Rezultate din textul definițiilor
ICONOMETRIE s. f. tehnica a masurarii elementelor, structurilor si proportiilor unei opere de arta. (< fr. iconometrie)
TEMA, teme, s. f. 1. Idee principala care este dezvoltata intr-o opera, intr-o expunere; subiect; aspect al realitatii care se reflecta intr-o opera artistica. ◊ Loc. prep. Pe tema... = in jurul problemei..., despre problema... 2. Motiv melodic dintr-o piesa muzicala. ◊ Tema cu variatiuni = compozitie muzicala care consta in enuntarea unei teme si in valorificarea ei prin diferite transformari ulterioare. 3. Exercitiu scris dat scolarilor, studentilor etc. pentru aplicarea cunostintelor dobandite. 4. (Lingv.) Grupare de elemente din structura unui cuvant, constituita din radacina, urmata de o vocala tematica si adesea de unul sau mai multe sufixe (gramaticale sau lexicale) ori precedata de prefixe si caracterizata prin faptul ca este comuna formelor unuia si aceluiasi cuvant. – Din lat. thema. Cf. fr. theme, it. tema.
COMPONENT2 ~ti m. 1) element din structura unui corp. 2) Substanta care face parte dintr-un compus chimic. 3) element integrat dintr-un sistem tehnic. /<germ. Komponente, it. componente
PERIODICITATE s.f. Caracterul a ceea ce este periodic; revenire, repetare periodica a unui fenomen, a unei actiuni. ♦ Periodicitatea elementelor = repetarea proprietatilor chimice ale elementelor cu structura analoaga si cu numar atomic diferit, aranjate in ordinea crescanda a greutatii lor atomice. [Cf. fr. periodicite].
SELENOGRAFIE s.f. Parte a astronomiei care studiaza descriptiv Luna sub aspectul elementelor naturale, structurii, proceselor fizice etc. [Gen. -iei. / < fr. selenographie, cf. gr. selene – Luna, graphein – a descrie].
JUPA s. f. 1. fusta. 2. (tehn.) partea cilindrica a unui rezervor de stocaj. 3. (av.) element de structura al unei rachete servind la racordarea a doua etaje succesive. 4. (mec.) suprafata laterala a unui piston, care asigura ghidajul in interiorul cilindrului. (< fr. jupe)
PERIODICITATE s. f. insusirea a ceea ce este periodic. ♦ a elementelor = repetarea proprietatilor chimice ale elementelor cu structura analoaga si cu numar atomic diferit, aranjate in ordinea crescanda a greutatilor lor atomice. (< fr. periodicite)
PERIODICITATE, periodicitati, s. f. Proprietate a unui fenomen, a unei marimi, a unei actiuni de a fi periodica (1); repetarea periodica a valorilor unei marimi, a unui fenomen, a unei actiuni. ◊ Periodicitatea elementelor = repetarea proprietatilor chimice si fizice la elementele chimice cu structura analoaga si cu numar atomic diferit, care formeaza un grup si care sunt cuprinse in aceeasi coloana din tabloul periodic al elementelor. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. periodicite.
CONSTITUTIV, -A, constitutivi, -e, adj. Care intra in compunerea unui lucru, care reprezinta un element esential din structura lui; alcatuitor. – Din fr. constitutif.
SCHEMA, scheme, s. f. 1. Plan redus la cateva linii sau idei generale principale, care permite o vedere de ansamblu asupra unei lucrari. 2. Reprezentare grafica simplificata a elementelor sau caracteristicilor structurii unui aparat, ale unei masini, ale unei instalatii, ale unui proces etc. ◊ (Tehn.) Schema bloc = reprezentare schematica simpla a unui aparat, sistem sau instalatie, prin blocuri functionale, folosita pentru studiul principiilor de functionare ale acestora. Schema logica = organigrama. 3. Tabel cuprinzand denumirea posturilor si a salariilor respective dintr-o institutie sau dintr-o intreprindere. – Din fr. scheme, lat. schema.
COMPONENTA ~e f. 1) Modalitate de structurare interna a elementelor componente ale unui intreg; compozitie. 2) Ansamblu de elemente componente; compozitie. /com-pon[ent] + suf. ~enta
CONSTITUTIE1 ~i f. 1) Mod de constituire a elementelor unui intreg; structura; factura; compozitie; componenta. 2) Ansamblu de particularitati morfologice, functionale si psihologice ale unui om. 3) Aspect general; forma exterioara; confirmatie; configuratie. ~a corpului. [Art. constitutia; G.-D. consti-tutiei; Sil. -ti-e] /<fr. constitution, lat. constitutio, ~onis
CONSTITUTIV, -A adj. Care intra in componenta unui lucru, care reprezinta un element esential in structura lui. [< fr. constitutif].
