Rezultate din textul definițiilor
STRÁJĂ, străji, s. f. 1. Pază, apărare, scut. ◊ Loc. vb. A face (sau a ține) strajă sau a fi (sau a sta, a se pune) de strajă = a străjui, a păzi. ◊ Expr. A-și pune strajă gurii (sau, rar, ochilor) = a-și înfrâna dorința de a vorbi (sau de a privi). ♦ Loc unde stă un paznic; post de veghe. ♦ Cetățuie (situată la oarecare înălțime) în care se adăposteau odinioară străjerii. ♦ (Înv.) Fiecare dintre cele patru unități de timp în care se împărțea noaptea (potrivit cu schimbarea străjerilor); interval de timp cât făcea de strajă un ostaș. 2. (Azi rar) Paznic, străjer, santinelă. ♦ Gardă, escortă. 3. (În sintagma) Foaie de strajă = prima foaie a unei cărți, înaintea paginii de titlu. 4. Fiecare din cei patru stâlpi de la colțurile unei case de bârne. 5. Apărătoare la mânerul unei săbii. 6. Vamă prin care, după mistica religioasă creștină, se presupune că trece sufletul mortului, înainte de a ajunge în fața judecății. 7. Sfoară sau funie folosită la diferite instrumente de prins pește. [Var.: (reg.) streájă s. f.] – Din sl. straža.

ÓRIE, orii, s. f. Plasă de prins pește, în formă de sac, folosită în apele curgătoare adânci, mânuită din luntre de doi oameni. – Et. nec.

OPRITÓR, -OÁRE, opritoare, s. n., opritori, s. f. I. Subst. Ceea ce împiedică, stăvilește ceva. 1. S. f. Frână formată dintr-un lanț legat cu un capăt de dricul carului și prevăzut la celălalt capăt cu o bucată de lemn, cu un cârlig sau cu o talpă de oțel, care se lasă să se târască între obadă și sol pentru a împiedica una dintre roți când vehiculul coboară la vale; piedică. 2. S. n. și f. Curea (sau lanț, ștreang) la ham care ajută la împingerea înapoi a vehiculului, la încetinirea vitezei în timpul coborârii și la oprirea lui. 3. S. f. (Reg.) Stăvilar, zăgaz, dig. 4. S. f. Plasă întinsă pe un semicerc, cu care se astupă gura matiței ca să nu iasă peștele când se scoate năvodul din apă. 5. S. f. Fiecare dintre parii care se pun la gardurile mari de prins pește, ca să nu le rupă valurile. II. S. n. și f. Nume dat unor piese sau dispozitive care limitează deplasarea unui organ mobil, a unei instalații, a unui aparat etc. – Opri + suf. -tor.

RÁDINĂ, radine, s. f. (Reg.) 1. Amestec de rădăcini și de crengi de copaci care atârnă de pe mal în apă sau plutesc pe apă. 2. Loc de sub mal, scobit, unde se adună peștii. 3. Rețea cu ochiuri mari care se montează la setcile de prins pește. – Din scr., rus. redina.

ÁVĂ ~e f. Mreajă de prins pește. /<turc. av

MREÁJĂ mréje f. 1) Plasă de prins pește în apele stătătoare sau în porțiunile liniștite ale unei ape curgătoare. 2) fig. Îngrăditură rotundă din nuiele împletite cu papură și folosită la prins pește; coteț. 3) Mijloc abil și viclean de ademenire a unei persoane pentru a o înșela; cursă. 4) Situație a unei persoane atrasă printr-un atare mijloc. 5) Factor care încătușează libertatea sau independența. [G.-D. mrejei; Sil. mrea-] /<sl. mrĕža

ceasmá, ceasmále, s.f. (reg., înv.) mreajă de prins pește în apele mari; prostovol.

cistíc, cistícuri, s.n. (reg.) plasă de prins pește.

cóbcă, cóbce, s.f. (reg.) plasă de prins pește.

coiúgă, coiúgi, s.f. (reg.) plasă de prins pește.

covârșóc, covârșoáve, s.n. (reg.) interiorul vârșei (unealtă de prins pește).

crestáș, crestáși, s.m. (reg.) plasă de prins pește; crâsnic (v.).

gardagíu, gardagíi, s.m. (reg.) om care așază ți păzește gardul de prins pește.

léșnic, léșnice, s.n. (reg.) 1. unealtă de prins pește; crâsnic. 2. locul de pândă al vânătorului.

