Rezultate din textul definițiilor
TACIT (Publius Cornelius Tacitus) (c. 55-120), istoric si om politic roman. Scriitor rafinat, maestru al constructiei dramatice, a fost unul dintre cei mai straluciti reprezentanti ai istoriografiei romane. Dintre numeroasele sale lucrari, cele mai importante sunt „Istoriile” (in 12 carti) si „Analele” (in 8 carti, pastrate fragmentar), in care infatiseaza evenimentele din prima parte a Imperiului, de la moartea lui Augustus pana la caderea lui Nero si de la acesta pana la moartea lui Domitian (14-96) de pe pozitiile aristocratiei senatoriale, desi isi afirma de la bun inceput obiectivitatea, sustinand ca scrie „fara ura si partinire” (sine ira et studio). Alte opere: „Despre viata si moravurile lui Iulius Agricola”, „Germania”, „Dialog despre oratori”.
inceput, inceputuri, s. n. 1. Faptul de a (se) incepe; incepere. 2. Punct de plecare, moment initial; parte care incepe sau cu care se incepe ceva. ◊ Loc. adv. De la (bun) inceput = din primele momente, din capul locului. De la (sau pe la, dintru ori intru) inceput = in (sau din) momentul initial; din capul locului, din prima clipa. 3. (Inv.) Obarsie, origine, incepatura. – V. incepe.
POCINOG, pocinoage, s. n. 1. Intamplare rea, neplacuta; bucluc, belea; boroboata. 2. (Reg.) inceput (de bun augur); saftea. [Var.: pocinoc s. n.] – Din sl. pocinuku.
POCINOG ~uri n. 1) Situatie complicata si neplacuta; bucluc; belea; incurcatura. 2) reg. inceput de bun augur. /<sl. potinoku
inceput ~uri n. 1) v. A incepe. 2) Prima realizare intr-un domeniu de activitate; debut. A avut un ~ bun. 3) Parte care incepe sau cu care incepe ceva. ~ul anului. ◊ De la ~ din capul locului; din prima clipa. La ~ a) in stadiul initial; b) mai intai; in primul rand. 4) inv. Punct de plecare; obarsie; origine. A marca ~ul scrisului roman. /v. a incepe
accept si -ez, a -a v. tr. (lat. acceptare, d. ac-cipere, ac-ceptum a primi. V. incep. Primesc de buna voie: accept un dar. Ma arat gata de: accept lupta. Accept o polita, ma angajez s' o platesc la scadenta.
RESTABILI, restabilesc, vb. IV. 1. Tranz. A stabili din nou, a readuce in starea de la inceput (sau in alta mai buna). 2. Tranz. A reconstitui cuvinte, texte, manuscrise etc. in forma (presupusa) originara. 3. Refl. A-si reface sanatatea zdruncinata, a se intrema; a se insanatosi; a se inzdraveni. – Re1 + stabili (dupa fr. retablir).
RESTABILI vb. I. tr. 1. a stabili din nou, a aduce in starea in care a fost la inceput sau in alta mai buna. 2. a stabili, a reconstitui (un cuvant, un text). II. refl. a se intrema, a se inzdraveni. (dupa fr. retablir)
TRAI ~iuri n. 1) Totalitate a conditiilor materiale si culturale de viata ale oamenilor. ◊ A nu mai avea ~ a se afla in conditii de oprimare morala sau psihica insuportabila. 2) Existenta umana; viata. Nivel de ~. 3) Viata buna. ◊ A se pune pe ~ a incepe o viata bogata, plina de placeri. 4) Viata in comun; convietuire. [Monosilabic] /v. a trai
AJUTA, ajut, vb. I. 1. Tranz. A da cuiva ajutor. ◊ Expr. A-l ajuta (pe cineva) puterea (sau capul, mintea, etc.) = a avea capacitatea fizica sau intelectuala de a face un anumit lucru. ♦ Refl. A se servi de cineva sau de ceva ca ajutor. 2. Intranz. A fi de folos; a sluji. ◊ Expr. Doamne-ajuta = a) formula de invocare a divinitatii, folosita de catre cei credinciosi la inceputul unei actiuni; b) (substantivat) spor, mers bun al treburilor; c) (substantivat, ir.) lovitura. (Loc. adj.) (Mai) de doamne-ajuta = (mai) de seama, de oarecare valoare. – Lat. adjutare.
