Rezultate din textul definițiilor
COGNATIUNE s.f. Inrudire naturala in vechiul drept roman. [< lat. cognatio].

COGNOMEN s.n. Al treilea nume al unei persoane, care arata familia, potrivit vechiului drept roman. ♦ Porecla, supranume. [< lat. cognomen].

NOVELA s.f. 1. (Jur.) Dispozitie suplimentara de drept roman care se adauga la o lege. 2. V. nuvela. [< fr. novelles, lat. novelae].

CONFAREATIE s.f. Casatorie religioasa in vechiul drept roman, rezervata patricienilor. [Pron. -re-a-ti-e, gen. -iei. / < lat. confarreatio, cf. fr. confarreation].

COGNOMEN s. n. al treilea nume al unei persoane, care arata familia, potrivit vechiului drept roman. ◊ supranume. (< lat. cognomen)

CONFAREATIE s. f. casatorie religioasa in vechiul drept roman, rezervata patricienilor. (< fr. confarreation, lat. confarreatio)

NOVELE s. f. pl. (jur.) dispozitii suplimentare de drept roman care se adaugau la o lege. (< fr. novelles, lat. novelae)

NEMO PRAESUMITUR MALUS NISI PROBETUR (lat.) nimeni nu este socotit vinovat daca nu se dovedeste (vinovatia) – Principiu de drept roman.

SUUM CUIQUE (lat.) fiecaruia ce este al sau – Unul dintre cele trei precepte fundamentale de drept roman, formulate de Ulpian astfel: „Iurus praecepta sunt: haec: honeste vivere, neminem laedere, suum cuique tribuere” („Preceptele dreptului sunt: a trai cinstit, a nu vatama pe nimeni, a da fiecaruia ce-i al sau”).

NOVELA1, novele, s. f. Dispozitie suplimentara care se adauga la o lege cuprinsa intr-o codificare anterioara (in dreptul roman). – Din lat. novellae.

romanIST, -A, romanisti, -ste, s. m. si f. 1. Specialist in studiul limbilor romanice. 2. Specialist in studiul dreptului roman2. – Din fr. romaniste.

GLADIUM ~uri n. Sabie romana dreapta, cu doua taisuri. /<lat. gladium

NEFAST ~sta (~sti, ~ste) 1) Care are consecinte dezastruoase; cu urmari extrem de grave; funest; fatal. Influenta ~sta. 2) (la romani) Care era strict interzis de legile divine. ◊ Zile ~ste zile considerate de romani drept aducatoare de nenoroc, in care afacerile publice erau suspendate. /<fr. nefast

romanIST ~sta (~sti, ~sti) m. si f. 1) Specialist in romanistica. 2) Jurist spe-cializat in dreptul roman. /<fr. romaniste, germ. romanist

COGNAT s.m. Situatia juridica a celui inrudit cu altii; legaturi naturale, in special pe linie femeiasca, in dreptul roman. [< lat. cognatus].

CONTUBERNIU s.n. (Ant.) 1. Cort militar roman. 2. Grup de zece soldati romani (care ocupau acelasi cort). 3. (In dreptul roman) Uniune, asociatie intre doi sclavi sau intre un om liber si un sclav. 4. (Fig.) Coabitare ilicita intre doua persoane de s*x diferit. [Pron. -niu. / cf. it. contubernio, lat. contubernium].

EMANCIPATIE s.f. (Rar) Liberare a unui sclav potrivit uzantelor dreptului roman. ♦ Emancipare; scoatere a unui minor, a unui interzis de sub tutela sau curatela. [Gen. -iei, var. emancipatiune s.f. / cf. fr. emancipation, lat. emancipatio].

EXPROMISIUNE s.f. Substitutie de debitori in dreptul roman, care se caracteriza prin faptul ca nu exista o intelegere prealabila intre debitori. [Pron. -si-u-. / < lat. expromissio, fr. expromission].

GLADIUM s.n. Sabie romana dreapta, cu doua taisuri. [Pron. -di-um, var. gladiu s.n. / < lat. gladium].

INSTITUT s.n. 1. Institutie, asezamant (de pe langa o universitate, o academie, o industrie etc.) unde se fac cercetari stiintifice. ♦ Institutie de invatamant superior (cu mai multe facultati). ♦ (In trecut) Liceu particular (cu internat). ♦ Local in care functioneaza asemenea institutii. 2. (La pl.) Opera care cuprinde principiile dreptului roman din epoca imparatului Iustinian. [< fr. institut, cf. lat. institutum – lucru stabilit].

POSTLIMINIUM s.n. (In dreptul roman) Redobandire retroactiva a drepturilor cetatenesti de catre o persoana instrainata (prin captivitate, exil etc.), la inapoierea in patrie. [Pron. -ni-um. / < lat. postliminium].

ROGATIUNE s.f. Proiect de lege in dreptul roman, prezentat poporului pentru a-l aproba. [Pron. -ti-u-. / < lat. rogatio, fr. rogation].

romanIST s.m. 1. Specialist care se ocupa cu studiul limbilor romanice. 2. Specialist in studiul dreptului roman. 3. Denumire data pictorilor flamanzi din sec. XVI care au lucrat la Roma, imitand pictura maestrilor Renasterii italiene. [Cf. fr. romaniste, germ. romanist].

TRIUMFATOR s.m. (Ant.) Denumire data unui general roman drept rasplata pentru o victorie insemnata, marcata cu onoruri deosebite. [< lat. triumfator].

VAGULATIE s.f. (Jur.) Somatie in dreptul roman facuta unui martor de catre persoana care il citeaza pentru marturie. [Gen. -iei. / < lat. vagulatio, fr. vagulation].

CARAT s.n. 1. Unitate de masura a proportiei de aur in aliaje, egala cu a 24-a parte din masa totala a aliajului. 2. Unitate de greutate pentru pietrele pretioase, egala cu 0,2053 g. 3. Fiecare din cele 24 de cote in care era divizata proprietatea unei nave, incepand cu dreptul roman. ♦ Cota de participare la o societate comerciala. [Pl. -te. / < fr. carat, it. carato, cf. ar. qirat – a douazeci si patra parte].