ávă (-ve), s. f. – Năvod, plasă de prins pește. Tc. av „vînătoare, pescuit” (DAR). – Der. avgiu, s. m. (înv., vînător), din tc. avci.

páznic, páznice, s.m. (reg.) 1. scoaba dogarului și dulgherului. 2. deschizătură făcută la marginea laterală a osiei (a plasei de prins pește).

sârníc1, sârníce, s.n. (reg.) un fel de sac de prins pește, care se fixează la gardurile de pescuit.

șașmá, șașmále, s.f. (reg.) 1. (în forma: șajma) fiecare dintre greutățile de plumb fixate la plasa prostovolului. 2. prostovol (plasă de prins pește).

șeț s.n. (reg.) împletitură de nuiele care formează fundul lesei de prins pește.

ÁVĂ2, ave, s. f. Mreajă (de prins pește). – Tc. av.

PREVÍNĂ, previne, s. f. Grindă de lemn care se fixează pe capătul piloților de la gardurile de prins pește, pentru a-i consolida. [Var.: prevílă s. f.]

cercálă f., pl. e (rus. čerpálo, tîrboc de scos peștele mic din năvod, d. čérpatĭ, a scoate din apă. V. cĭorpac). Nord. Cĭorpac de prins pește din rîŭ. V. micĭog, meredeŭ.

2) clócă f., pl. ĭ (nsl. kloka, id.) Trans. Plasă de prins pește (prostovol?).

CÂRLÍG, cârlige, s. n. 1. Piesă de metal cu un capăt îndoit, de care se atârnă, se prinde etc. un obiect. ◊ Loc. vb. A se face cârlig = a se strâmba; a se ghemui. 2. Prăjină cu un capăt (metalic) încovoiat. care servește la scoaterea găleții cu apă din fântână. 3. Partea metalică a undiței, de forma unui ac îndoit, în care se prinde peștele. 4. Încuietoare la o ușă, la o poartă etc., în formă de bară metalică subțire sau de cui lung, încovoiat la un capăt, care se prinde într-un belciug, într-un ochi de metal etc. 5. Andrea. 6. Mic dispozitiv cu care se prind rufele pe frânghie. 7. (Rar) Mlădiță sau cârcel de viță de vie. – Cf. kărlik.

CHERHANÁ, cherhanale, s. f. Construcție (și mică întreprindere) situată în imediata apropiere a unei ape și destinată primirii, sortării, preparării și depozitării temporare a peștelui prins în zona respectivă. – Din tc. kerhane.

HORÉȚ, horețe, s. n. (Reg.) Împletitură de nuiele în formă de coș cilindric, folosită la păstrarea în apă a peștelui prins. – Et. nec.

NÁDĂ, nade, s. f. 1. Hrană naturală sau imitație de hrană care se pune într-o unealtă de pescuit sau într-o cursă pentru a ademeni și a prinde peștii sau alte animale; momeală. ♦ Fig. Ispită, tentație; cursă. 2. Parte înnădită, adăugată la un obiect; înnăditură. [Pl. și: (2) năzi] – Din bg. nada.

ÚNDIȚĂ, undițe, s. f. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-o vargă flexibilă de care este legată o sfoară, un fir de material plastic etc., având la capăt un cârlig ascuțit și îndoit, în care se pune momeala pentru a prinde peștele: p. restr. cârligul acestei unelte. – Din sl. ondica.

MATÍȚĂ, matițe, s. f. (Reg.) Sac de plasă care formează partea din fund a năvodului și în care se strâng peștii prinși; matcă. – Din bg. matica. Cf. scr. matica.

RĂSTOCÍ, răstocesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A abate cursul unei ape sau a scădea nivelul unei ape (până la secare) pe o anumită porțiune pentru a prinde pești (cu mâna). – Din sl. rastociti.

TOÁNĂ2, toane, s. f. 1. Ocol făcut prin desfășurarea largă și completă a unui năvod, care prinde peștele înconjurându-l; loc (bogat în pește) unde se aruncă în acest fel năvodul. ♦ Spărtură, gaură făcută în gheața unei ape, pentru a pescui sau pentru a scoate apă; copcă. 2. Timpul când peștele umblă după mâncare. – Din ucr., rus. tonea.