PRIVATIZA vb. tr. 1. a trece in proprietate particulara activitati, servicii, bunuri care mai inainte au apartinut statului. 2. a incepe sa-si desfasoare activitatea pe cont propriu. (< fr. privatiser)
MATCA, matci, s. f. I. 1. Albie (minora) a unei ape curgatoare; pat2, fagas, vad, albie. ◊ Expr. A reveni la (sau a reintra in) matca = a reveni la starea obisnuita a lucrurilor, a-si relua cursul normal. A readuce (pe cineva) la matca = a readuce (pe cineva) la calea cea buna. ♦ (Rar) Izvor al unei ape curgatoare. 2. Fig. Origine, obarsie, inceput, izvor; spec. loc de nastere; familie, neam din care se trage cineva. 3. Parte a navodului in care se strang pestii cand navodul este tras din apa; matita. II. 1. Albina femela mai mare decat albinele lucratoare, care depune oua; regina, mama. ◊ Expr. Ca un roi fara matca = dezorientat, zapacit, bezmetic. 2. (Reg.) Stup de cel putin un an, care a roit o data sau de mai multe ori; roi2. III. Parte din foile unui chitantier, bonier, dosar etc. care ramane dupa ce s-au rupt partile (sau foile) detasabile; cotor. – Din bg., scr. matka.
CUVANT ~inte n. 1) Unitate de baza a vocabularului constand dintr-un sunet sau un complex de sunete carora le corespund unul sau mai multe sensuri. ◊ Intr-un ~ in rezumat; pe scurt. Cu alte ~inte a) altfel spus; b) in concluzie. Joc de ~inte echivoc creat prin asocierea cuvintelor apropiate dupa forma, dar diferite din punct de vedere al continutului. 2) Ganduri, idei exprimate prin vorbe; spusa. ◊ A pune un ~ bun a faceo interventie pentru cineva. ~ introductiv text plasat la inceputul unei carti, in care se fac anumite comentarii la carte; prefata; cuvant inainte. A lua ~antul a vorbi in fata unui public. 3) Angajament pe care si-l ia cineva; fagaduiala; promisiune. ◊ A-si tine ~antul (sau a se tine de ~) a indeplini o promisiune facuta. Om de ~ om ce nu face promisiuni desarte. 4) Punct de vedere particular; judecata; pozitie; considerent; opinie; parere. A-si spune ~antul. 5) Temei al unei actiuni. ◊ Sub ~ ca... pentru motivul ca... Cu drept ~ pe buna dreptate. /<lat. conventus
REDRESAT, -A, redresati, -te, adj. 1. Care a revenit la pozitia sau in situatia normala (de la inceput). ♦ Fig. Care s-a indreptat, a revenit pe calea cea buna. 2. (Despre curentul electric) Care a suferit o transformare prin redresare. – V. redresa.
inceput s. 1. debut, (inv.) primitii (pl.), primordiu, (fig.) start. (A avut un ~ bun.) 2. v. origine. 3. v. cap.
SUCCESIUNE, succesiuni, s. f. 1. Mod in care se succeda (1) fiinte, obiecte etc.; (concr.) sir de persoane, de lucruri, de fapte care se succeda intr-o anumita ordine; serie, rand, insiruire. 2. Faptul de a prelua functia sau bunurile cuiva prin mostenire; (concr.) functie sau bun mostenit de cineva; mostenire. ◊ Expr. A (se) deschide o succesiune = a (se) incepe formalitatile pentru atribuirea unei mosteniri. [Pr.: -si-u-] – Din fr. succession.
