACIAR, -A adj. Situat in jurul ghetarilor actuali sau pleistoceni; referitor la aceste regiuni. // s.n. Nume dat regiunilor de la periferia ghetarilor actuali sau pleistoceni. [Pron. -ci-ar. / cf. fr. periglaciaire].

CAUS, cause, s. n. Vas in forma de cupa sau de lingura mare, folosit pentru a lua apa, faina, graunte etc.; p. ext. nume dat unor unelte care au aceasta forma. ◊ Expr. A face mana caus = a da mainii forma unui recipient, apropiind degetele si adancind palma. ♦ Cantitatea de apa, faina, graunte etc. care intra in vasul descris mai sus. – Din *cau (< lat. cavus) + suf. -us.

alt, -a adj. indef. (lat. alter, ac. alterum, pop. altrum; it. altro, pv. fr. autre, sp. otro, pg. outro). Nu acelasi, diferit, deosebit: cu alti ochi vezi greselile altuia de cit pe ale tale. Care seamana cu cineva ori cu ceva: aceasta e alt Napoleon. Alta data sau altadata, nu acum, in alt timp (in trecut ori in viitor). Alta oara (vechi), odinioara. De alta (vechi), in colo, de alt-fel. In alta parte, aiurea, nu aci. Pe de alta parte sau de alta parte, afara de asta. Vest. Fam. Te apuca alta aia sau alte alea, te apuca groaza ori paralizia. Te baga in alte alea, te ingrozeste. Se uita la ia [!] ca la alta aia, se uita la ia ca la ceva straniu. Pron. indef.: unu pleaca, altu vine; ce tie nu-ti place, altuia nu-i face; una e sa asculti, alta sa comanzi; atit si nimic alta sau alta nimic (alt-ceva nimic). Nu alta, nu alt-ceva. Nu de alta, nu din alte motive. Intre altele, pe linga altele. Nu mi-e de alta, nu mi-e grija de alta (de alt-ceva). – Barb. un altu, o alta (dupa fr. un autre, une autre).

TARINA2, tarine, s. f. 1. Sotia tarului. 2. Titlu dat imparateselor Rusiei; persoana care purta acest titlu. – Din fr. tsarine.

RULETA, rulete, s. f. 1. Instrument folosit pentru masurarea lungimilor si distantelor, format dintr-o panglica lunga de panza sau de otel impartita in centimetri si care se strange, prin rulare, intr-o caseta cilindrica prin actionarea unei manivele. 2. Instalatie folosita la unele jocuri de noroc, formata dintr-un disc impartit in compartimente numerotate si dintr-o bila care se invarteste o data cu discul, indicand, la oprire, numarul castigator; p. ext. denumire data jocului care se practica la aceasta instalatie. 3. Instrument format dintr-o rotita de metal cu margine dintata, care se foloseste la desenarea tiparelor de stofa, la taierea aluatului etc. – Din fr. roulette.

DROPGOL, dropgoluri, s. n. (La rugbi) Lovitura de picior data in minge in momentul cand aceasta atinge pamantul si care face ca mingea sa treaca peste bara de sus a portii adverse, consemnand inscrierea a trei puncte. – Din engl., fr. dropgoal.

REVEREND, reverenzi, s. m. Titlu dat preotilor sau calugarilor; cuvios. ♦ Spec. Titlu dat pastorilor anglicani; persoana care poarta acest titlu. – Din fr. reverend, lat. reverendus.

data2 dati f. Fiecare dintre cazurile cand se produce o intamplare sau un fapt care se repeta; oara. O singura ~. Ultima ~.De alta ~ din trecut; de candva. O ~ pentru totdeauna definitiv; categoric. De fiecare ~ de cate ori are loc. De ~a aceasta in cazul de fata. /<fr. date

INPUT s.n. (Tehn.) 1. Intrare, introducere. ♦ Energie, forta introdusa intr-un sistem tehnic. ♦ Elemente initiale ale unui anumit procedeu, proces, fenomen etc. 2. Introducere de date intr-un sistem electronic. ◊ Input-output = raportul dintre energia sau forta introdusa intr-un sistem tehnic, fizic sau natural si energia sau forta produse de acestea; ansamblu de operatii privind elaborarea datelor la un calculator electronic. [< engl., fr., it. input < engl. in – in, put – a pune, a introduce, a calcula].

METEC s.m. (Ant.) Nume dat la Atena strainilor stabiliti in acest oras, care nu aveau nici un fel de drepturi politice. [< fr. meteque, cf. gr. metoikos – strain].

OPUS s.n. Bucata muzicala a unui compozitor care poarta un anumit numar de clasificare, dat dupa succesiunea cronologica a lucrarilor acestuia. [< lat. opus, cf. germ. Opus].

INPUT s. n. 1. intrare, introducere. *energie, forta introdusa intr-un sistem tehnic. *elemente initiale ale unui anumit procedeu, proces, fenomen etc. 2. introducere de date intr-un sistem electronic. ♦ ~ out-put = raportul dintre energia sau forta introdusa intr-un sistem tehnic, fizic sau natural si energia sau forta produse de acestea; ansamblu de operatii privind elaborarea datelor la un calculator electronic. (< engl. input)

COMTE [cot], Auguste (1798-1857), filozof si sociolog francez. Intemeietorul pozitivismului. Unul dintre fondatorii sociologiei. Delimitind in istoria intelectuala a omemirii trei stadii: teologic, metafizic si pozitiv, a preconizat o „filozofie pozitiva”, care abandoneaza explicarea naturii ascunse a lucrurilor si porneste de la studiul datelor experientei („Curs de filozofie pozitiva”). aceasta face posibila o „politica pozitiva” sau o sociologie, numita si „fizica sociala”, conceputa ca stiinta despre legile sociale, opusa teoriei contractului social („Sistem de politica pozitiva sau tratat de sociologie ce instituie religia umanitatii”).

BURGRAV, burgravi, s. m. (In Germania, in evul mediu) Titlu dat conducatorului unui burg; persoana care purta acest titlu. – Din fr. burgrave.

FOSFAT, fosfati, s. m. Nume generic dat sarurilor acidului fosforic rezultate prin reactia acestuia cu o baza. ◊ Fosfat de calciu = sare de calciu a acidului fosforic, folosita ca ingrasamant agricol. Fosfat de sodiu = sare de sodiu a acidului fosforic, intrebuintata la dedurizarea apei si in analize chimice. – Din fr. phosphate.

PARANTEZA, paranteze, s. f. 1. Semn de punctuatie care consta din doua arcuri de cerc sau din doua dreptunghiuri carora le lipseste o latura lunga si intre care se izoleaza o explicatie, un adaos, un amanunt legat de restul unui text dat. ♦ P. ext. Text, adaos izolat intre aceste semne grafice. ♦ Paranteza (1) in care apare o expresie algebrica, pentru a arata ca operatia aflata in interiorul ei se efectueaza inaintea celorlalte: p. ext. expresie algebrica izolata in acest fel. 2. Fig. Digresiune (scrisa sau orala). ◊ Loc. adv. In paranteza = in treacat. [Var.: (Inv.) parantez s. n.] – Din fr. parenthese.

SFINX, sfincsi, s. m. I. Monstru fabulos din mitologia antica (greaca si egipteana), cu corp de leu, cu cap de om si cu aripi de vultur; monument arhitectonic de piatra infatisand acest animal. ♦ Fig. Personaj enigmatic. II. Nume dat mai multor specii de fluturi mari, care zboara in timpul serii si noaptea. – Din fr., lat. sphinx.

BARONET s.m. Titlu de noblete in Anglia, dat unui ordin de cavaleri; persoana avand acest titlu. [< fr. baronnet].

sdruncina (-n, -at), vb.1. A perturba, a altera, a misca. – 2. A scoate din titini, a sparge, a fringe. – 3. A subrezi, a debilita. – 4. A scutura. – Var. zdruncina. Mr. zdruncin(are). Sl. drąciti „a perturba”, sudrąciti „a imblinzi”, cu suf. expresiv -ina, ca clati(na), timpi(na) etc. Toate incercarile de a explica acest cuvint prin lat. par sa fi dat gres: de la un trucῑre rezultat din *trucidāre, printr-o forma, *extrūcināre (Candrea, Elements, 85-8; REW 3105); din *extortionāre „a tortura” (Tiktin; Candrea, GS, VII, 203; Candrea); din *extrancionāre (Bogrea, Dacor., II, 780), din *exderuncināre (Pascu, I, 42; Scriban); din *extortiōnem (Spitzer, BL, XIV, 49). Der. sdruncin, s. n. (scuturatura); sdruncinatura, s. f. (scuturatura).

ABATE1, abati, s.m. 1. Titlu dat superiorului unei abatii; persoana care are acest titlu. 2. Titlu onorific acordat unor preoti catolici; persoana care poarta acest titlu. – Din it. ab(b)ate.

acum (vest) si acuma (est) adv. (lat. eccu-modo, ca cum d. quo-modo. Eccu sau eccum e ild. ecce eum, iacata-l). In acest timp, in acest moment: acuma e fericit, dar alta data a suferit multe. Indata, imediat: acuma plec, plec acuma. Loc. adj. De acuma, actual: cel de acuma. De acum, de acum inainte sau de acum in colo, de azi inainte, pe timpu ramas, incepind din acest moment: de acuma m' am linistit. – Fam. si acu: acu-i acu, acu e momentu hotaritor sau critic; acus si acusa, in nord amu si amus, iar in vechime acmu si iacmu. In sud acusica (dupa vsl. -ka, ca' n bg. tuka, aci; rus. zdieka, aci; s. a.

