Rezultate din textul definițiilor
DEFORMARE ~ari f. 1) v. A DEFORMA si A SE DEFORMA.~ profesionala deprindere capatata prin exercitarea unei profesiuni, folosita abuziv. 2) tehn. Operatie de modificare a formei volumului sau suprafetei unui material. [G.-D. deformarii] /v. a deforma

DEFORMARE, deformari, s. f. Actiunea de a (se) deforma si rezultatul ei; deformatie. ◊ Deformare plastica = procedeu de prelucrare a unui material, bazat pe producerea unor modificari plastice in scopul obtinerii de forme si dimensiuni dorite. Deformare profesionala = folosire mecanica in viata de toate zilele a cunostintelor si a deprinderilor capatate prin exercitarea profesiunii sale. [Var.: diformare s. f.] – V. deforma.

DEFORMATIE s.f. Alterare, stricare a formei naturale sau primitive; deformare. ◊ Deformatie profesionala = apreciere eronata, mecanica, datorita deprinderilor capatate prin exercitarea unei profesiuni. [Gen. -iei, var. deformatiune s.f. / cf. fr. deformation, it. deformazione, lat. deformatio].

DEFORMATIE s. f. 1. deformare. ♦ ~ profesionala = folosire mecanica, in viata de toate zilele, a deprinderilor capatate prin exercitarea unei profesiuni. 2. (tehn.) operatie prin care se obtine o modificare permanenta a formei, volumului, suprafetei unui material. ♦ ~ plastica = prelucrare a unui material prin producerea unor modificari plastice. (< fr. deformation, lat. deformatio)

OBISNUINTA ~e f. 1) Insusire dobandita cu timpul, prin practica, si devenita trasatura caracteristica; obicei; deprindere. ◊ Din ~ in virtutea deprinderii. 2) Pricepere capatata prin repetarea aceleiasi actiuni; deprindere [G.-D. obisnuintei] /a (se) obisnui + suf. ~inta

INSTRUCTIE s. f. 1. Ansamblu de cunostinte, priceperi si deprinderi, predate cuiva sau capatate de cineva, prin care se urmareste insusirea unei culturi generale si a unei specializari profesionale; invatatura; invatamant; instructiune (2). 2. Pregatire a ostasilor in vederea insusirii teoriei si practicii militare. 3. (Jur.) Activitate de cercetare a cauzelor penale. ◊ Judecator de instructie = (in unele tari) magistrat insarcinat cu cercetarea cauzelor penale. – Din fr. instruction.

deprindere, deprinderi, s. f. 1. Faptul de a (se) deprinde. 2. Obisnuinta, obicei. 3. Usurinta capatata de-a lungul timpului intr-o indeletnicire oarecare; pricepere, destoinicie, dexteritate. 4. (Rar) Practica obisnuita intr-o indeletnicire oarecare; exercitiu. – V. deprinde.

deprindere ~i f. 1) Insusire dobandita cu timpul prin practica si devenita trasatura caracteristica; obicei; obisnuinta. 2) Pricepere capatata prin repetarea aceleiasi activitati; obisnuinta. /v. a (se) deprinde

INSTRUCTIE s.f. 1. Invatatura, stiinta capatata in scoli prin invatare, prin studiu organizat; instruire. 2. Pregatire practica a militarilor, totalitatea exercitiilor militare practice facute in vederea deprinderii manuirii armelor. 3. (Jur.) Faza procedurala in desfasurarea proceselor constand in adunarea si cercetarea probelor. [Gen. -iei. / cf. fr. instruction, rus. instruktiia, lat. instructio].



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)