Dex documente istorice

MUZEU s.n. Institutie care colectioneaza, pastreaza si prezinta publicului obiecte de arta, relicve, documente istorice, stiintifice etc.; localul acestei institutii. ◊ De muzeu = a) rar, pretios; b) (ironic) invechit. [Pl. -ee, -euri. / cf. fr. musee, germ. Museum < lat. museum, gr. mouseion – templu al muzelor].

MUZEU s. n. institutie care achizitioneaza, conserva si indeosebi expune in vederea studierii, educarii si delectarii publicului, obiecte de arta, relicve, documente istorice, stiintifice etc. (< fr. musee, germ. Museum, lat. museum)

ACADEMIA ROMANA, cel mai inalt for stiintific si cultural al tarii, infiintat la 1 apr. 1866, in timpul locotenentei Domnesti, sub numele de „Societatea literara Romana”, cu scopul de a stabili ortografia si de a elabora si publica dictionarul si gramatica limbii romane. Si-a inaugurat efectiv activitatea la 1 aug. 1867 cind, o data cu adoptarea statutelor, a devenit „Societatea Academica Romana”. Era organizata in 3 sectiuni: literar-filologica, istorico-arheologica si a stiintelor naturale, fiecare cu cite 12 membri titulari, 20 de corespondenti si un numar nelimitat de membri de onoare romani si straini. Printre membrii societatii in 1866-1867 (reprezentanti ai tututor provinciilor locuite de romani): V. Alecsandri, C. Negruzzi, I. Heliade Radulescu, A. Treboniu Laurian (Vechiul Regat), T. Cipariu, G. Baritiu (Transilvania), A. Hurmuzachi (Bucovina), I. Caragiani (Macedonia). La 29 mart. 1879 societatea este declarata, prin lege, institutie nationala, devenind „Academia Romana”. Sub egida ei, s-au studiat primele scrieri in limba romana, s-au tiparit documente istorice, s-au publicat numeroase studii de istoriografie, de fizica, matematica, chimie, medicina, biologie, geografie etc., editii critice, precum si cataloage si bibliografii. In perioada 1948-1965 poarta denumirea de Academia Republicii Populare Romane, iar din 1965 pana in 1990, aceea de Academia Republicii Socialiste Romane. In ultimele decenii, A. si-a pierdut treptat autonomia, ceea ce a facut ca activitatea ei sa fie sub nivelul aceleia din perioada anterioara, cind, pe linga realizarile legate de ortografia, gramatica si dictionarul limbii romane, a avut un rol major in promovarea si dezvoltarea stiintei si culturii romanesti. Incepind cu data de 5 ian. 1990, A. si-a recapatat vechea denumire si functioneaza in prezent cu 12 sectii stiintifice. Pe linga sectii au fost constituite comisii de profil, cu caracter inter- si multidisciplinar. Are patru filiale: Iasi, Cluj, Timisoara si Tirgu Mures. In subordinea A. sint peste 50 de institute si centre de cercetari stiintifice, Biblioteca A., Editura A., Fundatia „Elias”, Casa Oamenilor de Stiinta, statiuni experimentale si case memoriale. In A. pot fi alesi maximum 181 de membri titulari si corespondenti. Este condusa de un Prezidiu compus din presedinte, cei patru vicepresedinti, presedintii sectiilor si ai filialelor Academiei. Organul suprem de conducere este Adunarea Generala. A. decerneaza, anual, premii pentru contributii deosebite, originale, in diferite domenii ale stiintei si culturii. Publica numeroase periodice generale si de specialitate, ca: „Analele Academiei Romane”, Memoriile sectiilor stiintifice, reviste de profil ale institutelor etc., in limba romane si in limbi de circulatie internationala.