CRECY-EN-PONTHIEU [cresi-ã-potio], localit. in N Frantei (Picardia); 1,6 mii loc. (1982). Aici, la 26 aug. 1346, in timpul Razboiului de 100 de Ani, oastea franceza a regelui Filip VI a fost infrinta de cea engleza, condusa de Eduard III. In aceasta lupta au fost folosite pentru prima data in Occident armele de foc.

RAVAC n. 1) Must care se obtine din stru-gurii striviti fara a fi dati la teasc. 2) Vin care se obtine din acest must. 3) Miere care se scurge din fagurii expusi la soare. /<turc. ravak

MAHARADJAH s.m. Titlu dat marilor principi in India; persoana care are acest titlu. [< fr. maharadjah, cf. hind. maharadjah – mare rege].

EUNUC s. m. 1. (in Orient) barbat castrat, paznic al unui harem. 2. nume dat ofiterilor regilor evrei, insarcinati cu garda camerei acestora. 3. ofiter care avea in grija garderoba si iatacul imparatului in Imperiul Roman de Rasarit. 4. (fig.) om las, fricos, lipsit de energie virila. (< fr. eunuque, lat. eunuchus)

PASIV, -A I. adj. 1. lipsit de initiativa, inactiv, dezinteresat, apatic. 2. (despre diateze, forme verbale, conjugari etc.) care arata ca subiectul sufera actiunea facuta de altcineva. ♦ vocabular ~ = parte a vocabularului care nu este folosita in mod curent. 3. (despre metale, aliaje) care prezinta pasivitate (2). II. s. n. 1. totalitatea mijloacelor economice ale unei intreprinderi, institutii etc., privite sub aspectul provenientei lor la un moment dat. ◊ parte a bilantului in care sunt inscrise aceste mijloace. 2. ~ patrimonial = ansamblul obligatiilor si sarcinilor cu continut economic apartinand unei persoane (fizice sau juridice) care impreuna cu activul alcatuiesc patrimoniul. (< fr. passif, lat. passivus, germ. passiv, /II/ Passiv)

RECIPROC, -A adj. (despre fapte, fenomene, sentimente) care actioneaza unul asupra celuilalt. ♦ (mat.) ecuatie ~a = ecuatie care, pe langa orice solutie data, admite ca solutie si valoarea inversa a acesteia; teorema ~a (si s. f.) = teorema ale carei premise sunt concluziile altei teoreme si invers; judecati ce = judecati in care subiectul uneia poate deveni predicatul celeilalte si invers; reflexiv ~ = reflexiv care arata ca actiunea este facuta simultan de doua subiecte, fiecare dintre acestea suferind efectele actiunii celuluilt. ◊ (despre conventii, obligatii) care angajeaza in egala masura partile contractante; mutual. (< fr. reciproque, lat. reciprocus)

VEDETA s. f. I. artist de mare renume; sportiv de mare popularitate; (p. ext.) cel care vrea sa iasa in evidenta. II. nava militara rapida, mica, cu armament puternic, destinata unor misiuni de cercetare, supraveghere, aparare. ◊ mica ambarcatie cu motor pentru comunicatiile din rada porturilor. III. rand tiparit cu caractere mai groase pentru a fi pus in evidenta. ◊ cuvant, grup de cuvinte notat pe primul rand al datelor privitoare la o carte, pentru determinarea locului acesteia in catalogul de biblioteca. (< fr. vedette)

PREAPUTERNICIE, preaputernicii, s. f. (Inv.) Titlu dat imparatilor si inaltilor demnitari; persoana care poarta acest titlu. – Din preaputernic + suf. -ie.

art si hart n., pl. uri, si (mai vechi) arti si harti m. pl. (prescurtat din Artivur si -urt, numele cinelui [!] caruia, dupa credinta poporului, se inchina Armenii si porecla data Armenilor, d. ngr. Artzivurtzi, mgr. Artzivurion, iar acesta d. arm. aracayork, timpu din aintea [!] postului mare. A minca de frupt Mercurea si Vinerea „ca un cine [!]” inseamna „a te spurca”, ca adoratorii cinelui). Munt. Timpu cind se maninca carne si Mercurea, si Vinerea, ca' n saptamina a zecea inainte de Paste, a brinzei (cind nu se maninca carne, dar, se maninca lapte si oua), a Pastelui, a Rusaliilor si de la Craciun pina la Boboteaza: A minca hart ori de hart, a nu tinea postu. – Ghib. (Traista, 129) zice: „Saptaminii albe sau a brinzei ii precede o saptamina in care se maninca vristat; aceasta saptamina se cheama hirta. In aintea hirtei e cirneleaga. Tot cirneleaga e si saptamina intiia dupa Craciun. Cind cislegile tin numai cinci saptamini, avem saptamina intiia cirneleaga, a doua hirta, a treia cirneleaga, a patra hirta, iar a cincea a brinzei”. – Vechi si hirt, pl. uri. In Mold. hirta, pl. e.

bisext si bisextil, -a adj. (lat. bisextus si bisextilis, b. bis si sextus, al saselea). An bisextil, an in care Februariu are 29 de zile (cela ce se’ntimpla din 4 in 4 ani) si care e divizibil pin 4, ca 1904, 1908, 1912 s.a. – Si bisect, mai vechi si visect si visectos (ngr. visektos, vsl. visektu). La Romani anu era de 365 de zile; iar pamintu invirtindu-se in prejuru soarelui in 365 de zile si 1/4, cele 6 ore ramase produsese in timpu lui Cezar o mare perturbare intre data uzitata si revolutiunile ceresti. Ca sa indrepte aceasta, Cezar il chema din Alexandria pe astronomu Sosigene, care stabili anii bisextili.

Amalthea, capra care l-a hranit in copilarie pe Zeus cu laptele ei. Mai tirziu Zeus a daruit nimfelor care l-au crescut unul dintre coarnele Amaltheei. Dupa o alta legenda, Amalthea ar fi fost o nimfa care, ascunzindu-l pe Zeus de furia tatalui sau Cronus, l-a crescut in taina pe muntele Ida, hranindu-l cu laptele unei capre. Zeus i-a dat Amaltheei in dar unul din coarnele caprei. acest Corn al Amaltheei, denumit si Cornul Abundentei, avea darul sa ofere posesorului lui orice si-ar fi dorit acesta. Originea Cornului Abundentei e legata – intr-o alta versiune – si de legenda lui Achelous (v. si Achelous).

ANTOFITA, antofite, s. f. (La pl.) Nume dat plantelor cu flori; (si la sg.) planta din acest grup; s**********a. – Din fr. anthophytes.

PESCARITA, pescarite, s. f. 1. Femeie care se ocupa cu pescuitul 2. (Ornit.) Nume dat mai multor specii de pescarusi; pasare care apartine acestor specii. – Pescar + suf. -ita.

PIEPTENE, piepteni, s. m. 1. Obiect de toaleta confectionat din os, din metal, din materiale plastice etc., cu dinti marunti, care serveste la pieptanat1 parul sau pe care femeile il poarta in par ca podoaba. 2. (Mai ales la pl.) Unealta cu dinti metalici, folosita in industria casnica la pieptanatul1 fibrelor textile; pieptanusi; p. ext. element al masinii industriale de pieptanat fibrele textile. 3. P. a**l. Nume dat mai multor obiecte, unelte sau parti componente ale acestora, care seamana, ca forma sau ca intrebuintare, cu un pieptene (1, 2). [Var.: piepten s. m.] – Lat. pecten.

VEDETA s.f. I. Mic bastiment de razboi, pe mare sau pe fluviu, cu mica raza de actiune, folosit mai ales pentru observatii. ♦ Mica ambarcatie care se foloseste pentru comunicatiile din rada porturilor. ♦ Mic torpilor cu viteza foarte mare. II. (Poligr.) Rand tiparit cu caractere mai groase pentru a fi pus in evidenta. ♦ Cuvant sau grup de cuvinte notat pe primul rand al datelor privitoare la o carte, servind la determinarea locului acesteia in catalogul de biblioteca. III. Artist(a) care detine rolul principal intr-o piesa; (p. ext.) persoana care vrea sa iasa in evidenta. [< fr. vedette, it. vedetta].

ARHONTE s.m. (In Atena antica) Titlu dat inaltilor magistrati care conduceau republica; cel care purta acest titlu. [< fr. archonte. / cf. lat., gr. archon].

fara s. f. – Casta, rasa. – Mr. fara. Ngr. φαρα, cf. alb. fare (Meyer 100; Philippide, II, 641), bg. fara (Berneker 279). Pare sa provina din longob. fara (Puscariu, Dacor., VII, 293; Giuglea, Dacor., II, 396; DAR), si a fost citat ca element v. germ. in rom., nejustificat, se pare, intrucit este vorba de un cuvint imprumutat dintr-un idiom balcanic, in epoca recenta. In acelasi timp, este cuvint incert, intrebuintat de patru ori de Petru Maior, care foloseste adesea cuvinte mr. (si acesta pare a fi cazul lui fara) si o data intr-un text popular din Hateg, in care este posibil sa fie o patrundere a mr. Dupa Mladenov 660, cuvintul ar fi de origine tc.

