Rezultate din textul definițiilor
MASCARA, mascarale, s. f. (Inv.) Bufon, paiata, mascarici; p. ext. om neserios, puslama. 2. (Pop.) Batjocura, ocara. ◊ Expr. A face (pe cineva) de mascara = a) a face (pe cineva) de ras, de rusine; b) a certa cu asprime, a mustra cu severitate, a face de doua parale (pe cineva). – Din tc. maskara.
PARA3, parale, s. f. 1. Moneda divizionara egala cu a suta parte dintr-un leu vechi; mica moneda turceasca de argint care a circulat si in tarile romanesti; (astazi) ban de valoare mica. ◊ Expr. A nu avea (nici o) para (chioara) = a nu avea (nici) un ban. Pana intr-o para sau pana la (o) para = pana la ultimul ban; exact (din punct de vedere banesc). Nu face nici o para (chioara sau nici doua parale) sau nu face parale = nu are (nici o) valoare, nu e bun (de nimic). A face (pe cineva) de doua parale = a certa (aspru) (pe cineva). A lua (pe cineva) la trei parale = a-i cere cuiva socoteala pentru ceea ce a facut. ♦ P. gener. Moneda (metalica). 2. (Fam.; la pl.) Bani; p. ext. avere. ◊ Expr. Parale bune = bani multi (Fam.) A face parale = a fi valoros, de pret. A sti cate parale face cineva = a fi bine lamurit in privinta caracterului, a meritelor sau a capacitatii cuiva. – Din tc. para.
DARVALA, darvale, s. f. (Pop.) Munca grea si istovitoare; corvoada. ◊ Loc. adj. De darvala = a) (despre oameni) care indeplineste muncile fizice cele mai grele, mai neplacute; b) (despre haine, imbracaminte) care se poarta la lucru, care poate fi rupt, murdarit; c) (despre cai) prost. ◊ Expr. A ramane de darvala = a ramane pe drumuri, a nu mai avea posibilitati de trai. A face (pe cineva) de darvala = a ocari, a batjocori, a face de doua parale. – Et. nec.
DARVALA f. Munca grea si istovitoare; corvoada. ◊ De ~ care nu prezinta valoare si poate fi folosit pentru orice. A face pe cineva de ~ a face pe cineva de doua parale; a batjocori. /Orig. nec.
INTERSECTA, intersectez, vb. I. Refl. (Despre linii, drumuri etc.) A face o intersectie; a se intretaia, a se incrucisa. ◊ Tranz. Dreapta care intersecteaza doua paralele. – Din fr. intersecter.
ZONA, zone, s. f. 1. Fiecare dintre cele cinci mari diviziuni ale globului terestru, delimitate in functie de poli, de cercurile polare si de tropice si caracterizate printr-o clima specifica. Zona temperata. Zona ecuatoriala. ♦ (Astron.) Fiecare dintre partile cerului corespunzatoare celor cinci zone (1) ale Pamantului. 2. Portiune dintr-o intindere, dintr-un ansamblu, dintr-un tot, delimitata pe baza unor caracteristici distinctive, a unor imprejurari speciale, a unei destinatii determinate etc. 3. (Geom.) Parte din suprafata unei sfere cuprinsa intre doua paralele. 4. (Fiz.) Banda de frecventa in care oscilatiile au anumite caractere comune. – Din fr. zone.
TROPIC1, tropice, s. n. 1. Fiecare dintre cele doua paralele situate la latitudinea de 23°27' nord sau sud de ecuatorul terestru, unde, in timpul celor doua solstitii, Soarele trece la zenitul locului. 2. (La pl.) Zona, regiune aflata in jurul celor doua tropice (1). ◊ Loc. adj. De tropice = din regiunea tropicala. – Din fr. tropique, lat. tropicus.
PLATI, platesc, vb. IV. 1. Tranz. A achita contravaloarea (in bani sau in natura) a unui bun obtinut sau cumparat, a unei consumatii etc. ◊ Expr. A plati cu capul (sau cu viata etc.) = a fi omorat pentru o greseala, o indrazneala, o fapta necugetata etc. A plati (cuiva) cu dobanda = a se razbuna (pe cineva) cu varf si indesat pentru o paguba sau o suferinta. ♦ A achita un impozit, o obligatie etc. ♦ Refl. A lichida o datorie (morala), a scapa de o obligatie. 2. Tranz. A rasplati cu bani o munca efectuata, un serviciu prestat etc.; a retribui, a remunera. ♦ Intranz. A recompensa pe cineva pentru faptele sale. 3. Intranz. (Pop.) A valora, a pretui, a face. ◊ Expr. A nu plati (nici) o ceapa (degerata) sau (nici) doua parale (ori doi bani etc.) = a nu avea nici o valoare. – Din sl. platiti.
doi2 doua num. card. 1) Unu plus unu. ~ copaci. doua mere. ◊ In ~ timpi si trei miscari foarte repede. Nu face nici doua parale nu are nici o valoare. A nu scapa cu una cu doua a nu scapa usor. Din doua una (sau una din doua) ori una, ori alta; ori asa, ori asa. Nici una, nici doua repede, fara a sta pe ganduri. A nu putea lega doua vorbe (sau cuvinte) a fi redus, marginit. 2) (cu valoare de num. ord.) Al doilea (a doua). /<lat. dui, duae
codrant, codranti, s.m. (inv.) moneda mica de doi fileri (doua parale).
stativa stative, s.f. 1. (pop.; mai ales la pl.) razboi de tesut. 2. (reg.; la pl.) talpile razboiului. 3. (reg.; la pl.) partile laterale ale razboiului. 4. (inv.) meseria tesatorului. 5. (reg.; la pl.) gherghef. 6. (reg.; in sintagma) stative de intins piele = suport de lemn folosit in tabacarie pentru curatirea de par a pieilor. 7. (reg.; la pl.) scara. 8. (reg.) scaun de inspitat al rotarului. 9. (reg.; la pl.) capra pentru taiat lemne. 10. (reg.) instalatie de lemn in care sunt potcoviti caii. 11. (reg.; la pl.) fiecare dintre cele doua paralele ale ferastraului, de care se leaga panza.