BIOelement s. n. element chimic din structura materiei vii. (< fr. bioelement)
CONSTITUTIV, -A adj. care intra in componenta unui lucru, care reprezinta un element esential in structura lui; constituent. (< fr. constitutif)
DUCTILITATE s. f. 1. proprietate a unor materiale de a fi ductile. 2. raportul dintre deformatia totala si deformatia limita elastica la o sectiune, element structural sau structura. (< fr. ductilite)
MUTATIE s. f. 1. schimbare, modificare, transformare. ◊ (lingv.) transformare a unei serii de sunete in altele. ◊ mutatia valorilor estetice = procesul de percepere diferita, cu trecerea timpului, a elementului estetic din structura operei literare. 2. (jur.) transmitere a unui lucru dintr-o proprietate intr-alta. ◊ schimbare de domiciliu; formele necesare in acest scop. ◊ schimbarea vocii la baieti in perioada pubertatii. 3. modificare cromozomiala cu efecte genetice, datorita unor cauze spontane sau unor agenti mutageni. (< fr. mutation, lat. mutatio)
SCHELET s. n. 1. partea osoasa sau calcaroasa a corpului la vertebrate; totalitatea oaselor unui vertebrat. 2. ansamblu de elemente care formeaza structura de rezistenta a unei constructii sau a unui sistem tehnic; osatura. 3. (fig.) plan, schema sumara a unei opere literare, stiintifice etc. 4. fractiune granulometrica a solului, din elemente minerale mai mari de 2 mm. 5. caracter tipografic (lung si subtire) format din conturul literelor. 6. (lingv.) totalitatea sunetelor (fonemenelor) din care e format un cuvant. (< fr. squelette)
SELENOGRAFIE s. f. stiinta care studiaza Luna sub aspectul elementelor naturale, a structurii, proceselor fizice etc. (< fr. selenographie)
PURISM s. n. Tendinta de a elimina dintr-o limba elementele considerate straine de structura ei. – Din fr. purisme.
PERIODICITATE ~ati f. Caracter periodic. ~atea unei reviste. ◊ Legea ~atii lege conform careia proprietatile fizice si chimice ale elementelor variaza periodic in functie de locul acestora in sistemul periodic. ~atea elementelor repetarea proprietatilor elementelor chimice care au structura asemanatoare. [Sil. ri-o-] /<fr. periodicite
CONSTITUTIE s.f. I. structura fizica a unui corp, a unui organism; alcatuire, structura. ♦ Compozitie, ansamblu de elemente care constituie un intreg. II. Lege fundamentala a unui stat, in care sunt consemnate principiile de baza ale organizarii lui, drepturile si indatoririle fundamentale ale cetatenilor, sistemul electoral etc. [Gen. -iei, var. constitutiune s.f. / cf. lat. constitutio, fr. constitution, rus. konstitutiia].
PRESURIZA vb. I. tr. A face sau a mentine o presiune normala in cabina unui avion care zboara la mari inaltimi sau a unui vehicul spatial. ♦ A mentine o anumita presiune in elementele ermetizate ale unei structuri pentru a-i mari rezistenta mecanica. [< fr. pressuriser].
CULTUREM s. n. cea mai mica unitate a unui fenomen sau fapt de cultura, element comun unor forme, structuri, genuri de cultura. (dupa semantem)
PRESURIZA vb. tr. a mentine o presiune normala in cabina unui avion la mari inaltimi sau a unui vehicul spatial. ◊ a mentine o anumita presiune in elementele ermetizate ale unei structuri. (< fr. pressuriser)
SISTEM s. n. 1. ansamblu de elemente aflate intr-o relatie structurala, de interdependenta si interactiune reciproca, formand un tot organizat. 2. (anat.) grupare morfologica si functionala unitara de organe sau de structuri. 3. (biol.) ansamblu de elemente aflate in interactiune. ♦ (geol.) succesiune de straturi care corespunde aceleiasi perioade. 4. ansamblu ordonat care apare ca rezultat al unei clasificari. ♦ ~ solar = ansamblu de corpuri ceresti in care intra Soarele, planetele cu satelitii lor (masa atomica, numar de ordine); ~ de ecuatii = grup de mai multe ecuatii cu aceleasi necunoscute; ~ tehnic = ansamblu de corpuri fizice compus, cel putin in parte, din corpuri solide, folosit in tehnica; ~ de unitati = ansamblu de unitati de masura dintr-un numar restrans de unitati fundamentale; ~ audio = combina muzicala. 5. mod de organizare a unui proces, a unei operatii, activitati etc.; metoda de lucru, fel de a lucra. 6. ~ informational = ansamblu de procedee si mijloace de adunare, prelucrare si transmitere a informatiei necesare procesului de conducere a intreprinderilor etc.; ~ ul stiintelor = totalitate a disciplinelor stiintifice, ansamblul cunostintelor teoretice ale oamenilor intr-o anumita etapa istorica. 7. (fam.) mijloc ingenios. (< fr. systeme, lat. systema, germ. System)
COMPOZITIE, compozitii, s. f. 1. Totalitatea elementelor care alcatuiesc o unitate; structura, compunere, alcatuire. 2. Opera, bucata, compunere artistica, in special muzicala. ♦ Studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; totalitatea cunostintelor muzicale care permite compozitorului sa se exprime intr-o forma artistica. 3. Felul in care sunt dispuse elementele imaginii intr-un tablou, astfel incat se se echilibreze intre ele. ♦ Gen de pictura, de sculptura, de desen reprezentand personaje in actiune. 4. Joc al unui actor care interpreteaza un rol bazandu-se in primul rand pe trasaturile distinctive ale personajului respectiv. 5. Exercitiu scolar constand in dezvoltarea in scris a unei teme cu caracter literar date de profesor; compunere. 6. Aliaj de cositor cu care se captuseste suprafata unei piese metalice care freaca alta suprafata metalica, cu scopul de a micsora frecarea. – Din fr. composition, lat. compositio.
