Rezultate din textul definițiilor
BILIard, biliarde, s. n. Joc in care o serie de bile2 sunt deplasate pe o masa speciala prin lovirea uneia dintre ele cu tacul. ♦ Masa pe care se practica acest joc. [Pr.: -li-ard] – Din it. biliardo, rus. biliard. Cf. fr. billard.
GALIard s. n. (Mar.) Fiecare dintre extremitatile puntii superioare ale unei nave. [Pr.: -li-ard] – Din fr. gaillard.
GOLIard, goliarzi, s. m. Poet medieval de limba latina, ratacitor, care canta bucuria de a trai; vagant. [Pr.: -li-ard] – Din fr. goliard.
MILIard, miliarde, num. card. Numar egal cu o mie de milioane; bilion, p. ext. (la pl.) numar considerabil. [Pr.:-li-ard] – Din fr. milliard.
biliard s. n. (sil. -li-ard), pl. biliarde
galiard s. n. (sil. -li-ard)
goliard s. m. (sil. -li-ard), pl. goliarzi
miliard s. n. (sil. -li-ard), pl. miliarde
BILIard ~e n. 1) Joc cu bile, care sunt lovite cu tacul, dupa anumite reguli. 2) Masa speciala pe care se practica acest joc. [Sil. -li-ard] /<fr. biliard
MILIard1 ~e num. card. O mie de milioane. Un ~ de oameni. [Sil. -li-ard] /<fr. milliard
MILIard2 ~e n. 1) Numar constand dintr-un miliard de unitati. 2) Cifra 1000000000. 3) mai ales la pl. Multime foarte mare. ~e de stele. [Sil. -li-ard] /<fr. milliard
BILIard1 s.n. Joc practicat cu bile, care sunt miscate prin lovirea uneia dintre ele cu tacul. ♦ Masa speciala folosita pentru jocul descris mai sus. [Pron. -li-ard, pl. -de, -duri. / < fr. billard].
BILIard2 s.n. Bilion. [Pron. -li-ard. / < fr. billard].
GOLIard s.n. Nume dat poetilor medievali de limba latina, ratacitori, care celebrau in poeziile lor bucuria de a trai, intr-un spirit libertin, adesea satiric, tradand resentimentele unor insi certati cu morala societatii timpului. ♦ Student medieval. [Pron. -li-ard. / < fr. goliard, it. goliardo, cf. v.fr. gouliard < lat.t. familia Goliae – familia lui Goliat].
GALIard s.n. Fiecare dintre extremitatile puntii superioare a unei nave. [Pron. -li-ard. / < fr. gaillard].
INCINERARE s.f. Actiunea de a incinera si rezultatul ei; ardere, crematiune; incineratie. [< incinera].
MILIard s.n. Numar egal cu o mie de milioane; bilion. ♦ (P. ext., la pl.) Numar foarte mare. [Pron. -li-ard. / < fr. milliard].
ARZIME s. f. (Rar) Febra mare. – Din arz (prez. ind. al lui arde) + suf. -ime.
ARZATOR1, arzatoare, s. n. Aparat care serveste la amestecarea cu aer a combustibililor, in scopul arderii. ♦ Injector. – Din arz (prez. ind. al lui arde) + suf. -(a)tor (dupa fr. bruleur).
ARZATOR2, arzatori, s. m. Muncitor calificat care incinge cuptoarele in fabrici. – Din arz (prez. ind. al lui arde) + suf. -(a)tor.
ARZATOR3, -OARE, arzatori, -oare, adj. 1. Care arde, care dogoreste; fierbinte. 2. Fig. Puternic, intens; deosebit (de mare). Document de o arzatoare actualitate. ♦ Care cere o solutie imediata; urgent. Problema arzatoare. – Din arz (prez. ind. al lui arde) + suf. -(a)tor.
ARZOI, -OAIE, arzoi, -oaie, adj. (Rar) Arzator3. ♦ Fig. (Despre ochi, p. ext. despre oameni) Ager, vioi. – Din arz (prez. ind. al lui arde) + suf. -oi.
ARZOS, -OASA, arzosi, -oase, adj. (Rar) Arzator3. – Din arz (prez. ind. al lui arde) + suf. -os.
ARZULIU, -IE, arzulii, adj. (Rar, ir.) Arzator3. – Din arz (prez. ind. al lui arde) + suf. -ul-iu.
BILIard, biliarde, s. n. Joc in care o serie de bile sunt deplasate prin lovirea uneia dintre ele cu tacul. ♦ Masa speciala pe care se joaca acest joc. [Pr.: -li-ard] – Fr. billard.
acadea f., pl. ele (turc. ar. ' akyde, id.). Zaharica in forma de cilindru ori in bucatele (caramele) facuta din zahar ars (Le vind mai ales Bulgarii sau Turcii purtindu-le pe tablale pe strada si le cumpara copiii si oamenii din popor). V. bomboana si gogoroana.
amiant n., pl. e si uri (vgr. amiantor, nespurcat, d. miatno, spure. V. miazma). Silicat duplu de calce si de magnezie [!], varietate de azbest filamentos si incombustibil. – Cei vechi credeau ca amiantu e un fel de [?] in care nu arde; il scarmanau, il torceau si-si faceau fete de masa si servete care se aruncau in foc cind se murdareau, si ast-fel se albeau mai mult de cit pin [!] spalare. In pinza de amiant se ardeau mortii ilustri, a caror cenusa nu trebuia sa se amestece cu a rugului. Din amiant se fac astazi fitiluri care ard in ulei fara sa se consume si hirtie pretioasa (fiind-ca nu arde). S' a uzitat la facut tunici de pompieri.
ars, -a adj. Nimicit de foc. Pirlit de soare. Fig. Intristat, dezolat, fript: inima arsa. Miroase a ars, miroase a lucru ars ori pirlit, a incendiu. S. f. Vechi. Olocaust. Cu arsa (Trans. Rar), cu toptanu. A sari arsa, a sari grabnic (la auzu unei vesti).
cenusa (est) si -use (vest) f., pl. i (lat. cinusia, d. cinus ild. cinis, cineris, cenusa; din cinisia vin it. cinigia, pv. sp. ceniza, pg. cinza; din cinis, cineris vine it. cenere, pv. fr. cendre, cat. cendra). Materia minerala (prafu) care ramine din lemnu ars ori din cadavrele arse (cum obisnuiau Romanii. De aci si int. de „ceia ce a mai ramas dintr´un mort, oasele”). A lua cuiva si cenusa din vatra, a-l despoia [!] de tot ce are. E un ger de ingheata si cenusa´n vatra, e mare ger. Nu s´a ales nici cenusa (ori prafu) de el, n´a mai ramas nimic, s´a perdut [!] tot. V. scrum.
ardei, ardei, s. m. Planta erbacee cu flori albe si cu fructe bace verzi, rosii sau galbene, intrebuintate in alimentatie (Capsicum annuum); p. restr. fructul acestei plante. ardei gras. ardei iute. – arde + suf. -ei.