INTERAX s. n. distanta care separa doua axe invecinate paralele, doi stalpi. (dupa fr. entreaxe)
TROPIC1 I. s. n. fiecare dintre cele doua paralele de pe globul terestru la latitudinea de 23s27', nord (T ul Cancerului sau al Racului) si sud (T ul Capriconului). ◊ (pl.) zona, regiune situata in jurul celor doua tropice. II. adj. an ~ = interval de timp intre doua treceri consecutive ale Soarelui prin acelasi punct al ecuatorului. (< fr. tropique, lat. tropicus)
BOLYAI [bɔiɔi], numele a doi matematicieni maghiari din Transilvania: 1. Farkas B. (1775-1856, n. sat Bolya, azi Buia, jud. Sibiu). Preocupat indeosebi de probleme de geometrie si de teoria numerelor. 2. Janos B. (1802-1860, n. Cluj), unul dintre creatorii geometriei neeuclidiene, alaturi de Lobacevski si Riemann. Fiul lui B. (1). Cercetind independenta postulatului al cincelea al geometriei lui Euclid (printr-un punct exterior unei drepte se poate duce o paralela si numai una la acea dreapta), a demonstrat ca poate fi inlocuit cu enuntul printr-un punct exterior unei drepte se pot duce doua paralele, acest nou postulat fiind compatibil cu celelalte postulate („Appendix” 1832).
BELDITA, beldite, s. f. Peste mic, asemanator cu obletul, cu spinarea albastra-verzuie, avand pe partile laterale cate doua linii paralele intrerupte (Alburnoides bipunctatus) – Et. nec.
BIGAM, -A, bigami, -e, adj., s. m. si f. (Persoana) care are doua sotii, respectiv doi soti; (persoana) culpabila de a fi contractat doua casatorii paralele. – Din fr. bigame, lat. bigamus.
BRETELA, bretele, s. f. Sistem de ramificatie de cale ferata asezat intre doua linii paralele, constituit din doua linii diagonale incrucisate, care permite trecerea trenului de pe o linie pe alta in ambele sensuri. – Din fr. bretelle.
CILINDRU, (1, 2, 3, 4) cilindri, s. m. (5) cilindre, s. n. 1. S. m. Suprafata obtinuta prin deplasarea unei drepte paralele cu ea insasi, astfel incat sa se sprijine mereu pe o curba inchisa si fixa. 2. S. m. Corp geometric marginit de un cilindru (1) si de doua plane paralele. 3. S. m. Piesa cilindrica componenta a unor masini, care se poate roti in jurul propriei sale axe; organ de masina tubular in interiorul caruia se deplaseaza un piston (la motoare cu ardere interna, la masini cu abur, la compresoare etc.). 4. S. m. (In sintagma) Cilindru central = partea centrala a radacinilor si tulpinilor plantelor vasculare. 5. (Inv.) Joben. – Din fr. cylindre, lat. cylindrus.
ZONA s.f. 1. Portiune din suprafata uscatului, a vegetatiei si climei, din adancimea unei ape sau din sol etc. cu anumite caractere omogene. · Suprafata delimitata de teren din teritoriul unui oras, al unei comune. · (Silv.) Suprafata denumita conventional dupa o planta-tip. · Spatiu de operatii militare; portiune a spatiului aerian din jurul unui aerodrom, in care se antreneaza pilotii. · Intindere delimitata din punct de vedere administrativ si economic-financiar; sector. · (Inform.) Parte a memoriei centrale care inregistreaza un numar oarecare de cuvinte, destinate unei intrebuintari preferentiale. · (Tehn.) Denumire a unor parti din furnal. · Intindere, extensiune a ceva. · Arie, regiune a corpului. 2. Fiecare dintre cele cinci mari diviziuni ale globului terestru, delimitate de cercurile polare si de tropice. 3. Fiecare dintre partile cerului care corespund zonelor terestre. 4. Portiune din suprafata unei sfere intre doua planuri paralele. 5. (Fiz.) Banda de frecventa in care oscilatiile au anumite caractere comune. (din fr. zone)
CORESPONDENT, -A, corespondenti, -te, s. m. si f., adj. I. S. m. si f. 1. Persoana care colaboreaza la un ziar sau la o publicatie periodica, trimitand spre publicare informatii din locul unde se afla. 2. Persoana care, in lipsa parintilor unui elev, are raspunderea acestuia fata de autoritatile scolare. 3. (Rar) Persoana cu care cineva este in corespondenta. II. Adj. (In sintagmele) Membru corespondent = membru al unei academii sau al altei institutii stiintifice avand aceleasi obligatii si drepturi ca si un membru activ, cu exceptia dreptului de a vota pe viitorii membrii, care este numai consultativ. Unghiuri corespondente = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri, egale intre ele, formate de aceeasi parte a unei secante care taie doua drepte paralele. – Din fr. correspondant.
NEEUCLIDIANA adj. (In sintagma) Geometrie neeuclidiana = ramura a geometriei in care se infirma postulatul lui Euclid privitor la doua drepte paralele taiate de o secanta. [Pr.: -e-u-cli-di-a-] – Ne- + euclidian (dupa fr. non-eu-clidienne).
TORSIUNE, torsiuni, s. f. 1. Deplasare relativa a doua sectiuni paralele si transversale ale unui obiect solid; rasucire. ♦ Indice care arata gradul de torsiune (1) al unui material textil. 2. Scrantitura, luxatie. [Pr.: -si-u-] – Din fr. torsion.
TRAPEZ, (1, 2) trapeze, s. n., (3) trapezi, s. m. 1. S. n. Patrulater care are drept baze doua laturi paralele si neegale. 2. S. n. Aparat de gimnastica format dintr-o bara mobila, legata la extremitati cu doua franghii sau cabluri egale in lungime, fixate de plafon sau de alta bara, fixa. ♦ Leagan improvizat pentru pasari si animale tinute in colivii sau custi. 3. S. m. Muschi in forma de patrulater asezat in regiunea spatelui, incepand de la ceafa. – Din fr. trapeze.
TRICICLETA, triciclete, s. f. Vehicul (pentru copii) cu trei roti dispuse pe doua osii paralele, pus in miscare prin invartirea unor pedale asemanatoare cu ale bicicletei; triciclu. – Din fr. tricycle (modificat dupa bicicleta).
