Dex de rea credinta

CAZUISTICA s. f. Parte a teologiei scolastice medievale care incerca sa rezolve cazurile de constiinta prin dispute subtile (dar de rea credinta), pentru a ascunde situatii false; p. ext. dibacie (necinstita) in argumentarea unor teze false sau indoielnice. – Fr. casuistique.

MACHIAVELISM s. n. Comportare, actiune vicleana, perfida; perfidie, machiaverlac, rea-credinta. [Pr.: -chi-a-] – Din fr. machiavelisme, it. machiavellismo.

FrauDULOS, -OASA, fraudulosi, -oase, adj. (Despre actiuni) Facut cu inselaciune, bazat pe frauda, pe rea-credinta. [Pr.: fra-u-] – Din fr. frauduleux, lat. fraudulosus.

FrauDA, fraude, s. f. Inselaciune, act de rea-credinta savarsit de cineva, de obicei pentru a realiza un profit material de pe urma drepturilor altuia; hotie. ♦ Suma sustrasa prin inselaciune, prin defraudare. [Pr.: fra-u-] – Din fr. fraude, lat. fraus, fraudis.

SCORNI, scornesc, vb. IV. 1. Tranz. A plasmui, a inventa; a concepe, a crea. 2. Tranz. A lansa (cu rea-credinta) o minciuna, un zvon (pentru a insela); a urzi, a ticlui. 3. Refl. A se isca, a se ivi, a se porni, a se declansa, a se starni, a se dezlantui. 4. Tranz. (Pop.) A face sa se miste din locul unde se afla, sa iasa din adapost; a starni, a urni. [Var.: (reg.) zgorni vb. IV] – Din bg. skorna, ucr. skornjaty.

PREVARICA, prevarichez, vb. I. Intranz. (Livr.) A contraveni prin rea-credinta, abuz, frauda de la indatoririle si obligatiile de serviciu. – Din fr. prevariquer.

DOL, doluri, s. n. (Jur.) Actiune facuta cu rea-credinta, cu viclenie, pentru a determina pe cineva sa incheie un contract nefavorabil sau sa admita o clauza defavorabila intr-un contract. – Din fr. dol, lat. dolus.

DOLOSIV, -A, dolosivi, -e, adj. (Jur.; despre actiuni, contracte etc.) Facut prin inselaciune, cu rea-credinta. – Din fr. dolosif.

SCORNITURA, scornituri, s. f. 1. Afirmatie falsa, de rea-credinta, scorneala, minciuna; zvon 2. (Pop.) Ceea ce plasmuieste, inventeaza, concepe cineva. – Scorni + suf. -tura.

DOL s. (JUR.) viclenie, rea-credinta. (Condamnat pentru ~.)

rea-credinta s. v. dol.

rea-credinta s. f., art. reaua-credinta, g.-d. art. relei-credinte

A RASPLATI ~esc tranz. 1) (datorii, servicii etc.) A intoarce inapoi. 2) (pagube, prejudicii) A plati atat cat costa; a despagubi; a compensa; a repara. 3) (fapte de rea-credinta) A trata cu rasplata cuvenita; a razbuna. /ras- + a plati

A RAZBUNA razbun tranz. (acte de rea-credinta) A trata cu rasplata cuvenita; a rasplati. ~ rusinea indurata. /raz- + bun

FrauDA s.f. Inselatorie, hotie, act de rea-credinta facut cu scopul de a realiza profituri personale. ♦ Suma sustrasa prin inselatorie, prin defraudare. [< fr., it. fraude, cf. lat. fraus].

rea-credinta (rea-) s. f., art. reaua-credinta (dar: reaua sa credinta), g.-d. art. relei-credinte

FrauDA s. f. act de rea-credinta cu scop de profit, prin provocarea unei pagube; hotie. ◊ suma sustrasa. (< fr. fraude, lat. fraus, -dis)

MACHIAVELISM s. n. 1. sistemul politic al lui Machiavelli. 2. (fig.) conduita lipsita de scrupule; rea-credinta, perfidie, viclenie. (< fr. machiavelisme, it. machiavellismo)

ABANDON (‹ fr.) s. n. 1. Faptul de a renunta la ceva, de a parasi ceva sau pe cineva. ♦ A. de familie = infractiune care consta in savirsirea de catre persoana care are obligatia legala de intretinere, fata de cei indreptatiti la aceasta, a uneia din urmatoarele fapte: a) parasirea, alungarea sau lasarea fara ajutor, expunindu-l la suferinte fizice si morale; b) neindeplinirea cu rea-credinta a obligatiei de intretinere prevazuta prin lege; c) neplata cu rea-credinta a pensiei de intretinere stabilita pe cale judecatoreasca. ♦ A. economic = parasirea unor bunuri materiale proprietate particulara, obsteasca sau de stat (ex.: parasirea navelor naufragiate care dupa o anumita perioada intra in proprietatea statului in ale carui ape terit. au fost abandonate). 2. (SPORT) Renuntare a unui concurent de a continua participarea la o proba in care este angajat.