MISTUI vb. 1. v. digera. 2. a distruge, a nimici, a prapadi. (Revarsarea a ~ totul in calea ei.) 3. v. arde. 4. v. ascunde.
ardei ~ m. 1) Planta legumicola cultivata pentru fructul ei carnos, bogat in vitamine, cu gust dulce sau iute. 2) Fructul acestei plante. ~ borcanos. ~ dulce. ◊ Iute ca ~ul a) care se irita usor; suparacios; b) care este sprinten, harnic. A da cuiva cu ~ pe la nas a supara cu vorba pe cineva; a intepa; a irita. /a arde + suf. ~ei
ciorna (ciorne), s. f. – Lucrare scrisa, provizoriu, concept, bruion. Sl. crunu „negru”, cf. rus. na corno „in forma de ciorna” (Cihac, II, 48). – Der. ciorni, vb. (a scrie ciorna); ciornoia, vb. (a face ceva pentru prima oara); ciornaie, s. f. (vita slaba si costeliva); ciornei, s. m. (om negricios, ars de soare). Toti acesti der. reproduc fonetismul rus. cornyi „negru,” cf. cerni.
ardei, ardei, s. m. Planta erbacee cu flori albe si fructe verzi sau rosii (Capsicum annuum); fructul acestei plante e intrebuintat ca aliment sau condiment. ardei gras. ardei iute. – Din arde + suf. -ei.
carbonic, -a adj. (d. lat. carbo, carbune). Chim. Se zice despre un acid care rezulta din combinatiunea carbunelui cu oxigenu, cum se intimpla in ardere, fermentatiune ori respiratiune. Acidu carbonic e un gaz incolor, mai greu de cit aeru si asfixiant. Cind te scobori intr´un beci ori put si vezi ca ti se stinge luminarea, e semn ca e acid carbonic, si deci trebuie sa te retragi.
O, SANCTA SIMPLICITAS! (lat.) o, sfanta naivitate! – Exclamatia lui J. Hus la vederea unei batrane, care in speranta unei rasplati ceresti, arunca vreascuri pe rugul pe care el era ars. Constatare a unui act de ignoranta inconstienta sau de conformism naiv.
blastam (est) si blestem (vest) n., pl. e (d. a blastama, ca si lat. pop. blastema; fr. blame, sp. pg. lastima). Invocarea urgiii dumnezeisti contra cuiva, ca: arda-l focu, bata-l Dumnezeu sau (in gluma), bata-l norocu. Nenorocire de care nu poti scapa: e un blastam pe capu Jidanilor sa n’aiba tara. – Vechi blastem.
bulion n., pl. oane (fr. bouillon, fertura, d. bouillir, a ferbe). Fertura, supa. Extract de carne, de tomate ori de ardei s.a.
BALeiAJ, baleiaje, s. n. eliminarea fortata a gazelor de ardere din cilindrul unui motor cu ardere interna. [Pr.: -le-iaj] – Din fr. balayage.
INCINERA vb. a arde. (A ~ un om decedat.)
INCINERARE s. 1. incineratie, (livr.) crematiune. (~ gunoaielor.) 2. ardere, incineratie. (~ unui om decedat.)
INCINERATIE s. 1. v. incinerare. 2. ardere, incine-rare. (~ unui om decedat.)
BALeiAJ ~e n. Evacuare fortata a gazelor arse din cilindrul unui motor cu ardere interna. [Sil. -le-iaj] /<fr. balayage
URSOAICA ~ce f. 1) Femela ursului. 2) reg. Cos de soba sau de cuptor pentru colectarea fumului produs la ardere si evacuarea lui prin hogeag. 3) element de sustinere, de sprijin (barna, stalp) la o constructie. /urs + suf. ~oaica
EFUZOR s.n. Partea prin care sunt evacuate gazele arse la iesirea lor dintr-un reactor. [Cf. fr. effuseur].
artut (-ta), adj. – Siret, viclean. Cuvint rar, mentionat o singura data de Puscariu, ZRPh., XVII, 110, pe baza unui glosar trans.; pare a fi un hapax mai putin vechi decit crede Puscariu, poate o deformare locala a unui cuvint sas., de ex. hart. Totusi, Puscariu si DAR se gindesc la un lat. *artutus, de la artus „membru” (ca nasutus de la nasus), si il explica printr-un sens intermediar de „flexibil, agil”. REW 679 il relationeaza cu ars „arta”, si 751 cu astutus. Nici una dintre aceste ipoteze nu pare posibila.
ENGOBA s. f. strat subtire de argila sau caolinuri superioare cu care se acopera produsele ceramice inainte de ardere, pentru a le masca culoarea naturala. (< fr. engobe)
ARS, -A, arsi, -se, adj. 1. Distrus, mistuit de foc. ◊ (Substantivat) Miroase a ars. ♦ Care prezinta o arsura. ♦ Stricat prin expunere prea indelungata la actiunea focului. Friptura arsa. ♦ Care a fost expus actiunii focului (cu un scop anumit). Caramida arsa. ♦ (Despre obiecte) Pe care s-au trasat, cu un instrument incalzit, linii, desene etc. ♦ Innegrit de foc, de fum etc.; parlit, bronzat. 2. Fript. ◊ Expr. A sari (ca) ars = a sari repede (de surprindere sau de spaima). 3. (Adesea fig.) Ofilit, uscat. 4. Fig. (Despre inima, suflet etc.) Zdrobit, pustiit. ♦ Fierbinte, arzator. Ea sopteste vorbe arse (EMINESCU). ◊ Expr. A-i trece (sau a-i da cuiva) un fier ars prin inima = a simti deodata o mare tulburare sufleteasca. – V. arde.
comburent, -a adj. (lat. comburens, -entis). Chim. Care, combinindu-se cu alt corp, il face sa arda: oxigenu e comburent, dar nu combustibil.
GLUMA1, glume, s. f. Scurta poveste plina de haz (si cu un final neasteptat), care provoaca ras si veselie. V. anecdota. ◊ Loc. adv. In gluma = fara nici o intentie serioasa, fara rautate. Fara gluma = in mod serios. Nu gluma! = cu adevarat, serios. ◊ Expr. A se intrece (sau a merge prea departe) cu gluma = a-si permite prea mult, a intrece limita admisa in atitudini, comportare. A lasa gluma (la o parte) = a vorbi serios. A lua (ceva) in gluma = a nu lua (ceva) in serios, a nu da importanta; a subestima. A nu sti (sau a nu intelege) de gluma, se spune (ca repros) despre cineva care se supara cand glumesti cu el. A nu-i arde (cuiva) de gluma = a fi indispus, suparat, necajit. Nu-i (de) gluma = e lucru serios, ingrijorator. ♦ Fapta hazlie; pacaleala. – Din sl. glumu, bg. gluma.
TACIUNE ~i m. 1) Ramasita provenita din arderea incompleta a unui corp. 2) Carbune care arde mocnit. ◊ Negru ca ~ele foarte negru. 3) Boala a unor cereale (porumb, grau), caracterizata prin aparitia unei pulberi negre, provocata de o ciuperca parazita; carbune. [Sil. -ciu-] /<lat. titio, ~onis
crematiune f. (lat. crematio, -onis, d. cremare, a arde, v. tr.). Actiunea de a arde cadavrele si gunoaiele. V. incineratiune.