ALTERN ~a (~i, ~e) 1) (despre unghiuri) Care sunt formate in interiorul (sau in exteriorul) a doua drepte paralele intretaiate de o secanta. 2) (despre frunze, flori) Care creste de o parte si de alta a tulpinii sau a ramurii la niveluri diferite. 3): Sistem ~ sistem care se bazeaza pe alternarea culturilor. /<fr. alterne, lat. alternus
BARA ~e f. 1) Bucata lunga si rigida de lemn sau de metal avand diferite intrebuintari in constructie, tehnica etc. 2) Fiecare dintre cele trei elemente constitutive ale portii la unele jocuri sportive (hochei, fotbal, polo, handbal). A trimite balonul in ~. ◊ ~ fixa aparat de gimnastica format dintr-o vergea groasa de metal, fixata intre doi stalpi. ~e paralele aparat de gimnastica constand din doua vergele paralele fixate intre doi stalpi la aceeasi inaltime. 3) jur. Loc rezervat avocatilor intr-o sala de judecata pentru a tine pledoaria. 4) Linie care separa anumite parti in interiorul unui text. 5) muz. Linie verticala cu care se separa masurile pe portativ. 6) Prag subacvatic de nisip care bareaza intrarea intr-un fluviu sau intr-un port. [G.-D. barei] /<fr. barre
BINOCLU ~ri n. 1) Instrument optic format din doua lunete paralele, folosit pentru a observa obiectele situate la distanta. 2) Fel de pansament, care acopera ambii ochi; pansament binocular. [Sil. -no-clu] /<fr. binocle
BRANCARDA ~e f. Pat portativ constand dintr-o panza tare, bine intinsa si fixata pe doua bare paralele de lemn sau de metal, folosit pentru transportul bolnavilor si al ranitilor; targa. /<fr. brancard
CARAMB ~i m. 1) rar Parte a cizmei care acopera piciorul de la glezna pana la genunchi; tureatca. 2) Fiecare dintre cele doua bare paralele ale loitrei. 3) Fiecare dintre cele doua bare paralele ale scarii. /<lat. calamulus
CILINDRU2 ~i m. 1) Suprafata descrisa de o dreapta ce se misca paralel cu ea insasi, sprijinindu-se pe o curba inchisa. 2) Corp geometric marginit de o astfel de suprafata si de doua plane paralele. Volumul ~ului. ◊ ~ circular drept cilindru ale carui baze sunt cercuri perpendiculare pe generatoare. 3) Piesa sau organ de masina avand o asemenea forma, care se poate roti in jurul axei sale; sul. ~ cu aburi. ◊ ~ de motor piesa tubulara in care se deplaseaza pistonul unui motor. /<fr. cylindre, lat. cylindrus
CORESPONDENT2 ~ta (~ti, ~te): Membru ~ membru al unei academii sau institutii stiintifice cu drept de vot consultativ. 2): Unghiuri ~te unghiuri formate de doua drepte paralele taiate de o secanta si situate de aceeasi parte a secantei, unul fiind intern, iar altul extern. /<fr. correspondant
paraleLA ~e f. 1) geogr. Linie imaginara de intersectie a suprafetei globului pamantesc cu un plan paralel cu ecuatorul. 2) Comparatie urmarita intre doua lucruri sau fiinte pentru a le reliefa trasaturile comune sau/si specifice. 3) la pl. Aparat de gimnastica constand din doua bare paralele fixate pe patru stalpi. 4) Instrument folosit la trasarea pe o piesa a unor linii paralele cu un plan dat /<lat. parallelus, it. parallelo, fr. parallele
PRISMA ~e f. 1) Poliedru cu doua baze paralele si egale si cu fetele laterale in forma de paralelograme. 2) Piesa din material transparent de forma unui asemenea poliedru folosita la aparatele optice. ◊ Prin ~a din punctul de vedere. [G.-D. prismei] /<fr. prisme
TARGA targi f. 1) Pat portativ constand dintr-o panza tare, bine intinsa si fixata pe doua bare paralele de lemn sau de metal, folosit pentru transportul bolnavilor si al ranitilor; brancarda. 2) Mica platforma portativa de nuiele, folosita pentru caratul greutatilor la o distanta mica. ◊ A trage ~a pe uscat a fi in criza pecuniara; a avea greutati de ordin material. [G.-D. targii] /<germ. Trage
TRAPEZ1 ~e n. 1) geom. Patrulater cu doua laturi paralele si neegale numite baze. 2) sport Aparat de gimnastica constand din doua coarde verticale, fixate de plafon si unite la baza printr-o bara. 3) Leagan improvizat in colivii sau in custi pentru pasari sau animale. /<fr. trapeze, lat. trapezium
TRICICLU ~ri n. Vehicul asemanator bicicletei, cu trei roti, dintre care doua sunt paralele. /<fr. tricycle
ZONA ~e f. 1) Diviziune a globului pamantesc, delimitata de poli, de cercurile polare si de tropice, care are trasaturi climaterice proprii. ~ tropicala. 2) Portiune dintr-un spatiu, caracterizata prin anumite particularitati; centura. ~ de frontiera. 3) mat. Parte a unei sfere, cuprinsa intre doua planuri paralele. [G.-D. zonei] /<fr. zone, lat. zona
BRETELA s.f. 1. Ramificatie de cale ferata intre doua linii paralele, care permite trecerea trenului de pe o linie pe cealalta. 2. Conducta sau drum foarte scurt de legatura intre artere apropiate si paralele. ♦ Portiune de sant care face legatura intre transeele paralele cu linia frontului. [< fr. bretelle].
NEEUCLIDIAN, -A adj. Geometrie neeuclidiana = ramura a geometriei in care se infirma postulatul lui Euclid referitor la doua drepte paralele taiate de o secanta. [Pron. ne-e-u-cli-di-an, pl. -ieni, -iene. / < ne- + euclidian, dupa fr. non-euclidien].
paraleLISM s.n. Starea a doua linii, a doua planuri paralele; (p. ext.) corespondenta intre doua lucruri, intre doua persoane situate in comparatie. ◊ paralelism psihofizic (sau psihofiziologic) = conceptie dualista care considera ca fenomenele fiziologice si cele psihice nu prezinta nici un fel de relatii cauzale intre ele. ♦ Procedeu de compozitie, specific in general poeziei populare, constand in succesiunea unor sintagme identice sau asemanatoare ca schema a structurii sintactice. [< fr. parallelisme, cf. gr. parallelismos < para – langa, allelos – unul cu altul].