PATRONAT s.n. 1. (La romani) drept al patronului asupra clientilor sai. 2. (In trecut) drept al unui prelat sau al unui senior de a numi pe cineva intr-o demnitate ecleziastica. 3. Calitate, situatie de patron. ♦ Totalitatea patronilor. [< fr. patronat, lat. patronatus].

CEREALII s. f. pl. (ant.) sarbatori dedicate zeitei Ceres, venerata de romani drept „creatoarea recoltelor”, care aveau loc intre 12 si 19 aprilie. (< lat. cerealia)

COGNAT s. m. persoana, ruda de sange, in dreptul roman. (< lat. cognatus)

COGNATIUNE s. f. 1. inrudire naturala, in dreptul roman. 2. (lingv.) inrudire a cuvintelor. (< lat. cognatio)

CONTUBERNIU s. n. 1. (la romani) cort pentru zece soldati. ◊ grupul celor zece soldati. 2. (in dreptul roman) casatorie intre doi sclavi sau intre un om liber si un sclav. 3. (fig.) coabitare ilegala intre doua persoane de s*x diferit. (< fr., lat. contubernium)

EMANCIPATIE s. f. liberare a unui sclav potrivit uzantelor dreptului roman. ◊ emancipare. (< fr. emancipation, lat. emancipatio)

EXPROMISIUNE s. f. substitutie de debitori in dreptul roman, care se caracteriza prin faptul ca nu exista o intelegere prealabila intre debitori. (< lat. expromissio, fr. expromission)

INSTITUT s. n. 1. institutie, asezamant unde se fac cercetari stiintifice. ◊ institutie de invatamant superior (cu mai multe facultati). ◊ (in trecut) liceu particular. ◊ local in care functioneaza asemenea institutii. 2. (pl.) opera care cuprinde principiile dreptului roman din perioada imparatului Iustinian. (< fr. institut, lat. institutum)

PATRONAT s. n. 1. (la romani) drept al patronului asupra clientilor sai. 2. (in trecut) drept al unui prelat sau senior de a numi pe cineva intr-o demnitate ecleziastica. 3. calitate, situatie de patron; totalitatea patronilor. (< fr. patronat, lat. patronatus, germ. Patronat)

PEREGRIN s. m. 1. (in dreptul roman) strain liber, lipsit de cetatenia romana sau de dreptul latin, dar care nu era socotit „inamic public”. 2. pelerin. ◊ calator. (< fr. peregrin, lat. peregrinus)

POSTLIMINIUM s. n. 1. (in dreptul roman) redobandire retroactiva a drepturilor cetatenesti de catre o persoana instrainata, la inapoierea in patrie. 2. drept pe baza caruia persoanele, bunurile si toate raporturile juridice, modificate prin ocuparea teritoriului de catre un stat inamic, sunt repuse, dupa incetarea acesteia, in starea de mai inainte. (< lat. postliminium)

ROGATIUNE s. f. proiect de lege, in dreptul roman, prezentat poporului pentru a-l aproba. (< lat. rogatio, fr. rogation)

romanIST, -A s. m. f. 1. specialist in romanistica. 2. specialist in dreptul roman. 3. denumire data pictorilor flamanzi din sec. XVI care au lucrat la Roma, imitand pictura maestrilor Renasterii italiene. (< fr. romaniste, germ. romanist)

VAGULATIE s. f. (jur.) somatie, in dreptul roman, facuta unui martor de catre persoana care il citeaza pentru marturie. (< lat. vagulatio, fr. valutaion)

ARGUMENTUM BACULINUM (lat.) argumentul batuluidreptul roman admitea, pentru dovedirea proprietatii, atingerea cu batul a unui lucru. Ironic, indica utilizarea fortei drept argument suprem.

CAPITIS DEMINUTIO (lat.) restrangerea capacitatii juridice – Expresie din dreptul roman care indica initial completa degradare din drepturile juridice a unui cetatean roman si deci radierea din registrele censului, fapt care ducea automat la sclavie. Incepand cu sec. 5 i. Hr. expresia se foloseste si pentru alte forme de degradare juridica (pierderea cetateniei, a dreptului de a depune marturie etc.).

CUIQUE SUUM (lat.) fiecaruia (ceea) ce-i al sau, ce-i apartine – Aforism din dreptul roman. E necesar sa se acorde cuique suum.

DO UT DES (lat.) isi dau ca sa-mi dai – Formula din dreptul roman referitoare la echivalenta prestatiilor in cazul schimbului; in sens larg, serviciu contra serviciu.

DURA LEX, SED LEX (lat.) legea e aspra, dar e lege – Adagiu din dreptul roman, care exprima caracterul obligatoriu al legii, oricat de aspra ar fi.

IN DUBIIS ABSTINE (lat.) abtine-te (sa judeci, sa decizi) daca ai indoieli – Maxima in dreptul roman.

NECESSITAS NON HABET LEGEM (lat.) necesitatea nu are lege – Adagiu din dreptul roman. A avut o larga circulatie in forme usor modificate. Utilizat ca argument suprem in cazuri de forta majora, dar si pentru a justifica arbitrarul.

NEMO CENSETUR IGNORARE LEGEM (lat.) nimeni nu are voie sa nu cunoasca legea – Adagiu din dreptul roman. Necunoasterea legii nu constituie o justificare a nerespectarii ei.

NEMO IUDEX IN CAUSA SUA (lat.) nimeni nu este judecator in propriul sau proces – Adagiu din dreptul roman. Nu poti fi impartial in judecarea propriei cauze.

RUSCALLA, Vegezzi (1799-1885), om politic si publicist italian. A sustinut in scris drepturile romanilor din Transilvania la existenta nationala. Cetatean de onoare al romaniei (1866).

NULLA POENA SINE LEGE (lat.) nici o pedeapsa fara lege – Principiul legalitatii pedepsei in dreptul roman.

NULLA REGULA SINE EXCEPTIONE (lat.) nici o regula fara exceptie – Initial adagiu din dreptul roman. Astazi, aceste cuvinte au un sens mai general: realitatea este prea bogata si contradictorie pentru ca sa poata fi supusa unor catalogari sau incadrata in formule rigide.