SOC2 ~uri n. Dispozitiv de reglare a debitului de carburant si de aer in carburatorul unui motor cu ardere interna, folosit pentru pornirea lui la rece. /<germ. Schock
arzuliu, (arzulie), ad.j – Inflacarat, aprins, focos. Tc. arzulu „dornic” (DAR; Pascu, Beitrage, 14), cu semantism datorat asocierii cu arz-, de la a arde. Dupa Candrea-Dens., 78, de la arde. Probabil din acelasi cuvint tc., intr-o forma redusa *arzu, care nu ni se pare clara, deriva arzoi (var. arzui), adj. (aprins, inflacarat, pasionat), pe care DAR il deriva direct din a arde.
CALCINA vb. tr. a incalzi o substanta la temperaturi inalte, in scopul transformarii ei in alta substanta. ◊ a arde, a carboniza. (< fr. calciner, lat. calcinare)
brocat, -a adj. (it. broccato, fr. brocart). Brodat cu matasa cu aur sau argint: rochie, pinza brocata. Brocat, s.n., pl. uri. Stofa brocata, frenghie, serasir, zarpa, sahmara ori cutnie. – Si -art si -ard (dupa fr.).
Hector, celebru erou troian (cunoscut din Iliada), fiul regelui Priamus si al Hecubei si sotul Andromachai, cu care a avut un fiu: pe Astianax zis si Scamandrius. Hector era cel mai viteaz dintre troieni. Stiind dinainte ca avea sa moara in lupta ucis de Achilles, ca cetatea lui avea sa fie distrusa, el a continuat totusi sa lupte alaturi de ai sai. In cel de-al zecelea an de razboi, cind luptele se dadeau sub zidurile Troiei, Hector seamana groaza si moarte in tabara grecilor. Dupa ce-i ucide pe cei mai vajnici dintre ei, in frunte cu Patroclus (v. si Patroclus), dupa ce conduce atacul dezlantuit de troieni impotriva corabiilor grecesti, pe care le incendiaza, Hector ramine singur, afara din cetate, sa-l infrunte pe Achilles (v. si Achilles). el este fugarit de trei ori in jurul zidurilor Troiei de catre eroul „cel iute de picior” si cade, rapus de mina lui, sub privirile ingrozite ale parintilor sai, care urmaresc lupta de sus, de pe ziduri. Cadavrul lui Hector e legat de carul lui Achilles si tirit de catre acesta prin pulbere, apoi dus in tabara ahee. Mai tirziu, la cererea si la rugamintile lui Priamus, Achilles il inapoiaza troienilor, care-l ard pe rug, cu mare cinste.
APRINS2, -A, aprinsi, -se, adj. 1. (Despre foc) Care arde. 2. (Despre o sursa de lumina) Care lumineaza. ♦ Fig. Stralucitor. Ochi aprinsi. 3. Incins2, infierbantat; ars. 4. Fig. (Despre oameni si manifestarile lor) Pasionat, inflacarat. ♦ Imbujorat, rosu (la fata). ♦ (Despre culori) Puternic, violent; p. ext. (despre obiecte) de o culoare vie. 5. (Despre fan, cereale etc.) Incins2; alterat. – V. aprinde.
EVACUARE, evacuari, s. f. Actiunea de a evacua si rezultatul ei. ♦ Faza din ciclul motoarelor cu ardere interna sau al turbinelor cu gaze, in care gazele de ardere sunt evacuate din masina dupa ce au efectuat lucrul mecanic. [Pr.: -cu-a-] – V. evacua.
LUMINA vb. 1. a arde. (Lampa ~ pana tarziu in camera lui.) 2. a scanteia, a sclipi, a straluci. (Candelabre ~ in salon.) 3. v. straluci. 4. a bate, a luci, a straluci. (Luna ~ peste ramuri.) 5. v. insenina. *6. (fig.) a se insenina. (S-a ~ cand m-a vazut.)
A PARJOLI ~esc 1. tranz. A supune parjolului; a nimici prin foc. ~ granele. 2. intranz. (despre surse de caldura) A emana radiatii fierbinti, raspandind caldura foarte mare; a parli; a frige; a dogori; a pali; a arde. Soarele ~este. /<ung. porzsolui
PARTURIUNT MONTES, NASCENTUR RIDICULUS MUS (lat.) se vor cazni muntii (in durerile facerii) si se va naste un biet soarece – Horatiu, „Ars poetica”, 139. Versul caracterizeaza rezultatele disproportionat de mici in raport cu stradaniile despuse si indica totodata una din sursele generale ale comicului.
REUCHLIN [rɔiʃlin], Johannes (numit si Capnio, Kapnion) (1455-1522), teolog si umanist german. Prof. univ. din Ingolstadt si Tubingen. Adversar al scolasticii. S-a impotrivit intentiei dominicanilor de a arde scrierile ebraice, afirmand utilitatea cunoasterii lor. Este, alaturi de Erasm, unul dintre promotorii studiului filologiei clasice. Contributii privind pronuntia limbii grecesti clasice (sistemul reuchlinian) apropiat de cel din greaca moderna. Alte lucrari: „Arta cabalistica”, „De Rudimetis Hebraicis”. Traducator al „Bibliei” si initiator al studiului iudaisticii.
TURBOREACTOR, turboreactoare, s. n. Reactor echipat cu un compresor care comprima (cu ajutorul unei turbine) aerul atmosferic si il trimite sub presiune in camera de ardere, folosit la propulsia unui avion de mare viteza. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. turboreacteur.
A SE ardE ma ard intranz. 1) (despre oameni sau despre corpul lor) A se bronza prea tare. 2) fig. A suferi un esec; a ramane pagubas; a se frige; a se parli. /<lat. ardere
TOREFIA vb. tr. 1. a incalzi la foc direct unele produse (cafea, tutun) pentru a distruge anumite elemente daunatoare sau pentru a le da o anumita aroma. 2. (tehn.) a arde, a calcina, a praji (minereuri). (< fr. torrefier)
INCINERA, incinerez, vb. I. Tranz. A arde un cadavru sau alta substanta organica, prefacandu-le in cenusa. – Din fr. incinerer, lat. incinerare.
BANUI vb. 1. a crede, a ghici, a gandi, a-si imagina, a-si inchipui, a intrezari, a presupune, a prevedea, a socoti, a sti, a visa, (rar) a prevesti, (inv. si reg.) a nadai, (reg.) a chibzui, a probalui, (fig.) a mirosi. (Cine ar fi ~ ca se va intampla astfel?) 2. (prin Transilv. fig.) a se arde. 3. v. suspecta.
NESCIT VOX MISSA REVERTI (lat.) cuvantul rostit nu stie sa se intoarca – Horatiu, „Ars poetica”, 390. Scriitorul sa chibzuiasca indelung asupra operei lui inainte de a o publica.
TACIUNE, taciuni, s. m. 1. Ramasita dintr-o bucata de lemn care a ars incomplet; carbune sau lemn in faza de ardere fara flacara. ◊ Expr. A nu avea nici taciune in vatra = a fi foarte sarac. Nu-i ard (nici) taciunii in vatra, se spune despre un om (sarac) caruia ii merge prost in toate, care nu izbuteste nimic. 2. Boala a plantelor (cerealiere) provocata de o ciuperca parazita care se manifesta prin distrugerea totala sau partiala a partilor atacate si prin aparitia in locul acestora a unei pulberi de culoare neagra; carbune. – Din lat. *titio, -onis.
