Dex din cauză că

ALB, -Ă, albi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Carne albă = carne de pasăre sau de pește. Hârtie (sau coală) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oțel. Rasă albă = unul dintre grupurile de popoare în care este împărțită, convențional, omenirea și care se caracterizează prin culoarea albă-roz a pielii. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. ♦ Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ◊ Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă, din cauză că soarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fără rimă. II. S. m. Denumire dată, după revoluția franceză, contrarevoluționarilor și conservatorilor. III. S. n. 1. Culoare obținută prin suprapunerea luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ◊ Expr. Negru pe alb = asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă (I 1). (Pop.) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb, folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie). Alb de titan = bioxid de titan. IV. S. m. Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1) cu prolificitate și precocitate ridicate, crescute pentru producția de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. S. f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. – Lat. albus.

BĂGÁ, bag, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să intre sau a intra undeva; a (se) introduce, a (se) vârî, a intra². ◊ Expr. (Tranz.) A băga ceva în gură = a mânca. A băga (pe cineva) sub masă = a) a face (pe cineva) să cadă sub masă din cauză că i s-a dat prea mult de băut; b) a învinge (pe cineva) într-o încercare, într-o discuție; a înfunda. A(-și) băga nasul (în ceva sau undeva, în toate, unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca în treburi care nu-l privesc, a interveni inoportun într-o discuție. A băga (ceva) în (sau la) cap = a ține minte un lucru. A băga (cuiva ceva) în (sau la) cap = a) a face (pe cineva) să înțeleagă o problemă, o teorie etc.; b) a face (pe cineva) să creadă un lucru (curios), să fie obsedat de ceva. A(-și) băga mințile în cap = a se cuminți, a reveni la o comportare conformă cu interesele sale. A băga (cuiva) frica în oase sau a băga pe cineva în sperieți (sau în răcori) = a speria rău (pe cineva). A băga (pe cineva) în boală (sau în boale) = a înspăimânta (pe cineva). A băga (pe cineva) în d***i = a necăji, a întărâta (pe cineva). (Fam.) A băga pe cineva în viteză = a face (pe cineva) să lucreze repede, fără răgaz. (Refl.) A se băga în sufletul (sau în ochii, sub pielea) cuiva = a se face cu insistență observat de cineva spre a-i câștiga încrederea, a nu slăbi pe cineva cu dovezile de simpatie, de dragoste (interesată) etc. (Tranz.) A băga de viu în mormânt = a pricinui moartea din cauza unor mari supărări. A o băga pe mânecă = a fi prins cu minciuna, a nu mai ști cum să îndrepte o greșeală, a o sfecli. A băga zâzanie (sau vrajbă, intrigă) (între oameni) = a învrăjbi, a produce discordie. (Arg.) A băga un fitil (sau fitile împotriva cuiva) = a calomnia (pe cineva). 2. Tranz. și refl. A (se) plasa în ceva sau undeva; a (se) angaja. Își bagă toți banii în cărți de specialitate. S-a băgat slujbaș la primărie. S-a băgat slugă. ◊ Expr. (Tranz.) A băga (pe cineva) în pâine = a da (cuiva) o slujbă. (Arg.) A băga (pe cineva) în fabrica de pumni = a lua la bătaie (pe cineva). (Fam.) A băga actele (de căsătorie) = a depune actele cerute pentru căsătorie. 3. (În expr.) (Tranz.) A băga seama (la ceva) = a fi atent, a observa. A băga în seamă (ceva sau pe cineva) = a da atenție (la ceva sau cuiva), a fi curtenitor (cu cineva). A băga de seamă = a avea grijă (de ceva), a fi atent (la ceva). (Refl.) A se băga de seamă = a se observa, a se remarca (ceva). – Et. nec.

HIPERCORÉCT, -Ă, hipercorecți, -te, adj. (Lingv.; despre forme gramaticale, despre cuvinte, grafii etc.) Care este eronat din cauză că i s-a aplicat, prin analogie, o regulă lingvistică valabilă pentru alte situații; care conține o greșeală^{Vezi nota 1} izvorâtă^{Vezi nota 2} din teama de a nu greși. – Din fr. hypercorrect.

INTRANZITÍV, -Ă, intranzitivi, -e, adj., s. n. (Gram.) (Verb) care nu poate fi construit cu un complement direct din cauză că acțiunea lui nu se exercită în mod nemijlocit asupra unui obiect. – Din fr. intransitif, lat. intransitivus.

ÚNDE adv., conj. I. Adv. 1. (Interogativ) În ce loc? în care parte? Unde este? ♦ (Precedat de prep. „de”) De la cine? din ce loc? De unde știți voi? ♦ La ce? la cine? Unde te gândești? ♦ (În loc. adv.) Unde și unde = din loc în loc, ici și colo. ♦ (În expr.) A (nu) avea de unde = a (nu) fi în stare, a (nu) avea posibilitatea să... Ia, dacă ai de unde, se spune pentru a arăta că ceva lipsește, nu se găsește. 2. Deodată, numai ce. 3. (Exprimă o negație) Unde se mai gândeau ele la copilărie? ◊ Expr. De unde (și) până unde? = cum și în ce fel? în ce împrejurări? în ce chip? (Da) de unde! = imposibil! cu neputință! II. Conj. 1. (Introduce o propoziție circumstanțială de loc) În locul în care, încotro. Să se ducă unde știe. ◊ (Cu nuanță temporală) Să-ți dau două mere, unde te oprești să le mănânci? 2. (Introduce o propoziție atributivă) În care. E un punct însă unde drumul nostru se bifurcă. 3. (Introduce o propoziție completivă) Știe unde este parcul. 4. (Pop.; introduce o propoziție circumstanțială de timp) Când, în momentul în care. 5. (Pop.; introduce o propoziție circumstanțială de cauză) Pentru că, din cauză că, deoarece. 6. (Precedat de prep. „de”, introduce o propoziție concesivă) Cu toate că, deși. A adus 10 cărți, de unde făgăduise 12. 7. (Condițional; în expr.) De unde nu = dacă nu, în cazul când. – Lat. unde.

ECLÍPSĂ, eclipse, s. f. 1. Dispariție totală sau parțială a imaginii unui astru, datorită faptului că între Pământ și acest astru se interpune un alt astru sau din cauză că astrul eclipsat se află temporar în conul de umbră al altui astru. 2. Intermitență a luminii unui far sau a unei geamanduri. ♦ Instalație de semnalizare prin semnale Morse, constituită din becuri electrice așezate pe catargul unei nave. 3. Fig. Dispariție, absență (temporară) a cuiva sau a ceva. ♦ Întunecare temporară a cunoștintei; absență. ♦ Scădere a forței creatoare a unei persoane. – Din. fr. éclipse, lat. eclipsis.

