Rezultate din textul definițiilor
PROST, PROASTA, prosti, proaste, adj., s.m.si f. 1. Adj., s. m. si f. (Om) lipsit de inteligenta, fara judecata, fara minte; natarau, nerod, tont, prostanac. ◊ Expr. Un prost si jumatate = foarte prost. A face pe prostul = a simula prostia. ♦ (Om) care se increde usor; (om) naiv, credul. ◊ Expr. A-si gasi prostul = a-si gasi omul pe care sa-l poata insela usor, pe care sa-l poata duce de nas. 2. Adj., s. m. si f. (Inv. si pop.) (Persoana) fara stiinta de carte; (om) neinvatat, ignorant. ♦ (Om) lipsit de rafinament; (om) simplu, neevoluat. 3. Adj. De conditie sociala modesta, din popor, de jos, de rand. ◊ (In trecut) Soldat prost = ostas fara grad; soldat. 4. Adj. Obisnuit, comun. ♦ De calitate inferioara, lipsit de valoare. 5. Adj. (Adesea adverbial) Care nu este asa cum trebuie (din punct de vedere calitativ, functional etc.); necorespunzator, nesatisfacator. ♦ (Adverbial; in legatura cu verbul „a vorbi”) Stricat, incorect. ♦ (Despre situatii, stiri, intamplari etc.) Neplacut, nefavorabil, nenorocit. ♦ (Despre vreme) Nefavorabil, rau. ♦ Nepriceput, nepregatit, neindemanatic intr-o meserie, intr-o profesiune etc. 6. Adj. Daunator; neprielnic. ◊ Expr. Gluma proasta (sau de prost gust) = gluma fara haz, care supara, jigneste. Vorba proasta = vorba indrazneata sau injurioasa; p. ext. cearta. – Din sl. prostu.
DEGET ~e n. 1) (la om) Fiecare dintre prelungirile mobile cu care se sfarsesc mainile si picioarele. ◊ A arata (pe cineva) cu ~ul a semnala (pe cineva) batjocurii pulbice (incriminandu-l); a compromite (pe cineva). A-si musca ~ele a regreta; a se cai. A juca (sau a invarti) (pe cineva) pe ~e a amagi; a duce de nas. A sti (ceva) pe ~e a cunoaste in detalii; a sti in amanunte. A scapa printre ~e a se strecura pe neobservate, evitand dificultatile. A avea (ceva) in (la) ~ul cel mic a sti la perfectie. A-i pune (cuiva) ~ul pe rana a aminti (cuiva) lucruri neplacute sau nedorite; a depista elementul esential al unei probleme, al unei situatii. A pune ~ul (pe un act) a aplica amprenta digitala in loc de semnatura. 2) (la unele animale) Fiecare dintre prelungirile mobile de la sfarsitul labei. 3) Parte a unei manusi care acopera prelungirile mainii. 4) pop. Unitate de masura a lungimii, suprafetei sau capacitatii, egala cu latimea unui deget. 5) tehn. (la seceratori sau cositori) Piesa care sprijina plantele in momentul taierii, separandu-le in fasii inguste. /<lat. digitus
TAICA m. invar. pop. 1) (si cuvant de adresare a copilului catre tatal sau) Barbat considerat in raport cu copiii sai; tata. ◊ A scapa de d****l si a da peste ~-sau a iesi dintr-o incurcatura si a da peste alta (si mai mare). A trimite de la d***u la ~-sau a amagi, a insela pe cineva; a duce de nas pe cineva. 2) (cuvant de adresare a celor tineri catre un om mai in varsta) Barbat respectat si apropiat cuiva; tata. [G.-D. taichii; Sil. tai-] /Din tata
inzabala vb. I (reg.) 1. a pune zabala unui cal. 2. (fig.) a se face stapan pe cineva, a-l duce de nas, a-l purta pe degete, a-l conduce dupa voie, a-l infrana.
TRUFA vb. tr. 1. a garnisi cu trufe (2). 2. (fam.) a impana, a umple (cu). 3. a insela, a duce de nas; a escroca. (< fr. truffer)
juca (joc, jucat), vb. – 1. A-si petrece timpul cu un anumit joc. – 2. A intra, a deschide, a face o mutare proprie jocului. – 3. (Refl.) A-si petrece timpul cu un joc, fie pentru a se distra, fie din interes. – 4. A dansa. – 5. Despre actori, a interpreta un rol pe scena. – 6. A misca, a deplasa. – 7. A incurca, a duce de nas, a-si bate joc de cineva. – 8. A nu sta bine fixat, a fi instabil. – Var. (Mold.) giuca. Mr. (a)gioc, giucare, megl., istr. joc. Lat. pop. *iŏcāre, in loc de Iŏcāri (Puscariu 910; Candrea-Dens., 905; REW 4585; DAR), cf. it. giocare, prov. jogar, fr. jouer, sp. jugar, port. jogar. Sensul de „a dansa”, pe care Puscariu, Lr., 242 si DAR, il explica drept un calc dupa sl. igrati „a juca” si „a dansa”, ar putea fi de asemenea rezultat al unei evolutii interne, plecindu-se de la sensul „a minui, a misca”, cf. it. ballare „a misca” si „a dansa”. – Der. jucator, s. m. (persoana care practica un joc; dansator); jucaus, adj. (cartofor; care joaca, danseaza; glumet, hitru; instabil, mobil); jucarie, s. f. (obiect cu care se joaca copiii; gluma, banc); jucarier, s. m. (vinzator de jucarii); jucatorie, s. f. (trisare).
UNGE, ung, vb. III. 1. Tranz. si refl. A (se) acoperi cu un strat de material gras, unsuros sau lipicios; a (se) gresa. ◊ Expr. (Tranz.) A unge pe cineva la inima = a da, a crea cuiva o satisfactie deosebita. (Fam.) A unge (bine) pe cineva = a) a bate zdravan pe cineva; b) a mitui. (Fam.) A unge osia (sau ochii) sau a unge pe cineva cu miere = a mitui, a da mita. (Fam.) A fi uns cu toate unsorile = a fi trecut prin multe, a fi experimentat, versat, a nu putea fi dus de nas. (Refl.; fam.) A se unge pe gat = a bea. 2. Tranz. A investi in functie un monarh sau un arhiereu. ♦ A mirui. 3. Tranz. A tencui un perete, a fatui, a varui, a spoi. ♦ A murdari, a manji. – Lat. ungere.
COLACAR ~i m. pop. Persoana din alaiul de nunta care duce colacii nasilor sau spune oratia traditionala. /colac + suf. ~ar
PLOCON, plocoane, s. n. 1. Dar omagial intrand in obligatiile vasalilor catre Poarta sau ale supusilor catre curtea domneasca sau catre stapanul mosiei; (astazi, fam.) dar, cadou (facut adesea pentru un serviciu, o favoare). ◊ Expr. A duce (sau a aduce, a trimite etc. pe cineva) plocon (cuiva) = a prezenta pe cineva cuiva, a pune pe cineva in fata cuiva. ♦ Spec. Dar care se da nasilor (la nunta, la botez sau in anumite ocazii). 2. (Inv.) Jertfa, ofranda. 3. (Si in sintagma plocon de nume) Denumire data, in evul mediu, in tarile romane, unor dari sau daruri, devenite apoi obligatii ale birnicilor. [Var.: poclon s. n.] – Din sl. poklonu.