COMPOZITIE s.f. 1. Totalitatea elementelor care alcatuiesc un compus; structura. ♦ Compus; amestec. 2. Opera artistica, in special muzicala. ♦ Modul de organizare interna a unei opere literare. 3. Studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; arta de a compune muzica potrivit anumitor reguli. ♦ Mod in care a fost compusa o bucata muzicala; structura muzicala. 4. Aranjament, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ♦ (Fot.) Aranjament artistic si rational al unei imagini. ♦ Gen de pictura care reprezinta personaje in actiune. 5. Interpretare a unui rol de catre un actor, care prezinta trasaturile distinctive ale unui personaj, deosebite de cele ale actorului. 6. Lucrare scrisa a unui elev in care se dezvolta o tema oarecare. 7. Aliaj de plumb cu cositor, folosit pentru lipituri moi. 8. Forma de tipar constituita din elementele ei componente. [Gen. -iei, var. compozitiune s.f. / cf. fr. composition, it. composizione, lat. compositio].
CUTANA s. f. (geol.) 1. depunere fina de material care umple golurile sau acopera cu o pojghita subtire fetele elementelor solului; pelicula. 2. modificare a structurii materialului din sol. (< fr. cutane)
COMPOZITIE ~i f. 1) Totalitate a elementelor componente ale unui intreg; constitutie; structura; factura; componenta. 2) Opera artistica (mai ales muzicala). 3) Arta de a crea motive muzicale; studiul regulilor dupa care se compune muzica. Clasa de ~. 4) Mod de aranjare a elementelor unei imagini. 5) rar Lucrare pe o tema literara sau libera scrisa de un elev cu scopul verificarii cunostintelor lui; compunere. 6) Aliaj de cositor cu destinatie speciala. [Art. compozitia; G.-D. compozitiei; Sil. -ti-e] /<fr. composition, lat. compositio, ~onis
TESATURA ~i f. 1) Produs textil obtinut prin tesere. ~ de in. 2) Modul in care este tesut un astfel de produs. ~ plusata. 3) Panza folosita la confectionarea imbracamintei. ~ pentru o rochie. 4) Cusatura speciala facuta pentru a astupa o gaura la un obiect de imbracaminte. 5) fig. Mod de aranjare a elementelor unei opere (literare); urzeala; compozitie; structura. ~-a romanului. 6) fig. Imbinare de lucruri sau de fapte legate intre ele. [G.-D. tesaturii] /a tese + suf. ~atura
GRAMATICA s. f. 1. ansamblu de reguli privitoare la modificarea formelor cuvintelor si la imbinarea lor in propozitii. 2. ramura a lingvisticii care se ocupa cu studiul sistematic al tuturor elementelor constitutive ale unei limbi; studiul structurii gramaticale a unei limbi (morfologia si sintaxa). 3. (p. a**l.) ansamblu de reguli ale unei arte, tehnici sau stiinte. ◊ (inform.) multime finita de reguli care definesc un limbaj. (< lat. grammatica)
IZOMORFISM s. n. 1. identitate de forma, de structura. 2. proprietate a unor substante cu compozitie chimica analoaga de a cristaliza in aceleasi forme cristaline; izomorfie. 3. (mat.) corespondenta biunivoca intre elementele a doua multimi cu aceeasi structura. (< fr. isomorphisme)
structura s. f. I. 1. ansamblu de elemente de constructie solidarizate intre ele, care preia toate sarcinile la care este supus acesta si le transmite la fundatie. 2. mod de alcatuire interna a unui corp, a unui sistem. ◊ dispozitie relativa a atomilor in molecula unei substante. ◊ mod de grupare a moleculelor intr-o substanta minerala. 3. mod de asezare a partilor corpului animal sau vegetal ori ale tesuturilor. ◊ (psih.) conformatie, factura, formatie. 4. fel de alcatuire a unei compozitii, a unei opere literare. ♦ ~ gramaticala = mod specific fiecarei limbi de a organiza cuvintele in propozitii si fraze. II. mod de organizare a societatii din punct de vedere economic, social, politic si cultural; oranduire. ◊ mod de organizare a oricarei ramuri de productie. (< fr. structure, lat. structura)
TESUT s. n. complex de celule (si elemente intercelulare) avand aceeasi origine si structura si aceleasi functii intr-un organism viu. (dupa fr. tissu)
absorbi vb. I. tr. 1. a se imbiba, a suge, a incorpora ceva. 2. a prelua cunostinte, idei, elemente specifice etc., asimilandu-le in propria structura. 3. (fig.) a preocupa intens. II. refl. (fig.) a se cufunda in ganduri (< fr. absorber, lat. absorbere)
CONTEXTURA, contexturi, s. f. 1. Ansamblu de caracteristici ale unei tesaturi care definesc structura ei. 2. Mod in care sunt imbinate elementele unui tot; inlantuire, legatura. – Din fr. contexture.