PÉNTRU prep. I. (Exprimă un raport cauzal) 1. Din cauza..., din pricina..., datorită... Pentru asta a plecat. ◊ Expr. Nu pentru alta, ci... = nu din altă cauză, dar... 2. (Introduce un complement indirect) Mulțumește pentru buna găzduire. ◊ Expr. Pentru puțin (sau nimic), se spune ca răspuns celui care mulțumește când i s-a făcut un serviciu. Pentru nimic în lume = cu nici un preț, în nici un caz. Pentru (numele lui) Dumnezeu ! exclamație care însoțește o cerere sau o rugăminte sau care exprimă uimirea, indignarea cuiva. II. (Exprimă un raport final) 1. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Cu scopul de..., în scopul.... în vederea... Scrie pentru băni. 2. (Introduce un complement indirect) În interesul..., în (sau spre) folosul..., în favoarea...; în apărarea... Pledează pentru el. ◊ (În construcții eliptice) Cincizeci de voturi pentru și două contra. ♦ Potrivit cu...; în măsură să... Serviciul nu era pentru el. ♦ După. Plânge pentru cel plecat. ♦ (Față) de... Are o grijă deosebită pentru mama lui. 3. (Introduce un atribut) Hârtie și plic pentru o scrisoare. ♦ Cu direcția..., cu destinația... Autobuzul pentru Ploiești. 4. (Intră în compunerea numelor predicative) Acest cadou e pentru tine. 5. (Introduce un complement sau un atribut) Contra, împotriva. Medicament pentru diabet. Ia ceva pentru durerile de cap. III. (Exprimă un raport de relație) Cu privire la..., referitor la..., în legătură cu... S-au schimbat lucrurile pentru el. ♦ Față de..., în raport cu... Pentru unii mumă, pentru alții ciumă. IV. (Exprimă un raport temporal, introducând un complement circumstanțial de timp) Pleacă pentru o clipă. ◊ Expr. Pentru moment = deocamdată. V. (Exprimă un raport de compensație, de echivalență sau de schimb) În schimbul...; în locul..., în loc de... Pentru un palton a dat o rochie. VI. 1. (Urmat de un infinitiv, are valoare de conjuncție, construcția fiind echivalentă, cu o propoziție consecutivă negativă, când regenta e afirmativă, și invers) Subiectul e prea vast pentru a putea fi expus într-o oră. 2. (Formează conjuncții compuse) Pentru ca sau pentru că = fiindcă, deoarece, din cauză că; de vreme ce, întrucât. Pentru ce (sau aceasta, aceea) = deci, așadar, de aceea, drept care, din care cauză. – Din printru.

SIMȚÍ, simt, vb. IV. 1. Tranz. A avea, prin intermediul organelor de simț, senzația sau percepția unui lucru, a unui fapt, a unei calități, a percepe efectul unei e*******i; a prezenta sensibilitate. ♦ Refl. A-și da seama de propria stare fizică. 2. Tranz. A băga de seamă, a prinde de veste, a observa prezența unei ființe sau o acțiune a acesteia, mai mult pe baza unui reflex la o e*******e a simțurilor decât cu ajutorul judecății. ♦ (Despre animale) A adulmeca. 3. Tranz. A-și da seama, a fi conștient, a înțelege, a bănui o acțiune, o situație etc., bazându-se atât pe informații și elemente logice, cât și pe intuiție, instinct sau legături afective cu altă persoană. ♦ Refl. A fi conștient de o însușire, de o dispoziție sau de o stare proprie. ◊ Expr. A se simți în stare (de ceva sau să facă ceva) = a se ști, a se socoti, a se crede capabil (de ceva sau să facă ceva). 4. Refl. A avea, a da dovadă de bun-simț; a fi un om simțit (2). 5. Tranz. A fi cuprins de o stare afectivă, a încerca un sentiment, o emoție etc.; a fi mișcat, impresionat, tulburat de ceva. ◊ Expr. A simți lipsa (cuiva sau a ceva) = a suferi din cauză că cineva sau ceva lipsește. A simți nevoia să... = a dori să... ♦ A avea impresia că..., a încerca sentimentul că... ◊ Expr. (Refl.) A se simți la (sau în) largul lui sau (ca) acasă (la el) = a încerca un sentiment plăcut, a avea impresia că se află într-un mediu familiar, înconjurat de lucruri sau de oameni cunoscuți; a fi familiarizat cu ceva; a nu fi stânjenit sau jenat de nimic; a se simți bine. ♦ Refl. (Înv.) A se resimți de pe urma efectelor produse de un factor extern, de o situație etc. [Prez. ind. și: (reg.) simțesc, simț] – Lat. sentire.

SCĂPÁ, scap, vb. I. 1. Intranz. A se desprinde din...; a se elibera, a se salva (dintr-o cursă, dintr-o strânsoare etc.); a se descătușa. ♦ A se strecura prin..., a străbate. ♦ A ieși cu bine dintr-un necaz, dintr-o încurcătură, dintr-o situație grea; a se feri de..., a evita, a se apăra de... ♦ Intranz. și tranz. A reuși să (se) elibereze de cineva sau de ceva supărător, neplăcut; a (se) descotorosi, a (se) debarasa. ♦ Tranz. A nu mai putea prinde (fiindcă a fugit smulgându-se din mâna cuiva, desprinzându-se din legăturile în care era legat etc.). 2. Tranz. A lăsa un obiect să cadă din mână fără voie (din cauza unei emoții, a neatenției sau din cauză că este prea greu); a da drumul din mână involuntar la ceva. ◊ Expr. A scăpa din mână (pe cineva sau ceva) = a) a pierde de sub control (pe cineva sau ceva); b) a pierde un bun prilej de a face, de a obține ceva. 3. Intranz. (Rar; despre Soare) A coborî spre asfințit; a fi în declin, a trece de... 4. Refl. A spune sau a face ceva fără voie, din greșeală; a nu se putea stăpâni de a spune sau de a face ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A scăpa o vorbă = a face (din imprudență) o indiscreție. 5. Tranz. A pierde un spectacol, o întâlnire, un tren etc.; a nu mai apuca, a nu mai prinde (întârziind), a sosi prea târziu. 6. Tranz. A lăsa neobservat, a pierde din vedere, a nu lua în seamă, a omite. ◊ Expr. A nu scăpa (pe cineva sau ceva) din ochi (sau din vedere) = a ține (pe cineva sau ceva) sub continuă observație. ♦ Intranz. A trece neobservat, neluat în seamă. 7. Intranz. A nu reuși momentan să-și amintească de... 8. Refl. A avea senzația acută de d******e sau de u*****e, a simți imperios nevoia de a ieși afară. – Lat. *excappare.