RES IUDICATA PRO VERITATE HABETUR (lat.) lucrul judecat e socotit adevarat – Adagiu din dreptul roman.

SUBLATA CAUSA, TOLLITUR EFFECTUS (lat.) daca se suprima cauza, dispare efectul – Adagiu din dreptul roman. Efectele juridice dispar o data cu disparitia cauzei care le-a generat. In sens mai larg, nu exista cauza fara efect.

SUMMUS IUS, SUMMA INIURIA (lat.) cel mai mare drept, cea mai mare nedreptate – Cicero, „De officiis”, I, 10, 33. Adagiu din dreptul roman. Aplicarea stricta a legii poate duce la acte de injustitie.

SAVIGNY [zavinii], Friedrich Karl von ~ (1779-1861), jurist si istoric al dreptului german. Prof. univ. la Berlin. Fondator al scolii istorice a dreptului, sustinand teza potrivit careia dreptul izvoraste organic din spiritul fiecarui popor. Lucrari: „Istoria dreptului roman in Evul Mediu”, „Sistemul dreptului roman actual”, „Despre chemarea timpului nostru spre legiferare si stiinta juridica”.

SILVAN, silvani, s. m. Fiecare dintre divinitatile romane considerate drept protectoare ale padurilor, imaginate cu o fata bestiala, cu corpul paros si cu picioare si coarne de tap. – Din lat. silvanus, fr. sylvain.

roman, -A adj. Propriu Romei antice sau Imperiului roman. ♦ (Despre caractere tipografice) Format din linii perpendiculare si unghiuri drepte. ♦ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere sau combinatii de litere. ♦ Arta romana = arta dezvoltata in Roma antica si apoi in Imperiul roman intre sec. IV i.e.n. si IV e.n., care se caracterizeaza in arhitectura prin edificii grandioase de o mare diversitate, in sculptura cultivand cu precadere portretul puternic individualizat, iar in pictura prin ansambluri de fresca si de mozaic cu tematica bogata. ♦ Balanta romana = balanta formata dintr-o parghie cu brate neegale, mobila in jurul unui ax orizontal, pe bratul mai lung si gradat alunecand o greutate care echilibreaza obiectul de cantarit. // s.m. si f. 1. Persoana care facea parte din populatia de baza a statului roman. 2. Locuitor al Romei. [< lat. romanus, cf. fr. romain, it. romano].

ALEXANDRESCU, Dimitrie (1850-1925, n. Iasi), jurist roman. Prof. univ. la Iasi. Specialist in dreptul civil („Explicatiunea teoretica si practica a dreptului Civil roman in comparatie cu legi vechi si cu principalele legislatiuni straine”).

BARNUTIU, Simion (1808-1864, n. Bocsa, jud. Salaj), om politic si ginditor roman. Fruntas al Revolutiei de la 1848-1849 din Transilvania; vicepresedinte al Adunarii Nationale de la Blaj din 3-5/15-17 mai 1848, unde a rostit un discurs celebru, in care cerea egalitatea in drepturi a romanilor cu celelalte nationalitati. Dupa infringerea Revolutiei a emigrat in Moldova (1851), unde a activat ca profesor de filozofie si drept public al Univ. din Iasi. A sprijinit domnia lui Al. I. Cuza si politica de reforme a acestuia („dreptul public al romanilor”). A introdus predarea in limba romana a filozofiei, in Transilvania. A promovat kantianismul, fapt care a favorizat deschiderea gindirii filozofice romanesti catre stiinta si atitudine critica („Psihologia empirica si logica”, „Metafizica”).

MANIFESTUM NON EGET PROBATIONE (lat.) ceea ce este evident nu are nevoie de dovada – Principiu de drept civil roman.

SALUS POPULI (REIPUBLICAE) SUPREMA LEX ESTO (lat.) salvarea poporului (a republicii) sa fie legea suprema – Principiu fundamental de drept public roman.

REVISTA romanA DE drept, publicatie lunara a Asociatiei juristilor din R.S. romania infiintata in dec. 1946. Pana in 1966 a aparut sub denumirea de „Justitia Noua”. Este continuatoarei revistei „dreptul”, al carui prim numar a aparut la 16 dec. 1871.

CLIENT, -A, clienti, -e, s. m. si f. 1. Persoana care cumpara (regulat) de la un magazin, consuma ceva intr-un local public etc., considerata in raport cu persoana sau intreprinderea de la care cumpara, consuma etc.; musteriu. 2. Persoana care se adreseaza unui avocat pentru a-si apara interesele, unui medic pentru a-si ingrijii sanatatea etc., considerata in raport cu acestia. 3. (In antichitatea romana) Plebeu fara drepturi depline, dependent de un patrician si protejat de acesta. [Pr.: cli-ent] – Din fr. client, lat. cliens, -ntis.

ASOCIATIA DE drept INTERNATIONAL SI RELATII INTERNATIONALE (A.D.I.R.I.), organizatie cu sediul la Bucuresti, creata in 1965, in scopul promovarii activitatii specialistilor romani in domeniul dreptului international, al relatiilor internationale, al istoriei relatiilor internationale si al diplomatiei romanesti. Editeaza „Revista romana de studii internationale” si „Revue roumaine d’etudes internationales”.

ATANASIE, Anghel (c. 1665-1713, n. Ciugud, jud. Alba), clreric roman. Mitropolit ortodox al romanilor din Transivania, a acceptat in 1698, unirea cu Biserica romano-catolica in conditiile mentinerii vechiului rit si ale egalitatii in drepturi dintre preotii romani si clerul catolic, devenind episcop unit (greco-catolic) al natiunii romane din Transilvania si partile alipite (1701-1713). Din timpul pastorii sale incep romanii ardeleni sa frecventeze scolile catolice din Transilvania, Viena si Roma.

