Rezultate din textul definițiilor
INTERPELARE ~ari f. Intrebare adresata in sedinta publica de catre un deputat in parlament unui membru al guvernului, pentru a-i cere explicatii asupra unui fapt. /v. a interpela
EURODEPUTAT s. m. deputat in parlamentul european. (< euro1- + deputat)
ROMAN, Alexandru (1826-1885, n. Auseu, jud. Bihor), ziarist si om politic roman. Acad. (1866), prof. univ. la Budapesta. Unul dintre conducatorii luptei politice a romanilor transilvaneni. deputat in parlamentul ungar. A editat la Budapesta ziarele romanesti „Concordia” (1861-1866) si „Federatiunea” (1868-1876), unde a publicat „Pronunciamentul de la Blaj”, pentru care a fost condamnat la inchisoare de autoritatile ungare.
adunare f., pl. ari. Actiunea de a sau de a se aduna. Reuniune, societate (p. a petrece, a se sfatui s. a.): a vorbi intr' o mare adunare. Obsteasca adunare (rom. corect Adunarea Obsteasca), numele primului parlament romanesc. Adunarea deputatilor, camera. Adunarile legiuitoare, parlamentu. Aritm. Operatiunea pin [!] care mai multe numere de acelasi fel se grupeaza intr' unu singur (se reduc la unu singur). Arm. Semnalu de goarna sau trompeta (in ainte [!] si de darabana) pin [!] care se cheama toti soldatii la un loc. V. claca.
INTERPELARE s.f. 1. Actiunea de a interpela; interpelatie. ♦ Intrebare (adresata de obicei in parlament de catre un deputat unui ministru) prin care se cere o explicatie (referitoare la rezolvarea unei chestiuni, a unor acte etc.). 2. (Rar; la pl.) Intrebari, somatii. [< interpela].
INTERPELARE s. f. intrebare (adresata in parlament de catre un deputat unui ministru) prin care se cere o explicatie referitoare la rezolvarea unei chestiuni; interpelatie. (< interpela)
ADUNAREA deputatILOR, camera inferioara a parlamentului roman, creata prin Constitutia din 1866. Modul de alegere si de functionare a suferit modificari de-a lungul timpului. A fost desfiintata prin decret la 5 sept. 1940. Si-a reluat activitatea in urma alegerilor din 20 mai 1990. V. si parlament.
SENAT, senate, s. n. 1. (In Roma antica) Sfatul batranilor; (sub republica) organul suprem de conducere a statului; (sub imperiu) consiliu consultativ cu rol politic minor. 2. Denumire data camerei superioare a parlamentului care, impreuna cu Camera deputatilor, constituie corpurile legiuitoare in unele tari. 3. (Si in sintagma senat universitar) Organ de conducere a unei institutii de invatamant superior, format din profesori universitari si reprezentanti ai studentilor, prezidat de rector. 4. Loc in care se aduna senatorii. – Din fr. senat, lat. senatus.
absenteism s. f. 1. absenta frecventa si nemotivata dintr-un loc de munca. 2. mod de exploatare a pamantului printr-un intermediar. 3. neparticiparea la alegeri sau la sedinte politice. ◊ ~ parlamentar = practica folosita de deputatii opozitiei constand in neparticiparea la sesiunile parlamentului, pentru intarzierea sau blocarea adoptarii unor legi. (< fr. absenteisme, engl. absenteeism)
ABSENTEISM s. n. 1. Absenta indelungata a detinatorului unei proprietati funciare, pe care o exploateaza printr-un intermediar. 2. Absenteism parlamentar = practica folosita mai ales de deputatii aflati in opozitie, constand in neparticiparea la sesiunile parlamentului, cu scopul de a intarzia sau de a impiedica adoptarea unor legi. – Din fr. absenteisme.
parlament s. n. organ legislativ, eligibil, alcatuit din reprezentanti ai diferitelor partide politice sau din deputati independenti. ◊ cladire unde isi tine sesiunile. (< fr. parlement)
parlament s.n. Organ legislativ, total sau partial eligibil, alcatuit din reprezentanti ai diferitelor partide politice sau din deputati independenti. ♦ Cladire unde isi tine adunarile acest organ. [< fr. parlement, it. parlamento].
INCREDERE s. f. Actiunea de a (se) increde si rezultatul ei; sentiment de siguranta fata de cinstea, buna-credinta sau sinceritate a cuiva; credinta. ◊ Expr. Om (sau persoana) de (mare) incredere = persoana careia i se poate incredinta orice secret, orice misiune. A pune chestiunea de incredere = a cere deputatilor sa-si precizeze in anumite imprejurari, prin vot, atitudinea fata de politica guvernului. A da vot de incredere = a aproba in parlament activitatea sau programul unui guvern. – V. increde.
STATELE GENERALE 1. (In Franta, intre 1302 si 1789), institutie reprezentativa suprema a starilor din care faceau parte deputatii clerului, nobilimii si a starii a treia; erau convocate de catre rege. In 1789 deputatii starii a treia s-au declarat Adunare nationala. 2. (In Tarile de Jos, din 1463), institutie reprezentativa suprema a starilor; in Regatul Olandei nume dat parlamentului bicameral – Staten Generaal -, care exercita puterea legislativa.