TRAPEZ s.n. 1. Patrulater care are drept baze doua laturi paralele si neegale. 2. Aparat de gimnastica format dintr-o bara legata la capete cu doua franghii fixate de plafon. // s.m. Muschi asezat pe partea posterioara a gatului si a umarului. // (In forma trapezo-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „patrulater avand baze neegale si paralele”, „(referitor la) trapez (1)”. [Pl. -ze, -zuri, (s.m.) -zi. / < fr. trapeze, cf. gr. trapezion].
ZONA s.f. 1. Fiecare dintre cele cinci mari diviziuni ale globului terestru, delimitate de cercurile polare si de tropice. ♦ Fiecare dintre partile cerului care corespund zonelor terestre. 2. Portiune delimitata dintr-un tot pe baza unor caracteristici distinctive sau a unei imprejurari speciale. ♦ (Silv.) Suprafata denumita conventional dupa o planta-tip. ♦ Spatiu de operatii militare; (av.) portiune a spatiului aerian din jurul unui aerodrom, care se fixeaza pilotilor pentru lucru in aer. ♦ Intindere delimitata din punct de vedere administrativ si economic-financiar; sector. ♦ (Tehn.) Denumire a unor parti din furnal. ♦ Intindere, extensiune a ceva. 3. Portiune din suprafata unei sfere cuprinsa intre doua planuri paralele. 4. Banda de frecventa in care oscilatiile au anumite caractere comune. [< fr. zone, it., lat. zona, gr. zone].
ALTERN, -A adj. Unghiuri alterne = unghiurile formate in interiorul a doua drepte paralele taiate de o secanta; frunze (sau flori) alterne = frunze (sau flori) care cresc de o parte si de alta a tulpinii sau a ramurilor unei plante la distante diferite; (agr.) sistem altern = sistem de agricultura bazat pe alternarea culturilor. [< fr. alterne, cf. lat. alternus].
LINIE s.f. 1. Figura continua cu o singura dimensiune, descrisa de un punct prin deplasare sau obtinuta prin intersectia a doua suprafete. 2. Trasatura imaginara care arata o directie data, o limita etc. 3. Descendenta, filiatie. 4. Sistem de fortificatii. ◊ Nava de linie v. nava. ♦ Sirul luptatorilor intr-o batalie; sir de transee; directia generala a pozitiilor trupelor. 5. Cele doua sine paralele pe care merge trenul; totalitatea instalatiilor unei cai ferate. 6. Legatura aeriana sau maritima intre doua puncte. ♦ Legatura de telecomunicatii intre doua puncte. 7. (La pl.) Trasaturile caracteristice ale unui obiect, ale fetei cuiva; contur, profil. ♦ Tinuta. 8. (Fig.) Orientare; directie. 9. (Poligr.) Rand intr-o pagina. ♦ Placa subtire de metal cu care se imprima liniile sau se distanteaza randurile. 10. Rigla. 11. (Mar.) Ecuator. [Pron. -ni-e, gen. -iei. / < lat., it. linea, cf. germ. Linie].
paraleLA s.f. 1. Linie sau suprafata situata in toata intinderea ei la egala distanta de alta linie sau de alta suprafata cu care nu se intretaie oricat de mult s-ar prelungi. ♦ Fiecare dintre cercurile imaginare paralele cu ecuatorul care unesc punctele de egala latitudine de pe suprafata Pamantului. 2. (La pl.) Aparat de gimnastica format din doua bare paralele sustinute de stalpi. 3. (Fig.) Comparatie, apropiere facuta intre doua persoane, intre doua lucruri etc., in care se scot in relief asemanarile si deosebirile. [Cf. fr. parallele, lat. parellelus].
ALTERN, -A adj. 1. unghiuri e interne (sau externe) = unghiuri formate in interiorul (sau exteriorul) a doua drepte paralele taiate de o secanta. 2. (despre frunze, flori) care creste de o parte si de alta a tulpinii, a ramurilor, la niveluri diferite. (< fr. alterne, lat. alternus)
BIFILAR, -A adj. (despre circuite) cu doi conductori separati. ◊ (mec.; despre suspensii) cu doua fire paralele. (< fr. bifilaire, engl. biphilar)
CATAMARAN s. n. 1. ambarcatie cu vele compusa din doua coci paralele legate printr-o punte comuna. 2. dispunere in forma flotoarelor hidroavioanelor. (< fr., engl. catamaran)
GLADIUM s. n. spada romana scurta si lata, cu doua taisuri paralele si varf triunghiular. (< lat. gladium)
LINIE s. f. 1. figura continua cu o singura dimensiune, descrisa de un punct prin deplasare sau obtinuta prin intersectia a doua suprafete. 2. trasatura imaginara care arata o directie data, o limita etc. 3. descendenta, filiatie. 4. sistem de fortificatii. ◊ sirul luptatorilor intr-o batalie; directia generala a pozitiilor trupelor. 5. cele doua sine paralele pe care merge trenul; totalitatea instalatiilor unei cai ferate. 6. legatura aeriana sau maritima intre doua puncte. ◊ legatura de telecomunicatii intre doua puncte. 7. (pl.) trasaturile caracteristice ale unui obiect, ale fetei cuiva; contur, profil. ◊ tinuta. 8. (fig.) orientare; directie. 9. (poligr.) rand intr-o pagina. ◊ placa subtire de metal cu care se imprima liniile sau se distanteaza randurile. 10. rigla. 11. (mar.) ecuator. 12. gama de produse (cosmetice). (< lat. linea, germ. Linie, fr. ligne)
NEEUCLIDIAN, -A adj. geometrie ~a = geometrie in care se infirma postulatul lui Euclid referitor la doua drepte paralele taiate de o secanta. (dupa fr. non-euclidien)
