Dex doua puncte

APSIDA apside, s. f. Fiecare din cele doua puncte extreme ale axei mari a orbitei pe care un corp ceresc o descrie in jurul altuia – Din fr. apside, lat. apsida.

CADERE, caderi, s. f. Faptul de a cadea. 1. Deplasare, miscare de sus in jos a unui lucru, coborare spre pamant sub efectul gravitatiei. ◊ Cadere de apa = diferenta de nivel intre doua puncte ale unui curs de apa; (concr.) masa de apa care cade de la o oarecare inaltime; cascada, cataracta. ♦ Lasare in jos a unui lucru care continua sa fie in parte sustinut. ♦ Deplasare a unui organ din pozitia sa normala. Caderea muschilor. ** Diferenta dintre valorile pe care le ia o marime in doua puncte diferite. Cadere de potential. ** (Med.; in sintagma) Cadere de tensiune = coborare a tensiunii arteriale sub limita normala. 2. Desprindere a unei parti componente dintr-un organism. 3. Rasturnare a unui corp; surpare. 4. Fig. Ocupare, cucerire. Caderea Cartaginei. 5. Fig. Insucces, nereusita. 6. Competenta, drept. Nu e in caderea lui sa ma judece. 7. Nereusita, esec. – V. cadea.

HIPERBOLA, hiperbole, s. f. 1. (Mat.) Curba reprezentand locul geometric al punctelor dintr-un plan pentru care diferenta distantelor fata de doua puncte fixe, numite focare, este constanta. 2. Figura de stil care consta in exagerarea marimii, importantei etc. reale a lucrurilor. [Var.: iperbola s. f.] – Din fr. hyperbole.

INTERVAL, intervale, s. n. 1. Distanta in timp intre doua fenomene, intre doua perioade, intre doua evenimente consecutive; rastimp. 2. Distanta in spatiu intre doua puncte, intre doua lucruri. ♦ (Mat.) Ansamblu de puncte, de numere cuprinse intre doua valori date. 3. Diferenta de inaltime intre doua sunete muzicale. – Din fr. intervalle, lat. intervallum.

ORTODROMA, ortodrome, s. f. Drumul cel mai scurt care leaga doua puncte de pe suprafata Pamantului. – Din germ. Orthodrome.

VACA, vaci, s. f. 1. Animal domestic din specia bovinelor, femela taurului; p. restr. carnea acestui animal, folosita ca aliment; p. gener. carne de bovine. ◊ Expr. S-a dus bou si a venit (sau s-a intors) vaca, se spune, ironic, despre un om care a plecat sa se instruiasca sau sa se lamureasca intr-o problema si care s-a intors mai putin instruit sau lamurit decat plecase. Vaca (buna) de muls = persoana sau situatie de care cineva abuzeaza, pentru a trage foloase materiale. ♦ Epitet injurios dat unei femei (grase si lenese sau proaste). 2. Compuse: vaca-de-mare = morsa; vaca-domnului = insecta lata si lunguiata, cu aripile superioare de culoare rosie cu doua puncte negre (Pyrrhocoris apterus). – Lat. vacca.

VARIATIE, variatii, s. f. 1. Schimbare, transformare; stare a unui lucru care se prezinta sub diferite forme, in mod variat; trecere de la o forma la alta; aspect variabil, schimbator. ◊ (Mat.) Variatia unei functii = diferenta dintre valorile unei functii in doua puncte ale ei. ♦ Diversitate, felurime. ◊ (Mat.) Calculul variatiilor = calcul intrebuintat in analiza infinitezimala (prin care se rezolva anumite probleme a caror solutie nu se poate obtine prin calcul diferential). ♦ Spec. (Biol.) Schimbare a unei insusiri morfologice, fiziologice, biochimice etc. a organismului animal si vegetal. 2. (In forma variatiune) Modificare a unei teme muzicale sub raportul melodiei, al ritmului, al masurii, al armoniei, al tonalitatii etc. ♦ Dans solistic clasic, variat si de virtuozitate. [Pr.: -ri-a-. Var.: variatiune s. f.] – Din fr. variation, lat. variatio, -onis.

MAGNETIC, -A, magnetici, -ce, adj. (Despre forte, fenomene) Care se refera la magnet sau la magnetism; (despre corpuri) care este feromagnetic, care poate fi magnetizat. ◊ Camp magnetic = stare fizica particulara a unui spatiu in care se exercita forte magnetice; p. ext. spatiul respectiv. Fluid magnetic = forta prin care se explica, in stiintele oculte, fenomenele telepatice si hipnotice. Pol magnetic = a) fiecare dintre cele doua puncte sau regiuni de la extremitatea unui magnet; b) fiecare dintre cele doua puncte ale globului pamantesc catre care se indreapta capetele unui ac magnetic. ♦ Fig. Care exercita o influenta profunda sau o atractie irezistibila; care magnetizeaza. – Din fr. magnetique, germ. magnetisch.

ECHIDISTANTA, echidistante, s. f. (Top.) Diferenta constanta de inaltime dintre cotele a doua puncte situate pe doua curbe de nivel. – Din fr. equidistance.

ECHINOCTIAL, -A echinoctiali, -e, adj. Referitor la echinoctiu, care apartine echinoctiului. ◊ Punct echinoctial = fiecare dintre cele doua puncte de intersectie ale eclipticii cu ecuatorul ceresc, in care se afla soarele la echinoctiu. [Pr.: -ti-al. – Var.: echinoxial, -a adj.] – Din fr. equinoxial.

DISTANTA, distante, s. f. 1. Interval care desparte doua puncte in spatiu; departare. ◊ Loc. adv. La distanta = la o oarecare departare. De la distanta = de la un punct departat. Din distanta in distanta = din loc in loc, la anumite intervale (egale). ♦ Interval de timp care desparte doua momente, doua evenimente. 2. Fig. (Rar) Deosebire, diferenta. Distanta de la rosu la roz. – Din fr. distance, lat. distantia.

SCURTCIRCUIT, scurtcircuite, s. n. 1. Legatura electrica intre doua puncte ale unei retele sau instalatii, avand o rezistenta foarte mica. 2. Fenomen fizic care consta in intreruperea accidentala a curentului electric intr-o retea sau o instalatie prin stabilirea unui scurtcircuit (1). – Scurt + circuit (dupa fr. court-circuit).

TENSIUNE, tensiuni, s. f. 1. Stare a ceea ce este intins; incordare. ♦ Fig. Situatie incordata; zbucium sufletesc, nervozitate. ♦ Forta interioara care ia nastere intr-un corp supus unor forte exterioare. 2. Diferenta de potential intre doua puncte ale unui camp electric. 3. Presiunea vaporilor produsi de un lichid intr-un spatiu inchis. 4. (Fiziol.; in sintagmele) Tensiune arteriala = presiune cu care circula sangele in artere, echivalenta cu presiunea pe care sangele o exercita asupra peretilor arteriali; presiune mai mare decat cea normala, constituind o stare patologica. Tensiune oculara = tensiune a arterelor oculare. [Pr.: -si-u-] – Din fr. tension, lat. tensio, -onis.

PARCURS, parcursuri, s. n. Faptul de a parcurge o distanta, un drum etc.; (concr.) drum, traseu pe care il strabate sau pe care trebuie sa-l strabata cineva sau ceva pentru a ajunge de la un punct la altul. ◊ Loc. adv. Pe parcurs... = in timpul unei calatorii; intre timp. ◊ Loc. prep. Pe parcursul... = in limitele..., in cuprinsul, in decursul... ♦ Lungimea unui drum sau a unei traiectorii intre doua puncte anumite. – Din fr. parcours.

POLARITATE s. f. 1. Proprietate a unui sistem fizic de a avea, in doua puncte ale sale, caracteristici de aceeasi natura, dar opuse una celeilalte. 2. Proprietate a unui organism vegetal sau a unei parti din el de a forma doua puncte de crestere cu proprietati diferite. 3. (Fil.) Specie a contradictiei constand in relatia dintre doi termeni care prezinta cel mai mare grad de opozitie posibil si totodata se presupun reciproc, ca polii unui magnet. – Din fr. polarite.

SUNT, sunturi, s. n. 1. Rezistor electric conectat intre doua puncte ale unui circuit electric pentru protejarea portiunii de circuit cuprinse intre aceste puncte. 2. Derivare a circuitului sanguin pe alte cai circulatorii decat cele normale. – Din engl. shunt.

CORIDOR, coridoare, s. n. Loc de trecere ingust (si lung), care leaga incaperile unei cladiri si din care se intra in camerele aceluiasi apartament sau ale aceluiasi etaj; culoar. ♦ Portiune ingusta de spatiu de-a lungul compartimentelor unui vagon de cale ferata. ♦ Portiune ingusta de teren care leaga doua puncte. – Din fr. corridor, germ. Korridor.

LUNGIME, lungimi, s. f. 1. Marime fizica fundamentala care exprima intinderea spatiala a corpurilor sau fenomenelor; distanta dintre doua puncte; dimensiunea cea mai mare a unui corp sau a unei suprafete plane dreptunghiulare. ◊ Lungime de unda = distanta care separa intr-o unda doua puncte succesive aliate in aceeasi faza de oscilatie; spatiul parcurs de unda timp de o perioada. 2. Timp cat dureaza ceva; interval mare de timp; durata. 3. (Inform.; in sintagma) Lungimea cuvantului = numarul de biti care compun un cuvant. – Lung + suf. -ime.

SEGMENT, (1, 2, 3) segmente, s. n., (4) segmenti, s. m. 1. S. n. Portiune dintr-o figura, limitata cel putin intr-o parte de marginile ei. ◊ Segment de dreapta = portiune dintr-o dreapta marginita de doua puncte. Segment de cerc = parte dintr-un cerc cuprinsa intre o coarda si arcul subintins. 2. S. n. Portiune definita dintr-un intreg, nedetasata de acesta. Segment din coloana vertebrala. 3. S. n. Fiecare dintre inelele (sau partile) care alcatuiesc corpul unor vietuitoare. 4. S. m. Garnitura metalica a unui piston, care serveste la etansarea spatiului liber dintre acesta si cilindrul in interiorul caruia se deplaseaza, sau la razuirea uleiului de pe peretii interiori ai cilindrului. – Din fr. segment, lat. segmentum.

SECANTA, secante, s. f. 1. Dreapta care intretaie o curba sau un cerc in cel putin doua puncte. 2. Functie trigonometrica a unui unghi dintr-un triunghi dreptunghic, egala cu raportul ipotenuzei fata de cateta care apartine unghiului dat². – Fr. secante (lat. lit. secans, -ntis).

NAVETA¹, navete, s. f. 1. Instrument de forma unui ac lung cu care se lucreaza plase, fileuri. 2. Parcurgerea de catre o persoana a unui drum dus si intors, cu regularitate, de obicei intre doua localitati (relativ apropiate). A face naveta. 3. Vehicul de transport in comun care asigura legatura intre doua puncte relativ apropiate, efectuand regulat drumuri dus si intors. 4. Obiect (in forma de lada compartimentata) care serveste la transportul unor produse alimentare. – Din fr. navette.

ELIPSA, elipse, s. f. 1. Locul geometric al punctelor dintr-un plan pentru care suma distantelor la doua puncte fixe, numite focare, este constanta. 2. (Figura de stil care consta in) omiterea din vorbire sau din scris a unor elemente care se subinteleg sau care nu sunt absolut necesare pentru intelesul comunicarii. – Din fr. ellipse, lat. ellipsis.

ESTACADA, estacade, s. f. 1. Punte fixa construita la tarmul unei ape mari, catre larg, pentru a realiza legatura cu vapoarele care nu pot acosta la chei. ♦ Platforma asezata pe picioare inalte pentru a realiza comunicatia intre doua puncte situate deasupra solului sau intre un punct de pe sol si altul situat la inaltime. ♦ Constructie din bare de lemn, de metal sau de beton armat, la intrarea intr-un port sau la gura unui fluviu, pentru a micsora latimea apei in acel loc. 2. Baraj construit de-a curmezisul unui curs de apa sau la intrarea intr-un port maritim pentru protejarea contra minelor, corpurilor plutitoare etc. – Din fr. estacade.

TELECOMUNICATIE, telecomunicatii, s. f. 1. Transmitere si receptie la distanta a unor sunete, semne sau imagini prin telefon, telegraf, televiziune, semnalizare optica etc. 2. Legatura intre doua puncte intre care se realizeaza telecomunicatia (1). ◊ Sistem de telecomunicatii = totalitatea mijloacelor tehnice dintr-un serviciu de telecomunicatii, care formeaza o unitate. – Din fr. telecommunication.

TRAIECT, traiecte, s. n. Distanta intre doua puncte determinate; drum de la un loc la altul; traseu; traiectorie. – Din lat. trajectus, fr. trajet.

TRAVEE, travee, s. f. Portiune dintr-o constructie (edificiu, pod, viaduct etc.) care cuprinde doua puncte de reazem (stalpi, coloane, grinzi, pile etc.) si deschiderea dintre ele. – Din fr. travee.

TREMA, treme, s. f. Semn diacritic format din doua puncte care se asaza orizontal deasupra unei vocale, in unele limbi, pentru a indica o anumita pronuntare a sunetului respectiv. – Din fr. trema.

DIAMETRU, diametre, s. n. 1. Segment de dreapta care uneste doua puncte ale unui cerc sau ale unei sfere, trecand prin centrul lor; lungimea acestui segment. ♦ Locul geometric al mijlocului tuturor coardelor paralele cu o directie data. 2. (In sintagma) Diametru aparent = unghi sub care un observator vede diametrul (1) unui obiect departat, in special al unui astru. [Pr.: di-a-] – Din fr. diametre, lat. diametrus.

DIFERENTA, diferente, s. f. 1. Ceea ce deosebeste o fiinta de alta, un lucru de altul; lipsa de asemanare; deosebire; nepotrivire. ◊ Diferenta specifica = trasatura caracteristica a unei notiuni, care o deosebeste de celelalte notiuni cuprinse in genul ei proxim. 2. Rezultatul unei scaderi matematice. 3. (Geogr.; in sintagma) Diferenta de nivel = deosebire de altitudine intre doua puncte terestre. [Var.: (inv.) diferinta s. f.] – Din fr. difference, lat. differentia.

SCURTA, scurtez, vb. I. 1. Tranz. A micsora lungimea sau inaltimea unui obiect, a reduce din lungime sau din inaltime, a face mai scurt. ◊ Expr. A scurta cuiva ghearele = a pune pe cineva in imposibilitate de a (mai) face rau. A scurta cuiva limba = a pune pe cineva in imposibilitate de a barfi. ♦ (Inv.) A omori, a executa (prin taierea capului). 2. Tranz. A alege si a parcurge distanta cea mai scurta intre doua puncte; a evita ocolurile, a merge direct. 3. Tranz. si refl. A face sa dureze (sau sa para ca dureaza) ori a dura mai putin. ♦ Intranz. si tranz. A vorbi concis. – Lat. excurtare.

SCURTATURA, scurtaturi, s. f. 1. Bucata scurta de lemn; retevei. 2. Carare care urmeaza distanta cea mai scurta intre doua puncte. – Scurta + suf. -atura.

SECANT, -A, secanti, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre drepte, curbe) Care intretaie o linie, un plan. ◊ Plan secant = plan care intersecteaza una sau mai multe suprafete. ♦ (Substantivat, f.) Dreapta care intersecteaza in doua puncte un cerc sau o curba sau care intersecteaza una ori mai multe drepte sau plane. 2. S. f. Functie trigonometrica care, inmultita cu functia cosinus, este egala cu functia unitate. – Din fr. secant.

SIMETRIC, -A, simetrici, -ce, adj. 1. (Despre lucruri sau forme) Care prezinta simetrie (1), care se caracterizeaza prin simetrie, ale carui parti sunt asezate cu simetrie; (despre elemente care alcatuiesc un tot) care este asezat intr-o anumita ordine; cu simetrie (1). 2. Spec. (Mat.; despre doua puncte apartinand aceleiasi figuri geometrice sau la doua figuri diferite; p. ext. despre doua figuri geometrice) Care prezinta simetrie (2). ♦ (Substantivat, n. si f.) Dreapta sau punct asezat in simetrie cu alta dreapta sau cu alt punct. ♦ Functie simetrica = functie a mai multor variabile care nu se schimba, orice permutari ar suferi aceste variabile. – Din fr. symetrique.

SIMETRIE, simetrii, s. f. 1. Proprietate a unui ansamblu spatial de a fi alcatuit din elemente reciproc corespondente si de a prezenta, pe aceasta baza, anumite regularitati; proportionalitate, concordanta, armonie intre partile unui tot, intre elementele unui ansamblu etc.; distributie egala, regulata, armonioasa a partilor unui tot, a elementelor unui ansamblu; corespondenta exacta (ca forma, pozitie etc.) intre partile (opuse ale) unui tot. 2. Spec. Proprietate a doua puncte apartinand aceleiasi figuri geometrice sau la doua figuri diferite de a fi asezate la aceeasi distanta de un plan, de o dreapta sau de un punct; proprietate corespunzatoare a doua figuri geometrice; proprietate a doua figuri geometrice de a se suprapune exact. – Din lat. symmetria, fr. symetrie.

SEXTANT, sextanti, s. m. Instrument optic format dintr-un arc gradat egal cu o sesime de cerc, prevazut cu doua oglinzi si cu o luneta mica, care se intrebuinteaza la masurarea distantei unghiulare dintre doua puncte si se foloseste in astronomie, navigatie si aviatie. [Pl. si: (n.) sextante] – Din fr. sextant.

STADIMETRU, stadimetre, s. n. Instrument topografic pentru masurarea indirecta a distantelor dintre doua puncte terestre. – Din fr. stadimetre.

COMPARATOR, comparatoare, s. n. Instrument de masura format dintr-un surub micrometric si doua microscoape, care serveste la masurarea distantei dintre doua puncte sau dintre doua repere. – Din fr. comparateur.

