Rezultate din textul definițiilor
FONEM, foneme, s. n. Cea mai mica unitate sonora a limbii, care are functiunea de a diferentia cuvintele intre ele, precum si formele gramaticale ale aceluiasi cuvant. ♦ (In trecut) Sunet. – Din fr. phoneme.

TRASOR, (1, 2, 3) trasoare, s. n., (4) trasori, s. m. 1. S. n. Unealta formata dintr-un ac de otel cu maner de lemn, folosita pentru a indica pe o piesa metalica bruta contururile suprafetelor de prelucrat; trasator (2). 2. S. n. Unealta de otel cu maner de lemn, folosita in legatorii pentru trasarea liniilor pe marginea scoartelor imbracate in piele sau pe marginea pielii la cotoare si la colturile trase in piele, precum si la calcarea faltului la legaturile in panza. 3. S. n. Glont, proiectil invelit intr-un material fosforic, care se aprinde in clipa descarcarii, descriind in aer o traiectorie luminoasa. 4. S. m. (Fiz.) Izotop radioactiv al unui element stabil, pe care il insoteste peste tot, permitand recunoasterea si urmarirea acestuia intr-un sistem. – Din fr. traceur.

METALURGIE s. f. 1. Stiinta care se ocupa cu studiul proprietatilor fizice si chimice ale metalelor (si aliajelor lor), precum si cu studiul proceselor fizice si chimice care se produc la obtinerea si la prepararea lor. 2. Tehnica extragerii si prelucrarii in semifabricate a metalelor (industriale). ♦ Intreprindere sau sectie intr-o intreprindere in care se elaboreaza si se prelucreaza metale. – Din metallurgie.

POLITICA ~ci f. 1) Totalitate de scopuri si obiective urmarite de clasele sau grupurile sociale in lupta pentru interesele lor, precum si metodele si mijloacele cu ajutorul carora se ating aceste scopuri si obiective. ~ de democratizare. ~ de pace. ◊ ~ vamala sistem de reglementare de catre stat a importului si a exportului de marfuri. ~ economica sistem de masuri economice infaptuite de un stat. 2) fam. Maniera de a actiona pentru atingerea unui scop. /<lat. politicus, ngr. politikos, fr. politique

PONGIDE s.n.pl. Familie de maimute superioare (gorila, cimpanzeul, urangutanul, gibonul de azi, stramosii lor, precum si ramurile colaterale disparute). [Cf. it. pongidi < mpungu – maimuta, cuv. congolez].

SIDERURGIE s.f. Ramura a metalurgiei care studiaza proprietatile fizice si chimice ale fierului si ale aliajelor lui, precum si operatiile de extragere, elaborare si prelucrare a acestora. [Gen. -iei. / < fr. siderurgie, cf. gr. sideros – fier, ergon – lucru].

SIDERURGIE s. f. 1. tehnica extragerii fierului si a aliajelor sale. 2. ramura a metalurgiei care studiaza proprietatile fizice si chimice ale fierului si ale aliajelor lui, precum si metodele folosite in siderurgie (1). (< fr. siderurgie)

RADIOFIZICA (‹ radio- + fizica) s. f. Ramura a fizicii care studiaza procesele legate de oscilatiile si undele electromagnetice din gama de frecvente radio: e*******a, propagarea, receptia undelor, schimbarea frecventei lor, precum si interactiunile care apar in aceste procese ale campurilor electrice si magnetice cu sarcinile electrice in vid si in substante. Metodele radiofizice de cercetare patrund si in alte domenii (de ex. in optica); unele compartimente ale r. s-au separat in domenii aparte (de ex. radioastronomia, radiospectroscopia).

elECTRONIC, -A, electronici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care apartine electronilor sau electronicii, privitor la electroni sau la electronica. 2. S. f. Stiinta care studiaza fenomenele legate de miscarea in diferite medii a particulelor incarcate electric, interactiunea dintre aceste particule, producerea lor etc., precum si constructia si studiul dispozitivelor si aparatelor care functioneaza pe baza acestor fenomene. ♦ Ramura a tehnicii care se ocupa cu producerea dispozitivelor, aparatelor etc. electronice (1). – Din fr. electronique.

ARHIVISTICA f. Stiinta care se ocupa cu studiul conservarii documentelor, cu stabilirea valorii lor istorice, precum si cu organizarea arhivelor. [G.-D. arhivisticii] /<fr. archivistique

CASSINI, Gian Domenico (Jean Dominique) (1625-1712), astronom francez de origine italiana. Prof. univ. la Bologna. A determinat rotatia planetelor Venus, Marte si Jupiter si a descoperit patru sateliti ai lui Saturn, precum si divizarea inelului acestei planete (diviziunea C.).

SAS2 (‹ saxon, din n. pr. Saxonia; cf. magh. szasz) s. m. Persoana apartinand populatiei germane originare din Flandra (flandrensi), din partile Rinului si ale Mosellei, din Saxonia si colonizata in Transilvania, locuita de romani, de catre regii Ungariei Geza II (1141-1162), Bela III (1172-1196) si Andrei II (1205-1235). Prin colonizarea acestei populatii regalitatea ungara urmarea consolidarea si extinderea stapanirii in Transilvania, exploatarea ei sistematica, precum si asigurarea pazei sudice. In schimbul unor obligatii financiare si militare fata de regii Ungariei, acestia din urma au acordat s. importante privilegii (de ex. Andreanum, din 1224). Majoritatea urmasilor de azi ai acestor colonisti sunt etnicii germani, organizati in Forumul Democrat al Germanilor din Romania.

Harpyae, genii inaripate din generatia preolimpienilor, fiicele lui Thaumas si ale oceanidei electra (intr-o alta varianta, ale lui Gaea). Erau considerate, in general, trei la numar: Aello, Celaeno si Ocypete si aveau infatisarea unor pasari de prada cu capete de femei. Din unirea uneia dintre ele cu Zephyrus, s-au nascut Xanthus si Balius – caii lui Achilles – precum si caii dioscurilor. Harpiile erau supranumite „rapitoarele”, deoarece se credea ca rapeau copiii si sufletele mortilor. Din porunca Herei ele au spurcat bucatele ce se aflau in fata nefericitului rege Phineus. Acesta a cerut ajutorul boreazilor (Zetes si Calais), care le-au biruit si le-au pus pe fuga. Harpiile intervin si in legenda regelui Pandareos, rapindu-i fetele (v. si Pandareos).

GALVANOSCOP, galvanoscoape, s. n. Instrument cu care se constata prezenta intr-un circuit a unui curent continuu slab, precum si sensul lui. – Din fr. galvanoscope.

GEOMETRIE s. f. Ramura a matematicii care studiaza formele si proprietatile corpurilor, precum si raporturile lor spatiale. ♦ Manual in care se studiaza aceasta stiinta. ♦ Structura, aspect regulat, simetric pe care il are o constructie, un obiect, un sistem etc. [Pr.: ge-o-] – Din fr. geometrie, lat. geometria.

IATROMANTIE, iatromantii, s. f. Prezicere a bolilor de care va suferi cineva, evolutia, precum si tratamentul lor. – Din fr. iatromancie.

ZOOLOGIE s. f. Stiinta care se ocupa cu studiul animalelor, cercetand structura, dezvoltarea, modul de viata si relatiile lor cu mediul, precum si cu raspandirea, filogenia si clasificarea lor teoretica si practica. – Din fr. zoologie.

CA adv., prep., conj. 1. adv. decat. (E mai in varsta ~ el.) 2. adv., prep. cat. (E inalt ~ bradul.) 3. cat, cum, precum. (Noi ~ si ei...) 4. adv. drept. (Socoteste-te ~ absent.) 5. conj. prep. de, drept, pentru, spre. (~ incercare.) 6. prep. drept, (inv. si reg.) spre. (Cere ~ rasplata ...)

CAT conj., adv., prep., s. I. 1. conj. ca, cum, precum. (Noi ~ si ei ...) 2. adv., prep. ca, precum. (E inalt ~ bradul.) 3. adv. (pop.) precat. (~ imi dau seama ...) 4. conj. oricat. (~ era el de retinut, tot ...) 5. conj. ci, ce, cum. (~ as mai rade!) 6. adv. v. ce. II. s. (MAT.) (inv.) catuitor, cuprinzator, cvotient, petrecator. (~ al unei impartiri.)