paraleL1, -A I. adj. 1. (mat.; despre drepte, planuri) care se afla la o distanta constanta unul de altul si care nu se pot intalni oricat ar fi prelungite. 2. care se produce concomitent si se desfasoara in mod similar cu altceva. 3. (inform.; despre operatii) in care ansamblul de biti este tratat simultan; (despre masini, organe) unde mai multe operatii se efectueaza simultan. II. s. n. dispozitiv pentru trasarea unor linii paralele. III. s. f. 1. linie, suprafata situata in toata intinderea ei la egala distanta de alta linie sau suprafata cu care nu se intretaie oricat de mult s-ar prelungi. ◊ fiecare dintre cercurile imaginare paralele cu ecuatorul care unesc punctele de egala latitudine de pe suprafata Pamantului. 2. (pl.) aparat de gimnastica din doua bare paralele sustinute de stalpi. 3. comparatie, apropiere intre doua fiinte, lucruri, fenomene etc., in care se scot in evidenta asemanarile si deosebirile; paralelism (2). (< fr. parallele, lat. paralelus, gr. parallelos, /II/ germ. Parallele)
TRAPEZ1 I. s. n. 1. patrulater care are drept baze doua laturi paralele si neegale. 2. aparat de gimnastica dintr-o bara legata la capete cu doua franghii fixate de plafon. II. adj., s. n. 1. (muschi) inserat pe partea posterioara a gatului si a umarului. 2. (osul) cel mai din afara al carpului. (< fr. trapeze)
ANTITAURUS, lant muntos (alt. max.: Erclyas Dag, 3.917 m) in Turcia asiatica, de-a lungul tarmului M. Mediterane, alcatuit din roci sedimentare, format din doua culmi paralele: Tahtali Daglari (Bey Dag, 3.054 m) si Binboga Dag (2.830 m). Pantele nordice au o vegetatie de stepa, iar cele sudice sint acoperite cu paduri subtropicale.
ALTERN, -A, alterne, adj. n. si f. (In expr.) Unghiuri alterne interne (sau externe) = fiecare dintre cele doua perechi de unghiuri formate in interiorul (sau in exteriorul) a doua drepte paralele taiate de o secanta, de o parte si de alta a acesteia. Frunze (sau flori) alterne = frunze (sau flori) asezate de o parte si de alta a tulpinii sau a ramurilor, la niveluri diferite. Sistem altern = sistem de agricultura care se bazeaza pe alternarea culturilor pe acelasi teren. – Fr. alterne (lat. lit. alternus).
ZONA, zone, s. f. 1. Fiecare dintre cele cinci mari diviziuni ale globului terestru, limitate de poli, de cercurile polare si de tropice. Zona temperata. Zona ecuatoriala. ♦ (Astron.) Fiecare dintre partile cerului care corespund celor cinci diviziuni ale pamantului. 2. Portiune dintr-o intindere delimitata pe baza unor caracteristici distinctive sau a unor imprejurari speciale. 3. Parte din suprafata unei sfere, cuprinsa intre doua planuri paralele. 4. Banda de frecventa in care oscilatiile au anumite caractere comune. – Fr. zone.
altern, -a adj. (lat. alternus. V. subaltern). Geom. Se zice despre unghiurile situate in partile opuse secantei cind doua drepte paralele is taiate de alta. Unghiuri alterne interne, situate in auntru [!] celor doua paralele in partea opusa secantei, cum is cele doua unghiuri A si B. Unghiuri alterne externe, situate afara din cele doua paralele in partea opusa secantei, cum is cele doua unghiuri C si D. (Unghiurile alterne interne is egale intre ele, si tot asa si cele alterne externe). Bot. Frunze, flori alterne, asezate de fie-care parte a ramurii, dar nu una in fata alteia.
C*********I, Muntii ~, cel mai lung lant muntos de pe glob (c. 18.000 km), situat de-a lungul tarmurilor vestice ale Americii de Nord si de Sud (Anzi), constituit din doua siruri paralele. Alt. max.: 6.193 m (vf. McKinley), in America de Nord si 6.959 (vf. Aconcagua)., in America de Sud. Latime max.: c. 1.600 km in America de Nord si c. 900 km in America de Sud. Supr. totala: c. 90 mii km2. Formeaza cumpana de ape dintre oceanele Atlantic si Pacific. Circa 80 de vulcani activi. In depr. intramontane se afla deserturi si semideserturi intinse. Bine impaduriti. Expl. de min. de cupru, aur, argint, cositor, plumb, platina, salpetru, petrol si carbune.
paraleLISM, (2) paralelisme, s. n. 1. Proprietate a doua drepte sau a doua planuri de a fi paralele (1); stare a doua sau a mai multor lucruri paralele (2). 2. Comparare a doua fiinte, a doua opere, fenomene etc. (pentru a stabili asemanarile si deosebirile dintre ele); paralela. – Din fr. parallelisme, it. parallelismo.
BULFEU ~e n. Fiecare dintre cele doua chingi laterale paralele, care leaga partea de sus a jugului cu cea de jos. [Sil. bul-feu] /<ung. belfa
BINOCLU s. n. 1. instrument optic din doua lunete identice paralele, pentru a privi obiectele la distanta. 2. pansament care acopera amandoi ochii. (< fr. binocle, lat. binoculus)
PRISMATOID, -A I. adj. (despre minerale) care deriva dintr-o prisma. II. s. n. poliedru cu doua fete poligonale paralele. (< fr. prismatoide)
CHERESTEA, (2) cherestele, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Material lemnos, cu cel putin doua fete plane si paralele, rezultat din taierea bustenilor la gater si intrebuintat de obicei in constructie. 2. Fig. (Fam.) Constructie fizica solida a unei persoane, structura osoasa. ◊ Expr. N-are cherestea sau ii lipseste cheresteaua, se spune despre o persoana nesimtita, nepunctuala. – Din tc. kereste.
PRISMATOID s.n. (Geom.) Poliedru cu doua fete poligoane oarecare, paralele, celelalte fete fiind triunghiuri, trapeze sau paralelograme. [Pron. -to-id. / < germ. Prismatoid, cf. gr. prisma – prisma, eidos – forma].