COLON s. v. colonist, doua puncte.

doua puncte s. n. (sil. punc-)

ARC² arce n. mat. Portiune dintr-o curba cuprinsa intre doua puncte ale acesteia. /<lat. arcus

COARDA¹ ~e f. 1) Fir elastic, flexibil, care, fiind fixat la instrumente muzicale (vioara, pian etc.), produce oscilatii acustice; struna. ~ de chitara. ◊ Orchestra de ~e orchestra alcatuita din instrumente muzicale cu coarde. A intinde ~a pana se rupe a intrece masura in ceva. 2) Segment de dreapta care uneste doua puncte ale unei curbe plane, fara a o intersecta. 3) Sfoara care leaga bratele unui ferastrau cu rama, pentru a tine intinsa panza. 4) Sfoara avand la capete doua manere, cu care se joaca copiii sarind peste ea sau se foloseste in unele exercitii sportive. 5) pop. Tesut conjunctiv, membranos, alb-sidefiu, rezistent, care leaga muschii de oase; tendon. ◊ ~ele vocale cele doua membrane simetrice ale laringelui, a caror v******e produce vocea. 6) Curbura gatului la cal (acoperita de coama). 7) Ramura din tulpina vitei de vie. 8) Suvita de sirop de zahar sau de dulceata prea tare legat. [G.-D. coardei; Sil. coar-da] /<lat. chorda

COBORAS ~uri n. Teren care coboara (unind doua puncte situate la altitudini diferite). /a cobori + suf. ~as

CORIDOR ~oare n. 1) Incapere lunga si ingusta de-a lungul unei serii de camere care serveste ca loc de trecere si legatura intre acestea; culoar. 2) Portiune ingusta de teren care leaga doua puncte, trecand printr-un teritoriu strain. /<fr. corridor, germ. Korridor

COTA ~e f. 1) Contributie baneasca la o actiune comuna; cotizatie. 2) Cifra care indica o dimensiune pe un desen sau o diferenta de nivel dintre doua puncte. 3) mat. A treia coordonata carteziana. 4) topogr. Altitudine indicata pe o harta. ~ absoluta. ~ relativa. ◊ ~a apelor nivelul unei ape curgatoare. 5) Indice in litere sau in cifre care arata locul ocupat de o carte, revista, document etc. intr-o biblioteca. [G.-D. cotei] /<fr. cote

DEPARTARE ~ari f. 1) v. A DEPARTA. 2) Interval dintre doua puncte in spatiu; distanta. ◊ Din ~ de departe; dintr-un loc indepartat. 3) Loc situat departe de vorbitor. /v. a departa

DIAMETRU ~e n. 1) Segment de dreapta care trece prin centrul unei sfere sau al unui cerc, unind doua puncte opuse de pe circumferinta acestora. 2) Lungimea acestui segment. [Sil. di-a-] /<fr. diametre, lat. diametrus

DISTANTA ~e f. 1) Interval dintre doua puncte in spatiu; departare. ◊ La ~ la o anumita departare. De la ~ dintr-un loc departat. A tine pe cineva la ~ a se purta rece, distant cu cineva. 2) Interval de timp care desparte anumite evenimente. 3) fig. Diferenta de nivel social, de grad, de civilizatie sau de importanta. Intre ei exista o ~ foarte mare. /<fr. distance, lat. distantia

DREAPTA drepte f. mat. Linie care reprezinta distanta cea mai scurta dintre doua puncte. /<lat. directus

ECLIMETRU ~e n. Instrument folosit in topografie pentru masurarea diferentei de nivel dintre doua puncte. [Sil. e-cli-me-trui /<fr. eclimetre

ELIPSA ~e f. 1) Curba plana inchisa, pentru care suma distantelor oricarui punct al sau la doua puncte fixe este intotdeauna constanta. 2) Omitere in vorbire sau in scris a unui sau a mai multor cuvinte dintr-o fraza, care continua sa-si pastreze neschimbat sensul. 3) muz. Suprimare a unui acord, ceruta de regulile armoniei. /<fr. ellipse, lat. ellipsis

ESTACADA ~e f. 1) Punte la tarmul unei ape care face legatura cu navele acostate la chei. 2) Platforma pe picioare inalte care realizeaza o comunicatie intre doua puncte situate deasupra solului. 3) Baraj construit la intrarea unui port sau la gura unui fluviu pentru protejarea contra minelor sau pentru apararea contra navelor inamice. /<fr. estacade

HIPERBOLA¹ ~e f. mat. Curba formata din ansamblul punctelor unui plan pentru care diferenta distantelor fata de doua puncte fixe, numite focare, este constanta. /<lat., fr. hyperbole

INTERLINIE ~i f. 1) poligr. Linie metalica, avand grosimea de doua puncte tipografice, folosita la separarea si la raritul randurilor in text. 2) Spatiu dintre randurile unui text ori dintre liniile unui portativ. /<fr. interligne

INTERVAL ~e n. 1) Distanta care exista intre doua obiecte; spatiu dintre doua lucruri. 2) Perioada de timp cuprinsa intre doua momente; rastimp. 3) Raport dintre inaltimile a doua sunete muzicale. 4) mat. Multime de puncte cuprinsa intre doua puncte date. /<fr. intervalle, lat. intervallum

LUNGIME ~i f. 1) Dimensiunea cea mai mare a unui corp sau a unei suprafete plane dreptunghiulare. ~ea coridorului. ◊ ~ de unda distanta dintre doua puncte succesive ale unei unde aflate in aceeasi faza de oscilatie. 2) Interval mare de timp; durata. [G.-D. lungimii] /lung + suf. ~ime

NIVELMETRU ~e n. 1) Instrument geo-dezic pentru determinarea diferentei de nivel dintre doua puncte de teren, precum si pentru determinarea pozitiei orizontale. 2) Aparat pentru determinarea nivelului unui lichid sau al unui material pulverulent sau granular aflat intr-un recipient. /nivel + metru

ORTODROMA ~e f. 1) Linia cea mai scurta intre doua puncte ale unei sfere. 2) (in navigatia maritima si aeriana) Arc al cercului mare (imaginat), reprezentand drumul cel mai scurt intre doua puncte de pe suprafata Pamantului. /<germ. Orthodrome

POL¹ ~i m. 1) geogr. Fiecare dintre cele doua puncte situate la capetele (de nord si de sud) ale axei de rotatie a Pamantului. 2) Regiune situata in jurul acestor puncte. ~ul nord. ~ul sud. ◊ ~ ceresc fiecare dintre punctele de intersectie a axei Pamantului cu sfera cereasca. 3) Fiecare dintre capetele opuse ale unui magnet. 4) mat. Fiecare dintre cele doua puncte de intersectie a unei sfere cu diametrul ei. 5) fiz. Fiecare dintre extremitatile unui circuit electric, una cu sarcina pozitiva, iar cealalta cu sarcina negativa. 6) fig. Parte extrema, opusa a ceva. ~ii unei discutii. /<fr. pole, lat. polus

SCURTCIRCUIT ~e n. 1) Legatura electrica de rezistenta foarte mica stabilita intre doua puncte ale unui circuit. 2) Intrerupere a curentului electric ca urmare a stabilirii unei astfel de legaturi. [Sil. scurt-cir-cu-it] /scurt + circuit

SEGMENT ~e n. 1) Portiune de dreapta sau de curba delimitata de doua puncte fixe sau de doua extremitati. ~ de cerc. 2) Parte distincta a unui intreg. ~ de intestin. 3) Fiecare dintre inelele care alcatuiesc corpul unor vietuitoare; metamer. 4) Garnitura metalica inelara a unui piston. /<fr. segment, lat. segmentum, germ. Segment

SPATIU ~i n. 1) Intindere nelimitata care cuprinde toate corpurile ceresti. 2) Intindere a universului cu exceptia atmosferei terestre. ◊ ~ aerian parte din atmosfera, care se intinde asupra teritoriului unui stat. ~ locativ suprafata camerelor de locuit. 3) Distanta intre doua puncte sau intre doua obiecte. ~ intre cuvinte. 4) Durata care separa doua momente. 5) filoz. Forma fundamentala de existenta a materiei in cadrul careia are loc miscarea acesteia. [Sil. -tiu] /<lat. spatium, it. spazio, fr. espace, germ. Spatium

SUIS ~uri n. 1) v. A SUI si A SE SUI. 2) Teren care suie (unind doua puncte situate la altitudini diferite); loc in panta; urcus. /a sui + suf. ~is

TENSIUNE ~i f. 1) Stare de incordare; intindere. ~ea muschilor. 2) fig. Stare de spirit sau situatie incordata; zbucium sufletesc; incordare. 3) fig. Efort intelectual. 4) fiz. Forta interioara care actioneaza asupra suprafetei unui spatiu inchis. 5) Diferenta de potential dintre doua puncte ale unui camp electric. 6) med. Presiune exercitata de fluxul de sange asupra vaselor si asupra inimii. [G.-D. tensiunii; Sil. -si-u-] /<fr. tension

TREMA ~e f. Semn grafic reprezentat prin doua puncte care, fiind puse orizontal deasupra unei vocale, indica pronuntarea separata de vocala precedenta sau o modificare in pronuntarea ei. /<fr. trema

UMLAUT n. 1) (in limbile germanice) Modificare a timbrului vocalelor „a”, „o”, „u” sub influenta vocalei „i” din silaba urmatoare (prin asimilare regresiva). 2) Semn grafic (doua puncte orizontale) pus deasupra vocalelor care au suferit acest fenomen. /<germ. Umlaut

URCUS ~uri n. Teren care urca (unind doua puncte situate la latitudini diferite); loc in panta; suis. /a (se) urca + suf. ~us

VOLTMETRU ~e n. Instrument folosit pentru masurarea tensiunii electrice intre doua puncte ale unui circuit. [Sil. volt-me-tru] /<fr. voltmetre

BRAHISTOCRONA s.f. (Fiz.) Traiectorie pe care un corp ce se deplaseaza intre doua puncte date sub actiunea gravitatiei realizeaza cel mai scurt timp. [< fr. brachystochrone, cf. gr. brachystos – cel mai scurt, chronos – timp].

COLON² s.n. Semn de punctuatie antica echivalent cu o pauza medie (doua puncte sau punct si virgula in punctuatia moderna). ♦ Subdiviziune a unui vers antic, a unei strofe sau a unei perioade. [< it., lat. colon].

COMPARATOR, -OARE adj. Care face o comparatie, care determina o comparatie. // s.n. Aparat care serveste la determinarea lungimilor, a distantei dintre doua puncte sau dintre doua repere. ♦ Instrument care serveste la compararea riglelor divizate. ♦ Circuit care permite compararea a doua informatii care intra in calculatorul electronic. [Cf. fr. comparateur].

DEUCE s.n. (Sport) Situatie la tenis in care un jucator trebuie sa castige doua puncte consecutive spre a castiga jocul, respectiv setul. [Pron. dius. / < engl. deuce].

GEODEZICA s.f. Curba care reprezinta cea mai scurta distanta intre doua puncte pe o suprafata curba. [Gen. -cii. / < fr. geodesique].

LEMNISCATA s.f. (Mat.) Curba loc geometric al punctelor pentru care produsul distantelor lor la doua puncte fixe este constant. [< fr. lemniscate, cf. gr. lemniskos – panglica].

PARCURS s.n. Drum (de) strabatut; traiect; traseu. ◊ Pe parcurs = in timpul drumului; (p. ext.) intre timp, in aceasta perioada. ♦ (Sport) Traseu cu obstacole, care trebuie urmat de un calaret in competitie. ♦ Lungimea unui drum sau a unei traiectorii intre doua puncte anumite. [< fr. parcours].

POLARA s.f. Loc geometric al punctelor conjugate cu un punct dat, in raport cu cele doua puncte in care o secanta mobila ce trece prin punctul dat intersecteaza o conica. [< germ. Polare].

SIMULTANEISM s.n. 1. Faptul de a se petrece simultan. 2. Procedeu de naratiune constand in a prezenta fara tranzitie evenimente care se desfasoara simultan in diverse locuri. 3. Tehnica de a picta care consta in a suprapune la acelasi obiect doua puncte de vedere diferite. [Pron. -ne-ism. / germ. Simultaneismus].

SPIRA s.f. 1. Arc al unei elice cuprins intre doua puncte succesive de intersectie a acesteia cu aceeasi generatoare a cilindrului elicei. ♦ Fiecare dintre rotirile pe care le prezinta o curba, un obiect sau o serie de obiecte dispuse in spirala sau in elice. 2. Portiune de bobina care formeaza o curba aproape inchisa. [< fr. spire, it., lat. spira, gr. speira].

STADIE s.f. Vechi instrument pentru masurarea distantei dintre doua puncte. ♦ Mira pentru masuratori cu luneta stadimetrica. [Gen. -iei. / < fr. stadia, cf. gr. stadion].

TREMA s.f. 1. Semn format din doua puncte orizontale, care se pune pe o vocala pentru a arata ca trebuie pronuntata separat de vocala precedenta sau pentru a-i modifica valoarea. 2. Pozitie rasfirata a unui grup de dinti. [< fr. trema, cf. gr. trema].

COLON⁴ s. m. 1. semn de punctuatie antica echivalent cu o pauza medie (doua puncte sau punct si virgula in punctuatia moderna). 2. subdiviziune a unui vers antic, a unei strofe sau a unei perioade. (<lat. colon)

COMUNICATIE s. f. 1. mijloc de comunicare intre doua puncte; legatura, contact (rutier, telefonic etc.) ◊ (pl.) ansamblu de infrastructuri care permite asemenea legaturi. 2. figura retorica prin care un orator sau autor se adreseaza auditoriului, respectiv cititorului, simuland a-l consulta cu privire la aprecierea unor fapte sau in legatura cu justetea unor afirmatii ori argumente. (<fr. communication, lat. communicatio)

VARIATIE s.f. 1. Schimbare; stare a unui lucru care prezinta (multe) schimbari. ♦ Diversitate, felurime. ♦ (Biol.) Schimbare a unei insusiri morfologice, fiziologice, biochimice etc. a organismului animal si vegetal. 2. (La pl.; si in forma variatiuni) Piesa muzicala compusa pe o tema sau pe un motiv dat, caruia i se adauga diferite ornamentatii. ♦ Dans solistic clasic, variat si de virtuozitate. 3. (Mat.) Variatia unei functii = diferenta dintre valorile functiei in doua puncte. 4. (Statist.) Schimbare a nivelului unei variabile statistice de la un element la altul in cadrul unei colectivitati sub influenta anumitor factori. [Gen. -iei, var. variatiune s.f. / cf. fr. variation, lat. variatio].

COMUNICATIE s.f. 1. Mijloc de legatura intre doua puncte; legatura, contact (rutier, telefonic etc.). 2. (Lit.) Figura retorica prin care un orator sau un autor se adreseaza auditoriului, respectiv cititorului, simuland a-l consulta cu privire la aprecierea unor fapte sau in legatura cu justetea unor afirmatii ori argumente. [Gen. -iei, var. comunicatiune s.f. / cf. fr. communication, lat. communicatio].

CORIDOR s.n. Loc de trecere, lung si ingust, care leaga incaperile unei cladiri, ale unui apartament. ♦ Portiune ingusta care leaga doua puncte de teren. [< fr. corridor, it. corridore].

CURSA s.f. 1. Drum, distanta de strabatut. ♦ Drum facut de un vehicul (in mod regulat) pe acelasi itinerar dupa un orar stabilit. ♦ (Concr.) Vehicul care parcurge o astfel de distanta. 2. Unghi format de directia in care se misca o nava comerciala cu directia nordului. 3. (Fam.) Alergatura, umblet. 4. (La pl.) Alergari de cai. ♦ (Fig.) Intrecere, competitie, actiune competitiva. 5. Intrecere in care mai multi concurenti parcurg repede o anumita distanta. 6. Lungimea drumului parcurs de un piston in cilindru intre cele doua puncte moarte. [< fr. course, (2) engl. course].

DIAMETRU s.n. Segment de dreapta care trece prin centrul unei curbe inchise sau prin centrul unei sfere si care uneste doua puncte opuse ale curbei sau sferei. ◊ Diametru aparent = unghi sub care se vad extremitatile unui obiect indepartat, ale unui astru, de catre un observator. [Cf. fr. diametre, lat., gr. diametros].

DIFERENTA s.f. 1. Deosebire, neasemanare, nepotrivire. ◊ (Log.) Diferenta specifica = trasatura caracteristica a unei notiuni, care o deosebeste de celelalte notiuni din genul cel mai apropiat. 2. (Mat.) Numar care arata deosebirea de marime dintre doua valori care se scad una din alta. ♦ Rezultatul unei scaderi. 3. Diferenta de nivel = deosebire de altitudine intre doua puncte de pe suprafata globului terestru. 4. (Fiz.) Diferenta de faza = defazaj. [Var. diferinta s.f. / cf. fr. difference, it. differenza, lat. differentia].

DISTANTA s.f. 1. Interval intre doua puncte; spatiu, interval care exista, se intinde intre doua lucruri, intre doua locuri etc. 2. Departare. 3. Interval de timp. 4. (Fig.) Diferenta de rang, de situatie intre doua persoane. [< fr. distance, it. distanza, cf. lat. distantia].

ECHIDISTANTA s.f. Diferenta constanta dintre cotele a doua puncte oarecare situate pe doua curbe de nivel vecine. [Cf. fr. equidistance].

ELIPSA s.f. 1. Curba, loc geometric al punctelor dintr-un plan a caror suma a distantelor la doua puncte fixe, numite focare, este constanta. 2. Omisiune din scriere sau din vorbire a unor cuvinte care se subinteleg. ♦ Figura de stil care consta in omiterea unor cuvinte care nu sunt absolut necesare pentru a scurta fraza, dandu-i astfel mai multa expresivitate. [< fr. ellipse, cf. gr. elleipsis – lipsa].

ESTACADA s.f. 1. Punte de lemn, de beton etc. construita de la chei spre larg, care face legatura cu navele acostate la chei. ♦ Platforma asezata pe picioare inalte, care realizeaza o cale de comunicatie intre doua puncte situate deasupra solului sau intre un punct de pe sol si altul situat la inaltime. 2. Dig, obstacol intr-un rau, intr-un canal etc. care abate apa. ♦ Obstacol construit din mijloace plutitoare, legate articulat, instalat la intrarea unui port pentru aparare contra vaselor inamice. [< fr. estacade].

GALERIE s.f. 1. Forma de relief carstic reprezentata printr-o cavitate subterana, ingusta si alungita, sapata prin eroziune. ♦ Excavatie miniera (in forma de tunel) executata pentru a permite accesul la un zacamant. 2. Canal de legatura intre doua puncte ale unei lucrari hidroelectrice. 3. Muzeu, sala unde sunt expuse sculpturi, picturi sau alte obiecte de arta. 4. Ultimul balcon (cel mai de sus) al salilor de spectacol. ♦ (Fam.) Spectatorii care stau la galerie; (p. ext.) publicul care participa la un meci, la un spectacol. ◊ A face galerie = a manifesta zgomotos la un spectacol. 5. Platforma de dimensiuni mici aflata la prora sau la pupa unei nave. [Gen. -iei. / cf. fr. galerie, lat. galeria, germ. Galerie].

HIPERBOLA s.f. 1. Figura de stil prin care se exagereaza realitatea, folosindu-se expresii si imagini sugestive pentru a impresiona mai puternic. 2. Curba care reprezinta locul geometric al punctelor dintr-un plan a caror diferenta a distantelor la doua puncte fixe (focare) este constanta. [Var. iperbola s.f. / < fr. hyoerbole, lat., gr. hyperbole].

INTERCOMUNICATIE s.f. Comunicatie intre doua puncte; relatie, legatura, conexiune. ♦ Conversatie intre mai multi interlocutori. [Gen. -iei. / cf. fr. intercommunication].

INTERVAL s.n. 1. Distanta in timp intre doua fenomene, intre doua evenimente consecutive; rastimp. 2. Spatiu care separa doua lucruri. 3. Diferenta de inaltime dintre doua sunete muzicale. 4. (Mat.) Multimea punctelor sau numerelor cuprinse intre doua puncte sau numere date. [< fr. intervalle, it. intervallo, lat. intervallum].

bezer s. m. – Intestine, prapur. – Var. bezereu, bezarau,bizer; beiser, s. m. (arg.) carte de joc de doua puncte; bazarau, s. n. (guler de camasa sau bluza, incretit). Gr. μεσαραιον, probabil prin intermediul vreunei forme sl.; cf. pol. bryze „tiv incretit”, rut. brizja „intestine” (DAR; Scriban), rus. bryzi „fraga”, brizeika „intestine”. Pentru asocierea sensurilor de „intestine” si „guler incretit”, cf. si fr. fraise.

KILOMETRAJ s.n. Distanta in kilometri dintre doua puncte ale unui drum. ♦ Distanta in kilometri parcursa de un vehicul intr-un anumit timp. ♦ Instrument care inregistreaza distanta parcursa de un vehicul sau viteza lui de mers. [Cf. fr. kilometrage].