FIDES PUNICA (lat.) credinta punica – Perfidie, rea-credinta. Cartagenezii incalcau sistematic tratatele incheiate cu Roma.

credinta f., pl. e (d. cred). Deplina convingere, opiniune: credinta politica, religioasa. Fidelitate: credinta in Dumnezeu, credinta catre (sau pentru) stapin. Incredere: credinta in Dumnezeu). Paharutu cel dintii pe care-l oferea domnului paharnicu. Om de credinta, om fidel, de incredere. A pastra credinta, a raminea fidel. Buna credinta, sinceritate. rea credinta, (fr. mauvaise foi, lat. mala fides), perfidie. Profesiune de credinta, declaratiune a credintei, a opiniunilor. Simbolu credintei, crezu.

PAGAN ~i m. 1) Persoana care se inchina zeilor sau idolilor; idolatru. 2) (in conceptia credinciosilor crestini) Persoana de alta credinta. 3) Persoana care nu tine nici de o credinta. 4) Om rau la suflet. /<lat. paganus

GENIU¹ s.n. I. 1. Talent, dispozitie naturala, capacitate de creatie exceptionala, rezultat al dezvoltarii maxime a facultatilor umane; persoana care are asemenea calitati. 2. Caracter specific. II. Spirit, demon, fiinta supranaturala (buna sau rea) care in credintele celor vechi veghea asupra soartei unui om. [Pron. -niu, pl. -ii. / < lat. genius, cf. it. genio, fr. genie].

ZODIE, zodii, s. f. 1. Fiecare dintre cele douasprezece constelatii ale zodiacului (1); p. gener. constelatie, planeta. ♦ Interval de timp determinat cand Soarele se afla intr-un astfel de sector. 2. Constelatie corespunzand unei anumite luni a anului in care se naste cineva si avand, dupa unele credinte, o influenta (buna sau rea) asupra destinului acestuia; interval de timp corespunzator; p. ext. destin, ursita. ◊ Expr. (Glumet) A se naste in zodia porcului = a fi foarte norocos, a avea noroc porcesc. A sa naste in zodia ratelor = a fi mereu insetat. A-i da (cuiva) in zodii = a-i prezice cuiva soarta, viitorul dupa pozitia stelelor. 3. (Rar) Ursitoare. – Din ngr. zodhion.

SUPERSTITIE, superstitii, s. f. Prejudecata care decurge din credinta in spirite bune si rele, in farmece si vraji, in semne prevestitoare, in numere fatidice sau in alte ramasite ale animismului si ale magiei; p. ext. practica superstitioasa. – Din fr. superstition, lat. superstitio.

pocitoroi, -oaie, s.m. si f. (reg.; in credintele populare) fiinta imaginara, duh rau care poceste oamenii si animalele; pocitor.

SAMANISM s. n. ansamblu de credinte si practici magice constituind forme de mistica primitiva ale religiei unor populatii din America de Nord, Asia de Nord si insulele Oc. Pacific, prin cultul stramosilor, credinta in spirite bune si rele, in farmece, ritualuri de tamaduire prin dansuri, stari de extaz etc. (< fr. chamanisme)

ZODIE, zodii, s. f. 1. Fiecare dintre cele douasprezece constelatii ale zodiacului (1); p. ext. constelatie, planeta. ♦ Fig. Interval de timp determinat. 2. Constelatie corespunzand unei anumite luni a anului in care se naste cineva si avand, dupa credintele superstitioase, o influenta (buna sau rea) asupra destinului acestuia; p. ext. destin, soarta, ursita. ◊ Expr. A se naste intr-o zodie buna (sau rea, a norocului, norocoasa etc.) = a avea un destin bun (sau rau, norocos etc.). (Glumet) A se naste in zodia porcului = a fi foarte norocos, a avea noroc porcesc. A se naste in zodia ratelor = a fi mereu insetat. A-i da (cuiva) in zodii = a-i prezice (cuiva) soarta. 3. (Rar) Ursitoare. – Ngr. zodion.

POCEALA, poceli, s. f. 1. Uratenie fizica, slutenie. ◊ Expr. (Arg.) A lua la poceala (pe cineva) = a bate foarte tare pe cineva (desfigurandu-l). 2. (Pop.) Boala a oamenilor (care, dupa credintele populare, ar fi provocata de duhuri rele); spec. epilepsie. – Poci + suf. -eala.

POCIT, -A, pociti, -te, adj. 1. (Despre fiinte; adesea substantivat) Diform, slut, desfigurat; (despre lucruri) deformat, stalcit, caraghios; bizar. 2. (In credintele populare) Nefast, funest; p. ext. suparator, rau, cu ghinion. ♦ Expr. A avea gura pocita sau a fi pocit la gura = a prevesti lucruri neplacute, a face pronosticuri nefavorabile; a cobi. – V. poci.

