Rezultate din textul definițiilor
ACCESORIU, -IE, accesorii, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Obiect, piesa, dispozitiv) care constituie un element secundar, anex, incidental, complementar. 2. (Despre drepturi, cereri etc.) Secundar in raport cu alt drept sau alta cerere, dar legat de acestea si supunandu-se ca atare unor conditii de fond si de procedura comune. – Din fr. accessoire, lat. accessorius.
ANEXA, anexe, s. f. 1. Ceea ce este alaturat sau alipit, ca element secundar sau dependent, pe langa altceva mai important; material suplimentar care dezvolta sau lamureste un text. 2. (Anat.) Tesut, formatie sau organ legat structural de alte organe in cadrul unei functii comune. ◊ Anexe embrionare = formatii temporare ale embrionului, la reptile, pasari si mamifere, avand rol de protectie si de asigurare a nutritiei, respiratiei si excretiei. – Din fr. annexe.
SUBSIDIAR, -A, subsidiari, -e, adj. Care se adauga, ca element secundar, la argumentele pentru sustinerea unui rationament, a unei teorii etc.; complementar, auxiliar, secundar. ◊ Loc. adv. In subsidiar = in al doilea rand, pe langa aceasta, pe deasupra. [Pr.: -di-ar] – Din fr. subsidiare, lat. subsidiarius.
SUBSIDIAR, -A adj. Care intareste un argument principal intr-o discutie; care vine, care se adauga la ceva in al doilea rand, ca element secundar; complementar, auxiliar, secundar. ♦ In subsidiar = in al doilea rand, pe langa aceasta. [Pron. -di-ar. / < fr. subsidiaire, cf. lat. subsidiarius < subsidium – ajutor].
SUBSIDIAR, -A adj. care se adauga ca element secundar pentru intarirea argumentelor principale intr-o discutie; complementar, auxiliar, secundar. ♦ in ~ = in al doilea rand, pe langa aceasta. (< fr. subsidiaire, lat. subsidiairius)
ACCESORIU, -IE, accesorii, adj. Care constituie un element secundar. ◊ (Substantivat, n.) Accesorii de imbracaminte. – Fr. accessoire (lat. lit. accessorius).
ANEXA, anexe, s. f. Ceea ce este alaturat sau alipit, ca element secundar sau dependent, pe langa altceva mai important; material suplimentar care dezvolta sau lamureste un text. – Fr. annexe.
AMANUNT, -A, amanunti, -te, s. n., adj. 1. S. n. element secundar, neesential al unui obiect, al unui fenomen sau al unui eveniment, detaliu; (rar) amanuntime. ◊ Loc. adj. si adv. Cu amanuntul = cu bucata, in detaliu, in mici cantitati. Comert cu amanuntul. ◊ Loc. adv. (Cu) de-amanuntul sau pana in cele mai mici amanunte sau in amanunt, in toate amanuntele = pana in cele mai mici detalii; minutios. 2. Adj. (Inv.) Amanuntit2. [Var.: (reg.) amarunt s. n.] – A3 + manunt „marunt”.
CENTRAL, -A, centrali, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. Care se afla (aproximativ) in centru, in mijloc; care provine dintr-un centru. 2. Fig. Care ocupa o pozitie principala, care constituie un nucleu in jurul caruia se grupeaza elementele secundare. ♦ Care se conduce sau se dirijeaza de la un centru. II. S. f. 1. Institutie, unitate economica care coordoneaza si controleaza activitatea si buna desfasurare a muncii intr-o anumita ramura de activitate. ♦ (Si in sintagma centrala industriala) = (iesit din uz) unitate industriala caracteristica sistemului economic centralizat, care reunea intreprinderi cu profil similar, institute de cercetare si proiectare si care coordona intreaga lor activitate. 2. Instalatie sau ansamblu de instalatii tehnice in care se produce, in mod centralizat, energie, se efectueaza o anumita operatie tehnologica centralizata etc. 3. Statie unde se efectueaza punerea in legatura a posturilor unei retele de electrocomunicatii. – Din fr. central, lat. centralis.