KOGALNICEANU 1. Mihail K. (1817-1891, n. Iasi), om politic, istoric, scriitor si publicist roman. Orator de mare talent. Acad. (1868). Presedinte al Acad. (1887-1890). Prof. de istorie nationala la Academia Mihaileana. A publicat documente istorice in revista „Arhiva romaneasca” (1840-1841 si 1845), infiintata si condusa de el, culegerile „Letopisetele Tarii Moldovii” si, ed. a II-a, „Cronicele Romaniei sau Letopisetele Moldovei si Valahiei”. A editat periodicele: „Dacia literara” (1840), „Propasirea. Foaie stiintifica si literara” (1844) si „Steaua Dunarii” (1855-1860). Romantic prin metoda de cercetare, K. a afirmat printre primii ideea potrivit careia cunoasterea trecutului patriei este o chezasie a afirmarii nationale si a intocmit o istorie a romanilor („Histoire de la Valachie, de la Moldavie et des Valaques transdanubiens”, vol. I, perioada 1241-1792). Desi nu a participat direct la miscarea revolutionara din 1848, se incadreaza, prin programul sau politic (emanciparea nationala a romanilor, prin unire si dobandirea autonomiei, regenerarea sociala prin inlaturarea privilegiilor, improprietarirea taranilor si dezrobirea tiganilor, acordarea, in general, de drepturi civile si politice tuturor cetatenilor, raspandirea culturii prin scoli, presa si tiparituri) in ideologia pasoptista. A redactat, in emigratie, din insarcinarea Comitetului revolutionar moldovean, „Dorintele partidei nationale in Moldova” si „Proiect de constitutie pentru Moldova”. Rol important in lupta pentru unirea Principatelor. Dupa Unire, ministru, apoi prim-min. al Romaniei (1863-1865), contribuind la adoptarea unor legi democratice, ca secularizarea averilor manastiresti, reforma agrara si electorala s.a. Ca ministru de Externe (1876, 1877-1878) si-a legat numele de actul proclamarii independentei nationale a Romaniei (9 mai 1877). In literatura, a abordat proza de inspiratie autobiografica („Iluzii pierdute. Un intaiu amor”), istorica („Trii zile din istoria Moldaviei”), de observare satirica a moravurilor („Fiziologia provintialului din Iasi”, „Adunarile dantuitoare”), romanul („Tainele inimii”, neterminat), pamfletul s.a. 2. Vasile K. (1863-1941, n. Iasi). ziarist si om politic roman. Fiu al lui K. (1). Intre 1906 si 1907, a incercat sa constituie un partid taranesc.

PACURARIU, Mircea (n. 1932, sat Rusi, jud. Hunedoara), teolog si istoric roman. M. coresp. al Acad. (1997), prof. univ. la Sibiu si la Iasi. Lucrari privind istoria bisericii din Transilvania si a Bisericii Ortodoxe Romane („Legaturile Bisericii Ortodoxe Romane din Transilvania cu Tara Romaneasca si Moldova”, „Inceputurile Mitropoliei Transilvaniei”, „Transilvania in perioada dualismului”, „Istoria Bisericii Ortodoxe Romane”); monografii („Gh. Sincai si Petru Maior”). A publicat numeroase documente istorice. Alte lucrari: „Istoria crestinismului antic”, „Le caractere roumain de la Transylvanie vu par les ecrivains hongrois”, „Dictionarul teologilor romani”.

MONUMENT, monumente, s. n. 1. Opera de sculptura sau de arhitectura destinata sa perpetueze amintirea unui eveniment sau a unei personalitati remarcabile; p. ext. constructie arhitectonica de proportii mari sau de o deosebita valoare. ♦ Fig. Orice opera, document istoric sau creatie culturala de insemnatate nationala sau internationala. 2. (In sintagma) Monument al naturii = planta, animal, formatiune naturala, teritoriu etc. de mare insemnatate stiintifica sau estetica, considerate bunuri nationale, ocrotite prin lege si conservate pentru posteritate. – Din fr. monument, lat. monumentum.

SCRIPTE s. f. pl. 1. Condici, registre de evidenta, de contabilitate, acte; insemnari cuprinse in aceste condici, registre etc. 2. (Livr.) documente istorice, hrisoave. – Din lat. scripta.

ACT s. 1. document, dovada, hartie, izvor, inscris, piesa, (inv. si pop.) scris, (inv. si reg.) scrisoare, (inv.) carte, izvod, incredintare, ravas, sinet, tescherea, uric, zapis. (Numeroase ~ atesta acest fapt istoric.) 2. document, hartie, legitimatie. (Rog, prezentati ~ele!) 3. v. fapta. 4. eveniment. (~ul Unirii.) 5. (TEATRU) (inv.) perdea. (Drama in 5 ~.)