DOBOS, dobosuri, s. n. Tort facut din foi de aluat suprapuse, cu crema de ciocolata intre ele, foaia de deasupra avand o glazura de zahar ars. – Et. nec.
A SE PARLI ma ~esc intranz. 1) A se arde usor la suprafata. 2) (despre persoane si despre corpul lor) A deveni negru (sub actiunea razelor solare); a se innegri; a se bronza. 3) (despre plante) A-si pierde putin seva (de caldura, de frig); a se usca putin. 4) fig. A suferi un esec; a ramane pagubas; a se arde; a se frige. ◊ Cine se pripeste, se ~este cine se grabeste, pierde. /<bulg. parlja, sb. prljiti
MOXA s.f. (Med.) Procedeu terapeutic, varianta a acupuncturii, care se bazeaza pe utilizarea in locul acelor a unor betisoare din anumite plante, care, dupa infigerea in piele, sunt arse lent; moxibustie; (p. ext.) betisoarele si substanta din ele. [Var. moxa s.f. / < fr. moxa, cf. jap. mogusa].
ANCRASARE s.f. Depunere de praf de carbune, de ulei ars etc. pe electrozii unei bujii, impiedicand astfel functionarea ei. [< ancrasa].
INCINGE1, incing, vb. III. 1. Refl. (Despre foc) A arde cu flacara mare, a se aprinde bine. ◊ Tranz. fact. el incinge focul. 2. Refl. si tranz. A (se) infierbanta, a (se) incalzi tare. ♦ Tranz. Fig. (Despre un sentiment, o pasiune) A cuprinde, a coplesi pe cineva; a consuma, a mistui. ♦ Refl. Fig. A se manifesta puternic; a se aprinde, a se inflacara. ♦ Refl. si tranz. Fig. (Despre o lupta, o confruntare, o discutie etc.) A (se) inteti. 3. Refl. (Despre fan, cereale, faina etc.) A incepe sa se altereze prin fermentare; a se strica; a se aprinde. [Perf. s. incinsei, part. incins] – Lat. incendere.
EVACUA, evacuez, vb. I. Tranz. 1. A lasa liber, a goli, a parasi in masa un imobil, o localitate, o regiune etc.; a elibera (4). 2. A lua masuri de indepartare, a scoate in chip organizat, dintr-un loc si a duce in altul oameni, bunuri etc. ♦ A scoate dintr-o zona periculoasa populatia, animalele, bunurile spre a preveni distrugerea lor. 3. A elimina gazele nefolositoare din cilindrul unui motor cu ardere interna. ♦ A elimina reziduurile rezultate dintr-un proces tehnologic. 4. A elimina fecalele din intestine. [Pr.: -cu-a] – Din fr. evacuer, lat. evacuare.
CAMERA s. f. I. 1. incapere intr-un apartament. ♦ muzica de ~ = muzica destinata unui numar redus de interpreti. 2. compartiment intr-un sistem tehnic (instalatie, masina, aparat). ♦ ~ obscura = a) incapere neluminata sau cu lumina de o anumita culoare, in care se lucreaza cu materiale fotosensibile; b) dispozitiv cu ajutorul caruia se obtine pe un ecran imaginea rasturnata a unui obiect; ~ fotografica = a) aparat fotografic; b) camera obscura de televiziune (sau videocaptoare), aparat complex pentru captarea imaginii si transformarea ei in semnale video; ~ de combustie = incapere a motorului cu ardere interna in care se aprinde amestecul de gaze. II. tub inchis de cauciuc care se umfla cu aer si care se asaza pe roata sub anvelopa. ◊ balon de cauciuc al unei mingi de sport. III. 1. adunare parlamentara constituita; organ suprem al puterii de stat. 2. (ec.) institutie avand ca obiectiv sprijinirea activitatii dintr-un anumit domeniu. (< it. camera)
DEMAROR s. n. 1. mecanism motor sau instalatie care serveste la pornirea motoarelor cu ardere interna. 2. aparat electric montat la circuitul motoarelor electrice, care le asigura demararea. (< fr. demarreur)
EXPLOZIE s. f. 1. reactie fizico-chimica foarte rapida, violenta, insotita de degajare mare de energie, provocata de descompunerea unei substante explozive; detonatie (2). ♦ ~ vulcanica = iesire brusca a lavei, a bombelor vulcanice si gazelor unui vulcan. 2. (impr.) ardere a amestecului de carburant si de aer din cilindrul unui motor cu ardere interna. 3. trecere brusca a unui fenomen de la vechea lui calitate la una noua, prin distrugerea calitatii vechi. 4. (fig.) izbucnire violenta a unui fenomen, a unui sentiment etc. ◊ crestere (brusca) a unei populatii, a cantitatii de informatie etc. 5. a doua faza a articularii unei consoane oclusive, deschiderea brusca a organului fonator si iesirea aerului oprit de organe in actul imploziei. 6. (jaz) punctare foarte puternica executata la baterie. (< fr. explosion, lat. explosio)
vapaie (-ai), s. f. – Para, flacara mare. Origine necunoscuta. Se indica de obicei posibilitatea unui lat. *vapalia ‹ vapa (Puscariu 1855; Tiktin; Philippide, II, 661; REW 9147), cf. it. va(m)pa, sb. vapa „vapor”, alb. vape „caldura” (Cihac, II, 721); dar relatia dintre aceste cuvinte nu este clara. Poate este dubletul lui vipie, s. f. (arsita). Der. (in)vapaia, vb. (a arde cu flacara); svapaiat, adj. (descompus, dezordonat, vagabond, golan), aceasta relatie semantica nu este clara (probabil „descompus ca cel care scapa de la incendiu”; dupa Cretu, din sl. sverepovati „a exaspera”; dupa Tiktin, se pleaca de la ideea de „aprins”).
scradire, scradiri, s.f. (reg.) 1. (despre plante si partile lor) uscare prea tare; rascoacere. 2. (despre unele alimente) coacere prea tare; ardere, frigere prea puternica.
BRUNO, Giordano (1548-1600), filozof renascentist italian. Intemnitat de Inchizitie in 1592, a fost ars pe rug la Roma, ca eretic. Sub influenta neoplatonismului italian, el preconiza sa nu se foloseasca decit ratiunea pentru a cunoaste lumea. In dialogurile sale („Despre cauza, principiu si unitate”, „Despre infinit, univers si lumi”), a expus o filozofie panteista (natura este „Dumnezeu in lucruri”). Dezvoltind conceptia heliocentrica a lui Copernic, a sustinut existenta unui Univers infinit cu o infinitate de lumi.