FORMATOR, -OARE I. s. m. f. 1. muncitor care confectioneaza forme de turnatorie; formar. 2. educator insarcinat cu formarea profesionala. II. s. n. 1. aparat de laborator pentru formarea foilor de pasta de hartie sau de semifabricate fibroase, pe baza cercetarii carora se determina caracteristicile fizico-chimice ale acestora. 2. (inform.) program care realizeaza conversia de format a datelor. (< fr. formateur, engl. formatter)

PROTECTIE s. f. 1. ocrotire, paza, aparare. ♦ ~ a muncii = totalitatea masurilor tehnico-organizatorice, sanitare etc. menite sa previna imbolnavirile profesionale si accidentele de munca. 2. sprijin, ajutor dat cuiva de o persoana influenta. ◊ persoana care acorda acest sprijin. (< fr. protection, lat. protectio)

RECREDITIV s. n. dispozitie data de banca unui titular de cont, in numele acestuia, bancii corespondente, pentru anularea sau revocarea inainte de termen a acreditivului. (< germ. Rekreditiv)

luneca (lunec, lunecat), vb.1. A curge, a glisa. – 2. A se scurge, a scapa. – 3. A gresi. – Var. aluneca (cu der.). Mr. alunic, arunic, megl. lurec, luricari. Lat. lūbricāre (Philippide, Principii, 98; Puscariu 997; Candrea-Dens., 1021; Pascu, I, 38; REW 5132); dar aceasta ipoteza nu este sigura, deoarece nu s-a dat o explicatie suficienta prezentei lui n. Ipoteza lui Meyer, Alb. St., IV, 36 (lat. *lūnicāre, de la lūna) nu apare mai convingatoare. – Der. lunecatura, s. f. (alunecare, derapare); alunecatoare, s. f. (piesa culisanta la tun); lunecos, adj. (care aluneca); lunecus, s. n. (ghetus).

ZAHAR s. n. 1. Substanta alba, cristalizata, usor solubila in apa, cu gust dulce si placut, obtinuta mai ales din sfecla de zahar sau din trestia de zahar si constituind unul dintre produsele alimentare de baza; zaharoza. ◊ Zahar de struguri = glucoza. Zahar de lapte = lactoza. Zahar de malt = maltoza. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) De zahar = foarte bun, gentil, serviabil. 2. Nume dat excesului de glucoza din sange; boala cauzata de acest exces. [Var.: (reg.) zahar s. n.] – Ngr. zahari.

COMUNA DIN PARIS 1. Nume dat guvernarii municipale pariziene (1789-1795). La 9 aug., la cererea lui Danton acestei comune i s-a substituit una insurectionala. 2. Nume dat guvernului instaurat la 18 mart. 1871 de catre populatia pariziana rasculata in urma revolutiei izbucnite datorita infringerii Frantei in Razboiul Franco-Prusian (1870-1871). Insurectia a fost infrinta de armata guvernamentala cu sprijinul Prusiei (28 mai 1871).

HALIMA, carte populara alcatuita din fragmente ale colectiei de povestiri si basme arabe cunoscute sub titlul de „O mie si una de nopti”, imbogatita si cu alte povestiri si fabule orientale, traduse sau apocrife, din culegerea „O mie si una de zile” de Petis de la Croix. Realizata pentru prima data in lb. neogreaca (Aravicon Mithologhicon), la mijlocul sec. 18, aceasta selectie primeste numele de H. (inlocuindu-se cu aceasta numele povestitoarei Seherezada) si va fi tradusa, localizata si raspandita in numeroase manuscrise roman esti din a doua jumatate a sec. 18 si inceputul sec. 19. Prima versiune integrala in limba romana, datata 1783 si atribuita monahului Rafail de la manastirea Hurez, a fost tiparita de I. Gherasim Gorjanu, in patru vol., intre 1835 si 1838 („Halima sau povestiri mitologhicesti arabesti”).

Demopho(o)n 1. Fiul lui Celeus si al Metanirei si fratele lui Triptolemus. Cind era mic, vrind sa-l faca nemuritor, Demeter il tinea deasupra flacarilor ca sa-l faca sa se lepede de tot ceea ce era muritor in trupul lui. O data, noaptea, in timp ce-l purifica in felul acesta, Demeter a fost surprinsa de mama (de tatal sau de doica) lui Demophon care, in fata acestui spectacol, a scos un tipat. Speriata, zeita a scapat copilul in foc. Dupa o versiune, Demophon ar fi fost mistuit de flacari, dupa alta, ar fi scapat cu zile, dar ar fi ramas muritor. 2. Rege al cetatii Athenae, fiul lui Theseus si al Phaedrei si fratele lui Acamas. A participat la razboiul troian. La intoarcere, a trecut prin Thracia. Acolo a intilnit o tinara fiica de rege, pe nume Phyllis, cu care s-a casatorit. Mai tirziu, Demophon a parasit-o si s-a intors la Athenae. De desperare, Phyllis s-a sinucis.

ARHONTE, arhonti, s. m. Titlu dat magistratilor care conduceau republica ateniana antica; persoana care avea acest titlu. – Din fr. archonte, lat. archon, -ntis.

CADASTRU s. n. 1. Totalitatea lucrarilor tehnice de determinare exacta a unor proprietati funciare, cu toate caracteristicile lor; p. ext. serviciile care efectueaza aceste lucrari. ◊ Registru de cadastru = registru in care sunt trecute datele de identificare a proprietatilor funciare pe un anumit teritoriu. 2. Stiinta aplicata care se ocupa cu lucrarile de cadastru (1). – Din fr. cadastre.

HEXAPOD, -A, hexapozi, -de, adj. (Despre animale) Care are sase picioare. ♦ (Substantivat, n.; la pl.) Clasa de insecte cu sase picioare; p. ext. denumire mai veche data insectelor; (si la sg.) insecta care face parte din aceasta clasa. – Din fr. hexapode.

POSTELNIC, postelnici, s. m. 1. (In evul mediu, in Tara Romaneasca si in Moldova) Titlu dat unui mare boier, membru al sfatului domnesc, care avea in grija camera de dormit a domnului si organiza audientele la domn; boier care avea acest titlu. ◊ Postelnicul al doilea (sau al treilea etc.) = subordonat (de grade diverse) al postelnicului (1). ♦ (Mai tarziu) Ministru al Afacerilor Externe. 2. Titlu onorific dat boierilor care aveau unele atributii administrative; boier care avea acest titlu. – Din sl. posteĩlniku.

ZOOFIT, zoofite, s. n. Denumire data altadata celenteratelor; (la pl.) increngatura din care fac parte aceste animale. – Pl. si: (m.) zoofiti.

SEIM, seimuri, s. n. Denumire data, in diferite perioade, Parlamentului Poloniei sau Camerei Inferioare a acestuia. – Din pol. sejm.

BANCA2 banci f. 1) Institutie financiara care efectueaza operatii de plata si de credit. ~ agricola. 2) Cladire unde se afla aceasta institutie. ~a nationala se afla in centrul orasului. 3): ~ de date ansamblu de date dintr-un anumit domeniu, organizate in scopul optimizarii folosirii lor. [G.-D. bancii] /<fr. banque, it. banca

PALIU2 s.n. Tesatura de stofa sau de lana data ca premiu pentru o intrecere (medievala). ♦ Intrecerea premiata cu aceasta tesatura. [Pron. -liu, var. palio s.n. / < it. palio].

SARMATIAN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al miocenului din sud-estul Europei. // adj. Care apartine acestui etaj. [Pron. -ti-an. / < fr. sarmatien, cf. Sarmatia – nume dat in antichitate regiunii de la nord de Marea Neagra].

nociagas, nociagasi, s.m. (reg.; inv.) nume dat unui titlu in ierarhia nobilimii maghiare; persoana care avea acest titlu; nemes.

IPOTEZA s.f. Presupunere, supozitie pe baza unor fapte cunoscute asupra relatiei intre anumite fenomene sau asupra legaturii dintre aceste fenomene si cauzele launtrice care le determina. ♦ (Mat.) Element dat pe baza caruia se dezvolta o demonstratie. [Cf. fr. hypothese, lat., gr. hypothesis < hypo – sub, thesis – pozitie].

TUTELA s.f. 1. Autoritate data de lege unei persoane sau acceptata de bunavoie de aceasta, de a avea grija, in mod gratuit, de o persoana minora si de averea sa sau de o persoana pusa sub interdictie. 2. Tinere a unei persoane, a unui stat etc. (in mod abuziv) sub ascultare, sub dependenta. ♦ (Fig.) Ocrotire, sprijin. [< lat., it. tutela, fr. tutelle].

DECLARATIE s. f. 1. marturisire, afirmare deschisa a unor convingeri, sentimente etc. ♦ verb de ~ = verb care denumeste actiunea de „a vorbi”. 2. document oficial prin care se comunica ceva, se ia o masura; notificare. 3. marturie, depozitie in fata unei autoritati. ◊ relatare facuta in fata unei autoritati. ◊ relatare facuta in fata unui organ administrativ prin completarea unui formular; formularul insusi. 4. (inform.) instructiune care precizeaza, pe baza indentificatorilor, atributele datelor utilizate intr-un program sau intr-o zona a acestuia. (< fr. declaration, lat. declaratio)

DOMINANT, -A I. adj. care domina; preponderent. ◊ specific, caracteristic; dominator. II. s. f. 1. parte, trasatura caracteristica, fundamentala. ◊ nuanta coloristica sau culoare in exces intr-o imagine cinematografica, un diapozitiv sau o fotografie in culori. 2. (muz.) treapta a cincea a unei game diatomice; acord pe aceasta treapta. 3. focar de e*******e puternica, precumpanitor la un moment dat, in activitatea nervoasa superioara. 4. (biol.; despre un taxon) cu cel mai mare numar de indivizi dintr-o fito- sau zoocenoza. (< fr. dominant)

TUTELA s. f. 1. autoritate data de lege unei persoane sau acceptata de bunavoie de aceasta, de a avea grija in mod gratuit de un minor si de averea sa sau de o persoana pusa sub interdictie. ♦ ~ internationala = sistem de administrare a unor teritorii depedente care inlocuieste sistemul teritoriilor sub mandat. 2. drept abuziv luat de cineva de a-i tine pe altii sub ascultare, sub dependenta. 3. (fig.) ocrotire, sprijin, protectie. (< fr. tutelle, lat. tutela)

ALTETA, altete, s. f. (Adesea folosit ca formula de adresare) Titlu dat principilor si principeselor dintr-o casa domnitoare; persoana care poarta acest titlu. – Din it. altezza, fr. altesse.