PESCĂRÍE, pescării, s. f. 1. (Înv. și reg.) Meseria pescarului (I); pescuit, pescărit. 2. Loc, piață, prăvălie unde se vinde pește (1); negoț de pește, ♦ Loc unde se aduce (și se conservă) peștele (1) prins. 3. (La sg.; colectiv) Totalitatea peștilor (1) dintr-o apă; mulțime de pești. ♦ (La pl.) Diferite soiuri de pește (1). 4. Mâncare preparată din pește (1). – Pescar + suf. -ie.

PESCUÍ, pescuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A prinde pește (1) sau alte animale acvatice (comestibile), de obicei cu ajutorul unor instrumente speciale; a se îndeletnici cu prinderea peștelui sau a altor animale de apă; a pescări. ◊ Expr. A pescui în apă tulbure = a profita de o situație încordată sau confuză pentru a trage foloase personale. 2. Tranz. A scoate pe cineva sau ceva din apă (pentru a salva, a recupera). 3. Tranz. Fig. (Fam.) A face rost de ceva greu de obținut. ♦ (Arg.) A acosta pe cineva; a agăța. – Din pește (după pescar).

PROSTOVÓL, prostovoale, s. n. Unealtă de pescuit formată dintr-o plasă conică, prevăzută la marginea exterioară cu greutăți de plumb care o trag la fundul apei și o strâng, formând în apă un sac în care e prins peștele; năpastă. [Pl. și: prostovoluri] – Cf. scr. prostrica.

OBORÓC, oboroace, s. n. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Danie. 2. Măsură de capacitate de 44 sau de 22 de ocale, folosită în trecut. ♦ Vas mare de formă cilindrică, larg la gură, făcut de obicei din scoarță de tei, care servește ca unitate de măsură pentru cereale sau pentru păstrarea și transportul acestora; conținutul acestui vas. ◊ Expr. A pune (sau a ascunde, a ține etc.) ceva sub obroc = a feri ceva de văzul lumii, a ține ascuns, a ascunde bine ceva. 3. Coș de nuiele fără fund cu care se prind peștii. [Var.: obróc s. n.] – Din ucr. uborok.

CIORPÁC, ciorpace, s. n. Unealtă de pescuit făcută dintr-un săculeț de plasă cu coadă și folosită de obicei la scoaterea din apă a peștelui prins cu alte unelte; minciog. – Din rus. čerpak.

MUSCÁR, muscari, s. m. 1. Pescar care prinde peștele cu undița, întrebuințând ca nadă muște. 2. Numele mai multor păsări migratoare insectivore (Muscicapa). 3. Gândăcel insectivor de formă lunguiață, cu gâtul de culoare roșie, cu o pată neagră pe partea ventrală și cu aripile negre (Catharis fusca).Muscă + suf. -ar.

MINCIÓG, mincioguri, s. n. Mică plasă în formă de coșuleț, prinsă de un băț, folosită pentru aducerea la suprafață a peștelui prins cu năvodul sau cu undița; meredeu, ciorpac. [Pl. și: mincioáge] – Cf. ucr. misok „săculeț”.

RĂSTOÁCĂ, răstoace, s. f. Loc, gârlă unde o apă este puțin adâncă. ♦ Braț al unui râu abătut din matca lui și secat pentru a putea prinde pește. – Din sl. *rastokŭ.

COTÉȚ, cotețe, s. n. Adăpost pentru păsări, porci sau câini, făcut din scânduri sau din zid. ◊ Expr. (Ir.) A pune (pe cineva) la coteț = a pune (pe cineva) la îngrășat, a îndopa. ♦ Fig. Închisoare. 2. Capcană pentru prins pește în iazurile acoperite cu stuf, făcută din nuiele împletite cu papură și prevăzută cu o deschidere îngustă întoarsă înăuntru, astfel încât peștele, odată intrat în ea, să nu mai poată ieși. [Var.: coteáță s. f.] – Din sl. kotĩcĩ.