LINIE s.f. 1. Figura continua cu o singura dimensiune, descrisa de un punct prin deplasare sau obtinuta prin intersectia a doua suprafete. 2. Trasatura imaginara care arata o directie data, o limita etc. 3. Descendenta, filiatie. 4. Sistem de fortificatii. ◊ Nava de linie v. nava. ♦ Sirul luptatorilor intr-o batalie; sir de transee; directia generala a pozitiilor trupelor. 5. Cele doua sine paralele pe care merge trenul; totalitatea instalatiilor unei cai ferate. 6. Legatura aeriana sau maritima intre doua puncte. ♦ Legatura de telecomunicatii intre doua puncte. 7. (La pl.) Trasaturile caracteristice ale unui obiect, ale fetei cuiva; contur, profil. ♦ Tinuta. 8. (Fig.) Orientare; directie. 9. (Poligr.) Rand intr-o pagina. ♦ Placa subtire de metal cu care se imprima liniile sau se distanteaza randurile. 10. Rigla. 11. (Mar.) Ecuator. [Pron. -ni-e, gen. -iei. / < lat., it. linea, cf. germ. Linie].

potecas, potecasi, adj., s.m. 1. (adj.; despre cai) care poate sa urce potecile grele de munte, apt de urcat. 2. (s.m.; inv.) locuitor din statele graniceresti, care supravegheaza potecile, regiunile de granita aflate intre doua puncte strajuite de ostasi; granicer, plaies.

MERIDIAN s.n. 1. Fiecare dintre cercurile imaginare care trec prin polii globului pamantesc si determina gradele de longitudine. ◊ Plan meridian = plan determinat de verticala locului si paralela axei de rotatie a Pamantului. 2. Intersectia unei suprafete de revolutie cu un plan care trece prin axa suprafetei. ◊ Meridian ceresc = cercul mare rezultat din intersectia sferei ceresti cu planul care trece prin axa universului. // adj. Cerc meridian = instrument cu ajutorul caruia se determina trecerea unui astru la meridian (1) si care serveste la masurarea inaltimii astrului; distanta meridiana = diferenta de longitudine dintre doua puncte situate pe meridiane diferite; linie meridiana = meridiana locului. [Pron. -di-an. / < fr. meridien, cf. it. meridiana, lat. meridies – amiaza].

ORAR, -A adj. Care indica orele; referitor la ore; care se repeta in fiecare ora. ♦ Diferenta orara = diferenta de ora care exista intre doua ceasornice aflate in doua puncte de pe longitudini diferite ale Pamantului. // s.n. 1. Program de lucru, de activitate, stabilit in ore. ♦ Tabel, tablou care arata programul de desfasurare pe ore al unei activitati. 2. Acul mic al ceasului care indica orele. [Cf. fr. horaire, it. orario, lat. horarius].

ORTODROMA s.f. Arc din cercul mare care trece prin doua puncte date de pe suprafata Pamantului si care reprezinta drumul cel mai scurt dintre aceste puncte. ♦ Drum parcurs de un vehicul avand forma arcului de cerc descris mai sus. [Cf. fr. orthodromie < gr. orthos – drept, dromos – drum].

PAS¹ s.n. Portiune de lungime constanta care se repeta in lungul sau in latul unui sistem tehnic. ♦ Pas de dintare = distanta dintre elementele de acelasi fel a doi dinti consecutivi ai unui angrenaj cilindric sau ai unei freze; pas de filet = distanta dintre doua puncte consecutive ale unei spire de filet. [Pl. -suri. / < fr. pas].

POL s.m. 1. (Mat.) Fiecare dintre cele doua puncte in care o axa strapunge sfera. ♦ Originea unui sistem de coordonate polare. 2. (Astr.) Fiecare dintre cele doua extremitati ale axei Pamantului. ♦ Pol ceresc = fiecare dintre cele doua puncte in care bolta cereasca pare sa fie atinsa de axa in jurul careia se efectueaza miscarea diurna a astrilor. 3. (Fiz.) Fiecare dintre capetele opuse ale unui magnet; fiecare dintre centrele de sarcina electrica ale unei pile electrice sau ale unui curent electric. 4. (Fig.) Extremitati, puncte opuse unul fata de celalalt. [Pl. poli, (s.n.) poluri. / < fr. pole, cf. germ. Pol < lat. polus , gr. polos < polein – a se intoarce, a se invarti].

POLARITATE s.f. 1. Proprietate a unui corp sau a unei parti dintr-un corp de a avea in doua puncte ale sale sarcini electrice sau magnetice de nume diferite. ♦ (Fil.) Forma a contradictiei in care laturile contrare se exclud si totodata se conditioneaza reciproc. 2. (Biol.) Calitate a unui organism vegetal sau animal de a prezenta doua extremitati cu infatisare si functiuni diferite. [Cf. fr. polarite].

SCURTCIRCUIT s.n. Legatura electrica cu rezistenta aproape nula stabilita intre doua puncte ale unui circuit electric intre care exista o diferenta de potential. [Pron. -cu-it. / < scurt + circuit, dupa fr. courtcircuit].

SECANTA s.f. 1. Dreapta care intersecteaza o curba in cel putin doua puncte. 2. Functia trigonometrica a unghiului intr-un triunghi dreptunghic, egala cu raportul ipotenuzei fata de cateta care apartine unghiului dat. [< fr. secante, cf. lat. secans < secare – a taia].

SEGMENT s.n. 1. Parte, portiune a unei figuri. ♦ Segment de cerc = portiune dintr-un cerc cuprinsa intre o coarda si un arc subintins; segment de dreapta = portiune dintr-o dreapta marginita de doua puncte. 2. Fiecare dintre inelele care alcatuiesc corpul unor vietuitoare. ♦ (Anat.) Parte a unui organ sau a unui membru intre doua articulatii succesive. ♦ Segment cerebral = centru nervos. // s.m. Garnitura metalica a unui piston de forma inelara, servind la etansarea spatiului liber dintre piston si cilindrul in interiorul caruia se deplaseaza pistonul. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. segment, lat. segmentum < secare – a taia].

TELECOMUNICATIE s.f. 1. Transmitere si receptie la distanta a unor sunete, a unor semne sau imagini, folosind numai fenomenele electromagnetice sau optice. 2. Legatura intre doua puncte intre care se realizeaza telecomunicatia (1). ♦ Sistem de telecomunicatii = totalitatea mijloacelor tehnice dintr-un serviciu de telecomunicatii, care formeaza o unitate. [Gen. -iei. / cf. fr. telecommunication].

TENSIUNE s.f. 1. Starea a ceea ce este intins; intindere. ♦ (Fig.) Incordare; zbucium sufletesc, nervozitate. 2. (Fiz.) Forta interioara care actioneaza asupra unitatii de arie dintr-o sectiune a unui corp supus unor forte exterioare. ♦ Presiunea vaporilor produsi de un lichid intr-un spatiu inchis. 3. Diferenta de potential dintre doua puncte ale unui camp electric. 4. (Med.) Presiune exercitata de fluxul sanguin asupra arterelor si asupra inimii. [Cf. fr. tension, lat. tensio].

TRAIECT s.n. Distanta de strabatut intre doua puncte determinate; traseu, parcurs. [Pron. tra-iect, pl. -te, -turi. / < lat. traiectus, cf. fr. trajet, germ. Trajekt].

TRAVEE s.f. 1. (Constr.) Parte a unei constructii care cuprinde doua puncte de reazem si deschiderea dintre ele. ♦ Parte a unei bolti cuprinsa intre doi suporti. 2. (Anat.) Formatiune de legatura si sustinere intre doua formatiuni periferice. [Pron. -ve-e. / < fr. travee].

UMLAUT s.n. Palatalizarea vocalelor a, o, u in limba germana. ♦ (Poligr.) Semn tipografic compus din doua puncte orizontale, care se asaza deasupra acestor vocale. V. trema. [Pron. -laut. / < germ. Umlaut].

AUTUMNAL, -A adj. de toamna. ◊ (astr.) punct ~ = unul din cele doua puncte de intersectie, dintre eliptica si ecuatorul ceresc. (< lat. autumnalis, fr. autumnal)

BIOELECTROGENEZA s. f. capacitate a unei structuri vii de a produce biocurenti, ca urmare a diferentei de potential intre cele doua puncte ale structurii respective. (< bio- + electrogeneza)

BIPOLAR, -A adj. 1. (despre masini, aparate electrice) care are doi poli magnetici. 2. (despre unele organisme marine) care traieste in cele doua regiuni polare ale Pamantului. 3. (mat.) coordonate e = sistem de coordonate in care un punct este determinat prin distantele la doua puncte fixe. (< fr. bipolaire)

CORIDOR s. n. 1. loc de trecere lung si ingust care leaga incaperile unei cladiri, ale unui apartament. 2. portiune ingusta de teren care leaga doua puncte. (< fr. corridor, germ. Korridor)

CURSA s. f. 1. drum, distanta de strabatut. ◊ traseu parcurs de un curier (I), de un vehicul pe acelasi itinerar, dupa un orar stabilit. ◊ vehicul care parcurge un astfel de traseu. 2. unghi format de directia in care se misca o nava comerciala cu directia nordului. 3. (fam.) alergatura, umblet. 4. (pl.) alergari de cai. ◊ (fig.) intrecere, competitie. 5. intrecere sportiva in care mai multi concurenti parcurg repede o anumita distanta. ◊ (alp.) orice ascensiune in munti. 6. miscare, deplasare rapida a unui obiect in spatiu. ◊ lungime a drumului parcurs de un piston in cilindru intre cele doua puncte moarte. (< fr. course, /2/ engl. course)

DESCENDENT, -A I. adj. care coboara; descensiv. ♦ nod ~ = unul dintre cele doua puncte in care planul orbitei unei planete taie planul eclipticii. II. s. m. f. urmas. III. s. n. (astrol.) semn zodiacal reprezentand punctul opus ascendentului (III, 2). (< fr. descendant, lat. descendens)

DEUCE DIUS/ s. n. (tenis) situatie in care un jucator trebuie sa castige doua puncte sau doua jocuri consecutive spre a castiga jocul, respectiv setul. (< engl. deuce)

DIAMETRU s. n. segment de dreapta care trece prin centrul unui cerc, al unei curbe inchise sau al unei sfere, unind doua puncte opuse ale acestora. ♦ ~ aparent = unghi sub care se vad extremitatile unui obiect indepartat, ale unui astru, de catre un observator. (< fr. diametre, lat. diametrus)

DIFERENTA s. f. 1. deosebire, lipsa de asemanare. ♦ (log.) ~ specifica = nota caracteristica a unei notiuni, in genul ei proxim. 2. (mat.) rezultatul operatiei de scadere. 3. (geogr.) ~ de nivel = deosebire de altitudine intre doua puncte de pe suprafata globului terestru. 4. (fiz.) ~ de faza = defazaj. (< fr. difference, lat. differentia)

DISTANTA s. f. 1. interval, spatiu intre doua puncte. ♦ a tine pe cineva la ~ = a se purta rece, distant fata de cineva. 2. interval de timp. 3. (fig.) diferenta de rang, de situatie intre doua persoane. (< fr. distance, lat. distantia)

ECHIDISTANTA s. f. 1. diferenta constanta pe verticala dintre cotele a doua puncte pe doua curbe de nivel vecine. 2. punct egal departat de cele mai apropiate puncte de pe tarmurile maritime care delimiteaza apele interioare apartinand unor stele maritime. 3. (fig.) calitatea de a fi echidistant (2). (< fr. equidistance)

ECHINOCTIAL, -A adj. 1. referitor la echinoctiu. ♦ punct ~ = fiecare dintre cele doua puncte de intersectie a eclipticii cu ecuatorul ceresc, in care se afla Soarele la echinoctiu. 2. (despre flori) care ramane in fiecare zi 1² ore deschisa si 1² ore inchisa. (< fr. equionoxial, engl. equinoctial)

ELIPSA s. f. 1. curba loc geometric al punctelor dintr-un plan a caror suma a distantelor la doua puncte fixe (focare) este constanta. 2. omisiune din vorbire, ori din scriere a unor cuvinte sau chiar propozitii care se subinteleg. 3. figura de stil constand in omiterea unor cuvinte care nu sunt absolut necesare, pentru mai multa expresivitate. (< fr. ellipse)

ESTACADA s. f. 1. punte de lemn, de beton etc. de la chei spre larg, care face legatura cu navele acostate la chei. ♦ obstacol din mijloace plutitoare, legate articulat, instalat la intrarea unui port pentru aparare contra vaselor inamice. 2. platforma asezata pe picioare inalte, care realizeaza o cale de comunicatie intre doua puncte deasupra solului, sau intre un punct de pe sol si altul situat la inaltime. 3. dig, obstacol intr-un rau, intr-un canal etc. care abate apa. (< fr. estacade)

FOTOSTEREOGRAMA s. f. ansamblu de doua fotograme corespondente care contin acelasi obiectiv din fotoperspectiva realizata din doua puncte de statie diferite. (< fr. photostereogramme)

GALERIE s. f. 1. cavitate subterana, ingusta si alungita, sapata prin eroziune. ◊ canal sapat de animale in sol. ◊ excavatie miniera in forma de tunel, executata pentru a permite accesul la un zacamant. 2. canal de legatura intre doua puncte ale unei lucrari hidrotehnice. ◊ coridor ca element de legatura sau de promenada la o constructie. 3. conducta metalica, montata la motoarele cu ardere interna, care conduce amestecul carburant catre cilindri sau prin care sunt evacuate produsele rezultate din arderea combustibilului. 4. muzeu, sala unde sunt expuse sculpturi, picturi sau alte obiecte de arta. 5. magazin cu obiecte de arta; (p. ext.) magazin universal. 6. ultimul balcon (de sus) al salilor de spectacol. ◊ (fam.) spectatorii de la acest balcon; (p. ext.) publicul care se manifesta zgomotos la un meci, la un spectacol. 7. platforma mica la prora sau pupa unei nave. 8. bara de lemn sau metalica de care se atarna perdelele. 9. (fig.) sir, serie (de portrete literare). (< fr. galerie, it. galeria, germ. Galerie)

GEODEZIC, -A I. adj. referitor la geodezie. II. s. f. curba care reprezinta cea mai scurta distanta intre doua puncte pe o suprafata curba. (< fr. geodesique)

HIPERBOLA s. f. 1. figura de stil, constand in folosirea unor expresii si imagini exagerate, pentru a reda mai plastic ideea si a impresiona mai puternic. 2. curba loc geometric al punctelor dintr-un plan, a caror diferenta a distantelor la doua puncte fixe (focare) este constanta. (< fr. hyperbole)

INTERVAL s. n. 1. distanta in timp intre doua fenomene, faze, evenimente etc. consecutive; rastimp. 2. spatiu care separa doua lucruri. 3. (muz.) raport dintre inaltimile a doua sunete. 4. (mat.) multimea punctelor (sau numerelor) intre doua puncte (sau numere) date. (< fr. intervalle, lat. intervallum)

IZOMETRIC, -A adj. 1. (despre cristale) de dimensiuni egale; (despre versuri) cu masura egala. 2. (mat.; despre o transformare punctuala) care pastreaza distanta a doua puncte oarecare; o (geom.) perspectiva ~a = perspectiva ale carei axe de comparatie sunt egale. 3. (med.) contractie ~a = contractie a unui muschi fara ca acesta sa se poata scurta, ramanand la aceeasi lungime. (< fr. isometrique)

LEMNISCATA s. f. curba loc geometric al punctelor pentru care produsul distantelor lor la doua puncte fixe este constant. (< fr. lemniscate)

LINIE s. f. 1. figura continua cu o singura dimensiune, descrisa de un punct prin deplasare sau obtinuta prin intersectia a doua suprafete. 2. trasatura imaginara care arata o directie data, o limita etc. 3. descendenta, filiatie. 4. sistem de fortificatii. ◊ sirul luptatorilor intr-o batalie; directia generala a pozitiilor trupelor. 5. cele doua sine paralele pe care merge trenul; totalitatea instalatiilor unei cai ferate. 6. legatura aeriana sau maritima intre doua puncte. ◊ legatura de telecomunicatii intre doua puncte. 7. (pl.) trasaturile caracteristice ale unui obiect, ale fetei cuiva; contur, profil. ◊ tinuta. 8. (fig.) orientare; directie. 9. (poligr.) rand intr-o pagina. ◊ placa subtire de metal cu care se imprima liniile sau se distanteaza randurile. 1⁰. rigla. 1¹. (mar.) ecuator. 1². gama de produse (cosmetice). (< lat. linea, germ. Linie, fr. ligne)

MERIDIAN, -A I. adj. referitor la un meridian. ♦ cerc ~ = instrument cu ajutorul caruia se determina trecerea unui astru la meridian (II, 1) si care serveste la masurarea inaltimii astrului; distanta ~a = diferenta de longitudine dintre doua puncte situate pe meridiane diferite; linie ~a = meridiana locului. II. s. n. 1. fiecare dintre cercurile imaginare care trec prin polii globului terestru. ♦ plan ~ = plan determinat de verticala locului si paralela axei de rotatie a Pamantului. 2. intersectia unei suprafete de revolutie cu un plan care trece prin axa suprafetei. ♦ ~ ceresc = cercul mare din intersectia sferei ceresti cu planul care trece prin axa universului. 3. (in acupunctura) linie imaginara a suprafetei pielii care uneste diferite puncte corespunzand unui anumit organ. II. s. f. 1. intersectie a unei suprafete de revolutie cu un plan care trece prin axa suprafetei. ♦ (astr.) a locului = intersectia planului meridian cu planul orizontal intr-un loc dat; linie meridiana. 2. (arheol.) cadran solar care indica ora amiezii. 3. canapea cu spatar si brate inegale, care tine loc de sezlong. (< lat. meridianus, it. meridiano, fr. meridien)

NIVELA s. f. 1. instrument pentru verificarea orizontalitatii unei piese, masini, instalatii, a verticalitatii unui perete in curs de constructie. 2. (geol.) instrument pentru masurarea directa, pe teren, a diferentelor de inaltime intre doua puncte. (< fr. nivelle)

ORAR, -A I. adj. care indica orele; referitor la ore; care se repeta la fiecare ora. ♦ diferenta ~a = diferenta de ora care exista intre doua ceasornice aflate in doua puncte de pe longitudini diferite ale Pamantului. II. s. n. 1. program de lucru esalonat pe ore. ◊ tabel care indica programul in ore al unei activitati. 2. acul mic al ceasului care indica orele. (< fr. horaire, lat. horarius)

ORTODROMA s. f. drumul cel mai scurt dintre doua puncte ale sferei terestre. (< germ. Orthodrome)

PARCURS s.n. 1. drum (de) strabatut; traiect; traseu. ◊ pe parcurs = in timpul drumului; (p. ext.) intre timp. 2. (sport) traseu cu obstacole care trebuie urmat de un calaret in competitie. 3. lungime a unui drum sau a unei traiectorii intre doua puncte anumite. (< fr. parcours)

POL¹ s. n. 1. (mat.) fiecare dintre cele doua puncte in care o axa strapunge sfera. ♦ origine a unui sistem de coordonate polare. 2. fiecare dintre cele doua extremitati ale axei Pamantului. ♦ ~ ceresc = fiecare dintre cele doua puncte de intersectie a axei Pamantului cu bolta cereasca. 3. (fiz.) fiecare dintre capetele opuse ale unui magnet; fiecare dintre centrele de sarcina electrica ale unei pile electrice sau ale unui curent electric. 4. (mat.) punct singular al unei transformari geometrice. 5. extremitate a fusului celular, catre care migreaza cromozomii. 6. (fig.) fiecare dintre punctele, situatiile etc. aflate la extremitati. (< fr. pole, lat. polus, gr. polos)

POLAR I. adj. 1. referitor la poli (2), de la poli, caracteristic polilor. ♦ zona ~a = zona cuprinsa intre latitudinile de 75 si poli; cerc ~ = cerc paralel cu ecuatorul, care delimiteaza zonele polare; Steaua P~a = stea principala din constelatia Carului-Mic, care indica directia nord. 2. referitor la polii unui magnet sau ai unei pile electrice. ◊ referitor la un corp, la un mediu care prezinta polaritate. 3. (mat.) coordonate ~ e = coordonate al caror sistem de referinta este format dintr-un punct (pol) si o semiaxa cu originea in acesta. 4. (fil.) care se afla in raport de polaritate (2). II. s. f. loc geometric al punctelor conjugate cu un punct dat, in raport cu cele doua puncte in care o secanta variabila ce trece prin punctul dat intersecteaza o conica. (< fr. polaire, lat. polaris, it. polare)