DEOARECÉ conj. (exprimă raporturi cauzale) Fiindcă; întrucât; pentru că; din cauză că. ~ plouă, vom rămâne pe loc. [Sil. de-oa-] /de + oare + ce

REPETÉNT ~tă (~ți, ~te) și substantival Care repetă o clasă sau un an de studii (din cauză că nu a obținut note de trecere). Elev ~. /<germ. Repetent

ametíst n., pl. e (vgr. améthystos, neîmbătat, d. methyo, mă îmbăt, din cauză că se credea că ametistu împedecă [!] îmbătarea. V. amețesc). Min. Cŭarț violet, bioxid de siliciŭ (Si O₂). Ametist oriental, corindon violet, seschioxid de aluminiŭ (Al₂ O₃), care e o peatră [!] prețioasă.

beladónă f., pl. e (it. bella donna, „femeie frumoasă”, din cauză că’n Italia se scotea din ea o apă de toaletă). Mătrăgună.

atrepsíe f. (gr. medical atrepsía, vgr. áthreptos, nenutrit, d. trépho, nutresc). Med. O boală grea a copiilor de țîță cînd mănîncă mult și tot slăbesc din cauză că li s´a stricat stomahu [!] dîndu-li-se prea devreme hrană solidă. – Pop. boală cînească [!], sócote, sóhote și zălezit.

capríciŭ n. (fr. caprice, d. it. capriccio, care vine d. capra, din cauză că capra are mers neregular [!]). Bizarerie, gust curios, dorință stranie. – Rar -íțiŭ.

cauzál, -ă adj. (lat. causalis). Care arată un raport de la cauză la efect. Gram. cauzativ, vorbind de conjuncțiunile care se întrebuințează ca să arate cauza lucruluĭ de care s´a vorbit, cum sînt: căcĭ, că, fiind-că, din cauză că.

cáuză f., pl. e (lat. causa și caussa, de unde vine și ac-cusare). Principiŭ, ceĭa ce face ca un lucru să fie: Dumnezeŭ e cauza primă. Motiv, subĭect, pricină: a lucra fără cauză. Interes, partid: a apăra cauza inocențeĭ. Proces: a scoate pe cineva din cauză. A face cauză comună cu cineva, a te solidariza cu el. din cauză că, din pricină că, fiind-că: staŭ acasă din cauză că ploŭă, din cauza ploiĭ.

SAN FRANCSICO [sæn frənsískou] 1. Golf al Oc. Pacific, în V S.U.A., legat de apele oceanului prin canalul Golden Gate; 1,8 mii km²; 97 km lungime (de la N la S); 3-20 km lățime; ad. max.: 109 m. În el se varsă fl. Sacramento și San Joaquin. Ins. pr: Angel, Yerba Buena, Alcatraz, Treasure. Traversat de podurile rutiere Golden Gate, în NV (de 1.280 m lungime, situat la 80 m deasupra nivelului apei, deschis traficului la 27 mai 1937), Bay Bridge (care leagă S. f. cu Oakland), lung de 6,95 km, construit în 1936, cu punct de sprijin pe ins. Comorii, și San Mateo, în partea central-sudică a golfului (13,2 km lungime), cu punct de sprijin pe ins. Yerba Buena, dat în folosință la 12 nov. 1936. G. S. f. a fost descoperit în 1542 de exploratorul portughez Juan Rodriguez Cabrillo. În 1579 în acest g. a acostat Sir Francis Drake, iar în 1769 a fost vizitat de exploratorul spaniol Don Gaspar de Portolá. 2. Oraș în V S.U.A. (California), situat în pen. San Mateo, pe țărmul golfului omonim, pe falia San Andreas, extins pe 40 de dealuri (Davidson, 280 m, Nob, Russian Hill ș.a.); 776,8 mii loc. (2000). Împreună cu orașele Oakland, San Jose, Berkeley, San Mateo, Palo Alto, Richmond și Almeida formează o conurbație de 6,2 mil. loc. (1999), cu numeroși imigranți din Asia (chinezi – cea mai mare comunitate din S.U.A. -, japonezi, filipinezi, coreeni, thailandezi, vietnamezi, laoțieni ș.a.). Nod de comunicații. Port. Aeroport (la 11 km S de oraș). Punct terminus al căii ferate transcontinentale. Important centru comercial, financiar (sediul lui Bank of America), ind., cultural și turistic. Constr. navale, de rachete, avioane, mașini-unelte, aparataj electronic și electrotehnic, de computere ș.a. Ind. metalurgică, de prelucr. și chimizare a petrolului, chimică (mase plastice, produse din cauciuc), hârtiei, poligrafică, textilă, a conf. (blue jeans produși de renumita firmă Levi Strauss & Co.) și alim. Rafinărie de petrol. Exportă cereale, legume, petrol, produse chimice și ind. Universitatea San Francisco (1855), Universitatea de Stat (1899), Universitatea Golden Gate (1901), Conservator (1917), Orchestră simfonică ((1911), Academia de Științe ale Californiei, Muzeu de artă modernă, Galerie de artă, teatre. Parcurile Golden Gate (400 ha), Hyatt ș.a. Pe ins. Alcatraz din G. San Francisco se află penitenciarul Alcatraz, una dintre cele mai bine păzite închisori din lume, astăzi muzeu. Simbolul orașului S. f. este tramvaiul tras pe cablu (din 1873), inițial tras de cai, cu trei linii (16 km lungime). Orașul S. f. este afectat de frecvente cutremure, din cauză că se află pe falia activă San Andreas, cele mai distrugătoare fiind cele din anii 1868, 1898, 1900, 18 apr. 1906 (acesta însoțit și de puternice incendii, în urma cărora orașul a fost distrus aproape în întregime) și din 17 oct. 1989 (7,1 grade pe scara Richter). Monumente: clădirea Primăriei (1935) de 94 m înălțime, Pagoda păcii, Turnul pompierilor. Tunel subacvatic cu șosea între S. f. și Oakland (5,6 km lungime), cel mai lung tunel de acest fel din America de Nord. Acvarium. Planetarium „Morrison”. Grădină botanică. În 1595, exploratorul portughez Sebastian Rodriguez Cermeño a pătruns în G. San Francisco, ajungând până în zona actualului oraș, numit locul respectiv Puerto de San Francisco. În 1769, expediția spaniolă condusă de Don Gaspar de Portolá a redescoperit locul unde se află orașul și l-a revendicat în numele Spaniei. În 1776, misionarii franciscani din expediția spaniolă a lui Juan Bautista de Anza au întemeiat așezarea cu numele Yerba Buena. A aparținut statului mexican (1821-1846). Ocupat de forțele americane ale S.U.A. (în 1846), a cunoscut o rapidă dezvoltare o dată cu descoperirea de aur în ținuturile învecinate. În 1869 a devenit punct terminus al primei căi ferate transcontinentale americane. Din 1848 are actualul nume. ◊ Conferința de la ~, conferință internațională (25 apr.-26 iun. 1945) cu participarea a 51 de țări la care a fost adoptată Carta Organizației Națiunilor Unite. ◊ Tratatul de pace de la ~, trata separat de pace cu Japonia (8 sept. 1951) la Conferința de la S. f. de către 49 de state. ◊ Pactul de securitate americano-japonez (8 sept. 1951) de la ~, care prevede staționarea, pe timp nedeterminat, a trupelor americane pe terit. Japoniei.