SEARA, seri, s. f. Parte de la sfarsitul zilei, cand incepe sa se intunece; interval de timp cuprins intre sfarsitul zilei si momentul cand cineva isi incheie activitatea, se duce la culcare. ◊ Loc. adv. De cu seara = inca din timpul serii precedente; o data cu venirea serii, la inceputul serii. Catre (sau spre, inspre, pe) seara = cand se lasa seara. ◊ – Expr. buna seara! formula de salut, la intalnire sau la despartire, in timpul serii. A da (cuiva) buna seara sau a-si lua (de la cineva) buna seara (sau seara buna) = a saluta (pe cineva) in timpul serii. ♦ (Adverbial; in forma seara) in timpul de la sfarsitul zilei, cand incepe sa se intunece; in fiecare zi cand incepe sa se intunece. – Lat. sera.
ROCHEFORT [roʃfo:r], Jean (n. 1930), actor francez de teatru si film. Cariera prolifica si foarte diversa ca gen de roluri – de la comedia dramatica la cea bufa, de la filmul de capa si spada la cel psihologic -, care se intinde peste mai bune de o jumatate de sec. Cuceritor prin inteligenta, eleganta si umor („Sa inceapa petrecerea”, „Fustangiul”, „Mustaciosul”, „Barbatul coafezei”).
AJUTA, ajut, vb. I. 1. Tranz. si refl. A(-si) da ajutor, sprijin. ◊ Expr. (Tranz.) A-l ajuta (pe cineva) puterea (sau capul, mintea, etc.) = a avea capacitatea fizica sau intelectuala de a face un anumit lucru. ◊ Expr. (Absol.) Doamne-ajuta = a) formula de invocare a divinitatii, folosita la inceputul unei actiuni; b) (substantivat) situatie favorabila in evolutia unei actiuni, in starea cuiva; spor, mers bun al treburilor; c) (substantivat, ir.) lovitura. (Mai) de Doamne-ajuta = (mai) de seama, (mai) bun, de oarecare valoare. ♦ Refl. A se servi de cineva sau de ceva ca ajutor. 2. Intranz. A fi de folos, a servi, a sluji. – Lat. adjutare.
ORGANIZATIA AVIATIEI CIVILE INTERNATIONALE (O.A.C.I.; in engl.: International Civil Aviation Organization – I.C.A.O.), agentie specializata in cadrul sistemului O.N.U., din 3 oct. 1947 cu sediul la Montreal (Canada), creata cu titlu provizoriu la 15 aug. 1945 (isi incepe activitatea la 4 apr. 1947), in scopul dezvoltarii navigatiei aeriene internationale, supravegherii transporturilor aeriene internationale, pentru asigurarea bunei desfasurari a securitatii zborurilor, dezvoltarea rutelor de navigatie aeriana si aeroporturilor. O.A.C.I. are 187 membri (2002), printre care si Romania (din 1965).
CAPAT ~ete n. 1) Extremitate a ceva (corp, suprafata, lucru, stare, perioada de timp etc.); margine; extrema. ~atul podului. ◊ Fara ~ fara sfarsit. De la ~ de la inceput. Pana la ~ pana la sfarsit. A pune ~ a face sa inceteze. A da de ~ a duce la bun sfarsit. 2) Parte a ceva ramasa neconsumata sau neutilizata; ramasita; rest. Un ~ de lumanare. /<lat. capita
CRUSIN (‹ ucr.) s. m. Arbore melifer de 1-3 m cu flori hermafrodite, albe-verzui si cu fructe la inceput rosii, apoi negre (Rhamnus frangula). Scoarta c. are actiune laxativa, abortiva si antihelmintica, iar din lemn se obtine cel mai bun carbune pentru prepararea prafului de pusca.