BABES 1. Vicentiu B. (1821-1907, n. sat Hodoni, jud. Timis), jurist, profesor, publicist si om politic. Acad. (1866). Luptator pentru drepturile nationale ale romanilor transilvaneni, presedinte al Partidului National roman din Transilvania (1881-1891). 2. Victor B. (1854-1926, n. Viena), medic si bacteriolog roman. Fiul lui B. (1). Acad. (1893), prof. univ. la Bucuresti. Unul dintre fondatorii microbiologiei moderne, autor al primului tratat de bacteriologie din lume (in colab. cu Victor Parnil, Paris, 1885). Contributii importante la studiul turbarii, leprei, difteriei, tuberculozei. A descris „granulatiile metacromatice” (ale lui B. si Ernst), importante in studiul si diferentierea variatelor specii microbiniene, precum si piroplasmidelor „babesii”. A descoperit peste 50 de microbi necunoscuti si a preconizat metode noi de colorare a bacteriilor si a ciupercilor. A introdus vaccinarea antirabica si a pus bazele seroterapiei in romania.

BOJINCA, Damaschin (1802-1869, n. sat Girliste, jud. Caras-Severin), jurist si publicist roman. Profesor de drept civil si roman la Academia Mihaileana din Iasi, ministru de Justitie (1860-1861); sustinator al ideilor promovate de Scoala Ardeleana.

BRADEANU, Salvator (1902-1986, n. Radna, jud. Arad), jurist roman. Specialist in drept civil si drept funciar („Catre o noua legislatie funciara”, „Codul civil roman – comentat”, in colab.).

DIGESTE s. f. pl. Culegere care cuprinde pareri ale juristilor antici romani asupra problemelor de drept; pandecte. – Din fr. digeste.

RESCRIPT, rescripte, s. n. Raspuns dat de imparatii romani la chestiunile de drept asupra carora erau consultati de catre magistratii sau de catre guvernatorii provinciilor; p. ext. ordin care emana de la un suveran intr-o afacere particulara. – Din lat. rescriptum, germ. Reskript.

BAZILICA ~ci f. 1) (la romani) Edificiu public servind drept loc de judecata sau de adunari, avand interiorul impartit in trei sau cinci parti egale prin siruri de coloane. 2) Biserica sau catedrala (catolica) impunatoare, cu coloane in interior. [G.-D. bazilicei] /<fr. basilique

RESCRIPT s.n. 1. Raspuns al imparatilor romani la chestiunile de drept puse de magistratii sau de guvernatorii provinciilor. ♦ Hotarare care emana de la un suveran. 2. Hotarare a papei ca raspuns la o chestiune teologica. [Pl. -te, -turi. / < lat. rescriptum, cf. fr. rescrit].

RESCRIPT s. n. 1. raspuns al imparatilor romani la chestiunile de drept puse de magistratii sau de guvernatorii provinciilor. ◊ hotarare care emana de la un suveran. 2. hotarare a papei ca raspuns la o chestiune teologica. (< lat. rescriptum, germ. Reskript)

CONTA, Vasile (1845-1882, n. Ghindaoani, jud, Neamt), filozof roman. Prof. univ. de drept civil la Iasi. Autorul unui sistem filozofic materialist, cuprinzand o teorie senzualist-empirista a cunoasterii, o analiza evolutionista a faptului biologic, o teorie de determinismului universal, numit „fatalism” aplicata si fenomenelor psihice si sociale („Bazele metafizicii”, „Teoria ondulatiunii universale”, „Teoria fatalismului”). Sub influenta lui A. Compte si H. Spencer a sustinut posibilitatea sociologiei ca stiinta („Originea speciilor”).

TABULA TRAIANA, inscriptie latina incastrata in stanca, descoperita in defileul de la Cazane (de Dunare). Mentioneaza construirea drumului roman de pe malul drept al fluviului, in vremea imparatului roman Traian (98-117). Ca urmare a construirii barajului de la Portile de Fier I, locul respectiv a fost inundat de apele lacului de acumulare, T.T. fiind mutata cu c. 30 m mai sus pe versant.

HAMANGIU, Constantin (1869-1932, n. Barlad), jurist roman. M. de onoare al Acad. (1930). Ca ministru al Justitiei (1931-1932), s-a preocupat de unificarea legislativa a tarii. Specialist in drept civil („Codul civil roman”, „Codul general al romaniei”, lucrare de referinta „Codul comercial”).

LADAY, Stefan (1873-1936), jurist roman. Magistrat. Specialist in drept civil („Codul civil austriac in vigoare in Ardeal”). Autor al unor lucrari de drept penal si criminologie („Lupta contra criminalitatii minorilor”), de drept procesual („Procedura penala in Ardeal”) si de drept procesual civil („Legea de executie din Transilvania”).

VALAH, -A, valahi, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Nume dat in evul mediu romanilor din stanga si din dreapta Dunarii de catre alte popoare. 2. Adj. Care apartine Valahiei sau valahilor (1), privitor la Valahia sau la valahi. [Var.: vlah, -a s. m. si f., adj.] – Cf. sl. vlahu.

PANDECTE s. f. pl. Culegere de opinii ale juristilor romani asupra principalelor probleme de drept, alcatuita in vremea imparatului Iustinian si adaptata in timp nevoilor noilor institutii. – Din lat. pandectae, fr. pandectes.

BALTA-LIMAN, cartier al Constantinopolului. -Conventia de la ~, conventie semnata la 19 apr./1 mai 1849 intre Rusia si Imp. Otoman, care stabilea: limitarea dreptului de autonomie a Principatelor romane, numirea domnilor pe sapte ani, desfiintarea adunarilor obstesti si inlocuirea lor cu divanuri ad-hoc alcatuite din boieri, revizuirea Regulamentului Organic, prelungirea regimului de ocupatie instaurat dupa infringerea Revolutiei de la 1848.

roman2, -A, romani, -e, s. m. si f., adj. I. S. m. si f. 1. Persoana care facea parte din populatia de baza a statului roman si care se bucura de drepturi depline de cetatenie. 2. Locuitor al Romei. II. Adj. Propriu Romei antice sau imperiului intemeiat de Roma, care se refera la Roma, care apartine Romei. ◊ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere din alfabetul latin. Biserica romana = Biserica catolica; catolicism. – Din lat. romanus.

C***L, -A, c****i, -e, adj. (In sintagmele) Scaun c***l = scaun de onoare, incrustat cu fildes, pe care stateau consulul si inaltii magistrati romani. Magistratura c***la = magistratura care dadea dreptul la un scaun c***l. Edil c***l = magistrat din vechea Roma, care se ocupa cu constructiile. – Din lat. c***lus, fr. c***le.