SUBSIDIAR adj. 1. accesoriu, anex, auxiliar, secundar. (element ~ intr-un mecanism.) 2. complementar, intregitor, suplimentar, (rar) complinitor. (Lamuriri ~.)
ANEXA ~e f. element secundar alaturat la un lucru principal in vederea completarii; adaos; supliment. /<fr. annexe, lat. annexus
A SIMPLIFICA simplific tranz. 1) A face mai simplu, mai putin complicat. 2) A curata de elemente secundare. 3) (fractii sau expresii algebrice) A micsora printr-un divizor comun; a reduce. [Sil. sim-pli-] /<lat. simlpificare, fr. simplifier
AMANUNT1, amanunte, s. n. element secundar, neesential al unui obiect, al unui fenomen sau al unui eveniment. ◊ Loc. adj. si adv. Cu amanuntul = cu bucata, in detaliu. Comert cu amanuntul. ◊ Loc. adv. (Cu) de-amanuntul sau pana in cele mai mici amanunte sau in amanunt ori in toate amanuntele = pana in cele mai mici detalii; minutios. [Var.: (reg.) amarunt s. n.] – Din a3 + manunt „marunt”.
CENTRAL, -A, centrali, -e, adj. 1. Care se afla (aproximativ) in centru, in mijloc; care provine dintr-un centru. 2. Fig. Care ocupa o pozitie principala, care constituie un nucleu in jurul caruia se grupeaza elementele secundare. ♦ Care conduce sau dirijeaza de la un centru. – Fr. central (lat. lit. centralis).
AUXILIAR adj., s. 1. adj. ajutator. (Verb ~.) 2. s. ajutor, sprijin. (Un ~ pretios.) 3. adj. accesoriu, anex, secundar, subsidiar. (element ~ intr-un mecanism.)
PREDICATIV, -A adj. 1. care formeaza sau poate forma predicatul; cu valoare de predicat. ♦ verb ~ = verb care poate forma singur predicatul unei propozitii; nume ~ = nume care, impreuna cu un verb copulativ, formeaza predicatul; propozitie ~a (si s. f.) = propozitie subordonata care indeplineste functia de nume predicativ pe langa un verb copulativ din regenta; element ~ suplimentar = parte secundara de propozitie cu dubla subordonare (fata de verb si de subiect sau obiect); propozitie ~a suplimentara (si s. f.) = propozitie subordonata care indeplineste in fraza rol de element predicativ suplimentar. 2. (log.) referitor la predicat. (< fr. predicatif)
AUXILIAR, -A, auxiliari, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (element) care ajuta la ceva, care se afla pe plan secundar fata de ceva principal; (element) ajutator. ♦ (Parte de vorbire) care exprima raporturi intre cuvinte; (verb) care ajuta la formarea timpurilor si a modurilor compuse. 2. Adj. (Mat.) Cu ajutorul caruia se poate rezolva mai usor o problema. [Pr.: a-u-gzi-li-ar] – Din fr. auxiliaire, lat. auxiliaris.
ACCESORIU, -IE I. adj. care insoteste un element principal, dependent de acesta; secundar, neesential. II. adj., s. n. (obiect, piesa, dispozitiv) anex. (< fr. accessoire, lat. accessorius)
ZIRCONIU (‹ fr.) s. n. element chimic din gr. IV secundara (Zr; nr. at. 40, m. at. 91,22, p. f. 1.852ºC). Metal rar, de culoare alb-argintie, dur si greu fuzibil; stabil din punct de vedere chimic. Aliajele de baza de z. se folosesc ca materiale de constr. in energetica nucleara, in construirea de aparate chimice, instrumente chirurgicale etc. Unele aliaje ale z. sunt supraconductori. Descoperit in 1789 de chimistul german Martin H. Klaproth (1743-1813) si izolat (in 1824) de J.J. Berzelius.