ANCRASARE ~ari f. Depunere de praf, de ulei ars si de alte impuritati pe detaliile unui sistem tehnic, impiedicand functionarea lui normala. /v. a ancrasa
CUPTOR ~oare n. 1) Constructie pentru copt painea si alte produse de panificatie. 2) Cantitate de paine, de placinte etc. care se coc odata. 3) Parte de deasupra a acestei constructii, care se incalzeste. ◊ A sta (sau a dormi) pe ~ a fugi de lucru; a lenevi. A aduce nora pe ~ a se insura. 4) Despartitura de jos la masina de gatit, in care se coc prajituri sau alte preparate. 5) Instalatie industriala pentru topirea metalului sau pentru alte operatii tehnice. ◊ ~ de var instalatie unde se arde piatra de var; varnita. 6) fig. Caldura mare si dogoritoare; canicula. ◊ Luna lui ~ luna iulie. /<lat. coctorium
BASICA, basici, s. f. 1. Sac membranos care se gaseste in corpul oamenilor si al animalelor si in care se strang unele secretii ale organismului. Basica fierii. ♦ Basica (1) (scoasa din corpul animalelor) uscata si intrebuintata la facutul pungilor, burdufurilor etc. ♦ Organ intern al pestilor, de forma unui balonas, plin cu un amestec de gaze care le ajuta la plutire. 2. Umflatura a pielii continand o materie lichida. De vant batut, ars de soare Si cu basici la picioare (TEODORESCU). 3. Umflatura mica, plina cu aer, care se face la suprafata lichidelor (in timpul fierberii), a aluatului (in urma dospirii) etc. 4. (Neobisnuit) Glob de sticla; balon. [Var.: (reg.) besica s. f.] – Lat. *bessica (= vessica).
PARLIT2, -A, parliti, -te, adj. 1. Ars usor, numai la suprafata. ♦ (Despre haine, tesaturi etc.) Ars superficial la calcat sau la dogoarea focului. 2. (Despre oameni sau despre parti ale corpului lor) Cu pielea innegrita de soare; innegrit, bronzat. 3. (Despre vegetatie) Ofilit, vestejit, uscat din cauza arsitei. 4. Fig. (Fam.; despre oameni) Sarac, nevoias; necajit, amarat. ♦ (Substantivat) Om nevoias; p. ext. om neispravit, prapadit. – V. parli.
FUSAIOLA s. f. disc mic din lut ars sau piatra care se fixa la partea de jos a fuselor primitive pentru a le regla invartirea. (< it. fusaiolo)
bust n., pl. uri (fr. buste, d. it. busto, care vine d. lat. bustum, loc de ars mortii, monument funerar). Parte de sus a corpului omenesc (capu si peptu). Pictura, fotografie ori sculptura care reprezinta aceasta parte.
KALIU s.n. Metal alcalin moale, de culoare alba-argintie, foarte reactiv, care in natura se gaseste sub forma de saruri si se intrebuinteaza ca ingrasamant agricol sau la fabricarea sticlei; potasiu. [Sil. -liu pron. -liu; art. kaliul; simb. K] (din germ. Kalium < lat. kali [din salsola kali = saricica, ciurlan, planta din care, prin ardere, se obtinea soda] < ar. qalī, forma vulg. din qily = saricica; cenusa rezultata in urma arderii ei; v. si alcaliu) [def. NODEX; etim. TLF]
PARASCANTei s.n. 1. Ecran izolant, neinflamabil, care impiedica formarea arcurilor electrice intre doua piese metalice sau deteriorarile pe care le-ar putea provoca ele. 2. Dispozitiv montat la un cos pentru retinerea scanteilor si a prafului antrenat de gazele de ardere din anumite cuptoare, din focarul unei locomotive etc. [< para- + scantei, dupa fr. pare-etincelles].
PARASCANTei s. n. 1. ecran izolat neinflamabil, care impiedica formarea arcurilor electrice intre doua piese metalice sau deteriorarile pe care le-ar putea provoca ele. 2. dispozitiv montat la un cos pentru retinerea scanteilor si a prafului antrenat de gazele de ardere din anumite cuptoare, din focarul unei locomotive etc. (dupa fr. pare-etincelles)
prepeleac (prepeleci), s. m. – 1. Par cu cracane, pentru a servi drept suport. – 2. Stilp, scara. – Var. prepeleag, perpeleac, Trans. prepelici. Origine incerta. Dupa Cihac, II, 289, din rut. prypyljaka; dar cuvintul nu a fost identificat, cf. Tiktin. Dupa acesta, dintr-un sl. *prepeljaku „mobila pe care se asaza prepelitele”, cf. prepelita, dar aceasta ipoteza nu este convingatoare. Ca obiect serveste pentru a aseza pe cracile sale diferite obiecte, ca haine, vase, fin, pentru a le usca la soare, poate s-ar putea pleca de la var. perpeleac ‹ perpeli „a se arde, a se praji”.
GLAZURA, glazuri, s. f. 1. Strat subtire de zahar ars, de ciocolata, de serbet etc. cu care se acopera unele prajituri, bomboane, fructe etc., pentru a le da un gust si un aspect mai placut. ♦ Strat subtire si transparent cu care se acopera orezul, unele paste fainoase etc., pentru a le da un aspect mai frumos si pentru a nu se lipi la fiert sau la prajit. 2. Email, smalt pentru produse ceramice. – Din germ. Glasur.
INTERN, -A I. adj. care se afla inauntru; interior, launtric. ♦ organe e = organele din cavitatea toracica si abdominala; boli e = boli ale organelor interne; motor cu ardere ~a = motor care foloseste energia unui combustibil ars in interiorul cilindrului; unghi ~ = unghi format din doua drepte taiate de o secanta, aflat in interiorul lor si de aceeasi parte a secantei; (inform.) memorie ~a = memorie a calculatorului facand parte din unitatea centrala. II. s. m. f. 1. elev, ucenic care locuieste si ia masa intr-un internat. 2. student in medicina care face practica intr-o clinica, unde, de obicei, si locuieste. (< fr. interne, lat. internus)
IUS EST ARS BONI ET AEQUI (lat.) dreptul este arta binelui si a echitatii – Definitie data dreptului in „Digestele” lui Iustinian.
BIS REPETITA PLACENT (lat.) cele repetate plac – Parafraza dupa Horatiu, „Ars poetica”, 365: „Haec placuit semel haec deciens repetita plabecit” („Un lucru a placut doar o data, insa altul va placea chiar repetat de zece ori”).
cox n., pl. uri (germ. coaks, citit kox, d. engl. coak si coke, pl. cokes). Carbune de pamint din care s´au scos, pin [!] destilare, elementele gazoase (care se intrebuinteaza ca gaz de iluminat). arde bine, da caldura foarte mare, nu face fum mult, dar se aprinde greu. – Se poate scrie si coks ori cocs.
bitlan (bitlani), s. m. – 1. Stirc cenusiu (ardea cinerea, ardea purpurea, ardea garzetta). – 2. (Rar) Specie de rata salbatica (Anas querquedula). Bg. batlan (DAR) sau mag. batla (Cihac). Pare foarte incerta ipoteza lui Philippide, 150, care se gindeste la *baltan, der. de la balta.
BABA NOVAC (c. 1530-1601), capetenie de haiduci, capitan in oastea lui Mihai Viteazul. S-a distins in luptele cu turcii, in batalia de la Selimbar (1599) si in campania din Moldova (1600). Ars de viu la Cluj, dupa ce a fost jupuit de piele in piata centrala a cetatii din ordinul nobilimii maghiare.
CENUSAR1, cenusare, s. n. 1. Cutie asezata sub gratarul locomotivei sau al unei sobe de incalzit, in care cade cenusa rezultata din ardere. 2. Bazin folosit in tabacarie, in care se pun pieile crude, cu o solutie de lapte de var, pentru a le curata de par. 3. Urna in care se pastreaza cenusa unei persoane incinerate; urna cinerara. – Din cenusa + suf. -ar.