POLARITATE s. f. 1. proprietate a unui corp, a unei parti dintr-un corp de a avea in doua puncte ale sale sarcini electrice sau magnetice de nume diferite. 2. (fil.) forma a contradictiei in care laturile contrare se exclud si totodata se conditioneaza reciproc. ◊ puncte care definesc relatia dintre doi termeni de opozitie, dar care se presupun reciproc. 3. (biol.) calitate a unui organism de a prezenta doua extremitati cu infatisare si functii diferite. (< fr. polarite)

RELATIE s. f. 1. legatura, conexiune, raport. ◊ complement circumstantial de relatie = complement care arata obiectul la care se refera o actiune, o calitate; propozitie de relatie = propozitie circumstantiala care corespunde complementului circumstantial de relatie; functii de relatie = totalitatea functiilor organice care asigura legatura cu mediul exterior. 2. (log.) conexiune intre doi, trei sau mai multi termeni. ◊ judecata de relatie = judecata care reflecta raporturi intre obiecte diferite. 3. (mat.) conditie care leaga valorile a doua sau mai multe marimi. 4. (pl.) legatura intre oameni, popoare, state etc. ◊ relatii de productie = raporturi care se stabilesc intre oameni in procesul productiei bunurilor materiale, a repartitiei, schimbului si consumului; relatii diplomatice = raporturi politice cu caracter de continuitate intre state, stabilite prin misiuni diplomatice; (fam.) a avea relatii = a cunoaste, a frecventa persoane influente; a da relatii = a informa. 5. legatura feroviara, rutiera sau aeriana regulata intre doua puncte; traseu. 6. informatie; expunere, relatare. ◊ a da relatii = a informa. (< fr. relation, lat. relatio, germ. Relation)

SCURTCIRCUIT s. n. 1. legatura electrica cu rezistenta aproape nula stabilita intre doua puncte ale unei retele sau instalatii ce au o rezistenta foarte mica. 2. intrerupere accidentala a curentului electric intr-o retea sau instalatie. (dupa fr. court-circuit)

SECANT, -A I. adj. (despre o dreapta, un plan) care taie alte drepte, un cerc etc. II. s. f. 1. dreapta care intersecteaza un cerc sau o curba in cel putin doua puncte. 2. functia trigonometrica a unui unghi ascutit intr-un triunghi dreptunghic, raportul dintre ipotenuza si cateta alaturate unghiului. (< fr. secant)

SIMULTANEISM s. n. 1. faptul de a se petrece simultan. 2. procedeu de naratiune in a prezenta fara tranzitie evenimente care se desfasoara simultan in diverse locuri. 3. tehnica de a picta constand in a suprapune in limitele aceluiasi obiect doua puncte de vedere diferite. (< fr. simultaneisme)

SPIRA¹ s. f. 1. arc al unei elice intre doua puncte succesive de intersectie a acesteia cu aceeasi generatoare a cilindrului elicei. ◊ fiecare dintre rotirile pe care le prezinta o curba, un obiect dispuse in spirala sau in elice. 2. bucla aproape inchisa dintr-o infasurare electrica. (< fr. spire, lat. spira)

STADIE s. f. 1. vechi instrument pentru masurarea distantei dintre doua puncte. 2. mira pentru masuratori cu luneta stadimetrica. (< fr. stadia)

TELECOMUNICATIE s. f. 1. transmitere si receptie la distanta a unor sunete, a unor semne sau imagini, folosind numai fenomenele electromagnetice sau optice. 2. legatura intre doua puncte intre care se realizeaza telecomunicatia (1). ♦ sistem de ~tii = totalitatea mijloacelor tehnice dintr-un serviciu de telecomunicatii, care formeaza o unitate. (< fr. telecommunication)

TENSIUNE s. f. 1. stare a ceea ce este intins; intindere. ◊ (fig.) incordare; surescitare, nervozitate. ◊ (fon.) efort al muschilor, al coardelor vocale in timpul emisiunii unui sunet; (p. ext.) prima faza a articularii unui sunet. 2. (fiz.) forta interioara care actioneaza asupra unitatii de arie dintr-o sectiune a unui corp supus unor forte exterioare. ◊ presiunea vaporilor produsi de un lichid intr-un spatiu inchis. 3. diferenta de potential dintre doua puncte ale unui camp electric. 4. ~ arteriala = presiune exercitata de fluxul sangvin asupra arterelor si asupra inimii. (< fr. tension, lat. tensio)

TRAIECT s. n. distanta de strabatut intre doua puncte determinate; traseu, parcurs. ◊ traseu liniar pe care se situeaza un muschi, un nerv, o artera etc. ◊ traiectorie. (< lat. traiectus, dupa fr. trajet)

TRAVEE s. f. 1. parte a unei constructii care cuprinde doua puncte de reazem si deschiderea dintre ele. ◊ parte a unei bolti intre doi suporti. 2. portiune de legatura si sustinere intre doua formatiuni anatomice periferice. (< fr. travee)

VARIATIE s. f. 1. schimbare, transformare; stare a unui lucru care prezinta schimbari. ◊ diversitate, felurime. 2. (biol.) aparitie a unui caracter nou la unul sau mai multi indivizi ai unei specii. 3. (mat.) ~ unei functii = diferenta dintre valorile functiei in doua puncte; calculul ~ ilor = capitol al analizei functionale care studiaza proprietatile variatiilor de functii. 4. schimbare a nivelului unei variabile statistice de la un element la altul in cadrul unei colectivitati. (< fr. variation, lat. variatio)

APSIDA apside, s. f. Fiecare dintre cele doua puncte extreme ale axei mari a orbitei pe care un corp ceresc o descrie in jurul altuia – Fr. apside (lat. lit. apsis, -idis).

CATETOMETRU, catetometre, s. n. Aparat pentru masurarea distantei verticale dintre doua puncte. – Fr. cathetometre (<gr.).

CONVEX, -A (‹ fr., lat.) adj. 1. Care prezinta o proeminenta. 2. (MAT.; despre un arc de curba in raport cu un punct exterior) Ale carui coarde sint situate, toate, in intregime pe partea opusa punctului dat; (despre o curba inchisa) care este situata, in intregime, pe aceeasi parte a oricarei tangente a sa. ◊ Multime c. (de puncte din plan sau din spatiu) = multime care are proprietatea ca, o data cu fiecare doua puncte, contine intregul segment ce le uneste.

doua puncte s. (inv.) colon.

ASEMANARE, asemanari, s. f. Faptul de a (se) asemana; analogie, similitudine. ◊ Loc. adv. Dupa chipul si asemanarea cuiva = intocmai, leit, la fel (cu cineva sau cu ceva). ◊ Loc. adv., adj. Fara asemanare = extraordinar, incomparabil. ♦ (Mat.) Corespondenta intre punctele a doua figuri in care raportul lungimilor segmentelor omoloage este constant. – V. asemana.

ASEMANARE ~ari f. 1) v. A ASEMANA si A SE ASEMANA. 2) Similitudine intre lucruri sau intre actiuni; analogie. ◊ Fara ~ extraordinar, incomparabil. 3) mat. Corespondenta intre punctele a doua figuri, astfel incat raportul lungimilor segmentelor omoloage sa fie constant. /v. a (se) asemana

SIMILITUDINE s. f. 1. asemanare, potrivire. 2. proprietatea a doua fenomene sau obiecte de aceeasi natura de a putea fi puse in corespondenta biunivoca, astfel incat valorile marimilor caracteristice unuia sa poata fi obtinute prin amplificare cu anumiti factori a valorilor marimilor caracteristice celuilalt. ◊ (mat.) corespondenta biunivoca intre punctele a doua figuri sau corpuri, astfel incat raportul lungimilor segmentelor omoloage sa fie constant. (< fr. similitude, lat. similitudo)

INTERSECTIE, intersectii, s. f. 1. Loc unde se incruciseaza doua drumuri; intretaiere. 2. (Mat.) Multimea punctelor comune a doua linii, a doua suprafete ori volume; totalitatea elementelor comune a doua multimi. – Din fr. intersection, lat. intersectio.

PIVOTA, pivotez, vb. I. Intranz. 1. (Tehn.; despre doua corpuri in contact; la pers. 3) A se roti in jurul unui ax perpendicular pe un plan tangent, comun celor doua corpuri in punctul de contact. ♦ Fig. (Despre actiuni, procese etc.) A se baza pe anumite elemente specifice, a se desfasura in jurul a ceva. 2. Spec. (Mil.) A executa o miscare de rotatie in jurul unui militar, al unei formatii etc. ♦ A-si rasuci (brusc) corpul; (Sport) a se rasuci pe un singur picior (pentru a manevra mingea). – Din fr. pivoter.

SECTOR, sectoare, s. n. 1. (Mat.) Portiune dintr-un plan limitata de doua drepte concurente si de arcul unei curbe cuprins intre cele doua drepte; multimea punctelor din interiorul unei sfere, situata in interiorul conului avand ca baza un cerc mic al sferei, iar ca varf centrul sferei. ♦ (Tehn.) Organ de masina in forma de cerc, de roata (dintata). 2. Fiecare dintre zonele corespunzatoare unei delimitari de orice natura a unei suprafete; portiune limitata dintr-o suprafata. ♦ Zona de actiune a unei unitati militare. ♦ Subimpartire administrativa in cadrul unui oras mai mare. 3. Domeniu sau ramura de activitate. – Din fr. secteur, lat. sector, -oris.

INTERSECTIE s.f. Intretaiere; punct, loc de intretaiere. ♦ Loc de intalnire sau de incrucisare a doua sau mai multor drumuri publice, indiferent de unghiurile pe care le fac axele lor. ♦ (Mat.) punctele comune a doua linii, suprafete, corpuri etc. [Gen. -iei, var. intersectiune s.f. / cf. fr. intersection, lat. intersectio].

TRANSFORMARE s.f. 1. Actiunea de a (se) transforma si rezultatul ei; transformatie. ♦ Lovitura la jocul de rugbi, acordata echipei care a reusit o incercare. 2. (Mat.) Corespondenta, aplicatie, functie intre doua multimi de puncte. [< transforma].

CONFLUENTA s. f. 1. loc unde se unesc doua cursuri de apa sau limbile a doi ghetari. 2. (fig.) punct de intalnire, contact. (<fr. confluence, lat. confluentia)

INTERSECTIE s. f. 1. incrucisare de drumuri publice; intretaiere. 2. (mat.) multimea punctelor comune a doua linii, suprafete, corpuri etc. ◊ operatie care asociaza la doua sau mai multe multimi date multimea elementelor comune tuturor multimilor date. (< fr. intersection, lat. intersectio)

TANGENTA s. f. 1. pozitie, stare a doua figuri geometrice tangente. ♦ linie de ~ = linie de-a lungul careia doua suprafete sunt tangente; punct de ~ = punct in care doua linii sau suprafete sunt tangente. 2. atingere, legatura, contact. ◊ (fig.) relatie trecatoare. (< fr. tangence)

TRANSFORMARE s. f. 1. actiunea de a (se) transforma. ◊ (rugbi) lovitura acordata echipei care a reusit o incercare. 2. ansamblu de stari succesive prin care evolueaza un sistem fizico-chimic, in functie de schimbarea uneia sau mai multor marimi ce il caracterizeaza. 3. (mat.) corespondenta, aplicatie, functie intre doua multimi de puncte. (< transforma)

patachina (patachine), s. f. – 1. Roiba (Rhamnus fragula). – 2. P*********a, tirfa. Pentru primul sens cf. sb. pasjakovina (Candrea, GS, VI, 324); sensul al doilea, dificil din punct de vedere semantic, ar putea fi o apropiere intimplatoare, pornind de la o formatie expresiva, ca motochina.

CARTEZIAN, -A, cartezieni, -e, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care apartine cartezianismului, privitor la cartezianism. 2. S. m. si f. Adept al cartezianismului. 3. Adj. (In sintagma) Coordonate carteziene = sistem de numere care definesc pozitia unui punct in raport cu doua sau trei axe perpendiculare intre ele. [Pr.: -zi-an] – Din fr. cartesien.

INTERCOMUNICATIE s. f. Comunicatie intre doua sau mai multe puncte; conexiune. ♦ Conversatie intre doi sau mai multi interlocutori. – Din fr. intercommunication.

ORDONATA, ordonate, s. f. (Mat.) A doua coordonata a unui punct in sistemul rectangular de coordonate din plan sau din spatiu. ♦ Inaltimea unui punct de pe traiectoria unui proiectil in raport cu linia de ochire. – Din fr. ordonnee.

NIVELA, nivelez, vb. I. Tranz. A face sa fie la acelasi nivel; a realiza o suprafata plana. ♦ Fig. A pune pe acelasi plan, a face sa dispara diferentele; a egaliza. ♦ A masura cu ajutorul unor instrumente speciale diferenta de nivel dintre doua sau mai multe puncte. – Din fr. niveler.

ECHIVALENT, -A, echivalenti, -te, adj., s. n. I. Adj. (Adesea substantivat) Care are aceeasi valoare, acelasi efect, aceeasi semnificatie sau acelasi sens cu altceva. ♦ (Despre figuri geometrice) Care are aceeasi suprafata sau acelasi volum cu alta figura, fara a fi identica cu aceasta. II. S. n. 1. Marime, numar etc. care caracterizeaza egalitatea sau echivalenta, dintr-un anumit punct de vedere, a doua efecte sau a doua actiuni. 2. Marfa care, avand inglobata in ea aceeasi cantitate de munca sociala cu o alta marfa, serveste la exprimarea valorii acesteia din urma. ◊ Echivalent general = marfa care serveste la exprimarea valorii tuturor celorlalte marfuri, indeplinind rolul de bani. – Din fr. equivalent, lat. aequivalens, -ntis.

TANDEM, tandemuri, s. n. 1. Bicicleta pentru doua persoane, cu doua sei asezate una in spatele celeilalte, actionata de doua perechi de pedale. 2. Cilindru compresor mecanic cu doi tavalugi, egali ca marime, ca forma si ca greutate. 3. Sistem tehnic actionat din doua sau mai multe puncte situate pe directia miscarii intregului sistem pe directia miscarii elementului conducator al mecanismului motor. ♦ Masina-unealta cu mai multe posturi de lucru pentru operatii succesive de prelucrare a aceleiasi piese. 4. Fig. Grup de doua persoane (nedespartite). – Din fr. tandem.

COMISURA, comisuri, s. f. 1. punct de unire a doua parti anatomice. Comisura buzelor. Comisura pleoapelor. 2. Fascicul de fibre nervoase care uneste doua regiuni simetrice ale emisferelor cerebrale sau ale altor segmente din sistemul nervos central. – Din fr. commissure, lat. commissura.

SINAPSA, sinapse, s. f. (Anat.) punct de contact intre doi neuroni, la nivelul caruia se face transmiterea influxului nervos de la o celula nervoasa la alta. – Din fr. synapse.

IZOGAMIE f. Forma primitiva de inmultire s*****a, caracterizata prin unirea a doi gameti asemanatori din punct de vedere morfologic. /<fr. isogamie

NIVEL² ~e n. Instrument cu ajutorul caruia se masoara pe teren diferentele de inaltime dintre doua sau mai multe puncte. /v. a nivela

SECANTA ~e f. 1) Linie dreapta care intersecteaza o linie curba in doua (sau mai multe) puncte. 2) mat. Functie trigonometrica a unghiului intr-un triunghi dreptunghic. /<fr. secant, germ. Sekante

VARF ~uri n. 1) Partea de deasupra (ascutita) a obiectelor inalte; creasta. ~ul acoperisului. ~ul copacului. ◊ Cu ~ incarcat pana sus; foarte plin. Cu ~ si indesat mai mult decat trebuie; cu prisosinta. Asta pune (sau face) ~ (la toate) asta e peste orice masura; asta este din cale-afara. 2) Partea cea mai inalta a unui munte sau a unui deal; culme; creasta; coama; spinare; crestet; pisc. 3) Capatul (de obicei mai ascutit) al unui obiect sau organ. ~ul cutitului. ~ul degetului. ◊ Din ~ul buzelor a) de man-tuiala; b) cu dispret; sfidator. 4) punct de intretaiere a doua laturi ale unei figuri geometrice. 5) fig. Moment central in desfasurarea unei activitati. ~ul adunarii. ◊ Ore de ~ ore cu o mare aglomeratie sau cu o solicitare intensa. 6) la pl. Totalitate a persoanelor de frunte ale unei societati, clase, organizatii. /<sl. vruhu

CARTEZIAN, -A s.m. si f. Adept al cartezianismului. // adj. referitor la teoriile sau la ideile lui Descartes. ♦ Coordonate carteziene = sistem de numere care definesc pozitia unui punct in raport cu doua sau trei axe perpendiculare intre ele. [Pron. -zi-an. / cf. fr. cartesien < Cartesius – numele latinizat al lui Descartes, filozof si matematician francez].

SINAPSA s.f. (Biol.) 1. punct de contact intre doi neuroni. 2. Proces de imperechere a cromozomilor omologi in meioza. [< fr. synapse, cf. gr. synapsis – legatura].

MARCA¹ s.f. 1. Semn distinctiv, inscriptie etc. care se aplica pe un obiect, pe o marfa etc. ♦ Tip, model de fabricatie. 3. Fisa metalica cu numar de ordine cu care muncitorii unei fabrici isi marcheaza prezenta la lucru. 4. Sina vopsita in alb, care arata punctul de intersectie a doua linii ferate. 5. (Mat.) Eticheta (I,3) [in DN]. [Pl. marci. / < fr. marque, it. marca, rus. marka].

NIVELA vb. I. 1. tr. A aduce (un teren) la acelasi nivel; a indrepta, a netezi. ♦ (Fig.) A pune pe acelasi plan, a egaliza. ♦ A masura cu ajutorul unor instrumente speciale diferenta de nivel dintre doua sau mai multe puncte. 2. refl. A ajunge la acelasi nivel; a se egaliza. [< fr. niveler].

SIMETRIE s.f. 1. Asezare, dispunere a unor parti identice intr-un mod asemanator intr-un ansamblu, intr-un tot. ♦ Armonie, imbinare armonioasa rezultata din anumite combinatii regulate si bine proportionate. 2. Proprietatea unei figuri in raport cu un punct, cu o dreapta sau cu un plan de a avea puncte care sa corespunda doua cate doua. ♦ Proprietatea a doua figuri de a se suprapune exact. [Gen. -iei. / cf. fr. symetrie, it. simmetria < lat., gr. symmetria < gr. syn – cu, metron – masura].