SEARA seri f. Interval de timp dintre sfarsitul zilei (de cand incepe sa se intunece) si inceputul noptii. O ~ de primavara. ◊ Spre (sau inspre, catre) ~ pe inserate. De cu ~ a) inca in seara zilei trecute; b) de cum s-a inserat. buna ~a (sau ~a buna) formula de salut folosita seara la venire si la plecare. [G.-D. serii] /<lat. sera
CIHODARU, Costache (1907-1994, n. Ivanesti, jud. Vaslui), istoric roman. Prof. univ. la Iasi. Contributii la studiul inceputurilor vietii de stat la E de Carpati, al institutiilor si structurilor agrare ale Moldovei („Istoria medie a Romaniei, partei I”, in colab., „Alexandru cel bun”).
CHEIE chei f. 1) Obiect de diferite forme care serveste la incuierea-descuierea unui lacat sau a unei broaste. ◊ A da ~ile pe mana cuiva a incredinta cuiva averea. La ~ bun pentru a fi dat in exploatare; complet finisat. 2) Instrument cu care se strange ori se desface un surub sau o piulita. ~ universala. 3) muz. Semn conventional pus la inceputul portativului pentru a indica pozitia unei note. ~ fa-major. 4) Unealta pentru acordarea instrumentelor muzicale; acordor. 5) Mic instrument cu care se rasuceste resortul unui ceas sau al altor mecanisme. 6) fig. Procedeu prin care se poate solutiona ceva; explicatie; dezlegare. ~ ia unui cifru. ◊ Pozitie-~ pozitie de prima importanta (din punct de vedere strategic, economic etc.). 7) pl. Vale ingusta intre doi munti abrupti. 8): ~ de bolta a) piatra din mijlocul unei bolti care asigura sprijinirea celorlalte pietre; b) element de baza care explica sau rezolva o problema. [Art. cheia; G.-D. cheii; Sil. che-ie] /<lat. clavis
RAZVAD, com. in jud. Dambovita, situata in zona de contact a C. Targovistei cu Subcarpatii Ialomitei, pe stg. vaii Ialomitei; 8.516 loc. (2005). Statie (in satul R.) si halta de c. f. (in satul Valea Voievozilor). Expl. de petrol. Punct muzeal cu colectii de istorie si etnografie (in satul R.). In satul Gorgota se afla biserica Schimbarea la Fata, ctitorie din anii 1554-1557 a domnului Patrascu cel bun, incendiata de turci in 1597 si refacuta de mai multe ori (1612, 1623, 1836, 1968). In satul R., atestat documentar in 1431, exista bisericile Adormirea Maicii Domnului (1859) si Sf. Nicolae (1868), cladirea Primariei (sec. 19), conacul Vladenilor (inceputul sec. 20) si un monument inchinat eroilor Primului Razboi Mondial, iar in satul Valea Voievozilor, biserica Adormirea Maicii Domnului (1824).
CUSTODE, custozi, s. m. 1. Persoana insarcinata cu paza si cu pastrarea unor bunuri (mobile). Custode de biblioteca. ♦ (Jur.) Persoana insarcinata cu paza unui obiect pus sub sechestru. 2. Cuvant sau silaba insemnata pe ultima pagina a fiecarei coli sau pe fiecare pagina, in partea dreapta sub ultimul rand, si repetata la inceputul paginii urmatoare, pentru a arata ordinea colilor si a paginilor manuscriselor. – Din fr. custode, lat. custos, -odis.
