Rezultate din textul definițiilor
URMA, urme, s. f. 1. Semn concret lasat de cineva sau de ceva pe locul unde a trecut, a stat etc. ◊ Loc. prep. Pe urma sau pe urmele cuiva (sau a ceva) = pe unde a fost, a existat, a trecut cineva (sau ceva). (De) pe urma... = din cauza, ca urmare a..., drept consecinta a... ◊ Loc. vb. A fi pe urma (sau pe urmele) cuiva = a urmari. ◊ Expr. A merge (sau a calca) pe urmele cuiva = a avea calitatile, defectele, apucaturile, comportarea (buna sau rea a) cuiva, a semana cu cineva (in comportare); a imita pe cineva. A pierde (sau a nu mai sti, a nu mai da de) urma (sau urmele) cuiva = a nu mai sti nimic despre cineva. Nici urma sau fara urma (de)... = deloc, nici un pic. A da de (sau a gasi) urma (sau urmele) cuiva = a obtine unele date cu privire la o persoana pe care o cauta. 2. Punct sau stadiu final; sfarsit. ◊ Loc. adj. Din (sau de pe) urma = a) de la sfarsit, ultim; b) precedent. Din urma = a) din spate, dindarat; b) de la locul unde a ramas. ◊ Loc. adv. In urma = a) in spate, indarat; b) mai tarziu, apoi; c) mai de mult. Pe urma = mai tarziu, ulterior. (Pana) la urma = la sfarsit de tot. In cele din (sau de pe) urma = la sfarsitul unui sir, unei succesiuni; in sfarsit. ♦ Loc. prep. In urma... = a) in spatele, dupa..., la sfarsitul...; b) drept urmare, datorita... De pe urma... = dupa moartea cuiva, drept mostenire de la cineva. ◊ Expr. A ramane in urma = a se lasa intrecut de altii pe drum sau in activitate, in munca. A fi (sau a merge, a ramane) in urma = (despre ceas) a merge mai incet, aratand o ora mai mica decat cea oficiala. La urma urmei (sau urmelor) = in cele din urma; in definitiv; in concluzie. ♦ (Inv.) Urmare, consecinta, rezultat. 3. (Mat.) Punct in care o dreapta intersecteaza o anumita suprafata. ♦ Dreapta de-a lungul careia o suprafata intersecteaza alta suprafata. – Lat. *orma.
LOC, locuri, s. n. I. 1. Punct, portiune determinata in spatiu. ◊ Loc. adv. Din (sau de pe) loc = de acolo de unde este sau se afla cineva, stand nemiscat, fara a se deplasa. In (sau pe) loc = a) pe aceeasi bucata de pamant, acolo unde se afla cineva sau ceva; b) neclintit; c) imediat, intr-o clipa. ◊ Expr. Pe loc repaus = comanda militara indicand iesirea din pozitia de nemiscare a soldatului si adoptarea unei pozitii mai libere. A-i sta cuiva mintea in loc, se spune cand cineva se afla in fata unui lucru de neinteles, pe care nu-l poate cuprinde cu mintea. A sta pe loc = a se opri (din mers). La loc = acolo unde era mai inainte, unde statea de obicei. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) inima (sau sufletul) la loc = a i se potoli (cuiva) emotia, a se linisti; a-i trece spaima. A pune pe cineva la locul lui = a-i da cuiva o lectie de buna-cuviinta, a arata cuiva ce se cuvine si ce nu. (Fam.) La loc comanda (sau miscarea), se spune pentru a reveni asupra unei dispozitii (sau asupra unei miscari gresite). La un loc = impreuna, laolalta. Pana intr-un (sau la un) loc = pana la un punct sau pana la un moment; intr-o masura oarecare. In (sau peste) tot locul = pretutindeni. Din loc in loc (sau dintr-un loc intr-altul) = a) de colo pana colo, incoace si incolo; b) din distanta in distanta, ici si colo. Pe unele (sau, rar, une) locuri = ici si colo, pe alocuri. ◊ Expr. A o lua (sau a porni) din loc = a pleca de undeva. A nu-si (mai) afla (sau gasi) locul sau a nu-l (mai) tine (sau incapea) pe cineva locul = a nu mai avea astampar sau odihna; a fi nerabdator, nelinistit. A nu (mai) avea loc de cineva = a) a fi incomodat de cineva; b) a se lega mereu de cineva, a-i pricinui neajunsuri. A sta (sau a se tine, a ramane, a incremeni) tintuit locului (sau pe loc, in loc) = a sta neclintit, fara sa se miste. A sta la un loc = a sta linistit, a fi cuminte. A muta din loc = a duce in alta parte. (A merge, a veni, a pleca etc.) la fata locului = (a se deplasa) acolo unde s-a intamplat ceva (pentru a face cercetari). O palma de loc = o distanta mica. ♦ (Pop.) Bucata de pamant (cultivabil). ◊ Loc de casa = teren destinat pentru constructie. Loc de veci = teren intr-un cimitir aflat in proprietatea cuiva si destinat pentru morminte sau cavouri. ♦ Regiune; tinut; p. ext. tara. ♦ Asezare omeneasca, localitate; regiunea, tara, localitatea in care s-a nascut cineva. ◊ Expr. (A fi) de loc (sau de locul lui ori al ei etc.) din... sau din partea locului = (a fi) originar din... sau din regiunea unde se afla cineva. 2. Spatiu ocupat de cineva sau de ceva. ◊ Loc de munca (sau de productie) = parte din suprafata unei unitati economice in care un lucrator sau un grup de lucratori executa anumite operatii in vederea obtinerii productiei, folosind in acest scop utilaj si echipament tehnic corespunzator. Loc de munca = intreprindere sau institutie in care o persoana isi desfasoara activitatea in mod obisnuit. ◊ Expr. A lua loc = a se aseza. Ia loc! = sezi! A-si face loc = a-si croi un drum, a razbate. A face loc = a se da la o parte pentru a permite trecerea cuiva sau a ceva. (A fi) la locul lui = (a fi) asa cum se cuvine. 3. Pasaj intr-o scrisoare; publicatie in care a aparut un anumit lucru. II. 1. Slujba, post2; functie. 2. Situatie sociala a cuiva; p. gener. situatie. ◊ Loc comun v. comun. ◊ Expr. (A se pune) in locul cuiva = (a se inchipui) in situatia cuiva (pentru a-l putea intelege). III. Moment potrivit; prilej, ocazie. ◊ Expr. A da loc la... = a avea drept urmare; a determina, a provoca. A fi locul = a fi cazul, a fi nimerit. A avea loc = a se intampla, a se produce. Din capul locului = de la inceput. IV. (In expr.) In loc de... sau in locul..., se spune pentru a arata o inlocuire, o substituire. In loc sa... (sau de a...), se spune pentru a arata raportul de opozitie dintre doua idei, doua actiuni etc. – Lat. locus.
PROVOCA, provoc, vb. I. Tranz. 1. A atata, a intarata, a incita pe cineva (sfidandu-l); spec. (Jur.) a aduce pe cineva (prin acte de violenta, lezarea demnitatii sau alte fapte ilicite) intr-o stare de surescitare favorabila comiterii unei infractiuni. 2. A avea drept urmare; a determina, a constitui, a cauza, a prilejui, a pricinui. ♦ Spec. A produce intentionat un eveniment, un proces, un fenomen; a starni. 3. A chema, a invita pe cineva sa participe la o competitie, la o intrecere. – Din fr. provoquer, lat. provocare.
STRABISM s. n. Anomalie care consta in lipsa de paralelism a axelor vizuale, avand drept urmare privirea crucisa. – Din fr. strabisme.
A IMPLICA implic tranz. 1) A avea drept urmare; a contine in sine drept consecinta. 2) (persoane) A antrena in mod constient (intr-o chestiune sau intr-o situatie nedorita. ~ intr-un conflict. [Sil. im-pli-] /<fr. impliquer, lat. implicare
NEINCREDERE f. (negativ de la incredere) Vot de ~ vot prin care parlamentul unei tari ia pozitie impotriva politicii guvernului sau a unui reprezentant al puterii de stat si care are drept urmare demisia acestora. [G.-D. neincrederii] /ne- + incredere
SURDOMUTISM n. Infirmitate caracterizata prin pierderea (totala) a auzului avand drept urmare imposibilitatea insusirii normale a vorbirii. /surdomut + suf. ~ism
IMPLICA vb. I. tr. 1. A cuprinde in sine, a include; a avea (ceva) drept urmare. 2. A amesteca pe cineva intr-o afacere neplacuta, intr-un proces, intr-o infractiune etc. [P.i. implic. / < fr. impliquer, it., lat. implicare].
FRAUDA, fraude, s. f. Inselaciune, act de rea-credinta savarsit de cineva, de obicei pentru a realiza un profit material de pe urma drepturilor altuia; hotie. ♦ Suma sustrasa prin inselaciune, prin defraudare. [Pr.: fra-u-] – Din fr. fraude, lat. fraus, fraudis.
PILDA, pilde, s. f. 1. Ceea ce poate servi cuiva drept invatatura, drept model de urmat, drept termen de comparatie; ceea ce poate servi ca obiect de imitatie sau inspiratie in privinta formei, aspectului etc.; model, exemplu. ◊ Loc. adv. De pilda = de exemplu, bunaoara, cum ar fi. ◊ Expr. A lua pilda = a imita exemplul cuiva. ♦ Dovada, proba, indiciu. ♦ Pedeapsa sau masura drastica, menita sa serveasca drept avertisment si pentru altii. 2. Povestire alegorica cu un cuprins religios sau moral, productie literara cu caracter moralizator, cu o structura apropiata de fabula; parabola; p. ext. maxima, sentinta; proverb, zicala; semnificatie, talc cuprins intr-o asemenea povestire, maxima, zicala sau intr-o actiune oarecare, intr-o fapta etc. ◊ Loc. prep. (Inv. si reg.) In pilda (cuiva) = cu aluzie, referitor (la cineva). ♦ Fabula. – Din magh. pelda.
ATRAGE vb. III. tr. 1. A trage, a aduce la (catre) sine. ♦ A hotari, a determina (pe cineva) sa faca ceva. 2. (Fig.) A ispiti, a ademeni. 3. A avea ca urmare, drept consecinta. [P.i. atrag, perf.s. atrasei. / < trage, dupa fr. attirer, it. attrarre].
Aiax 1. Fiul lui Oileus, regele locrienilor. A participat la razboiul troian, unde s-a distins prin vitejia sa. Era renumit printre greci si ocupa locul al doilea dupa Achilles in ceea ce priveste iuteala picioarelor lui. Aiax si-a atras minia zeilor urmarind-o pe Cassandra pina in incinta templului zeitei Athena, unde a necinstit-o. drept urmare, la intoarcerea spre patrie, zeita (dupa altii Poseidon) a dezlantuit o furtuna care i-a sfarimat corabia. Aiax a reusit totusi sa se salveze, agatindu-se de o stinca. Continuind insa sa-i sfideze pe zei, Poseidon de data aceasta a lovit cu tridentul in stinca pe care se refugiase Aiax, scufundind-o in mare. 2. Fiul lui Telamon, regele din Salamis si nepotul lui Aeacus. A participat la razboiul troian, fiind cel mai viteaz dintre greci dupa Achilles. Dupa moartea acestuia Aiax si-a disputat cu Odysseus armele lui Achilles. Cistigatorul a fost Odysseus. Vazindu-se invins, Aiax a fost cuprins de o furie oarba si, pierzindu-si mintile, s-a napustit asupra unei cirezi de vite, pe care le-a ucis luindu-le drept dusmanii sai. Mai apoi, revenindu-si in simtiri si rusinat de isprava sa, Aiax si-a pus singur capat zilelor.