CÓPCĂ2 ~ci f. 1) Gaură pe suprafața înghețată a unei ape, făcută pentru a prinde pește sau pentru a lua apă. ◊ A se duce pe ~ a) a dispărea fără urmă; a se duce fără întoarcere; b) a o păți. 2) Scobitură mică făcută într-un mal, servind drept treaptă pentru urcuș. [G.-D. copcii] /<bulg. kopka

COTÉȚ ~e n. 1) Adăpost, din scânduri sau din piatră, pentru păsări, porci etc. 2) Îngrăditură din nuiele pentru prins pește. /<sl. kotici

HORÉȚ ~e n. Coș de formă cilindrică, împletit din nuiele, folosit la păstrarea în apă a peștelui prins. /Orig. nec.

JUVÉLNIC ~ce n. 1) Unealtă de pescuit în formă de coș sau de sac, confecționată din plasă sau din nuiele. 2) Construcție în formă de îngrăditură (din scânduri, nuiele etc.), făcută în apă pentru a păstra viu peștele prins. /Orig. nec.

OBÓR1 oboáre n. 1) (în trecut) Loc special rezervat pentru vânzarea vitelor; târg de vite. 2) Loc împrejmuit (în apropierea casei sau în câmp) unde se țin vitele; țarc; ocol. 3) Loc împrejmuit cu stuf sau nuiele într-o apă curgătoare, pentru a prinde peștele sau pentru a păstra viu peștele prins. /<bulg., sb. obor

A RĂSTOCÍ ~ésc tranz. (un curs de apă) A face să scadă temporar pentru a prinde peștele. /<sl. rastociti

TOÁNĂ2 ~e f. 1) Ocol făcut special pe o întindere de apă unde se pescuiește cu năvodul. 2) Loc bogat în pește. 3) Timp potrivit pentru prins pește. 4) Gaură pe suprafața înghețată a unei ape, făcută pentru a prinde pește sau pentru a lua apă; copcă; produf. /<ucr., rus. tonea

ZĂTÓN ~oáne n. 1) Lac situat în lungul țărmului mării și despărțit de mare printr-o fâșie de uscat. 2) Loc pe cursul unui râu, cu apă domoală și adâncă. 3) pop. Construcție făcută transversal pe cursul unei ape (pentru a opri apa sau a regla nivelul ei); baraj; stăvilar; zăgaz. 4) Îngrăditură în apă făcută special pentru a opri și prinde peștele. /<rus., ucr. zaton

chírtă, chírte, s.f. (reg.) numele unei păsări de baltă care zboară la suprafața apei pentru a prinde pești mici; chirighiță.

arcáci (arcáciuri), s. n.1. Îngrăditură pentru oi. – 2. Îngrăditură făcută în apă pentru prins pește. Tc. arkaç (Hasdeu 1492).

pipăitór, pipăitoáre, adj., s.f. și n. (înv.) 1. (adj.) care pipăie. 2. (adj.) palpabil. 3. (s.f.; reg.) antenă (la albine). 4. (s.n.; reg.) coș de nuiele (fără fund) pentru prins pește.

povólnică, povólnice, s.f. (reg.) lotcă simplă cu care se transportă peștele prins cu năvodul.

scovérgă, scovérgi, s.f. (reg.) 1. învelitoare, țol. 2. sac de plasă pentru prins peștele.

secătúră, secătúri, s.f. 1. (pop.) loc secat al unei ape (unde se poate prinde pește). 2. (înv. și reg.) loc într-o pădure defrișat și folosit ca pășune sau ca ogor; curătură, seci. 3. (înv.) spațiu liber, loc gol. 4. (înv.) porțiune, element, fragment (dintr-un tot, dintr-un ansamblu). 5. (înv.) plantă sau parte a unei plante care și-a pierdut seva, germenele de viață; uscătură. 6. (reg.) boală a oilor care se manifestă prin uscarea pielii. 7. (pop.; la pl.) lucru, fapt, vorbă, afirmație etc. fără valoare, fără importanță, fără sens; fleac, nimic. 8. (pop.; deprec.) persoană lipsită de orice valoare, de caracter etc.; lichea, otreapă, oșiștie, zdreanță, sichimea, marțafoi, pramatie, pușlama.

strecătoáre, strecătóri, s.f. 1. (înv. și pop.) strecurătoare. 2. (reg.) lingură mare găurită, făcută din metal, cu care se strecoară zerul de urdă. 3. (reg.) pânză rară pentru prins pește. 4. (înv. și reg.) țesătură țărănească rară, din care se confecționează haine; haină femeiască confecționată dintr-o asemenea țesătură; catrință; fotă.