CUM adv., conj., interj. 1. adv. ce, cat. (~ as mai rade!) 2. conj. (temporal) cand. (Frunza-n codru ~ invie.) 3. conj. (cauzal) cand, deoarece, fiindca, intrucat. (~ stim ca vine, sunt emotionat.) 4. conj. (modal) (pop.) care. (Se inalta un palat ~ nu mai exista.) 5. conj. (comparativ) ca, cat, precum. (Noi ~ si ei.) 6. interj. (interogativ) ce? poftim? (fam. si pop.) ha? (~? N-am auzit.)

GEOTEHNIC, -A I adj. referitor la geotehnica. II. s. f. stiinta aplicata care studiaza caracteristicile chimice, fizice si mecanice ale terenurilor, precum si comportarea lor sub actiunea constructiilor. (< fr. geotechnique)

OPTOMETRIE s. f. parte a opticii care studiaza defectele de vedere, precum si corectarea lor. (< fr. optometrie)

RADIOelECTRICITATE s. f. ramura a fizicii care studiaza oscilatiile de inalta frecventa si undele electromagnetice, precum si aplicatiilor lor. (< fr. radioelectricite)

CINEMATICA (‹ fr. {i}) s. f. Ramura a mecanicii care studiaza miscarea corpurilor materiale si marimile ce caracterizeaza aceasta miscare (traiectorii, viteze, acceleratii etc.), precum si legile ei generale, fara a lua in considerare cauzele ce o determina sau o influenteaza. ♦ C. stelara = capitol al astronomiei care studiaza legitatile miscarii stelelor.

ANTIUMANISM s. n. Orientare in filozofie, in arta etc. care neaga posibilitatea de desavarsire a fiintei umane, precum si demnitatea, valoarea ei. [Pr.: -ti-u-] – Anti- + umanism.

CHIMIE f. Stiinta care se ocupa cu studiul compozitiei, structurii si al proprietatilor substantelor, precum si al transformarilor lor. ~ anorganica. ~ organica. [Art. chimia; G.-D. chimiei; Sil. chi-mi-e] /<fr. chimie, lat. chimia

OPTOMETRIE s.f. Parte a oftalmologiei care se ocupa cu determinarea si masurarea viciilor de refractie ale ochiului (miopie, hipermetropie, prezbitism, astigmatism etc.), precum si cu corectarea lor. [Gen. -iei. / < fr. optometrie].

FILOLOGIE s.f. Disciplina care se ocupa cu studiul culturii scrise a popoarelor, in special cu studiul textelor vechi si al operelor literare din punctul de vedere al limbii, al influentelor suferite, al modelului in care ni s-au transmis si al autenticitatii, precum si cu editarea lor. [Gen. -iei. / < fr. philologie, cf. gr. philos – prieten, logos – vorbire].

OTORINOLARINGOLOGIE s.f. Disciplina care se ocupa cu studiul urechii, al nasului si al laringelui, precum si cu bolile lor. [Gen. -iei. / < fr. oto-rhino-laryngologie, cf. gr. ous – ureche, rhis – nas, larynx – laringe, logos – studiu].

FILOLOGIE s. f. stiinta care se ocupa cu studiul textelor vechi si al operelor literare din punctul de vedere al limbii, al influentelor suferite, al modului in care ni s-au transmis si al autenticitatii, precum si cu editarea lor. (< fr. philologie)

METALURGIE s. f. 1. stiinta care studiaza proprietatile fizice si chimice ale metalelor si ale aliajelor lor, procesele fizice care au loc la extragerea metalelor din minereuri si la elaborarea aliajelor. 2. tehnica extragerii metalelor si a elaborarii aliajelor, precum si a prelucrarii lor in semifabricate. (< fr. metallurgie)

AIRINEI, Stefan (1920-1989, n. sat Cobila, jud. Botosani), geofizician roman. Prof. univ. la Bucuresti. Contributii la cunoasterea structurii geologice adinci a teritoriului Romaniei, precum si la incadrarea lui in conceptul tectonicii litosferice.

CARIOLOGIE ({s} gr. karyon „nucleu” + logos „studiu”) s. f. Ramura a citologiei care studiaza alcatuirea si functiile nucleului, precum si a elementelor lui structurale (cromozomi, nucleolici, membrana nucleara); utilizeaza metode de cercetare citochimice, citofotochimice, de microscopie nucleara.

CHINOLOGIE ({s} gr. kynos „ciine” + logos „studiu”) s. f. Ramura a zootehniei avind ca obiect cresterea, ingrijirea si dresajul ciinilor, precum si ameliorarea raselor lor; canicultura.

CHIMIE s. f. Stiinta care studiaza compozitia, structura interna si proprietatile corpurilor, schimbarile provocate de actiunea atomilor sau a moleculelor unor corpuri asupra altora, transformarile lor cantitative si calitative, precum si combinatiile noi, rezultate in urma acestor transformari. – Fr. chimie (lat. lit. chimia).

COMBATERE (‹ combate) s. f. 1. Actiunea de a combate; lupta. 2. (LOG.) Demonstrare a falsitatii sau netemeiniciei unei teze. 3. (FITOPAT.) Totalitatea masurilor ce se aplica in vederea prevenirii patrunderii daunatorilor si parazitilor intr-o cultura agricola ori padure, precum si pentru distrugerea lor. In functie de mijloacele utilizate c. poate fi: chimica (cu substante chimice), biologici (se recurge la pradatori sau agenti patogeni ai daunatorilor), mecanica (santuri, curse), fizica (ardere, afumare), integrata (combinarea unor procedee fizice, chimice, biologice, mecanice) etc. 4. (MED.) Complex de masuri pentru eradicarea unei boli infectioase constind din tratament adecvat, izolarea bolnavilor, masuri de carantina, dezinfectii si deratizare etc.

REGULAMENTE ORGANICE, regulamente (legiuri) privitoare la organizarea si conducerea Tarii Romanesti si a Moldovei sub ocupatia rusa (1828-1934), prevazute prin Conventia de la Adrianopol (1829). Intocmite de doua comisii formate din cate patru boieri moldoveni si patru munteni, sub presedentia consulului general rus M.L. Minciaki. Au fost puse in aplicare in 1/13 iul. 1831 in Tara Romaneasca si in 1/13 ian. 1832 in Moldova, sub supravegherea generalului rus Pavel Kiseleff. R.O. au mentinut si au intarit privilegiile boierimii, precum si obligatiile clacasilor. ele au constituit o aspra legislatie agrara. R.O. au ingradit puterea domneasca, au introdus principiul separarii puterilor in stat, au instituit adunarile obstesti (embrion al regimului parlamentar), au reorganizat vechile servicii publice si au creat altele noi. R.O. au favorizat imbunatatirea organizarii administrative, dezvoltarea capitalismului si, prin dispozitiile aproape identice, au pregatit unirea celor doua tari romane. Au fost abrogate in 1858, in urma Conventiei de la Paris.

CHIMIE s. f. Stiinta care studiaza compozitia, structura si proprietatile substantelor, transformarilor lor prin regruparea atomilor componenti, precum si combinatiile noi ale substantelor rezultate in urma acestor transformari. – Din fr. chimie, lat. chimia.

METROLOGIE s. f. Parte a fizicii care se ocupa cu masurarile precise, cu stabilirea unitatilor si cu procedeele de masura etc. ♦ Totalitatea activitatilor (legale si administrative) privitoare la masurari, la etaloane, la aparate si instrumente de masura, precum si la supravegherea folosirii lor economice. – Din fr. metrologie.

FILOLOGIE s. f. Stiinta care se ocupa cu studiul culturii scrise a popoarelor, in special cu studiul textelor vechi si al operelor literare din punct de vedere al limbii, al influentelor suferite, al modului in care ni s-au transmis si al autenticitatii, precum si cu editarea lor. – Din fr. philologie.

EPIDEMIOLOGIE s. f. Ramura a medicinii si a igienei care studiaza cauzele si natura epidemiilor, precum si masurile menite a le preveni si combate. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. epidemiologie.

ETICHETA ~e f. 1) Bucata de hartie, de carton sau de alt material, care se lipeste pe articole (sticla, borcane, pachete etc.) pentru a le indica continutul, destinatia, pretul, precum si alte informatii necesare. 2) fig. depr. Calitate, titlu sub care se prezinta sau figureaza cineva. 3) Ceremonial obisnuit in relatiile diplomatice sau cu ocazia unor acte solemne; protocol. 4) Totalitate a normelor de conduita in societate. [G.-D. etichetei] /<fr. etiquette

BALNEOLOGIE s.f. Disciplina care se ocupa cu studiul apelor minerale si al namolurilor terapeutice, precum si cu studiul actiunii lor curative. [Gen. -iei. / < fr. balneologie, cf. lat. balneum – baie, gr. logos – studiu].