DESISTA, desistez, vb. I. Tranz. (Jur.) A renunta la o actiune sau la un drept care urma sa fie valorificat pe cale de actiune. – Din fr. desister.
NOVISSIMA VERBA (lat.) cuvintele de pe urma – In drept, ultimele doleante ale unui muribund.
ACELA, ACEEA, aceia, acelea, pron. dem., adj. dem. (postpus) 1. Pron. dem. (Indica pe cineva sau ceva relativ departat de subiectul vorbitor) Cine e acela? ◊ Loc. adj. (Reg.) Ca acela sau ca aceea = puternic, insemnat; extraordinar. ◊ Loc. adv. De aceea = pentru acest (sau acel) motiv, din aceasta cauza. drept aceea = prin urmare; deci. (In) afara de (sau pe langa) aceea = in plus. 2. Adj. dem. (postpus) Acel, acea. Omul acela. Casa aceea. [Gen.-dat. sg.: aceluia, aceleia, gen.-dat. pl.: acelora. – Var.: (Inv.) acel, acea pron. dem.] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.
CALIFICA, calific, vb. I. 1. Refl. si tranz. A dobandi sau a ajuta sa dobandeasca un nivel adecvat de pregatire prin insusirea unor cunostinte si deprinderi de specialitate (impreuna cu recunoasterea oficiala a acestei pregatiri). 2. Refl. A obtine (in urma rezultatelor favorabile) dreptul de a participa la o etapa superioara intr-o competitie sau intr-o proba sportiva, culturala etc. 3. Tranz. A atribui unei fiinte sau unui lucru o anumita calitate; a caracteriza; a numi. – Din fr. qualifier, lat. qualificare.
MOSTENITOR, -OARE, mostenitori, -oare s. m. si f. 1. Persoana care mosteneste bunuri materiale sau care devine, prin succesiune, beneficiarul unui drept; persoana care urmeaza pe cineva intr-un post, intr-o demnitate; succesor, urmas. ◊ (Si adjectival) Print mostenitor sau mostenitorul tronului = print care urmeaza sa se urce pe tron dupa moartea suveranului. 2. Fiu, copil (in raport cu parintii sai). – Mosteni + suf. -tor.
DECI2 conj. Prin urmare, in consecinta, drept care, asa fiind. – De4 + aci.
REABILITA, reabilitez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A face sa-si recapete sau a-si recapata buna dispozitie, a(-si) restabili prestigiul stirbit. 2. Tranz. (Jur.) A reintegra pe cineva in drepturile pierdute (in urma unei condamnari sau a unei banuieli false). [Pr.: re-a-] – Din fr. rehabiliter.
ETALON, etaloane, s. n. Marime, greutate etc. acceptata oficial in stiinta, in tehnica sau in relatiile economice si care serveste ca unitate de baza intr-un sistem de masurare. ◊ Etalon de aur (sau de argint) = unitate-tip a valorilor monetare. Etalon al preturilor = preturi impuse de lege printr-un etalon monetar. ♦ Model perfect al unei masuri-tip, confectionat cu mare precizie si acceptat oficial spre a servi ca baza de comparatie. ♦ Fig. Ceea ce poate servi drept model (de urmat). – Din fr. etalon.
ACELASI ACELA aceea (aceia, acelea) pron. dem. (indica pe cineva sau pe ceva mai departat de subiectul vorbitor) Cine e acela? ◊ De aceea din aceasta cauza. drept aceea prin urmare; deci; asadar. /<lat. ecce-illu, ecce-illa
EXEMPLU ~e n. 1) Obiect care serveste drept orientare pentru reproducere sau pentru imitatie; fason; mostra; model. ◊ A da (sau a fi) ~ a da sau a servi drept model de urmat. 2) Fapt concret care ilustreaza o teza; pilda. 3) Model ideal care intruneste caracterele esentiale ale unui grup de obiecte sau fenomene similare; tip. /<fr. exemple, lat. exemplum
A INSTRUNA instrun tranz. 1) (instrumente muzicale cu coarde) A face sa produca sunetele necesare prin intinderea sau slabirea strunelor; a potrivi; a acorda. 2) (sfori, franghii, cabluri) A intinde ca pe o struna. 3) (animale de calarie) A stapani prin strangerea chingilor sau a fraului; a struni. 4) fig. (persoane) A constrange sa urmeze calea cea dreapta. /in + struna
ACELA2, ACEEA, aceia, acelea, pron. dem. (Indica pe cineva sau ceva (mai) departat de subiectul vorbitor) Cine e acela? ♢ Loc. adj. (Reg.) Ca acela sau ca aceea = puternic; insemnat; extraordinar. ♢ (Cu forma feminina si sens neutru) Loc. adv. De aceea = pentru acest (sau acel) motiv, din aceasta cauza. Dupa aceea = apoi. drept aceea = prin urmare; deci. (In) afara de (sau pe langa) aceea = in plus. [Gen.-dat. sg. aceluia, aceleia, gen.-dat. pl. acelora. – Var.: (inv.) acel, acea pron. dem.] – Lat. ecce-illu, ecce-illa.
CALIFICA, calific, vb. I. 1. Refl. si tranz. A dobandi sau a ajuta sa dobandeasca un nivel adecvat de pregatire intr-un domeniu de activitate (impreuna cu recunoasterea oficiala a acestei pregatiri). 2. Refl. A obtine (in urma rezultatelor favorabile) dreptul de a participa la o etapa superioara intr-o competitie sau intr-o proba sportiva. 3. Tranz. A arata ca o fiinta sau un lucru are o anumita calitate; a caracteriza printr-un cuvant. – Fr. qualifier (lat. lit. qualificare).
REABILITARE, reabilitari, s. f. Actiunea de a (se) reabilita si rezultatul ei. ♦ (Jur.) Act juridic prin care cineva este repus in drepturile personale pierdute (in urma unei condamnari). [Pr.: re-a-] – V. reabilita.
A SE DATORA se ~eaza intranz. A avea drept cauza; a fi urmarea. Succesul sau se ~eaza hazardului. [Var. a se datori] /Din dator
FAR ~uri n. 1) Turn construit pe o coasta sau pe o insula, prevazut cu o sursa puternica de lumina in partea superioara, servind drept reper la orientarea navelor si avioanelor in timpul noptii. 2) Dispozitiv de iluminat, instalat in partea din fata a unui vehicul, destinat sa lumineze drumul. 3) fig. Lucru care lumineaza o cale noua. 4) fig. Persoana care se afla in fruntea unui domeniu de activitate, servind drept exemplu demn de urmat. /<fr. phare, lat. pharus
PILDUITOR ~oare (~ori, ~oare) 1) Care poate servi drept pilda, drept model demn de urmat; exemplar. Munca ~oare. 2) Care vorbeste de la sine, constituind o dovada; elocvent. [Sil. -du-i-] /a pildui + suf. ~tor
FRANCIZA, francize, s. f. dreptul acordat de o intreprindere cu renume altei intreprinderi prin care aceasta din urma poate sa exploateze drepturile de proprietate intelectuala sau industriala ale francizorului, in schimbul unei contributii financiare, in scopul producerii sau livrarii de bunuri sau al prestarii de servicii. – Din fr. franchize
Helicon, munte situat in Boeotia, inchinat lui Apollo si muzelor. Era socotit drept lacasul acestora din urma, carora – de la numele lui – li se spunea si Heliconi(a)des. In padurile Heliconului se aflau cele doua izvoare celebre, inchinate deopotriva muzelor: Aganippe si Hippocrene.
URMARI, urmaresc, vb. IV. Tranz. 1. A merge, a se deplasa, a fugi dupa cineva, pe urmele cuiva (pentru a supraveghea, pentru a ajunge, a prinde). ♦ A tine pe cineva sub observatie; a supraveghea. ♦ A face demersuri judiciare impotriva cuiva. 2. A se conduce dupa un anumit principiu, dupa o anumita conceptie calauzitoare. 3. A insoti pe cineva sau ceva cu privirile, cu gandul. ♦ A privi ceva in miscare, in desfasurare. 4. Fig. A obseda, a chinui, a tortura. 5. A studia o problema, o tema, activitatea cuiva etc. cu un anumit scop (practic). ♦ A asculta cu atentie o expunere orala, executarea unei compozitii muzicale etc. 6. A avea drept scop, a tinde la... – Urma + suf. -ari.
drept3 prep. 1) (exprima un raport, spatial) In fata; alaturi de. 2) (exprima un raport final) Pentru; ca. Este intrebuintat drept obiect de studiu. 3) (exprima un raport de suplinire) Ca; in calitate de; in loc de. A slujit drept notar. ◊ drept care asa dar; prin urmare; deci. /<lat. directus
PROPAN n. Gaz incolor si inodor, inflamabil, aflat in stare naturala in titei sau obtinut in urma cracarii, avand diferite intrebuintari (drept combustibil pentru uzul casnic, in industria chimica etc.). /<fr. propane
SALANGER ~i m. rar Sportiv sau echipa care, in urma intrecerilor preliminare, a obtinut dreptul de a disputa titlul de campion in meci direct cu detinatorul titlului. /<engl., fr. challenger, challengeur
A urmaRI ~esc tranz. 1) (fiinte) A tine mereu in campul vizual, mergand pe urma. ~ hotul. 2) A privi cu atentie. ~ o emisiune. 3) (despre ganduri, sentimente, imagini etc.) A preocupa in permanenta si complet; a obseda; a stapani. 4) A supune unor observatii (cu gandul); a examina. ~ cursul evenimentelor. 5) jur. (persoane sau fapte) A supune prevederilor legii. 6) A avea drept scop. ~ instituirea unui cenaclu. /urma + suf. ~ari
DECADERE, decaderi, s. f. Faptul de a decadea; declin, regres. ♦ Degradare morala; declasare, depravare. ♦ Decadere din drepturi = lipsire a unei persoane de unele din drepturile sale civile sau politice ca urmare a savarsirii anumitor infractiuni. – V. decadea.
SALANGER, salangeri, s. m. Sportiv care, in urma unei intreceri preliminare, a obtinut dreptul de a-si disputa un titlu de campion in meci direct cu detinatorul titlului. – Din engl., fr. challenger.