SPOR1 ~uri n. 1) pop. Rezultat bun, obtinut in urma depunerii unui efort; reusita; succes; izbanda. Cu ~ eficient. ◊ A avea ~ a obtine repede si usor rezultate frumoase. Fara ~ fara randament; incet. ~ la lucru (sau la munca)! formula de urare adresata celui care lucreaza, care incepe sa lucreze sau merge la lucru. 2) rar Parte care se adauga la ceva in vederea completarii; supliment; adaos; anexa. /<sl. sporu
CUSTODE s. m. 1. cel care are in grija paza unor bunuri. 2. lucrator intr-o biblioteca avand misiunea de a supraveghea eliberarea si restituirea cartilor in sala de lectura. 3. cuvant, silaba insemnata pe ultima pagina a fiecarei coli sau pe fiecare pagina, in partea dreapta sub ultimul rand, si repetat la inceputul paginii urmatoare pentru a arata ordinea colilor si a paginilor manuscriselor. (< it. custode, lat. custos, -odis)
CAPAT, capete, s. n. 1. Partea extrema a unui lucru, a unei perioade, a unei situatii sau a unei stari; margine, limita. ◊ Loc. adj. Fara (de) capat = fara sfarsit; indelungat, intins. ◊ Loc. adv. De la capat = de la inceput. In capat = in frunte; exact, deplin. Din capat = de la inceput. Pana la capat = pana la sfarsit; pana la ultimele consecinte; in mod consecvent. ◊ Expr. La capatul lumii (sau pamantului) = foarte departe. A pune capat (unui lucru, unei situatii) = a face sa inceteze, a termina. A da de capat = a duce la bun sfarsit. A scoate (sau a duce) ceva la capat = a termina ceva (cu succes); a izbuti. A o scoate la capat cu ceva = a iesi cu bine dintr-o situatie neplacuta. A o scoate la capat cu cineva = a se intelege cu cineva. 2. Fragment; ramasita de... ◊ Expr. Pana-ntr-un capat de ata = tot. – Din pl. capete (< lat. capita).
A SCHIMBA schimb tranz. 1) (fiinte, lu-cruri) A supune unui schimb. ◊ ~ calul pe magar (sau capra pe gasca, sau cioara pe pupaza) se spune, cand dai un lucru bun si primesti altul mai prost. ~ (cate) o vorba (sau (cateva) vorbe) a sta putin de vorba. 2) A face sa se schimbe; a preface; a preschimba; a transforma; a modifica. 3) A muta in alta parte. ◊ ~ vorba a trece la alta tema in timpul unei convorbiri; a incepe a vorbi despre altceva. ~ cantecul (sau tonul, nota, foaia) a vorbi sau a se purta altfel (cu cineva), decat mai inainte. /<lat. excambiare
CAPAT, capete, s. n. 1. Partea extrema a unui lucru, a unei perioade, a unei situatii sau a unei stari; margine, limita, sfarsit1, istov. ◊ Loc. adj. Fara (de) capat = fara sfarsit; indelungat, intins. ◊ Loc. adv. De la (sau din) capat = de la inceput. In capat = a) in frunte; b) exact, deplin. Pana la capat = pana la sfarsit; pana la ultimele consecinte, in mod consecvent. ◊ Expr. La capatul lumii (sau pamantului) = foarte departe. A pune capat (unui lucru, unei situatii) = a face sa inceteze, a termina (cu bine), a rezolva. A da de capat = a duce la bun sfarsit. A o scoate la capat cu ceva = a iesi cu bine dintr-o situatie neplacuta. A o scoate la capat cu cineva = a se intelege cu cineva. Nici un capat de ata = absolut nimic. Pana la (sau intr-)un capat de ata = absolut tot. 2. Fragment; ramasita de... – Refacut din pl. capete < lat. capita).
FRUNTE, frunti, s. f. 1. (La oameni) Partea superioara a fetei, formata din osul frontal, cuprinsa intre sprancene si par si marginita lateral de tample; (la animale) partea dinainte a capului, imediat deasupra ochilor. 2. Cap; fata, chip. 3. Fig. (Adesea articulat) Tot ce e mai bun, mai ales, mai de seama, ceea ce e de calitate superioara; persoana care se distinge, care se releva primul (dintre altii). ◊ Loc. adv. In frunte sau (loc. prep.) in fruntea cuiva (sau a ceva) = in fata, inainte (fata de cineva sau de ceva); fig. in locul intai, de cinste, de conducere. ♦ Lichid obtinut la inceputul unei distilari fractionate. – Lat. frons, -ntis.