CONTEXTURA s. f. 1. mod de impletire a firelor unei tesaturi, care definesc structura ei. 2. mod in care sunt legate intre ele diversele elemente ale unui tot; inlantuire; legatura. ◊ (fig.) structura, schelet. (< fr. contexture)
INCREMENT s. n. 1. (mat.) crestere, adaos arbitrar. ◊ (inform.) cantitate elementara la care este adaugata o marime intr-un proces de calcul. ◊ (in gram. transformationala) element care adauga ceva unui lucru la structura caruia se aplica. 2. orice material introdus in corpul animal si utilizat in organism. 3. (fiz.) contributia particularitatilor structurale, interatomice la valoarea unei marimi fizice care caracterizeaza o anumita structura moleculara. (< fr. increment, lat. incrementum)
ORGANOGEN ~a (~i, ~e) 1) (despre elemente chimice) Care intra in componenta substantelor din structura organismelor ani-male sau vegetale. 2) (despre roci, minereuri, minerale etc.) Care este format din ramasite de organisme vegetale sau animale; din resturi de organisme vii. /<fr. organogene
structura ~i f. 1) Mod de organizare interna a elementelor sau a partilor care constituie un ansamblu concret sau abstract; constitutie; factura; component; compozitie. 2) Ansamblu de relatii dintre elementele unui sistem; retea de relatii. [G.-D. structurii] /<lat. structura, fr. structure
ORGANOGEN, -A, organogeni, -e, adj. 1. (Despre elemente chimice) Care intra in compozitia substantelor organice din structura animalelor si a vegetalelor. 2. (Despre minerale, roci, minereuri, formatii geologice) Care consta din resturi sau urme de organisme animale ori vegetale; care s-a format sub actiunea organismelor. – Din fr. organogene.
ATOM ~i m. Cea mai mica parte dintr-un element chimic formata din nucleu si electroni, cu o structura caracteristica complexa. /<fr. atome, gr. atomos
FACTURA1 ~i f. 1) Mod de organizare a elementelor sau a partilor constituente ale unui ansamblu; constitutie; structura; component; compozitie. 2) Caracter specific al unei opere de arta. /<fr. facture, lat. factura
INTERNATIONALISM n. 1) Doctrina care preconizeaza unirea dintre natiuni in scopul sprijinului reciproc si al progresului fiecareia dintre ele. 2) element in limba care are aceeasi (sau aproape aceeasi) structura fonica si acelasi continut semantic in mai multe limbi. /<fr. internationalisme
NUCLEU s.n. 1. (Chim.) Ciclu de atomi care compun scheletul moleculei unui corp chimic si care ramane neschimbat la toti derivatii corpului respectiv. ♦ (Fiz.) Partea centrala a unui atom, care poarta electricitate pozitiva si in care se concentreaza aproape intreaga masa a atomului. ♦ (Biol.) element central al unei celule, situat in plasma, cu structura proprie si care are functii importante in celula. ♦ (Astr.) Portiune centrala a unei comete, a unei galaxii. 2. (Fig.) element esential al unui lucru. [Pron. -cleu, pl. -ee, (s.m.) -ei. / < fr. nucleus, lat. nucleus].
INFORMATIE s. f. 1. stire, veste, comunicare. ◊ lamurire asupra cuiva sau a ceva; totalitatea materialului de informare si de documentare; izvor, sursa. 2. notiune centrala a teoriei comunicatiilor si a ciberneticii, desemnand elementele noi in raport cu cunostintele prealabile, cuprinse in structura unui mesaj, in semnificatia unui simbol. ♦ teoria ĩ = teorie matematica a proprietatilor generale ale surselor de informatie, ale canalelor de transmisie si ale instalatiilor de pastrare si de prelucrare a informatiilor. 3. ~ genetica = totalitatea materialului genetic dintr-o celula. (< fr. information, lat. informatio)
GESTALTISM s. n. Teorie filozofica a formei potrivit careia un tot fiind constituit din structuri perfect integrate are caracteristici proprii care nu rezulta din elementele lui constitutive, iar intregul nu poate fi considerat simpla insumare a acestor elemente; configurationism. [Pr.: ghe-stal-] – Din fr. gestaltisme
METAMER, metamere, s. n. 1. Fiecare dintre elementele constitutive ale corpului viermilor anelizi si artropodelor, asemanatoare ca structura si asezate succesiv; segment. 2. Segment primitiv al embrionului. – Din fr. metamere.
