Rezultate din textul definițiilor
mata sf [At: ANON. CAR. / Pl.: mate / E: pbl fo cf. alb. mica] 1 (Pop.) Pisica (Felis domestica). 2-3 (Prc) Pui (de s*x feminin) al pisicii. 4 (Reg.; ics) (De-a) mata oarba sau de-a mata Joc de copii Si: de-a baba oarba. 5 (Pop.; ics) (De-a) mata si soarecele Joc de copii in care jucatorii sunt asezati in cerc, iar doi dintre ei, care indeplinesc rolul de mata, respectiv de soarece, se fugaresc in jurul cercului. 6 (Pop.; ics) mata de vanzare Joc de copii la priveghiul mortului, in care unul dintre jucatori incearca, dupa un anumit sistem, sa vanda celorlalti o mata reprezentata printr-o lingura. 7 (Pop.; ics) mata popii Joc de copii nedefinit mai indeaproape. 8 (Fam.; ie) a fi mata blanda A fi prefacut, ipocrit. 9 (Fam.; ie) a fi (ca o) mata plouata (sau uda) A fi fara chef, abatut. 10 (Iae) A fi rusinat, umilit. 11 (Reg.; ie) (A cumpara sau a lua, a fi etc.) mata-n sac Se spune despre un lucru pe care nu-l poti cunoaste inainte de a intra in posesia lui. 12 (Fam.; ie) A umbla (sau a prinde pe cineva) cu mata-n sac A umbla sau a prinde pe cineva cu inselaciuni. 13 (Fam.; ie) A trai (sau a se intelege etc.) ca mata cu soarecii (sau cu soarecele ori cu cainele) A fi in relatii foarte rele unii cu altii. 14 (Reg.; ie) A se stupi ca matele A nu se intelege bine. 15 (Iae) A se certa mahalageste. 16 (Pop.; ie) A fi invatat ca mata la lapte A fi rau invatat. 17 (Iae) A avea un obicei prost. 18 (Reg.; ie) A pati cinstea matei la oala cu smantana A fi batut. 19 (Reg.; ie) A se invarti ca mata in jurul oalei cu smantana A da tarcoale unui lucru sau unei fiinte care ii place. 20 (Reg.; ie) A umbla ca mata pe langa laptele fierbinte A dori ceva de care se teme. 21 (Reg.; ie) A se invarti ca mata pe langa blidul cu pasat A evita sa spuna adevarul. 22 (Reg.; ie) A trai ca mata pe rogojina A o duce rau. 23 (Fam.; ie) A trage mata de coada (sau reg., pe rogojina) A o duce greu din cauza saraciei. 24 (Reg.; ie) A nu avea nici mata la casa A fi foarte sarac. 25 (Reg.; ie) A se uita ca mata la peste A privi cu lacomie. 26 (Fam.; ie) A se uita (sau a se pricepe etc.) ca mata-n calendar A nu pricepe nimic. 27 (Reg.; ie) Matura ca mata Se spune despre un om murdar care isi ascunde murdariile. 28 (Pfm; ie) A se spala ca mata A se spala superficial. 29 (Reg.; ie) (Taci) sa nu te auda (sau ca te aude) mata Taci, ca spui minciuni pe care nimeni nu le crede nimeni. 30 (Iae) Baga de seama ce spui. 31 (Reg.; ie) A calca in urme de mata stearpa A fi indragostit. 32 (Fam.; ie) A rupe mata-n doua A fi voinic. 33 (Iae) A fi energic, hotarat. 34 (Iae) A fi vrednic. 35 (Reg.; iae) A se invoi la pret cu cineva. 36 (Reg.; ie) A se face mata A se ghemui ca o pisica la panda. 37 (Reg.; ie) A-i oua si mata A fi om norocos. 38 (Pfm) Persoana vicleana ca pisica, ipocrita. 39 (Rar; dep) Cal slab, prapadit Vz gloaba, martoaga. 40 (Ivr) Blana prelucrata a pisicii. 41 (Ir; pgn) Blana prelucrata a unor animale asemanatoare cu pisica. 42 (Reg.; lpl; gmt) Cosite la fete. 43 (Reg.; is) Mata salbatica Pisica salbatica (Felix silvestris). 44 (Inv; ic) mata de mare Specie de sarpe cu coada lunga, nedefinit mai indeaproape. 45 (Reg.; ic) mata-popii Omida mare, paroasa, colorata pe spate in negru-rosiatic, din care iese fluturele Arctia caja Si: omida-urs. 46 (Ent; reg.; iac) Cantarida (Lytta vesicatoria). 47-48 (Ent; reg.; iac) Cainele-babei (Oniscus murarius si asellus). 49 (Ent; reg.; iac) Scolopendra (Oniscus scolopendra). 50 (Ent; reg.; iac) Repede (Cicindela compestris) 51 (Pop.; ie) A se da de-a mata-popii A se da peste cap, de-a rostogolul, de-a berbeleacul. 52 (Bot.; reg.) Matisor (4) 53 (Bot.; reg.) Salcie. 54-55 (Pgn; shp) Creanga (mica). 56 (Bot.; reg.) Barba ursului (Equisetum arvense). 57 (Bot.; reg.) Papadie (Taraxacum officinale). 58 Muschi de pe scoarta copacilor. 59 Radacina aeriana a porumbului. 60 (Trs; Ban) Mat (11). 61 (Reg.) Botnita pentru vitel. 62 (Pes; reg.) Ostie. 63 (Reg.) Fiecare dintre cele doua varfuri ale scoabei. 64 (Reg.) Maner al clestelui de tras cercuri la butoaie, la putini etc. 65 (Reg.) Cleste. 66 (Prc) Carlig al clestelui de tras cercuri la butoaie, la putini etc. 67 (Mar.) Broasca in care se fixeaza sfredelul. 68 (Inv) Ancora de nava. 69 (Trs; Ban) Carlig cu mai multe brate indoite si ascutite la varf, cu care se prinde si se scoate un obiect cazut in fantana. 70 Dispozitiv de siguranta, prevazut cu un fel de gheare, care serveste la prinderea automata a coliviei dintr-o mina, cand se rupe cablul. 71 (Reg.) Lat de prins pasari. 72 (Reg.) Bucata de lemn sau de metal care prinde capriorii unei case sau care leaga diverse parti componente ale unei constructii Vz grinda. 73 (Mol; Buc) Carlig gros de fier, prins intr-o coada de lemn, care serveste la rostogolitul bustenilor impinsi pe uluc. 74 (Trs; Mol) Placa de fier cu unul sau mai multi colti, fixata pe fundul ulucului, pentru a micsora viteza bustenilor impinsi pe uluc. 75 (Reg.) Butuc greu, prins cu un capat pe o margine a ulucului si cu cellalt sprijinit pe marginea opusa, avand rolul de a micsora viteza bustenilor impinsi pe uluc. 76 (Trs; Mol) Tindeche la razboiul de tesut. 77 (Trs) Oiste. 78 (Reg.) Dispozitiv in forma de furca cu doua coarne, aplicat la inima carutei sau a carului, care impiedica vehiculul oprit pe o panta sa de-a inapoi. 79 (Reg.) lant sau curea care leaga grindeiul plugului de rotile Si: potang. 80 (Trs; Olt) Cumpana de care se leaga stavila joagarului. 81 (Trs; Olt) Dispozitiv de fier, in forma de furca, care impinge roata dintata a joagarului. 82 (Trs; Olt la joagar) Grauntar. 83 (Trs; Olt) Coada a furcii joagarului. 84 (Trs; Olt) Roata zimtata a joagarului. 85 (Trs; Olt) Fiecare din tortile care intind panza joagarului. 86 (Trs; Olt) Fiecare dintre ghearele de fier ale joagarului. 87 (Trs; Olt) Jug de lemn al joagarului. 88 (Reg.) Bucata de lemn scobit pe care se invarteste cepul grindeiului la roata morii. 89 (Trs; Mol; mpl) Patina pentru alunecat pe gheata. 90 (Reg.) Placa de fier cu colti ascutiti pe care muncitorii forestieri si-o aseaza pe talpa incaltamintei ca sa nu alunece. 91 (Reg.) Carlig de fier cu colti, cu ajutorul caruia muncitorii de la intretinerea liniilor electrice sau de telegraf se urca pe stalpi. 92 (Mar.) Cosulet care are in partea superioara un cerc prevazut cu dinti, cu care pot fi prinse cozile fructelor, la cules. 93 (Reg.) Gratar pe care se frige carne. 94 (Trs) Pirostrie pe care se pune un vas la foc. 95 (Reg.) Gratar de fier care se pune pe vatra, sub lemnele care ard, cu scopul de a le face sa arda mai bine. 96 (Reg.) Dig de proportii reduse. 97-98 (Reg.) Firida mica facuta in peretele camarii Si: (reg.) matoaca(3). 99 (Pop.; art.) Dans popular nedefinit mai indeaproape. 100 (Pop.; art.) Melodie dupa care se executa mata(99).

TRIOLET, triolete, s. n. 1. Poezie de opt (sau sapte) versuri (de cate opt silabe fiecare), in care primul vers este identic cu al patrulea si cu al saptelea, iar al doilea cu al optulea. 2. Grup de trei note de valoare egala, care se executa in timpul necesar pentru executarea a doua dintre ele. [Pr.: tri-o-] – Din fr. triolet.

Gorgones, (Euryale, Stheno si Medusa) cele trei fiice monstruoase ale lui Phoreys si Ceto. dintre ele, primele doua erau nemuritoare. Medusa – considerata prin excelenta „gorgona” – era muritoare. Salasul gorgonelor se afla la capatul lumii, in apropierea Gradinii Hesperidelor. ele aveau o infatisare inspaimintatoare: in jurul capetelor li se incolaceau zeci de serpi, privirile lor de foc impietreau pe oricine le-ar fi intilnit; aveau brate de bronz si aripi de aur, cu ajutorul carora se inaltau in vazduh. Perseus a reusit sa ucida Medusa in timp ce dormea (v. Perseus). Cind i-a taiat capul, din gitul ei retezat au iesit cei doi fii pe care i-i daruise Poseidon, singurul dintre zei care avusese curajul sa se impreune cu ea: Chrysaor si calul inaripat Pegasus. Mai tirziu, zeita Athena si-a impodobit egida cu chipul Medusei, a carei simpla vedere transforma pe orice muritor in stana de piatra. Singele ei, adunat de Perseus, putea fi folosit cind ca o otrava ucigatoare, cind ca un leac tamaduitor.

SEMIRECITAL, semirecitale, s. n. Recital alcatuit din doua parti, fiecare dintre ele fiind sustinuta de un alt artist. – Semi- + recital.

ETAPA ~e f. 1) Interval de timp in evolutia unui fenomen natural sau social; faza; stadiu. ~ele civilizatiei. 2) Distanta dintre doua opriri strabatuta de o unitate in mars. 3) Distanta dintr-o cursa sportiva care trebuie parcursa fara oprire. 4) Parte dintr-o intrecere sportiva esalonata in timp. [G.-D. etapei] /<fr. etape

RANA f. (la om) Fiecare dintre cele doua laturi ale corpului. ◊ Intr-o (sau pe o) ~ a) intins, culcat pe o parte a corpului; b) aplecat intr-o parte; stramb; inclinat. /<lat. ren, renis

SPRANCEANA ~ene f. 1) (la om) Fiecare dintre cele doua dungi arcuite de par de deasupra ochilor. ◊ A incrunta (sau a increti) ~enele (sau din ~ene) a manifesta suparare, dispozitie rea. A privi (sau a se uita) pe sub ~ene a privi incruntat. A alege pe (sau dupa) ~ a alege ce este mai frumos, mai bun etc. Alesi (ca) pe ~ aratosi, chipesi. 2) Extremitate superioara alungita a unui deal sau munte; creasta; culme; coama. 3) fig. Portiune lunga si ingusta; suvita. [G.-D. sprancenei] /<lat. supercina

IDENTIFICA vb. I. tr. 1. A constata, a stabili identitatea unei persoane sau a unui lucru, a recunoaste. 2. A stabili identitatea dintre doua marimi, a le considera identice. ♦ refl. A se transpune in situatia cuiva, a simti sau a actiona intocmai cu cineva, a-si insusi intru totul ideile cuiva. [P.i. identific, 3,6 -ca. / cf. fr. identifier].

TIRAJ s.n. 1. Numarul de exemplare in care se tipareste o publicatie periodica, o carte etc. ♦ Imprimare. ♦ Productia orara normala a unei masini de tipar, exprimata in coli tiparite pe fata. ♦ (Cinem.) Multiplicare, prin copiere, a unui film. 2. (Tehn.) Deplasare a unui gaz intr-o conducta, datorita diferentei de presiune dintre cele doua extremitati sau dintre doua sectiuni ale ei. 3. Operatie de turnare in sticle a vinului pregatit pentru fabricarea sampaniei. 4. Tragere a aerului in plamani ca urmare a contractiei muschilor inspiratori. ♦ Efort inspirator in dispnee. [< fr. tirage].

TIRAJ s. n. 1. numar de exemplare in care se tipareste o publicatie periodica, o carte etc. ◊ productia orara normala a unei masini de tiparit, exprimata in coli tiparite pe fata. 2. (cinem.) multiplicare, prin copiere, a unui film. 3. deplasare a unui gaz intr-o conducta datorita diferentei de presiune dintre cele doua extremitati sau dintre doua sectiuni ale ei. 4. operatie de turnare in sticle a vinului pregatit pentru fabricarea sampaniei. 5. tragere a aerului in plamani ca urmare a contractiei muschilor inspiratori. ◊ efort inspirator in dispnee. (< fr. tirage)

INTREDESCHIDERE, intredeschideri, s. f. Actiunea de a intredeschide si rezultatul ei; (concr.) spatiu ingust dintre doua elemente intredeschise; crapatura. – V. intredeschide.

BAGHETA ~e f. Vergea mica, subtire si flexibila (cu diferite intrebuintari). ◊ ~a arcusului vergea pe care este intins parul arcusului. ~ele tobosarului fiecare dintre cele doua bastonase cu care se bate toba mica si triangul. ~a dirijorului betisor subtire si usor cu care dirijorii conduc un ansamblu muzical. ~ magica betisor de care se serveste iluzionistul. Sub ~a (cuiva) sub conducerea dirijorala (a cuiva). /<fr. baguette

BRETEA ~ele f. 1) Fiecare dintre cele doua bande inguste de material textil, aplicate la unele obiecte de imbracaminte pentru a le sustine pe umeri. 2) la pl. Piesa vestimentara, in special barbateasca, constand din doua fasii inguste (de elastic sau de piele) fixate la pantaloni si petrecute peste umeri pentru a-i sustine. [Art. breteaua; G.-D. bretelei; Sil. -tea] /<fr. bretelles

FALCEA ~ele f. 1) Fiecare dintre cele doua talpi ale saniei. 2) Fiecare dintre cele doua brate ale vatalelor de la razboiul de tesut. 3) Fiecare dintre cele doua scanduri intre care intra limba melitei. 4) Fiecare dintre cele doua parti laterale ale afetului unui tun sau ale unui obuzier. /falca + suf. ~ea

JUMATATE ~ati f. 1) Fiecare dintre cele doua parti egale in care poate fi impartit un intreg. ◊ ~ de masura masura incompleta, partiala. Pe (sau in) ~ a) in doua parti egale sau aproximativ egale; b) partial; incomplet. A face ceva pe ~ a nu duce pana la capat un lucru inceput. A spune cu ~ de gura a) a vorbi cu glas slab, abia auzit; b) a vorbi in mod nehotarat, fara convingere. Cu ~ de inima (sau cu inima pe ~) fara curaj; indecis. 2) fam. Persoana casatorita de s*x feminin in raport cu barbatul ce i-a devenit sot; femeie; nevasta. 3) Punct care marcheaza mijlocul unei distante in spatiu sau al unui interval in timp. La ~ de drum. La o ~ de secol. 4) Unitate de masura a capacitatii sau a greutatii, egala cu 1/2 de litru sau de kilogram. [G.-D. jumatatii] /Orig. nec.

