Rezultate din textul definițiilor
GANGAVEALA, gangaveli, s. f. Faptul de a (se) gangavi; defect de vorbire al omului gangav; gangavie, balbaiala. – Gangavi + suf. -eala.

INGHITI, inghit, vb. IV. Tranz. I. A face sa treaca mancarea, bautura etc. in stomac prin faringe si esofag; p. ext. a manca, a devora. ◊ Expr. A inghiti (sau a face sa inghita) hapul (sau un hap, galusca) sau a o inghiti = a suporta (sau a face sa suporte) o neplacere (fara sa cracneasca). A-si inghiti lacrimile (sau plansul) = a-si stapani plansul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) sa inghita (pe cineva) (de bucurie), se spune cand o persoana isi manifesta o mare bucurie, multumire. (Fam.) A inghiti (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai satura privind pe cineva. A nu inghiti pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. a**l. A trage in plamani, a inhala adanc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pamant, apa etc.) A face sa dispara ceva (cuprinzand in sine); a cuprinde, a invalui din toate partile. ◊ Expr. L-a inghitit pamantul = a murit; a disparut. Parca l-a inghitit pamantul, se spune despre cineva sau ceva care a disparut fara urma. ♦ A se imbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede si cu lacomie o carte, un text scris. 3. A rabda, a indura fara riposta o necuviinta, o insulta etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut sa spuna, a se abtine de a spune ceva. – Lat. ingluttire.

A BALBAI balbai tranz. (cuvinte, sunete) A rosti nedeslusit si impiedicat (din cauza unui defect de vorbire, a emotiilor etc.); a gangavi. /cf. lat. balbus

A SE BALBAI ma balbai intranz. A vorbi incurcat si cu greutate, repetand silabele (din cauza unui defect de vorbire, a unor emotii etc.); a se gangavi. /cf. lat. balbus

A INGHITI inghit tranz. 1) (mancaruri, bauturi, medicamente etc.) A face sa treaca din gura in stomac. ◊ A nu ~ pe cineva a nu putea suferi pe cineva. ~ noduri a suporta ceva neplacut fara a putea riposta. A-si ~ lacrimile (sau plansul) a-si stapani plansul. 2) rar A manca in graba; a imbuca. 3) (aer, miresme etc.) A trage in piept; a inhala; a inspira. 4) (despre corpuri poroase) A trage in sine; a suge; a absorbi. 5) (despre ape, desisuri, intuneric etc.) A face sa nu se mai vada, captand in sine. 6) (carti, scrieri etc.) A citi foarte repede si cu mare interes. 7) (vorbe jignitoare) A suporta fara riposta. ◊ ~ galusca a suporta o neplacere fara a cracni. 8) (cuvinte, parti de vorbire, sunete) A omite la pronuntare (din cauza unui defect de vorbire). /<lat. ingluttire

ANGOFRAZIE s. f. defect de vorbire constand in intercalarea unor sunete repetate in fraze. (< fr. angophrasie)

LOGOCLONIE s. f. defect de vorbire constand in repetarea unei silabe la mijlocul sau la finalul unui cuvant. (< fr. logoclonie)

LOGOPATIE s. f. defect de vorbire constand in exprimarea confuza a ideilor; lalopatie. (< fr. logopathie)

GANGAVIE, gangavii, s. f. defect de vorbire al omului gangav; gangaveala. – Gangav + suf. -ie.

LOGOCLONIE, logoclonii, s. f. (Med.) defect al vorbirii constand din repetarea unei silabe la mijlocul sau la finalul unui cuvant. – Din fr. logoclonie.

LOGOPATIE, logopatii, s. f. defect de vorbire care consta in exprimarea neclara, confuza a gandurilor. – Din fr. logopathie.

A SE GANGAVI ma ~esc intranz. A vorbi nedeslusit si greu repetand silabele (din cauza unui defect in vorbire, a unei emotii); a fi gangav; a se balbai. /Din gangav

LOGOPATIE ~i f. defect de vorbire. /<fr. logopathie

LOGOPEDIE f. Ramura a defectologiei care se ocupa cu studiul defectelor de vorbire si al metodelor de inlaturare si de prevenire a acestora. [G.-D. logopediei] /<fr. logopedie

SIGMATISM n. Folosire frecventa a siflantelor (mai ales a sunetului s) in locul altor sunete din cauza unui defect al vorbirii. /<fr. sigmatisme

LOGOPATIE s.f. defect de vorbire care consta in exprimarea incalcita a gandurilor. [Gen. -iei. / < fr. logopathie, cf. gr. logos – vorba, pathos – suferinta].

poleac, -a, poleci, -ce, adj., s.m. si f. (inv. si reg.) 1. polon, polonez, lesesc. 2. (s.f.) limba poloneza. 3. (s.m. si f.) persoana de origine polonez, polon. 4. (s.f.; in forma: polaca) dans de origine poloneza; polca. 5. (s.m. si f.; reg.) persoana care are un defect la vorbire. 6. (s.m. si f.) persoana scoasa din evidenta militara; reformat.

peltic (peltica), adj. – Sisiit, cepeleag. – Mr., megl. peltec. Tc. peltek (Seineanu, II, 288; Lokotsch 1646; Ronzevalle 60), cf. ngr. πελτέϰης, bg. peltek.Der. pelticie, s. f. (defectul omului peltic); peltici, vb. (a vorbi peltic); pelticarie, s. f. (vorbire peltica).

A FARNAI farnai intranz. 1) (despre oameni cu defecte in rostire) A rosti neclar unele sunete nazale; a vorbi pe nas; a fonfai. 2) A face zgomot in timpul respiratiei din cauza nasului infundat. [Sil. -na-i] /Onomat.

2) cint, a -a v. tr. (lat. cantare, frct. d. canere, cantum, a cinta: it. cantare, fr. chanter, pv. sp. pg. cantar. V. accent. Insir cu vocea sau cu un instrument o serie de sunete variate si armonice: a cinta un cintec din gura, din vioara, din flaut, din (sau la) pian; cocosu, privighetoarea cinta. Celebrez, laud: a cinta viata de tara. Spun des, repet: eu destul i-am tot cintat, dar el nu m´a ascultat. Repet prea mult: ce tot cinti pe aici, mai? Zic, spun, glasuiesc: ia vezi ce cinta hirtia ceia! V. intr. Vorbesc par´c´as cinta (ceia ce e un defect. De ex., ca Jidanii): acest orator cinta. V. refl. A fi cintat: acest cintec se cinta in toate partile. Trans. Rar. Ma bocesc.

A FONFAI fonfai intranz. (despre persoane cu defecte in rostire) A fi fonf; a scoate sunete nazale neplacute in timpul vorbirii; a vorbi pe nas; a farnai. /fonf + suf. ~ai

STOMATOLALIE s.f. defect datorita caruia bolnavul nu poate pronunta vocale nazale. [Gen. -iei. / < fr. stomatolalie, cf. gr. stoma – gura, lalein – a vorbi].

IMPERFECT, -A, imperfecti, -te, adj. (Adesea adverbial) Lipsit de perfectiune; cu defecte, cu lipsuri. ◊ Timp imperfect (si substantivat, n.) = timp verbal care apartine modului indicativ si care exprima o actiune din trecut, neterminata in momentul la care se refera vorbirea. – Din lat. imperfectus. Cf. fr. imparfait.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)