ARMONIC, -A adj. bazat pe principiile armoniei; armonios. ♦ sunete ce (si s. f.) = sunete de diferite inaltimi, a caror frecventa reprezinta un multiplu intreg al unei frecvente fundamentale; oscilatie ~a = oscilatie a unei marimi care variaza periodic dupa anumite legi; (mat.) diviziune ~a = ansamblu de patru puncte coliniare, din care doua impart segmentul celorlalte doua in acelasi raport. (< fr. harmonique, lat. harmonicus, gr. harmonikos)

CARTEZIAN, -A I. adj., s. m. f. (adept) al cartezianismului. II. adj. coordonate ene = sistem de numere care definesc pozitia unui punct in raport cu doua axe perpendiculare (abscisa si ordonata). (< fr. cartesien)

COMISURA s. f. 1. punct de unire a doua formatii anatomice. 2. fascicul de fibre nervoase care uneste doua regiuni simetrice ale emisferelor cerebrale. 3. (constr.) legatura intre pietre. (< fr. commissure, lat. commissura)

MARCA² s. f. 1. semn distinctiv, inscriptie etc. care se aplica pe un obiect, pe o marfa etc. ◊ tip, model de fabricatie. ♦ de ~ = a) (despre produse) de calitate; b) (despre oameni) important, celebru. 2. trasatura specifica; particularitate. ◊ caracteristica a unei categorii sau unitati gramaticale. 3. fisa cu numar de ordine cu care muncitorii isi marcheaza prezenta la lucru. 4. sina vopsita in alb care arata punctul de intersectie a doua linii ferate. 5. (inform.) numar, cuvant asociat unei instructiuni care o deosebeste de celelate instructiuni ale programului. (< ngr. marca, fr. marque, rus. marka)

SIMETRIE s. f. 1. dispunere a unor parti identice intr-un mod asemanator intr-un ansamblu, intr-un tot. ◊ armonie, imbinare armonioasa rezultata din anumite combinatii regulate si bine proportionate. 2. (mat.) proprietate a unei figuri in raport cu un punct, cu o dreapta sau cu un plan de a avea puncte care sa corespunda doua cate doua. ◊ proprietate a doua figuri de a se suprapune exact. (< fr. symetrie, lat., gr. symmetria)

CARTEZIAN, -A, cartezieni, -e, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care apartine cartezianismului, privitor la cartezianism. 2. S. m. si f. Adept al cartezianismului. 3. Adj. f. (In expr.) Coordonate carteziene = sistem de numere care definesc pozitia unui punct in raport cu doua sau trei axe perpendiculare intre ele. [Pr.: -zi-an] – Fr. cartesien.

BELOTA s. f. Numele dat unui joc de carti care se joaca pe puncte, cu 32 de carti, intre doi, trei sau patru jucatori. – Din fr. belote.

PANMIXIE, panmixii, s. f. (Biol.) Incrucisare intamplatoare din punct de vedere genetic intre doi indivizi de s*x opus. – Din engl. panmixia.

HOTAR ~e n. 1) Linie de demarcatie care desparte o tara de alta; granita; frontiera. ◊ Peste ~e in strainatate. 2) Linie de demarcatie intre doua proprietati sau intre doua portiuni de teren. 3) fig. punctul cel mai indepartat; margine; extrema. ◊ Fara ~e nesfarsit; netarmuit. /<ung. hatar

ORDONATA ~e f. mat. Una dintre cele doua linii (cea verticala) care determina pozitia unui punct pe un plan; a doua coordonata carteziana a unui punct din plan. /<fr. ordonnee

UNGHI ~iuri n. 1) Figura geometrica formata din doua semidrepte care pleaca din acelasi punct. ◊ ~ facial unghi format de doua drepte care pleaca de la baza nasului, una spre partea superioara a fruntii, alta spre deschizatura urechii. 2) Loc unde se intretaie doua laturi sau doua suprafete; colt. ◊ ~ de vedere felul cum intelege cineva o chestiune; punct de vedere. /<lat. angulus

CHIASMA s.f. Incrucisare a doua formatii anatomice (tendoane, nervi). ♦ punct in care se intretaie cele doua ramuri ale nervului optic. ♦ (Biol.) Loc de unire a cromozomilor omologi in timpul profazei. [< fr. chiasma, cf. gr. chiasma].

BELOTA s.f. (Rar) Joc de carti care se joaca pe puncte cu 32 de carti intre doi, trei sau patru jucatori. [< fr. belote].

MOARAJ s.n. (Poligr.) Efect optic obtinut prin suprapunerea a doua tipare cu retele de puncte sau de linii, care formeaza unghiuri intre ele. [Pron. moa-. / < fr. moirage].

ORDINAR, -A adj. 1. Comun, obisnuit. ♦ (Mat.) Fractie ordinara = raport intre doua numere intregi. 2. Inferior din punct de vedere calitativ; rau, prost. ♦ Vulgar, scarbos; josnic. [Cf. fr. ordinaire, lat. ordinarius].

CHIASMA s. f. incrucisare a doua formatii anatomice (tendoane, nervi). ◊ punct intracranian in care se intretaie fibrele nervilor optici ◊ (biol.) aranjare in cruce a cromatidelor in meioza. (< fr. chiasma, gr. khiasma)

MOARAJ s. n. (poligr.) efect optic prin suprapunerea a doua tipare cu retele de puncte sau de linii, care formeaza unghiuri intre ele. (< fr. moirage)

ARTICULATIE, articulatii, s. f. 1. Legatura (mobila) intre doua sau mai multe oase, prin intermediul ligamentelor; incheietura; locul acestei legaturi. ♦ Legatura intre mai multe corpuri solide, care permite rotatia lor relativa in jurul uneia sau a doua axe sau al unui punct. 2. (Rar) Articulare. – Fr. articulation (lat. lit. articulatio, -onis).

GOLAVERAJ, golaveraje, s. n. Raportul sau diferenta dintre golurile marcate si cele primite de o echipa la unele jocuri sportive, care departajeaza intre ele doua echipe aflate la egalitate de puncte. – Din fr. goal-average.

UNGHI, unghiuri, s. n. 1. Figura formata din doua semidrepte care pleaca din acelasi punct. Unghi drept. ♦ Parte a unui obiect care formeaza un unghi (1). 2. Colt, ungher (1). ◊ Expr. In (sau prin, din) toate unghiurile = (de) pretutindeni, in (sau prin, din) toate partile. 3. Fig. punct de vedere. – Lat. *anglus (= angulus).

ARTICULATIE, articulatii, s. f. 1. Legatura intre doua sau mai multe oase (prin intermediul ligamentelor); locul acestei legaturi; incheietura. ♦ Legatura mobila a segmentelor unui animal artropod. ♦ Legatura intre doua sau mai multe corpuri solide, care permite rotatia lor relativa in jurul uneia sau a doua axe sau in jurul unui punct. 2. (Rar) Articulare. – Din fr. articulation, lat. articulatio, -onis.

PUNCTAVERAJ, punctaveraje, s. n. Raportul dintre punctele marcate si cele primite, care departajeaza doi sportivi sau doua echipe aflate la egalitate de puncte. – V. golaveraj, setaveraj. – Din punct (dupa golaveraj).

NOMOGRAMA, nomograme, s. f. (Mat.) Reprezentare grafica in plan, folosind linii sau puncte cotate, a unei relatii dintre doua sau mai multe marimi variabile, cu ajutorul careia se pot determina rapid valorile unei marimi in functie de valorile cunoscute ale celorlalte marimi care intra in relatia considerata. – Din fr. nomogramme.

DESCHIZATURA ~i f. 1) Spatiu liber prin care se poate vedea sau prin care se poate patrunde sau iesi. 2) Distanta dintre doua directii care pornesc dintr-un punct. ~a compasului. /a deschide + suf. ~atura

REAZEM ~e n. 1) Obiect care asigura sprijinirea unui corp. ◊ punct de ~ loc de contact dintre doua corpuri solide unde se exercita forte de actiune si reactiune. 2) fig. Sustinere materiala sau morala; ajutor; sprijin. ~ la batranete. 3) tehn. Legatura intre doua elemente ale unui sistem tehnic. /v. a (se) rezema

SARNIERA s.f. 1. Balama. 2. Incheietura celor doua valve ale cochiliei unei moluste. 3. punct de jonctiune al unui sistem de fortificatii, al unei cute geologice, al unei articulatii etc. 4. Fasie de hartie gumata indoita in forma de V, cu care se lipesc marcile postale in albume. [Pron. -ni-e-. / < fr. charniere].

ORDONAT, -A I. adj. dispus, asezat in ordine. ◊ bine ingrijit, pus la punct. ♦ (mat.) multime ~a = multime cu ordine bine determinata de dispunere a elementelor componente. II. s. f. a doua coordonata (cea verticala) a unui punct dintr-un sistem rectangular. ◊ inaltimea unui punct de pe traiectoria unui proiectil in raport cu linia de ochire. (dupa fr. ordone)

SARNIERA s. f. 1. balama. 2. articulatia celor doua valve ale cochiliei unui lamelibranhiat. 3. punct de jonctiune al unui sistem de fortificatii. 4. regiune in care se racordeaza cele doua flancuri ale cutei unui strat geologic. 5. banda de hartie gumata, indoita in forma de V, cu care se fixeaza marcile postale in albume. (< fr. charniere)

CARAMBOL, caramboluri, s. n. (La jocul de biliard) Atingere cu bila proprie a celorlalte doua bile (prin care se marcheaza un punct pentru jucator); punct inscris in acest fel. ♦ Fig. (Fam.) Incurcatura, zapaceala; ciocnire. – Din fr. carambole.

ECLIMETRU, eclimetre, s. n. Instrument topografic care serveste la determinarea distantei zenitale a unui punct sau a diferentei de nivel intre doua zone cotate. – Din. fr. eclimetre.

DESCRIPTIV, -A, descriptivi, -e, adj. 1. Care descrie; care contine o descriere. 2. (In sintagma) Geometrie descriptiva = ramura a geometriei care foloseste metode de cercetare bazate pe reprezentarea unui punct din spatiu cu ajutorul proiectiilor pe doua planuri. – Din fr. descriptif, lat. descriptivus.

MOARAJ, moaraje, s. n. (Poligr.) Efect optic obtinut prin suprapunerea a doua tipare de clisee cu retele de puncte sau de linii care formeaza intre ele un unghi. – Din fr. moirage.

SLALOM, slalomuri, s. n.. Coborare pe schiuri intr-o succesiune de viraje. ♦ Proba din schiul alpin care consta in coborarea in doua manse a unei pante, prin anumite puncte de trecere obligatorii (denumite porti). ◊ Slalom nautic = ramura din sportul nautic care consta in parcurgerea unui traseu, cu caiacul sau cu canoia, pe ape curgatoare si tumultoase, printre obstacole suspendate deasupra apelor. – Din fr. slalom.

TUSAVERAJ s. n. (La jocul de scrima) Raport dintre punctele obtinute intr-un meci de cei doi adversari. – De la tusa¹ (dupa golaveraj).

DOMINO ~uri n. 1) Costum de bal mascat, constand dintr-o mantie lunga cu gluga. 2) Persoana imbracata in asemenea costum. 3) Joc de societate, la care se folosesc 28 de piese plate dreptunghiulare, impartite in doua si avand insemnate un numar de puncte (de la 0 la 6). /<fr. domino

NIVEL¹ ~uri n. 1) Inaltime a unui loc in raport cu un plan orizontal dat. ◊ ~ul marii nivelui zero al marii in raport cu care se determina altitudinile formelor de relief. Curba (sau linie) de ~ linie de pe harta care uneste punctele cu aceeasi altitudine. Pasaj de ~ punct de intretaiere, la aceeasi altitudine, a doua cai de comunicatie. 2) Fiecare dintre partile care cuprind incaperile de pe acelasi plan orizontal dintr-o cladire; etaj; cat. 3) fig. Treapta de dezvoltare a ceva; masura in care se manifesta evolutia unui lucru. ~ de dezvoltare. ~ stiintific. ~ artistic. ~ intelectual. ◊ ~ de trai (sau ~ul vietii) masura in care sunt satisfacute necesitatile materiale si spiri-tuale ale populatiei unei tari, intr-o anumita perioada de timp; grad al bunastarii. La acelasi ~ pe aceeasi treapta; pe acelasi plan. A fi la ~ a corespunde (perfect) cerintelor. 4) geol. Subdiviziune a etajelor si a subetajelor. 5) fiz. tehn. Valoare a unei marimi in raport cu o valoare de referinta. ~ de energie. /v. a nivela

TANGENTA ~e f. mat. 1) Stare a doua figuri geometrice care au un singur punct de contact. 2) fig. Contact local si trecator. punct de ~. /<fr. tangence

TROPIC s.n. Fiecare dintre cercurile imaginare de pe suprafata Pamantului situate la latitudinea de 23⁰ 27' nord si sud. ♦ (La pl.) Zona, regiune aflata in jurul celor doua tropice; zona tropicala. // adj. An tropic = interval de timp care se scurge intre doua treceri consecutive ale Soarelui prin acelasi punct al ecuatorului. [< fr. tropique, cf. gr. tropikos].

DESCRIPTIV, -A adj. Care descrie; cu descrieri; descriptic. ◊ (Mat.) Geometrie descriptiva = ramura a geometriei care foloseste metode de cercetare bazate pe reprezentarea unui punct din spatiu cu ajutorul proiectiilor pe doua planuri. [Cf. fr. descriptif, lat. descriptivus].

SINCRONIC, -A adj. 1. (despe fapte, fenomene) care exista sau se petrec in acelasi timp; simultan, concomitent; sincron. 2. (despre metode de studiu sau puncte de vedere) independent de evolutie. 3. (despre doua ceasornice) care arata simultan timpuri egale. (< fr. synchronique)

TROPIC¹ I. s. n. fiecare dintre cele doua paralele de pe globul terestru la latitudinea de 2³s2⁷', nord (T ul Cancerului sau al Racului) si sud (T ul Capriconului). ◊ (pl.) zona, regiune situata in jurul celor doua tropice. II. adj. an ~ = interval de timp intre doua treceri consecutive ale Soarelui prin acelasi punct al ecuatorului. (< fr. tropique, lat. tropicus)

BOLYAI [bɔiɔi], numele a doi matematicieni maghiari din Transilvania: 1. Farkas B. (1775-1856, n. sat Bolya, azi Buia, jud. Sibiu). Preocupat indeosebi de probleme de geometrie si de teoria numerelor. 2. Janos B. (1802-1860, n. Cluj), unul dintre creatorii geometriei neeuclidiene, alaturi de Lobacevski si Riemann. Fiul lui B. (1). Cercetind independenta postulatului al cincelea al geometriei lui Euclid (printr-un punct exterior unei drepte se poate duce o paralela si numai una la acea dreapta), a demonstrat ca poate fi inlocuit cu enuntul printr-un punct exterior unei drepte se pot duce doua paralele, acest nou postulat fiind compatibil cu celelalte postulate („Appendix” 1832).

CARAMBOL, caramboluri, s. n. (La jocul de biliard) Atingere cu bila proprie a celorlalte doua bile (prin care se marcheaza un punct pentru jucator). ♦ Fig. (Fam.) Incurcatura, zapaceala; ciocnire. – Fr. carambole.

BASCHETBAL s. n. Joc sportiv disputat intre doua echipe de cate cinci jucatori, care marcheaza punctele facand sa treaca mingea prin cosul de sfoara impletita fixat de un panou inalt pe terenul echipei adverse; baschet. – Din engl., fr. basket-ball.

HETEROGONIE s. f. (Biol.) 1. Formare pe acelasi individ a doua sau trei tipuri de flori diferite din punctul de vedere al androceului. 2. Insusire a unor specii de a prezenta una sau mai multe reproduceri partenogenetice^{Vezi nota} urmate de una s*****a. – Din fr. heterogonie.

PUNCTA, punctez, vb. I. Tranz. 1. A face sau a forma puncte care ies in evidenta pe un fond mai larg, de obicei de alta culoare; a face sa apara ceva ca niste puncte pe o suprafata. ♦ Fig. A scoate in evidenta, a sublinia, a marca. 2. (Sport) A insemna punctele fiecarei partide sau etape castigate. ♦ A obtine puncte printr-un joc sportiv. 3. A asambla provizoriu doua piese care urmeaza sa fie sudate prin cateva puncte de sudura executate de-a lungul liniei de sudura. – Din punct (dupa fr. poncteur).

OMOTETIE, omotetii, s. f. (Geom.) Relatie intre doua figuri asemenea, in care dreptele care unesc puncte omoloage se intalnesc intr-un singur punct. – Din fr. h********e.

ABSCISA ~e f. Una dintre cele doua linii care servesc la fixarea pozitiei unui punct pe un plan sau in spatiu, cealalta numindu-se ordonata. [Sil. ab-sci-] /<fr. abscisse, lat. abscissa

GRAFIC³ ~ce n. 1) Reprezentare prin desen a raportului dintre doua sau mai multe variabile. 2) Redare prin linii, puncte, harti, tabele a anumitor date. /<fr. graphique

CISOIDA s.f. (Geom.) Curba plana descrisa de un punct de pe o secanta mobila care trece printr-un punct fix al unui cerc, intersectandu-l a doua oara. [Pron. -so-i-. / < fr. cissoide, cf. gr. kissos – iedera, eidos – forma].

OMOTETIE s.f. Corespondenta intre doua figuri asemenea, in care dreptele care unesc puncte omoloage se intalnesc intr-un singur punct. [Gen. -iei, var. h*******e s.f. / < fr. h********e, cf. gr. h***s – asemanator, thesis – pozitie].

HETEROGONIE s.f. (Biol.) Formarea a doua sau trei tipuri de flori diferite din punctul de vedere al structurii androceului. ♦ Alternarea intre generatii cu modalitati diferite de reproducere s*****a. [Gen. -iei. / < germ. Heterogonie, cf. gr. heteros – diferit, gone – casatorie].

BASCULA s. f. 1. balanta cu doua brate inegale, pentru greutati mari. 2. parghie cu punctul de sprijin la mijloc pe o axa, incat sa permita o miscare oscilatorie libera. ◊ aparat de gimnastica pentru executarea diferitelor sarituri acrobatice. ◊ dispozitiv care permite modificarea pozitiei in raport cu axa optica a unei parti a aparatului fotografic. 3. partea metalica a armelor de vanatoare cu tevi mobile. (< fr. bascule)

CISOIDA s. f. curba plana descrisa de un punct de pe o secanta mobila care trece printr-un punct fix al unui cerc, intersectandu-l a doua oara. (< fr. cissoide)

HETEROGONIE s. f. 1. formarea a doua sau trei tipuri de flori diferite din punctul de vedere al structurii androceului. 2. alternarea intre generatii cu modalitati diferite de reproducere sexuata. (< fr. heterogonie)

RADICAL, -A I. adj. 1. din temelie, complet; fundamental, de baza; (adv.) radicalmente. ◊ (despre tratament, medicamente etc.) care vindeca complet. 2. care preconizeaza reforme mari, actiuni hotaratoare. ◊ (despre oameni sau grupari politice; (si s. m.) care preconizeaza o serie de reforme in activitatea sociala. 3. care cuprinde radacina cuvantului. II. s. m. 1. (mat.) numar care, ridicat la o putere, da numarul dat; radacina. ◊ simbol matematic care arata operatia de extragere de radacina. ◊ axa ~a = locul geometric al punctelor din plan care au aceeasi putere fata de doua cercuri date, reprezentat printr-o dreapta perpendiculara pe linia care uneste centrele cercurilor; plan ~ = locul geometric al punctelor din spatiu avand aceeasi putere fata de doua sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. grup atomic care ramane neschimbat intr-o reactie chimica si care, in mod obisnuit, nu exista in stare libera. 3. (lingv.) element primitiv, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun mai multor cuvinte care constituie o familie si contine sensul lexical al cuvantului; radacina. (< fr. radical, lat. radicalis, germ. Radikal)

LANDAU, Edmund (1877-1938), matematician german. Contributii la teoria numerelor si a functiilor. A introdus un sistem de simboluri pentru a exprima relatia dintre doua functii f si g in jurul unui punct comun a (simbolurile lui L.).

PADELA (‹ germ., engl.) s. f. Vasla (de 2,10-2,50 m lungime) prevazuta la capete cu cate o pala convexa, cu care se poate vasli, alternativ, in cele doua borduri, folosita la caiac. P. nu are punct de sprijin pe vreun dispozitiv de ghidare, ci este sustinuta si actionata de catre caiacist.

IZOGAMIE s. f. (Biol.) Forma primitiva de inmultire sexuata, in care cei doi gameti care participa la fecundare sunt asemanatori din punct de vedere morfologic. – Din fr. isogamie.

EXINSCRIE, exinscriu, vb. III. Tranz. A construi o figura geometrica in afara alteia astfel incat unele puncte ale celei dintai sa fie tangente la a doua. – Ex- + inscrie.