PREFECTURA ~i f. 1) (la romani) Oras sau municipiu lipsit de dreptul de a-si alege magistratii, condus de un prefect. 2) Institutie de administrare a unui judet in frunte cu un prefect. 3) Functie de prefect. 4) Durata de exercitare a acestei functii. 5) Cladire unde se afla aceasta institutie. /<lat. praefectura, fr. prefecture

C***L, -A adj. Scaun c***l = scaun de onoare, incrustat cu fildes, pe care stateau consulul si inaltii magistrati romani; magistratura c***la = magistratura care dadea dreptul la un scaun c***l; edil c***l = magistrat din vechea Roma, care se ocupa cu constructiile. [< lat. c***lis, cf. fr. c***le].

PREFECTURA s.f. 1. (Ist.; la romani) Oras sau municipiu lipsit de dreptul de a-si alege magistrati, fiind condus de un prefect (1); demnitate de prefect (1); timpul cat un prefect (1) isi exercita aceasta functie. 2. (In trecut) Administratia unui judet. ♦ Localul unde era instalata o asemenea institutie. [< lat. praefectura, fr. prefecture].

AUSPICIU s. n. 1. (la romani) prevestire facuta de auguri (I). ♦ dreptul de a lua auspiciile (rezervat consulilor, pretorilor si cenzorilor). 2. (rar) protectie. ♦ sub ~ iile cuiva = sub egida, sub patronajul cuiva; sub cele mai bune ~ ii = in imprejurari favorabile. (< lat. auspicium, fr. auspice)

C***L, -A adj. scaun ~ = scaun de onoare, incrustat cu fildes, pe care stateau consulul si inaltii magistrati romani; magistratura ~a = magistratura care dadea dreptul la un scaun c***l; edil ~ = magistrat din Roma care se ocupa cu constructiile. (< lat. c***lis, fr. c***le)

DECUMAN, -A adj. (ant.; despre pamanturi) care apartinea statului roman si pentru care colonii plateau a zecea parte din venit. ♦ poarta ~a = poarta a unui castru, a unei tabere romane in partea opusa inamicului si in dreptul careia se afla cohorta a zecea. (< lat. decumanus, al zecelea, fr. decuman)

ELECTOR, -OARE I. s. m. f. persoana care are dreptul de a participa la o alegere. II. s. m. (in Imperiul romano-German) principe sau prelat care avea dreptul de a-l alege pe imparat. (< fr. electeur)

ARRUBIUM, asezare geto-daca cu nume celtic (sec. 2-1 i. Hr.), apoi castru roman, cetate bizantina si turceasca pe malul drept al Dunarii. Azi Macin, jud. Tulcea.

BARASCH, Eugen A. (1906-1987, n. Bucuresti), jurist roman. M. coresp. al Acad. (1963). Lucrari de drept civil si de dreptul familiei („Teoria generala a contractelor economice”, in colab., „Ocrotirea parinteasca”, in colab.).

CAPATINA, Octavian (n. 1919, Cernauti), jurist roman. Prof. asociat la Sorbona. Specialist in dreptul comertului international („Regimul persoanelor juridice”, „Tratat de drept al comertului international”, „Societatile comerciale”).

COSMOVICI, Mircea Paul (1921-2006, n. Iasi), jurist roman. M. coresp. al Acad. (1991). Cercetari de drept comparat, drept economic, drept civil („Tratat de drept civil”, „Probleme de drept economic”).

RIPERT [ripe:r], Georges (1880-1958), jurist francez. Prof. univ. la Paris. Autorul unor lucrari de drept civil, de drept comercial si maritim („Tratat practic de drept civil”, in colab., „Tratat de drept maritim”, „Tratat elementar de drept comercial”). M. de onoare al Acad. romane (1939).

MUNICIPIU, municipii, s. n. 1. Oras mare, avand un rol economic, social, politic si cultural insemnat; p. ext. administratia unui astfel de oras; municipalitate. 2. Nume dat oraselor romane (din Italia sau din imperiu) care aveau dreptul la autonomie in treburile interne. – Din lat. municipium.

TRIBUN, tribuni, s. m. Magistrat roman insarcinat cu functii militare si civile. ◊ Tribun militar = magistrat din Roma antica ce indeplinea prerogativele de consul sau care avea comanda unor mari unitati militare. ♦ Epitet dat unei persoane care lupta pentru cauza, drepturile poporului; spec. comandant de legiune in revolutia romanilor ardeleni de la 1848. – Din lat. tribunus.

DECUMAN, -A adj. (Ant.; despre pamanturi) Care apartinea statului roman si pentru care colonii plateau a zecea parte din venit. ◊ Poarta decumana = poarta a unui castru sau a unei tabere romane situata in partea opusa inamicului si in dreptul careia se afla cohorta a zecea. [< lat. decumanus – al zecelea, cf. fr. decuman].

CALIMAH, Codul ~, cod civil al Moldovei. Intrat in vigoare in 1817, in timpul domniei lui Scarlat Callimachi. Elaborat in limba neogreaca si tradus in limba romana in 1833. Bazat pe obiceiul pamintului si pe dreptul bizantin.

CANTACUZINO, Matei (1854-1925, n. sat Fintina Mare, jud. Suceava), jurist si om politic roman. Prof. univ. la Iasi. Contributii in domeniul dreptului familiei („Elementele dreptului civil”).

CAPITANT [capitã], Henri (1865-1937), jurist francez. Prof. univ. la Paris. Lucrari de drept civil („Introducere in studiul dreptului civil”, „Curs de drept civil francez”). M. de onoare al Acad. romane (1933).