ARHIDUCE, arhiduci, s. m. Titlu dat printilor din fosta casa imperiala a Austriei; barbat care purta acest titlu. – Din fr. archiduc, lat. archidux (dupa duce).

ARMA, arme, s. f. 1. Obiect, unealta, aparat, masina care serveste in lupta impotriva inamicului, la vanat, in unele probe sportive etc. ◊ Expr. A fi (sau a se afla) sub arme = a face serviciul militar. ♦ Parte dintr-o armata specializata si dotata pentru un anumit fel de lupta; serviciu militar specializat in acest sens. 2. (La pl.) Armament. 3. (In sintagma) Arma ecologica = nume generic dat metodelor si tehnicilor de razboi destinate modificarii conditiilor normale ale mediului inconjurator al inamicului. 4. Fig. Mijloc de lupta (pe planul ideilor, al politicii etc.). ◊ Expr. A bate (pe cineva) cu propriile arme = a invinge (pe cineva) cu propriile argumente. 5. (La pl.) Ansamblul semnelor simbolice de pe o stema, de pe un blazon etc. – Lat. arma.

ARHIDUCESA, arhiducese, s. f. 1. Titlu dat printeselor din fosta casa imperiala a Austriei; femeie care purta acest titlu. 2. Sotie de arhiduce. – Din fr. archiduchesse, it. archiduchessa.

MOCAN, mocani, s.m. Nume dat locuitorilor din regiuinile muntoase (in special in Transilvania); cioban din aceste regiuni.

DETERMINA, determin, vb. I. Tranz. 1. A conditiona in mod necesar, a servi drept cauza pentru aparitia sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen; a cauza, a pricinui. 2. A fixa (cu precizie); a stabili, a hotari (o data, un termen etc.). ♦ Spec. A preciza insusirile unui corp, ale unei plante, ale unui fenomen (in vederea repartizarii acestora in categorii). ♦ Spec. A calcula, a deduce pe baza unor date. 3. A face ca cineva sa ia o anumita hotarare. 4. (Despre cuvinte sau propozitii) A preciza sensul altui cuvant sau altei propozitii. Adverbele determina verbele pe care le insotesc. – Din fr. determiner, lat. determinare.

CURIER, -A, (1) curieri, -e, s. m. si f., (2) s. n., (3) curiere, s. n. 1. S. m. si f. Factor postal. ♦ Persoana (in serviciul unei institutii) insarcinata sa duca la destinatie corespondenta, mesaje etc. ♦ Stafeta. 2. S. n. (Inv.) Corespondenta care se trimite sau se primeste deodata; posta. 3. S. n. (Inv.) Nume dat unor publicatii periodice (cu caracter informativ) sau unor rubrici din aceste publicatii. [Pr.: -ri-er] – Din fr. courrier.

GAT ~uri n. 1) (la om si la animale) Parte a corpului care uneste capul cu trunchiul. ◊ A-si rupe (sau a-si frange) ~ul a) a se accidenta grav; a muri intr-un accident; b) a-si pierde situatia in urma unor greseli. A strange de ~ (pe cineva) a) a omori (pe cineva) prin strangulare; b) a constrange. A se arunca (sau a se agata) de ~ul cuiva a) a imbratisa cu caldura pe cineva; c) a obosi pe cineva cu manifestarile de dragoste. A face ~ a face galagie; a avea pretentii. 2) Cavitate interioara a acestei parti a corpului. Durere in ~. ◊ A se satura (sau a fi satul) pana-n ~ a nu mai putea suporta. A-i sta in ~ a) a nu putea inghiti; b) a nu putea suferi (ceva sau pe cineva). 3) Cantitate de mancare sau de bautura care poate fi inghitita dintr-o singura data. 4) Portiune mai subtire a unor obiecte, care se aseamana cu aceasta parte a corpului. ~ul garafii. ~ul viorii. /<sl. glutu

AMERINDIENI s.m.pl. Nume dat indienilor din America, de rasa mongoloida; (la sg.) Persoana apartinand acestei populatii. // adj. Care apartine amerindienilor. [Pron. -di-eni. / < fr. amerindiens].

MARGRAF s.m. Titlu dat principilor feudali germani care conduceau o marca3; persoana care avea acest titlu. [Var. margrav s.m. / < germ. Markgraf, cf. fr. margrave].

nizam2, nizamuri, s.n. (inv.) 1. (in evul mediu, in Tarile Romane) denumire data statului unei bresle in care se specificau drepturile si indatoririle membrilor acesteia. 2. norma de lucru fixata printr-un regulament. 3. ordin sau dispozitie data de o autoritate. 4. organizarea legiferata a unei tari, raiale, judet, institutii; oranduiala. 5. armata turceasca in termen, soldat turc.

MEZOZOIC s.n. Era (grupa) geologica cuprinsa intre paleozoic si neozoic, in care apar pentru prima data mamifere, pasari si pesti ososi; era secundara. / adj. Care apartine acestei ere. [Pron. -zo-ic. / < fr. mesozoique, cf. gr. mesos – mijlociu, zoe – viata].

ORACOL s.n. 1. Raspuns al unei divinitati la intrebarile adresate de obicei prin persoane care pretindeau ca pot comunica cu acestea; (p. ext.) raspunsul obtinut; prezicere, prevestire, profetie. ♦ Loc unde se faceau prezicerile. 2. Persoana despre care se credea ca poate prevesti viitorul. ♦ Hotarare data de o persoana cu autoritate; (p. ext.) cel care da aceasta hotarare. [Var. oracul s.n. / < lat. oraculum, cf. it. oracolo].

TARPAC, tarpaci, s. m. Nume dat masculilor de nisetru si de morun sau femelelor sterpe ale acestor pesti.

ARHIDUCE, arhiduci, s. m. Titlu dat printilor din fosta casa imperiala a Austriei; barbat care poarta acest titlu. – Dupa fr. archiduc.

ARHIDUCESA, arhiducese, s. f. 1. Titlu dat printeselor din fosta casa imperiala a Austriei; femeie care poarta acest titlu. 2. Sotie de arhiduce. – Dupa fr. archiduchesse.

CARIOTIP (‹ fr. {i}; {s} gr. karyon „nucleu” + typos „caracter”) s. n. (GENET.) Reprezentare grafica sau microfotografica a cromozomilor unei celule, aranjamentul acestora fiind comun pentru toate celulele unui organism sau unei specii date. C. uman se realizeaza utilizind clasificarea numerala, in care cromozomii sint dispusi in ordine de marime crescinda (de la 1 la 22), recunoasterea lor facindu-se dupa pozitia centromerului si lungimea bratelor; sint repartizati in 7 grupe, numite dupa numarul de ordine al primului si ultimului cromozom, cu exceptia celor de s*x (X, Y), care, pentru a se evita orice confuzie, nu sint numerotati, pastrindu-si numele specific. V. idiom, genom, cod genetic.

camelle f. (lat. stiintific camellia, nume dat de Linne in onoarea iezuitului botanist Camelli, care a adus aceasta planta din estu Asiii in Europa [sec. 18]). Un copacel din familia ceaiului. Floarea lui (ca un trandafir alb sau ros, cu petale groase si care nu se vestejesc [!] curind).

CAUDILLO s. m. Nume dat dictatorilor din tarile de limba spaniola; persoana careia i se da acest nume. [Pr.: ca-u-di-lio] – Cuv. sp.

JIGOU, jigouri, s. n. 1. Denumire data regiunilor coapsei, gambei si fesei unor animale, impreuna cu muschii din aceste regiuni. 2. Friptura preparata din pulpa de berbec. – Din fr. gigot.

VICECOMITE, vicecomiti, s. m. Denumire data in evul mediu, in Transilvania, dregatorului subordonat comitelui si numit de acesta; persoana care purta acest titlu. – Vice- + comite.

PRECLASIC, -A, preclasici, -ce, adj. Care este anterior perioadei clasice, care dateaza din epoca premergatoare clasicismului. ♦ (Substantivat) Scriitor sau creator de arta din aceasta perioada. – Din fr. preclassique.

NIZAM, (I) nizamuri, s. n., (II) nizami, s. m. I. S. n. (in evul mediu, in tarile romane). 1. Denumire data statutului unei bresle in care se specificau drepturile si indatoririle membrilor acesteia. 2. Norma de lucru fixata printr-un regulament. II. S. m. Soldat turc in termen. – Din tc. nizam.

RATA, rate, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de pasari domestice si salbatice, inotatoare, cu ciocul lat si turtit, cu trunchiul scurt si indesat, si cu picioarele scurte, deplasate in partea posterioara a trunchiului (Anas).Rata salbatica = stramosul celor mai multe rate domestice, foarte asemanatoare cu acestea si apreciata pentru carnea ei gustoasa (Anas platyrhynchos). Rata domestica = denumire data multiplelor varietati provenite prin domesticirea ratei salbatice si deosebite intre ele prin culoarea penajului, forma corpului, calitatile productive etc. ◊ Expr. (A merge, a se misca, a umbla) ca o rata = (a merge etc.) cu mersul leganat, greoi. 2. U****l. 3. (Art.) Numele unui dans popular; melodie dupa care se executa acest dans. – Cf. alb. rose, scr. raca.