LUNGIME ~i f. 1) Dimensiunea cea mai mare a unui corp sau a unei suprafete plane dreptunghiulare. ~ea coridorului. ◊ ~ de unda distanta dintre doua puncte succesive ale unei unde aflate in aceeasi faza de oscilatie. 2) Interval mare de timp; durata. [G.-D. lungimii] /lung + suf. ~ime

SECTOR1 ~oare n. mat. Portiune dintr-un plan limitat de doua raze si de arcul dintre ele. ~ de cerc. /<fr. secteur, lat. sector, germ. Sektor

REGIM s.n. 1. Modul de organizare a vietii economice, politice si sociale a unui stat. 2. Sistem de norme, proprii activitatii unei institutii, unei intreprinderi etc. ♦ Totalitatea regulilor impuse modului de viata si de alimentare al cuiva. 3. Totalitatea conditiilor de functionare la un moment dat a unui sistem tehnic. 4. Raport gramatical dintre doua cuvinte, astfel legate incat ele sunt dependente unul de altul. [< fr. regime].

Damastes, tilhar inzestrat cu o forta supraomeneasca si care ataca trecatorii pe drumul dintre Megara si Athenae. el avea doua paturi, unul mare si altul mic si inainte de a ucide oamenii, ii tortura intinzindu-i pe cei mici de statura ca sa-i aseze in patul mare, sau taindu-le picioarele celor inalti ca sa incapa in patul cel mic. Damastes a fost ucis de catre Theseus. Era pomenit adesea si sub numele de Procrustes (sau Polypemon).

CATUSA, catuse, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua inele metalice, legate intre ele printr-un lant, cu care se leaga uneori mainile (si picioarele) arestatilor. 2. Planta erbacee melifera, cu flori albastre-violacee si cu miros greu (Ballota nigra). [Pl. si: catusi] – *Cata (< lat. catta „pisica”) + suf. -usa.

FURURA, fururi, s. f. Piesa metalica sau de lemn care acopera sau umple spatiul dintre doua elemente de constructie solidarizate intre ele. – Din fr. fourrure.

MANDIBULA, mandibule, s. f. 1. Maxilar inferior (si la om si la animale). 2. Fiecare dintre cele doua parti ale ciocului pasarilor. ♦ Fiecare dintre cele doua parti chitinoase ale aparatului bucal la insecte. – Din fr. mandibule.

DIZAHARIDA, dizaharide, s. f. Compus organic format din doua molecule de monozaharide prin eliminarea dintre ele a unei molecule de apa. – Din fr. disaccharide.

SULTA, sulte, s. f. Suma de bani reprezentand diferenta de valoare dintre doua lucruri care se schimba intre ele ori dintre valoarea partii ce i se cuvine unei persoane intr-o mostenire si valoarea lucrurilor ce i se atribuie cu ocazia impartelii. – Din fr. soulte.

CROMATIC, -A, cromatici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. Care se refera la culori sau la colorit. ◊ (Fiz.) Aberatie cromatica = defect al imaginilor obtinute prin lentile, constand in formarea de irizatii pe marginea imaginilor. 2. (Muz.; in sintagmele) Gama cromatica = gama formata dintr-o serie succesiva de semitonuri. Interval cromatic = interval alcatuit din doua sunete cu aceeasi denumire (unul dintre ele fiind alterat). II. S. f. 1. Arta prepararii si folosirii culorilor. 2. Ansamblu de culori intr-o pictura, intr-un mozaic etc.; colorit. – Din fr. chromatique.

ANTITEZA ~e f. 1) Opozitie intre doua sau mai multe idei, notiuni, actiuni; contrast. 2) log. Judecata opusa tezei. 3) Figura de stil bazata pe contrastul dintre doua cuvinte, notiuni, personaje. 4) (in filozofia lui Hegel) A doua etapa a triadei. /<lat. antithesis, fr. antithese

BOJOC ~ci m. pop. Fiecare dintre cele doua organe de respiratie la om si la animale, asezate in cavitatea toracica; plaman; pulmon. /Orig. nec.

CONDRUMET ~eata (~eti, ~ete) m. si f. Fiecare dintre doi sau mai multi drumeti in raport unul fata de altul; tovaras de drum. /con- + drumet

VECINATATE1 ~ati f. 1) Stare de vecin. 2) raport dintre doi sau mai multi vecini. 3) Locuri din apropiere; imprejurime. ◊ In ~ in apropierea unui loc. 4) Totalitate de fiinte care locuiesc alaturi sau in apropiere de un anumit loc. /vecin + suf. ~atate

BIUNIVOC, -A adj. Care are corespondenta unica in ambele sensuri, fiind lipsit de echivoc, de univocitate. ◊ (Mat.) Corespondenta biunivoca = corespondenta intre elementele a doua multimi, astfel incat elementele uneia dintre ele sa corespunda univoc elementelor celeilalte si invers. [< fr. biunivoque].

ILIAC, -A adj. (Anat.) Asezat in partea de mijloc a corpului, sub coaste; din regiunea soldurilor. ◊ Os iliac = fiecare dintre cele doua oase ale bazinului. [Pron. -li-ac. / < fr. iliaque].

TRAVEE s.f. 1. (Constr.) Parte a unei constructii care cuprinde doua puncte de reazem si deschiderea dintre ele. ♦ Parte a unei bolti cuprinsa intre doi suporti. 2. (Anat.) Formatiune de legatura si sustinere intre doua formatiuni periferice. [Pron. -ve-e. / < fr. travee].

CROMATIC, -A I. adj. 1. referitor la culori, la colorit. 2. (muz.) gama ~a = gama formata dintr-o serie de semitonuri; interval ~ = interval din doua sunete cu aceeasi denumire (unul dintre ele fiind alterat). II. s. f. 1. arta prepararii si intrebuintarii culorilor. 2. ansamblul culorilor unei picturi, ale unui mozaic etc.; colorit. (< fr. chromatique)

TRAVEE s. f. 1. parte a unei constructii care cuprinde doua puncte de reazem si deschiderea dintre ele. ◊ parte a unei bolti intre doi suporti. 2. portiune de legatura si sustinere intre doua formatiuni anatomice periferice. (< fr. travee)

CATUSA, catuse, s. f. I. Fiecare dintre cele doua inele metalice, legate intre ele printr-un lant, cu care se leaga uneori mainile (si picioarele) arestatilor. II. Planta erbacee cu flori albastre-violete (Ballota nigra). [Pl. si: catusi] – Lat. catta „pisica” + suf. -usa.

VARIATIE, variatii, s. f. 1. Schimbare, transformare; stare a unui lucru care se prezinta sub diferite forme, in mod variat; trecere de la o forma la alta; aspect variabil, schimbator. ◊ (Mat.) Variatia unei functii = diferenta dintre valorile unei functii in doua puncte ale ei. ♦ Diversitate, felurime. ◊ (Mat.) Calculul variatiilor = calcul intrebuintat in analiza infinitezimala (prin care se rezolva anumite probleme a caror solutie nu se poate obtine prin calcul diferential). ♦ Spec. (Biol.) Schimbare a unei insusiri morfologice, fiziologice, biochimice etc. a organismului animal si vegetal. 2. (In forma variatiune) Modificare a unei teme muzicale sub raportul melodiei, al ritmului, al masurii, al armoniei, al tonalitatii etc. ♦ Dans solistic clasic, variat si de virtuozitate. [Pr.: -ri-a-. Var.: variatiune s. f.] – Din fr. variation, lat. variatio, -onis.

ECHINOCTIU, echinoctii, s. n. Fiecare dintre cele doua momente ale anului (in jurul lui 21 martie si 23 septembrie), cand ziua este egala cu noaptea. [Var.: echinox, echinoxuri s. n.] – Din lat. aequinoctium, fr. equinoxe.

CATUSA ~e f. Fiecare dintre cele doua inele de fier, unite intre ele cu un lant, cu ajutorul carora se imobilizeaza mainile sau picioarele celor arestati. [G.-D. catusei] /<lat. catta

GROSIME ~i f. 1) Diametru al sectiunii transversale a unui corp cilindric. ~ea copacului. 2) Dimensiunea sectiunii transversale in plan orizontal a unui corp. ~ea sticlei. 3) Distanta dintre baza si suprafata unui corp sau dintre doua (sau mai multe) fete paralele ale lui. [G.-D. grosimii] /gros + suf. ~ime

PLAMAN ~i m. (la om si la animalele vertebrate) Fiecare dintre cele doua organe de respiratie asezate in cavitatea toracica; pulmon. /<ngr. plemoni

CADERE, caderi, s. f. Faptul de a cadea. 1. Deplasare, miscare de sus in jos a unui lucru, coborare spre pamant sub efectul gravitatiei. ◊ Cadere de apa = diferenta de nivel intre doua puncte ale unui curs de apa; (concr.) masa de apa care cade de la o oarecare inaltime; cascada, cataracta. ♦ Lasare in jos a unui lucru care continua sa fie in parte sustinut. ♦ Deplasare a unui organ din pozitia sa normala. Caderea muschilor. ** Diferenta dintre valorile pe care le ia o marime in doua puncte diferite. Cadere de potential. ** (Med.; in sintagma) Cadere de tensiune = coborare a tensiunii arteriale sub limita normala. 2. Desprindere a unei parti componente dintr-un organism. 3. Rasturnare a unui corp; surpare. 4. Fig. Ocupare, cucerire. Caderea Cartaginei. 5. Fig. Insucces, nereusita. 6. Competenta, drept. Nu e in caderea lui sa ma judece. 7. Nereusita, esec. – V. cadea.

RECIPROCITATE, reciprocitati, s. f. 1. Insusirea de a fi reciproc. ♦ Asigurare facuta de catre un stat altui stat, cu care intretine relatii diplomatice, culturale, comerciale, de a avea un tratament egal sau echivalent cu acela pe care acest din urma stat i-l asigura la randul sau. 2. (Mat.) Relatie intre doua numere, ecuatii sau teoreme prin care una dintre ele este reciproca celeilalte. 3. (Fiz.) Proprietate a razelor luminoase de a nu-si schimba forma si traiectoria atunci cand este inversat sensul de propagare a luminii. – Din fr. reciprocite, lat. reciprocitas,-atis.

COTIGA, cotigi, s. f. 1. Caruta mica folosita la transportarea incarcaturilor usoare. ♦ Car mare cu peretii metalici, intregi, folosit la transportul gunoaielor. 2. Fiecare dintre cele doua roti, de marime inegala, legate intre ele printr-o osie, pe care se reazema grindeiul plugului; teleaga, rotila, [Var.: cotiuga s. f.] – Din ucr. kotyha.

NARA nari f. 1) Fiecare dintre cele doua orificii exterioare ale cavitatii nazale la om si la unele animale. ◊ Cu narile (sau cu ~a) in vant a) in plina goana; b) cu multa graba; c) plin de sine; trufas. A se umfla in nari (sau a-si umfla narile) a-si da aere. 2) Ori-ficiu pe bordul unei nave, prin care este trecut lantul ancorei. [G.-D. narii] /<lat. naris

ANALOGIE s.f. Asemanare intre doua sau mai multe situatii, obiecte, fenomene, notiuni etc., considerate din anumite puncte de vedere. ♦ Asemanare partiala in ceea ce priveste forma sau continutul a doua elemente de limba, care determina modificarea unuia dintre ele sub influenta celuilalt; schimbarea produsa. [Gen. -iei, var. (inv.) analoghie s.f. / < analogie, cf. lat., gr. analogia – raport].

ADERENTA s.f. 1. Legatura, lipire. ♦ Lipire patologica a unor tesuturi care de obicei nu sunt lipite intre ele; brida. 2. (Tehn.) Frecare intre doua corpuri in contact, dintre care unul aluneca sau se rostogoleste peste celalalt. 3. (Constr.) Fenomen de legatura intre diferite materiale. [< fr. adherence, cf. lat. adhaerere – a fi atasat].

CRICHET s.n. Joc sportiv intre doua echipe a cate 11 persoane, in care fiecare dintre ele cauta sa introduca mingea in poarta adversarului, prin lovituri cu un fel de baston de lemn. [< engl., fr. cricket].

ANALOGIE s. f. 1. corespondenta, asemanare intre doua sau mai multe situatii, obiecte, fenomene, notiuni etc. 2. metoda de studiu al unui sistem bazata pe analogia (1) dintre acesta si un alt sistem cunoscut. 3. (biol.) asemanare relativa a doua organe (de animale) analoage. 4. (jur.) metoda de solutionare a unui caz neprevazut de lege, dar asemanator. 5. asemanare partiala de forma, sau de continut a doua elemente de limba, care determina modificarea unuia dintre ele sub influenta celuilalt. (< fr. analogie, lat. analogia)

ATelAJ, atelaje, s. n. 1. Pereche (sau perechi) de animalele de tractiune, cu harnasamentul necesar; (impr.) animalele impreuna cu vehiculul pe care il trag (sau numai vehiculul). 2. Echipamentul de legatura dintre doua vehicule. – Fr. attelage.

BILATERALISM s. n. Metoda de politica comerciala internationala, care consta in acordul dintre doua tari in privinta bunurilor si serviciilor pe care le schimba intre ele. – Bilateral + suf. -ism.

IMPANA, impanez, vb. I. Tranz. 1. A introduce in crestaturile facute intr-o bucata de carne sau in unele legume bucatele de usturoi, de slanina etc. ♦ Fig. A umple, a intesa, a impanzi un loc. 2. (Tehn.) A reduce jocul dintre doua sau mai multe obiecte, piese etc., introducand intre ele pene de lemn sau de metal. – Lat. *impinnare sau in + pana.

SERTIZA, sertizez, vb. I. Tranz. 1. A fixa o piatra pretioasa sau ornamentala in montura metalica prin indoirea marginilor monturii. 2. A asambla, a fixa doua piese tubulare prin indoirea peretilor la capatul uneia dintre ele. – Dupa fr. sertir.

COMPARATIE ~i f. 1) Alaturare a unor lucruri sau fiinte pentru a stabili asemanarile si deosebirile dintre ele. 2) Figura de stil care consta in confruntarea a doua elemente dintr-un enunt cu scopul de a reliefa anumite insusiri specifice asemanatoare. 3): Grade de ~ categorie gramaticala specifica pentru adjectiv (si adverb), avand trei aspecte: pozitiv, comparativ si superlativ. [Art. com-paratia; G.-D. comparatiei; Sil. -ti-e] /<lat. comparatio, ~onis

elITRA ~e f. Fiecare dintre cele doua aripi chitinoase ale unor insecte. [Sil. e-li-tra] < fr. elytre

MANDIBULA ~e f. 1) (la om si la animale) Maxilar inferior. 2) Fiecare dintre cele doua parti ale ciocului pasarilor. 3) (la insecte) Fiecare dintre cele doua parti ale aparatului bucal, servind la supt, mestecat sau intepat. /<fr. mandibule

BICICLU s.n. Velociped cu doua roti inegale, dintre care prima este roata motrice. [Pl. -le, -luri]. / < fr. bicycle].