AB OVO (lat.) de la ou; de la inceputul inceputurilor – Horatiu, „Ars poetica”, 147: „Nec gemino bellum Troianum orditur ab ovo” („Si nu urzeste razboiul troian de la oul cel geaman”). Poetul il lauda pe Homer pentru ca incepe „Iliada” cu mania lui Ahile, adica intrand direct in subiectul epopeii, iar nu cu pretextul indepartat al Razboiului troian: nasterea elenei si a lui Pollux, geamanul ei, din oul divin.
bocna f., pl. e (vsl. rus. boku, lature, coasta, de unde se va fi dezvoltat int. de „os”, cuv. de orig. germ., cum se vede din irlandezu bac, vechi bacc, din bakn, calcii, cirja. Bern.). Dor. Arsic, petricica de jucat. Bas. Lut ars. Pl. Hirburi. (Sez. 30, 151). Adv. (Mold., Munt.) Inghetat bocna, inghetat de tot, tun, tutuc, intepenit de ger (o apa, un om degerat). V. ciont 1.
ATACA, atac, vb. I. 1. Tranz. (Mil.) A incepe sau a duce un atac (1). 2. A comite o agresiune impotriva unei persoane, unui stat etc. 3. Intranz. A avea sau a lua initiativa intr-un joc sportiv. 4. Tranz. Fig. A duce o campanie violenta si sustinuta impotriva unei situatii, unei teorii etc. sau impotriva celor care le sustin. ♦ A cere justitiei sa reexamineze o hotarare care nu satisface una dintre parti. 5. Tranz. A vatama; a roade; a arde; a distruge. ♦ Refl. (Pop.) A se imbolnavi de tuberculoza pulmonara. ♦ Refl. (Arg.) A se enerva, a se irita, a se infuria. 6. Tranz. Fig. A incepe sa studieze o problema. ♦ A incepe executarea unei bucati muzicale. – Din fr. attaquer.
PARJOLI, parjolesc, vb. IV. 1. Tranz. A da foc sau a pune foc cu scopul de a distruge. 2. Tranz. (Adesea fig.) A arde, a mistui in flacari o fiinta. 3. Intranz. (Despre soare) A incalzi peste masura; a arde, a dogori. 4. Tranz. (Despre soare) A ofili, a vesteji, a usca din cauza arsitei prea mari. – Din magh. porzsolui.
catuie (catui), s. n. – Vas in care se ard mirodenii. – Var. mr. catie. Ngr. ϰατσί „faras” (Cihac, II, 645; Bogrea, Dacor., IV, 798); cf. alb. katsi(je), sl. kacija „foc”. La incercarile lui Puscariu de a explica acest cuvint prin lat. (*cata din lat. cyatus ‹ gr. ϰυάθειον, Puscariu 320, cf. it. cazzo, sp. cazo; lat. *quatium, Lat. ti, 40) a renuntat insusi autorul in DAR. Nu pare mai probabila der. din lat. cattia (Iordan, BF, VI, 174).
incinge (incing, incins), vb. – 1. A aprinde, a lua foc. – 2. (Refl.) A arde, a se mistui. – 3. A incalzi. – 4. (Refl.) Despre griu, a se incinge, a fermenta. – Var. incinde. Lat. incendere (Cretu, Col. lui Traian, IV, 246; Puscariu 821; Candrea-Dens., 848; REW 4346; DAR), cf. it. incendere, prov. encender, sp., port. encender. A ajuns sa se confunde sub aspect fonetic cu a incinge „a infasura peste mijloc o cingatoare”, din lat. cingere. – Der. incins, s. n. (inv., exaltare, pasiune).
PAI, paie, s. n. Tip de tulpina simpla, in general fara ramificatii si cu internodurile lipsite de maduva, caracteristic pentru cereale (grau, orz, orez etc.) si pentru alte plante din familia gramineelor; (la pl.) gramada de asemenea tulpini ramase dupa treierat. ◊ Expr. Om de paie = om fara personalitate, de care se serveste cineva pentru a-si atinge un scop personal. Foc de paie = entuziasm sau pasiune trecatoare. arde focu-n paie ude, se zice despre un sentiment, o pornire care mocneste (fara a izbucni). A intemeia (ceva) pe paie = a cladi, a realiza (ceva) pe temelii subrede. (Fam.) Vaduva, (sau, rar) vaduv de paie = sotie sau sot care a ramas o perioada scurta de timp fara sot sau, respectiv, fara sotie. A fugi ca taunul cu paiul = a fugi foarte repede. A stinge focul cu paie sau a pune paie pe(ste) foc = a inrautati si mai mult situatia (dintre doi adversari); a intarata, a atata pe cei care se cearta. A nu lua un pai de jos = a nu face absolut nimic. ♦ Bucata din aceasta tulpina sau tub subtire din material plastic cu care se sorb unele bauturi. – Lat. palea.
scradi, pers. 3 sg. scradeste, vb. IV refl. (reg.) 1. (despre plante sau partile lor) a se usca foarte tare; a se rascoace. 2. (despre unele alimente) a se frige sau a se coace prea tare; a se arde.
scradit, -a, adj. (reg.) 1. (despre plante sau partile lor) care s-a uscat foarte tare; rascopt. 2. (despre carne, paine, porumb si alte alimente) care s-a copt prea tare; care s-a ars.
taciune (-ni), s. m. – 1. Lemn ars pe jumatate. – 2. Malura (Ustilago carbo). – Mr. taciune, tucine, megl. taciuni. Lat. titiōnem (Puscariu 1709; REW 8758), cf. it. tizzone, prov., cat. tizo, fr. tison, sp. tizon, port. ticão. Pentru sensul 2, cf. calabr. tizzune, sp. tizon si fr. charbon, it. carbone. Numele de taciune pentru planta iarba lui Tatin (Symphitum officinale, cf. Bogrea, Dacor., I, 338) nu pare frecvent si nici corect. – Der. taciuna, vb. refl. (a creste taciunele); taciunos, adj. (cu taciune; ars, carbonizat).
caramida f., pl. zi (ngr. keramida. V. ceramic). Bucata de lut framintat cu apa. redus in forma de paralelipiped, ars pina se face ros si care, lipit cu ciment, formeaza zidu. Cantitate de caramizi: a cumpara caramida. Chegla (Trans.). Biletel care se vinde celor ce vor sa contribuie la cumparat caramizi reale p. a cladi o scoala s. a. V. tigla.
BENZINA (‹ fr.) s. f. Amestec de hidrocarburi lichide (cu 5-12 atomi de carbon in molecula) in diferite proportii, cu p. f. 40-200ºC, obtinut prin distilarea primara a titeiului, prin cracarea fractiilor petroliere sau prin sinteza. Caracteristicile principale ale b. sint limitele de fierbere si cifra octanica. Este utilizata ca principal combustibil pentru motoarele de automobil si de aviatie, ca solvent etc. ♦ B. etilata = b. care serveste drept carburant in motoarele cu ardere interna; pentru a i se imbunatati calitatile antidetonante i se adauga tetraetilplumb; din cauza toxicitatii este colorata in rosu sau in albastru, pentru a evita folosirea ei in alte scopuri. B. sintetica = b. obtinuta prin hidrogenarea carbunilor sau prin sinteza din oxid de carbon si hidrogen.