COMPOZITIE s. f. 1. totalitatea elementelor care alcatuiesc o unitate, o substanta, un corp etc.; structura. ◊ compus; amestec. 2. opera artistica, muzicala. ◊ mod de organizare a elementelor componente ale unei opere literare. 3. studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; arta de a compune muzica potrivit anumitor reguli. ◊ mod in care a fost compusa o bucata muzicala. 4. ordonare, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ◊ (fot.) aranjament artistic si rational al unei imagini. ◊ gen de pictura care reprezinta personaje in actiune. 5. tip de interpretare a unui rol de catre un actor. 6. compunere (4). 7. aliaj de plumb cu cositor, pentru lipituri moi. 8. forma de tipar constituita din elementele ei componente. (< fr. composition, lat. compostio)
FUNCTIONAL, -A I. adj. 1. util, practic. ◊ care indeplineste conditiile pentru a fi folosit. 2. referitor la functiile organice sau psihice. ♦ maladie ~a = boala care afecteaza functionarea unui organ. 3. referitor la o functie matematica sau chimica. ♦ (mat.) analiza ~a = ramura a matematicii care studiaza diferitele clase de functii. 4. cuvant ~ = cuvant care indica o relatie gramaticala (prepozitie, conjunctie etc.). 5. lingvistica ~a = studiu al elementelor lingvistice din punctul de vedere al functiei lor in structura unei limbi. II. s. f. (mat.) functie definita de o multime de functii avand valori reale. (< fr. fontionnel)
SOCIOMETRIE s. f. ansamblu de procedee utilizate pentru masurarea unor elemente de psihologie sociala a grupurilor mici, care permit cunoasterea structurii latente a grupului. (< fr. sociometrie)
GRAMATICA, gramatici, s. f. Ansamblu de reguli cu privire la modificarea formelor cuvintelor si la imbinarea lor in propozitii; ramura a lingvisticii care se ocupa cu studiul structurii gramaticale a unei limbi sau, p. ext., cu studiul tuturor elementelor constitutive ale unei limbi. ♦ Manual care studiaza aceste elemente. – Din lat. grammatica.
DEMOGRAFIC, -A, demografici, -ce, adj. Care apartine demografiei, privitor la demografie. ◊ Factor demografic = element constitutiv al societatii, exprimat de densitatea populatiei, ritmul de crestere, structura si mobilitatea ei. Explozie demografica = accelerare a ritmului de crestere a populatiei. – Din fr. demographique.
GESTALTISM s.n. Conceptie psihologica si filozofica potrivit careia fenomenele reprezinta structuri, configuratii integrale, realitati primordiale, ireductibile la o simpla insumare a elementelor componente; configurationism, structuralism psihologic. [Pron. ghes-tal-, scris si ghestaltism. / < fr. gestaltisme, cf. germ. Gestalt – structura, forma].
MOLECULA s.f. Cea mai mica particica dintr-o substanta care are compozitia chimica si structura la fel cu a substantei respective si care (in cazul elementelor) poate fi descompusa fara sa se distruga constitutia sau proprietatile substantei. ◊ Molecula-gram = cantitatea unei substante masurata in grame, egala cu greutatea ei moleculara; mol. [< fr. molecule, cf. it., lat. molecula – mica masa de materie].
ATOM s.m. 1. Cea mai mica parte a unui element chimic, care pastreaza proprietatile fizico-chimice ale acestuia, posedand o structura caracteristica complexa. 2. (In conceptia materialist-mecanicista) Particula materiala infinit de mica, indivizibila, eterna, considerata a fi ultimul element constitutiv al corpurilor. [< fr. atome, it. atomo < lat. atomus, gr. atomos – indivizibil].
GESTALTISM [GHE-STAL-] s. n. conceptie psihologica potrivit careia fenomenele psihice reprezinta structuri, configuratii integrale, realitati primordiale ireductibile la o simpla insumare a elementelor componente; configurationism, structuralism (3). (< fr. gestaltisme)
SABIR s. n. Limba mixta, rudimentara ca vocabular si structura gramaticala, care se vorbeste in porturile Marii Mediterane si care contine elemente din franceza, provensala, spaniola, greaca, catalana, italiana si araba. – Din fr. sabir.
DESCOMPUNERE s.f. Actiunea de a (se) descompune si rezultatul ei; desfacere; stricare, putrezire, alterare. ♦ Reactie chimica in urma careia o substanta cu o structura mai complicata trece in substante cu molecule mai simple sau in elementele din care era compusa. [< descompune].
DESCOMPUNERE s. f. 1. actiunea de a (se) descompune. 2. reactie chimica in urma careia o substanta cu o structura mai complicata trece in substante cu molecule mai simple sau in elementele din care era compusa. (< descompune)
INFRAstructura s. f. 1. ansamblu de elemente care sustin partea principala a unei constructii, a unui drum. 2. parte a unei nave care se afla sub corpul principal al vasului. 3. totalitatea instalatiilor tehnice si a constructiilor la sol necesare activitatii de zbor. 4. ansamblul elementelor care constituie baza tehnico-materiala a unei societati. 5. ansamblu de elemente ori relatii care conditioneaza sau determina pe cele de la nivelul structurii unui sistem sau domeniu de sisteme. (< fr. infrastructure)
POINTER [PAINTAR] s.n. (inform.) element reprezentand o adresa, pe baza careia pot fi legate componentele unei structuri. (< engl. pointer)
ATOMISM s. n. 1. Conceptie materialist-mecanicista care considera ca materia este formata din atomi indivizibili. 2. Teoria stiintifica moderna a structurii si proprietatilor atomilor. 3. Cercetare stiintifica sau conceptie care reduce un ansamblu la elementele lui simple. – Din fr. atomisme.