EPIMER s. m. fiecare dintre cei doi izomeri ai unei monozaharide, care difera intre ei prin configuratia a doi atomi de carbon, ceilalti atomi de carbon din molecula avand configuratia identica. (< fr. epimere)

DIFERENTIA, diferentiez, vb. I. 1. Tranz. A stabili deosebirea dintre doua sau mai multe fiinte sau lucruri, a delimita caracterele lor specifice. 2. Refl. A se deosebi de altcineva sau de altceva. 3. Tranz. (Mat.) A calcula o diferentiala. [Pr.: -ti-a] – Din fr. differencier.

PARALelISM, (2) paralelisme, s. n. 1. Proprietate a doua drepte sau a doua planuri de a fi paralele (1); stare a doua sau a mai multor lucruri paralele (2). 2. Comparare a doua fiinte, a doua opere, fenomene etc. (pentru a stabili asemanarile si deosebirile dintre ele); paralela. – Din fr. parallelisme, it. parallelismo.

A SE INTERPUNE ma interpun intranz. 1) A interveni intre doua persoane pentru a le aduce la o intelegere. 2) A se amesteca in relatiile dintre doua persoane. /<lat. interponere

POL1 ~i m. 1) geogr. Fiecare dintre cele doua puncte situate la capetele (de nord si de sud) ale axei de rotatie a Pamantului. 2) Regiune situata in jurul acestor puncte. ~ul nord. ~ul sud. ◊ ~ ceresc fiecare dintre punctele de intersectie a axei Pamantului cu sfera cereasca. 3) Fiecare dintre capetele opuse ale unui magnet. 4) mat. Fiecare dintre cele doua puncte de intersectie a unei sfere cu diametrul ei. 5) fiz. Fiecare dintre extremitatile unui circuit electric, una cu sarcina pozitiva, iar cealalta cu sarcina negativa. 6) fig. Parte extrema, opusa a ceva. ~ii unei discutii. /<fr. pole, lat. polus

VOLUM2 ~e n. 1) Carte legata sau brosata. 2) Fiecare dintre asemenea carti ce alcatuiesc o lucrare. ~ul doi al operei lui Eminescu. /<fr. volume, lat. volumen, it. volume

NEUTRALIZARE s.f. Actiunea de a neutraliza si rezultatul ei; neutralizatie. ♦ (Lingv.) Suprimarea in anumite conditii a unei opozitii dintre doua unitati lingvistice. ♦ Regim international special la care este supus un teritoriu (sau anumite ape). [< neutraliza].

REUNIUNE s.f. 1. Adunare, intrunire. ♦ (Sport) Competitie. 2. (Mat.) Operatie care ataseaza la doua multimi date multimea elementelor ce apartin cel putin uneia dintre ele. [Pron. -ni-u-. / cf. fr. reunion, it. riunione].

RACORDA vb. tr. 1. a stabili un racord (1). ◊ (tehn.) a realiza legatura dintre doua elemente ale unui sistem tehnic. 2. a lega doua portiuni ale unui drum, ale unei cai ferate prin introducerea intre ele a unui tronson curb. 3. (mat.) a uni doua trepte sau doua curbe printr-un arc de curba tangent la fiecare dintre ele. (< fr. raccorder)

ECLATOR, eclatoare, s. n. Aparat electric folosit pentru masurarea tensiunilor inalte, format din doi electrozi intre care se produce o descarcare electrica daca tensiunea dintre ei depaseste o anumita valoare. – Din fr. eclateur.

RACORDA, racordez, vb. I. Tranz. A stabili un racord. ♦ (Geom.) A uni intre ele doua drepte sau doua curbe printr-o curba tangenta la fiecare dintre dreptele sau curbele intre care se face legatura. – Din fr. raccorder.

TRAVEE, travee, s. f. Portiune dintr-o constructie (edificiu, pod, viaduct etc.) care cuprinde doua puncte de reazem (stalpi, coloane, grinzi, pile etc.) si deschiderea dintre ele. – Din fr. travee.

dintre prep. 1) (exprima un raport spatial) Distanta dintre doua sate. Soarele a aparut dintre nori. 2) (exprima un raport relational) Dragoste dintre parinti si copii. 3) (exprima un raport cantitativ) Din. O parte dintre ei vor lucra la uzina. 4) (exprima un raport temporal) In timpul dintre cele doua razboaie. /de + intre

POLUX s.n. Una dintre cele doua stele mai luminoase din constelatia Gemenilor. [< Polux – fiu al lui Zeus si frate geaman cu Castor].

AURICUL s.n. Fiecare dintre cele doua despartituri superioare ale atriului inimii. [Pron. a-u-, pl. -le. / < fr. auricule, cf. lat. auricula].

REUNIUNE s. f. 1. adunare, intrunire. ◊ competitie sportiva. 2. (mat.) operatie care ataseaza la doua multimi date multimea tuturor elementelor ce apartin cel putin uneia dintre ele. (< fr. reunion)

SERTIZA vb. tr. 1. a ansambla, a fixa doua piese tubulare prin deformarea plastica a peretilor la capatul uneia dintre ele. ◊ a fixa proiectilul in tubul cartusului. 2. a fixa o piatra pretioasa sau ornamentala intr-o montura metalica prin indoirea marginilor monturii. (dupa fr. sertir)

ILIAC, -A, iliaci, -ce, adj. Care este asezat in partea de mijloc a corpului, in regiunea soldurilor. ◊ Os iliac (si substantivat, n.) = fiecare dintre cele doua oase care formeaza partea anterioara si laterala a bazinului. [Pr.: -li-ac] – Din fr. iliaque, lat. iliacus.

PERECHE ~i f. 1) Grup de doua obiecte de acelasi fel intrebuintate impreuna. O ~ de ciorapi. 2) Grup de doua persoane de s*x opus aflate intr-o anumita legatura; cuplu. O ~ de dansatori. O ~ aleasa. 3) Grup de doua animale de aceeasi specie. O ~ de gaini. O ~ de boi. 4) Fiecare dintre elementele care alcatuiesc asemenea grupuri. Aceasta ti-i ~ea. 5) Obiect compus din doua parti simetrice, unite intre ele si formand un intreg. O ~ de foarfece.O ~ de carti un pachet de carti de joc. 6) la pl. Cate doi. A merge ~. 7) Persoana care se potriveste dupa anumite calitati altei persoane. ◊ Fara ~ fara seaman; unic in felul sau. A-i fi cuiva ~ a se potrivi cu cineva. [G.-D. perechii] /<lat. paric[u]la

CORESPONDENT, -A adj. Care corespunde, corespunzator. ◊ (Geom.) Unghiuri corespondente = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri nealaturate, formate de aceeasi parte a unei secante care taie doua drepte, unul dintre unghiuri fiind in interiorul dreptelor si altul in afara lor. [Cf. fr. correspondant].

LANDAU, Edmund (1877-1938), matematician german. Contributii la teoria numerelor si a functiilor. A introdus un sistem de simboluri pentru a exprima relatia dintre doua functii f si g in jurul unui punct comun a (simbolurile lui L.).

PODNOJIE, podnojii, s. f. 1. (Inv.) Pernita sau pres pus sub picioare pentru a le feri de frig. ♦ (Reg.) Stergatoare de picioare din papura. 2. (Pop.) Fiecare dintre cele doua pedale asezate in partea de jos a razboiului de tesut, cu ajutorul carora se schimba itele; p. ext. sforile cu care sunt legate aceste pedale. [Var.: (reg.) podnoja s. f.] – Din sl. podnozije, bg. podnoga, scr. podnozje, rus. podnozje, ucr. podnizzja.

VAS ~e n. 1) recipient din diferite materiale (sticla, lemn, metal, lut, plastic), de forme si dimensiuni diferite, destinat pentru pastrarea sau transportarea diverselor materiale (in special a lichidelor). 2) la pl. totalitate a recipientelor folosite la prepararea sau la servirea mancarii; vesela; blide. 3) Organ tubular inchis care permite circulatia substantelor lichide (sange, limfa) in organism. ~e limfatice. ◊ ~e capilare cele mai mici vase sangvine, care asigura legatura dintre vene si artere. 4) fiz.: ~e comunicante doua (sau mai multe) vase, unite intre ele la baza printr-un tub de legatura, astfel incat un lichid turnat intr-unul din vase trece si in celelalte, ajungand in toate la acelasi nivel. 5) Vehicul construit si echipat pentru transportul pe apa (sau sub apa); nava. ~ maritim. ~ de pescuit. ~-scafandru. 6) Tub prin care circula seva in plante. /<lat. vasum

IDEAL, -A adj. 1. Referitor la o idee sau la ideatie; de idei; care nu exista sau nu poate exista decat in gandire; creat de gandire. 2. Perfect, desavarsit; model. // s.n. 1. Model considerat perfect; perfectiune pe care incearca s-o imite un artist, un poet etc. 2. Scop suprem al existentei, al activitatii cuiva sau a ceva. 3. (Mat.) Multime de elemente ale unui inel pentru care atat diferenta dintre doua elemente, cat si produsul dintre un element al inelului si un element al ei sunt tot elemente ale multimii. [Pron. -de-al, pl.s. -luri, -le. / cf. lat. idealis, fr. ideal, it. ideale].

EXTERN, -A I. adj. aflat in afara, din afara; exterior. ♦ politica ~a = politica unui stat fata de celelalte state; unghi ~ = fiecare dintre unghiurile formate de doua drepte taiate de o secanta si aflat in afara lor. ◊ (despre medicamente) care se administreaza la suprafata corpului. II. s. m. f. 1. elev, ucenic care locuieste si ia masa in afara scolii. 2. student in medicina practicant intr-o clinica. (< fr. externe, lat. externus)

IDEAL, -A I. adj. 1. referitor la o idee sau la ideatie; care nu exista sau nu poate exista decat in gandire. 2. perfect, desavarsit; model. II. s. n. 1. model considerat perfect; perfectiune pe care incearca s-o imite un artist, un poet etc. 2. scop suprem al existentei, al activitatii cuiva sau a ceva. 3. (mat.) multime de elemente ale unui inel pentru care atat diferenta dintre doua elemente, cat si produsul dintre un element al inelului si un element al ei sunt tot elemente ale multimii. (< fr. ideal, lat. idealis)

SUCTIUNE s. f 1. sugere, aspiratie. 2. reducere a presiunii apei dintr-un sol nesaturat in raport cu presiunea atmosferica; aspiratia capilara a pamantului. 3. contact strans si rezistent dintre doua corpuri, realizat prin crearea unui spatiu vid sau de aer rarefiat intre ele. (< engl. suction, dupa fr. succion, lat. suctio)

Aloeus, unul dintre fiii lui Poseidon, casatorit cu Iphimedia. Sotia lui, iubita de Poseidon, a nascut doi fii, pe Otus si Ephialtes, numiti si Aloizi, de la numele lui Aloeus (v. si Aloidae).

INTERPUNE, interpun, vb. III. Refl. A interveni ca mijlocitor intre doua persoane (spre a le face sa ajunga la o intelegere); a mijloci. ♦ A se amesteca in relatiile dintre doua persoane. ♦ Tranz. A pune ceva intre... – Din lat. interponere (dupa pune).

PILIER, piliere, -i, subst. 1. S. n. Portiune dintr-un zacamant delimitata prin lucrari miniere sau cuprinsa intre zone de exploatare. 2. S. m. (Rugbi) Fiecare dintre cei doi inaintasi din prima linie care incadreaza pe taloner intr-un meleu. [Pr.: -li-er] – Din fr. pilier.

COMPROMIS1, compromisuri, s. n. Intelegere, acord bazat pe cedari reciproce; concesie. ♦ Intelegere intre doua sau mai multe persoane sau state de a supune unui arbitru rezolvarea litigiului dintre ele. – Din fr. compromis.

BAILAG s.n. (Tehn.) Adaus care se pune intre doua piese in contact cu joc si in miscare pentru anihilarea sau micsorarea jocului dintre ele. [< germ. Beilage].

DIFERENTIAL, -A I. adj. 1. care diferentiaza. 2. care comporta, lucreaza cu diferente. ◊ (mat.) referitor la diferente care tind catre zero. ♦ ecuatie ~a (si s. f.) = ecuatie care contine o variabila, functia recunoscuta si derivate ale acesteia; calcul ~ = capitol al analizei matematice care are ca obiect studiul derivatelor si al diferentialelor; geometrie ~a = ramura a geometriei care studiaza figurile geometrice folosind calculul diferential. II. s. f. (mat.) produsul dintre derivata unei functii si cresterea variabilei ei independente. III. s. n. angrenaj constituit din doua roti dintate planetare asezate pe acelasi ax si din doua roti satelite, utilizat la autovehicule pentru a transmite la roti turatii diferite la viraje, iar la masini de lucru pentru a varia in mod deosebit turatia. (< fr. differentiel)

INVERS, -A adj. (si adv.) contrar directiei initiale sau firesti; pe dos. ♦ (mat.) marime ~a = marime egala cu raportul dintre 1 si marimea data; raport ~ (proportional) = raport intre doua marimi care variaza astfel incat produsul lor sa ramana constant. (< fr. inverse, lat. inversus)

ABU SIMBel (ABŪ SUMBUL), localit. antica in S Egiptului, pe Nil. Celebra prin doua vechi temple rupestre egiptene, ramase aproape intacte, dintre care cel mai mare este hipogeul lui Ramses II, unul dintre cele mai grandioase sanctuare faraonice, cu o intrare strajuita de patru statui colosale ale acestui faraon; in 1963-1968 templele au fost taiate in stinca, transportate si reconstruite, din initiativa UNESCO, cu 65 m mai sus, in perioada construirii barajului As-Sadd al-Ali.

JONCTIUNE, jonctiuni, s. f. Legatura, unire; (concr.) locul unde se realizeaza legatura, unirea unor parti, unor elemente etc. ♦ (electron.) Zona de contact intre doua regiuni cu mecanisme diferite de conductie ale unui semiconductor, intre doi semiconductori sau intre un metal si un semiconductor. ♦ (Lingv.) Mijloc de exprimare a raporturilor sintactice de coordonare sau de subordonare dintre elementele unei propozitii sau fraze, care consta in legarea lor prin cuvinte ajutatoare. ♦ (Mil.) Loc unde se realizeaza legatura dintre flancurile dispozitivelor de lupta a doua unitati militare. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. jonction.

OPUNE, opun, vb. III. 1. Tranz. A pune in fata cuiva sau a ceva, ca impotrivire, un lucru, un argument etc. ♦ Refl. A se impotrivi (rezistand sau facand uz de forta), a pune piedici, a tine piept; a zadarnici. 2. Tranz. A pune fata in fata doua sau mai multe fiinte sau lucruri pentru a scoate in evidenta, prin comparatie, deosebirile dintre ele. 3. Refl. (Despre unghiuri) A fi asezat, intr-o figura geometrica, in fata altui unghi sau in fata uneia dintre laturi; (despre laturi) a fi asezat in fata altei laturi sau in fata unuia dintre unghiuri. [Prez. ind. si: (reg.) opui] – Din lat. opponere, fr. opposer (dupa pune).