CĂUZÁȘ, căuzași, s. m. (Înv.) Partizan al unei cauze (secrete); conspirator, revoluționar. ♦ (În Țara Românească) Participant la revoluția de la 1848. [Pr.: că-u-] – cauză + suf. -aș.

OCAZIONALÍSM s. n. Doctrină teologică care consideră că singura cauză reală a modificărilor corporale și sufletești este voința divinității. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionnalisme.

CĂUZÁȘ ~i m. (în trecut, în Țara Românească) Nume dat participanților la Revoluția de la 1848. [Sil. că-u-] /cauză + suf. ~aș

MALTHUSIANÍSM s.n. Teorie reacționară care susține teza falsă că, în timp ce mijloacele de existență nu pot spori decât în progresie aritmetică, populația crește în proporție geometrică și că deci cauzele mizeriei maselor exploatate ar fi de ordin natural și biologic, nu social. [Pron. -si-a-. / < fr. malthusianisme, cf. Malthus, teolog și economist englez].

atracțiúne f. (lat. attráctio, -ónis. V. tracțiune). Fiz. Puterea în virtutea căreĭa corpurile și părțile aceluĭașĭ corp se atrag reciproc. – Și atrácție. – Toate corpurile naturiĭ se atrag mutual în raport direct cu volumu și invers cu pătratu distanțelor; asta e atracțiunea planetară, o mare lege pe care Newton a demonstrat-o și care e cel maĭ frumos titlu de glorie al săŭ. Pintr´însa [!] a explicat mișcarea planetelor, întoarcerea cometelor, fluxu și refluxu măriĭ, turtirea polilor ș. a. Dacă aceste corpurĭ nu cad unele peste altele, cauza e că-s dotate´n acelașĭ timp cu o forță de impulsiune care neutralizează puterea atractivă; mișcarea circulară e rezultatu combinațiuniĭ acestor doŭă forțe. Se numește forță de coeziune saŭ atracțiune moleculară aceĭa care se exercită între părțile aceluĭașĭ corp pin [!] contactu imediat.

CLASÁ, clasez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a împărți, a rândui ceva (după caractere distinctive) pe clase sau categorii. ♦ A face o triere; a tria. ♦ Refl. A obține un anumit loc în clasamentul unei clase, la un concurs etc. 2. A înceta un proces penal când se constată că există o cauză legală care împiedică pornirea sau continuarea lui. ♦ A scoate din uz (cu forme legale) un material care nu mai poate fi folosit din cauza degradării, a învechirii. – Din fr. classer.

A LUCÍ pers. 3 ~éște intranz. 1) (despre surse de lumină, corpuri) A răspândi lumină; a arde; a lumina. 2) A avea luciu, reflectând emanația unei surse de lumină. 3) fig. (despre lucruri) A părea că luminează (din cauza curățeniei); a sclipi; a străluci. 4) fig. (despre ochi) A avea o strălucire deosebită (din cauza unei emoții puternice); a scânteia; a sclipi. 5) fig. (despre idei, gânduri) A apărea pentru scurt timp în minte. /<lat. lucire

A SCLIPÍ ~ésc intranz. 1) (despre aștri și despre alte surse de lumină) A se vedea luminând. 2) (despre lucruri) A luci, reflectând emanația unei surse de lumină; a scânteia. Nisipul sclipea. 3) (despre lucruri) A părea că luminează (din cauza curățeniei); a străluci; a luci. Mobila ~ește. 4) fig. (despre ochi) A avea o strălucire deosebită (din cauza unei emoții puternice); a sticli; a scânteia; a luci. /v. a clipi

A STRĂLÚCI ~ésc intranz. 1) (despre aștri și despre alte surse de lumină) A luci foarte puternic; a răspândi o lumină vie. 2) (despre lucruri) A reflecta o lumină puternică (venită de la alte corpuri). Podgoriile strălucesc la soare. 3) (despre lucruri) A părea că luminează (din cauza curățeniei); a sclipi; a luci. 4) fig. (despre oameni) A produce impresie deosebită (prin calități sau fapte excepționale). /stră- + a luci

ALCOÓLIC² ~că (~ci, ~ce) 1) Care conține alcool; spirtos. Băuturi ~ce. 2) Care este cauzat de alcool. Intoxicație ~că. Delir ~. /<fr. alcoolique

APOSIOPÉZĂ s.f. (Liv.) Reticență; întrerupere a vorbirii. ♦ Figură de stil constând în întreruperea unei propoziții sau fraze din cauza grabei ori pentru că interlocutorul poate înțelege singur ce ar mai urma să fie spus. [Pron. -si-o-. / < fr. aposiopèse, it. aposiopesi, cf. gr. aposiopesis < aposiopao – încetez să vorbesc].