SEMIOLOGIE s.f. 1. Ramura a medicinii care se ocupa cu studiul simptomelor si semnelor diferitelor boli, precum si al metodelor de a le pune in evidenta. 2. Semiotica.

OPTOMETRIE s. f. Partea opticii care se ocupa cu cercetarea si masurarea defectelor de vedere, precum si cu corectarea sau compensarea lor. – Din fr. optometrie.

SEMIOLOGIE s. f. 1. Parte a medicinii care se ocupa cu descrierea simptomelor si a semnelor diferitelor boli, precum si a metodelor de a le pune in evidenta si de a le diagnostica; simptomatologie. 2. Stiinta care studiaza semnele intrebuintate in cadrul vietii sociale; semiotica. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. semiologie.

HelIOGRAF ~e n. Aparat pentru reproducerea pe o hartie fotosensibila a desenelor executate pe o hartie de calc, precum si pentru fotografierea Soarelui. [Sil. -li-o-graf] /<fr. heliographe

simptomatologIe f. 1) Ramura a medicinei care se ocupa cu studiul simptomelor diferitelor boli, precum si metodele de diagnosticare a lor; semiotica. 2) Totalitate a simptomelor prin care se caracterizeaza o boala. /<fr. symptomatologie

ASTRONOMIE (‹ fr., lat.) s. f. Stiinta care se ocupa cu studiul astrilor, al miscarii si evolutiei lor, al structurii si compozitiei etc., precum si cu studiul sistemelor de astri, al galaxiilor si al Universului. Observatii sistematice asupra cerului au fost facute din milen. 3 i. Hr. in China, India, Egipt. Babilonienii sint cei care au delimitat constelatiile. Prin sec. 6 i. Hr. grecii studiau miscarea astrilor, forma cerului si a Pamintului; de la ei ni s-au pastrat denumirile stelelor si ale constelatiilor. In Europa, a. incepe sa se dezvolte abia in sec. 16, dupa ce Copernic a fundamentat sistemul heliocentric. In sec. urmator se pun bazele a. moderne, indeosebi, prin contributiile lui Galilei, Kepler si Newton. V. si cosmogonie, cosmografie, cosmologie.

CANUT (KNUT), regi ai Danemarcii, Norvegiei, Suediei si Angliei. Mai importanti: C. cel Mare (c. 995-1035), rege al Danemarcii (din 1019), Angliei (din 1016), precum si al Norvegiei (din 1028). Domnia lui a marcat o perioada de maxima putere a statului danez.

ca si1 (precum si) loc. adv. (ma adresez lui ~ ei)

HALEVY [alevi] 1. Jacques Fromental H. (pe numele adevarat elias Levy) (1799-1862), compozitor francez. elev al lui Cherubini. Prof. al lui Gounod si Bizet. Opere in stil romantic, tragice sau comice („Evreica”, „Fulgerul”, „Regina Ciprului”), balete, cantate. 2. Ludovic H. (1834-1908), scriitor francez. Nepotul lui H. (1). A scris, impreuna cu H. Meilhac, librete de opera („Carmen” de Bizet), precum si libretele principalelor operete ale lui Offenbach („Frumoasa elena”, „Viata pariziana”, „Pericola”). Romane de moravuri („Abatele Constantin”).

SCUMPIE, scumpii s. f. 1. Arbust cu flori verzi-galbui, a carui coaja si ale carui frunze se intrebuinteaza in vopsitorie si in tabacarie, precum si in medicina populara, pentru proprietatile lor antiseptice si astringente (Cotinus coggygria). 2. (Bot.; reg.) Liliac1. [Acc. si: scumpie] – Din pol. skapia.

SEMIOLOGIE f. 1) Ramura a medicinii care se ocupa cu studiul simptomelor diferitelor boli, precum si cu metodele de diagnosticare a lor. 2) Stiinta care se ocupa cu studiul general al semnelor si al sistemelor de semne; semiotica. [G.-D. semiologiei; Sil. -mi-o-] /<fr. semologie

BON (‹ fr.) s. n. Document (cu valabilitate limitata in timp) care confera detinatorului sau dreptul de aprimi ceva sau de a beneficia de ceva; nota de plata pe baza careia se achita marfuri sau servicii ♦ B. de lucru = document pe baza caruia se executa o lucrare si care serveste la evidenta muncii prestate, precum si la calculul platii cuvenite pentru ea. ♦ Bonuri de tezaur = titluri de imprumut (purtatoare de dobinda) emise de ministerul finantelor sau de tezaur pentru a obtine fonduri de la cetateni sau de la banci, in vederea acoperirii unor goluri bugetare. ♦ Bonuri de casa = titluri emise mai ales de intreprinderi sau de banci pentru procurarea de fonduri pe termen scurt. Dupa natura emisiunii, publice sau private, exista b. la purtator sau la ordin. B. de c. au acelasi regim fiscal ca al obligatiunilor. ♦ B. de subscriptie = titluri atasate obligatiunilor, conferind dreptul subscrierii acelei obligatiuni unei actiuni. Conditiile de subscriere sint stabilite de la inceput. Daca bonul este separat de obligatiune face obiectul unei cotatii separate.

OSTIA (OSTIA ANTICA), sit arheologic situat la 30 km VSV de Roma, la c. 5 km de gura de varsare a fl. Tibru in M. Tireniana. Potrivit legendei, asezarea a fost intemeiata de regele Ancus Marcius in sec. 7 i. Hr.; atestata documentar abia in sec. 4 i. Hr. Distrusa de Marius in timpul razboaielor civile, O. a fost reconstruita in anul 87 i. Hr. de L. Cornelius Sulla; in sec. 1-2 a fost un infloritor centru comercial si important port de aprovizionare cu cereale pentru Roma. A decazut in sec. 4. Astazi se pastreaza ruinele unor locuinte, a forului, teatrului, Capitoliului si templului lui Augustus (cu decoratii bogate si mozaicuri), precum si vestigii ale caii de legatura intre Roma si O. (via O.).

W s. m. invar. A douazeci si opta litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera (avand de obicei valoarea lui v sau a lui u semivocalic), care apare in neologisme internationale precum si in nume proprii straine. [Pr.: dublu ve].

ZINCARE, zincari, s. f. Actiunea de a zinca si rezultatul ei; operatie de acoperire cu un strat subtire de zinc a pieselor de otel sau de fonta, precum si a unor piese nemetalice, pentru a le proteja impotriva coroziunii sau pentru a le da un aspect decorativ. – V. zinca.

FIZIC, -A, fizici, -ce, adj., subst. 1. Adj. Care se refera la corpul fiintelor vii, in special la activitatea muschilor, care apartine corpului fiintelor vii, in special activitatii musculare. ♦ Care apartine simturilor. Placeri fizice. 2. S. n. Aspectul exterior al unei persoane; constitutie naturala a unei persoane. 3. Adj. Care apartine materiei, privitor la materie; material; concret. ◊ Geografie fizica = ramura a geografiei avand ca obiect studiul naturii suprafetei terestre si a mediului geografic. 4. S. f. Stiinta fundamentala din ciclul stiintelor naturii care studiaza proprietatile si structura materiei, formele miscarii ei si legile generale ale fenomenelor naturii anorganice, precum si transformarile reciproce ale acestor forme de miscare. ♦ Manual care cuprinde elementele acestei stiinte. 5. Adj. Care apartine fizicii (4), privitor la fizica. – Din fr. physique.

PETROLOGIE s. f. Ramura a geologiei care se ocupa cu studiul rocilor din punct de vedere descriptiv, chimic, genetic, precum si din punctul de vedere al raspandirii lor. – Din fr. petrologie.

NEOPOZITIVISM s.n. Curent filozofic contemporan care acorda o atentie deosebita cunoasterii rationale si logicii (pe care le interpreteaza insa, adesea, in spirit conventionalist, subiectivist), precum si analizei logice a limbajului stiintei. [Cf. fr. neo-positivisme].

HIDROLOGIE s. f. Stiinta care studiaza proprietatile generale ale apelor de la suprafata scoartei terestre, legile generale care dirijeaza procesele din hidrosfera, influenta reciproca dintre hidrosfera, atmosfera, litosfera si biosfera, precum si prognoza evolutiei elementelor hidrologice, in vederea folosirii lorVezi nota rationale in economie. – Din fr. hydrologie.