BRAZDA brazde f. 1) Fasie de pamant taiata si rasturnata cu plugul. 2) urma lunga care ramane in linie dreapta dupa rasturnarea pamantului cu brazdarul. ◊ A da (sau a se da) la brazda a se indrepta; a se schimba in bine; b) a se acomoda; a se deprinde cu ceva. Din (sau de) brazda vite injugate la plug dinspre brazda; din dreapta. 3) Bucata de pamant, de obicei de forma paralelipipedica, desprinsa cu iarba cu tot de pe un teren pentru a fi rasadita in alt loc (ca ornament, drept protectie etc.). 4) Fasie de iarba sau de cereale cosite, avand latimea unei apucaturi de coasa sau de cositoare; polog. 5) fig. Incretitura a pielii (mai ales la fata); rid; cret; zbarcitura; cuta. 6) fig. urma longitudinala lasata pe o suprafata. [G.-D. brazdei] /<sl. brazda
EVICTIUNE s.f. (Jur.) Deposedare de un lucru obtinut legal, suferita in urma unei sentinte sau a unui drept exercitat intr-un anumit fel de cineva. [Pron. -ti-u-. / cf. fr. eviction, lat. evictio].
EVICTIUNE s. f. (jur.) deposedare de un lucru obtinut legal, suferita in urma unei sentinte sau a unui drept exercitat intr-un anumit fel de cineva. (< fr. eviction, lat. evictio)
ACRESCAMANT, acrescaminte, s. n. Crestere a dreptului unei persoane la o succesiune, ca urmare a inlaturarii de la aceasta succesiune a altor persoane ori a renuntarii lor la drepturile izvorate din lege ori din testament. – Dupa fr. accroissement.
A INDATINA ~ez tranz. 1) A face sa se indatineze. 2) rar (urmat de o propozitie completiva) A practica drept obicei; a obisnui. /in + datina
ACRESCAMANT s.n. (Jur.) Crestere a dreptului unei persoane la o succesiune, ca urmare a inlaturarii de la aceasta succesiune a altor persoane sau a renuntarii lor. [Dupa fr. accroissement, de la creste].
SANTA CRUZ DE TENERIFE [santa kruθ], oras in Spania insulara, centrul ad-tiv al Comunitatii autonome Canare, situat pe tarmul de NE al ins. Tenerife; 188,4 mii loc. (2001). Aeroport. Port comercial. la Oc. Atlantic, prin care se exporta banane, fructe tropicale, tutun, rosii s.a. si punct de escala pe rutele transatlantice. Rafinarie de petrol. Ind. de prelucr. a tutunului si alim. (conserve de legume si fructe, vin). Centru de ceramica. Pescuit. Statiune balneoclimaterica. Turism. Muzeu de arta; Muzeu de antropologie. Teatru. Biserica din sec. 16-17; manastirea San Francisco (sec. 17-18), in stil baroc. Castelul San Cristobal (sec. 17-18). Fundat in 1494. Atacat de catre englezi (in 1657 si 1797), la cel din urma asalt aici si-a pierdut bratul drept capitanul (viitorul amiral) englez Horatio Nelson, in incercarea (nereusita) de a cuceri orasul.
abilita vb. tr. 1. a conferi dreptul de a practica o anumita profesiune, in urma unui examen sau concurs. 2. a conferi un anumit titlu, grad etc.; a face apt; a imputernici. (< germ. habilitieren, lat. habilitare)
REZOLUTIE, rezolutii, s. f. 1. Hotarare luata de un colectiv in urma unor dezbateri. 2. Rezolvare pe care cel in drept o da unei cereri, unui act etc. 3. (Med.)Disparitie a semnelor de boala sau a unui proces patologic. 4. (Jur.) Desfiintare, cu efect retroactiv, a unui contract, in cazul in care una din obligatiile reciproce, carora acesta le da nastere, nu a fost executata. [Var.: rezolutiune s. f.] – Din fr. resolution, lat. resolutio, -onis.
A MULTUMI ~esc 1. intranz. A-si exprima (prin cuvinte) recunostinta (pentru un lucru util, placut etc.); a arata (cuiva) gratitudine; a spune „multumesc”. 2. tranz. (persoane) 1) A trata (cu ceva) drept rasplata. 2) A face sa simta bucurie (ca urmare a indeplinirii unei doleante, exigente sau necesitati). /Din formula de urare „(la) multi ani!”
ornic (ornice), s. n. – Ceas. Cuvint artificial, folosit de unii scriitori mold. si impus prin etimologie populara, pornind de la ceasornic, considerat drept comp. din ceas-ornic si acesta din urma ca der. din ora cu suf. -nic.
EVICTIUNE, evictiuni, s. f. (Jur.) Pierdere a posesiunii unui bun (imobil) ca urmare a exercitarii de catre o alta persoana a dreptului sau asupra aceluiasi bun. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. eviction, lat. evictio, -onis.
LEGITIMISM s. n. Teorie care proclama drept principiu fundamental dreptul inalienabil la tron al dinastiilor legitime (rasturnate in urma unor evenimente sociale sau politice) si puterea absoluta a acestora. – Din germ. Legitimismus.
DESCENDENTA ~e f. 1) Legatura de rudenie in linie dreapta intre generatii; filiatie. 2) Totalitate de descendenti; ansamblu de urmasi; posteritate. [G.-D. descendentei] /<fr. descendance
FASON ~oane n. 1) Mod de realizare a unui lucru. 2) Obiect care serveste drept forma ideala pentru o serie de obiecte ce urmeaza sa fie reproduse sau imitate dupa acesta; model; mostra; exemplu. ◊ ~ de costum croiala a unui costum. 3) mai ales la pl. fam. Dispozitie de moment neasteptata si stranie; naz; marafet; maraz; moft; toana; capriciu. /<fr. facon
A IMBRATISA ~ez tranz. 1) A inconjura cu bratele (pentru a-si demonstra dragostea sau afectiunea); a strange in brate; a cuprinde. 2) fig. (idei, doctrine, teme) A decide sa urmeze, acceptand ca bun. 3) fig. (profesii, ocupatii) A alege drept domeniu de activitate permanenta. 4) fig. (despre lucruri) A contine in sfera sa (in mod global). Romanul acesta ~eaza o multitudine de probleme. 5) fig. A cuprinde dintr-o privire. /in + bratis (brat)
MANCATURA ~i f. 1) Eroziune a solului (produsa mai ales de ape). 2) Rana provenita dintr-o rosatura sau de pe urma unei boli. 3) rar Totalitate a produselor care servesc drept hrana. 4) pop. Consumare a produselor de hrana in cantitati prea mari. /a manca + suf. ~atura
TABULA TRAIANA, inscriptie latina incastrata in stanca, descoperita in defileul de la Cazane (de Dunare). Mentioneaza construirea drumului roman de pe malul drept al fluviului, in vremea imparatului roman Traian (98-117). Ca urmare a construirii barajului de la Portile de Fier I, locul respectiv a fost inundat de apele lacului de acumulare, T.T. fiind mutata cu c. 30 m mai sus pe versant.
BINEMERITA vb. I. Intranz. (urmat de determinari introduse prin prep. „ de la”) A castiga dreptul la recunostinta cuiva. – Bine + merita.
ADICA adv. 1) Cu alte cuvinte; si anume. 2) Inseamna ca; prin urmare; asadar; deci. ◊ La o ~ a) la nevoie; b) la drept vorbind. [Acc. si adica] /Orig. nec.
REPER ~e n. 1) Obiect sau detaliu din teren care serveste drept punct de orientare. 2) Semn trasat pe diferite piese care urmeaza sa fie asamblate. 3) mat. Ansamblu de vectori avand origine comuna si formand un sistem de referinta. 4) tehn. Sistem tehnic de orientare. /<fr. repere
ATENTA, atentez, vb. I. Intanz. A face o tentativa criminala. ◊ Expr. A atenta la viata cuiva = a incerca sa omoare pe cineva. ♦ Fig. (urmat de determinari introduse prin prep. „la”) A incalca un drept; a viola. – Fr. attenter (lat. lit. attentare).
BENEFICIA, beneficiez, vb. I. Intranz. A se bucura de un drept, a trage folos; a avea un castig de pe urma cuiva sau din ceva. [Pr.: -ci-a] – Fr. beneficier.
VREDNIC, -A, vrednici, -ce, adj. 1. Harnic, iute, cu rost la treaba. ♦ Capabil, destoinic. 2. Demn de..., care merita sa..., caruia i se cuvine pe drept ceva. ◊ Expr. (Reg.) A fi vrednic = a valora, a pretui. ♦ (urmat de un conjunctiv sau un infinitiv) Care este in stare, care poseda insusirile necesare pentru a savarsi ceva. – Din sl. vredĩnu.
DECAZUT, -A, decazuti, -te, adj. 1. Care a ajuns in decadere, in declin. ♦ Depravat, declasat, stricat. 2. (urmat de determinari introduse prin prep. „din”) Care a pierdut un drept prin neindeplinirea in termenul prevazut de lege a unor conditii sau formalitati. – V. decadea.
CONCENTRA vb. 1. v. acumula. 2. a (se) masa. (Trupele s-au ~ pe flancul drept.) 3. v. comasa. 4. v. prescurta. 5. a se incorda. (Se ~ pentru a urmari cele spuse.) 6. (fig.) a focaliza, a polariza. (El a ~ atentia tuturor.)
EVICTIUNE -i f. Privare de un lucru obtinut legal ca urmare a unei sentinte sau a exercitarii de catre altcineva a dreptului sau in privinta aceluiasi lucru. /< fr. eviction, lat. evictio, ~onis
PALAT2 ~e n. 1) Cladire mare si somptuoasa care serveste, de obicei, drept resedinta a unui suveran sau ca locuinta a unei personalitati. 2) (urmat de un determinativ la genitiv) Edificiu monumental de menire sociala. ~ul de Cultura si Arta. ~ul Congreselor. /<ngr. palati, lat. palatium
CONTRACT s.n. 1. Conventie (scrisa) prin care doua sau mai multe parti se obliga reciproc la ceva. ◊ Contract de munca = intelegere potrivit careia cineva se obliga sa presteze o anumita munca in schimbul unei retributii; contract colectiv (de munca) = conventie scrisa incheiata de o institutie sau de o intreprindere cu muncitorii si functionarii repectivi, reprezentati prin comitetul sindicatului. 2. Contract social = teorie idealista potrivit careia statul ar fi aparut ca urmare a unei conventii prin care oamenii renuntau de bunavoie la drepturile lor „naturale” in folosul unui organ suprem, care se obliga sa le apere viata, securitatea si proprietatea. [Pl. -te, -turi. / < lat. contractus, cf. fr. contrat].
sangerit s.n. (inv.) drept de proprietate asupra unui teren dobandit de o persoana ca urmare a ingroparii unui mort descoperit pe acel teren si neingropat la termen de fostul proprietar.
BACALAUREAT, -A, bacalaureati, -te, subst. 1. S. n. Examen general pentru absolventii liceului, a carui promovare da dreptul la inscrierea intr-o institutie de invatamant superior. ◊ Titlu obtinut in urma acestui examen. 2. S. m. si f. Persoana care a promovat examenul de bacalaureat (1). [Pr.: -la-u-re-at] – Din fr. baccalaureat.
ATENTA, atentez, vb. I. Intanz. 1. A face o tentativa criminala, a comite un atentat. 2. Fig. (urmat de determinari introduse prin prep. „la”) A incalca, a nesocoti (un drept, un principiu etc.). – Din fr. attenter, lat. attentare.