tapagău s.n. (reg.) unealtă de prins pești; crâsnic.

cócină (-ne), s. f.1. Coteț pentru porci. – 2. Împletitură de nuiele pentru prins pești. – Mr., megl. cocină. Bg., sb., cr. kočina (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Cihac, II, 76; Conev 81). Cf. coteț.

ostréț (ostréțe), s. n.1. Par, țăruș, leaț. – 2. Împletitură, leasă, gard de nuiele. – 3. Îngrăditură pentru prins pește într-un rîu. 4. Ochi de plasă. – Var. ostreață. Sl. ostru „cu vîrf ascuțit” (Philippide, Principii, 63; Cihac, II, 232), cu suf. -eț, cf. bg. ostrec „tăiș, crestătură”, sb. ostrica „tăietură”, pol. ostrz „tăietură”.

carmác și cîrmác n., pl. e (cp. cu turc. karmak, cîrlig mare, și cu rus. kormák, nadă, mîncarea din undiță). Dun. Mare pripon compus din cîrlige unse (ca să nu ruginească) și fără nadă și cu care se prind peștiĭ ganoizĭ (din familia morunuluĭ). V. peremet și daidon.

cĭorpác n., pl. e (rut. čerpák d. čérpati [pron. čórpati], a scoate apă saŭ din apă. V. cercală și pocerpesc). Chipcel, posfat, cîrlionț, un instrument pescăresc compus dintr´o plasă întinsă pe niște bețe curbe așezate cruciș și care se bagă în apă ca o lingură și se scoate îndată cu peștișoriĭ peste care a dat (Mold. sud). Tîrboc, mare lingură de plasă de scos din năvod peștele prins (Iași). Lingură mare de jintuit la stînă. Cofiță cu coada lungă de scos borhotu la fabrică (Bc). V. meredeŭ, chepcea, cĭorbalîc, rocĭ.

cormorán m. (fr. cormoran, d. vfr. corp, corb, și moran, marin, d. galicu mor, mare, care se găsește și în Are-mor-icum și Mor-bihan și slavu Po-mórie, Pomeranis). O pasăre palmipedă care se nutrește cu pește. (Chinejiĭ îl învață să prindă pește pentru stăpînu luĭ).

însforá, însforéz, vb. I (reg.) 1. a șnurui (o carte, o condică, un registru). 2. (la plasa de pești) a prinde cele două margini cu ajutorul unei sfori (care trece prin ochiurile marginilor).

prinzáre, prinzắri, s.f. (reg.) 1. prindere a peștelui, pescuire. 2. temniță, închisoare.

SIRÉC, șirecuri, s. n. (Reg.) Rețea cu ochiuri largi care se adaugă volocului obișnuit pentru a prinde mai ușor peștele. – Et. nec.

RĂSTOÁCĂ ~ce f. 1) Loc puțin adânc în albia unei ape. 2) Braț de râu abătut din matca lui și secat cu scopul de a prinde mai ușor peștele. /<bulg. rastoka

OBÓR2, oboare, s. n. Împrejmuire de nuiele sau de stuf făcută într-o apă curgătoare pentru a prinde și a păstra peștele viu; spațiul din interiorul acestei împrejmuiri. – Din rus. obor „șnur”.

scrob3, scroburi, s.n. și scrobi, s.m. 1. (înv.) groapă făcută în pământ, în care se plantează arbori. 2. groapă în care se adună apă, formând o băltoacă; crov. 3. gaură formată în malul unei ape, în care se ascunde peștele și unde poate fi prins cu mâna.

CHIPCÉL s. n. Unealtă de pescuit pește mărunt, formată dintr-o plasă prinsă pe un schelet de lemn și având forma unei linguri mari. [Var.: chepcél s. n.] – Et. nec.

A PESCUÍ ~iésc 1. tranz. 1) (varietăți de pește sau alte vietăți acvatice) A prinde cu ajutorul unor instrumente speciale. ◊ ~ în apă tulbure a trage foloase dintr-o situație confuză sau dificilă. 2) (oameni sau obiecte căzute în apă) A scoate la suprafață sau la mal. 3) fig. fam. (obiecte deficitare) A procura prin diverse mijloace (ilicite). 2. intranz. A practica ocupația de pescar; a se ocupa cu prinderea peștelui; a fi pescar. /Din pește

înierbá, înierbéz, vb. I (reg.) 1. a trata o vită cu rădăcini de spânz. 2. a arunca peștilor iarbă otrăvitoare, pentru a-i prinde. 3. (refl.) a se supăra, a se mânia. 4. a pune iarbă de pușcă sub un zid pentru a exploda; a mina.