PIVNICERIT s. n. 1. Dare care se platea in tarile romane, in epoca feudala, de catre producatorii de vinuri. 2. dreptul de a incasa pivniceritul (1). – Pivnicer + suf. -it.

roman2, -A I. adj., s. m. f. (locuitor) al Romei antice. II. adj. 1. din Imperiul roman. ◊ (despre caractere tipografice) din linii perpendiculare si unghiuri drepte. ♦ cifre e = cifre prin litere sau combinatii de litere; biserica ~a = biserica catolica; catolicism. 2. limba romanica populara vorbita de vechii francezi (inainte de sec. IX). 3. arta ~a = arta dezvoltata in Roma antica si apoi in Imperiul roman, caracterizata in arhitectura prin edificii grandioase de o mare diversitate, in sculptura cultivand cu precadere portretul puternic individualizat, iar in pictura prin ansambluri de fresca si de mozaic cu tematica bogata. (< lat. romanus)

Aegeria (sau Egeria), in mitologia romana, una dintre camene (v. si Musae). Era considerata drept sotia regelui Numa, sfatuitoarea si totodata indrumatoarea lui. Cind Numa a murit, Aegeria a varsat atitea lacrimi incit a fost transformata de Diana intr-un izvor.

SAZONOV, Serghei Dmitrievici (1860-1927), diplomat si om politic rus. Ministru de Externe (1910-1916). Promotor al apropierii Rusiei de Marea Britanie si Japonia si al consolidarii Antantei. A semnat la Petrograd (18 sept./1 oct. 1914) o Conventie secreta cu ambasadorul Diamandy prin care Rusia garanta integritatea terit. a romaniei si recunostea drepturile ei asupra terit. din Austro-Ungaria locuite de romani. In 1920 a emigrat in Franta.

NIZAM, (I) nizamuri, s. n., (II) nizami, s. m. I. S. n. (in evul mediu, in tarile romane). 1. Denumire data statutului unei bresle in care se specificau drepturile si indatoririle membrilor acesteia. 2. Norma de lucru fixata printr-un regulament. II. S. m. Soldat turc in termen. – Din tc. nizam.

nizam2, nizamuri, s.n. (inv.) 1. (in evul mediu, in Tarile romane) denumire data statului unei bresle in care se specificau drepturile si indatoririle membrilor acesteia. 2. norma de lucru fixata printr-un regulament. 3. ordin sau dispozitie data de o autoritate. 4. organizarea legiferata a unei tari, raiale, judet, institutii; oranduiala. 5. armata turceasca in termen, soldat turc.

COSTA-FORU 1. Gheorghe C. (1821-1876, n. Bucuresti), om politic, profesor si jurist roman. Primul rector al Universitatii din Bucuresti (1864-1872); ministru de mai multe ori. 2. Constantin C. (1856-1935, n. Bucuresti), avocat si ziarist democrat roman. Fiul lui C. (1). A organizat si condus organizatiile „Liga drepturilor omului”, „Comitetul central pentru amnistie” s.a. Bogata activitate publicistica.

AVRIL, baron Adolphe d’ (1822-1904), diplomat si scriitor francez. Filoroman. Lucrari de istorie, drept international public si de calatorie. Membru de onoare al Acad. romane (1871).

cadere f. Actiunea de a cadea, (propriu si fig.): caderea frunzelor, a ministerului, a imperiului roman, a unei piese teatrale. Cascada: caderea Rinului. Rar. Competenta, drept: acest lucru nu e de caderea lui. V. cadinta.

MUNICIPIU s.n. 1. (Ant.) Titlu dat oraselor supuse autoritatii Romei, care isi pastrau insa dreptul de a se administra singure si ai caror locuitori erau cetateni romani. 2. Oras mare cu administratie proprie, avand o oarecare autonomie in cadrul administratiei de stat. [Pron. -piu. / < lat. municipium, cf. fr. municipe].

HALIDE, Edib Adivar (1883-1964), reformator si scriitor turc. Prof. univ. la Istanbul. Sustinator al drepturilor femeilor. Adept al miscarii nationaliste. In exil (1925-1938) pentru convingerile sale politice. romane cu tenta national-sociala („Noul Turan”, „Familia”, „Fiul lui Zeyno”).

JUNIMEA romanA, revista editata la Paris, lunar, de societatea „Junimea romana” (mai-iun. 1851). A militat pentru unirea Principatelor si pentru egalitatea in drepturi a cetatenilor.

SANIELEVICI, Henric (1875-1951, n. Botosani), critic literar, estetician, sociolog si biolog roman. A explicat fenomenele literare cu argumente biologice sau sociologice, considerand eticul drept generator al valorii („Cercetari critice si filozofice”, „Noi studii critice”). In sociologie, s-a manifestat ca adversar al traditionalismului („Poporanismul reactionar”). Studii biologice („La vie des mammiferes et des hommes fossiles dechiffree a l’aide de l’anatomie”).

CLAUDIU (Appius Caecus Claudius) (sec. 4-3 i. Hr.), om politic roman. Cenzor (312 i. Hr.), consul (307, 296 i. Hr.), apoi dictator; reforme favorabile acordarii de drepturi politice plebeilor.

LARA (in mitologia romana), nimfa a fluviului Tibru, care l-a dezvaluit Iunonei infidelitatile sotului ei. drept pedeapsa, Iupiter i-a smuls limba, apoi a incredintat-o lui Mercur ca s-o calauzeasca la Hades. Pe drum, acesta a violat-o si L. a nascut doi frati gemeni, larii.

Hestia, cea mai mare dintre fiicele lui Cronus si ale Rheei si sora cu Zeus si cu Hera. Cu toate ca a fost curtata de Apollo si de Poseidon ea a ramas, cu ingaduinta lui Zeus, pururea fecioara. Nu parasea niciodata Olympul si era considerata, atit de zei cit si de muritori, drept protectoarea caminului. Atributiile ei se suprapuneau cu cele ale Vestei, din mitologia romana.

BOHATEL, Alexandru (1816-1897, n. Vultureni, jud. Cluj), jurist si om politic roman. Capitan suprem al districtului graniceresc Nasaud (1861-1876). Activitate de promovare a aspiratiilor romanesti pentru drepturi politice si culturale.

CETERCHI, Ioan (1926-1992, n. Baia Mare), jurist roman. M. coresp. al Acad. (1974), prof. univ. la Bucuresti. Specialist in teoria statului si dreptului („Natiunea in epoca contemporana”).