PRISMA s.f. Poliedru marginit de fete plane, dintre care doua, poligonale, egale si paralele, formeaza baza, iar celelalte, in forma de paralelogram, formeaza fetele laterale. ♦ Prisma optica = piesa transparenta (de sticla) folosita pentru descompunerea sau pentru reflectia luminii intr-un spectru. ♦ Prin prisma = din punct de vedere..., in lumina... [Cf. fr. prisme, lat. gr. prisma].
ANTIparaleL, -A, antiparaleli, -e, adj. (Despre doi vectori sau doua drepte) Care sunt paralele si cu sensuri opuse. – Fr. antiparallele.
GROSIME ~i f. 1) Diametru al sectiunii transversale a unui corp cilindric. ~ea copacului. 2) Dimensiunea sectiunii transversale in plan orizontal a unui corp. ~ea sticlei. 3) Distanta dintre baza si suprafata unui corp sau dintre doua (sau mai multe) fete paralele ale lui. [G.-D. grosimii] /gros + suf. ~ime
PRISMA, prisme, s. f. 1. Poliedru care are doua fete (numite baze) egale si paralele si cu celelalte fete in forma de paralelogram; corp solid care are aceasta forma. 2. Piesa de sticla, de cuart sau de alt material transparent, de obicei in forma de prisma (1), folosita la aparatele optice pentru descompunerea, polarizarea, reflexia etc. luminii. ◊ Loc. prep. Prin prisma... = din punctul de vedere..., potrivit cu..., in lumina... – Din fr. prisme.
paraleLISM s. n. 1. proprietate a doua drepte sau plane de a fi paralele; paralelitate. 2. paralela (III, 3) o ~ psihofizic (sau psihofiziologic) = conceptie dualista care considera ca fenomenele fiziologice si cele psihice nu prezinta nici un fel de relatii cauzale intre ele. 3. compozitie prin care se alatura doua idei, sentimente, aspecte prin constructii sintactice. ◊ (muz.) miscare in aceeasi directie a vocilor, fara modificare a intervalelor dintre ele. 4. (biol.) aparitie a unor caractere similare in cursul evolutiei, in populatii (specii) inrudite filogenetic. (< fr. parallelisme)
LASCAIE, lascai, s. f. Moneda de arama valorand o jumatate de para, care a circulat in tarile romane in a doua jumatate a sec. XVIII; p. gener. moneda de valoare foarte mica. ◊ Expr. A nu avea (nici o) lascaie (franta sau chioara) = a nu avea absolut nici un ban. [Pr.: -ca-ie. – Var.: lescaie, letcaie, litcaie s. f.] – Din ucr. ljackyj.
CONTRAMARS s. n. 1. mars al unei armate in sens contrar celui in care s-a mers la inceput. 2. manevra reciproca a doua (grupuri de) nave care se deplaseaza pe drumuri paralele si de sens contrar. (< fr. contremarche)
DIAGONAL, -A I. adj. ca o diagonala; oblic. II. s. n. (text) impletitura de fire care prezinta in tesatura linii paralele oblice. II. s. f. 1. segment de dreapta care uneste doua varfuri opuse ale unui poligon sau ale unui poliedru. ♦ in ~ = de-a curmezisul. ◊ (mil.) curea purtata de-a curmezisul pieptului. 2. bara, grinda etc. pusa in curmezis. 3. linie de cale ferata care intretaie oblic mai multe linii paralele ale unei statii. (< fr. diagonal, lat. diagonalis)
SPATA, (I, III) spate, (II) spete, s. f. I. Piesa la razboiul de tesut formata dintr-un sistem de lamele paralele fixate la ambele capete, formand un fel de pieptene cu doua radacini printre dintii caruia trec firele de urzeala. ♦ Betisor peste care se petrec ochiurile cand se impleteste o retea sau o plasa. II. 1. Portiune a scapulei care sustine articulatia umarului; p. ext. regiunea corespunzatoare a corpului. ◊ Loc. adj. Lat in spete = cu umeri largi, spatos, voinic. ♦ Os lat care sustine articulatia membrelor la animalele patrupede; p. ext. regiunea corespunzatoare a corpului. 2. (Reg.) Spatarul scaunului. III. (Inv.) Sabie cu lama lunga, dreapta si lata, cu doua taisuri. – Lat. spatha.
paraleLOGRAM s.n. Patrulater cu laturile opuse egale si paralele. ♦ paralelogramul fortelor = constructie grafica cu care se determina rezultanta a doua forte concurente. [< fr. parallelogramme, cf. gr. parallelos – paralela, gramma – figura].
paraleLOGRAM s. n. patrulater cu laturile opuse egale si paralele. ♦ ul fortelor = constructie grafica cu care se determina rezultanta a doua forte concurente. (< fr. parallelogramme, germ. Parallelogramm)
ZGARIECI, zgarieci, s. m. (Pop.) Instrument format dintr-o bucata prismatica de lemn, in care se fixeaza doua tije cu varf ascutit si cu ajutorul caruia se traseaza linii paralele pe fata unei piese de lemn. – Din zgaria + suf. -eci.
ZGARIECI, zgarieci, s. m. (Pop.) Instrument format dintr-o bucata prismatica de lemn, in care se fixeaza doua tije metalice cu varf ascutit si cu ajutorul caruia se traseaza linii paralele pe fata unei piese de lemn. [Pr.: -ri-eci] – Zgaria + suf. -eci.
paraMER s.n. (Biol.) Fiecare dintre cele doua parti simetrice ale unui organism sau organ cu simetrie bilaterala. [< germ. paramer, cf. gr. para – alaturi, meros – parte].
PAROTIDA adj.f. Glanda parotida (si s.f.) = fiecare dintre cele doua glande salivare asezate sub ureche, alaturi de maxilarul inferior. [< fr. parotide, cf. gr. parotis < para – langa, ous – ureche].