RASCRUCE, rascruci, s. f. 1. Loc unde se incruciseaza sau de unde se separa doua sau mai multe drumuri; raspantie. ◊ (Pop.) Rascrucile cerului = punctul de pe bolta cereasca in care se afla Soarele la amiaza; zenit. ◊ Loc. adj. si adv. In rascruce = (care este) in forma de cruce; crucis. 2. Fig. Moment hotarator in viata unui om, a unui popor etc.; cotitura. 3. Parte a carului de care se prind sleaurile. 4. Cruce de lemn care imparte o fereastra in mai multe despartituri. 5. Parte a vartelnitei formata din doua stinghii incrucisate de care sunt prinse fofezele; fofelnita. – Ras- + cruce.

COLATERAL ~a (~i, ~e) 1) Care, din punctul de vedere al importantei, se situeaza pe al doilea plan; de importanta mai mica; secundar. 2) (despre grade de rudenie) Care nu este in linie dreapta. 3) fig. Care are tangenta cu ceva. Chestie ~a. /<fr. collateral, lat. collateralis

LATERAL ~a (~i, ~e) 1) Care se afla pe una dintre laturile unui obiect. 2) Care, din punct de vedere al importantei, se situeaza pe al doilea plan; care este de importanta mai mica; secundar. /<fr. lateral, lat. lateralis

MERIDIAN ~e n. Fiecare dintre cercurile imaginare care trec prin cei doi poli geografici ai Pamantului si care servesc drept punct de reper pentru determinarea longitudinii geografice. [Sil. -di-an] /<lat. meridianus, it. meridiano, fr. meridien

NUANTA s.f. 1. Fiecare dintre varietatile, dintre gradele prin care trece o culoare fara a-si pierde calitatile specifice. 2. (Fig.) Diferenta usoara (aproape imperceptibila) intre doua lucruri de acelasi gen. ♦ (Muz.) Varierea executiei din punctul de vedere al intensitatii sonore. 3. Ceea ce reprezinta o conotatie, un adaos la caracterul esential, de baza. [Pron. nu-an-. / < fr. nuance].

SINCRONIC, -A adj. 1. (Despre fapte, fenomene; op. diacronic) Care exista sau se intampla in acelasi timp; simultan. 2. Referitor la fapte, la fenomene sau la evenimente existente sau petrecute in acelasi timp. 3. (Despre metode de studiu sau puncte de vedere) Independent de evolutie; static, neistoric. 4. (Despre doua ceasornice) Care arata simultan timpuri egale. [< fr. synchronique, cf. gr. syn – cu, chronos – timp].

DISOMIE s. f. monstruozitate caracterizata prin existenta a doua corpuri complete, alipite in unul sau mai multe puncte. (< fr. disomie)

EXINSCRIE vb. tr. a construi o figura geometrica in afara alteia, astfel ca unele puncte ale celei dintai sa fie tangente la a doua. (< ex²- + inscrie)

BERTOLDO, carte populara sapientiala, narind intimplarile taranului Bertoldo la curtea regelui Alboin al longobarzilor. Tradusa in romaneste in a doua jumatate a sec. 18 prin intermediar grecesc, are ca punct de plecare cartea cu acelasi erou a lui Giulio Cesare Croce. Continua cu ispravile lui Bertoldino, fiul lui B. A avut o larga raspindire.

ALOTROPIE s. f. Proprietate a unui element chimic de a exista in doua sau mai multe forme care difera intre ele din punct de vedere fizic, iar, uneori, si din punct de vedere chimic. – Din fr. allotropie.

HIMERA, himere, s. f. 1. Inchipuire fara temei, fantezie irealizabila; iluzie, fantasma. 2. Monstru in mitologia antica greaca, inchipuit ca un animal cu cap de leu, cu corp de capra si cu coada de sarpe; p. ext. motiv decorativ reprezentand un astfel de monstru. 3. (Bot.; in sintagma) Himera de altoire = planta ale carei tesuturi sunt diferite din punct de vedere genetic. 4. (Biol.) Organism produs prin fuziunea a doi sau mai multi zigoti distincti. – Din fr. chimere, it. chimera, lat. Chimaera.

CHEIE chei f. 1) Obiect de diferite forme care serveste la incuierea-descuierea unui lacat sau a unei broaste. ◊ A da ~ile pe mana cuiva a incredinta cuiva averea. La ~ bun pentru a fi dat in exploatare; complet finisat. 2) Instrument cu care se strange ori se desface un surub sau o piulita. ~ universala. 3) muz. Semn conventional pus la inceputul portativului pentru a indica pozitia unei note. ~ fa-major. 4) Unealta pentru acordarea instrumentelor muzicale; acordor. 5) Mic instrument cu care se rasuceste resortul unui ceas sau al altor mecanisme. 6) fig. Procedeu prin care se poate solutiona ceva; explicatie; dezlegare. ~ ia unui cifru. ◊ Pozitie-~ pozitie de prima importanta (din punct de vedere strategic, economic etc.). 7) pl. Vale ingusta intre doi munti abrupti. 8): ~ de bolta a) piatra din mijlocul unei bolti care asigura sprijinirea celorlalte pietre; b) element de baza care explica sau rezolva o problema. [Art. cheia; G.-D. cheii; Sil. che-ie] /<lat. clavis

ARTICULATIE s.f. 1. Incheietura, legatura (mobila) intre oase. ♦ Legatura intre doua corpuri solide, care permite rotirea lor in jurul unui punct sau al unei axe. 2. Mod de a pronunta, de a rosti un sunet; pronuntare a unui sunet; articulare. ◊ Baza de articulatie = modul de pronuntare a sunetelor, care se face intr-un anumit fel in fiecare limba sau dialect. [Gen. -iei, var. articulatiune s.f. / cf. fr. articulation, lat. articulatio].

REBRUSMENT s.n. 1. (Constr.) Schimbare a directiei traseului unei cai ferate, astfel incat cele doua ramuri ale traseului sa aiba o tangenta comuna in punctul de schimbare a directiei. 2. (Geogr., geol.) Intoarcere brusca a directiei catenelor muntoase. [< fr. rebroussement].

REBRUSMENT s. n. 1. schimbare a directiei traseului unei cai ferate, metrou sau tramvai, astfel incat cele doua ramuri ale traseului sa aiba o tangenta comuna in punctul de schimbare a directiei. 2. intoarcere brusca a directiei catenelor muntoase. (< fr. rebroussement)

AFURCA, afurc, vb. I. Tranz. A ancora o nava cu ajutorul a doua ancore, avand lanturile cu lungime egala si fixate intr-un punct cu o cheie. – Din it. afforcare.

GRAFIC, -A, grafici, -ce, adj., GRAFIC, grafice, s. n., GRAFICA s. f. I. Adj. 1. Referitor la metoda de a reprezenta prin desen (linii, puncte, figuri etc.) o marime, variatia unei marimi sau raportul dintre doua sau mai multe marimi variabile; care apartine acestei metode. 2. Care tine de sau privitor la felul in care se realizeaza o tiparitura. II. 1. S. n. Reprezentare prin desen a unei marimi, a variatiei unei marimi sau a raportului dintre doua sau mai multe marimi variabile; reprezentare prin linii, figuri geometrice, harti etc. a unor date din diverse domenii de activitate. 2. S. f. Ramura a artei plastice la baza careia se afla desenul de sine statator si care foloseste diverse procedee tehnice si diferite materiale. – Din fr. graphique.

SUBORDONARE, subordonari, s. f. Actiunea de a subordona si rezultatul ei; dependenta. ♦ (Log.) Raport de concordanta intre doua notiuni, de la notiunea subordonata speciei la notiunea gen. ♦ Raport sintactic intre doua elemente lingvistice (cuvinte, constructii, propozitii), dintre care unul depinde din punct de vedere gramatical de celalalt. ♦ Raport de ierarhie intre organele puterii de stat sau intre cele ale administratiei de stat, ori intre acestea si organele puterii care le-au ales, in temeiul caruia organul superior indrumeaza si controleaza activitatea organului inferior. – V. subordona.

SUDATIE, sudatii, s. f. 1. Provocare a unei transpiratii excesive, prin mijloace terapeutice, in scopuri curative; p. gener. transpiratie (abundenta). 2. Procedeu de separare a doua sau mai multor substante dintr-un amestec, bazat pe diferenta punctelor de topire. – Din fr. sudation, lat. sudatio.

ORDONATA s.f. Una dintre cele doua coordonate (cea verticala) care servesc pentru a determina pozitia unui punct. ♦ Ordonata balistica = inaltimea unui punct de pe traiectoria unui proiectil in raport cu linia de ochire. [Cf. fr. ordonnee].

CONCURENTA s. f. 1. rivalitate intre industriasi sau comercianti pentru acapararea pietei, pentru obtinerea unor profituri cat mai mari etc. 2. intrecere, lupta pentru intaietate. 3. (biol.) relatie interspecifica antagonista in care doua specii animale sau vegetale „lupta” pentru aceleasi resurse de mediu. 4. (mat.) proprietate a doua ori mai multe drepte sau curbe de a avea un punct comun. ♦ punct de ~ = punct de intersectie a dreptelor concurente. (< fr. concurrence)

FRONT¹ s. n. 1. teritoriu pe care se poarta luptele intr-un razboi. ◊ grupare operativ-strategica constituita din forte militare numeroase, sub o comanda unica, destinata ducerii unor operatii de amploare. 2. formatie de militari, sportivi etc. in linie. 3. (fig.) grup organizat de oameni in vederea unei lupte comune. 4. (arhit.) fatata principala a unei cladiri, latura dinspre strada a unei parcele. ◊ perete in care se executa taierea rocilor sau a minereurilor. ♦ ~ de lucru = existenta conditiilor pentru ca echipele specializate de lucratori sa-si poata desfasura activitatea de executie. 5. (met.) zona de separatie a doua mase de aer cu proprietati diferite. 6. (fiz.) ~ de unda = totalitatea punctelor pana la care ajunge o oscilatie la un moment dat. 7. (herald.) centrul partii superioare a unui scut. (< fr. front)

IZOPLETA s. f. linie care uneste pe o harta punctele cu egala valoare ale unui element exprimat in functie de doua variabile independente. (< fr. isoplethe)

ALOTROPIE s. f. Proprietate a unui element chimic de a exista in doua sau in mai multe forme care difera intre ele din punct de vedere al proprietatilor fizice. – Fr. allotropie.

PARA³, parale, s. f. 1. Moneda divizionara egala cu a suta parte dintr-un leu vechi; mica moneda turceasca de argint care a circulat si in tarile romanesti; (astazi) ban de valoare mica. ◊ Expr. A nu avea (nici o) para (chioara) = a nu avea (nici) un ban. Pana intr-o para sau pana la (o) para = pana la ultimul ban; exact (din punct de vedere banesc). Nu face nici o para (chioara sau nici doua parale) sau nu face parale = nu are (nici o) valoare, nu e bun (de nimic). A face (pe cineva) de doua parale = a certa (aspru) (pe cineva). A lua (pe cineva) la trei parale = a-i cere cuiva socoteala pentru ceea ce a facut. ♦ P. gener. Moneda (metalica). 2. (Fam.; la pl.) Bani; p. ext. avere. ◊ Expr. Parale bune = bani multi (Fam.) A face parale = a fi valoros, de pret. A sti cate parale face cineva = a fi bine lamurit in privinta caracterului, a meritelor sau a capacitatii cuiva. – Din tc. para.

INSUFICIENT¹ m. Calificativ echivalent cu una din notele „unu”, „doi”, „trei” sau „patru” (in sistemul de apreciere a cunostintelor prin zece puncte). [Sil. -ci-ent] /<lat. insufficiens, ~ntis

ANALOGIE s.f. Asemanare intre doua sau mai multe situatii, obiecte, fenomene, notiuni etc., considerate din anumite puncte de vedere. ♦ Asemanare partiala in ceea ce priveste forma sau continutul a doua elemente de limba, care determina modificarea unuia dintre ele sub influenta celuilalt; schimbarea produsa. [Gen. -iei, var. (inv.) analoghie s.f. / < analogie, cf. lat., gr. analogia – raport].

IZALOBARA s.f. Linie care uneste pe o harta meteorologica punctele in care presiunea atmosferica a variat de la aceeasi cantitate intre doua observatii consecutive. [Var. isalobara s.f. / < fr. isallobare].

FUZIUNE s.f. 1. Unire intr-o singura unitate a unor organizatii, grupari etc.; contopire. ♦ Fuziune nucleara = reactie nucleara constand in combinarea a doua nuclee atomice usoare pentru a forma unele mai grele. 2. (Fiz.) Topire. ◊ punct de fuziune = temperatura de topire. [Pron. -zi-u-. / cf. fr. fusion, it. fusione, lat. fusio].

ALINIAMENT s. n. 1. linie dreapta de teren determinata pe puncte caracteristice. 2. portiune dreapta din traseul unei cai de comunicatie cuprinsa intre doua curbe consecutive. (dupa fr. alignement)

INCIDENTA, incidente, s. f. 1. Intalnire a unor raze (sau a unor fascicule de raze) de lumina intre ele sau cu o suprafata. ◊ punct de incidenta = punct in care o raza de lumina intalneste un corp sau suprafata de separatie a doua medii. Unghi de incidenta = unghi format de raza incidenta cu perpendiculara in punctul de incidenta. 2. (Med.) Totalitatea cazurilor de imbolnavire provocate de o anumita boala infectioasa pe o perioada data, raportata la populatia totala. – Din fr. incidence.

NUMITOR, numitori, s. m. Termen al unei fractii ordinare, scris sub linia de fractie, care reprezinta impartitorul operatiei de impartire. ◊ Expr. A aduce la acelasi numitor = a) a face ca doua sau mai multe fractii ordinare sa aiba acelasi numitor; b) a impaca puncte de vedere deosebite sau a uniformiza (fara temei) pareri, tendinte, conceptii diferite. – Numi + suf. -tor.

DRUG, (1, 2) drugi, s. m., (3) druguri, s. n. 1. S. m. Bara de fier sau de lemn avand diverse intrebuintari (in lucrari de constructii). ♦ (Inv.) Lingou. 2. S. m. Fiecare dintre cele doua lemne groase, sprijinite pe cate doua picioare, care alcatuiesc patul sau corpul razboiului de tesut manual. 3. S. n. punct de broderie asemanator cu festonul, prin care se obtin pe cusatura linii (dese si) pline. – Din scr. drug.

SEMIDREAPTA ~epte f. Fiecare dintre cele doua parti ale unei linii drepte in care aceasta este impartita de un punct al ei. /semi- + dreapta

IMPACT s.n. (Fiz.) Fenomenul de intrare in contact a doua corpuri, dintre care cel putin unul este in miscare; ciocnire, coliziune, tamponare. ◊ punct de impact = locul unde un proiectil atinge tinta. [< fr. impact, cf. lat. impactus].

PARALEL¹, -A I. adj. 1. (mat.; despre drepte, planuri) care se afla la o distanta constanta unul de altul si care nu se pot intalni oricat ar fi prelungite. 2. care se produce concomitent si se desfasoara in mod similar cu altceva. 3. (inform.; despre operatii) in care ansamblul de biti este tratat simultan; (despre masini, organe) unde mai multe operatii se efectueaza simultan. II. s. n. dispozitiv pentru trasarea unor linii paralele. III. s. f. 1. linie, suprafata situata in toata intinderea ei la egala distanta de alta linie sau suprafata cu care nu se intretaie oricat de mult s-ar prelungi. ◊ fiecare dintre cercurile imaginare paralele cu ecuatorul care unesc punctele de egala latitudine de pe suprafata Pamantului. 2. (pl.) aparat de gimnastica din doua bare paralele sustinute de stalpi. 3. comparatie, apropiere intre doua fiinte, lucruri, fenomene etc., in care se scot in evidenta asemanarile si deosebirile; paralelism (2). (< fr. parallele, lat. paralelus, gr. parallelos, /II/ germ. Parallele)

RENGA, poeme japoneze inlantuite, formate din 31 de silabe in grupe de cate 5, 7, 5 si 7, 7, la care isi aduc de obicei contributia doi poeti. Genul literar a cunoscut o deosebita inflorire intre sec. 13 si 16, atingand punctul culminant in sec. 15. In zilele noastre se considera ideal un grup de 7-8 persoane care sa compuna aproximativ 100 de strofe. Regulile de compozitie sunt stricte, deoarece importanta nu este legatura, ci efectul general creat de poem. Se aleg teme traditionale cum ar fi: particularitati ale anotimpurilor, florile de cires, luna plina, dragostea etc.

OMOGENITATE s. f. Insusirea de a fi omogen. ♦ Insusire a unui obiect, a unui grup, a unui sistem fizico-chimic de a avea aceleasi proprietati in toate punctele sale. ♦ Proprietate a unei formule (fizice) de a avea aceleasi dimensiuni in cei doi membri ai sai. [Var.: omogeneitate s. f.] – Din fr. h*********e, lat. h**********s. Cf. omogen.

EGALITATE ~ati f. 1) Caracter egal; lipsa de diferenta; identitate. 2) mat. Relatie intre doua marimi egale. 3) sport Situatie in care mai multi concurenti realizeaza acelasi numar de puncte. A termina jocul la ~. [G.-D. egalitatii] /<fr. egalite, lat. aequalitas, ~atis

FUZIUNE ~i f. 1) (despre organizatii, institutii, societati etc.) Unire intr-un singur tot; contopire. 2) fiz. Unificare prin trecere la starea lichida sub actiunea caldurii. ◊ punct de ~ temperatura de topire a unui corp solid. ~ nucleara reactie nucleara, prin care doua nuclee atomice usoare se unesc, formand unul mai greu. [Art. fuziunea; G.-D. fuziunii; Sil. -zi-u-] /<fr. fusion, lat. fusio, ~onis

SCOR ~uri n. Rezultat, exprimat in puncte castigate si pierdute intr-o competitie sportiva, care reflecta raportul de forte dintre doi concurenti sau doua echipe. /<fr., engl. score

NUMITOR s.m. (Mat.) Termen al unei fractii, scris sub linia de fractie, care arata in cate parti a fost impartit intregul. ◊ A aduce la acelasi numitor = a face ca doua sau mai multe fractii sa aiba acelasi numitor; (fig.) a pune de acord puncte de vedere diferite. [< numi + -tor, dupa fr. denominateur].

NUMITOR s. m. termen al unei fractii, sub linia de fractie, indicand in cate parti a fost impartit intregul. ◊ a aduce la acelasi ~ = a face ca doua sau mai multe fractii sa aiba acelasi numitor; (fig.) a pune de acord puncte de vedere diferite. (< numi + -tor)

PREMISA s. f. 1. punct de plecare al unei actiuni, argumentatii etc. ◊ idee de baza. 2. fiecare dintre primele doua judecati ale unui silogism, din care se deduce concluzia. (< fr. premisse, lat. praemissa)

ALAMEIN, EL ~ localit. in Egipt, la 105 km V de Alexandria. In al doilea razboi mondial, la El A. a fost oprita (1 iul. 1942) ofensiva armatei germano-italiene; punct de plecare a ofensivei britanice (oct.-nov. 1942), care a dus la infringerea fortelor germano-italiene din Africa de Nord.

WEISMANNISM s.n. Teorie in biologie care postuleaza separarea organismului in doua parti distincte: germenul, substanta ereditara, localizata in celulele s*****e, si soma, corpul, inert din punct de vedere genetic, afirmand independenta absoluta a germenului fata de soma. [Pr. vais-] (din engl. weismannism, dupa August Weismann (1834-1914), biolog german)

CONJUGAT, -A, conjugati, -te, adj. Unit, legat impreuna. ◊ (Biol.) Nervi conjugati = nervi care au aceeasi functie. (Fiz.) Focare conjugate = focare astfel asezate incat razele de lumina rasfrante dintr-unul se unesc in celalalt si invers. puncte conjugate = oricare dintre punctele unui obiect si punctul corespunzator de pe imaginea obiectului obtinuta cu ajutorul unui sistem optic. (Mat.) Numere conjugate = doua numere complexe care au partile reale egale, iar partile imaginare egale si de semne contrare. Regula conjugata = reunirea a doua sau mai multor reguli de trei simple. – Din fr. conjugue.