PESCUÍNĂ, pescuine, s. f. (Înv.) Locul unde se prindea și, uneori, unde se creștea pește; heleșteu, lac; piscină. – Din pescui (după lat. lit. piscina).

ZBILȚ, zbilțuri, s. n. 1. Laț de sârmă cu care hingherii prind câinii vagabonzi. 2. Unealtă formată dintr-un cârlig special fixat de o coadă de lemn, cu care se apucă și se trag afară din apă peștii mari, după ce au fost prinși.

arcácĭ n., pl. cĭurĭ și ce (turc. arkač, plaĭ, coastă de deal adăpostită). Dun. Rar. Îngrăditură de ținut oile separate orĭ de oprit peștele în baltă ca să fie prins.

MOMÍ, momesc, vb. IV. Tranz. A amăgi cu vorbe; a ademeni; a înșela. ♦ Spec. A ademeni cu momeală pești sau alte animale, pentru a le prinde. ♦ A liniști, a potoli, a domoli (pentru scurt timp). – Din bg. mamja, scr. mamiti.

A NĂVODÍ ~ésc tranz. rar (pește sau alte vietăți acvatice comestibile) A prinde cu năvodul. /Din năvod

însforáre s.f. (reg.) prindere cu sfoară a marginilor plasei de pește.

GIMNÓT ~ți m. pește dulcicol răpitor, asemănător cu țiparul, care își prinde prada cu ajutorul unor descărcări electrice puternice. /<fr. gymnote

hârzób, hârzoábe, s.n. (reg.) 1. funie groasă folosită la coborârea sau la ridicarea greutăților din adâncime; vârtej. 2. ladă care odinioară servea de scenă și în spatele căreia păpușarul mânuia păpușile; lada păpușilor. 3. coșuleț din cetină de brad în care se păstrează unii pești. 4. policandru. 5. cerc de lemn de care se prinde un săculeț prin care se strecoară zerul (folosit de ciobani). 6. paneraș făcut din cetină de brad în care se usucă peștele. 7. excrescență în vârful coarnelor de cerb; ploscuță. 8. băț despicat în vârf cu care se dau merele jos din pom.

VÂNÁ, vânez, vb. I. Tranz. 1. A pândi, a urmări și a prinde sau ucide animale sau păsări sălbatice. ♦ A pescui (mai ales pești mari). ♦ Fig. A urmări un om pentru a-l prinde; a hăitui. 2. Fig. (Adesea peior.) A urmări cu aviditate, cu stăruință. ♦ (Fam.) A pune mâna pe...; a face rost. – Lat. venare (=venari).

NÁDĂ ~e f. 1) Hrană folosită pentru ademenirea și prinderea peștelui sau a vânatului; momeală. 2) fig. Lucru care ademenește. ◊ A da de ~ a prinde gust pentru ceva; a se înnădi. 3) Parte înnădită, adăugată la un obiect. [G.-D. nadei; Pl. și năzi] /<bulg. nada

GRĂTÁR, grătare, s. n. 1. Ansamblu de bare metalice paralele ori încrucișate sau placă de tablă găurită, alcătuind un dispozitiv folosit pentru înlesnirea pătrunderii aerului și înlăturarea cenușii în (sau din) instalațiile de ardere, pentru separarea de impurități a unor materii prime, pentru împiedicarea pătrunderii corpurilor străine în instalațiile hidrotehnice, pentru separarea bucăților mari de minereuri după mărime etc. 2. Obiect alcătuit din vergele metalice paralele, prinse într-un cadru (dreptunghiular), sau din aluminiu ondulat, pe care se frige carne, pește, ciuperci etc.; p. ext. friptură astfel preparată. ◊ Loc. adj. La grătar = (despre carne, pește, ciuperci etc.) fript pe grătar (2). 3. Obiect alcătuit din bare de lemn sau de fier paralele, servind drept ștergătoare pentru talpa încălțămintei. 4. Partea de deasupra ieslei, în formă de scară înclinată fixată de-a lungul peretelui, în care se pune fânul. 5. (Tehn.) Grilă (1). – Probabil lat. *gratarium (< *gratis = cratis).