CORESPONDENTA, corespondente, s. f. I. 1. Schimb (regulat) de scrisori intre doua sau mai multe persoane. ♦ Totalitatea scrisorilor schimbate intre doua persoane. ♦ Continutul unei scrisori. 2. Relatare a faptelor petrecute intr-o localitate, facuta de corespondentul unui ziar, al unei reviste, al unui post de radio, de televiziune etc. II. 1. Raport, legatura intre lucruri, fenomene, organe, parti ale unui intreg care se potrivesc intre ele; concordanta, armonie. 2. (Lingv.) Raport constant existent intre doua unitati lingvistice. ◊ Corespondenta timpurilor = raportul de timp dintre predicatul unei propozitii subordonate si predicatul regentei. 3. (Mat.) Relatie intre doua multimi, conform careia fiecare element al unei multimi este pus in legatura cu unul sau mai multe elemente din cealalta multime. 4. (In sintagma) Corespondenta conturilor = schimbul de scrisori, legatura reciproca dintre conturi care reflecta aceeasi operatie economica. [Var.: (inv.) corespondinta s. f.] – Din fr. correspondance.

GRAVITATIE f. Fenomen prin care doua corpuri se atrag reciproc cu o forta ce depinde de masa lor si de distanta dintre ele; atractie universala. Legea ~ei. ◊ Camp de ~ spatiul din jurul unui corp, in care el isi exercita atractia asupra altor corpuri; camp gravitational. /<fr. gravitation

RACORDARE s.f. Actiunea de a racorda si rezultatul ei; stabilire a unui contact; racordaj. ♦ (Geom.) Operatie prin care doua linii care se intretaie sunt unite printr-un arc de curba tangent la fiecare dintre ele. [< racorda].

GOLAVERAJ, golaveraje, s. n. Raportul sau diferenta dintre golurile marcate si cele primite de o echipa la unele jocuri sportive, care departajeaza intre ele doua echipe aflate la egalitate de puncte. – Din fr. goal-average.

SEMIDREAPTA ~epte f. Fiecare dintre cele doua parti ale unei linii drepte in care aceasta este impartita de un punct al ei. /semi- + dreapta

CARTA (‹ fr., lat.) s. f. 1. Act prin care se recunosteau, in ev. med., anumite privilegii si libertati unor clase sau paturi sociale (ex., in Anglia, Magna Charta Libertatum, 1215). 2. Manifest cuprinzind revendicari ale unei organizatii politice, sociale, profesionale etc. 3. Act care sta la baza organizarii si functionarii unei organizatii internationale (ex. Carta Organizatiei Natiunilor Unite). 4. Document prin care doua sau mai multe state se obliga sa respecte si sa aplice anumite principii in relatiile dintre ele si cu alte state. 5. P. ext. Document de o insemnatate deosebita pentru viata sociala si politica a unei tari (ex. „Carta 77”, in Ceho-Slovacia).

POLARITATE s. f. 1. Proprietate a unui sistem fizic de a avea, in doua puncte ale sale, caracteristici de aceeasi natura, dar opuse una celeilalte. 2. Proprietate a unui organism vegetal sau a unei parti din el de a forma doua puncte de crestere cu proprietati diferite. 3. (Fil.) Specie a contradictiei constand in relatia dintre doi termeni care prezinta cel mai mare grad de opozitie posibil si totodata se presupun reciproc, ca polii unui magnet. – Din fr. polarite.

CORESPONDENT, -A, corespondenti, -te, s. m. si f., adj. I. S. m. si f. 1. Persoana care colaboreaza la un ziar sau la o publicatie periodica, trimitand spre publicare informatii din locul unde se afla. 2. Persoana care, in lipsa parintilor unui elev, are raspunderea acestuia fata de autoritatile scolare. 3. (Rar) Persoana cu care cineva este in corespondenta. II. Adj. (In sintagmele) Membru corespondent = membru al unei academii sau al altei institutii stiintifice avand aceleasi obligatii si drepturi ca si un membru activ, cu exceptia dreptului de a vota pe viitorii membrii, care este numai consultativ. Unghiuri corespondente = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri, egale intre ele, formate de aceeasi parte a unei secante care taie doua drepte paralele. – Din fr. correspondant.

VENTRICUL s.n. (Anat.) 1. Fiecare dintre cele doua cavitati inferioare ale inimii sau cavitatile creierului. 2. Cavitate interna de forma unui stomac; gaster. [Pl. -le, (s.m.) -li. / < fr. ventricule, cf. lat. ventriculus < venter – pantece].

PERSONALISM s.n. 1. Curent filozofic care pune la baza existentei o pluralitate de entitati spirituale inzestrate cu atributele personalitatii si subordonate lui Dumnezeu ca persoana suprema. ◊ Personalism energetic = varianta a filozofiei personaliste, elaborata in Romania in perioada dintre cele doua razboaie mondiale de C. Radulescu-Motru, cu elemente preluate din teoriile energetiste. 2. Atitudine a celui care ia in consideratie numai interesele si punctele de vedere personale; subiectivism. [< fr. personnalisme].

SPIRA s.f. 1. Arc al unei elice cuprins intre doua puncte succesive de intersectie a acesteia cu aceeasi generatoare a cilindrului elicei. ♦ Fiecare dintre rotirile pe care le prezinta o curba, un obiect sau o serie de obiecte dispuse in spirala sau in elice. 2. Portiune de bobina care formeaza o curba aproape inchisa. [< fr. spire, it., lat. spira, gr. speira].

ADelFOFAGIE s. f. 1. absorbtie a unuia sau a mai multor embrioni animali ori vegetali de catre cel mai dezvoltat dintre ei. 2. devorare a unui animal de catre altul din aceeasi specie ori din specii diferite. 3. unire a doi gameti de acelasi s*x. (< fr. adelphophagie)

SPIRA1 s. f. 1. arc al unei elice intre doua puncte succesive de intersectie a acesteia cu aceeasi generatoare a cilindrului elicei. ◊ fiecare dintre rotirile pe care le prezinta o curba, un obiect dispuse in spirala sau in elice. 2. bucla aproape inchisa dintr-o infasurare electrica. (< fr. spire, lat. spira)

COASTA ~e f. 1) Fiecare dintre oasele arcuite care unesc coloana vertebrala cu sternul, formand toracele. 2) Fiecare dintre cele doua laturi ale corpului omenesc, de la umar pana la sold; rana. ◊ Slab de-i poti numara ~ele extrem de slab; numai pielea si oasele. A-i rupe (sau a-i frange) cuiva ~ele a bate zdravan pe cineva. A-i pune cuiva sula (sau sulita) in ~e a) a cere indeplinirea neintarziata a unui angajament; a zori; b) a constrange pe cineva. 3) Portiune de teren cu suprafata inclinata; versant; costisa; povarnis; panta. 4) Linia de contact intre uscat si apa marii sau a oceanului; tarm; litoral. ~a Marii Negre. Vas de ~. Navigatie de ~. [G.-D. coastei; Sil. coas-ta] /<lat. costa

PARALelISM s. n. 1. proprietate a doua drepte sau plane de a fi paralele; paralelitate. 2. paralela (III, 3) o ~ psihofizic (sau psihofiziologic) = conceptie dualista care considera ca fenomenele fiziologice si cele psihice nu prezinta nici un fel de relatii cauzale intre ele. 3. compozitie prin care se alatura doua idei, sentimente, aspecte prin constructii sintactice. ◊ (muz.) miscare in aceeasi directie a vocilor, fara modificare a intervalelor dintre ele. 4. (biol.) aparitie a unor caractere similare in cursul evolutiei, in populatii (specii) inrudite filogenetic. (< fr. parallelisme)

LINIUTA, liniute, s. f. Linioara. ◊ Liniuta de unire = a) semn ortografic care serveste pentru a marca rostirea impreuna a doua sau a mai multor cuvinte sau pentru a desparti cuvintele in silabe; b) semn de punctuatie folosit pentru a uni doua sau mai multe cuvinte legate intre ele printr-un strans raport lexical, morfologic sau sintactic; linioara, cratima. ♦ (Fam.) Fiecare dintre subdiviziunile gradelor marcate pe un termometru. [Pr.: -ni-u-] – Linie + suf. -uta.

CONTRACT, contracte, s. n. Acord incheiat, ca urmare a intelegerii intervenite intre doua sau mai multe persoane (fizice sau juridice), pentru crearea, modificarea sau stingerea unor drepturi si obligatii in relatiile dintre ele; act, inscris ce consemneaza acest acord; conventie. ◊ Contract de munca = contract incheiat de un salariat cu o intreprindere sau cu o institutie, prin care cel dintai se obliga sa presteze in favoarea celei din urma o anumita munca in schimbul unui salariu. – Din fr. contrat, lat. contractus.

SEROS, -OASA, serosi, -oase, adj. 1. De natura serului sau a serozitatii, avand caracterul serozitatii. ◊ Sange seros = sange in compozitia caruia predomina serul. 2. (Despre tesuturi) Care secreteaza o serozitate. ◊ Membrana seroasa = membrana care inlesneste miscarile unui organ, fiind formata din doua foi subtiri, una care adera strans la organ, cealalta care captuseste cavitatea in care se gaseste organul, spatiul dintre ele fiind umplut cu o serozitate; membrana care protejeaza articulatiile osoase. – Din fr. sereux.

COMPARATIE, comparatii, s. f. 1. Examinare a doua sau a mai multor lucruri, fiinte sau fenomene, facuta cu scopul de a se stabili asemanarile si deosebirile dintre ele. ◊ Grad de comparatie = forma pe care o ia adjectivul si unele categorii de adverbe pentru a arata masura mai mica sau mai mare in care un substantiv sau un verb poseda insusirea sau caracteristica exprimata de acel adjectiv sau adverb. Termen de comparatie = cuvant, expresie sau notiune care serveste pentru a compara ceva. ◊ Expr. In comparatie cu... = comparativ, fata de... A nu suferi comparatie = a fi mai presus de orice alt obiect sau fiinta cu care ar putea fi comparat. 2. Figura de stil care consta in alaturarea a doua obiecte, persoane, actiuni etc. pe baza unor insusiri comune. [Var.: (inv.) comparatiune s. f.] – Din lat. comparatio, -onis.

MUSTATA ~ati f. 1) Par care creste deasupra buzei superioare la barbati. ◊ A-i rade (sau a-i zambi) cuiva ~ata a fi multumit; a se bucura. A rade (sau a zambi) pe sub ~ati a rade abia observat. 2) la pl. Peri lungi care cresc in jurul botului la unele animale. 3) Fiecare dintre cele doua fire mobile de pe capul insectelor sau al altor animale inferioare; antena. 4) Fire subtiri situate in jurul gurii la unii pesti, care servesc ca organe pentru pipait. 5) la pl. Tepi lungi si subtiri care cresc pe spicul unor cereale. 6) pop. Matasea porumbului. [G.-D. mustatii] /<lat. mustacea

ANTITEZA s.f. 1. Opozitie intre doua idei, intre doua notiuni, intre doua teze. 2. Figura de stil bazata pe contrastul dintre doua idei care se pun in relief una pe cealalta. 3. Judecata opusa unei alte judecati, numita teza. ♦ (In filozofia lui Hegel) A doua etapa a triadei; negatie, opozitie. [< fr. antithese, cf. lat., gr. antithesis – opozitie].

INCOMENSURABIL, -A adj. 1. (Fig.) Care nu se poate masura; nemasurat, foarte mare. 2. (Despre doua marimi) Care nu au o unitate de masura comuna, cuprinsa de un numar intreg de ori in fiecare dintre ele. [Cf. fr. incommensurable].

ENANTIOMORFIE s. f. proprietate a unor entitati, ale caror imagini se oglindesc reciproc, de a se suprapune intre ele numai prin reflectare intr-un plan extern; enantiomorfism. ◊ (min.) proprietate a doua substante de a cristaliza in doua forme, dintre care una este imaginea inversa a celeilalte. (< fr. enantiomorphie)

COMBINATIE (‹ fr.) s. f. 1. Reunire, imbinare, combinare. ♦ (Fam.) Aranjament, plan, calcul. 2. (CHIM.) Substanta omogena compusa din doua sau mai multe elemente chimice diferite, prezente in proportii definite; compus (2); corp compus. ◊ C. complexa = combinatie care se obtine prin legarea la un ion metalic a unui numar definit de molecule de aceeasi specie sau de specii diferite, neutra din punctul de vedere al reactivitatii chimice. ◊ C. organometalica = c. organica continind un atom al unui metal legat printr-un atom de carbon de radicalul organic. ◊ C. de incluziune = c. moleculara constituita din doi componenti, in care moleculele unuia dintre componenti sint capabile sa retine moleculele celui de-al doilea, fara ca intre ele sa se stabileasca legaturi chimice obisnuite, ci numai forte de interactiune, slabe de tip Van der Waals (ex. aducti, clatrati).

TRANSLITERATIE, transliteratii, s. f. Transpunere, transcriere dintr-un alfabet in altul a unui text scris, redandu-se literele prin echivalentele lor din alfabetul in care se transcrie, fara a se tine seama de eventualele deosebiri de ordin fonetic dintre semnele celor doua alfabete. – Din fr. translitteration, lat. translitteratio.

CONCILIA, conciliez. vb. I. Tranz. A pune de acord, a impaca, a inlatura divergentele, contradictiile dintre doua sau mai multe pareri, idei, doctrine etc. ♦ (Jur.) A incerca aplanarea sau evitarea unui litigiu prin impacarea partilor. [Pr.: -li-a] – Din fr. concilier, lat. conciliare.

CULEE ~ f. 1) Fiecare dintre cele doua picioare ale unui pod situate pe malurile opuse. 2) Canal prin care metalul topit se scurge din forme. [Sil. -le-e] /<fr. culee

CULEE s.f. 1. (Constr.) Masiv de zidarie care prin masa sa rezista la impingerea unui arc, a unei bolti sau a unei arcade. ♦ Fiecare dintre cele doua picioare ale unui pod, situate pe maluri. 2. Canal prin care metalul topit se scurge din tiparul piesei. [Pron. -le-e. / < fr. culee].

prastnas, prastnasi, s.m. (reg.) fiecare dintre prajinile, lemnele sau crengile legate cate doua crucis, asezate pe stogurile sau claile de fan sau de coceni, pentru a le proteja de vant; martac.

LAMBERT, Johann Heinrich (1728-1777), fizician, astronom, matematician si filozof german de origine elvetiana. A lucrat la Berlin sub patronajul regelui Frederic II cel Mare (din 1764). Unul dintre intemeietorii fotometriei („Fotometria”) si ai pirometriei („Pirometria”). A pus bazele trigonometriei sferice, formuland cele doua principii fundamentale ale acesteia (Legile lui L.), pe care a aplicat-o in domeniul cartografiei. Precursor al geometriei neeuclidiene („Teoria paralelelor”), si, alaturi de Leibniz, al logicii simbolice moderne („Noul Organon”), fiind unul dintre principalii reprezentanti ai rationalismului german. A demonstrat irationalitatea numarului π (1768). Contributii in astronomie privind orbitele cometelor si formarea Universului. In cinstea sa, o unitate de masura a stralucirii ii poarta numele.

ORCIC, orcicuri, s. n. Fiecare dintre cele doua bucati de lemn prinse de crucea carutei, a trasurii etc., de capetele carora se agata streangurile hamului. – Din ucr. orcyk. Cf. pol. orczyk.