ROB, ROABA, robi, roabe s. m. si f. 1. (In evul mediu, in tarile romane) Om aflat in dependenta totala fata de stapanul feudal, fara ca acesta sa aiba dreptul de a-l omori. ♦ Om care munceste din greu. ♦ Persoana luata in captivitate (si folosita la munci grele); captiv. ♦ (Pop.) Detinut, intemnitat. ♦ Fig. Persoana foarte supusa, foarte devotata cuiva. ♦ (In limbajul bisericesc) Persoana credincioasa; crestin. 2. Om aflat in relatii social-politice de subjugare, de aservire. 3. Fig. Persoana subjugata de o pasiune, de o preocupare coplesitoare, de o obligatie. – Din sl. robu.

A IMBRATISA ~ez tranz. 1) A inconjura cu bratele (pentru a-si demonstra dragostea sau afectiunea); a strange in brate; a cuprinde. 2) fig. (idei, doctrine, teme) A decide sa urmeze, acceptand ca bun. 3) fig. (profesii, ocupatii) A alege drept domeniu de activitate permanenta. 4) fig. (despre lucruri) A contine in sfera sa (in mod global). romanul acesta ~eaza o multitudine de probleme. 5) fig. A cuprinde dintr-o privire. /in + bratis (brat)

stira adj. f. – Stearpa. Gr. sau mgr. στεiρα (Philippide, II, 736; Diculescu, Elementele, 443; Rosetti, II, 123; Candrea), cf. alb. stierre, bg. stir, sb. stirka. Der. din lat. sterilis (Tiktin) pare mai putin probabila, inv., azi in Mold. Cf. Draganu, romanii in veac. IX-XIV, 90 si Tamas, Arch. Eur. Centro-Orient., II, 269. Se considera de obicei drept imprumut din alb., datorita rezultatului, anormal in rom. ss; dar este mai probabil un intermediar sl. sau o contaminare cu stir, cf. stiri „a usca”.

ARAGAZ, (2) aragazuri, s. n. 1. Amestec de gaze lichefiate comprimat in butelii speciale, folosit drept combustibil. 2. Masina de gatit sau resou care foloseste acest combustibil. – Din initialele A.R. [= Astra romana] + gaz.

ARAGAZ, (2) aragazuri, s. n. 1. Gaz lichefiat continand 90% butan, pastrat sub presiune in butelii speciale si folosit drept combustibil pentru uz casnic. 2. Masina de gatit sau resou care foloseste acest combustibil. – A.R. [=Astra romana] + gaz.

TOGA, togi, s. f. Mantie larga si lunga, fara maneci, pe care o purtau romanii peste tunica, infasurata pe corp, pornind de la umarul stang si lasand descoperit bratul si umarul drept. – Din lat. toga.

HERBERT [hə:bət] (pseud. lui Albert Haddock), Sir Alan Patrick (1890-1971), publicist si scriitor englez. Eseuri umoristice („Cazuri inselatoare in dreptul cutumiar”). Music-hall-uri, operete („Anne care rade”, „Balade pentru oameni cu fruntea lata”, „Cantecul lebedei”). romane („Batalia secreta”, „Tiganii apelor”).

ROTTWEILER [rotvailər] (cuv. germ., de la numele orasului german Rottweil). s. m. Rasa de caine de origine germana, cu corpul masiv si musculos, cu blana scurta si cu pete roscate pe cap, piept si picioare. Talia de 55-68 cm si in greutate de 41-50 kg. Din Ev. med. si pana la sfarsitul sec. 19, r. ii insotea pe negustorii de carne plecati sa cumpere vite, ducand banii intr-o punga atarnata de gat. De-a lungul timpului r. au fost folositi pentru paza turmelor si locuintelor, pentru tractiune si drept caini-politisti. Se considera ca ei descind dintr-o rasa de caini de paza a vitelor lasati aici de legiunile romane.

AXIOPOLIS, cetate romana, apoi romano-bizantina in Dobrogea. Important centru militar romano-bizantin la Dunare: din sec. 6 a devenit resedinta episcopala. Ruinele au fost identificate pe platoul de forma triunghiulara de pe malul drept al Dunarii, in dreptul ostrovului Hinog. Azi Cernavoda.

GROTESC, -A I. adj. de un comic exagerat; caraghios, nenatural; ciudat, bizar. II. s. n. 1. categorie estetica reflectand realitatea, contrar sublimului, in forme fantastice, bizare, monstruoase. 2. gen de ornamentatie de origine romana, reintrodus in epoca Renasterii, din pictura sau sculptura decorativa cu figuri grotesti. 3. litera de tipar fara picioruse, din combinatii cu arce si segmente de dreapta. III. s. f. (teatru) gen de comedie. (< fr. grotesque, it. grottesco)

TIMIR, timire, s. n. 1. (Inv. si reg.) Emblema care serveste drept semn distinctiv al unei familii nobile, al unui oras, al unei corporatii sau membrilor ei, unei tari etc. 2. Denumire data in evul mediu, in tarile romane, calauzei si insotitorului oficial al unui strain, mai cu seama de la hotare pana la curtea domneasca. [Var.: timara s. f.] – Din magh. cimer.

TOGA s.f. Imbracaminte specifica a romanilor constand dintr-o bucata lunga de stofa sau de lana, care se purta infasurata pe corp, pornind de la umarul stang si lasand descoperit bratul drept. [< lat. toga].

TOGA s. f. 1. imbracaminte barbateasca la romani constand dintr-o bucata lunga de stofa sau de lana, care se purta infasurata pe corp, pornind de la umarul stang si lasand descoperit bratul drept. 2. roba. (< lat. toga)

CENS s. n. 1. (In statul roman) Recensamant al cetatenilor si al averii lor, efectuat din cinci in cinci ani, pentru a servi ca baza la recrutare, la fixarea impozitelor, la exercitarea drepturilor politice etc. 2. (In oranduirea feudala) Renta in bani sau in natura datorata seniorului de catre posesorul pamantului. 3. (In unele tari capitaliste) Catimea de impozit prevazuta de legile electorale restrictive ale epocii, necesara pentru acordarea dreptului de alegator sau de ales si pentru delimitarea colegiilor electorale din care faceau parte cetatenii. – Lat. lit. census.

drept5 n. 1) Stiinta care studiaza regulile si legile convietuirii in societate. Studiaza ~ul. 2) Totalitate a regulilor si normelor care reglementeaza relatiile intr-o societate. 3) Corp de legi. ~ul roman. /<lat. directus

COMAGENE (COMMAGENE), reg. istorica antica in NE Siriei, pe malul drept al Eufratului. Regat elenistic cu cap. la Samosata, dependent de statul seleucid, apoi de Roma (sec. 2 i. Hr. – 1 d. Hr.), a fost inclus in 72 d. Hr. de catre Vespasian in prov. romana Siria.