PALEOCLIMA, paleoclime, s. f. Clima din trecutul geologic al Pamantului, studiata indirect pe baza distributiei geografice a solurilor, a fosilelor de plante si animale, a formatiunilor geologice, precum si pe baza unor trasaturi ale reliefului. [Pr.: -le-o-] – Paleo- + clima.

MEDICINA, (2) medicini, s. f. 1. Stiinta care are ca obiect pastrarea si restabilirea sanatatii si care studiaza in acest scop procesele fizice, chimice si biologice ale vietii, structurile si functiile organismului, cauzele si mecanismele de producere a bolilor, precum si mijloacele de diagnosticare, tratare si prevenire a lor. ♦ Facultate in care se studiaza medicina (1). 2. (Inv. si reg.) Medicament. – Din lat. medicina, (2) germ. Medizin, rus. meditina.

PROSPECTIVA s.f. Stiinta avand ca obiect cauzele tehnice, economice si sociale care accelereaza dezvoltarea lumii moderne, precum si prevederea situatiilor care pot decurge din influentele lor conjugate. V. f*********e. [< fr. prospective].

SALVIE, salvii, s.f. In gastronomie, frunzele de salvie (Salvia officinalis) sunt folosite, mai ales in tarile mediteraneene, drept condiment in preparatele din carne de vitel, de miel, in sosuri, umpluturi de carnati, la pizza etc., precum si ca aromatizant pentru diverse bauturi (vermut, otet), dandu-le un gust si o aroma caracteristice acestor zone geografice.

COORDONATOMETRU s. n. Instrument pentru masurarea coordonatelor pe hartile topografice cu retea rectangulara de coordonare, precum si pentru reprezentarea pe harta a punctelor dupa coordonatele lor.

MINERALOGIE s. f. Disciplina geologica fundamentala care se ocupa cu studierea structurii, caracterelor morfologice, fizice si chimice ale mineralelor, precum si cu modul de formare a acestora si a asociatiilor lor naturale. – Din germ. Mineralogie, rus. mineraloghiĩa, fr. mineralogie.

SPATARel, spatarei, s. m. (Inv.) Boier cu rang mic in tarile romanesti, care avea insarcinarea de a pazi ordinea la sate in timp de pace, precum si atributii militare in timp de razboi. – Din spatar2 + suf. -el.

CONDIMENT, condimente, s.n. Substanta de natura minerala (sare) sau vegetala (frunze, seminte, radacini, fructe intregi sau macinate) sau un preparat din acestea (otet, ulei, esenta, extract, pasta, sos etc.), sau obtinuta prin sinteza (aroma, esenta), care, adaugata unor produse alimentare sau preparate culinare, le confera un gust sau o aroma specifice, contribuie la conservarea acestora, precum si la stimularea apetitului si a digestiei.

FLOTATIE s. f. 1. procedeu de separare a particulelor solide de dimensiuni mici din apa prin marirea capacitatii de plutire cu ajutorul unor reactivi, pentru separarea mineralelor utile din minereuri, precum si in sistemele de epurare a apelor. ◊ separarea semintelor prin scufundarea lor in apa. 2. flotare. (< fr. flottation)

BABES 1. Vicentiu B. (1821-1907, n. sat Hodoni, jud. Timis), jurist, profesor, publicist si om politic. Acad. (1866). Luptator pentru drepturile nationale ale romanilor transilvaneni, presedinte al Partidului National Roman din Transilvania (1881-1891). 2. Victor B. (1854-1926, n. Viena), medic si bacteriolog roman. Fiul lui B. (1). Acad. (1893), prof. univ. la Bucuresti. Unul dintre fondatorii microbiologiei moderne, autor al primului tratat de bacteriologie din lume (in colab. cu Victor Parnil, Paris, 1885). Contributii importante la studiul turbarii, leprei, difteriei, tuberculozei. A descris „granulatiile metacromatice” (ale lui B. si Ernst), importante in studiul si diferentierea variatelor specii microbiniene, precum si piroplasmidelor „babesii”. A descoperit peste 50 de microbi necunoscuti si a preconizat metode noi de colorare a bacteriilor si a ciupercilor. A introdus vaccinarea antirabica si a pus bazele seroterapiei in Romania.

IMUNOLOGIE (‹ fr.; {i} fr. immun[ite] „imunitate” + gr. logos „studiu”) s. f. Stiinta care se ocupa cu studiul reactiilor organismului fata de agenti infectiosi si de produsele lor toxice (in special in reactiile dintre anticorpi si antigeni, deci imunitatea umorala), precum si cu aspecte ale imunitatii celulare. Studiaza si afectiunile in care organismul produce anticorpi fata de propriile sale celule (boli autoimune).

OFICIALITATE, (1) oficialitati, s. f. 1. Persoana oficiala; (la pl.) autoritatile dintr-o tara, dintr-un oras; reprezentantii oficiali ai autoritatii. 2. (Jur.; in sintagma) Principiul oficialitatii = principiu de baza al dreptului procesual penal, potrivit caruia procurorul si organele de urmarire penala, precum si instantele penale pot sa savarseasca din oficiu orice act care intra in competenta lor. 3. Caracter oficial, calitate, tinuta, atitudine oficiala. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. officialite.

OFICIALITATE s.f. 1. Caracterul a ceea ce este oficial. ◊ (Jur.) Principiul oficialitatii = principiu potrivit caruia procurorul si organele de urmarire penala, precum si instantele penale, pot sa savarseasca din oficiu orice act care intra in competenta lor. 2. (La pl.) Autoritatile oficiale ale unui stat, ale unui oras. [Pron. -ci-a-. / cf. fr. officialite].

OFICIALITATE s. f. 1. caracterul a ceea ce este oficial. ♦ (jur.) principiul ~tatii = principiu potrivit caruia procurorul si organele de urmarire penala, precum si instantele penale pot sa savarseasca din oficiu orice act care intra in competenta lor. 2. (pl.) autoritatile oficiale ale unui stat, ale unui oras. (< fr. officialite)

BONSAI (cuv. japonez bon „vas” + sai „arbore”) s. m. Arbore pitic, miniaturizat artificial prin cultivarea lui intr-un vas putin adinc, cu putin pamint, ceea ce duce la atrofierea radacinilor, precum si prin taieri, legari si ligaturari ale tulpinilor si ramurilor, astfel ca pomul sa semene cu unul natural.

ECHIPAMENT, echipamente, s. n. 1. Totalitatea obiectelor de imbracaminte, de incaltaminte si de accesorii cu care este dotat un militar, un sportiv, un excursionist, un scafandru etc. pentru a (se) echipa. 2. Ansamblu de piese, de dispozitive si de mecanisme, impreuna cu elementele de legatura, apartinand unei instalatii, unei masini etc. si indeplinind o anumita functie in cadrul acestor sisteme tehnice. ◊ Echipament de bord = ansamblu de aparate, mecanisme si instalatii care serveste pentru controlul zborului si functionarii motorului unui avion, precum si pentru asigurarea conditiilor de confort in interiorul acestuia. Echipament de campanie = echipament pe care il poarta soldatii pe front sau la instructie. – Din fr. equipement.

ROBA s. f. 1. haina lunga (neagra), cu maneci largi, purtata de magistrati si avocati in exercitiul functiunii, precum si de profesorii universitari (la anumite solemnitati). 2. parul unui animal (cal, vaca etc.) cu particularitatile lui de culoare. (< fr. robe)

BIOFIZICA (‹ fr. {i}) s. f. Ramura a biologiei al carui obiect il constituie studiul fenomenelor si proceselor fizice si fizico-chimice care se desfasoara in organismele vii, precum si influenta factorilor fizici asupra acestora. In prezent, b. s-a separat in citeva ramuri independente: radiobiologia, bioenergetica, fotobiologia, biomecanica s.a.

TITAN2 (‹ fr. {i}; {s} gr. Titan) s. n. element chimic (Ti; nr. at. 22, m. at. 47,90, p. t. 1.668ºC, p. f. 3.260ºC, gr. sp. 4,5), destul de raspandit in natura (rar in concentratii mari). Metal alb-argintiu usor, foarte stabil din punct de vedere chimic. Mineralele principale din care se extrage t. sunt ilmenitul, rutilul, loparitul s.a. T. si aliajele lui se folosesc ca materiale de constructii in ind. constructoare de avioane, rachete, nave, in ind. chimica, precum si in pictura sub forma de oxid, ca pigment alb (alb de t.). A fost obtinut in stare metalica de Berzelius in 1825, combinatiile sale fiind cunoscute inca din 1789.