DISTANTA, distantez, vb. I. 1. Tranz. A lasa o anumita distanta intre doua sau mai multe fiinte sau lucruri; a rari. 2. Refl. A se departa (de un punct fix, de cineva sau de ceva); a lasa in urma, la o distanta (tot mai) apreciabila (pe cineva sau ceva). ♦ Fig. A se deosebi (in mod sensibil) de cineva in idei, in conceptii etc.; a intrece, a depasi pe cineva ca valoare. – Din fr. distancer.

CUFUNDAR, cufundari, s. m. Numele a doua pasari palmipede, inotatoare: a) pasare mai mare decat rata, cu pene negre stralucitoare, cu puncte albe pe spate, cu ciocul ascutit si cu aripile inguste; cufundac (Gavia arctica); b) pasare de marimea ratei, cu penele castanii inchise pe spate si albe pe burta, cu un smoc de pene in forma de guleras; bodarlau, corcodel (Podiceps cristatus). – Cufunda + suf. -ar.

EXCENTRICITATE ~ati f. 1) Caracter excentric. 2) mat. Pozitie a unui punct care se afla in afara centrului unei figuri. 3) Distanta dintre axele de rotatie a doua piese excentrice. /<fr. excentricite

WEISMANNISM s.n. Teorie in biologie care postuleaza separarea organismului in doua parti distincte; germenul, substanta ereditara, localizata in celulele s*****e, si soma, corpul, inert din punct de vedere genetic, afirmand independenta absoluta a germenului fata de soma. [Pron. vais-. / < engl. weismannism, cf. August Weissmann – biolog german].

PARALELA s.f. 1. Linie sau suprafata situata in toata intinderea ei la egala distanta de alta linie sau de alta suprafata cu care nu se intretaie oricat de mult s-ar prelungi. ♦ Fiecare dintre cercurile imaginare paralele cu ecuatorul care unesc punctele de egala latitudine de pe suprafata Pamantului. 2. (La pl.) Aparat de gimnastica format din doua bare paralele sustinute de stalpi. 3. (Fig.) Comparatie, apropiere facuta intre doua persoane, intre doua lucruri etc., in care se scot in relief asemanarile si deosebirile. [Cf. fr. parallele, lat. parellelus].

ECHIDISTANT, -A adj. 1. (despre puncte, drepte, plane etc.) egal distantate intre ele. 2. (fig.) situat la distanta egala fata de doua atitudini. (< fr. equidistant, lat. aequidistans)

PARALAXA s. f. 1. unghi sub care se vede un front oarecare la o anumita distanta. ◊ unghi din doua drepte care ating centrul unui astru, pornind una din centrul Pamantului si cealalta din punctul de observatie. 2. eroare la citirea instrumentelor de masurat cu ac indicator, cand observatorul nu priveste perpendicular scala aparatului. (< fr. parallaxe, gr. parallaxis, schimbare)

WEISMANNISM VAIS-/ s. n. teorie in biologie care postuleaza separarea organismului in doua parti distincte: germenul, substanta ereditara, localizata in celulele s*****e, si soma, corpul, inert din punct de vedere genetic, afirmand independenta absoluta a germenului fata de soma. (< engl. weismannism)

DUALITATE s.f. 1. Calitatea a ceea ce este dublu, care prezinta o natura dubla. 2. (Log.) Raport de opozitie intre doua functii logice, astfel incat a doua poate fi obtinuta prin negarea simultana a valorii celei dintai si a argumentelor ei. 3. Dualitatea puterii = situatie politica instabila si temporara, care se manifesta prin existenta concomitenta a doua puteri politice in stat, exprimand interese de clasa opuse sau interesele a doua grupuri politice rivale din cadrul aceleiasi clase. 4. (Mat.) Transformare prin care, intr-un plan, unui punct ii corespunde o dreapta si invers. [Cf. fr. dualite, lat. dualitas].

OMOLOGIE s.f. Calitatea a ceea ce este omolog. ♦ (Mat.) Corespondenta omografica intre punctele unui acelasi plan proiectiv. ♦ (Biol.) Corespondenta de structura a unuia sau a unor organe la doua specii diferite ca urmare a originii lor comune. [Gen. -iei, var. h*******e s.f. / < fr. h*******e].

CANON s.n. 1. (Arte) Regula care facea parte dintr-un ansamblu de norme artistice obligatorii intr-o anumita epoca; regula rigida, obligatorie. ♦ Proportie care exista intre diferitele parti ale corpului omenesc. 2. Compozitie muzicala polifonica in care doua sau mai multe voci, intrand succesiv, executa fiecare aceeasi melodie. 3. Caracter de litera de 36 de puncte tipografice. [< fr. canon, germ. Kanon < gr. kanon – regula].

CANON s. n. 1. norma, regula fundamentala. ◊ (arte) regula fixa care stabileste proportia diferitelor parti ale corpului. 2. compozitie polifonica in care doua sau mai multe voci, intrand succesiv, executa fiecare aceeasi melodie; imitatie (2). 3. caracter de litera de 36 puncte tipografice. 4. ansamblul cartilor considerate sfinte; parte a ceremonialului de liturghie. (< fr. canon, germ. Kanon)

BALANTA, balante, s. f. 1. Instrument pentru masurarea greutatii corpurilor prin echilibrarea lor cu greutati etalonate. ◊ Balanta romana = cantar cu o singura greutate etalonata, care se deplaseaza pe bratul lung al parghiei inelate de al carei punct fix este atarnat un talger pentru obiectele de cantarit. ◊ Expr. A pune in balanta = a compara doua lucruri sau doua fapte, atitudini, idei diferite. ♦ (Sg. art.) Numele unei constelatii din emisfera australa. 2. (Fin.) Comparatie, raport intre mai multi indicatori care trebuie echilibrati; (concr.) tabel, situatie care contine o asemenea operatie etc. ◊ Balanta de verificare = operatie contabila de totalizare a cifrelor din debit si a celor din credit; situatia conturilor la o anumita data. Balanta comerciala (a unei tari) = raportul dintre valoarea generala a importului si cea a exportului. – Din fr. balance.

GEOMETRIC, -A, geometrici, -ce, adj. 1. Care apartine geometriei, privitor la geometrie. ◊ Loc geometric = totalitatea punctelor dintr-un spatiu definite printr-o proprietate comuna. Medie geometrica = radacina patrata extrasa din produsul a doua numere. Desen geometric = desen executat fara a tine seama de perspectiva. 2. Care are forma figurilor din geometrie; regulat; schematic. [Pr.: ge-o-] – Din fr. geometrique, lat. geometricus.

ECHILIBRU, echilibre, s. n. 1. Situatie a unui corp asupra caruia se exercita forte care nu-i schimba starea de miscare sau de repaus; stare stationara a unui fenomen. ◊ Echilibru dinamic = echilibru determinat de doua procese opuse care se desfasoara cu aceeasi intensitate. ◊ Expr. A-si pierde echilibrul = a fi pe punctul de a cadea, de a se prabusi. 2. Proprietate a anumitor sisteme de forte de a nu schimba starea de miscare sau de repaus a unui corp rigid asupra caruia se exercita. ♦ Fig. Stare de liniste, armonie, de stabilitate launtrica. 3. Stare a unei balante economice in care partile comparate sau raportate sunt egale. ◊ Echilibru bugetar = stare a unui buget in care veniturile acopera cheltuielile. Echilibru economic = stare de concordanta intre elementele interdependente si toate variabilele activitatii economice si sociale. 4. Fig. Proportie justa, raport just intre doua lucruri opuse; stare de armonie care rezulta din aceasta. – Din fr. equilibre, lat. aequilibrium.

LONGITUDINE, longitudini, s. f. Distanta in grade, masurata pe ecuator, dintre meridianul care trece printr-un punct oarecare de pe glob si primul meridian (meridianul 0, care trece prin Greenwich), constituind una dintre cele doua coordonate geografice. ◊ Longitudine cereasca = una dintre coordonatele ecliptice. – Din fr. longitude, lat. longitudo, -inis.

DIOPTRU s. n. 1. suprafata care separa doua medii transparente cu indici de refractie diferiti. 2. dispozitiv, instrument care determina linia de vizare catre un punct dat. (< fr. dioptre)

EGALITATE s. f. 1. stare a doua sau a mai multor lucruri egale intre ele. ◊ (sport) rezultat constituit dintr-un numar egal de puncte. 2. principiu potrivit caruia tuturor oamenilor, statelor sau natiunilor li se recunosc aceleasi drepturi si li se impun aceleasi indatoriri prevazute de regula de drept; situatie in care oamenii se bucura de aceleasi drepturi si au aceleasi indatoriri. 3. (mat.) echivalenta intre doua sau mai multe marimi, elemente, factori etc. egali; expresie a acestei relatii redata prin semnul egal (=). (< fr. egalite)

EXCENTRICITATE s. f. 1. (mat.) insusirea unui punct de a nu fi in centrul unei figuri. ◊ raport constant al distantelor de la un punct al unei conice la focar si la directoarea corespunzatoare. 2. (tehn.) distanta dintre axele de rotatie a doua piese care au acelasi centru. ◊ asamblare defectuoasa a doua piese coaxiale sau concentrice. 3. originalitate, extravaganta; excentrism. (< fr. excentricite)

CLAUSIUS, Rudolf Julius Emanuel (1822-1888), fizician german. Prof. univ. la Zurich, Wurzburg si Bonn. Contributii in termodinamica si in teoria cinetica a gazelor. In 1850 (concomitent cu W. Thomson) a formulat al doilea principiu al termodinamicii, iar in 1865 a definit conceptul de entropie. Studii privind dependenta de presiune a punctului de topire a substantelor.

BIATLON, biatloane, s. n. Proba sportiva care consta din doua incercari atletice combinate: parcurgere a 20 km pe schiuri si tragere la tinta a 20 de focuri in diverse puncte situate de-a lungul traseului. [Pr.: bi-a-] – Din rus. biatlon.

TRIUNGHI, triunghiuri, s. n. 1. Poligon format din trei laturi care se intalnesc doua cate doua si formeaza trei unghiuri interne. 2. Grup de trei (sau de mai multe) fiinte sau lucruri ale caror puncte de asezare, daca ar fi unite prin linii, ar reprezenta varfurile unui poligon cu trei laturi. 3. (Muz.) Trianglu. – Tri- + unghi (dupa fr. triangle).

EXCENTRICITATE, excentricitati, s. f. 1. Originalitate; ciudatenie, bizarerie, extravaganta. 2. (Mat.) Calitatea unui punct de a se gasi in afara centrului unei figuri. ♦ Distanta dintre centrele sau axele de rotatie a doua piese excentrice. ♦ Defect de asamblare a doua piese care in mod normal trebuie sa fie concentrice sau trebuie sa aiba o axa comuna. – Din fr. excentricite.

DIOPTRU s.n. 1. Suprafata care separa doua medii transparente cu indici de refractie diferiti. 2. Dispozitiv sau instrument care determina linia de vizare catre un punct anumit. [< fr. dioptre, cf. gr. dioptron – oglinda].

OMOLOGIE s. f. 1. calitatea a ceea ce este omolog. 2. (mat.) corespondenta omografica intre punctele unui acelasi plan proiectiv. 3. (biol.) corespondenta de structura a unuia sau a mai multor organe de la doua specii diferite. (< fr. h*******e)

DIOPTRU, dioptre, s. n. (Fiz.) 1. Suprafata care separa doua medii transparente cu indici de refractie diferiti. 2. Dispozitiv sau instrument optic care determina linia de vizare spre un punct dat. [Pr.: di-op-] – Din fr. dioptre.

EGALITATE s.f. 1. Faptul de a fi egal; silarea, egalizarea retribuirii muncii, a trebuintelor si consumului personal al membrilor societatii. ♦ Stare a doua sau a mai multor lucruri egale intre ele. ♦ Uniformitate, uniformizare. ♦ (Sport) Rezultat constituit dintr-un numar egal de puncte realizat de mai multi participanti la o competitie; situatie in care exista un asemenea rezultat. 2. Principiu potrivit caruia tuturor oamenilor, tuturor statelor sau natiunilor li se recunosc aceleasi drepturi si li se impun aceleasi indatoriri prevazute de regula de drept; situatie in care oamenii se bucura de aceleasi drepturi si au aceleasi indatoriri. 3. Grupare a doua expresii matematice legate prin semnul egal (=). [Cf. fr. egalite, lat. aequalitas].

ALINIAMENT (dupa fr.) s. n. 1. Linie dreapta, determinata pe un teren prin pozitia mai multor puncte sau obiecte (repere); p. ext. pozitia mai multor puncte sau obiecte de-a lungul unei linii drepte. 2. Portiune dreapta din traseul unei cai de comunicatie, cuprinsa intre doua curbe consecutive. 3. (MILIT.) Fasie de teren care, datorita conditiilor naturale, prezinta o importanta tactica, operativa sau strategica pentru actiunile de lupta ce se desfasoara in raionul respectiv.

SANTŌ, Kyōden (pseud. lui Iwase Samuru) (1761-1816), romancier, poet (poezie umoristica), dramaturg, pictor ukiyo-e, cantaret la samisen. Activitatea sa literara are doua etape. Prima, pana in 1790, dupa gustul si moda vremii, a descris viata cartierelor de placeri in carticele numite sharebon. A doua perioada, dupa 20 de nai, a reprezentat o etapa prolifica (peste 50 de titluri) in genul yomihon (scrieri ireprosabile din punct de vedere moral) („Biografia lui Confucius”, „Vechi istorii ale blazoanelor acoperite cu trasnete”).

CORELATIE s. f. 1. relatie reciproca intre lucruri sau fenomene; interdependenta. ◊ relatie de reciprocitate intre cuvinte sau unitati sintactice, in cadrul propozitiei sau frazei. 2. raport de excludere intre termeni care contracteaza aceeasi relatie in mod alternativ. ◊ (mat.) transformare biunivoca prin care unui punct ii corespunde un plan, si reciproc, deci unei drepte, o dreapta. ♦ coeficient de ~ = marime masurand relatia de similitudine intre doi factori. (< fr. correlation, lat. correlatio)

ADERENTA, aderente, s. f. 1. punct de sudura a unor tesuturi, organe etc. care in stare normala nu sunt sudate. 2. (Tehn.) Forta care mentine alaturate doua corpuri aflate in contact, care trebuie invinsa pentru a permite rularea unuia peste celalalt. Aderenta dintre rotile unui vehicul si sosea.– Fr. adherence.

DIAGONAL, -A, diagonali, -e, s. f., adj. I. S. f. 1. Segment de dreapta care uneste doua unghiuri (sau varfuri) nealaturate ale unui poligon sau doua varfuri ale unui poliedru aflate pe fete diferite. ◊ Loc. adv. In diagonala = pe directia unei drepte inclinate fata de un punct de referinta; de-a curmezisul. ♦ Curea purtata de-a curmezisul pieptului la unele uniforme (militare). 2. Portiune de linie de cale ferata sau de tramvai care taie oblic mai multe linii paralele dintr-o statie, pentru a permite trecerea vagoanelor de pe o linie pe alta. 3. Bara inclinata care leaga doua noduri ale talpilor opuse ale unei grinzi cu zabrele. II. Adj. Care uneste varfurile a doua unghiuri nealaturate ale unui poligon sau doua varfuri ale unui poliedru aflate pe fete diferite; care este in forma de diagonala; curmezis; crucis. [Pr.: -di-a-] – Din fr. diagonal.

DINTRE prep. 1. (Introduce un atribut care arata locul ocupat de cineva sau de ceva intre doua sau mai multe obiecte) Care se afla intre..., in mijlocul... Spatiul dintre pat si masa. ♦ (Introduce un complement care arata punctul de plecare) Din mijlocul... Iese luna dintre nori. 2. (Introduce un atribut care arata detasarea unui obiect din mijlocul mai multora de acelasi fel) Printre, intre, din. Dintre sute de elevi. 3. (Introduce un atribut exprimand o corelatie sau o alternanta) Intre. Raportul dintre parte si intreg. 4. (Introduce un atribut care indica rastimpul dintre doua momente cunoscute) Situat intre.. Momentul dintre noapte si zi. 5. (Introduce un atribut care exprima un raport de reciprocitate) Care exista intre... S-au intarit legaturile dintre ei. – De⁴ + intre.

CORELATIE s.f. Relatie, legatura reciproca intre lucruri sau fenomene. ♦ (Mat.) Transformare biunivoca prin care unui punct ii corespunde un plan si reciproc, deci unei drepte o dreapta. ◊ Coeficient de corelatie = marime masurand relatia de similitudine dintre doi factori. [Gen. -iei, var. corelatiune s.f. / cf. fr. correlation].

VORTICISM s.n. Miscare artistica de avangarda, aparuta in Anglia in al doilea deceniu al sec. XX, care isi propunea organizarea formelor intr-un sistem de unghiuri si de curbe in jurul unui punct determinat. [Cf. engl. vorticism, it. vorticismo < lat. vortex – vartej].

EXCENTRICITATE s.f. 1. Situatia, insusirea unui punct de a nu fi in centrul unei figuri. ♦ (Mat.) Marime care caracterizeaza alungirea conicelor. ♦ Distanta dintre axele de rotatie a doua piese care au acelasi centru. ♦ Asamblarea defectuoasa a doua piese coaxiale sau concentrice. 2. Originalitate, bizarerie, extravaganta. ♦ Ticneala. [Cf. fr. excentricite].

EGALITATE, egalitati, s. f. 1. Faptul de a fi egal, stare a doua sau a mai multor lucruri egale intre ele. ♦ Uniformitate, uniformizare. ♦ (Sport) Situatie in care mai multi participanti realizeaza acelasi numar de puncte in cadrul aceluiasi concurs. 2. Principiu potrivit caruia tuturor oamenilor si tuturor statelor sau natiunilor li se recunosc aceleasi drepturi si li se impun aceleasi indatoriri, prevazute de regula de drept; situatie in care oamenii se bucura de aceleasi drepturi si au aceleasi indatoriri. (Mat.) Relatie intre doua sau mai multe cantitati, elemente, termeni etc. egali; expresie a acestei relatii, scrisa cu ajutorul semnului egal (2). – Din fr. egalite.

CUSATURA, cusaturi, s. f. 1. Cusut. ♦ Faptul de a coase intre ele marginile unei plagi, dupa o interventie chirurgicala. 2. Locul unde se imbina, prin cusut, doua bucati de stofa, de panza etc.; ata cu care s-a cusut. ♦ Linie de asamblare, prin nituire sau prin sudare, a doua placi sau piese metalice. ♦ Loc unde s-a efectuat o cusatura (1), dupa o interventie chirurgicala. 3. Felul cum este cusut ceva, modelul, punctul cu care se coase; p. ext. ornamentele cusute pe o panza, pe o stofa etc. 4. Lucru la care coase cineva. [Var.: (reg.) cusutura s. f.] – Cusut + suf. -ura.

EUTECTIC s.n. Amestec de doi sau mai multi componenti in astfel de proportii, incat sa se topeasca sau sa se solidifice la o temperatura constanta inferioara punctului de topire a fiecaruia din constituenti. [< fr. eutectique].

PERSONALISM s.n. 1. Curent filozofic care pune la baza existentei o pluralitate de entitati spirituale inzestrate cu atributele personalitatii si subordonate lui Dumnezeu ca persoana suprema. ◊ Personalism energetic = varianta a filozofiei personaliste, elaborata in Romania in perioada dintre cele doua razboaie mondiale de C. Radulescu-Motru, cu elemente preluate din teoriile energetiste. 2. Atitudine a celui care ia in consideratie numai interesele si punctele de vedere personale; subiectivism. [< fr. personnalisme].