EXEMPLU, exemple, s. n. 1. Ceea ce serveste drept model, ceea ce serveste pentru a ilustra ceva; persoana care, prin calitatile sale, poate servi drept model; pilda. ◊ Expr. A da (sau a fi) exemplu = a se purta astfel incat sa trezeasca si in altii dorinta de a-l imita, a constitui un model demn de urmat. A da de (sau ca) exemplu = a atrage atentia asupra unor persoane, a unor lucruri etc., pentru a indemna pe altii sa le imite. A urma exemplul (cuiva) sau a lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept) exemplu = a imita (pe cineva sau ceva) 2. Caz sau fapt tipic care intruneste caracteristicile unei categorii intregi, citat pentru a lamuri, a sprijini o idee, o demonstratie. ◊ Loc. adv. De exemplu = de pilda, bunaoara. [Pr.: eg-zem-] – Din fr. exemple, lat. exemplum.
DEFINITIV, -A adj. Care nu se mai poate modifica; absolut, categoric, irevocabil. ◊ Profesor (sau invatator) definitiv = Profesor sau invatator care, dupa indeplinirea unor anumite conditii, obtine unele drepturi asupra catedrei pe care o ocupa; in definitiv = in sfarsit, la urma urmelor. [Cf. fr. definitif, it. definitivo, lat. definitivus].
ACRESCAMANT s. n. (jur.) drept prin efectul caruia partea unui mostenitor, a unui legatar creste, ca urmare a inlaturarii de la succesiune a altor persoane. (dupa fr. accroissement)
CONSECUTIV, -A adj. care urmeaza neintrerupt, in sir, succesiv. ♦ complement circumstantial ~ = complement de mod care prezinta drept consecinta determinarea unei actiuni, a unei insusiri; propozitie ~a (si s. f.) = propozitie circumstantiala care exprima consecinta sau rezultatul actiunii verbului, ori al intensificarii insusirii unui obiect din regenta; conjunctie ~a = conjunctie care introduce o propozitie consecutiva. (< fr. consecutif)
CERE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obtine ceva, pentru a-l convinge sa-ti indeplineasca o dorinta. ◊ Expr. A cere voie sa... = a starui (pe langa cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obtine permisiunea sa... ◊ Refl. Aice s-au cerut ei ca sa-i primeasca peste noapte (SBIERA). 2. A face unei fete propuneri de casatorie; a peti. 3. A cersi. 4. A pretinde ceva in baza unui drept; a revendica. ◊ Expr. A cere satisfactie = a pretinde satisfactie morala in urma unei jigniri sau unei insulte. A cere socoteala sau (inv.) seama (cuiva) = a trage la raspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. Cat ceri pe unt? 5. A impune; a face sa fie necesar. 6. A dori, a pofti, a voi. ♦ Refl. A avea cautare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.
ERIJA, erijez, vb. I. Refl. (urmat de determinari introduse prin prep. „in”) A-si atribui fara nici un drept o situatie, un rol care confera autoritate, a se da drept..., a voi sa treaca drept... – Din fr. eriger.
ERIJAT, -A, erijati, -te, adj. (Despre oameni; urmat de determinari introduse prin prep. „in”) Care isi atribuie fara nici un drept o situatie, un rol care confera autoritate, care se da drept..., care vrea sa treaca drept... – V. erija.
A TRIUMFA triumf intranz. 1) A repurta un triumf; a birui cu succes. 2) A incerca o mare satisfactie in urma unui triumf; a se bucura nespus; a jubila. 3) fig. A intra in drepturi; a fi recunoscut. Adevarul a triumfat. [Sil. tri-um-] /<lat. triumphare, fr. triompher
LICENTA s.f. 1. (In trecut) Titlu obtinut in urma unui examen special sustinut la terminarea studiilor superioare, prin care se dobandea dreptul de a exercita profesiunea corespunzatoare studiilor; examen de licenta; (p. ext.) diploma care atesta acest titlu. 2. Purtare care intrece limitele bunei-cuviinte. 3. (Rar) Invoire, permisiune. ◊ Licenta poetica = abatere usoara de la regulile gramaticale de pronuntare si de scriere corecta a cuvintelor pentru a invinge o dificultate de versificatie. 4. Contract de cedare a drepturilor de exploatare a unei inventii. ♦ (Iesit din uz) Autorizatie pentru exercitarea unui anumit comert, a unei anumite industrii sau pentru a importa si exporta marfuri, data de stat unui particular. [< fr. licence, it. licenza, lat. licentia].
SUCCESOR, -OARE, succesori, -oare s. m. si f. 1. Persoana care urmeaza in locul alteia (intr-o functie, intr-o demnitate). 2. (Jur.), Persoana care dobandeste drepturi si obligatii de la o alta persoana; mostenitor. – Din fr. succeseur, lat. successor.
RESTITUTIE, restitutii, s. f. Restituire. ♦ Spec. Restituire de catre un stat beligerant catre alt stat beligerant a unor bunuri apartinand acestuia din urma, pe care primul stat si le-a insusit si le-a transportat fara drept pe teritoriul sau. – Din fr. restitution.
A PIERDE pierd tranz. 1) (bunuri materiale, fiinte, situatii, stari fizice sau morale, sentimente etc.) A nu mai avea in posesie; a inceta de a mai poseda; a prapadi. ~ basmaluta. ~ vaca. ~ postul. ~ drepturile. ~ increderea. ◊ ~ cunostinta a cadea in nesimtire; a lesina. ~ firul (gandurilor) a se incurca. ~ urma (sau urmele) cuiva a nu mai sti unde se afla cineva sau ceva. ~ ocazia a nu folosi la timp ocazia. 2) (parti ale corpului) A inceta de a mai avea (in urma unui accident, a unei operatii etc.). ◊ A-si ~ capul a se zapaci. 3) (rude, prieteni) A nu mai avea alaturi din cauza mortii. 4) (mijloace de transport) A nu mai reusi sa prinda; a scapa. ◊ ~ drumul (sau calea) a se rataci. 5) (partide, intreceri sportive, procese, lupte etc.) A face sa fie ratat; a nu castiga; a nu obtine. 6) (bani, produse alimentare sau industriale etc.) A consuma in mod nerentabil si nechibzuit; a irosi; a prapadi. ~ timpul. /<lat. perdere
LUMINOS, -OASA, luminosi, -oase, adj., s. f. I. Adj. 1. Care raspandeste lumina; stralucitor. 2. In care patrunde multa lumina; plin de lumina; luminat2. 3. Fig. Fericit, senin. 4. Fig. Care calauzeste, indrumeaza; demn de urmat. 5. Fig. Clar, limpede; patrunzator. II. S. f. Planta erbacee din familia ranunculaceelor, cu tulpina dreapta si cu flori albe, care creste la maginea padurilor din regiunile de munte si de deal (Clematis recta). – Lat. luminosus.
SCHIMB ~uri n. 1) Inlocuire a unui obiect sau a unei persoane prin alt obiect sau alta persoana. A face ~. Piesa de ~. ◊ Cu ~ pe rand. Casa de ~ casa unde se pot schimba banii unei tari pe banii alteia. 2) Cedare a unui lucru pentru a primi altul in loc (in urma unor negocieri). ~ de marfuri. ◊ Liber-~ comert exterior fara nici un fel de restrictii. In ~ drept compensatie.3) Persoana sau grup de persoane care, dupa un anumit interval de timp, inlocuiesc sau sunt inlocuite intr-o munca, prin alta persoana sau prin alt grup de persoane. ~ de zi. ~ de noapte. 4) Interval de timp cat lucreaza o asemenea persoana sau un asemenea grup. A lucra in trei ~uri. 5) fig. Generatie tanara care inlocuieste pe cei varstnici intr-o activitate. ~ de maine. 6) mai ales la pl. Lenjerie de corp care inlocuieste pe cea purtata; albituri de primeneala. 7) Transmitere cu caracter reciproc. ~ de pareri. ~ de experienta. /v. a schmba
REABILITA vb. I. 1. tr., refl. A(-si) restabili prestigiul stirbit. 2. tr. A repune, a reintegra pe cineva in drepturile pierdute (printr-o condamnare). 3. tr. A readuce in stare activa unele functii alterate in urma unor procese patologice. [Pron. re-a-. / < fr. rehabiliter].
HABEAS CORPUS loc. s. (in legislatia unor tari) drept care garanteaza libertatea individului, permitand celui arestat sa compara in fata unui magistrat, care urmeaza sa decida asupra legalitatii arestarii.
(< lat. habeas corpus, sa ai corpul /liber/)
Androgeos (sau Androgeus), fiul lui Minos si al Pasiphaei. Era un atlet celebru, despre care se spunea ca si-ar fi invins toti concurentii cu ocazia jocurilor date de Aegeus la Athenae. Din invidie, Aegeus l-a trimis sa lupte impotriva taurului de la Marathon, imprejurare in care Androgeos si-a gasit moartea. Pentru a-l razbuna, Minos a pornit razboi impotriva atenienilor. In cele din urma, prin pacea incheiata, s-a stabilit ca Aegeus sa-i dea anual lui Minos drept tribut cite sapte tineri si sapte tinere, care aveau sa serveasca drept hrana celebrului Minotaur, fiul monstruos al Pasiphaei.
BENEFICIU s.n. 1. (In feudalism) Concesiune de pamant facuta de un suzeran unui vasal ca recompensa in schimbul unor obligatii (de ordin militar). 2. Folos, profit, castig (de pe urma unei situatii, dintr-o proprietate etc.) ♦ Venit net al unei intreprinderi. ◊ (Jur.) Beneficiu de inventar = drept de care se bucura un mostenitor de a accepta conditionat o succesiune careia nu ii cunoaste datoriile care o greveaza; sub beneficiu de inventar = in mod provizoriu, sub rezerva verificarii. [Pron. -ciu. / < lat. beneficium, cf. fr. benefice, it. beneficio].
BINEMERITA vb. I. Intranz. (Rar; urmat de determinari introduse prin prep. „ de la”; folosit la perf. c. si gerunziu) A castiga dreptul la recunostinta cuiva. – Din bine1 + merita.
JUDECA, judec, vb. I. 1. Tranz. A-si forma o opinie despre cineva sau ceva, examinand argumentele, luand in considerare imprejurarile, urmarile etc.; a discerne, a chibzui. 2. Tranz. A aprecia, a pretui, a califica. ♦ A considera, a socoti drept... 3. Tranz. si refl. (recipr.) A (se) critica, a (se) condamna, a (se) mustra. 4. Tranz. A examina o cauza sau o persoana in calitate de judecator si a da o hotarare judiciara; p. ext. a hotari, a decide ca arbitru, a solutiona un litigiu. ◊ Lucru judecat = caz asupra caruia s-a dat o hotarare judiciara definitiva. ♦ Refl. recipr. A fi in proces, in litigiu cu cineva. – Lat. judicare.
COPCA2 ~ci f. 1) Gaura pe suprafata inghetata a unei ape, facuta pentru a prinde peste sau pentru a lua apa. ◊ A se duce pe ~ a) a disparea fara urma; a se duce fara intoarcere; b) a o pati. 2) Scobitura mica facuta intr-un mal, servind drept treapta pentru urcus. [G.-D. copcii] /<bulg. kopka
BRAZDA, brazde, s. f. 1. Fasie de pamant rasturnata cu plugul; urma ramasa in pamant dupa plug. ◊ Loc. adj. (Despre vite de jug) Din (sau de) brazda = din dreapta. ◊ Expr. A da sau a aduce (pe cineva) pe (sau la) brazda = a aduce (pe cineva) pe calea cea dreapta, a-l face sa se acomodeze. A se da pe brazda = a se indrepta; a se deprinde cu o noua situatie, a se acomoda. 2. Bucata de pamant desprinsa cu iarba cu tot; glie. 3. Rand de iarba (sau de grau etc.) cosita; polog. 4. Strat (de legume sau de flori); razor. 5. urma, dara, partie; crestatura. ♦ Fig. Zbarcitura, cuta a fetei. – Slav (v. sl. brazda).