COMBATERE (‹ combate) s. f. 1. Actiunea de a combate; lupta. 2. (LOG.) Demonstrare a falsitatii sau netemeiniciei unei teze. 3. (FITOPAT.) Totalitatea masurilor ce se aplica in vederea prevenirii patrunderii daunatorilor si parazitilor intr-o cultura agricola ori padure, precum si pentru distrugerea lor. In functie de mijloacele utilizate c. poate fi: chimica (cu substante chimice), biologici (se recurge la pradatori sau agenti patogeni ai daunatorilor), mecanica (santuri, curse), fizica (ardere, afumare), integrata (combinarea unor procedee fizice, chimice, biologice, mecanice) etc. 4. (MED.) Complex de masuri pentru eradicarea unei boli infectioase constind din tratament adecvat, izolarea bolnavilor, masuri de carantina, dezinfectii si deratizare etc.
SAVONAROLA, Girolamo (1452-1498), reformator si calugar dominican italian. Predicator de mare succes, a denuntat cu vehementa coruptia si imoralitatea clasei conducatoare si laicizarea clerului. Conducator spiritual al partidei populare, a impus, dupa alungarea din Florenta a lui Pietro de Medici (1494), un regim de dictatura teocratica, in timpul caruia (1494-1497) numeroase opere de arta si carti laice au fost distruse. Excomunicat ca eretic (1497), a fost ars pe rug.
carbune m. (lat. carbo, -onis, it. carbone, pv. carbo, fr. charbon, sp. carbon, pg. carvão). Lemn aprins care nu mai arde cu flacara. (Stins in aceasta stare, se numeste tot carbune sau mangal, iar daca mai are lemn nears, se numeste taciune). Fig. Iron. Carbune acoperit (de cenusa), om care face dragoste pe ascuns. Carbune de pamint sau de peatra [!] (numit si huila), carbune fosil intrebuintat ca combustibil. (Din el se scoate gazu de iluminat, coxu s. a. Principalele zacaminte si mine is in Anglia, Belgia, Francia, Germania si Statele Unite). Med. Dalac (pustula). Agr. (fr. charbon). Taciune, o boala a grinelor. – In stare nativa, carbunele. numit de chimisti si carbon, exista ca diamant si ca grafit. Animalele si plantele contin foarte mult carbune. E tetravalent si are o greutate atomica de 12. V. scinteie.
boia f., pl. iele (turc. boia, ngr. bogia, bg. alb. boia). Mold. Munt. est. Vapsea, substanta cu care se coloreaza (stofele, obiectele, paru s.a.). Munt. Praf de ardei ros de pus in bucate. – Si buia (Munt. est). V. ciusca.
OALA ~e f. 1) Vas de bucatarie (din lut ars, de metal, de faianta etc.) folosit pentru gatitul sau pentru pastrarea mancarii. ◊ S-a facut (sau este) ~e si urcioare (sau ulcele) a murit de mult timp. A plati ~ele sparte a raspunde pentru faptele savarsite de altii. A lua (sau a prinde) pe cineva din ~ a prinde pe cineva fara nici o greutate. A-i da ~a in foc a-si pierde calmul; a se aprinde de manie. 2) Continutul unui asemenea vas. 3) Vas de lut cu toarta, lunguiet, inalt si mai ingust in partea de sus, in care se pune laptele la prins; urcior. 4) Vas de lut ars in care se planteaza florile; glastra; ghiveci. 5) Vas special folosit in tehnica, industrie si in operatiile de laborator. 6) reg. Material de constructie in forma de placi, fabricat din argila arsa sau din ciment si folosit pentru acoperisuri; tigla. 7) Fiecare din aceste placi; tigla. [G.-D. oalei] /<lat. olla
CENUSAR, (1) cenusare, s. n., (II, III) cenusari, s. m. I. S. n. 1. Cutie de metal asezata sub gratarul locomotivei sau al unei sobe de incalzit, al unui cuptor etc. in care cade cenusa rezultata din ardere. 2. Atelier sau sectie dintr-o fabrica de tabacarie in care se executa operatiile premergatoare tabacirii. ♦ Bazin folosit in tabacarie, in care se pun pieile crude, cu o solutie de lapte de var, pentru a le curata de par. ♦ Solutie de lapte de var proaspat sau alcalin, folosita pentru depilarea pieilor crude si indepartarea epidermei. 3. Urna in care se pastreaza cenusa unei persoane incinerate; urna cinerara. II. S. m. (Inv. si ir.) Scriitor de cancelarie, copist (prost). III. S. m. Arbore ornamental originar din China, inalt, cu coroana ovala, cu frunze compuse si cu flori mici verzi-galbui (Ailanthus altissima). – Cenusa + suf. -ar.
FRIPT, -A, fripti, -te, adj., s. f. art. 1. Adj. (Despre alimente) Care a fost gatit prin expunere directa la actiunea focului; p. ext. prajit. ◊ Expr. A manca (pe cineva) fript = a distruge, a da gata (pe cineva). A face (cuiva) zile fripte = a necaji pe cineva (zi de zi); a hartui, a sicana. 2. Adj. (Despre fiinte) Ars, ranit prin actiunea focului sau a unui obiect fierbinte. ♦ Fig. Chinuit. 3. S. f. art. Numele unui joc de copii in care unul dintre jucatori incearca sa loveasca peste palme pe celalalt, iar acesta si le fereste in ultimul moment. – V. frige.
TOT2 adv. 1) Ca si pana in prezent; in continuare. ~ mai inveti? 2) Timp indelungat; mereu; totdeauna. Sa ~ lucrezi. 3) De multe ori; adesea. Se ~ plimba pe sub geam. 4) Din ce in ce (mai). Spre amiaza soarele arde ~ mai tare si mai tare. 5) La fel; (de) asemenea. Prietenul e ~ din sat. ◊ ~ atat in aceeasi cantitate. ~ atunci in acelasi timp. ~ acolo in acelasi loc. Mi-i ~ atata mi-i indiferent. 6) (insotit de substantive sau pronume) Ca totdeauna; iarasi. ~ el venise primul. 7) pop. Numai. ~ cu oameni harnici sa lucrezi. ◊ ~ unul si unul intr-ales; de frunte; de vaza; de seama. 8) Intr-un fel sau altul; oricum; totuna. Nu plecam ca e ~ vreme urata. 9) Totusi; cu toate acestea. Mananca si ~ nu se mai satura. /<lat. totus
ZGURA s. f. 1. Produs care se obtine la extragerea metalelor din minereuri sau la topirea lor si care contine cea mai mare parte a materialelor straine din metalul respectiv; partea fuzibila din cenusa carbunilor, intrebuintata la fabricarea unor materiale de constructie. ♦ Strat de oxizi metalici format deasupra unei suduri executate cu arc electric. 2. Cenusa intarita (provenita din lucruri arse). ♦ Funingine. – Comp. alb. zgjure (bg. zgurija).
DIESel s.n. Motor diesel = motor cu ardere interna la care combustibilul, injectat in cilindru, se aprinde din cauza temperaturii realizate prin comprimare; locomotiva diesel electrica = locomotiva electrica a carei sursa de energie este furnizata de un generator de curent pus in functiune de un motor diesel. [Pron. di-zel, pl. -le, -luri. / < Diesel – inventator german].