APOSIOPÉZĂ s. f. 1. reticență; întrerupere a vorbirii. 2. figură de stil constând în întreruperea unei propoziții sau fraze din cauza grabei, ori pentru că interlocutorul poate înțelege singur ce ar mai urma să se spună. (< fr. aposiopèse, gr. aposiopesis)

BOUCHARD [bușár], Charles Jacques (1837-1915), fiziolog francez. Prof. univ. la Paris. A descoperit că insuficiența musculaturii stomacului este cauza dilatării lui (boala B.); a stabilit raportul dintre cantitatea de u***ă și cea totală a substanțelor solide din ea (coeficientul B.). M. de onoare al Acad. Române (1911).

vîrcă (-ci), s. f. – 1. Cucui, umflătură. – 2. Nervură, dungă. Sb. vrka „cucui”. Considerat drept cuvînt autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 9) obscur sau necunoscut (Tiktin; Philippide, II, 741) sau legat de sl. vrŭvĭ „coardă” (Cihac, II, 457), bg. vrăvko „coardă” (Conev 65), fără să se ia în considerație că sensul 2 este secundar și din cauza lipsei primului sens din dicționare, deși este certificat de numeroase dovezi: cf. (țînțarii) i-au scos vîrci preste tot trupul (Dosoftei); vîrci de nouri (Iorga).

că conj. (lat. quŏd, că [neutru pronumeluĭ qui, care], de unde vine și it. che, pv. fr. cat. sp. pg. que. V. adică). 1) Leagă prop. secundară de cea principală după verbele care arată o declarațiune, o simțire saŭ o stare a sufletuluĭ: cred că este Dumnezeŭ, văd că vine, mă bucur că vine. (La inversiune, se pune virgulă: că e așa, știŭ. Se zice și cum că, ceĭa ce e greoĭ). 2) Arată efectu ca și în cît: a ploŭat așa de mult, că (maĭ elegant și maĭ limpede: în cît) s´a revărsat rîu. 3) Arată cauza ca și căcĭ: ĭartă-mă, că nu maĭ fac. (Locuțiunea pop. dacă dor nu mă tem se exprimă maĭ obișnuit și maĭ lămurit pin [!] că dor nu mă tem). – Feriți-vă de a zice (după fr.) e prima oară că și acuma că îld. e prima oară cînd și acuma cînd.

cắcĭ, vechĭ cắce. ĭar azĭ, în vorbă, că conj. (lat. quod quĭd). Arată: 1) cauza: Nu te amesteca în tărîță, că te mănîncă porciĭ (Prov.). 2) L. V. = „fiind-că, pentru că”: nu căcĭ nu vrea, ci căcĭ nu poate. Și pentru căcĭ, cum se aude și azĭ. 3) L. V. = că (relativ): fură pîrîțĭ căce sînt creștinĭ (Dos.). Numaĭ căcĭ, numaĭ că, afară de faptu că. 4) Adv. „De ce”: căce (saŭ că ce?) ațĭ îngropat? (Dos.). Pentru căcĭ, de ce? – Azĭ (exclamativ) = „ah, cum”: Of, căcĭ nu maĭ tace, căcĭ n´am banĭ! (Munt.).

VICTRIX CAUSA DIIS PLACUIT SED VICTA CATONI (lat.) zeii au ținut cu învingătorul, sar Cato cu cel învins – Lucan, „Pharsalia”, I, 128. În lupta dintre Cezar și Pompei, numai Cato cel Tânăr a rămas până la sfârșit de partea învinsului Pompei. Elogiu celui care apără consecvent o cauză, chiar dacă își dă seama că e pierdută.

CRIPTOGENÉTIC ~că (~ci, ~ce) (despre boli) Care are cauze nedeterminate. /<fr. cryptogénétique

OWENÍSM s.n. Doctrină socială a lui Robert Owen, care vedea principala cauză a răului social în ignoranța oamenilor, socotind că societatea socialistă va lua naștere ca urmare a cunoașterii adevărului, și nu a luptei de clasă împotriva capitalismului. [Pron. o-ue-nism. / < fr. owénisme, cf. Owen – socialist utopic englez].

IMANÉNT, -Ă, imanenți, -te, adj. 1. Care este propriu naturii obiectului, care acționează din interiorul obiectului, condiționat de esența obiectului; intrinsec. 2. (În concepția idealistă despre lume) Care există și acționează prin sine însuși, nedeterminat de o cauză din afară. ◊ Filozofia (sau școala) imanentă = filozofie care afirmă că existența, realitatea reprezintă conținutul conștiinței. – Din fr. immanent, lat. immanens, -ntis.

ȘOMÁJ s. n. Fenomen economic cauzat de crizele sau recesiunile economice, care constă în aceea că o parte dintre salariați rămân fără lucru, ca urmare a decalajului dintre cererea și oferta de forță de muncă; situația aceluia care nu se poate angaja din cauza imposibilității de a găsi un loc de muncă. – Din fr. chômage.

DEOARECÉ conj. (Indică un raport de cauză între o propoziție regentă și una subordonată) Fiindcă, pentru că, de vreme ce. [Pr.: de-oa-] – De⁴ + oare + ce.

DISCULPÁ, discúlp, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) dezvinovăți. ♦ Tranz. A recunoaște că un acuzat nu este vinovat (și a-l scoate din cauză). – Din fr. disculper.

DEFETÍSM s.n. 1. Atitudine de defetist; opinie, părere, atitudine a celui care (afectează că) nu crede în reușita unei acțiuni sau în justețea unei cauze, pe care o consideră pierdută. 2. Infracțiune constând în lansarea și răspândirea în timp de război a unor zvonuri sau informații false, exagerate sau tendențioase cu privire la situația politică, economică și socială a țării. [< fr. défaitisme].

BERKELEÍSM s.n. Sistem filozofic antiștiințific, care susține că însușirile lucrurilor și înseși lucrurile nu sunt decât senzații ale omului, cauza acestor senzații fiind Dumnezeu. [Pron. ber-clism. / < fr. berkeleysme, cf. Berkeley – filozof idealist englez].