ADICA adv. 1. Si anume, cu alte cuvinte, va sa zica; adicalea, adicatelea. 2. La urma urmei, in definitiv; mai bine zis. ◊ Expr. (Substantivat) La (o) adica sau (reg.) la dica = a) la drept vorbind; ca sa spun adevarul; b) in momentul hotarator, la nevoie. [Acc. si: adica. – Var.: (reg.) adeca, dica adv.] – Et. nec.
BRAZDA, brazde, s. f. 1. Fasie ingusta de pamant, taiata si rasturnata cu plugul; urma ramasa in pamant dupa plug; brazdatura. ◊ Loc. adj. Din (sau de) brazda = (despre vite de jug) din dreapta. ◊ Expr. A da sau a aduce (pe cineva) pe (sau la) brazda = a indrepta pe cineva; a-l face sa se acomodeze. A se da pe brazda = a se indrepta; a se deprinde cu o noua situatie, a se acomoda. 2. Bucata de pamant inierbata, de forma paralelipipedica, desprinsa de pe terenurile acoperite cu iarba, care serveste la ornarea parcurilor, la protejarea taluzurilor etc. ◊ Brazda de udare = element provizoriu al sistemului de irigatie, prin care apa este adusa la radacina plantelor. 3. Rand de iarba, de grau etc. cosit; polog1. 4. Strat de legume sau de flori; razor1. 5. urma, dara, partie. ♦ Crestatura. 6. Fig. Zbarcitura, cuta a fetei; rid. – Din sl. brazda.
GRESEALA, greseli, s. f. Fapta, actiune etc. care constituie o abatere (constienta sau involuntara) de la adevar, de la ceea ce este real, drept, normal, bun (si care poate atrage dupa sine un rau, o neplacere); eroare; (concr.) ceea ce rezulta in urma unei astfel de fapte, actiuni etc. ◊ Loc. adv. Fara greseala = perfect. Din greseala = fara voie, involuntar, neintentionat. – Gresi + suf. -eala.
CONTRACT, contracte, s. n. Acord incheiat, ca urmare a intelegerii intervenite intre doua sau mai multe persoane (fizice sau juridice), pentru crearea, modificarea sau stingerea unor drepturi si obligatii in relatiile dintre ele; act, inscris ce consemneaza acest acord; conventie. ◊ Contract de munca = contract incheiat de un salariat cu o intreprindere sau cu o institutie, prin care cel dintai se obliga sa presteze in favoarea celei din urma o anumita munca in schimbul unui salariu. – Din fr. contrat, lat. contractus.
A ADOPTA adopt tranz. 1) (copii) A primi in familie cu drept de copil legitim; a lua de suflet; a infia. 2) (pareri, idei, metode etc.) A accepta considerand valabil si urmand. 3)(legi, hotarari) A aproba prin vot. /<fr. adopter, lat. adoptare
ADICA adv. 1. Si anume, cu alte cuvinte, va sa zica. 2. La urma urmei, in definitiv; mai bine zis, dar. ♢ Expr. (Substantivat) La o adica sau (reg.) la dica = a) la drept vorbind; ca sa spun adevarul; b) in momentul hotarator, la nevoie. [Acc. si: adica. – Var.: (reg.) adeca, dica adv.] – Lat. adde... quod.
CONCESIUNE, concesiuni, s. f. Conventie prin care o persoana (fizica sau juridica) dobandeste dreptul de a exploata anumite servicii publice sau anumite bunuri ale statului, in schimbul unor beneficii care revin acestuia din urma. ♦ Bunurile care formeaza obiectul acestei conventii. [Pr.: -si-u-] – Din fr. concession, lat. concessio, -onis.
A INGADUI ingadui 1. tranz. 1) (actiuni) A da voie (sa se efectueze ori sa aiba loc); a incuviinta; a permite. 2) (construit cu dativul subiectului si urmat, de regula, de un conjunctiv sau de un infinitiv) A-si da voie in mod constient; a-si asuma dreptul; a-si permite. Isi ingaduie sa vorbeasca neintrebat. 3) A lasa pe alta data. 4) A admite in mod constient si tacit; a rabda; a suferi; a suporta; a tolera. 2. intranz. A-si retine dorinta (de a face ceva); a rabda. /<ung. engedni
A PERMITE permit tranz. 1) (actiuni) A da voie (sa se efectueze ori sa aiba loc); a ingadui; a incuviinta. ~ organizarea mitingului. 2) (construit cu dativul subiectului si urmat, de regula, de un conjunctiv sau de un infinitiv) A-si da voie in mod constient; a-si asuma dreptul; a-si ingadui. Imi permit sa plec. ◊ A-si ~ prea multe a fi obraznic cu cineva; a trece de limita bunei-cuviinte. /< lat. permittere, fr. permettre
REGRES s.n. 1. Intoarcere de la o stare sau o forma superioara de dezvoltare la una inferioara; dare inapoi, decadere. 2. (Jur.) drept in virtutea caruia cineva care a platit o suma de bani din culpa altuia se intoarce impotriva acestuia din urma pentru recuperarea sumei platite. [Pl. -se, -suri. / < lat. regressus < regredior – a da inapoi, cf. fr. regres, it. regresso].
cormana f., pl. ane si ene si ani (ung. kormany, cirma; sirb. korman, rus. kormilo, cirma, korma, pupa, d. vsl. kruma, krumilo, cirma). Munt. Mold. sud. Cucura, partea din dreapta (lata si curba) care, unita cu birsa, formeaza unghiu brazdarului la plug si rastoarna pamintu: ramase brazda in urma cormenei (ChN. I, 17). – Si cormana (Mold. sud), pl. ene; cormuna (Cov.), pl. e si i, cormura (Rn.), pl. i; corman (Munt. Mold. sud), n., pl. e, si corman (Trans.), pl. e. V. plaz si raz.
A DECURGE pers. 3 decurge intranz. 1) A avea drept rezultat; a proveni; a rezulta; a reiesi. 2) (despre evenimente, actiuni etc.) A avea loc (intr-un anumit mod); a-si urma cursul; a se desfasura; a evolua. /de + a curge
A PRESUPUNE presupun tranz. 1) (urmat, de regula, de o propozitie completiva) A admite ca adevarat sau posibil; a banui. 2) (lucruri sau actiuni prealabile) A avea drept conditie de baza. Creatia presupune inspiratie. /pre- + a supune
REZULTA, pers. 3 rezulta, vb. I. Intranz. A urma, a aparea ca o consecinta logica; a decurge din..., a reiesi, a izvori. ♦ (Mat.; mai ales la calculele aritmetice) A avea drept rezultat; a iesi, a da. – Din fr. resulter.
CERE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obtine ceva, pentru a-l convinge sa-ti indeplineasca o dorinta. ◊ Expr. A cere voie sa... = a starui (pe langa cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obtine permisiunea sa... 2. A face unei fete propuneri de casatorie; a peti. 3. A cersi. 4. A pretinde ceva in baza unui drept; a reclama, a revendica. ◊ Expr. A cere (cuiva) socoteala (sau cont, inv., seama) = a pretinde de la cineva lamuriri, satisfactie etc. (in urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la raspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face sa fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea cautare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.
DATA1 ~e f. 1) Timpul precis cand s-a produs sau urmeaza sa se produca un fapt, un eveniment. ~ istorica. 2) Indicatie a acestui timp pe un act. 3) la pl. Fapte concrete cunoscute care servesc drept punct de plecare pentru cercetarea unei probleme sau pentru a trage o concluzie. ~e stiintifice. /<fr. date
NEFAST ~sta (~sti, ~ste) 1) Care are consecinte dezastruoase; cu urmari extrem de grave; funest; fatal. Influenta ~sta. 2) (la romani) Care era strict interzis de legile divine. ◊ Zile ~ste zile considerate de romani drept aducatoare de nenoroc, in care afacerile publice erau suspendate. /<fr. nefast
A SE PIERDE ma pierd intranz. 1) A inceta de a mai fi perceput cu organele de simt. Pasarea s-a pierdut in inaltul cerului. 2) A inceta sa mai existe (in mod fatal); a disparea fara urma; a se prapadi. S-a pierdut in timpul deportarilor. Multe cantece vechi se pierd. 3) (despre persoane) A deveni incapabil de a judeca drept (pentru un timp scurt); a nu mai sti de sine; a se zapaci; a se nauci. /<lat. perdere
Cyclopes, fiinte fabuloase, reprezentate ca niste uriasi cu un singur ochi in frunte. Ciclopii erau de mai multe categorii: existau ciclopi uranieni (Arges, Brontes si Steropes) – nascuti din Uranus si Gaea, – ciclopi pastori (v. Polyphemus) care populau coastele Siciliei si, la sfirsit, ciclopii faurari, ajutoarele lui Hephaestus. Acestia din urma lucrau in muntele Aetna, alaturi de zeul faurar, arme pentru oameni si pentru zei. Au fost ucisi de Apollo (v. si Apollo), drept razbunare pentru faptul ca au lucrat trasnetul cu care Zeus l-a ucis pe Asclepius.
HABEAS CORPUS s. n. (In legislatia unor tari) drept care garanteaza libertatea individuala si protejeaza impotriva arestarii arbitrare, permitand arestatului sa ceara prin avocatul sau sa compara in fata unui magistrat care urmeaza sa decida asupra legalitatii arestarii. [Pr.: ha-be-as cor-pus] – Expr. lat.
OBSERVATOR2, -OARE (‹ fr., lat.) adj., subst. 1. Adj., s. m. si f. (Persoana) care are misiunea de a observa, de a urmari ceva. 2. S. m. (Dr.) Reprezentare a unui stat sau a unei organizatii internationale la conferinte, sedinte, sesiuni etc. ale unui organ international, fara drept de vot si de semnatura a documentelor intocmite dar, uneori, cu dreptul de a participa la discutii.
ZOB n. 1) Aschie desprinsa dintr-un arbore in urma taierii acestuia cu toporul. 2) Bucata dintr-un vas de sticla, de ceramica etc. spart; ciob. 3) pop. Graunte de ovaz (amestecate cu alte graunte) care servesc drept hrana pentru cai. /<bulg., sb. zob
INCADRA vb. I. tr. 1. A pune, a aseza intr-un cadru; a impresura. ♦ (Fig.) A cuprinde intr-un text de lege o infractiune etc. 2. A numi, a primi pe cineva intr-o functie, intr-o asociatie etc. cu toate drepturile si obligatiile care ii revin de aici; (spec.) a prevedea o unitate militara cu cadrele de ofiteri si subofiteri necesare. ♦ refl. A se integra, a urma linia unei miscari, a unui ritm de munca etc. [< fr. encadrer].