AMANUNT ~e n. element neesential dintr-un ansamblu; parte secundara a unui lucru; detaliu. ◊ (Cu) de ~ul in cele mai mici detalii. Cu ~ul cu bucata. /a + manunt
DETALIU ~i n. element (neesential) dintr-un ansamblu; parte (secundara) a unui lucru; amanunt. ◊ In ~ pana la cele mai mici elemente; amanuntit. A vinde in ~ a vinde in cantitati mici. [Sil. -ta-liu] /<fr. detail
SUBSIDIAR ~a (~i, ~e) Care constituie un element accesoriu in sustinerea unei argumentari; secundar; suplimentar; auxiliar. ◊ In ~ in afara de ceea ce a fost spus. [Sil. -di-ar] /<fr. subsidiare, lat. subsidiarius
PILA s. (FIZ.) pila atomica v. reactor atomic; pila electrica = element; pila electrochimica = ele-ment galvanic; pila fotovoltaica v. fotoelement; pila secundara v. acumulator electric.
AUXILIAR, -A I. adj., s. n. (element) care ajuta la ceva; pe plan secundar; accesoriu; ajutator. ♦ verb ~ = verb care ajuta la formarea timpurilor si modurilor compuse: ~ de aspect = verb care ajuta la exprimarea gradului de realizare a actiunii. ◊ (mat.) cu care se poate simplifica si rezolva o problema mai usor. II. s. m. ostas roman apartinand unui auxilium. (< fr. auxiliare, lat. auxiliaris)
DETALIU s. n. element neesential al unui lucru; amanunt. ♦ in ~ = amanuntit. ◊ lucru marunt, lipsit de importanta, secundar. ◊ parte a unei opere literare sau artistice care poate fi considerata si izolat. (< it. dettaglio, fr. detail)
ZINC (‹ fr., gr.) s. n. element chimic (Zn; nr. at. 30, m. at. 65,39, p. t. 419,4ºC, p. f. 906ºC, gr. sp. 7,13) din gr. II secundara; metal alb-argintiu sau alb-albastrui. Se gaseste in natura sub forma de sulfura (blenda) si carbonat (smitsonita). In combinatii este bivalent. In contact cu aerul se acopera cu o pelicula protectoare de oxid. Se intrebuinteaza in zincare, sub forma de aliaje (ex. alama), la acumulatoarele alcaline, la fabricarea pesticidelor si pigmentilor etc. A fost izolat pentru prima data de chimistul german A.S. Marggraf (1709-1782) in 1776.
AUREOLA (‹ fr. {i}) s. f. 1. Cerc luminos cu care pictorii inconjura capetele sfintilor; aura (2). 2. (FIZ.) Zona mai putin luminoasa care inconjura o flacara, un arc electric etc. 3. (PETROGR.) A. de contact = zona din jurul unei intruziuni magmatice in care, sub influenta temperaturii si a chimismului magmei in ascensiune, se manifesta fenomenul de metamorfism. A. hidrotermala = zona din jurul unui cos vulcanic, in care rocile sint metamorfozate de catre solutiile hidrotermale. A. mofetica = zona de raspindire a emanatiilor de dioxid de carbon ale mofetelor, prin fisurile, dislocatiile sau eruptiile vulcanice. A. geochimica (sau de dispersiune) = zona din jurul unor zacaminte de substante minerale utile care prezinta un continut ridicat in elementele chimice ce alcatuiesc acel zacamint si care se formeaza concomitent cu zacamintul (a. primara) sau prin alterarea acestuia (a. secundara).
APENDICE, apendice, s. n. 1. Mica prelungire a tubului intestinal, in partea de jos a cecului. 2. Parte secundara a unui obiect, care se prezinta ca o prelungire sau ca o completare a acestuia. 3. Adaos, anexa, supliment la o publicatie. 4. (Fon.) element fonic suplimentar care insoteste articulatia unui sunet. [Acc. si: apendice] – Din fr. appendice, lat. appendix, -icis.
SOMIERA, somiere, s. f. 1. Retea elastica de sarma, de arcuri etc. fixata pe cadrul patului, peste care se asaza salteaua; p. ext. parte a unui pat formata dintr-un schelet care sustine un ansamblu de elemente elastice, un material de umplutura si o tesatura de acoperire. 2. Bloc de piatra care sustine o bolta. 3. Fiecare dintre grinzile principale pe care sunt rezemate grinzile secundare ale unui planseu. [Pr.: -mi-e-] – Din fr. sommier.