IGIENA s. f. 1. Ramura a medicinii care elaboreaza normele de aparare a sanatatii oamenilor si formele de aplicare a acestor norme pe baza studierii interdependentei si interactiunii dintre om si mediul inconjurator, a conditiilor de trai, precum si a relatiilor sociale si de productie. 2. Ansamblu de reguli si de masuri practicate pe care cineva le respecta pentru a-si pastra sanatatea. [Pr.: -gi-e-.Var.: higiena s. f.] – Din fr. hygiene.

REMIZA, remize, s. f. I. 1. Situatie in care doi sahisti angajati intr-o partida amicala sau oficiala consimt reciproc asupra unui rezultat de egalitate; partida de sah terminata la egalitate. 2. Forma de retribuire (in comert) potrivit careia lucratorii primesc pentru munca prestata o suma de bani calculata in functie de volumul vanzarilor, cumpararilor, contractarilor etc. pe care acestia le efectueaza; (concr.) suma de bani acordata in acest fel. II. 1. Constructie prevazuta cu instalatii de spalare si ventilare, precum si cu un mic atelier de reparatii, folosita pentru adapostirea vehiculelor auto, a uneltelor, a locomotivelor, a vagoanelor etc. 2. Mic petic de padure sau de tufisuri plantat cu scopul de a servi ca adapost pentru vanatul mic. – Din fr. remise.

ASANESTI, dinastie de origine romaneasca care a condus Imp. Vlaho-Bulgar (1186-1256), intemeiata de Asan I, in urma rascoalei antibizantine (1185-1186). Propriu-zis, A. sint numai descendenti in linie barbateasca ai lui Asan I: Ioan Asan II (1218-1241), cu fiii sai Caliman I (1241-1246) si Mihail II (1246-1256) si sebastocratorul Alexandru, cu fiul sau Caliman II (1256). Ulterior, numele de A. a fost extins si asupra fratilor lui Asan I, Petru (1186-1191 si 1196-1197) si Ionita (1197-1207) si a nepotului sau de sora, Borila (1207-1218), a unor urmasi ai acestora, precum si asupra unor barbati intrati in familie prin casatorii. Mai importanti: Petru (Calopetru), Ionita (Caloian) si Ioan A. II.

HOLOCAUST (‹ fr.; {s} gr. holo + gr. kaustos „de ars”) s. n. (Rel.) Sacrificiu practicat in Antichitate de unele popoare (evrei, asirieni etc.), care consta in arderea integrala a animalelor pe altar. ♦ Spec. Exterminare (prin diferite metode) a unei mari parti a populatiei evreiesti (c. 6 mil.) din Europa (in Germania, precum si in terit. ocupate vremelnic in timpul celui de-al doilea razboi mondial) de catre nazisti si aliatii lor. In prezent, se foloseste tot mai frecvent, termenul de shoah (in ebraica „nimicire, distrugere”). ♦ (In prezent) Ucidere in masa datorata unor motive politice, religioase sau ca urmare a unor cataclisme provocate de om (ex. h. ecologic, prin distrugerea mediului inconjurator sau h. atomic, prin consecintele nefaste ale unui razboi nuclear).

CARAIBI (CARIBI) (‹ fr.) s. m. pl. Amerindieni din familia de limbi cu acelasi nume care traiesc in Antilele Mici, in N Braziliei (probabil patria lor initiala), in E Venezuelei si in Guyana, iar in triburi izolate in regiunile rasaritene ale Columbiei, Boliviei si Ecuadorului, precum si in Honduras.

NOE (in „Vechiul Testament”), patriarh, considerat reintemeietorul neamului omenesc in urma potopului. Fiul lui Lameh. La indemnul lui Dumnezeu, a construit o arca, in care a urcat familia sa si perechi ale tuturor vietuitoarelor de pe Pamant, precum si hrana pentru toti, pentru a fi salvate de la potop. Dupa incetarea ploii, care a durat 150 zile, arca lui s-a oprit pe muntele Ararat. N. este considerat garantul intelegerii dintre Dumnezeu si omenirea reinnoita prin fiii sai, Sem, Ham si Iafet, stramosii semitilor, hamitilor si iafetizilor. Pentru crestini, N. este o prefigurare a lui Iisus Hristos, care va invinge apele mortii, mantuindu-i pe oameni.

RABelAIS [rable], Francois (1494-1553), scriitor si umanist francez. Calugar benedictin si medic. Reprezentant al Renasterii franceze. Biografia sa este putin cunoscuta. Opera sa capitala, romanele fantastice si burlesti cu personaje inconfundabile, „Gargantua” si „Pantagruel”, reprezinta o satira indrazneata la adresa scolasticii, a bigotismului si ignorantei monahale, a absurditatii razboaielor, a abuzurilor feudale. Ea exprima in acelasi timp increderea autorului in esenta umana, in stiinta, in viata libera si naturala, intr-o educatie care dezvolta in mod egal facultatile intelectuale si cele fizice. Spirit erudit, excelent povestitor si cunoscator al limbii, R. se distinge prin bogatia expresiei, gustul pentru concret si pitoresc, umorul suculent, de sursa populara, precum si prin fantezia debordanta si capacitatea de a cultiva toate formele comicului, de la ironie la grotesc. Opera sa il situeaza printre marii creatori ai literaturii universale, ea avand o covarsitoare influenta asupra marilor scriitori satirici si umoristi ai lumii.

REGNAULT [reno], elias (1801-1868), publicist si istoric francez. Legaturi cu revolutionarii romani pasoptisti exilati in Occident. Pe baza informatiilor extrase din lucrarile lui N. Balcescu, Al. Papiu-Ilarian, I. Ghica si I. Heliade, a scris „Histoire politique et sociale des Principautes Danubiennes”, precum si „Mysteres diplomatiques aux bords du Danube”.

RAZBOAIelE RelIGIOASE DIN FRANTA (1562-1598), nume dat razboaielor dintre catolici si protestantii calvini (numiti in Franta hughenoti). Edictul de toleranta din 17 ian. 1562 acorda protestantilor libertatea cultului religios, ceea ce a provocat reactia partidei catolice. Uciderea protestantilor calvini de la Wassy (1 mart. 1568) a declansat seria celor opt razboaie, intrerupte de scurte armistitii. Un moment dramatic al acestor confruntari l-a constituit masacrarea hughenotilor din Paria in Noaptea Sf. Bartolomeu (23/24 aug. 1572). In timpul luptelor au murit atat ducele de Guise (1550-1588), conducatorul catolicilor cat si al Ligii Sfinte (dec. 1588), precum si regele Henric al III-lea asasinat la 1 aug. 1589. Henric III de Navarra, conducatorul hughenotilor si urmasul legitim (din 1572) al lui Henric III al Frantei, ii succede la tron la 2 aug. 1589, ca Henric IV (incoronat la 27 febr. 1594), intemeind dinastia regala a Bourbonilor. el imbratiseaza confesiunea catolica (iul. 1593), aducand pacea in Regatul Frantei. La 13 apr. 1598 Edictul din Nantes acorda libertatea cultului protestant si garantarea drepturilor civile, juridice, politice si militare pentru hughenoti, in regat.

Caeneus, unul dintre lapiti. Caeneus a fost intii o femeie, pe nume Caenis, indragita de catre Poseidon. La cererea ei, zeul a metamorfozat-o in barbat. Sub noua infatisare si sub numele de Caeneus a participat la lupta impotriva centaurilor, precum si la expeditia argonautilor, distingindu-se prin forta si curaj.

benghi si (Munt.) zbenghi n. pl. uri (turc. benk, benek, pata, benghi; bg. benka, neg). Pata artificiala facuta pe fata, precum: o alunica artificiala pe care si-o faceau odinioara femeile inchipuindu-si c’ar fi mai frumoase, minjituri pe care tarancele le fac copiilor ca sa-i fereasca de deochi, petele de pe fata clovnilor s.a. Zbenghi, un joc cu arsicele. – Si benchi (Mold. nord).