VINA, vini, s. f. Fapta care constituie o abatere de la ceea ce este (considerat) drept sau bun; greseala, vinovatie; pacat; culpa. ◊ Loc. adj. De vina = vinovat, responsabil. Fara vina = nevinovat; (rar, despre lucruri, manifestari) ireprosabil, perfect. ◊ Loc. conj. Din vina... = in urma greselii infaptuite de...; din cauza, din pricina... ◊ Expr. (Pop.) Bata-l vina! exprima o mustrare cu o nuanta de simpatie. A da (sau a arunca, a pune) vina pe cineva (sau pe ceva) sau asupra cuiva ori (reg.) a baga (cuiva) vina = a invinovati, a invinui (pe cineva sau ceva). A face cuiva o vina din (sau pentru) ceva = a considera drept greseala o fapta a cuiva. A cadea in vina = a se face vinovat de ceva. ♦ Spec. Fapta pedepsita de lege; infractiune; delict; crima. – Din sl. vina.
INCADRA vb. I. tr. 1. a pune, a aseza intr-un cadru, intr-o rama. ◊ a inconjura; a impresura. ◊ a regla tirul de artilerie aducand loviturile din ce in ce mai aproape de obiectiv. ◊ (fig.) a cuprinde intr-un text de lege o infractiune etc.; a insera. 2. a numi, a primi pe cineva intr-o functie, intr-o asociatie etc. cu toate drepturile si obligatiile care ii revin; a integra; (spec.) a prevedea o unitate militara cu cadrele de ofiteri si subofiteri necesare; a inrola. II. refl. a se integra, a urma linia unei miscari a unui ritm de munca etc. (< fr. /s'/encadrer)
CREDIT s. n. 1. relatie ce se stabileste intre o persoana (creditor) care acorda, sub forma de imprumut, o suma de bani sau alte valori si o alta persoana (debitor), care primeste imprumutul, urmand ca restituirea sa se efectueze la o data ulterioara, determinata; imprumut acordat; creanta creditorului; obligatia (baneasca) a celui creditat. 2. sfera a circulatiei banesti cuprinzand relatiile de credit. 3. coloana (din dreapta) a unui cont, care reprezinta sumele avansate. 4. (fig.) incredere, consideratie, stima, autoritate de care se bucura cineva. (< fr. credit, lat. creditum)
SUPUS, -A, supusi, -se, adj., s. m. si f. I. Adj. 1. Ascultator, plecat, smerit. ♦ Umilit, servil. 2. (Inv. si reg.) Asezat sub...; ascuns, pitit. II. S. m. si f. (urmat de determinari care indica statul in discutie) Persoana care apartine, prin cetatenie, unui anumit stat; persoana aflata sub o protectie speciala de ordin juridic a unui stat, fara a fi cetatean cu drepturi depline. ♦ (Inv.; la pl.) Locuitorii unei tari care depind de o autoritate centrala. – V. supune.
A CONSIDERA consider tranz. 1) (de obicei, urmat de o propozitie complementara) A gasi de cuviinta; a gandi; a crede; a socoti. ◊ Considerand ca... avand in vedere ca... 2) A aprecia printr-o judecata; a socoti; a crede. Consideram acest fapt drept o incalcare flagranta a legii. 3) (persoane) A desemna printr-un calificativ, de obicei depreciativ; a califica; a numi; a face; a taxa; a eticheta. 4) (persoane) A trata cu consideratie; a pretui; a aprecia. 5) A supune unei analize; a analiza; a cerceta; a studia; a investiga. /<fr. considerer, lat. considerare
A PLASMUI ~iesc tranz. 1) A produce in urma unui efort (fizic sau intelectual) sustinut; a crea; a realiza. 2) (planuri, idei, ganduri) A-si reprezenta in minte; a-si schita in gand; a urzi; a plamadi. 3) (actiuni, adevaruri etc.) A prezenta drept veritabil, denaturand in mod intentionat; a contraface; a falsifica. /Din plasma
INTRUZIUNE, intruziuni, s. f. 1. Faptul de a (se) introduce fara drept intr-o societate, intr-o functie etc. 2. Proces de patrundere si de solidificare a magmei in crapaturile scoartei terestre sau de-a lungul suprafetelor cu rezistenta slaba. ♦ (Concr.) Corp de roci formate in urma acestui proces. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. intrusion.
ORGANIZATIA NATIUNILOR UNITE PENTRU INVATAMANT, STIINTA SI CULTURA (in engl.: United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization – U.N.E.S.C.O.), agentie specializata guvernamentala in cadrul sistemului O.N.U., cu sediul la Paris (Franta), creata in nov. 1945 in urma Conferintei de la Londra (isi incepe activitatea la 4 nov. 1946), in scopul intensificarii colaborarii intre natiuni in domeniul educatiei, stiintei, culturii si comunicarii, in spiritul respectului universal pentru dreptate si in dominatia legii, pentru drepturile omului si libertatile fundamentale, indiferent de rasa, s*x, limba sau religie. Promoveaza cooperarea intelectuala internationala, realizeaza asistenta operationala si stimuleaza schimburile internationale si cunoasterea reciproca in domeniile educatiei, stiintei si culturii. U.N.E.S.C.O. are 188 de state membre (2002), intre care si Romania (din 12 iul. 1955).
PANA1 prep. 1) (exprima un raport spatial, indicand limita finala de extindere in spatiu) Pana acolo. ◊ De sus pana jos (sau de jos pana sus) absolut tot; in intregime. 2) (exprima un raport temporal, indicand limita in timp) Pana diseara. 3) (intrand in componenta prepozitiilor compuse, exprima un raport spatial, temporal sau modal) Pana dinspre. Pana drept. Pana dupa. Pana la. Pana langa. Pana pe. Pana pe dupa. Pana pe la. Pana pe langa. Pana peste. Pana printre. Pana pe sub. Pana spre. Pana in. Pana inspre. Pana intre. ◊ Pana la urma in cele din urma. Pana una-alta deocamdata. /<lat. paene-ad
EXTERN, -A, externi, -e, adj., s. m. si f. I. Adj. Care se afla asezat in afara; din afara, exterior2, strain. ◊ Politica externa = politica unui stat fata de celelalte state. Ministerul Afacerilor Externe sau Ministerul de Externe = minister care aplica linia politica a unui stat in problemele privitoare la relatiile internationale. ♦ Unghi extern = unghi format de o latura a unui triunghi cu prelungirea altei laturi; unghi format de doua drepte taiate de o secanta si aflat in afara dreptelor. ♦ (Despre medicamente) Care se aplica numai pe suprafata corpului. II. S. m. si f. 1. Elev, ucenic care locuieste si ia masa in afara scolii sau a locului unde invata meseria. 2. Student in medicina care, in urma unui examen, este admis sa faca practica in spital. – Fr. externe (lat. lit. externus).
EXTERN, -A, externi, -e, adj., s. m. si f. I. Adj. 1. Care se afla asezat in afara; din afara, exterior; strain. ♦ Politica externa = politica unui stat fata de celelalte state. (Mat.) Unghi extern = unghi format de o latura a unui triunghi cu prelungirea altei laturi; unghi format de doua drepte taiate de o secanta si aflat in afara dreptelor. 2. (Despre medicamente) Care se aplica numai pe suprafata corpului. II. S. m. si f. 1. Elev, ucenic care locuieste si ia masa in afara scolii sau a locului unde invata meseria. 2. Student in medicina care, in urma unui examen, este admis sa faca practica in spital. – Din fr. externe, lat. externus.
A SE DA ma dau intranz. 1) (urmat de un complement circumstantial de loc) A se apropia de un anumit loc. ~ langa masa. 2) (despre fiinte) A se arunca cu lacomie sau cu violenta; a napadi; a se napusti; a se repezi. 3) (urmat de participii) A nu mai opune rezistenta; a ceda. ~ invins. ~ batut. 4) (urmat de o complinire cu prepozitia la) A avea inclinare spre ceva; a se trage. ~ la carte. ~ la pictura. 5) A deveni adeptul unei miscari, al unui curent ideologic etc., impartasindu-i ide-ile; a adera. ~ cu democratii. ◊ ~ drept... a se prezenta drept... ~ in vant dupa ceva (sau dupa cineva) a-i placea foarte mult ceva sau cineva. /<lat. dare
OBSERVATOR2, -OARE I. adj. 1. care observa, scruteaza. ◊ cu spirit de observatie, perspicace, patrunzator. 2. prin care se atrage cuiva atentia asupra unor abuzuri, greseli savarsite. II. s. m. f. 1. cel care are misiunea de a observa, de a urmari, a studia stiintific un fenomen. 2. cel care asista la un eveniment fara a participa. III. s. m.. 1. persoana oficiala desemnata de stat, de o organizatie, pentru a asista la lucrarile unei conferinte, organisme internationale, fara drept de vot si fara calitatea de a-si asuma vreun angajament. 2. militar care executa o misiune de observare (2). (< fr. observateur, lat. observator)
Helenus, fiul lui Priamus, regele Troiei, si al Hecubei. Ca si sora sa, Cassandra, Helenus fusese inzestrat de Apollo cu darul profetiei. A participat la razboiul troian, luptind alaturi de Hector, si a fost ranit de catre Menelaus. Dupa moartea lui Paris s-a numarat printre pretendentii la mina Helenei. A fost respins insa in favoarea lui Deiphobus si, simtindu-se jignit, s-a retras pe muntele Ida. Acolo a fost luat prizonier de greci, carora le-a dezvaluit – gratie darului sau de prezicator – ce conditii trebuiau indeplinite pentru ca Troia sa poata fi cucerita: Pyrrhus, fiul lui Achilles, sa lupte in rindurile grecilor, Palladium, statuia miraculoasa cazuta din ceruri, sa fie luata de la troieni si grecii sa puna mina pe osemintele lui Pelops. Dupa incendierea Troiei, Helenus a revenit, ca prada de razboi, lui Pyrrhus pe care l-a salvat de la moarte sfatuindu-l – tot gratie darului sau de prezicator – sa nu aleaga drept cale de intoarcere marea, pe care avea sa piara ulterior intreaga flota a grecilor. Mai tirziu, Helenus s-a casatorit cu Amdromacha (v. si Andromacha), cu care a avut un fiu, Cestrinus. Dupa moartea lui Pyrrhus i-a urmat la tron, capatind o parte din regatul acestuia. Cind Aeneas, in drum spre Italia, a trecut prin Epirus, el a fost gazduit acolo de catre Helenus.
DOCTOR s.m. 1. Titlu stiintific conferit in urma unui examen special si a unei teze; posesor al unui asemenea titlu. ◊ Doctor honoris causa = titlu onorific acordat de institutiile de invatamant superior unei personalitati de mare prestigiu, fara sustinerea unei disertatii. 2. Persoana care are studii medicale superioare si poseda dreptul de a practica medicina; medic. 3. (Fam.) Persoana foarte priceputa intr-un anumit domeniu; maestru. [< lat. doctor, cf. fr. docteur, germ. Doktor].