REVISTA romanA PENTRU STIINTE, LITERE SI ARTE, publicatie lunara, aparuta la Bucuresti (apr. 1861-nov. 1863), sub conducerea lui Al. Odobescu. A publicat, alaturi de scrieri beletristice, studii de istorie si arheologie, medicina, economie, geologie, drept. Intre colaboratori: V. Alecsandri, N. Filimon, Gr. Cobalcescu, Em. Bacaloglu, Gr. Stefanescu, P.S. Aurelian.

SENAT s. n. 1. (ant.) organ suprem de conducere al statului roman in timpul republicii; (p. ext.) nume dat unor adunari care aveau importante puteri in sistemul de guvernare; sfatul batranilor. 2. corp legislativ al unor tari cu sistem bicameral, din membri alesi sau de drept. ◊ loc unde se aduna senatorii. 3. consiliul profesoral al unei institutii de invatamant superior. (< fr. senat, lat. senatus)

SENAT s.n. 1. (Ant.) Organul suprem de conducere al statului roman in timpul republicii; (p. ext.) nume dat unor adunari care aveau importante puteri in sistemul de guvernare; sfatul batranilor. 2. Corp legislativ al unor tari cu sistem bicameral, format din membri alesi sau de drept. ♦ Loc unde se aduna senatorii. 3. Consiliu de conducere al unei institutii de invatamant superior. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. senat, it. senato, lat. senatus < senex – batran].

OBLIC, -A, oblici, -ce, adj. 1. Inclinat fata de o dreapta sau fata de un plan; piezis, plecat, aplecat. ♦ (Substantivat, f.) Dreapta care face un unghi diferit de 0° sau de 90° cu o alta dreapta sau cu un plan. ♦ (Despre cilindri si prisme) Care are generatoarele (respectiv muchiile) inclinate fata de baza; (despre conuri si piramide) cu dreapta care uneste varful cu centrul bazei inclinata fata de baza. ♦ (Despre ochi) Cu colturile exterioare ridicate spre tample; codat. ♦ Fig. (Despre priviri) Banuitor, iscoditor. 2. (Lingv.; in sintagma) Caz oblic = nume dat uneori in gramatica romana cazurilor genitiv si dativ, iar in gramatica altor limbi, in mod curent, tuturor cazurilor, cu exceptia nominativului si a vocativului. – Din lat. obliquus, fr. oblique.

NASTASE, Adrian (n. 1950, Bucuresti), jurist, sociolog si om politic roman. Prof. univ. la Bucuresti. Prim-min. (din 2000) si ministru al Afacerilor Externe (1990-1992). Presedinte (1992-1996) si vicepresedinte (1996-1999) al Camerei Deputatilor. Presedinte (din 2001) al Partidului Democratiei Sociale din romania (presedinte executiv, 1993-1997 si prim-vicepresedinte, 1997-2001, al partidului). Contributii in domeniul dreptului international public („drepturile omului – religia sfarsitului de secol”, „dreptul international contemporan”, „drept economic international”, „Tratatele romaniei – un deceniu de acte internationale 1990-1999”, „Batalia pentru viitor”).

MILITIE s.f. 1. Corp de armata nepermanent infiintat la inceputul republicii romane, care era chemat sub arme numai in timp de razboi. ♦ (In trecut) Armata neregulata de rezerva, compusa din oraseni si tarani, cuprinzand si unele corpuri de armata speciale. 2. (In fostele tari socialiste din Europa) Institutie care avea drept scop mentinerea ordinii si a securitatii publice. [Gen. -iei. / < rus. militiia, cf. lat. militia, fr. milice].

Cybele, zeitate de origine frigiana, considerata drept „Mama tuturor zeilor” si protectoare a vegetatiei. Era confundata adesea cu Rhea, mama lui Zeus. Apare in unele mituri vechi, de exemplu in povestea lui Attis (v. si Attis). Cultul o*******c al Cybelei a persistat pina tirziu in Imperiul roman.

ANTONESCU, Petre (1873-1965, n. Rimnicu Sarat), arhitect roman. Acad. (1945), prof. univ. la Bucuresti. Constructii in stil eclectic, in care elemente ale stilului international (portale romanice sau renascentiste, coloane, console) se imbina cu cele traditionale romanesti, cum sint briiele in torsada, chenarele moldovenesti (Primaria Capitalei, Primaria din Craiova, Banca de Investitii). In spiritul arhitecturii moderne, a conceput cladirea Facultatii de drept din Bucuresti.

FAMILIE s. f. 1. forma istorica de comunitate umana, grup de oameni legati prin consangvinitate si inrudire; (spec.) grup social avand la baza casatoria, alcatuit din soti si copii. ◊ totalitatea persoanelor care descind dintr-un stramos comun; neam, descendenta. ◊ dinastie. ◊ (la romani) totalitatea celor care se aflau in aceeasi casa sub autoritatea unui „pater familias”, sef juridic al casei (copii, rude, sclavi, animale, lucruri). 2. (fig.) grup de oameni strans unit, legat prin interese si idealuri comune. 3. ~ lexicala = serie de cuvinte inrudite, prin derivare, compunere sau prin schimbarea valorii gramaticale de la acelasi cuvant de baza. ◊ grup de limbi cu trasaturi comune care provin din aceeasi limba initiala. 4. diviziune a ordinului, mai mare decat genul. ◊ grup de plante, animale, elemente sau combinatii chimice cu trasaturi comune. ♦ ~ de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup. 5. ~ radioactiva = ansamblul format dintr-un element radioactiv initial si din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrari succesive. 6. (mat.) multime de drepte, curbe sau suprafete care au o caracteristica intrinseca comuna, ecuatiile lor continand un parametru real. (< lat. familial, it. famiglia, fr. familie)



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)