AXIOLOGIE (‹ fr. {i}; {s} gr. axios „valoros” + logos „studiu”) s. f. Disciplina filozofica care studiaza valorile; teoria valorilor. Bazele a. ca disciplina aparte au fost puse in a doua jumatate a sec. 19, de R.H. Lotze si in continuare de Fr. Nietzsche, dar mai ales de scoala reprezentantilor neokantieni de la Baden (W. Wildelband, H. Rickert) carora li se datoreaza distinctiile riguroase intre valoare si existenta, sens si valoare, valori si lucruri. Importante contributii au adus ulterior M. Scheler, N. Hartmann, precum si filozofii romani: A.D. Xenopol, P. Andrei, L. Blaga, T. Vianu, E. Sperantia, P. Comarnescu.

elEMENTAR, -A adj. 1. de baza, esential, fundamental. ◊ care cuprinde principiile de baza ale unei discipline, stiinte etc. ♦ invatamant ~ = prima treapta a invatamantului cu caracter obligatoriu, unde se predau elementele de baza. 2. foarte simplu, rudimentar. ♦ (mat.) functie ~a = functie rationala, trigonometrica, exponentiala, logaritmica etc., precum si functiile obtinute din acestea, printr-un numar finit de operatii algebrice de compunere sau de inversare. 3. care tine de natura si de fenomenele ei. (< fr. elementaire, lat. elementarius)

CIBERNETICA (‹ fr. {i}) s. f. Stiinta care are ca obiect studiul matematic al legaturilor, comenzilor si controlul in sistemele tehnice si organismele vii, din punct de vedere al analogiilor formale (nu si din acela al constitutiei si al functionarii lor). Are numeroase si variate aplicatii in toate domeniile tehnicii, in economie, biologie, medicina etc. In anul 1938, in lucrarea „Psihologia consonantista”, savantul roman St. Odobleja face prima expunere ampla a unor principii cibernetice, inainte cu zece ani de aparitia lucrarii „Cibernetica” a lui N. Wiener. V. sistem cibernetic.C. economica = ramura a c. care se ocupa cu aplicarea ideilor si metodelor c. la sistemele economice; priveste economia, precum si verigile structurale si functionale ale acesteia, ca in sisteme in care se desfasoara procese de reglare si de comanda realizate prin circulatia si transformarea informatiei.

COSTIN, familie de boieri din Moldova. Mai importanti: 1. Miron. C (1633-1691), cronicar de orientare umanista, mare logofat al Moldovei, partizan al aliantei cu Polonia, ucis, impreuna cu fratele sau, hatmanul Velicico, din porunca domnitorului Constantin Cantemir. Povestitor si portretist talentat, a continuat, sub titlul „Letopisetul Tarii Moldovei de la Aron voda incoace”, letopisetul lui Grigore Ureche, relatind evenimentele din istoria Moldovei dintre 1595-1661. A mai scris poemul filozofic „Viata lumii”, lucrarea „De neamul moldovenilor”, afirmind originea romana a poporului roman, precum si doua cronici in limba polona: „Cronica tarilor Moldovei si Munteniei” si „Istoria in versuri polone despre Moldova si Tara Romaneasca”. 2. Nicolae C. (c. 1660-1712), cronicar oficial al lui Nicolae Mavrocordat, compilator de cronici romanesti si straine. Fiul lui C. (1). A prelucrat in romaneste romanul episcopului spaniol Antonio D. Guevara „Ceasornicul domnilor”.

RADU Cel MARE, domn al Tarii Romanesti (1495-1508). Fiul lui Vlad Calugarul, care si l-a asociat la domnie in 1492. Bucurandu-se de concursul familiei boierilor Craiovesti, cu care se inrudea si pentru care a creat institutia marii banii, a luat unele marusi privind centralizarea statului. Supus fata de Poarta. S-a aflat in bune relatii de vecinatate cu regele Ungariei si cu regele Poloniei. A acordat o mare atentie vietii culturale (a infiintat o tipografie si l-a adus in tara pe ieromonahul Macarie, care a tiparit cele trei carti de cult – „Liturghierul”, 1508, „Octoihul”, 1510 si „Evangheliarul”, 1512, primele tiparituri aparute pe teritoriul romanesc) si religioase, pentru reorganizarea careia l-a adus in Tara Romaneasca pe Nifon. Prin grija sa a fost construita in mare parte biserica Sf. Nicolae a Manastirii Dealu (1499-1501), terminata de fratele sau, Vlad cel Tanar in perioada 1510-1512, precum si biserica de la Lopusnia (Lopusnja, Serbia, 1501). Dupa moartea sa, scaunul domnesc a fost dobandit, cu ajutor turcesc, de Mihnea cel Rau, fiul nelegitim al lui Vlad Tepes.

UNIVERSALE (UNIVERSALII) (‹ lat.) Proprietate care poate fi predicata despre toti indivizii de un anumit fel (precum „rosul”) sau relatie (relatia de rudenie, cum ar fi cea de frate, relatiile cauzale, relatiile de spatiu sau timp). Introducerea conceptului in filozofie se atribuie lui Socrate. Chestiunea de ordin metafizic cu privire la u. se refera la natura reala a u., generand asa-numita cearta (disputa, problema) universaliilor. In Antic., discutata in contradictoriu de Platon si Aristotel, ea devine centrala in Ev. med. cand s-au conturat trei pozitii principale: realismul (u. exista independent de lucrurile particulare); nominalismul (u. nu exista independent de lucrurile particulare); conceptualismul (u. exista numai in minte). In sec. 20 problema u. a renascut mai ales in traditia filozofiei analitice (Frege, Russell, Wittgenstein, Quine). V. realism, nominalism, conceptualism.

KALAM s.n. 1. (Cult. islam.) Pana ascutita de scris cu cerneala; calamus3. 2. (Teolog. islam.) Denumire a unei teologii fundate in secolele VIII-IX e.n., influentata, in principal, de catre scolile teologice (rivale) ale mutazilitilor si asaritilor si care propovaduieste ideea unitatii absolute a lui Dumnezeu, excluzand orice reprezentare antropomorfa a calitatilor sale, liberul-arbitru (de unde rezulta eliminarea responsabilitatii faptelor savarsite de orice persoana), orice atomism legat de invataturile creatiei precum si, in mod metodic, intaietatea argumentatiei rationale in fata celei a faptelor. Kalamul a influentat hotarator si dezvoltarea filozofiei evreiesti, fiind energic combatut de catre filozoful evreu M. Maimonides, care totodata, in disputa pe care o sustine impotriva kalamului, ofera o prezentare sistematica a sa. (cuv. ar. = conversatie, disputa, explicatie) [def. Brockhaus]

aburca (-c, at), vb.1. A urca, a sui. – 2. A urca, a ridica. Dintr-un der. vulg. al lat. ŏrior, cf. urca. S-ar putea pleca de la *aboricare; insa dificultatea conservarii lui b intervocalic este mare, aproape de nerezolvat. Se poate datora unei reduplicari, rezultat al unui b protetic *bŏricāre de la *ŏricāre, (precum *burere, bustum de la urere), sau al unei compuneri cu ad. Cealalta ipoteza, emisa de Puscariu, ZRPh., XXXI, 616 si acceptata de DAR si REW 606, pleaca de la lat. *arboricare < arbor. Explicatia nu convinge, nu numai datorita ciudateniei imaginii, ci si pentru ca nu se tine seama de evidenta identitate a lui aburca cu urca si, prin urmare, de necesitatea de a le gasi o origine comuna.

BRUCKENTAL, Samuel (1721-1803, n. Nocrich, jud. Sibiu), om politic sas din Transilvania, guvernator (1777-1787). A initiat un sir de masuri care vizau reformarea administratiei, fiscalitatii, jurisdictiei, precum si viata economica si culturala din Transilvania. In timpul cirmuirii sale a avut loc marea rascoala condusa de Horea, Closca si Crisan. Colectionar de arta. Palatul lui din Sibiu (1779-1795), azi muzeul B. (inaugurat in 1817, cel mai vechi din Romania), adaposteste colectia sa de arta.

SANSCRIT, -A (‹ fr. {i}; cf. sanscr. samskrta „cultivat”, „rafinat”) adj. 1. Limba sanscrita (si subst., f.) = limba veche indo-europeana, din India; limba sacra a brahmanilor, vorbita intre 1500 si 200 i. Hr. (Subst.) Sanscrita clasica = limba operelor literare de diferite genuri, scrise incepand din sec. 5 i. Hr., ramasa pana in perioada moderna limba savanta a intregii Indii. Standardizata conform gramaticii lui Pãnini. In s. au fost scrise lucrari literare, religioase, filozofice, juridice si stiintifice, care au influentat asupra dezvoltarii culturii Asiei de SE si Asiei Centrale, precum si a celei europene. Are diferite grafii derivate din scrierea brahmi. 2. Care apartine limbii sanscrite, privitor la limba sanscrita; care este scris in aceasta limba.