CANON, canoane, s. n. 1. Regula, dogma bisericeasca; tipici. ♦ Norma, regula de conduita. ♦ Lista de texte sacre care se bucura de autoritate deplina in cadrul unei religii. 2. Pedeapsa data de biserica la calcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferinta, chin. 3. Nume dat cartilor Vechiului si Noului Testament. 4. Regula care face parte dintr-un ansamblu de procedee artistice specifice unei epoci; p. ext. regula rigida, formalista. 5. Compozitie muzicala in care doua sau mai multe voci, intrand succesiv, executa impreuna aceeasi melodie. ♦ Cantare bisericeasca; p. ext. cantec; glas. 6. Litera de tipar, avand corpul de 36 de puncte tipografice, cu care se tipareau in trecut cartile canonice. – Din sl. kanonu, fr. canon, germ. Kanon.

FUZIUNE, fuziuni, s. f. 1. Contopire a doua sau mai multe state sau a doua sau mai multe partide intr-unul singur ori a doua sau mai multe organizatii intr-una singura. 2. Reorganizarea, prin contopire, intr-o singura unitate omogena a unor intreprinderi sau a unor institutii. 3. Contopire a doua sau mai multe nuclee atomice usoare intr-unul mai greu. 4. Topire a unui corp la o temperatura mai inalta decat temperatura mediului ambiant. ◊ punct de fuziune = temperatura de topire. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. fusion, lat. fusio, -onis.

REAZEM, reazeme, s. n. 1. Dispozitiv care asigura sprijinirea unui corp de un alt corp; obiect de care cineva sau ceva se poate sprijini; rezematoare. ◊ (Mec.) punct de reazem = punct fix in jurul caruia forta si rezistenta tind sa ajunga in echilibru. ♦ Parte a unui sistem tehnic prin care se face legatura intre doua corpuri si care impune anumite restrictii deplasarii relative a acestora. ♦ (Rar) Balustrada. 2. Fig. Sprijin, ajutor, ocrotire. 3. Fig. Cauza, motivarea unei actiuni; motiv, temei. [Var.: razam, reazam, reazim s. n.] – Din rezema (derivat regresiv).

FORTAREATA, fortarete, s. f. Loc important din punct de vedere militar, puternic intarit, pregatit pentru aparare de lunga durata in caz de asediu. ◊ Fortareata zburatoare = denumire data in timpul celui de al doilea razboi mondial unor avioane de bombardament foarte mari. – Dupa fr. forteresse.

ZONA s.f. 1. Fiecare dintre cele cinci mari diviziuni ale globului terestru, delimitate de cercurile polare si de tropice. ♦ Fiecare dintre partile cerului care corespund zonelor terestre. 2. Portiune delimitata dintr-un tot pe baza unor caracteristici distinctive sau a unei imprejurari speciale. ♦ (Silv.) Suprafata denumita conventional dupa o planta-tip. ♦ Spatiu de operatii militare; (av.) portiune a spatiului aerian din jurul unui aerodrom, care se fixeaza pilotilor pentru lucru in aer. ♦ Intindere delimitata din punct de vedere administrativ si economic-financiar; sector. ♦ (Tehn.) Denumire a unor parti din furnal. ♦ Intindere, extensiune a ceva. 3. Portiune din suprafata unei sfere cuprinsa intre doua planuri paralele. 4. Banda de frecventa in care oscilatiile au anumite caractere comune. [< fr. zone, it., lat. zona, gr. zone].

SIMETRIC, -A adj. 1. (si adv.) care prezinta simetrie. 2. (mat.) relatie ~a = relatie intre elementele unei multimi in care, daca un anumit element este in relatie cu un al doilea, acesta este in relatie cu primul; functie ~a = functie a mai multor variabile care nu se schimba daca se permuta variabilele. ◊ (s. f.) dreapta sau punct asezat(a) simetric cu alta dreapta sau cu alt punct. (< fr. symetrique)

teft (-turi), s. n. – 1. Sin, breasla. – 2. Centru, punct central. – 3. Par in centrul ariei. – Var. tef, teh. Sb., rus., ceh. „corporatie”, din germ. Zeche (Sanzewitsch 211; Scriban), sas. tsechen (Borcea, 216). Pentru semantism, cf. cele doua sensuri ale lui gremio „sin” si corporatie. Cuvint inv.

S s. m. invar. 1. A douazeci si doua litera a alfabetului limbii romane; sunetul notat cu aceasta litera (consoana fricativa dentala surda). 2. (CHIM.) Simbol pentru sulf. 3. Simbol pentru conductanta electrica. 4. (GEOGR.) Notatie pentru punctul c******l Sud.

SPATIU s.n. 1. Forma fundamentala a existentei materiei, inseparabila de aceasta, avand aspectul unui intreg neintrerupt cu trei dimensiuni si care exprima ordinea in care sunt dispuse obiectele si procesele existente concomitent. 2. Intindere nemarginita care cuprinde corpurile ceresti; vazduh. 3. Loc, suprafata, intindere limitata. ◊ (Mil.) Spatiu de siguranta = distanta minima pana la care se pot apropia trupele proprii de obiectivul asupra caruia se trage fara a risca sa fie lovite de focul propriu. 4. Loc (liber) intre doua obiecte; distanta, interval. ◊ Spatiu verde = teren plantat situat pe teritoriul unei asezari. ♦ Distanta cuprinsa intre doua linii orizontale ale portativului. ♦ (Poligr.) Interval alb lasat intre cuvintele sau randurile culese; (p. ext.) instrument care serveste la obtinerea acestei spatieri. 5. (Mat.) Multime de elemente (puncte) avand anumite proprietati. ♦ (Cib.) Totalitatea semnelor acceptate la intrarea sau produse la iesirea unui element de sistem. [Pron. -tiu, pl. -ii. / < lat. spatium, cf. germ. Spatium, it. spazio].

SPATIU s. f. 1. forma fundamentala de existenta a materiei, inseparabila de aceasta, avand aspectul unui intreg neintrerupt cu trei dimensiuni si care exprima ordinea in care sunt dispuse obiectele si procesele. 2. intindere nemarginita care cuprinde corpurile ceresti; vazduh. ♦ ~ aerian = spatiul de deasupra unui stat, supus suveranitatii acestuia; ~ cosmic = spatiul in afara stratosferei Pamantului; ~ maritim = spatiu geografic cuprinzand apele marilor si oceanelor, fundul si subsolul acestora. 3. loc, suprafata, intindere limitata. ♦ (mil.) ~ de siguranta = distanta minima pana la care se pot apropia trupele proprii de obiectivul asupra caruia se trage fara a risca sa fie lovite de focul propriu; ~ mort = portiune de teren dinapoia unei creste sau a unui obstacol in care un obiectiv nu poate fi lovit prin trageri directe. 4. loc intre doua obiecte; distanta, interval. ♦ ~ verde = teren plantat, in perimetrul unei asezari. ◊ distanta cuprinsa intre doua linii orizontale ale portativului. ◊ (poligr.) interval alb lasat intre cuvintele sau randurile culese; (p. ext.) instrument care serveste la obtinerea acestei spatieri. 5. (mat.) multime de elemente (puncte) avand anumite proprietati. ◊ (cib.) totalitatea semnelor acceptate la intrarea sau produse la iesirea unui element de sistem. (< lat. spatium, dupa fr. espace)

DORSAL, -A adj. Referitor la partea din spate, posterioara a corpului sau a unui organ. // s.f. (Geol.) 1. Forma complexa de relief care se intinde pe zeci de mii de kilometri pe fundul oceanelor, separand doua bazine. 2. Lant muntos care se intinde pe spatiul unui continent. ♦ Relief mai putin accidentat care separa unitati de relief mai joase. 3. Dorsala barometrica = linie sinuoasa care uneste punctele de mare presiune. [Cf. fr. dorsal, it. dorsale].

PRISMA ~e f. 1) Poliedru cu doua baze paralele si egale si cu fetele laterale in forma de paralelograme. 2) Piesa din material transparent de forma unui asemenea poliedru folosita la aparatele optice. ◊ Prin ~a din punctul de vedere. [G.-D. prismei] /<fr. prisme

PENDUL s. n. 1. corp solid care poate oscila in jurul unui punct fix sau al unei axe fixe; (p. ext.) dispozitiv, piesa a unui mecanism care prin oscilatie regleaza miscarile unei masini sau ale unui instrument. 2. element de rezemare cu doua articulatii, folosit la poduri. 3. tip de corp de iluminat suspendat printr-o tija. (< fr. pendule, lat. pendulus)

SENS s. n. 1. inteles, semnificatie, acceptie (a unui cuvant). ♦ intr-un anumit ~ = dintr-un anumit punct de vedere. ◊ continut. 2. rost, noima, ratiune. 3. directie, orientare.. ♦ ~ unic = sistem de circulatie a vehiculelor intr-o singura directie pe arterele cu mare afluenta. 4. (mat., fiz.) fiecare dintre cele doua posibilitati de succesiune a elementelor unui ansamblu continuu ordonat cu o singura dimensiune. (< fr. sens, lat. sensus)

ALINIAMENT, aliniamente, s. n. 1. Linie dreapta, determinata pe un teren prin pozitia mai multor puncte sau obiecte; p. ext. pozitia mai multor puncte sau obiecte de-a lungul unei linii drepte. ◊ Aliniament de teren = linie de teren marcata prin jaloane, tarusi etc. 2. Portiune dreapta din traseul unei cai de comunicatie, cuprinsa intre doua curbe consecutive. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. alignement.

LEGATURA ~i f. 1) Mod de reunire, de asamblare a doua corpuri prin care se limiteaza mobilitatea lor relativa si care permite, de obicei, transmiterea unor miscari de la unul la celalalt. 2) Obiecte de acelasi fel legate impreuna; manunchi. 3) Ansamblu de obiecte invelite in ceva; boccea. 4) Fasie de tifon folosita pentru pansare; bandaj; fasa. 5) Copertele si cotorul in care este legata o carte. 6) Mod de incrucisare a firelor la tesut sau la tricotat. 7) Mijloc de comunicare intre diferite puncte (rutiere, feroviare, aeriene, telefonice, radiofonice etc.); comunicatie. 8) mai ales la pl. Relatie intre fenomene, obiecte, persoane, comunitati. ~i de prietenie. 9) Concordanta, consecventa intre partile unei expuneri. 10) Dispozitiv care leaga doua sau mai multe piese, mecanisme, instalatii. 11) chim. Forta care leaga intre ei atomii unei molecule. [G.-D. legaturii] /<lat. ligatura

SLALOM s.n. 1. Coborare la schi a unei pante in zigzag, cu trecerea obligatorie prin anumite puncte dinainte stabilite. ♦ Proba sportiva disputata pe un parcurs in panta jalonata cu obstacole artificiale foarte sinuoase. ◊ Slalom nautic = sport practicat pe caiace sau pe canoe, de una sau de doua persoane, ori intre echipe, fiecare formata din trei ambarcatii, pe cursurile repezi ale apelor de munte, presarate cu praguri, vartejuri etc. 2. Proba de conducere auto pe o pista jalonata. [Pl. -muri. / < germ. Slalom, fr., norv. slalom].

CURB, -A I. adj. (despre linii) arcuit, incovoiat; (despre un plan) boltit. II. s. f. 1. linie care reprezinta grafic o relatie intre doua marimi variabile. ♦ cotitura in forma de arc. ♦ (despre vehicule) a lua ~ a = a vira. 2. linie care descrie grafic fazele succesive ale variatiilor unui fenomen. 3. ~ de nivel = linie care uneste punctele cu aceeasi altitudine ale unei suprafete de teren; izohipsa. (< fr. courbe, lat. curvus)

CURBA s.f. 1. Linie care reprezinta grafic o relatie intre doua marimi variabile. ♦ Cotitura in forma de arc. ◊ (Despre vehicule) A lua curba = a vira. 2. Linie care descrie grafic fazele succesive ale variatiilor unui fenomen. 3. Curba de nivel = linie care uneste punctele de egala altitudine ale pamantului. [< fr. courbe].

SCRABBLE s.n. Joc distractiv, in doua, trei sau patru persoane, constand in formarea de cuvinte incrucisate pe o tabla, folosind jetoane pe care sunt notate literele, fiecare jucator trebuind sa obtina numarul cel mai mare de puncte prin plasarea literelor mai valoroase pe patratelele cele mai favorabile. [Pr.: screbl] (cf. engl. scrabble)

SCRABBLE SCREBL/ s. n. joc distractiv, in doua, trei sau patru persoane, constand in formarea de cuvinte incrucisate pe o tabla, folosind jetoane pe care sunt notate literele, fiecare jucator trebuind sa obtina numarul cel mai mare de puncte prin plasarea literelor mai valoroase pe patratelele cele mai favorabile. (< engl. scrabble)

VORTICISM s. n. miscare artistica de avangarda aparuta in Anglia in al doilea deceniu al sec. XX, care lega arta si poezia de mecanicism si de civilizatia industriala moderna, propunand organizarea formelor intr-un sistem de unghiuri si de curbe in jurul unui punct determinat. (< engl. vorticism)

COMBINATIE (‹ fr.) s. f. 1. Reunire, imbinare, combinare. ♦ (Fam.) Aranjament, plan, calcul. 2. (CHIM.) Substanta omogena compusa din doua sau mai multe elemente chimice diferite, prezente in proportii definite; compus (2); corp compus. ◊ C. complexa = combinatie care se obtine prin legarea la un ion metalic a unui numar definit de molecule de aceeasi specie sau de specii diferite, neutra din punctul de vedere al reactivitatii chimice. ◊ C. organometalica = c. organica continind un atom al unui metal legat printr-un atom de carbon de radicalul organic. ◊ C. de incluziune = c. moleculara constituita din doi componenti, in care moleculele unuia dintre componenti sint capabile sa retine moleculele celui de-al doilea, fara ca intre ele sa se stabileasca legaturi chimice obisnuite, ci numai forte de interactiune, slabe de tip Van der Waals (ex. aducti, clatrati).

MEDIATOR, -OARE, mediatori, -oare, subst. 1. S. m. si f. Persoana, guvern etc. care mijloceste o intelegere intre doua parti (adverse), care face un act de mediatie; mijlocitor, intermediar. 2. S. n. Intermediar chimic care asigura transmiterea influxului nervos. 3. S. f. Perpendiculara dusa pe mijlocul unui segment de dreapta; locul geometric al punctelor situate intr-un plan, egal departate de capetele unui segment de dreapta. ♦ (Adjectival) Plan mediator = plan perpendicular pe mijlocul unui segment de dreapta. [Pr.: -di-a-] – Din lat. mediator.

PRISMA s.f. Poliedru marginit de fete plane, dintre care doua, poligonale, egale si paralele, formeaza baza, iar celelalte, in forma de paralelogram, formeaza fetele laterale. ♦ Prisma optica = piesa transparenta (de sticla) folosita pentru descompunerea sau pentru reflectia luminii intr-un spectru. ♦ Prin prisma = din punct de vedere..., in lumina... [Cf. fr. prisme, lat. gr. prisma].

RECOMBINARE (‹ re² + combinare) s. f. 1. (FIZ.) Neutralizare reciproca a purtatorilor de sarcina electrica de semn contrar, produsa fie direct la intalnirea acestora, fie indirect, prin mijlocirea unei particule neutre, cu refacerea moleculelor substantei respective. 2. (GENET.) Rearanjare a materialului genetic ce are loc in momentul formarii celulelor reproducatoare (gameti). La organismele eucariote se intalnesc doua tipuri principale de r. intracromozomiala, prin schimb reciproc de gene intre cromozomii pereche (crossing-over), si intercromozomiala, prin separarea independenta a perechilor de cromozomi. Datorita r., gametii produsi de un individ sunt extrem de variati din punct de vedere genetic; prin combinarea probabilistica a lor in procesul fecundatiei se obtine un numar imens de genotipuri, astfel incat niciodata copiii unei familii nu sunt identici cu parintii sau bunicii si nici intre ei.

CONVERGENTA s. f. 1. faptul de a converge. ♦ teoria ~tei = teorie burgheza care preconizeaza evolutia celor doua sisteme social-economice si politice, socialismul si capitalismul, spre un tip comun de societate, fara a fi nevoie de revolutia sociala. 2. proprietate a unui fascicul de radiatii de a-si micsora sectiunea, concentrandu-se intr-un singur punct. ◊ insusire a unui sistem optic de a transforma fasciculele paralele sau divergente in fascicule convergente. 3. (mat.) proprietate a unui sir si a unei serii de a fi convergente. 4. (biol.) aparitie, in cursul evolutiei, a unor caractere structurale sau functionale aparent similare la specii inrudite, datorita adaptarii la aceleasi conditii de viata. (< fr. convergence)

FRIGE vb. III. In gastronomie, mod de a prepara, in special carne, dar si alte alimente, prin expunere directa la radiatii calorice, in diverse feluri: la frigare = bucati de alimente sau un animal intreg sunt infipte pe o vergea de lemn sau de metal; la protap = pe o vergea sprijinita de doua cracane; la gratar = pe un gratar deasupra unor carbuni incinsi, la flacara de gaz sau pe un gratar electric; anumite alimente pot fi fripte direct pe jar, iar din carne se poate face friptura la cuptor, aceasta fiind din punct de vedere tehnic, de fapt, o coacere.

PERSONALISM s. n. 1. atitudine a celui care ia in consideratie numai interesele si punctele de vedere personale; subiectivism. 2. curent in filozofia contemporana, cu o tendinta pronuntat fideista, care pune la baza existentei o pluralitate de entitati spirituale inzestrate cu atributele personalitatii si subordonate lui Dumnezeu. ♦ ~ energetic = varianta a filozofiei personaliste, creata intre cele doua razboaie mondiale de C. Radulescu-Motru, cu elemente preluate din teoriile energetiste. (< fr. personnalisme)

SENS, sensuri, s. n. 1. Inteles (al unui cuvant, al unei expresii, al unei forme sau al unei constructii gramaticale); semnificatie. ♦ (In semiotica) Intelesul unui semn. ♦ Continut notional sau logic. Imi spui cuvinte fara sens. 2. Temei rational; logica, rost, ratiune, noima. Sensul vietii. ♦ Rost, scop, menire. ◊ Loc. adv. Fara sens = fara rost, la intamplare. Intr-un anumit sens = privind lucrurile intr-un anumit mod, dintr-un anumit punct de vedere, sub un anumit raport. In sensul cuiva = potrivit vederilor, parerilor cuiva. 3. Directie, orientare. ◊ Sens unic = sistem de circulatie a vehiculelor intr-o singura directie pe arterele cu mare afluenta, putandu-se folosi toata latimea partii carosabile. 4. (Mat., Fiz.) Fiecare dintre cele doua posibilitati de succesiune a elementelor unui ansamblu continuu ordonat cu o singura dimensiune. – Din fr. sens, lat. sensus.

TARA tari f. 1) Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ si politic. ~ industrial-agrara. ◊ A trece peste mari si tari a face un drum foarte departe. ~a lui Cremene loc unde domneste anarhia. A pune ~a la cale a discuta chestiuni majore fara a avea competenta necesara. ~a nimanui a) comunitate dezorganizata; b) zona neutra (intre doua armate inamice). 2) Totalitate a locuitorilor unui astfel de teritoriu. ◊ A se pune cu ~a a intra in conflict cu toata lumea. A afla targul si ~a a afla toata lumea. 3) Loc unde s-a nascut si traieste o persoana; patrie; bastina. 4) fig. Teritoriu de mare intindere avand anumite caracteristici specifice (de clima, de relief, resurse economice); meleag; tinut; regiune. ◊ La ~ la sat. De ~ rural. [G.-D. tarii] /<lat. terra