MONUMENT s.n. 1. Lucrare de arhitectura sau de sculptura ridicata in amintirea unui eveniment, a unui personaj ilustru etc. ; (p. ext.) constructie mare cu felurite elemente arhitectonice sau ornamentale. 2. (Fig.) document istoric de mare valoare; lucrare valoroasa care reprezinta ceva deosebit sau care are o semnificatie deosebita pentru stiinta respectiva. ◊ Monument al naturii = planta, animal, obiect sau fenomen din natura care are o importanta deosebita sau o semnificatie speciala. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. monument, lat. monumentum].

MONUMENT s. n. 1. lucrare de arhitectura, de sculptura ridicata in amintirea unui eveniment, a unui personaj ilustru etc. 2. (fig.) document istoric de mare valoare; lucrare valoroasa care reprezinta ceva deosebit sau are o semnificatie deosebita pentru stiinta respectiva. ♦ ~ al naturii = planta, animal, obiect, teritoriu etc. care prezinta o importanta stiintifica deosebita. (< fr. monument, lat. monumentum)

BRETANION (Betranion, Vetranion) (sec. 4), primul episcop al prov. Scythia Minor (cu capitala la Tomis), atestat de documentele istorice. S-a impotrivit imparatului roman Valens care a incercat sa impuna arianismul.

LANGE [læŋ], Dorothea (1895-1965), forograf american. Pioniera a reportajului socila-politic caruia ii confera valoare de document istoric. Se remarca cu reportajele din perioada 1935-1942 despre conditiile de viata ale muncitorilor agricoli din statele sud-americane si prin cele efectuate in Asia si Orientul Apropiat („Un exod american”, „Mama emigranta”).

document ~e n. 1) Act scris prin care se atesta un fapt (identitatea, nasterea, casatoria etc.), se confera sau se recunoaste un drept. 2) Marturie scrisa sau tiparita (text, inscriptie, fotografie etc.) care serveste la cunoasterea sau adeverirea unui fapt istoric. /<fr. document, lat. documentum

IZVOR, izvoare, s. n. 1. Apa subterana care iese sau tasneste la suprafata pamantului; fantana. 2. Loc de unde izvoraste la suprafata pamantului un izvor (1), o apa curgatoare; inceputul unui rau; obarsie. 3. Sursa de lumina sau de caldura. 4. Fig. Lucru din care provine ceva; origine (a unui lucru); sursa. 5. document, text original (istoric, stiintific). – Din sl. izvoru.

ARHIVISTICA s. f. Stiinta care are ca obiect studiul si organizarea documentelor cu valoare istorica. – Din fr. archivistique.

ARHIVISTICA s. f. Stiinta care are ca obiect studiul documentelor cu valoare istorica. – Din arhivist + suf. -ica.

document s. n. 1. inscris prin care se atesta un fapt, se confera un drept, se recunoaste o obligatie etc. 2. text, inscriptie, fotografie etc. care poate servi la cunoasterea mai temeinica a unui eveniment, a unui fapt istoric sau actual. (< fr. document, lat. documentum)

ARHIVISTICA f. Stiinta care se ocupa cu studiul conservarii documentelor, cu stabilirea valorii lor istorice, precum si cu organizarea arhivelor. [G.-D. arhivisticii] /<fr. archivistique

ARHIVA istoricA A ROMANIEI, publicatie periodica de documente privind istoria Romaniei. Editata la Bucuresti in 1864-1865 si in 1867 de B.P. Hasdeu.

ARHIVELE STATULUI, institutie infiintata la Bucuresti in 1831 si la Iasi in 1832. Unificata in 1862 la Bucuresti. In Transilvania dateaza din evul mediu. Editeaza „Revista arhivelor” (1924-1947; serie noua din 1958), precum si studii istorice de arhivistica si publicatii de documente.

document s.n. Act, dovada scrisa prin care se atesta un fapt, se confera, se recunoaste un drept, o obligatie etc. ♦ Scrisoare, lucru (text, inscris, inscriptie, fotografie, monument etc.) care poate servi la cunoasterea mai temeinica a unui eveniment, a unui fapt istoric sau actual. [< lat. documentum, cf. fr. document, it. documento].