PRÍCINĂ ~i f. 1) Fenomen care provoacă sau care determină apariția efectului; cauză; motiv; temei. Care-i ~a? ◊ Fără (nici o) ~ nemotivat; fără îndreptățire. Din ~ că fiindcă; pentru că; deoarece. Din ~a din vina. 2) Motiv al unei acțiuni, manifestări sau stări; temei. A stabili ~a. ◊ A căuta (cuiva) ~ a căuta motiv de ceartă cu cineva. A găsi (cuiva) ~ a găsi cuiva motiv de ceartă. 3) înv. Acțiune judecătorească; proces. ◊ A (nu) se pune de ~ a) a (nu) se opune; a (nu) se împotrivi; b) a (nu) intra în conflict cu cineva. 4) Situație neplăcută; necaz. 5) înv. Afacere care necesită rezolvare; treabă; chestiune; problemă. ◊ Cel (cea) cu ~a cel (cea) despre care este vorba. [G.-D. pricinii] /<bulg. prițina

APĂRÁ, ápăr, vb. I. Tranz. 1. A interveni în ajutorul cuiva sau a ceva pentru a-l susține împotriva unei acțiuni ostile. ♦ A păzi un teritoriu, un oraș etc.; a menține o poziție prin luptă. ♦ Refl. A se împotrivi unui atac, unei acțiuni ostile. 2. A pune la adăpost de o primejdie, de frig etc.; a feri, a ocroti. 3. A susține pe cineva sau ceva, respingând obiecțiile aduse; a pleda cauza cuiva înaintea justiției. ♦ Refl. A aduce în sprijinul său argumentele necesare spre a dovedi că este pe nedrept învinuit. – Lat. aparare „a pregăti, a dispune”.

DETERMINÍSM s.n. (Fil.) Teorie care susține universalitatea principiului cauzalității, teza că toate fenomenele naturii, societății și gândirii se nasc și se dezvoltă în virtutea unor cauze, mișcarea lor fiind guvernată de legi obiective. [< fr. déterminisme].

LAMARCKÍSM (‹ fr.; {s} n. pr. Lamarck) s. n. (BIOL.) Teorie formulată de J.-B. Lamarck, în 1809, în lucrarea „Filozofia zoologică”, conform căreia plantele și animalele se schimbă în permanență, devenind tot mai complicate ca organizare, datorită acțiunii factorilor mediului ambiant și a tendinței interne, proprie tuturor organismelor vii, de perfecționare. Susținând că principiile evoluției sunt o lege generală pentru natura vie, Lamarck n-a descoperit adevăratele cauze ale dezvoltării evoluționiste. Legile de bază ale l. au avut un rol important, influențând ulterior elaborarea teoriei evoluționiste a lui Darwin.

BEZMÉTIC ~că (~ci, ~ce) și adverbial Care și-a pierdut temporar capacitatea de a judeca limpede (din cauza fricii, a unei mari neplăceri, a somnului etc.); lipsit de rațiune (pentru un scurt timp); zăpăcit; buimac; năuc. A umbla ~. ◊ Stup ~ stup fără matcă. /<ucr. bezmatok

BUIMÁC ~că (~ci, ~ce) (despre persoane) Care și-a pierdut temporar capacitatea de a judeca limpede (din cauza somnului, băuturii, fricii etc.); năuc; zăpăcit; bezmetic. [Sil. bui-mac] /Orig. nec.

MĂR² mére n. Fruct al mărului. Mere văratice. Mere tomnatice. ◊ A bate ~ (pe cineva) a bate foarte tare (pe cineva). ~ul lui Adam nodul gâtului. ~ul discordiei cauza neînțelegerii. Din afară ~ frumos și-năuntru găunos se spune pentru a atrage atenția asupra faptului, că aparențele pot fi înșelătoare. /<lat. melum

scálă s. f. – Febră aftoasă. Origine necunoscută. Legătură cu sl. skala „așchie” (Cihac, II, 329), nu este probabilă. Această boală care provine din cauza murdăriei, ar putea să-și lege numele întru cîtva de lat. squalidus „murdar”, mai ales că denumirea ei nu pare să fie moștenită.

HIDÁTIC ~că (~ci, ~ce): Chist ~ tumoare benignă cu un conținut lichid, care se formează în unele organe din cauza dezvoltării larvelor de tenie. /<fr. hydatique

AD IMPOSIBILIUM NULLA EST OBLIGATIO (lat.) pentru imposibil nu există nicio obligație – Adagiu exprimând ideea că debitorul este exonerat de o obligație în cazul în care aceasta nu poate fi executată din cauze neimputabile lui.

ZGÁIBĂ, zgáibe, s. f. ~ 4. (Cuvânt de ocară) D**c. (din lat. scăbĕre = a se scărpina, cf. alb. zgebë = râie, it. scabbia = râie; în privința formei, cf. habeat > aibă; etimonul lat. nu a fost acceptat din cauza dificultății semantice, dacă se pleacă de la sensul de râie propriu lui scabies; dar se poate presupune că etimonul lat. păstra de asemenea înțelesul său etimologic, de mâncărime, ceea ce provoacă scărpinatul, sens ce corespunde cuv. rom.)

EXTRINSÉC ~că (~ci, ~ce) Care nu aparține esenței unui lucru; străin de natura unui lucru sau a unui fenomen. Cauze ~ce. /<fr. extrinseque, lat. extrinsecus

NĂÚC ~că (~ci, ~ce) și substantival 1) Care nu poate judeca limpede, fiind într-o stare de tulburare temporară (din cauza fricii, somnului, băuturii etc.); buimac; zăpăcit; bezmetic. 2) (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădește lipsă de inteligență; prost; neghiob; tâmp; tont; nătărău; nătâng; netot; nerod; stupid. /<sl. neuku

NÚMAI ll adv. 1) (atribuie celor spuse re-stricție sau exclusivitate) Nu mai mult de; nimeni altul decât; nimic altceva decât; nu în alt mod decât; nu în alt timp decât; nu în alt loc decât; nu din altă cauză decât; nu în alt scop decât; doar; exclusiv. Poate ~ atâta. Acesta este ~ începutul. ◊ Nu ~ (că) a) pe lângă; afară de; b) mai mult decât. ~ așa (sau așa ~) a) de mântuială; b) fără a se adânci; c) fără nici un rost; fără scop; fără motiv; d) fără a urmări un folos personal; pe degeaba; e) nu altfel; f) printre altele; în treacăt. 2) (exprimă modalitatea unei acțiuni) Gata să; cât pe ce. Era ~ să plece. ◊ ~ bun (sau ~ bine) așa cum trebuie; potrivit. 3) (accentuează conținutul celor spuse) ~ de ar vrea. 4) Abia. ~ a intrat și s-a pus pe lucru. 5) În întregime. Pomii sunt ~ floare. /<lat. non magis

ACÉSTA, ACEÁSTA, aceștia, acestea, pron. dem., adj. dem. (postpus) 1. Pron. dem. (Indică pe cineva sau ceva relativ apropiat de subiectul vorbitor) Ce e aceasta? ◊ Loc. adv. Pentru aceasta = din această cauză, de aceea. (În) afară de (sau pe lângă) aceasta = în plus. Cu toate acestea = totuși. 2. Adj. dem. (postpus) (Arată că ființa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află aproape, în spațiu sau timp, de vorbitor) Dealul acesta. Casa aceasta. [Gen.-dat. sg.: acestuia, acesteia, gen.-dat. pl.: acestora] – Lat. *ecce-istu, ecce-ista.

SIMPTOMÁTIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de simptome; propriu simptomelor. ◊ Tratament ~ tratament care combate numai simptomele unei boli fără a înlătura cauzele care o provoacă. 2) fig. Care relevă o anumită stare de lucruri. [Sil. simp-to-] /<ngr. simptomatikós, lat. symtomaticus, fr. symptomatique

RUPT², -Ă, rupți, -te, adj., s.f. I. Adj. 1. ~ , găurit (prin întrebuințare). ♦ Cu carnea trupului sfâșiată; rănit. ♦ Fig. (Despre oameni, urmat de determinări introduse prin prep. de, arătând cauza) Zdrobit, copleșit, sleit. 2. Lipsit de continuitate, ~ Lanț rupt. ♦ Expr. (Reg.) Rupt-ales = precizat, accentuat. Iar eu vă zic rupt-ales că așa fără nici o rânduială Nu putem nici până dimineață Rămânea. ~ 3. ~; smuls, v. cules. Floare ruptă. ♦ Expr. Bucățică ruptă = v. bucățică. 4. ~ , îndepărtat; care a pierdut legătura cu....

SMIORCĂÍ, smiorcăi, smiórcăi, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Intranz. A trage (în mod repetat) aerul pe nas (din cauza plânsului, a unui tic nervos etc.), producând un zgomot caracteristic. 2. Intranz. și refl. A plânge (alintat și prefăcut) sau a se preface că plânge; a scânci. – Cf. smârcâi.

cărîie (-îi), s. f. – Urmă lăsată pe trup de sudoare și murdărie, jeg. Lat. *carōnia, cf. it. carogna, fr. charogne, sp. carroña (REW 1707), toate su sensul primitiv de „cadavru”. Pe lîngă un sens secundar natural, de „puturos” (cf. port. carronho, valenc. carronya și v. engad. karuoñ „leneș”, cu aceeași evoluție a rom. „puturos”), se pare că a existat de asemenea o confuzie cu ideea de „rîie”, al cărei cuvînt este aproape identic, cf. sp. carroñar „a cauza rîia”. Întrucît sp. roña înseamnă firesc și rîie și „jeg”, semantismul nu oferă nici o dificultate pentru rezultatul rom.

MOTÍV, motive, s. n. I. cauza, rațiunea, pricina unei acțiuni; imboldul care împinge la o acțiune sau care determină o acțiune; mobil. ◊ Loc. adv. Fără motiv = nejustificat. ◊ Loc. conj. Pentru motivul că... = fiindcă, deoarece. ♦ Pretext. ◊ Loc. conj. Pe motiv că... = pretextând că..., aducând argumentul că... ◊ Expr. A da cuiva motiv să... = a provoca pe cineva să..., a da cuiva pretext să... II. 1. Cel mai mic element constitutiv al unei piese muzicale, din dezvoltarea căruia ia naștere tema muzicală; temă, melodie, intonație. 2. Element pictural sau sculptural fundamental, folosit într-o compoziție decorativă sau arhitecturală. 3. Idee fundamentală sau temă principală a unei opere literare. – Din fr. motif, it. motivo, germ. Motiv.

léurdă s. f. – Varietate de usturoi sălbatic (Allium ursinum). Origine necunoscută. S-a încercat explicarea acestui cuvînt prin intermediul alb. hudërë „usturoi” (Cihac, II, 718; Philippide, II, 719; Rosetti, II, 118); dar această ipoteză pare insuficientă. După Diculescu, Elementele, 434, dintr-un gr. *λεβυρήδης cu suf. -ida; după Scriban, în legătură cu lat. luridus. Der. par să arate că sensul primar nu este cel de „usturoi”, ci cel de „pădure mlăștinoasă”, cum sînt cele în care crește în mod spontan această plantă; din această cauză e posibil să ne gîndim la o origine expresivă: leurdă ar putea fi o var. a lui leopă, leoarbă, leoarcă, cu sensul de „loc unde bolborosește”. – Der. leurdeasă, s. f. (pădure); leurdar, s. m. (tîlhar). – Din rom. provine rut. levurda.

SUSȚÍNE vb. 1. a (se) propti, a (se) rezema, a (se) sprijini, (reg.) a (se) popri, a (se) prijini. (Un stâlp ~ poarta.) 2. a purta, a sprijini, a ține. (Vom merge cât ne-or ~ picioarele.) 3. v. ajuta. 4. v. întreține. 5. a ajuta, a servi, a sluji, a sprijini. (A ~ cauza revoluției.) 6. v. pleda. 7. a sprijini. (A ~ propunerea făcută.) 8. v. patrona. 9. v. însufleți. 10. a afirma, a declara, a pretinde, a spune, a zice, (grecism înv.) a pretenderisi. (~ că marfa e de bună calitate.) 11. v. arăta. 12. a spune. (Ce ~ savantul în această carte?) 13. v. demonstra. 14. v. confirma. 15. v. desfășura. 16. v. da.