CON2, conuri, s. n. 1. Suprafata descrisa de o dreapta care se deplaseaza sprijinindu-se pe o curba inchisa imobila si pe un punct fix exterior. ♦ Corp geometric marginit de o asemenea suprafata si de un plan. 2. (Geogr.; in sintagmele) Con vulcanic = forma de relief conica cat un munte, constituita in urma eruptiilor vulcanice, din lava, cenusa etc. Con de dejectie = forma de relief in evantai, rezultata din acumularea materialului transportat de torenti acolo unde se micsoreaza panta; agestru. ♦ (Fiz.) Con de lumina = manunchi de raze care pleaca dintr-un punct luminos si cade pe o suprafata. 3. Fructul coniferelor, format dintr-un ax cu numerosi solzi lemnosi, care reprezinta florile mascule sau femele. – Din fr. cone.
FOAIE foi f. 1) Bucata dreptunghiulara de hartie. ◊ ~ de titlu pagina de la inceputul unei publicatii (cuprinzand titlul, numele autorului, locul si anul aparitiei lucrarii, editura etc.). A intoarce ~ia a se purta mai aspru cu cineva; a-si schimba atitudinea fata de cineva. 2) (urmat de determinari) Document prin care se adevereste ceva; act. ◊ ~ de drum a) act eliberat unui sofer, in care este indicat itinerarul si insarcinarile; b) bilet platit de o organizatie si pe baza caruia o persoana sau un grup de persoane are dreptul sa calatoreasca pe o anumita ruta. 3) Organ al plantelor superioare, format dintr-un limb si o codita; frunza. 4) inv. Publicatie periodica ce oglindeste evenimentele curente. 5) Latimea unei panze folosita in intregime la confectionarea hainelor. 6) Piesa vestimentara femeiasca care acopera corpul de la talie in jos; fusta. 7) Strat subtire de aluat. 8) Bucata de material de grosime foarte mica. ~ de tinichea. [G.-D. foii; Sil. foa-ie] /<lat. folia
INTALNI, intalnesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. recipr. A da de cineva sau de ceva; a se afla in prezenta cuiva sau a ceva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta intr-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva in urma unei intelegeri prealabile; a avea intrevedere cu cineva. 3. Tranz. A gasi; a descoperi. ♦ (De obicei in constructii negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. si refl. A (se) gasi, a (se) afla. 5. Tranz. si refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar intr-o competitie sportiva; a se lupta, a se confrunta cu cineva intr-o competitie sportiva. – In + talni (Inv. „a intalni”, probabil < magh.).
CALITATE, calitati, s. f. 1. Totalitatea insusirilor esentiale care determina un fenomen si care, schimbandu-se prin salturi in urma acumularilor cantitative, dau nastere altui fenomen cu trasaturi esentiale superioare primului. 2. Insusire (buna sau rea), fel de a fi (bun sau rau); (prin restrictie) caracteristica pozitiva, insusire buna. ◊ Loc. adj. De calitate = de calitate buna, de valoare. 3. Pozitie, situatie, titlu care confera un drept. ◊ Loc. conj. In calitate de... = cu dreptul de..., ca..., fiind... – Fr. qualite (lat. lit. qualitas, -atis).
COMUNITATEA STATELOR INDEPENDENTE (C.S.I.), asociatie de state cu sediu la Minsk, creata in urma conferintelor de la Brest (8 dec. 1991), Ashabad (12 dec. 1991) si Alma-Ata (21 dec. 1991). La Brest, tratatul de infiintare a fost semnat de cele trei mari state slave; Federatia Rusa, Bielorusia si Ucraina si s-a stabilit ca Uniunea Sovietica isi inceteaza existenta ca subiect de drept international. Ulterior au aderat Armenia, Azerbaidjan, Moldova, Kazahstan, Kirghizstan, Tadjikistan, Uzbekistan, Turkmenistan. La Alma-Ata a fost creat un Consiliu al sefilor de state si un Consiliu al sefilor de guverne.
crivala (-le), s. f. – 1. Ramura in forma de furca avind trei sau mai multe brate; se infige de obicei in pamint si serveste drept suport pentru bulgarii de sare care se pun spre a-i lige oile. – 2. Furca mica pentru a prinde serpii fara a-i omori. – 3. Curea de transmisie la ferastraul mecanic. – 4. Cirlig de hamal. – 5. Surub de timplarie. – 6. Traversa, suport. – Var. crival, crivea. Sl. krivu „rasucit”, prin urmare dublet al lui crivac.
OGLINDA, oglinzi, s. f. 1. Un obiect cu o suprafata neteda si lucioasa de diferite forme, facut din metal sau din sticla, acoperit pe o fata cu un strat metalic si avand proprietatea de a reflecta razele de lumina si de a forma astfel, pe partea lucioasa, imaginea obiectelor. 2. P. a**l. (De obicei urmat de determinari) Suprafata neteda si lucioasa (in special a unei ape), care are proprietatea de a reflecta lumina. 3. Fig. Ceea ce infatiseaza, reprezinta, simbolizeaza ceva; icoana, imagine, tablou. 4. (In sintagma) Oglinda laptelui (sau ugerului) = portiune de piele, neteda si lucioasa, la femelele bovinelor si ale altor animale, in dreptul perineului si al feselor, in care sensul firelor de par este indreptat de jos in sus. 5. (Geol.; in sintagmele) Oglinda de falie (sau de frictiune, de alunecare) = suprafata lustruita in roci, care ia nastere prin frecarea acestora sub actiunea miscarilor tectonice. – Din oglindi (derivat regresiv).
A IMITA imit tranz. 1) (felul de a fi, de a gandi si de a actiona al cuiva) A lua drept model; a adopta in mod servil; a copia. 2) (gesturile, felul de a vorbi sau de a canta) A reproduce cu maiestrie (provocand efecte comice); a copia. 3) (opera, stilul sau felul de a lucra al unui autor) A accepta in calitate de model; a considera ca fiind demn de urmat. /<fr. imiter, lat. imitari
CONSTITUTIE (‹ fr., lat.) s. f. I. 1. Totalitatea particularitatilor morfologice, functionale si psihologice ale unui individ; este conditionata ereditar de si ontogenetic si determina caracterul reactiilor fata de actiunea agentilor externi; structura, alcatuire. 2. Conformatie. II. Legea fundamentala a unui stat, care reflecta stadiul de dezvoltare sociala, economica si politica a acestuia la un moment dat, stabilind forma de guvernamint si organizare statala, precum si drepturile si obligatiile fundamentale ale cetatenilor. Prima c. a fost Constitutia americana de la 1787, urmata de Constitutia franceza de la 1791. In sec. 19 si la inceputul sec. 20, constitutia scrisa s-a generalizat in Europa si Asia, iar mai apoi si in Africa. In Romania, prima c. a fost adoptata la 1866. Au urmat c. de la 1923 si 1938. Alte c. au fost adoptate in anii 1948, 1952, 1965, 1991.
TINTI, tintesc, vb. IV. 1. Tranz. si intranz. A indrepta arma, luand drept tinta pe cineva sau ceva; a ochi. ♦ Fig. A face aluzie la ceva sau la cineva, a viza pe cineva sau ceva. 2. Tranz. Fig. A-si atinti, a-si fixa, a-si pironi ochii sau privirea asupra cuiva. 3. Tranz. si intranz. Fig. A nazui; a aspira, a ravni la ceva; a urmari ceva. – Din tinta.
HANSA, uniune comerciala si politica a oraselor de pe litoralul marilor Baltica si Nordului. Initial, h. a fost o asociatie a negustorilor germani, care s-a nascut prin fundarea, la Lubeck (1158), a „Comunitatii negustorilor germani sezonieri din Gotland”. In sec. 13, h. din Londra si Hamburg, care obtinusera in 1267, din partea regelui Hneric III al Angliei, dreptul de a se constitui in asociatii, au fuzionat cu h. din Colonia (Koln) (1281), formand h. teutona. Treptat, au fost atrase si alte orase-porturi, devenind (1350) o uniune, care, din 1356, avea o dieta. In sec. 15, cuprindea c. 160 de orase si avea antrepozite comerciale la Londra, Bruges, Bergen, Novgorod s.a. Ca urmare a deplasarii cailor comerciale maritime ale lumii din M. Baltica spre M. Mediterana si Oc. Atlantic, h. si-a pierdut importanta si s-a destramat.
GRAV, -A, gravi, -e, adj. 1. Care este extrem de important prin consecintele neplacute pe care le poate avea, care poate avea urmari rele; p. ext. important. ♦ (Despre boli, rani) Periculos, primejdios; care poate provoca moartea. 2. (Despre oameni, despre figura, privirea sau manifestarile lor) Foarte serios, sever; solemn. 3. (Despre voce, sunete, ton, timbru) Care se afla la registrul cel mai de jos; jos, profund, adanc, gros. 4. (In sintagma) Accent grav = accent (orientat oblic de la stanga la dreapta) purtat in unele limbi de o vocala deschisa. – Din fr. grave, lat. gravis.
VARGA, (1) vergi, (2) vargi, s. f. I. 1. Nuia lunga, subtire si flexibila, taiata de obicei dintr-o ramura dreapta de arbore. ◊ Expr. (Adesea adverbial) A tremura varga (sau ca varga) = a tremura foarte tare, din tot corpul (de frica sau de frig). (A fi) varga lui Dumnezeu = (a fi) foarte rau, aspru, crunt. ♦ (La pl.) Manunchi de bete taiate egal, cu care se aplicau in trecut pedepse corporale. ♦ Lovitura aplicata cuiva cu varga (I 1); urma lasata pe corp de o astfel de lovitura. ♦ Bat de undita. ♦ Vergea cu care se incarcau in trecut pustile si cu care se curata teava pustii. ♦ Bagheta. ♦ Vergea subtire de metal. 2. Compus: (Bot.) varga-ciobanului = a) planta erbacee cu tulpina si ramurile tepoase, cu flori liliachii, dispuse in capitule (Dipsacus silvester); b) scaius; varga-de-aur = splinuta (Solidago virgaurea). II. (Pop.) Dunga (in special la o tesatura). – Lat. virga.
ORIENTA, orientez, vb. I. 1. Refl. A sti incotro sa se indrepte pentru a ajunge la destinatie, a recunoaste, a stabili directia, a gasi drumul; p. ext. a gasi calea cea mai buna de urmat intr-o anumita imprejurare, atitudinea, solutia cea mai potrivita, a actiona adecvat. ♦ Tranz. A indrepta pe cineva intr-o anumita directie. 2. Tranz. A aseza pe cineva sau ceva intr-o anumita pozitie sau directie fata de punctele c*******e. ♦ Fig. A indruma, a indrepta, a dirija. ♦ Refl. A se calauzi dupa..., a se conduce. ♦ (Mat.) A da un sens unei drepte; a alege un sens de rotatie in plan in jurul unui punct. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orienter.
Erechtheus, erou atenian, fiul regelui Pandion si frate cu Butes, cu Philomela si cu Procne. A avut numerosi fii si fiice, printre care se numarau: Cecrops, Merion, Pandorus, Creusa, Orinthyia, Procris si Chthonia. La moartea lui Pandion, Erechtheus i-a urmat la tron. Cu ocazia unui razboi intre Athenae si Eleusis, la cererea unui oracol, Erechtheus si-a sacrificat una dintre fiice, pentru a obtine victoria. Se spunea ca celelalte fiice s-ar fi sinucis si ele, deoarece jurasera sa nu supravietuiasca surorii lor sacrificate. Erechtheus a cistigat batalia, dar a fost omorit, la rindul lui, de trasnetul lui Zeus, drept pedeapsa ca il ucisese in lupta pe Eumolpus, fiul lui Poseidon.