CARACTER s. n. 1. ansamblu de trasaturi psihico-morale distincte, relativ stabile, definitorii pentru om. ♦ dans de ~ = dans prin ale carui figuri se exprima actiuni sau sentimente; comedie de ~ = comedie a carei intriga izvoraste din conflictul creat intre caracterele personajelor. 2. personalitate morala caracterizata prin vointa ferma, corectitudine si consecventa, integritate etc. 3. individualitate cu trasaturi psihice complexe, intr-o opera literara. 4. particularitate de structura, forma, substanta sau functie a unui organism. ◊ caracteristica a unui lucru, fenomen. 5. element al unui alfabet; litera, semn grafic de acelasi corp si aceeasi familie. ◊ (inform.) litera, cifra, semn particular. 6. (mat.) numarul de elemente care ocupa dupa o permutare acelasi loc ca si inainte de aceasta. (< fr. caractere, lat. character, gr. kharakter)
ARBORE, com. in jud. Suceava, pe riul Solca; 6.903 loc. (1991). Aici se afla biserica „Taierea capului Sf. Ioan Botezatorul”, construita in 1503, ca paraclis al curtii boieresti a portarului de Suceava, Luca Arbore. Biserica, reprezentativa pentru arhitectura epocii lui Stefan cel Mare, are o structura planimetrica ce face trecerea de la planul longitudinal la cel triconc. Ca element special al constructiei: nisa exterioara de pe peretele vestic, menita sa adaposteasca masa pomenilor. La interior si la exterior se pastreaza parti dintr-un ansamblul pictural executat in 1541 de o echipa de zugravi condusa de Dragos Coman din Iasi. Mormintul ctitorului, aflat in pronaos, este cel mai important monument funerar in stil gotic din Modova. Monument UNESCO. Muzeu satesc.
TEXTURA ~i f. 1) Mod de dispunere a firelor intr-o tesatura; urzeala. 2) structura a unui corp solid (roca, aliaj etc.) considerata sub aspectul orientarii spatiale a elementelor ei constitutive. ~ plana. ~ axiala. ~ fibroasa. 3) poligr. Fasie imprimata care se lipeste peste pasajul ce trebuie rectificat al unei publicatii. /<fr. texture, lat. textura
HABITAT (‹ fr.) s. n. 1. (BIOL.) Ansamblu de conditii oferite vietii de un biotrop; ecotrop. 2. element al ecosistemului uman format din factorii mediului inconjurator si si cei psihosociali. 3. Spatiu structurat din punct de vedere urbanistic, ocupat de o comunitate umana.
OSATURA s.f. 1. Totalitatea oaselor unui vertebrat; schelet. 2. element de sustinere, de rezistenta al unei constructii, al unei masini etc. ♦ (Fig.) Constitutie interna, structura. [< it. ossatura, cf. fr. ossature].
MARMURA s. f. 1. roca metamorfica cu structura zaharoida, masiva, care se poate taia si lustrui usor. 2. bucata de marmura (1) prelucrata (statuie, element de arhitectura etc.). (< lat. marmor)
CILINDRU I. s. m. 1. corp geometric care rezulta din rotirea unui dreptunghi imprejurul uneia dintre laturile sale. ◊ corp in forma de sul. ◊ ~i u*****i = elemente microscopice cu aspect cilindric, in tuburile urinifere la bolnavii de nefrita; ~ central = tesut central din structura interna a radacinii si a tulpinii plantelor vasculare. 2. piesa in forma de tub din componenta unui motor in care se deplaseaza pistonul. 3. piesa grea a unei masini, care se roteste in jurul axei sale, pentru a conduce, a presa etc. un material; valt ♦ ~ compresor = tavalug. II. s. n. joben. (< fr. cylindre, lat. cylindrus)
H*********M (‹ fr.; {s} h**o- + gr. morphe „forma”) s. n. 1. (MAT.) Aplicatie intre doua structuri algebrice, de ex. grupurile (G, +) si (G', +), cu proprietatea φ(x + y)= φ(x) x φ(y), oricare ar fi elementele x si y din G. Sin. morfism, omomorfism. 2. H. de automate = ansamblu de doua automate a caror functionare are la baza aceasta proprietate.
CORAL, -A adj. 1. Referitor la cor; de cor. 2. Care cuprinde un ansamblu; unanim, de acord. 3. (Lit.; despre compuneri literare; op. individual, singular) Ale carui motive, elemente, personaje etc. prezinta armonie, acordandu-se ca vocile unui cor. // s.n., s.f. (Muz.) Compozitie muzicala (religioasa) cu structura strofica pentru cor. [Cf. it. corale].
GRAF2 s. n. model matematic figural care permite vizualizarea si stabilirea ordinii logice a legaturilor dintre elementele componente ale unui sistem sau dintre operatiile si fazele unui proces. ♦ teoria urilor = disciplina care studiaza proprietatile topologice ale structurii grafurilor. (< fr. graphe, engl. graph)
structuraLISM s.n. 1. Termen care desemneaza o categorie de orientari si tendinte metodologice si epistemologice actuale, constand in a privi obiectele ca sisteme, ansambluri de elemente organizate, care pot fi recompuse si transformate prin anumite procedee operationale. ♦ Curent in lingvistica contemporana care sustine principiul unitatii interne a structurii limbii si priveste limba ca pe un sistem de relatii fonetice si gramaticale care se conditioneaza reciproc, dar o studiaza independent de istoria poporului. 2. (Rar) Gestaltism. [< fr. structuralisme].
