Rezultate din textul definițiilor
COMENIUS (Jan Amos KOMENSKY) (1592-1670), pedagog ceh. Episcop al comunitatii protestante a „fratilor boemi”. Fondatorul pedagogiei moderne si al didacticii ca disciplina de sine statatoare. A conceput procesul instructiv-educativ ca un sistem in patru trepte, potrivit virstelor de dezvoltare a a omului, pentru fiecare grupa de sase ani de viata, pina la 24 de ani; scoala materna, scoala elementara, gimnaziul si invatamintul academic. A introdus invatamintul colectiv pe clase si a stabilit sistemul de predare pe lectii, cu orare si planuri zilnice, lunare si anuale („Didactica magna”). Cartile sale au cunoscut numeroase editii si in Romania.

CRANIOSCOPIE s.f. disciplina care isi propune sa determine calitatile intelectuale si morale dupa forma craniului. V. frenologie. ♦ Examinare a craniului. [Gen. -iei. / < fr. cranioscopie, cf. gr. kranion – craniu, skopein – a privi].

PSIHOLOGIE s.f. 1. Stiinta care are ca obiect studierea activitatii psihice a omului, a starii si a insusirilor sale psihice. 2. Structura psihica a unui individ, a unei colectivitati. ◊ Psihologie sociala = latura a vietii sociale a societatii care, impreuna cu ideologia si cu stiintele naturii, alcatuieste constiinta sociala; psihologia artei = disciplina care isi propune examinarea structurilor psihologice definitorii pentru crearea si receptarea valorilor artistice. [Gen. -iei. / < fr. psychologie, cf. gr. psyche – suflet, logos – studiu].

NEUROCIBERNETIC, -A I. adj. referitor la neurocibernetica. II. s. f. disciplina care isi propune sa cerceteze cu ajutorul mijloacelor cibernetice activitatea creierului, ca organ al gandirii. (< fr. neurocybernetique)

NEUROCIBERNETICA s.f. disciplina noua care isi propune sa cerceteze activitatea creierului, ca organ al gandirii, cu ajutorul mijloacelor ciberneticii. [Gen. -cii. / < fr. neurocybernetique].

FARMACOVIGILENTA s. f. disciplina medicala care isi propune sa atraga atentia asupra efectelor nocive ale medicamentelor. (< fr. pharmacovigilance)

ORTOPSIHOLOGIE s. f. disciplina psihoeducativa care isi propune corectarea sau dirijarea spre anumite scopuri practice a gandirii si activitatii. (< fr. orthopsychologie)

SOFROLOGIE s. f. disciplina medicala care isi propune o intarire a organismului uman prin aducerea acestuia prin anumite exercitii intr-o stare totala de relaxare fizica si psihica. (< fr. sophrologie)

ONOMASTIC, -A, onomastici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la nume proprii, in special la nume de persoane. ◊ Zi onomastica (adesea substantivat, f.) = zi in care cineva isi serbeaza numele; ziua numelui. 2. S. f. disciplina lingvistica al carei obiect de studiu este originea, formarea si evolutia numelor proprii. 3. S. f. Totalitatea numelor proprii dintr-o limba, dintr-o regiune, dintr-o epoca etc. – Din fr. onomastique.

BOTANICA (‹ fr. {i}) s. f. Ramura a biologiei care se ocupa cu studiul plantelor, cercetind structura, activitatea vitala si dezvoltarea lor, relatii cu mediul, repartizarea lor in spatiu si timp, clasificarea, originea si evolutia lor. Primele consemnari cunoscute despre plante dateaza din timpul lui Teofrast (c. 372-287 i. Hr.) si Discoride (sec. 1 i. Hr.). Datorita descoperirii microscopului (sec. 17) si dezvoltarii metodei experimentale, b. marcheaza un salt calitativ; in cadrul ei isi delimiteaza aria de cercetare, separindu-se, o serie de discipline: anatomia si fiziologia plantelor, citologia, geobotanica etc. Dintre cercetatorii romani s-au remarcat stolnicul Constantin Cantacuzino (a alcatuit cea mai veche harta geobotanica de la noi), Tr. Savulescu, I. Prodan, D. Brandza, A. Borza, E. Pop, E.I. Nyarady.

CLINIC, -A, clinici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Asezamant spitalicesc sau sectie intr-un spital in care viitorii medici isi fac practica la patul bolnavilor, sub indrumarea profesorilor. 2. S. f. disciplina medicala al carei studiu se bazeaza pe observarea directa a bolnavilor; totalitatea cunostintelor teoretice si practice obtinute prin observarea directa a bolnavilor. 3. Adj. Care apartine unei clinici (1), care se face intr-o clinica, specific unei clinici. – Din fr. clinique.

SELENODEZIE s. f. disciplina care studiaza forma si dimensiunile Lunii, campul ei de gravitatie etc. (< fr. selenodesie)

DIDACTIC, -A I. adj. de, pentru invatamant, referitor la invatamant. ◊ destinat instruirii. ♦ literatura ~a = gen de literatura care isi propune sa instruiasca, sa informeze, sa educe moral. ◊ (peior.) arid, sec. II. s. f. disciplina pedagogica care studiaza principiile si metodele de invatamant. (< fr. didactique, gr. didaktikos)

CODICOLOGIE s. f. disciplina a paleografiei care studiaza manuscrisele nu ca purtatoare ale unui text, ci ca obiecte de sine statatoare. ◊ istorie a colectiilor, a modului si a conditiilor de pastrare etc. a manuscriselor. (< fr. codicologie)

COMENDUIRE, comenduiri, s. f. Organ militar care supravegheaza indeplinirea corecta a serviciului de garda, pastrarea ordinii si a disciplinei intr-o localitate, intr-o unitate militara, intr-o statie de cale ferata etc. ♦ Local in care isi are sediul un asemenea organ militar. – Din comendui (iesit din uz „a comanda” < comendie < pol. komenda).

BIOSPEOLOGIE (‹ {s} bio + speologie) s. f. Stiinta care studiaza formele de viata din mediul cavernicol. Ia nastere ca disciplina stiintifica din initiativa savantului roman Emil Racovita (1907), care-i traseaza problematica si planul de lucru al cercetarilor viitoare, si se consolideaza ca stiinta de sine statatoare, cu obiect si metodica specifice de lucru.

SINTEZA s.f. (op. analiza). 1. Metoda generala de cunoastere care consta din recompunerea unui tot sau a unui intreg din partile sale componente. ♦ Reunire. ♦ (Concr.) Lucrare, opera care abordeaza datele esentiale ale unei probleme, ale unei discipline etc. 2. Operatie, metoda prin care se obtine un compus chimic din elementele lui sau din compusi mai simpli. 3. (Fiz.) Combinare a culorilor rezultate din amestecul sau din suprapunerea a doua sau mai multe culori. ♦ Recompunere a elementelor in care a fost descompusa imaginea transmisa la distanta. 4. Unitate dialectica a laturilor contrare. 5. (In filozofia lui Hegel) Etapa finala a triadei, care uneste in sine intr-un chip nou unele trasaturi ale ambelor etape anterioare ale dezvoltarii (teza si antiteza). [Cf. fr. synthese, lat., gr. synthesis < syn – cu, thesis – asezare].



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)