DIAMETRU, diametre, s. n. 1. Segment de dreapta care uneste doua puncte ale unui cerc sau ale unei sfere, trecand prin centrul lor; lungimea acestui segment. ♦ Locul geometric al mijlocului tuturor coardelor paralele cu o directie data. 2. (In sintagma) Diametru aparent = unghi sub care un observator vede diametrul (1) unui obiect departat, in special al unui astru. [Pr.: di-a-] – Din fr. diametre, lat. diametrus.

ARTA s. f. 1. forma a activitatii umane care oglindeste realitatea in imagini expresive; totalitatea operelor care apartin acestei forme. ♦ opera de ~ = opera rezultata din activitatea artistica creatoare. ◊ e liberale = denumire data in invatamantul medieval gramaticii, retoricii, dialecticii (trivium), aritmeticii, geometriei, astronomiei si teoriei muzicii (quadrivium). 2. indemanare deosebita, pricepere, maiestrie, abilitate. ♦ ~ militara = parte a stiintei militare care studiaza teoria si practica pregatirii si ducerii actiunilor de lupta si a razboiului. (< fr. art, lat. ars, artis)

RA (RE), divinitate egipteana, zeu al Soarelui si al luminii ca izvor de forta vitala, dar si ca astru. Vreme indelungata adorat ca divinitate suprema, era considerat ziditor al lumii si creator al oamenilor. Reprezentat ca un om cu cap de soim si cu un disc solar pe cap. O data cu ascensiunea Tebei (milen. 2 i. Hr.), s-a contopit cu zeul acestui oras, Amon, luand numele de Amon-Ra.

ABATE1, abati, s. m. 1. Titlu dat superiorului unei abatii. 2. Titlu onorific acordat unor preoti catolici; persoana care poarta acest titlu. – Din it. ab(b)ate.

PIVNICER, pivniceri, s. m. 1. Persoana care are sub supravegherea sa o pivnita de vinuri; chelar. 2. Titlu dat boierului care avea in grija viile si pivnitele domnesti; persoana care purta acest titlu. – Pivnita + suf. -ar.

PLUS2, (1, 2) plusuri, s. n., (3) adv. 1. S. n. Ceea ce depaseste o cantitate data; prisos. ◊ Loc. adj. In plus = peste ceea ce este obisnuit; pe langa aceasta, pe deasupra. 2. S. n. (Mat.) Semn grafic in forma de cruce, care indica operatia de adunare (a marimilor intre care se gaseste) sau caracterizeaza numerele sau marimile pozitive (daca se gaseste inaintea acestora). (Cu valoare de prepozitie) Cinci plus trei fac opt.Plus infinit = simbol matematic care arata cresterea nelimitata a numerelor pozitive. ♦ Semn grafic in forma de cruce, care, pus pe langa o nota data scolarilor, ii mareste valoarea. ♦ Semn grafic identic cu cel din matematica, indicand sarcinile electrice pozitive. 3. Adv. Mai mult, si inca. – Din lat. plus.

OFICIU, oficii, s. n. 1. Denumire data unor servicii ale unor intreprinderi sau institutii; serviciu (administrativ); local, birou al acestui serviciu. 2. Indatorire (speciala), functie, slujba. ◊ Loc. adj. si adv. Din oficiu = (care este) in conformitate cu o dispozitie data de o autoritate (si nu la cererea cuiva); fig. in mod automat. ♦ (Inv.) Decizie, decret domnesc. 3. (La pl.) Ajutor, serviciu, inlesnire. ◊ Bune oficii = interventie binevoitoare in scopul unei concilieri; servicii facute cuiva. ♦ Rol, functie. 4. Slujba bisericeasca, serviciu religios. 5. (Rar) Incapere anexa a sufrageriei, in care se pregatesc cele necesare pentru servirea mesei. [Var.: (inv.) ofis s. n.] – Din lat. officium, germ. Offizium, fr. office.

REGAT, regate, s. n. Stat guvernat de un rege; monarhie. ♦ Vechiul regat = nume dat dupa primul razboi mondial (pana la instituirea republicii) teritoriului Romaniei, de dinaintea acestui razboi. – Rege + suf. -at.

REVEREND ~zi m. 1) Titlu dat preotilor si calugarilor crestini de anumite confesiuni. 2) Persoana careia i se da acest titlu. /<fr. reverend, lat. reverendus

PROTECTIE s.f. 1. Ocrotire, paza, aparare. ◊ Protectia muncii = ansamblul masurilor luate pentru a se asigura desfasurarea muncii in conditiile cele mai sigure si mai bune pentru cei care o executa. 2. Sprijin, ajutor dat cuiva de o persoana influenta; favoare; (p. ext.; fam.) persoana care acorda acest sprijin. [Gen. -iei, var. protectiune s.f. / cf. fr. protection, lat. protectio].

VIZITA s.f. 1. Faptul de a merge in casa cuiva din politete, din obligatie etc. pentru a-l vedea. ◊ Carte de vizita = a) bucata de carton pe care este scris numele unei persoane si informatii privind adresa, telefonul etc ale acesteia; b) joc a carui dezlegare se obtine prin anagramarea literelor din numele dat spre a se obtine un alt nume, un proverb, un titlu de carte etc.; a fi in vizita cu cineva = a-si face vizite reciproc; a avea relatii particulare cu cineva. 2. Fiecare deplasare a medicului in casa unui bolnav pentru a-l consulta sau in saloanele unui spital pentru a examina bolnavii si a cerceta starea sanatatii lor. 3. Deplasare a unui colectiv la un muzeu, la o intreprindere etc. [< fr. visite, it. visita].

abate (abati), s. m.1. Titlu dat superiorului unei abatii. – 2. Titlu onorific acordat unor preoti catolici; persoana care poarta acest titlu. < It. abate.Der. abatial, adj. (referitor la o abatie), din it. abbaziale; abatie, s. f. (manastire condusa de un abate), din it. abbazia; abatisa (calugarita care conduce o abatie), din lat. abbatissa (sec. XIX).

LEVATA s.f. 1. Totalitatea cartilor de joc pe care le strange de pe masa cel care a castigat la un moment dat. 2. Cantitate de fire toarse aflata pe tevile masinii de filat dupa infasurarea acestora. [< it. levata, cf. fr. levee].

ORTODROMA s.f. Arc din cercul mare care trece prin doua puncte date de pe suprafata Pamantului si care reprezinta drumul cel mai scurt dintre aceste puncte. ♦ Drum parcurs de un vehicul avand forma arcului de cerc descris mai sus. [Cf. fr. orthodromie < gr. orthos – drept, dromos – drum].

SFERA s.f. 1. (Geom.) Suprafata ale carei puncte sunt egal departate de un punct dat, numit centru; corp geometric marginit de o astfel de suprafata. ♦ Obiect avand aceasta forma; glob. 2. Regiune cereasca unde se misca astrii; bolta cereasca. 3. (Fig.) Domeniu, cuprins, limite. ♦ Sfera de influenta = intindere, teritoriu, mediu etc. in cuprinsul caruia se exercita influenta cuiva sau a ceva. ♦ Mediu (social). 4. (Log.) Totalitatea obiectelor sau indivizilor la care se refera caracterele esentiale ale unei notiuni. [Pl. -re. / cf. lat. sphaera, gr. sphaira, fr. sphere, it. sfera].

SIGNATURA s. f. 1. semn pus pe prima pagina a fiecarei coli de tipar a unei carti, care usureaza legatorului numerotarea colilor. 2. mic sant taiat in blocul de litere care inlesneste zetarului recunoasterea pozitiei ei. 3. (mat.) a unei substitutii = (pentru o substitutie data) numarul +1 daca substitutia echivaleaza cu un numar par de traspozitii, numarul -1 daca acesta echivaleaza cu un numar impar de transpozitii. (< fr. signature)

ABSTRACT, -A, abstracti, -te, adj. 1. Care rezulta din separarea si generalizarea celor mai esentiale particularitati proprii unui grup de fenomene; care este detasat de raporturi sau de legaturi concrete. Stiinta abstracta. ♦ (Substantivat, n.) Abstract verbal = substantiv derivat de la un verb, denumind actiunea acestuia. ◊ Loc. adv. In abstract = pe baza de deductii logice (si nu de date concrete); rupt de viata reala. ♦ (Substantivat, n.) Cuvant abstract (1). 2. Care este conceput (prea) general, (prea) teoretic; greu accesibil intelegerii. – Germ. abstrakt (lat. lit. abstractus).

ANGORA s. f. Nume dat unor specii de animale cu par lung si matasos; parul prelucrat al acestor specii de animale. – Din Angora.

CERBICE (‹ lat. cervix -icis) s. f. (ZOOT.) Depozit de tesut gras care apare pe partea superioara a gitului, la tauri si berbeci, o data cu maturitatea s*****a; p. ext. parte a gitului pe care se depune acest depozit; grumaz.

ASTA, ASTA, astia, astea, pron. dem., adj. dem. (postpus) (Pop. si fam.) acesta, aceasta. ◊ Loc. adv. Pentru asta = de aceea. ◊ Loc. adv. Cu toate astea = totusi. [Gen.-dat. sg.: astuia, asteia si asteia; gen.-dat. pl.: astora]. – Lat. istum, ista.

PALMIPED, palmipede, s. n. (La pl.) Denumire data pasarilor acvatice cu picioare palmate; (si la sg.) pasare care face parte din acest grup. ◊ (Adjectival) Specie palmipeda. – Din fr. palmipede.