FIZIC, -A, fizici, -ce, adj., subst. 1. Adj. Care se refera la corpul fiintelor vii, in special la activitatea muschilor, care apartine corpului fiintelor vii, in special activitatii musculare. ♦ Care apartine simturilor. Placeri fizice. 2. S. n. Aspectul exterior al unei persoane; constitutie naturala a unei persoane. 3. Adj. Care apartine materiei, privitor la materie; material; concret. ◊ Geografie fizica = ramura a geografiei avand ca obiect studiul naturii suprafetei terestre si a mediului geografic. 4. S. f. Stiinta fundamentala din ciclul stiintelor naturii care studiaza proprietatile si structura materiei, formele miscarii ei si legile generale ale fenomenelor naturii anorganice, precum si transformarile reciproce ale acestor forme de miscare. ♦ Manual care cuprinde elementele acestei stiinte. 5. Adj. Care apartine fizicii (4), privitor la fizica. – Din fr. physique.
CELULA, celule, s. f. 1. Element morfofiziologic viu (treapta in dezvoltarea materiei vii) format in general din nucleu, protoplasma si membrana si reprezentand cea mai simpla unitate anatomica. ♦ Fig. (In structura organizatorica a unora dintre partidele comuniste si muncitoresti) Grupa organizatorica, unitate de baza. 2. Fiecare dintre cavitatile hexagonale ale fagurilor, in care albinele depun mierea. 3. Incapere (stramta) la inchisori, unde sunt tinuti arestatii sau condamnatii. 4. Ansamblu format din aripile si fuzelajul unui avion. 5. Fiecare dintre compartimentele sau elementele identice, alaturate si cu aceeasi functie, ale unui dispozitiv sau ale unui sistem tehnic. Celula de siloz. – Fr. cellule (lat. lit. cellula).
CILINDRU s.m. 1. Corp geometric care rezulta din rotirea unui dreptunghi imprejurul uneia dintre laturile sale. ♦ Corp in forma de sul. ♦ Cilindri u*****i = elemente microscopice cu aspect cilindric, care se produc in tuburile urinifere la bolnavii care sufera de nefrita; cilindru central = coloana de tesuturi care umple regiunea centrala din structura interna a radacinii si a tulpinii unei plante. 2. Piesa (componenta) a unei masini, care se roteste in jurul axei sale, servind pentru a conduce, a presa etc. un material; valt. ◊ Cilindru compresor = tavalug. ♦ Incapere cilindrica (la motoare) in care se deplaseaza pistonul. [< lat. cylindrus, cf. fr. cylindre, germ. Zylinder].
MORFEM s. n. element morfologic (prefix, sufix, desinenta) care serveste la formarea cuvintelor si a formelor flexionare ale acestora. ◊ (in conceptia moderna) cea mai mica unitate in sens determinat din structura morfologica a cuvantului. (< fr. morpheme)
OMOLOG, -OAGA, omologi, -oage, adj., s. m. 1. Adj. (Despre doua elemente apartinand unor figuri geometrice intre care exista o corespondenta determinata) Care corespunde, care se afla in corespondenta. Laturi omoloage. 2. Adj. (Despre o substanta organica) Care are o structura chimica diferita de structura altei substante prin prezenta unei grupe in care carbonul se afla in combinatie cu doi atomi de hidrogen. Hidrocarburi omoloage. 3. Adj. (Biol.; despre unele organe) Care are structura asemanatoare si origine comuna, dar forma externa si functiuni diferite. 4. S. m. Persoana care detine o functie oficiala intr-o organizatie sau intr-un stat, privita in raport cu o alta persoana care detine aceeasi functie oficiala intr-o alta organizatie sau intr-un alt stat. – Din fr. h*******e.
MORFEM, morfeme, s. n. (Gram.) element morfologic (afix, accent, desinenta, alternanta fonetica, cuvant auxiliar etc.) cu ajutorul caruia se formeaza, de la o radacina, cuvinte si forme flexionare; cea mai mica unitate din structura morfologica a cuvantului cu un sens determinat (lexical sau gramatical). – Din fr. morpheme.
MORFEM s.n. element morfologic (prefix, sufix, desinenta etc.) care serveste la formarea cuvintelor si a formelor flexionare ale acestora. ♦ (In conceptia moderna) Cea mai mica unitate cu sens determinat din structura morfologica a cuvantului. [< fr. morpheme].
LANTANOIDE (LANTANIDE) (‹ fr.) s. n. pl. elemente cu numerele atomice 57-71 (lantan, ceriu, praseodim, neodim, prometiu, samariu, europiu, gadoliniu, terbiu, disprosiu, holmiu, erbiu, tuliu, yterbiu si lutetiu) din grupa pamanturilor rare. Au valente 3. Sunt foarte asemanatoare dupa structura invelisurilor electronice si dupa proprietatile fizice si chimice.
OMOLOG1 ~oaga (~ogi, ~oage) 1) mat. (despre elemente ale diferitelor figuri geometrice luate in raport unul cu altul) Intre care exista o anumita corespondenta, bazata pe o relatie. 2) biol. (despre organe luate in raport unul cu altul) Care se aseamana dupa structura si origine, dar difera ca forma externa si functii. /<fr. h*******e
SUPRAstructura, suprastructuri, s. f. 1. Totalitatea conceptiilor si institutiilor politice, juridice, religioase, artistice, filozofice etc. dintr-o anumita formatiune social-economica, generate de baza economica a acestei formatiuni. 2. Totalitatea elementelor care formeaza partea utila a unei constructii. 3. Constructie metalica sau de lemn situata deasupra puntii principale a unei nave, care cuprinde incaperile de locuit si de deservire. ♦ Ansamblu format din sasiul si caroseria sau platforma unui autovehicul. – Supra- + structura (dupa fr. superstructure).