A PUTEA pot tranz. (urmat, de obicei, de un verb la conjuntiv sau la infinitiv) 1) A se simti in stare; a fi capabil sau apt. ◊ A nu mai ~ de ... a) a fi cuprins de un sentiment sau de o senzatie puternica; b) a nu-i pasa de ... A nu (mai) ~ fara (cineva sau ceva) a avea neaparat nevoie de (cineva sau de ceva). 2) A fi in drept; a avea tot temeiul. Pot confirma. Tribunalul poate executa sentinta. 3) v. A SE PUTEA. ◊ Poate ca e cu putinta; e posibil. Fara doar si poate fara nici o discutie; in mod sigur. /<lat. potere
BILET, bilete, s. n. 1. Scrisoare de cateva randuri. 2. Bucata mica de hartie sau de carton imprimat care da dreptul la intrarea (si ocuparea unui loc) intr-o sala de spectacol, intr-o arena sportiva etc. ◊ Bilet de banca = hartie de valoare emisa de o banca, prin care acesta se obliga sa plateasca detinatorului, la prezentare, suma inscrisa pe hartie. Bilet de ordin = hartie prin care o persoana se obliga sa plateasca altei persoane o anumita suma de bani la cererea acesteia din urma; cambie. – Din fr. billet. Cf. it. biglietto.
Deucalion 1. Fiul lui Prometheus. S-a casatorit cu Pyrrha, fiica lui Epimetheus si a Pandorei. In epoca de bronz, cind Zeus a pus la cale sa nimiceasca semintia umana dezlantuind potopul, el a hotarit sa-i crute numai pe Deucalion si pe Pyrrha, singurii oameni drepti si cucernici de pe pamint. Sfatuiti de Prometheus, cei doi au construit o corabie, cu care au plutit noua zile si noua nopti pe apa. In cea de-a noua zi, dupa ce potopul se sfirsise, ei au coborit de pe corabie in muntii Thessaliei. Dorind sa reinvie neamul omenesc, Deucalion l-a rugat pe Zeus sa-l ajute. Zeus i-a poruncit sa arunce peste umar in urma lui oasele mamei lui. Prin mama, Zeus a inteles glia strabuna. Pricepind tilcul vorbelor lui si socotind ca oasele pamintului sint pietrele, Deucalion si Pyrrha au facut intocmai: au aruncat inapoia lor, peste umar, pietrele intilnite in cale. Din pietrele aruncate de Deucalion au rasarit de indata barbati, din cele aruncate de Pyrrha – femei. 2. Fiul regelui Minos cu Pasiphae. Era prieten cu Theseus si a participat la vinatoarea mistretului din Calydon.
CA2 conj. (urmat, cu sau fara intercalari, de „sa”, introduce o propozitie subordonata cu predicatul la conjunctiv) 1. (Introduce o propozitie finala) Daca ti-am fagaduit atunci, a fost numai ca sa te impac (ISPIRESCU). 2. (Introduce o propozitie consecutiva) Auzi, dar cine-i el, paganul Ca sa-mi sarute fete-n drum? (COSBUC). 3. (Introduce o propozitie subiectiva) Ca sa trecem prin padure e peste poate (ISPIRESCU). 4. (Introduce o propozitie atributiva) Veti crede c-aveti dreptul si voi ca sa traiti (EMINESCU). 5. (Introduce o propozitie completiva directa) Am jurat ca peste dansii sa trec falnic, fara pas (EMINESCU). 6. (Introduce o propozitie completiva indirecta) Ma tem ca nu cumva sa ma cheme. 7. (Introduce o propozitie predicativa) Angajamentul nostru este ca pana maine sa terminam lucrarea. – Lat. qu[i]a.
SEPARATIE, separatii, s. f. Despartire, separare. ◊ Separatia puterilor = principiu care sustine ca puterea legislativa, puterea executiva si puterea judecatoreasca dintr-un stat pot si trebuie sa actioneze independent una de alta, avand o anumita interdependenta si dreptul de control reciproc. Separatie de domiciliu = dispensa premergatoare divortului prin care se acorda sotilor dreptul de a avea domicilii legale diferite. Separatie de bunuri = (in unele state) regim matrimonial caracterizat prin aceea ca femeia isi pastreaza libera dispunere a bunurilor sale aduse in casatorie pentru sustinerea sarcinilor acesteia. Separatie de patrimoniu = masura luata la cererea creditorilor unei succesiuni ori a legatarilor cu titlu particular de sume de bani, pentru a impiedica confundarea patrimoniului succesoral cu cel al mostenitorului si a evita astfel eventuala concurenta a creditorilor acestuia din urma. – Din fr. separation, lat. separatio.
BULETIN, buletine, s. n. 1. (urmat de determinari) Scurt comunicat, raport, anunt sau nota oficiala care contine informatii de actualitate si de interes public. ♦ Adeverinta eliberata de o autoritate pentru a atesta ceva. Buletin de analize medicale. ♦ Nume dat unei publicatii periodice cu scurte dari de seama, studii si informatii de specialitate etc. 2. (Adesea cu determinarea „de identitate”) Act oficial care atesta identitatea unei persoane. 3. (In sintagma) Buletin de vot = imprimat cuprinzand numele si prenumele candidatilor la o alegere, cu ajutorul caruia alegatorii isi exercita dreptul de vot. – Din fr. bulletin.
coarda f., pl. e si corzi (lat. chŏrda, d. vgr. horde; it. pg. corda, fr. corde, sp. cuerda: ngr. [d. it.] korda; vsl. koruda, bg. sirb. rus. korda; alb. korda; ung. kard). Struna, fir sonor la instrumentele muzicale. Pinza (lama dintata) la feresteu [!]. Resort, c****a de otel la ceasornic. Arc elastic la incuietori si lacate. Ramura de vita: se rupeau coardele de greutatea rodului (Sov. 215). Cheris, traversa, grinda transversala pe care se sprijina dusameaua [!]. Indoitura gitului calului. Taria peltelei si a serbetului cind il faci si, amestecindu-l, se tine de facalet ca o ata. Geom. Secanta considerata ca dreapta care uneste extremitatile unui arc. Anat. Coardele vocale, niste tendoane in git care vibreaza si produc vocea. Fig. A atinge pe cineva la coarda simtitoare, a-l atinge unde-l doare, unde simte. A o lua pe alta coarda, a schimba tonu sau procedura. A o lasa pe o coarda mai joasa, a o lasa mai moale, a te modera. Adv. A o tinea [!] coarda, a nu te intrerupe, a nu te opri. A tinea drumu coarda, a-l urma mereu.
OAIE, oi, s. f. 1. Animal domestic rumegator, crescut pentru lana, lapte si carne; spec. femela acestei specii (Ovis aries). ◊ Expr. Ca oile = cu gramada, gramada; in dezordine. A umbla sa iei (sau sa scoti) doua piei de pe o oaie = a urmari un castig exagerat. A suge (de) la doua oi = a trage concomitent foloase din doua parti. A o face de oaie = a proceda neindemanatic, a face o mare prostie, o gafa. A fi destept (sau siret) ca oaia, se spune ironic despre un om naiv sau prost. (Prea) e de oaie, se spune despre vorbe sau actiuni cu totul nepotrivite, lipsite de tact, de masura. ♦ Carne de oaie (1). ♦ Blana de oaie (1). 2. (In limbajul bisericesc; mai ales la pl.) Credincios, considerat in raport cu preotul; crestin, drept-credincios. [Pr.: oa-ie] – Lat. ovis.
TITLU s.n. 1. Calitate obtinuta de cineva in urma unor studii speciale sau in urma unei performante sportive. ♦ Titlu de glorie = merit, renume, fala. ♦ (In oranduirea feudala si capitalista) Demnitate, rang. 2. Cuvant sau text situat in fruntea unei carti, a unui capitol etc. indicand rezumativ materia care se trateaza; (p. ext.) orice lucrare editata. ♦ Partea scrisa de la inceputul unui film, care indica numele acestuia, realizatorii si studioul care l-a produs. ♦ (La pl.) Traducerea dialogului imprimata pe filmele vorbite in limbi straine. ♦ Cu titlu de = Cu caracter de, ca... 3. Capitol in textele de legi, in regulamente etc. 4. (Jur.) Titlu de proprietate = act scris care stabileste dreptul de proprietate al cuiva asupra unui bun; (ec.) titlu de credit = document scris consacrat prin acte normative si reprezentand o obligatie de rambursare la scadenta a unei anumite sume de bani. 5. (Fig.) Baza legala, drept. 6. Cantitatea de metal nobil dintr-un aliaj, exprimata in parti la mie; titru (2). [< lat. titulus].
Amulius, al cincisprezecelea rege al Albei. Era fiul lui Procas si frate cu Numitor. Dupa moartea tatalui sau, Amulius reuseste sa-si goneasca fratele, pe Numitor, care mostenise de drept coroana, si sa se inscauneze el rege. Temindu-se de urmasii regelui detronat, el il ucide pe fiul acestuia, Lausus, iar pe fiica lui Numitor, pe nume Rea Silvia, o face vestala pentru a o impiedica sa aiba copii. Iubita in taina de zeul Mars, Rea Silvia naste insa doi gemeni: pe Romulus si pe Remus. Aflind de existenta lor, Amulius o arunca in inchisoare si porunceste ca cei doi copii sa fie inecati in fluviul Tiber. Scapati ca prin minune de la moarte de niste pastori (dupa o alta varianta, de o lupoaica), Romulus si Remus cresc in salbaticie. In cele din urma ei il detroneaza pe Amulius, inscaunind in locul lui din nou pe bunicul lor Numitor (v. si Romulus).
PLAN s.n. 1. Suprafata neteda, plana, fara ridicaturi. ♦ Suprafata care contine toate dreptele care trec printr-un punct fix si intersecteaza o dreapta. ♦ (Anat.) Suprafata care sectioneaza imaginar corpul omenesc sub o anumita incidenta. 2. Desen tehnic care reprezinta grafic o suprafata de teren, o constructie, o masina etc. 3. Parte a unei suprafete in raport cu departarea de ochiul observatorului si cu reprezentarea ei intr-o pictura, intr-un tablou etc. ♦ (Cinem.) Fiecare serie de instantanee dintr-un film, privind aceeasi actiune sau acelasi subiect, luate sub acelasi unghi de vedere si intr-un cadru constant. ♦ Mod de incadrare a subiectului filmat ori a diverselor sale elemente sub aspect dimensional. 4. Suprafata de sustinere in aer a unei aeronave; (p. ext.) aripa. 5. Fel cum sunt asezate, dispuse partile unei opere stiintifice, literare etc. in momentul cand au fost coordonate intre ele; proiect, alcatuire; (p. ext) proiect pentru o actiune care urmeaza sa fie indeplinita. 6. Proiect elaborat cu anticipare, cuprinzand o suita ordonata de operatii destinate sa duca la atingerea unui scop; program de lucru. [Pl. -nuri, -ne. / < fr. plan, cf. lat. planum].