SPAN1, spani, s. m. 1. (In oranduirea feudala din Transilvania) Titlu dat nobilului care avea functia corespunzatoare vicontelui sau contelui din Apus; nobil care detinea acest titlu; stapanitor sau (mai tarziu) sef administrativ al unui tinut. 2. (Inv. si reg.) Intendent, administrator. – Din magh. span.

NORMA, norme, s. f. 1. Regula, dispozitie etc. obligatorie, fixata prin lege sau prin uz; ordine recunoscuta ca obligatorie sau recomandabila. ◊ Norma morala (sau etica) = regula privitoare la modul de comportare a omului in societate, la obligatiile sale fata de ceilalti oameni si fata de societate. Norma juridica = regula de conduita cu caracter general si impersonal, emisa de organele de stat competente, a carei respectare poate fi asigurata prin constrangere. ♦ Totalitatea conditiilor minimale pe care trebuie sa le indeplineasca un sportiv pentru a putea obtine un titlu, o calificare etc. 2. Criteriu de apreciere, de reglementare. 3. Cantitate de munca pe care cineva trebuie sa o presteze intr-o unitate de timp; (concr.) produs realizat in acest timp. ◊ Norma de timp = timpul necesar pentru efectuarea unei lucrari in conditii specifice date. Norma tehnica = norma stabilita prin mijloace stiintifice, pe baza unor conditii tehnice date, pentru efectuarea unui proces tehnologic. – Din fr. norme, lat. norma, rus. norma.

SUBOFITER, subofiteri, s. n. Nume dat fiecaruia dintre gradele superioare sergentului si inferioare sublocotenentului; persoana care poarta unul din aceste grade. – Sub1- + ofiter (dupa fr. sous-officier).

SVING s.n. 1. Lovitura la box data lateral prin pendularea bratului. 2. Dans modern cu ritm si miscari repezi; melodia acestui dans. 3. Stil de interpretare a muzicii de jaz, caracterizat prin sincope, accente imperceptibile, ritm leganat etc. [Pl. -guri, scris si swing, var. suing s.n. / < engl., fr. swing].

FIABILITATE s.f. 1. Totalitatea calitatilor unui sistem tehnic care determina capacitatea acestuia de a functiona fara defectiuni intr-un interval de timp in anumite conditii date. 2. Marime care caracterizeaza siguranta in functionare a unui sistem tehnic in conformitate cu normele prescrise. ◊ Teoria fiabilitatii = ramura a stiintei care studiaza masurile generale ce trebuie avute in vedere la proiectarea, fabricarea si exploatarea sistemelor tehnice pentru a se asigura o maxima eficienta in utilizarea lor. [Pron. fi-a-. / cf. fr. fiabilite].

span, spani, s.m. 1. (inv.; in oranduirea feudala din Transilvania) titlu dat nobilului care avea functia corespunzatoare vicontelui sau contelui din Apus; nobil care detinea acest titlu; stapanitor al unui tinut. 2. (inv. si reg.) administrator, intendent al unui tinut. 3. (reg.) prefect. 4. (reg.) subprefect. 5. (reg.) padurar.

efendi s. m. – Domn (titlu turcesc dat demnitarilor civili). – Var. (inv.) afendi. Mr. afende. Tc. efendi (Seineanu, III, 51; Ronzevalle 35), si acesta din ngr. ἀφέντης ‹ gr. αὐθέντης. Mr., direct din ngr.

ATATA3, atatia, atatea, adj. nehot. 1. Asa de mult (sau de tare, de bine etc.). ◊ Loc. adv. De atatea ori = asa de des; adeseori. ◊ Expr. Atata paguba! = nu are importanta! Ce mai atata? = ce sa mai vorbim? ◊ (Cu valoare de pron. nehot.) Am atatea de facut!. 2. Numai acesta. Atata copila ai (SADOVEANU). ◊ Expr. Atata lucru = lucru de nimic; motiv neinsemnat. [Gen.-dat.: atator si (cu valoare de pron. nehot.) atatora.Var.: atat, atati, adj. nehot. m.] – Lat. eccum-tantum.

NOLI TURBARE CIRCULOS MEOS (lat.) nu-mi strica cercurile – Valerius Maximus, „Memorabilia”, 8, 7, 7. Astfel ar fi apostrofat Arhimede, absorbit cu totul in rezolvarea unor probleme de geometrie, pe un ostas din armata romana intrata in orasul Siracusa, care ii calcase figurile desenate pe nisip. acesta, socotindu-se insultat si necunoscandu-l pe marele invatat, l-a ucis. Avertisment dat cuiva care incearca sa te distraga de la preocuparile importante.

ADENOPATIE s. f. Nume dat bolilor glandelor sau ganglionilor limfatici, care se manifesta prin cresterea in volum si inflamarea acestora. – Din fr. adenopathie.

CARNET, carnete, s. n. Caietel de buzunar, uneori cu date si cu rubrici tiparite, pentru diferite insemnari. ♦ Act, document in forma de caietel, care atesta apartenenta posesorului la o organizatie politica, de masa etc. ◊ Carnet de munca = document (in forma de caietel) care cuprinde date privitoare la activitatea unei persoane (vechime in munca, locul de munca) si care serveste acesteia pentru anumite drepturi (pensie, retributie, concediu etc.); carte de munca. – Din fr. carnet.

INFANTE, -A, infanti, -te, s. m. si f. Titlu dat copiilor regelui Spaniei (si al Portugaliei), in afara de primul nascut; persoana care poarta acest titlu. – Din sp. infante. Cf. it. infante.

IST, IASTA, isti, iaste, adj. dem. (Reg.; dupa substantiv are forma ista, iasta) acest; (despre unitati de timp) prezent; de acum sau dintr-un viitor foarte apropiat. [Gen.-dat. sg. istui, istei, pl. istor.Var.: ista, iasta adj. dem.] – Lat. *istus, -a, -um.

KAIZER1, kaizeri, s. m. Denumire data imparatilor „Sfantului imperiu roman de natiune germana” si apoi imparatilor Germaniei; persoana care purta acest titlu. [Scris si: kaiser.Pr.: kai-zar] – Din germ. Kaiser.

NUTRET, nutreturi, s. n. Nume dat plantelor recoltate care servesc ca hrana animalelor domestice erbivore; hrana animalelor erbivore constituita din aceste plante; furaj. ♦ P. gener. (Pop.) Hrana pentru animale. – Lat. nutricium.

ZAHAR s. n. 1. Specie de zaharoza de culoare alba cristalizata, usor solubila in apa, cu gust dulce si placut, obtinuta mai ales din sfecla de zahar sau din trestia de zahar si constituind unul dintre produsele alimentare de baza. ♦ Zahar de struguri = glucoza. Zahar de lapte = lactoza. Zahar de malt = maltoza. ♦ Loc. adj. De zahar = (despre oameni) foarte bun, gentil, serviabil; foarte simpatic. 2. Nume dat excesului de glucoza din sange; (si in sintagma boala de zahar) boala cauzata de acest exces; diabet zaharat. [Var.: (reg.) zahar s. n.] – Din ngr. zahari. Cf. bg. zahar.

EFORIE, eforii, s. f. Nume dat unor institutii administrative de utilitate publica sau culturala din trecut; consiliul de conducere al acestor institutii; sediul acestor consilii; epitropie. – Din ngr. eforia.

PAN2, pani, s. m. Denumire data (in evul mediu) nobililor polonezi sau, p. gener., marilor boieri romani; persoana care purta acest titlu. – Din pol. pan.

SULTAN, sultani, s. m. Titlu dat monarhului din Imperiul Otoman si din alte tari musulmane; persoana care poarta (sau purta) acest titlu. ♦ (Inv.) Sultan-mezat = licitatie speciala care avea loc in divanul tarii. – Din tc. sultan.

SECOL, secole, s. n. 1. Interval de timp de o suta de ani (socotit de la unitate pana la completarea sutei inclusiv); rastimp de o suta de ani (socotit de la orice data); veac. ♦ Fig. Vesnicie. ♦ (La pl.) Timpul considerat in desfasurarea lui; p. ext. generatiile contemporane acestor etape de desfasurare. 2. Epoca istorica dominata de un eveniment sau de o personalitate exceptionala. Secolul lui Pericle. 3. (Inv.; in sintagma) Secolul de mijloc = evul mediu. [Pl. si: (inv., m.) secoli.Var.: (inv.) secul s. m.] – Din lat. saeculum, it. secolo.

PLATINA, (2, 3) platine, s. f. 1. Metal pretios de culoare alba-cenusie, dur, lucios, inoxidabil, foarte maleabil si ductil, foarte rezistent la caldura si la actiunea acizilor, folosit la fabricarea unor aparate de laborator, a unor instrumente de precizie, a unor obiecte de valoare, in tehnica dentara etc. ♦ Negru de platina = platina (1) sub forma de pulbere, folosita in industrie. 2. Nume dat diferitelor piese de masini care altadata se fabricau din platina (1) sau care au luciul acestui metal. 3. Laminat semifabricat plat, cu sectiune dreptunghiulara, cu dimensiuni mici, care se foloseste ca materie prima la laminarea tablei subtiri. – Din fr. platine.

POSTELNICEL, postelnicei, s. m. Titlu dat unui slujbas (civil sau militar) de la curtea domneasca subordonat postelnicului (1); persoana care avea acest titlu. – Postelnic + suf. -el.