BABA ~e f. 1) Femeie de o varsta inaintata; femeie batrana. ◊ Zilele ~ei (sau ~ele) primele doua saptamani din luna martie, care se caracterizeaza prin timp schimbator. (De-a) ~a-oarba joc de copii in care unul dintre ei, legat la ochi, trebuie sa-i prinda pe ceilalti jucatori. (De-a) ~a-gaia joc de copii in care unul dintre ei o face pe closca care isi apara puii, iar altul pe gaia, care vrea sa-i fure. 2) inv. Femeie batrana care pretinde ca ar putea vindeca bolile cu ajutorul mijloacelor empirice (descantece, vraji, buruieni). /<sl. baba

PARITATE ~ati f. 1) Caracter par. 2) mat. Egalitate numerica. 3) Echivalenta in valoare; egalitate valorica. ◊ ~ valutara egalitate a valorii (in aur) schimbului de bani dintre doua tari. Conditii de ~ conditii de egalitate a partilor in rezolvarea unor litigii. /<fr. parite, lat. paritas, ~atis

OCTANT s.n. 1. Instrument folosit in navigatia maritima si aeriana pentru observarea inaltimii astrilor si pentru masurarea distantelor lor unghiulare. 2. A opta parte a cercului; arc de 45 de grade. ♦ Fiecare dintre cele opt regiuni in care trei plane concurente, perpendiculare doua cate doua, impart spatiul. [< fr. octant, cf. lat. octans].

PATINA2, patine, s. f. 1. Obiect de metal format dintr-o sina si elemente de legatura care il fixeaza de talpa ghetei, folosit la patinaj. ◊ Patina cu role = obiect de metal asemanator cu patina2 (1), prevazut cu patru rotite si cu elemente de legatura care il fixeaza de talpa ghetelor, si care permite deplasarea pe sol in miscari asemanatoare cu cele de pe patinoar. ♦ (Rar) Fiecare dintre cele doua talpi ale saniei. ♦ (Rar) Schi. 2. Piesa prin intermediul careia un mecanism aluneca pe un element de ghidare. ◊ Patina de ascensor = sina pe care aluneca cabina ascensorului. ♦ Organ al masinilor agricole de recoltat, destinat rezemarii pe sol a aparatului de taiere si reglarii inaltimii de taiere a plantelor. – Din fr. patin.

PLAMAN, plamani, s. m. Fiecare dintre cele doua organe principale, cu aspect spongios, inconjurate de pleura, situate simetric in cavitatea toracica, cu ajutorul carora se face respiratia la om si la vertebratele superioare; pulmon, bojoc. ◊ Plaman de otel = aparat folosit pentru respiratia artificiala. – Din ngr. plemoni.

SCADERE, scaderi, s. f. 1. Actiunea de a scadea si rezultatul ei; reducere, micsorare, descrestere (a cantitatilor, a volumului, a proportiilor). ♦ Una dintre cele patru operatii aritmetice fundamentale, prin care se determina diferenta dintre doua numere, diferenta care adunata cu scazatorul trebuie sa dea un numar egal cu descazutul. 2. Defect, cusur, lipsa, imperfectiune. ♦ (Inv.) Pierdere, diminuare a valorii. – V. scadea.

EXCENTRICITATE ~ati f. 1) Caracter excentric. 2) mat. Pozitie a unui punct care se afla in afara centrului unei figuri. 3) Distanta dintre axele de rotatie a doua piese excentrice. /<fr. excentricite

NUD, -A, (1, 3, 4) nuzi, -de, adj., (2) nuduri, s. n. 1. Adj. (Despre oameni sau despre corpul lor) Fara nici un vesmant, complet dezbracat, gol. ◊ Floare nuda = floare fara petale, care are numai stamine si pistil sau numai unul dintre aceste doua elemente. 2. S. n. Persoana sau corp omenesc complet dezbracat: spec. reprezentare in artele plastice a omului complet dezbracat. 3. Adj. Fara ornamente; simplu; neted. ♦ Fig. Fara artificii, fara complicatii; simplu; curat, pur. 4. Adj. (In sintagma) Proprietate nuda = proprietate pe care o stapaneste cineva fara a se bucura (vremelnic) de uzufructul ei. – Din lat. nudus, it.nudo.

ECHIPA, echipe, s. f. Grup de oameni care, sub conducerea unui sef, indeplinesc in acelasi timp o munca sau o actiune comuna. ◊ Spirit de echipa = legatura spirituala intre membrii unei echipe, care sta la baza conlucrarii lor. ♦ Grup de sportivi constituit intr-o formatie, in cadrul careia se antreneaza, sub conducerea unui specialist, si participa la competitii. ♦ Fiecare dintre cele doua formatii care isi disputa un meci (de fotbal, baschet, hochei, polo etc.). – Din fr. equipe.

ANTRETOAZA, antretoaze, s. f. 1. Fiecare dintre grinzile transversale care leaga grinzile principale ale unui pod. 2. Bara care serveste la legarea a doua piese dintr-un mecanism si la mentinerea lor fixa la oarecare distanta. 3. Piesa metalica, cilindrica, goala in interior, folosita pentru consolidarea peretilor unui cazan cu abur. – Din fr. entretoise.

DUel ~uri n. 1) Lupta desfasurata dupa anumite reguli intre doua persoane inarmate, dintre care una cere rezolvarea unui diferend. 2) fig. Schimb viu de opinii sau replici intre doua parti adverse (persoane sau publicatii); polemica. [Sil. du-el] /<fr. duel, lat. duellum

TAMPLA1, tample, s. f. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale capului, cuprinse intre ochi, urechi, frunte si obraz. ♦ Parul care acopera aceste parti. Tample carunte.Lat. *templa (= tempora, pl. lui tempus).

purtaret, purtareata, adj. 1. (pop.; despre imbracaminte si incaltaminte) care tine la purtare, care este pentru fiecare zi; care nu se rupe usor; durabil, purtabil. 2. (inv.; despre carti) de dimensiuni reduse, usor de transportat, de purtat cu sine, portativ. 3. (inv.; despre boli) care e mai putin grav, mai usor de suportat. 4. (inv.; despre limba) comun, popular. 5. (inv.; despre oameni) de rand, obisnuit. 6. (s.n.; reg.) fiecare dintre cele doua prajini pe care se cara fanul la locul unde se face claia (capita). 7. (s.m.; inv.; in sintagma) purtaret de viata = fiinta, om care traieste.

SUFAN, sufane, s. n. (Reg.) Fiecare dintre cei doi pari grosi si lungi, ascutiti la un capat cu care se fixeaza navodul la fundul apei ca sa nu scape pestele pe sub el. – Et. nec.

SUBORDONARE, subordonari, s. f. Actiunea de a subordona si rezultatul ei; dependenta. ♦ (Log.) Raport de concordanta intre doua notiuni, de la notiunea subordonata speciei la notiunea gen. ♦ Raport sintactic intre doua elemente lingvistice (cuvinte, constructii, propozitii), dintre care unul depinde din punct de vedere gramatical de celalalt. ♦ Raport de ierarhie intre organele puterii de stat sau intre cele ale administratiei de stat, ori intre acestea si organele puterii care le-au ales, in temeiul caruia organul superior indrumeaza si controleaza activitatea organului inferior. – V. subordona.

PARITATE s.f. 1. Egalitate de numere, numar egal. 2. Egalitate valorica. ♦ Paritate monetara = raportul in greutate dintre cantitatile de metal pur de acelasi fel continut in unitatile monetare a doua tari; paritate valutara = a) continutul de metal pretios al unitatii monetare a unei tari, stabilit prin lege; b) raportul dintre diferitele valute pe baza continutului lor in aur, stabilit prin lege. [Cf. fr. parite, lat. paritas].

FLOTARE, flotari, s. f. 1. Actiunea de a flota si rezultatul ei; flotatie. ♦ Trecere a unui fir dintr-un sistem textil (urzeala sau batatura) peste doua sau mai multe fire din celalalt sistem, la fabricarea tesaturilor ornamentale. 2. Fiecare dintre miscarile ritmice de gimnastica in care corpul, intins aproape de pamant, este ridicat si coborat prin extensiunea si indoirea bratelor aflate cu palmele pe sol; flotatie (2). – V. flota.

dintre prep. 1. (Introduce un atribut care arata locul ocupat de cineva sau de ceva intre doua sau mai multe obiecte) Care se afla intre..., in mijlocul... Spatiul dintre pat si masa. ♦ (Introduce un complement care arata punctul de plecare) Din mijlocul... Iese luna dintre nori. 2. (Introduce un atribut care arata detasarea unui obiect din mijlocul mai multora de acelasi fel) Printre, intre, din. dintre sute de elevi. 3. (Introduce un atribut exprimand o corelatie sau o alternanta) Intre. Raportul dintre parte si intreg. 4. (Introduce un atribut care indica rastimpul dintre doua momente cunoscute) Situat intre.. Momentul dintre noapte si zi. 5. (Introduce un atribut care exprima un raport de reciprocitate) Care exista intre... S-au intarit legaturile dintre ei.De4 + intre.

KILOMETRAJ s.n. Distanta in kilometri dintre doua puncte ale unui drum. ♦ Distanta in kilometri parcursa de un vehicul intr-un anumit timp. ♦ Instrument care inregistreaza distanta parcursa de un vehicul sau viteza lui de mers. [Cf. fr. kilometrage].

sufan, sufane, s.n. (reg.) 1. fiecare dintre cei doi pari grosi si lungi, ascutiti la un capat, cu care se fixeaza navodul la fundul apei ca sa nu se scape pestele pe sub el. 2. (in forma: sifan) prajina folosita de pescari pentru a conduce luntrea.

FLOTARE s.f. 1. Actiunea de a flota si rezultatul ei; flotatie, flotaj. ♦ (Text.) Trecere a unui fir dintr-un sistem (urzeala sau batatura) peste doua sau mai multe fire din celalalt sistem la confectionarea tesaturilor ornamentale. 2. Fiecare dintre miscarile ritmice de gimnastica in care corpul, intins aproape de pamant, este ridicat si coborat prin extensiunea si indoirea bratelor sprijinite cu palmele pe sol; flotatie (2). [< flota].

CORESPONDENT, -A I. s. m. f. 1. colaborator extern al unui ziar care trimite corespondenta cu caracter informativ din locul in care se afla. 2. persoana care, in lipsa parintilor unui elev, are raspunderea acestora fata de scoala. 3. cel care poarta corespondenta cu cineva. II. adj. care corespunde, corespunzator. ♦ membru ~ = membru al unei academii sau al altei institutii stiintifice, care are aceleasi obligatii si se bucura de aceleasi drepturi ca un membru activ, cu exceptia dreptului la vot; unghiuri e = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri nealaturate, formate de aceeasi parte a unei secante care intersecteaza doua drepte, un unghi fiind in interiorul dreptelor si altul in afara lor. ◊ (s. n.) echivalent, in cadrul frazei, al unei parti de propozitie. (< fr. correspondant)

BARBETA, barbete, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua smocuri de barba lasate sa creasca pe partile laterale ale fetei. V. favorit. 2. Bucata de parama folosita la legarea baloanelor si a barcilor pentru a le fixa si manevra cu usurinta. – It. barbetta.

CARACAS, cap. Venezuelei, situata in N tarii, la 950 m alt., formind un district federal (1,93 mii km2); 3,2 mil. loc. (1990, cu suburbiile). Pr. centru politic, comercial, financiar si ind. al tarii. Mare nod de comunicatii. Aeroport international Maiquetia. Ind. prelucr. metalelor, cimentului, chimica (petrochimie, cauciuc, produse farmaceutice, hirtie), piel. si incalt., textila si conf., sticlarie, alim. Doua universitati. Catedrala (1614). Panteon in memoria lui S. Bolivar. Intemeiat in 1567 de conchistadorii spanioli. In timpul Razboiului pentru Independenta Coloniilor Spaniole din America Latina (1810-1826), C. a devenit unul dintre centrele luptei pentru eliberare. Cap. Venezuelei din 1830.

COSTIN, familie de boieri din Moldova. Mai importanti: 1. Miron. C (1633-1691), cronicar de orientare umanista, mare logofat al Moldovei, partizan al aliantei cu Polonia, ucis, impreuna cu fratele sau, hatmanul Velicico, din porunca domnitorului Constantin Cantemir. Povestitor si portretist talentat, a continuat, sub titlul „Letopisetul Tarii Moldovei de la Aron voda incoace”, letopisetul lui Grigore Ureche, relatind evenimentele din istoria Moldovei dintre 1595-1661. A mai scris poemul filozofic „Viata lumii”, lucrarea „De neamul moldovenilor”, afirmind originea romana a poporului roman, precum si doua cronici in limba polona: „Cronica tarilor Moldovei si Munteniei” si „Istoria in versuri polone despre Moldova si Tara Romaneasca”. 2. Nicolae C. (c. 1660-1712), cronicar oficial al lui Nicolae Mavrocordat, compilator de cronici romanesti si straine. Fiul lui C. (1). A prelucrat in romaneste romanul episcopului spaniol Antonio D. Guevara „Ceasornicul domnilor”.

TEMPERAT, -A, temperati, -te, adj. 1. (Despre oameni si despre manifestarile lor) Moderat, cumpatat, potolit. ♦ Clima temperata = clima caracterizata prin existenta a patru anotimpuri, cu veri potrivit de calduroase si cu ierni nu prea reci. Zona temperata = fiecare dintre cele doua zone de pe suprafata Pamantului cuprinse intre tropice si cercurile polare. 2. (Muz.; in sintagma) Sistem temperat = sistemul impartirii intervalelor de tonuri in cate doua semitonuri egale. – V. tempera. Cf. fr. tempere.

TENSIUNE ~i f. 1) Stare de incordare; intindere. ~ea muschilor. 2) fig. Stare de spirit sau situatie incordata; zbucium sufletesc; incordare. 3) fig. Efort intelectual. 4) fiz. Forta interioara care actioneaza asupra suprafetei unui spatiu inchis. 5) Diferenta de potential dintre doua puncte ale unui camp electric. 6) med. Presiune exercitata de fluxul de sange asupra vaselor si asupra inimii. [G.-D. tensiunii; Sil. -si-u-] /<fr. tension

HARDAU, hardaie, s. n. Vas facut din doage de lemn, dintre care doua pot fi mai lungi si gaurite, servind ca toarte, intrebuintat la pastrarea sau la transportarea lichidelor; ciubar. ◊ Expr. A turna (pe cineva) la hardau (sau la hardaul lui Petrache) = a baga (pe cineva) la inchisoare, a aresta (pe cineva). ♦ Continutul vasului descris mai sus. – Din magh. hordo.

INTRE2 prep. 1. In locul dintre... Intre munti.Expr. A fi intre ciocan si nicovala v. ciocan. A pleca (sau a fugi, a iesi, a se duce, a se intoarce etc.) cu coada intre picioare v. coada. ♦ Printre, in mijlocul... Intre straini. ♦ (Reg.) Pe. 2. In intervalul scurs de la o intamplare la alta. L-a vizitat intre doua calatorii.Expr. Intre acestea sau intre timp = in rastimp... 3. dintre, printre. S-a dovedit cel mai iscusit intre toti. 4. (Arata reciprocitatea) Unul cu altul (sau unii cu altii). S-au sfatuit intre ei. 5. (In legatura cu verbul „a imparti”) La2. Castigul s-a impartit intre participanti. 6. (Indica o aproximare) Sa vii intre 12 si 13.Lat. inter.

COLEOPTER, coleoptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte cu patru aripi dintre care cele doua superioare (elitre), intarite, au rol de protectie pentru celelalte doua, care sunt subtiri, membranoase si servesc la zbor; (si la sg.) insecta care face parte din acest ordin. [Pr.: -le-o-] – Din fr. coleoptere.