COMANECI, Nadia (n. 1961, Onesti), gimnasta romana. Campioana europeana absoluta (1975, Skien – cea mai tinara din istoria gimnasticii, 1977, Praga si 1979, Copenhaga), Laureata a Jocurilor Olimpice de la Montreal (1976: trei medalii de aur la individual compus, paralele inegale si birna; una de argint si una de bronz) si de la Moscova (1980: doua medalii de aur, la birna si la sol, doua de argint). Campioana mondiala universitara (1981, Bucuresti). Considerata una dintre cele mai mari gimnaste ale tuturor timpurilor, a prezentat in exercitiile sale elemente noi, care ii poarta numele. Ordinul Olimpic (1984).
paraleLOGRAM, paralelograme, s. n. Patrulater care are laturile opuse paralele si egale. ◊ paralelogramul fortelor = regula si constructie grafica cu ajutorul carora se determina rezultanta a doua forte concurente. – Din fr. parallelogramme, germ. Parallelogramm.
DIAGONAL, -A, diagonali, -e, s. f., adj. I. S. f. 1. Segment de dreapta care uneste doua unghiuri (sau varfuri) nealaturate ale unui poligon sau doua varfuri ale unui poliedru aflate pe fete diferite. ◊ Loc. adv. In diagonala = pe directia unei drepte inclinate fata de un punct de referinta; de-a curmezisul. ♦ Curea purtata de-a curmezisul pieptului la unele uniforme (militare). 2. Portiune de linie de cale ferata sau de tramvai care taie oblic mai multe linii paralele dintr-o statie, pentru a permite trecerea vagoanelor de pe o linie pe alta. 3. Bara inclinata care leaga doua noduri ale talpilor opuse ale unei grinzi cu zabrele. II. Adj. Care uneste varfurile a doua unghiuri nealaturate ale unui poligon sau doua varfuri ale unui poliedru aflate pe fete diferite; care este in forma de diagonala; curmezis; crucis. [Pr.: -di-a-] – Din fr. diagonal.
SFANT, sfanti, s. m. Veche moneda austriaca de argint avand valoarea de aproximativ doi lei, care a circulat si in tarile romanesti la inceputul sec. XIX; sorcovat; p. gener. moneda marunta, ban, para. ♦ ◊ Expr. A nu avea nici un sfant = a nu avea bani. [Var.: (inv.) sfantih s. m.] – Din germ. Zwanzig[er].
FRANT, -A, franti, -te, adj. 1. (Despre obiecte tari) Rupt2 (in doua) prin indoire, lovire sau apasare puternica. ♦ (Despre oase sau membre) Fracturat. ♦ Spart, zdrobit, stricat. ◊ Expr. A nu avea (nici o) para franta = a nu avea nici un ban. 2. (Despre linii sau lucruri asemanatoare cu o linie) Care prezinta unghiuri, indoituri, intorsaturi. 3. (Despre oameni) Indoit de mijloc. 4. Fig. Zdrobit de oboseala; sleit, extenuat. ◊ Expr. Beat frant = foarte beat, beat mort. 5. Fig. Invins, infrant. – V. frange.
DIAMETRU, diametre, s. n. 1. Segment de dreapta care uneste doua puncte ale unui cerc sau ale unei sfere, trecand prin centrul lor; lungimea acestui segment. ♦ Locul geometric al mijlocului tuturor coardelor paralele cu o directie data. 2. (In sintagma) Diametru aparent = unghi sub care un observator vede diametrul (1) unui obiect departat, in special al unui astru. [Pr.: di-a-] – Din fr. diametre, lat. diametrus.
DIAGONAL, -A adj. Care uneste doua varfuri opuse ale unui poligon sau ale unui poliedru; curmezis. // s.n. (Text.) Impletitura de fire care prezinta in tesatura linii paralele oblice. [< fr. diagonal, cf. lat. diagonalis < gr. dia – prin, gonia – unghi].
REFEC ~uri n. Cusatura prin care se imbina doua bucati de tesatura, indoind marginile ca sa nu se destrame. ◊ A lua pe cineva la ~ a certa rau pe cineva; a lua la trei parale. /cf. a refeca
GRILA, grile, s. f. 1. Electrod in forma de sita, de spirala, de gard din sarma, intercalat intre anodul si catodul unui tub electronic sau intre alti doi electrozi, prin deschiderile caruia poate trece un flux de electroni sau de ioni; gratar (5), sita. 2. Gardulet fix sau mobil alcatuit dintr-o retea de vergele paralele, care inchide sau apara golul unei usi, al unei ferestre, al unei vitrine etc. 3. (Mil.) Obstacol facut din bare de otel, asezat in fata sau in spatele santului unei fortificatii sau la deschiderile unei cazemate. 4. Prajitura in forma de grila (2), preparata din aluat si unsa cu sirop de zahar sau miere. – Din fr. grille.
KARAKORUM (KARAKORAM) 1. Sistem muntos in Asia Centrala, in NE Pakistanului, la granita cu China si India, intre extremitatea de NV a M-tilor Himalaya la S si M-tii Kunlun la E. Lungime: c. 800 km. Alt. medie: 6.000 m; alt. max.: 8.611 m (vf. K2, al doilea din lume dupa vf. Chomolungma). Puternic fragmentat de vai adanci si inguste; culmi cu ghetari (Siachen, Baltoro, Batura) si cu zapezi persistente. Sunt alcatuiti din trei culmi paralele, formate din granite, gnaisuri, roci sedimentare si metamorfice. Versantul sudic este acoperit de paduri pana la 3.500 m, iar pe cel nordic vegetatia este slab dezvoltata. 2. Localitate in Mongolia, la poalele muntilor Hangai-Changajn Nuruu (pe cursul superior al raului Orkhon). Capitala a Imperiului Mongol (1220-1260), fundata de Genghis-Han. Sit arheologic descoperit in 1889; sapaturile incepute in 1948 au scos la iveala bogate sanctuare ale samanilor si numeroase sculpturi in piatra.
ZLOT, zloti, s. m. Unitate monetara a Republicii Populare Polone. ♦ Moneda de aur de valoarea unui galben, care a circulat in Europa centrala si rasariteana intre secolele al XV-lea si al XVII-lea. ♦ Moneda de argint de valoare inferioara talerului si care la inceputul secolului al XIX-lea valora 30 de parale. ◊ Expr. A nu plati nici un zlot (rau) in ochii cuiva = a nu valora nimic pentru cineva. ♦ (Reg.) Nume dat in trecut florinului austriac; moneda de argint de doua coroane. – Pol. złoty.
paraSCANTEI s.n. 1. Ecran izolant, neinflamabil, care impiedica formarea arcurilor electrice intre doua piese metalice sau deteriorarile pe care le-ar putea provoca ele. 2. Dispozitiv montat la un cos pentru retinerea scanteilor si a prafului antrenat de gazele de ardere din anumite cuptoare, din focarul unei locomotive etc. [< para- + scantei, dupa fr. pare-etincelles].