TITLU s.n. 1. Calitate obtinuta de cineva in urma unor studii speciale sau in urma unei performante sportive. ♦ Titlu de glorie = merit, renume, fala. ♦ (In oranduirea feudala si capitalista) Demnitate, rang. 2. Cuvant sau text situat in fruntea unei carti, a unui capitol etc. indicand rezumativ materia care se trateaza; (p. ext.) orice lucrare editata. ♦ Partea scrisa de la inceputul unui film, care indica numele acestuia, realizatorii si studioul care l-a produs. ♦ (La pl.) Traducerea dialogului imprimata pe filmele vorbite in limbi straine. ♦ Cu titlu de = Cu caracter de, ca... 3. Capitol in textele de legi, in regulamente etc. 4. (Jur.) Titlu de proprietate = act scris care stabileste dreptul de proprietate al cuiva asupra unui bun; (ec.) titlu de credit = document scris consacrat prin acte normative si reprezentand o obligatie de rambursare la scadenta a unei anumite sume de bani. 5. (Fig.) Baza legala, drept. 6. Cantitatea de metal nobil dintr-un aliaj, exprimata in parti la mie; titru (2). [< lat. titulus].
SEMNAL s. n. 1. semn conventional pentru transmiterea de informatii, de avertismente, de comenzi la distanta. ◊ semnal topografic = baliza; exemplar, numar semnal = exemplar dintr-o carte sau publicatie periodica, pe care se da bunul de difuzare al redactorului respectiv. ◊ sunet conventional dupa care se recunosc anumite posturi de radio. ◊ semnal rutier = indicator de circulatie. ◊ instalatie prin care se transmite un semnal (1). ◊ semnal de alarma = dispozitiv montat in vagoanele de calatori, care, in caz de primejdie, poate fi actionat de orice calator, pentru a frana trenul; a da semnalul = a lua initiativa, a incepe o actiune. 2. (fig.) tot ceea ce anunta, determina inceperea unei actiuni sau serveste ca impuls. 3. e******t, stimul senzorial care declanseaza un reflex conditionat. (dupa fr. signal)
NUMAI ll adv. 1) (atribuie celor spuse re-strictie sau exclusivitate) Nu mai mult de; nimeni altul decat; nimic altceva decat; nu in alt mod decat; nu in alt timp decat; nu in alt loc decat; nu din alta cauza decat; nu in alt scop decat; doar; exclusiv. Poate ~ atata. Acesta este ~ inceputul. ◊ Nu ~ (ca) a) pe langa; afara de; b) mai mult decat. ~ asa (sau asa ~) a) de mantuiala; b) fara a se adanci; c) fara nici un rost; fara scop; fara motiv; d) fara a urmari un folos personal; pe degeaba; e) nu altfel; f) printre altele; in treacat. 2) (exprima modalitatea unei actiuni) Gata sa; cat pe ce. Era ~ sa plece. ◊ ~ bun (sau ~ bine) asa cum trebuie; potrivit. 3) (accentueaza continutul celor spuse) ~ de ar vrea. 4) Abia. ~ a intrat si s-a pus pe lucru. 5) In intregime. Pomii sunt ~ floare. /<lat. non magis
SCOARTA, scoarte, s. f. 1. Invelis extern (gros si tare) al trunchiului si al crengilor unui copac sau al unei plante lemnoase; coaja. ◊ Expr. Obraz de scoarta = om necioplit, lipsit de rusine de buna-cuviinta. (Reg.) Mama (sau sora) de scoarta = mama (sau sora) vitrega. 2. Invelisul exterior si solid al globului pamantesc, cu o grosime care variaza intre 5 si 8 km in zona oceanica si intre 30 si 80 km in zona continentala; coaja care se formeaza la suprafata pamantului dupa ploi mari urmate de seceta. 3. (Anat.; in sintagma) Scoarta cerebrala = partea exterioara a emisferelor cerebrale, formata din substanta nervoasa cenusie. 4. Coperta rigida a unei carti, a unui registru etc. ◊ Expr. Din scoarta in scoarta = de la prima pana la ultima pagina, de la inceput pana la sfarsit, in intregime. 5. Perete de scanduri cu care se inlocuiesc loitrele carului cand se transporta graunte. 6. Covor cu urzeala de lana sau bumbac si bateala din lana. – Lat. scortea.