PLASEA, plasele, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua parti de metal, de os, de lemn etc. care acopera manerul unui cutit, al unui briceag, al unui pumnal etc.; p. ext. maner. 2. (Neobisnuit) Sild. [Var.: prasea s. f.] – Plasa1 + suf. -ea.

FALCEA, falcele, s. f. Fiecare dintre: a) cele doua talpi ale saniei; b) cele doua brate ale vatalelor de la razboiul de tesut; c) cele doua scandurele intre care intra limba melitei; d) stinghiile de lemn care leaga intre ele scandurile care formeaza fundul carului; e) cele doua stinghii laterale ale carceiei carului prin care se leaga tanjala de protap (cand se injuga patru boi); f) cele doua brate de lemn ale piscului (la car); g) cele doua sau patru brate laterale care constituie corpul afetului unui tun sau al unui obuzier. – Falca + suf. -ea.

BALANTA s. f. 1. instrument pentru masurarea greutatii corpurilor prin echilibrarea lor cu greutati-etalon; cantar. ♦ a pune in ~ = a judeca bine faptele inainte de a lua o hotarare. 2. (fin.) raport intre doua sume, doua conturi etc.; tabel, situatie cu un asemenea raport. ♦ ~ comerciala = raportul dintre valoarea importului si exportului unei tari pe o perioada de timp data; ~ contabila = situatie recapitulativa si periodica ce regrupeaza la un moment dat sumele si soldurile conturilor debitoare si creditoare; ~ de plati = raportul dintre sumele incasate si platile efectuate de catre o tara in relatiile sale cu alte tari intr-o perioada de regula un an. 3. al saptelea semn al zodiacului (23 septembrie – 22 octombrie). (< fr. balance)

IDENTITATE ~ati f. 1) Caracter identic; coincidenta sub toate aspectele; egalitate. 2) Proprietate a unui lucru de a-si pastra timp indelungat caracterele fundamentale. 3) Ansamblu de date care contribuie la identificarea unei persoane. Act de ~. 4) mat. Egalitate dintre doua expresii, care, la schimbarea sistemului de valori ale literelor, pastreaza aceeasi valoare numerica. [G.-D. identitatii] /<lat. identitas, ~atis, fr. identite

SAU conj. 1) (exprima un raport disjunctiv si leaga doua parti de propozitie sau doua propozitii coordonate) Ori; fie (ca). Azi sau maine. el sau ea. Canta sau danseaza. 2) (exprima un raport apozitiv si leaga doua parti de propozitie ori, mai rar, doua propozitii) Altfel zis; adica. Autorul Luceafarului sau M. Eminescu. 3) (exprima un raport copulativ, integrativ si introduce ultima dintre partile omogene) Precum si; de asemenea si. Se poate pescui in lacuri, in rauri, in mari sau in oceane. [Monosilabic] /sa + au

OPOZITIE s. f. I. 1. raport dintre doua lucruri sau situatii opuse, contrare; contrast. ◊ raport de excludere intre doua notiuni sau judecati. ◊ diferenta cu valoare functionala intre doua unitati lingvistice. 2. impotrivire, opunere. 3. pozitie a unui astru cand Pamantul se afla intre el si Soare; (p. ext.) pozitie a doua corpuri ceresti diametral opuse pe bolta cereasca. II. grup politic potrivnic partidului care se afla la putere; (p. ext.) politica practicata de acest grup. (< fr. opposition, lat. oppositio, germ. Opposition)

AFINITATE, afinitati, s. f. 1. Potrivire intre oameni sau intre manifestarile lor, datorita asemanarii spirituale. 2. (Chim.) Proprietate a doua substante de a se combina. 3. Proprietate a unui material textil de a se vopsi cu un anumit colorant. 4. (Jur.) Legatura de rudenie creata prin casatorie intre unul dintre soti si rudele celuilalt sot. – Din fr. affinite, lat. affinitas, -atis.

Clytia (sau Clytie), una dintre fiicele lui Oceanus si ale lui Tethys. A fost iubita de Apollo, apoi parasita de zeu, care se indragostise intre timp de Leucothea. Din gelozie, Clytia i-a dezvaluit tatalui lui Leucothea dragostea celor doi, atragind in felul acesta moartea rivalei ei. Ca s-o pedepseasca, Apollo a parasit-o definitiv si n-a vrut s-o mai vada niciodata. Indurerata, Clytia s-a transformat intr-o planta numita heliotropium (floarea-soarelui), care cauta, se spune, de atunci mereu soarele si-si intoarce intotdeauna fata dupa el.

VARSTA1 ~e f. 1) Durata de timp socotita de la nasterea unei fiinte pana la un anumit moment din viata ei; etate. ◊ In ~ batran. Intre doua ~e nici tanar, nici batran. In floarea ~ei tanar. 2) Numar de ani care se cer pentru ca o persoana sa fie supusa unor obligatii sau sa se bucure de anumite drepturi. ~ scolara. ~ de recrutare. 3) Fiecare dintre perioadele determinate istoric; epoca; ev. [G.-D. varstei; Sil. var-sta] /<sl. vrusta

BALANTA s.f. 1. Instrument pentru cantarit, bazat pe principiul echivalarii a doua greutati cu ajutorul unui sistem de parghii; cantar; cumpana. ◊ A pune in balanta = a judeca bine faptele inainte de a lua o hotarare. 2. (Cont.; fin.) Raport intre doua sume, doua conturi etc. ◊ Balanta comerciala = raportul dintre valoarea importului si exportului unei tari (pe o perioada de un an); balanta de plati = raportul dintre sumele incasate din strainatate de catre o tara si cele pe care le plateste altor state intr-o anumita perioada de timp, de obicei un an. [Pl. -te. / < it. balanza, cf. lat. bilanx < bis – de doua ori, lanx – tava].

CONCORDANTA s. f. 1. faptul de a concorda; potrivire, acord, corespondenta (II, 1). ♦ concordanta timpurilor = ansamblu de reguli potrivit carora se fixeaza timpul verbului dintr-o propozitie dependenta in acord cu timpul verbului din propozitia regenta; corespondenta timpurilor. ◊ imbinare armonioasa de sunete. 2. (geol.) raportul dintre doua (serii de) straturi care s-au sedimentat continuu. 3. specie evoluata de index (glosar), larg cultivata in filologia anglo-saxona si chiar in cea romanica, constand in listarea cuvintelor, insotite fiecare de un microcontext pertinent pentru intelegerea lor. (< fr. concordance)

BOLYAI [bɔiɔi], numele a doi matematicieni maghiari din Transilvania: 1. Farkas B. (1775-1856, n. sat Bolya, azi Buia, jud. Sibiu). Preocupat indeosebi de probleme de geometrie si de teoria numerelor. 2. Janos B. (1802-1860, n. Cluj), unul dintre creatorii geometriei neeuclidiene, alaturi de Lobacevski si Riemann. Fiul lui B. (1). Cercetind independenta postulatului al cincelea al geometriei lui Euclid (printr-un punct exterior unei drepte se poate duce o paralela si numai una la acea dreapta), a demonstrat ca poate fi inlocuit cu enuntul printr-un punct exterior unei drepte se pot duce doua paralele, acest nou postulat fiind compatibil cu celelalte postulate („Appendix” 1832).

Harmonia, fiica zeului Ares si a Aphroditei (intr-o alta varianta, a lui Zeus si a electrei), casatorita cu Cadmus (v. si Cadmus). De numele ei au ramas legate niste daruri faimoase pe care le-a primit la nunta: e vorba de un colier daruit de Hephaestus si de o rochie din partea zeitei Athena. Aceste daruri – imbibate cu o otrava ucigatoare de catre cei doi zei care nu puteau uita legatura nelegiuita dintre Ares si Aphrodite, parintii Harmoniei, – aveau sa aduca nenorocire urmasilor Harmoniei si aveau sa joace un rol hotaritor in organizarea expeditiei celor sapte impotriva cetatii Thebae, precum si a expeditiei epigonilor (v. si Amphiaraus, Eriphyle).

ALIANTA, aliante, s. f. 1. Intelegere politica intre doua sau mai multe state, pe baza de tratat, prin care statele respective se obliga sa actioneze in comun sau sa se ajute in anumite imprejurari, in special in caz de razboi ori al unui atac indreptat de alte state impotriva unuia dintre statele aliate. ♦ Legatura, intelegere intre doua sau mai multe grupuri, in vederea realizarii unui obiectiv comun. 2. (In sintagma) Ruda prin alianta = persoana devenita, prin contractarea unei casatorii, ruda cu rudele sotiei sau ale sotului. ♦ (Reg.) Inel de logodna. [Pr.: -li-an-] – Din fr. alliance.

SPION, -OANA, spioni, -oane, subst. I. S. m. si f. 1. Persoana insarcinata sa culeaga clandestin informatii secrete privitoare la un stat si sa le transmita altui stat; iscoada. 2. Persoana care pandeste, observa pe altii (pentru a furniza cuiva informatii). II. S. m. Lama de otel cu o grosime variabila, folosita la determinarea si la verificarea jocului sau a distantei dintre suprafetele a doua piese asamblate. [Pr.: spi-on] – Din germ. Spion, it. spione. Cf. fr. espion.

ALIANTA, aliante, s. f. 1. Legatura (temporara) intre doua sau mai multe grupuri in vederea realizarii unui scop comun; legatura stabilita intre doua sau mai multe state, pe baza unui tratat. ◊ Alianta dintre clasa muncitoare si taranimea muncitoare = legatura stransa, tovarasie, colaborare intre clasa muncitoare si taranimea muncitoare, sub conducerea clasei muncitoare, in vederea luptei comune pentru desfiintarea exploatarii omului de catre om, pentru construirea socialismului si desfiintarea claselor. 2. (In expr.) Ruda prin alianta = persoana devenita, prin contractarea unei casatorii, ruda cu rudele sotiei sau ale sotului. [Pr.: -li-an-] – Fr. alliance.

Eteocles, fiul lui Oedipus si al Iocastei si frate cu Polynices. Dupa descoperirea incestului savirsit de Oedipus si dupa plecarea acestuia din cetatea Thebae, Eteocles si Polynices hotarisera sa domneasca pe rind, fiecare cite un an. La implinirea termenului Eteocles refuza insa sa-i cedeze locul fratelui lui. Atunci Polynices cere ajutor regelui Adrastus (v. si Adrastus) si organizeaza expeditia „celor sapte impotriva Tebei”. In cursul ciocnirii, cei doi frati au pierit intr-o lupta corp la corp, ucigindu-se reciproc. In timp ce tebanii, socotindu-l tradator, au refuzat sa ingroape trupul neinsufletit al lui Polynices (v si Antigone), Eteocles a fost inmormintat cu mare cinste. Unul dintre fiii sai, Laodamas, avea sa domneasca peste cetatea Thebae in timpul expeditiei organizate de epigoni.

REFRACTIE, refractii, s. f. (Fiz.) Fenomen de abatere a directiei de propagare a unei unde, a unei radiatii sau a unui corpuscul, cand acestia intalnesc suprafata de separatie a doua medii diferite. ◊ Indice de refractie = numar care caracterizeaza fenomenul de refractie a unei radiatii luminoase sau a unei unde, egal cu raportul dintre viteza de propagare a acelei radiatii sau a acelor unde in mediul din care provin si viteza lor de propagare in mediul in care patrund. Refractie astronomica = deviere a razei de lumina a unui astru de la directia rectilinie, datorita refractiei sale in atmosfera terestra. [Var.: refractiune s. f.] – Din fr. refraction, lat. refractio, -onis.

CLAPA, clape, s. f. 1. Fiecare dintre dispozitivele instrumentelor muzicale de suflat, care servesc la inchiderea sau la deschiderea unor orificii prin care trece curentul de aer ce produce sunetele; fiecare dintre elementele mobile ale claviaturii unui pian, unei o**i etc. care prin apasarea cu degetele, declanseaza mecanismul de producere a sunetelor. ♦ Mic disc in mecanismul masinilor de scris si al unor masini de calculat, fixat la capatul unei parghii articulate si care prin apasare, face sa se imprime litera sau cifra insemnata pe el. ♦ Orice parte terminala a unui sistem tehnic de actionare care, prin manevrare (cu mana), efectueaza o anumita operatie. 2. Placa articulata care serveste la inchiderea sau la deschiderea unui orificiu. 3. Bucata de stofa care acopera deschizatura buzunarului unei haine. ♦ Fiecare dintre cele doua bucati de stofa sau de blana mobile, atasate lateral la unele caciuli, pentru a proteja urechile contra frigului. 4. (Rar) Capac. ◊ Expr. (Fam.) A trage (cuiva) clapa = a insela, a pacali (pe cineva). – Din germ. Klappe.

BUZA ~e f. 1) Fiecare dintre cele doua parti carnoase, proeminente care marginesc gura din exterior. ◊ ~ de iepure buza usor despicata (ca la iepure), constituind o anomalie congenitala. A intoarce ~a pe dos a se supara tare, mai ales fara motiv; a se bosumfla. A-si linge ~ele dupa ceva a dori ceva foarte tare; a ravni ceva. A-si musca ~ele a regreta amarnic. A ramane cu ~ele umflate a ramane dezamagit; a fi deceptionat de ceva. 2) Linie care margineste suprafata unor vase, obiecte, organe etc.; margine. ~a urciorului. ~a unei rani. 3) Partea ascutita a unui obiect de taiat; ascutis; tais. ~a toporului. [G.-D. buzei] /Cuv. autoht.

INTRE prep. 1) (exprima un raport spatial, indicand spatiul sau locul dintre doua sau mai multe obiecte sau persoane) In locul dintre; printre. Intre Nistru si Prut. Satul este asezat intre doua dealuri. S-a dus intre straini. 2) (exprima un raport temporal, indicand intervalul de timp) In intervalul dintre... Luam pranzul intre orele 13 si 14.Intre timp in intervalul de timp; in rastimp. 3) (exprima un raport de reciprocitate si formeaza cu cuvintele pe care le introduce complemente indirecte sau atribute) dintre. 4) (exprima un raport distributiv si formeaza cu cuvintele pe care le introduce complemente indirecte) La. Premiul a fost impartit intre membrii colectivului. [Sil. in-tre] /<lat. inter

PARALel1, -A I. adj. 1. (mat.; despre drepte, planuri) care se afla la o distanta constanta unul de altul si care nu se pot intalni oricat ar fi prelungite. 2. care se produce concomitent si se desfasoara in mod similar cu altceva. 3. (inform.; despre operatii) in care ansamblul de biti este tratat simultan; (despre masini, organe) unde mai multe operatii se efectueaza simultan. II. s. n. dispozitiv pentru trasarea unor linii paralele. III. s. f. 1. linie, suprafata situata in toata intinderea ei la egala distanta de alta linie sau suprafata cu care nu se intretaie oricat de mult s-ar prelungi. ◊ fiecare dintre cercurile imaginare paralele cu ecuatorul care unesc punctele de egala latitudine de pe suprafata Pamantului. 2. (pl.) aparat de gimnastica din doua bare paralele sustinute de stalpi. 3. comparatie, apropiere intre doua fiinte, lucruri, fenomene etc., in care se scot in evidenta asemanarile si deosebirile; paralelism (2). (< fr. parallele, lat. paralelus, gr. parallelos, /II/ germ. Parallele)

SEGMENT, (1, 2, 3) segmente, s. n., (4) segmenti, s. m. 1. S. n. Portiune dintr-o figura, limitata cel putin intr-o parte de marginile ei. ◊ Segment de dreapta = portiune dintr-o dreapta marginita de doua puncte. Segment de cerc = parte dintr-un cerc cuprinsa intre o coarda si arcul subintins. 2. S. n. Portiune definita dintr-un intreg, nedetasata de acesta. Segment din coloana vertebrala. 3. S. n. Fiecare dintre inelele (sau partile) care alcatuiesc corpul unor vietuitoare. 4. S. m. Garnitura metalica a unui piston, care serveste la etansarea spatiului liber dintre acesta si cilindrul in interiorul caruia se deplaseaza, sau la razuirea uleiului de pe peretii interiori ai cilindrului. – Din fr. segment, lat. segmentum.