PROTECTIE, protectii, s. f. 1. Faptul de a proteja, de a ocroti, de a apara; ansamblu de masuri care protejeaza; persoana, institutie etc. care protejeaza; dispozitiv, sistem tehnic etc. care serveste la protejare. ◊ Protectia muncii = ansamblu de masuri luate pentru ocrotirea vietii si a sanatatii celor ce muncesc, pentru asigurarea desfasurarii muncii in conditiile cele mai bune. ◊ Loc. adj. De protectie = protector. ♦ Sprijin, ajutor dat cuiva de o persoana influenta pentru obtinerea unui avantaj; p. ext. persoana care acorda acest sprijin. 2. (Inv.) Protectorat. – Din lat. protectio, -onis, fr. protection.

ENTOZOAR, entozoare, s. n. (La pl.) Nume generic dat animalelor care traiesc ca parazite in interiorul unei vietati; (si la sg.) animal din aceasta categorie. [Pr.: -zo-ar] – Din fr. entozoaire.

SALEP, salepuri, s. n. 1. Nume dat tuberculilor uscati ai unor specii de orhidee; p. ext. praf de amidon extras din acesti tuberculi si care, fiert in lapte sau in apa, se foloseste ca intaritor pentru copii sau convalescenti. 2. Bautura preparata de orientali din salep (1), miere si apa. [Var.: (reg.) salip s. n.] – Din tc. salep.

SFERA, sfere, s. f. 1. Suprafata constituita de locul geometric al punctelor din spatiu egal departate de un punct dat, numit centru; corp geometric marginit de o astfel de suprafata. ♦ Obiect care are aproximativ aceasta forma. ♦ (Rar) Glob terestru. 2. (De obicei cu determinarea „cereasca”) Regiune cereasca unde se gasesc si se misca astrii; bolta cereasca. 3. Atmosfera. 4. Fig. Domeniul, limitele in cadrul carora exista, actioneaza sau se dezvolta cineva sau ceva. Sfera de influenta = intindere, spatiu, domeniu in cuprinsul caruia se exercita o influenta a cuiva sau a ceva. ♦ Mediu (social). 5. Element logic care reprezinta capacitatea de referinta a notiunii la ansamblul de indivizi ce poseda insusirile reflectate in continutul acesteia. – Din fr. sphere, lat. sphaera.

A INTINERI ~esc 1. intranz. A recapata tineretea de alta data; a deveni din nou tanar. 2. tranz. A face sa aiba infatisare (mai) tanara. Rochia aceasta o intinereste. /in + tanar

PORECLA ~e f. 1) Supranume dat unei persoane (de obicei in batjocura) avand la baza o anumita trasatura caracteristica a acesteia. 2) inv. Nume de familie. [G.-D. poreclei] /<sl. poreklo

RULETA ~e f. 1) Instrument pentru masu-rarea lungimilor, constand dintr-o panglica gradata, care se strange prin rulare intr-o caseta. 2) (in unele jocuri de noroc) Dispozitiv format dintr-un disc rulant, divizat in mai multe compartimente numerotate, si dintr-o bila care se rostogoleste o data cu discul, indicand la oprire numarul castigator. 3) Joc de noroc in care se foloseste acest dispozitiv. 4) Instrument format dintr-o rotita de metal cu marginea dintata, folosit la desenarea tiparelor pe stofa sau la taierea aluatului. /<fr. roulette

bir interj.1. Strigat cu care ciobanii isi aduna si conduc turmele. – 2. Indica o senzatie de frig intens. Creatie expresiva; pentru diferitele sale sensuri, cf. Puscariu, Dacor., I, 84-6. Cu prima acceptie, rr bilabial se foloseste in mai multe limbi, cf. sp. arre; la al doilea, insasi v******a imita tremuratul. Cf. si Philippide, II, 700. dat fiind caracterul evident expresiv, pare curioasa incercarea lui Densusianu, GS, I, 58, de a explica acest cuvint prin iraniana (cf. Rosetti, II, 111). Der. biriiac, s. m. (miel); birii, vb. (a striga oile; a vorbi impiedicat, a mormai; a trosni). Ultimul uz (cf. Sadoveanu, au biriit ca un tunet alte potirnichi) pare o greseala datorita confuziei cu pirii. Var. a barai, care apare in unele dictionare, ar putea fi o ortografie gresita.

ROCADA s.f. 1. Miscare la jocul de sah intre rege si tura, pe care fiecare jucator o poate efectua numai o singura data in cursul unei partide, prin care una dintre ture se aduce langa rege, iar acesta trece peste ea. ♦ (Rar) Fel anumit de schimb de locuinta. 2. Comunicatie paralela cu linia frontului pe care se misca rezervele unei armate. ♦ Artera de rocada = artera destinata circulatiei de tranzit, amenajata in exteriorul unei localitati. [< fr. rocade, cf. germ. Rockade].

LEVATA s. f. 1. totalitatea cartilor de joc pe care le strange de pe masa cel care a castigat la un moment dat. 2. scoatere a mosoarelor sau a tevilor pline de pe masina de filat dupa infasurarea acestora; cantitatea de fire obtinuta. (dupa fr. levee)

ROCADA s. f. 1. (sah) mutare pe care fiecare jucator o poate efectua numai o singura data in cursul unei partide, prin care una dintre ture se aduce langa rege, iar acesta trece peste ea. ♦ fel anumit de schimb de locuinta. 2. comunicatie paralela cu linia frontului pe care se misca rezervele unei armate. ♦ artera de ~ = artera destinata circulatiei de tranzit, amenajata in exteriorul unei localitati. (< fr. rocade, germ. Rockade)

PADUCHE, paduchi, s. m. 1. Nume generic dat mai multor specii de insecte parazite care traiesc pe corpul oamenilor si al unor animale (Pediculus). ♦ Epitet dat unui om care nu munceste si traieste din munca altuia; parazit. 2. Nume dat unor insecte parazite care traiesc pe frunzele, ramurile sau tulpinile plantelor, hranindu-se pe seama acestora. 3. Compus: paduche-de-lemn = plosnita. – Lat. peduculus.

SATRAR, satrari, s. m. 1. Tigan nomad. 2. (Reg.) Negustor ambulant care vinde in balciuri, la satra (3). 3. Titlu dat boierului care avea in paza corturile unei tabere in timp de razboi; persoana care avea acest titlu. – Satra + suf. -ar.

BOTEZ ~uri n. 1) Ritual crestin de primire in randul credinciosilor a unui nou-nascut, constand in afundarea lui in apa sfintita si in atribuirea unui prenume. ◊ Nume de ~ nume dat unui copil la botez. ~ul focului prima participare la o lupta. 2) Apa folosita pentru savarsirea acestui ritual. 3) Petrecere organizata cu prilejul acestui ritual; cumetrie. /v. a boteza

EFEMERIDA ~e f. 1) la pl. Ordin de insecte cu corp subtire si moale, care traiesc in stare adulta cateva zile sau cateva ore; rusalie. 2) Insecta din acest ordin. 3) la pl. Note (de ziar, reviste, calendare, carti) care indica evenimentele petrecute la aceeasi data in ani diferiti. 4) Tabele in care se indica pozitiile zilnice ale Soarelui si ale altor corpuri ceresti pentru o perioada de un an. /<fr. ephemeride, lat. ephemeris, ~idis

bors (borsuri), s. n.1. Zeama acra preparata din fermentarea taritelor de griu. – 2. Ciorba preparata cu aceasta zeama. – 3. (Arg.) singe. Rut., rus. borst (Miklosich, Slaw. Elem., 16). – Der. borsar, s. m. (porecla data soldatilor); borser, s. n. (vas in care fermenteaza borsul); borsi, vb. (a fermenta).

data s. f. 1. timp in care s-a petrecut sau urmeaza sa se faca ceva; indicatia acestui timp. 2. (mat.) numar, marime, relatie etc. care serveste la rezolvarea unei probleme. 3. (pl.) informatii referitoare la ceva. (< fr. date)

ceai n., pl. uri (rus. cai, d. turc. cai, care vine d. chinezescu ca). Un copacel din orientu Asiii dintr´ale carui frunze se prepara o bautura ferbinte [!] foarte obisnuita in Rusia si Anglia (thea chinensis). Frunzele uscate ale acestei plante. Bautura preparata din ia [!]. Receptiune la care se ofera mai ales ceai: ministru a dat un ceai parlamentar.

COZIA 1. Masiv muntos in SV M-tilor Fagaras, intre Olt si Topolog, alcatuit din gnaise, sisturi cristaline si calcare. Alt. max.: 1.668 m (vf. Cozia). Parc national (1990). 2. Pas si defileu situate pe cursul mijlociu al Oltului, intre confl. acestuia cu Lotru si orasul Calimanesti; lungime: 14 km. 3. Manastire ctitorita de Mircea cel Batrin. Biserica mare dateaza din 1387-1388, pastrind in pronaos pictura originara din 1391 si adapostind mormintul domnitorului (1418). In 1706-1707, C. Brincoveanu ii adauga un pridvor, iar in 1708 comanda pictura din naos si pridvor. In 1542, Radu Paisie ctitoreste biserica bolnitei, cu fresce din 1543, realizate de David si Radoslav. Tot din sec. 16 dateaza paraclisul sudic, ctitorit de egumenul Amfilohie, iar din sec. 17 paraclisul nordic, ctitorit de arhimandritul Ioan de la Hurezi.

REICHSWEHR [raihsve:r] (cuv. germ. „Apararea Imperiului”) Denumire data fortelor armate germane, create in 1919 prin Tratatul de Pace de la Versailles, care fixa efectivul acestora la 100.000 de oameni. R. era format din fortele armate de uscat (Reichsheer) si fortele militare maritime (Reichsmarine). Prin adoptarea legii cu privire la serviciul militar obligatoriu (16 mart. 1935), Germania nazista a lichidat toate ingradirile impuse prin clauzele militare ale tratatului, transformand R. in Wehrmacht.