SIDERURGIE s. f. 1. Ansamblu de operatii constand in extragerea fierului, elaborarea aliajelor sale, precum si in prelucrarea acestora (pentru laminare si forjare); metalurgia fierului. 2. Ramura a metalurgiei care se ocupa cu studiul proprietatilor fizice si chimice ale fierului si ale aliajelor lui si cu studiul metodelor siderurgiei (1). – Din fr. siderurgie.

DACOROMANIA 1. Revista de lingvistica, filologie si istorie literara, aparuta la Cluj, in perioada 1921—1948, sub conducerea lui Sextil Puscariu, ca buletin al Muzeului Limbii Romane. In cele 11 vol. editate se regasesc studii de istorie a limbii romane, de lexicologie, fonetica, gramatica, dialectologie, lingvistica generala, istorie literara etc., precum si o bogata bibliografie a publicatiilor din aceste domenii, aparute in tara si peste hotare. Din 1994, apare din nou, la Cluj-Napoca, sub egida Institutului de Lingvistica si Teorie Literara „Sextil Puscariu“. 2. Revista de studii literare si istorice aparuta in 1973-1993 la Freiburg (Germania).

buba f., pl. e (lat. pop. buba, de unde si fr. bube, buba, d. vgr. bubon, bolfa, inrudit cu ngr. buba, capcaun, alb. buba, sirb. bg. buba, gindac de matasa, insect, capcaun, rut. buba, rana, durere, bublyk, biscot, precum si cu rom. bulbuc. Cp. si cu bumbac). Pustula, eruptiune purulenta pe pele. Fig. Durere, boala: ura pe cel harnic e buba lenesului. Buba cea rea, sugel. Bube dulci, eczema, bube care le iese copiilor mai ales pe la gura si pe care poporu le trateaza cu drojdie de cafea. Vest. A buba (adica „acea buba”, scris gresit abuba, ca gen. e „alei bube”, adica „celei bube”), abces alveolar.

LANDI, Stefano (pe numele adevarat Stefano Pirandello) (1895-1972), scriitor italian. Fiul lui L. Pirandello. Versuri („Formele”) si romane („Zidul casei”), dar mai ales piese de teatru care prezinta, intr-o atmosfera de mare tensiune dramatica, viata de familie („Casa cu doua etaje”, „O treapta mai jos”, „Scoala tatilor”) precum si aspecte vizand nedreptatea si suferinta („Cel mai mare sacrilegiu”).

PENTRU prep., conj. I. prep. 1. (arata scopul) de. (Planta ~ samanta.) 2. (arata scopul) ca, de, drept, spre. (~ incercare; ~ exemplu.) 3. (arata scopul) contra, impotriva. (Medicament ~ hepatita.) 4. (final) spre, (inv.) catre. (O spun ~ binele tau.) 5. (cauzal) datorita. (~ el, n-am mai plecat.) 6. (cauzal) dupa. (Varsa lacrimi ~ copilul pierdut.) 7. (cauzal) la. (Il pedepsea ~ cea mai mica abatere.) 8. (instrumental) contra. (Iti dau o mie de lei ~ un timbru.) 9. (termen comercial; modal-instrumental) pe, per. (900 de lei ~ un kg de grau.) 10. (si adverbial) pro. (~ si contra.) II. conj. (arata scopul) (pop.) precum. (~ ca sa se stie.)

SAU conj. 1) (exprima un raport disjunctiv si leaga doua parti de propozitie sau doua propozitii coordonate) Ori; fie (ca). Azi sau maine. el sau ea. Canta sau danseaza. 2) (exprima un raport apozitiv si leaga doua parti de propozitie ori, mai rar, doua propozitii) Altfel zis; adica. Autorul Luceafarului sau M. Eminescu. 3) (exprima un raport copulativ, integrativ si introduce ultima dintre partile omogene) precum si; de asemenea si. Se poate pescui in lacuri, in rauri, in mari sau in oceane. [Monosilabic] /sa + au

PLUGUSOR, plugusoare, s. n. 1. Diminutiv al lui plug; plugulet, plugut. 2. Plug (1) impodobit cu hartie colorata, cu flori etc., cu care umbla flacaii in ajunul Anului nou, recitand colinde, sunand din clopotei, pocnind din bici etc.; p. ext. datina uratului de Anul nou in folclorul romanesc, precum si versurile care se rostesc cu aceasta ocazie; plugulet, plug (5). – Plug + suf. -usor.

BUREBISTA, rege geto-dac (c. 82-44 i. Hr.), intemeietor al statului centralizat al geto-dacilor, care se intindea din muntii Slovaciei si Dunarea mujlocie pana la Hemus si Marea Neagra. Pe plan intern, politica lui B. a fost indreptata spre unificarea formatiunilor politico-militare din Dacia si spre construirea unui sistem defensiv in zona M-tilor Orastiei. Pe plan extern, a dus o politica activa de redobandire a unor vechi tinuturi dacice si de preintimpinare a pericolului roman in Pen. Balcanica. In anul 60/59 i. Hr. i-a invins pe boii si tauriscii de la Dunarea mijlocie si din Slovenia, iar intre 50 si 48 i. Hr. a cucerit si supus influentei sale cetatile grecesti de pe tarmul de N si V al Marii Negre, precum su terit. cuprins intre Dunare si Balcani. A intervenit in conflictul dintre Cezar si Pompei (48 i. Hr.), fagaduindu-i acestuia din urma ajutor militar. Dupa moartea sa (44 i. Hr.). statul geto-dac dezmembrat temporar, s-a refacut sub conducerea lui Decebal.

CIROZA (‹ fr. {i}; {s} kirrhos „galben-roscat”) s. f. (MED.) Inflamatie cronica degenerativa manifestata prin atrofierea tesutului parenchimatos al unui organ (ficat, splina, glande endocrine etc.) si inlocuirea lui cu tesut conjunctiv fibros avind ca rezultat pierderea progresiva a capacitatii functionale a organului respectiv. ◊ C. hepatica = boala cronica a ficatului, caracterizata prin distrugerea treptata a celulelor hepatice si inmultirea exagerata a tesutului conjunctiv intrahepatic, cu alterarea functiilor ficatului, precum si a circulatiei intrahepatice a singelui si a bilei. Cauzele frecvente ale c.h. sint: hepatita epidemica, alcoolismul si malaria.

DACA2 conj. 1) (exprima un raport conditional) In caz ca. Daca va ploua, vom avea roada. 2) (exprima un raport cauzal) Fiindca; precum ca; deoarece; pentru ca; dat fiind ca; intrucat; de vreme ce; o data ce. Daca nu stia singur, umbla de la unul la altul. 3) (exprima un raport temporal) Cand; dupa ce. Daca se face ziua, plec mai departe. 4) (exprima un raport completiv) el intreaba daca pleci. 5) (serveste drept mijloc de introducere a propozitiilor optative independente) De. Daca s-ar face ziua! 6) (exprima un raport concesiv) Desi; cu toate ca. Chiar daca e timp rau, avionul va decola. / de + ca

caputiner n., pl. e (germ.). Cafea cu lapte cu caimac gros (ori cu frisca). – La 1683, Turcii, in fuga lor de la asediu Vienei, parasise [!] o mare cantitate de boabe de cafea in saci. Austriecii, nefiind pe atunci deprinsi cu cafeaua, aruncara in Dunare mai toata cantitatea. Cita ramasese nearuncata fu cumparata de un Polon care traise in Orient si stia de bautura cafelei. Deschise prima cafenea, dar nu prea avu clienti. Atunci se gindi s´o strecoare si sa-i adauge putin zahar si lapte, precum si un caimac ori niste frisca care acoperea tot, ca gluga unui capucin. De aceia o numi kaputziner. – Pe urma Polonu se´ntovarasi cu femeia Cecila Krapf, care facea niste chifle foarte bune de consumat cu caputineru, si de atunci li s´a zis krapfen, de unde vine rom. crafle, gogosi. V. chifla.