CAZ, cazuri, s. n. I. 1. Împrejurare, circumstanță, situație. În acest caz. În tot cazul. ◊ Caz de forță majoră = situație în care cineva nu poate proceda cum ar vrea, din cauza unor împrejurări mai puternice decât voința sa. Caz de conștiință = împrejurare în care cineva ezită între sentimentul datoriei și un interes propriu. ◊ Expr. A admite cazul că... = a presupune că... A face caz de ceva = a acorda prea multă importanță unui lucru. A face caz de cineva = a scoate în evidență în mod exagerat meritele cuiva. 2. Întâmplare, eveniment; accident. Un caz banal. 3. (Urmat de determinări) Îmbolnăvire, boală. Două cazuri de scarlatină. II. Fiecare dintre formele prin care se exprimă diferitele funcțiuni sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui și numeralului. – Lat. lit. casus (fr. cas).

crăp, a -á v. intr. (vrom. crep, d. lat. crepo, -áre, part. crépitus, pop. crepátus, a pîrli; it. crepare, pv. crebar, fr. crever, sp. pg. quebrar). Explodez, mă sparg, plesnesc, mă deschid (de căldură, de uscăcĭune, de ger, din cauza uneĭ loviturĭ). Fam. Mor de multă sforțare, de un anevrizm [!]: calu a crăpat de fugă, el a mîncat pîn´a crăpat. A crăpa de necaz, a fi foarte furios că nu te poțĭ răzbuna. V. tr. Fac să explodeze orĭ să se spargă (o ghĭulea, o peatră [!]). Deschid puțin: a crăpa ușa. Despic (Munt.): a crăpa lemne. V. refl. Se crapă de ziŭă, se luminează de ziŭă, apare crepusculu. – Vechĭ și azĭ în Trans. pe alocurea crep, crepĭ, creapă, să crepe, crepat, în Munt. crap, crapĭ, crapă, să crape, crăpat. Cp. cu răbd.

cálcul n., pl. e (lat. cálculus, petricică, d. calx, calce 2, fiind-că în vechime se calcula cu petricele). Socoteală cu numere. Chibzuĭală, combinațiunĭ, măsurĭ p. succesu uneĭ afacerĭ. S. m. Med. Petricică care se formează în beșica u*****ă, în rinichĭ și´n fiere și cauzează o boală numită și peatră: a avea calculĭ, a suferi de calculĭ.

CIÚDĂ f. 1) Sentiment puternic de insatisfacție cauzat de o perspectivă ratată. A fierbe de ~. 2) Pornire ascunsă (împotriva cuiva); necaz. A avea ~ pe cineva. ◊ În ~a cuiva a) cu intenția de a provoca supărare cuiva; b) nesocotind voința cuiva, înfruntând pe cineva. În ~a faptului că cu toate că; măcar că; deși. 3) Sentiment de nemulțumire egoistă provocat de situația în societate sau de calitățile cuiva; pizmă; invidie. [G.-D. ciudei; Sil. ciu-dă] /<sl. țudo

REÁCȚIE s.f. 1. Faptul de a reacționa; atitudine, manifestare ca răspuns la ceva. 2. Răspuns nemijlocit al materiei vii la acțiunea unui e******t. 3. Transformarea uneia sau a mai multor substanțe chimice cu ajutorul unor agenți externi sau al altor substanțe chimice. 4. Efect egal și de sens contrar, opus cauzei care produce o acțiune. ♦ Reacție nucleară = ansamblu de fenomene prin care un nucleu atomic ciocnit de o particulă grea sau de un foton suferă o schimbare a structurii sale. ◊ Reacție în lanț = proces care se poate reînnoi prin el însuși pentru că o parte a produsului e întotdeauna în stare a reimpulsiona reacția. [Gen. -iei, var. reacțiune (3) s.f. [în DN]. / cf. fr. réaction, germ. Reaktion, rus. reakțiia].

bîrzói (-oáie), adj. – Ridicat, îmbîrligat; se spune exclusiv despre coada unor animale, cum sînt cîinele, capra, calul etc. Sl. bŭrzŭ „rapid” (› sb. brz, bg. brăz; cf. Berneker 108), în parte contaminat de mag. borzolni (› rom. burzului). În afară de influența acestui ultim cuvînt, schimbarea semantică a lui bîrzoi se explică printr-o confuzie între cauză și efect, căci animalele care aleargă o fac de obicei cu coada ridicată. Der. bîrzeică, s. f. (sanie); bîrzoi, vb. (a-și pierde cumpătul, a-și ieși din fire; a se zbîrli, a se speria); bîrzoiat, adj. (zbîrlit; prost dispus); îmborzoia, vb. (Trans., a se încreți). Presupunem că trebuie să se adauge aceleiași familii cuvîntul bîrzoc, s. m. (cînepă ce rămîne fără a crește), care trebuie probabil înțeles „plantă ce crește rapid”, adică „(plantă) prematură, care nu ajunge la maturitate”.

MÉRGE vb. 1. a se deplasa, a se duce, a se mișca, a umbla, (pop.) a se purta. (~ puțin pe stradă.) 2. a umbla, (înv. și reg.) a păsa. (~ cam greu din cauza bătrâneții.) 3. v. trece. 4. v. parcurge. 5. v. colinda. 6. v. zbura. 7. v. coti. 8. v. deplasa. 9. v. pleca. 10. v. apuca. 11. v. duce. 12. v. trece. 13. v. lua. 14. v. ieși. 15. v. intra. 16. v. înrola. 17. v. circula. 18. a duce, a se îndrepta. (Acesta e drumul care ~ spre ...) 19. v. întinde. 20. v. desfășura. 21. v. progresa. 22. v. funcționa. 23. a o duce. (Știi că îi ~ bine.) 24. v. consuma. 25. v. cuprinde. 26. v. purta. 27. v. asorta. 28. v. potrivi. 29. v. putea.

bag, a băga v. tr. (cp. cu vsl. badati, a găuri). Introdus, vîr, fac să intre: a băga dulapu’n casă. Așez, fac să fie primit ca: îl bag în funcțiune, îl bag argat. Implic, amestec: a băga pe cineva în datoriĭ, în belea. Cauzez, produc: a băga groaza’n cineva (a-l băga în groază, a-l spăimînta). A băga sama saŭ (ob.) a băga de samă, a lua aminte, a observa. A băga în samă o persoană, a o lua în considerațiune. V. refl. Mă angajez: s’a băgat vizitiŭ. Intru, mă vîr, mă amestec: nu te băga în tărîță, că te mănîncă porcii (Prov.).

DUMNEZEU (lat. dom(i)ne deus) s. m. (cu regim de nume propriu) 1. (În religiile monoteiste) Ființă supremă personală, cauză transcendentă primordială, principiu fundamental al existenței și ordinii universale, creator, proniator și judecător al lumii. Monoteismul iudaic și cel islamic îl separă pe D. de lume (deism), pe când cel creștin îmbină prezența și activitatea lui D. în lume prin energiile sale divine necreate (imanența), cu realitatea Sa infinită și veșnică de dincolo de lumea timpului și spațiului (transcendența). Creștinismul mai afirmă că D., unu în ființă, este întreit în persoane (ipostasuri): Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. 2. Divinitate, zeu. ◊ Expr. A nu avea (sau a fi fără) nici un Dumnezeu = a nu avea (sau a fi fără) niciun sens, valoare, gust.