SAMCA f. 1) (in credintele populare) Fiinta care omoara si face rau oamenilor. 2) pop. Boala manifestata prin contractarea involuntara a muschilor. /<ucr. samka

VICLEAN, -A, vicleni, -e, adj. (Adesea substantivat) 1. Care se poarta, vorbeste fara sinceritate, ascunzandu-si adevaratele intentii (reprobabile); fatarnic, ipocrit, perfid; (cu sens atenuat) siret, smecher, istet. 2. (Pop.) rau, crud, neindurator, hain. 3. (Inv.) Care isi calca credinta sau cuvantul; necredincios; tradator. ♦ (Rar) Care nu crede in invataturile religiei crestine; pagan. ♦ (Substantivat, m.) Duh necurat, d**c. [Var.: (inv.) hiclean, -a adj.] – Din magh. hitlen.

DEMON ~i m. 1) (in credinte politeiste din antichitate) Fiinta divina (buna sau rea); spirit; duh. 2) (in crestinism) Fiinta imaginara considerata ca simbol al raului si ca dusman al lui Dumnezeu si al omenirii; diavol: satana. 3) fig. Fiinta cu apucaturi rele; satana. 4) pop. Persoana (mai ales copil) vioaie si sprintena. 5) (in creatiile romanticilor) Personificare a razvratirii si a eroismului. /<ngr. demonas

MICHIDUTA m. pop. 1) (in credinta crestina) Fiinta imaginara considerata drept spirit al raului; dusman principal al lui Dumnezeu; d**c; demon; diavol; satana. 2) fig. Persoana cu apucaturi rele. /Orig. nec.

SAMANISM s. n. Religie animista, primitiva, care are la baza credinta ca slujitorii cultului pot influenta spiritele bune sau rele printr-un ritual special, manifestat prin extaz religios, prin dansuri si prin formule magice, practicata de unele populatii din nordul si centrul Asiei, de diverse triburi de eschimosi si de indieni din America de Nord, din America de Sud, din Indonezia si din Africa. – Din fr. chamanisme.

PARERE s. 1. consideratie, considerent, constatare, idee, observare, observatie, opinie, reflectie, reflexie, remarca. (Cateva ~ asupra ...) 2. opinie, punct de vedere, (inv. si pop.) socotinta, (inv.) proces, socoata. (Care e ~ ta in aceasta problema?) 3. v. conceptie. 4. credinta, idee, judecata, opinie. (Dupa ~ mea ...) 5. v. apreciere. 6. parere de rau v. regret. 7. v. impresie. 8. v. iluzie.

EXORCISM ~e n. (in credintele mistice) Ritual magic care are scopul de a alunga diavolul, duhurile rele. /<fr. exorcisme, lat. exorcismus

MENI, menesc, vb. IV. Tranz. 1. A hotari de mai inainte; a decide, a dispune; a destina, a sorti. ♦ Tranz. si intranz. A exprima o dorinta in favoarea cuiva; a ura². ♦ (In credinte si superstitii) A predestina, a ursi. ◊ (Inv.) A prevesti, a prezice (ceva rau). ◊ Expr. (Intranz.) A meni a bine (sau a rau) = a prezice lucruri favorabile (sau nefavorabile). 2. (In superstitii) A aranja bobii, cartile etc. intr-un anumit fel si a descanta pentru ghicit. ♦ A descanta, a vraji. – Din sl. meniti.

SUPERSTITIE s. f. credinta primitiva, bazata pe ramasite ale animismului si magiei, in spirite bune sau rele, miracole, farmece si vraji, in semne prevestitoare, numere fatidice etc. (< fr. superstition, lat. superstitio)

POCI, pocesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A(-si) schimba in rau infatisarea sau forma; a (se) urati, a (se) stramba, a (se) schimonosi. 2. Tranz. (In credintele populare) A desfigura, a sluti; spec. a deochea. 3. Tranz. (Rar) A meni cuiva ceva rau, a cobi. – Din potca.

ISPITA, ispite, s. f. 1. Ceea ce exercita o mare forta de atractie; indemn (spre rau), ademenire, tentatie, seductie; p. ext. pacat. 2. (Inv.) Incercare, proba la care era supus cineva pentru a i se constata iubirea, rabdarea, credinta etc. 3. (Inv.) Cercetare, examinare, studiu. 4. (Inv.) Experienta. – Din ispiti (derivat regresiv).

PARERE, pareri, s. f. 1. Opinie, punct de vedere; conceptie, idee, credinta. ◊ Expr. A fi de parere = a crede, a socoti, a considera. A(-si) da cu parerea (ori cate o parere) = a opina; a crede, a considera, a aprecia. A fi de aceeasi parere (cu cineva) = a fi de acord (cu cineva). A fi de alta parere = a crede altceva, a nu fi de acord. Parere de bine = bucurie, satisfactie, multumire. Parere de rau = mahnire, cainta, regret, invidie. 2. Iluzie, inchipuire. ◊ Loc. adv. Intr-o parere = intr-o doara; la intamplare. ♦ (Concr.) Aratare, nalucire, vedenie, fantoma. ◊ Expr. O parere de... = o cantitate infima de... – V. parea.