ZLOT, zloti, s. m. Unitate monetara a Poloniei. ♦ Moneda de aur care a circulat in Europa centrala si rasariteana. ♦ Moneda de argint care, la inceputul sec. XIX, valora 30 de parale. ◊ Expr. A nu plati nici un zlot (rau) in ochii cuiva = a nu valora nimic pentru cineva, a nu da nici o consideratie cuiva sau la ceva. ♦ Nume dat odinioara in Transilvania unei monede austriece; moneda de argint de doua coroane. – Din pol. złoty.
CONVERGENTA s. f. 1. faptul de a converge. ♦ teoria ~tei = teorie burgheza care preconizeaza evolutia celor doua sisteme social-economice si politice, socialismul si capitalismul, spre un tip comun de societate, fara a fi nevoie de revolutia sociala. 2. proprietate a unui fascicul de radiatii de a-si micsora sectiunea, concentrandu-se intr-un singur punct. ◊ insusire a unui sistem optic de a transforma fasciculele paralele sau divergente in fascicule convergente. 3. (mat.) proprietate a unui sir si a unei serii de a fi convergente. 4. (biol.) aparitie, in cursul evolutiei, a unor caractere structurale sau functionale aparent similare la specii inrudite, datorita adaptarii la aceleasi conditii de viata. (< fr. convergence)
VANT ~uri n. 1) Miscare naturala a maselor de aer, provocata de diferenta de temperatura si presiune atmosferica dintre doua regiuni ale globului. ~ uscat. ~ cald. ~ de miazazi. ◊ A se duce (a porni, a fugi) ca ~ul a merge (a porni, a fugi) foarte repede. Vorba-n ~ vorba fara rost. A-i bate (sau a-i sufla cuiva) ~ul in buzunare (sau prin punga) a nu avea nici o para chioara; a fi lipsit de mijloace. A arunca banii in ~ a cheltui bani fara rost, pe nimicuri. A se duce pe ~(uri) a se risipi; a se imprastia; a se pierde; a disparea. A vedea dincotro bate ~ul a se adapta unei situatii, fara a tine seama de principii. A se da in ~ dupa cineva (sau ceva) a dori mult pe cineva (sau ceva). A-si face (sau a face cuiva) ~ a) a crea un curent de aer pe cale artificiala (cu ventilatorul, evantaiul etc.); b) a imbranci, a da afara pe cineva; c) a accelera o actiune. A-si lua ~ a o porni cu viteza. 2) Invelis gazos care inconjoara Pamantul; atmosfera; aer. ◊ In ~ a) in gol; b) in zadar, fara nici un rost; c) in sus. /<lat. ventus
PARA ~le f. 1) inv. Moneda marunta egala cu a suta parte dintr-un leu. 2) inv. Moneda turceasca de argint care a circulat si in Tara Moldovei. 3) Moneda divizionara iugoslava egala cu a suta parte dintr-un dinar. 4) Ban de valoare neinsemnata. ◊ Nu face nici o ~ (chioara) sau nu face nici doua ~le (sau nici doi bani) nu are nici o valoare; nu costa nimic. A nu avea nici o ~ (sau letcaie) chioara a nu avea nici un ban. A face pe cineva de doua ~le a batjocori tare pe cineva; a face de nimic. 5) la pl. Bani in numar nedeterminat. ◊ Pana intr-o ~ pana la ultimul ban. A lua pe cineva la trei ~le a-i cere cuiva socoteala; a lua din scurt pe cineva. Face ~le e de pret; nu e lipsit de valoare. [Art. paraua; G.-D. paralei] /<turc. para
paraNTEZA s.f. 1. Semn grafic constand din doua arcuri de cerc care se inchid reciproc si care se folosesc pentru a izola fraze sau cuvinte intercalate intr-un text. ♦ Fraza sau propozitie care are un sens deosebit si care este intercalata intr-o alta fraza. 2. (Fig.) Digresiune. [Var. parantez s.n. / cf. fr. paranthese, germ. paranthese, lat. parenthesis < para – alaturi, en – in, thesis – punere].
lascaie (lascai), s. f. – para, aspru, moneda divizionara de cupru, valoare, inv., paritate. – Var. lescaie, letcaie. Rut. ljackyj „polonez”, pol. lakci „polonez” (Tiktin; DAR). Se foloseste putin la pl., principalul sau inteles fiind acela de termen de comparatie, pentru a indica un obiect fara valoare ca sp. pito, pizca. – Lascaiata, s. f. (Olt., Banat, oala cu doua toarte) pare sa se explice prin ideea de „oala fara valoare, hirb” (Candrea).
BAN1, bani, s. m. 1. Unitate monetara si moneda egala cu a suta parte dintr-un leu; p. restr. moneda marunta, divizionara a leului. ◊ Expr. A nu face (sau a nu plati) un ban (chior) sau doi bani= a nu valora nimic, a nu avea nici o valoare. 2. Echivalent general al valorii marfurilor (fiind el insusi o marfa); moneda de metal sau hartie recunoscuta ca mijloc de schimb si de plata; argint (2). ◊ Expr. A trai (pe langa cineva) ca banul cel bun = a fi foarte pretuit (de cineva). A lua (ceva) de (sau drept) bani buni = a crede ca un lucru este adevarat. ♦ (La pl.) Avere in numerar; parale. ◊ Expr. A fi doldora (sau plin) de bani = a fi foarte bogat. A avea bani (stransi) la ciorap sau a strange bani la ciorap = a avea sau a face economii, a avea sau a strange o suma de bani; a fi zgarcit. Fecior (sau baiat) de bani gata = fiu de oameni avuti care face extravagante cu banii primiti sau mosteniti de la parinti. – Et. nec.