COLESCU-VARTIC, Cezar (1864-1900, n. Bucuresti), publicist si istoric roman. A contribuit la intocmirea unor colectii de documente privind Revolutia de la 1848 si lupta pentru Unirea Principatelor.

BUCUR, Marin (n. 1929, Podul Rizii, jud. Dimbovita), istoric literar roman. Monografii („Ov. Densusianu”, „C.A. Rosetti”), editari de documente, restituiri eminesciene si caragialiene; versuri („La apa Vavilonului”). Editor al „Caietelor Eminescu”.

COSTACHESCU, Mihai (1884-1953, n. sat Goesti, jud. Iasi), istoric roman. M. coresp. al Acad. (1939). Specialist de slavistica. Editii de documente („documente moldovenesti inainte de Stefan cel Mare”, „documente moldovenesti de la Stefan cel Mare”).

ilis (ilisuri), s. n. – Impozit pe pescuitul in apele statale, si dupa cit se pare, pe diferite tranzactii comerciale. Tat. ulus „parte” (Bogdan, documentele lui Stefan cel Mare, II, 607). Dupa Draganu, Dacor., VII, 216, din mag. elest „articol”. Pentru impozit, cf. Cercetari istorice, XIII, 140-3. Sec. XV, inv. – Der. iliser (var. ilisar), s. m. (persoana care stringe impozitul).

PACATIAN, Teodor V. (1852-1941, n. sat Ususau, jud. Arad), ziarist si istoric roman. Redactor la „Tribuna”, „Familia”, „Telegraful Roman” s.a. A adunat si publicat un mare numar de documente privitoare la istoria politica a romanilor din Transilvania („Cartea de aur sau luptele politice nationale ale Romanilor de sub coroana ungara”).

BOGDAN, Ioan (1864-1919, n. Brasov), filolog si istoric roman. Frate cu Bogdan-Duica. Acad. (1903), prof. univ. la Bucuresti. Initiatorul studiilor de slavistica din Romania; editor de cronici si documente („Vechile cronici moldovenesti pina la Ureche”, „Cronici inedite atingatoare de istoria romanilor”, „documentele lui Stefan cel Mare”).

NUMISMATIC, -A, numismatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplina auxiliara a istoriei, care se ocupa cu istoricul monedelor, al medaliilor vechi etc., studiind evolutia acestora din punctul de vedere al formei, al gravurii, al baterii, al circulatiei etc., precum si documentele continand date referitoare la monede. 2. Adj. Care apartine numismaticii (1), privitor la numismatica. – Din fr. numismatique.

SCRISOARE, scrisori, s. f. 1. Comunicare scrisa trimisa cuiva prin posta sau prin intermediul unei persoane; epistola, ravas. ◊ Scrisoare de credit = document prin care un bancher sau o banca cere altui bancher sau altei banci sa puna la dispozitia purtatorului o suma de bani. ♦ (La pl.) Culegere de corespondenta avand valoare literara sau istorica. ♦ (La pl.) Opera literara in proza scrisa sub forma de corespondenta. 2. (Inv.) Faptul de a scrie; ceea ce este scris. 3. (Pop.) Scris¹ (2). 4. (Inv.) Hartie scrisa, document, act. ◊ Scrisoare de acreditare = document prin care se atesta calitatea unui diplomat de a reprezenta un anumit stat in relatiile cu un alt stat. Scrisoare de trasura = act care contine conditiile intervenite intre cel care expediaza o marfa si cel care o transporta (serviciul de coletarie, posta etc.); fraht. 5. (Inv.) Scriere (3). – Scris + suf. -oare.

CARDAS, Gheorghe (1899-1983, n. Draguseni, jud. Suceava), istoric literar si bibliograf roman. Autor al unui „Tratat de bibliografie” si al unei „Istorii a literaturii romanesti. De la origini pina in zilele noastre”; „Studii si documente literare” (vol. I impreuna cu I.E. Toroutiu).