PISÍCĂ ~ci f. 1) Mamifer carnivor de talie mică, foarte sprinten, cu blană netedă, de diferite culori, cu ochi ageri (care văd și în întuneric) și cu ghearele ascuțite, retractile. ◊ ~ domestică specie de pisică care trăiește pe lângă case și se hrănește cu șoareci. ~ sălbatică specie de pisică, mai mare decât cea domestică, cu blana de culoare cenușie întunecată și cu dungi negre transversale, care trăiește prin păduri. ~ca cu clopoței nu prinde șoareci cel care-și dă în vileag intențiile poate rata scopul urmărit. 2) Blană a acestui mamifer. 3): ~-de-mare pește marin veninos, de talie mică, având corp în formă de romb. [G.-D. pisicii] /pis + suf. ~ică

ZBILȚ, zbilțuri, s. n. 1. Laț de sârmă cu care hingherii prind câinii vagabonzi. 2. Unealtă formată dintr-un cârlig fixat de o coadă de lemn, cu care se trag afară din apă peștii mari. – Et. nec.

ZBILȚ ~uri n. 1) Laț de sârmă cu care hingherii prind câinii vagabonzi. 2) Instrument special, care constă dintr-un cârlig sau o plasă fixată la capătul unui băț, folosit la scoaterea peștilor mari din apă. /Orig. nec.

PROȚÁP, proțapuri, s. n. 1. Prăjină groasă de lemn, bifurcată la un capăt, care se fixează la dricul carului și de care se prinde jugul; rudă. 2. Prăjină cu vârful despicat, în care se înfigea în trecut o reclamație prezentată domnitorului, pe deasupra capetelor mulțimii. ◊ Expr. A umbla cu jalba în proțap = a protesta, a reclama; a cere cu insistență ceva. 3. Prăjină despicată la un capăt, cu care se culeg fructele, cu care se prind racii etc. ♦ Fiecare dintre cele două bețe, despicate în formă de furcă și înfipte în pământ, lângă jar, între care se fixează peștele întreg pentru a se frige. 4. Pârghie la moara de vânt sau la fântână. – Din sl. procĕpŭ, bg. procep.

PROȚÁP, proțapuri, s. n. 1. Prăjină groasă de lemn, bifurcată la un capăt, care se fixează la dricul carului și de care se prinde jugul; (reg.) rudă. ◊ Expr. A umbla cu (sau a avea) două proțapuri la car = a fi pregătit pentru orice eventualitate. 2. Prăjină cu vârful despicat, în care se înfigea în trecut o reclamație și care se prezenta domnitorului, pe deasupra capetelor mulțimii. 3. Prăjină despicată la un capăt, cu care se culeg fructele, cu care se prind racii etc. ♦ Fiecare dintre cele două bețe, despicate în formă de furcă și înfipte în pământ, lângă jar, între care se fixează peștele întreg pentru a se frige. ♦ Pârghie la moara de vânt sau la fântână. 4. Căluș. [Pl. și: (rar) proțape] – Bg., sb. procep.

OPRITOÁRE ~óri f. 1) Frână rudimentară pusă la roata unui vehicul cu tracțiune ani-mală. 2) Piesă de harnașament constând dintr-o funie sau curea groasă (mai rar lanț), care se prinde de oiște și servește la încetinirea mersului sau la oprirea unui vehicul tras de cai; popritoare. 3) Plasă cu care se astupă partea în formă de sac a năvodului, ca să nu iasă peștele. [G.-D. opritorii; Sil. o-pri-] /a opri + suf. ~toare

TORPÍLĂ, torpile, s. f. 1. Proiectil submarin prevăzut cu motor propriu și cu încărcătură explozivă, care se lansează împotriva unei nave inamice de pe o navă de luptă, din avion sau de pe coastă. 2. pește marin cu schelet cartilaginos, cu corpul turtit dorsal și ventral, capabil să producă la atingere, descărcări electrice cu care își ucide prada (Torpedo marmorata). 3. (Ieșit din uz; în compusul) Om-torpilă = torpilă (1) condusă la țintă de unul sau doi oameni, care se îndepărtau după ce o prindeau de fundul navei. – Din fr. torpille.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)