BLOC, blocuri, s. n. 1. Bucata mare dintr-o materie solida si grea; masa solida dintr-o singura bucata. Bloc de piatra. 2. Gramada de lucruri considerate ca alcatuind o masa unica. ◊ Loc. adv. In bloc = impreuna, laolalta. ♦ Bloc de desen = teanc de foi de hartie taiate egal si prinse intre ele, intrebuintate la desenat. 3. Cladire de dimensiuni mari, cu numeroase etaje. 4. Alianta, intelegere (intre state, partide, grupari etc.) pentru realizarea unor scopuri comune. ♦ (Inv.) Blocada. 5. Piesa metalica turnata care cuprinde unul sau doi cilindri si cutia sertarului unei masini cu aburi (sau cilindrii motorului cu ardere interna, camerele de racire si conductele de distributie). 6. (In expr.) Instalatie de bloc = instalatie de cale ferata care serveste la siguranta circulatiei prin automatizarea comenzilor si manevrelor. – Fr. bloc, (3) germ. Block[haus].
INSelA vb. 1. a ademeni, a amagi, a incanta, a minti, a momi, a pacali, a prosti, a purta, a trisa, (livr.) a iluziona, (inv. si reg.) a juca, a planisi, a poticari, a prilesti, a sminti, a smomi, a sutili, (reg.) a sugui, (Transilv. si Ban.) a celui, (Munt.) a maglisi, (Transilv.) a tasca, (inv.) a aromi, a blazni, a gambosi, a maguli, a mistifica, a surprinde, (fam.) a duce, a f*****i, a smecheri, (fam. fig.) a arde, a frige, a incalta, a pingeli, a pingelui, a parli, a potcovi, a praji, (Mold. fig.) a boi, (inv. fig.) a luneca. (I-a ~ cu vorbe frumoase.) 2. a trada, (inv.) a vicleni, (fam. fig.) a incornora. (Si-a ~ nevasta.) 3. v. escroca. 4. a gresi. (S-a ~ in privinta lui.)
VUI, pers. 3 vuieste, vb. IV. Intranz. 1. A produce un zgomot prelungit, puternic sau inabusit; a vajai, a mugi, a fremata, a hui, a tiui, a bubui. ♦ Spec. (Despre tunet) A bubui. ♦ Spec. (Despre foc sau despre obiecte care ard) A dudui; a tiui. ♦ Spec. (Despre sunete, instrumente muzicale etc.) A vibra puternic, a suna, a rasuna. Buciumul vuieste. ♦ Spec. (Despre obiecte lovite care vibreaza) A trosni, a parai, a hurui. ♦ (Despre oameni) A face galagie, zarva, a vocifera; a fremata. 2. A se umple de sunete prelungi, puternice (si a le transmite prin ecou); a rasuna. – Onomatopee.
CILINDRU, (1, 2, 3, 4) cilindri, s. m. (5) cilindre, s. n. 1. S. m. Suprafata obtinuta prin deplasarea unei drepte paralele cu ea insasi, astfel incat sa se sprijine mereu pe o curba inchisa si fixa. 2. S. m. Corp geometric marginit de un cilindru (1) si de doua plane paralele. 3. S. m. Piesa cilindrica componenta a unor masini, care se poate roti in jurul propriei sale axe; organ de masina tubular in interiorul caruia se deplaseaza un piston (la motoare cu ardere interna, la masini cu abur, la compresoare etc.). 4. S. m. (In sintagma) Cilindru central = partea centrala a radacinilor si tulpinilor plantelor vasculare. 5. (Inv.) Joben. – Din fr. cylindre, lat. cylindrus.
HOLOCAUST (‹ fr.; {s} gr. holo + gr. kaustos „de ars”) s. n. (Rel.) Sacrificiu practicat in Antichitate de unele popoare (evrei, asirieni etc.), care consta in arderea integrala a animalelor pe altar. ♦ Spec. Exterminare (prin diferite metode) a unei mari parti a populatiei evreiesti (c. 6 mil.) din Europa (in Germania, precum si in terit. ocupate vremelnic in timpul celui de-al doilea razboi mondial) de catre nazisti si aliatii lor. In prezent, se foloseste tot mai frecvent, termenul de shoah (in ebraica „nimicire, distrugere”). ♦ (In prezent) Ucidere in masa datorata unor motive politice, religioase sau ca urmare a unor cataclisme provocate de om (ex. h. ecologic, prin distrugerea mediului inconjurator sau h. atomic, prin consecintele nefaste ale unui razboi nuclear).
PRAJI, prajesc, vb. IV. 1. Tranz. A supune un aliment actiunii focului (de obicei in grasime incinsa) pentru a-l face comestibil sau pentru a-l prelucra. ♦ Tranz. si refl. A (se) distruge sau a (se) degrada prin foc, a (se) arde. ♦ Tranz. si refl. Fig. A (se) chinui, a (se) framanta. 2. Refl. (Fam.; despre oameni) A se expune la caldura soarelui sau a focului (pentru a se incalzi, a se bronza etc.). ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-si praji burta la soare = a nu face nimic, a lenevi. 3. Tranz. A incalzi minereurile in cuptoare speciale, la o temperatura inferioara temperaturii de topire, pentru a le usca si a le purifica sau pentru a le face mai usor de tratat prin operatii metalurgice ulterioare. – Din sl. praziti.
PORPHYRIOS (c. 232-305), filozof si erudit grec (originar din Tyr). Discipol si editor al scrierilor lui Plotin, dar si comentator recunoscut al operelor lui Platon, Aristotel si Teofrast; „Isagoga” sa („Introducere la Categoriile lui Aristotel”), tradusa in latina de Boethius, a fost foarte influenta in Evul Mediu. Preocuparea lui P. pentru logica si metafizica izvora din convingerea ca la adevarata esenta a lucrurilor (Unul Dumnezeu) se poate ajunge numai prin activitate intelectuala, iar crestinismul si gnosticismul, apeland la irational, la mistere si ritualuri, sunt potrivite doar pentru cei incapabili sa practice contemplatia interioara, adica filozofia („Impotriva crestinilor”). Autorul lucrarii „Abtinerea de la consumul carnii”, care anticipeaza dezbaterile moderne asupra conservarii ecologice. Cartile sale impotriva crestinismului Cartile sale impotriva crestinismului Fundat impotriva crestinismului au fost arse in 448.
MUC, (1) mucuri, s. n., (II) muci, s. m. I. S. n. 1. Varf (innegrit prin ardere) al unui fitil de lampa, de lumanare, de candela; p. gener. fitilul intreg. 2. Bucatica ramasa dintr-o lumanare aproape consumata sau dintr-o tigara fumata. II. S. n. (Mai ales la pl.) Secretie (vascoasa) produsa de glandele nazale si eliminata prin nari. ◊ Expr. (Fam.) A-i pica mucul (sau mucii) undeva (sau la cineva), se spune despre cineva care merge prea des undeva. A-i pica mucul (sau mucii) dupa cineva = a fi foarte indragostit de cineva. Nu dai nici mucii pe el, se spune despre o persoana lipsita de orice valoare. – Refacut din pl. muci (< lat. mucci).