SOLUTIE s.f. 1. Amestec omogen format din doua sau mai multe substante, dintre care una este de obicei lichida. 2. Rezolvarea unei probleme; (p. ext.) rezultatul obtinut. ♦ Fel de a dezlega o problema, o dificultate; rezolvare. 3. Solutie de continuitate = intrerupere a continuitatii; separare a partilor care mai inainte erau legate intre ele sau continue. [Gen. -iei. / cf. fr. solution, lat. solutio].

OCTANT s. n. 1. sector de cerc egal cu 45s. ◊ fiecare dintre cele opt regiuni din suprafata unui corp sferic, determinate de trei plane concurente, perpendiculare doua cate doua. ◊ portiune a globului egala cu 1/8 din suprafata sa totala. 2. instrument asemanator cu sextantul, dar avand limbul de 45s, pentru masurarea inaltimii astrilor si a distantelor lor unghiulare. (< fr. octant, lat. octans)

PARALelA s.f. 1. Linie sau suprafata situata in toata intinderea ei la egala distanta de alta linie sau de alta suprafata cu care nu se intretaie oricat de mult s-ar prelungi. ♦ Fiecare dintre cercurile imaginare paralele cu ecuatorul care unesc punctele de egala latitudine de pe suprafata Pamantului. 2. (La pl.) Aparat de gimnastica format din doua bare paralele sustinute de stalpi. 3. (Fig.) Comparatie, apropiere facuta intre doua persoane, intre doua lucruri etc., in care se scot in relief asemanarile si deosebirile. [Cf. fr. parallele, lat. parellelus].

CLESTE, clesti, s. m. 1. Unealta de fier sau de alt metal, alcatuita din doua brate incrucisate si articulate intre ele, care serveste la apucarea, intoarcerea, tragerea etc. unei piese. ◊ Expr. A-i scoate cuiva vorba (din gura) cu clestele = a depune mari insistente pentru a face pe cineva sa vorbeasca. ♦ Unealta de fier asemanatoare cu un cleste (1), folosita in diverse operatii. Cleste pentru carbuni. 2. Fiecare dintre cele doua apendice anterioare, in forma de cleste (1), ale unor crustacee. [Pl. si: (n) cleste] – Din sl. klesta.

Arion, cintaret din Lesbos, care a trait la curtea lui Periander, tiranul cetatii Corinthus. In timp ce se intorcea in patrie invingator si incarcat cu daruri, in urma unui concurs cistigat in Sicilia, marinarii de pe corabia care-l purta au pus la cale uciderea lui ca sa-l prade. Prevenit in somn de catre Apollo de pericolul care-l pindea, Arion a cerut voie echipajului ca, inainte de a muri, sa mai cinte odata. Cind i-au auzit cintecul, delfinii lui Apollo i-au alergat in ajutor. Sarind in apa, el a fost purtat in spate de catre unul dintre ei si a reusit sa ajunga teafar la tarm. Acolo i-a istorisit patania lui Periander. Cind corabia a sosit in port, marinarii si-au primit pedeapsa meritata. Se spunea ca Apollo ar fi transformat atit lira lui Arion cit si delfinul care l-a salvat in doua constelatii.

DISTANTA ~e f. 1) Interval dintre doua puncte in spatiu; departare. ◊ La ~ la o anumita departare. De la ~ dintr-un loc departat. A tine pe cineva la ~ a se purta rece, distant cu cineva. 2) Interval de timp care desparte anumite evenimente. 3) fig. Diferenta de nivel social, de grad, de civilizatie sau de importanta. Intre ei exista o ~ foarte mare. /<fr. distance, lat. distantia

PAS2 s. n. 1. distanta care separa doua spire consecutive ale unei elice sau doua filete ale unui surub, masurata paralel cu axa de rotatie. ♦ ~ de dintare = distanta cuprinsa intre planurile mediane a doi dinti consecutivi ai unui pinion sau ai unei roti dintate. 2. (inform.) operatie unitara intr-o rutina de calculator sau suboperatie in executarea unei instructiuni. 3. (mar.) document personal cu valabilitate temporara dat persoanelor pe timpul escalei; permis de debarcare. 4. ~ genetic = distanta creata intre un parinte si unul dintre copiii lui, astfel incat posibilitatea acestuia de a primi o gena oarecare se injumatateste datorita meiozei. (< fr. pas)

Arachne, tinara din Lydia, fiica lui Idmon din Colophon, vestita pentru maiestria cu care-si tesea pinzele. Sfidind-o cu indeminarea ei pe zeita Athena, patroana tesatoarelor si a torcatoarelor, se spunea ca zeita insasi ar fi coborit din Olympus pentru a-i vedea pinzele. Intre cele doua incepe o intrecere: Athena infatiseaza pe pinzele ei chipurile celor doisprezece zei ai Olympului si scene care zugravesc pedepsele la care au fost supusi muritorii ce au incercat sa se razvrateasca impotriva ordinii divine. Arachne tese, la rindu-i. minunate pinze pe care sint zugravite scene de iubire dintre zei si muritoare. Infuriata, zeita ii sfisie pinzele. Atunci, de desperare, Arachne se spinzura. Athena n-o lasa insa sa moara ci, cuprinsa in ultima clipa de mila, o transforma intr-un paianjen, sortit de atunci sa-si teasa pinza la infinit.

RADU, Ioana (1917-1990, n. Bucuresti) (pseudonimul Ioanei Braia), cantareata de muzica populara si romante. A fost una dintre cele doua castigatoare ale concursului organizat in 1936 de Societatea Romana de Radiodifuziune, pentru depistarea de tineri interpreti de muzica populara. Creatoare de stil in muzica de concert, s-a distins prin timbrul particular, grav al vocii si prin sensibilitatea interpretarii, realizand versiuni antologice in ambele mari genuri pe care le-a frecventat.

CLOSCA (pe numele adevarat Ion Oarga (c. 1747-1785), taran iobag din Carpinis, cel mai apropiat tovaras de lupta al lui Horea. Unul dintre conducatorii i rascoalei taranilor romani din Transilvania din 1784-1785. In fruntea rasculatilor, C. a participat la ocuparea localit. Cimpeni, Abrud, Rosia, apoi a satelor de pe valea Ariesului. In nov. 1784, el a prezentat la Tibru doleantele taranilor rasculati si revendicarile lor. Prin prin tradare (dec. 1784), a fost intemnitat la Alba Iulia si, dupa doua luni de tortura, executat prin fringerea cu roata (28 febr. 1785).

RAZBOIUL CelOR DOUA ROZE, denumirea razboiului civil din Anglia (1455-1485), dintre familiile nobiliare Lancaster si York. Se numea asa deoarece familia Lancaster avea ca blazon trandafirul rosu, iar familia York, trandafirul alb. In lupta de la Bosworth Field (aug. 1485), Henric Tudor, ultimul descendent al dinastiei Lancaster, unit cu o parte a partidului york, pune capat domniei lui Richard III si intemeiaza dinastia Tudor.

TIMP1 ~uri n. 1) filoz. Categorie filozofica care desemneaza durata, succesiunea si simultaneitatea proceselor. 2) Interval dintre doua momente masurat in secunde, minute, ore, zile, saptamani, luni, ani, decenii, secole, milenii, perioade, ere. 3) Perioada cat dureaza ceva; durata; vreme. ◊ Catva ~ o perioada scurta. Tot ~ul mereu; intruna. Cu ~ul cu incetul; treptat. In acelasi ~ concomitent; simultan. 4) pop. Moment oportun; imprejurare potrivita pentru o actiune; prilej; ocazie. La ~.(Toate) la ~ul lor (toate) la momentul potrivit. 5) Perioada determinata istoric; epoca. ◊ Pe ~uri demult; candva. 6) Stare meteorologica intr-o perioada data (intr-o anumita regiune); vreme. ~ ploios. 7) lingv. Categorie gramaticala specifica verbului, prin care se exprima momentul in care are loc actiunea. /<lat. tempus, ~oris

RINICHI, rinichi, s. m. Fiecare dintre cele doua organe interne ale omului si ale animalelor superioare, care secreteaza si excreteaza u***a si care sunt situate in regiunea lombara, in afara cavitatii peritoneale, de fiecare parte a coloanei vertebrale; rarunchi. ♦ (Med.) Rinichi artificial = aparat care serveste la inlocuirea temporara a functiilor rinichiului, eliminand totodata produsii toxici din sange, fara sa modifice compozitia lui. – Lat. reniculus.

BARITIU, George (1812-1893, n. Jucu, jud. Cluj), om politic, publicist si istoric roman. Acad. (1866). Conceptii iluministe („Cuvintare scolaticeasca”). Intemeietorul presei romanesti din Transilvania („Gazeta de Transilvania”, 1838; „Foaie pentru minte, inima si literatura”, 1838). Unul dintre conducatorii Revolutiei de la 1848-1849; vicepresedinte al Adunarii Nationale de la Blaj (3-5/15-17 mai 1848). Membru fondator al ASTRei si al Academiei Romane. Preocupari privind istoria romanilor („Parti alese din istoria Transilvaniei. Pre doua sute de ani in urma”). Contributii la elaborarea unor teme de filozofie a culturii si filozofie a istoriei („Despre filozoful Schopenhauer”).

POL s.m. 1. (Mat.) Fiecare dintre cele doua puncte in care o axa strapunge sfera. ♦ Originea unui sistem de coordonate polare. 2. (Astr.) Fiecare dintre cele doua extremitati ale axei Pamantului. ♦ Pol ceresc = fiecare dintre cele doua puncte in care bolta cereasca pare sa fie atinsa de axa in jurul careia se efectueaza miscarea diurna a astrilor. 3. (Fiz.) Fiecare dintre capetele opuse ale unui magnet; fiecare dintre centrele de sarcina electrica ale unei pile electrice sau ale unui curent electric. 4. (Fig.) Extremitati, puncte opuse unul fata de celalalt. [Pl. poli, (s.n.) poluri. / < fr. pole, cf. germ. Pol < lat. polus , gr. polos < polein – a se intoarce, a se invarti].

POL1 s. n. 1. (mat.) fiecare dintre cele doua puncte in care o axa strapunge sfera. ♦ origine a unui sistem de coordonate polare. 2. fiecare dintre cele doua extremitati ale axei Pamantului. ♦ ~ ceresc = fiecare dintre cele doua puncte de intersectie a axei Pamantului cu bolta cereasca. 3. (fiz.) fiecare dintre capetele opuse ale unui magnet; fiecare dintre centrele de sarcina electrica ale unei pile electrice sau ale unui curent electric. 4. (mat.) punct singular al unei transformari geometrice. 5. extremitate a fusului celular, catre care migreaza cromozomii. 6. (fig.) fiecare dintre punctele, situatiile etc. aflate la extremitati. (< fr. pole, lat. polus, gr. polos)

PERNA ~e f. 1) Obiect de forma unui sac scurt si patrat, umplut cu pene (lana sau vata), care se pune sub cap in timpul somnului; capatai. ◊ ~ de calcat ustensila asemanatoare cu un astfel de obiect, folosita la calcatul obiectelor de imbracaminte, in special al manecilor. 2) pop. Fiecare dintre cele doua bare pe care se pune butoiul in beci pentru a-l ridica de la pamant si a-l imobiliza. 3) Obiect de tapiserie constand dintr-un sac umplut cu par sau cu iarba de mare, care se asaza, de obicei, pe scaune sau pe bancile automobilelor. 4): ~ de aer strat de aer de inalta presiune dintre baza unui vehicul si suprafata lui de sprijin sau dintre elementele mobile si fixe ale unor mecanisme. [G.-D. pernei] /<sb. perina

BAZA s. f. 1. parte inferioara a unui corp, edificiu etc.; temelie, fundament. ◊ distanta intre difuzoarele (externe) ale unui sistem de redare radiofonica. 2. electrod corespunzator zonei dintre doua jonctiuni ale unui tranzistor. 3. (mat.) numar real, pozitiv si diferit de 1, la care se face logaritmarea. ♦ ~ a puterii (unui numar) = numar care se ridica la puterea indicata de exponent. ◊ latura a unui poligon sau fata a unui poliedru, in pozitia cea mai de jos. 4. element fundamental, esential a ceva (cuvant, combinatie chimica etc.). ♦ de ~ = principal, fundamental; a pune ~ ele = a intemeia, a infiinta. 5. totalitatea relatiilor de productie dintr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale, economice, pe care se inalta suprastructura corespunzatoare. 6. loc de concentrare a unor oameni, trupe, mijloace materiale etc. pentru o activitate determinata. ♦ ~ militara = zona special amenajata si dotata cu instalatii, in care sunt concentrate unitati, mijloace si materiale de lupta. 7. ~ sportiva = teren special amenajat si dotat pentru practicarea diferitelor sporturi. 8. substanta chimica cu gust lesietic, care albastreste hartia de turnesol si care, in combinatie cu un acid, formeaza o sare; substanta care poate fixa protonii eliberati de un acid. (< fr. base, /5/ rus. baza)

PAGINA, pagini, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua fete ale unei foi de hartie dintr-o carte, dintr-un caiet, ziar, registru etc., fata; p. ext. cuprinsul textului unei asemenea fete; fragment, capitol dintr-o scriere sau din ansamblul unei opere mai mari. ◊ Loc. vb. A pune in pagina = a pagina (2). 2. Fig. Moment (istoric); eveniment, fapt demn de retinut, data importanta; episod insemnat din viata unui om. – Din lat., it. pagina, germ. Pagina.

Antiope 1. Fiica lui Nycteus, regele cetatii Thebae. A fost iubita de Zeus, cu care a nascut doi fii, pe Amphion si pe Zethus (v. si Amphion). Persecutata de unchiul ei Lycus si de Dirce, sotia acestuia, Antiope e despartita de copiii ei si tinuta mult timp prizoniera. Dupa multi ani ea reuseste sa-si reintilneasca copiii care, ca s-o razbune, ii omoara pe Lycus si pe Dirce. Miniat de moartea Dircei, se spunea ca Dionysus i-ar fi luat mintile Antiopei. 2. Una dintre amazoane, rapita de Theseus, cu care a avut un fiu, pe Hippolytus (sau Demopho(o)n) (v. si Theseus).