INSTRUCTIUNE, instructiuni, s. f. 1. Indicatie data cuiva cu privire la indeplinirea unui lucru. 2. Instructie (1). 3. (La pl.) Indrumari date de catre conducerea unui organ ierarhic superior organelor administrative in subordine; textul sau brosura care cuprinde aceste indrumari. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. instruction, lat. instructio, -onis.

JUPAN, jupani, s. m. Titlu dat in evul mediu, in tarile romane, celor mai de seama boieri si dregatori; persoana care avea acest titlu. – Din sl. zupanu.

TANTAR2, tantari, s. m. (La pl.) Nume dat populatiei aromane din Macedonia de populatia slava localnica; (si la sg.) persoana care face parte din aceasta populatie. – Et. nec.

PAIA, paiele, s. f. Titlu onorific dat, in ierarhia boiereasca din tarile romanesti, boierilor care nu aveau slujba de stat; persoana care avea acest titlu. ◊ Expr. (Reg.) A-i da (cuiva) paiele = a maguli, a flata pe cineva; a fi prea ingaduitor, a-i da (cuiva) nas. – Din tc. pāye.

CITATIE, citatii, s. f. 1. Invitatie oficiala scrisa, prin care o persoana este chemata sa se infatiseze la o anumita data inaintea unei instante judecatoresti sau a unei autoritati; citare; p. ext. (concr.) hartie oficiala care cuprinde aceasta invitatie. 2. (Inv.) Citat. [Var.: (inv.) citatiune s. f.] – Din fr. citation, lat. citatio, -onis.

FIXARE s. 1. fixat, imobilizare, intepenire, pironire, prindere, tintuire, (rar) pecetluire. (~ in cuie a unui obiect.) 2. v. asamblare. 3. agatare, prindere. (~ vitei de vie de araci.) 4. v. amplasare. 5. v. stabilire. 6. (fig.) gravare, imprimare, intiparire, pecetluire, sapare. (~ acestor cuvinte in memorie.) 7. v. stabilizare. 8. hotarare, precizare, punere, stabilire. (~ unui nou termen.) 9. determinare, precizare, stabilire, statornicire. (~ datei exacte a evenimentului.) 10. precizare, punere, stabilire. (~ unui diagnostic.) 11. v. calculare. 12. v. consfintire.

ZOOFIT s.n. Denumire data unor animale inferioare a caror forma aminteste pe aceea a plantelor; fitozoar; (la pl.) increngatura cuprinzand aceste animale. [< fr. zoophyte, cf. gr. zoon – animal, phyton – planta].

CONTRAPREGATIRE s.f. (Mil.) Lovitura data gruparii principale a inamicului cu ajutorul artileriei, al aviatiei si al rachetelor inainte de inceperea ofensivei acestuia si pentru zadarnicirea ei. [< contra- + pregatire, dupa fr. contre-preparation].

protovistier, protovistieri, s.m. (inv.) titlu dat boierului de rangul intai, superior vistierului, insarcinat cu administrarea vistieriei sau tezaurului tarii; persoana care purta acest titlu; vistier de rangul intai.

ASTALALT, ASTALALTA, astialalti, astelalte, pron. dem. acesta (din doi) care este in apropierea noastra, cel mai aproape de noi. ◊ (Adjectival) Partea astalalta. [Gen.-dat. sg.: astuilalt, asteilalte si asteilalte, gen.-dat. pl.: astorlalti, astorlalte] – Din ast + alalt (= alalalt).

BARONET, baroneti, s. m. Titlu de noblete dat in Anglia unui ordin de cavaleri si care se mosteneste pe linie barbateasca; persoana care are acest titlu. – Fr. baronnet.

SWING (‹ cuv. engl.) s. n. 1. Lovitura laterala, data la box, cu bratul usor arcuit. 2. Dans modern cu ritm binar si miscare rapida; melodia corespunzatoare acestui dans. 3. Curent ritmic propriu jazzului, caracterizat prin o anume constructie a frazei, o distributie tipica a accentelor si caracterul viu si relaxat al muzicii. Se manifesta in toate perioadele jazzului.

BARONET, baroneti, s. m. Titlu de noblete dat in Anglia membrilor unui ordin de cavaleri si care se mosteneste pe linie barbateasca; persoana care are acest titlu. – Din fr. baronnet.

NUMISMATIC, -A, numismatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplina auxiliara a istoriei, care se ocupa cu istoricul monedelor, al medaliilor vechi etc., studiind evolutia acestora din punctul de vedere al formei, al gravurii, al baterii, al circulatiei etc., precum si documentele continand date referitoare la monede. 2. Adj. Care apartine numismaticii (1), privitor la numismatica. – Din fr. numismatique.

VODA s. m. Titlu dat domnilor tarilor romanesti, adaugat de obicei dupa numele lor; domnitor; p. ext. principe, rege; persoana care avea acest titlu. ♦ Expr. A nu-i pasa nici de voda = a nu se teme, a nu-i pasa de nimeni. A manca (din) pita lui voda = a fi slujbas la stat. – Din sl. [voje]voda.

ANGORA s. f. Nume dat unor specii de animale (capra, iepure, pisica) cu par lung si matasos; p. ext. parul prelucrat al acestor specii de animale. – Din n. pr. Angora. Cf. fr. angora.

ARHIMANDRIT, arhimandriti, s. m. Titlu dat staretului unei manastiri mari sau unor calugari cu slujba inalta pe langa o episcopie; persoana care are acest titlu. – Din sl. arhimandritu.

ARIAN2, -A, arieni, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. (La pl.) Denumire mai veche data popoarelor indo-europene; denumire actuala pentru popoarele indo-iraniene; (si la sg.) persoana care apartine unuia dintre aceste popoare. ♦ Termen folosit de rasisti spre a denumi populatiile albe in general si pe stramosii germanilor in special. 2. Adj. Care apartine arienilor2 (1), privitor la arieni2. [Pr.: -ri-an] – Din fr. aryen.

FECIORESC2, -EASCA, fecioresti, adj. Care apartine feciorilor (2), privitor la feciori, specific feciorilor. Dans fecioresc. ♦ (Substantivat, f.) Nume dat mai multor dansuri populare in care baietii executa unele figuri de virtuozitate; melodie dupa care se executa aceste dansuri. – Fecior + suf. -esc.

LANTANIDA, lantanide, s. f. (La pl.) Nume dat mai multor elemente chimice care fac parte din grupa pamanturilor rare; (si la sg.) element chimic apartinand acestei grupe. – Din fr. lanthanide.

EPIZOAR, epizoare, s. n. (La pl.) Nume generic dat animalelor care traiesc, ca parazite, pe pielea altor animale; (si la sg.) animal care face parte din aceasta categorie. [Pr. -zo-ar] – Din fr. epizoaire.

NONA2 s. f. 1. a noua ora a zilei in vechea Roma (numarata dupa orele 6 dimineata, ora 15 actuala). 2. prestatie fata de stapanul feudal, a noua parte din produsele obtinute de taran. 3. (rel.) a patra ora canonica minora, ora 15. ◊ rugaciune care se recita la aceasta ora. 4. (muz.) interval de noua trepte (o secunda peste octava); treapta a noua de la o treapta data. 5. strofa din noua versuri. (< lat. nona, it. nono)

ANGORA s. f. invar. Nume dat unor specii de animale (capra, iepure, pisica) cu par lung si matasos; p. ext. parul prelucrat al acestor specii de animale. – Din n. pr. Angora. Cf. fr. angora.

CODON (‹ fr., engl.) s. m. (GENET.) Secventa nucleotidica a ARNm care determina in mod specific un acid aminat dat dintr-o proteina: este format, de obicei, din trei baze nucleice (triplet) si este denumit de initialele acestora: UGC (uracie-guanina-citozina).

ASTALALT, ASTALALTA, astialalti, astelalte, pron. dem., adj. dem. (Pop. si fam.) acesta (din doi) care este in apropierea noastra, cel mai aproape de noi. A venit astalalt. Partea astalalta. [Gen.-dat. sg.: astuilalt, asteilalte si asteilalte; gen.-dat. pl.: astorlalti, astorlalte]. – Ast + alalt (= alalalt).

VERTICAL, -A, verticali, -e, adj. Care este orientat perpendicular pe un plan orizontal; care are directia caderii corpurilor; (sens curent) care este orientat drept (in sus). ◊ Dreapta verticala = dreapta care uneste un punct de pe pamant cu zenitul respectiv. Plan vertical = a) (Geom.) plan care trece printr-o dreapta verticala; b) (Astron.) plan care trece prin verticala locului. ♦ (Substantivat, f.) Linie dreapta care cade perpendicular pe un plan orizontal; directia urmata de aceasta linie. ◊ Verticala locului = directie determinata de pozitia firului cu plumb aflat in stare de echilibru intr-un punct dat. ♦ (Substantivat, n.) Semicerc al sferei ceresti care intersecteaza un plan determinat de verticala locului si de un astru. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau cade drept in jos (de la inaltime). – Din fr. vertical.

VISTIER, vistieri, s. m. (In evul mediu, in tarile romanesti) Titlu dat marelui dregator care avea in sarcina sa administrarea financiara a tarii si a vistieriei statului; persoana care purta acest titlu; vistiernic. [Pr.: -ti-er] – Din lat. vestiarius.

GRAHAM s.n. Produs de panificatie (paine, chifle, pesmeti) preparat din faina integrala continand obligatoriu germeni si tarate; denumirea a fost data dupa nutritionistul american Sylvester Graham care a creat primul sortiment de paine, in forma de cozonac dreptunghiular, din acest tip de faina.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)