CADRU s. n. I. 1. structura de rezistenta din bare de lemn, metal, beton armat etc., legate rigid; suport pentru diferite aparate. ◊ rama. ◊ aparat de gimanstica pentru miscari de mladiere. 2. pervaz. 3. (fig.) mediu, ambianta. 4. (fig.) limitele in care se desfasoara o activitate, o actiune. 5. element al unei marci postale, detaliul exterior al desenului. 6. imagine inregistrata pe un film fotografic; cliseu, negativ. ◊ subdiviziune a actiunii unui film, reprezentand o succesiune continua de imagini; camp(1). 7. (tv.) figura descrisa de spotul fascicolului electronic la explorarea unei imagini. 8. antena de forma unei bobine, cu un numar mic de spire, in receptiile radioelectrice si in radiogoniometrie. II. (pl.) serviciu administrativ al unei intreprinderi, institutii etc. care se ocupa cu angajarea si evidenta personalului. ◊ efectiv al unei intreprinderi, institutii, organizatii etc.; (sg.) cel care face parte dintr-un asemenea efectiv. (< fr. cadre, (II) rus. kadri)
GESTALTISM (‹ fr.; {i} germ. Gestalt „structura”) [ghestaltism] s. n. Conceptie in psihologia sec. 20 elaborata de M. Wertheimer, W. Kohler, K. Koffka, K. Lewin, care accentueaza principiul integralitatii si structuralitatii fenomenelor psihice, faptul ca ele au un caracter global, neputand fi reduse la o simpla insumare a elementelor componente. G. a aparut ca o reactie fata de behaviorism. A influentat si alte domenii ale stiintei (lingvistica structurala, fiziologia, fizica s.a.). Sin. structuralism psihologic.
SUPRAstructura s.f. 1. Totalitatea elementelor unei constructii care alcatuiesc partea utila a acesteia. ♦ Constructie metalica sau de lemn situata deasupra corpului principal al unei nave, folosita pentru amplasarea incaperilor speciale. 2. Totalitatea reprezentarilor si conceptiilor ideologice dintr-o anumita formatiune social-economica si a institutiilor corespunzatoare acestora, determinate de baza economica, pe care o reflecta. [< supra + structura, dupa fr. superstructure].
ORGANIC, -A, organici, -ce, adj. 1. Care tine de structura, de esenta, de functiile unui organ sau ale unui organism; privitor la organe sau organisme vii. 2. Care are structura unui organism1, constituind un intreg diferentiat si in acelasi timp unitar; organizat, unitar, inseparabil. ♦ Care rezulta din organizarea, din constructia insasi a unui lucru; esential, launtric, intrinsec. ♦ Fundamental. ♦ (Si adv.; despre relatii, legaturi) Analog legaturii care uneste partile unui organism1; indisolubil. 3. (Despre substante, materii, etc.) Care este alcatuit din carbon si hidrogen, uneori si din alte elemente chimice (oxigen, azot, etc.). ◊ Chimie organica = ramura a chimiei care studiaza hidrocarburile si derivatii acestora. – Din lat. organicus, fr. organique
CARACTER ~e n. 1) Felul de a fi al unui individ; fire; natura. ~ darz. 2) Ansamblu de dispozitii inascute, care constituie structura psihica a unui individ. ~ f*******c. 3) Proprietate morala care se manifesta prin perseverenta, vigurozitate si corectitudine. A avea ~. 4) Personalitate care demonstreaza asemenea calitati. ~ puternic. 5) Erou literar dotat cu proprietati psihice si morale complexe. 6) Semn particular al unui lucru sau al unei persoane; proprietate; calitate; trasatura; particularitate. ~ ereditar. 7) Semn conventional. ~ algebric. 8) Semn grafic; ansamblu de semne de scriere sau de tipuri de imprimare. ~ gros. ~ roman. 9) Semnal sau element de informatie folosit in codul unui calculator. /<fr. caractere, lat. character
RETEA ~ele f. 1) Impletitura de fire (ata, sfoara, sarma etc.) lucrata in ochiuri mari; plasa; fileu. 2) Obiecte de forma unei astfel de impletituri. 3) Impletitura de elemente concrete (conducte, cai etc.) sau abstracte (linii inchipuite), care se incruciseaza intr-un anumit plan sau spatiu, facand legatura intre diferite obiecte si capatand o configuratie de plasa. ~ de comunicatie. ~ electrica. ~ comerciala. ♦ ~ de telecomunicatii ansamblul liniilor de telecomunicatii (telegrafice si telefonice) dintr-o regiune sau dintr-o tara. ~ hidrografica totalitate a apelor curgatoare si a bazinelor de apa aflate pe un anumit teritoriu. ~ de relatii structura. [Art. reteaua; G.-D. retelei] /<lat. retella