LOPATICA ~ele f. (diminutiv de la lopata) 1) Obiect mic de uz casnic asemanator cu lopata. ~ de mestecat hrana pentru porci.~ de mamaliga unealta cu care se tipareste mamaliga dupa mestecare si a carei coada poate servi ca facalet. 2) Bucata mica de scandura, cu maner, folosita la netezirea peretilor unsi cu lut. 3) Piesa din lemn, din metal sau din material plastic folosita pentru a imobiliza un membru fracturat; atela. 4) Fiecare dintre cele doua oase plate de forma triunghiulara, care constituie partea posterioara a articulatiei umarului; omoplat. /lopata + suf. ~ar

CAZ, cazuri, s. n. I. 1. Imprejurare, circumstanta, situatie. In acest caz. In tot cazul.Caz de forta majora = situatie in care cineva nu poate proceda cum ar vrea, din cauza unor imprejurari mai puternice decat vointa sa. Caz de constiinta = imprejurare in care cineva ezita intre sentimentul datoriei si un interes propriu. ◊ Expr. A admite cazul ca... = a presupune ca... A face caz de ceva = a acorda prea multa importanta unui lucru. A face caz de cineva = a scoate in evidenta in mod exagerat meritele cuiva. 2. Intamplare, eveniment; accident. Un caz banal. 3. (Urmat de determinari) Imbolnavire, boala. Doua cazuri de scarlatina. II. Fiecare dintre formele prin care se exprima diferitele functiuni sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui si numeralului. – Lat. lit. casus (fr. cas).

KARLOWITZ (CARLOWITZ [karlovits]; SREMSKI KARLOVICI), oras in Iugoslavia (Serbia), pe Dunare, la SE de Novi Sad; 7,4 mii loc. (1991). Aici a avut loc congresul de pace (1698-1699) care a pus capat razboiului dintre „Liga Sfanta” (Rusia, Austria, Venetia si Polonia) si Imp. Otoman. Prin tratatul incheiat de Polonia cu Imp. Otoman (16 ian. 1699), prima obtinea o parte din Ucraina apuseana si Podolia, iar, prin tratatul incheiat de Austria si Venetia cu Imp. Otoman (26 ian. 1699), Habsburgilor le erau recunoscute teritoriile cucerite in timpul razboiului (centrul Ungariei, Transilvania, aproape intreaga Slavonie s.a.), Venetia primind Morea si recunoscandu-i-se stapanirea asupra unor cetati din Dalmatia. Rusia a incheiat un armistitiu pe doi ani, care a fost inlocuit cu Tratatul de Pace de la Constantinopol (1700). Tratatele de pace de la K., consemnau inceputul retragerii turcilor otomani din Europa.

LATERAL, -A, laterali, -e, adj. 1. Situat pe (una dintre) laturi, pe o parte a unui lucru; situat la margine, la periferie, departe de un centru; laturalnic. ◊ Arie (sau suprafata) laterala = marimea suprafetei unui corp prismatic, fara suprafetele bazelor lui. Arie laterala = zona situata la periferia teritoriului unde se vorbeste un dialect sau o limba. ♦ Fig. Secundar. 2. (In sintagma) Consoana laterala (si substantivat, f.) = consoana articulata prin atingerea varfului limbii de palatul tare sau de alveolele incisivilor superiori, in timp ce suflul de aer iese prin cele doua deschizaturi lasate de marginile limbii. „L” este o consoana laterala. 3. (In sintagma) Gandire laterala = proces specific gandirii creatoare, avand ca scop obtinerea a cat mai multe variante posibile ale obiectului sau fenomenului cercetat. – Din fr. lateral, lat. lateralis.

TREFLA s. f. 1. una dintre cele patru culori ale cartilor de joc, reprezentata printr-o frunza de trifoi de culoare neagra; spatie. 2. (poligr.) ornament care imita trifoiul. ◊ gaitan de bumbac, de matase etc. in forma de frunza de trifoi, cusut ca podoaba la unele haine (de uniforma). 3. (arhit.) ornament din trei cercuri secante, ale caror centre formeaza un triunghi echilateral. 4. (mar.) dispozitiv la coltul inferior al velelor patrate, dintr-un inel mare prin care trec doua inele mai mici, pentru legarea de ele a manevrelor curente din mai multe directii. 5. pasaj denivelat in curba pentru parasirea unei sosele si intrarea in alta sosea. (< fr. trefle)

SOLUTIE, solutii, s. f. 1. Amestec omogen compus din doua sau mai multe substante chimice (dintre care una este de obicei lichida) dispersate la scara moleculara in diverse proportii. 2. Operatie mintala care, analizand o pluralitate, o complexitate de elemente care se intrepatrund, rezolva o dificultate, o problema teoretica sau practica; ansamblul deciziilor si actelor care pot rezolva o dificultate; mod de a rezolva o dificultate, o problema. ♦ Raspuns la o problema. 3. (In sintagma) Solutie de continuitate = intrerupere a continuitatii; separare a partilor care mai inainte erau legate intre ele sau continue. [Var.: (inv.) solutiune s. f.] – Din fr. solution, lat. solutio, -onis.

Acrisius, rege al Argosului si fiu al lui Abas. De teama unui oracol care-i prezisese ca va fi ucis de catre unul dintre urmasii sai, Acrisius si-a zavorit unica fiica, pe Danae, intr-un turn inalt. Indragostindu-se de frumusetea tinerei fete, Zeus reuseste totusi sa patrunda pina la ea transformindu-se in ploaie de aur. Din unirea lor se naste un baiat, Perseus. Pentru a zadarnici prezicerea oracolului, Acrisius o inchide pe Danae impreuna cu Perseus intr-un cufar si le da drumul pe mare. Salvati de la inec, dupa ani de zile in care timp Perseus crescuse, cei doi se reintorc in Argos sa-l vada pe Acrisius. In cadrul unor intreceri care au loc in Thessalia si la care participa si Perseus, discul lansat de el il loveste din greseala pe Acrisius, ucigindu-l pe loc. In felul acesta oracolul se implineste (v. si Perseus).

SABIE, sabii, s. f. 1. Arma taioasa formata dintr-o lama lunga de otel ascutita la varf si pe una dintre laturi si fixata intr-un maner. ◊ Expr. Sabia lui Damocles = pericol mare care ameninta in orice moment situatia cuiva. A trece (sau a lua, a trage) in (sau sub, prin) sabie (pe cineva) = a ucide, a nimici. A pune mana pe sabie = a porni la lupta. A scoate (sau a trage) sabia (impotriva cuiva) = a provoca pe cineva la lupta, a porni razboi. A-si pune capul (teafar sau sanatos) sub sabie = a-si cauza singur un necaz, o nenorocire. Sabie cu doua taisuri, se spune despre o situatie care prezinta, in acelasi timp, avantaje si dezavantaje, prespective si pericole. ♦ (Sport) Una din probele de scrima in care se foloseste sabia. 2. Arma formata dintr-o lama elastica de otel, din garda si maner, folosita la scrima. 3. Peste de apa dulce, cu corpul turtit lateral si cu abdomenul arcuit; sabioara, sabita (Pelecus cultratus). – Din bg. sabja.

SPRE prep. 1. (Cu sens local) In directia..., inspre, catre, la. Pornesc spre scoala. ♦ (In numeralele de la 11 la 19, formate prin compunere) Adaugat la..., peste. Unsprezece. 2. (Cu sens temporal) In apropierea..., aproape de..., cam la vremea..., pe la... Spre iarna. ♦ Catre ziua de...; dintre ziua de...; si ziua de... Luni spre marti. ♦ (Arata o actiune ulterioara celei exprimate de verbul precedent, avand valoare copulativa) Dupa aceea, si apoi. 3. (Introduce un complement circumstantial de scop) In vederea..., pentru a..., ca sa... Se duce spre a cerceta personal.Expr. Spre pilda = de pilda, de exemplu. 4. (Introduce un complement circumstantial de mod) (In asa fel) incat (sa produca, sa cauzeze cuiva ceva). I-a daruit o carte spre marea lui bucurie. 5. (Inv. si reg.; introduce un complement indirect) Echivaland cu..., drept, ca. Spre rasplata, cer doua lucruri.Lat. super.

FALCA, falci, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua oase ale fetei in care sunt fixati dintii; (la oameni) maxilar; (la animale) mandibula. ◊ Expr. Cu o falca in cer si (cu) alta (sau una) in pamant = a) (in basme) cu gura enorma, larg deschisa pentru a inghiti tot ce-i iese in cale; b) foarte furios, gata sa se certe cu violenta. ♦ Partea inferioara a obrazului. ♦ (La insecte) Maxila. 2. (Tehn.) element al unui dispozitiv sau al unei masini, care serveste la prinderea unui obiect, a unui material etc., la sfaramarea ori deformarea unui material etc. – Refacut din falci (pl. inv. al lui falce < lat. falx, -cis).

CREASTA, creste, s. f. 1. Excrescenta carnoasa, de obicei rosie si dintata, sau mot de pene pe care le au la cap unele pasari. ◊ Compus: creasta-cocosului = a) planta erbacee cu frunze ovale, cu flori rosii sau galbene, reunite la varful tulpinii in forma de creasta ondulata (Celosia cristala); b) numele a doua specii de ferigi cu sporii dispusi pe fata interioara a frunzelor (Polystichum braunii si lobatum); c) numele unei ciuperci mari, comestibile, cu tulpina carnoasa, groasa, foarte ramificata (Clavaria flava). ♦ (Anat.) Proeminenta osoasa. 2. Partea cea mai de sus a unui munte, a unei case, a unui copac, a unui val de apa etc. 3. Coama de acoperis. 4. (In sintagma) Creasta de taluz = linia de intersectie dintre fata unui taluz si suprafata terenului natural sau a platformei unui rambleu. – Lat. crista.

CIVIL, -A adj. 1. Privitor la cetatenii unui stat; referitor la raporturile juridice dintre cetateni. ◊ Drept civil = ramura a dreptului care se ocupa cu conditiile persoanelor, raporturile lor de familie si diferite legaturi juridice care dau nastere la drepturi, obligatii etc.; cod civil = totalitatea normelor juridice care reglementeaza raporturile de drept civil; stare civila = situatia unei persoane asa cum rezulta din actele sale privitoare la nastere, casatorie etc.; ofiter al starii civile = delegat al puterii de stat insarcinat cu incheierea actelor de stare civila; parte civila = partea care pretinde despagubiri pentru daunele suferite cu ocazia unei infractiuni. 2. Care nu este militar, lipsit de caracter militaresc. ◊ Razboi civil = conflict armat pentru putere intre doua grupuri adverse din acelasi stat. // s.m. si f. Persoana care nu face parte din armata. [Var. tivil, -a adj., s.m.f. / < lat. civilis, cf. it. civile, fr. civil].

BALANTA ~e f. 1) Instrument pentru masurarea greutatii (masei) corpurilor, format dintr-un mecanism cu parghie si doua talere, care se echilibreaza cu greutati etalonate; cantar; cumpana. ◊ ~ de precizie (sau analitica) balanta care asigura un inalt grad de precizie a cantaririi. ~ romana balanta cu brate inegale, avand la un capat al parghiei o greutate etalonata, iar la celalalt capat un taler in care se pun obiectele de cantarit. 2) fin. Raport dintre diferiti indicatori economici care trebuie corelati sau echilibrati. ◊ ~ de verificare operatie contabila prin care se controleaza exactitatea inregistrarilor in conturi la o anumita data. ~ comerciala raportul dintre valoarea generala a importului si a exportului unei tari intr-o anumita perioada. 3) la sing. Constelatie din emisfera australa. ◊ Zodia ~ei unul din cele douasprezece sectoare ale zodiacului. [G.-D. balantei] /<fr. balance

BALANTA, balante, s. f. 1. Instrument pentru masurarea greutatii corpurilor prin echilibrarea lor cu greutati etalonate. ◊ Balanta romana = cantar cu o singura greutate etalonata, care se deplaseaza pe bratul lung al parghiei inelate de al carei punct fix este atarnat un talger pentru obiectele de cantarit. ◊ Expr. A pune in balanta = a compara doua lucruri sau doua fapte, atitudini, idei diferite. ♦ (Sg. art.) Numele unei constelatii din emisfera australa. 2. (Fin.) Comparatie, raport intre mai multi indicatori care trebuie echilibrati; (concr.) tabel, situatie care contine o asemenea operatie etc. ◊ Balanta de verificare = operatie contabila de totalizare a cifrelor din debit si a celor din credit; situatia conturilor la o anumita data. Balanta comerciala (a unei tari) = raportul dintre valoarea generala a importului si cea a exportului. – Din fr. balance.

PAI, paie, s. n. Tip de tulpina simpla, in general fara ramificatii si cu internodurile lipsite de maduva, caracteristic pentru cereale (grau, orz, orez etc.) si pentru alte plante din familia gramineelor; (la pl.) gramada de asemenea tulpini ramase dupa treierat. ◊ Expr. Om de paie = om fara personalitate, de care se serveste cineva pentru a-si atinge un scop personal. Foc de paie = entuziasm sau pasiune trecatoare. Arde focu-n paie ude, se zice despre un sentiment, o pornire care mocneste (fara a izbucni). A intemeia (ceva) pe paie = a cladi, a realiza (ceva) pe temelii subrede. (Fam.) Vaduva, (sau, rar) vaduv de paie = sotie sau sot care a ramas o perioada scurta de timp fara sot sau, respectiv, fara sotie. A fugi ca taunul cu paiul = a fugi foarte repede. A stinge focul cu paie sau a pune paie pe(ste) foc = a inrautati si mai mult situatia (dintre doi adversari); a intarata, a atata pe cei care se cearta. A nu lua un pai de jos = a nu face absolut nimic. ♦ Bucata din aceasta tulpina sau tub subtire din material plastic cu care se sorb unele bauturi. – Lat. palea.

GEN, genuri, s. n. 1. Fel, soi, tip (pe care le reprezinta un obiect, o fiinta, un fenomen etc.). ♦ Fel de a fi al cuiva. 2. Diviziune obtinuta prin clasificarea creatiilor artistice dupa forma, stil, tema. ◊ Pictura de gen = pictura care infatiseaza aspecte ale vietii de toate zilele. ♦ Fiecare dintre diviziunile fundamentale in care se impart operele literare si care cuprind creatiile asemanatoare prin modul de a reprezenta realitatea. Genul epic. Genul liric. Genul dramatic. Genul oratoric. 3. Categorie gramaticala bazata pe distinctia dintre fiinte si obiecte, precum si dintre fiintele de s*x masculin si cele de s*x feminin. 4. (Biol.) Categorie sistematica, subordonata familiei, care cuprinde una sau mai multe specii inrudite de plante sau de animale. 5. (Log.) Clasa de obiecte care au note esentiale comune si cuprind cel putin doua specii. – Din lat. genus, -eris.

UNGHIE, unghii, s. f. 1. Lama cornoasa care creste pe partea de deasupra a ultimei falange a degetelor de la maini si de la picioare, la om. ♦ Expr. A reteza (sau a taia) cuiva din unghii = a infrana obraznicia cuiva; a pune la punct pe cineva. A pune (cuiva) unghia in gat = a constrange pe cineva sa raspunda urgent unei obligatii. A-si pune unghia in gat = a face orice pentru atingerea unui scop. A-si arata unghiile a deveni agresiv. ♦ Substanta cornoasa formata la varfurile degetelor de la picioarele animalelor si pasarilor; p. ext. gheara. 2. Compuse: unghia-gaii sau unghia-gainii = planta erbacee din familia leguminoaselor, cu tulpina intinsa pe pamant, cu flori galbene-verzui, dispuse in ciorchini (Astragalus glycyphyllos); unghia-pasarii = planta erbacee cu flori albastre si cu petala inferioara prelungita in forma de pinten, patata cu galben (Viola declinata). 3. Fiecare dintre cele doua instrumente, in forma de parghie, pentru ridicat si lasat cosul lesei la pescuit. – Lat. ungla (= ungula).



Copyright (C) 2004-2025 DEX.RO
Sursa: www.dexonline.ro - Informații despre licență - Dex Online - Dicționar explicativ al limbii române