ANGHelOS, dinastie de imparati bizantini (1185-1204), intemeiata de Isac II (1185-1195). In timpul ei s-a inasprit exploatarea fiscala si s-a consolidat puterea marilor feudali. In urma rascoalei valahilor si bulgarilor (1185-1186) s-a creat statul condus de dinastia Asanestilor, iar participantii la cea de-a patra cruciada (1202-1204) au cucerit capitala bizantina (apr. 1204), ceea ce a marcat sfirsitul dinastiei, precum si crearea Imperiului latin de Constantinopol.

REVOLUTIE s.f. I. 1. Schimbare brusca, prin salt, a unui fenomen, care trece de la o stare calitativa veche la o stare calitativa noua, superioara. 2. Transformare radicala in raporturile social-economice si politice ale unei societati si care consta in trecerea puterii politice din mainile vechii clase dominante, in mainile unei clase noi, precum si in sfaramarea vechilor relatii de productie si instaurarea unor relatii de productie noi, corespunzatoare nivelului de dezvoltare a fortelor de productie. 3. (Fig.) Schimbare profunda, radicala, intr-un anumit domeniu; transformare brusca si totala. ♦ (In ideologia marxista) Revolutie culturala = parte componenta a revolutiei socialiste, cuprinzand schimbarile pe care aceasta le aduce in planul moral-spiritual. II. 1. Miscare periodica a unui corp ceresc; timpul in care un corp ceresc parcurge intreaga sa orbita. 2. (Geom.) Miscare de rotatie a unui corp in jurul unei drepte fixe. 3. Schimbare geologica a scoartei terestre. 4. (Fiz.) Miscare a unui corp care parcurge o curba fixa. ♦ Miscare de rotatie completa a unei roti in jurul osiei sale. [Gen. -iei. / cf. fr. revolution, lat. revolutio].

RADIOTELESCOP (‹ fr.) s. n. Instalatie alcatuita dintr-o antena paraboloidala sau dintr-un grup de antene dirijate, precum si din receptoarele electronice aferente, care serveste la receptia si al studierea radioundelor emise de corpurile ceresti. Primul r. a fost construit in 1937 de inginerul american Grote Reber, la Wheaton, Illinois. De-a lungul timpului, o serie de specialisti s-au angajat in efortul de perfectionare a r.: dintre ei remarcandu-se Baade, W., Hanbury-Brown, R., Hewish, A., Lowell, A.C.B. si Sir Ryle, M. s.a. Intre cele mai cunoscute r. sunt cele de la Jodrell Bank (Cheshire), la S de Manchester, construit intre 1951 si 1957, si la Cambrigde (Marea Britanie), cel de la Institutul de Radioastronomie Max Planck (Germania), de la Arecibo (Puerto Rico) si cel de la Very Large Array (S.U.A.). Cu ajutorul r. au fost descoperite, intre altele, intense emisii radio ale planetei Jupiter si au putut fi masurate temperaturile tuturor planetelor.

LUCRARE, lucrari, s. f. 1. Actiunea de a lucra si rezultatul ei; munca, activitate. ◊ Expr. A pune in lucrare = a incepe executarea, a pune in practica. ♦ (Inv.) Munca, activitate, efort pentru a realiza ceva. ♦ (Concr.) Lucru realizat printr-o munca fizica sau intelectuala. ♦ Studiu scris asupra unui anumit subiect; scriere, opera artistica sau stiintifica. ♦ Spec. Operatie sau ansamblu de operatii efectuate cu ajutorul masinilor, utilajelor etc., precum si materialele si manopera respectiva, in vederea realizarii, repararii, transformarii etc.; sistem tehnic realizat printr-o astfel de operatie. ◊ Lucrarea solului = ansamblul lucrarilor de arat, grapat etc. executate in vederea crearii unor conditii optime de incoltire si de crestere a plantelor. Lucrarea pamantului = agricultura. 2. Infaptuire, realizare. 3. Fig. (Rar) Lucratura (2). – V. lucra.

Harmonia, fiica zeului Ares si a Aphroditei (intr-o alta varianta, a lui Zeus si a electrei), casatorita cu Cadmus (v. si Cadmus). De numele ei au ramas legate niste daruri faimoase pe care le-a primit la nunta: e vorba de un colier daruit de Hephaestus si de o rochie din partea zeitei Athena. Aceste daruri – imbibate cu o otrava ucigatoare de catre cei doi zei care nu puteau uita legatura nelegiuita dintre Ares si Aphrodite, parintii Harmoniei, – aveau sa aduca nenorocire urmasilor Harmoniei si aveau sa joace un rol hotaritor in organizarea expeditiei celor sapte impotriva cetatii Thebae, precum si a expeditiei epigonilor (v. si Amphiaraus, Eriphyle).

JUNG [juŋ], Carl Gustav (1875-1961), psihiatru si psiholog elvetia. Prof. univ. la Zurich si Basel. Unul dintre intemeietorii psihologiei abisale. Initial, adept al psihanalizei lui Freud, caruia i-a devenit discipol si colaborator; dezamagit de aspectul instinctual al ideilor acestuia, a infiintat o noua scoala de psihologie analitica. A fundat (1948) la Zurich institutul care-i poarta numele. Cea mai importanta contributie a sa este teoria despre inconstientul colectiv generator de arhetipuri („Psihologia inconstientului”, „Teoria psihanalitica”), care l-a condus la explorarea universului viselor, miturilor, a basmelor, doctrinelor ezoterice, alchimiei, a unor fenomene precum farfuriile zburatoare etc., in care produsele inconstientului colectiv: arhetipurile, imaginile, simbolurile se regasesc ca teme („Metamorfoza sufletului si simbolurile”). A propus o descriere a tipurilor psihologice pornind de la perechea introversie/extroversie („Tipuri psihologice”, „Psihologie si religie”, „Psihologie si alchimie”).

GEN, genuri, s. n. 1. Fel, soi, tip (pe care le reprezinta un obiect, o fiinta, un fenomen etc.). ♦ Fel de a fi al cuiva. 2. Diviziune obtinuta prin clasificarea creatiilor artistice dupa forma, stil, tema. ◊ Pictura de gen = pictura care infatiseaza aspecte ale vietii de toate zilele. ♦ Fiecare dintre diviziunile fundamentale in care se impart operele literare si care cuprind creatiile asemanatoare prin modul de a reprezenta realitatea. Genul epic. Genul liric. Genul dramatic. Genul oratoric. 3. Categorie gramaticala bazata pe distinctia dintre fiinte si obiecte, precum si dintre fiintele de s*x masculin si cele de s*x feminin. 4. (Biol.) Categorie sistematica, subordonata familiei, care cuprinde una sau mai multe specii inrudite de plante sau de animale. 5. (Log.) Clasa de obiecte care au note esentiale comune si cuprind cel putin doua specii. – Din lat. genus, -eris.

1) cioc n., pl. uri (mrom. cioc, ciocan, d. cioc 2 si inrudit cu ciocan, ciocnesc, ciocoi, cioplesc, ciuca, ciugulesc, ciupesc, ciunt, tata s. a., precum si cu rus. cok, ciocnire de pahare; bg. cuk, ciocnire, covka, cioc, plisc; alb. cok, plisc, it. ciocco, butuc, ung. csok, sarutare; fr. choc, sp. choque, ol. schok, ciocnire). Vest si sud. Plisc, gura pasarilor. Lovitura de cioc: i-a tras un cioc. Apa cit ia pasarea o data [!] cu ciocu: un cioc de apa. Fam. Bot, sarutare (ung. csok). Paru barbei lasat neras numai la barbie (cum il purta Napoleon III si Cuza): a purta cioc sau barba in cioc. Botu corabiii. Ciocu berzei, greghetin. V. tic 1.

ORANDUIRE, oranduiri, s. f. Actiunea de a orandui si rezultatul ei. 1. Asezare, grupare intr-o anumita ordine, intr-un anumit fel; aranjare, repartizare, clasare. ♦ Organizare, intocmire; stabilire. 2. Investire. 3. (Inv. si reg.) Hotarare, dispozitie, decizie, ordin. 4. (Adesea cu determinarile „sociala” si „social-economica”) Treapta a dezvoltarii istorice a societatii, caracterizata printr-un nivel determinat al fortelor de productie, prin relatiile de productie corespunzatoare acestuia si prin suprastructura generata de aceste relatii; formatiune sociala, formatiune social-economica. ◊ Oranduire de stat = organizare politica si teritoriala a statului sub aspectul regimului si al formei de stat, precum si al impartirii administrativ-teritoriale, determinata, in esenta, de caracterul oranduirii sociale. – V. orandui.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)